Un singur cuvant avm de spus:grozav.Ador ficul tau.So,i want the next chapter!

Va multumesc mult de tot ca imi cititi fic-ul si imi pare rau ca nu am mai bagat continuarea, dar parintii mei si-au luat concediu asa ca cuteieram tara.....voi baga continuarea doar cand o sa am timp asa ca va rog sa ma intelege-ti...Va multumesc mult de tot


Capitolul 9 Partea 1 : Misiunea de gradul S

Sakura: Dupa ce mi-am facut sesta de dimineata am coborat in bucatarie, iar acolo era Kakashi-sensei care pregatea de mancare. Parea oarecum stresat. Fata lui era crispata, iar pe frunte avea cateva cute din cauza incordarii. Oare ce sa intamplat de e atat de stresat? Habar nu aveam, dar nici nu imi pasa. M-am asezat pe un scaun de langa masuta si il priveam. Incercam da imi dau seama de ce e suparat. Dupa cateva minute mi-am ads aminte scena de aseara, cand eu si Sasuke am mers in oras fara voia lui. Oare aceasta sa fie cauza supararii lui? Probabil ca asta era problema. Ma simteam foarte rau si vroiam sa imi cer scuze, dar sincer ma cam speria fata lui acum. Nu puteam sa scot niciun cuvant, pentru ca ma temeam sa nu il supar si mai tare. Nu puteam sa spun nimic insa trebuia sa fac ceva ca sa rezolv problema, asa ca mi-am luat inima in dinti si am inceput sa vorbesc.

- Kakashi-sensei vreau sa imi cer scuze pentru seara trecuta. Stiu ca ar fi trebuit sa iti cerem permisiunea si ... - - Kakashi se intoarse cu fata spre mine, iar ochii lui negri ca noaptea erau mai reci ca niciodata. In acel moment am inghitit in sec si mi-am impluntat privirea in pamant continuand sa vorbesc - - ... imi pare rau ca am facut acest lucru.
- Sakura, stai linistita. V-am iertat deja, nu trebuie sa iti mai faci griji pentru acest lucru - - se intoarse cu spatele la mine si continua sa gateasca. Daca nu era aceasta problema, atunci ce era? Ce il macina atat de tare? Vroiam sa aflu despre ce era vorba. - - Insa sper sa nu mai faceti asta niciodata, pentru ca a dou a oara nu o sa mai fiu atat de indulgent.
- Kakashi-sensei... - - ma privi din nou insa de data aceasta nu mai avea acea raceala insuportabila in ochii - - De ce sunteti suparat? Adica, stiu ca sa intamplat ceva. Imi puteti spune si mie?

Dupa aceste intrebari, tacerea a pus stapanire pe intreaga incapere. Kakashi is vedea de treaba lui si nici nu ma mai baga in seama. Parca nu am fost niciodata acolo si nu am pus acele intrebari. Acum stiam sigur ca ceva sa intamplat. Curiozitatea mi-a pus stapanire pe intreg corpul si am devenit instabila.... ma simteam nervoasa si nervi mei erau din ce in ce mai putin. De ce tot timpul trebuia sa fiu lasata la o parte? Nu eram de incredere? Nu, nu era acest lucru. Stia ca daca imi va spune un secret o sa il tin in mine pentru eternitate si nu o sa il mai spun nimanui. Sau el credea tocmai opusul? Vroiam sa ii adresez din nou intrebarile insa am fost orita de glasul lui puternic.

- Sakura, nu sunt suparat. Sunt ingrijorat. - - de ce sa fie ingrijorat? acum eram si mai nelinistita. L-am privit mai atenta si a inceput sa tremure de nervi. Strangea cutitul cu atata putere pana ce manerul s-a rupt in doua. - - Probabil ca te intrebi de ce sunt ingrijorat, ei bine am primit un bilet de la Tsunade. Ne-a dat o misiune foarte importanta si grea. Nu pot sa iti spun despre ce e vorba.
- Atunci de ce mai stam aici? Sa megem si sa rezolvam problema. Chiar incepusem sa ma plictisesc stand. Am nevoie de ceva actiune.
- Imi pare rau sa iti spun asta, insa tu nu vei veni in misiune. - - ce tot vorbea? De ce sa nu merg in misiune? Le-as fi de ajutor. Trebuie sa merg si eu cu ei. - - Vom merge doar noi baietii. Voi fetele veti merge in sat si o sa asteptati ordine. Daca vom avea nevoie de voi o sa va chemam. Imi pare rau Sakura, stiu ca ai vrea sa vi in aceasta misiune, dar e mai bine sa stai in sat si sa il aperi....pertru orice eventualitate. Daca misiunea noastra nu va merge bine satul nostru va fi atacat, asa ca mai bine sa fi acolo pentru ca esti puternica si poti sa salvezi satul. Acum du-te si trezestei si pe ceilalti te rog.

Eram trista, foarte trista. Chiar vroiam sa ii ajut, insa nu puteam sa merg. Dar Sasuke va fi bine? Nu va pati nimic? Nu puteam sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari. Insa Sasuke era puternic, putea sa isi poarte si singur de grija, nu? Desi stiam acest lucru, tot imi faceam griji. Am urcat din nou la etaj, iar pe hol l-am vazut pe Sasuke. Tocmai acuma iesea din camera lui. Am inceput sa alerg spre el si l-am luat in brate. Era uimit, dar nu m-a res[ins. Parea obosit, foarte obosit. Cearcanele de sub ochii lui erau imense si aveau o culoare ciudata, un albastru spre mov. Mi-am dus degetele spre ochii lui si apasam incet cearcanele. Nu sa retras, asta insemna ca nu il dureau. Era bine.

- Asta patesti daca dormi cu Naruto in camera. Nu am inchisi ochii niciun minut. Ar fi trebut sa dorm in camera la tine. - - se opri putin din vorbit, iar acum imi privea fata ingrijorat - -
Sa intamplat ceva cu tine? De ce areti atat de speriata.
- Sasuke, vei pleca intr-o misiune de gradul S, o misiune foarte grea, iar eu nu voi veni si nu voi putea sa te ajut. - - am inceput sa plang si mi-am ascuns fata in pieptul lui tare- - Chiar as fi vrut sa vin si eu.
- Slava Domnului ca nu vi si tu. - - Nu si Sasuke, eu eram trista ca nu voi merge in aceasta misiune, iar el se bucura. Chiar nu mai intelegeam nimi. - - Acum nu voi mai avea de ce sa imi fac griji. E mai bine sa stai deoparte. Crede-ma. Si nu trebuie sa iti faci griji pentru mine, pentru ca pot sa imi port si singur de grija.

Se apropie incet de mine si ma saruta. Acum nu ii mai pasa ca poate sa ne vada cineva. Si imi placea aceasta idee, de ce sa nu stie si prieteni nostri ca suntem impreuna? Eram fericita, foarte fericita. Pentru un moment am uitat de acea misiune ingrozitoare la care nu voi participa.

Sper sa va placa.....o sa bag continuarea cand voi avea timp, si va multumesc mult de tot ca imi cititi fic-ul.....SO FIGHTING ^_^

UUUUUUUUUUUUUUUUUU oare ce misiune or sa aiba si abia astept sa pui next k ne faci super curiosi

Iti multumesc pentru com Piersicuta si itasaku99.....sunteti niste scumpe :*


Capitolul 9 Partea 2 : Misiunea de gradul S

Sasuke: Dupa ce am sarutato pe Sakura, am coborat impreuna in buctarie. Era exact asa cum mi-a explicat ea. Kakashi era foarte stresat si nici nu ne-a bagat in seama cand am intrat in bucatarie. El doar isi facea treaba lui. In scurt timp s-au trezit cu totii, iar bucataria era plina de oameni care isi asteptau mancarea. Nu imi placea aceasta atmosfera. Vroiam sa aflu ce misiune aveam, cat era de riscanta si de lunga. Nu vroiam sa fie extrem de lunga, deoarece stiam ca nu voi rezista departe de Sakura. Mi-ar fi foarte greu, sa stau departe de ea, si as inebuni. Pe bune, nu mint. Acum si noaptea daca nu sunt aproape de ea sunt agitat si nici nu pot sa dorm linistit. Va trebui sa locuiasca cu mine. Neaparat. Din moment ce ea nu are casa in Konoha, iar eu am una mare in care dorm singur.....chiar nu este o idee rea. Ii voi propune acest lucu mai tarziu. Dupa ce am luat micul dejun, noi, baietii am mers impreuna cu Kakashi intr-o camera secreta. Aceasta camera nu avea geamuri, nu era nimc in ea, doar niste scaune si o masa. In sfarsit am ajuns si la punctul culminant al zilei "Misiunea". Kakashi se aseza pe un scaun dupa birou si ne privea pe toti in ochii.


- Ei bine, poate stiti de ce v-am chemat aiaic, poate ca nu. In orice caz eu voi explica din nou. Ne pregatim pentru un razboi. Nu este un razboi intre natiuni, ci este un razboi contra raufacatorilor. Sunt sigur ca ati auzit de grupul "Akatuki" (sper ca e bine cum am scris, insa nu sunt sigura cum trebuie sa scriu sorry T_T). Aceasta banda este formata din fugari din diferite sate. Sunt foarte puternici si sunt obisnuiti sa ucida fara mila si fara vreun motiv anume. Noi va trebui sa omoram cat mai multi. Este o misiune foarte grea, deoarece acesti oameni......nu, nu e bine sa le spunem oameni pentru ca nu sunt, aceste creaturi au niste abilitati speciale si se pare ca nu pot fi ucusi cu usurinta. Multi shinobi puternici au cazut in fata lor, dar nu va fi cazul si la noi, deoarec eu stiu cat de puternici sunteti, si pot sa spun ca lucrand in echipa ii putem dobora pe acesti nelegiuiti. Am incredere in voi. Va trebui sa luptati din greau si sa va ajutati prietenii care sunt in pericol. Aceasta misiune ne-a fost data noua de insasi Doamna Tsunade, ceea ce demonstreaza ca si ea are incredere in voi si e mandra ca faceti parte din satul nostru. Avem nevoie de ajutorul vostru asa ca va rog sa intelegeti situatia si sa fiti in permanenta atenti si sa nu va lasati distrasi de anumite iluzi. Si apropo Sasuke, am auzit ca si fratele tau face parte din aceasta trupa si acum ai ocazia perfecta sa te razbuni.

Itachi a intrat in acea banda de hoti? Acum chiar ca imi doream sa merg in aceasta misiune. Aveam sansa sa m razbun si nu as fi dat inapoi pentru nimic in lume. Nu vroiam sa mai fug si sa ma ascund. In sfarsit am puterea necesara ca sa il inving. Eram extrem de fericit ca aveam aceasta sansa si eram foarte linistit ca Sakura nu va veni in aceasta misiune. Daca e atat de periculoasa si grea e mai bine sa ramana acasa si chiar il intelegeam pe Kakashi de ce a decis acest lucr.

- Bun, acum ca am vorbit despre asta ar trebui sa mergeti in camerele voastre si sa va pregtiti. Eu o sa va astept jos si vom pleca. Vreau sa spun ca sunt foarte mandru de voi si chiar cred ca o sa castigam acest razboi. Daca nu putem face acest lucru, vom abandona misiunea si ne vom intoarce in sat.

Nu aveam de gand sa abandonez. NU pana ce fratele meu va fi mort pentru eternitate. Nu era loc in aceasta lume pentru amandoi. Unul dintre noi trebuia sa moara. Am iesit din acea camera si am urcat la etaj unde m-am intalnit cu Sakura pe hol. Avea o privire ciudata. Era ingrijorata pentru mine. Eram fericit ca am gisit o asemenea fata ca ea. Ma iubea. Chiar foarte mult. Se vedea asta pe fata ei si dupa felul in care se purta in jurul meu. Si eu o iubeam la fel de mult, insa imi era greu sa arat acest lucru. Nu eram genul. Nu am fost niciodata romantic si sentimental. Insa voi incerca sa fiu asa pentru ea. Trebuia sa ii arat putina iubire din cand in cand, altfel ar putea intelege ca nu tin la ea. M-am apropiat de ea si am luat-o in brate. Lacrimile ei ai inceput sa curga siroaie si cadeau pe pieptul meu. Of de ce nu putea sa inteleaga ca era mai bine sa ramana in sat? Era mult prea periculos pentru ea mai ales ca era si instabila. Nu prea putea sa isi controleze sentimentele.

- Te rog sa nu mai plangi. Ma faci sa ma simt foarte rau crede-ma. Nu ai de ce sa plangi, voi fi bine, sti asta. Atunci nu inteleg de ce plangi. - - isi ridica privirea si ma privi in ochii. Pentru un moment am simtit si eu nevoia sa plang sa ma descarc, insa am rezistat. I-am sters lacrimile si o mangaiam pe par. - - Imi pare rau ca trebuie sa plec chiar acum, insa am niste treburi de rezolvat. Trebuie sa imi ac bagajul asa ca nu am mult timp. Te rog sa ai grija de tine.

I-am dat drumul din brate, iar acum ma indreptam spre camera mea pentru a me pregati de plecare. Vroiam sa plec fara sa o sarut, deoarece daca o sarutam imi va fi mult mai greu sa plec. O vroiam tot timpul langa mine si eram constient ca o sa imi fie foarte greu departe de ea asa ca nu vroiam sa imi maresc durerea. Nu m-a lasat sa plec. M-a prins de mana si a venit din nou langa mine. Se apropie incet de mine si ma saruta scurt pe buze. In acel moment am cedat si nu m-am mai putut controla, vroiam sa o sarut asa cum nu am mai facut-o niciodata pana acum. Asa ca mi-am apasat si mai tare buzele peste buzele ei si incercam sa ii eschid putin gura ca sa pot trece la urmatorul pas. Cred ca si-a dat seama ceea ce vroiam sa fac asa ca m-a ajutat si mi-a dat voie. In scurt timp am avut un sarut adevarat. Exact asa cum imi doream de ceva vreme. Limbile nostre se jucau una cu cealalta incercand sa demonstreze care era mai puternica. Dupa putin timp am incheiat sarutul si o priveam intens. Obrajii ei erau rosii, iar ea inca tremura putin. Se pare ca era emotionata si foarte fericita.

- Te rog sa ai grija de tine si sa nu stai foarte mult. Sunt foarte nelinistita, ca vei pleca intr-o misiune atat de grea fara ca eu sa fiu de fata. Nu vreau sa patesti nimic. Ai inteles sa ai grija de tine. - - Normal ca o sa am grija de mine. Nu voi merge in aceasta misiune ca sa mor. Merg ca sa ma razbun si sa salvez satul de o posibila amenintare. Ma indreptam spre camera mea, dar cand sa intru, Sakura a spus ceva, asa ca m-am orit. - - Sa sti ca te iubesc enorm de mult. Tu esti viata mea acum. Sa nu uiti niciodata asta!

Dupa ce a spus lucrurile acestea a intrat in camera ei si nu a mai iesit de acolo. Probabil plangea si nu vroia sa o vad asa. Chiar nu imi placea sa o vad plangand. Dar ce puteam sa fac in asemenea situatie? Chiar trebuia sa plec, si stiam ca ea a inteles asta insa tot era suparata. Mi-am pregatit rucsacul, iar dupa aceea am coborat jos unde erau ceilalti baieti. Toate fetele erau acolo urandu-ne bafta si sa avem grija de noi. Mai putin Sakura. Ea lipsea. Vroiam sa o mai vad, insa nu mai aveam timp. Trebuia sa ma multumesc cu sarutul minunat care mi l-a dat cu putin timp inainte. Eram multumit pentru ca, cand ma voi intoarcea aveam sa primesc si mai multe saruturi si dragoste din partea ei. Acum chiar mi-am dat seama ca o iubeam cu adevarat, si nu pot sa traiesc fara ea, eram o umbra fara viata cand ea nu era langa mine. Eaxct asa cum am fost pana am intalnit-o pe ea.

He he he.....sper sa va placa si o sa bag continuarea in scurt timp.....SO FIGHTING ^_^

Doamne Piersicuţă nici nu sti cat iti sunt de recunoscatoare Iti multumesc foarte mult pentru tot...pentru ca imi citesti ficu si toate cele.....esti o scumpa....Lavi te ube

Capitolul 9 Partea 3 : Misiunea de gradul S

Sakura: Am ramas in camera mea de unde nu am mai vrut sa ies. Nu puteam sa il vad plecand. Stateam in pat, cu perna pe fata si plangeam. Nu vroiam sa ma vada prietenele mele plangand, chiar nu vroiam sa isi faca griji pentru mine. Insa nu am putut sa ma ascund prea mult timp, deoarece Hinata a venit langa mine si mi-a luat perna de pe fata. Se uita la mine ingrijorata si incerca sa ma linisteasca. Era o fata buna, o prietena adevarata. Chiar ii eram recunoscatoare pentru ca incerca sa ma ajute. Acum nu aveam dispozitia necesara ca sa vorbesc. Eram mult prea suparata si nu vroiam sa le ranesc spunand ceva gresit asa ca m-am bagat sub patura si stateam acolo. Speram ca voi scapa, insa nu a fost tocmai asa. Hinata m-a dezvelit si incepu sa vorbeasca.

- Sakura, stiu ca esti suparata pentru ca a plecat. Si eu sunt suparata si imi fac foarte multe griji pentru ei. Dar sunt puternici, si trebuie sa avem incredere in ei. - - Stai, "stiu ca esti suparata pentru ca a plecat", cuvintele Hinatei mi-au trecut inca o data prin cap. Am tot repetat aceasta fraza pana am inteles-o. Hinata stia despre mine si Sasuke? Ne-a vazut sarutindu-ne si si-a dat seama ca suntem impreuna? Vroiam sa aflu asta. - - Te rog sa te linistesti. Totul va fi bine.
- Bine, multumesc ca imi esti alaturi si chiar esti o prietena adevarata. Vreau sa vorbesc ceva cu tine. Putem merge pana afara te rog? Chiar as vrea sa iti spun ceva.

Hinata a dat din cap in semn de aprobare si am iesit din camera mergand in camera de zi. Nu era nimeni acolo si puteam sa vorbim linistite. Ne-am asezat amandoua pe canapea. Ea astepta sa spun ceea ce vroiam, insa pentru mine nu era chiar atat de usor. Am tras de timp cat am putut mai mult, dar dupa cateva minete am inceput sa spun ceea ce ma macina.

- Vreau sa te intreb daca tu sti despre mine si Sasuke. Adica asa mi-ai dat de inteles, sti totul? Sau este doar o coincidenta? - - Hinata incepu sa zambeasca si se juca cu degetele. In cateva secunde obrajii ei au inceput sa se roseasca. Asta mi-a dat de inteles ca ea chiar stia ceva. - - Te rog sa imi spui daca sti. Nu e nicio problema. Doar vreau sa stiu.
- Era imposibil sa nu imi dau seama. Sunteti atat de evidenti. Nu aveti grija unde va sarutati. V-am vazut. Dar stai linistita. Nu voi spune nimanui. Este secretul vostru. Si eu nu ma bag intre voi doi. Sunt fericita pentru tine, pentru ca se vede ca il iubesti foarte mult. Si si el te iubeste chiar foarte mult. L-ai schimbat pe Sasuke. Nu mai e aceeasi persoana. Acum se vede fericire in ochii lui. Inainte nu era asa. Si pentru asta vreau sa iti multumesc foarte mult.

Hinata era foarte intelegatoare. Cum putea sa fie asa? Era atat de buna. Chiar o iubeam, era surioara mea de suflet. Vroiam sa ii multumesc insa am fost intrerupte de Kurenai-sensei si Anko-sensei care tocmai au intrat in camera. Oare ce faceau ele acolo? Aveam si noi o misiune? Eram curioasa si vroiam sa aflu cat mai repede ce se intampla aici?

- Hei, unde sunt celelalte fete? Haide-ti nu avem mult timp. Trebuie sa va ducem in sat repede. - - Anko era foarte agitata si nervoasa. Dar cand nu era asa? Tot timpul era energica si foarte nebuna. - - Haide, ducetiva sus si luati tot ce aveti. Sa plecam o data de aici.

Sasuke: Ore intregi am alergat fara niciun minute de ragaz. Deja imi era dor de Sakura. Aveam de gand sa termin aceasta misiune cat mai repede. Fratele meu va fi mort. Abia astept sa scap de presiunea care mi-a pus-o pe umeri si pe care o car dupa mine de atatia ani. Cand a venit noaptea, in loc sa ne odihnim, noi doar acum incepeam misiunea adevarata. Kakashi ne-a spun ca erau prin apropiere doi membrii din acea banda de hoti pe care trebuia sa ii asasinam chiar acum. Intunericul noptii putea sa fie un avantaj pentru noi, dar atat de bine putea sa fie si un dezavantaj. Pentru mine nu era nici avandaj nici dezavantaj, deoarece eu aveam Sharingan si puteam sa vad foarte bine in intuneric. Am ramas ascunsi dupa copaci, iar cand i-am vazut pe cei doi am atacat. Acestia aveau niste abilitati foarte ciudate si puternice. Lupta pe care am avut-o a fost foarte grea. In final am reusit sa ii ucidem insa si noi am fost destul de avariati. Acum puteam sa ne odihnim. Ne-am instalat corturile si am dormit cu totii.

Nah ce sa spun? Sper sa va placa si voi veni cu next-ul in curand. FIGHTING ^_^

deci, ce altceva as putea spune decata ca imi place,dar sincer pana acuma nu am urmarit acest fic si imi pare rau sincer oricum eu sper sa pui cat mai repede nextul

Ce ma bucur k ai pus next atat de repede si nu faci k altii care nu au ce face si scriu acolo niste randuri fara noima de plictiseala. Se vede k pui suflet in ceea ce scrii si sper sa continui la fel. Spor la scris si vacanta placuta in continuare

Va multumesc foarte mult fetelor....cu cateva zile in urma, ma gandeam serios sa inchid fic-ul acest pentru ca nu prea e citit doar de voi T_T....stiu ca nu e chiar atat de bun si mai am de lucrat la el, dar pana la urma am decis sa nu il inchid.....nu ma dau batuta si il continui doar pentru voi..... VA multumesc pentru tot, chiar va iubesc.... FIGHTING ^_^

Capitolul 10: Ceva ciudat se intampla.

Sakura: Am mers inapoi in sat impeuna cu Anko-sensei si Kurenai- sensei. Aveam o dispozitie destul de rea. Chiar nu aveam chef de nimc si oricine statea in preajma mea ma enerva. Ii simteam lipsa lui Sasuke. Acum viata mea era plictisitoare. Era exact ca un tablou pictat doar in alb si negru. Fara pic de viata si culoare. Eaxct asa ma simteam si eu, plictisita, obosita si fara pic de vlaga. Insa acum aveam alta problema si mai mare. Nu aveam casa in acest sat, asa ca nu aveam unde sa locuiesc. Dupa ce senseii au plecat, am ramas singure. Vroiam sa plec departe, sa raman singura si sa sufar in tacere. Cateodata chiar imi doream sa ma intorc in catacombele intunecoase in care locuiam o data. Cand am crezut ca voi fi fericita si o sa simt din nou dragostea, am fost aruncata intr-un intuneric dens din care nu voi avea scapare. Inima mea era din nou neagra si simtea doar ura si tristete. Pana si prezenta Hinatei ma deranja, fata pe care o credeam sora mea de suflet. Cu totii ma enervau asa ca am plecat de langa prietenele mele. Hinata striga dupa mine ceva de genul "Unde pleci", dar eu nu ii mai dadeam atentie. Vroiam doar sa scap de toti. Sa nu mai aud absolut nimic si sa fiu singura. Poae ca era ceva inneregula cu mine. Nu suportam pe nimeni langa mine, si era doar vina mea. Nu trebuia sa fiu asa, stiam ca Sasuke va fi bine si se va intoarce, dar totusi nu puteam iesi din aceasta stare. Tot mergand asa fara sa dau importanta unde mergeam, m-am trezit in parc. Peste tot erau copii care se jucau si strangeau floricele. Peisajul acesta era plin de viata si caldura. Fericirea domina intreaga atmosfera. In tot acest pisaj minunat si perfect, doar eu eram pata neagra. Stricam intregul echilibru, iar copii cand m-au vazut s-au oprit cu totii din activitatile lor si se indepartau incet. Nu suportam sa se uite asa la mine, pentru ca nu eram o ciudetenie. Sau eram? Nu mai conta, privirile lor ma deranjau asa ca am mers prin parc pana ce am gasit un loc linistit. M-am asezat pe iarba moale, la fel de verde ca ochii mei. Deasupra mea se afla un cires inflorit. Era imens si facea o umbra densa si foarte profunda. Nu se vedea nici o licarire a soarelui in jurul acestui copac superb. In sfarsit am gasit un loc care ma linistea. Ma simteam atat de bine si calma. Toate grijile mele au fost spulberate in momentul in care mi-am inchis ochii si am adormit. Eram epuizata atat fizic cat si moral. Pur si simplu simteam ca nu voi mai rezista mult. Aceasta singuratate era sfasaietoare. Singura persoana de care aveam nevoie in acest moment era Sasuke. Nimeni altcineva nu va reusi sa ma faca ma bine. Nu am dormit prea mult, deoarece un cosmar m-a scos fortat din lumea viselor. Imi faceam griji pentru Sasuke. Oare ce facea el acum? Parul meu lung, era lipit de fata mea din cauza transpiratiei care mi s-a prelins pe obraji in jos. Eram ametita si imi era rau. Acel cosmar m-a zdruncinat rau de tot. Dar ce vroia sa insemne? Femeia pe care am vazut-o cine era? Semana foarte bine cu mine. Avea parul lung si putin mai inchis decat al meu, iar ochii ei erau de un albastru superb. Era exact ca cerul cand era senin. Pielea ei era alba ca zapada, iar corpul ei subtirel era perfect. Aceasta fata avea aceeasi varsta ca a mea. Frumusetea ei era unica si absolut inegalabila. Nu am mai vazut asa ceva niciodata. Insa nu imaginea ei m-a speriat, m-a speriat ceea ce a spus. Tot repeta acele cuvinte, fara sa imi raspunda la intrebarile pe care i le adresam. Parca nu existam. "Tu nu esti ceea ce pari. Cauta mai multe informatii despre familia Haruno....vei afla adevarul acolo. Acest sat......tu......conducator." Ce vroia sa spuna prin aceasta fraza? Nu am inteles nimic din ea, dar tot ce stiam era ca trebuia sa caut mai multe informatii despre familia mea. Eu eram legata de acest sat. Trebuia sa caut in arhiva satului, poate voi afla mai multe despre familia mea. Acum era noapte. Intunericul a pus stapanhire pe intreg satul. AVeam de gand sa aflu adevarul asa ca am decis sa merg la biblioteca satului unde stiam ca exista o camera secreta unde era ascunsa intreaga istorie a satului. Am pornit spre biblioteca, iar infiltrarea mea nu a mers atat de usor pe cat m asteptam. Erau foarte multi paznici ai abia am scapat de ei, dar pana la urma am reusit. Camera arhivelor era mai mare ca celelalte incaperi. Erau asezate pe raioane de la litera A pana la Z. Eu am mers la raionul care reprezenta litera H si am inceput sa caut disperata ceea ce ma interesa. Dupa ore intregi de cautare nu am gasit nimic asa ca m-am dat batuta. Am cazut in fund pe podeaua rece si am inceput sa plang. Nu stiu de ce am inceput sa plang, dar asa simteam, doar asa ma calmam. Dupa inca cateva minute, am reusit in sfarsit sa ma calmez si m-am ridicat in picioare, dar cand am facut asta, m-am lovit cu putere de raftul din spatele meu, iar in acel moment de undeva de sus a cazut o carte mare si foarte groasa. Era invelita in piele si avea o stea din aur pe coperta. Ma uitam atenta la acea stea, iar sub ea scria cu litere auri "Familia Haruno." Se pare ca am gasit in sfrasit ceea ce cautam. Tremuram de nerabdare, vroiam sa aflu adevarul....nu mai aveam rabdare, asa ca am deschis acea carte si am inceput sa citesc prima pagina........


Heh, sper sa va placa....daca nu va place asta e.... FIGHTING ^_^

Scuze ca nu ti-am mai lasat camentarii , doar ca nu prea am avut timp , sau am uitat , dar ti-am citit fiecare capitol , si ficul este extraordinar , mai ales ultimul capitol care pot spune ca mi-a starnit foare tare curiozitatea
Cum poti spune ca nu ne place ? Defapt cam asa este mie nu imi place , eu il ador ! asa ca sa nu te aud !!
Deci iubita sa ne aduci next cat mai repede

CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE ?Vroiai sa inchizi un asa fic extraordinar? DE CEEEEEE? Sa stii k multi iti citesc ficul dar nu au timp , au uitat sau nu au cont ca sa poata comenta. Oricum ma-i usurat cand ai spus k o sa il mai tii si dak renunti la el vin dupa tn si te sinucid .

Imi place mult deci e super sper ca nextu sa vina repede

scz k nu am mai dat comm dar a fost veri pe la mn . oricum te roooooooooooooooooooooooooog sa pui next k nu mai pot de la cat am asteptat. sper k nai inchis ficul k ndak ai facuto cred ca mor :><: . te roooooooooog next

Capitolul 11 part 1: Adevarul

Sakura: Eram atat de nerabdatoare sa aflu adevarul. Atata timp am cautat informatii despre familia mea, si uite ca am gasit o carte intreaga cu familia mea. "Acum 100 de ani, la marginea satului Konoha se afla un clan numit Haruno. Era un clan foarte puternic si toti se temeau de ei. " Blah, blah, blah, erau doar informatii din trecut. Pe mine ma interesau cele mai recente asa ca am dat printre ultimile pagini. "Desi era un clan puternic, razboiul si-a facut simtita prezenta. Au mai ramas doar doua famili din imensul clan care era o data. Familia Conducatorului si a fratelui sau mai mic. Conducatorul, Shucaku Haruno, avea o familia foarmata din doi baieti si o fata. Baiatul cel mare a decedat si el in razboi, iar cel mijlociu era bolnav de leucemie. Singura comoara care i-a ramas era doar fiica lui Sakura Haruno. O fetita foarte frumoasa si gingase. Shucaku o iubea enorm de mult, era soarele si viata lui. Tot timpul si-l petrecea cu ea si incerca sa ii faca poftele, dar intr-o zi intreaga familie a disparut. Shucaku impreuna cu Sakura au disparut. Toti shinobi din satul Konoha i-au cautat ani la rand in toata lumea, dar acestia au disparut de pe fata pamantului. Cei doi erau foarte importanti pentru sat, mai ales Sakura deoarece ea era.........." Am dat pagina sperind sa aflu mai multe informatii, dar pagina urmatoare era rupta. Ceea ce era mai important lipsea. Nu imi vine sa cred, sunt atat de aproape sa aflu adevarul, dar ceva trebuie sa mearga prost. Mereu mergea ceva prost. Ochii au inceput sa mi se umezeasca, iar durerea imi cuprindea intreg corpul. Inima a inceput sa imi bata mai tare ca niciodata. Ce eram eu? De ce eram atat de importanta pentru acest sat? Vroiam sa aflu continuarea povesti, si aveam sa fac orice pentru asta. Am luat cartea si am iesit din biblioteca indreptandu-ma spre biroul doamnei Tsunade. Ultima pagina din acea carte ma facea si mai confuza decat eram. "Dupa 5 ani Konoha a incetat sa ii mai caute. Au declarat disparitia si moartea familiei Haruno." Aceasta ultima pagina a fost scris pe data de 12.04.1950, dar era imposibil. Asta era acum 61 de ani. Cum era posibil sa fi trait atat de mult timp fara sa imbatranesc nici macar un minut? Am ramas ingetata in acest corp aproape o viata intreaga de om. Acum chiar aveam nevoie sa aflu mai multe informatii. Pun pariu ca Doamna Tsunade trebuie sa stie ceva despre pagina lipsa din carte. Poate chiar ea a rupt-o. Nu stiu ce sa intamplat, dar vroiam sa aflu si nu ma voi da batuta. Am ajuns in biroul doamnei Tsunade unde aceasta statea pe scaun dupa biroul ei imens completand rapoarte. Cand ma vazut isi ridica privire.

-Sakura.... Expresia de pe fata ei era atat de ciudata. Era confuza si nu putea sa isi dea seama de ce eram la ea atat de tarziu. Aveam de gand sa ii explic totul asa ca am ridicat cartea si i-am aratat-o. In acel moment expresia de pe fata ei s-a schimbat radical. Acum nu era confuza, era speriata, dar de ce? Ce eram eu? De ce toata lumea se teme de mine? Nu mai vreau minciuni. Va rog, vreau adevarul.
- Lipseste o pagina foarte importanta. Sti ceva despre ea? Nu a raspuns. A continuat sa ma priveasca speriata fara sa scoata niciun sunet. Parca a paralizat.

sper sa va placa.....imi cer scuze ca e asa scurt dar mi-e cam somnic si nu pot gandi la ora asta.....Va multumesc mult.....FIGHTING ^_^

super deci dupa un an in care nu ai mai postat nextul pot sa zic ca ma mulumesc i cu asta...........super si adu nextul repede

chear daca e putin scurt e foarte bine,macar si-a facut aparitia nextul desi sper ca capitolul urmator sa nu soseasca de Craciun vreau nextul!

Aoleu oare ce ii va spune tsunade sakurei? abia astept next

Vreau next..VREAU NEXT
o sa mor..mor...este prea superb
moor...imi place fffooarte mult...

Capitolul 11 part 2: Adevarul

Sakura: Nu aveam de gand sa plec de acolo fara un raspuns. Vroiam sa ripostez daca avea de gand sa ma trimita acasa, dar nu a fost nevoie. Dupa cateva minute ma chema langa ea si a deschis cartea citind curioasa. Eram agitata, tremuram si daca ma mai face sa astept mult nu stiu ce se va intampla. Amintirile din copilarie imi treceau acum prin minte. Daca stau sa ma gandesc mai bine aceste amintiri nu relevau cu prezentul. Adica ma aflam in locuri diferite, care acum nu mai exista. Dar poate sunt amintiri dintr-un alt sat..... nu sunt amintiri din Konoha de acum mult timp. Stiu asta, acum imi amintesc. Mergeam cu un barbat care ma tinea de mana. Probabil el era Shucaku. Trebuia sa mearga pana la prietenul sau care facea parte din clanul Uchiha, insa nu am mai ajuns pana acolo. A aparut in calea noastra un om mascat, si ne-a rapit. Facea experimente pe noi, iar tata nu a rezistat si a murit. Dar ce sa aintamplat cu mine? Si pe mine au facut experimente? Sunt un monstru. Trebuie sa plec cat mai repede de aici. Lacrimile au inceput sa imi apara. Eram atat de suparata. Nu vroiam sa fiu un experiment, de ce eu? Pun pariu ca Sasuke nu ma va iubi niciodata cand va afla. Va trebui sa plec pentru totdeauna. Deodata un zgomot asurzitor acapara intreaga incapere, iar eu m-am trezit din visare. Ma uitam la Tsunade care scotea ceva din sertar.

- Sakura, stiu despre ce vorbesti. Am acea foaie, chiar eu am rupto. Nu vroiam ca cineva din afara sa afle aceste informatii. Dar tie ti-o pot da sa o citesti. Am luat hartia impaturita din mana doamnei Tsunade si am inceput sa citesc curioasa. Puteam sa imi aud inima batand in piept cu putere, iar nelinistia puse din nou stapanire pe mintea mea. Mainile imi tremurau puternic, si ma simteam foarte slabita. Acum nimic nu mai conta, vroiam sa aflu adevarul, ceea ce eram eu. "era....puntea dintre lumea vie si cea moarta. Ea avea puterea de a invia orice mort, si de a omora orice om viu. O putere enorma se ascundea inauntrul ei, iar conducatorii satului aveau nevoie de aceasta fetita pentru a supravietui razboiului dintre shinobi. Era doar o fetita, dar una care detinea cea mai mare putere din lume. Chiar in ziua in care mama ei a fost gasita moarta in casa, Sakura si tatal ei au disparut dintr-o data. Nimeni nu stia nimic de ei, nimeni nu a vazut sau auzit nimic. Konoha a cautat disperata informatii in legatura cu cei doi, dar parca au disparut de pe fata pamantului, parca nu au existat niciodata, asa ca dupa cativa ani au incetat cautarile si le-au dat uitare, chiar daca ii durea foarte tare aceasta pierdere majora. Lumea a inceput sa isi imagineze altceva. Satenii se temeau de micuta Sakura si o tratau ca pe un monstru. Nu isi lasau copii sa se joace cu ea, iar de fiecare data cand o vedeau pe strada, strigau sau aruncau cu ceva in ea. Desi ea era doar un copil care nici nu stia ce putea sa faca, oamenii erau condusi de frica si preferau sa o trateze ca pe un monstru decat ca pe un erou care le va salva intr-o buna zi lumea. Asa ca dupa ce Hokage-ul a anuntat moartea Sakurei si a lui Shucaku, lumea a inceput sa isi faca viziuni cum ca Sakura si-ar fi omorat tatal si mama, iar dupa aceea sar fi ascuns. Sau ca ea i-a dus in lumea de dincolo, iar dupa aceea ar fi plecat si ea. Oamenii se tem de putere, si cand intalnesc un copil cu puteri mai mari, sau cu un monstru inchis in el, il resping si il trateaza ca pe un gunoi, desi ei nu realizeaza, ca acei copii le-au salvat satul, sau ii va salva in viitor. Chiar imi pare rau ca am pierdut intreaga familie Haruno. Intreg clanul a disparut si toata lumea se comporta ca si cum ei nu ar fi existat niciodata. Am inceput sa ma indoiesc de bunatatea si vointa de foc a oamenilor din satul meu. Cum puteau sa faca una ca asta? Clanul Haruno nu a fost doar o unealta care a folosit rasboiului, iar dupa ce se strica sa o arunci. Au fost oameni, ca si noi. Poate ca aveau puteri mari si ciudate, dar asta nu inseamna ca au fost monstrii. Asa ca am construit o camera secreta in memoria lor. Acolo am pus toate misiunile efectuate de ei, toate informatiile, tot ce am gasit in casa lor, tot ce tine de ei am ascuns acolo. Si acum, cand scriu aceste randuri sunt in acea camera plangand. Stiu ca Sakura nu a murit. Ii pot simti energia si viata, si de aceea am scris acest jurnal, poate ca intr-o buna zi vei ajunge sa il citesti Sakura, si daca asta se va intampla vreau sa imi cer scuze pentru tot. Imi pare rau ca nu am putut face mai multe ca sa te ajut." Cand am citit ulimele cuvine am inceput sa plang si am cazut pe podeaua rece. Eram un monstru? Nu se poate asa ceva. Cum puteau oamenii sa isi imagineze ca as fi in stare sa imi omor parinti? Nu as fi facut niciodata asa ceva. Ce fel de monstru ma credeau?

- Nu stiam asta. Daca stiam intreg adevarul nici nu mai veneam in Konoha. Oamenii nu ma vor aici Doamna Tsunade, asa ca mai bine plec. In sat sunt batrani care au trait atunci si nu vreau sa fie vreo problema. M-am intors cu spatele la ea si am inceput sa merg spre usa. Nu mai vroiam sa stau aici. Nu era locul meu, nu mai era. Cand am pus mana pe clanta usii, Tsunade ma opri.
- Nu pleca. Trebuie sa mai vorbim ceva. Te rog sa ma asculti cu atentie, sunt sigura ca te intereseaza. Acest jurnal a apartinut celeui de-al 3 lea Hokage. El a scris aceasta carte in memoria voastra. Nu vroia ca lumea sa va uite. Cu totii erau convinsi ca ati murit, dar cumva cel de-al 3 lea Hokage stia adevarul. Putea sa te simti si stia ca erai in viata, asa ca a vrut sa stie mai multe despre tine. A cautat si tot a cautat ani de zile fara sa gaseasca nimic, pana intr-o zi. A venit la el o femeie, dupa cum spunea el era mama ta, dar ea era moarta, nu avea cum sa fie ea, gandea el. Nu i-a prea dat importanta acestei asemanari. Acea femeie i-a dat un pergament si a disparut dintr-o data. Era doar o fantoma, si atunci si-a dat seama ca a fost mama ta. Acel pergament continea informatii secrete care doar clanul Haruno le stia. Si undeva spre sfarsit a gasit o profetie.Nu mai stiu exact cum era, dar pot sa spun aproximativ. "In acest clan maret se va naste un copil care va face toata lumea sa tremure. Puteri inimaginabile omului. Un copil nemuritor. Nu va imbatrani si va trai mii de ani pana ce se va indragosti. In acel moment nemurirea lui va disparea. Insa daca perechea lui va accepta sa devina nemuritoare vor putea renaste clanul Haruno din cenusa. Ca omul normal sa devina nemuritor trebuie sa guste din sangele copilului nemuritor inainte sa se casatoreasca. Toata lumea depinde de acest copil. Rugativa zeilor sa aiba un suflet bun pentru ca atunci nu se va intampla nimic. Dar daca va avea un suflet rau care doreste doar distrugere si putere, asteptativa la sfarsitul acestei lumi. Toti oamenii vor pieri si o lume noua se va naste sub conducerea lui. " Profetia era ceva de genul acesta. Sarutobi a sperat ca tu sa te nasti cu suflet curat si asa a si fost. Lumea era in siguranta si tu ne puteai ajuta sa aducem pacea, dar ai disparut. Iar acum te-ai indragostit de Sasuke. Va trebui ca unul dointre voi sa mearga in cealalta tabara. Adica el sa devina nemuritor, sau tu sa devi un om normal. Asta veti decide voi doi, eu nu ma fortez. Acum ca ai aflat adevarul despre tine si familia ta, poate ca vrei sa vezi acea camera secreta care a facuto Sarutobi-sama pentru tine. Vom merge maine bine? Acum dut-e si odihneste-te.

Am iesit din birou si ma plimbam pe coridoare. Eram atat de socata. Eu am puteri speciale si sunt nemuritoare? Mi se parea putin ciudat, dar nu puteam face nimic, asa m-am nascut. Vorbind despre sasuke, mi sa facut dor de el. Oare este bine? Chiar vroiam sa stiu cum se simte, dar nu stiu unde se afla. Aveam nevoie de el chiar acum, sunt confuza si suparata pe sateni acestui sat. Singura persoana care ma poate inveseli este Sasuke....


Asta e ceva mai lung. Sper sa va placa ^_^ Si ascuze ca nu am mai continuat de mult timp, dar am fost plecata si nu am mai putut scrie la fic....sorry T_T

vai,vai...stii ca te nu? se pare ca nu a intarziat nextul, si nu ma apucat nici batranetile deci Sakura este puternica,ma bucur ca mai este inca o minte ca a mea..care o face pe Sakura mai puternica......cred ca,defapt sigur ca vreau nextul spor la scris

WOW..ma uimesti..
ce frumoos...si ce trist..of...intr-un fel superb..mia placut mult..
sper sa pui nextul repede ..ca sa nu mor cu adevarat