Dorinţe imposibile.

Astept cat mai multe pareri. Dorinţe imposibile. - Pagina 5 268890

Va pup dulce si va iubesc. :x

Astept cat mai multe pareri si critici. Dorinţe imposibile. - Pagina 5 359687

Ee.. păi nu e treaba mea să critic :p
Dar totuşi aş vrea să te întreb..
Continuarea când o pui ?

Postez si eu un comm. Vai dar ce capitol frumos!!! Imi place asa de mult!!! Si dupa olimpiada de chimie care o fost o intreaga catastrofa chiar ai reusit sa ma relaxezi. Iti multumesc ca ai pus un capitol asa de frumos si il astept cu nerabdare pe urmatorul. Pune-te pe tastat. Choco te pupaceste dulce!!! kiss

Nextul cred ca il pun in seara asta dragele mele:x
ma bucur ca v-a placut capitolul :X

Ne-a plăcut draga mea!
Foarte mult! Şi chiar m-aş bucura să pui nextul în seara asta. a hug

Te pup dulce! kiss

Şi acum, mult-aşteptatul NEEXXXXXT la Bluff*Tv* ! Vizionare plăcută ! :-x

Capitolul 10 - Şi mai multă durere (partea I)

Rozalia mea îşi deschide încet ochii, lăsând la vedere smaraldele verzi. Valuri de fericire pun stăpânire pe mine. Zâmbeşte puţin în colţul gurii, apoi îşi închide din nou ochii. Răsuflu uşurat şi îmi pun mâinile sub cap. În mintea mea se derulează toate momentele minunate petrecute cu ea pe insula pustie ... Ce n-aş da să fim din nou acolo...doar noi doi ...

Din perspectiva Sakurei(a mea) :

Încerc să deschid puţin ochii, dar nu pot, sunt prea grei. Mai încerc de câteva ori şi reuşesc.Un miros de medicamente îmi inundă nările. Peste tot numai alb. Da, am ghicit deja unde sunt, la spital.Cum am ajuns aici? În partea dreaptă a mea, stă întins pe pat ... Itachi, având pe faţă un zâmbet uriaş. Ce se întâmplă, îmi poate spune şi mie cineva?? Oare am murit? Am ajuns în rai cu Itachi? Nu înteleg. Sunt foarte confuză. Închid ochii din nou. Regret ce am făcut. Nu trebuia să încerc să mă sinucid. Oftez şi trag aer adânc în piept. Îl văd pe Itachi cum îşi pune mâinile sub cap. Mă întreb ce gândeşte acum despre mine. Poate crede că sunt o nebună, cu înclinaţii sinucigaşe. Păi, să o luăm logic. Chiar asta sunt. Dar totuşi, nu înţeleg cum de mai sunt în viaţă. Singura explicaţie care o am în cap este că Itachi a donat sânge pentru mine. Nu ştiu ce să mai cred. Este o linişte atât de apăsătoare ... Niciunul nu vorbim unul cu celălalăt, nici măcar nu ne privim. Încerc să îmi mişc mâinile dar observ că sunt bandajate. Mda, din cauza tăieturilor. Cu mişcări uşoare, mă ridic de pe pat şi încep să studiez camera. De abia acum observ că sunt îmbrăcată într-o rochiţă scurtă, albă, mai sus de genunchi. Itachi face acelaşi lucru. Se apropie de mine şi mă priveşte adânc în ochi, vrând să citească dincolo de aceştia.
- În sfârşit, te-ai trezit. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine.Bine că am venit la timp să te salvez. spuse acesta afişând un zâmbet gingaş.
Nu scot absolut nici un sunet, doar mă uit la el confuză. Să mă salveze? De ce ar face asta? Oftez lung şi îl iau în braţe. Am crezut că se va opune, dar nu a fost aşa. Am stat aşa câteva minute bune, până când uşa s-a deschis şi şi-a făcut apariţia medicul. Îl împing repede pentru a nu fi observaţi, dar nu a fost aşa.
- Se pare că te-ai trezit în sfârşit. Ai să mai rămâi în spital încă câteva ore. După aceea, poţi pleca acasă. spuse doctorul şi ieşi val-vârtej din cameră.
- Itachi, cum de ai ştiut că am să mă sinucid? îl întreb eu lăsând capul în jos.
- Nu am ştiut, pur şi simplu am venit să îmi cer scuze că m-am purat urât cu tine când am plecat de acolo. îmi răspune el cu un fel de bucurie în voce.
Înghit în sec şi nu mai spun nimic. Doar îl privesc în acei ochi negri, inconfundabili. De abia aştept să plec de aici. Nu mai suport mirosul ăsta. Mă uit la ceasul de pe perete şi văd că este ora 7 dimineaţa. Razele soarelui pătrund printre jaluzelele albe, imaculate. Oftez şi mă aşez din nou pe suprafaţa moale. Am şi uitat că este Itachi aici. Se aşează şi el lângă mine, privind în gol.
- I-Itachi, tu ai donat sânge pentru mine? Pentru că altfel nu mai eram în viaţă. În momentele acelea, am conştientizat şi eu că pierdusem foarte mult sânge. zic pe un ton foarte temător.
Acesta dă aprobator din cap. Nu-mi vine să cred ce poate să facă această fiinţă pentru mine. Este un înger picat din cer...

