HEEEEEEYY!! iti urmaresc de sooper molt timp ficul dar nu tiam scris pana acuma..oricum e super!! daca poti ma anunti si pe mne de acuma??:)

dhoamne in sfarsit ia aflat numele:)))) sunt ft curioasa ce se intampla in capitolul urmator..ms k mai anuntat si anuntama in continuare dak poti:p PEACE!!

Capitolul 19

- Sasuke.. Uchiha... Am spus mecanic privind in gol. Cum?! Sasuke nu era asa, el.. el era bun si iubitor si ii placea sa-i protejeze pe altii. Ii placea sa ofere ajutor, nu se gandea la el doar, doar la binele celorlalti si .. si isi dorea ca toti sa fie fericiti. Chiar daca unii erau rai el nu-i judeca. Spunea ca fiecare persoana are dreptul sa-si aleaga propria identitate. Zambetul lui, in fiecare zi zambea sincer, zambea din inima. Chiar daca suferea, nu ii placea sa ii ingijoreze pe ceilalti .. el, el nu e Sasuke al meu! Imposibil, nu e el! A fost atat de bun incat.. S-a lasat manipulat de ceilalti? Dar nu, era puternic, nu judeca dar stia sa se pazeasca de rau el..

Simteam cum picioarele imi cedeaza, cum inima imi bate tot mai incet, purtand povara grea a sentimentelor. Respiratia imi era accelerata dar in acelasi timp greoaie. Fiecare secunda parea ca-si lasa amprenta asupra mea, cu fiecare ticait al ceasului imi aduceam aminte tot mai multe lucruri. Incercam sa inspir mai mult aer pentru a ma calma dar era imposibil. Corpul incepu sa-mi tremure precum o salcie in bataia vantului, un val rece de aer izbindu-ma de nicaieri. M-am lasat incet pe vine inca prijinindu-ma de dulap privind-o in continuare pe Karin. Inca citea absorbita acele informatii despre concurs, parca fiind pe alta planeta. O invidiez. Pentru ca ea poate fi fericita, pentru ca poate zambi, pentru ca nu o apasa niciun regret.

Imi e mila de Sasuke pentru ca a devenit asa, dar mai ales imi e mila de mine pentru ca ii voi simti lipsa. Ma tem ca l-am pierdut ca nu va mai fi ca inainte. Ma urasc pentru ca am plecat lasandu-l singur, ma urasc pentru faptul ca speram ca atunci cand o sa-l gasesc o sa fie al meu din nou. Credeam ca ne vom petrece din nou timpul impreuna, ca ma va ajuta, ca ma va sprijini, ca va fi mereu acolo. Sunt egoista. A trecut atata timp, credeam ca m-am schimbat dar am ramas aceeasi. Imi pasa numai de mine si preind ca ma intereseaza si ceilalti. Sunt oribila!

Imaginea lui Karin devenea tot mai neclara, ochii mei fiind scaldati in lacrimi. Am clipit des pentru a putea vedea mai bine dar nu dura mult caci lacrimile aparurra din nou. Dar a fost destul cat sa o vad pe roscata schimbandu-se la fata la vederea mea. Era galbena toata, cu ochii mari citindu-se disperare si frica in ei. In cateva secunde era langa mine stand in genuchi scuturandu-ma si stergandu-mi lacrimile. Nu avea rost. Privirea mi se incetosa ori de cate ori imi stergeam lacrimile. Ochii mei parca erau un izvor nesfarsit de tristete. Abia acum realizez cat de mult a doare gandul ca l-am pierdut pe Sasuke.

- Sakura, revino-ti! De ce plangi? Vocea ii era tremurata.

- Sasuke e atat de rau.. S-a schimbat atat de mult.. Este doar vina mea! Am spus incepand sa plang si sa tip de parca era sfarsitul lumii.

- Despre ce tot vorbesti? Linisteste-te macar si spune-mi de ce crezi asta. M-am uitat urat la ea. Atat cat puteam s-o vad printre siroaiele de lacrimi.

