Dragostea apare exact cand nu te astepti

Subiect: Re: Dragostea apare exact cand nu te astepti Sam 04 Oct 2014, 17:36

Capitolul 36

      Ridic mobilul de pe suprafaţa moale a patului privind pentru câteva secunde numele afişat pe ecran. Apăs pe cunoscutul buton verde şi duc imediat telefonul la ureche aşteptând să aud vocea apelantului meu.
     -Sakura te rog ajută-mă! Madara e parcă turbat şi nu ştiu cum să fac să scap de el. Ştiu că nu se va lăsa până ce nu mă va prinde şi asta este şi problema pentru că eu la capitol rezistenţă sunt praf, iar el poate rezista destul de mult. Ai zice că la vârsta lui i-a mai slăbit din putere, dar parcă e mai în forţă ca în tinereţe.
     -Şi cum se presupune că ar trebui să te ajut eu? Şti bine că orice aş spune sau face e mult prea furios ca să asculte de mine sau de oricine altcineva.
     -Nu ştiu, trebuie să faci orice numai să mă scapi de acest demon în persoană.
     -Demon în persoană ă? Lasă că o să iţi arăt eu cum e să treci prin Iad, se auzi din depărtare vocea lui Madara.
      Nu am mai apucat să aud sau să zic nimic pentru că apelul s-a şi încheiat brusc, semn că spiritele s-au cam încins. Arunc telefonul înapoi pe pat şi mă ridic în picioare îndreptându-mă cu paşi mari spre uşă, când aceasta este deschisă brusc. Hiro apare în faţa mea cu o expresie disperată, încercând să îşi recapete suflul. Îl privesc nedumerită întrebându-mă în sinea mea care ar putea fi motivul pentru care şatenul ar fi alergat atât de mult cât să îşi fi pierdut respiraţia pentru câteva minute. Nu vreau să cred că s-a întâlnit cu unul sau chiar cu toţi membrii care l-au atacat, în urma cărui atac să fi venit aici fugind. Cred că cei din clanul meu erau mult mai puternici şi curajoşi de atât.
     -Hiro, ce s-a întâmplat? De ce ai alergat aşa până aici? Nu îmi spune că fraierii din casa asta te-au atacat şi tu te-ai ferit de o luptă aşa de simplă.
     -Chiar ai impresia asta atât de proastă despre mine nepoţică? Cum să fug eu din faţa unei lupte, mai ales când aş fi putut avea ca oponenţi nişte ninja cu adevărat periculoşi? Nu m-am întâlnit cu nimeni în toată casa asta, dar când am ieşit să mă plimb puţin prin satul din apropiere şi am dat de Madara care îl alerga ca înnebunit pe un tip care nu stia unde să se ascundă mai repede şi draga mea aproape am ieşit bătut măr de acolo. Nu am avut ce face şi băgăcios cum sunt eu am început să mă ţin după Madara şi să îi pun tot felul de întrebări referitoare la motivul pentru care îl aleargă pe sărmanul băiat şi dacă îţi vine să crezi a început după doar câteva secunde să mă alerge pe mine pentru a mă bate. Nu am ştiut cum să mai scap de el şi abia am ajuns acasă. Noroc că s-a răzgândit şi s-a pus iar pe urmele sărmanului băiat care prinzând ocazia s-a şi făcut nevăzut.
      Zâmbesc la auzul povestirii sale, imaginându-mi fiecare moment în parte. Mi-am dat seama că brunetul este atât de furios din cauza a tot ce s-a întâmplat şi nu mă miră că a început să îl alerge şi pe Hiro pentru că îl stiu destul de bine cât să îmi dau seama că atunci când e nervos nu e bine să îi pui întrebari sau să zici ceva să îl enervezi. Totuşi mă miră faptul că după atâta timp tot nu i-a trecut nici un pic din furie. Tare aş vrea să văd şi eu spectacolul dintre Madara şi Hidan, dar înainte de asta o să profit şi o să plec într-o scurtă călătorie cu unchiul meu scump şi drag.
     -Hiro acum că ţi-ai mai revenit puţin şi pentru că nu ai ce să faci ai putea să vi cu mine până în pădurea de alături să mă înveţi şi pe mine câteva şmecherii? Nu mi-am descoperit de mult timp puterile şi chiar nu ştiu aşa de bine să le folosesc? Ai fi atât de drăguţ încât să mă ajuţi? întreb cu o voce intenţionat foarte dulce.
     -Cum aş putea să refuz o asemenea cerere? Voi fi bucuros să te învăţ tot ceea ce ştiu, mai ales şmecheriile vechi şi noi pe care le ştiu. Fratele meu, adică tatăl tău nu era de accord cu aceste şmecherii vrăjitoreşti pe care eu le tot foloseam, dar eu unul sunt de părere că orice membru al clanului Shadows ar trebui să le ştie chiar dacă nu le va folosi prea des.
     -Îmi vor fi de mare folos aceste noi informaţii când voi vrea să mă răzbun pe fraierii din casa asta şi crede-mă voi fi nevoită să le folosesc des la cum îi stiu.
      Şatenul îmi aruncă un zâmbet radiant şi iese pe uşă mai ceva ca o vijelie. Îmi i-au telefonul şi ies la fel ca şi el, încercând să îl ajung de la urmă. Întotdeauna mi-am dorit să învăţ ceva, orice de la un seamăn de al meu, iar acum am ocazia asta rară. Cum ştiu că asta este ocazia mea voi sta în pădurea aia cu Hiro şi voi învăţa tot ce îmi va arăta orice ar fi.