Din nou şi iar şi din nou şi iar îmi cer o grămadă de scuze că este foarte scurt, dar vreau să mai lungesc ideea.
Ştiu că este extrem de plictisitor, dar na. N-am ce să fac acuşi.
Vă promit că următoarele capitole vor fi mult mai interesante şi mai lungi.:x
Vă iubesc.
Şi din nou iertaţi-mă din suflet că este scurt.

Nu-i nimic bluff' :)
Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! :-x
Nu e plictisitor! Este foarte frumos.
Şi celălalt capitol când ai de gând să îl pui ?

Aştept cât mai multe păreri. :-x

Pai am trecut si eu pe aici si am zis sa-ti dau un comm. Acest capitol este foarte frumos si plin de mister. Imi place extrem de mult cum ai descris sentimentele personajelor, iar dialogul nu mi se pare sec deloc. Pune-te pe tastat, ca de nu vin la tine si te pap. Astept nextul. Choco te pupaceste dulce!!! kiss

Dap, pun în seara asta nextul :X

Ok draga mea! Îl aşteptăm!

Şi acum, mult-aşteptatul NEEEEXXT! Sper să vă placă ! :-x Capitol dedicat lui Chochuţ :x şi Ellie :x ! Dorinţe imposibile. - Pagina 5 273918

