Theatre of the Absurd

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Vin 02 Aug 2013, 11:06

~~ododod:love: Primaaa:nr1: edit dupa ce citesc~~

Ooooo, Sakura-chan...:))Ai curaj ,fato! Felicitari!;)
Si desigur,felicitari scriitoarei, pentru ca ne-a adus un capitol asa de frumos!:*
Multumesc pentru mesaj!
Vacanta placuta in Turcia! ;)

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Vin 02 Aug 2013, 14:16

Hei ya!

Deci cum am mentionat si la "Povestea mea" esti un geniu!

Deci nu ma asteptam la asta...mereu reusesti sa ne surprinzi intr-un mod placut...

Deci Sasuke chiar a acceptat?! Si Sakura...ce directa!

Deci o sa astept next-ul! Sunt chiar curioasa! puppy eyes

Anunta-ma la next! Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 03 Aug 2013, 00:54

Ce dragut ca s-au sarutat happy

abia astept next-ul ca sa aflu ce se mai intampla si daca Sakura il va descoperi pe "adevaratul" Sasuke, dar si care este personalitatea lui cu adevarat happy

Mersi de anunt thank you

si pana data viitoare te-am kiss

~Sayonara~

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 12 Aug 2013, 14:49

Hei! Multumesc de MP. Capitolul a fost frumos, cam scurtut, dar frumos. Mi-a placut ambitia Sakurei si sper s-o tina tot asa. Spor la scris si ne vedem cu un alt capitol.

I pup you! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 04 Sept 2013, 13:52

Mda, ştiu, ştiu! Nu am mai postat de… o mie de ani? Cam aşa ceva. Probabil că în lipsă de capitole noi mi-aţi lăsat fic-ul baltă. No comment, înţeleg. Şi eu mi-aş fi pierdut interesul după atâta timp de aşteptare. But, eu totuşi îmi permit să sper că mai este cineva care depune un mic efort pentru a vedea ce se mai întâmplă pe-aici. So, enjoy!

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Am deschis usa toaletei, putand sa recunosc ca am iesit de-acolo o alta persoana cu alte idealuri si sperante. I-am zambit brunetului atunci cand am intrat in dormitor si nu am realizat cand s-a ridicat si a ajuns in dreptul meu, cuprinzandu-mi cu palmele obraji rosii, sarutandu-ma din nou. Alaturi de el ma simteam pentru prima data suficient de perfecta pentru ca stiam ca un om perfect ca el nu se poate uita la cineva care sa nu-i atinga nivelul. Puteam sa spun ca nici nu-mi mai pasa daca el era sau nu cine pare. Acum stiam ca nu mai conteaza increderea. Ma bazam pe instinct. Uitandu-ma in ochii lui am putut sa vad cum barierele ce-i ascundeau sentimentele cedeaza si cad si pentru prima data l-am vazut pe adevaratul Sasuke; cel care nu se ascunde sub o alta identitate. Simteam ca e fericit si puteam sa-i citesc asta si pe chip. Mi-am lasat capul pe umarul lui, bucurandu-ma ca a ales sa aiba incredere in mine si sa-si dezvaluie misterele. Acum asteptam doar sa-i aud povestea. Sa-l cunosc cu-adevarat.

Capitolul 16

Adevărul

Eram întinsă comod pe canapeaua din living, privind atent chipul alb cu ochi negri şi buze senzuale. Aşteptam tăcută să aud apa dând în clocot de pe aragaz şi am tresărit, ridicându-mă rapid atunci când în sfârşit era gata. Am pregătit o cafea nu prea bună, pentru că niciodată nu m-am priceput cu adevărat să o pregătesc. L-am întrebat cât zahăr vrea şi i-am pus o linguriţă şi jumătate. M-am întins înapoi după ce am sorbit câteva guri din întăritorul pregătit. Aşteptam să înceapă povestea pe care o aşteptam de atâta timp. Înghiţea guriţe mici sub atenta mea privire şi nu părea să înceapă prea curând, dându-mi seama că am să-mi pierd răbdarea sub presiunea momentului. Când şi-a pus înapoi ceaşca pe masă am suflat uşurată, folosindu-mi toată concentrarea de care dispuneam asupra lui.

-Chiar vrei să şti totul? m-a întebat.

Am început să râd nervos. Cât mai avea de gând să mă lase în suspans, emoţionată? Până am să innebunesc? Pentru că simţeam că începeam deja să bat câmpii. Cafeaua nu-mi fusese de nici un ajutor, ba din contră, mă agitase mai tare. M-am ridicat supărată în picioare, pregătindu-mă să merg înapoi în camera mea, pentru că era limepede că nu îmi va dezvălui niciodată adevărul, ceea ce vreau să aflu cu atâta disperare. M-a prins de mână atunci când am trecut pe lângă el, întorcându-mă din drum. Toate aceste mişcări se petreceau într-o linişte profundă şi asta îmi crea un oarecare discomfort pentru că mă săturasem de linişte. Când eram singură obişnuiam să vorbesc cu mine pentru a mă bine-dispune într-o oarecare măsură. De-a lungul vieţii începusem să urăsc din ce în ce mai tare liniştea de care aveam parte veşnic.