     -Eşti una dintre cele mai bune eleve ale mele Sakura. Am mai învăţat şi alte persoane tot din clanul nostru, ceva din tot ceea ce ştiu, dar nimeni nu a fost aşa de receptiv ca tine. Sunt mândru să spun că eşti nepoata mea.
     -Întotdeauna mi-a plăcut să învăţ lucruri noi, cu atât mai mult când acele lucruri chiar mă interesează cu adevărat.
      Trântesc puternic uşa în urma mea, reuşind să fac micul bibelou din porţelan aşezat strategic pe vitrina de lângă uşă, să se clatine uşor. Privesc nedumerită la casa cufundată în tăcere, descoperind cu stupoare că locul pare total părăsit. Mi se pare foarte ciudat că absolut nimeni nu se zăreşte în living la ora asta. Este mult prea straniu faptul că nici unul dintre băieţi nu îşi face simţită prezenţa în casă, când în mod normal ar fi trebuit să se audă deja certurile dintre Deidara şi Sasori. Păşesc prevăzătoare în cameră încercând să descifrez ceva prin întunericul ce a pus stapânire pe întreaga casă, încercând să nu dau peste ceva şi să cad. Reuşesc cu brio să ocolesc o măsuţă de cafea pusă inutil în mijlocul casei, descoperind în acelaşi timp o mică licărire venită din bucătărie. Deci cineva se află acolo, dacă nu cumva acei incompetenţi nu au uitat iar lumina aprinsă ca şi data trecută.
      Înjur în momentul în care dau fără să vreau peste un morman de haine murdare pe care jur că nu aveam cum să îl văd, aproape sărutând podeaua. Când îl voi prinde pe cel care a lăsat această grămadă pututroasă de haine voi avea grijă să îl dezvăţ de acest obicei prost. Mă împleticesc puţin ca şi cum aş fi băut ceva şi mă sprijin de tocul uşii pentru a mă echilibra. Îmi rotesc privirea prin camera slab luminată descoperind că acolo chiar se afla cineva, stând cu spatele la mine. Clipesc de câteva ori pentru a-mi obişnui ochii cu lumina şi fac doi paşi în camera ciudat de ordonată. Fiind mai aproape de masa la care de obicei mâncăm cu toţii mi-am dat seama că singura persoane care se mai află în casa asta este Madara care se pare că bea ceva tăriie. Mă întreb cu ce motiv! Mă apropii cu paşi silenţioşi de locul în care se află, iar în momentul în care ajung la doar câţiva centrimetri de el, îl i-au în braţe pe la spate.
     -Ştiu că tu eşti Sakura pentru că nimeni altcineva nu ar fi în stare să se furişeze aşa, dar îţi spun încă de pe acum că dacă aş vrea să mă simt bine m-aş duce la Karin şi aş rezolva problema aşa că te rog să mă laşi în pace.
     -Adică tu vrei să spui că stai cu mine doar pentru că vrei să te simţi bine şi să nu apelezi la urâta de Karin sau cumva pentru puterile mele care te-ar putea ajuta enorm?
     -Se poate spune că ambele motive sunt destul de adevărate. Dacă ai fi împotriva mea, duşmanii ar avea un foarte mare avantaj şi din start aş fi mort. Trebuie să recunoaştem şi că tu esti cu mult mai frumoasă decât Karin.
     -Deci tu nici măcar nu ţi la mine, nu zic să mă iubeşti aşa cum mi-ai tot zis. Înţeleg că ai mare nevoie de puterea mea pentru a fi folosită împotriva ta şi tocmai de aia o să am grijă ca această putere să nu fie folosită în astfel de feluri. Am avut o altă părere despre tine, dar se pare că m-am înşelat foarte mult.
