Theatre of the Absurd

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 03 Oct 2013, 09:28

Hey, pai... am trecut si pe la fic-ul asta! Imi place foaaarte mult! Adica, am avut un bol cu cereale in timp ce-l citeam, vreo doua sau trei capitole am uitat sa mananc! Dupa care la sfarsit imi curgeau lacrimile in bol! :))
Este... minunat... osam!
Iar tu este bestiala! Scrii intr-un mod pe crae nu l-am mai vazut! Este foarte misto!
Sper sa ma anunti cand aduci next! Si sper sa fie repede! :))
Savvy!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 05 Oct 2013, 11:21

Scuze, scuze, scuze, scuzeeeeee ca nu am mai trecut pe aici!

Deci iarta-ma! Chiar mi-au placut ultimele doua capitole care le-am ratat si regret ca am venit asa tarziu, inca o data imi cer scuze!

Deci chiar mi-au dat lacrimile in timp ce citeam, ochii-mi sunt rosii momentan. A fost sublim...modul in care descrii, atmosfera ce dainuie in fiecare capitol...M-ai lasat, ca de obicei, fara cuvinte.

Inca o data imi mai cer scuze si te implor sa ma ierti ca n-am ajuns la timp.

Promit ca ma revansez; si te-as ruga sa ma anunti de urmatoarele next'uri, fie ca mai intarzii, fie ca ajung la timp...Poate ca nu-mi permit sa-mi fac o scuza, dar o s-o fac..Sunt a opta, si am multe meditatii, parintii mei sunt adeptii notelor mari si invatatului in exces, si chiar nu mai am timp de pc si altele. Insa iti promit ca eu iti voi citi in continuare ficul, e prea frumos ca sa nu o fac.

Asa ca inchei aici prin a-mi cere din nou iertare, si iti urez spor la scris si ideei din ce in ce mai frumoase si mai deosebite.

Te pup dulce

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 07 Oct 2013, 15:45

Bunăăă! Am revenit cu next-ul. Sper să vă placă! Enjoy!

Theatre of the Absurd

Capitolul 19

Teatrul absurdului

M-am trezit dimineaţa următoare şi mi-am întins mâna în dreapta mea dar am realizat că Sasuke plecase. Am înghiţit în sec, încercând să nu mă mai gândesc la el. Mi-am promis că nu am să mă mai gândesc la el. Îmi simţeam lacrimile uscate pe obraji şi îmi venea să vomit fără motiv. Am expirat şi mi-am lăsat capul să alunece pe masa rece. Mă simţeam oribil. Nu mai aveam pic de viaţă şi eram palidă. Dacă cineva m-ar fi văzut ar fi spus că sunt o fantomă, nu o fiinţă vie. Tot ce făceam era să mă plimb prin casă. Mă uitam pe pereţi şi nu aveam nici un pic de interes pentru ceea ce mă înconjoară. Aş fi făcut poate o plimbare dacă nu mi-era frică că poliţia mă va găsi. Trăiam în linişte, parcă într-un film alb-negru în care acţiunea nu prezenta nimic special. Monotonă şi plictisitoare- două cuvinte care începeau să-mi descrie perfect viaţa.

M-am ridicat şi am intrat în toaletă, unde m-am oprit în faţa oglinzii. Ochi goi, piele palidă, buze crăpate şi uscate. Obişnuiam să mă laud în fiecare dimineaţă de cât de străluitoare eram, şi asta doar datorită lui. Într-un fel începeam să mă obişnuiesc cu liniştea, însă nu-mi plăcea. Am încercat să zâmbesc în oglindă dar în loc de asta a ieşit o schimonoseală strâmbă. Nu mai puteam să zâmbesc fără să mi se usuce gâtul şi să mă înnec cu lacrimile mele penrtru că asta îmi aduce aminte de momentele în care chiar zâmbeam din toată inima. Am tuşit forţat, încecând să-mi alung lacrimile şi să revin la decizia mea de a îngropa orice fel de lucru care mi-ar fi putut aduce aminte că el chiar a existat. Dar cum ar fi trebuit să fac asta când vedeam patul în care ne iubeam, masa unde vorbeam şi coridorul pe care ne sărutam?! Am făcut un pas în spate şi mi-am lipit spatele de peretele rece, lăsându-mă să cad în jos. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am pus bărbia pe ei. Nimic nu o să mai fie bine niciodată! Cuvintele de adio rănesc cel mai tare atunci când povestea nu e terminată şi cartea nu e închisă.