Mi-a murmurat cu glas stins numele şi m-a tras după el înapoi pe canapea, aşezându-mă cu grijă în poala lui. Se juca pe rând cu diferite suviţe rozali din părul meu. Am zâmbit uşor, aşezându-mi liniştită capul pe umărul său osos. Îmi plăcea să inspir adânc mirosul său tipic bărbătesc şi mi-am adâncit faţa în părul său curat şi brunet. Iubeam bărbaţii cu părul brunet. Nu ştiu de ce dar dezvoltasem această pasiune de când eram mică şi vedeam rar băieţi cu astfel de păr. Pentru mine erau şi sunt speciali . I-am şoptit la ureche un „da” şoptit, ca răspuns al întrebări pe care mi-a pus-o acum câteva secunde. A dat din cap încet şi înţelegător. Respiraţia lui sacadată pe umarul meu acoperit doar de breteaua subţire a maioului îmi trimitea fiori pe şirea spinării. Mi-am repetat de încă câteva ori propoziţia pe care mi-a spus-o.

-Sunt înger.

„Sunt înger”?? Oh, da, bună glumă! M-am uitat la el şi am început să râd. Un chicot nervos la început, apoi hohote isterice care-mi alterau trăsăturile. Unde dracului credea că suntem, intr-un film science fiction? M-am ridicat de pe el şi m-am dus la bucătărie. În mod definitiv am nevoie de un pahar cu apă rece ca ghiaţa. Trecând pe lângă masă mi-am înfipt degetele în punguliţa de M&M’s, savurând în grabă bomboanele mici pe care deobicei le mâncam când eram într-o minicriză ocazională. Am deschis larg fereastra şi vântul rece al înserări a învăluit camera. M-am lăsat să alunect înapoi pe canapea, încă râzând oarecum ironic. Defapt, de ce nu cred această teorie? La naiba, pot să fiu posedată în orice moment de un demon. Nimic nu mă mai poate surprinde acum. Nici măcar asta. I-am analizat faţa. Ar fi trebuit să ştiu. Nici un bărbat nu poate să arate aşa de divin. Şi am simţit că el e altceva. Un timp am crezut că e însuşi demonul dar apoi l-am sărutat şi am simţit toată acea căldură şi am ştiut că el nu e periculos. Dar totul până la a fi înger. În ce comedie stupidă jucam?

-Sakura… Ştiu, e ciuda. Totul e al dracului de ciudat şi viaţa ta e o nebunie curată, dar trebuie să crezi. Crede-mă, sunt atâtea lucruri care par imposibile pe pământul acesta dar care totuşi există. Şi totul e nebuneşte de adevărat, nefiresc de adevărat. Dar trebuie să crezi pentru că e real. Şi în adâncul tău şti că e real, doar că nu vrei să acepţi asta.

Nu, nu voiam să accept asta pentru că, dacă era adevărat, asta ar fi însemnat ca eu să-l pierd la un moment dat. Şi nu vreau să se întâmple asta pentru că m-am săturat să pierd persoane dragi mie. Am luat o gură mare de aer şi m-am dus până la el, îmbrăţişându-l. Am nevoie mai mult decât oricând să-mi spună că totul o să fie bine pentru că încep să cred că povestea asta nu o să se termine prea bine. I-am zâmbit trist şi m-am desprins din braţele lui obosită. Cum este oare să ai o viaţă frumosă, lipsită de griji? Nici nu ştiu a câta oară este de când îmi pun această întrebare. M-a luat de mână şi m-a tras după el, în dormitor. Ne-am aşezat pe pat şi pentru câteva minute ne-am privit unul pe celălalt în tăcere, apoi mi-am apropiat buzele de obrazul său, sărutându-l uşor.

Şi-a încolăcit braţul în jurul gâtului meu şi şi-a lipit buzele de ale mele, jucndu-se cu limba mea. Ochii lui sclipeau a fericire şi simţeam cum fericirea lui îmi intră prin piele, împrăştiindu-se în tot trupul meu. Ne-am lăsat împreună pe materialul fin care-mi acoperea patul şi ne-am îmbrăţişat nebuneşte şi pentru un moment am fost sigură că nimic nu mă poate atinge stând acolo, în braţele lui. Şi că aşa o să stăm pentru totdeauna şi sincer, nu m-ar fi deranjat să mor aşa. Să simt cum îmbătrânesc înconjurată de braţele sale puternice. Mi-am întins gâtul şi i-am depus un alt sărut pe buze. Indiferent de ce se va întâmpla, nu am să uit niciodată gustul său şi mirosul fermecător. Nici atingerile, nici respiraţia lui sacadată pe umărul meu.
Am închis ochii şi mi-am lăsat capul pe pieptul său care se rdica şi cobora în mişcari lente şi egale. Îmi mângâia părul, prinzând câteva şuviţe şi încolăcindu-le în jurul degetelor. Aveam impresia că acesta devenise deja un obicei pentru el.

-Simt ceva ciudat. Al dracului de ciudat! Tot timpul aud nişte paşi. Uite, chiar şi acum… Se plimbă în sus şi în jos. Iar în sus şi iar în jos. S-a întâmplat şi altădată… Cu ani în urmă. Mă trezeam noaptea din cauza lor. Aprindeam lumina şi… Nimic.

