Chapter VII:

POV By Narator:

„Timpul nu tine o vesnicie, nici vesnicia insasi, el isi urmeaza oridinile insa, stie ca o iubeste, ei nu ii pasa de viata sau moarte, doreste doar sa ii faca pe cei din jurul ei sa sufere.”

POV by Sasuke:

„Am lasat-o pe rozalie in gandurile ei, momentan, chiar nu pot sa o inteleg. Stiu prin ce trece dar totusi, in fine, trebuie cumva sa o „reeduc”. Telefonul incepuse sa imi sune, acela fiind Itachi.

-Da? Acum ti sa gasit sa spargi parbrizul? Cum dracu ai mai facut si reusita asta? Itachi stai acolo, ai grija daca mai comentezi ceva te jupoi de viu.
Inchisem telefonul, abtinandu-ma sa nu il trantesc de toti pereti. Itachi, fratiorul meu „iubit” iar a facut o boacana cu prieteni lui, Diedara si Sasori, reusind sa sparga parbrizul porcheul meu negru. Ce naiba, au aruncat exponatele de la galerie pe geam si a nimerit masina?!!

Ii spun lui Ino ca s-ar putea ca Sakura sa iasa din camera si sa stea cu ochii pe ea fiindca, nu stiu ce prostii ii mai trec prin capul ei. Of Itachi, pazeste-te ca altfel, daca a mai aflat si politia sau mai stiu si eu, ai mai facut alta prostie, esti ca si mort!”

POV By Ino:

„Ma amuza situatia asta, mai ales la cat de nervos este brunetul, mai mult urla in telefon decat vorbea, deci auzisem ce facuse Itachi, ar trebui sa il sun pe verisorul meu. Scot telefonul si formez un numar, dupa cateva secunde vocea lui auzindu-se in telefon, il salut printr-un glas in care, se citeste voiosia. Nu e chiar asa, insa, cand afla matusa mea Tsunade ce prostie a facut el si ceilalti, nu vreau sa imi imaginez.

-Ah Ino, nu, nu s-a intamplat nimic, incercase el sa isi ascunda glasul care tremura, parca ii auzeam si bataile inimi din telefon, fapt ce ma amuza iar in scurt timp auzeam si cum tipa Sasuke la ei, era o faza care nu a-si fi vrut sa o ratez, mai ales ca Sasuke este tipul grijului. Cateodata. Inchid telefonul stiind ca de acum, situatia o sa se complice si oricum, brunetul imi va povesti ca sa ma consulte ce pedeapsa sa primeasca ei, dupa vreo zece minute am auzit o usa care se inchide, venind de la etaj asta e sigur. O silueta gratioasa cobora incet si totusi, parca ametita scarile. Parul lung roz ii atarna pe spate in valuri in timp ce, ochii ei verzi neexpresivi analizau fiecare lucru care ii iesea in cale. Se tinea strans de balustrada, aveam senzatia ca ar putea cadea din clipa in clipa.

Ma gandesc fix ca de obicei, la cele mai rele posibilitati in viata, nici nu observasem ca ea era deja in fata mea. Chipul ei era foarte palid, ma saluta cu o voce stinsa, intreband unde este Sasuke. Sincer intrebarea ei ma socase, drept, stiind din cate a spus el ca e o persoana mai singuratica, indiferenta si rece. Deci farmecul brunetului a inceput sa isi faca efectul nu? Insa viata ei a fost, in orice caz nu am de gand sa o sperii fiindca stiu cam tot despre ea de la Sasuke, el si cu mine am fost prieteni inca din copilarie deci, si dupa ce a plecat din Tokyo la varsta de 16 ani.

-Hei esti bine, arati cam palida Sakura.

-Tu de unde stii care este numele meu? Intrebase vizibil iritata, ma prezentasem zicand ca sunt o prietena de-a lui Sasuke insa ea, se comporta ca de obicei din cate am inteles, indiferenta.

-Nu trebuie sa te comporti asa, stiu prin ce ai trecut iar eu nu sunt un gen de Gaara si nici Sasuke nu este, eu nu vreau sa iti fac rau insa....nu apucasem sa continui fiindca ma intrerupse cu aceiasi indiferenta repede:

-Te rog sa nu te comporti ca si cum m-ai cunoaste, poate stii prin ce am trecut insa, imi fac rau cu mana mea pentru ca asa vreau, iti convine raspunsul?