Capitolul 11 - Şi mai multă durere(partea a IIa) + O apariţie neaşteptată

Mă uit la el şi îi zâmbesc sincer. Câtă nevoie am eu de el ... nici nu ştie. Mi-aş da şi viaţa pentru el. Mă simt ciudat. Murmur un "mulţumesc" şi îi dau un pupic scurt pe obraz. Înroşeşte puţin, iar eu încep să chicotesc. Cred că şi-ar fi dorit mai mult decât un simplu pupic, sunt sigură. Dar trebuie să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Pff, de abia aştept să plec de aici. Oftez şi îmi dau ochii peste cap. Parcă orele sunt minute, pur şi simplu nu mai suport locul ăsta. Brusc, uşa se trânteşte de perete, speriindu-mă foarte tare şi intrând foarte grăbită o asistentă. Se apropie de mine şi începe să îmi scoată bandajele. Mă uit la ea confuză, dar aceasta nici măcar nu mă priveşte. După câteva minute termină şi mă anunţă că pot pleca acasă, deoarece rănile sunt aproape vindecate complet. Dau afirmativ din cap şi iese vijelios din cameră. Mă întreb ce are toată lumea de se grăbeşte. Mai întâi doctorul, acum asistenta. Mă rog, poate au prea mulţi pacienţi de tratat. Off, ce gânduri nesemnificative am şi eu. Îi spun lui Itachi că trebuie să mă schimb, hainele mele fiind pe pat.
- Vrei să plec? mă întreabă arătând cu degetul spre uşă.
Clatin din cap în semn că nu. Nu mă deranjează deloc. Mă dau puţin mai în spate de el. Încep să îmi scot rochiţa încet, parcă vrând să-l provoc. Observ că îşi muşcă buza inferioară foarte tare. Până la urmă rămân doar în lenjerie intimă. Îl văd pe Itachi cum închide ochii, nemaiputând rezista tentaţiei. Pe mine mă bufneşte râsul. Deschide un ochi şi îşi îndreaptă privirea fix pe sânii mei, lucru ce mă cam enervează. Eh, foarte bine. Mă întorc cu spatele, expres. Iau pantalonii de pe pat , dar când să mi-i pun pe mine, simt cum două braţe îmi înconjoară talia, făcându-mă să tresar puţin. Îşi pune capul pe umărul meu, privirea aţintită spre sânii mei, ca de obicei. Off, doamne, pervers te-a făcut maică-ta ! Mâinile sale încep să urce încet, încet, provocându-mi furnicături. Îl opresc exact la ţanc, atunci când a ajuns aproape de sânii mei. Îi trag o privire ucigătoare, iar Itachi îşi îndepărtează mâinile repede. Mă întorc spre el şi îmi pun mâinile în şold. Zâmbeşte prostesc şi îşi bagă mâna prin păr, ca un copliaş. Îmi dau ochii peste cap şi mă îmbrac repede. Ce bine că am scăpat de aici. Când să deschid uşa, Itachi se pune repede în faţa ei. Ce mai vrea acum? Nu i-a fost de ajuns ce mi-a făcut mai devreme? Mă priveşte adânc în ochii mei verzi. Mă uit confuză la el.
- Pot să te conduc eu acasă? mă întreabă într-un final.
- Nu sunt un copil. Pot să mă descurc şi singură. Itachi, dă-te sau te plesnesc! îi răspund tare şi răspicat.
