MULTUMESC inca o data ca imi cititi, inseamna foarte mult pentru mine.
am trecut repede pentru ca nu prea aveam ce sa scriu. si cred ca nimeni nu era interesat sa citeasca cum era ea batuta mar si deidara se ingrijora pentru ea. plus ca lalaiam prea mult. nextu' o sa va tina in maxim suspans. nu pot da mai multe detalii.
aduc nextu peste o ora.
va pup.......

owowdodod... iar eu pe aici mai tinut un suspans pana acum si ce?mai trebuie inca o ora pe cuvant?te rog frumos baga si tu nextu mai repede...l

V-AM ADUS NEXTU'.......
sper sa va placa desi o sa va tina in suspens maxim... pare rau pentru asta dar asa e viata


CAPITOLUL VII: revedere

-Trebuie sa il ucizi pe... palmele imi transpirau si incepeam sa am palpitatii la inima, dar raspunsul veni... Kabuto Yakushi. Kabuto e mana dreapta a lui Orocimaru si e destul de putenic. Ca faceam daca era Sasuke? Il puteam ucide? Ii puteam refuza pe cei din Akatsuki sau oricum ma obligau? Oare mai au de gand sa mai foloseasca vechea faza cu prietenii? Ce e mai important pentu mine, prieteni mei sau cel caruia i-am daruit inima?

-In noaptea asta plecati. Mai adauga Zetsu, iar astfel imi intrerupse sirul gandirii. Dupa care am plecat spre camerera mea. In fata usii statea Deidara sprijinit de perete cu o punga de cadou in mana si un zambet copilaros intins pe toata fata. Mi-a intins punga, iar eu am acceptat-o. M-am uitat inauntru si am gasit o rochita scurta si mulata care avea acelasi model cu pelerina pe care am peimit-o tot de la el. Rochita nu avea decolteu, din contra avea un guler inalt. Era frumoasa. M-am intins sa il pup pe obraz, dar isi intoarse repede capul, formand astfel un dulce sarut. Mii de fluturasi zburdau prin stomacul meu. Oare simteam ceva pentru el? Oare a reusit el sa imi refaca inima zdrobita? Am uitat tot ce simteam pentru Sasuke? Tot eu am fost cea care a rupt satutul. Nu eram suparata ci putin amuzata. Simteam privirea ucigatoare a lui Itachi, dar nu imi pasa.Apoi i-am spus blondului:

-Stii ca nu asta vroiam sa fac, nu? La care el imi raspunde cu un zambet victorios. El pleca spre camera sa, cu o fericire de nedescris. Simtea ca pluteste, dar eu de ce nu simteam la fel? Oare doar imi placea de el si atat? Am renuntat la intrebarile mele fara raspuns si m-am dus in camera mea. Era doar 7 seara si Itachi mi-a spus sa ma odihnesc ca plecam la ora 2. Asa am si facut. M-am intins in pat, am inchis ochii si m-am lasat dusa in mica lume a viselor.

M-am trezit. Era ora 1 si nu mai puteam dormi. M-am ridicat in capul oaselor si mi-am aruncat privirea prin camera si l-am vazut. Itachi adormise pe scaun. Era noapte si se lasase racoare afara. M-am apropiat de el mai silentios decat o felina, pentru a nu-l trezii. L-am invelit cu patura, iar acesta zambii. Era atat de dragut cand dormea. Era la fel de dulce si de inocent ca si zambetul pe care mi-l daruia.

Nu aveam ce face asa ca am hotarat sa ma imbrac cu cadoul de la Deidara. Am luat rochita pe mine, care zici ca a fost croita special pentru mine, iar pe sub rochita stramta mi-am luat o pereche de pantalonasi scurti. Bineinteles ca erau tot negrii. Am terminat cu imbracatul si m-am apucat sa imi pieptan parul. Stiam ca eram urmarita de privirea admirativa a lui Itachi si i-am adresat un zambet la fel de dulce ca al lui. Mi-am intors privirea inapoi spre oglinda. Mi-am aranjat parul intr-o soada impletita.

Mi-am prins pelerina cu nasturii din jurul gulerului. Era facuta astfel incat o mica parte din fata nu era acoperita de pelerina. M-am uitat inca o data in oglinda. Era perfect.