       Îi dau drumul din strânsa îmbrăţişare şi mă îndrept cu paşi mari spre ieşirea din bucătărie. Dacă pentru el nu am însemnat nimic mai mult decât un obiect prin care să îsi îndeplinească scopurile sale malefice, atunci o să am grijă să îi stric puţin planurile. Nu mă voi da de partea duşmanilor săi pentru că nu vreau să fiu impicată într-un război ce nu mă priveşte în mod direct, ci mă voi da de o parte. E bine totuşi că am aflat acum adevăratul său scop în legătură cu mine chiar dacă trebuie să recunosc că doare al naibi de tare. Am fost prea proastă să îmi pun încrederea în el ştiind că aş putea să fiu rănită foarte uşor.
     -Nu te credeam aşa de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc)ă draga mea încât să crezi absolut tot ce ţi s-a spus până acum ,dar se pare că aparenţele mai şi înşeală uneori.
     -Da, am fost mult prea naivă când am acceptat fără nici un regret să vin aici cu tine, dar voi repara această greşeală imediat.
      Ies furioasă din încăpere ocolind cu o mare precizie fiecare obiect în parte care îmi apare în cale şi urc scările către viitoarea mea fostă cameră. Sar câte două trepte odată şi ajung mult mai repede decât aş fi crezut sus. Calc apăsat pe podeaua din lemn şi ocolesc fiecare uşaă în parte până ce ajung la cea care mă duce către camera mea. Trântesc violent uşa în urma mea atât de tare cât să se audă în întreaga casă chiar dacă probabil nu se mai află nimeni aici în afară de mine şi Madara. Scot de sub pat o valiză şi o trântesc pe pat deschizând-o. Scot toate hainele din dulapul în care au fost puse şi fără a mă mai deranja să le aşez încerc să le înghesui în valiză. I-au o foiaie si un pix şi încep în câteva cuvinte să-i relatez toată întâmplarea şi motivul pentru care am hotărât să plec lui Hiro. Termin scrisoarea si o las sub pernă sperând ca nimeni altcineva să nu o găsească.
      După ce reuşesc să pun fiecare obiect ce îmi aparţine în valiza acum parcă neîncăpătoare mă asigur că telefonul se află în buzunarul pantalonilor şi părăsesc camera mai ceva ca o vijelie. Ştiu că este o nebunie curată să cred că mă pot întoarce în satul meu natal după ce am plecat fără nici un fel de explicaţie şi pe ascuns cu însuşi Madara Uchiha, dar sper că Tsunade va fi mult mai îngăduitoare decât o ştiu şi mă va primi înapoi.
      Părăsesc casa ce pentru câteva luni mi-a fost un loc în care am petrecut momente frumoase, dar false. Oftez uşurată că până acum nu am dat de nimeni care să mă ţină din drumul meu şi pornesc pe prima cărare care îmi apare în cale. Nu ştiu încotro mă îndrept şi unde o să ajung, dar oriunde e mai bine decât aici. După atât de mult timp am pus suflet şi m-am îndrăgostit fix ca o proastă. Nu o să mai fac eu greşeala asta niciodată. De acum începe o nouă viaţă departe de Madara şi de planurile sale malefice. O să îmi fie dor de casă si de fraierii ce locuiesc aici, dar sunt sigură că voi putea trece peste. Îmi înfrânez lacrimile ce stau să cadă din colţul ochilor şi păşesc pe poteca îngustă, drumul fiind luminat de luna plină ce tronează în mijlocul cerului păzită de numeroasele stele. Oare unii oameni sunt destinaţi să fie asemenea lunii, încojurate de stele ce reprezintă toţioamenii din jur, dar tot singuri?

