Capitolul 4
Andreea P.O.V.


Mii de fiori imi patrundeau corpul pe secunda ce trece. Frica. Atat de mult am vrut sa evit acest sentiment, dar nu a fost cu putinta. S-a intamplat. Am lasat cale libera sentimentelor, le-am lasat sa curga ca o cascada. Ma infiora doar gandul ca acea fata e acolo. Vocea ei autoritara, dar totusi blanda, straina, dar totusi cunoscuta. Imi era frica, dar parca eram linistita. Mii de sentimente se ciocneau in inima mea, ma facea sa-mi dezvolt o a doua personalitate. In interiorul meu erau doua persone. Aceasta femeie a trezit in mine ceea ce eram eu inainte. A scos la suprafata acea copila plangacioasa si fricoasa, m-a facut sa tremur, sa plang si sa-mi doresc sa trec in cealalta lume.
Nu stiu daca toate acestea se intampla din cauza cadavrului sau a ei, dar lucrul de care sunt sigura este ca... s-a trezit. Acea latura a mea care am dat-o uitarii, care am ascuns-o in cel mai intunecat colt al sufletului, a revenit. Un amalgam de sentimente m-a izbit precum o furtuna, m-a facut sa simt ceea ce n-am mai simtit, mi-a scurs din corp toata taria de caracter, m-a inmuiat.

- Andreea, trezeste-te !

Doua cuvinte, atat de multe intelesuri. In vocea ei se regasea cu usurinta nervozitatea, dar totusi si mila. Era un complex de sentimente greu de inteles, ce combina mii de trairi intr-un singur suflet. Acel aer superior, care te face insignifiant in comparatie cu persoana ei. Acel spirit superior ce te induce in eroare, te face sa crezi ca nu ai nici un scop, ca traiesti degeaba. Era infiorator, dar totusi captivant. Acea aura de mister ce te face sa ramai sa vezi ce se va intampla in continuare, sa vezi cum este ea in realitate, sa o cunosti.

- Gaseste criminalul si tine minte. Mereu va fi langa tine, iti va sti toate miscarile. Sa nu ai incredere in nimeni !

Totul in jurul meu intra in ceata. Dar stai! Acea femeie incepe sa dispara, sa se evapore. Strig, incerc sa o ajung din urma, dar... cu neputinta. Tot ceea ce vad in fata ochilor este negru. Imi aud numele strigat, darn u pot deschide ochii. Sunt intr-o stare de monotonie continua, simt ca sunt ineficienta, ca nu pot face nimic. Ce a vrut sa spuna prin acele cuvinte? Care criminal ? Cine e ea ?
In urmatoarele secunde imi deschid ochii si ma uit in jurul meu. Locul era impanzit de agenti, iar cateva persoane stateau uitandu-se ingrijorate la mine. Ce s-a intamplat ?

Ma uit intrebatoare la cei de langa mine, apoi ma ridic. La cativa metri distanta era el. Baiatul din acea noapte, cel pe care l-am lasat in urma. E vina mea. Este numai vina mea pentru ca este mort. Puteam sa-l cunosc, puteam impiedica acest lucru. Dar totusi, l-am lasat si am fugit, ca o lasa.

Priveam corpul lui inert ce zacea pe pamantul rece. Era de nerecunoscut. Gaura din piept ma ingrozea. M-am intors cu spatele si am plecat. Acel peisaj ma facea sa dau totul afara, sa imi eliberez stomacul de tot ceea ce era in el. Dar nu am de gand sa-l parasesc din nou.
M-am intors, am cerut detalii. Totul este atat de ciudat. Cine ar face o asemenea crima ? De ce ?

- Domnisoara Newman, i-am aflat identitatea. Imi spune unul dintre agenti apropiindu-se de mine.

Ma uit intrebatoare la el, apoi ii spun un simplu “Ascult”. Aflu de la barbat ca acel Sai era un profesor universitar de elita la o varsta foarte frageda. A fost gasit in mijlocul padurii mort, cu un tarus infipt in piept. Un tarus ? Stau putin pe ganduri, apoi ma apropii de cadavru. Gaura era semnificativa, foarte aproape de inima, dar totusi nu a atins-o. Acest lucru a dus la o moarte lenta si dureroasa.

- Lent si dureros... Spun eu cu voce soptita, doar pentru mine.