Lumina a pâlpâit deasupra mea de câteva ori şi am simţit o adiere rece făcându-mi pielea de găină, deşi uşa era închisă. Am înghiţit în sec şi m-am ridicat imediat, părăsind toaleta şi fugind spre dormitor, unde am închis uşa şi m-am ascuns printre pernele patului. „Ţi-a fost dor de mine?”. Vocea aceea aş fi recunoscut-o oriunde. Ascuţită, rece şi categorică, gata să te tragă în vortexul infernului. Mobila se mişca uşor, ca şi când ar fi fost un cutremur, şipaharul cu ceai a cazut, lichidul maroniu împrăştiindu-se pe parchetul alb. Simţeam prezenţa lui deşi era invizibil, umblând prin cameră şi aşteptând momentul potrivi pentru a-mi intra în trup. Am închis ochii de durere când m-a posedat, simţind mii de acea intrându-mi prin piele, zgâriindu-mă şi apoi intrând înapoi, şi mai adânc. Am început să ţip însă nu-mi ieşea nimic pe gură. Uitasem că nu mă lăsa nici măcar să vorbesc.

„Hai, dă-i drumul. Omoară-mă! Şi ce dacă?” am gândit şi ştiam sigur că el m-a auzit. A râs slab, ca şi când ar fi fost învins de cuvintele mele. „Ai grijă ce-ţi doreşti pentru că se poate îndeplini!”. Mi-am simţit picioarele mergând şi degetele mele atingând clanţa rece, deschizând uşa şi ieşind pe coridorul lung al scări. Ce avea de gâns să facă? Să mă dea pe mâna poliţiştilor? Mi-am dat seama că nu era aşa când am început să urc controlată treaptă cu treaptă. Simţeam încă durerea puternică din abdomen dar începea să-mi placă pentru că o acoperea pe cea din sufletul meu. Nu mă puteam gândi la nimic altceva decât la viaţa mea- eram întradevăr pregătită să mor? Ceva din mine striga după ajutor, zbătându-se să scape şi încercând să mă convingă cât de multe alte lucruri mai am de făcut. Dar n-au spus Ei, ce de sus, că nu mai am nicio şansă. Ei ştiau deja că am să mor. Ei întotdeauna ştiu şi niciodată nu greşesc. De ce să le pun la îndoială cuvintele acum? Oricum viaţa mea nu mai avea nici un sens.

Uşa dein fier îmi stătea în cale şi ştiam că doar cu ajutorul cheii o puteam deschide, însă forţa supranaturală a demonului a făcut asta în locul meu, deschizând-o doar apăsânduşi dosul palmei peste ea. Uşa a zburat din balamale, căzând lângă mine în timp ce ieşeam afară, în lumina slabă a apusului şi cerul care prinsese deja în cea mai mare parte culoarea nopţii de albasutru închis. Vedeam marginile blocului acoperişului plat al blocului şi simţeam deja gravitatea trăgându-mă în jos. Paşii mei erau mai grăbiţi, aşteptând actul final al poveştii. Părul meu roz mi se împrăştia peste faţă detorită vântului atunci când m-am uitat în gol. Zece etaje, moarte sigură. Se pare că nimic nu-mi mai putea schimba gândirea, cărţile erau pe masă, decise. Norii negrii apăruseră pe cer din senin, anunţând furtună. Poate că cineva de-acolo de sus nu vrea ca eu să mor. Este prea târziu acum. Am zâmbit temătoare, întircându-mă cu spatele pe marginea blocului, stând întoarsă faţă de golul care avea să mă omoare. În ultimele secunde de cădere liberă voiam să mă uit la cer de unde probabil Sasuke mă spiona nervos. Demonul încetase să mă mai controleze, înţelegând că sunt gata să renunţ la tot.