   Hei dragilor! Am revenit la acest fic, cu un nou capitol cam scurt, dar sper să vă placă.

Subiect: Re: Dragostea apare exact cand nu te astepti Sam 04 Oct 2014, 21:11

Mă bucur că ai redeschis acest fic, draga mea woaaaa

Pfu... Madara ăsta... Cum poate să fie aşa nenorocit? (D)

O gândit puţin înainte să spună chestiile alea? waiting

Eu nu prea cred.

Oricum, draga mea... Eu aştept nextul! happy2

Spor la scris şi la idei, dar şi la şcoală! kiss

Subiect: Re: Dragostea apare exact cand nu te astepti Joi 16 Oct 2014, 17:37

Suuuper :3 Madara, boşorog fără inimă ... Biata Sakura °^° şi întrebări:
Madara:
Dacă continui aşa o să te urăsc Madara-sama, şi în loc de tine o să încep să-l doresc pe Itachi în loc :))

De ce ai băut? Ce s-a întâmplat de ai băut??

Sakura:
Sakura-sama, îmi pare rău :( Madala-sama a băut, nu cled că a vlut să spună asta :o3

[size=31]Şi dacă se termină între tine şi el, o să găsești pe altcineva...? Sau o să stai şi să suferi din cauza lui Boşo-sama ( madara :)) )[/size]