- Ai spus ca nesimtitul care m-a facut de ras la cantina e Sasuke. Sasuke Uchiha, prietenul meu cel mai bun din copilarie. Am continuat pe un ton scazut, fiind putin ragusita.

- Ce? Nu! Sasuke e cel care a castigat concursul.. Citeam de pe afis, n-am auzit ce-ai intrebat. Brunetul de la noi din clasa e Sai.

M-am uitat la ea ca la cel mai pretios lucru din lume si am imbratisato cu putere. Deci Sasuke e ok, probabil e asa cum il stiam. Simteam cu toata disperarea e inlocuita de fericire. Am rasuflat usurata simtind cum mi s-a luat o piatra de pe inima, metaforic vorbind. Brusc, lacrimile au incetat sa mai apara, corpul meu revenind la normal. Era cea mai buna veste pe care o puteam primi. Sasuke era bine si invata si in acest liceu. Mi-am spers pentru ultima oara lacrimile observand multimea de elevi ce era stransa in jurul nostru. De cand sunt acolo? In scurt timp clopotelul se facu auzit, venind si mai multi elevi. Toti curiosi si stupefiati de scena petrecuta. Am intrebato pe Karin in soapta clasa unde invata Uchiha. Mi-a raspuns scurt XII A si un " Fugi!" pe un ton cald. I-am zambit ridicandu-ma in capul oaselor. Am stat cateva clipe meditand asupra salii lui de curs dupa care m-am indreptat spre multime.

Trebuia sa infrunt gloata curioasa dar merita. Mi-am adunat toate fortele si m-am imbrancit printre liceeni pana am ajuns langa scari. Probabil aratam teribil caci toti intorceau capul dupa mine. M-am oprit cateva clipe tragandu-mi rasuflarea pentru a ajunge la Sasuke intreaga. Eram gata sa calc pe prima treapta dar am simtit doua maini pe spatele meu care m-au impins cu putere in fata. Am deschis gura pentru a tipa dar era in zadar caci socul era efectiv mult prea mare.

Totul se intampla cu incetinitorul. Am parcurs o distanta destul de mica prin aer timp in care m-am intors sa-i vad fata idio*ului care a facut asta. Nu mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe Sai ala zambind victorios. Timp a fost destul asa ca mi-am dus repede mainile la cap pentru a-l proteja de ceea ce va urma. Impactul cu cimentul a fost destul de dur iar faptul ca am luat fiecare scara in parte la maturat nu m-a ajutat cu nimic. Ma simteam de parca fiecare costa imi era rupta si in momentul in care m-am oprit am zambit. Eram bucuroasa ca am scapat. Durerea se ameliora din ce in ce mai mult.. Probabil ca intreg corpul imi amortise sau, cine-stie, trec in nefiinta. Am aruncat o privire in sus pe scari observand cate o pata rosie pe fiecare treapta. La nai*a! I-am vazut fata uimita si ingrozita a nenoroci*ului, aceeasi expresie avand-o si restul elevilor.

Mi-am intors capul intr-o parte observand peruca imbibata cu sange. E de rau! Nu asa speram sa dezvalui adevarata identitate. Vroiam sa le dau tuturor peste nas cu deghizarea mea dar presupun ca asta e mult mai socant. Pleoapele imi deveneau mai grele, fiindu-mi greu sa-mi tim ochii deschisi. ..parca trageam de pietre de moara. Am simtit doua brate strecurandu-se pe sub trupul meu chinuit de soarta, in scurt timp fiind ridicata pe sus.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Pfiu. Cat ma bucur ca am terminat si cu acest capitol. Nu spun ca e nereusit, pentru ca imi place ce-a iesit :)) Mai ales felul in care a decurs situatia. Nu cred ca va asteptati la asa ceva. Brunetul ala sa fie Sai
Scuzati greselile si va multumesc pentru ca va spuneti parerea Sper ca va place. Oricum, multumesc ca-mi cititi ficul in continuare. 3691 de vizualizari Doamne!

woow genial abea astept next!! adul cat mai repede si anuntama in continuare daca poti!! te rog

Capitolul 20

Eram constienta de ceva vreme incat sa-i pot simti atingerile sfioase, calde. Liniile trasate cu grija pe obraji, pe frunte si mai ales in jurul buzelor. Fiecare gest, fiecare atingere sfarsea oprindu-se in apropierea gurii. Aveam impresia ca urma sa ma sarute din clipa in clipa. Ma panicam doar gandindu-ma. Niciodata nu am avut primul sarut din simplul motiv ca am refuzat toate confesiunile. Baieti, au fost destui. Roiau in jurul meu precum bondarii, cersind bani, faima. As fi vrut ca in aceste clipe sa pot zambi. Imi placeau enorm de mult atingerile lui, caldura pe care o emanau degetele lui. Desi puteam fi considerata o ciudata incurabila, ma simteam implinita doar stiindu-l undeva aproape. Faptul ca era alaturi de mine imi facea inima sa bata cu putere, intr-un ritm alert, asemeni gandurilor mele. Si ce mai ganduri..

Uram fatul ca am cazut in halul ala pe scari incat sa ajung in spital. Incat sa nu fiu capabila sa-mi misc un deget, sa simt durere si la cea mai simpla incordatie a muschilor, la fiecare bataie a inimii. Desi poate ca e mai bine ca s-a intamplat asa, pana la urma tot ce se petrece are un scop anume, nu-mi pot imagina cum am putut ajunge in starea asta. Au fost cam 20-25 de trepte daca stau bine sa ma gandesc dar ma simt de parca a trecut trenul peste mine. De parca am sarit de la 500 de m fara parasuta. Eii, poate nici chiar asa, in cazul asta as fi fost moarta de mult, probabil. Am avut atatea incercari esuate de a-mi deschide ochii, de a incerca sa spun ceva incat le-am pierdut numarul. De fiecare data sfarseam prin a scoate sunete nu prea omenesti din cauza durerii si de fiecare data mana mea dreapta era stransa cu putere.

Eram intr-o totala agonie. Stiind ca era cineva acolo care a stat ore intregi supraveghindu-ma dar nestiindu-i identitatea. Putea fi foarte bine unul din fratii mei iar eu aveam ganduri necurate in legatura cu el. Putea fi deasemenea cel care ma pazeste cu sau fara voia mea. Desi ma indoiesc ca ar risca sa fie descoperit. Putea fi.. oricine.

- Yume .. Mi-am auzit numele rostit cu atat caldura, cu atata blandete incat, as fi facut ochii cat farfuriile daca as fi putut, desigur. Ce puteam face? Sa incerc sa ingan un "Mm" indemnandu-l sa continuie sau sa tac, ceea ce ar fi fost esential pentru sanatatea mea.

Am tacut si am asteptat. Speram totusi sa nu fie una din situatiile alea jenante, ca in filme. Fata sa fie inconstienta, baiatul sa-si marturiseasca sentimentele si ea sa auda tot. Se trezeste, il saruta, toate bune si frumoase. Nu ca nu mi-ar placea si mie sa ma pot da jos din pat, macar atat. Eram fara speranta totusi. Zacand intr-un pat cu bandaje peste bandaje, probabil, cu mii de ganduri si incapabila sa deschid ochii. Ma repet, cum nai*a am ajuns in halul asta? Aia de pe net isi rup gatul in sute de feluri si tot se ridica, iar eu? "Nu poti sau nu vrei?" Normal ca nu pot, daca as fi avut cum, acum eram in picioare. "Ai incercat macar? Sau daca ai vazut ca doare ai renuntat? Nu te poti face bine singura. Lupta, indura, traieste!" Constiinta proasta! Oricum, de unde imi vin frazele alestea filozofice? Daca as putea mi-as da o palma cu siguranta.

-Stii eu, nu credeam ca am sa te mai vad. Au trecut atatia ani. A fost atat de greu Yume, mi-ai lipsit. Am fost trist cand am vazut ca nu ma mai suni, ca nu-mi mai scrii, stii tu, cand mi-am dat seama ca m-ai uitat. Dar greseam, probabil. Eram egoist, asta-i sigur. Nu m-am gandit o clipa la fericirea ta, imi pare atat de rau. Cand te-am vazut in balta aia de sange, am crezut ca mor. Abia atunci mi-am dat seama cat de mult insemni pentru mine, cat de mult ti-am dus dorul, cat de mult te iubesc. Nu stiu in ce fel, nu stiu ce fel de iubire e. Nu vreau sa stiu..

Pe bune?! Hai frate, uita-te la filme! Ar trebui sa stii ca te aud! Am inceput sa rad in sinea mea. Adevarul e radeam pentru a ignora faptul ca-mi venea sa plang. Vocea ii era atat de tremurata, mai avea un pic si incepea sa planga. El, un baiat, pentru o nesuferita ca mine. Cat de incapabil sa fii sa nu-ti dai seama ca era Sasuke. Sasuke al meu! Dupa atatia ani, dupa atata timp, eram atat de aproape de el si nu puteam face nimic. Doar stateam si il ascultam, tanjind dupa imbratisare de-a lui. Mi-am simtit mana stransa cu putere. Nu eram din piatra, in ciuda aparentelor avem sentimente. Iubeam. Ma durea sa stiu ca sufera, ma durea sa stiu ca este langa mine si ca totusi eram departe unul de celalalt.

Dare micute, fine, calde, imi alunecau incet pe obraji. Acum era timpul. Sa indur durerea, sa ma ridic, si in ciuda tuturor celor intamplate sa zambesc. Acum era momentul. Am strans din ochi pentru a alunga lacrimile, mi-am eliberat mana din stransoarea lui, m-am proptit bine de marginile patului si m-am ridicat cu chiu cu vai in capul oaselor. Am deschis incet ochii si nu pentru a face o scena dramatica, siropoasa, dar lumina ma orbea. Mi-am revenit cu greu dar indata ce totul a devenit clar i-am putut vede privirea curioasa, uimita, si o licarire ciudata. M-am chinuit sa schitez un zambet dar probabil a iesit mai mult o strambatura. Era atat de .. frumos, am meditat eu. L-am analizat atent. Parea acelasi, doar ca o varianta mult mai matura. Auzeam incet ticaitul ceasului semn ca timpul trece dar noi stateam si ne holbam unul la altul ca doi pros*i. Parea ireal. Am avut atatia ani langa mine un asa baiat iar eu nu am observat niciodata. Pentru a ma convinge ca totul e real, nu ca durerea nu ar fi confirmat asta, i-am sarit in brate.

A fost un gest copilaresc iar in situatia in care ma aflam, iresponsabil, dar aveam nevoie. Paru surprins pentru cateva clipe dar isi reveni rapid raspunzandu-mi la imbratisare. Bratele lui se odihneau pe spatele si pe talia mea, iar eu sugrumandu-l de-a binelea. Nu pot descrie sentimentul. Caldura ce ma cuprindea, adrenalina ce parea ca-mi curge in loc de sange. Ma simteam de parca am renascut. Inima care-mi batea cu putere, eram pierduta. De ce?

Am slabit stransoarea si i-am soptit incet un " Imi pare rau.." Stia la ce ma refer, nu era nevoie de mai mult. Mereu m-a inteles, mereu stia cu exactitate la ce ma gandesc, eram atat de usor de citit? M-am indepartat putin de el analizandu-l din nou. Eu fata, el baiat, trebuia sa mai specific ca ma atragea? L-am sarutat apasat pe frunte mai apoi lipindu-mi fruntea de a lui. L-am privit adanc in ochi. Imi era atat de usor sa ma pierd, nu am realizat niciodata asta. Imi vedeam ochii reflectandu-se in ai lui si speram din tot sufletul sa se concentreze numai pe ochii mei caci ma inrosisem mai ceva ca un mac. Daca e cum se zice, " Ochii sunt oglinda sufletului.", atunci el e cel mai pur lucru pe care l-am intalnit. Mi-am coborat rapid privirea la buzele lui, ridicandumi-o la loc la fel de repede. De ce ma bate gandul sa il sarut?

- Si eu te iubesc.. Am soptit intr-un final.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cam atat. Ei, in timp ce scriam ceea ce zicea Sasuke mai ca-mi venea sa plang :)) Poate doar din lipsa de ocupatie si din cauza oboselii caci acum cand l-am recitit am trecut ca fulgerul printre randuri, fara sa am macar o reactie
La inceput aveam inspiratia la pamant. M-am uitat ceva timp la capitolul 20 sa vad daca se scrie singur =)) Acum iar m-a lasat inspiratia balta deci nu stiu ce se va alege de capitolul urmator.

Va multumesc ca-mi cititi ficul, ca lasati si cateva comentarii .. Arigato! ~~> Am scris bine?
Scuzati eventualele greseli:D

suuuuuuuuuuuuuper nu pot sa cred ce repede avanseaza lucrurile intre ei :o adik acm 1 min nu se mai vazusera de nush cati ani si acm se saruta..wow in fne mia placut deki anuntama in continuare dak poti ok?? ~PEACE~

Mii de scuze pentru intarziere.
Am incercat sa las comm de noaptea trecuta, dar nu stiu pe ce tasta am apasat ca mi s-a sters tot. Asa ca am lasat balta ideea.
Capitolul a fost minunat. De cand asteptam sa apara si Sasuke!
Insa, am o nelamurire: Sas'ke poarta peruca? Adica, banuiesc ca el a fost blondul, sau roscatul, sau ce culoare mai avea. Totusi, nu e curcubeu! Sper...
Chiar sunt curioasa de intamplarile ce vor urma.
Sper sa aduci repede next-ul si, te rog, daca poti, sa ma anunti.
Nu mai am ce zice....
Te pup.

Capitolul 21

- Imi cer scuze! Nu am vrut sa.. stiti voi,sa va intrerup. A spus rapid iesind din camera la fel de repede cum a intrat si trantind usa in urma lui.

Asta a fost ciudat si foarte jenant. Adica noi doar ne priveam, intr-un mod unic, dar nu se intampla absolut nimic. Nu ca m-ar fi sarutat sau ceva doar, stateam. Daca stau bine si ma gandesc ne aflam intr-o situatie penibila. Daca nu as fi fost eu si as fi vazut scena asta clar ma duceam cu gandul la un sarut. Uhh, m-am lovit mult prea rau la cap. Dupa toate cele intamplate admiratul podelei nu ma ajuta. Ma simteam stanjenita pentru confuzia creata si asta doar pentru ca era vina mea. Eu i-am sarit in brate, eu mi-am lipit fruntea de a lui, toate numai din vina mea. Am fost mult prea apropiata de el, ma comportam ca si cum, exista ceva intre noi. Chiar daca am fost buni prieteni in copilarie a trecut mult timp, ne-am maturizat, percepem lucrurile altfel acum. Timpul a trecut, numai eu am ramas neschimbata. Inca un copil. Ce vor crede acum ceilalti, despre el, despre noi? Nu ar trebui sa-mi pese caci nu afost absolut nimic dar ma comport de parca chiar s-a intamplat. Revino-ti!

De ce nu zice nimic? Ii aud pana si respiratia printre pauzele scoase de aparate. Serios? Atat de grav a fost? Chiar era necesar sa ma conecteze la atatea aparate? Mi-am ridicat privirea spre monitorul ce indica bataile inimii. Se putea vedea clar cat de emotionata eram. Ce o sa creada? "Sasuke .." Am soptit in gand aruncandu-i o privire pe furis. Se uita pierdut pe fereastra si parea ca se gandeste la ceva. Doamne! Cum de nu am vazut niciodata cat de frumos e? Ochii aceia negri, misteriosi, parul de aceeasi culoare, ciufulit cu stil si un fizic.. mama! E o adevarata bunaciune si nu-mi vine a crede ca el chiar este Sasuke. Daca asta ar fi un film, cu siguranta el ar fi baiatul cool, misterios si pe deasupra, si vampir. Filme..

Bip, bip, bip .. Mi-am intors privirea speriata spre aparat. Bataile inimii se accentuau, deveneam tot mai emotionata. Nu asta imi trebuie. Cu siguranta se va intoarce din clipa in clipa si va incepe sa puna fel si fel de intrebari. Fara sa-si dea seama se va apropia tot mai mult de mine, privindu-ma insistent si atat de dulce, atat de protector. Ahh! Daca mai continui am sa-i cauzez aparatului astuia un scurt circuit. Mi-am infipt ungiile in mana incerand sa-mi revin la realitate pana nu fac o gafa si mai mare.

- Deci ce s-a intamplat? A intrebat intorcandu-se cu fata la mine. Ce vrea sa spuna? Se refera la faza de mai devreme sau.. la ce anume? L-am privit cu un mare semn de intrebare evitandu-i totusi ochii. Nu am nevoie de alte incidente. Inca mai sunt sub influenta anestezicelor, cred, si nu judec tocmai ca un om normal. M-am incruntat putin cerandu-i astfel mai multe detalii indemnandu-l totodata sa continuie. Ce s-a intamplat la scoala? A reluat el calm.

Am rasuflat usurata dandu-mi seama ca era mult prea prins in ganduri ca sa mai auda bipurile alea enervante. Am deschis gura sa-i spun ca am fost impinsa dar atunci usa camerei se deschise incet. Am privit peste umarul brunetului zarind o mana albicioasa si un buchet rosu de trandafiri. Usa se deschise larg pe ea facandu-si aparitia Sai. L-am privit uimita si confuza cerandu-i explicatii din priviri. La randul lui era extrem de socat uitandu-se cu groaza la Uchiha. Se cunosc?

- Cum de ai cazut pe scari? Imi atrasese atentia Sasuke. M-am uitat iar la Sai care avea o privire rece, inspaimantata. Ma privea cand pe mine, cand pe brunet. Ii era frica de el. Am constatat eu cu stupoare.

Ce ar fi trebuit sa fac? Daca il mint pe Sasuke inseamna ca pornesc cu stangul in relatia noastra de prietenie si eu chiar nu vreau sa-l mint, nu merita, dar .. Imi e oarecum mila si de Sai. Adica Doamne! Are o fata scoasa din afisele de Haloweem. Si buchetul de flori, vroia sa-si ceara scuze? Of sakura, de ce te pierzi atat de usor in preajma baietilor? De ce esti atat de credula, de aiurita?

Sasuke isi asezase incet mana pe umarul meu facandu-ma sa tresar. L-am privit uimita cerandu-i oarecum explicatii. Ce stupid! Eu eram cea care trebuia sa vorbeasca. Am lasat privirea in pamant incercand sa-mi revin. Nu auzeam nimic, nici macar propriile ganduri. Imi auzeam doar inima batand intr-un ritm alert si o stare de neliniste ma cuprinse. Mi-am dus mana la stomac apasand usor. De ce eram atat de nelinistita, de ce simteam ca mintea mea o ia pe campii? De ce tremuram?

- Nu stiu. Am spus dupa cateva minute. Probabil ca am alunecat, m-am impiedicat .. chiar nu stiu. Am spus muscandu-mi buza inferioara. Eram grabita sa, am inghitit in gol, sa vin la clasa ta, sa te gasesc. Mi-am ridicat capul uitandu-ma peste umarul lui Sasuke. Sai se apleca in semn de multumire, lasa buchetul incet jos si iesi din camera la fel de silentios ca atunci cand a intrat. Mi-am indreptat privirea spre ochii lui Sasuke. Nu stiu de ce dar simteam ca trebuie sa-l infrunt. Am clipit des scapand cateva lacrimi ce se rostogolira rapid pe obrajii mei palizi disparand in materialul pijamalelor. Asteptam sa spuna ceva, sa faca un gest, sa ma .. sarute. Se uita comfuz cateva clipe la mine dupa care zambi siret. Se apropie incet de mine respiratia lui calda scaldandu-mi fata. Am aruncat o privire fugara la buzele lui ce pareau numai bune de sarutat. Am inchis ochii sceptica asteptand momentul magic. In mai putin de 3 secunde isi lipi buzele de fruntea mea facandu-ma sa-mi deschis ochii uimita.