- Ah, plesneşte-mă, oricum nu am fost cuminte. spuse mângâindu-mi chipul. Nu m-am mai putut abţine, ridic palma şi i-o lipesc, întorcându-i faţa. Se dă la o parte şi eu reuşesc într-un final să ies. Acesta mă urmează, frecându-şi obrazul lovit. Eh, poate credea că glumesc. De acum încolo să înveţe că nu e de glumă cu mine. Ne apropiem de ieşire din spital. Încă un pas şi ... am scăpat din acestă închisoare. Răsuflu uşurată şi mă uit în jurul meu. Clădirile uriaşe acoperă norii, iar şoferii foarte grăbiţi claxonează non-stop. Ah, câtă durere de cap îmi poate provoca acest sunet. De abia acum mi-am aminit că am lipist de la şcoală. Sper din tot sufletul ca domn' director să nu mă fi dat afară. Trebuie să am o explicaţie bună pentru asta. În fine. Găsesc eu ceva. Îl întreb pe Itachi cât este ceasul, iar acesta îmi zise că e ora zece jumate. Pff, păi pentru moment am să trec pe la şcoală să îl anunţ pe director de ce am lipsit de la ore. Ce viaţă grea!
- Itachi, eu trebuie să mă duc până la şcoală, am ceva de rezolvat. îi spun repede şi o iau la fugă, nelăsându-l să mai zică ceva. O iau pe o scurtătură printr-un părculeţ, este atât de pustiu ... şi de liniştit. Cât îmi place acest cuvânt : linişte ...
Într-un final ajung în faţa şcolii. Intru pe poartă şi nici nu o mai închid. Alerg pe holurile şcolii ca o nebună. Într-un sfârşit ajung în faţa unei uşi pe care scria mare "DIRECTOR". Îmi fac puţin curaj, trag aer în piept şi ciocăn de două ori, dar fără răspuns. Mai bat odată, dar mai cu putere şi se aude dinăuntru un "intră" scurt şi înfundat. Deschid uşa şi păşesc încet până în faţa biroului său.
- Domnişoară Haruno, ce bine că v-aţi gândit să mai treceţi şi pe la şcoală. îmi spune rece şi încruntând sprâncenele. Se vedea după faţa lui că este foarte supărat. Trebuie să găsesc o explicaţie bună pentru chestia asta. Doar nu mă apuc să îi spun că am fost pe o insulă cu Itachi, un elev de-al şcolii. Încerc să deschid gura pentru a spune ceva, dar cuvintele parcă nu vor să iasă. Trag aer în piept şi îmi fac curaj.
- Domnule director, îmi pare foarte rău că nu v-am anunţat, dar am avut nişte probleme familiale. Vă rog din suflet să mă iertaţi. îi zic repede.
- Dacă aşa stă treaba, te iert. Dar altă dată anunţă-mă te rog.
Dau afirmativ din cap şi ies din încăpere. Mă sprijin de peretele de lângă uşă şi răsuflu uşurată. Eh, am scăpat şi de data asta. Cât de multe lucruri se pot întâmpla în câteva zile... Mai bine m-aş duce acasă. Îmi este foarte dor de pătuţul meu moale. Zâmbesc în sinea mea şi încep să cobor cu grjiă scările de marmură. Ies repede din şcoală şi mă îndrept cu paşi mărunţi spre apartament. Merg cu capul în jos, gândindu-mă la cât de crudă poate fi viaţa, uneori. Într-un sfârşit ajung în faţa blocului. Îl studiez puţin. Mda, a rămas acelaşi, neschimbat ca întotdeauna. Urc repede scările şi într-un final deschid uşa repede de la apartament şi mă descalţ repede. Ah, casă dulce casă ! Mă duc în dormitor şi mă trântesc pe patul moale. Închid puţin ochii şi zâmbesc. Îi deschid pentru o clipă şi privesc către ceasul de pe perete. Este ora două jumătate. Mereu m-am întrebat cât de repede poate trece timpul, uneori în anumite circumstanţe. Deodată, se aud câteva bătăi în uşă. Tresar puţin, mă întreb cine poate fi. Mă ridic cu greu de pe suprafaţa moale şi mă îndrept spre uşă, scărpinându-mă în cap. Deschid uşa şi am mai-marea surpriză să o văd pe Hinata, cea mai bună prietenă a mea. Nu mai stau pe gânduri şi sar în braţe la ea. Nu ne-am mai văzut de vreo 5 luni. Îmi era aşa un dor de ea. Îmi răspunde la îmbrăţişare, după câteva secunde vrea să se îndepărteze, dar eu nici gând, tot acolo strângând o ţineam.
