Imi place foarte mult cum descrii, sa stii
Imi pare sincer rau ca nu ti-am dat comuri mai devreme, cu mult mai devreme...dar nah ce sa fac?
Sper sa ma ierti
Pai imi place la nebunie!
Astept next-ul! te pup!

Hey hey draga mea~!
Imi pare rau ca am ajuns d`abea acum. Multumesc ca m-ai anuntat..
Imi place capitolul, si este super interesant insa ma faci curioasa:X

Sper sa ne aduci next-ul repede si sa ma anunti si pe mine! Te pup

NEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEXT

Salut dears!
Deci, să încep cu ce e mai important: CAPITOLUL E VARZĂ! Vă rog să mă scuzaţi.. Ş
tiu că, cu acest capitol nu am putut să mă ridic la nivelul aşteptărilor voastre, dar.. îmi pare foarte rău, şi promit că la următorul îmi voi da silinţa.. mulţumesc pentru înţelegere.
Iată şi next-ul, enjoy dragii mei!

P.S: Nu este corectat, însă mă voi ocupa şi de acest mic detaliu.











Încerc să deschid ochii însă, pleoapele-mi sunt grele.. Vreau să ştiu unde sunt, ce se petrece, însă parcă corpul mi-e îngheţat. Nu pot mişca nici un amărât de deget. Totuşi se pare că simţurile nu-mi sunt şi ele ''afectate''. Simt că stau pe ceva moale, foarte moale. Cel mai probabil este un pat, sau în altă ordine de idei, dacă visez, un nor. Oare am murit ?Nu se poate aşa ceva, nu am cum să mor. Nu-mi amintesc să fi fost lovită de vreo maşină ori împuşcată sau chestii de genu'. Deci moartă, clar nu sunt. Mai încerc odată să mă mişc iar de data asta, chiar nu ştiu cum, corpul cooperează cu mine, iar ochişorii la fel. Pentru un moment i-am închis, deoarece eram foarte deranjată de razele mândrului soare care luminau întreaga încăpere în care mă aflam. Dar după, uşor uşor m-am obişnuit cu senzaţia uşor neplăcută care mi-o provocau.
Cu o urmă de uimire în privire, arunc ''ocheade'' camerei care era mobilată şi vopsită cu bun gust, cu nişte culori calde, şi realizez cu stupoare că nu e camera mea. Mă ridic automat în şezut şi mă frec ca lumea la ochi să fiu sigură că nu visez. Oh my gosh! Nu visez, unde mă aflu dom'le ? Asta clar nu e casa mea! Poate sunt eu aiurită dar dacă nu-mi recunosc nici propria cameră înseamnă că sunt idioată, nu aiurită. Însă de data asta încetez din a mă ''autocaracteriza'' şi hotărăsc să plec în căutarea unor răspunsuri. Dau să mă ridic din pat însă o poză de pe o noptieră de lângă pat îmi atrage atenţia. Întind mâna şi iau acel micuţ tablou cu poza respectivă în el şi privesc oarecum ciudat tipul care se afla în ea. Era un băiat cu părul roşcat, ca cele mai aprinse focuri ale iadului, şi nişte ochi de un verde pal, şters, ca şi ai mei.. Ia stai puţin.. ăsta nu e.. Gaara ?! Doamne, chiar el e. Oare mă aflu la el acasă ? Dar întrebarea e, ce aş căuta eu la el acasă ?
Mă ridic din pat mai hotărâtă ca niciodată şi apăs, cu o mică ezitare, totuşi, pe clanţa maronie provocând uşa să scoată un mic scârţâit aproape neobservat de oricine. Dar eu nu sunt oricine, eu sunt foarte atentă la detalii.
Să revenim, ies din cameră, şi privesc holul lung care se întinde în faţa mea ca şi un ocean fără margini. Păşesc încetişor pe covorul moale ce-şi avea locul pe jos, iar într-un final, ajung la scara ce duce spre parter.
Din cauza neînsemnificatei ameţeli, aleg să merg pe lângă acea bară, ce împrejmuia toate treptele de jos până sus, în cazul meu, de sus până jos. Prind acea bară, şi o strâng puternic în mânuţa mea firavă, şi cobor cu o oarecare timiditate pe acea marmură rece, dar totuşi sclipitoare şi curată, care îţi fura privirea. Privesc în stânga şi în dreapta mea, pe pereţi unde se aflau tablouri, absolut superbe. Multe dintre ele fiind opere Da Vinci, frumos, se pare că proprietarul vilei ( probabil Gaara, din moment ce am văzut o poză cu el ) se pare că este un tip foarte pasionat de artă. Nici nu am ce să spun despre aceste picturi, absolut minunate. Deşi nu sunt o adeptă a ei, şi mie îmi place arta, pictura. Fără să-mi dau seama ajung la parter, şi privesc în toate direcţiile neştiind pe unde să merg prima oară pentru a-l căuta pe roşcat. Hmm, ce-ar fi să merg în bucătărie. Da! Aşa facem. Merg foarte, dar foarte puţin, şi ajung şi în această încăpere. Aşa-zisa bucătărie, şi da, îmi place. Mobila este de un bej foarte plăcut iar pereţii sunt de un alb imaculat. Se pare că aici totul e bazat pe bej şi alb, pentru o bucătărie, nu ai ce să spui, nice. Mă mai uit puţin prin preajmă şi privirea îmi este imediat furată de către o mică grădină, îngrijită, şi plină cu flori. Care mai de care mai colorate. Acum ştiu de unde vine mirosul ăsta aşa plăcut, hihi, ador florile.
Fără să mai stau pe gânduri ies din casă, trântind uşa în urma mea şi intru val-vârtej în paradis. Wow, chiar nu mă aşteptam.. Dar grădina asta e superbă! Doamne cât de frumos e. Mirosul unor tufe de trandafiri roşi îmi inundă nările, aducându-mă imediat într-un tărâm fermecat, şi provocându-mi o stare de bine, de plăcere. Zâmbesc cu toată gura, lăsând la vedere dantura mea perfectă, şi mă îndrept spre tufa cu pricina. Odată ajunsă, smulg de acolo un micuţ trandafir, cu grijă, pentru a nu mă înţepa. Şi îl duc la nas pentru a inspira acel miros divin. Şi întradevăr, miroase foarte frumos.

- Îţi place nu ? - se aude o voce suavă de băiat din spatele meu. Mă întorc speriată şi dau de ochii verzi ai roşcatului care mă priveau cu o urmă de dragoste şi blândeţe.
- Eu.. - încep să mă bâlbâi, şi să mă înroşesc, dar, cum privesc ochii lui pătruzători, îmi revin şi zâmbesc drăgăstos - Da, îmi plac.. - spun pe un ton blând.
- Ştiam că îţi vor plăcea, şi mie îmi plac foarte mult să ştii. - îmi spune acesta aşezându-se pe o băncuţă din lemn şi privind cerul senin. Mă aşez şi eu lângă el şi îl privesc. Ochii aceia, atât de frumoşi, care exprimă dragoste faţă de mine, vocea lui atât de suavă care îmi mângâie urechile, pur şi simplu.. îmi place băiatul.. E foarte dulce şi de treabă. Aşa era şi Sasuke, era chiar foarte i... ia stai.. SASUKE ! DUMNEZEULE! Sar ca arsă de pe bancă şi îl privesc pe roşcat cu teamă. De ce teamă, nici eu nu ştiu. Acesta se ridică şi el la rândul lui de pe bancă privindu-mă îngrijorat şi rostindu-mi numele de nenumărate ori, întrebându-mă dacă sunt bine. Nici nu realizez cum de picioarele mele se mişcă, făcând paşi în retragere. Iar Gaara îmi urmează exemplul, doar că, acesta înaintează spre mine. Merg şi merg cu spatele până când mă împiedic de ceva şi cad la trunchiul unui copac bătrân. Cap de linie, ce fac, de ce fug de el ?! Ce se întâmplă cu mine ?! Îmi pun mâinile la cap care simt că îmi bubuie şi mă încrunt foarte tare. Ahh! Dar mă doare foarte rău! Ce.. ce se petrece ?! De ce mă comport aşa ? De ce simt că ar trebui să fug departe, să fiu doar eu singură ? De ce, Doamne ?! Simt cum obrajii îmi sunt umeziţi.. şi ştiu şi de ce. De către şiroaiele mele de lacrimi care curg nestingherite pe propriul chip palid, şi puţin obosit. Simt că vreau să mă descarc, însă.. de ce plâng defapt ?
Plâng din cauza lui Sasule oare ? Plâng pentru că m-a rănit sau pentru că sunt o dobitoacă şi vreau să-l simt aproape, aici lângă mine ? Nici eu nu ştiu. Adevărul e că, îmi e foarte dor de Sasuke, aş vrea să îi simt din nou inima bătând la unison cu a mea, să îi simt respiraţia caldă pe gâtul meu, să am acelaşi sentiment plăcut care îl aveam în fiecare dimineaţă. Datorită lui, băiatului care mi-a furat inima, distrugând-o mai apoi.. Cel mai zelos suflet este acela care îndeplineşte cel mai fidel orice faptă, din iubire curată. Însă, oare cât de pură este iubirea lui faţă de mine ? Cât de pure sunt sentimentele care le nutreşte pentru mine ? Oare mă iubeşte doar pentru fizicul meu ? Eu doar îi îndeplinesc plăcerile carnale.. fără ca el să simtă nimic ?
Acela care iubeşte pe cineva doar din cauza frumuseţii lui, îl iubeşte oare ? Nu, ca vărsatul de vânt, care va distruge frumuseţea, fără a distruge persoana, îl va face pe acesta să nu o mai iubească. Îmi ridic chipul şi dau de cel al roşcatului, care mă privea puţin confuz. Acesta stătea la doi paşi de mine, se aplecase, astfel încât să fie la nivelul meu, însă mâinile îi stăteau pe lângă corp, nici cum să se apropie de mine.. Ochii mei mari îi priveau pe ai lui cu o oarecare inocenţă. Iar această inocenţă se putea citi cu uşurinţă şi în privirea lui.
Încerc să scot vreun cuvânt măcar, însă nu pot. Sunt neputincioasă. Tot ce fac e să stau, şi să îl privesc încontinuu, el făcând acelaşi lucru. Însă, pe moment, fără să conştientizez ce fac. I-am sărit în braţe strângându-l foarte tare, şi lăsând undă verde lacrimilor. Gaara îmi răspunde la îmbrăţişare, şi a lui fiind una foarte strânsă. Nu ştiu de ce fac asta, însă am simţit că am nevoie de o îmbrăţişare caldă, şi plină de iubire. Off, sentimentul, este doar limbajul sufletului.. Acum, nu pot spune nici o amărâtă de frază dar, ştiţi cum se spune: Tăcerea bine plasată este mai elocventă decat orice discurs. Stăm aşa minute bune, până când mă mai calmez eu, şi reuşesc cu mici ezitări să pun cea mai banală întrebare, pentru mulţi, dar pentru mine nu.. '' De ce ? ''.. Roşcatul îmi spune ceva ce mă lasă paf.

- Pentru că m-am oprit lângă tine când tăcerea ta mi-a spus '' Nu mă atinge ''.

OOOOO.ce dulce este gaara. iti iubesc ficul

Wow!! A fost un capitol superb!
Ma intreb oare Sakura se va intoarce la Sasuke?
Oare va sta in continuare cu Gaara? Offf deci draguto imi place mult.
Abes astept nextul.
Chiar vreau sa aflu ce se intampla in continuare.
Abea astept nextul.
Spor la scris si la idei noi.
Te pupacesc . Si pls anunta-ma la next !

Oooo scumpa mea
Ai pus nextul!!!
Ce frumos..
Mi-a placut extrem de mult si sper ca nextul urmator sa vina repede
Te-am pupat

Chapter 18.


→ J'y suis, j'y reste ! ♥ ←






'' - Pentru că m-am oprit lângă tine când tăcerea ta mi-a spus '' Nu mă atinge ''. ''

Doamne, nu pot să cred ce a spus. Chiar.. îi pasă ? Defapt, de ce întreb, chiar îi pasă! Simt cum obrajii îmi sunt umeziţi de ceva rece, care cade în voie şi pe obrazul din stânga cât şi pe cel din dreapta. Lacrimile mele, curg fără încetare, iar eu nu ştiu de ce plâng. Mă simt ciudat.. Însă, mă întreb: Ce voi face acum ? Mă voi întoarce la Sasuke ca o târfă, sau voi rămâne aici. Sau, în cel mai rău caz, plec de tot, departe de tot. Să nu mai ştiu de nimeni şi de nimic, doar de mine, de mine şi de singurătatea mea.. Cel care merge singur poate pleca azi, cel care călătoreste însoţit trebuie să aştepte până când ceilalţi sunt gata de plecare şi poate fi mult timp până când vor porni la drum. Iar cel mai bun lucru în asta e că, omul care trăieşte în pustietate îşi poate face propriile legi. Nu este obligat să asculte de nimeni şi să facă ceva fără voia acestuia. Sunt locuri şi momente în care un om este atât de singur, încât poate vedea intreaga lume. Iar mulţi spun: ''M-am îndrăgostit de singurătate! Cea mai fidelă dintre concubini.''
Dar totuşi, mă întreb: oare aş rezista aşa ? Nu aş rezista fără prieteni, fără.. iubire.
Iubirea e grea! Da, aşa este. Dar poţi muri fără ea, fără a te afla în dragoste din nou, fără a pluti în acest lucru Dumnezeiesc, care de Dumnezeu însuşi l-a creat. Acest sentiment, este un sentiment nobil, iar sentimentele nobile duse până la exagerare dau aproape acelaşi rezultat ca şi marile vicii. Iar referitor la prieteni.. Nu am prea mulţi, dar ştiţi cum se spune '' A quoi bon tant d'amis ? Un seul suffit quand il nous aime. '' ( La ce buni atâţia prieteni? Unul singur e deajuns, dacă ne iubeşte! ). Îi dau foarte mare dreptate celui care a spus lucrul ăsta.
Oftez sonor şi las în cotninuare lacrimile să curgă, să curgă odată cu tristeţea mea, cu problemele mele, udând tricoul băiatului de aici, care e lângă mine, ţinându-mă în braţe strâns în momente grele. Nu ştiu de cât timp stăm aşa, însă eu una nu m-aş mai dezlipi din această îmbrăţişare caldă, care îmi oferă doar iubire, şi protecţie. De ce face toate aceste lucruri pentru mine ? O străină, despre care nu ştie aproape nimic, excluzând numele, pe care cel puţin mi-l ştie. De ce e aşa bun, dulce, şi săritor pentru toată lumea ? Am atâtea întrebări care mi se derulează ca un film în cap, iar eu nu pot găsi nici un răspuns la nici una. Parcă cuvintele mi-au îngheţat, nu pot spune nimic, nu pot face nimic. Sunt o legumă în braţele lui.. Adevărul e că, nu-mi displace lucrul ăsta, pentru că, cum spuneam, aş sta aici luni, ani, secole, decenii. E atât de bine, e acea îmbrăţişare care de la o vreme, Sasuke nu mi-o mai oferea. Adică, hai fie, de îmbrăţişat, mă îmbrăţişa, dar nu aşa cum o făcea înainte. Săruturile lui nu mai erau acelea care odinioară îmi provocau fiori pe şirea sprinării, erau reci, fără pic de sentimente în ele. Pur şi simplu, un sărut. Atâta tot. De ce Sasuke ? De ce-mi faci asta ? De ce eu ? Oare acum mă cauţi ? Oare îţi pasă.. ? Oare.. meriţi ? Off, aceleaşi întrebări, nu mai pot aşa. Mă desprind uşor, foarte uşor din îmbrăţişare şi privesc pierdută, privirea fiindu-mi aţintită în jos. Chiar dacă nu văd mare lucru, ştiu că roşcatul mă priveşte intens, cu un semn de întrebare. Îl cred.. îl cred pe cuvânt. Sunt o ciudată, şi atât. Sau poate nu.. Nici eu nu ştiu ce să mai cred.
Îmi ridic privirea tristă, iar ochii mei care altă dată erau verzi şi frumoşi, acum sunt roşii, de la atâta plâns şi obosiţi, dau de ochii frumoşi ai băieţaşului din faţa mea. Acei ochi, acei ochi verzi, ca şi ai mei. Mă priveau cu blândeţe, şi cu dragoste, dar de ce ? Eu am fugit de el şi totuşi, nu mă consideră o ciudată.. Simt cum un sentiment îşi face un loc'şor în inima mea, cam distrusă.. dar nu ştiu ce sentiment poate fi acesta. Nu pot să-mi dau seama, e atât de greu, iar eu sunt atât de confuză, în capul meu e şantierul cucu, nu sunt bani, da' e de lucru. Chiar nu.. chiar nu realizez.. De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile ăstea ? De ce Doamne ? De ce ai lăsat să mi se întâmple tocmai mie ? Să mă faci mai tare.. ? Pentru că dacă asta încerci să-mi faci, Doamne, iartă-mă, dar nu prea reuşesc să trec cu brio testul Tău. Dă-mi puterea de a face asta, iar eu jur cu mâna pe Biblie că voi face tot ce-mi stă în putinţă. Voinţă am, dar nu şi putere. Sunt atât de slabă, în ambele sensuri.. Iubite Doamne, eu mereu Ţi-am fost credincioasă, de ce laşi să mi se întâmple lucrurile ăstea atât de distrugătoare pentru inima mea ? Continui să-l privesc fix în ochi pe roşcat, fără a spune nimic. Este atât de frumos, nu are nici o mică pată pe faţă. E perfect. Deşi, ştiam că perfecţiunea nu există, asta este o excepţie.. Nu am ce comenta despre el, atât la capitolul atitudine, cât şi la capitolul aspect. Iubesc felul în care mă priveşte, iubesc felul în care mă îmbrăţişează, în care îmi vorbeşte uşor, calmându-mă. Oare îl iubesc pe el ? Oare îl dau pe brunet uitării şi fac loc în inima mea pentru un alt băiat ? Chiar dacă îmi e greu să recunosc, îl iubesc pe Sasuke. Chiar şi după ce a făcut.. ce a făcut.. Tot îl iubesc. Nu aş putea niciodată să-l urăsc.. M-am îndrăgostit nebuneşte de el, iar el mi-a lăsat impresia că simte acelaşi lucru, şi încă cum, pentru mine.. Mi-aş fi dorit ca visul acela, în care eu şi Sasuke eram un cuplu fericit, să fie adevărat. Dar visele.. sunt doar vise. Iar realitatea e cu totul altceva.
În realitate visele se spulberă aproape instantaneu. Ştiţi.. nu e deloc bine să trăieşti realitatea unui vis.. Chiar deloc. Voi veţi fii singurii afectaţi în toată povestea asta. Şi când spun ''afectaţi'' vreau să spun.. FOARTE AFECTAŢI. Dar de ce Sasuke ?! De ce mi-ai făcut asta! Şi.. la dracu.. te mai numeşti bărbat! Se spune ca e un bărbat adevărat cel care are multe femei. Dar cât de bărbat trebuie sa fii ca să-i fi fidel doar unei femei? Vă spun eu, nu trebuie să fii inoportun de deştept, sau de muşchiulos, doar să.. o iubeşti mă.. Dragostea este efortul care îl face un bărbat pentru a se mulţumi doar cu o singură femeie.. Iar un bărbat care ştie totul despre femei, nu ştie nimic despre una singură! Şi aşa este. E purul adevăr, iar adevărul pur şi simplu, e rareori pur, dar niciodată simplu. Simt ceva cald pe mâna mea.. Ceva cald, şi fin.. Nu mă uit, deoarece pot să simt mult prea bine mâna caldă a roşcatului care o ţine strâns pe a mea. Ce sentiment plăcut îmi oferă acest gest. Simt că, pe faţa mea, cam uscată datorită lacrimilor ce şi-au făcut treaba pe obrajii mei, se iveşte un mic zâmbet inocent. De ce am zâmbit, nu ştiu.. Pur şi simplu el m-a făcut să-i zâmbesc.. Însă când mă gândesc din nou la Sasuke, mă întristez, şi îmi las privirea în jos

- Sakura.. poţi să-mi spui orice, absolut orice. - rosteşte Gaara cu vocea lui suavă ce-mi trimitea fiori pe şirea spinării.
Reuşesc să-mi ridic privirea pentru a-l mai fixa odată cu ochii şi îngân o singură propoziţie banală '' Nu vreau să merg la el.. ''. Mâna acestuia se plimbă cu mişcări delicate pe chipul meu ca spuma laptelui, oferindu-mi o stare de bine şi făcându-mă să zâmbesc din nou.
- E în regulă îngeraş, vei sta cu mine o vreme. Dacă şi tu vrei asta. - spune acesta sigur pe el, însă la partea cu '' dacă şi tu vrei asta '' arată puţină nesiguranţă. Însă încearcă din răsputeri să ascundă asta. Probabil pentru a-mi inspira şi mie încredere.
- Dar eu.. eu.. nu ştiu.. - încep să mă bâlbâi. Acesta îmi pune mâinile pe talie, mă trage mai aproape de el, în aşa fel încât eu să-i simt aroma parfumului dulce, şi totuşi specific bărbătesc, şi îmi şopteşte uşor la ureche: '' Cel mai frumos cadou care i-l poate face o femeie unui bărbat este să-i arate că are încredere în forţele lui. Pentru că încrederea este cel mai sexy lucru care îl poate avea o femeie, mai sexy decât.. ''

- ''Orice parte a corpului ei'' - îl completez zâmbind.

Wow ce frumos !!!
Totusi oare ce face Sasuke?
Ahh vreau sa stiu ce face el.
Vreau sa stiu ce va face Sakura? Sper sa ramana cu Gaara.
Sper ca Gaara sa aiba grija de ea si sa o iubeasc. Sa o faca fericita si sa aiba grija de ea.
Ce frumos a fost capitolul, dar tot odata foarte trist. Mi-a placut foarte mult.
Astept nextul cu sufletul la gura.
Spor la scris si la idei noi. Si anunta-ma cand pui nextul !!!
Te pupacesc dulce !!

Salut dragilor!

Ei bine, am venit cu un nou capitol, nu-i cine ştie ce, dar mă gândeam că poate vreţi să ştiţi, aşa cum spuneau câţiva dintre voi, ce face Sasuke, cum se ''simte''.
De aceea am scris un capitol doar din perspectiva lui.

Să nu vă mai ţin de vorbă, sper să vă placă şi aştept cât mai multe păreri.
Lectură plăcută!










→ Sasuke's Pov. ¦


E dimineaţă.. Simt asta.. Altă zi în care eu exist degeaba. Îmi frec ochii obosiţi de la plâns cu mâinile, mă ridic în şezut şi privesc pierdut prin cameră. Unde eşti iubito ? .. De ce nu te întorci.. Of! La naiba! De când a plecat din casă a plecat cu tot cu sufletul meu! O iubesc atât de mult pe fiinţa asta, iar ea acum.. e de negăsit. Doar din vina mea, pentru că sunt un măgar iresponsabil! Cum am putut să-i fac asta ?! Cum ?! Tocmai ei.. care mă iubea aşa mult.. Cine ştie unde e acum.. cine ştie ce ii s-a întâmplat. Doamne, nu pot să mă împac cu gândul că ea e undeva departe.. departe de mine, cine ştie unde.. Şi poate ii s-a întâmplat ceva.. Dacă ii s-a întâmplat ceva nu o să mi-o iert niciodată. Defapt, ce să mai. Dacă acestei fete ii se întâmplă ceva, Doamne fereşte, ştiu cum se foloseşte un pistol. Nu pot să cred cât de idiot am putut fii. Am înşelat-o.. De ce Sasuke ?! De ce prostule ?! Oftez zgomotos şi mă îndrept cu paşi lenţi mişcându-mi corpul aproape fără vlagă până la baie.

Îmi privesc chipul obosit şi palid în oglindă şi parcă nu-mi vine să cred că sunt eu.. În minte îmi vine doar un lucru.. mereu '' ai înşelat-o ''.. S*x cu altă femeie. E plăcerea de a te distruge conştient că te transformi în altcineva. Pot spune cu uşurinţă doar un lucru: Mă urăsc.. Mă urăsc pentru ce am făcut, pentru ce eram. Dacă aş putea da timpul înapoi, să-mi repar greşelile.. Totul ar fi stat altfel.. Dacă acum aş mai primi o şansă de la singura fată pe care o iubesc, aş jura cu mâna pe Biblie că nu aş mai fi acelaşi. Aş face tot ce-mi stă în putinţă să o fac fericită. Să nu o mai văd niciodată tristă.. Doar.. o vreau aici lângă mine! Să ştie cât de mult o iubesc, şi cât de rău îmi pare.. pentru tot. Ştiu că mă urăşte, ştiu asta, sunt sigur de asta. Şi eu mă urăsc, dar doar iubirea mea pentru ea mă mai ţine în viaţă, nu pot trăi fără îngerul meu.. Vedeţi voi. Viaţa e un joc, dar abia după ce pierzi înţelegi pe deplin jocul. Eu am pierdut. Însă ea, ea pentru mine.. Înseamnă totul.. Iar dacă pleacă eu.. eu nu ştiu ce voi face.. Şi acum încă dezmierd aroma clipelor.. Când o aveam în braţe.. Şi o ţineam acolo strâns. Doamne Sakura, vreau să ştii că îmi lipseşti enorm de mult. Dar oare ce va fi mai târziu ? Oare voi mai fii fericit vreodată ? Oare voi mai rezista mult departe de ea ? Nu ştiu, nu cred.. Tot ce ştiu e că dacă cineva m-ar pune să aleg o persoană alături de care să.mi găsesc fericirea, ea ar fi acea persoană. Nu ştiu cum a reuşit să-mi fure inima; nici măcar nu am observat când mi-a luat-o, dar acum m-am trezit fără ea. Dar, locul inimii mele, e în inima ei, chiar dacă acum e mai departe ca niciodată.
Continui să mă privesc lung şi să mă gândesc la toate clipele petrecute împreună, în care chiar eram fericiţi.. Îmi e aşa de dor de zâmbetul ei.. De ochii ei, de tot. Nu ştiu cum să o găsesc, nu pot să dau de ea.. De când a plecat, am căutat-o încontinuu. Am sunat mulţi prieteni apropiaţi de ai ei, să dea de ea cumva.. şi nimic. M-am dus la ea la serviciu şi am aflat că nu a mai trecut pe acolo şi până şi şeful era îngrijorat pentru ea. Nimeni nu ştie nimic de ea.. Iar asta mă sperie foarte tare..

Îmi dau hainele jos şi intru în cabina de duş, lăsând apa să curgă pe tot corpul meu, relaxare, în sfârşit. Nu am ştiut de aşa ceva zilele ăstea, deloc.. Acum, mă bucur de moment din plin. Firicele de apă curg pe muşchii mei bine-făcuţi transmiţându-mi o stare de bine. După două minute de răsfăţ total, ies din cabină, mă şterg cu un prosop moale, iau un capod pe mine şi ies din baie. Nu înainte de a-mi mai arunca o privire fulgerătoare în oglindă.
Mă îndrept spre parter pentru a lua micul-dejun, după care mă voi întâlni cu o bună prietenă de a rozaliei. Pentru a afla dacă ea ştie ceva despre mica fugară. Zis şi făcut, îmi torn într-un bol nişte cereale cu lapte şi bag la ghiozdan. După care mă îndrept cu paşi repezi pentru a mă pregăti. Ajung şi în faţa dulapului, de unde îmi aleg o ţinută cât mai simplă, care constă în: blugi albaştrii şi un tricou alb simplu. Îmi aranjez puţin părul şi cobor la parter, mă încalţ cu o pereche de teneşi albi şi părăsesc casa, nu înainte să încui. Mă urc în maşină, iar în mai puţin de două minute gonesc pe străzi în căutarea unei cafenele, spusă de aşa-zisa Ino.

După vreo cinci minute găsesc şi locul cu pricina, iar la prima vedere pare un micuţ restaurant. Să vedem cum e şi pe dinauntru. Cobor cu mişcări repezi din maşină şi mă îndrept cu paşi la fel de repezi spre intrarea din local. Arunc o privire peste tot şi.. nici urmă de Ino.. Simt o mână caldă pe umărul meu, iar din instinct, întorc capul să văd cine e. În faţa mea se află o puştoaică, cam de vârsta rozaliei, cu părul blond ca spicele de grâu şi cu nişte ochi albaştrii ca oceanele. Hmm, simpatică. Mă priveşte fix, eu făcând acelaşi lucru, însă îşi revine repede şi se prezintă. Deci da, se pare că ea e Ino, îi spun că eu sunt aşa-zisul Sasuke, şi că îmi pare bine de cunoştinţă. Fetişcana îmi propune să ne aşezăm la o masă pentru a discuta. Accept propunerea şi căutăm amândoi cu privirea o masă cât mai retrasă pentru a putea vorbi deschis şi fără inhibiţii. Căutăm aşa vreo două minute până ce o masă, foarte retrasă, de lângă geam îmi atrage atenţia. Îi spun lui Ino să mă urmeze, aceasta dă din cap afirmativ şi face ce am spus. Ne aşezăm uşor şi ne privim în ochi timp de două secunde după care eu sparg tăcerea spunându-i: '' Ino, vroiam să vorbim despre Sakura.. '', aceasta nu mă mai lasă să continui căci spune:

- Sasuke, eu..