In scurt timp a fost si Itachi gata, dupa care am plecat. Ne-am pus amandoi palariile de paie pe cap pentru a nu fi recunoscuti. Ma uitam atenta la inelul roz, ca parul meu, si finut de pe degetul mijlociu al mainii stangi. Pe acesta l-am trimit odata cu palaria, din partea lui Zetsu, cu cateva seri in urma. Inelul era semnul ca faceam parte oficial din Akatsuki.

Mergeam intr-o liniste mormantala prin padurea intunecata. Crengile copacilor mi se pareau ca sunt bratele unor demoni, dar nu imi era frica pentru ca eram cu Itachi. Ce? Stop cadru! Adica acel Itachi care imi da fiori si ma sperie?! Eram in siguranta cu Itachi? De ce aveam acest sentiment familiar? Dupa ceva timp in care m-am contrazis singura cu tot felul de intrebari, am zarit in fata ascunzatoarea lui Orochimaru. Intram inauntru. Era mai intuneric decat era afara. Am consimtit sa ne despartim. Linistea pe care o aveam disparuse. Holurile mi se pareau mult mai reci si infricosatoare, ca atunci cand eram cu Itachi. Aveam un presentiment ca o sa se intample ceva, iar acest lucru ma nelinistste. In bezna aceea, am simtit o rasuflare calda si familiara, in spatele meu. Stiam cine era. Ma intorc si ii dau o palma, dupa care ii spun pe un ton foarte rece:

-Tu chiar vrei sa fac infarct si sa mor inainte de termen? De ce ai venit dupa noi?

-Ca sa fiu cu tine. Mi-am inchipuit eu ca Itachi va propune sa va despartiti si nu puteam permite sa ti se intample ceva rau. Imi rapunse blondul pe un ton jucaus. Desi ma simteam mai in siguranta cu el i-am spus sa ne despartim si sa ajute si el. Nu a fost incantat, dar nu am stat sa ii ascult protestele. Pe drum au inceput sa apara cateva torte care luminau holul si o usa in special. Mi-am facut curaj si am deschis-o.

Inotam in marea fricii aproape de oceanul disperarii, cat mai departe de tarmul realitatii. Parca jucam rolul principal intr-un film de groaza. In fata mea, statea Orocimaru intins pe pat cu o rana adanca dinspre inima. Rana? Cine a avut atata putere incat sa il raneasca? Camera era intunecata, iar eu ma miscam ca o felina catre Orocimaru. Incerc sa ii iau pulsul si vad ca nu are. E mort. Ma dau doi pasi inapoi. Din intuneric apare o umbra. Era mai scunda decat Kabuto. Umbra veni spre lumina cu o catana indreptata spre mine. Puteam recunoaste ochii aceia negri dintr-o mie. Era Sasuke in carne si oase, cu o expresie care ar putea ingheta si un ocean. Cel pe care l-am cautat timp de trei ani, era aici!Nu puteam sa cred ca era in fata mea. M-am panicat si am mai facut un pas in spate, in intuneric. Ma impiedic de ceva si cad.

Am ramas uimita cand mi-am dat seama de ce m-am impiedica. M-am impiedicat de ...

VA CONTNUA...

pun pariu ca stiu ce intrebari va trec acum prin minte:
-ce reactie o sa aiva Sasuke cand o sa o vada pe Sakura imbracata astfel?
-de ce s-a impiedicat Sakura?
-ce va face Sasuke? s.a.
raspunsurile o sa le aflati in urmatorul capitol ...... V-AM PUPAT

iti multumesc mult pentru comentariu
am constientizat greselile la care m-ai facut atenta si am incercat sa me repar, in unele cazuri am reusit in altele nu.
multumesc mult ca inca imi citesti fan-ficul.....

deci la intrebari neai nimerit asa ca hai cu textu bebe abia astept ma minuneaza ficul tau

asa deci cred ca ,a repetat de 100000 de ori dar nu-mi pasa E MINUNAT VREAU NEXTU!!!!!

multumesc!
P.S.: in ziua de paste - duminica - am sa pun un singur capitol si acela o sa fie specific de paste asa ca trebuie sa imi pun ideile in ordine..... V-AM PUPACIT

Frumos capitol ^^ La intrebari presupun ca ne-ai nimerit pe toti Chiar alea imi treceau prin minte
Incepe sa-mi placa ficul tau din ce in ce mai mult ^^ Oare ce o sa se intample in capitolul urmator? Ce va face Sasuke cand a vazut-o pe Sakura? Ma macina atatea intrebari
Astept next! Spor la scris si la idei!