- Da, Sakura, draga mea, şi mie mi-a fost foarte dor de tine. răspuse ea chicotind. Mereu îmi citeşte gândurile. Este o persoană minunată, are un suflet blând, gata să sară în ajutorul cuiva. Până la urmă îi dau drumul din îmbrăţişare, lăsând-o să mai respire. O poftesc politicos în apartament. Începe să îl studieze amănunţit. O îndemn să ne aşezăm pe canapea. Ne facem comode şi începem să povestim ce am mai făcut pe-aici , pe-colo. I-am povestit cu lux de amănunte cum l-am cunoscut pe Itachi, ce am făcut pe insulă ... lăsând-o pe Hin cu gura căscată. Îşi scutură puţin capul pentru a-şi mai reveni.
- Scuze că îţi spun, dar ştii doar că este o iubire imposibilă, nu? mă îbtreabă cu o urmă de tristeţe în glas.
Dau afirmativ din cap şi îl las în jos. Hinata mă strânge în braţe, parcă îmbărbătându-mă, forţându-mă să fiu tare. Îi răspund la îmbrăţişare şi zâmbesc în sinea mea. Hinata este o prietenă adevărată, niciodată nu m-a lăsat la greu, eu o consider sora mea. Ne cunoaştem dintr-a patra. Mai povestim noi ce mai povestim, chestii nesemnificative. Nici nu am observat cât de repede a trecut timpul. M-a făcut într-adevăr să mă simt bine. Îmi îndrept privirea către ceas. Este 21:30. Hin mă anunţă că ar cam trebui să plece. Nu stă foarte departe de mine, numai că nu avem timp să ne întălnim şi să pălăvrăgim. O conduc până la uşă şi o mai iau o dată în braţe în semn de "la revedere". După ce pleacă, mă bag direct în pat, pentru că mâine dimineaţă am ore. Oftez puţin şi sting lumina, afundându-mi capul în perna moale care mă aştepta de mult.
Razele soarelui îmi gâdilă chipul gingaş, obligându-mă să mă trezesc. Mă întind puţin pentru a mă mai dezmorţi. Mă pun în şezut şi îmi frec încet ochişorii. Casc lung şi mă îndrept cu paşi mici spre baie. Îmi fac siesta de dimineaţă, ca de obicei. Aleg din dulap un tricou puţin mai lung, roz, cu volănaşe şi nişte blugi strâmţi negri. Mă încalţ cu nişte botine negre şi mă uit la ceas. Este 8 fără zece. Mai bine m-aş grăbi. Ies vijelios din apartament şi fac semn repede unui taxi. În cinci minute sunt în faţa şcolii. Intru repede şi mă îndrept spre claasa mea, căci acolo am oră. Când să apăs pe clanţă, simt cum îmi curge rimelul. Shannaro! Fug cât pot de repede spre baie. Deschid uşa încet şi în faţa mea se află ... Itachi sărutându-se de mama focului cu o blondă. Ba mai mult, i-a băgat mâna pe sub bluză. Inima mi se sparge în mii de bucăţi. Valuri de nervi pun stăpânire pe mine. Nu mai vreau să aud de acest băiat în viaţa mea ! Bat cu tocul în gresie, forţându-i să se dezlipeasscă. Cu greu mă abţiin să nu plâng. Itachi înghite în sec, iar blonda lasă capul în jos. De ce mi se întâmplă mie asta, de ce ??!