Ma indepartez si ma apropii de seful meu. Ii prezint raportul meu, dupa care ii cer dosarul si plec. Inca ma gandesc la acea femeie. Cine este ? La ce s-a referit cu “Ajuta-l”? Totusi… Este posibil sa aiba legatura cu ceea ce s-a intamplat aici. “Tine minte, mereu va fi langa tine, iti va sti toate miscarile”. Un criminal… langa mine. Nu pot sa ma gandesc la nimeni. Lucrurile scapa de sub control. Dar totusi cine a facut asta si de ce ? La ce foloseste uciderea unui profesor ? Profesor... elevi. De aici trebuie sa pornesc.

Ma indrept cu pasi grabiti spre casa. Picaturile cadeau nesingherite din cer izbindu-se de corpul meu. Desi era cald, tremuram. Acel soc, acel baiat. Toate acestea au fost o trauma. Ceva ce cu greu voi uita. Vreau sa-l ajut, vreau sa aflu ce se intampla aici. De ce un tarus ? Lemn, moarte lenta, dureroasa. Putea sa-l omoare in mii de feluri, in chinuri groaznice, dar de ce lemn ?
Fara sa-mi dau seama, ajung acasa. Trantesc usa si urc in camera mea fara sa spun nimic. Imi trebuie informatii. Elevii lui sunt cheia. Sai Hino... Universitatea Kyoto. Hmm... una dintre cele mai bune universitati din Japonia. Stai ! Universitatea Kyoto. Sasuke ! El. El este cheia.
Ies ca o vijelie din camera si dau buzna in camera fratelui meu. Statea la calculator, se juca. Fara sa-i spun nimic ii pun poza profesorului in fata. O ia in mana, o examineaza.

- Este Sai, profesorul de Engleza. De ce ai tu o poza cu el ?
- Este mort. Ii spun eu fratelui meu.

Era stupefiat. Corpul lui incepe sa tremure necontrolat, intrase intr-o stare de soc. Fug repede si-i aduc un pahar cu apa, incerc sa-l calmez. Nu mai stiu ce sa fac, cum sa reactionez. Este atat de derutant, incat nu stiu de unde sa incep. Elevi sau... profesori ? Pentru acest lucru trebuie munca din interior. Un spion.
Sunetul telefonului imi intrerupe sirul gandurilor. Raspund cu un simplu si plictisit “Alo?”

- Haruno a evadat !

Capitolul 5
Sakura P.O.V.

Lucrurile scapa de sub control mereu. Ceva merge prost, iar totul se duce de rapa. Nu poti evita pericolele, oricat te-ai ascunde. Mereu ceva va iesi rau, intotdeauna se va intampla ceva. Pare ciudat, dar adevarat. Acel sentiment ce te face sa intri in panica, sa fugi, sa te ascunzi, sa-ti doresti cu orice pret sa scapi, sa nu mai simti acea teama ce iti apasa inima, ce te lasa fara suflare. Sa stii ca esti in primejdie, ca nimeni nu te ajuta, ca esti singur. Mereu a fost asa. Singuratatea si frica. Doua cuvinte ce par insignifiante, dar nu sunt. Teroarea din ochii oamenilor spune totul. Teama de a ramane singur, insasi singuratatea. Aceste doua sentimente ce isi incoltesc victimele intr-un colt al inimii si le ucide. O moarte cruda, demna de mila. Nimeni nu este langa tine sa aline acea durere, nimeni nu stie prin ceea ce treci. Doare. Doare enorm sa stii ca nimeni nu tine la tine, nimeni nu te iubeste.

Hoinaresc pe strazile pustii. Ploaia imi brazda corpul, dar nu-mi pasa. Sentimentele erau prea puternice, prea intense. Ma conduceau spre necunoscut, ma faceau sa reactionez gresit. Ma conduceau spre disperare. Totul din jurul meu e vopsit in culori inchise, macabre. Acea perdea gri imi inconjoara privirea, ma face sa innebunesc, sa-mi doresc moartea. Dar asta vreau ? Sa mor fara sa fi facut ceva cu viata mea ? Am trait ca o infractoare. Am comis cele mai oribile crime. De ce ? De ce am facut aceste lucruri ? Eu eram ? Nu ! Am fugit... Am plecat cat mai departe de tot ceea ce inseamna rautate. Vreau sa incep o viata noua, sa nu fiu nevoita sa mai trec prin ceea ce am trecut niciodata. Sa simt ca am pe cineva langa mine, sa ma simt implinita. Dar pot ? Hm... E greu, dar poate ca nu este imposibil. Nu stiu de unde sa incep, cu ce sa incep. Sa scap de ceea ce am fost, sa fiu o noua Sakura. Mda... Suna penibil. Este penibil. Cum mi-am putut imagina ca politia nu ma va gasi ?