Reusesti sa ma uimesti cu fiecare capitol
Este minunat !
Abia astept
N
E
X
T
U
L
Teo
Sper sa ma mai nunti

AM VENIT CU NEXTU'.......
imi pare rau ca e cam scurt dar o sa pun inca un capitol in seara asta.
sper sa va placa deci spor la citit


CAPITOLUL IX: sentimente

M-am impiedicat de... Kabuto? Sange? M-am inpiedicat de bicioarele lui si am cazut peste trupul sau rece si fara suflare. Cine ii putea ucide pa emandoi in aceeasi seara? Sasuke? Atat de puternic a devenit? Nu mai gandeam coerent si am tipat cat de tare ma tineau plamani. In secunda urmatoare luminile s-au aprins, iar Itachi si Deidara erau langa mine. Blondul ma ajuta sa ma ridic de pe cadavru si ma tinea de brat de frica sa nu cad. Eram in stare de soc. Ma uit inca o data prin camera si nu cred ce vad. Peretii de o culoare bej erau manjiti cu pete rosii si maro. Sange, imi spune cealalta eu care inca mai gandea. Podeaua era si ea acoperita de pete de culoare rosie. Privirea mi se plimba de la un cadavru la altul, pana cand atentia mi-a fost atrasa de catana plina de sange a lui Sasuke. Nelinistea mea crescu cand am constientizat ca aceeasi lama fusese indreptata spre mine acum cateva clipe. Ochii lui ca doua perle negre si pretioase, ma cercetau atent. In sufletul lui Sasuke simteam iubire, curiozitate si nerabdare, dar toate aceste sentimente erau orbite de ura ce-i macina sufletul. Simtind ce simte Sasuke, am tresarit, iar baetii au observat. Itachi ma intreba daca sunt in regula si daca pot...eu i-am raspuns afirmativ. Stiam ce vrea sa spuna. Am intrat in mintea lui. ,, Asculta atent! Imi spuse pe un ton linistitor si tot odata serios. Vreau ca tu, sa il iei pe cap patrat cu tine si sa mergi intr-un loc in care sa fii in siguranta. E prea periculos pentru tine. Nu esti pregatita sa te lupti cu Sasuke si in plus e lupta mea.” I-am raspuns increzuta:

-Tu crezi ca am sa va las sa va macelariti intre voi?! Te inseli. Toata viata m-am ferit de probleme, ascunzandu-ma in spatele altora. Viata NU e un joc de supravietuire in care cel care care se ascunde sau ucide cel mai mult castiga! Zicand acestea am intrat dinou in mintea sa. Acum nu mai era calm si tipa. ,,Ti-am spus sa pleci! E periculos! Ai putea muri!” I-am replicat ca mai bine mor incercand sa ajut un prieten decat sa mor ascunzandu-ma ca o lasa.

Itachi s-a intors spre mine. Avea o expresie rece, dar sufletul sau plangea. I-am putut vedea o mica lacrima in coltul ochiului. Ma durea sufletu vazandu-l astfel.Ce avea de gand sa faca? De ce ii parea rau? Apoi pumnul sau veni cu viteza, iar totul s-a intunecat. Ma indreptam, incet, spre un abis. De ce face asta? Trebuie sa aiba un motiv...

Imi deschid ochii. Nu! Totul trebuie sa fie un cosmar! Nu are cum sa fie adevarat. In fata mea erau numai fire rasfirate, blonde. Ma uit atenta la Deidara si i-am vazut urata rana de la umarul sau. Ce sa fac? Dar mainile mele se miscau singure si foloseau deja jutsu-medical. Rana i se inchidea rapid. Acum era bine, doar inconstient. Rana era adanca si mi-am folosit multa ceakra. Eram intinsa la pamant cu Deidara, dar Itachi si Sasuke? Imi intorc capul spre dreapta si ii vad pe cei doi frati cum se lupta. Cand doi ninja puternici se lupta, sfarsitul luptei este atunci cand raman fara ceakra sau sunt raniti prea serios. Cand doi ninja puternici care mai folosesc si sharinganul, sfarsitul luptei este atunci cand unul din ei moare. Pe care as suporta sa il pierd? Desi imi e greu sa recunosc, ii iubesc la fel pe amandoi. Itachi avea un sharingan mai puternic, dar Sasuke poare folosi chidori. Amandoi sunt doua parti din inima mea. Moare unul, moare si jumatate din mine. Dar daca se omoara intre ei? Ma intreb eu disperata. Nu, nu trebuie sa fie asa. Imi era frica, frica de a nu-i pierde. Ei nu m-au observat si tocmai atunci vorbi Sasuke.

