Pot sa te rog ceva??????
Te rooooog sa pui nextul cat de repede poti.
Te pwp!

Ehh ce fruuumos eee...astept next

Hi dragilor! Vă mulţumesc pentru comentarii şi îmi cer scuze că v-am lăsat să aşteptaţi atât, dar am fost plecată la mare şi nu am avut cum să mai scriu vreun capitol. Dar cred că voi mai posta unul tot astăzi. Gata cu vorbăria! Sper să vă placă şi vă urez lectură plăcută!

Chapter 6.

→ Pov. by Autor ( Eu )

În marea metropolă Tokyo vremea se pare că ţine cu cetăţenii. Pe semne că soarele nu i-a uitat astăzi. Într-o vilă etajată, respectiv o cameră în care predominau culorile calde, Sakura încă dormea liniştită. Şi se pare că fără vise probabil din cauza nopţii precedente. Părul ei rozaliu era răvăşit pe perna moale iar trupul ei firav se odihnea pe aşternuturile de un alb imaculat. Această făptură poate fi confundată foarte uşor cu un înger căzut pe pământ. Inimaginabil de frumoasă, isteaţă, prudentă. Este o fată model, în ciuda faptului că lucrează unde ştim cu toţii că lucrează se descurcă foarte bine în ceea ce face şi chiar dacă nu mai are nici o speranţă ea continuă să lupte. Deodată pleoapele acesteia se deschid încetul cu încetul lăsând la iveală cei mai frumoşi ochi văzuţi vreodată, de un verde pal, absolut superb.

→ Pov. by Sakura.

Îmi deschid ochii uşor şi îi închid imediat din cauza razelor solare care intră pe fereastra mea luminând întreaga încăpere. Mai încerc odată şi de data asta mă obişnuiesc rapid cu senzaţia. Mă ridic uşurel din pat şi mă îndrept spre fereastră pentru a lua o gură mare de aer proaspăt. Zis şi făcut, scot capul pe geam şi deja simt că plutesc.. Mirosul florilor de cireş din grădina mea îmi inundă nările iar rândunelele care zboare voioase pe lângă casă mă fac să zâmbesc larg şi din suflet, pur şi simplu ador acest loc. Chiar mă bucur că bunica mea împreună cu mine a locuit aici într-un cartier atât de frumos unde predomină liniştea şi pacea. Bunica, off ce dor îmi este de ea uneori. Îmi este dor de primirile ei călduroase când veneam de la şcoală, de îmbrăţişările ei, de felul în care mă făcea mereu să mă simt cea mai importantă, mă făcea să mă simt specială, îmi este dor de tot. Alung rapid aceste gânduri care deseori mă fac să plâng şi intru în cameră îndreptându-mă spre baie pentru a-mi face obişnuita siestă de dimineaţă. La contactul pieli mele calde cu gresia rece am tresărit uşor dar m-am acomodat rapid şi mi-am privit chipul în oglindă care era foarte obosit. Ochii mei erau încercănaţi şi obosiţi deasemenea. Am dat drumul la robinet şi mi-am dat cu nişte apă rece pe faţă pentru a mă trezi din ''starea de somnolenţă''. A funcţionat. Ies din baie şi mă tot întreb.. din moment ce, ceasul indică ora 10:30 iar încep lucrul la 20:30, ce voi face până atunci ? Mă tot gândesc şi mă gândesc până îmi tună ceva prin cap. Să ies la o plimbare liniştitoare singură, da asta voi face, chiar am nevoie de aşa ceva. Odată ajunsă în faţa dulapului îmi aleg o ţinută cât mai comodă şi respectiv: o pereche de blugi negri, un tricou alb, mai larg şi simplu pe care scria cu negru '' I have heart breaking immunity'' şi în picioare îmi voi lua o pereche de teneşi albi simpli. Perfect! Părul mi-l pieptăn iar de machiat nu mă machez deoarece prefer naturaleţea. Cobor la parter, mă încalţ cu teneşii şi ies din casă, nu înainte de a-mi lua la mine nişte bani ( în caz de orice ) şi telefonul mobil, tot în caz de orice. Drumul până la ieşirea din cartier a fost unul liniştit şi plăcut dar plăcerea s-a sfârşit odată ce am dat de acea aglomeraţie care o urăsc atât de mult! Merg plictisită pe stradă şi privesc mulţimea de oameni care se grăbesc în diferite locuri. De ce toată lumea se grăbeşte ? De ce nu i-a nimeni o pauză ? De ce nu spun '' AZI NU '' ? Ehh, aceste întrebări sunt doar nişte întrebări retorice. Eu îmi continui drumul dar îmi amintesc cu stupoare că frigiderul meu este cam sexy, ceea ce înseamnă că v-a trebui neapărat să cumpăr ceva ''de-ale gurii''. Ce bine că ştiu în apropiere un supermarket. În mai puţin de cinci minute ajung şi intru luând un coş în care voi pune cumpărăturile. Mă plimb printre rafturi cu coşul în mână punând din când în când câte ceva în el.

