Dorinţe imposibile.

Vine ea ziua de maine :-w
Repede Repejorr!
Tic-Tac,tic-tac,timpu' trece.. ceasu' merge :))

Astept cat mai multe pareri, ca sa stiu daca va place sau nu. Dorinţe imposibile. - Pagina 4 384738

Multumeeesc ! Dorinţe imposibile. - Pagina 4 268890

Că ne place,ne place,ne place,place,place!!
Haida' cu nextu

Aici, prezent la datorie! Ce capitol frumos. Pacat Ca cei doi trebuie sa-si ia adio de la relatia lor care abia prindea contur... Oricum imi place mult de tot si astept nextul cu nerabdare. Choco te pupaceste dulce!!! kiss

Nextul il pun in seara asta dragele mele.;x
Va iubesc stiati ? Dorinţe imposibile. - Pagina 4 384738

Sper să-l pui în seara asta :o3
Şi mai sper ca cei doi să rămână împreună :o3
Iubirea n-are vârstă

da, ai dreptate Ellie:x

Chiar nu am mai vazut vreun fic asemănător cu acesta..
Idee e super-extra-hecta-originală

Mersi mult ! Şi de aia, îmi storc creierul pentru voi, dragele mele:x ma bucur din tot sufletul că vă place ! Acum m-am apucat de next !!!!:X:X:X
Va pup:X

Hehe,ce bine in love

Îl aşteptăm! kiss

Ellie.

salut, ce pot spune: M-ai LASAT FARA CUVINTE!! e super taaaare ,te pup dulce si spor la scris si la idei in continuare bye bye huh?

si astept cu nerabdare nextu ,draga mea! happy2

Şi acum, mult-aşteptatul NEXT la Bluff*Tv* ! Vizionare plăcută ! :-x Sper să vă placă ! :)

Capitolul 8 - "Suntem salvaţi !" Moartea nu este o soluţie.