--------

Te iubesc că ai readus fic-ul :3

Subiect: Re: Dragostea apare exact cand nu te astepti Vin 31 Oct 2014, 18:38

Capitolul 37

      Păşesc alene pe poteca prăfuită, înconjurată din toate părţile de copaci imenşi ce îmi conferă un oarecare adăpost. Nu ştiu unde mă voi instala în noaptea asta pentru că nu am luat cu mine nimic altceva decât hainele şi lucrurile personale, dar mă bazez pe faptul că fiind o zi călduroasă de vară nici noaptea nu va fi prea frig. Trag adânc aer în piept şi măresc considerabil pasul în dorinţa de a mă îndepărta cât mai repede posibil de aceea casă. Nu vreau să mă mai întorc acolo cu nici un motiv, cel puţin pentru moment cel mai bine pentru mine este să stau departe de el. Sper doar ca Hiro să găsească biletul lăsat de mine, înaintea oricui altcuiva. Oricum, nu ştiu de ce îmi fac atât de multe griji când ştiu clar cât de incompetenţi pot fi membrii organizaţiei ăleia. Nici nu stiu de ce am acceptat să fac parte din ea.
      Un sunet asemenea unui foşnet se auzi din partea stângă, lucru care mă făcu să mă opresc din drumul meu. Privesc alertă prin jurul meu, chiar dacă întunericul este mult prea dens încercând să îmi dau seama dacă acel sunet a fost produs de un animal sau un om. Nu trebuie să las niciodată garda jos nici un moment pentru că ştiu sigur că fix atunci când nu mă aştept aş putea da de cineva care ar putea vrea să mă atace. Cum nici un alt sunet nu se mai aude pornesc în continuare la drum, fiind totuşi mult mai atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Trebuie să îmi găsesc neapărat un loc în care să dorm chiar şi pentru doar două ore amărâte. Dar unde aş putea găsi un loc ferit de orice eventual atac?
      Un alt foşnet se auzi din tufişurile de lângă mine, iar un mic iepuraş fără somn trecu în mare viteză prin faţa mea reuşind să mă facă să tresar. Deci probabil că el a fost cauza acelui sunet, iar eu mi-am făcut atâtea griji degeaba. Mut valiza în mâna cealaltă pornind iarăşi la drum, în timp ce încercam să îmi dezmorţesc degetele de la mâna dreaptă. Privesc cu ochii aproape închişi de tot împrejurimile, iar spre mirarea mea absolută reuşesc să zăresc o deschizătură destul de greu de observat în muntele din stânga mea. Poate că acolo se află o peşteră sau ceva în care să îmi pot petrece şi eu noaptea. Măresc pasul neluându-mi privirea de pe aceea deschizătură, încercând în acelaşi timp şi să nu mă împiedic de ceva în drumul meu. Mut pentru a mia oară valiza în cealaltă mână şi sar peste o radăcină de copac puţin ieşită din pământ. Îmi trec palma transpirată peste blugii rupţi, strecurându-mă cu o oarecare dificultate prin crăpătura din munte. Cum absolut nimic nu se poate vedea în acest spaţiu destul de mare scot telefonul din buzunar şi luminez pe cât posibil prin jur, descoperind că tocmai ce am intrat într-o peşteră ceva mai micuţă. Locul nu pare chiar foarte primitor şi sunt sigură că am văzut şi câţiva lilieci atârnând de tavanul din piatră, dar pentru o noapte este perfectă. Nu este chiar atât de vizibilă şi deci nu voi mai fi nevoită să stau cu grija că cineva mă va putea ataca oricând. Las valiza să cadă cu un zgomot puternic privind pentru câteva secunde cerul plin de stele.

      Mă trezesc din somn speriată, privind nedumerită prin jur fără să îmi dau seama unde sunt şi ce s-a întâmplat. Îmi duc mâinile mult prea amorţite de la felul în care am dormit, la tâmple şi încep să le masez în nereuşita încercare de a alunga durerea de cap. Oftez zgomotos în momentul în care scena de acum probabil câteva ore, mi-a revenit în minte. Îmi proptesc ambele mâini de suprafaţa dură pe care am dormit şi mă ridic de pe pătura improvizată din câteva haine. Nu ştiu dacă am dormit atât cât ar fi trebuit, dar acum mă simt parcă mult mai obosită decât înainte. Încerc fără nici un fel de rezultat să respir pe nas, dar constat rapid că datorită plânsului acesta îmi este înfundat. Mai bine de atât nu putea fi!
     -Ce ar putea merge mai rău de atât? întreb ca şi pentru mine.
      Ridic mica valiză, acum mult prea grea pentru corpul meu deja sleit de puteri, şi ies cu paşi mari şi apăsaţi din micul meu culcuş. Nu apuc însă, să fac măcar un pas în afară că am şi reuşit să calc într-o baltă, sper eu formată din apă. Totuşi când am plecat eu nu era nici un nor pe cer care să îmi poată semnala că se va porni o ploaie. Privesc cu ochii mici prin jur, dar întunericul este mult prea dens ca să pot distinge ceva. Ocolesc cu grijă mica baltă şi îmi continui somnoroasă drumul meu atât de lung. Somnul de doar câteva ore nu a făcut decât să îmi mărească considerabil oboseala acumulată. Mut pentru a mia oară greutatea în cealaltă mână şi îmi ridic privirea către cerul plin de stele. Măreaţa lună îşi face apariţia dintre doi nori răzleţi, lăsaţi se pare în urmă de ceilalţi, şi luminează pe cât posibil pământul ud. Nu îmi pot da seama cât de mult am mers, dar din cate îmi aduc eu aminte o zi sau două tot o să fac pe drum până în Konoha. Totuşi ca să mai economisesc din timpul atât de preţios o să încerc să nu dorm prea mult pentru a nu pierde vremea, dar nici prea puţin, ci cât să pot merge şi să fiu capabilă să mă apăr în cazul în care va fi nevoie. Pădurea asta este plină de tot felul de pericole, iar un ninja obosit până peste măsură, cât să nu se mai poată apăra este o ţintă perfectă.

