Capitolul 19 – Dulce răzbunare
Din perspectiva Sakurei
- Ai găsit ceva? am întrebat încet la urechea lui HINATA, imediat ce ieşi din bucătărie.
Ea scutură enervată din cap.
- Naiba ştie unde s-au ascuns! exclamă ea înciudată.
Am oftat. Îi căutam pe idioţii ăia de jumătate de oră, dar nu îi găseam nicăieri. După ce o luaseră la fugă în direcţii diferite, au făcut ce-au făcut şi au dispărut ca prin farmec. Dar nici noi nu ne-am lăsat mai prejos.
Cred că verificasem şi ultimul fir de praf din casă!
- Fetelor! ţipă brusc Ino, care apăruse dinspre scări în fugă. Am o idee!
- Ce? am întrebat eu căscând.
Începea să mi se facă somn. Dar, nu, nu trebuia să-i lăsăm să scape aşa uşor…
- Să-i lăsăm în pace… începu ea, trezindu-mă din visurile mele sadice, care i s-ar fi potrivit mai bine unui călău chinuind cu un rânjet uriaş trei idioţi. Ceea ce nu e exclus.
Dar am tresărit, abia atunci procesându-i cuvintele.
- Ce? am exclamat revoltate eu şi Hinata. După ce ne-au făcut?!
Ino zâmbi într-un mod ciudat.
- Cred c-ar fi mai bine să aflaţi ce idei mi-au venit în camera noastră… Nu de alta, dar nu am chef ca cei trei idioţi cu diplomă de retardare profesională să ne audă.
Începeam să înţeleg… Cu siguranţă ceva malefic. O poftă aprigă de răzbunare ne stăpânea pe toate trei, şi nu m-aş fi dat înapoi de la nimic, oricât de nebunesc ar fi fost. Se pare că şi Ino simte la fel, iar orice ar fi, aş face-o. Numai să-i facă să sufere, să-i vedem cum fug speriaţi, cum ne imploră…
- Ok, respiră Hinata după ce eu am trântit uşa închisă. Despre ce e vorba?
- Ascultaţi bine, spuse Ino entuziasmată. Am un plan genial…
Şi după vreo cinci minute de explicaţii, râdeam toate mai tare decât atunci când Kakashi îi lăsase singurei cu calmele de noi. De data asta, chiar mă simţeam ca un personaj negativ dintr-un desen animat.
- Hahaha! O să fie super! râse Hinata dându-se pe spate.
***
Încă ameţită de somn, am coborât scările. Îi mulţumeam din tot sufletul celui care a pus ca sâmbăta şi duminica zile libere – nu de alta, dar cum mă culcasem la două noaptea, nu eram în cea mai bună formă… Şi numai eu ştiu ce pot face când sunt zăpăcită.
- Bună dimineaţa, Sakura, spuse brusc Tsunade de undeva din faţa mea.
Am tresărit, de abea atunci realizând că aţipisem în picioare.
- Ăăăă… bună dimineaţa, Tsunade, am spus eu încercând să nu-i casc în faţă ca o necioplită. Ce mai faci?
- Oh… ne pregătim pentru plecare, răspunse ea ridicând de pe covor un geamantan plin.
Plecare? Am căscat ochii mari, surprinsă.
- Cum adică? Unde plecaţi?
- În Europa, răspunse ea oftând. Kakashi are afaceri în Italia, iar eu am o expoziţie, uimitor, în acelaşi oraş.
- Expoziţie? am întrebat neîncrezătoare.
- Da, răspunse Tsunade aducând încă un geamantan uriaş din dormitorul ei. Nu ştii că sunt şi pictoriţă?
- Oh, am murmurat simţindu-mă uşor jenată. Ca să destind atmosfera, am întrebat: În ce oraş vă duceţi?
- Volterra, spuse ea încruntată.
Nu-mi sună cunoscut. Am trecut rapid prin cunoştinţele mele de geografie, dar nu am recunoscut numele. Ciudat. Însă Tsunade păru să-mi ghicească dilema interioară.