Fara sa-mi dau seama, in fata mea a aparut ea. Cea care desi m-a vanat, ma cunostea cel mai bine. Mi-a deschis ochii, m-a facut sa constientizez ca este gresit. Totul este eronat. Am trait in minciuna, am fost naiva, toti m-au calcat in picioare. Dar ea nu. Nu a vrut sa ma distruga, a vrut sa ma ajute.

- A trecut mult timp.

Vocea ei rasuna ca eu ecou. O auzeam, dar nu vorbeam. Priveam in jurul meu, o priveam pe ea. Aceeasi privire blanda, aceiasi ochi caprui. Inamic, dar totusi aliat. Statea in fata mea, ma alina cu propria ei prezenta. Stiam ca nu avea sa-mi faca rau. Nu puteam face nimic. Eram neputincioasa. Ochii mei erau plini de lacrimi. Acele picaturi ce contineau incarcatura de suferinta ce am indurat-o in acesti doi ani. Un cuvant. Atat am putut rosti. “Andreea…”. Era aici, asta conta. S-a schimbat, dar totusi e aceeasi fata. Aceleasi trasaturi fine, aceeasi blandete, aceeasi atitudine calda.

Niciodata nu am recunoscut, niciodata nu i-am multumit. I-am bagat bete in roate, am facut-o sa ma caute in toata tara. Nu merita asta, nimeni nu merita asta, dar naivitatea m-a condus spre agonie. Eram confuza, nu stiam cine sunt eu, ce trebuie sa fac. Am comis cele mai oribile asasinate, mainile mele erau manjite de acel lichid rosiatic, urechile mele erau abuzate de strigatele de ajutor ale victimelor. O imagine macabra, terifianta. Sa stii ca ai luat viata unui om nevinovat, ca ai adus suferinta in inimile celor dragi. Nu am putut sa ma abtin. Eram un mostru. Asta am fost si asta voi fi.

- Stii ca va trebui sa te intorci, nu ?

In vocea ei se regasea cu usurinta tristetea. Nu vroia sa ma trimita inapoi, dar nu avea incotro. Sau... poate ca avea. Mi-am afundat chipul in umarul ei, lacrimile cazand inzecit. Gandul ca m-as putea intoarce acolo ma distrugea. Nu doream asa ceva. O strangeam din ce in ce mai tare in brate, fiind constienta ca nu mai am unde sa fug. Nu aveam putere sa vorbesc, dar trebuia.

- Nu ma trimite inapoi, te implor !

Cuvintele au iesit mecanic din gura mea. Glasul meu era disperat, plin de durere si de suferinta. Vroiam sa am o viata normala, lipsita de durere, dar nu puteam. Nu eram menita pentru viata asta. O stiam prea bine.
In urmatoarea clipa, locul era impanzit de politie. Ma simteam ca o evadata. Hm ! Pe cine pacalesc ? Chiar asta sunt. Imi merit soarta.

- Haruno Sakura, esti arestata !

Acea voce barbateasca imi dadea fiori. Ma devora incet si dureros, dar sigur. Era o placere in acele cuvinte. Se bucura ca m-a prins, ca un vierme infect precum persoana mea va disparea. Era pe culmile extazului ca acea replica era a lui.

- Nu asa repede, Voda ! Am dreptul sa o iau in custodia mea. Voi fi raspunzatoare de toate actiunile ei.

Ma uitam la ea, dar nu imi venea sa cred. A spus asta ? De ce risca pentru mine ? De ce are incredere intr-o criminala, intr-o persoana care i-a facut atat de mult rau ? De ce?

Hei hei
Am venit si eu cu next dupa ceva timp. Deci va spun de pe acum ca e oribil, dar au loc niste schimbari in stilul meu de scris, deci... in concluzie, pana gasesc balansul perfect, capitolele vor iesi oribil, like this. Off. Sper totusi ca nu v-am dezamagit complet


Capitolul 6
Sakura P.O.V.

Ploaia imi uda corpul, dar nu imi pasa. Ma uitam in jur, inca socata de ceea ce s-a intamplat. Are incredere in mine. Vrea sa ma ajute desi stie foarte bine cine sunt. De fapt, chiar stie. Si-a dat seama ca nu am ucis din placere, ci de nevoie, dar o crima ramane o crima. Ce se va intampla cu ea atunci cand ceilalti vor afla ca apara o criminala ?