M-a tras mai aproape de el şi mi-a şoptit calm în ureche că nu e nimic, că probabil mi se pare, însă îi auzeam. Paşii erau acolo, auzindu-se apăsat pe parchetul vechi. Am ignorat orice suspiciune şi m-am lăsat înapoi pe pernă. Totul o să se termine până la urmă. Dacă o să se termine bine sau rău nu ştiu, dar o să se termine. Nimic nu durează o eternitate şi simt că sunt din ce în ce mai aproape de ceva. Sau cineva. Poate că totul o să se aranjeze de la sine şi dacă nu… Atunci o să vedem ce e de făcut. Dar până atunci îmi rămâne doar să sper. Speranţa moare ultima, nu-i aşa? Şi eu nu am să încetez niciodată să cred că joc într-o piesă foarte prost regizată cu un subiect stupid. Trebuie să fie aşa!

<<< To be continued >>>

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 04 Sept 2013, 14:02

~~Primaaa:nr1: edit~~

In primul rand ,iti multumesc ca m-ai anuntat, iar in al doilea rand...cum poti sa crezi ca o sa-ti lasam ficul balta?~?!!!!Cred ca nu sti ce spui[scri]!:))
Sti...:-?....aveam vaga banuiala ca Sasuke ar fi un inger.Acum , ma bucur s-a confimat aceasta idee.
Capitolul a fost scurt, dar frumos.A meritat asteptarea;).

See you!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 04 Sept 2013, 14:15

Anneyong my lover! hi!

Deci am ajuns si eu pe aici...si mi-a placut la nebunie next-ul asta!
Ai dreptate, ar trebuii sa fiu furioasa pe tine pentru ca nu ai mai pus next-ul de un car de ani! angry

Si spun ar trebuii, pentru ca nu sunt...nu dupa ce m citit un capitol genial ca asta cel putin...
A fost mirific, dar atat de scurt... very sad

Of, of, of...ce e frumos dureaza putin as-i?!
Deci cum sa-ti abandonez ficul mai?!
Ai inebunit ce-ai?! Trebuie sa fi de-a dreptul tacanit sa abandonezi un fic ca asta...
Anunta-ma la next! Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 04 Sept 2013, 18:34

Helăău

Am ajuns şi eu pe aici, într-un final happy2

Mi se pare interesantă ideea, chiar dacă eu nu prea sunt atrasă de chestii supranaturale.
Deci, domnişoară Pierce, am observat că ai abordat şi unele chestii din "The Vampire Diaries". Este şi serialul meu favorit lough

Totuşi, capitolele sunt atât de scuuurte sad

. Este cam trist... crying

Am observat şi unele greşeli, dar se pot rezolva imediat heh

So, Sas'ke înger? Iooi, fruumooos lough

.
Nu mi-aş fi imaginat. Dar e bine şi aşa. Deja îl văd cu aripioare, d-alea de la KFC lough

.
Este plăcut modul tău de a descrie, chiiiarr dacă sunt scurte capitolele hmm...?!

Sunt curioasă să văd cum vor decurge lucrurile, şi care e treaba cu demonul ăla, şi ce vrea de la Sakura waiting

. Dar, bine că e îngerul Sas'ke să o aibă în pază what?lol!

.
Ei, cam atât am avut de spus. Nu prea mai am de la un timp inspiraţie pentru comentarii hmm...?!

.
Spor la idei, şi vino repede cu continuarea. E atât de nasoală aşteptarea... nervi!

-anunţă-mă şi pe mine kiss

Ti puup

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mier 04 Sept 2013, 22:49

Hei

Mersi de anunt kiss

WOW...adica el chiar e inger huh?

adica pare destul de plauzibil. Cred ca pasi la care se referea Sakura ca ii aude sunt ai demonului, dar acum ca Sasuke este atat de aproape de ea, demonul nu ii mai poate face rau, nu?! puppy eyes

Sper ca totul sa se rezolve happy

si pana la un capitol viitor te-am kiss

~Sayonara~ hi!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 05 Sept 2013, 10:27

Bunaa.

Trec si eu pe la fic-ul tau. Imi pare rau ca am intarziat atat. puppy eyes

Este o idee extrem de superba si originala. in love

O adoooorr. Sasuke e atat de... PERFECT! love

Multumesc ca faci un asemenea fic magnific!! thank you

Abia astept next-ul, deci pune-te repede pe tastat! waiting

Hugs!

P.s. Sa ma anuntiiiiii! dap !

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 05 Sept 2013, 19:14

Cand citesc fic ul tau parca ma uit la un film horror asa de tare imi bate inima.
Ma sperie si imi placee ( nu sunt sado maso...) dar chestiile horror ma fascineaza. Sunt curioasa ce rol are Sasuke in acest fic

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 09 Sept 2013, 22:18

Dear, am venit cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata lough

Foarte dragut capitolul.. E cu de toate in el si-mi place foarte mult.
De-abea astept nextul, asa ca spor la scris.

Pup ya! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 15:07

Bună îngeraşi. Next-ul a sosit şi eu nu mai am nici pic de inspiraţie!! Dar sper că mi-a ieşit ceva din acest capitol. Mmm… Capitolul 17, huh? Am ajuns destul de departe, zic. Adică, parcă mai ieri descideam pentru prima dată topicul numit „Theatre of the Absurd” şi habar n-aveam ce idee am să folosesc mai exact, cum o s-o dezvolt şi cum se va termina acest fic. Dar acum ştiu ce se va întâmpla şi cum am să-l termin, într-un mod… SECRET! Wow, m-a apucat vorbitul despre fic şi toate cele, mai-mai să vă dezvălui nişte mistere picante şi de-a dreptul interesante. Well, mai bine mă opresc aici înainte să vă spun ceva. Enjoy!