„Eşti în stare să faci asta?” i-am auzit vocea înfricoşată. Dacă mă duceam eu, venea şi el după mine. „Şşşh, nu vorbi. Bucură-te de linişte. Vezi? E aşa de frumos aici. Nimeni nu te vede şi te judecă. Doar tu şi sfârşitul.”, i-am spus. Entitatea era ascunsă în interiorul meu, temătoare. Simţeam asta. Îmi făcuse o favoare. Mă adusese aici ca să-mi arate că orice e mai frumos decât să trăieşti în sigurătate. Mi-am muşcat buza, amintindu-mi că întotdeauna mi-a plăcut să interpretez diferite roluri pentru că aveam talent. Acum era momentul să-mi joc scena finală într-un mod puţin mai dramatic, mai interesant. Mi-am întins mâinile ca o pasăre pe lângă mine. Pământul acesta nu-mi merita nici un cuvânt de adio sau regretele mele, aşa că m-am mulţumit lăsându-mă să alunec pe spate, simţind aerul rece plutind rapid pe lângă trupul meu. Şi dacă nu voiam să fac asta? Nu este umpic cam prea târziu pentru regrete?

Cădeam şi pentru prima dată mă simţeam complet liberă. Mâine voi fi o pagină din ziar, anunţând adolescenta căutată- sinucidere ciudată. Nu voiam să văd nimic din toate astea. Nici nu-mi mai păsa. Ultima imagine înainte de a mă izbi de pământ a fost cerul şi picăturile de ploaie căzându-mi pe corp. Şi apoi negru.

To be continued…

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 07 Oct 2013, 17:08

OMFG, cum am putut rata doua capitole absolute, complet superbe -din perspectiva mea- ? La penultimul capitol am inceput sa plang dintr-odata si m-am simtit atat de coplesita de emotiile simtite de Sakura care erau descrise in ultimele 2 paragrafe de parca as fi fost eu. Toate momentele petrecute cu el vor fii uitate incetul cu incetul, poate ascunse in ceata, dar pana la urma vor deveni niste mazgalituri in mintea ei. Sakura nu cred ca va muri sau cel putin nu o va lasa Sasuke, iar daca va muri, atunci nu am nici o idee dupa cum va decurge actiunea. Repet, penultimul paragraf a fost foarte reusit. Inainte ascultasem doua melodii care s-au potrivit perfect cu cele doua capitole: aceleasi idei, aceleasi sentimente exprimate. A fost ciudat sa plang, adica nu stiu... nu plang la multe ficuri, iar la al tau am plans de doua ori, cred. Oricum, capitolele au fost foarte gustoase si sa stii ca mi-ai indulcit ziua dupa ce a fost acrita de lunga tema de la mate. Kisses and hugs !!!!!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 07 Oct 2013, 21:26

Bunaa. Am revenit cu edit-ul. kiss

Mersi de anunt in primul rand, Katherine. A fost un capitol superbb, plin de tensiune si suspans. Eram la un moment dat cu inima in gat, nestiind daca se va arunca sau nu, sperand sa nu o faca. Ai descris intr-un mod incredibil de bine. Inca nu ma pot obisnui cu ideea ca Sakura acum probabil numai e. Insa, speranta moare ultima. happy2

Abia astept urmatorul capitol. Trebuie sa aflu continuarea povestii, trebuieee! puppy eyes

Sa nu uiti sa ma anunti si spor la tastat. Hugs. a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 07 Oct 2013, 21:58

:(( Ce-i asta? Cum ai putut? $can\'t see !!!$ puppy eyes

De ce ??

Dar o sa ia o intorsatura drastica si o sa fie vie, iar Cei de Sus o sa-l lase pe Sasuke sa vina la ea, nu?? puppy eyes

Spune-mi te rog ca da! puppy eyes

In fine, capitolul a fost osam! $rainbow :\$ Scrii foarte frumos si te exprimi intr-un mod.... osam! :)) cool

Bine, ce pot sa vic altecva decat ca astept next care sper sa ajunga repede! what?lol!

Merci ca n-am anuntat! thank you

Savvy!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 08 Oct 2013, 11:27

Anneyong!