Aştept cât mai multe păreri despre capitol. ^_^

Vai Doamne ce nervi am! X(
Cum poate să facă aşa ceva! X(
Ipocrit hapciupaletic X(
Off bluff' :( Când pui continuarea ?

Si eu pe aici! Vai ce onoare pe mine. Mi-ai dedicat capitolul, ma simt foarte fericita. Iti multumesc mult. Acest capitol este extraordinar, iar sentimentele personajelor sunt descrise asa cum ar trebui, adica foarte frumos. Greselute nu am vazut, dar la ora asta... Pune-te pe tastat ca daca nu postezi nimic vin la tine si te pap. CHoco te pupaceste dulce de tot!!! kiss

Şi mulţumesc foarte mult că mi l-ai dedicat şi mie draga mea! :X

N-aveti pentru ce:X Ma bucur ca macar voi imi cititi ficul :X:X:X

Draga mea,când pui continuarea ? :x

In seara asta cred... :x Dorinţe imposibile. - Pagina 5 127686

Astept si eu critici.
Pana acum nu am avut deloc...ma rog 2...
dar nu de la cei din comisie.
va rog frumos !

P.S. : Astept cat mai multe pareri si critici.

Scumpa mea.. Mai pui continuarea în seara asta sau o laşi pe mâine ?
Doar aşa,ca fapt divers.. că sunt foarte curioasă să văd ce se va înâmpla
Te pup dulce de tot

Te rog frumos sa ma ierti, dar o pun maine scumpo>:D<
Astazi nu am prea avut timp...
Inca o data te rog sa ma ierti. :x

Nu face nimic draga mea
Abia aştept să-l citesc mâine!
Te pup dulce.

Am revenit cu nextul la Bluff*Tv* ! Vizionare plăcută !:-x

Capitolul 12 - "Trebuie să te uit!"

