Chapter 1.


Kira P.O.V

E noapte. Mai exact ora 3:37, afara norii isi varsa amarul acompaniati de urlete de durere si strafulgerari repetate, iar eu stau in pat neavand somn, gandindu-ma de ce trebuie sa am o viata asa grea ??

Poate la prima vedere nu pare, insa ascund multa durere in suflet. Poate ca par tot timpul vesela si cu zambetul pe buze, insa nu imi este usor, nu imi cunosc parinti, locuiesc cu fratele meu mai mare, sunt inconjurata de prieteni falsi care sunt alaturi de mine doar la bine sau cand vor ceva. Cand dau de greu, nu e nimeni.

Sau cel putin nu mai este, mi-am pierdut cea mai buna prietena, iar cand ma gandesc la asta inima ma doare, sunt disperata, nu vreau sa fiu singura, imi e frica, vreau pe cineva langa mine. O vreau inapoi, vreau pe cineva careia sa ii spun secretele mele, cineva care sa imi spuna cat de norocoasa sunt ca am un acoperis deasupra capului, ca am ce manca, ca am un frate, o familie langa mine, oricat de mica ar fi ea si multe altele. Vreau sa am pe cineva care sa imi dea o palma peste ceafa atunci cand plang si imi doresc sa imi gasesc sfarsitul, iar mai apoi sa ma ia in brate si sa ma linisteasca. Nu vreau sa ma inghita intunericul, vreau sa am macar o raza de lumina, insa nu am eu norocul asta.

Adevarul este ca sunt o persoana egoista, si de aceea am ajuns sa pierd atatea. Insa cel mai rau imi pare pentru fratele meu, se chinuie foarte mult pentru a ma ajuta iar eu nu ii arat cat de mult apreciez ceea ce face el pentru mine, pentru amandoi, nu ii arat cat de mult il iubesc si cat de disperata sunt sa nu il pierd.

E bine asta este, nu stiu sa imi exprim bine sentimentele in cuvinte, e greu, ma blochez, iar prin fapte, cred ca cel mai potrivit termen ar fi "rusinea". E patetic, imi e rusine de propriul frate. Insa cred ca el stie toate astea, nu stiu, e greu de explicat, poate e o legatura intre frati sau poate pur si simplu isi da seama din gesturile si faptele mele.

Faza e ca nu mai vreau sa plang,m-am saturat, nu mai am lacrimi, nu sunt genul de persoana amarata care sa stea sa isi planga de mila si sa astepte un miracol. Pur si simplu ma enerveaza genul ala de persoane. Am de gand sa imi schimb soarta, insa nu stiu de unde sa incep, nu pot decat sa stau si sa imi imaginez o viata frumoasa fara griji, asta ma relaxeaza, imi umble sufletul de speranta, ma face sa zambesc sincer, si sa am un sentiment aparte greu de descris in cuvinte.

Situatie mea nu e tocmai tipica unei pustoaice de 16 ani, insa nu as-i schimba prea multe la viata mea, singurul lucru ce mi-l doresc sunt prieteni adevarati, ceea ce nu este foarte greu de gasit, insa trebuie sa stiu unde sa caut. Nu o sa las soarta sa ma invinga, nu o sa ma dau batuta, o sa ripostez. De fiecare data cand voi fi jos, voi gasi forta negesara sa ma ridic, ca si pana acum.

In orice caz peste doua zile ne vom muta in capitala, orasul Tokyo, suna interesant, sunt entuziasmata. O sa am ocazia sa incep o viata noua alaturi de Naruto, si asta doar datorita lui Itachi. Ii ador pe amandoi.

Acum cativa ani, Itachi fiind cel mai mare, isi impartea timpul intre scoala, munca si intre mine si Naruto. Eram pe cont propriu, adica cina s-ar stresa sa isi piarda timpul cu 3 frati care nu au parinti si traiesc singuri intro casa cu doua camere? Sa fim seriosi.

Imi amintesc cu mare drag ca desi invatam bine la scoala si eram respectoasa cu profesori, ma bateam zilnic cu ceialti copii, eram un dracusor. Singura diferenta intre atunci si acum este ca dintr-un dracusor , m-am tranfsormat intr-un diavol.
Nici un baiat nu e mai tare la bataie ca si mine, unul din lucrurile pentru care am prieteni falsi care se dau bine pe langa mine.
Insa mai un pic si plec, detest locul asta, de acum 3 ani de cand a plecat Itachi, a devenit si mai urat decat inainte,o gramada de golani au inceput sa imi faca ochii dulci datorita trasaturilor mele unice, o gramada de puslamale se luau de mine si isi bateau joc in ultimul hal doar pentru ca nu eram interesata sa ies cu nici unul. Nu vroiam un prieten, nu sunt de incredere plus ca aveam alte lucruri pe cap.

Inca nu imi vine sa cred ce noroc avem. Si acum imi amintesc acea seara in care Itachi a plecat.

Flashback:

Stateam pe hol si il strangeam in brate pe Itachi plangand cu lacrimi de crocodil.
Acesta ma strangea cat de tare putea la pieptul sau si cu lacrimi in ochii imi soptea ca totul va fi bine, ca face asta pentru noi, ca o sa ne trimita bani in fiecare luna, si ca o sa se intoarca dupa noi, in timp ce afara il asteptau niste tipi infricosatori toti la costum cu ochelari de soare pe ochii iar in fata casei erau parcate o gramada de masini straine negre cu geamuri fumuri. Nu imi placeau fetele lor, insa nu puteam spune nimic. Ma durea prea tare faptul ca fratele meu o sa plece.