๛ După cinci minute ๛

Cred că am terminat. Am luat strictul necesar ceea ce include şi dulciuri deoarece ştiu cum mă apucă pe mine pofta de dulciuri, când mă aştept mai puţin. Şi mă îndrept spre casă, ca să plătesc. Odată ajunsă acolo observ că, caseriţa era o fată căreia nu îi dau mai mult de nouăsprezece ani, machiată foarte strident predominând, bineînţeles, culoarea negru. Machiajul consta în: creion dermatograf, rimel şi fard. Toate cum spuneam, de culoarea negru. Îmi scutur uşor capul şi îmi îndrept privirea în altă parte pentru că dacă mă mai holbam mult la ochii ei probabil mă credea vreo psihopată scăpată prin gardul de la nouă. Plătesc ce am cumpărat şi plec cu gândul de a mă îndrepta spre casă. Imediat ce ies din supermarket o iau în direcţia opusă a locului unde vroiam eu să merg defapt şi în mai puţin de cinci minute intru în cartierul meu, unde observ că majoritatea vecinilor mei ori stau pe verandă savurând un ceai fierbinte ori se dăruiesc trup şi suflet grădinilor acestora. Foarte drăguţ.

-Bună dimineaţa Sakura! se aude doamna Tsunade din stânga mea. Dânsa este vecina mea şi este o persoană minunată, foarte de treabă bătrânica.
- Bună dimineaţa! îi răspund bucuroasă, ce faceţi ?
- Eh, ce să fac, mă ocup puţin de grădină. Îmi spune aceasta pe veşnicul ei ton cald şi cu aceeaşi ochi care emană doar dragoste.
- Dacă aveţi nevoie de ajutor să nu ezitaţi să mă solicitaţi, în regulă ? Îi spun politicos.
- Off, mulţumesc mult, dar mă descurc deocamdată, dacă voi avea nevoie de puţin ajutor te voi chema.
- Ok, păi mă scuzaţi, dar trebuie să plec..
- Nu este nici o problemă draga mea, ai grijă de tine. Îmi spune aceasta dulce şi îmi zâmbeşte
- O să am, la revedere! Îi spun şi îi întorc gestul şi anume: de a-i zâmbi cât mai dulce posibil.
Ajung într-un final şi în casă şi îmi dau jos teneşii luând în picioare nelipsiţii mei papuci albi pufoşi. Deşi nu am mers deloc mult, mă cam dor picioarele. Mai întâi să duc alimentele în bucătărie pentru a face ''plinul'' iar după aceasta voi face un duş pentru a putea sta liniştită. Zis şi făcut, iau pungile cu, cumpărăturile şi când intru în bucătărie le scap pe jos instantaneu. Încep să ţip cât mă ţine gura când văd...

ce, ce vede....hai mai, vrei sa mor pana pui nextul?
oricum , hai cu nextul, ca nush cat mai rezist.
hai cu nextu'
hai cu nextu'
hai cu nextu'

Off iubita, iubita, iubita.
Inca un fic la care m-am oprit
Motivul: IMI PLACE
Supararea: NU MAI PUI NEXT-UL!
Pei ce facem aici? Ori suntem scriitori ori nu mai suntem!
Asptept next-ul!
Pupaceala de la Yumz

Hi all! Am venit cu capitolul şapte. :d Nu este corectat, dar mă voi ocupa şi de asta.
Ţin să fac un mic anunţ: De acum în colo un personaj '' misterios '' care o va teroriza pe Sakura, va apărea prin peisaj. Nu pentru mult timp oricum. M-am inspirat dintr-un film, adică, acest om ( dacă-l pot numi om :)) ) este inspirat dintr-un film. Să nu vă mai ţin de vorbă, sper să vă placă, aştept cât mai multe păreri şi lectură plăcută!

P.S: Acest capitol i-l dedic lui LostAngel .

Chapter 7.

'' Când văd... ''

Că bucătăria mea era devastată!! Ce s-a întâmplat în casa mea, pentru numele lui Dumnezeu ?! Vasele erau sparte, geamul de asemenea, mobila abia se mai ţinea, sânge peste tot.. SÂNGE ?! Iisuse Hristoase ! Ce sau cine mi-a făcut asta ?! Eu nu am făcut rău niciodată nimănui, de ce ar vrea cineva să facă una ca asta ?! Simt pe umăr o mână rece, foarte rece. Tresar, dar îmi este extrem de frică să mă întorc, cu mari eforturi îmi întorc capul şi în faţa mea se afla un bărbat care avea în cap o pălărie de pescar, care mă împiedica să îi văd chipul, iar ca şi ţinută purta o pelerină din aceea de pescar foarte lungă şi neagră ca şi negura nopţii, iar în cealaltă mână avea un cârlig. În picioare avea... ia stai CÂRLIG ?!?! DUMNEZEULE ! Ţip cât mă ţin plămânii când văd că îl îndreaptă spre mine şi o iau la fugă pe scări, cu el pe urmele mele. Fug până ajung în camera mea şi mă încui automat în baie. Încep să ţip din nou, de această dată şi mai tare, când văd că, cârligul acestuia a pătruns cu uşurinţă prin uşă. Doamne Dumnezeule, ajută-mă! Nu mă lăsa acum! Să mă ajute cineva !! Şiroaie de lacrimi reci încep să cadă pe chipul meu palid izbindu-se violent de gresia cea rece.
- CINE EŞTI ?! CE VREI DE LA MINE ?! Încep să ţip continuând să plâng. Acesta nici nu mă ia în seamă şi îşi continuă treabă, şi anume, de a dărâma uşa. La un moment dat se opreşte iar paşii săi se aud prin camera mea. Apoi uşa se trânteşte. Pe semne că a plecat, sau nu. Nu sunt proastă! Nu a plecat! S-a prefăcut că pleacă pentru a mă face pe mine să ies din baie. Dar nu voi ieşi! Tresar foarte tare când începe să-mi vibreze telefonul care în tot timpul ăsta a stat în mâna mea. Răspund încep astfe încât să nu mă audă şi spun, mai mult şoptit un '' alo '' trist.