Theatre of the Absurd

Capitolul 17

Pierderea

M-am trezit la miezul nopţii şi am privit cu ochii împăienjeniţi camera mea, căutând ceasul. Lumina lunii reflecta un bileţel alb, imaculat, perfect îndoit şi aşezat într-un unghi bine calculat astfel încât lumina nopţii să cadă pe el, luminându-l. Sasuke dormea lângă mine, pe marginea patului. M-am ridicat buimacă şi am înşfăcat hârtiuţa, descifrând cu greu literele perfecte, ascuţite si mari. Am înghiţit în sec. Acesta era scrisul lui. M-am aplecat peste biroul din lemn închis şi, cu ajutorul luminii lunii, am citit în şoaptă: „Moartă”. Am mototolit imediat bileţelul şi l-am aruncat pe jos, călcându-l silenţios în picioare. O adiere rece de vând a pătruns printre perdelele mişcătoare şi puteam să jur că acum câteva secunde geamul nu era deschis. M-am năpustit imediat, lovindu-mă de pat, apoi închizând fereastra. Mi-am lipit spatele cald de peretele rece şi am tresărit sub fiorii de gheaţă ce-mi urcau pe şira spinării. Am simţit cum mi se taie respiraţia şi camera devine dintr-o dată fără oxigen şi eu mă sufoc neputinicoasă. M-am târât şi am deschis uşa, ieşind pe holul întunecat. Mi-e frică.

Şi totuşi paşii îi aud, în ciuda a ceea ce mi-am impus să cred- că ei nu există! Apăsaţi, siguri… Exact cum calcă el. Nu reuşeam să-mi amintesc… Mergeam lent, atingând cu vârful degetelor peretele. Mi-era teamă să nu mă împiedic din neatenţie de pantalonii prea lungi pe care-i purtam. Nu puteam să disting nici un obiect. Nu ştiam sigur unde era plasată fiecare floare de pe coridor şi nici unde era uşa spre bucătărie. Am atins mânerul şi am simţit că intru în panică când am avut impresia că am să cad în gol de la mii de metrii fără siguranţe. Dar m-am agăţat bine de clanţă şi am aşteptam câteva secunde să-mi revin, după care am păşit în bucătărie pe vârful degetelor şi m-am aşezat la masă, cu faţa cufundată în palme. Ce se întâmplă? Până acum totul a revenit cât de cât la normal, de ce acum începem din nou jocul de-a şoarecele şi pisica? Simţeam cum panica îmi curge prin vene odată cu sângele şi îmi ajunge la cap, sărind ca arsă de pe scaun şi fugind în dormitor. De ce Doamne stăteam aici singură? În camera alăturată e un înger iar eu sunt complet expusă, umblând pe hol fără somn!

M-am cuibărit cât mai aproape de el şi mi-am tras pătura deasupra capului. Am aşteptat să adorm din nou şi să mă trezesc dimineaţă, încercând să dau uitării incidentul din această noapte, însă somnul nu venea şi am crezut că am să-nnebunesc aşteptând. Am început însă să tremur când am simţit nişte degete reci încolăcindu-se în jurul gleznei mele şi am simţit cum îngheţ de frică, aşteptând să se întâmple ce e mai rău. Când am simţit cum mâna se strânge cu putere mi-am dat seama ce voia să facă, însă a fost prea târziu. Demonul m-a tras cu toată puterea din pat şi am căzut pe podea, lovindu-mă cu capul de parchetul tare. Camera întunecată începea să se dizolve în jurul meu şi aveam sentimentul că m-am lovit aşa de tare încât sângele începea să se împrăştie în jurul meu. Am încercat din răsputeri să mă ridic pe coate însă nu reuşeam şi o înjurătură frumoasă mi-a alunecat printre buzele mele uscate şi crăpate. Mi-am întins mâna spre pat, crezând că am să reuşesc să mă ridic, însă, în zadar. Totul mergea al dracul*i de prost!
„Ai crezut că poţi să scapi de mine? Uiţi cine sunt!”, i-am auzit vocea periculos de aspră ţiuindu-mi în timpane. Un mic zâmbet superior mi-a încolţit în colţul guri. Iar el uită cine doarme chiar acum în patul meu. I-am strigat numele brunetului cu toată puterea de care încă dispuneam, iar apoi am simţit că leşin.

Lumina zilei îmi bătea cu putere în faţă şi am vrut să-mi duc mâna la ochi, însă tot corpul mi-era amorţit. Mi-am deschis încet ochii- probabil fiind singurul lucru pe care puteam să-l fac, şi am zărit fereastra, cu draperiile trase şi larg deschisă. Am inspirat o gură imensă de oxigen şi i-am multumit în gând Domnului că eram întreagă şi vie. Am auzit uşa deschizându-se şi apoi trântindu-se, şi privirea brunetului aţintită asupra mea, plină de dragoste şi bucurie. S-a aşezat încet lânga mine şi a început să-mi mângâie obrazul lent. Am zâmbit şi am spus cu o voce răguşită şi slabă să mă sărute. S-a aplecat peste mine şi şi-a lipit buzele de ale mele, strecurându-şi limba printre ele şi jucându-se tandru cu a mea. Cred că începeam să mă îndrăgostesc cu-adevărat şi în adâncul meu nu voiam asta. De ce? Pentru că într-o bună zi o să plece, el e înger iar eu sunt un simplu om. De ce totul trebuia să fie aşa de greu în viaţa mea?