Rupe imbratisarea, si se indreapta spre iesire, iar odata ajuns in strada se intoarce si striga cu lacrimi ochii si cu zambetul pe buze :

- Promite-ti ca va veti descurca, iar ca atunci cand ma voi intoarce dupa voi sa va gasesc inregula. Spunand asta se urca in masina si pleaca, eu ramanand in usa uitandu-ma in gol , pana cand veni Naruto langa mine si ma lua in brate ducandu-ma inauntru.

End of flashback.

De atunci in primele doua luni ne suna zilnic, apoi incepand sa sune din ce in ce mai rar, iar de fiecare data cand il intrebam cu ce se ocupa gasea o scuza patetica si inchidea.

Eram furioasa ca nu imi spune, iar apoi un timp am incetat sa mai vorbesc cu el, nu imi placea sa fac asta, ma durea, ma simteam mizerabil, insa nu aveam de ales.

Chapter 2.


Kira P.O.V


E dimineata, iar ticaitul ceasului desteptator ma zgarie pe creieri!! Din pacate e o noua zi, ultima zi de scoala, abea astept sa se termine. Merg la o scoala plina de id***i !! O gramada de piti cat vezi cu ochii, o mare armata de clone,fake-uri!

Am noroc ca mai sunt si cateva persoane normale, putine dar macar sunt. Eu in general sunt fata ciudata, la care toata lumea se uita urat si asta doar pentru ca sunt diferita, adica pe bune oameni astia nu am mai vazut rockari ??

Toti se holba ciudat si insistent, o gramada ma considera satanista, iar uni chiar ma iau peste picior. Ei bine ce sa le faci, ce stiu ei? Toti sunt niste copii rasfatati care au tot ce vor si nu le este de ajuns, pur si simplu imi e sila sa ii aud cum se plang ca parinti nu le cumpara noul model de telefon sau cum isi insulta parinti in ultimul hal, ar fi vai de capul lor fara ei. Recunosc ca sunt geloasa, insa cand ii aud ma cuprinde o furie inimaginabila, o gelozie ingrozitoare, sufletul incepe sa ma doare iar ochii sa imi lacrimeze. Pur si simplu nu e corect !!! Ei bine, nu e treaba mea, fiecare cu viata si problemele lui. Vreau sa plec odata, desi mi-e cam frica, insa nu stiu de ce, nu are cum sa fie mai rau ca aici.

In orice caz, trebuie sa ma pregatesc de plecare. Dau o fuga la sifonier si il privesc absenta, imi aleg un tricou cu Slipknot, o pereche de pantaloni iar la sfarsit nelipsitele bratari.

Odata iesita pe usa, soarele ma orbeste, ce ma enerveaza, jur ca cateodata imi vine sa imi scot ochii, insa asta e un gand stupid. In fine, pana la urma de ce nu ploua?? Macar azi in ultima zi, sa pot sa ma bucur vazandu-le pe fetele din scoala cum incearca sa nu isi strice parul sau machiajul, iar odata intrate inauntru sa inceapa sa se smiorcaie. Ma amuza, sunt asa p*****e pentru niste fiinte umane, defapt cred ca si o planta are mai multa minte, chiar nu le pot intelege.

Frate, nu stiu cum o sa imi iau adio de la amici mei, trei baieti super de treaba pe nume Akiro, Yukio si Usui, sincera sa fiu ii consider fratiori mei, sunt niste nebuni si de aceea ii iubesc, insa cel mai greu o sa imi fie sa imi iau adio de la Kumiko, cea mai super fata si colega de banca din lume, noi 5 formam gasca de ,,scapati de la nebuni".

Totusi se pare ca am ajuns, asa ca ma indrept spre curtea din spate pentru a ma intalni cu gasca si pentru a le da noile vesti.
Si sunt toti, perfect, ma indrept spre ei in pas alergator luandu-i in brate pe fiecare in parte apoi ma asez, aprinzandu-mi o tigara asteptand momentul potrivit. Sunt stresata si emotionata, palmele imi transpira si sunt agitata.

- Baieti, spun cu o voce joasa si ragusita, trebuie sa va spun ceva. - Imi e frica, nu stiu cum o reactioneze, nu vreau sa-i pierd, datorita lor viata a devenit putin mai roz, ei sunt cei care m-au ajuat sa nu imi mai doresc moartea, nu vreau sa ii ranesc, ma doare, insa nu am de ales.- Trag aer in piept si spun totul dintr-o suflare. Uitati ce este, maine de dimineata eu si Naruto vom porni catre Tokyo, insa cel mai rau ma doare ca va parasesc pe voi, simt un gol imens in suflet, nu vreau sa va las,ultimele cuvinte fiind rostite in soapta, urmand ca din ochii mei sa izvorasca siroaie de lacrimi.

Plangeam din nou, ma urasc cand fac asta, insa nu stiu cum altcumva sa ma descarc. Incerc din rasputeri sa ma opresc insa incep si mai tare atunci cand Kumiko imi sare in brate tipand ca ma iubeste si jurand ca vom fi prietene pe veci. Chiar nu mai pot, plang de cateva minute in hohote, avand capul pe umarul ei.
E greu, e foarte greu sa iti lasi prieteni odata ce ai inceput sa ti la ei, sunt fericita insa ca am avut ocazia sa ii cunosc, sunt niste persoane minunate, sunt cei mai tari prieteni si mi-au intrat la suflet inca din prima zi in care i-am cunoscut.

Acum stateam toti 5 imbratisati cu lacrimi in ochii si cu o durere inimaginabila ce ne strapungea sufletele, era un moment foarte frumos, insa care fusese stricat de sunetul enervant al clopotelului. Se sunase, iar eu nu aveam chef de ore. Asa ca mai bine nu ma duc, oricum de obicei profi se iau de imbracamintea mea, nu le convine faptul ca le comentez, o sa fiu data afara pana la urma asa ca ce rost mai are.