-Sakura, nu vreau sa crezi ca ma comport ca cineva care te-ar cunoaste, din potriva, nu te cunosc deloc insa tu nu dai aceasta sansa oamenilor, cum sa nu te simti ca o papusa fara viata, o marioneta manevrata cum vrea el..

-Cate de multe stii despre mine? Asta e doar modul in care am trait nu si comportamentul meu pe care, nu e necesar ca cineva vreodata sa il cunoasca si Sas...se opri brusc fiindca incepuse sa stranute, insa nu, era o tuse, chiar deloc! Tusea sange asta era clar, ma ridicasem panicata intrebandu-ma ce naiba sa intamplat. Scoasem telefonul de unde sunasem la ambulanta care a ajuns in 5 minute, Sakura intrase intr-o forma de coma, Sasuke ajunse de 3 minute si nu vreau sa stiu cat la ora a mers pe drum, cu el era si Itachi , amandoi faorte ingrijorati iar banuielile mele gen, ca Itachi si Sakura, intre ei sa se fi petrecut ceva nu ma lasau de la aeroport in coace.”

POV by Sasuke:

„Mereu, mereu la nesfarsit. Oare intr-o zi se vor termina toate rautatile din lume? Nu e nevoie de un raspuns fiindca stiu acesta care este, niciodata!! Daca ar fi fost doar parbrizul masini mele poate acum a-si fi fost si eu mai indulgent cu pedeapsa, idioti, ca alfel nu ii pot numii, Diedara, Sasori si Itachi, mergeau cu peste 240km/h, si la naiba ca i-am lasat. Pe un drum mai retras, unde, au intrat din plin in doua masini. Presa, a fost a dracului de greu de stapanit, ce sa mai zic de mituit printre care, si interventia politiei. Cele doua masini, una sa rostogolit iar cealalta a intrat intr-un gard. Din”fericire” nu a murit nimieni, pana nu il omor eu pe Itachi. Ce frate batut in cap pot sa am si eu!

Muream de nervi nu alta, Sakura intrase intr-o coma „usoara” daca se poate spune asa, ce prostie. Imi ascundeam fata in palme, care erau sustinute in coatele de pe genunchi mei, un suntem de pasii se auzea pe holul mai mult pustiu fomat din pereti albi si o gresie in mozaic tot alba. Intrebase care dintre noi era Sasuke Uchiha dat fiind faptul ca, si „prea-iubitu” meu frate e aici. Ma invitase in biroul lui fiindca problemele ei nu pot fi discutate pe intamplare intr-un oarecare hol.

Biroul nu era cine stie ce, o camera micuta, cu un birou din lemn de frasin pe care erau diverse documente, o canapea neagra destul de incomoda din priviri si o mini blilioteca aflata sub o fereastra mica ascunsa in perdeaua de culoare alba, stransa de un fel de fundita in parti.

-Domnule Uchiha, incepuse el mai mult ezitand, luati loc, spuse aratand spre canapeaua neagra, am vazut analizele domnisoare Haruno, pot sa intreb, parintii ei?

-Sunt plecati in Turcia, continuati.

-Sa inteleg ca dumneavoastra sunteti tutorele ei, rezultatele analizelor sunt devastatoare, ati spus ca incepuse sa stranuta in sange, nu? Dadusem din cap in semn ca da la care continuase, nu e bine chiar de loc. O ecografie mi-a aratat ca plamani sunt in stare deplorabila, iar rinichiul stang abia mai „traieste”.

-Va referiti la?

-Corpul ei, se pare ca inima e „Straina” ceea ce inseamna ca a avut un transplant, si scoase din stertarul destul de mare un dosar care scria numele ei, aruncandumi-l mie. Il rasfoisem de unde reise ca, ea fusese un caz de univentricular la inima, si facuse un transplant acum ceva timp. Iar donatorul ma lasase lat, fusese Yukio Haruno?!

-Spuneti-mi sincer, domnisoara Haruno se drogheaza?

Dadusem sadic din cap, parca el, stiind acest lucru, oftase si punandu-si coatele pe birou si degetele incrucisate, urma sa dea raspunsul final.

-Trebuie sa o punem sub un tratament, altfel, nu stim daca va supravetui...”