      I-au o gură mare de aer şi îmi duc mâna în dreptul inimii simţind o durere din ce în ce mai mare venită din piept. Încerc să mă feresc de razele soarelui arzător care îmi tot intră în ochii şi îmi ridic privirea din pământ. De când am plecat nu am mai dormit nici măcar câteva minute, fiind dornică să ajung cât mai repede în locul din care nu ar fi trebuit să plec niciodată. Ochii mă ustură foarte tare din cauza orelor petrecute privind în toate direcţiile şi aproape că mi se închid, dar cu greu reuşesc să îi ţin deschişi. Picioarele mă dor îngrozitor din cauza mersului, iar hainele rupte pe care le port dezvăluie rănile sângerânde pe care le-am căpătat în goana mea nebună de a ajunge mai repede în Konoha. Am avut norocul chior de a nu da peste absolut nimeni, dar ramurile şi spinii pe care i-am găsit la tot pasul şi pe care am fost prea neatentă să îi evit au lăsat urme vizibile pe corpul meu. Privesc cu ochii întredeschişi arcada imensă ce se află la doar câţiva paşi de mine şi al cărei porţi sunt larg deschise, parcă aşteptându-mă pe mine să vin. Fiecare pas făcut îmi provoacă o durere greu de suportat, dar trebuie să mă forţez şi să alung această infimă distanţă dintre mine şi locul atât de iubit. Patru paşi, trei, doi, unu şi am păşit oficial pe teritoriul Konohăi. Răsuflu uşurată la gândul că am reuşit să ajung în starea în care sunt aici încă conştientă, şi cu privirea înceţosată îmi întorc capul către cei doi paznici ce mă privesc uimiţi de la postul lor. Cred că şi eu aş fi atât de uimită şi neîncrezătoare ca şi ei dacă aş fi în situaţia asta. Cu ultimele puteri zâmbesc slab către cei doi şi închid obosită ochii. Mai apuc doar să simt contactul pe care îl face corpul meu cu pământul dur în momentul în care am căzut, iar după firul pur şi simplu s-a rupt.