S-a desprins cu greu din sărutare şi când a făcut-o, s-a îndepărtat de mine foarte mult încât nu-l mai puteam simţi aproape, nu-i mai puteam simţi vibraţia energică. Stătea lipit cu spatele de perete şi se uita pierdut parcă prin mine. Am simţit instantaneu cum inima mi se strânge de durere în piept şi mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat. Mi-am muşcat încet buza de jos. Nu vreau să aflu ce este. Nu mă interesează pentru că nu vreau să aud nimic rău acum. Îl privea derutată, rugându-l din priviri să tacă, însă a respirat greoi şi i-am auzit vocea joasă şi sugrumată spunând:

-Sakura, îmi pare atât de rău! auzind acest început, mi-am dat seama că ar fi fost mult mai bine să fi fost surdă sau să fi murit azi-noapte. Ştiu că totul s-a schimbat între noi şi că acum suntem mai mult decât o fată şi un înger şi crede-mă că am atât de multă nevoie de tine, dar…
-Sasuke, te rog. Te rog! Opreşte-te! i-am spus cu vocea tăiată de durere.
-Însă noi, împreună… Nu merge, Sakura! Nu mai pot să rămân pe pământ. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu mai am timp. Sunt chemat şi nu ştiu dacă o să mai am ocazia să mă întorc vreodată. Ei cred că nu mai e nici o şansă pentru tine, că eşti pierdută! Vreau să-ţi spun că te iubesc. De fapt, am pregătit aceste cuvinte de mult timp, însă am aşteptat un moment special. Mereu mi-a fost frică că asta se va întâmpla, că am să te părăse…

„TACI!” am urlat şi am început să plâng în hohote, ridicându-mă cu greu în picioare şi simţind durerea sfâşietoare din abdomen. Tremuram din fiecare încheietură şi simţeam că am să mă prăbuşesc şi am să mor acolo din cauza durerii puternice din piept. M-am abţinut cu greu să nu urlu că totul e nedrept, că împreună o să reuşim, o să luptăm şi până la urma o să reuşim! Trebuie să mai existe o cale, o soluţie ca să-l opresc. Nu sunt pierdută, încă nu mi-am dat ultima suflare. Încă nu am pierdut! Nu mi-am dat seama că am urlat asta cu voce tare. Sasuke se uita la mine plin de regret. Nu am nevoie de milă, am nevoie doar de mai mult timp. Să le arăt că nu trebuie să renunţe în a crede că am să reuşesc. M-am năpustit spre el, îmbrăţişându-l cu toată forţa mea. Dacă vor să se întoarcă, atunci vor trebui să-l ia cu forţa din braţele mele!

<<< To be continued >>>

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 15:19

Geniule!!! Deci in sfarsit next!!! happy2

L-am asteptat cu sufletul la gura, dar ma bucur sa vad ca l-ai adus asa repede! happy2

Deci...nu ma asteptam la asta...sincer acum...chiar ma intreb ce o sa se intample...ce o sa faca?!
Vreau next-ul la fel de repede, dar mai lung, cat mai lung... puppy eyes

Si sa ma anunti si pe mine cand il pui... puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 16:36

Hei, hei

Ai adus continarea, în sfârşiit happy

Un capitol destul de interesant. Îmi place de această Sakura egoistă. Iar Sasuke ar cam trebui să se lupte mai mult pentru ea dacă o iubeşte aşa cum pretinde biciuitor

.
Ce să mai zic? Aştept continuarea happy2

Poate se mai duc şi demonii ăia pe la acasele lor, că prea o exasperează pe biata fată lough

-anunţă-mă kiss

Chiar, el parcă venise pe Pământ pentru a o ajuta, dacă zice că numai are scăpare, totuşi de ce nu rămâne până la final alături de ea? Date fiind circumstanţele cum că deja începe să o iubească...

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 17:40

~~ediiit~~

Am revenit cu edit-ul:
Mersi de anunt. kiss

A fost un capitol superb, dar trist. sad

De ce trebuie sa plece tocmai acum? De ce? Sakura mai are speranta! O sa reuseascaa! Iar daca ei sunt orbi si nu pot realiza asta.. problema lor. waiting

Abia astept next. Chiar vreau sa aflu cum vor face cei doi sa ramana impreuna si sa gasesc inca un motiv in plus pentru ai nenorocii pe "Cei de Sus". evil devil mua ha ha

Spor la tastat, sweetie. Sper ca acel next sa vin a cat de repede se poate. puppy eyes

Stiu cum e sa fi in pana de inspiratie, deci te inteleg. dap !