Deci...nu...nu...nu...ANIO!!! phuu

Nu se poate intampla asta...nu...adica cum sa moara??!
Daca moare se intalnese cu Sasuke asa-i?!Dar n-o sa moara...o sa supravietuiasca...corect?! puppy eyes

Deci a fost prea genial capitolul...vreau next-ul repede...cat mai repede! puppy eyes

Si te rog sa ma anunti si pe mine cand il pui! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 09 Oct 2013, 21:53

Chiar s-a sinucis puppy eyes

intr-un fel a fost mai bine asa, macar nu va mai suferi din cauza acelui demon, dar acum ca a murit unde va merge? in rai sau in iad sad

pentru ca ma gandesc ca contactul cu solul a fost fatal sad

Sincer cel mai mult din acest capitol mi-a placut momentul in care a inceput sa ploua dupa ce ea aruncat. Macar acum la sfarsit cerul a plans pentru ea sad

Deci capitolul a fost absolut superb, dar sper ca acesta nu este sfarsitul puppy eyes

Oricum mersi de anunt si o sa o faci in continuare happy

Pana data viitoare te-am kiss

~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 10:55

Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu crying

De ce ?

De ce ai lasat-o sa faca asta? Doamne, ascultam o melodie trista care a venit ca turnata pe capitol in love

Uite-o aici Cu melodia asta + cu actiunea trista din capitol = eu plangand cu sughituri sad

Deci nu am cuvinte... Tristetea si durerea, o singura cale de scapare. Si se pare ca ea a avut puterea sa decida ce ar fi mai bine pentru ea si pentru intreaga lume.
Am doar un singur lucru de adaugat... I hope this is not the end crying

Sper ca urmatorul capitol sa vina rapidooos happy

si ca poti sa ma anunti si pe mine please

Nu pot sa iti las un comentariu lung, pentru ca, ti-am mai spus, m-ai lasat fara cuvinte...
kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 17:32

Am revenit cu următorul capitol, capitolul 20, care sper să vă placă. Enjoy!
Ascultaţi asta în timp ce citiţi: https://www.youtube.com/watch?v=61lw2_4Z_iA

Theatre of the Absurd

Capitolul 20

Ultima pagină

Pluteam în marea întunecată. Nu ştiam cine sunt şi de ce mă aflam în acel loc. Nu îmi aduceam aminte nimic şi încercam să-mi adaptez ochii întunericului paşnic. Am încercat să merg dar mi-am dat seama că nici măcar nu mă aflam pe picioarele mele. Aveam sentimentul straniu că pluteam şi că nimic nu mă mai poate atinge; nici un rău de care să-mi fie teamă nu mă mai ameninţa şi n-ar mai fi făcut-o vreodată. Cineva mă spiona, simţeam asta. Se uita, îmi urmărea fiecare mişcare încercând să-mi găsească defecte, ceva ce probabil mi-ar fi putut opri strălucirea. Însă mă simţeam angelică. Eram din nou frumoasă şi zâmbitoare, fără să-mi pese că nu aveam un motiv pentru asta. Am încercat însă să trec prin stratul gros de întuneric ştiind că realitatea mă aştepta cu braţele deschise. Dar nu ar fi trebuit oare să fiu moartă? „Desigur că aşa ar fi trebuit…” mi-am spus, dar simţeam strâns în pumnul meu materialul subţire ce mă acoperea, încălzindu-mă.

Când am simţit că sunt pregătită să deschid ochii, i-am închis înapoi orbită de lumina dimineţii. De ce eram înapoi în patul meu? Nimic nu părea să aibă vreun sens. Mi-am pus talpa goală pe parchetul rece şi am simţit cum fiorii de gheaţă îmi urcă până în vârful capului, trezindu-mă. Casa mea- unde totul începuse şi se terminase- era acoperită de praf şi mizerie. Nu am realizat până acum cât de neglijentă am fost în ultima perioadă. Nici nu observasem şi mă gândeam că e normal, deoarece toată concentraţia mea a fost îndreptată asupra acelui băiat, al cărui nume mă rănea încă mult prea tare pentru a i-l pronunţa. Am păşit pe holul mic, atingând pentru a mia oară pereţii crem. Simţeam că o parte din mine murise o dată cu momentul în care m-am aruncat în gol, dacă asta chiar se întâmplase. Nu mai eram sigură de nimic. Şi totuşi, cum am supravieţuit? Încă îmi repetam în minte aceeaşi idee, că Ei au ştiut de la bun început că am să mor. Şi atunci, de ce nu spun pe lumea cealaltă?