      Cei doi gardieni nu au crezut că o să aibă parte de ceva interesant pe ziua respectivă. Era deja trecut cu mult de prănz şi se părea că şansele ca ceva sa se întâmple erau egale cu zero. Totuşi, ceva ciudat se întâmplă şi o persoană atât de cunoscută lor işi făcu apariţia asemenea unei năluci. Nu au crezut în primele momente că este real ceea ce văd şi tocmai de aceea au început să se holbeze uimiţi şi neîncrezători la persoana din faţa lor. Aceasta aparent epuizată de drumul mult prea lung le-a zâmbit slab şi s-a prăbuşit brusc. Au sărit imediat din locul lor de veghe şi au pornit către fată pentru a o prinde, dar până ce au reuşit ei să ajungă aceasta era deja întisă pe pământ. Nu le mai rămăsese decât să încerce să işi dea seama dacă este în regulă.
     -Pare în regulă, doar foarte obosită, dar pentru a fi mai siguri unul dintre noi trebuie să se ducă cu ea în cea mai mare grabă la spital pentru ca doamna Tsunade să o consulte. Sunt sigur că va fi foarte bucuroasă când o să vadă că ucenica ei dragă s-a întors înapoi în sat.
     -Mă duc eu cu Sakura la spital! Tu rămâi aici şi continuă să păzeşti poarta până vin eu. Promit că nu o să pierd prea mult timpul pe drum la întoarcere, răspunde celălalt rânjind amuzat în timp ce îşi priveşte pe furiş partenerul.
      Nici unul dintre ei nu mai rosteşte nimic, iar cel care s-a oferit sa o ducă pe Sakura la spital se lasă pe vine lângă ea. Fără nici un fel de dificultate o ridică de jos în braţele sale şi se ridică în picioare pornind fără nici un alt cuvânt către spitalul din centrul oraşului. Grăbeşte pasul considerabil până ce ajunge aproape să alerge, privind doar o singură dată în urmă pentru a-şi da seama că prietenmul său fusese de mult lăsat în depărtare. Aruncă o privire prin jur şi mai face câţiva paşi reuşind să ajungă destul de repede în faţa instituţiei medicale. Răsuflă uşurat că satul nu este atât de mare cât să trebuiască să meargă atât de mult şi intră pe uşile mari din sticlă. Priveşte curios prin jur şi spre norocul său o vede pe Shizune, ucenica lui Tsunade care tocmai ce venea spre recepţie.
     -Domnişoară Shizune puteţi să veniţi puţin? întreabă acesta plin de respect.
     -Aia e Sakura? întreabă la rândul ei bruneta la vederea tinerei din braţele sale.
      Bărbatul aprobă şi pentru a nu pierde prea mult timp îi povesti întâmplarea cât mai scurt şi precis posibil, urmând ca după doar câteva secunde să o urmeze pe Shizune către un salon special construit pentru o singură persoană. O lasă cu foarte mare grijă pe aşternuturile albe de spital şi pleacă grăbit către partenerul său de veghe.
      În minutele care au urmat după venirea Sakurei în spital un val de agitaţie de strârni peste tot, vestea fiind una greu de crezut. Tsunade însuşi a venit neîncrezătoare în salonul cu pricina pentru a vedea cu ochii ei lucrul despre care toate asistentele vorbeau necontenit. Clipeşte de câteva ori ca pentru a se convinge ca acela nu este un vis, iar un zâmbet imens ia apărut imediat pe chipul acum parcă mai luminos. Respiră adânc pentru a-şi înfrâna bucuria provocată de aflarea veştii că cea care i-a fost ca şi o fică s-a întors. Se apropie de patul metalic şi cu o calmitate specifică ei începe să o consulte pe rozalie pentru a-şi putea da seama care ar putea fi cauza leşinului.
     -După un consult amănunţit mi-am dat seama că Sakura este doar foarte obosită, probabil din cauza nopţilor nedormite, iar starea sa este una bună. Organele interne nu sunt afectate în nici un fel, iar singurele răni sunt cele de pe corp care însă sunt superficiale. Shizune l-a anunţat cineva pe Naruto că prietena lui s-a întors?
     -Nici nu şti Tsunade-sama cât de tare mă bucur să aud asta. Şi da, chiar Shikamaru s-a dus să îl anunţe, iar din câte am auzit ar fi deja la recepţie certându-se cu asistentele care nu vor să îl lase sa treacă fără aprobarea ta.
     -Atunci dute şi adu-l imediat aici! Merită sa se bucure şi el după toata perioada asta nefastă prin care a trecut.
      Shizune dă aprobator din cap şi pleacă în mare grabă sa îl aducă pe blondul hiperactiv atât de iubit de toată lumea. După doar câteva secunde de tacere morbidă, uşa fu trântită cu putere de perete, iar în cameră intră însuşi Naruto. Făcându-şi în mod voit o intrare grandioasă, se apropie de patul metalic şi priveşte îngrijorat fiinţa atât de fragilă.
     -Cumva a murit? întreabă blondul vizibil întristat de ideea că aceasta ar putea fi moartă.
     -Nu fi aşa un nătărău Naruto.Nu e moartă, ci doar a leşinat din cauza oboselii accentuate. Are nevoie de multă odihnă şi dacă va avea parte de aceasta îşi va reveni complet, se răsteşte Tsunade la el.
      Naruto încuvinţează îngândurat şi ia scaunul din plastic de lângă el poziţionându-l lângă patul Sakurei. Se aşează pe acesta şi începe să îi contemple chipul atât de livid şi lipsit de viaţă. Se întreabă dacă nu cumva ceea ce a spus baba de Tsunade este doar o minciună menită să îl facă sa se simtă mai bine, dar cu siguranţă nu poate fi adevărat. Clipeşte în acelaşi moment în care uşa salonului fu închisă cu putere şi işi ridică mâna atât de rece către chipul frumos al rozaliei. Îi mângâie cu grijă chipul ca pentru a nu o răni în nici un fel şi priveşte îngrijorat către rănile tot mai multe de pe corpul ei, acum acoperite de bandaje. Nu mai simte de foarte mult timp aceea dragoste dintre un băiat şi o fata, ci mai degrabă o consideră pe rozalie sora pe care nu a avut-o niciodată şi pe care şi-ar fi dorit să o aibă.Totuşi nu poate să nu se întrebe în sinea sa care ar putea fi răspunsul pentru care Sakura a revenit în sat după atâtea luni în care nu a mai dat nici un semn de viaţă.