De ce mi-a făcut asta? Cum de nu mi-am putut da seama că doar se foloseşte de mine? Cum m-am putut încrede în cuvintele lui, în săruturi??? De ce am fost atât de naivă? De ce a trebuit să intre în viaţa mea? Miliarde de întrebări fără răspuns se învârteau în mintea mea. Privesc stupefiată scena ce se desfăşura în faţa mea. Bat de câteva ori cu tocul în gresie, forţându-i să se dezlipească. Itachi înghite în sec, iar blonda lasă capul în jos. O rog frumos să plece pentru că nu mai am mult şi o iau la bătaie. Aceasta începe să alerge pe coridor. Perfect ! Am rămas doar noi doi. Pun mâna în şold, aşteptând ca Itachi să spună ceva în apărarea sa. Dar nu o face. Se uită la mine ca şi cum nu m-ar mai fi văzut de nu ştiu câţi ani. Mă îndrept încet spre el, acesta închide ochii şi strânge din dinţi. Ridic palma deasupra capului şi i-o lipesc pe obrazul său, înroşindu-l şi întorcându-i faţa. În afară de asta, îi mai trag un şut între picioare de sper să îl ţină minte toată viaţa. Păi la câţi nervi am, asta merită. Îşi duce instinctiv mâinile la punctul sensibil. Pufnesc încet, vrând să nu mă audă.
- Îţi place să mă vezi suferind? Te-ai folosit de mine, aşa-i? Nu ştiu cum am putut fi atât de naivă. Dar ştii ceva? Nu mai vreau să aud de tine în viaţa mea!!! Mi-ai distrus-o ! ţip eu la cât mă ţin plămânii.
- Vrei să ştii de ce am făcut ceea ce am făcut? Ca să ... ca să pot uita de tine ! îmi spune acesta calm, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Fac ochii mari cât cepele, adică după ce i-am făcut, poate să vorbească atât de calm cu mine? Şi a făcut asta doar ca să mă uite pe mine?! NU,nu , nu! Nu mai vreau să mă încred în cuvintele lui. Este un ipocrit şi prefăcut, ca toţi ceilalţi. Şi eu care credeam că este altfel. M-am înşelat amarnic. Mă întorc cu spatele, vrând să plec, dar acesta mă prinde de braţ. Înghit în sec şi mă întorc.
- Ce mai vrei? îi spun pe un ton rece şi furios. Nu îmi zice nimic, doar că se uită la mine cu o urmă de blândeţe în ochi, apoi îmi zâmbeşte, aşa cum o făcea înainte. Ridic din sprânceană, vreau să scap din strânsoare dar nu mă lasă. Îmi cuprinde corpul cu ambele braţe, nu înţeleg unde vrea să ajungă. Încep să mă zbat să scap din strânsoare, dar într-un moment de neatenţie, alunec pe gresie şi cad pe jos, cu el peste mine. Nu pot să cred ! Mai rău de atât nu se poate? Îi arunc o privire ucigătoare, iar buzele lui perfect conturate se arcuiesc într-un zâmbet pervers. Ce ai de gând Itachi, ce ai de gând??
- Itachi, lasă-mă ... în ... pace ! îi spun eu pe un ton foarte calm. Nu ştiu cum am reuşit să-i vorbesc atât de calm. Nu spune nimic, doar îşi apropie buzele sale de gâtul meu, muşcându-l destul de tare, făcându-mă să scot un geamăt de durere. Doamne, trebuie să scap odată! Îşi strecoară mâna pe sub tricoul meu, ridicându-l până la sutien. Nu pot să ţip, dacă mă aude cineva şi mă vede în halul ăsta, mă va duce la director cu siguranţă. Deci trebuie să-mi păstrez calmul şi să găsesc o soluţie. Aici vroia să ajungă. Să se culce cu mine, logic. Orice bărbat şi-ar dori asta, la ce minte de cocoş au toţi. Iar începe să mă sărute pe gât, frate reuşeşte să mă calce pe nervi. Deodată, un tuşit puternic şi răguşit mă face să înghit în sec. Nu se poate !!! Itachi se ridică repede de pe mine, iar eu fac acelaşi lucru. În faţa noastră stătea directorul, cu mâinile încolăcite în jurul taliei, având pe chip o expresie foarte foarte furioasă. Probleme, probleme, probleme!! Am încurcat-o rău de tot. O să fiu dată afară? Oh, doamne, în ce încurcătură m-am băgat! Cum o să-i explic eu toate astea?
- Domnule director ... încerc eu să înşir câteva cuvinte, dar nu îmi reuşeşte deloc. Ce mă fac? Ce să-i spun?
Domnule director, nu este ceea ce credeţi. Lăsaţi-mă să vă explic. Vroiam să mă duc la oră, când am auzit nişte sunete foarte ciudate venind de pe acest hol, mai exact din baie. Am intrat şi l-am găsit pe acest tânăr sărutându-se cu o blondă. Le-am ţinut predică câteva minute după aceea blonda a plecat, iar eu am rămas cu el. A vrut şi el să plece, dar a alunecat pe gresie şi a căzut peste mine. Tocmai încercam să-l duc la dumneavoastră în birou. spun eu repede, rămânând fără suflare. Sper să mă creadă...
- Itachi, de ce cauzezi liceului numai probleme? Off, foarte bine. După ore, rămâi la detenţie. spuse directorul şi ieşi din baie.