Am păşit pragul bucătăriei şi m-am uitat lung spre hârtiuţa aşezată pe masă, dreaptă şi împăturită. Simţeam că dacă aveam să o ating fiecare moment al vieţii mele se va întoarce înapoi şi voi fi năpădită din nou de durere. Mi-era teamă, şi totuşi am prins bucata de hârtie periculoasă între degete, ducând-o la nas, simţindu-i parfumul. Am înghiţit în sec. Simţurile mele erau alertate- mirosul divin se întorsese, gata să mă facă să plâng. Pentru un moment aveam impresia că dacă mi-aş fi atins buzele de bucata subţire i-aş fi simţit gura presată peste a mea, aşa cum obişnuiam să o facem încontinuu, fără se ne mai săturăm unul de altul, dar ştiam că e o prostie. Plecase. Era în zadar să mă amăgesc singură.
Am despăturit-o şi mi-am fluturat genele peste cele câteva rânduri. Mi-era teamă să citesc. Dintr-un motiv simţeam că orice lucru care mi-ar fi putut aduce aminte de el îmi era un inamic. Şi totuşi, nu am putut să pun de-o parte hârtiuţa cu mirosul lui şi să mă prefac că totul merge foarte bine, că viaţa mea este cea mai bună şi că nu îmi lipseşte nimic.

„Sakura- iubesc să-ţi scriu numele, e ciudat cum mă trezesc şi îl pronunţ fără să-mi dau seama- vreau să înţelegi că tot ce am făcut a fost pentru tine. Poate că dacă aş fi fost acolo, îmbrăţişându-te, nu ai fi avut nici o şansă. Ei nu au minţit, ştiau că împreună suntem vulnerabil. Din această cauză am ales să plec, ştiindu-te în siguranţă. Mi-ai oferit prilejul perfect de a te scăpa de demonul acela, care de azi înainte nu te va mai deranja niciodată. Însă mă aşteptam să lupţi mai mult pentru viaţa ta şi să înţelegi că nu totul se opreşte odată cu mine. Nu mai există nici o cale pentru noi, eu nu mă mai pot întoarce la tine. Şi, din lipsă de lăcomie, sper şi vreau să te văd fericită, chiar dacă nu voi fi eu acela care te va face să zâmbeşti în fiecare dimineaţă. Îţi aduci aminte că ţi-am spus să nu mai plângi niciodată? Vreau să respecţi cuvintele mele. Nu vreau să te mai văd niciodată ascunzându-ţi lacrimile. Eu le văd, şi urăsc asta! Aş vrea să te rog să-mi promiţi că ai să duci o viaţă bună, că n-ai să te mai gândeşti la mine şi că ai să te muţi din oraş, departe de orice fel de primejdie şi de poliţişti, dar mă mulţumesc cu încrederea în tine. Am să te veghez mereu, chiar dacă tu nu şti că am să fiu acolo. Şi nu-ţi face griji, ne vom reîntâlni. Dar nu încă. Nu încă. Iar acum trebuie să-ţi spun adio, chiar dacă urăsc să fac asta.

Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Sasuke”

-Şi eu te iubesc, am şoptit răguşită, cu vocea tăiată de durere.

N-am să plâng. N-am să mai plâng niciodată. Totul era diferit acum, nuanţat într-o cu totul altă culoare. N-aveam să fiu cu el. Aici sau în altă parte. „Ce-am obţinut?” mi-am spus , lăsând ca întrebarea să-mi circule prin fiecare bucată a minţii mele. „Care a fost rostul?”. În cameră era linişte. Lumina pătrundea prin geamuri, aruncând umbre pe rafturile vechi. Mă răsuceam, mă învârteam, potriveam cuvertura patului. Nu ştiam ce să fac, ce urma să se întâmple. Am aruncat încă o privire spre bucata albă de hârtie. El era probabil aici, privindu-mă, ştiind că nu-l pot vedea, blestemând totul. Viaţa nedreaptă. Aşa cum o făceam şi eu… Ieşeam din cameră uneori şi mă uitam la uşă, aşteptând să aud soneria şi să-l văd în prag, râzând pe seama mea şi a naivităţii mele, spunându-mi „Prostuţo, doar nu credeai că am să plec?”. Normal că plecase, normal că n-am să-l mai revăd niciodată.
Nu mi-am dat seama când am format un număr de telefon şi am aşteptat, auzind în cele din urmă o voce necunoscută la capătul opus, spunându-mi cu seninătate dacă mă poate ajuta cu ceva.

