BUNA, AM ADUS FINALUL...
Sper sa va placa, si cum am spus e cu dedicatie pentru toti cititorii mei care m-au sustinut sa continui chiar si atunci cand nu mai vroiam. Deci Lectura placuta!


CAPITOLUL XXI: Mai multe pierderi

Imi dau repede, panza de pe ochi si il vad pe Rin zbatandu-se din toate sa iasa din genjutsu. Piciorul stang ii sangera, iar lichidul rosu se raspandea pe marmura de o culoare alba cu catreva reflexii de crem. Imi ridic privirea de la podea spre sursa de lumina, calda si placuta pe care nu am mai simtit-o de mult. Soarele caruia pana in ultimele zile nu ii dadusem importanta, acum ma simteam total dependenta de prezenta lui. Razele orbitoare, intrau brutal prin sticla subtire a geamului mare. Rama ferestrei se inalta spre tavan intr-un arc frant, acoperita de o parte si de alta cu draperii de o culoare sangerie, legate usor cu cordoane aurii. Peretii erau acoperiti tot cu un fel de marmura de o culoare ciocolatie, ce se impletea cu un cafeniu inchis in drumul lor spre tavan. Incaperea era sustinuta de mai multi stalpi, tot din marmura cafenie, aliniati in sir, unul dupa altul. De fiecare stalp erau agatate steaguri ale diferitelor natiuni, toate rupte in X semn ca erau nefolositoare. Vocea blanda a lui Itachi imi atrage atentia de la tot ce ma inconjoara, ochii fixandu-i pe ai lui. Isi activase sharinganul, ceea ce il facea sa para impunator. Era imbracat in aceeasi pelerina neagra cu nori rosiatici, ce imi dadea mereu fiori.Se ridica in picioare si ii vad buzele miscandu-se, dar in delirul meu nu am inteles nimic din ce mi-a zis, apoi vizibil enervat, ma i-a de mana tragandu-ma dupa el. Am inceput sa fugim spre presupusa iesire, eu privind absenta tot ce era in jurul meu. In momentul in care am trecut de Rin, care inca se mai chinuia sa iasa din genjutsul lui Itachi, mi-am intors instinctiv capul dupa el. Intr-un fel imi parea rau pentru el. Poate daca nu era de partea lui Orochimaru, am fi putut fii buni prieteni, poate...

Simt cum Itachi imi zguduie mana ca sa ma faca atenta. Imi spune putin iritat ca Sasuke ma asteapta afara, iar el va veni dupa ce isi termina treaba. Aflu ca asta era ascunzatoarea lui Orochimaru si ca aici era ascuns ceva pretios lui, ceva furat de curand. Confuza il intreb ce e atat de important incat sa isi riste viata, singur, pe aici.

-Ceva ce te va supara daca nu il am. Imi spuse el calm, trimitandu-mi unul din zambetele lui triste pe care le-am vazut de putine ori. Brusc simt cum bratele lui se infasoara puternic in jurul meu, tinandu-ma la pieptul lui pentru cateva secunde ce mi se pareau prea putine. Parca imi spunea ,,Adio!’’, dar nu prin cuvinte. Imi da drumul usor si ma roteste cu spatele la el impingandu-ma usor spre usa mare, intredeschisa, prin care intra cateva raze pierdute de soare. Apas pe clanta mare si rece din otel si inping usa spre exterior. Aruncand o ultima privire in interior, vrand sa il mai vad o data observ ca disparuse deja. Buzele mi se arcuiesc intr-un zambet nostalgic, apoi unduindu-se mimand cuvantul ,,Tipic’’.

Pasesc usor, fara incredere, dupa usa mare, soarele orbindu-ma. Ridic mana dreapta si o asez in fata ochilor, incercand sa vad pe unde pasesc, dar nimic. E prea mult soare! Dar parca imi placea, ma intreb retorica, apoi raspund simplu ca nu ma mai inteleg nici eu. Mai fac inca un pas si in ca un pas, iar la al treilea observ ca nu mai e pamant sub picioarele mele. Cad si cad, tot incerc sa ma prind de ceva, dar nimic... Dupa ceva timp in care tot cad, se pare ca nu mai ajung jos. Parca ar fii o iluzie. Iluzie... Genjutsu... Sasuke?! Incerc sa imi impletesc degetele intr-un semn, adunand ceakra, apoi iluzia dispare si simt cum doua brate ma strang la un piept bine facut. Totul revine la normal, adica putin spus normal avand in vedere faptul ca sunt in bratele lui Sasuke care fuge tot inspre mare. Furnicaturi incep sa se simta in stomac si inima cum imi bubuie in gat. Il intreb confuza ce se intampla.