-Frate, spuse acesta de parca scuipa venin pe un ton batjocoritor, chiar asa ai ajuns! Te-ai indragostit de o pustoaica emotiva. Recunosc ca arata mai bine decat ultima data, dar totusi intre voi e o diferenta de 4 ani. Itachi riposta spunandu-i vorbe la fel de usturatoare. De fiecare data cand se jicneau, parca trimiteau senbon-uri direct in inima mea. *sendon= ace ninja*

Sasuke se porni intr-un atac direct, cu chidori. Inima mea s-a facut mica, de frica. La fel ca si mainile, picioarele mele actionau singure. Eram disperata. M-am postat in fata lui Itachi si durerea incepu...

VA CONTINUA...
le multumesc celor care imi citesc ficul

Mersi ca m-ai anuntat, desi am comentat cam tarziu, ceea ce-mi pare rau
Chiar daca capitolul este scurt, mie mi-a placut foarte mult. Sasuke, razbunator notoriu ce esti, cum poti sa vorbesti asa cu fratele tau? Trecand peste momentul asta... Sasuke i-a ucis pe Orochimaru si Kabuto? Eh... O fi el puternic dar nici chiar asa...
Astept next! Spor la scris si la idei, draga mea!

Wowow! cata iubire intr-un singur capitol
Multumesc ca mai anuntat! Imi place mult!
As mai vrea un capitol dar Diavola are dreptate....
Totusi curiozitatea imi roade circuitele din creier
Capitolul este foarte bun ca intotdeauna
Deci sper ca o sa ma mai anunti de Next
Teo

multumesc de com
dar hei... nu e vina mea ca am prea multe idei, pe care le asez in pagina si rezulta in capitol..... deci nu dati vina pe mine
eu fac capitolele mai scurte pentru a avea fiecare ceva unic ce te tine in suspans , daca le-as face mai lungi ar fi plictisitoare
va pup.......

In legatura cu intrebarile:
1. Pune capitolul astazi seara
2. Eu prefer ItaSaku
Astept next ^^ Spor la scris si la idei!

este foarte tare ficul tau si cred ca pe moment aiputea sa faci cuplul itasaku ca sal roada nitel gelozia pe sasuke(si'o merita) apoi revi la sasusaku

AM VENIT CU NEXTU'...
sper sa vaplaca si spor la citit

CAPITOLUL X: vechea personalitate

M-am postat in fata lui Itachi si durerea incepu... Sasuke trecu cu chidori direct prin partea dreapta a pieptului meu. Nu a atins niciun organ vital si totusi imi pierd puterea. Aveam mult sange in gura,dar am reusit sa le spun sa nu se mai bata. Nu imi pasa daca mor. Mi-am implinit scopul. Corpul imi era amortit. Picioarele mele se inmoaie si simt cum alunec, dar bratele solide ale lui Itachi nu ma lasa sa cad. Nu mai vedeam nimic. Simteam cum inima lui Itachi e facuta bucati, iar sufletul lui Sasuke este acoperit de durere si regret. Oare am facut alegerea corecta? Cu siguranta, nu mi-as fi iertat-o daca Itachi ar fi murit, stiind ca l-as fi putut salva. Cu ultimele mele puteri ma luptam cu intunericul ce ma invaluia, fortandu-ma sa raman constienta, l-am auzit pe Deidara cum striga ca disperatul sa nu mor si pe Sasuke:

-Haide, am pe cineva care o poate salva. Itachi il urmeaza fara sa ezite. In tot acest timp am stat in bratele lui Itachi, simtindu-i caldura si sentimentele. El tot imi spunea sa rezist, dar eu l-am dezamagit, am pierdut lupta si intunericul cobora apasator peste trupul meu. Nu mai puteam simti nici durere nici macar pe Itachi. Eram intr-un univers negru.