-Da. Vreau un bilet de avion pentru Paris. Astăzi. Da, e bine peste două ore. O să-l primesc la aeroport? Perfect! Mulţumesc, la revedere.

Am deschis dulapul şi mi-am scos genţile pentru călătorie. Voiam să plec, să scap de amintiri şi să îmi încep un nou capitol din viaţă. Mi-am împachetat hainele, aşezându-le înăuntru. Aveam să găsesc un apartament cochet, în Paris, poate chiar cu vedere spre Turnul Effel. Aveam suficienţi bani din fericire. Nimic nu mă mai putea opri acum. Nici măcar o iubire apusă sau o durere puternică ce-mi perfora pieptul. Am să plec şi promit că n-am să mai privesc niciodată înapoi. Sasuke va deveni memoria câtorva zile magice, un chip cu un zâmbet temător. Cineva. Nimic mai mult. Şi poate că, într-o bună zi, ne vom reîntâlni din nou şi magia va reveni, poate dublată. Însă, până atunci trebuie să aştept. Şi am s-o fac. Până în ultima clipă.
Am păşit pragul apartamentului şi am închis uşa. Lacrimile îmi ardeau încă o dată ochii însă nu le-am îngăduit să curgă libere pe obrajii mei palizi. În urma mea, i-am auzit pentru ultima dată timbrul vocii şoptindu-mi în ureche „Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!”

Sfârşit

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 18:37

Buna, Katherine. kiss

Ma bucur ca sunt prima care are ocazia sa comenteze la finalul acestei povesti extrem de superbe. Imi pare nespus de rau ca s-a terminat, nu cred ca ma voi obisnui prea curand cu ideea. Chiar as vrea un sezon 2, dar dupa cum ai mai mentionat si tu, nu se va intampla. A fost un final exceptional, demn de acesta romanta extrem de perfecta. Iubirea dintre un om si un inger... cel mai genial lucru citit vreodata.
Presupun ca imi va ramane celalalt fic al tau, pe care il voi savura din plin, pana cand se va sfarsi si acela. kiss

Faci o munca extraordinara. Te-am pupat si multa inspiratie in continuare. kiss

Sa nu uiti sa ma anunti imediat ce iti deschizi o noua capodopera pentru ca as vrea sa o citesc si sa plang asa cum am plans si la aceasta. dap !

Hugs, darlin'! a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 19:41

Cand am vazut mp-ul m-am convins ca esti o fata care aduce destul de repede capitolele. Am deschis link-ul, am citit, am plans, am citit, am plans, iar cand am citit cuvantul "Sfarsit" de la finalul capitolului parca mi-ai fi dat o palma peste fata. Femeie, nu-i de ajuns ca sunt o plangacioasa, tu vrei sa faci din mine plangacioasa la patrat. De ce s-a terminat atat de brusc, atat de repede si atat de... trist, melancolic ? Ugh, cand am citit ultima propozitie, cea cand a auzit pentru ultima oara timbrul lui vocal spunandu-i "Te iubesc" de trei ori a fost atat de emotionanta incat am citit-o inca de cateva ori. De asemenea scrisoarea a fost plina de sentimente, dorinte, regrete, pur si simplu a iesit perfect. A fost un sentiment extrem cand am constiantizat ca cei doi nu au ramas impreuna si ficul s-a sfarsit, adica nu stiu... parca nici acum nu imi vine sa cred asta, dar pana la urma asa s-a intamplat. Inainte sa aduci capitolul inca mai speram la o licarire, ceva care sa-i lege, dar nu a fost sa fie. Trist, nu? Mai un pic si intru in depresie daca nu faci un al doilea sezon, sau macar inca un fic asemanator. Asa ca te rog, pentru mine, pune-te pe scris... Kisses and hugs honey si mersi de anunt !

