Va multumesc pentru comm-uri si chiar ma bucur ca va place >:D<
Nici nu ma asteptam la asta:).
Ei, dar sa recunoastem, nu's chiar asa de buna.
in fine..
Din nou va spun ca ma bucur nespus de mult ca va place.

P.S. : Va iubeeesc. :-x

Imi cer sute, mii, miliarde de scuze.
Va rog sa ma iertati dar nu am putut sa pun nextul astazi.
Nextul il pun maine ! xD.

Nextul vine cu trenu' azi ! :x
Din nou, vârtejul de idei s-a întorss!
Vă puuup dulcee!

P.S. : şi vă iubeeessc.

Gustul buzelor sale amestecat cu fumul de ţigară îi dădea un aer mult mai special. Peste câteva secunde, rupse încet sărutul, îndepărtându-se şi privindu-mă adânc în ochi. Acum, mă simt mult mai bine, ceaţa a trecut, la fel şi ameţeala. Mă uit şi eu în acelaşi mod în ochii lui, după aceea lăsând capul în jos, pentru că am simţit că îmi fierb obrajii. Sper că nu a observat asta. Oftez lung, dar simt o mână caldă care mi-o atinge pe a mea.
-Itachi ... spun încet, vroind să nu mă audă.
-Da, Sakura-chan? Zise acesta cu un fel de bucurie în glas.
PLEOSC! S-a auzit sunetul provocat de palma mea în contactul cu obrazul lui, atât de fin..
-De ce ai făcut asta?! Mă crezi o târfă cumva?? Să mă arunc în braţele primului care îmi iese în cale?? În plus, mai eşti şi elevul meu. Ţip vizibil nervoasă la el şi plec, trântind uşa, lăsându-l să-şi frece în continuare obrazul lovit. Ies repede din sala de sport, şi încep să alerg ca o nebună pe holurile şcolii. Nici nu ştiu unde mă îndrept. La un moment dat, simt cum oboseala pune stăpânire pe mine..Cad pe jos, dând drumul lacrimilor. De ce? De ce mi se întâmplă mie asta?! Sărutul acela nu trebuie să însemne nimic, nimic, NIMIC pentru mine!!Nu pot să mă îndrăgostesc de el ! Nu putea să sărute altă fată?? Sunt o groază în şcoală. Aceste întrebări mă macină pe dinăuntru. Doar suspinele mele se mai aud. Nimic mai mult, dar la un moment dat, se aude nişte paşi venind spre mine. Încerc să-mi şterg lacrimile, dar nu pot, încep să plâng şi mai tare. Îmi pun mâinile pe faţă, încercând să ascund cristalele ce îmi curgeau neîncetat. Simt cum cineva este în faţa mea, dar nu am curajul să îl privesc. Ştiu cine e. Îmi îndepărtează încet mâinile de pe chipul meu, uitându-se adând în ochii mei, cu o urmă de tristeţe în privire. Stătea în faţa mea, nefăcând nimic, doar privindu-mă şi ţinându-mă de mână. Nu îndrăznesc să mă uit în ochii lui, o să mă pierd din nou în acel abis. Îmi îndepărtez mâna din a lui şi încep cu mişcări uşoare să îmi şterg lacrimile. Totuşi, mă simt vinovată, nu trebuia să mă port aşa cu el. Regret ce am făcut.
-Itachi ... îmi pare rău ... iartă-mă!
„Iartă-mă!” un cuvânt pe care nu îl folosesc prea des, pentru că eu niciodată nu am regretat ce am făcut. Dar de data asta, chiar mă simt vinovată. Nu zice nimic, doar se apropie din ce în ce mai mult de mine, aşa cum a făcut la baie. Obrajii mei capătă o nuanţă roşiatică, simt asta, iar inima îmi bate din ce în ce mai tare, dar STOP! Nu trebuie să mă îndrăgostesc de el. Îmi întorc capul, iar el dându-şi seama că nu vroiam să mă sărute, se îndepărtează. Mă ridic repede şi încep din nou să alerg, parcă aş fi un copil care mai vrea să mai stea la joacă, dar părinţii nu îl lasă. Mă uit în spate şi văd că şi el mă