- Nu este un oraş atât de vestit…
- Bună dimineaţa, Sakura! exclamă Kakashi absent, cărând şi el vreo trei bagaje după el.
- Bună dimineaţa Kakashi, am zâmbit eu.
- Sakura, ar trebui să te duci să mănânci, zise apoi Tsunade după ce schimbă o privire cu Kakashi. Până Kiba nu ronţăie şi scaunele.
Am dat din cap, şi mi-am continuat drumul spre bucătărie. Însă nu eram prea mulţumită, iar binecunoscuta curiozitate începea să-şi facă simţită prezenţa. Nu apucasem să întreb cât stau, ce afacere avea Kakashi… Şi era ciudată purtarea lor. Hm. Poate aflu mai multe de la Hinata.
- Bună dimineaţa! îmi ură Hinata energică imediat ce am deschis uşa.
- Salut, Sakura, spuse şi Ino din capătul mesei fără să-mi arunce vreo privire.
Se pare că era prea ocupată să-l ucidă pe Kiba din priviri. Iar Kiba era prea ocupat să se uite cu o mutră jalnică în pământ pentru a riposta.
- Bună dimineaţa, fetelor, am mormăit şi eu accentuând pe ultimul cuvânt.
Ticăloşii ăştia trei nici nu meritau atenţia mea. Ca să nu mai spun de priviri.
- Bună, Sakura, rânji Sasuke larg din faţa mea, cu părul mai ciufulit ca niciodată. Ai avut vise plăcute azi noapte?
- Sau „venea după tine”? izbucni Kiba în râs, părând să iasă din starea de stand-by.
În gură mi se acidula gustul amar al furiei. Mi-am strâns pumnii.
- Nu, Sasukins, am răspuns eu, venin picurându-mi din voce. Am visat cel mai frumos vis…
- Şi care ar fi acela? zâmbi el ştrengăreşte.
Pentru o clipă, fu cât pe-aci să-mi pierd capul. Cu siguranţă existenţa lui Sasuke este o greşeală genetică. Nu se poate să fie adunată atâta prostie într-un ambalaj atât de frumos…
- Oh… am făcut visătoare. Am visat cum vă jupuiam sprâncenele, smulgeam unghiile, cum vă spânzuram de limbă, distrugeam maşinile voastre şi cum spuneam la toată şcoala tot ce ştiu despre tine…
Satisfacţia pe care am simţit-o observând groaza ce îi acaparase trăsăturile este greu de descris. Brusc, mă simţeam foarte puternică.
Ino şi Hinata începură să râdă.
- Ce coşmar, tremură Sasuke, dându-se deoparte şi lăsându-mă să aşez la masă.
- Bucură-te că era doar un vis, am mârâit eu. Dacă vă găseam aseară…
- Nici nu vreau să aud, mă întrerupse Kiba.
Am rânjit, deschizând gura pentru a mai scoate o replică genială, însă nu am mai avut timp. Kakashi şi Tsunade intrară cu nişte mutre impenetrabile, trântind uşa în urma lor. Şi puteam să spun, fără să întreb, după expresia lui Sasuke care stătea în faţa mea, la celălalt capăt al mesei, că aşa ceva era foarte neobişnuit pentru ei.
- Bună dimineaţa, copii, spuse Tsunade fără vlagă.
- Bună dimineaţa mamă! am spus toţi în cor.
Chiar şi eu. Chestia asta începe să devină periculoasă. Încep să mă ataşez de Uchiha… Înafară de doi dintre ei, desigur.
- Aţi mâncat?
- Nu, acum, răspunse Ino. Oh şi Tsunade, e delicios!
În sfârşit, un zâmbet îi lumină faţa.
- Mulţumesc, Ino. Eşti o scumpă.
Iar apoi, toţi îşi îngropară nasurile în farfurii şi începură să mănânce. Obişnuitele ouă cu şuncă, dar de data asta mai aveam tartină şi salată. Mmm…
Dar în timp ce mâncam, am observat că Sasuke nu prea era interesat de conţinutul farfuriei lui. Îşi sprijinise capul într-o mână, iar oceanele lui intunecate... Serios, era cumva hipnotist? Sau darul ăsta de a atrage atenţia, şi odată ce îţi leagă privirile, nu mai poţi să ţi le desprinzi, este ceva natural?
- Ahem, tuşi Kakashi, făcându-mă să tresar.
- Avem un anunţ de dat, spuse şi Tsunade de la chiuvetă, de unde terminase de spălat vasele.
Toţi îşi fixară privirile pe Kakashi. Bănuiam eu care era anunţul, dar… credeam că Hinata, Sasuke şi Kiba ştiau deja!
- Trebuie să plecăm, eu şi Tsunade pentru o săptămână în Italia, spuse Kakashi placid.
O săptămână? Am căscat ochii.
- Ce? exclamară Kiba, Hinata şi Sasuke în acelaşi timp.
- Da, continuă Kakashi. Am o afacere importantă iar Tsunade are o expoziţie.
- Nuu, nu de asta ne miram! exclamă Kiba cu ochii mari. Ai spus cumva o săptămână,sau chiar am nevoie să vizitez un doctor?
- Tu ai nevoie de doctor oricum, bolborosi Sasuke. Cabinetul tatei este chiar după colţ…
Am chicotit.
- Uite cine vorbeşte, mormăi şi Kiba. Serios, să ne ascundem de ele pe acoperiş… cum naiba ţi-a venit ideea asta?! Era să-mi rup gâtul.
- Ai fi scăpat lumea de un idiot. Şi mi-ai fi făcut mie cea mai mare favoare… oftă Sasuke visător.
Pe acoperiş?
Eu, Hinata şi Ino ne-am plesnit peste frunte exact în aceeaşi clipă, dându-se seama care a fost refugiul lor misterios. Desigur, de ce n-am căutat şi acolo? Doar la subsol am făcut-o, şi în pod!
- Gata, gata, terminaţi! ne atenţionă Kakashi. Să revenim la subiect. Da, este o săptămână. Da, veţi fi singuri. Da, puteţi să-i lăsaţi pe Naruto şi Ino să stea aici. Da, va trebui să vă faceţi temele şi să gătiţi, şi să faceţi curăţenie!
Un moment de linişte totală urmă după cuvintele sale.
- Wow, răsună vocea lui Kiba. Chiar nu mai am nicio întrebare de pus.
Kakashi zâmbi.
- Devin din ce în ce mai bun la asta.
- Şi când plecaţi? se interesă Hinata.
- Ăăăă, mormăi Tsunade verificându-şi ceasul elveţian. Vai! Avionul este peste un sfert de oră! Haide dragă, trebuie să mergem!
- Asta-mi răspunde la întrebare, chicoti Hinata ridicându-se de la masă.
Cu toţii i-am urmat exemplul, şi am ieşit din bucătărie. Kakashi şi Tsunade erau deja încărcaţi de bagaje, dar Sasuke şi Kiba le luară din mâinile lor şi ieşiră afară.
- Mulţumesc, dragii mei, radie Tsunade.
Trebuie să recunosc că mă uimise ajutorul pe care îl dăduseră părinţilor lor. Hm. Presupun că şi oamenii peşterilor au puţin respect pentru cei care le-au dat viaţă. Dar am scuturat din cap, alungând gândurile. Am tras pe mine o geacă, mi-am pus nişte papuci, şi am ieşit şi eu în aerul rece de afară. O maşină neagră, superbă aştepta în faţa casei.
- Wow, tată! Ăsta e noul Cadillac XTS Platinum Concept? murmură Ino cu ochii strălucind.
- Da, nou-nouţ.
- E superb! exclamă Sasuke în timp ce toţi se îmbulzeau să studieze maşina.
Mi-am dat ochii peste cap. Ce e aşa de interesant la maşini? Sunt doar un mijloc de transport. Şi de accidente.
- Am auzit că i-a bătut pe BMW Seria 7 şi pe Mercedesul nou, S-Klasse, spuse admirativ HINATA trecându-şi mâna peste tabla neagră, lucioasă. Şi-mi place designe-ul.
- Frate… am auzit că are un motor V6 pe benzină, cu injecţie directă, de 3.6 litri! exclamă Sasuke studiind interiorul.
- Conglomeratul e capabil să ofere 350 de cai putere şi 400 de Nm, remarcă şi Kakashi, după ce termină de îngrămădit bagajele în portbagaj.
Toţi din familia Uchiha sunt obsedaţi de maşini? m-am întrebat plictisită, în timp ce Tsunade şi Kakashi intrau în aşa-zisul Cadillac.
Tsunade coborî geamul înainte de a demara.
- Aveţi grijă, ne spuse ea îngrijorată. Nu deschideţi la străini, şi cu mâncarea nu sunt probleme, sper. Am gătit toată noaptea trecută, frigiderul e plin. Bani aveţi, nu-i problemă. Haine ştiţi să puneţi la maşina de spălat…
- Da, mamă, o întrerupse Sasuke plictisit.
Ea oftă.
- O să-mi fie dor de voi…
- Aveţi grijă, ne avertiză şi Kakashi. Şi să nu aud că se întâmplă lucruri, dacă mă înţelegeţi… Bazate pe hormoni… nu-i aşa Sasuke?
Sasuke rânji, dar spre norocul lui, Kakashi decise că era timpul să plece şi nu mai spuse nimic. Din nefericire.
- La revedere! Ne vedem în curând. Şi mie îmi va fi dor de voi…
- Şi nouă, am spus toţi şase odată, trişti, în timp ce geamul cobora la loc.
- Drum bun! am ţipat în spatele maşinii.
- La revedere! ne făcu Tsunade din mână.
Fu linişte atât timp cât Cadillac-ul mai era la vedere. Eram cu toţii uşor dezamăgiţi, trişti, căci Tsunade şi Kakashi erau nişte părinţi atât de drăguţi. Mai mult nişte preieteni, dând sfaturi şi veselindu-se cu noi, decât să dea reguli enervante şi să ne interzică lucruri ce sunt cel puţin utile… ca muzica.
Dar liniştea nu dură decât până când maşina dispăru de tot printre copaci. Se pare că nu toţi sufereau de dor, mi-am spus ironică. De fapt, niciunul.
- Wuuuuuu!!! ţipară Kiba şi Sasuke în acelaşi timp, bătând palma. O săptămână!
- Wow, respiră Hinata. Libertate completă!
- Fără mama! se bucurară gemenii Uzumaki.
Am început să râd, amuzată în timp ce intram în casă după veselii mei colegi de suferinţă. Nu de alta, dar începea să plouă şi era frig. Normal.
Dar sincer, nu era ca şi cum nu mă bucuram şi eu. Adică, fără Kakashi şi Tsunade puteam să ne răzbunăm pe cei trei idioţi fără nicio întrerupere. Singura parte bună, dacă mă gândesc bine.
- Super, frate! Nu mă aşteptam la asta!
- Iupiii!!
- Singuri acasă!
Deşi eu eram mai pleoştită, am început să zâmbesc. Bucuria lor mă amuza; erau ca nişte copii de şcoală primară. Şi când te gândeşti câtă libertate le dădea deja Kakashi şi Tsunade… chiar nu-i înţelegeam. Aş vrea eu ca Charlie să fie aşa de maleabil.
- Ok, asta trebuie sărbătorit! făcu Sasuke din ochi în timp ce ţipa în gura mare. Dăm petrecere azi!
- Ce idee bună! Frate, eşti tare!
- Da! făcu Naruto.
- Super, dau eu mesaj şi sun lumea, da?
- Eu pregătesc gustările! spuse Ino entuziasmată.
- Eu decorez camera!
- Eu hotărăsc muzica, decretă Sasuke.
- Eu vă aleg outfiturile! ţipă şi Hinata.
Dacă aş spune că eram surprinsă de cât de repede şi neaşteptat decursese totul, aş fi minţit. De fapt, rămăsesem fără grai, cu maxilarul atârnând de un metru şi jumătate. Petrecere? Cu persoane? Cu liceeni? Ce? Dar cum rămâne cu planul?
- Hinata? Ino? Pot vorbi cu voi pentru o secundă? am întrebat încet, încă în stare de şoc.
- Sigur, răspunse Hinata abandonând discuţia în pripă pe care o formase cu Sasuke.
Şi când am fost destul de departe de urechile băieţilor, am explodat.
- Voi aţi luat-o razna? O petrecere? El… ei… Cum naiba le mai jucăm farsa aia?
- Relaxează-te, Sakura! spuse Hinata punându-şi mâinile pe umerii mei. Petrecerea face totul şi mai umilitor.
- Vor fi umiliţi în public, explică Ino.
- De faţă cu toată lumea, completă şi Hinata.
Cât mă mângâiau cuvintele lor. Am inspirat adânc, şi am deschis ochii.
- Asta chiar că sună bine. Neji vine, da?
- Da, răspunse Hinata cu o voce malefică. Nu va rata o asemenea ocazie.
***
Din perspectiva lui Sasuke
Liber. Liber.
Am mai tras odată din ţigară, urmărind cum fumul se răspândea în aer. Dacă era un singur lucru ce nu-l făceam chiar atât de des, era fumatul. O distrugea pe Tsunade când observa mirosul, şi totuşi, orice ar fi, ea e mama mea. De aceea şi vin atât de târziu acasă. Dacă ar şti, săracii…
Mă rog, de amende şi plătitul lor se ocupau tot ei. Dar alcoolul şi ţigările erau problema mea… şi micul meu mare secret, dacă tot veni vorba. Secret pentru ei, căci în rest, toţi ştiau.
Am oftat, luând o altă înghiţitură din paharul cu băutură. Tolănit pe canapeaua din piele, priveam şi ascultam vacarmul muzicii, dansul… Râsetele. Zgomotul acela tipic petrecerilor, şi fetele dansând.
De chef, n-aveam însă să mă ridic. Mă simţeam bine acolo… Plus că începeam să fiu destul de ameţit. Şi naiba ştie ce fac eu când sunt beat de-a binelea, dacă eu când mă trezesc, n-am idee.
Am mai tras un fum, închizând ochii şi delectându-mă cu melodia de pe fundal. Trebuia să recunosc că asta e mult mai multă distracţie decât tocitul. Poate Karin nu e singurul motiv pentru care am ajuns aşa.
Şi nici nu e. La dracu’ cu Karin.
- Sasuke! Bună!
Uite cum se duce porţia mea de relaxare, am oftat în timp ce mă ridicam încet de pe canapea.
Desigur, Temari. Trebuia întotdeauna să vină una de asta să-mi strice distracţia. Dar fie. Oricum nu văd nimic mai bun de făcut. Sakura nu se arătase deloc la petrecere, un lucru uşor de înţeles, dar asta însemna că nu aveam de cine mă lua.
- Bună, Temari, am spus şi eu, uşor răguşit, punând ţigara în scrumieră.
Nu mă ridicasem în picioare, totuşi. Nu merita Temari atâta atenţie, aşa că tot ce am făcut a fost să mă ridic în şezut, sprijinit comod de spătarul canapelei.
- Super petrecerea, remarcă ea dulce, pe un ton ce se presupunea a fi seducător, în timp ce se aşeza lângă mine.
- E şi mai super acum, i-am făcut eu din ochi, zâmbind.
Replica asta mergea întotdeauna. Chiar dacă, în cazul meu, era total neadevărată. Ce face beţia din om…
- Şi de ce ar fi asta? mieună ea apropiindu-se şi mai tare de mine.
Am şi pierdut numărul a de câte ori i-o trăsesem tipei ăsteia. Şi incredibil, nu se sătura niciodată. Ei bine, de ce să nu-i dai fetei ce vrea? mi-am spus ironic în timp ce o mână îmi aluneca pe şolurile ei, şi zâmbetul binecunoscut, marca Uchiha îmi inunda faţa.
Temari nu avu nevoie de o altă motivaţie. Îşi înfipse mâinile în părul meu, lipindu-se de mine, în timp ce îmi ataca flămândă buzele. Ce-mi place când fetele iau iniţiativa.
I-am făcut jocul, şi am răspuns sărutului, aplecându-mă peste ea. În jur se auzeau „Oooo” si „Temari, ooof, ce proastă” , „Ce curvă” dar puţin îmi păsa de ce dracu’ spuneau ei.
Însă exact când Temari îşi încolăci picioarele în jurul meu, adâncind sărutul, sună telefonul fix. Am mormăit o înjurătură, enervat, dar fără să îi dau atenţie. Nu voiam să fiu întrerupt. Şi se pare că nici Temari.
Dar soneria devenea mai mult decât eneravntă. Beepul acela mă făcu să scap o grămadă de lucruri ce nu erau de auzit pentru nişte doamne. Am rupt sărutul, plictisit, şi m-am ridicat în picioare.
Temari făcu o mutra trista, în timp ce abea mai respira.
- Va fi continuat, am zâmbit eu ştrengăreşte, plecând înainte de a o vedea leşinând.
Nervos, am apucat receptorul. Oricine era, avea o sincronizare a dracului.
- Alo? am mormăit în telefon.
- Bună seara, răsună o voce groasă, rece şi metodică. Familia Uchiha..
- Nu mai cunosc alta.
- Am să iau asta ca pe un da, mormăi misterioasa persoană. Atunci, aş dori să iau legătura cu Kakashi Uchiha, vă rog.
Într-adevăr o sincronizare foarte proastă.
- Kakashi nu-i aici, i-am tăiat-o scurt. E plecat cu tot cu soţia lui, Tsunade, în Europa.
- Oh. Şi când se întoarce?
- Într-o săptămână, am replicat plictisit.
Fu linişte pentru un moment la receptor.
- Nu putem aştepta atât. Vom veni la reşedinţa dumneavoastră imediat.
- Dar cine naiba eşti? am întrebat enervat.
- Suntem Poliţia. Câteva mărturii a mai multor persoane indică faptul că „celebrii” adolescenţi Sasuke şi Kiba Uchiha, cât şi Naruto Uzumaki au fost implicaţi într-un trafic de droguri extrem de periculos. Dar asta nu e tot. Se pare că cei trei au şi violuri la activ, băutură şi pe puţin o duzină de amende noi nesemnalate. Toate acestea, adunate, se preconizează la o pedeapsă de 5 – 10, sau 15 ani închisoare. Ajungem în 10 minute pentru a-i ridica pe inculpaţi.
Şocat, am pus telefonul înapoi în furcă. Nu prea puteam gândi coerent, şi asta nu se datora numai băuturii sau lui Temari. Cinci ani. Cinci ani mari şi laţi. Şi ca să facă lucrurile mai rele, cinci sau zece ani. Ca să nu mai spun de cincisprezece.
Nu era ca şi cum nu mai stătusem de vreo 2-3 ori vreo săptămânâ în puşcărie, până când Kakashi, milos, plătea cauţiunea pentru nu-ştiu-ce prostie. Dar acum… Eu ştiam că traficul de droguri se pedepsea în minim 10 ani. Definitiv. Iar dacă află Kakashi de asta, nu va plăti amneda nici dacă Tsunade se va ruga de el următorii 1000 de ani.
Dar de abea atunci am conştentizat gravitatea situaţiei.
Închisoare?! Definitivă!? Zece ani? Adică… fără pian, fără fete, fără şcoală, fără fumat, fără tot. Uniforme de alea alb cu negru şi gratii? Ce naiba?
Abia abţinându-mă să nu distrug balustrada de nervi, am zburat pe scări, urlând cu putere:
- Kiba!!! Naruto!!! Unde dracu’ sunteţi?
- Ioi, frate, ce-i cu tine? se miră Kiba, ieşind de la toaletă.
- Sasuke, nu vezi că-s ocupat? mârâi printre dinţi şi Naruto de la etaj.
Mda, vorbea cu Hinata, ceva surprinzător. Cu o Hinata extrem de sexy, dacă aş putea adăuga. Nu mă mir de ce Naruto a cam luat-o razna. Farmecul Uchiha nu greşea niciodată.
- E foarte important! am răcnit. Mişcă-ţi fundul încoace!
