Capitolul 40: M-am saturat de tine!

Sakina:

Incerc sa gasesc un post de radio care sa dea o melodie cat de cat buna, nu ca cele din zilele noastre insa nu resusesc sa gasesc nicidecum! Ma tulbura atat melodiile cu versurile lor prostesti, fara niciun sens, cat si gandurile mele ce se bat,se tarasc, se navalesc in capul meu mult prea incarcat in ultima vreme. Of! Ce sa fac? Ma tot gandesc la seara trecuta. Cu siguranta nu pot trece cu vederea. A fost cea mai importanta seara din viata mea! Am retrait sentimentul de afectiune pentru cineva de gen opus, cel de grija si de dragoste...pot spune ca mi-am dat seama de iubire. De iubirea pe care i-o port unui vampir. Mai da-o-n colo daca e vampir! Cui ii mai pasa in momentul asta?! Si cel mai important este ca e reciproc. Si el tine la mine!

Adevarul e ca am simtit un fel de atractie pentru el de mai mult timp si nu doar fizica. Este singurul baiat care are capul pe umeri, este amuzant, este destept si stie sa aiba grija de tine. Este iubitor si arata super. Nu sunt superficiala, caci vad ca ce simt eu pentru el ar putea sa aibe cicatrice pe viitor. Poate ar iesi ceva frumos daca am incerca, dar cum sa fac eu asta in momentul de fata?! Of Sakina! Trezeste-te mamica! Nu mai esti adolescenta de alta data ce s-a indragostit orbeste de un baiat si a fugi de-acasa! Ai imbatranit! Acum esti de maritat si uite pe cine ai intalnit? Marele Mike! O Doamne! Poate se trezeste blondinul sa ma ceara...cred ca as innebuni, daca nu cumva am facut-o.

Ca tot veni vorba de Mike...oare e la mine? Sper ca nu, e ora 13 si daca afla ca nu am fost acasa aseara, o sa iasa oribil. Ma inec in ganduri, conducand robotic, fara sa fiu atenta, pana cand realizez ca am ajuns acasa. Cine mai poate numi locul asta "acasa"? "Acasa" trebuie sa fie undeva unde te gaseste familia cu mare drag, unde esti bucuros sa te duci, unde abia astepti sa ajungi dupa o zi problematica, in care ai intalnit tot felu' de oameni si situatii, nu locul acesta pustiu, plin de ura si durere unde ma indrept eu im momentul asta. Casa mea pare asa de sinistra de cand s-a mutat Mike aici...vreau o alta casa!

Tocurile mele fac destul de mult zgomot in general, asa ca dupa ce incui poarta, merg tip-til tip-til catre usa - poate am noroc sa nu fiu observata- si intru in casa. Ma descalt cat ai zice peste si ma pregatesc s-o iau usor pe scari cand o voce rece,dura, ragusita si dezgustatoare pentru mine, ma opreste haotic, strigandu-mi numele. Ochii mei se facura mari cat cepele, in ei parca vazandu-se ce urma sa mi se intample. Imi era frica. Acesta e unul din putinele momente din viata mea cand intr-adevar imi era frica! Imi intorc privirea usor inspre partea dreapta unde il vad pe Mike stand pe canapeaua mea de piele, comod, cu un pahar plin cu whisky de cea mai buna calitate de-al meu. Pahar plin?! Taranule, asta e whisky, nu bere! Asta nu se bea, se degusta! N-ai ce sa-l inveti pe ignorant... Privirea lui era ca a unui criminal in serie. In ochii lui parca se putea citi alcool-ul al carui limita a fost depasita de mult.

-Unde ai fost draga mea?! ma intrebase incet, calm si frumos Mike, dand tot paharul pe gat. -Reiau....se degusta, nu se bea!!!!-
-Am fost sa-ti cumpar cadoul pentru poimaine...stii, e Ajunul. incercam eu sa par foarte convingatoare, insa ceva imi spune ca pe aceasta minciuna nu am ales-o cum trebuia
-Aha. Toata noaptea ai cautat un cadou pentru mine?!imi raspunse acesta, vizibil nervos. Ce important ma simt! Si spune-mi mi l-ai adus cumva pe Uchiha ca si cadou? L-ai impachetat tu aseara si i-ai pus fundita rosie special pentru mine?

Raspunsul lui m-a dat gata. Banuia ceva... Nu aveam cum sa-i mai spun nimic. Acesta se ridica usor de pe scaun si se indreapta cu paharul spre mine. Il arunca cat colo si-si puse mainile in buzunar, venind inspre mine. Acum jumatate de metru ne mai despartea. Ii simteam privirea cum ma blestema, insa eu nu puteam sa ma uit la el. Duhnea a alcool de la o posta.

-Am auzit ca Uchiha a luat-o pe cai gresite si ca a inceput sa bea. Saracul copilas! Si am mai auzit si ca aseara nimeni nu dadea de el. Se ascunsese intr-un club din afara orasului. Stii cumva ce s-a intamplat cu el de a ajuns astazi acasa nevatamat tocmai din Osaka, luand in considerare faptul ca NU avea masina?! ma intreaba frumos si calm, accentuand cu vocea rece "nu"-ul
-Nu stiu...

Poc! Asa s-a auzit ecoul 30 de secunde. Imi daduse o palma a carei urmare a fost impactul meu cu parchetul rece din hol. Parul meu imi proteja fata de privirea lui ucigatoare.
-Nen******o! Pana***a ce esti! Nu esti buna de nimic! Eu stau si te astept toata noaptea si tu ai tupeul sa vii a doua zi sa-mi spui ca ai fost sa-mi iei cadou? Ma crezi pr**t?! Ma crezi orb? Ce ma crezi? Nu dau doua parale atat pe cadoul tau, cat si pe vorbele tale mincinoase!
Toate lucrurile astea ii ieseau din gura cu atata rautate. Ar fi avut poate dreptate sa-mi fi spus asa, daca chiar eram intr-o relatie, daca chiar ne iubeam, dar nu in situatia asta idioata! Ce ma durea mai tare erau loviturile lui. In tot acest timp el dadea fara mila cu piciorul in corpul meu alb ca varul, care de la un timp, a inceput sa tremure.

-Unde ai fost toata noaptea? Pe unde umbli?!
Nu-i pasa ca tremur, nu-i pasa ca sunt fata, nu-i pasa ca ma doare. Vazand ca nu primeste niciun raspuns, si-a luat cheile de la casa lui si-a plecat, dar nu inainte de a-mi sopti la pamant:
-Asta nu s-a terminat!
Tranteste usa! Si in urma lui lasa durere.

Sakina, tu nu esti asa! Haide Sakina! Ridica-te Sakina! Ridica-te! Tot strigam la mine dar fara folos. Numai lacrimi imi ieseau din cristalele mele verzi. Ma doare fiecare particica a corpului. Nu stiam ce sa fac, pe ce drum s-o apuc. Voiam doar sa plec si sa nu ma mai intorc. Sa fug de "acasa". Intr-un final reusesc sa ma ridic cu curaj, sa-mi sterg lacrimile si sa merg spre dus.
Dupa ce teroarea aia dureroasa, care ar fi trebuit sa-mi spele corpul, nu sa-mi dea atata durere s-a terminat, am mers in camera la mine. Era ora 8 seara.Cautam nedumerita telecomanda. Voiam sa ma calmez, cand colo, vad o rama lasa-ta cu fata in jos, prafuita ce ma implora sa o ridic. Fac asa cum mi se cere si observ poza facuta acum un an cu mine si Sakura la circul Taiko. Cat ne-am mai putut distra atunci! Eu aveam frisca drept mustata si ea rodea o acadea de zici ca era piatra. Lacrimile au inceput sa-mi cada de pe fata fara a-mi da seama. Nu pot sa cred cum am ajuns! Simt ca innebunesc. Ca toata lumea sta pe mine si se asteapta de la mine sa fac si ce le place dar si ce-i bine. Am nevoie de cineva! Am nevoie de un sfat! Am nevoie de o imbratisare...

Arunc rama pe pat, incep sa alerg prin casa dupa chei, ma urc in masina si zbor unde vad cu ochii