* * *
Nu stiu cat timp a trecut de cand imi ascult bataile inimi si ma uit la... nimic. Eram inca invaluita in intuneric. Deodata inima imcepe sa imi bata accelerat, sau poate asa cred eu. Din acest abis se aud mai multe voci. Ciudat pana acum nu am auzit nimic. Erau trei voci diferite, care strigau pe acelasi ton dulce, numele meu. Lumina invinse intunericul din abis, dar era atat de puternica incat ma facu sa inchid ochii. Am avut achii deschisi? Sau in tot acest timp am avut ochii inchisi? Acum puteam simti dinou sentimentele oamenilor. Simteam ingrijorare din partea a trei persoane, dar simteam si invidie si gelozie care nu era de la cineva cunoscut. Deschid ochii si vad ca sunt asezata pe un pat intr-o camera bej. Camera bej... Am revazut toate amintirile sangeroase pe care le aveam in legatura cu Orocimaru. Sasuke a devenit chiar puternic. Clipesc de cateva ori incercand sa scap de amintiri. Respiratia imi era greoaie. Ma uit atent si ii vad pe cei doi frati Uchiha mai sa sara pe mine. Patru perle pretioase, negre, ma examinau cu o privire dulce. Deidara statea pe pat langa picioarele mele. Vazand ca ma uit la el, imi zambi calduros. Cu toata durerea pe care o simteam, am incercat sa o ignor si le-am daruit tuturor cate un zambet prietenos. Dupa aceasta miscare proasta, durerea devenise insuportabila facandu-ma sa tresar. Expresiile lor s-au schimbat acum fiind ingrijorate.

-Haideti baieti. Lasatii putin spatiu sa respire. Am vazut o fata micuta de statura care isi facea loc sa vina spre mine. Era roscata, cu ochii de aceeasi culoare ca parul si purta ochelari. Baieti iesiti afara ca sa o pot ajuta sa se schimbe.

Sasuke m-a ajutat sa ma ridic in capul oaselor. I-am multumit cu un mic zambet chinuitor. Acestia au plecat lasandu-ma singura cu Karin, asa am aflat ca o cheama pe roscata. Eram sigura. Sentimentele care nu apartineau niciunei persoane cunoscute, erau ale ei. De ce simtea asta? Ma ajuta sa ma dezbrac, dupa care imi schimba pansamentele. Rana mea era inca foarte adanca. Se apropie de mine si imi sopti la ureche:

-Daca mai faci pe mironosita neajutorata doar ca sa te dai in spectacol in fata baietilor, jur ca te omor. Apoi imi arunca pe pat niste schimburi. Se credea atat de geniala, dar duhnea a prostie. Mi-am tras perechea de pantaloni pe mine, desi a durat ceva timp fiindca nu imi puteam indoi spatele si nici sa imi misc mana dreapta. Toate obscenitatile pe care le spuneam in gand, ii erau adresate lui Karin. Cred ca in toata viata mea nu am spus atatea obscenitati, dar acum am facut o exceptie pentru un specimen mai rar. Durerea era infernala si imi ardea tot corpul. Era coplesitoare, dar m-am chinuit sa imi i-au si tricoul pe mine. Karin era la fel de nerabdatoare ca si baietii, sa deschida usa si sa ii lase sa intre. Karin se intoarse cu spatele la mine si se indrepta spre usa. Ridic mana stanga si ii arat un semn nu tocmai ortodox. A deschis usa. Deidara, care se sprijinea de usa, m-a vazut. Am rosit, iar el a inceput sa rada.

-Ce?! intreb ironic, incercand sa ignor durerea. Ii aratam... aaa... inelul... aaa... care a disparut de pe degetul meu! El incepe sa rada si mai tare facandu-ma si pe mine sa rad. Intre timp intra in camera Sasuke si Itachi care ne intreaba de ce radem. La care noi raspundem, in acelasi timp, cu zambetele inca pe buze:

-Nimiiiiic! Si incepem sa radem si mai tare. Karin se uita la noi fara sa inteleaga de ce radem, dar cei doi frati erau vizibil amuzati. Nu stiu ce s-a intamplat, dar ceva s-a schimbat in legatura cu Sasuke. Pare mai mult EL cel de dinainte, carenu a uitatcum sa se bucure si sa zambeasca cu prieteni, si imi place mai mult asa.

VA CONTINUA...