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 19:57

Ooooooooooooooooooooooooooooo crying

De ce trebuia ca tu sa te opreasti ? Sau sa il termini ? Prea frumos... Nu am cuvinte shy

( ceea ce se intampla rar rolling on the floor

) Neaparat sezonul 2!!! Nu ma simt de parca s-ar fi terminat... Ma simt ca si cum te-ai oprit in mijlocul actiunii happy

Melodia asta imi place la nebunie si nu stiam cum se numeste, da acum stiu happy

Stii ce am mai observat? Ca imediat ce postez eu, hop si tu cu nextu lough

( stiu ca doar imi inchipui, dar lasa-ma sa visez)
Sper ca vei avea o continuare... SEZON 2!!! SE-ZON 2!!! S-E-Z-O-N D-O-I !!! Cred ca este unanim, Sezonnn 2 Iuuuuuui I rock peopleee!!!

Sa ma anunti daca cumva iti vine vreo idee de SeZoN DoI !!! rolling on the floor

Te pup

si felicitari pentru frumosul fic care acum va fi la finalizate... Daca nu te decizi sa faci sEzOn dOi lough

tot in acest topic !
a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 20:34

Eu sunt... eu vreau... eu o sa te obliga sa adicu sezonul 2!
Osa te torturez daca nu-l aduci, mia ca mi-au dat lacrimile la acest capitol. Adica, mi-ai indeplinit una din dorinte, ea sa reinve intr-u fel.
Si in plus a mia si scapat de acel diavol!
Doamne, capitolul a fost foart frumos, de nedescris!
Sper sa cntionui sa ma anunti!
Savvy!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 21:43

Chiar s-a terminat?! sad

Ma bucur ca Sakura nu a murit, dar mi-am dat lacrimile cand am citit sfarsitul. A fost asa de emotionant cum el i-a spus ca o iubeste in love

chiar cand a parasit casa in care au fost impreuna in love

As vrea sa te intreb daca vei face sezonul doi la acest fic superb? Sper ca daca te gandesti sa faci sezonul doi sa ma anunti si pe mine puppy eyes

Pana la atunci te-am pupat kiss

~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 10 Oct 2013, 22:02

Păii.. Ştiu că ar fi trebuit să postez sub capitol acest lucru, dar, mna... Am spus şi eu că e mai bine aşa. Deci s-a terminat?? Well, nici mie nu prea îmi vine să cred lough

! Adică munca mea, acum terminată... Mă simt ca Eminescu! happy2

Am observat că vreţi un sezon doi, o continuare a acţiunii, dar eu personal nu mă gândesc la aşa ceva şi nici nu cred că mă voi răzgândi, chiar dacă risc o bătăiţă destul de frumoasă. Dacă mă răzgândesc am să vă anunţ, însă nici nu vreau să vă las să aşteptaţi, crezând că va apărea.
Sper că acest fic a fost frumos şi că am scris bine, pentru că ştiu că sunt unele capitole foarte aiurea, unde chiar nu aveam nici pic de inspiraţie. Vă mulţumesc că mi-aţi citit fic-ul până la capăt.
Mai am încă un fic (https://sasu.forumgratuit.ro/t10467-povestea-mea-16) pe care am să-l termin (nu ştiu când), şi imediat după aceea am să mă apuc de două fic-uri nou nouţe by Katherine la care am început deja să lucrez.

So, cam asta este tot ce am avut de spus. Vă mulţumesc încă o dată că mi-aţi fost alături.
kiss

P.S: Rog un moderator să-mi mai păstreze fic-ul până sâmbătă la Fan Fic-uri în desfăşurare şi apoi să-l mute la Finalizate, dacă se poate.

Katherine Pierce

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Vin 11 Oct 2013, 23:25

Anneyong mu love! hi!

Deci chiar m-ai emotionat...inca nu-mi vine sa cred ca s-a terminat... very sad

Am inca un nod in gat care nu-mi da pace...m-ai atins profund...chiar ma simt...trista....pentru ca s-a terminat...si pentru cum s-a terminat! sad

Desi din punct de vedere literal a fost un sfarsit uimitor si demn de o carte!
Esti prea genial! Chiar astept sa ma uimesti cu un alt fic uimitor si neasteptat ca acesta!
Sper sa ma anunti daca ai sa mai scrii ficuri! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris alte ficuri! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 13 Oct 2013, 22:43

Din moment ce acest fic a fost finalizat, merge catre Fan Ficuri Finalizate. Felicitari pentru terminarea acestui fic si multa bafta in continuare! dap !