Hugsss, my Katherine Pierce. a hug

P.s. Sa nu te mai aud ca spui "Nu prea mi-a iesit bine capitolul." sau alte chestii de genul. Ok? Sa ti minte un lucru: Tu orice ai scrie iti va iesi splendiiiidd! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 19:01

Imi place de Sakura ca lupta pentru Sasuke! Sa nu se dea batuta .
Sunt asa de curioasaaaa....abia astept next

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 10 Sept 2013, 22:45

Hei

Mersi de anunt kiss

Se pare ca demonul si'a facut din nou aparitia sad

Nu pot sa cred ca Sasuke exact acum trebuie sa plece puppy eyes

Sper sa vii repede cu next'ul deoarece chiar vreau sa aflu care va fii soarta Sakurei.
Pana data viitoare spor la scris in continuare kiss

~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 12 Sept 2013, 21:10

Da, da, da!!!
Ai adus un capitol nou şi atât de plin de suspans! Îmi place foarte mult cum evoluează ficul şi sper că partea urmtoarea o vei aduce repede. Apropo, îl iubesc pe Ssuke al tău. Felul cum şte totul şi e atât de draguţ. :)
Sper să mă anunţi şi spor la scris!
Au revoir! :*

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 15 Sept 2013, 00:17

Imi pare rau ca am trecut atat de tarziu ,de la postarea noului capitol! sad

Intr-un sfarsit sunt aici!
Acesta a fost un capitol...trist.Nu-mi vine sa cred ca Sasuke va trebui sa plece:|: si ca ''cei de sus'' spun ca Sakura nu mai are sanse.Imi place ca micutul nostru demon si-a facut aparitia.Si ma bucur nespus de curajul Sakurei ,acela de a-l tine pe Sasuke langa ea orice ar fi.De abea astept nextul.Vreau sa vad ce vor mai face cei 2 si daca demonul va actiona
hi!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 21 Sept 2013, 23:07

Heii îngeraşi! Nu pot să cred că a început şcoala!! Adică, parcă ieri săream în sus când am auzit clopoţelul sunând, anunţând sfârşitul ultimei ore din an şi acum… Şi când mă gândesc că nu o să mai am aşa de mult timp ca să postez… Sper să pot să postez totuşi măcar câteva capitole pe lună! Pff, ce stres cu şcoala asta! Mda, şi uite aici capitolul:

Theatre of the Absurd

Capitolul 18

„Nu pleca”

Mă uitam la brunet cu coada ochiului. Lovea nervos cu vârful degetelor suprafaţa mesei. Nu l-am mai văzut niciodată aşa de derutat, gândindu-se la ce are de făcut. M-am ridicat şi l-am îmbrăţişat pe la spate, sărutându-i gâtul rece. Un lucru ştiam sigur- dacă o să plece, viaţa mea nu o să mai aibă nici un sens. A zâmbit amar şi a început să-mi analizeze chipul. Nu voiam ca ultima mea amintire împreună cu el să rămână aşa. Nu vreau să plâng noaptea gândindu-mă la ce am avut şi am pierdut. Puteam să trăim împreună. M-am întors pentru că nu voiam să mă vadă cu lacrimi în ochi. Dacă o să plece vreau să-i rămână întipărit în memorie chipul meu vesel şi fericit, nu lacrimile mele amare. Mi-a şoptit la ureche, parcă ascunzându-se de cineva, că ar fi vrut să trăim împreună. Să fiu lumina lui, îngerul lui, să mă protejeze de tot şi de toate.

-Atunci nu pleca…

Vocea mea suna răguşită şi sufocată. Încercam să-mi stăpânesc lacrimile cu toată puterea şi simţeam că am ceva în gât care nu-mi permite să respir. Mi-am înfipt degetele lungi în părul său şi l-am tras aproape de mine, aşternându-mi buzele tandru peste ale lui. Şi-a înfipt uşor dinţii în buza mea şi am deschis gura, lăsându-l să se joace cu limba mea. Îşi trecea uşor limba peste dantura mea, apoi peste buze, împletindu-şi limba cu a mea. Aş fi dat orice ca să rămânem împreună aşa, pentru totdeauna. Mi-a prins mâna şi m-a tras spre pat lent, ţinându-şi buzele permanent pe gâtul meu. S-a lăsat uşor în jos pe salteaua moale, trăgându-mă peste el. Privirea lui rămăsese aţintită asupra buzelor mele întredeschise. Se apropia din ce în ce mai mult de mine până când frunţile ni s-au atins. Am zâmbit, simţindu-i respiraţia calda de faţa mea. Îşi atinse limba de obrazul meu, coborând până la linia maxilarului. I-am apucat repede faţa cu palmele şi mi-am lipit din nou buzele de ale sale. Nu mă mai săturam de gustul lor. Eram înnebunită complet.