Am plecat la sectie, am facut tot ce era de facut si am pornit spre noua mea casa. Ma intreb ce se va intampla de acum. Suntem doar eu, Andreea si bratara GPS. Sunt libera. In sfarsit sunt libera! Ma uit in stanga, in dreapta, dar totul imi era strain. Desi o stiu pe ea, niciodata nu am stiut nimic despre viata ei. Nu mi-a pasat, dar totul are un inceput.

Am pasit in casa, ma uitam in toate directiile. Si acum ? Ma uit la ea si zambeste. Se descalta, ii urmez exemplul, apoi ne indreptam impreuna spre noua mea camera. Imi placea aici, ma simteam oarecum… bine. Priveam in jurul meu, iar ceea ce imi atrage atentia sunt pozele. O recunosc pe ea, dar nu este singura. Desi este doar o fotografie, ochii celeilalte persoane ma priveau intens. Acei ochi negrii, acel par, el. Cine este ? Sotul, iubitul ?

- Sakura ? Vin-o sus sa-ti arat camera.

Cu greu imi dezlipesc ochii de pe acea poza si urc sus. Ma uit dezorientata dupa Andreea, dar ea nicaieri. Iau toate camerele la rand, deschid toate usile si o gasesc. Statea pe pat, se uita in gol. Ma apropii usor, o privesc, o analizez din cap pana in picioare. Ma stie atat de bine, dar eu ? Nu stiu nimic despre ea…
O vad cum se ‘trezeste’ din transa, iar ochii ei ciocolatii ii sunt indreptati spre mine. Ma privea, o priveam. Ce urma ? Nu am bani, nu am haine, nu mai am nimic… Imbracamintea imi era uda, murdara, distrusa. Aratam ca o boschetara. Dar la urma urmei, ce eram ?

- In seara asta iti voi da o pijama, iar maine la prima ora vom merge la cumparaturi.

Imi afisase un zambet dulce, la fel si eu. Fata asta imi ghiceste fiecare gand, imi stie fiecare miscare. O urmaresc cu privirea in timp ce parasea incaperea, intorcandu-se in scurt timp. Imi intinde o pijama, apoi pleaca.
Fac un dus scurt, apoi ies. Cobor jos, chiar la timp. Andreea pregatea cina, iar acelasi baiat ce l-am vazut in poza statea pe canapea. L-am privit pret de cateva secunde, mutandu-mi privirea atunci cand intorsese capul.

- Te ajut?

Am vrut sa plec cat mai repede de acolo, orice ar trebui sa fac. Vocea mea era usor tremuranda. Era normal. Ma duc langa Andreea, o privesc. Schiteaza un zambet, apoi imi spune sa ma asez. Acel baiat vine si el, iar privirile noastre s-au intersectat. Ceva este in neregula cu el. Acei ochi… plini de teama si regret. As fi vrut sa-l intreb multe, dar ceva ma oprea.

- Sasuke, ea este Sakura. De acum va locui cu noi. Sakura, el este fratele meu mai mic.
- Incantata ! Raspund eu pe un ton scazut, apoi il privesc.
Schita un zambet fortat, apoi lasa privirea in jos. Era ceva ciudat in legatura cu el, dar nu stiu daca voi afla, sau nu.
Tresar usor cand aud telefonul, apoi imi mut privirea spre Andreea. Raspunde oarecum ingrijorata, spunanad doar un “Venim acum.”. Venim ? Eu sau Sasuke ? Sau amandoi ?

- Sakura, plecam acum. Iti explic mai multe pe drum.

Am mormait un “Mhm” plictisit, apoi m-am imbracat cu hainele ce mi le-a pus in brate. Am plecat grabite din casa, dar nu inainte sa-l anunte pe brunet.
A bagat cheia in contact si am pornit. Mergea cu o viteza uimitoare, incat aveam impresia ca in momentul urmator vom muri. Dar nu a fost asa. Am ajuns repede, am intrat in cladire, in lift. Etajul 23, iar dupa tablita aurie de pe usa, sala de conferinte. Am intrat, iar toti ceilalti si-au indreptat privirea spre mine. Am impietrit. Ochii lor parca ma vanau, parca vroiau sa ma omoare, sa scape de mine.
In capul mesei era el, Voda Razvan. Ne-am asezat, vocea lui rasunand ca un ecou in intreaga incapere.