Isi relua pozitia initiala zambindu-mi si plimbandu-si mana intr-un ritm alert prin parul meu. Ma trata ca pe un copil! Il priveam inmarmurita nestiind ce sa fac, cum sa reactionez. Eram .. furioasa? Normal ca da! Pe mine, pe el, pe tot ce ma inconjura. " Auzi tu, sa ma sarute.." Mi-am spus ironica. Am pufnit dezgustata de propria persoana, intorcandu-ma cu spatele la Sasuke si ingropandu-mi fata in perne. Imi venea sa plang, sa tip cat ma tin plamanii, sa distrug tot ce-mi iese in cale. De ce a facut ceva atat de aiurea? Mai important, de ce ma ma comport eu asa? El doar a incercat sa ma calmeze nu? A incercat sa fie dragut ..

Am inspirat adanc incercand pentru a mia oara pe ziua de astazi sa-mi revin. Eram pregatita sa ma ridic sa-mi cer scuze pentru felul in care m-am comportat. Sa ii spun cat de mult mi-a lipsit, cat de mult ma bucur sa il vad.. Cat de mult astept sa-mi petrec timpul cu el si cine stie, poate descopar si de ce ma port asa. M-am ridicat in sezut privindu-l zambind. Clar ma credea o nebuna. Acum rad, acum plang, spitalul 9.. Am deschis gura sa ii spun din nou ca il iubesc dar telefonul ii suna facandu-ma sa raman cu gura cascata. Ma privi amuzat raspunzand fara sa se uite la numar. Il priveam cum se lumineazala fata, cum un zambet dulce ii apare pe chip, cum toata fiinta lui parea sa se schimbe.

- Vrei sa vin acum? Replica brunetul uitandu-se putin trist la mine. Am dat afirmativ din cap in semn ca poate pleca. Daca este ceva important? Nu are rost sa-l retin. De acum in colo va fi oricum tot timpul cu mine. La cumparaturi, prin parc, pe holurile liceului, la film, ca in copilarie. L-am privit nostalgica in timp ce se pregatea sa-si ia la revedere.

- Si eu te iubesc! Ne vedem curand pui..

- Ai prietena?! Am spus eu, mai bine zis m-am rastit la el privindu-l socata imediat ce a inchis. Afisa un zambet inocent si dadu afirmativ din cap. Imi spuse un simplu "pa" si iesi grabit pe usa. Respiratia imi deveni sacadata si simteam ca ma sufoc in timp ce priveam pe geam cu ochii in lacrimi. Nu exista destul aer in intreg universul sa-mi umple golul ce-l simteam. Daca stiam ca vrea sa plece la prietena lui as fi refuzat cu orice pret. Acum puteam sa fac si pe moarta, nu mai avea niciun rost. A plecat ..

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Hei. Scuzati eventualele greseli si intarzierea colosala :)) Am renuntat in seara asta la teme si invatat si am continuat cealalta jumatate de capitol ce zacea intr-un document de mai bine de o saptamana. Ei, nici eu nu stiu ce se va intampla. Totul va veni pe moment deci nu ma injurati daca maine, poimaine moare unul dintre personajele principale :)) Zic si eu :-" =))
Va multumesc pentru ca-mi cititi ficul si pentru ca lasati si comentarii. Am vazut ca am tot mai multe vizualizari.. Ipii :X

Bella, sweetie :)
Trec și eu pe la ficul tău și am rămas plăcut surpinsă de felul în care l-ai structurat.
Pff, îmi pare rău că nu am fost aici încă de la-nceput 8-| ... în fine, voi fi de acum încolo ;).
În legătură cu ultimul capitol, îl ador și nu pot să cred că are iubită :-w sufăr și eu așa cum suferă și Sakura. Sper doar să se întoarcă roata :)) *kidding*. Cum ți-am mai spus îți ador lucrarea, mă face să mă simt acolo lângă ei.
Te rog să vi repede cu nextul și să mă anunți. Please :o3!
Kisses.