-I-ai stricat planul lui Itachi, spuse acesta aruncandu-mi unul din zambetele lui strengare. Eram cu el si era bine, dar totusi ma simteam haituita, ca si cum o parte din mine refuza acest lucru. Il refuza pe Sasuke. Parca nu mai aveam o parte in mine, una pierduta... Apoi brusc mi-am amintit sentimentul de confort ce ma inconjura in timp ce ma imbratisa Itachi, sentimentul ca apartineam acelui loc. La pieptul lui...Ce se intampla cu mine?! Scutur din cap ca sa revin inapoi la eu cea limpede, si il mai intreb pe brunet ce plan, dar imi spuse ca ei nu vroiau sa vad locul asta. Locul asta? Imi arunc ochii in spate si vad o ascunzatoare in stanca, un fel de castel ascuns ce era acoperit de cadavre peste cadavre, toate puse la pamant intr-o mare sangerie ce se raspandea usor pe pamantul uscat. Imaginea aceasta se indeparta usor, dar simteam ca si cum eu as fi facut asta, ma simteam vinovata.

-Voi ati facut asta? Il intreb de parca aveam pietre in gat. El isi intoarse brusc capul in alta directie, evitandu-mi privirea. Observasem ca ne-am oprit la catva pasi de terminarea stancii ce dadea acces la mare. Era abrupta la vro 40-50 de metri inaltime, iar in apa se vedeau crestele unor stanci ascutite cum ieseau la suprafata ei. Sasuke ma lasa incet sa ating cu picioarele pamantul si vru sa faca un pas inapoi, dar mainile mele inca erau infasurate in jurul gatului sau. Trag mainile pana ajung langa fata lui, apoi i-am intors privirea catre mine. Murmur un multumesc firav, apoi imi asez capul pe pieptul lui auzindu-i bataile accelerate ale inimii. Isi apleca fata catre a mea, iar eu m-am intins spre a lui. Mai aveam putin, putin de tot, inainte sa formam un sarut, dar bubuitura asurzitoare se auzi. Speriata ma uit sa vad de unde a venit si am ramas incremenita cand am vazut ca sediul lui Orochimaru era in flacari, iar Itachi inca nu iesise de acolo. Sufletul meu plangea si tipa dupa el, iar eu abea ma abtineam sa nu vars lacrimile ce se aduvase in fata ochilor, formand un fel de ceata a disperarii. Ma simteam pierduta, fara mine, fara locul meu special unde sa ma intorc. Fara nimic... ,,Ceva ce te va supara daca nu il am.’’ Aceasta fraza imi rasuna iar si iar in minte. Era doar vina mea, dinou, e vina mea!

-O sa urmeze o explozie si mai mare... Tipa Sasuke la mine, dar nu apuca sa termine ca deja se intampla. O explozie uriasa incepea sa inghita pamantul, venind cu repeziciune spre noi. As fi vrut sa raman acolo, in calea exploziei, dar brunetul ma apuca de mana si am sarit de pe stanca.

Am tipat de frica, in timp ce cateam in gol ca doi meteoriti, luptand cu gravitatia. Sasuke ma trase mai aproape de pieprul lui, ciar in momentul in care am despicat suprafata apei.Era rece ca gheata, mai rece decat mi-am imaginat. Am fosti prinsi in curent, falurile izbindu-ne in toate partile si dezlipindu-ma de la pieptul lui cald. Mana mea aluneca rapid din stransoarea lui. Nu il mai simteam. Ma ducea departe de el, de ultima mea farama de speranta. Oare i-am spus vro data ca nu stiu sa inot?! Nu simteam ca apa m-ar trage in jos sau ca m-as scufunfa intr-o anumita directie. Ma luptat sa imi tin respiratia, dar nu era prea buna la acest lucru. Ma simteam epuizata, iar bratele si picioarele imi erau amortite. Nu vroiam sa mai lupt, nu mai aveam pentru ce... In acel moment, curentul ma impinse puternic, facandu-ma sa ma lovesc de ceva tare, o piatra. Ma izbi cu forta in crestetul capului, iar aerul imi iesi cu zgomot, din plamani, evadand intr-un nor de bule argintii. Apa imi inunda gatul, facandu-l sa ma usture. Apa ma tragea tot mai adanc, spre fundul oceanului.

In minte imi reveneau imaginile cu Sasuke si Itachi, imbratisarile lor calde pe care nu le voi mai avea. ,,Va iubesc’’, a fost ultimul meu gand inainte de a se intuneca totul in fata ochilor si a ma adanci intr-un somn fara vise.

FINAL

Holul:


Ascunzatoarea (bine imaginati-va mai multi oameni aruncati pe aici pe acolo, plini de sange si gata...):


Sper ca v-a placut si astept cat mai multe pareri despre acest final si sper ca ma veti sustine si in al doilea sezon.
V-am pupacit!