- Sakura, tu eşti ? se aude o voce blândă de băiat din partea cealaltă a firului.
- Da, cine este ? spun cu o urmă de teamă în voce, crezând că lucrurile se înrăutăţesc.
- Sunt Sasuke, am vrut să.. dar nu apucă să termine că îl întrerup brusc ca o nesimţită ce sunt. Asta e, vremurile disperate cer măsuri disperate.
- Sasuke, ştii unde locuiesc, vino repede aici, te rog, te implor, ajută-mă ! încep să spun, continuând să plâng.
- Ce s-a întâmplat ? spune acesta foarte îngrijorat.
- Nu contează ! Doar vino te rog!! spun disperată. Acesta nu mai spune nimic, doar îmi închide în nas, pe semne că va veni. Dar cine este acest om ? Ce vrea de la mine ciudatul ăsta ? Ce căuta la mine în casă ?! atâtea întrebări la care nu am răspuns, încă. Dar voi avea! Da! Mama nu a născut o laşă! Părinţii mei niciodată nu ar vrea să-şi vadă fata o prostănacă neputincioasă, nu ar vrea să mă vadă în halul ăsta. Să mă tem în propria casă de un nebun care cine ştie de unde a venit şi ce vrea. Mă opresc din a mai gândi şi din plâns, şi mă ridic hotărâtă de pe gresie. Eu nu sunt o fricoasă, eu nu sunt o fricoasă. Continui să îmi repet în gând pentru a mă încuraja singură, din moment ce nimeni nu e alături de mine să facă asta. Apăs pe clanţă cu o urmă de teamă şi păşesc în cameră care era exact cum am lăsat-o eu. Deci pe asta nu a vandalizat-o cum a făcut şi cu bucătăria. Ies şi din dormitor şi se iveşte la orizont o mare problemă. Pe scări sunt dâre de sânge, al cui este ? Lasă, voi cerceta şi acest amănunt mai târziu. Cobor pe scări cu grijă, ca nu cumva să alunec şi în acelaşi timp uitându-mă în toate părţile pentru a mă asigura că acest nebun nu e în spatele meu cu gândul de a mă împinge pe scări. Întotdeauna trebuie să fii prudent! Să nu-ţi scape nimic. Pentru că '' surprizele '' vin când te aştepţi mai puţin. Alung aceste gânduri şi continui să cobor cu atenţie. Va fi greu să termin ''treaba'' dar nimeni şi nimic nu cunoaşte mai bine casa asta decât mine, pentru acest tip e un teritoriu necunoscut.. sau nu este..
Într-un final ajung jos, mă asigur că nu e nimeni prin zonă şi merg cu paşi lenţi spre bucătărie, motivul ? Pentru a lua un cuţit! Zis şi făcut.. ajung acolo, cu spatele, pentru a fii sigură că nu va apărea din spatele meu. Şi când am pus mână pe cuţit am observat ceva, atât mânerul cât şi tăişul erau pline de sânge. Pe semne că era folosit. Mă îndrept spre living cu, cuţitul în mână. Ziceai că sunt din filmele ălea cu proşti, mai bine zis filmele acelea horror în care eu sunt victima speriată care încearcă să pară curajoasă. Dar eu nu mă prefac! Aici este în jos viaţa mea, nu e de glumit. Îl văd! Se duce către camera de la mansardă, cu paşi mari şi grăbiţi. Acum încearcă să îşi '' atragă victima '' în plasă. Ce patetic, am noroc că am văzut atâtea filme horror şi ştiu cum să procedez. Acum se făcea că cică eu mergeam după el şi când urcam scările şi ajungeam acolo observam cu stupoare că el nu era în cameră ci în spatele meu, şi dădeam ortu' popii. Ce prostie! Nu urc, ci mă duc spre uşa de la ieşire deoarece într-un dulăpior de lângă uşă aveam un pistol pentru orice eventualitate. Niciodată nu ai de unde să ştii, aşa că în momente critice îmi este de folos. Îl iau şi aştept acolo, lângă uşă. Pentru că, fiind întuneric nu mă va observa. Stau aşa de vreo cinci minute şi criminalul ăsta nu-şi mai face apariţia. Deodată simt două braţe care se încolăcesc în jurul corpului meu. Acest gest speriindu-mă foarte tare mă întorc la făptaş vrând să-i ard una, dar acesta mi-a barat cu uşurinţă lovitura şi am observat că este chiar Sasuke care se uita la mine confuz dar în acelaşi timp blând. Nu îmi mai încordez muşchii şi las mâna moale răsuflând uşurată. Nu mai stau pe gânduri şi îl iau în braţe strângându-l puternic, el făcând acelaşi lucru şi mă pupă drăgăstos pe frunte în semn de '' Nu te teme, sunt aici, totul va fi bine! ''. După vreo două minute ( care pentru mine au fost uimitoare ) în care am stat îmbrăţişaţi m-am retras uşor din îmbrăţişare iar acesta mă întreabă ce e cu mine şi ce s-a întâmplat. După ce îi explic absolut tot îmi spune că a observat cum cineva ieşea din casa mea pe geam şi văzând lucrul ăsta a început să alerge şi mai tare. Îi mulţumesc din tot sufletul că a venit, spunându-i că mă simt şi mai bine acum că ştiu că nu sunt singură. Îmi zâmbeşte dulce şi mă ia de mână. Mă înroşesc puţin iar acesta chicoteşte. Ce drăguţ e.. Nici nu ştiu cum să-i arăt cât apreciez că a venit aici. Gândurile îmi sunt întrerupte de brunet care mă întreabă de ce se văd pete de sânge prin casă.

- N-ai văzut nimic încă! îi spun serioasă şi îl trag după mine prin casă. Acesta când vede în ce hal arăta, atât bucătăria cât şi restul camerelor face ochii cât cepele şi deschide gura în aşa fel încât eu să-i văd premolarii. Drăguţ, măcar se vede că trece des pe la dentist. Într-un final, după ce a făcut turul casei, şi am discutat pe tema asta. Acesta îmi spune că dacă sunt ok, ar trebui să plece. Când dă să iasă îl prind de mână, acesta întorcându-se cu faţa spre mine, şi îi spun cu jenă, privind în jos, că nu vreau să plece şi că aş vrea să rămână aici cu mine în noaptea asta. Îmi ridică bărbia cu două degete şi îmi spune că dacă vreau, va rămâne. Pe faţa mea s-a instalat automat un zâmbet larg. Acum serios, după ''experienţa'' asta cred că voi dormi cu doamna Tsunade o vreme. Încep să râd la gândul ăsta, atrăgându-i atenţia brunetului. Se uită la mine ironic şi mă întreabă cu un zâmbet tâmpit de ce râd. Îi spun doar '' din ce-mi amintesc '' dar se pare că nu se mulţumeşte cu răspunsul meu şi insistă să spun de ce. Eu încep să râd şi mai tare când îl văd cum se strofoacă să afle la ce mă gândeam. Înaintează, cam periculos după părerea mea, spre mine. Mă dau pas cu pas mai în spate până ce mă împiedic de covor şi cad pe jos, cu brunetul peste mine evident. Ne privim în ochi timp de trei secunde, după care ne înroşim instantaneu. Se ridică după mine cerându-şi scuze şi întinzându-mi mâna pentru a mă ajuta să mă ridic, ca un gentleman ce e. Au trecut două ore în care am făcut curat prin casă, cu ajutorul lui Sasuke, şi am hotărât că ar fi bine să ne băgăm şi noi la culcare pentru că eram foarte obosiţi. Am ajuns în camera mea, deoarece, cum spuneam, l-am rugat să doarmă cu mine, acesta acceptând, şi m-am dus în baie închizând uşa după mine, adică, ce a mai rămas din ea. Îmi dau jos hainele care erau foarte murdare şi iau pe mine o rochiţă de noapte albă, puţin transparentă, cu un decolteu.. nici prea provocator, dar nici prea cuminte. Ies din baie şi mai să-mi pice faţa când îl văd pe Sasuke în boxeri. Doamne Iisuse Hristoase din Nazaret ! Arăta super. Îmi scutur puţin capul şi păşesc timid în cameră, din cauza privirilor care mi le arunca brunetul. Se pare că îi cam place rochiţa mea, care îmi scoate în evidentă sânii, din moment ce îşi muşcă buza inferioară. Chicotesc uşor şi mă îndrept spre oglinda din cameră pentru a-mi pieptăna părul. În tot acest timp Sasuke m-a sorbit din priviri, oare mă place ? Mă ridic încet de pe scaun şi mă aşez în pat, colegul de cameră făcând la fel. A trecut jumătate de oră iar eu tot nu pot dormi, mă gândesc într-una la nebunul ăla. Oftez uşor şi mă ridic silenţios din pat pentru a nu-l trezi pe brunet care dormea atât de bine. Ce scump e. Zâmbesc în sinea mea şi mă îndrept spre balcon pentru a lua o gură de aer. Odată ajunsă acolo privirea îmi este captată de florile de cireş care zboară lin din copac şi aterizează la fel de lin pe pământ. Se pare că acel om a plecat întradevăr, mă mai liniştesc puţin, însă deodată...

Dneee, genial capitol , imi place enorm.Nu am cuvinte sa spun cat de mult imi place ficul tau pur si simplu il adooooor
Si cu nextul , cand viiiii?
Da Doamne sa fie curand , ca nu mai pot.M-ai lasat in suspans total, si crede.ma este cam incomod.
So..... hai cu nextul
pupici

deodata,deodata ce ceeeee ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee se intampla? te roooooog sa pui next k o sa mor curand la cum imi toc creierii de curiozitate

Bună dragilor! ;;) Pentru comment-uri, mă bucur că vă place
Am adus capitolul opt. În acest capitolul povestea va semăna cu filmul, cred că îl ştiţi. Iar dacă nu îl ştiţi încă, pe parcurs vă veţi da seama.
Să nu vă mai ţin de vorbă.. capitolul este necorectat dar cum spuneam o să mă ocup şi de acest mic detaliu. Sper să vă placă şi aştept cât mai multe păreri.
Lectură plăcută.

Chapter 8.

'' Însă deodată... ''

Simt cum două braţe îmi înconjoară talia. Acest gest m-a speriat destul de tare încât am tresărit şi m-am întors rapid cu faţa ( nu de alta dar nu mai vreau surprize pe ziua de azi.. deci.. azi nu! ) şi am dat de chipul puţin obosit al lui Sasuke. Acesta îmi zâmbea dulce iar eu efectiv, eram o legumă în braţele lui. Nu schiţam nici un gest, nu mă mişcasem din loc. Doar stăteam şi mă uitam întrebător la el, şi în acelaşi timp confuz. El observă acest lucru şi începe să râdă copios. Eu, neştiind de ce râde, l-am întrebat ce găseşte aşa amuzant. El nu îmi răspunde însă face ceva ce mă lasă paf şi pe mine. Şi anume: mă strânge mult mai tare în braţe. Oare.. oare e posibil să mă placă ? Încetez din a mai gândi când îi simt aroma parfumului dulce, dar în acelaşi timp specific bărbătesc, care îmi inundă nările şi mă face să zâmbesc. Într-un final mă trezesc şi eu din visare şi îi răspund la îmbrăţişare. Observ că rămăsese pentru câteva secunde uimit. Probabil nu se aştepta la ceva din partea mea. Hehe, se pune cu Sakura Haruno. Simt cum mâna lui urcă încet pe spatele meu până a ajuns la.. COTA 2000 ! şi anume: deschizătoarea sutienului. Dacă are chef de ceva.. sper că ştie că eu nu am de gând să-i satisfac poftele. Deşi, aş putea să mă joc puţin cu el. Zâmbesc pervers în sinea mea şi mă desprind uşor din îmbrăţişare, făcându-l şi pe acesta să îşi retragă mâna. Îi zâmbesc drăceşte, îl iau frumuşel de gât iar în secunda a doua buzele mele sunt lipite de ale lui, oh gosh! Nu ştiu când am sărutat ultima oară pe cineva, dar asta nu înseamnă că am şi uitat. Să revenim. Sasuke, Sasuke, săruţi al naibii de bine! Simt cum acesta mă muşcă de buza inferioară, semnalul că trebuie să îmi întredeschid gura pentru un micuţ joc. Zis şi făcut. Limba lui explorează în voie lăcaşul meu umed, într-un cuvânt, fără inhibiţii. Însă, se pare că acest micuţ joc nu durează prea mult, deoarece Sasuke coboară mai jos cu sărutările, la gât. Mâinile acestuia îmi încălzeau spatele iar sărutările lui îmi ofereau o stare de plăcere. Mă muşcă uşor de gât, iar eu, ca să fac treaba mai interesantă, încep să gem de plăcere. Făcându-l pe brunet să zâmbească pervers, desigur. Ia să vedem cât de departe poate ajunge treaba. Ce diabolică sunt! Dar asta e, îmi place şi mie, na'. Continui să gem de plăcere iar acesta, vrând mult mai mult, mă ia în braţe şi mă duce în cameră, unde mă pune uşor pe pat şi se pune peste mine continuând să mă sărute. Credeţi că o voi face cu el aşa-i? Eh.. pai.. GREŞIT! Doar mă joc. Hehe, de ce numai băieţii să facă asta ? Nu sunt eu aia perversă dar când vezi un băiat care arde să facă aşa ceva cu tine nu te poţi abţine. Vrând ca eu să fiu cea care domină, îl dau jos de pe mine şi din ambiţie, mă urc eu pe el! Nu ştiu dacă am văzut în viaţa mea un zâmbet mai pervers decât cel care îl schiţa acum pe faţă. Ca să nu vă las în ceaţă vă spun şi de ce am făcut chestia asta. Lângă pat e o noptieră, iar în noptieră e ceva ce fiica doamnei Tsunade mi-a lăsat ( împreună cu multe altele ) pentru autoapărare, în caz de orice. În momentul în care Îi voi distruge visele lui Sasuke probabil o să vă daţi seamă şi ce e fiica doamnei Tsunade acum. Chicotesc uşor şi îl sărut apăsat pe buze. Îmi pică fisa când simt că mâna lui este exact la deschizătoarea sutienului meu. Mă opresc din a-l mai săruta, pentru a-i da un motiv să domine el. Aşa voi ajunge cât mai repede la marginea patului. Eh! Şoricelul a căzut în plasă! Mă rostogolesc rapid, eu ajungând deasupra lui, şi scot din sertar o pereche de cătuşe cu care îl leg de pat. Încep să râd cu poftă, mai exact cu toată gura, când îi văd moaca gen '' What the.. pe ălea de unde papucii lui Eminescu le-ai mai scos ? ''. Dau chestia asta uitării şi mă îndrept spre baie pentru a mă spăla puţin pe faţă. Simt nevoia. Când ajung acolo şi văd oglinda, încep să ţip cât pot de tare, lacrimi reci şi amare începând să curgă pe chipul meu alb ca spuma laptelui. Nu ştiu cum dar, Sasuke, era în secunda doi lângă mine. Şi mă întreba ce am păţit. Eu nu spun nimic, însă arăt cu degetul spre oglindă, iar când acesta vede, amuţeşte pe loc. Pe oglinda mea.. scria.. cu sânge..

'' O să mă întorc.
P.S: Încă ştiu, Ayaka! ''

- A-asta.. asta nu sunt eu, Sasuke! spun continuând să plâng, acesta mă ia în braţe şi mă sărută pe frunte.
- O să fie bine, nu-ţi fă griji. îmi spune acesta calm şi chiar dacă nu îi văd faţa ştiu că mă priveşte cu o urmă de regret.
- Sasuke, pe mine mă vandalizează un criminal, crezându-mă o fată pe nume Ayaka! O să mă omoare deoarece mă confundă cu o fată. Dă-mi tu un motiv întemeiat pentru care ar trebui să cred că va fi bine! spun, mai mult ţipând.
- Eu.. eu sunt alături de tine. Îmi spune acesta strângându-mă tare în braţe. Doamne, Sasuke, de ai ştii cât de mult apreciez asta. În următorul moment m-am retras din îmbrăţişare şi am scos ceva pe gură fără voia mea.
- Vreau.. vreau să stai cu mine! spun pe un ton hotărât dar în acelaşi timp trist, privind cu jenă în jos, deoarece ştiu că mă va refuza şi mă va lăsa baltă, la fel ca toţi ceilalţi..
- Normal că voi sta! Doar n-am să te las aşa, ce sunt, nebun ?!

P-poftim ?! Tocmai a spus că.. Tocmai a spus că va sta ?! Corpul meu nu mai răspunde la comenzile creierului iar eu încep să văd în ceaţă. Nu mai rezist. Aştept impactul cu gresia rece, însă acesta nu are loc. Pentru că brunetul, deoarece numai el este aşa de cald, m-a prins în braţele lui. Iar de aici totul e negru, nu mai văd, nu mai simt, nu mai aud nimic. Deschid ochii brusc şi mă trezesc.. pe o stradă ?! Ce caut aici ? Mă uit în jur şi văd că această stradă este localizată pe o stâncă, pentru că altfel nu am cum să o numesc, în apropiere de mare. Unde sunt fraţilor ?! Ia stai, văd un bărbat, poate mă poate lămuri el unde sunt. Dau să merg spre el însă o maşină îmi taie calea şi îl loveşte din plin. Dumnezeule.. Ce se petrece ?! Încep să fug către locul accidentului şi când dau să-i verific pulsu observ că mâna mea trece prin el. Cum.. cum e posibil aşa ceva ? Sau aici.. eu sunt o fantomă ? Dar.. vreau să îl ajut! Trebuie să fac ceva! Faţa lui e total desfigurată, dar asta nu înseamnă că e mort! Doamne ajută-mă, lasă-mă să-l ajut cumva! Şirul gândurilor îmi este întrerupt de către patru adolescenţi, cei care l-au lovit. Se pare că la volan se afla o fată. Avea părul negru ca pana corbului şi nişte ochi albaştrii idem şi la fel cu marea ce se întinde până la linia orizontului şi după aceasta. Iar ceilalţi trei, o fată şi încă doi băieţi, coboară din maşină. Nu înţeleg, ce caut eu aici ? De ce îmi este dat să văd lucrul ăsta ? Subconştientul îmi dictează '' Răbdare şi vei afla '' .. Da, aşa este.

- AYAKA PROASTO ŢI-AM ZIS SĂ ÎNCETINEŞTI ! ţipă o şatenă, cealaltă fată, la ea. Ia stai, pauză, Ayaka ?! Ea este Ayaka ?!
- Am încercat! spune aceasta pe un ton hotărât şi destul de speriat în acelaşi timp.
Oh my gosh! Lucrurile devin din ce în ce mai tensionate..
- Cred că-i mort -spune unul dintre băieţi- ce facem ?
- Hai să-l aruncăm în mare.. spune şatena. Poftim ?! Ce Dumnezeu ?!
- NU ! - intervine bruneta - Nu vom face asta sub nici un fel! Nu cred că e mort.. spune aceasta cu sfială.
- Oh haide Ayaka - spune un brunet - e mort. Nu avem de ales. Spunând asta o dă la o parte pe fata care nu vroia de nici o culoare asta şi îl iau împreună ( brunetul, blondul şi fata ) pe săracul om şi îl duc spre port, deoarece se pare că aici era un port. Dar nimeni nu se afla prin zonă, nimeni care să îi oprească.. Când să îl arunce vocea brunetei îi opri pe toţi
- NU FACEŢI ASTA ! Vă rog. Nu cred că e mort! Haideţi să-l ducem la spital. Spune aceasta îngrijorată atât de starea bărbatului cât şi de ambiţia prietenilor ei.
- Ayaka Haruno! eu nu vreau să fac puşcărie clar fată ? Spune şatena, după care o dă la o parte pe brunetă şi săvârşesc într-un final fapta criminală, ca să îi spun aşa. Bruneta vru să se arunce în apă după om însă celălalt băiat care se pare că era iubitul ei nu o lăsa şi o trase după el la maşină dispărând în noapte, la fel cum au apărut. Ayaka Haruno deci.. ia stai HARUNO ?! E imposibil aşa ceva! Dar.. ia staţi puţin, înţeleg acum.. Înţeleg tot. Haruno, pe această fată o cheamă ca şi pe mine, iar pe uşa mea scrie mare '' Haruno ''. Dar acest om.. Îmi trebuie răspunsuri şi ştiu cum să fac să găsesc. Sar direct în apă fără pic de remuşcări şi încep să înot spre fund, unde cu siguranţă este acel om. ''Piesajul'' ca să-i spun aşa, devine din ce în ce mai întunecos. Nu mai văd nimic, cu atât mai puţin pe bietul om. Nu am nimic la îndemână ca să-mi pot lumina drumul deci cumva trebuie să continui. Înot şi înot însă, simt că rămân fără aer. Doamne ce să fac ? Trebuie să înot mai repede, să-l găsesc repede şi să-l scot la fel de repede. Că dacă nu, cel mai probabil vom muri amândoi, iar eu nu vreau în fel şi chip să mor până nu mi se îndeplinesc cele două dorinţe. Evrica! Îl văd, cum sincer nu ştiu, dar îl văd. Are ceva în mână ce-i străluceşte şi este un cârlig ?! Oh nu! El e! Ce să fac ? Să fug, să-l ajut ?! Dar nu. Acum înţeleg tot.
Mă întorc cu spatele şi înot spre suprafaţă. Când ies iau două guri mari de aer şi mă părubşesc pe nisipul rece udat de valurile nemiloase ale mării. Acest om.. vrea răzbunare. Ochii mi se închid încet şi ce se va întâmpla cu mine în continuare nu ştiu. Dar ştiu un lucru. ''Misterul'' e pe jumătate rezolvat.


Ayaka: https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/546/jbgjmvksrxexqpwehsj.jpg/

Bună dragilor! Vă mulţumesc mult pentru comentarii, mă bucur că vă place ceea ce fac.
Vă spun de acum că, capitolul nu este corectat şi nu sunt sigură cât de reuşit este..
Însă, ţin să fac un mic anunţ:
Acest capitol i-l dedic lui Piersicuţă şi promit că în următorul capitol voi pune un micuţ moment 16 + Să nu vă mai ţin de vorbă, I hope you like it and enjoy!

Chapter 9.

¦ Next morning → 10:30

Ochii mei se deschid încet iar o lumină pătrunzătoare mă determină să îi închid, însă nu fac asta. Mă ridic în şezut şi privesc lung în gol. Datorită ferestrei camerei mele care e deschisă la maxim, mirosul florilor de cireş îmi inundă nările provocându-mi o stare de linişte. Închid ochii iar încetul cu încetul gândul îmi zboară numai la lucruri frumoase, la mama şi la tata, la noi.. Ce familie frumoasă şi unită eram. Îmi doresc atât de mult să nu se fi întâmplat tragedia aceea. Chiar dacă tata mă mai certa, ştiu că avea cele mai bune intenţii şi că tot ce făcea, făcea pentru mine. Iar mama, ah.. mama, era o persoană minunată. O femeie frumoasă, inteligentă, prudentă, la locul ei, care îşi iubea familia.. Dar toate aceste gânduri sunt împrăştiate datorită unei întrebări: Ce s-a întâmplat noaptea trecută ? A fost un vis, a fos real ? Sincer, chiar nu îmi mai pasă ce a fost din moment ce acum ştiu jumătate din adevăr. Dar oare, de ce vrea să o ucidă pe Ayaka, care vroia să îl ajute ? Sau poate că acesta nu ştie defapt.. Probabil crede că şi ea, la fel ca prietenii ei, a vrut să se întâmple acest lucru îngrozitor. Dar cum poţi mă ?! Cum poţi să abandonezi omul aşa doar de frică să nu intrii la răcoare. Până la urmă, eu dacă făceam asta şi, cu siguranţă m-aş fi simţit vinovată, m-aş duce la secţia de poliţie de bună voie şi nesilită de nimeni. Ba chiar, dacă aş fi putut aş fi făcut plângere împotriva mea.. Ciudat ştiu, dar eu sunt o fată corectă şi onestă. Dar.. nu mai apuc să îmi continui propoziţia ce a vea să fie spusă în subconştientul meu deoarece uşa de la cameră se deschide uşor, iar pe ea îşi face apariţia Sasuke cu un termometru în mână. Dar ce caută el aici ? Credeam.. credeam că va pleca. Acesta când vede că m-am trezit îşi instalează pe faţă un zâmbet enorm şi aruncă termometrul ăla într-un colţ îndepărtat al camerei. Wow, eu ştiam că dacă un bărbat îşi pune ceva în minte nici Brahma nu poate să îl oprească, dar nici chiar aşa. Adică, aloo tipule! Eşti în casa mea, nu cu porcii la jir.

- Hei, te-ai trezit. spune acesta sărutându-mă pe frunte
Doamne, vocea aceea şi gestul.. Oare e posibil ca mie să îmi placă de el ? Oare în sfârşit mă îndrăgostesc de cineva căruia îi pasă de mine ?
- Se pare că da. Îi spun pe un ton stins. Acesta mă priveşte îngrijorat şi îmi pune mâna pe frunte
- Nu arzi, te simţi bine ?
- Da, să zicem că sunt bine.. îi spun încercând să schiţez un zâmbet, dar fără reuşită.
- Sigur, spune tot. Dar de ce îi pasă până la urmă ?! Nimănui, cu excepţie câtorva persoane, nu i-a păsat de mine. Dar, până la urmă.. ce am de pierdut ? Poate aşa mă va ajuta cu ceva, dacă vrea şi poate bineînţeles. Oftez sonor şi încep să îi spun tot ce visasem noaptea trecută. Cu fiecare propoziţie rostită de către mine, brunetul devenea din ce în ce mai curios şi şocat oarecum. Eu însă, îi explic tot cu lux de amănunte şi încerc să fac povestea măcar puţin mai credibilă. Pentru că nici un om nu ar crede ce tocmai îi spun lui Sasuke fără a mă crede o drogată. Logic! Şi eu dacă aş auzi ceva de genul din gura cuiva, pentru câteva momente aş crede că e un/ o orfan / orfană şi a trăit în pădure însă, toată lumea merită o şansă corect ? Să revenim, după ce am terminat tot ce am avut de spus, brunetului mai să-i cadă ochii în gură. Nu mă va crede, simt asta. Îmi îndrept privirea tristă spre fereastră care ,ce bine, e tot deschisă ( pentru că la starea în care mă aflu dacă nu am aer cad lată pe jos cu limba pe moaţe, e clar ) iar în umrătorul moment Sasuke îmi prinde faţa în palme, se apropie tot mai mult de mine, buzele noastre fiind la 2 milimetrii distanţă unele de altele, şi îmi spune pe un ton care mă liniştise total '' Nu te teme, nu te voi lăsa '' iar în secunda a doua buzele noastre s-au unit formând un sărut dulce, mult aşteptat de brunet. Se poate vedea pe faţa lui, dar.. de ce să nu recunosc.. Şi eu simţeam nevoia să îl sărut. Nu ştiu de ce, însă chiar îmi place. Sărută foarte bine. Şi arată şi la fel de bine, de ce să nu fiu sinceră. Dacă ai fi o cicolată.. Sasuke Sasuke, te-aş savura bucăţică cu bucăţică să moară coca-cola! Dar.. de ce nu aş face asta acum ? Oricum am chef de joacă. Oo da, Haruno intră în acţiune! Îmi pun picioarele în jurul taliei lui, mâinile mele fiind înfipte ca lumea în părul lui negru ca tăciunele şi mătăsos, şi îmi ridic privirea pentru a-i vedea chipul. Acesta când vede postura în care ne aflăm, zâmbeşte pervers, fooarte pervers! Şi mă lasă uşor pe spate, el fiind acum deasupra mea, sărutându-mă cu patimă într-un stil, pot spune cu uşurinţă, nebunesc! Eu nu mă las mai prejos şi fac acelaşi lucru. Dar ia stai aşa, de ce să domine el? Mă rostogolesc rapid, în aşa fel încât eu să fiu deasupra lui şi îi arăt cel mai şmecher rânjet care l-am mai văzut până acum. Însă, acesta spune un '' S-o crezi tu '' şi revenim în poziţia iniţială. Brunetul coboară cu sărutările mai jos, la gât, muşcându-l uşor şi făcându-mă pe mine să gem de plăcere. Se pare că acesta e noul lui sunet preferat, deoarece de fiecare dată când fac asta îl determin să zâmbească lăsându-şi la iveală dantura perfectă. Mâinile lui îmi ating aproape fiecare parte a corpului cu tandreţe făcându-mă şi pe mine la rândul meu să zâmbesc. Ce bine mă simt în compania lui. Ador felul în care mă face să mă simt specială, unică, eu însumi. Sasuke, dându-mi prin asta de înţeles că vrea să trecem la un nou ''nivel'', îşi introduce mâna sub tricoul larg pe care îl prutam şi îmi mângâie spatele. Ca să fac jocul şi mai interesant, îmi dau tricoul jos ( care în momentul de faţă îmi venea ca o mini-rochiţă ) lăsând la iveală un corp perfect. Sasuke făcând la fel. Mă trage mult mai aproape de el şi continuă să îmi sărute gâtul. Ahh! La dracu! Ce bine e !

₪» Sasuke Pov. ♂

Doamne, fata asta e fenomenală! Din toate punctele de vedere! Nu ştiu cum poate, însă, sincer.. Ştie cum să facă un băiat să se simtă un bărbat! Cine ar fi crezut că sub hainele ălea ascunde corpul ăsta mânca-l-ar tata ! Continui să o sărut pe gât, bineînţeles că vreau mai mult însă nu ştiu dacă şi ea vrea. Eu, ce să mai, ar fi singurl lucru care mi l-aş dori în momentul de faţă, să o am! De ce ? Pentru că o plac! Da, exact, ţin la ea, mi-am dat seama ieri.. După ce a leşinat, intrasem în panică, nu ştiam ce să fac să-i fie mai bine, iar seara, am dormit cu ea, nu o puteam lăsa aşa. Mai ales când mi-a cerut asta, eu nu mă supăr oricum. Hehe, să revenim. Noaptea se fâţâia când pe stânga, când pe dreapta, era clar că visează ceva urât, ba chiar odată dădea să ţipe, atunci m-am speriat cel mai tare şi am încercat să o trezesc.. Însă fără sorţi de izbândă, era de neclintit. Şi nu am mai dormit, am stat lângă ea. Chiar îmi este teamă pentru ea.. în legătură cu omul ăla.. Cine ştie ce putea să se întâmple dacă închideam ochii chiar pentru două secunde. Puteam să clipesc şi când priveam în stânga mea aceasta să lipsească. Aşa că m-am pus pe treabă.. la figurat deoarece nu am făcut nimic de cât să stau să o privesc.. Gata! De ajuns! am să fac asta! O să îi deschid sutienul iar dacă ea nu vrea, ar trebui să mă oprească, aşa am să ştiu ce e de făcut. Îi pun uşor mâna pe spate căutând în disperare sutienul ăla tâmpit, mai precis, deschizătoarea. Şi in finally, am găsit-o. Văd că aceasta nu dă semne că ar vrea să încetăm. Foarte bine, pentru că eu chiar vreau asta. Când să desfac sutienul se aud două ciocănituri în uşă. Rozalia ridică alarmată capul şi apoi mă priveşte îngrijorată.

- Sasuke, ce facem ?! spune aceasta uşor ca să nu-şi dea seama persoana respectivă că sunt aici.
- Sakuraaa, eşti acoloo ?! Se aude vocea unei fete
Iar eu, ca un deştept ce sunt..
- ALOO ! NOI MUNCIM AICI ! Însă nu mai apuc să zic nimic că rozalia mă opreşte
- INO, TU EŞTI ?!
- Da cine credeai tu ? - spune tipa cu un uşor amuzament în voce - Deranjeeez ? ţipă acastă, Ino, de parcă nu ne-ar despărţi o uşă, ci o ŢARĂ !
- NU !
- DA ! Spune eu şi ea în acelaşi timp..
- Ce crezi că faci ? îmi spune aceasta uşor.
- Iubire, măcar demnitatea să mi-o salvez, nu crezi ? îi spun ironic. Aceasta se uită la mine, care.. sunt: ciufulit, dezbrăcat ( aproape ).. într-un cuvânt arăt ca naiba, şi începe să râdă încet. În următorul moment...