Madara:

Cum să-mi pierd eu una dintre fanele mele atât de iubite? Promit că nu voi mai face niciodată aşa ceva, dar nu mai spune că va începe să iţi placă de îngâmfatu de Itachi.

Sunt înconjurat de incompetenţi care nu işi pot da seama că atunci când am nervi trebuie să fiu lăsat în pace, nu sâcâit cu tot felul de probleme inutile. Atât am avut de spus.

Sakura

Orice ai spune este un marer dobitoc care ar trebui să învete să se poarte cu o domnişoară, dar cum a petrecut atâta timp cu maimuţa de Karin este de înţeles.

Îmi place foarte mult porecla pe care tu te-ai gândit să i-o pui. Dacă s-ar termina ceea ce cam s-a şi întâmplat, o să iau o pauza de la relaţii şi iubire şi o să încerc să nu sufăr prea tare dijn cauza lui.

Draga mea DiavolGirl Madara şi Sakura iţi mulţumesc pentru întrebările adresate lor şi te mai aşteaptă şi cu altele, poate mai multe de data asta. Apropo, Sakura mi-a şoptit că ar vrea să îl facă pe Madara să plătească, dar să nu mai spui la nimeni că e secret. :)

Îmi pare tare, tare rău că nu am mai intrat, da' fratele meu mi-a schimbat parola şi a durat până mi-a spus.....
-----------------
Madara:

Boşo-sama, să îţi spun Hentai- san( heintai-pervers) sau Boşo-sama?

Fană iubită :3 sună drăguț:33

Boşo-sama... Tu mă lăneşti:( celei scuze Sakulei-can, te lllllloooooooooog :o3

App, am auzit că Sasu-gay s-a întors în sat ca să o ceară pe Saku-chan de mireasă:-? ( mint, vreau sa văd cum reacţionează:3 )

Sakura:
Saku-chan :3 dacă vrei să te răzbuni, înșealăl, fă-l să creadă că ai logodnic, sau tortureazăl foarte, foarte încet şi malefic :33

Şi sper că nu te supeli că i-am zis lui Boşo-sama că Sasu-gay s-a întors în sat şi te-a cerut de soție. :D

Tu eşti mai bine acum? :o3

FanFic blocat din cauza inactivității. Dacă dorești să îți redeschizi fic-ul, poți anunța oricând un moderator sau critic.