Printr-o mişcare rapidă îmi apucă marginile bluzei şi mi-o dădu jos. Aruncă bluza undeva pe jos şi îşi trecu mâinile reci peste pieptul meu. Am gemut silenţios la acea atingere electrizantă. Începu din nou să-mi mângâie gâtul cu limba, oprindu-se într-un loc şi înfigâdu-şi dinţii, făcându-mă să tresar. Alintă apoi locul cu buzele, sărutându-l din când în când. Coborî mai jos, spre sâni, mângâindu-i şi sărutându-i lacom. Gemeam de plăcere şi puteam să-mi dau seama că-l înnebuneam. Şi-a dat jos în cele din urmă bluza lăsându-mă câteva momente să-i admir abdomenul bine lucrat. Mi-a zâmbit, scoţându-şi la iveală dinţii perfecţi şi albi, apoi m-am trezit cu el peste mine, sărutându-mi în continuare sânii. Eram foarte excitată şi mi-am întins gâtul spre al lui, începând să-l sărut. A început să-mi mângâie pielea, din ce în ce mai jos, până a ajuns la marginea pantalonilor mei de trening, care erau foarte uşor de înlăturat. Puţin timid, şi-a strecurat mâna înăuntru, ajungând la materialul fin al boxerilor mei. Am simţit cum mă înroşesc. Niciodată nu am fost atinsă de altcineva în felul acesta şi fiecare mişcare cât de mică pe corpul meu îmi provoca extaz. L-am tras de păr, obligându-l să-mi sărute într-un mod mai rapid sânii. Am gemut încă o dată şi i-am simţit zâmbetul pe pielea mea.

În astfel de momente oamenii îşi dau seama ce au alături. Asta am făcut şi eu. Mi-am dat seama că Sasuke devenise mai multe decât un prieten, apoi o dragoste, el devenise o dependenţă. Fără el eram conştientă că viaţa mea s-ar fi transformat în cel mai rău coşmar pentru că nu mă puteam imagina trezindu-mă şi începând ziua fără ca el să fie alături de mine, fără să vorbim sau să ne sărutăm. Însă nu ştiam cum să-l opresc, deşi Doamne, acesta era lucrul pe care mi-l doream cel mai mult! Am închis ochii şi am încercat să savurez sărutările lui la următorul nivel, gândindu-mă că voi putea simţi asta şi mâine, şi poimâine, pentru totdeauna. Cum ar fi fost să ies pe stradă şi să mergem împreună, de mână? Să putem să facem cumpărăturile împreună, să avem grijă de copii împreună, să gătim împreună, să ne distrăm împreună? Ca şi când am fi fost o adevărată familie… Şi eu, fierbând din cauză că fiecare femeie şi-ar fi întors capul după el, aruncându-mi priviri criminale, pentru că Sasuke era în mod definitiv ilegal de sexy. Nu m-am putut abţine şi o lacrimă mi-a curs pe obraz, mi-am şters-o repede dar nu suficient încât să nu o vadă Sasuke.

-Te-am rănit? Vrei să mă opresc? m-a întrebat.

Am dat din cap în semn că nu şi l-am asigurat că totul e în regulă. Şi-a cufundat faţa în părul meu şi l-am simţit pentru prima dată cu adevărat distrus. Probabil că şi-a dat seama ce e în inima mea. M-am agăţat disperată de braţul lui şi am început să plâng, sughiţând şi gâfâind printre lacrimi. M-a strâns în braţe cu putere şoptindu-mi la ureche că totul o să fie bine. Pe dra*u’! Nu o să mai fie bine nimic niciodată. Lacrimile pe care nu le vărsasem până acum îmi umpleau obrajii, făcându-i roşii ca focul. De ce nimic nu merge cum trebuie în viaţa mea? S-a uitat la mine şi şi-a trecut disperat degetul mare peste lacrimile mele, ştergându-le. S-a aplecat peste buzele mele şi le-a sărutat nesătul încă o dată, apoi mi-a şoptit:

-Niciodată, dar absolut niciodată să nu mai plângi. Ai ochii prea frumoşi ca să-i strici cu lacrimile tale. Nici pentru mine, nici pentru nimeni. Mă auzi? mi-a prins serios obrajii în palmele lui mari şi m-a obligat să mă uit în ochii lui negri, profunzi. Am confirmat dând din cap uşor. Poate ar fi mai bine să ne culcăm, a spus dezamăgit.

Şi-a încolăcit braţele în jurul taliei mele subţiri şi ne-a învelit cu materialul alb. De ce a trebuit să încep să plâng şi să stric toată magia momentului? Sunt sigură că mă iubeşte şi că mă doreşte atât de tare, iar eu nu l-am ajutat deloc. Îi simţeam încă gustul dulce în gura mea şi mi-am trecut instinctiv uşor limba peste buze. Poate că o să mai existe o altă ocazie, deşi îl voiam aici şi acum, însă nu voiam să par o disperată şi să continui acest joc. I-am simţit apoi respiraţia caldă pe umărul meu şi murmurul vocii sale dure şi masculine în urechea mea, suflându-mi încet: „Te iubesc, te ador, te vreau” de o mie de ori, încât, fără să vreau, am adormit acolo, în braţele lui, cu un zâmbet fericit pe faţă şi timbrul vocii sale întipărit în mintea mea, precum şi cuvintele sale pe care aş fi vrut să le aud la nesfârşit.

Am deschis ochii, aruncând o privire în camera mea. Mi-am întins braţul şi mi-am dat seama că eram singură în pat. M-am ridicat şi am început să-i strig numele brunetului, ieşind pe hol şi căutându-l în fiecare cameră. M-am oprit paralizată în mijlocul bucătăriei, dându-mi seama că îl căutam în van. Am simţit o uşoară electrizare în vârful degetelor şi m-am împleticit spre primul perete, alunecând în jos, atingând podeaua şi strângându-mi cu putere genunchii la piept. Am încercat din răsputeri să nu plâng, deşi lacrimile îmi ardeau ochii ca nişte flăcări, însă cuvintele lui nu mă lăsau să le las libere, „Niciodată, dat absolut niciodată să nu mai plângi”. M-am cutremurat şi am simţit un gol în stomac. M-am ridicat rapid şi am fugit în camera mea, aruncându-mă între pernele albe, acoperindu-mi faţa roşie.