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 15 Oct 2013, 22:58

Deci.. Oau! Si.. oau. o.O M-ai lasat fara cuvinte. Deci sa incep cu sfarsitul... Cand am vazut cuvantul " Sfarsit " am ramas cu gura cascata 2 minute si il reciteam intr-una pana cand a dat Domnul sa-mi dau seama ca n-am ce face si ca totul s-a sfarsit. Deci.. OMG! Esti geniala, brilianta, magnifica! Scrii superb. Te exprimi extraordinar! Si cel mai important expui sentimentele personajelor intr-un mare fel. Ai idee cat am plans eu pe parcursul ficului? :-w Deci femeie, esti nebuna! Clar! Cum sa-l termini asa? Am jelit ultimul capitol intr-un hal :| Eu care ma asteptam ca totul sa fie roz si in cel mai extrem caz sa moara si sa ajunga in rai alaturi de el dar nu asa, s-o lasi cu ochii in soare. Deci draga mea, tu trebuie sa faci sezonul 2 la capodopera asta a ta si sa rezolvi lucrurile ca daca nu eu numai dorm bine in urmatoarele 2 saptamani, chiar si mai mult. revenind la descrierea sentimentala, n-am mai vazut asa ceva. Descrii intr-un mod in care ma faci sa simt toate emotiile Sakurei. Cand era speriata eram si eu cu ea. Cand era bucuroasa si indragostita eram si eu la fel si cand a fost trista si dezamagita am simtit si eu tot o durere in piept. Ciudat, nu?
Deci, ce sa mai zic. M-ai lasat cu gura cascata! Esti incredibila. Te iubesc pentru acest fic. =))))
Ja Ne! Pupici si imbratisari :* >:D<

Drăguuuţ :)
A fost un fic frumos cu un final pe măsură. Sinceră să fiu, cred că finalul mi-a plăcut cel mai mult :d
Oare v-a fi şi un sezon doi? :-?
Poate da, poate nu ;;)

Mi-ar plăcea ca cei doi să se regăsească... poate-ntr-o altă viaţă?
Poate totul va decurge altfel ;;)
Acum totul depinde de ideile tale :)

Poate dacă va exista un sezon doi, nu v-a mai fi chiar aşa mult sadness sau SF :d
Ei bine, aşteptăm :)
Te pup :)

Katherine, stiu ca probabil nu o sa-mi vezi comentariul, dar chiar am simtit nevoia sa comentez. Deci am citit acest fic, dar m-am lasat de el, nu stiu din ce motiv. Probabil din prostie, ca eu alta cauza nu gasesc. Dar in fine, nu ma conteaza. Ma bucur foarte mult ca m-am motivat sa-ti termin fic-ul. Deci este oficial cel mai bun din cate am putut sa citesc. Sfarsitul m-a facut sa plang, iar asta nu prea mi se intampla. Cel putin acea scrisoare + ultimul ,,Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!'' soptit cand a plecat dn casa si melodia m-au facut praf. Si acum mai ascult acel cantec si-mi vine sa plang cand ma gandesc. Deci a fost absolut genial. nu prea cred ca o sa-l detroneze cineva din fic-ul meu preferat. Theatre of the Absurd este cea mai buna poveste. Cred ca as citi capitolul 20 de 1000 de ori si tot nu m-as mai satura. Fara alte comentarii inutile, sper din toata inima sa faci si sezonul 2, iniferent de ce zici tu. Eu sper in continuare. Si daca te mai gandesti sa ma anunti. Sa nu uitam si de fic-ul Povestea mea [+16], care nu e chiar asa de dramatica ca aceasta, dar la fel de frumoasa. Sa o termini si pe aceea. Thx!

Bye, Theatre for the Absurd! :((((((

Am doar un lucru de spus, caci lacrimile deja incearca sa iasa si nu cred ca le mai pot tine mult timp:
"După vorbă poţi să-ţi dai seama cine are pană în mână". Tu o ai. Esti extrem de talentata pentru ca prezinti intr-o maniera atat de speciala si poetica sentimentele Sakurei. Sper sa scrii si mai mult pentru ai un talent, deci nu-l irosi. :3

Felicitarile mele draga mea . Foarte frumos .mesic de anunt si astept cu nerabdare urmatoarea miscare .pupici