Iar din cate vad nu sunt singura care nu are chef de scoala, asa ca mergem la magazin sa cumparam cateva doze de bere si doua sticle de Stalinskaya alaturi de nelipsitele pachete de tigari, doar e ultima mea zi aici asa ca trebuie sa avem o petrecere de " pe mai tarziu". Chiar nu vreau sa le spun adio, plus ca o sa ma intorc din cand in cand aici special pentru ei, urmand ca destinatia finala sa fie casa mea. Asa ca de cum intram inauntru ne facem de cap.
Muzica era data la maxim iar noi eram pe jos razand si petrecand de zor, era perfect.


Naruto P.O.V

E ora 13:05. Mai putin si e gata pauza, urmatoarea ora avand fizica, pe care pur si simplu o detest, adica la ce ne foloseste???? Nu am de gand sa stau, asa ca ma strecor pe poarta impreuna cu cel mai bun prieten al meu Sasuke.

E ironic, suntem foarte diferiti insa ne intelegem foarte bine, singurul lucru ce nu imi prea convine e acela ca o place pe sormea, insa ea nu il vede decat pe un amic asa ca e ok.Poate ca chestia asta e putin ciudata, insa e surioara mea si in momentul de fata doar pe ea o am langa mine si daca ar avea un prieten as-i simti ca o pierd. Tin la ea ca la ochii din cap, iar daca ar pati ceva as-i innebuni.

In orice caz e ultima mea zi in orasul asta infect, asa ca plec cu Sasuke sa ne facem de cap. Ma simt extraordinar plimbandu-ma prin cartier facand cele mai ta***te posne. Am si pierdut sirul de cate ori am fost fugariti cu maturile. Toata lumea ne considera niste golani insa cui ii pasa? Eu ma distrez si asta e tot ce conteaza.


Itachi P.O.V

Omule, mai cateva ore si ii vad din nou. Nu imi vine sa cred, au trecut 3 ani. Am o gramada de lucruri de facut, trebuie ca totul sa fie perfect.
Ma intreb ce o sa spuna cand o sa vada in ce "palat" o sa locuim deacum inainte. Abea astept sa le vad fetele, insa cel mai frica imi este ca va trebui sa le dau o explicatie. Nu vreau sa le spun cu ce ma ocup cu adevarat, imi e frica cum o sa reactioneze, ma inspaimanta faptul ca o sa ma priveasca cu alti ochii, trebuie sa inventez ceva. Iar pentru asta am nevoie de ajutorul baietilor.

Pur si simplu nu vreau sa ii pierd, sunt singura mea familie, iar dupa cum ii cunosc o sa ma desteste. Nici eu nu sunt prea fericit de ceea ce sunt, insa nu pot sa fac nimic sa schimb asta, eu mi-am facut-o cu mana mea.

Nu am avut de ales, daca nu o faceam se alegea praful de noi. Macar asa castig bani frumosi si le pot oferi o viata usoara si lipsita de griji.

Chapter 3.



Kira P.O.V

Frate, e deja dimineata? Mi-e rau, ma doare capul, imi explodeaza, vad incetosat, ma dor toate. Ce d***u, am dormit pe podea? Nu mai pot, mor, cine m-a pus sa beau ca sparta?

Ma dor plamani in ultimul hal, oare ce n***a am fumat??? Nu mai pot, oare ce am facut aseara? Dupa ce-au plecat prietenasi am ramas cu Naruto si am continuat petrecerea si stiu ca am baut, da chiar numi aduc aminte exact ce, memoria mi-e in ceata. Fira-i tu sa fi de bautura, duci omu in ispita, sa-ti fie rusine. Cum iti permiti, adica tu sti cine sunt eu???

Doamne am inebunit, vorbesc singura, trebuie sa incerc sa ma ridic, am bagaje de facut. Deci nu mai beau, nu pot sa ma ridic, si mi-e un somn, cred le dau in colo de bagaje si ma culc la loc, daca chiar vrea Naruto sa plecam imi face el bagaju si ma cara in brate tot drumu.

In orice caz, deabea acum realizez cat de dor o sa imi fie de casuta asta. Ma simt ciudat sa stiu ca o parasesc, adica aici am trait 16 ani. Aici am invatat ce este iubirea, aici am trait cele mai fericite momente dar si cele mai triste. Aici am invatat sa fac primi pasi, aici am o gramada de amintiri. Locul asta imi aminteste de bunicul, omul ce ne-a crescut in lipsa parintilor nostri. Am fost distrusa in ziua in care l-am pierdut, pur si simplu mi-a cazut cerut in cap, inima mi se zdrobea incet, era ceva de neconceput pentru mintea unui copil de 8 anisori, nu intelegeam ce se intampla, ma simteam ciudat, imi era frica, eram speriata. Nu stiam daca il voi mai vedea vreodata pe bunicul sau nu, totul era prea complicat, prea sinistru, prea ciudat.

Aici stateam in noptile de craciun ascunsa impreuna cu Naruto si il asteptam pe Mos Craciun, sfarsind sa adormim sub masa, a doua zi dimineata trezindu-ne putin dezamagiti ca nu am reusit sa il vedem nici anul asta. Cum aranjam scaunele aiurea prin toata casa si saream de pe unul pe altul avand grija sa nu cadem in lava, sau sa nu ne manance crocodili din mlastina.

Cum ne uitam la desene, iar mai apoi ne imaginam ca noi suntem personajele si inventam propria noastra poveste. Sunt clipe nepretuite, cateodata stau si ma gandesc cum am crescut asa repede, adica parca ieri inca credeam in Mos Craciun, parca ieri inca ne imaginam cum am fost purtati de barza pana acasa. Parca ieri am inceput prima zi de scoala. Iar acum asa dintr-o data parca m-am trezit dintr-un vis frumos, parca nu am fost niciodata mica, parca asi fi avut 16 ani inca din prima. E ciudat.