Parfumul său bărbătesc era întipărit în ţesătura pernelor şi în aerul camerei, amintindu-mi că el chiar a existat şi că nu m-am trezit dintr-un vis. A fost aici, şi m-a sărutat şi m-a iubit cum nimeni nu a îndrăznit să o facă până acum. A fost… Diferit… Nu am crezut că o să plece atât de repede. Am dat drumul fără să vreau unei lacrimi. Nici măcar nu am apucat să-mi iau rămas bun! Nu am avut ocazia să urlu ca o nebună că îl iubesc din fiecare celulă a corpului meu. Că pielea îmi arde de fericire când mă atinge şi buzele-mi tremură după ale lui. Nu cred că a realizat cu adevărat câtă încredere mi-am pus în noi. Am aruncat o pernă în perete, ricoşând în paharul cu apă de pe birou. A căzut şi s-a spart în câteva cioburi şi am urlat, ridicându-mă nervoasă din pat ca să le strâng. Grăbită, mi-am făcut o tăietură destul de frumoasă şi am blestemat, ridicându-mă şi începând să plâng disperată. Simţeam că rămân fără aer înecându-mă cu propriile lacrimi. Aveam un nod tâm*it în gât de care nu puteam să scap.

Parfumul său se va simţi încă o zi, două, poate trei, şi apoi nimic nu-mi va mai aduce aminte că el a fost real. Voi rămâne cu amintiri, şi-aşa destul de puţine. Voi uita curentul ce-mi intra prin piele atunci când mă atingea şi cum mi se zbârlea părul pe mâini când îmi mângâia pielea gâtului lent, cu vârful buzelor. Chipul său se va şterge cu timpul din mintea mea, amintindu-mi la bătrâneţe vag felul în care-mi zâmbea, trăsăturile angelice ale feţei. Vocea lui irezistibil de senzuală îmi va cânta permanent în ureche încă ceva timp, şi apoi va rămâne şi aceasta o memorie neclară. Nu mi-a rămas nimic de la el. Nu am nici un lucru prin care, atingându-l, să-i simt prezenţa dominantă. Şi am să rămân din nou singură. Acum nu mai am pe nimeni. Poate că acum doare cel mai tare singurătatea. Ştiind că pentru câteva secunde ai avut totul, chiar în mâinile tale, şi totuşi acum să nu mai ai nimic.

<<< To be continued >>>

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 22 Sept 2013, 10:32

Buna, Katherine. kiss

Mersi mult de anunt. dap !

A fost un capitol foarte, foarte frumos, dar totodata trist. sad

Imi pare rau pentru Sakura, dar sper ca Sasuke se va intoarce... Trebuie sa o faca. puppy eyes

Abia astept continuarea, deci multa inspiratie si multtt timp liberrrr. Stiu ca e cam imposibil sa fi libera cu scoala pe cap, dar sper ca acel next va veni destul de repede. kiss

Te puppp si inca o data SPOR la scris! Hugs. a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 22 Sept 2013, 22:13

Anneyong!

Deci a fost atat de... de... trist! sad

Saracuta Sakura... ce iubire imposibila traieste... very sad

Deci multumesc de anunt...si chiar vreau next-ul!!!
Anunta-ma cand il pui! Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 22 Sept 2013, 22:50

Iar a ramas singura puppy eyes

chiar nu a putut Sasuke face nimic ca sa ramana? puppy eyes

Sper totusi ca va mai exista o sansa pentru Sakura.
Mersi de anunt si sper ca scoala asta aiurita iti va permite sa mai postezi capitole din cand in cand.
Pana la urmatorul capitol, spor la tastat in continuare.
~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 24 Sept 2013, 16:01

Ai descris atât de frumos acţiunea dintre cei doi, fiecare detaliu, fiecare cuvând mă făcea să văd totul în faţa ochilor precum un film.
Un film destul de incitant în prima parte, dar odată cu trecerea nopţii, tristeţea îşi reface "mult lipsita" prezenţă...
Nu mi-a plăcut totuşi un lucru. Mi s-a părut prea indecvat la cât de frumos ai scris până acolo, şi de acolo mai departe. Şi anume:

Citat :: Eram foarte excitată

Deci, această propoziţie chiar mi-a displăcut total. Era destule formule care să le foloseşti să dai de înţeles acest lucru, dar ai ales-o pe una nepotrivită (după părerea mea). Nu pot vorbi în numele tuturor, desigur.
Oricum, în rest, mi-a plăcut ce ai scris.
A fost ceva plăcut ce-ai întipărit tu aici, şi m-ai făcut să trăiesc alături de personaj.
Poate relaţia celor doi va fi posibilă într-un sfârşit. Poate va fi un final fericit, sau poate nu.
Poate scrii şi nişte lucruri mai vesele, că prea multă melancolie trăim :smile:

Aştept continuarea :smile:
Anunţă-mă
:kiss&hug: