Doamne, e superb nu stiu cum de ai atatea idei in legatura cu descrierea... Mie nu-mi vin nici daca ma rog de ele Afurisitele astea de idei... la mine nu au mai venit de atata timp si nu pot aduce o data nextul :>.<: ma rog, stiu uneori pot fi egoista si cam plangacioasa, iarta-ma Dar asta e adevarul... Nu sunt in stare de nimic... Cu toate astea spuse, spor la scris in continuare

Simfonia naturii imi infundase urechile atat de puternic incat uitasem de orice se afla in jurul meu. Eram complet aerian. Sfarsitul primarii capatase toata atentia mea. Aproape toata. Primavara ma ducea cu gandul la florile de cires, iar ele, la randul lor la draga mea Sakura. In momentul asta as da orice doar s-o vad. Orice. Sa-i vad zambetul dulce incoltindu-i usor pe chipul angelic, sa-i vad ochii negrii fermecatori analizandu-mi fiecare miscare, si sa-i sarut buzele moi si dulci. Vreau s-o cuprind in brate si ne plimbam prin padure vegheati de luna argintie. Totusi, soarele e mult prea vioi sa-mi satisfaca mie gandurile, Sakura e prea departe ca sa pot sta alaturi de ea. Momente ca astea ma fac sa ma intreb cum ar fi decurs lucrurile daca nu as fi plecat din sat. Oare as mai fi fost impreuna cu Sakura? Oare ar mai fi existat razboiul? Si astea sunt doar doua din miile de intrebari care-mi sfredelesc mintea si-si bat joc de psihicul meu incapabil sa le gaseasca un raspuns.

- Dar cel mai rau e ca e obsedata de un anume Sasuke Uchiha! rasuna asurzitor un glas oarecum necunoscut.

Cateva secunde am fost surprins sa aud voci, o voce. Am avut impresia ca innebunisem de la atata gandit, dar spre norocul meu eram inca un om normal. Inca. Mi-am adus aminte ca langa mine se afla Saori. Blonda avusese tupeul sa-mi intrerupa meditatiile cu plangerile adresate comportamentului surorii ei. Am avut un impuls de moment de a o plesni, dar l-am stapanit. Totusi, eu fusesem nesimtitul care n-o ascultase, asa ca am meritat asta. In secunda urmatoare am realizat ca mentionase numele meu si “obsedata” , fapt care mi-a atras atentia intr-un mod tare dubios.

- Defineste “obsedata” , te rog, i-am raspuns fetei gasindu-mi manierele de mult pierdute.
- Nu stiu sigur cum sa-ti spun, dar…. Ea zice ca nu-i ca restul fetelor, sa se topeasca privindu-l sau mai stiu eu ce. Eu o consider asa pentru ca toata ziua vorbeste de el. De cand Raikagele a propus-o pentru post si i-a spus de el, ca-l va trimite acolo si chestii, se comporta ca o nebuna. Ma rog, n-am fost prea atenta. Nici macar nu-mi pasa! Eu una cred ca e foarte dragut acest Sasuke. Poate aprope la fel de dragut ca tine, sopteste aceasta la final apropiindu-se de fata mea.

Am indepartat-o cat de politicos am putut tinand cont de nervii pe care mi-i provocase si am disparut intr-un nor fum, lasnd in urma doar un “Ramas bun” apropae scuipat si pe blondina nedumerita. Din nu stiu ce motiv fata asta imi inmultise inzecit nervii provocati de Tobi sau Madara sau cum, Doamne iarta-ma, mai vrea sa-si spuna si asta. Tot ce vreau e sa se termine odata razboiul asta afurisit si sa ma intorc in Konoha! Nu cred ca cer atat de mult de la viata.

Intors in ascunzatoarea Akatsuki m-am indreptat catre camera lui Suigetsu pentru a o recupera pe Kaze. Nu stiu daca am avut sau nu ceva in cap cand am lasat-o cu el. Totusi, puteam s-o las cu Karin, fapt care ar fi confirmat ca imi trebuia o vizita pe la spitalul de nebuni, mai bine zis sa ma mut acolo. Am apasat pe clanta usii, iar aceasta s-a deschis cu un zgomot asurzitor. Tocmai ce intrerupsesem o minunata conversatie intre Suigetsu si Kaze. Observand fata trista a acestuia am decis sa raman si eu si sa ascult povesta vietii lui. Pur si simplu ceva din mine a stiut ca asta va fi panaceul gandurilor mele intortocheate.
La inceput a ezitat, dar in cele din urma Suigetsu a decis sa povesteasca despre viata lui inainte de Akatsuki. Am vazut in acel moment o alta latura a personalitatii lui. Nu mai era acel baiat copilaros si pus pe glume proaste la fiecare cinci minute, acum era un tanar matur care-si savura mai mult sau mai putin trecul in Satul Ploii. Cu fiecare secunda parca ma vedeam mai adanc printre gandurile sale ratacite. Povestea despre echipa sa si despre senseiul lor, dar si cum a plecat din sat.

- Poate ca nu pare, dar n-am fost tot timpul atat de copilaros si ciudat sau… poate am fost si nu stiu eu. Cert e faptul ca aveam o echipa minunata. Colegii mei erau Maruchi Kotsuyo si Ichigo Kaguya. Maruchi era o fata adorabila si destul de timida, dar ea era spiritul echipei, fara ea nu s-ar fi intamplat nimic. A fost prima mea dragoste. Inca din timpul academiei m-am indragostit de parul ei saten si de ochii verzi ca iarba cruda. Oh! Dar ei i-a placut din totdeauna de Ichigo. Ichigo era un tupeist infumurat si un arogant nesimtit, eram in acelasi timp si prieteni si dusmani. Si mai e si sensei, singura careia i-am spus ca voi pleca si toate tampenile care au dus la asta. Mey mi-a fost mereu ca o sora mai mare, chiar si atunci cand a devenit Mizukage. Sincer, as vrea sa-mi cer scuze de la sensei si de la colegii mei, dar nu pot, incheie acesta oftand cu disperare. Acum, poate vrei tu sa-mi spui cum a ajuns ghemotocul pufos si jucaus al Sakurei aici si ce se intampla intre tine si ea, a adaugat acesta chipul lui dezvaluind o curiozitate aparte.

Am rumegat bine problema. Ce era sa fac? Ii eram dator cu un secret coechierului meu, iar eu cam incepusem sa-mi achit datoriile. Mi-am plimbat absent ochii prin camara in timp ce-mi muscam in continuu buza inferioara. Cred ca venise timpul ca grupul asta sa se mareasca. Daca Suigetsu stia micul meu secret, adica Sakura, puteam fi mai linistit si avea cine sa ma acopere cand plecam de capul meu. Am lasat un oftat sa-mi scape printre buzele intredeschise si am inceput sa povetesc totul cap – coada. In sinea mea stiam ca Sakura n-avea sa se supere pentru asta, si ceva-mi spunea ca nu sunt singurul care intinde secrete pe tava ca ceilalti sa le savureze ca pe o prajitura.

Il observam pe Suigetsu cum asculta intrigat spusele mele. Am pufnit intr-un final intr-un ras asurzitor dupa ce am vazut fata pe care a facut-o cand i-am spus de Sakura. Cascase gura atat de mult incat nu mai intra doar musca, ci incapea intreg cuibul de viespi. Dupa a urmat un intreg interogatoriu enervant si repetitiv care intr-un mod ciudat mi-a alungat nervii bine infipti in minte. Acum stiu ca-mi face mai mult decat bine sa vorbesc despre Sakura si ca ea nu e doar unul din cei mai buni shinobi medicali din Cele Cinci Natiuni, ci adevaratul panaceu al acestei lumi. Am observant de asemenea si tiparul tipic al unei echipe… perfecte pot spune. Reteta echipei tipice este urmatoarea: glumetul, tupeistul si fata. Glumetul si tupeistul sunt in acelasi timp prieteni si dusmani, iar fata e pur si simplu fata. Toate fetele sunt diferite, asa ca, pentru fiecare echipa exista o fata. Fata are rolul de a calma spiritele, de a intregi echipa si de a face orice posibil doar prin simpla prezenta. De asemenea, in majoritatea echipelor se formeaza si un triungi amoros care de obicei sfarseste cu o frumoasa poveste de dragoste.


Din perspectiva Sakurei


Soarele sralucea suficient de tare icat sa ma provoace sa zambesc la gandul minunatiilor naturii, dar orgoliul meu era mult prea mare ca sa zambesc in preajma prietenilor mei, a fratilor si surorilor mele, caci asa-mi cosideram fostii colegi de academie, dar si a lui Sai, caruia nu-i atribuisem inca o definitie exacta. Poate doar cea de “gandac”, dat fiind faptul ca asculta cam mult pe la usi. Totusi, nu era singurul, dupa acest criteriu eu eram regina neincoronata a “gandacilor”. Tot ce faceam era sa ascult mai mult sau mai putin atenta discutia dintre cei prezenti aici de fata. Eram eu, Sai, Shikamaru, Shino, Neji, Hinata si Lee, dar si Kakashi si Guy. Se pare ca asta era una din miile de echipe ale celor cinci divizii militare. Plecasem de doua saptamani de la cortul medical multumita lui Gaara, iar dupa o saptama in care am luptat in razboi alaturi de el, Temari, Matsuri si alti cativa ninja ai nisipului si pietrei, ma alaturasem echipei lui Kakashi, dat fiind faptul ca el era conducatorul diviziei medicale. Shikamaru si Shino ajunsesera aici din greseala, iar Neji si Hinata se alturasera echipei la ordinele lui Kakashi.
Decisesem sa parasesc aceasta lume a oamenilor rationali si ma afund in misterioasa lume a gandurilor mele incalcite pana peste poate. Ceva-mi spunea insa ca trebuia sa raman concentrata si sa-mi tin garda sus, ceva pe care l-am ignorant cu toata incapatanarea mea. Eram mult prea aroganta la ora asta ca sa-mi pese de discutia colegilor mei sau sa analizez migalos ceea ce se afla in jurul meu. Vazusem copaci si pamant toata viata si pot spune ca nu aveam cheful necesar sa pot participa la discutie. Eu sunt genul acela de persoana care se intelege bine doar in preajma cunoscutilor, iar preajma strainilor foloseste drept masca aronganta, orgoliul, mandria si tupeul. Adevarul e insa ca nu am fost asa din totdeuna. Era o vreme cand eram dulce si inocenta la fel ca un ghiocel care abia a inflorit, o vreme care a apus.

- Tu ai fost asa din totdeuna? sparse globul de cristal al gandurilor mele o voce iritanta. Am ignorant-o si mi-am continuat meditatiile la trecutul meu. Dar vocea a insistat, adresandu-mi-se tocmai mie: Spune, Sakura, te-ai comportat asa interesant mereu? Nu poti sa taci mereu! Povesteste-ne despre tine, despre familia ta!

Am ridicat privirea si l-am cautat pe cel care avusese curajul sa-mi porunceasca sa-i dezvalui ceva despre mine, familia mea si indirect despre trecutul meu. Mi-am fixat abisurile pe chipul alb al lui Sai, iar acesta si-a incrucisat bratele si m-a privit poruncitor, de parca eu eram cea ce trebuia interogata, iar el ce ce avea sarcina de a ma interoga. Ceilalti l-au privit nedumeriti si speriati, stiau prea bine ca nu sunt genul de persoana care sa se destainuie oricui. L-am auzit fara sa vreau pe Shikamaru care care i-a soptit sa taca si se aseze fara alte comentarii. Evident ca Sai nu a facut asta si rostit un “Ei bine?!” care implora un raspuns pe masura.

- Nu, nu am fost asa totdeauna. A fost o vreme cand…. Am facut o pauza si am luat o gura mare de aer. L-am dat afara in timp ce i-am analizat pe toti cu privirea, observandu-le uimirea, socul care li se prelingea pe chip la auzul glasului meu. In sinea mea m-am intrebat daca era chiar atat de neobisnuit gestul meu sau daca ma inmoi cumva. Mi-am raspuns tot singura, nu ma inmoiam, doar simtiam nevoia de a raspunde la intrebarea pusa.