aleargă. Ies repede din şcoală, cu el în urma mea. Vreau să trec strada, dar nu mă mai uit în stânga sau în dreapta, doar traversez. O maşină cu o viteză destul de mare se apropie de mine. Am crezut că ăsta îmi e sfârşitul. Dar, simt cum cineva se izbeşte de mine şi mă aruncă pe partea cealaltă a străzii, căzând peste mine.
Mi-a salvat viaţa. Singurul lucru care se învârte în capul meu. Rămânem aşa timp de câteva minute, privindu-ne în ochi, parcă încercând să citim dincolo de aceştia. Se ridică încet de pe mine şi mă ajută să mă ridic.
-M-mulţumesc. Murmur eu ...
-Pentru nimic. Ahm, vreau să te întreb ceva. Ştiu că nu o să vrei, dar măcar trebuie să ştiu pentru a afla. Mă întrebam, ai vrea să mă însoţeşti într-o călătorie pe un iaht? Doar noi doi. Tatăl meu deţine portul. Spune acesta lăsând capul în jos.
-Itachi, în primul rând vreau să-mi cer scuze pentru comportamentul meu şi te rog să mă ierţi. În al doilea rând, chiar mi-ar face plăcere să călătoresc cu tine, aşa ne putem cunoaşte mai bine.
-Nu ar trebui să-ţi ceri scuze, eu ar trebui. Îmi cer mii de scuze, dar eu ...
-Şşşşt ! îi pun degetul meu pe buzele lui.
Mă apropii din ce în ce mai mult de el, simţindu-i respiraţia accelerată. Nu ştiu ce este cu mine, un sentiment nou se naşte în sufletul meu, nimic nu mai există pentru mine, doar eu şi el. Îi cuprind buzele într-un sărut pasional, băgându-mi mâinile în părul său mătăsos.Nu a durat mult, spre nefericirea lui. Mă îndepărtez încet. Scot telefonul din geantă şi mă uit la ceas. 22:30. Doamne...cât de repede a trecut timpul. Îi spun că trebuie să ajung acasă, dar acesta insistă să mă conducă, până la urmă accept. O luăm printr-un parc, niciunul nu spune nimic tot drumul şi într-un final ajungem. Îi urez noapte bună, dar mă prinde de mână, trăgându-mă mai aproape de el.
-Mâine la 5 vin să te iau eu, bine? spune acesta.
-Sigur. Şi intru repede în apartament, uitându-mă încă o dată după el şi zâmbindu-i dulce
Răsuflu uşurată, adică după cele întâmplate azi..Dar stai aşa! Eu...nu...trebuie..să...mă...îndrăgosesc...de..el. Relaţia noastră trebuie să fie strict profesor-elev. Dar cine ştie, poate o să devenim prieteni buni, nimic mai mult. Off doamne, câte gânduri.. Mă descalţ, aruncând pantofii pe unde nimeresc şi mă îndrept spre camera mea. Mă trântesc în pat, mâinile mi le pun sub cap şi încep să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat azi. Cât de repede s-a petrecut totul ... Oftez şi mă ridic, îmi dau rochia jos, rămânând doar în lenjerie intimă. Mă îndrept spre baie, dau drumul la apă şi aştept să se umple cada. Peste două minute, intru în cadă, apa fierbinte făcându-mă să tresar dar în acelaşi timp şi să mă relaxez. Ah, da am uitat. L-am convins pe director ca mâine să nu mai facem ore. Să revenim. Ies încet din baie, cu halatul pe mine şi îmi iau obişnuita rochiţă de noapte, scurtă, destul de transparentă, prin care poţi vedea cu uşurinţă formele mele perfecte.
Mă arunc în pat, dar nu pot dormi, mă gândesc numai la ziua de mâine. Acum, nici nu ştiu ce simt. Sunt foarte confuză....Adică şi chiar dacă aş simţi ceva pentru el, el nu ar simţi niciodată ceva pentru mine. Sigur s-a folosit de mine. Off, ce viaţă grea! Mă rog, cred că ştiţi cum e. Nu te poţi opune niciodată inimii. În fine. Mă îndrept cu paşi mărunţi dar calculaţi spre bucătărie de unde scot din frigider o sticlă de lapte. Torn într-un pahar şi sorb puţin. Mă uit în gol, părând că mă gândesc la ceva, dar de fapt nu ma gândesc la nimic. Mă ridic de pe scaun şi mă duc înapoi în cameră. Mă bag în pat şi într-un sfârşit adorm.
Razele soarelui se joacă liniştite pe chipul meu, semn că a sosit mult-aşteptata dimineaţă. Mă întind puţin şi dupaia mă ridic frecându-mă la ochi. Am avut un somn liniştit, fără vise. Mă duc la baie unde mă spăl pe dinţi, pe faţă şi mă pieptăn, ca de obicei. Chiar nu ştiu ce o să fac azi, pentru că nu se ţin ore. Încă somnoroasă, mă îndrept spre bucătărie pentru a-mi pregăti micul dejun. Brusc, îmi amintesc că azi la 5 vine Itachi să mă ia. Până la urmă m-am hotărât să dau nişte ture de cumpărături. Este 11:20. Mai este destul timp. Mă duc repede în cameră, nu mai mănânc nimic, scot din dulap o fustiţă scurtă şi un maieu negru. Le pun pe mine şi ies din apartament. Îl închid repede şi cobor scările. Mă uit în jurul meu şi mă îndrept spre mall-ul din centru. Mă simt fericită, foarte fericită. De ce? Asta mă întrebam şi eu. Chiar nu ştiu motivul. Privesc maşinile şi oamenii grăbiţi ce vroiau să ajungă la o anumită destinaţie. Într-un final ajung în faţa imensului mall din oraş. Trag aer în piept şi intru înăuntru. Valuri de oameni intră şi ies...o îmbulzeală totală. Uneori chiar mă enervează. Cercetez mai multe magazine, de unde cumpăr diferite chestii : pantofi, blugi, bluze, tricouri, brăţări, cercei, lănţişoare şi multe altele.
Obosită de la atâta cumpărat, ies din mall cu o grămadă de pungi după mine şi mă aşez pe cea mai apropiată băncuţă. Răsufu uşurată, deoarece am reuşit să scap din acel haos. Uneori chiar îmi fac bine cumpărăturile, mă binedispun. Mă ridic încet de pe băncuţă, lăsând-o pustie. Fac semn unui taxi, iar peste câteva minute ajung în faţa blocului meu.
Urc scările cu greu, din cauza pungilor, dar ajung şi în apartament. Deschid uşa şi arunc plasele cât colo, mă descalţ şi mă duc în camera mea, unde mă trântesc în pat. Mă uit la tavan, acesta neexprimând nimic. Încep să caut geanta, pentru că
acolo e telefonul meu. Cotrobăi toată camera, dar o găsesc, era sub pat. Nu ştiu cum a ajuns acolo, dar mă rog. Scot Corby-ul şi văd că e trei jumate. Nu o să înţeleg niciodată cum trece timpul atât de repede.
Aduc pungile în cameră de unde încep să scot hainele şi le aranjez frumos în dulapul aproape plin. După ce termin, oftez şi mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac pentru călătorie. Până la urmă aleg o rochiţă scurtă albă, simplă. O aşez pe pat şi mă uit din nou la ceas. E cinci fără un sfert. Ştiu, am o boală cu ceasul, trebuie să ştiu întruna cât este ceasul. Păi mă îmbrac cu rochiţa şi ce mai rămâne este să aştept să vină Itachi. Peste câteva minute se aud două bătăi în uşă. Merg încet cu paşi mărunţi spre uşă. Spun un „da,vin!” scurt şi o deschid. În faţa mea se afla Itachi, măsurându-mă din cap până în picioare. Observ cum buzele sale formează un zâmbet satisfăcut. Îmi spune să mergem, dau afirmativ din cap şi pornim la drum. Niciunul nu scotea o vorbă, dar eu din când în când mă mai uitam la el şi el la mine. Atunci când mă privea, întorceam
repede capul pentru a nu vedea obrajii mei roşii. Ajungem, eu neştiind asta până când Itachi m-a trezit din visare.
În faţa mea se afla un iaht, nu foarte mare, parcă era făcut special pentru două persoane. Îl urmez pe Itachi şi urc împreună cu el pe iaht. Acesta se desprinde încet de mal, eu privind cum ne îndepărtăm. Mă ţin de bară şi mă uit la marea de sub noi, pare atât de liniştită. Deodată, simt două braţe cuprinzându-mi talia. Tresar puţin şi mă întorc. Itachi mă privea adânc în ochi, eu făcând acelaşi lucru. Se apropie de mine, în acelaşi mod cum a mai făcut-o, dar eu las capul în jos. Acesta nu zice nimic, doar mă strânge tare la piept. Îmi dă încet drumul şi îmi spune să stăm jos. Ne aşezăm pe o banchetă, moale, unde începem să povestim diverse lucruri.
-Sincer, eu nu sunt ceea ce par, adică tipul dur, nesimţit şi pervers. Asta o fac doar în favoarea colegilor, nimic mai mult.
Uneori nu îmi place să fac asta, dar trebuie să-mi păstrez reputaţia de tip dur şi fără inimă. Spuse acesta uitându-se în gol. Nu spun nimic, doar continui să mă uit la el. Ochii lui exprimă bunătate şi tristeţe în acelaşi timp. Oftez lung, uitându-mă la mare. Brusc, simt cum o picătură cade pe nasul meu. Hmm, cred că o să plouă. Mai multe picături cad din cerul înnorat. Nu mă panichez, este doar o ploaie măruntă.
Un tunet puternic se aude şi mă face să tresar. Itachi îmi spune să mergem înăuntru, eu urmându-l. A început să plouă
mai tare, tunând şi fulgerând. Valurile au început să se răzbune pe natură. Iahtul se zguduie din ce în ce mai tare. Înghit în sec, rugându-mă la Dumnezeu să nu se întâmple ceva şi mai rău.
-Itachi, trebuie să ne întoarcem la mal ! îi spun eu în timp ce el încerca să repare pilotul automat, deoarece nu mai răspundea comenzilor.
-Asta încerc să fac, dar iahtul înaintează ! zice el pe un ton foarte temător.
Ies dinăuntrul iahtului şi mă îndrept spre bara de care m-am sprijinit acum puţin timp, privind în gol. Trebuie să rămân calmă, totul se va rezolva. Deodată, o zguduitură puternică mă face să îmi pierd echilibrul şi să cad. Itachi vine repede spre mine şi mă ridică de jos. Simt cum iahtul se înclină într-o parte şi inima îmi stă în loc. Nu, nu trebuie să murim, nu acum. Îl iau în braţe pe Itachi, începând să plâng. De abia acum mi-am dat seama un lucru. Îl iubesc. Îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta, chiar dacă este o iubire imposibilă.
- Itachi, nu am crezut că o să se termine aşa. Doar un lucru mai vreau să-ţi spun. Te iubesc ...
- Şi eu... răspunse acesta cu o urmă de speranţă în glas, apoi zâmbind sincer.
Fără să-mi dau seama, îl sărut, cred că va fi ultimul sărut pe care i-l voi mai da. Dar, sunt fericită că vom muri împreună.
Rup sărutul, afundându-mă cu capul în pieptul său, aşteptând sfârşitul ...

Bun deci am ajuns si aici super capitol
Sper ca cei doi sa nu pateasca nimic
Astept nextu cat mai repede
Te pup dulce

Ma bucur ca va placeee`!>:D<
Va iubesc !

Va rog sa ma iertati dar am niste probleeme cu scoala...
Nextul il pun maine seara sau cel tarziu poimaine.
Va pup si va rog din suflet sa ma iertati !
Va iubesc. ;-x

sper sa il pui maine, abea astept sa vad ce se intampla

O durere insuportabilă îmi străpunge capul. Încerc să deschid ochii, dar nu pot, pleoapele îmi sunt prea grele. Vreau să îmi mişc braţele, dar nici asta nu pot să fac, simt cum o grămadă de cuţite sunt înfipte în ele. Oare am murit? Nu cred, altfel nu mai simţeam nici o durere. Frate, dacă aş putea să-mi deschid ochii. Nu mă mai forţez, îmi fac mai rău. Trag aer adânc în piept şi aştept să îmi mai revin cât de cât. Oare unde e Itachi? Off doamne, mai bine zis unde sunt eu ? Simt că stau pe ceva moale, pare a fi nisip, iar cred că la vreo câţiva metri de mine se aude zgomotul produs de valurile ce se izbesc de mal. Asta e sigur, pentru că apa limpede îmi gâdilă tălpile. Rochia mea e udă, simt asta, cu siguranţă mă paşte o răceală urâtă. Nu ştiu unde mă aflu, nu pot să mă mişc, nu ştiu unde e Itachi, se putea mai rău de atât ? Sper ca totul să fie doar un coşmar şi să mă trezesc cât mai repede posibil că nu mai suport. Să mă ciupească cineva, vă rog! Deodată, ochii mi se deschid încet, în sfârşit şi pot distinge cerul senin. Din nou, încerc să mă ridic şi, cu mare greutate mă pun în fund. Mă uit în jurul meu şi constat că sunt pe o ... insulă ?? Cum am ajuns aici ? În spatele meu se află o pădure imensă, chiar înspăimântătoare. La mal stau neclintite rămăşiţele iahtului. Dar nu asta trebuie să mă preocupe pe mine acum, ci unde este Itachi. Mă uit disperată în jur şi văd că la câţiva metri de mine se află un băiat, sigur este Itachi. Mă ridic uşor de pe nisipul moale şi încep să alerg spre el. Off doamne, nu se mişcă, sper că nu a păţit nimic. Mă aşez lângă el şi îl întorc cu faţa la mine. Nu, nu, NU! Nu se poate să fi murit, nu se poate!!! Lacrimile îmi invadează chipul, mai apoi curgând pe tricoul lui. Stai, trebuie să rămân calmă, sigur nu a păţit nimic, nu se poate ca singura persoană la care ţin cu adevărat să moară. Îi verific pulsul şi miracol! este bun, deci trebuie să se trezească din clipă în clipă...Îl iau de mâna sa rece,o strâng la pieptul meu şi aştept. Itachi, vei fi bine, îţi promit! Cred că a trecut destul de mult timp, tot nu s-a trezit. Încet, oboseala pune stăpânire pe mine şi încerc să îmi ţin ochii deschişi, dar, ca întotdeauna, oboseala câştigă şi mă aşez lângă el, adormind instantaneu. La un moment dat, simt cum ceva îmi mângâie uşor faţa, îndemnându-mă să mă trezesc. Deasupra mea stă Itachi, care mai avea puţin şi plângea, dar văzându-mă că m-am sculat, un zâmbet imens şi sincer îi luminează chipul. Îl iau de gât şi îl strâng tare în braţe, el căzând peste mine. Stăm îmbrăţişaţi câteva minute şi spre nefericirea mea, îmi dă drumul încet, privindu-mă adânc în ochi. Se ridică uşor şi se pune lângă mine cu mâinile sprijinite pe genunchi, făcând şi eu acelaşi lucru. La orizont, soarele, de o culoare roşiatică, apunea încet făcându-i loc mândrei luni.
- Am crezut că vom muri, dar destinul ne vrea împreună...spuse acesta întorcându-şi privirea spre mine. Roşesc uşor, Itachi observând asta. Nu zic nimic, doar mă pun cu capul pe umărul lui. Off, am uitat complet că sunt foarte udă. Mă ridic de pe nisip, mă scutur şi îmi dau rochiţa jos, rămândând în lenjerie intimă şi lăsându-l pe Itachi cu gura căscată. Arunc o privire scurtă către el şi zâmbesc în sinea mea. Ia şi el exemplul meu şi îşi dă tricoul jos, lăsând la iveală muşchii săi. Se uită la mine cu un zâmbet pervers pe chip şi se apropie de mine. Din nou, aceeaşi tensiune, acelaşi sentiment pe care îl am de fiecare dată când se apropie de mine. Îmi ridică bărbia cu două degete şi mă priveşte în ochi. Inima îmi bate nebuneşte, parcă vrea să iasă din piept. Nu am mai simţit aşa ceva în viaţa mea, am fost cu o grămadă de tipi, dar pe toţi i-am folosit, pentru niciunul nu am simţit nimic, doar o simplă atracţie. Oare el simte la fel pentru mine? O întrebare foarte grea dar în acelaşi timp şi uşoară, aş putea să-l întreb acum chestia asta, dar dacă îmi va spune că doar s-a folosit de mine? Gândurile îmi sunt întrerupte de buzele sale care se izbesc de ale mele. Închid ochii, vreau să savurez toate momentele cu el, ca şi când ar fi ultimele. Îl iau de gât, el cuprinzându-mă de talie. Îşi mişcă braţele în voie pe spatele meu, făcându-mă să tresar la fiecare atingere. Ajunge la sutien şi începe să se joace cu închizătoarea. Brusc, mi-l desface, dar îl prind la timp pentru a nu mi se vedea sânii. Îl împing cât colo şi încep să alerg ca o dementă cu el în spatele meu. Eram sigură. Vrea să se folosească de mine, doar asta vrea. Să se culce cu mine. De ce mi se întâmplă mie asta??? Dau drumul lacrimilor, mă împiedic de o piatră şi cad pe nisipul moale. Doar suspinele mele şi valurile se mai aud. El se aşează lângă mine şi mă strânge în braţe.
- Iartă-mă, nu am vrut să te rănesc...îmi şopteşte la ureche. Îmi şterg lacrimile cu încheietura mâinii şi îl privesc în acei ochi negri, în care mă pierd mereu. Pot citi cu uşurinţă tristeţea. Oftez, luându-l la rândul meu în braţe. Ştiu, par încă un copil care nu mai vrea să mai crească, uneori mi-e egal cu zero tot ce spune lumea despre mine.
- Ar trebui să găsim nişte lemne pentru foc, adică trebuie să ne obişnuim cu viaţa în sălbăticie, nu? Până vine cineva să ne salveze. spun eu cu o urmă de tristeţe în glas.
- Mda ... Să mergem !
Mergeam ţinându-ne de mână, ca doi îndrăgostiţi, de parcă n-am fi, sau cel puţin eu, sunt total îndrăgostită de el şi nu pot să neg asta. Ne afundăm încet în pădurea deasă... Din tufişuri se aud foarte multe zgomote ciudate, foarte înfricoşătoare, dar nu mă sperii. Găsim câteva crenguţe pe jos, le luăm şi ne îndreptăm înapoi spre plajă. Tot drumul, niciunul nu spuse nimic. Ajungem într-un final la plajă şi Itachi începe să facă focul, în timp ce eu stăteam şi mă uitam la lună, care lumina foarte puternic. Frigul pune stăpânire pe mine, făcându-mă să tremur incontrolabil şi să-mi cuprind trupul cu braţele. Itachi, văzând că nu mă simt bine, vine spre mine şi mă duce mai aproape de focul care ardea cu putere. Mă aşez pe nisip şi privesc la flacăra care arde încontinuu. Ce pervers sună ... doar noi doi, într-o insulă pustie ...


Vă rog din toată inima să mă iertaţi că este scurt, dar promit că următorul va fi mai lung !
Vă iubesc. Şi sper să vă placă !

Wow!
E cel mai taree :X !
Îl adoorr! Astept nextu'

WoW IMI PLACE VREAU NEXTUL CAT MAI REPEDE

vreau nextu ,ca-i supeeeer tarrrre.bye bye