Nu am mai stat pe gânduri şi ies şi eu repede de acolo. Cine ştie ce gânduri mai are Itachi. Răsuflu uşurată că am scăpat şi mă îndrept spre clasa la care aveam de predat. Orele au trecut mai repede ca vântul. Este ora 2 fără zece. Dau drumul ultimei clase la care mai aveam şi oftez. Cât de multe probleme poate avea o fată de numai 21 de ani într-o zi. Ei bine, aceasta este viaţa. Mă gândesc să demisionez din acest post, cel de profesoară, oricum nu câştig mult...Dar astea sunt planuri de viitor. Hmm, poate am fost prea dură cu Itachi. Nu cred că merita ceea ce am făcut ! Ah, ba da! Merita din plin. Off, doamne, ce fac? Mă contrazic singură? Nu mai vreau să cad din nou la picioarele lui. Nici nu ştiu cum am ajuns atât de repede în faţa şcolii. Poate din cauză că gândesc prea mult. Ar trebui să mă mai relaxez. Cred că mi-ar face bine o tură de cumpărături. Scot din geantă telefonul şi îl apelez pe Naruto. El mereu mă însoţeşte la shopping. Îi spun să fie în faţa mall-ului în cinci minute. Merg încet pe trotuar, mai trăgând din când în când câte o privire la vreo vitrină. Claxoanele maşinilor nu se opresc niciodată? Mă zgârie pe creier. Pe bune, chiar mă enervează. Aceşti oameni sunt prea grăbiţi. Le-ar mai trebui şi lor o mică pauză. Într-un sfârşit ajung în faţa mall-ului, Naruto făcându-mi cu mâna. Înaintez spre el şi îl iau în braţe. Acesta rămâne nemişcat la gestul meu. Mă strânge şi el la rândul lui. Mi-a fost atât de dor de el ... Nu l-am mai văzut de la petrecere. Să revenim. Intrăm în mall şi începem, sau mai degrabă încep să cotrobăi fiecare magazin în parte. Săracul Naruto are toate plasele în mâini. Mă hotărăsc să îl ajut, dar acesta nici nu vrea să audă. Ne plimbăm prin tot mall-ul şi până la urmă picioarele mele cedează. Ne aşezăm pe o băncuţă. Naruto aruncă plasele pe jos. Îmi sprijin braţele pe genunchi.
- Sakura-chan, te simţi bine? Pari cam abătută. mă întreabă Naruto zâmbindu-mi dulce. Îmi întorc privirea către el şi dau din cap în semn că da. Mereu îşi face griji pentru mine.
- Naruto, eu trebuie să merg acasă. Te superi dacă mă conduci? spun eu chicotind şi arătând cu degetul spre plase. Dă negativ din cap şi ieşim din mall. Am luat-o pe o scurtătură, printr-un părculeţ. Vedeam părinţii cu copilaşii lor, jucându-se. Păcat că nu am putut avea parte şi eu de asta. De fiecare dată mergeam singură în parc şi priveam alţi copii cum se joacă cu părinţii lor. Dar să lăsăm asta la o parte. Ăsta e trecutul. Ajungem într-un sfârşit în faţa blocului. Naruto îmi cară plasele până la uşă. Îi mulţumesc şi îi dau un pupic scurt pe obraz. Deschid uşa apartamentului şi arunc pungile cât coolo. Mă descalţ şi mă duc în dormitor. Mă îmbrac cu o rochiţă, albă şi foarte scurtă. Mă uit în oglindă să văd cum arăt şi mă îndrept spre bucătărie. Mi-este foarte foame. Scot din frigider o feliuţă de caşcaval şi salam. Le pun între două felii de pâine şi încep să mănânc. După ce termin, îmi masez burtica. Cred că o să-mi ajungă pentru toată ziua. Mă duc în sufragerie, mă aşez comod pe canapea şi îmi pun leptopul pe genunchi. Încep să caut nişte locuri de muncă. CE??? Firma părinţilor mei caută noi angajaţi. Au dat anunţ şi pe net??? Off, doamne. Acum, mă gândesc serios să mă mut în New York, să lucrez pentru părinţii mei. Am auzit că (,) câştigi foarte bine. Dar, mă rog...Să mai aştept puţin să văd cum decurg lucrurile pe aici. Mă uit la micuţul ceas din dreapta de jos şi văd că este ora 8 jumate. Pff, mi-a venit o idee. Ahm, vreau să fac asta doar pentru a-l uita pe Itachi. Iau telefonul de pe măsuţă şi îl sun pe Naruto, ca să vină la mine, anunţându-l că trebuie să îi zic ceva foarte important. Cred că v-aţi dat seama la ce mă refer. Câteva bătăi se aud în uşă. Mă îndrept cu paşi repezi şi o deschid. În faţa mea stătea Naruto, cu o faţă foarte speriată. Cine ştie ce crede că vreau să îi spun ...
- Naruto, eu ... vreau să ... -trag aer adânc în piept- să încerc să fiu din nou cu tine.
Acesta rămâne mut. Parcă nu îşi mai găseşte cuvintele. Fac asta doar pentru că vreau să îl uit pe Itachi ... Nu mai stau pe gânduri şi îi iau faţa între mâini şi îl sărut dulce. Îmi răspunde şi el sărutului. Chiar îmi era foarte dor de un sărut de al său ...

P.S. : Pun nextul la 5-6 commuri ! :-x
Vă iubeeeesc ! :x

Prima!!! Vai ce capitol frumos! Si ce de actiune, de drama, de... Dar sa revenim pe pamant, chiar mi-a placut si sper ca urmatorul va veni cat de curand. Pune-te pe tastat ca de nu vin la tine si te pap. Choco te pupaceste dulce de tot!!! kiss