Mi-am lasat glasul sa curga domol si am inceput sa le povestesc despre familia mea. Am inceput cu mama, i-am descris chipul angelic, ochii verzi ca cele mai frumoase alge, parul saten si moale, dar destul de scurt, si inevitabil si caracterul, comportamentul. Mama, Sakana Haruno, era o femeie puternica, ii placea ca totul sa fie asa cum trebuie, respecta regulile si era incapatanata. A preferat-o mereu pe Yuko, doar pentru faptul ca ea ii mostenise chackra speciala si puterea de a controla jutsul planetelor, un jutsul care era superior stilului lemn al lui Yamato. Hokore Haruno, tatal meu era un om inalt, puternic si visator. Avea ochii negri si parul argintiu, semand destul de mult cu Kakashi. Tata era expert in armele ninja, in special in pumnalele japoneze. A incercat sa-mi transmita aceasta specialitate, dar rezultatul nu a fost unul prea bun. Matusa Yuten a fost cea care m-a inteles cel mai bine, ea era cea careia puteam spune aproape orice, indiferent cat de rau putea fi. Mi-a fost ca o a doua mama, poate s-a comportat mai bine decat mama. Era ireal de de frumoasa si de blanda. Avea parul lung,negru si ochii albastri exact ca ai lui Naruto. Era stapana stilului vant, fapt pentru care ii spuneam mereu ca este asemeni unei brize calde de vara. Ea s-a casatorit cu Orochimaru, iar fiica lor, Tayuya mi-a fost cea mai buna prietena. Petreceam noptile razand si gandindu-ne cat de frumos va fi atunci cand vom devein shinobi, dar nu este chiar asa. Povesta verisoarei mele, a unchiului Orochimaru si a matusii Tsunade o stiau toti, asadar nu am accentuat nimic.

Hinata si baietii inca erau uimiti de gestul meu, iar eu simteam cum emotiile ma strangeau cu mainile lor meschine si mai aveau putin si-ar fi fortat o lacrima calda sa-mi brazdeze chipul sau un zambet nostalgic sa-mi incolteasca pe buze. Cu greu le tineam in frau, inchise in interiorul unei custi cu bare de aroganta si mandrie. Nici macar celor pe care-i consideram prieteni nu le puteam spune mai mult despre mine, despre personalitatea mea si despre secretele mele adeanc ascunse.

- Sai, este nevoie de cineva care poate sigila pe cei inviati cu Edo Tensei la cam 20 de minute de aici, spre sud. Niste ninja din satul pietrei lupta cu Min si Yakon Sato, a anuntat Kakashi facandu-ma sa tresar la auzul acestor nume atat de bine cunoscute.

Am sarit de jos ca arsa si m-am indreptat in directia indicata de el fara a asculta de vocile care ma intrebau incotro merg sau care-mi spuneau sa ma opresc. Am auzit in urma mea doar oftatul lui Kakashi care si-a dat seama de prostia pe care o facuse si cativa pasi grabiti. Am privit peste umar si l-am observant pe Neji care ma urmarea indeaprope, dornic sa-mi auda explicatiile.




Alergam cat de repede puteam catre locul cu pricina, ignorand orice-mi statea in cale. Treceam printre copaci asemeni unei sageti care atinsese viteza sunetului si nu aveam de gand sa incetinesc chiar daca te-ai fi rugat de mine cu cerul si cu pamantul. Simteam cum cu fiecare secunda ma prabuseam mai repede in bratele reci, lungi si negricioase ale urii, ca intr-un final sa ma prinda si sa ma imbratiseze strans, fara sa-mi ma idea vreodata drumul. Dar nu puteam permite una ca asta nici in ruptul capului. Trebuia sa gasesc o cale de scapare, sa nu cumva sa cad atat de adanc in interiorul prapastiei disperarii icat sa nu mai pot iesi. Daca m-as fi lasat prada emotiilor nu m-as mai fi putut intoarce aici niciodata. O singura scapare, o singura clipa de neatentie si puteam pierde totul, absolut totul. Daca n-aveam sa-mi controlez emotiile asa cum trebuie riscam sa trezesc spiritul Korrei si sa nu-l pot controla. Spre deosebire de Vulpea cu Noua Cozi si de ceilalti demoni Korra nu se controleaza asa usor, nu se controleaza chiar deloc.

Mi-am scuturat capul in incercarea de a scapa de toate aceste ganduri. Stiam prea bine ce se intampla daca nu faceam fata propriilor emotii, iar daca ma gandeam la asta nu aveam sa ameliorez in niciun fel situatia. Am continuat deci sa alerg catre locul indicat de Kakashi fara a ma concentra pe lucruri marunte. Trebuia doar sa ajung acolo si sa ma ocup de cei doi evitand ca altcineva in afara de Kakashi sa afle adevarul.

- Sakura, opreste-te! Chiar crezi ca esti in masura sa te confrunti cu Min si Yakon Sato? Sunt unii dintre cei mai buni shinobii care au trait. Min este cea mai mare utilizatoare de genjutsu din Konoha, chiar din lume, iar Yakon cel mai mare utilizator al stilului lemn, ceea ce stie capitanul Yamato e nimic in comparatie cu ce poate face Yakon. Asculta-ma, Sakura! a tipat Neji in urma mea.
- Daca te-a trimis Kakashi te poti intoarce inapoi. Ma descurc si singura! i-am replicat satenului pe un ton rece si amenintator.

Se pare insa ca acesta n-a vrut cu niciun chip sa ma asculte si a continuat sa ma urmareasca. Am sarit intr-un copoc, continuand apoi sa sar din creanga in creanga. Neji inca se tinea dupa mine. De cateva ori a incercat sa se puna in fata mea, dar de fiecare data l-am evitat. In cele din urma mi-a prins incheietura si m-a tras spe el, eu tinandu-ma strans de umerii lui ca sa nu cad. Eram acum fata in fata pe o creanga, privindu-ne in ochi. Observam in privirea lui ingrijorare si dojenire, realizand astfel ca nu Kakashi l-a trimis. El venise singur dupa mine. ~ Codul Geninilor Frunzei…. ~ mi-am replicat in minte in timp ce valuri de vinovatie ma inecau. Desi stiam ca satenul nu-mi putea citi gandurile decat daca voiam sa comunic telepatic cu el, ceea ce nu am facut, am facut un salt pe spate si am aterizat in picioare langa langa copac. M-am lasat pe vine cuprinzandu-mi capul in palme. Ma simteam de parca as fi baut un amestec de rusine si teama si de parca as fi luat pastile ce stimuleaza orgoliul. De data asta chiar exagerasem, lucru care-mi displacea.

Neji a coborat langa mine si mi-a pus mana pe umar. M-am bucurat sa-l simt aproape, sa nu ma simt singura. Chiar am simtit ca oricat de mult m-as fi schimbat de cand aveam sapte ani prietenii mei inca tineau la mine asa cum si eu tineam la ei. In acel moment am realizat cat de uniti eram, chiar in ciuda tuturor relelor care stateu impotriva noastra. Nici macar timpul nu poate destrama legile nescrise ale Codului Genilor Frunzei, si in niciun caz eu, cea care l-am respectat din ziua in care ne-am intalnit prima data eu si prietenii mei. Nu exista forta care sa poata distruge legaturile invizibile dintre noi. Eram puternici singuri, dar impreuna eram invincibili. Tuturor ne curge prin vene nu doar sange, ci si vointa de foc a shinobilor din satul ascuns intre frunze.
“Suntem o familie si asa vom fi mereu, indiferent ce se va intampla!”
Asta e prima si cea mai importanta lege a codului. Codul in sine este cel mai important lucru din lume pentru mine si pentru prietenii mei. Abia acum realizez ca fara acest cod prietenia noastra nu ar fi decat praf in vant. Codul este ceea ce ne tine uniti si puternici, iar eu nu trebuie sa uit asta, nu trebuie sa uit cat ori cat as uri sa dau explicatii, cineva tot trebuie sa le primeasca. Asa ca….

- Min si Yakon Sato nu sunt orice shinobii, sunt bunicii mei… am spus fara a-mi ridica capul din palme. Nesabuitul de Kakashi stie asta, dar e mult prea aerian ca sa gandeasca ce tampenie a facut, am adaugat ridicandu-mi privirea catre saten.
- Sakura, stiu cat de greu e sa pierzi pe cineva drag, pe cineva din familie. Si stiu ca nu e deloc usor sa lupti impotriva persoanelor pe care le iubesti, chiar daca se afla sub influenta unui jutsu meschin. Totusi, nu uita ca nu esti singura. Lasa-ma sa te ajut! mi-a raspuns acesta pe un ton parintesc.

Am incuviintat din cap si am pornit impreuna. O parte din mine credea ca mi-am calcat in picioare mandria pentru nimic, dar o alta parte stia ca nu exista o alegere mai buna. Eram constienta ca urma sa ma infrunt cu alte personae la care tin, dupa ce acum o saptamana a trebuit sa lupt impotriva propriei mame. Pentru toate astea aveaam sa-i platesc lui Kabuto cu varf si indesat, dar abia dupa ce aveam sa ma ocup de nemernicul de Madara . Daca nu ar fi fost Madara acum bunicul si bunica poate ar fi fost in viata. Pentru cateva secunde am retrait acele momente cumplite cu care a inceput viata mea sa se schimbe radical. In ziua in care implinisem cinci ani eram alaturi de bunicul in livada de ciresi. Eram langa cel mai batran cires, cel cu scoarta neagra ca abanosul, cel care infloreste o data la 100 de ani si ramane inflorit un an. Atunci l-am vazut pentru prima data pe cel ce purta masca portocalie si se numea Tobi. Atunci l-a ucis pe bunicul Yakon chiar sub privirea-mi neputincioasa si a jurat ca intr-o zi imi va face acelasi lucru mie. Doi ani mai tarziu, dupa ce Yuko a ucis intreg clanul, mai putin pe mine, Tayuya, Orochimaru si matusa Tsunade, tot Tobi a ucis-o pe bunica in timp ce ea se afla in misiune.

M-am dezmeticit din ganduri abia cand am ajuns in locul in care se desfasura lupta. Era clar ca dragii mei bunici erau cu mult peste nivelul celor cu care se luptau. Cu toate acestea, shinobii Natiunilor Aliate nu erau grau raniti. Cu regret vizibil brazdandu-mi chipul m-am avantat in lupta alaturi de saten. Dat fiind faptul ca stapaneam atat o chackra de foc, cat si una de fulger, nu-mi era greu sa ma confront cu bunicul care era utilizator al stilului lemn. Nu mi-a fost greu nici sa lup cu bunica, ea folosindu-se, la fel ca Tayuya, de un flaut cu care-si controla monstrii invocati. Bunica a fost cea care a invatat-o tot ce stie pe verisoara mea Tayuya. Si cum eu si Tayuya impartaseam orice secret, ea m-a invatat si cum sa anulez efectul acestei tehnici. Pentru a anula efectul tehnicii trebuie doar sa ating frecventa potrivita, astfel incat sa distrug sunetul produs de flaut cu un sunet mai mare produs de vocea mea.

In timpul luptei am avut prilejul de a discuta cu bunicul si bunica, dar si de a sorbi din priviri bustul binefacut al satenului care ma ajuta. M-am simtit implinita la gandul ca bunica era mandra de mine si de ceea ce realizasem. De asemenea bunicul mi-a complimentat stilul de lupta, precizia, atentia si ingeniozitatea de care dadeam dovada. Am reusit chiar sa creez o noua tehnica, Sageata Imparatului, pe care spre dezamagirea mea am folosit-o pe proprii bunici. Jutsul era unul deosebit, intrucat cei loviti de el nu mai puteau fi inviati nici macar cu Edo Tensei – ul lui Kabuto, dar nici cei deja inviati cu Edo Tensei pe care-i loveam cu tehnica asta nu se mai puteau regenera si nu mai puteau fi folositi pe post de pioni ai lui Madara si Kabuto. Asadar era clar cine urma sa castige acest razboi.

Se para insa ca datorita lipsei mele de autocontrol asupra propriei guri, atrebuit sa-l includ si pe Neji in minunata mea poveste de dragoste. Cu toate ca urasc sa dau explicatii, atunci cand vorbesc despre Sasuke nu ma simt de parca as da explicatii. Cand vorbesc despre Sasuke as putea s-o tin asa zile intregi fara a permite cuiva sa ma opreasca. Totusi, lui Neji i-am rezumat povestea in cele 20 de minute in care ne-am intors la grupul condus de cel pe care candva l-am numit “sensei”. Recunosc, acesta a fost al doilea cel mai placut “interogatoriu” la care am participat, dupa cel in care matusa Tsunade mi-a cerut zeci de explicatii cand m-am intors din asa numita misiune racita.





Abia intoarsa din mica excursie, nici n-am apucat sa respire cum se cuvine ca am fost trasa de mana cu brutalitate de Kakashi care mi-a cerut tone de explicatii pentru ceea ce facusem. A ridicat tonul la mine atat de mult incat puteam jura ca-l aud toti oamenii in viata. Eu nu faceam decat sa-mi dau ochii peste cap sis a-mi incrucisez mainile, fapt care-l enerva si mai tare. In cele din urma a izbucnit asemeni unui vulcan :

- Ai de gand sa-mi ce-a fost in capul tau cand ai plecat?
- Da, am raspuns absenta.
- In viata asta?! mi-a replicat acesta pe un ton nervos.
- Poate, am raspuns la fel de absenta.
- Esti invitata mea! a urlat el, mai avand putin pana sa-mi sparga timpanele.
- Asa am avut eu chef! am raspuns dezinteresata si i-am intors spatele, lasandu-l cu ochii-n soare.

Am reusit sa-l enervez atat de tare incat a inceput sa ma faca in toate felurile posibile si imposibile, de la rasfatata, pana la cuvinte cu adevarat jignitoare, pentru cele care se simt. Ca raspuns i-am zis sa se duca naibii, dar mi-a spus ca eu sunt mai potrivita pentru asta. In ciuda faptului ca avea mare dreptate, am tacut si mi-am continuat drumul, la mai putin de cinci secunde dupa fiind asaltata de Hinata. Bruneta m-a prins de incheietura mainii si m-a tras dupa ea intr-un luminis.

Soarele mi-a sagetat fata cu razele sale blande, iar apoi mi-a permis sa-i admir frumusetea apusul. Insa nu pentru mult, caci Hinata s-a pozitionat in fata mea, blocandu-mi privelistea. Si-a incrucisat mainile si a rostit un “ Astept! “ foarte accentuat. Nestiind la ce se referee i-am cerut mai multe detalii, ca sa vad cum isi deschide gura si-mi spune pe un ton inicent ca Neji i-a spus tot, mai putin ultima parte, pe care i-a spus ca i-o voi dezvalui eu. Mi-am scotocit mintea in cautarea acestei ultime parti si am ajuns la concluzia ca era exact ceea ce-i spusem varului ei pe drumul de intoarcere. Mi-am complimentat in surdina inteligenta rar intalnita, facand-o pe brunet sa chicoteasca si mai apoi sa-mi reaminteasca faptul ca sunt fata si nu se cade sa vorbesc intr-un asemenea hal. I-am dat dreptate, dupa care mi-am jurat ca va fi ultima pe care o implic in acest dezastru. Simteam ca pusesem deja prea multe personae in pericol, implicandu-ne in povestea mea si a lui Sasuke. Nu puteam suporta gandul de a mai pierde vre-o persoana la care tin. Am oftat prelung si am inceput sa-I povestesc tinerei Hyuuga intreaga poveste. M-a interrupt de atatea ori incat nici macar nu mai tineam minte, si asta doar pentru a-mi cere detalii pe care credeam cad oar Ino era in masura sa mi le ceara. Nu pot insa spune ca m-am enervate, deoarece pentru prima oara de mult timp incoace m-am simtit fata, m-am simtit cu adevarat eu, exceptand momentele petrcute cu Sasuke, de la intamplarea de pe insula Shima pana in present. Am ras alaturi de pritena mea as cum n-o mai facusem de ani buni. Nu mi-am putut stapani rasul cand aceasta a spus ca Sasuke e un adevarat fenomen, deoare nu exista fata care sa nu se fi indragostit de el. Dupa asta am privit-o cu mirare, intreband-o de priviri daca si de cand ii placea ei de brunet. Mi-a raspuns cu un “ Doar e unicul si inegalabilul Sasuke Uchiha, toata lumea il place.” Care m-a surprins intr-adevar. Am crezut mereu ca ea era nebuna dupa Naruto, fapt pentru care i-am refuzat blondului orice intalnire la care m-a invitat vreodata. Fata nu a negat, dimpotriva mi-a confirmat spusele si mi-a multumit ca l-am respins pe blond atat de dur. De asemenea, abia acum a inteles de ce i-am respins pe toti baietii care m-au invitat vreodata la o intalnire sau care m-au rugat sa fiu iubita lor. Si era o lista lunga care incepea cu Naruto si se termina cu Neji. Am remarcat insa ca cele mai minunate cupluri luasera nastere odata cu razboiul, adica eu si Sasuke si ea si Naruto.

Conversatia noastra a fost insa brusc intrerupta de o voce masculina necunoscuta mie sau prietenei mele:

- Domnisoara Haruno?