Barca se apropie din ce în ce mai mult de noi. Un sentiment de bucurie, dar în acelaşi timp şi de tristeţe îmi inundă sufletul. Nu îmi vine să cred ce i-am zis, dar asta trebuia să se întâmple până la urmă, nu? Mă uit la el şi înghit în sec. Sunt sigură că şi el era conştient de chestia aia. Doare foarte tare, ştiu. Nu suport ideea că nu o să îl mai pot strânge în braţe aşa cum făceam, nu o să mai pot să îl sărut. Uneori stau şi mă gândesc, oare cum am ajuns să îl iubesc atât de mult? Numai Dumnezeu ştie. Nu am să regret niciodată că l-am cunoscut, este singurul care m-a învăţat ce este dragostea adevărată. Unii spun că vârsta nu contează, chiar aşa este. Dar la statutul social pe care îl am, contează foarte mult, chiar dacă mă doare foarte tare pe dinăuntru. Se pare că a ajuns. Suntem salvaţi ! Dar odată cu salvarea aceasta, se duce totul de râpă, toate momentele frumoase petrecute amândoi.
- Itachiiiiiiii ! strigă băiatul din barcă ce a coborât imediat ce şi-a văzut fratele acolo şi îmi întrerupe şirul gândurilor. Îl strânge tare în braţe, parcă nemaivrând să-i dea drumul, dar Itachi parcă nu mai era prezent aici. Nu făcea nimic, doar se uita în gol. Părea o marionetă ce trebuia condusă de păpuşar. Lacrimi amare îmi invadează chipul palid, făcându-mă să suspin la fiecare adiere a vântului. Un sentiment de vinovăţie pune stăpânire pe mine. Nu ar fi trebuit să mă îndrăgostesc niciodată de el. De ce trebuie să fac oamenii la care ţin cel mai mult să sufere ? De ce?! Cad pe nisipul moale şi îmi acopăr faţa cu mâinile. Nu mai suport, pur şi simplu nu mai suport. Fratele lui mă ajută să mă ridic şi mă priveşte confuz, ridicând din sprânceană. Îmi şterg lacrimile încet cu încheietura mâinii şi las capul în jos.
- Dragul meu frate, - face o pauză, oftând - , de ce nu mi-ai spus că ai o prietenă ? spuse acesta întorcându-şi privirea către el.
- Nu este prietena mea. Nu a fost niciodată, scuze Sasuke dar este o poveste lungă. Este profesoara de română din liceul la care învăţăm. spune acesta rece, rupându-mi sufletul în mii şi mii de bucăţele.
- Oh, în regulă doamnă. Ei bine, ar cam trebui să plecăm de aici ! Am fost extrem de îngrijorat pentru tine, Itachi ! În ziua în care ai plecat, mi-ai spus că dai o tură cu iahtul, dar singur - şi îşi întoarce privirea către mine - , şi după ce a pornit furtuna, atunci m-am îngrijorat. Te-am căutat peste tot, dar într-un final te-am găsit aici, teafăr şi nevătămat.O să-ţi povestesc totul când ajungem. spuse foarte bucuros şi îndeamnă să mergem pe barcă. Mă urc încet, privind în gol, parcă aş fi o păpuşă fără vlagă. Mă aşez comod pe banchetă şi încep să privesc marea... la fel de liniştită, ca întotdeauna. Îmi urăsc slujba, niciodată nu am vrut să fiu profesoară, dar nu am avut de ales, mă urăsc pe mine, pentru că fac oamenii să sufere, şi pe mine, mai presus de toate, pe scurt îmi urăsc viaţa.
- Domnişoară, sunteţi în regulă? Vreţi să vă aduc un pahar de apă? mă întreabă Sasuke zâmbind. Ce n-aş da şi eu să pot zâmbi în acest moment, dar nu pot. Îmi întorc privirea către el.
- Da, sunt bine. Şi nu mai folosi persoana a doua, tutuieşte-mă. Da, mi-e cam sete să ştii, mulţumesc. spun eu foarte repede, apoi întorcându-mi capul din nou spre mare. Pff, soarele apune, iar cerul capătă o nuanţă foarte frumoasă de portocaliu. Cât de mult îmi place apusul. Este atât de liniştitor, dar la ce stare am acum, nimic nu mă poate linişti. Oftez şi mă ridic de pe banchetă, lăsând-o goală. Mă îndrept încet spre marginea bărcii, cu paşi mici şi eleganţi, ca de felină. Mă sprijin de aceasta cu braţele şi oftez. Încet, totul începe să prindă contur. Malul se apropie din ce în ce mai mult de noi, mai bine zis, noi ne apropiem de el. Simt o mână caldă pe umărul meu, ceea ce mă face să tresar. Sasuke îmi înmânează paharul de apă, îi răspund cu un scurt "mulţumesc" şi pleacă. Încep să beau din paharul plin cu lichidul vital. După ce îl termin, răsuflu uşurată, dar fără să vreau, îmi scapă paharul în mare. Shannaro! Mă uit în dreapta sau în stângă ca să mă asigur că nu este nimeni pe lângă nimeni. Eh,nu o să-i simtă nimeni lipsa. Brusc, barca se opreşte făcându-mă să mă dezechilibrez. Nici nu am observat că am ajuns. Itachi trece nepăsător pe lângă mine, nici măcar nu m-a privit aşa cum o făcea înainte. Mă abţin să nu plâng, să nu urlu, nu mai rezist. Coboară repede şi ne aşteaptă să coborâm şi noi, mai bine zis, doar Sasuke. Brunetul îmi dă un prosop cu care să îmi înfăşor trupul. Îi mulţumesc şi coboară şi el din barcă. Fac şi eu acelaşi lucru. Se pare că o limuzină de aştepta de mult. Este albă, foarte frumoasă. Urcăm în aceasta, eu stând în spate, cu capul sprijinit de geam. Lângă mine s-a aşezat Itachi, care nici nu mă bagă în seamă. Trebuie să mă obişnuiesc cu asta... Mă uit în jur, la oamenii de pe stradă. După părerea mea, par foarte stresaţi. Nu ar putea, măcar pentru o clipă, să lase din mână acel obiect mic cu eran luminos? Nu ar putea şi ei să se bucure măcar o dată de viaţă? Pff, cine vorbea, eu, care sunt exact la fel ca ei. Oftez, îdar gândurile îmi sunt întrerupte de şofer care mă anunţă că am ajuns. De unde îmi ştie adresa??? Mă rog ... Cobor repede din maşină, trântind uşa după mine. Urc repede scările, pentru a nu mă vedea nimeni, dar constat că nu am cheile apartamentului. Ah, la naiba!! Ce mă fac?! Putea să meargă şi mai rău de atât? Apăs puţin clanţa şi ... hopa! se deschide. Iar am uitat să îl închid. Sper că nu a intrat nimeni ... Mă uit în jur ... a rămas acelaşi apartament. Nimic schimbat. Arunc prosopul pe covorul moale din hol. Mă duc repede spre baie. Mă arunc în cadă aşa, în lenjerie intimă. Nu mă mai interesează. Vreau să mor. Sună ciudat, dar dacă ai fi în locul meu, ai avea aceleaşi gânduri. Dau drumul la apa rece, stropii auzindu-se la contactul cu cada. Un fior rece îmi străpunge şira spinării. Îmi îndrept braţul către maşina de spălat. Iau de pe aceasta o lamă. O studiez cu mare atenţie şi apoi o îndrept spre încheietura mâinii. Ezit puţin la început, dar o fac până la urmă. Strâng din dinţi şi văd cum o dâră de sânge se prelinge de pe încheietură, apoi scurgându-se în cadă. Scot un geamăt de durere. Sună foarte ciudat, dar făcând asta, mă simt mai bine. Am mai făcut-o de o grămadă de ori când eram adolescentă. Atunci când părinţii mei erau plecaţi... şi eu mă simţeam foarte singură. Deci, să revenim. Mă mai tai o dată, formându-se o rană şi mai adâncă. De data asta, am început să ţip. Sângele se scurge în apă, aceasta căpătând o culoare roşie. Imaginea asta pare a fi scoasă dintr-un film horror, este pur şi simplu macabră. Mai duc lama o dată pe braţ, dar simt cum privirea mi se înceţoşează. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată. Mă mai tai odată...încă un geamăt de durere. Mă aşez cu capul pe marginea căzii şi trag aer adânc în piept. Bătăile inimii mele încetinesc...Sunt conştientă că am pierdut foarte mult sânge. Închid ochii şi aştept ca totul să se termine ... Dar, mi-am dat seama un lucru. Moartea nu este o soluţie ...

Aştept cât mai multe păreri. :x Dorinţe imposibile. - Pagina 4 962758

Vă iubesc. Dorinţe imposibile. - Pagina 4 962758

Vai, astept nextul, sa vad ce se intampla! Deci daca moare nu o sa te iert niciodata! crying

Haide cu nextul te implor

Bluff' îmi pare rău.. nici eu nu o să te iert dacă moare sad

În fine:)) Îmi place capitolul.Sentimentele sunt bine descrise,deci e un lucru bun :)
Sper să pui nextul cât mai repede :o3

Ellie.

Imi place foarte mult ficul asta si astpet nexutl cat mai repede kiss

O, haide, tocmai acum te-ai gasit sa te opresti? Sincer mi se pare cam dejavu dupa povestea pe care mi-a spus-o Sara... E prea ciudat. Revenind la fic, acest capitol a fost extrem de frumos si il astept pe urmatorul cu interes. Choco te pupaceste dulce!!! kiss

Cum adica este dejavu dupa povestea care ti-a spus-o SarA?
Cine e Sara?:-??

Am, poveste lunga, dar daca vrei sunt pe mess, ma poti intreba. kiss

Academy Student Nr. mesaje : 1 Puncte : 1 Reputatie : 0

[i][b]Deci e super ficu` tau...adica pana aici:x in love

...

x

Şi acum, mult-aşteptatul NEXT la Bluff*Tv* ! Vizionare plăcută! :-x

Capitolul 9 - Durere, ăsta e numele meu.

Aştept ca totul să se termine odată. Deschid ochii încet, dar nu pot distinge nimic. Totul este înceţoşat. De ce nu mor odată? M-am săturat de viaţa asta nenorocită. Încerc să îmi mişc braţul, dar nu pot. Este complet amorţit. Strâng din nou din dinţi, îmi întorc privirea către rănile făcute de mine. Acestea continuă să sângereze. Nu pot să mă mişc. Am pierdut o grămadă de sânge. Deodată, un val de amintiri se revarsă în mintea mea. Este ca un film în derulare. Nu mai suport ! Opriţi-vă odată! Ţip cât pot de tare, dar o durere în piept mă face să înghit în sec. Simt cum miliarde de cuţite sunt înfipte în el. Respir din ce în ce mai greu. Închid ochii. Brusc, uşa se trânteşte de perete. Cum a putut să o deschidă? Ştiu sigur că era încuiată cu cheia. Nu mă mai obosesc să deschid ochii. Ştiu cine este ...

Din perspectiva lui Itachi :

Cum şi-a putut face aşa ceva?? Stau neclintit şi privesc imaginea îngrozitoare din faţa mea. Nu pot să cred ! Nu se poate să fi murit ! Cada este plină de sânge, este pur şi simplu groaznic. Sunt un prost. Dacă aş fi fost lângă ea nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Valuri de furie şi vinovăţie pun stăpânire pe mine. Mă îndrept către ea şi îi iau încheietura mâinii să verific dacă mai trăieşte. Şi chiar aşa este! Pulsul este foarte slab, însă. Trebuie să o duc la cel mai apropiat spital. O scot cu grijă din cadă şi trântesc uşa în urma mea. Dacă nu aş fi venit la timp, cred că era deja moartă. Doamne, este nebună cumva? Nici acum nu pot să cred că şi-a făcut aşa ceva cu mâna ei. Cobor repede scările şi ajung în faţa blocului. Nici nu mai gândesc logic. Alerg ca un disperat cu Sakura în braţe. Puţin îmi pasă de oamenii ce se holbează la mine. Acum singurul lucru de care îmi pasă este viaţa ei, nimic mai mult. Respiră cu greu, dar măcar respiră. Simt asta. Oboseala pune stăpânire pe mine, dar nu mă opresc. Viaţa ei este în joc. Venisem la ea pentru a-mi cere scuze că m-am purtat aşa urât după ce am plecat de pe insulă. Bine că am ajuns la timp. Ajung în faţa spitalului, pe care scria mare şi roşu "HOSPITAL". Mă uit la ceasul de la mână. Este 23:25. Mă apropii de uşă şi intru repede înăuntru. Încep să ţip ca un disperat după ajutor. O grămadă de asistente se îmbulzesc asupra Sakurei. O pun pe o targă. Un medic se apropie de mine şi mă întreabă dacă sunt vreo rudă de-a ei şi îi răspund că sunt iubitul acesteia. Asistentele se îndepărtează de mine ducând-o pe Sakura într-o altă cameră. Medicul îmi face semn să îl urmez. Dau din cap afirmativ şi merg încet în spatele acestuia. Bătăile inimii mele sunt foarte rapide. Mâinile îmi transpiră, nu ştiu ce să fac. Mă simt neputincios gândinu-mă că nu pot face nimic ca să o ajut. Ajung în faţa unei uşi, medicul îmi spune să mă aşez pe un scaun din spatele meu şi ... să aştept. Mă întorc şi văd patru scaune aşezate unele lângă altele. Mirosul de medicamente mă face să strâmb din nas. Mă aşez şi tot ce mai rămâne este să aştept. Nu se aude absolut nimic, doar respiraţia mea foarte accelerată. Nu mai rezist şi dau cu pumnul în peretele din spatele meu. Firişoare de sânge se scurg pe degetele mele. Minutele par ore întregi. Nu mai pot să aştept, pur şi simplu nu mai rezist, vreau să ştiu dacă este bine, dacă trăieşte ... Mă uit la ceas şi observ că au trecut două ore de când au dus-o acolo. Îmi trec mâinile prin părul meu... Deodată, uşa se deschide făcându-şi apariţia medicul de mai devreme, scoţându-şi nişte mănuşi. Nu părea foarte fericit. Înghit în sec şi aştept verdictul.
- Tinere, îmi pare foarte rău, dar domnişoara a pierdut foarte mult sânge. Are nevoie imediat de o donaţie de sânge. spuse acesta pe un ton foarte trist.
- O fac eu ! strig eu pe un ton foarte hotărât. Medicul dă din cap afirmativ şi îl urmez în acea încăpere. Pe un pat, cu nişte perfuzii băgate în mâinile bandajate, stătea rozalia mea. În sufletul ei se dă o luptă între viaţă şi moarte. Lângă aceasta mai era un pat. Doctorul îmi spune să mă aşez. Nu mai stau pe gânduri şi mă întind pe suprafaţa moale. O asistentă se îndreaptă spre mine cu o chestie, nu ştiu sigur ce este pentru că mi-a fost prea frică să mă uit. Pare ciudat, dar mereu mi-a fost frică de tot ce ţine de seringi şi alte chestii de genu'. Mă înţeapă încet, făcându-mă să tresar puţin. Deschid ochi şi văd înfiptă în mâna mea o perfuzie. Mă uit la balonaşul ce stătea atârnat că se umple cu sângele meu, cred. Încep să ameţesc puţin. Închid ochii şi trag aer adânc în piept. Fac asta doar pentru viaţa Sakurei, pentru că o iubesc enorm. Iubirea mea pentru această fiinţă este nemărginită. Mă uit la ea, este atât de frumoasă, de inocentă. Sper ca totul să se termine cât mai repede posibil... Chiar dacă nu o să mai putem fi împreună, eu tot o voi iubi. Brusc, intră în cameră doctorul care mă întreabă dacă mă simt bine.Mamă ce m-a speriat. Îi răspund cu un scurt "da". Se uită la aparatul ce o mai ţinea în viaţă pe Sakura şi mă anunţă cu zâmbetul pe buze că se va trezi peste câteva minute, dacă nu se înşeală. A recuperat destul sânge, mulţumită mie. Sunt un erou, oarecum. Îmi vine să ţip de fericire că se va trezi, în sfârşit, dar mă abţin. Mă uit încontinuu la ea timp de câteva minute, iar, deodată ochii Sakurei se deschid încet, făcându-şi apariţia diamantele sale verzi ... Un val de fericire îmi cuprinde tot sufletul.

Îmi cer mii de scuze că este scurt, dar nu am prea avut timp pentru că trebuie să citesc o carte până luni ... Dorinţe imposibile. - Pagina 4 621493

Oricum, sper să vă placă. Dorinţe imposibile. - Pagina 4 268890

Vă iubesc.

Vaai! Cât de frumos e sad

Superb capitol Bluff' in love

Îmi place foarte,foarte,foarte mult!
Şi aştept continuarea in love

Ellie.

Şi.. btw
Nu-i nicio problemă pt că,vezi tu,lucrurile bune vin în porţii mici

Multumesc.:-x
ma bucur enorm de mult ca iti place Ellie. :-x :-x:-x:-x