Theatre of the Absurd

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 31 Mar 2013, 15:57

Buna ! Am trecut si eu pe aici ! Deci chiar m-ai lasat masca . Sti chiar foarte bine sa surprinzi si sa lasi in suspans .
Astept cu mare nerabdare next-ul !
Spor la scris si la multe ideei in continuare si te rog anunta-ma si pe mine la next !

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 04 Apr 2013, 15:56

Buna prieteni ! Am revenit cu un nou next, care sper sa va placa la fel de mult ca si restul. Va multumesc enorm tututror celor ce imi citesc capitolele si imi comenteaza, inseamna foarte mult pentru mine cand vad ca este cineva care trece si pe la fic-urile mele. Acest capitol este dediact voua, celor ce imi comentati ! Spor la citit si comentat !

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Am stropit intreg apartamentul, inclusiv trupul fetei. Fotografiile cu noi erau si ele manjite de acest lichid. Pana in zori, acest apartament va disparea, la fel ca si sperantele mele la libertate. Nu ma voi da batuta, Hinata ! Iti promit ! Am aruncat o ultima privire la trupul ei, apoi la apartamentul unde obijnuiam sa vin in fiecare zi, plangandu-ma de probleme si mancand ciocolata. Totul avea sa fie lasat in urma. Nu trebuia sa ma las prada durerii. Nu acum ! Am deschis cutia cu chibrituri, scotand unul. Printr-o miscare rapida, l-am aprins. Intorcandu-ma catre iesire, am aruncat peste umar chibritul.

O bubuitura se auzise in spatele meu, urmata de o lumina si de flacari. Adio sperante, adio amintiri…

Capitolul 6-Din nou controlata

-Victima a fost gasita in apartamentul sau mistuit de flacari. Cauzele in care s-a produs accidentul sunt necunoscute, desi investigatorii declara ca este posibil sa se confrunte cu un caz de sinucidere. Vecinii insa dezaproba aceasta perspectiva, cunoscand victima ca fiind o persoana care nu ar decurge la asemenea acte. De asemeni, victima nu avea parinti sau rude apropiate.

Vocea reporterului se auzea in intreaga incapere. Eram retrasa in intuneric, stand in patul meu mic. Nu ma puteam gandi la ceea ce am facut, nu voiam. Am decis sa uit totul. Nu apartineam acestei lumi, asa ca nu trebuia sa-mi pese daca ranesc pe cineva. Trebuia sa-mi opresc sentimentele, vinovatia. Indiferent de ce avea sa mai faca acel demon, nu imi va fi frica. Nu ma voi da batuta, nu dupa ce i-am promis Hinatei. Insa nu-mi va mai pasa, nu voi mai fi speriata de persoanele pe care urma sa le omor. Simgurul medicament care ma putea ajuta acum era sa uit.
« Opreste sentimentele ! Tot ce trebuie sa faci este sa nu mai simti. » Repetam cuvintele de nenumarate ori, insa nu stiam cum sa facacest lucru.

-Politistii care au investigat apartamentul victimei au gasit cateva facturi si un album. Acestea se pare ca nu au fost distruse complet de flacari. Politia va lua legatura cu orice prieten al victimei.

Daca in acel album erau poze cu mine, atunci ei ma vor cauta. Ultimul lucru pe care voiam sa-l fac era sa mint, mai ales daca era vorba de moartea Hinatei, insa trebuia sa o fac. Tineam la libertatea mea. Dar oare nu era mai simplu daca muream si eu in acel incendiu ? Nu, tin prea mult la viata mea. Desi nu am pe nimeni aici, ceva ma leaga. Ceva imi spune ca nu trebuie sa imi las viata atat de usor. Ceva imi repeta mereu ca inca mai exista o farama de speranta de care sa ma agat. Dar oare era adevarat ?

-Avem chiar acum imagini in direct de la locul faptei. In fundul camerei ii putem observa pe politistii care rasfoiesc albumul victimei. Ati descoperit ceva, domnule comandant?

Am dat volumul televizorului mai tare. Omul care era intervievat purta un costum scump, albastru, si o cravata neagra, frumos aranjata. Infatisarea lui era una de om puternic, conducator si sigur pe sine. Poate din aceasta cauza avea un grad atat de inalt in politie. Camera de filmat s-a apropiat mai mult de album, filmand pozele ce erau analizate de catre comandant. Explica ceva, dar nu eram atenta. Tot ce ma interesa era sa vad daca era o poza cu mine.

Barbatul a oprit brusc una dintre paginile albumului. S-a uitat la prima poza, unde Hinata radea sub bradul de Craciun de anul trecut. Si-a mutat privirea pe a doua fotografie, in care bruneta statea inconjurata de cadourile frumos impachetate. Privirea mi-a inghetat pe a treia fotografie. Hinata, purtand o fusta gasita intr-una dintre cutii, iar langa ea eram eu. Zambeam la obiectiv, aratandu-mi dintii albi. Puteam sa-mi dau seama ca ma simteam bine, fiind fericita alaturi de ea. Cine s-ar fi putut gandii ca un singur an poate schimba atat de multe lucruri ?!

-Se pare ca avem o pista spre aceasta fata decedata. Suntem mai aproape de adevar.

Comandantul a scos usor fotografia firava din folia protectoare. Pe spatele pozei era scris frumos : « Eu si Sakura. » Acum stiu cine sunt, o fata misterioasa cu un nume comun… Sakura. Sunt cu un pas mai aproape de mine, iar eu simteam ca fiecare secunda in care stateam degeaba era un pierduta in defavoarea libertatii mele. Simteam ca ma pierd, ca nu mai am nicio sansa la o viata normala. Ei ma vor gasii, si atunci cand o vor face, eu nu stiu daca voi putea sa mint.

« De ce n-ai putea, rozalio ? » Vocea era asa de cunoscuta, incat, atunci cand o auzeam din nou, simteam fiorii de panica intrandu-mi in sange. M-am intors in toate partile, insa nu am putut sa-l vad. Ii simteam prezenta, desi era nevazut. Ii miroseam puterea de invidiat, dispretul si dezgustul pentru intreaga rasa umana. Ne ura ! Intr-o fractiune de secunda, un gand nebun mi-a trecut prin minte. Mi-am luat jacheta neagra din imitatie de piele, si mi-am pus-o pe umeri. Am deschis geamul camerei mele, fiind pregatita sa sar fara teama, pentru ca stateam la etajul unu si nu era o mare distanta pana jos, dar am uitat ca el nu era un om, ci o fiinta supra-naturala. Nu puteam sa fug de el.

Am simtit cum picioarele imi amortesc, oprindu-ma din actiunea pe care urma sa o fac. Am cazut pe spate, inapoi in camera. Podeaua era atat de rece, incat imi facea corpul sa tremure, sau poate era doar o iluzie creeata de el, pentru a-mi accentua starea in care ma aflam. O intepatura dureroasa mi-a perforat muschiul unei maini, urmata de alte mii, raspandite in tot corpul. Am strans ochii, tipand de durere. Mi-am infipt unghiile in covorul de langa mine, tragand cu putere, parca incercand sa alung durerea insuportabila.

Camera se invartea rapid in jurul meu, iar pentru un moment am crezut ca imi pierd cunostinta. Aerul nu mai patrundea in plamani, facandu-ma sa ma sufoc. Ma miscam intr-o parte si in alta, precum un om cu handicap. Oricine m-ar fi vazut asa, ar fi chemat ambulanta, trimitandu-ma direct la spitalul noua. Insa eram singura, prinsa in jocul sadic al acestui mostru, suferind si chinuindu-ma sa alung durerea.

Intr-o fractiune de secunda, totul s-a oprit. Ma simteam din nou bine, fiind eliberata de chinul cumplit al durerii. Insa nu eram complet libera. Desi am scapat de durere, el era acum in mine, controlandu-ma din nou. Eram papusa lui, asa cum am fost si ieri. Am inceput sa merg, simtindu-ma aidoma unei marionete trasa din intuneric cu ajutorul sforilor de papusarul priceput. Nu stiam unde mergem, sau ce vrea sa facem. Tot ce am putut sa aud a fost glausl lui, spunandu-mi : « Hai sa plecam de-aici, inainte ca ei sa vina ! »

<<< To be continued >>>

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 04 Apr 2013, 21:11

deci prima.mesic pentru anunt, si te astept in continuare.foarte fain.Akatsuki_lavy ti pupa

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 06 Apr 2013, 01:11

Dear, a fost genial acest capitol. Ma simt atat de atrasa de modul in care descrii.. totul, absolut totul e perfect. De abia astept urmatorul capitol.

Te.am pupat,
Ana. kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 13 Apr 2013, 19:34

Buna ! Iti multumesc pentru anunt !
Sunt chiar curioasa sa vad ce ideei iti mai trec prin capusorul tau genial .
Sper sa ma anunti cand vei posta next-ul .
Te-am pupat dulce ! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 15 Apr 2013, 18:21

Hei prieteni ! Am revenit cu un nou next ! Acum ca a inceput scoala din nou si ca se apropie cu pasi repezi perioada tezelor si testelor, s-ar putea sa postez mai rar, dar o sa incerc sa vin cu next-ul cat pot de repede. Daca, probabil, voi intarzia, vreau sa imi cer scuze de-pe-acum si vreau sa va rog sa ma intelegeti. Presupun ca marea majoritatea dintre voi trec prin aceleasi teze si teste, asa ca sigur ma veti intelege ! Soo… sa nu o mai lungim ! Spor la citit si comentat !

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Intr-o fractiune de secunda, totul s-a oprit. Ma simteam din nou bine, fiind eliberata de chinul cumplit al durerii. Insa nu eram complet libera. Desi am scapat de durere, el era acum in mine, controlandu-ma din nou. Eram papusa lui, asa cum am fost si ieri. Am inceput sa merg, simtindu-ma aidoma unei marionete trasa din intuneric cu ajutorul sforilor de papusarul priceput. Nu stiam unde mergem, sau ce vrea sa facem. Tot ce am putut sa aud a fost glausl lui, spunandu-mi : « Hai sa plecam de-aici, inainte ca ei sa vina ! »

Capitolul 7-Contra timp

Imi imaginam deja stirile zilei: adolescenta cautata, data in urmarire. Banuiam ca politistii aflasera de mult adresa mea, si ca au venit sa ma caute pentru declaratie, dar nu m-au gasit. Lasasem in urma apartamentul dezordonat, incat, probabil, cei ce investigheaza cazul si-au dat seama ca fugisem inainte de a ma gasi. As fi vrut sa am pe cineva cu care sa vorbesc despre toate, sa incep sa plang, cum de altfel faceam mereu in situatiile rele. Lacrimile erau singura alinare a sufletului. Am comis o crima !

Acum, dupa ce sentimentul de neliniste a trecut, fiind ferita de demonul din mine, reflectam catre fapta pe care, posedata, o facusem. Ma simteam coplesita de vina pe care mi-o purtam, desi, intr-un fel, nu era vina mea. Insa sentimentul ca prietena mea murise de mana mea era dezastruos. “Ei haide acum ! Toti murim o data si-o data!” Nu aveam nevoie de compasiunea lui, care, oricum, era fortata. Nu simtea nimic, asa ca nu ma asteptam sa ma binedispuna. Il uram ca si in asemenea situatii, indirect, isi batea joc de mine. Puteam sa aud acel ras al lui sacaitor pe care desi nu il facuse, stiam ca exista inauntrul lui.

Mergeam ca o furnuta pe o strada izolata, unde nu puteam sa fiu observata atat de usor. Teama ca aveam sa am probleme daca ma vedea cineva si anunta politia ma facea sa am, o oarecare incredere, in demonul din mine. De ce ma ajuta, pana la urma? Inca o data, am simtit acel sentiment de greata. De cand am vazut atat de mult sange, in camera brunetei, nu mai am pofta de mancare si imi vine, pur si simplu, sa vars. Stiam ca sunt o fire mai sensibila, dar acest lucru m-a surpsins. Putin sange, si deja ma simteam foarte prost.

Mai devreme sau mai tarziu, sentimentul acela de vinovatie revenise din nou. Dadeam incontinuu vina pe mine, si doar pe mine, excluzand din ecuatie monstrul ce ma controla. Poate ca daca nu m-as fi intalnit vreodata cu ea, acum nu ar mai fi fost in mormant, la doi metri adancime, iar eu nu as mai fi fugit. Indiferent de ce simtisem in clipa in care am infipt cutitul in stomacul prietenei mele, acum, constiinta ma mustra groaznic pentru un fapt, pana la urma, facut fara voie.

« Vrei sa incetezi cu gandul tau de invinovatire ? Dupa ce ai sa omori alte sute, si vei pierde sirul, nu vei mai avea mustrari de constiinta. » Cine a zis ca urma sa mai omor si alte persoane ? Refuzam cu indarjire sa cred ca aveam sa omor, in mii de alte feluri brutale, alti oameni. Nu, refuzam categoric acest gand ! Nu stiu daca sunt in stare sa o mai fac o data, nu cel putin fara sa raman traumatizata pe viata. Am incercat sa ma calmez, dar, la gandul cumplit ca urma sa ma controleze in alte acte de violenta, ma infuria. Cum poti sa omori atatea persoane, pur si simplu ?

O masina de politie, care patrula linistita, se apropia de noi. Brusc, am simtit cum corpul mi se intoarce in partea opusa si o ia la fuga. Demonul sesizase si el, cu siguranta, masina. Observand o fata cu parul roz, atat de evident, politistii si-au dat seama imediat ca eu eram fata cautata, asa ca au pornit spre noi. Rah** ! Nu imi puteam imagina urmatorii mei ani petrecuti in inchisoare. Tot ce voiam era sa dispar o data pentru totdeauna din orasul asta, undeva unde nimeni nu ma cunoaste si nu imi stie povestea. Ma gandeam la un plan de evadare, dar era limpede ca acest demon nu ma va lasa sa plec atat de usor.

Mi-am luat gandul de la sansele de a ma face nevazuta, fiind atenta la drumul pe care il parcurg. Pana la urma, acum cateva ore, am decis sa nu imi mai pese, sa opresc sentimentele. Unde era acest gand ? Ma abandonase atat de repede. Trebuia sa stiu ca mereu imi pasa, niciodata nu o sa reusesc sa fiu imuna acestei lumi, omorand, manjindu-mi mainile de sange. Insa acum, fiind urmarita ca un caine, voiam sa vad din nou sange. Voiam sa miros panica, sa aud cuvintele lor, implorandu-ma sa nu-i omor. Ce se intampla cu mine ? Demonul reusise sa puna stapanire si pe mintea mea ?

Nu cunoasteam drumul pe care mergeam. Intrasem intr-o padure ciudata, pe care nu o mai vazusem pana atunci. Aveam impresia ca imi cunosc destul de bine oraselul, Mystic Falls, dar se pare ca nu era asa. Auzeam clar sirenele masinilor de politie in urma mea. Inca ma urmareau, si nu aveau sa ma lase sa scap. Crengile ma loveau peste fata, iar frunzele imi impiedicau vederea. Ma cufundam tot mai adanc printre copacii inmuguriti. Desi era primavara, nu puteai sa te imbraci foarte subtire. Temperaturile erau, in continuare, destul de scazute.

Am inghetat instantaneu, atunci cand, sub controlul demonului, ma oprisem. Am facut cativa pasi, ajungand pe marginea stancii. Privind in jos, la o distanta mare, vedeam valurile ce se loveau de roca rece. Uitandu-ma inapoi, am observat printre crengi luminile lanternelor politistilor, semn ca abandonasera masinile acum cateva minute. Soarele cadea, ca o bila mare de foc, in apa. Razele lui erau portocalii, stralucitoare. Am inghitit in sec, gandindu-ma la planul lui. « Foarte adevarat, micuta mea Sakura. E timpul sa sari. »

Briza rece imi facea pielea de gaina, in timp ce imi dadeam jos hanoracul de pe umeri. Eram in scurt timp inconjurata de cativa oameni, care strigau la mine sa raman pe loc. Vocile lor mi se amestecau in cap, cu un ecou lung. Lanternele lor ma orbeau, incat am fost nevoita sa imi duc mana la ochi, acoperindu-i. Auzeam pasi apropiindu-se. Respiram sacandat, incercand sa ma gandesc la o a treia obtiune, inafara de a sari, aducandu-mi o moarte sigura, sau de a fi prinsa, murind, probabil, inchisa dupa gratii. Toate deciziile, toate actiunile erau contra timp. Trebuia sa gandesc repede si inteligent.

Insa, nu am avut timp. Am simtit cum ma las sa pic pe spate, plutind in aerul rece a inserarii. Urlete se auzeau de undeva de sus, deasupra mea. Am expirat, inchizandu-mi ochii, lasandu-ma sa plutesc. Ma indreptam, oricum, catre ceva mai bun. As fi vrut sa tip, dar, in loc de asta, am zambit usor. Pluteam, libera, in timp si in spatiu, uitand de viata si de raspunderile mele. Aveam sa nu ma mai trezesc maine dimineata, gandindu-ma ca trebuie sa fug, sa ma ascund, sa caut o speranta de care sa ma agat. Totul se va termina incurand, rapid, incat nici nu voi simti cand voi fi dusa intr-o alta lume. Ma intrebam doar daca apa era atat de rece pe cat ma asteptam.

<<< To be continued >>>

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 16 Apr 2013, 12:56

Buna ! Iti multumesc pentru anunt !
Capitolul a fost foarte frumos . Chiar m-ai lasat in suspans , adica Sakura v-a muri sau ...
Oricum te las pe tine sa ma surprinzi si nu imi m-am spun ideeile , deci hai cu next-ul !
Spor la scris si la multe ideei geniale ( ca si tine happy

) in continuare !
lumi-chan te pupa dulce ca ..... ce vrei tu ! kiss

P.S. sper ca ma vei anunta in continuare
hi!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 16 Apr 2013, 16:11

Draga mea, esti geniala! Capitolele au fost superbe (scuze ca n-am ajuns si la penultimul), ma uimesti cu fiecare next adus. Ne-ai lasat intr-un suspans teribil, dar e ok, imi place asta. Ai descris extrem de bine ultima parte, cea in care Sakura sare de pe stanca. Nici nu mai puteam sa respir in timp ce citeam si nu multe ficuri reusesc sa-mi creeze o astfel de stare. Ador cum descrii, cum narezi, se observa o evolutie uluitoare fata de primele capitole. Felicitari! Devii din ce in ce mai buna! Inca o data imi cer iertare ca nu am trecut si pe la capitolul 6, dar am facut o mica escapada la munte, in mijlocul naturii. Multumesc de anunt si sper sa ma anunti si in continuare. *hug*

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Mar 16 Apr 2013, 21:46

da da foarte fain.mesic de anunt dulceata.te astept cu next-ul. kiss

pupu dulce.Akatsuki_lavy

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 28 Apr 2013, 18:18

Ok, deci in primul rand imi pare foarte rau ca am ajuns asa tarziu cu un comentariu, desi l-am citit a doua zi dupa ce mi-ai trimis mesajul... Iar doi, my dear... Hmm, ce pot sa spun. Iti zic eu: NIMIC. Nu mai am cuvinte, a fost absolut mirific. Sunt foarte curioasa in acest moment sa vad ce se intampla, asa ca hai cu nextu'!
Spor la scris!

Ana

Stiu, nu am mai scris de ceva timp. Acum ca in sfarsit avem vacanta de Paste, pot si eu sa mai iau o pauza de la invatat si sa postez cate ceva. Daca nu mai apuc sa postez pana de Paste, va urez de-acum un Paste fericit ! Nu va mai retin, spor la citit si comentat :) Ascultati asta in timp ce cititi : https://www.youtube.com/watch?v=D2m6yrRfS9A

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Pluteam, libera, in timp si in spatiu, uitand de viata si de raspunderile mele. Aveam sa nu ma mai trezesc maine dimineata, gandindu-ma ca trebuie sa fug, sa ma ascund, sa caut o speranta de care sa ma agat. Totul se va termina incurand, rapid, incat nici nu voi simti cand voi fi dusa intr-o alta lume. Ma intrebam doar daca apa era atat de rece pe cat ma asteptam.

Capitolul 8-“Inca traiesc?”

Simteam picaturile de apa curgandu-mi pe intreg corpul. Mi-era foarte frig, insa nu puteam sa tremur. Eram paralizata ? Auzeam in departare zgomotul valurilor. Nu voiam sa deschid ochii inca, fiindu-mi frica ca aveam sa vad din nou aceeasi lume mohorata si pustie, care imi era straina, desi crescuse-m ani buni in ea. Nu o cunosteam, nu stiam ce voia de la mine. Mi-era teama ca o data ce aveam sa ma trezesc, va trebui sa sufar din nou, fugind si ascunzandu-ma, posedata de acel demon.

Inca speram sa fi murit, pentru ca nu mai suportam. Nu mai voiam sa simt durerea, singuratatea si deznadejdea ce imi marcasera complet viata. Eram un adolescent traumatizat, fara sansa la o viata normala. A cui apartineam, pana la urma ? Brusc, dorinta necontrolata de a ma sufoca devenise mai puternica. Am deschis ochii, ridicandu-ma. M-am impiedicat, lovindu-ma la glezna, dar continuam sa fug spre apa. Voiam ca moartea sa ma imbratiseze, o doream mai mult decat orice.

Eram murdara de noroi. Aveam frunze uscate lipite de mine. Tot ce purtam erau niste pantaloni si o bluza atat de subtire, incat nu te incalzea cu nimic. Priveam cerul, in timp ce fugeam spre apa. Era cenusiu, plin de nori. Am ajuns la mal, alergand prin nisip, murdarindu-ma si mai tare. Apa mi-a atins picioarele, iar atunci cand am simtit cat de rece era, am vrut sa ma intorc, insa dorinta de a muri era prea puternica. Nimic nu ma putea opri.

Apa imi ajungea pana la brau, asa ca m-am oprit. Ma uitam in larg, spre orizont. Am inghitit in sec, zambind sters. “Acum ori niciodata”, am soptit pentru mine. M-am lasat usor in jos, pregatita sa ma scufund si sa ma inec. Trebuie sa se termine repede. Sper doar sa nu doara atat de tare. Am inchis ochii atunci cand apa mi-a ajuns la gat. Nu avea rost sa-mi iau adio de la aceasta lume pentru ca nu ma leaga nimic de ea. Nu o sa imi para rau ca plec. Mi-era putin frica de momentul in care am sa-mi pierd cunostinta si am sa realizez ca nu mai am nicio sansa, cand am sa simt cum apa imi intra in plamani si am sa ma zbat, dar asta va trece. Voi pleca repede.

-Ce crezi ca faci ? am auzit o voce, apoi cineva m-a cuprins de mijloc, ridicandu-ma in picioare.

Politistii ? M-au gasit insfarsit. Nu mai aveam nicio sansa. De ce Doamne nu ma lasi sa mor ? Chiar sunt asa de importanta incat sa ma pastrezi in viata ? M-am intors spre persoana ce ma “salvase”, incepand sa-i lovesc pieptul cu pumnii. Lacrimile mi-au invadat obrajii. Barbatul nici nu se clintea, de parca nici nu l-as fi lovit. Mi-a cupins pumnii cu palmele lui, oprindu-ma. Ma forta sa il privesc in ochi, insa nu puteam sa vad nimic, ochii fiindu-mi plini de lacrimi. Mi-am trecut mana peste ei, stergandu-i.

-Calmeaza-te, bine? Nu sunt politist si nu am sa-ti fac nimic rau.

Imi citise gandurile ? Stia ca mi-e frica de politie, dar cum ? Ceva ciudat se petrece. El aparand din senin, iar eu trezindu-ma pe uscat dupa ce am cazut de pe stanca aceea in apa. Nimeni nu ar fi supravietuit cazand de-acolo ! Baiatul care statea in fata mea avea o infatisare aparte, greu de uitat. Avea ceva ce te atragea, un farmec misterios. Parul lui era brunet, iar ochii negrii, incat, uitandu-ma in ei, m-am pierdut complet, calmandu-ma. M-a luat de mana, tragandu-ma spre mal. De ce voia atat de mult sa ma salveze ? Nu cred ca era cu mult mai mare decat mine.

Si-a intins bluza pe nisip, ajutandu-ma sa ma asez. Abia acum am realizat ca totusi ma lovise-m destul de tare la glezna. A luat putina apa, curatandu-mi fata si parul. In compania lui ma simteam protejata, avand incredere in el, desi era doar un necunoscut pentru mine. Clipele in care isi plimba degetele prin parul meu mi se pareau interminabile. Ma analiza mereu atent, incercand sa ma inteleaga. Parea foarte concentrat asupra gatului meu. Mi-am lasat privirea in jos, sesizand ca aveam o zgarietura destul de mare, din care curgea sange.

S-a oferit imediat sa ma ajute. Miscarile degetelor lui, imbibate cu apa, pe pielea mea imi trimiteau fiori pe sirea spinarii. Am inchis ochii, savurand atingerile lui delicate. Se misca incet si atent, atat de grijuliu si protector. M-a lasat incetpe spate, pentru a-mi putea curata rana mai usor.
Dupa ce momentul de placere se terminase, si-a luat la revedere de la mine. M-am ridicat imediat in picioare, uitandu-ma cum se indeparta printer copacii paduri. Voiam sa il mai retin inca putin, dar nu stiam cum. Mai aveam nevoie de el inca putin. Trebuie sa-l mai simt langa mine cateva clipe, apoi putea sa dispara definitiv.

-Stai ! Cum te cheama ? l-am intrebat.
-Sasuke, a strigat. Sa nu mai faci vreo prostie!

S-a facut nevazut printre copaci. Am vrut sa alerg, dar stiam ca nu avea niciun rost. Era, pana la urma, un strain. Nu aveam cum sa il opresc. Nu aveam ce sa ii spun… Am zambit ironic, punanu-mi bluza lui pe umeri, pentru a-mi tine cald pe drum. Mi-am strecurat mainile in buzunar, luand-o de-alungul plajei spre casa, observand ca politistii plecasera. Am simtit o bucata de hartie atingandu-mi degetele. Am scos-o uimita, deschizand-o. Am citit continutul. “Strada High Well numarul 13, maine, ora 18. Ne vedem acolo.” Am zambit, continuandu-mi drumul. Nu il pierduse-m...

<<< To be continued >>>

Daca va place cum scriu, va recomand sa imi vizitati si celalalt fic, Povestea mea [+16]. Pe data viitoare !

Buna ! Iti multumesc foarte mult pentru anunt !
Capitolul a fost incredibil de frumos , mie chiar mi-a palcut cum l-ai introdus pe Sasuke in actiune . Sunt tare curioasa sa vad ce se va intampla in continuare pentru ca deabea acum incepe adevarata actiune , deci hai cu next-ul repejor !
Spor la scris si la multe idei !

P.S. sper sa ma anunti si pe mine cand vei posta next-ul

FANTASTICCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC.mesic mmmmm de anunt dulcii.te astept cu next-ul.pupu dulce de la Akatsuki_lavy kiss

Super! De cand asteptam acest capitol! In sfarait apare si Sasuke al meu! Adica al Sakurei... A lui Masashi.... Ma rog. A fost genial acest capitol, si de.abea astept nextul. Sa nu ma dezamagesti si sa vii cu el tarziu, ca iti iei bataita! lough

Te.am pupat, Ana! kiss

P.S.: Sa ma anunti de next. Bye

Descrierea si naratiunea ta se imbina foarte frumos, imi place cum relatezi evenimentele din fic. Ai lejeritate si povestesti cu calm, intamplarile mi se deruleaza in minte si pot urmarii firul povestii fara probleme. De asemenea, desi nu te-ai folosit de el foarte mult, dialogul tau este in regula, consider ca ai replici bune si ca, daca o tii tot asa, vei avea un dialog bun, echilibrat. Ideea mi se pare interesanta si, desi am mai intalnit ficuri in care Sakura sa fie posedata, de aceasta data este ceva cu totul nou, lucru care-mi place tare mult. Sa-ti spun sincer, mi-a placut mult inceputul, a fost foarte bun. Titlul imi place, ma atrage si ma face sa vreau sa citesc ficul. Nu sunt inca sigura cum se leaga el de continutul ficului, dar va veni si asta la un moment dat, sunt sigura. Estetica ta este buna, citesc usor si nu ma pierd printre randuri. Greselile de tastare vor fi specificate mai jos.

Zizù a scris:: Capitolul 8-“Inca traiesc?” (dupa numarul capitolului lasi un rand liber si apoi scrii numele capitolului, asa arata si mai bine si asa este si corect)

Simteam picaturile de apa curgandu-mi pe intreg corpul. Mi-era foarte frig, insa nu puteam sa tremur. Eram paralizata ? Auzeam in departare zgomotul valurilor. Nu voiam sa deschid ochii inca, fiindu-mi frica ca aveam sa vad din nou aceeasi lume mohorata si pustie, care imi era straina, desi crescuse-m (crescusem) ani buni in ea. Nu o cunosteam, nu stiam ce voia de la mine. Mi-era teama ca o data (odata) ce aveam sa ma trezesc, va trebui sa sufar din nou, fugind si ascunzandu-ma, posedata de acel demon.

Inca speram sa fi murit, pentru ca nu mai suportam. Nu mai voiam sa simt durerea, singuratatea si deznadejdea ce imi marcasera complet viata. Eram un adolescent (suna mai bine "Eram o adolescenta", caci te referi la Sakura, care este fata) traumatizat, fara sansa la o viata normala. A cui apartineam ("Cui apartineam" sau "A cui eram") , (nu e nevoie de virgula aici) pana la urma ? Brusc, dorinta necontrolata de a ma sufoca devenise mai puternica. Am deschis ochii, (fara virgula) ridicandu-ma. M-am impiedicat, lovindu-ma la glezna, dar continuam sa fug spre apa. Voiam ca moartea sa ma imbratiseze, o doream mai mult decat orice.

Eram murdara de noroi. Aveam frunze uscate lipite de mine. Tot ce purtam erau niste pantaloni si o bluza atat de subtire, incat nu te incalzea ("nu ma incalzea", nu vorbesti cu cititorii, vorbeste personajul din punctul sau de vedere) cu nimic. Priveam cerul, (fara virgula) in timp ce fugeam spre apa. Era cenusiu, plin de nori. Am ajuns la mal, alergand prin nisip, murdarindu-ma si mai tare. Apa mi-a atins picioarele, iar atunci cand am simtit cat de rece era, am vrut sa ma intorc, insa dorinta de a muri era prea puternica. Nimic nu ma putea opri.

Apa imi ajungea pana la brau, asa ca m-am oprit. Ma uitam in larg, spre orizont. Am inghitit in sec, (fara virgula) zambind sters. “Acum ori niciodata”, (fara virgula) am soptit pentru mine. M-am lasat usor in jos, pregatita sa ma scufund si sa ma inec. Trebuie sa se termine repede. (aici in loc de punct puteai pune virgula si apoi continuai cu litera mica; aveai astfel o fraza mai lunga si o idee mai concreta) Sper doar sa nu doara atat de tare. Am inchis ochii atunci cand apa mi-a ajuns la gat. Nu avea rost sa-mi iau adio de la aceasta lume pentru ca nu ma leaga nimic de ea. Nu o sa imi para rau ca plec. Mi-era putin frica de momentul in care am sa-mi pierd cunostinta si am sa realizez ca nu mai am nicio sansa, cand am sa simt cum apa imi intra in plamani si am sa ma zbat, dar asta va trece. Voi pleca repede.

-Ce crezi ca faci ? am auzit o voce, apoi cineva m-a cuprins de mijloc, ridicandu-ma in picioare.

Politistii ? M-au gasit insfarsit (in sfarsit) . Nu mai aveam nicio sansa. De ce Doamne nu ma lasi sa mor ? Chiar sunt asa de importanta incat sa ma pastrezi in viata ? M-am intors spre persoana ce ma “salvase” (nu era nevoie de ghilimele, intrucat chiar o salvase) , incepand sa-i lovesc pieptul cu pumnii. Lacrimile mi-au invadat obrajii. Barbatul nici nu se clintea, de parca nici nu l-as fi lovit. Mi-a cupins (cuprins) pumnii cu palmele lui, oprindu-ma. Ma forta sa il privesc in ochi, insa nu puteam sa vad nimic, ochii fiindu-mi plini de lacrimi. Mi-am trecut mana peste ei, stergandu-i.

-Calmeaza-te, bine? Nu sunt politist si nu am sa-ti fac nimic rau.

Imi citise gandurile ? Stia ca mi-e frica de politie, dar cum ? Ceva ciudat se petrece. El aparand din senin, iar eu trezindu-ma pe uscat (nu poti incepe o propozitie cu verbe la modul gerunziu, cel putin in cazul de fata nu suna bine) dupa ce am cazut de pe stanca aceea in apa. Nimeni nu ar fi supravietuit cazand de-acolo ! Baiatul care statea in fata mea avea o infatisare aparte, greu de uitat. Avea ceva ce te atragea, un farmec misterios. Parul lui era brunet, iar ochii negrii (negri) , incat, uitandu-ma in ei, m-am pierdut complet, calmandu-ma. M-a luat de mana, tragandu-ma spre mal. De ce voia atat de mult sa ma salveze ? Nu cred ca era cu mult mai mare decat mine. (si totusi ai folosit apelativul "barbatul"; ai grija sa nu te contrazici singura)

Si-a intins bluza pe nisip, ajutandu-ma sa ma asez. Abia acum am realizat ca totusi ma lovise-m (lovisem) destul de tare la glezna. A luat putina apa, curatandu-mi fata si parul. In compania lui ma simteam protejata, avand incredere in el, desi era doar un necunoscut pentru mine. Clipele in care isi plimba degetele prin parul meu mi se pareau interminabile. Ma analiza mereu atent, incercand sa ma inteleaga. Parea foarte concentrat asupra gatului meu. Mi-am lasat privirea in jos, sesizand ca aveam o zgarietura destul de mare, (nu era nevoie de virgula aici) din care curgea sange.

S-a oferit imediat sa ma ajute. Miscarile degetelor lui, (fara virgula) imbibate cu apa, (fara virgula) pe pielea mea imi trimiteau fiori pe sirea (sira) spinarii. Am inchis ochii, savurand atingerile lui delicate. Se misca incet si atent, atat de grijuliu si protector. M-a lasat incetpe (incet pe) spate, pentru a-mi putea curata rana mai usor.
Dupa ce momentul de placere se terminase, si-a luat la revedere de la mine. M-am ridicat imediat in picioare, uitandu-ma cum se indeparta printer (printre) copacii paduri (padurii) . Voiam sa il mai retin inca putin, dar nu stiam cum. Mai aveam nevoie de el inca putin. Trebuie sa-l mai simt langa mine cateva clipe, apoi putea sa dispara definitiv.

-Stai ! Cum te cheama ? l-am intrebat.
-Sasuke, a strigat. Sa nu mai faci vreo prostie!

S-a facut nevazut printre copaci. Am vrut sa alerg, dar stiam ca nu avea niciun rost. Era, pana la urma, un strain. Nu aveam cum sa il opresc. Nu aveam ce sa ii spun… Am zambit ironic, punanu-mi (punandu-mi) bluza lui pe umeri, pentru a-mi tine cald pe drum. Mi-am strecurat mainile in buzunar, luand-o de-alungul (de-a lungul) plajei spre casa, observand ca politistii plecasera. Am simtit o bucata de hartie atingandu-mi degetele. Am scos-o uimita, deschizand-o. Am citit continutul. “Strada High Well (,) numarul 13, maine, ora 18. Ne vedem acolo.” Am zambit, continuandu-mi drumul. Nu il pierduse-m... (pierdusem)

- ai grija la verbe, am observat ca de vreo trei ori ai combinat viitorul cu trecutul si prezentul cu trecutul si nu e bine;
- ai grija la virgule, am vazut ca le pui cand nu-i nevoie si mai omiti atunci cand trebuie;
- la verbele de la mai mult ca perfect, persoana intai, acel "m" nu se desparte prin cratima de restul verbului (ex: vazusem, alergasem, citisem);
- am vaztut ca in capitolele anerioare foloseai "<<" in loc de ghilimele; semnele acestea se folosesc in limba franceza, nu si in romana.

Hei guys ! Am revenit cu un nou capitol fierbinte, gata scos din cuptor. Asa cum am spus, este perioada tezelor si invatatului in general, asa ca nu cred ca o sa postez in fiecare saptamana, dar am sa incerc. Sper sa prind ceva timp liber in week-end-uri, asa cum am prins acum. Anyway, bucurati-va de next! Spor la citit si comentat!

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Mi-am strecurat mainile in buzunar, luand-o de-a lungul plajei spre casa, observand ca politistii plecasera. Am simtit o bucata de hartie atingandu-mi degetele. Am scos-o uimita, deschizand-o. Am citit continutul. “Strada High Well, numarul 13, maine, ora 18. Ne vedem acolo.” Am zambit, continuandu-mi drumul. Nu il pierdusem...

Capitolul 9

Intalnirea

Dupa o noapte lunga, in care am incercat sa ma odihnesc cat am putut, am inceput sa ma pregatesc pentru intalnirea cu acel necunoscut care ma salvase. Nu stiu la ce ar trebui sa ma astept. Sa-i multumesc sau sa-l condamn pentru ca m-a salvat ? Oare ar fi trebuit sa-i marturisesc ca nu aveam nevoie de ajutorul sau si ca defapt voiam sa ma sinucid? Am ras sec, fara vlaga. As parea o psihopata daca i-as marturisi adevaratele mele intentii. Nu m-am aranjat in mod special. M-am imbracat lejer si mi-am lasat parul sa cada peste umerii mei. Parul meu roz probabil ca ar masca chinurile ce se reflecta pe fata mea zi de zi.

Poate ca ma pricepeam sa joc rolul fetei fericite atunci cand eram in public. Nimeni nu-si dadea seama niciodata ca sufletul meu era incercat de cel mai mare pacat pe care mi-l imaginam: omorarea singurei persoane ce fusese alaturi de mine. Da, inca ma blestemam pentru tot. Daca as fi avut mai multa incredere in mine si convingerea ca puteam sa inving demonul ce ma poseda, poate ca as fi reusit sa imi controlez gesturile. Dar, oricum, voi ramane mereu fata slaba. “E stupid, Sakura. Viata ta e controlata de toti, mai putin de tine. De ce nu incerci ca macar o data sa fi tu stapana pe propriile puteri ?” Avea dreptate. Toti imi controlau viata, mai putin eu.

Mergeam pe strada High Well asa cum mi-a spus. Nu stiu unde trebuie sa ma opresc si sa-l astept, dar banuiesc ca ma va gasi el inaintea mea. Tot ce trebuie sa fac este sa ma plimb pe strada asta mare si mizerabila, plina de oameni imbec*li care nu imi vor intelege niciodata povestea. Pentru ei totul pare o gluma. Viata lor este o rispa a naturii. Nu au ce sa caute pe acest Pamant, unde trebuie sa stii sa musti atunci cand esti muscat. Cineva m-a salutat, iar eu m-am intors. In fata mea statea acelasi brunet care ma salvase. Acum puteam sa-l vad mai bine. Avea trasaturi fine si o infatisare copilareasca. Dar ceva imi spunea ca sub acest chip innocent se ascunde ceva misterios, periculos si intunecat.

Mi-a aratat o cafenea simpla, saracacioasa, unde nu era prea multa lume. Locul perfect pentru a vorbi despre intentiile mele din ziua precedenta. L-am urmat, fiind cu un pas in spatele lui. Merge cu atata incredere, intr-un mod puternic si dominant. Nu ii pasa daca sunt sau nu in spatele lui. Nu se oprea din mers si nici nu se uita peste umar la mine. Puteam sa plec oricand, constienta ca pe aceasta strada aglomerata nu ma va simti atunci cand urma sa ma retrag, dar o voce imi rasuna in minte si-mi spunea sa raman si sa nu plec nicaieri. Eram trasa dupa el fara voia mea.

Ne-am asezat la cea mai retrasa masa. Peretii erau spalaciti si murdari, iar canapele rupte si vechi. Cafeneaua imi facea scarba. Atunci cand o chelnerita s-a apropiat de noi, brunetul i-a facut semn arogant sa plece. Nu mai avea acelasi comportament bun pe care l-a avut atunci cand m-a scos din apa. Cine era el defapt ? Am tras aer adanc in plamani, concentrandu-ma asupra ochilor lui patrunzatori ce imi analizau trupul. Am rosit instantaneu sub privirile lui atente. Aveam impresia ca nu ma chemase aici doar pentru a-i explica ce se intamplase ieri. Voia mult mai mult.

-Cum te cheama ? vocea lui m-a trezit din visare. Aveam impresia ca intrebarea era retorica, pentru ca el parea sa stie deja cum ma cheama. Poate din aceasta cauza I-am spus ca ma cheama Kenzy, un nume inventat pe moment. Kenzy ? Ce nume mai e si asta ?
-Cred ca e un nume rusesc. Mamei mele ii placea mult rusa.

Adevarul era ca nu imi cunoscusem niciodata mama. Era frumoasa sau urata, puternica sau slaba ? Nu stiam dar nici nu ma interesa…

-Deci, Kenzy, povesteste-mi despre ce s-a intamplat ieri.

Nu o sa ii spun adevarul, asta e sigur, dar trebuie totusi sa-i spun o poveste care sa para adevarata. I-am spus ca m-am pierdut prin acea padure si ca am ajuns pe acea stanca fara sa vreau. M-am impiedicat de ceva si am cazut. Trebuia sa creada povestea asta, pentru ca nu stiam ce sa-i mai spun. Se uita la mine usor mirat. Probabil ca nici el nu credea ce ii spuneam. Nu prea aveam o putere de convingere dezvoltata si nici macar nu inspiram incredere. Aveam expresia unei adolescente nesigure, care minte mai mult decat sa spuna adevarul. Nici eu nu mai stiam cate minciuni spuneam intr-o singura zi.

-O piatra ? s-a aplecat peste masa, tragandu-ma mai aproape si soptindu-mi la ureche, astfel incat nimeni nu ne putea auzi. Amandoi stim ca nu te-ai impiedicat, ci mai degraba pareai sa te fi aruncat singura de teama sa nu te prinda politistii. Am dreptate, Sakura ?

Am inghitit in sec. Un singur cuvant mi-a strabatut mintea: “Cum?” Stie cum ma cheama, stie ce s-a intamplat ieri si pare ca stie mult mai multe lucruri despre mine decat atat. Citeste ganduri, pentru ca altfel nu-mi explic cum de stie deja tot fara ca eu macar sa-i fi spus. M-am departat de el, intinzandu-ma cat mai departe pe canapea. Oricine ar fi, mi-era teama sa mai stau langa el. Fata lui aroganta devenea din ce in ce mai enervanta.

-Ai fost atat de eleganta atunci cand te-ai inaltat, ca o pasare cu mainile in aer, sarind cu atata curaj de parca voiai sa te eliberezi de ceva anume. Defapt, chiar vrei sa te eliberezi de ceva : de vina pe care o porti in suflet de cand, doar datorita slabiciunii tale, Hinata a murit.

Am inghetat. Cuvintele lui ma faceau sa tremur. Era pentru prima data cand auzeam din gura altei persoane acelasi lucru pe care il gandeam si eu- faptul ca doar din vina mea Hinata acum era moarta. Cum de stie atat de mult lucruri despre mine ? Speriata, m-am ridicat de la masa, dar m-a prins de mana, fortandu-ma sa ma asez inapoi. Prin ochii lui parca puteam sa-l aud cum tipa la mine : “Tu esti de vina ! Esti un monstru !”. Am inceput sa rad, amuzata de situatia in care ma aflam. Dar era un ras trist, inconstient, invinuitor. Ma ascuzam singura de crima, iar asta era cea mai puternica judecata pe care o puteai indura. Am inceput sa plang, innebunita de situatia in care ma aflam, de faptele pe care le-am comis, de politia ce ma urmarea. Traiam o viata care nu imi mai parea sa fie a mea, ci mai degraba a unui criminal. Lucrurile au scapat de sub control !

-… Dar stai linistita, sunt aici sa te ajut.

<<< To be continued >>>

Prima!

EDIT:
Finally ai venit cu nextul, de cand il asteptam! happy2

Este wow... Deci wow wow. Cred ca brunetul era Sasuke, nu? Adica mai mult ca sigur, brunetul era Sasuke! (edit: era clar ca sasuke era brunetul, doar l-ai specificat in capitolul anterior.. Stupid din partea mea hmm...?!

)
Chiar m-a lasat in suspans ultima replica, si sunt atat de nerabdatoare sa vad ce-o sa se intample, ca habar n-am ce o sa fac pana atunci happy

Sooooo... Te astept cu nextul si spor la scris! kiss

Te-am pupat dooolcheeee!!

Buna , buna ! happy

In primul rand as dori sa-ti multumesc pentru anunt ! rusinos

Capitolul a fost .... WoW .... chiar n-am cuvinte , te pricepi sa scri , cel putin mie una chiar imi place jos palaria in fata

, lasand la o parte cateva greseli .
Sper sa ma anunti in continuare cand postezi urmatorl capitol . ;;)

Pana data viitoare te-am pupacit dulce ca think

...... ce vrei tu happy2

!

deci ca sa sti de pe acum ,eu nu am de gand sa astept prea mult dupa next da ?caci pur si simplu NU POT.vino cat poti tu de repede cu next-ul.Akatsuki_lavy ti kiss

Bunăă! :* Scuză-mă că ajung atât de târziu, adevărul e că am avut niște săptămâni infernale la școală. Abia am mai avut timp sa respir, ce să mai zic de intrat pe forum? Ultimele două capitole au fost superbe, acțiunea începe serios de pe acum, am eu o vagă presimțire. in love

Personalitatea lui Sasuke îmi dă de gândit și încă mult. Cine este el de fapt? Adică, de unde are atâtea informații despre Sakura? :-w Intrebari ce-mi bântuie mintea, dar la care voi avea răspuns doar capitolul următor. Deci pune-te pe tastat că mi-ai dat palpitații și vreau cu disperare nextul! :)) Kiss.

Imi pare asa de rau ca nu am mai postat next-ul de ceva timp, dar stiti voi cum e. Acum ca e frumos afara, scoala mai are putin si se termina iar eu o sa fiu toata vacanta departe de prieteni in Italia si plec chiar saptamana viitoare, am spus sa mai profit de putinul timp pe care il mai am si sa ma distrez putin. Anyway, bucurati-va de acest capitol proaspat ! Enjoy !

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

Ma acuzam singura de crima, iar asta era cea mai puternica judecata pe care o puteai indura. Am inceput sa plang, innebunita de situatia in care ma aflam, de faptele pe care le-am comis, de politia ce ma urmarea. Traiam o viata care nu imi mai parea sa fie a mea, ci mai degraba a unui criminal. Lucrurile au scapat de sub control !

-… Dar stai linistita, sunt aici sa te ajut.

Capitolul 10

O mie de intrebari

Il priveam intr-un mod ciudat, cum nu mai privisem pe nimeni pana acum. Incercam sa deslusesc misterul din spatele cuvintelor lui : “ Dar stai linistita, sunt aici sa te ajut. ” Sa ma ajute ? In viata mea nimeni nu mi-a dat nicio sansa, nimeni nu mi-a intins o mana de ajutor, nimeni nu a vrut sa ma protejeze de lumea asta rea. De ce m-ar ajuta tocmai el, un strain pe care-l cunosteam doar de cateva ore. Cine l-a trimis, pentru ca, din cate stiu, nu e nimeni in lumea asta care sa-mi vrea binele ?! Dar poate ca in sfarsit Dumnezeu s-a hotarat sa ma ajute si sa ma salveze, trimitandu-l pe Sake… Nu, defapt Sasuke…

Ok, chiar m-am saturat de toata viata asta si de situatia in care ma aflu incat indiferent de cine o fi acest brunet, daca a spus ca ma poate ajuta atunci sper sa o si faca. Orice ajutor e bine-venit. Trebuie sa fac ceva, sa lupt pentru viata mea pentru ca pana la urma am doar o sansa sa traiesc. Fiecare om are povestea lui pe care mai apoi, la batranete, o va impartasi nepotilor iar eu vreau sa am o poveste pe care s-o spun idiferent ca e buna sau nu. Am nevoie de o poveste, am nevoie de un erou iar eroul as putea fi eu. De ce sa nu fiu eroul meu ? De ce sa nu lupt ?

-Si deci, cum planuiesti sa ma ajuti ? Macar sti in ce situatie sunt ? ma uitam nedumerita la pustiul ce statea in fata mea degajat, dar daca stia deja cum ma cheama fara sa-i fi spus sigur stia si ce se intampla cu mine.
-Te urmaresc de ceva timp rozalio. Stiu de demon si de toate cele…

Bun, deci stie. Bine ai venit in echipa mea ! Ma gandesc oare ce alt ceva mai stie despre mine. Ma spionase si cand faceam dush ? In orice caz, tipul imi parea cam suspect. Nimeni nu paruse sa ma cunoasca atat de bine ca si el doar in cateva minute. Hinata a avut nevoie de luni bune ca sa scoata de la mine cateva cuvintele despre viata mea. Viata mea…

FlashBack

-Mami, tati? strigam, batand in geamul masinii.
-Scumpo, totul o sa fie bine, ai sa vezi.

Cum avea totul sa fie bine ? Ei nu vedeau ca eram captivi in aceasta masina iar apa intra cu fiecare secunda mai mult si mai mult in masina noastra ? Am incercat sa ma calmez, strangandu-mi in brate jucaria de plus. Eram o fetita de zece ani, intelegand ca nu totul avea sa fie bine pentru ca simteam cum apa imi udase deja toata rochita alba, crescand mai mult. Eram legata cu centura de siguranta, agatandu-ma de ea incercand sa scap de apa rece a raului ce se revarsa peste tot, dar nu aveam nicio scapare. O simteam, teama ca am sa mor… Tata incerca sa deschida portiera, insa fara efect. Presiunea apei il impiedica sa deschida usa sau geamul. Mama dadea cu pumnii in geam, insa nu era prea puternica sa il sparga.

Am inchis pentru un moment ochii, concentrandu-ma la imaginea gradinitei mele care ma astepta primitoare maine dimineata, sau la patutul meu cald din camera mea cu peretii roz bombon, precum parul meu. Insa suieratul apei ma distragea, aducandu-mi aminte de locul in care ma afla si la faptul ca trebuie sa tip de panica pentru ca nu urma sa mai traiesc mult timp.

-John, geamul nu se deschide, nici portiera, suntem complet blocati aici.

Mama a incercat sa mascheze tonul ei oripilat, insa nu ii prea iesea. Puteam sa-mi dau seama ca si ea era speriata. Apa crestea si crestea, pana ce masina a fost complet ingropata de ea. Tata imi repeta : “Scumpo, cand apa va ajunge pana sus, sa iti iei o gura mare de aer. Totul va fi bine, cineva sigur trebuie sa vina din clipa in clipa sa ne scoata de aici. ” iar eu am facut intocmai atunci cand apa a ajuns pana sus, inghitind parca oxigenul. Incercam sa-mi pastrez mintea limpede. Tata imi facea semn ca totul va fi bine, dar nu-l mai credeam. Am cautat mana mamei, iar atunci cand am gasit-o m-am agatat cu putere de ea ca de un inger salvator. Dar nimeni nu avea sa ne salveze, murind pe fundul unui rau. Nu mi-am imaginat niciodata ca urma sa mor la zece ani. De ce eu ?

Iar atunci am vazut o umbra neagra apropiindu-se. Am dezlusit, aproape lesinata, o silueta omeneasca care inota catre masina noastra. Disperat, tata i-a facut semn catre mine. A spart geamul cu ceva metalic, insfacandu-ma, dar eram bine prinsa in centura si simteam cum apa imi patrundea incet in plamani. Cu ultimele puteri, mama s-a intins si mi-a desprins cu greu centura, trecandu-si pentru ultima data mana prin parul meu atunci cand acel barbat m-a tras afara din masina. Mi-am intins mana incercand sa o prind pe a ei, dar nu am mai reusit. Tot ce am mai putut sa iau din masina a fost jucaria mea de plus care insa se agatase intr-un ciob din geam. Nu m-am mai intins dupa ea pentru ca ma cuprinse ameteala iar totul se facuse negru in jurul meu.

End of FlashBack

-Pamantul catre Sakura. Mai esti printre noi ? m-a intrebat brunetul.
-Da, asa cred.

Mi-am sters usor ochii cu maneca bluzei, evitand lacrimile ce mi-ar fi putut navalii ochii in orice secunda. Mereu cand ma gandeam la parintii mei ma intristam imediat. Poate ca asta era motivul pentru care nu prea vorbeam cu nimeni despre ei. Pana la urma, nu aveam nevoie de mila nimanui si de cuvintele lor compatimitoare. Asta era doar amintirea mea pe care nu voiam s-o impart cu nimeni. Evident, de atunci am fost mereu singura, fata ciudata fara familie, dar asta este deja o alta poveste a vietii mele singuratice.

-Si deci, ce ma intrebai mai devreme cand nu am fost atenta ?
-Te intrebam daca poti sa ma primesti la tine ceva timp pentru ca nu am un loc unde sa stau.
-Wow, ingerul salvator nu are o casa, am spus ironica, dar Sasuke parea cat se poate de serios.

<<< To be continued >>>

PRIMAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.mesic de anunt dulceata si sa sti ca desi e cam scurt capitolul , e placut ochiului.te astept cu next-ul da ?Akatsuki_lavy te a hug