Nu imi vine sa cred ca atunci cand eram mica imi doream asa mult sa cresc iar acum imi lipsesc acele momente nespus de mult, a avut dreptate cine a zis ca nu stim sa apreciem ceea ce avem decat dupa ce l-am pierdut. Timpul este unul din lucrurile ce nu le putem avea, insa noi nu incetam sa nu ne imaginam cum ar fi daca, nu ne pierdem speranta chiar daca stim ca este imposibil, de aceea noi, fiintele umane, suntem atat de ciudate.

Va fi greu, simt cum ochii ma inteapa, insa nu am de gand sa plang, nu inteleg, de ce trebuie sa plang, ma urasc cand fac asta, ma simt slaba, fara aparare, nu imi place. Vreau sa pot sa ma descurc singura in orice situatie, trebuie sa fiu puternica, nu am nevoie de mila nimanui. Insa in momentul de fata, mi-e foarte rau si cred ca o sa accept putina mila din partea lui Naruto si o sa il rog sa ma ajute.

Il strig cat de tare pot insa nimic, nu raspunde, unde poate fi? Ori doarme ori nu este aici. Sincera sa fiu urasc cand pleaca fara sa imi spuna unde, macar de ar lasa un biletel, imi fac griji pentru el. Il mai strig de cateva ori insa realizez ca este in zadar asa ca incerc sa ma ridic iar in cele din urma reusesc, chiar daca abea pot sa merg, o sa ma descurc cumva.

Sti, in momente grele ca si asta stau si ma gandesc, ca am prea multe haine. Adica dupa ce am baut ca sparta si am borat in baie cred ca vreo ora si ceva, nu-mi mai aduc aminte,nu-s in stare de nimic. E prea de tot. Asa ca cu chin cu vai mi-am indesat hainele in geanta iar apoi am pornit spre taramul viselor.


Naruto P.O.V


Ador diminetile, azi noapte se pare ca a plouat, deci aerul este tare si curat.
M-am trezit devreme, cred ca din cauza faptului ca sunt stresat. O sa imi fie dor de locul asta, o ultima plimbare de ramas bun ma face sa ma simt putin mai bine, insa nu pe cat de tare imi imaginam eu.

Locul asta e plin de amintiri, plinbandu-ma pe strazile pusti ale orasului, imi revin in minte toate posnele, intamplarile, datile in care m-am facut de ras, imi aduc aminte fetele oamenilor atunci cand treceam seara cu tigara aprinsa si cu doza de bere in mana avand in spate gasca. Momente de nepretuit, ce mai?

In orice caz aseara a fost super, imi amintesc ca am sunat-o pe doamna diriginta si i-am spus cuvinte siropoase in timp ce se auzeau tipetele Kirei pe fundal, facandu-l pe sasuke in toate felurile pentru ca a calcat pe pachet, sau pentru ca a varsat berea.

Vecini veneau la noi la usa cu plangeri din 5 in 5 minute iar noi le spuneam vre-o doua apoi le inchideam usa in nas, nu inainte de a le arata semnul paci, dupa care cadeam pe jos de ras. A fost genial, desi cred ca sunt singurul care isi aminteste deoarece cam toata lumea era sub influenta alcoolului.
In orice caz abea astept sa il vad pe Itachi si sa avem ocazie sa ii povestim toate porcariile pe care le-am facut.

Dupa cum spuneam o sa imi lipseasca locul asta, aici am petrecut prea multe momente de neuitat, insa cine spune ca in Tokyo nu o sa imi pot face de cap.
Am hotarat cu Kira ca din prima seara sa dau o raita prin cluburi sa ne familiarizam.

Sunt entuziasmat la maxim, numai cand ma gandesc ma cuprinde o energie nebuna, palmele imi transpira si imi pierd controlul. In fine merg acasa, uitandu-ma in toate partile numai la drum nu eram atent, sunt super happy si nu stiu motivul, zambesc pana la urechi.

In fata casei din cate se pare e parcata o masina straina asa ca ori e Itachi, ori un mafiot ce are de gand sa ne fure banii din casa si sa ne rapeasca obligandu-ne sa mergem la cersit si sa ne lege de calorifer fara sa ne dea de mancare.

Chapter 4.

Itachi P.O.V

Tot ce vad sunt lacrimile cerului ce se izbesc de geamul masini, ma simt fara viata, fata vlaga, ma simt o marioneta ce si-a pierdut stapanul si nu se mai poate deplasa. Ma simt tradat, ma simt folosit, sunt un nemernic, inima ma doare, sufletul imi e zdrobit si calcat in picioare de nemiloasa durere, iar ochii imi sunt intepati de lacrimi.
Nu e corect, de ce mie ? De ce trebuie sa sufar atat? Nu mai suport, sentimentul de ura a pus stapanire pe sufletul meu, am ajuns sa nu o mai suport pe nici una. E adevarat ca nu sunt un sfant insa nu sunt un om rau.
De ce toata lumea trebuie sa ma creada un tiran ? Ce am facut asa de rau? Sunt chiar o companie asa iritanta?
Nu mai pot, vad tot rosu in fata ochilor, cat de curand ma izbesc intentionat intr-un copac si atunci o sa se rezolve tot.
Ce mama n**bi au toti cu mine? Fira-i ei sa fie, la faza asta ei sunt capcaunii, nu eu. Ii urasc pe toti, le-as zbura capetele, insa ceva ma impiedica sa o fac.
Vreau sa ajung odata acasa si sa imi iau fratiori in brate, singuri oameni care stiu ca indiferent ce o sa se intample nu o sa imi sfasie inima in bucati si nu o sa ma lase cu ochii in soare.
Ma enerveaza si ploaia asta , ma face sa ma simt si mai rau, e un peisaj macabru plin de tristete, desi nici daca ar fi fost soare nu ar fi fost mai bine, cred ca la nervii ce ii am acum l-as fi injurat in ultimul hal.
Vreau sa intre un tir in mine, sau nu stiu, orice, insa sa fie un accident grav sa pot sa dau ortul popii linistit, desi nu prea cred avand in vedere ca amici mei sunt in masina din spatele meu.
In orice caz am intrat deja in oras, sunt emotionat, m-a cuprins un fior placut, in cateva minute voi fi acasa.
Se pare ca locul asta nu s-a pea schimbat, casa se vede din departera insa cert e ca arata foarte bine, se pare ca fratiori mei stiu sa se descurce cu banii.
Parchez masina in fata casei anuntandu-i pe prieteni mei ca ne vedem aici intr-o ora jumatate, deoarece spuneau ca vor sa vada orasul.
Eu ma uit absent la ei cum se indeparteaza apoi imi vad de drum, e ciudat avand in vedere ca e liniste, prea liniste.
Din cate vad holul e plin de sticle de alcool si chistoace, e un dezastru, au dat party fara mine.
Pasesc inauntru in cel mai silentios mod posibil sperand da imi fac o intrare mai ceva ca aia de la premile nobel sau eu stiu, insa cand am intrat am ramas pur si simplu stupefiat.
Peste tot erau haine imprastiate iar Kira dormea pe jos, asta-i prea de tot.
Ma pun repede sa strang totul si sa fac putina ordine asteptand ca Kira sa se trezeasca sa imi explice si mie ce s-a intamplat si unde e Naruto?
Nu imi vine sa cred cat de iresponsabili sunt, si oh doamne parca sunt bunicul, e prea ciudat.
Dupa ce locul asta arata cat de cat curat o iau in brate pe surioara mea draga care merita batuta bine si o asez pe pat in timp ce eu ma asez la masa si imi aprind o tigara sperand sa ma calmez catusi de putin.
Pe langa ca mi-a facut nervi c***a aia , pentru care eram in stare sa mut si muntii din loc, cand ajungn acasa sperand sa primesc un bun venit calduros uite cum ii gasesc.


Naruto P.o.V


Pasesc inauntru in liniste precum un ninja expert avand in mana o bata, cei care au avut tupeu sa intre in casa nu o sa stie ce i-a lovit. Simt cum adrenalina pune stapanire pe mine, mi-e o sete de sange, vreau bataie, vreau sa rup si sa sparg ceva.
Ajuns la capatul holului oprindu-ma cateva secunde pentru a trage aer in piept, sarind mai apoi sperand a dobora inamicul, insa am avut incredibilul soc de al vedea pe Itachi stand la masa uitandu-se la mine de parca ar fi vazut un om mort, mormaind " Doamne da-le minte la p**sti,, facandu-si cruci de cateva ori.
Raman incremenit, nu imi vine sa cred ca e Itachi, s-a schimbat destul de mult, sunt al n*ibi de fericit, ochii incep sa ma intepe, iar muschii sa mi se incoarda involuntar, inca nu imi vine sa cred. Oare e adevarat? Stau si ma uit la el vrand sa spun ceva, insa am inghetat, sunt chiar penibil, nu pot face nimic.
Este liniste, stam amandoi si ne studiem unul pe altul, este un aer greu si tensionat, cred ca o sa inebunesc, insa sunt trezit cu picioarele pe pamant de rasetul sau.
Rade de mine ca de obicei, bolborosind chesti de genu " Nu te-ai schimbat deloc fratioare !,, . Nemai avand rabdare ii sar in brate ciufilindu-l tot, mai apoi urmand o runda de bataie cum numai noi stim.
Ce dor imi era de aceste momente. Dupa cateva minute ne oprim, asezandu-ne pe scaun cerandu-mi o explicatie pentru dezastrul monstru.
Sincer sa fiu imi e destul de rusine sa ii spun adevarul, cand a plecat eram copii cuminti, inca spuneam chesti de genu " Nu o sa pun gura pe tigara in viata mea" si acum facem exact opusul. Sincer sa fiu nu stiu ce sa inventez. Stau ce stau pe ganduri iar intr-un sfarsit imi deschid gura.

- Pai Kira a avut ideea sa dea o petrecere de ramas bun cu amici ei, eu m-am opus, insa o cunosti, face numai ce o duce capul. Atat am putut spune, desi ma mir ca am reusit sa scot pe gura si atat.
Stiu sunt un nemernic, insa asta este, chiar daca nu o incurc acum o sa o incurc mai incolo, deci ce conteaza. Ma bucur ca suntem toti trei din nou impreuna si asta e tot ce conteaza. Desi sunt curios de ce va spune Itachi, ma enerveaza la culme faptul ca doar sta calm pe scaun si se uita la pereti probabil gandindu-se ce sa spuna in continuare.
Si, din nou rade. Ce e asa amuzant nu stiu. Nu spune nimic?
Asta e prea de tot, insa cand vreau sa il intreb de ce nu spune nimic, usa se deschide si pe ea intra ...

Chapter 5.


Naruto P.o.v

Niste tipi ciudati? Sunt pierdut. Cine mai sunt si astia?
Stau si ii analizez foarte atent, si numai il aud pe Itachii poftindu-i inauntru invitandu-i sa ia loc. Nu pot sa cred, e o greseala fatala, sunt niste straini.
Nu ma pot oprii din a ma uita urat si insistent, si din cate se vede nimeni nu ma baga in seama. Toti stau la masa si discuta prieteneste chesti gen " am vizitat o parte din oras" si eu mai stiu.
Ma enerveaza, nu sunt invizibil, plus ca vreau o explicatie.
Vazand ca nimeni nu ma baga in seama merg in camera cealalta, sunt curios ce face Kira.
Cand intru mare surprize, statea linistita pe scaun gata de plecare, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Parea foarte odihnita, indata ce ma vede, ma trage de manaca luandu-ma la intrebari gen" Unde ai fost?" , " Cine sunt tipi? " chesti de genu. Insa ironia sorti e ca nu stiu nici eu.

- Sunt sigur ca sunt amici lui Itachi, doar sa fim sinceri, arata la fel de ciudat ca si el, plus ca par sa se inteleaga asa de bine.

Si nimic, nu spune nimic, continua sa se uite pe furis la cei din sufragerie, insa imediat ce ii vad zambetul ala smecher imi dau seama ca are ceva in minte.
Nici nu apuc sa o intreb ce are de gand, deoarce in urmatoarea secunda merge sa anunte ca s-a trezit.


Kira P.O.V


Deci, avand in vedere ca sunt o gramada de persoane straine la mine in casa, ma hotarasc sa rezolv misterul.
Pasesc in incapere silentios, oprindu-ma in prag, analizandu-i pe fiecare in parte. Nu par foarte invarsta, defapt mai mult de 23 nu i-as da niciunuia.
Desi din cate se vede sunt prea ocupati sa vada ca mai este cineva in incapere asa ca ce-ar fi sa ii trezesc la realitate.
Ma duc si il apuc pe Naruto frumos de mana, pentru a fi si el martor, iar apoi trantesc usa cat de tare pot, in clipa urmatoare toate privirile fiind atintite spre mine.
Itachi statea si se uita la mine cu gura cascata, ca toti ceilalti de altfel, insa asta este, m-am schimbat. Desi nu zaboveste mult pe scaun, deoarece in secunda urmatoare vine si ma ia in brate, ce bine e, ce dor mi-a fost, oare e adevarat? Oare visez?
Nu im vine sa cred ca dupa atata timp se afla in fata mea, ca insfarsit pot sa il iau in brate, desi inca sunt al naibi de suparata pe el, insa o sa am grija sa aflu tot ceea ce a facut in tot acest timp, sunt foarte curioasa de ce nu stim nici pana acum cu ce se ocupa.
Imbratisarea ia sfarsit, urmand ca apoi sa ne prezinste si prietenilor sai.
Asa ca din cate se pare ei sunt Sasori, Deidara, Hidan, Yahiko, Nagato, Kisame, Gaara si Kiba. Par foarte de treaba.
Ne asezam si noi la masa, incepand interogatoriul. Itachi vroia sa stie absolut tot ce s-a intamplat, e stresant, ce l-as bate. Nu imi place sa isi bage cineva nasul in viata mea, ma enerveaza, urasc asta. E treaba mea ce fac si cu cine fac, insa intru-n fel gresesc, presupun ca isi face doar griji, asa ca ii povestesc unele intamplari mai amuzante, toti fiind foarte atenti ba chiar punandu-mi intrebari, ei bine poate nu chiar toti, Deidara statea linistit la locul sau si doar asculta, insa probabil ca asta este genul sau. Nu il invinovatesc, nici eu nu sunt genul ala de persoana amabila, spun ce am de spus in fata fara rusine sau retineri, ma cam doare in cot ce cred ceilalti despre mine. Eu sunt foarte multumita de persoana mea asa ce ce altceva mai conteaza.
In orice caz mi-e ciuda ca doar sta si se uita si nu spune nimic, oare ce e in capu lui? Defapt oare ce gandesc toti despre mine? Oare ma cred si ei vreo nebuna sau eu mai stiu? Desi cred ca imi fac prea multe griji, gandesc prea mult.
Insa in momentu asta, sunt stresata rau, nu m-am obisnuit inca cu ideea ca o sa parasesc locu asta infect, plin de amintiri. Sincera sa fiu chiar am nevoie de o tigara in momentul de fata, insa chiar nu stiu ce reactie o sa aiba Itachi, si intr-un fel mi-e cam frica. Insa oricum o sa afle la un moent dat, asa ca cred ca e mai bine acum, avand in vedere ca e toata lumea de fata , nu cred ca o sa zica asa multe.
Deci imi iau inima in dinti si imi aprind o tigara, dunhill rosu, cat pot sa ador tigarile astea, urmand ca apoi toata lumea sa se uite ciudat la mine, mai ales Itachi care s-a albit tot la fata.
Chiar nu stiu ce sa zic sau ce sa fac, asa ca ma ridic si ies afara, ma simt prost,m-am simtit, nu stiu, ca si cum toata lumea era inpotriva mea cand le-am vazut privirile. Desi nu e corect, adica ce-i asa mare chestie ca fumez? Nu inteleg, o gramada de pustani chiar mai mici ca mine fumeaza. Nu imi vine sa cred, ca pentru o asemenea prostie m-am infuriat.
Desi nu prea am cum sa ma pierd printre ganduri deoarece vine cineva si se aseaza jos langa mine. Nu ma uit cine e, presupun ca e Itachi sau Naruto, cine altcineva ar putea fi?
Liniste, de cateva minute de cand s-a asezat nu spune nimic, e prea liniste, nu suport, urasc chestia asta, simt ca o iau razna, sangele imi fierbe, sa spuna odata ceva. Pur si simplu inebunesc, nu mai suport, insa chiar cand am de gand sa ma ridic sa plec spune ceva, nu foarte multe insa si acel " Esti bine?" ma ajuta sa imi dau seama cine este.
Ma intorc spre el si il vad pe Deidara. Sincera sa fiu nu ma asteptam, reusesc sa scot cu juma de gura un " nu prea" inca avand privirea in pamant.

- Incearca sa uiti, ai rabdare si o sa se calmeze, a fost foarte uimit sa te vada fumand, iar cat despre privirile celorlalti, Itachi ne-a spus ca sunteti niste copii buni, nu se asteptau. Asa ca nu mai fi suparata, nu e nevoie sa te simti prost, nu esti cu nimic de vina, sunt sigur ca ai motive bune pentru care te-ai apucat de fumat.

Iar odata ce termina de vorbit veni in fata mea si ma lua in brate, chiar m-a facut sa ma simt mai bine. Soptesc un " multumesc mult" dupa care mergem inauntru.
Odata ce intru pe usa il vad pe Itachi cum vine spre mine luandu-ma in brate cerandu-si scuze ca m-a facut sa ma simt prost, spunandu-mi ca trebuie sa plecam si ca o sa vorbim despre asta mai tarziu. Intr-un fel sunt mai relaxata, desi cat despre acel " vorbim mai tarziu" daca o sa imi comenteze ceva, nu o sa am de gand sa tac.
Nu mai spun nimic si merg in camera ducand gentile afara unde erau si ceilalti, discutand problema cine cu cine merge. Nu am de gand sa merg in aceeasi masina cu Itachi , asa ca il rog pe Deidara sa ma lase sa merg cu el, acesta acceptand bucuros.
Nu stiu de ce l-am intrebat tocmai pe el din atatea persoane, toti par foarte de treaba, par niste persoana bune, ceea ce intrunfel imi da impresia ca Itachi nu s-a bagat in afaceri mai dubioase, in orice caz, probabil ca faptul ca a venit dupa mine afara mi-a inspirat incredere si siguranta in el.
Odata urcata in masina imi pun centura urmand ca mai apoi sa imi bag castile in urechi pornind o melodie pe care pur si simplu o ador, Slipknot- Vermilion. Insa nu dupa mult timp simt cum ma bate cineva pe umar, scotandu-le privindu-l pe Deidara.

- Si eu sunt fan Slipknot, defapt iubesc muzica r ock , e o parte din mine, ma regasesc in asa multe melodi, si indiferent ce stare as-i avea, oricat de suparat, ingandurat, sau singur m-as simti, stiu ca muzica imi e intotdeauna alaturi. Totusi fa-mi o favoare, lasa castile deoparte si haide sa vorbim, intreaba-ma orice si promit ca o sa iti raspund cu conditia ca o sa im raspunzi si tu la intrebari. Deci ce zici ?

Nu mai zic nimic, doar zambesc gandundu-ma ce sa il intreb, in momentul urmator o gramada de intrebari trecandu-mi prin cap, nestiind pe care sa o spun prima.

Chapter 6.


Kira P.O.V


Stau cu gura deschisa si nu spun nimic, mi-e prea rusine. Prin cap mi-au trecut o gramada de intrebari tampite, insa pur si simplu nu am curaj sa spun nimic.
Sincera sa fiu, cred ca renunt, cred ca o sa ii spun ca nu imi vine nimic in minte momentan si gata. Deja sunt penibila.

- Deci observ ca esti cam timida , asa ca ce-ar fi sa te intreb eu primul, de exemplu ce iti place sa faci in timpul liber? Ai prieten? De cat timp fumezi ? Mergi prin cluburi, baruri locuri deastea?

Chiar ma bucur ca a inceput el, sunt intrebari banale, inafara de cea in care ma intreaba daca am prieten. In orice caz incep sa ii insir hobbyurile mele, cum ar fi desenatul, cantatul la chitara, faptul ca imi place sa imi petrec timp cu prieteni, si multe altele. Cat despre fumat, nici eu nu mai stiu sigur, probabil de vreo doi ani, iar chestia cu cluburile si barurile, de cate ori am ocazia.

- Dragut, esti de gasca,imi placi, insa nu mi-ai raspuns la a2-a intrebare. - Insa fix in momentul in care vroiam sa ii raspund ii suna telefonul.- Scuza-ma, dar trebuie sa raspund, imi spui dupa aceea.

Nu ma deranja, insa in momentul cand l-am auzit spunandu-i persoanei de la capatul celalalt al firului " Iubire" a fost de parca cineva m-ar fi injunghiat in spate. Pentru un moment chiar credeam ca am o sansa cu el, desi tot nu inteleg de ce m-a mai intrebat daca am prieten. Oricum sunt o proasta, il cunosc de vreo ora jumate si deja miam imaginat ca am ceva sanse cu el. Are prietena, plus ca de ce s-ar uita la una ca mine?
Desi ma simt mizerabil, ma simt umilita. Sunt confuza, daca are prietena de ce vrea sa stie asa de multe despre mine? De ce a venit afara dupa mine? De ce se comporta cu mine ca si cum ne-am cunoaste de-o viata? De ce ma priveste de parca ar fi in stare sa isi puna toata increderea in mine?
Cred ca ar trebui sa las toate deoparte, chiar nu stiu ce m-a facut sa imi inchipui atatea intr-un timp asa scurt. Acuma ca ma gandesc, poate vroia doar sa fim amici,si poate ca l-a pus altcineva sa ma intrebe daca am prieten, l-am vazut vorbind cu gasca, cine stie ce discutau.
In orice caz, convorbirea lui incepe sa ma scarbeasca, e plina de chesti gen" mi-e dor de tine" , "abea astept sa ma intorc la tine" , " o sa ne distram diseara cum iti place tie" si tot felu de c*c*turi deastea. Adica pe bune tipule, mai e cineva in masina, nu esti singur, nu ma intereseaza pe mine ce o sa faceti voi, puteti sa va dati si cu capu de pereti ca nu ma impresionati. In fine,dupa vreo juma de ora se gandeste si el sa mai lase telefonu jos, insa nu inainte de a-i transmite iubitei lui ca o iubeste enorm si ca ii este dor de ea.
Dragut gestul, stie cum sa isi aleaga cuvintele, insa chiar m-a enervat. In orice caz, sta ce sta si vazand ca nu spun nimic, sparge linistea adresandu-mi un " Deci?" , eu trezindu-ma la realitate.
Am fost sincera si i-am spus ca nu, intrebandu-l daca cea cu care a vorbit era iubita lui. Cam patetica intrebarea, era logic ca era iubita lui, insa nu stiu de ce am intrebat.