Bolborosind ceva incoerent, Naruto coborî scările. Când în sfârşit ajunse lângă mine, i-am înhăţat pe amândoi şi i-am tras în camera lui Kiba, cea mai apropiată.
- Vrei să ne spui şi nouă despre ce e vorba? făcu Naruto uimit.
- Da, aprobă Kiba.
- Ei bine, căscaţi urechile bine. Vine poliţia după noi în aproximativ 5 minute. Cică au descoperit că am făcut trafic de droguri şi alte chestii urâte, aşa că vom lua o porţie de închisoare de vreo 15 ani definitivi.
După ce am terminat, mutrele prietenilor mei erau mai mult decât uimite. Şocate? Nu, nu e cuvântul potrivit. Ceva mai mult!
- Nuu!!! răcni deodată Kiba. Nu vreau!
- Dar… cum…ce… cine…? se bâlbâi Naruto.
- Asta e faza! am exclamat eu tensionat. Eu n-am făcut trafic de droguri, şi n-am violat pe nimeni. Cel puţin, persoanele respective erau chiar mai doritoare decât mine.
- Nici eu! mormăi Naruto.
Mi-am îngustat ochii.
- Atunci de ce vin după noi?
- Nu pot să cred! exclamă brusc Kiba, ca pentru sine. Celica m-a trădat. Şi după câte cutii i-am vândut…
Am îngheţat, în timp ce mă întorceam spre Kiba. Oooh, e atât de mort.
- Kiba…?
- Da? făcu el inocent.
- Spune tot. Cine-i Celica, şi erau cutiile acelea pline de droguri cumva? Tu ai vândut droguri? am mârâit eu.
Kiba arăta de parcă urma să-şi smulgă părul din cap.
- Numai în clasa a zecea! chiţăi el. Aveam nevoie de bani!
- Deci e adevărat! am exclamat eu. Şi tu ai făcut-o!
El deschise gura să se apere, dar în loc să vorbească, mă privi atent.
- Hmmm, Sasukins… făcu el. Ce-i cu acest „şi” în propoziţia de mai sus? Nu cumva ai făcut-o şi dumneata?
Am oftat.
- De unde crezi că am scos naibii atâţia bani să cumpăr Vanquish-ul?
- Hahaha! explodă Naruto în râs. Toţi suntem vinovaţi! Vinovaţi!
L-am privit contrariat pe Naruto, îndoindu-mă de sănătatea lui mintală. Mă gândeam eu că şi el o făcuse, dar de consumat, sper că nu a consumat droguri. Nu de alta, dar de la Kiba mă aşteptam la aşa ceva. El e cel debil din familie.
- Deci, ne-am ars, am anunţat eu cu o voce de gheaţă. Nu voi mai putea asculta muzică pe cel puţin 10 ani…
- Nu-mi voi mai putea îngriji părul… tremură Naruto.
- Nu voi mai putea juca jocuri video! răcni Kiba disperat.
- Nu voi mai putea cânta la pian…
- Nu mă voi mai da la fete…
- Nu-mi voi mai vedea Jeepul…
- Nu o s-o mai văd pe Hinata …
- Nu o să mă mai cert cu Sakura…
- Nu o să mai gustăm viaţa! răcni brusc Naruto.
- Vom putrezi într-o celulă, îmbrăcaţi în pijamale în dungi şi mâncând supă de morcovi! ţipă disperat Kiba alergând ca nebunul prin cameră.
Am deschis gura să îi spun să se calmeze, dar am îngheţat aşa. De afară se auzea, clară şi puternică, o sirenă de poliţie.
Sunetul iadului. Sfârşitul fericirii.
- Sasuke! Vă cheamă cineva… răsună vocea lui Hinata, dulce ca mierea.
Asta puse capac situaţiei deja supra-umplute.
- Ascundeţi-vă! am răcnit eu deschizând dulapul şi făcându-mă una cu hainele lui Kiba.
Ce loc mi-am găsit şi eu să mă ascund.
Localizare
Nr. mesaje
Reputatie
Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie 
Mar 04 Feb 2014, 14:10
acebook
Hobby-uri
Stare de spirit
. 