- Da era iubita mea, scuza-ma ca am vorbit asa de mult insa nu am mai vazut-o de cateva zile. E o persoana foarte draguta si de treaba, ii datorez multe lui Itachi ca mi-a prezentat-o, o sa o cunosti cand o sa ajungem. Defapt fratele tau ne-a povestit multe despre tine si Naruto, iar ea si Itachi, pot spune ca sunt cei mai buni prieteni, asa ca e foarte nerabdatoare sa va cunoasca. Iar cat despre faptul ca nu ai prieten, pacat, habar nu au baiati ce pierd, insa probabil e mai bine asa. Esti o fata foarte frumoasa, asa ca ai grija cu cine iti pierzi timpul.

Nu imi vine sa cred, prietena lui abea asteapta sa ma cunoasca plus ca mai este si cea mai buna pritena a lui Itachi? Ma simt cam prost acum, credeam ca e o t**fa, desi nu cred ce m-a facut sa cred asta.
Ei bine asta este, macar nu am ajuns sa scot pe gura nimic rau. Acum sunt si eu curioasa sa o cunosc, ma intreb ce fel de persoana e cea mai buna prietena a lui Itachi. Defapt ma intreb ce fel de persoana a ajuns fratele meu.
Defapt, acuma daca ma gandesc mai bine, ce-ar fi sa il intreb pe el de ce nu a vrut Itachi sa ne spuna cu ce se ocupa. Insa nu stiu cum sa formulez intrebarea, nu il pot intreba direct, trebuia sa il iau intr-un fel pe ocolite.

- Cum v-ati cunoscut tu si Itachi? Adica lucrezi si tu cu el, sau sunteti colegi de scoala sau ceva de genul?
Cam atat am spus deoarce am vazut ca era foarte uimit ca l-am intrebat asta, parea intr-un fel stresat. Nu spunea nimic, se gandea ce sa spuna, era concentrat.
E clar ca ascunde ceva, ca si restul pe dealta parte, adica par cu totii niste persoane foarte instarite, iti dai seama numai cand le vezi imbracamintea.
Toti sunt imbracati la 4 ace, inclusiv Itachi, deci ori sunt ceva banda de infractori ori chiar nu stiu. Adice ce slujba poti sa ai de iti permiti atatea si pe deasupra ne trimitea si noua o suma considerabila de bani in fiecare luna.
Pana la urma imi raspunde si Deidara la intrebare, cica sunt colegi de facultate, s-au cunoscut inca din ziua in care Itachi s-a mutat in Tokyo, el era pe strada cu amici lui cand l-a vazut pe Itachi si s-a oferit sa il ajute sa duca mobila inauntru, iar de atunci sunt prieteni buni.
Nu am mai spus nimic dupa aceea, desi vroiam sa il intreb o gramada. Am preferat sa tac si sa imi gasesc alta ocpatie. Am inceput sa spun glume. Una mai tampita si lipsita de logica ca cealalta, insa ce mai conta radeam amandoi cu lacrimi.
La un momentdat nu mai stia nici unu ce tampeni sa mai scoata pe gura asa ca am inceput sa cantam, cred ca vreo doua ore nu ne-am oprit din cantat.
A fost genial, ce mai, tipu e super de gasca, iar daca si iubita lui e asa o sa fim cele mai bune prietena, acum chiar ca am devenit foarte curioasa sa o cunosc.
Desi nu imi vine sa cred ce a zburat timpul, e deja seara, afara e intuneric de-a binelea, si sincera sa fiu mi-e cam somn. Defapt sunt rupta, asa ca las scaunul pe spate si imi bag castile in urechi, desi nu dupa mult timp ajung in lumea viselor.


Deidara P.O.V


Nu stiu de cand nu m-am mai distrat asa de bine. Kira e chiar mai de gasca ca si Itachi, e o compannie foarte placuta, plus ca e asa de inocenta cand doarme. O diferenta ca de la zi la noapte, cand e treaza e asa hiperactiva, si se bucura din plin de viata, stie cum sa profite de ea si sa se distreze, e nebuna in sensul bun. Iar acum pare asa linistita.
In orice caz nu ma mir ca a adormit, din cate a spus Itachi au dat party noaptea trecuta. Sincer sa fiu imi e drag de ea. Mi-a intrat la suflet. Desi cand m-a intrebat de unde il cunosc pe Itachi m-am panichat rau de tot. Din cate am inteles nu le-a spus inca cu ce ne ocupam asa ca mai bine e sa afle de la el decat de la altcineva. Il inteleg ca ii este frica sa le spuna, nu se stie cum o sa reactioneze, insa nu poate sa ii minte la nesfarsit.
In orice caz mai putin si ajungem, abea astept sa ma trantesc in pat, mi-e foarte somn. Asa ca maresc viteza fiind foarte atent la drum, mi-e dor de Konan, mor de nerabdare sa o vad.