Capitolul 7:Promisiunea...

~Sasuke povesteste~

Ochii ei plini de lacrimi ma priveau cerand mila si iertare, cand de fapt eu eram cel ce gresise. Nu imi venea sa cred ca recunosc asta.. Insa da, eram vinovat pentru tot ce facusem. Gelozia a pus stapanire pe sufletul meu si l-a prigonit de tot ce insemna iubire si cel mai important, ratiune. Nu mai gandeam limpede, nu mai stiam ce fac. Ma simteam atat de rau cand vedeam ochii Sakurei inlacrimati si corpul ei tremurand de frica. Oare chiar eram un monstru fara scrupule? Gata sa trec peste orice numai pentru razbunare? Asa se parea.. Nu puteam sa-mi clarific sentimentele pentru rozalie. Era tot ce am visat, ce aveam nevoie, insa eu eram ca o bestie cu ea. Nu-i puteam spune cat o iubesc si ce insemna pentru mine. Eram doar o umbra rece trecatoare ce se indragostise de un inger. Cum aveam sa o fac sa ma iubesca? Pentru prima data simteam ca as putea face orice pentru o fata. Stiam ca si ea si-ar fi dat viata pentru mine. Stiam ca ma iubeste dupa tot raul facut.. Vedeam asta in ochii ei verzi. Ura si nelinistea nu puteau pune stapanire pe sufletul ei ce se inalta pe inaltele culmi ale fericirii. Acele culmi pe care as fi dat orice sa ajung. Doar sa vad ce gust are fericirea si apoi sa mor. Stiam ca singura cale de a ma salva era ea. Fiinta ce iubea necondintionat un monstru ca mine. Cand ma transformase asa?
In intreaga mea existanta se ducea o lupta. Nu voiam sa devin vulnerabil in fata Sakurei dar o voiam mai mult decat orice. Voiam sa stie cat o iubesc, dar fara sa ii spun eu asta. Nu mai suportam sa o vad plangand sau suferind din cauza mea. Acea durere agonizanta imi hranea iubirea pentru ea.
Deodata acesta isi ridica capul si se uita la mine gingas zambindu-mi cu dragoste. Am strans-o in brate fara a vrea sa ii mai dau drumul. Ea de asemenea era avida de dragostea mea. Si ea ma voia cu aceeasi pofta ca si mine. Acea dorinta arzatoare imi mistiua sufletul pagan pierdut de mult printre tristete si gelozie. Acele sentimente ce ma transformasera in ceea ce eram. Privirea ei senina, zambetul ei divin, acea piele fina si parfumata. Vinovatia imi cuprinsese tot sufletul si il ducea spre adancul abisal al tristetii. Nu imi venea sa cred. Ea inca imi zambea dupa toate cele facute. Ar fi trebuit sa ii provoc greata, sa se teama de mine, sa ma urasca, insa ea in schimb imi oferea surasul ei limpede, pentru a ma agata de sufletul ei pur. Ea era singura lumina ce o mai vedeam in tot intunericul monoton ce imi invaluise viata trista. Acea privire plina de iubire.. Acea privire ce o pierduse de mult prin gandurile mele din nopti fade si zile sadice. Momentele cand nu o aveam alaturi erau pline de regret si soapte ce se auzeau in jurul meu. Nu mai conta nimic decat ea. Trebuia sa o fac fericita chiar daca era ultimul lucru pe care il fac. Plateam in sfarsit pentru tot raul facut. Mai aveam doar o sansa sa ma iubeasca.. O singura sansa nesigura ce se tinea de un fir subtire de incredere. O ultima farama de iubire ce o mai avea Sakura pentru mine.
Mi-am aplecat incet capul, fiind cuprins de vinovatia ce nu imi dadea pace. Degetul eu subtire imi ridica incet barbia si ma privi cu tandrete. Un suras binefacator aparu pe fata ei. Nu mai puteam tine in mine acea presiune ce o resimteam . Trebuia sa o fac.. Vocea mea groasa si stinsa, ca lumina unui licar in nopate, se auzi in camera rece si umeda:
-Sakura.. Eu..
-Sss.. spuse ea punandu-si degetul peste buzele mele intredeschise. Se uita putin la mine si apoi imi spuse.
-Stiu ca nu vrei sa o spui.
Parca imi citise gandurile. Deci stia ca o iubesc. Dar cum aveam sa ii demonstrez asta? Mainile ei mi-au prins gatul si mainile mele i-au prins mijlocul intr-o imbratisare lunga si plina de emotie. Respiratia mea era incet oprita de suspinuri grele, venite de undeva din adancurile sufletului meu negru.. In sfarsit o pata de culoare se arata in viata mea. Era un verde stralucitor umbrit putin de lacrimi suferinde. Acel verde ce imi facea suflul sa se opreasca si inima sa zburde. Un roz ca florile de cires se arata in fata ochilor mei mai frumos ca niciodata.
Mana mea i-a atins incet pielea calduta si alba, parul stralucitor, buzele subtiri si apetisante ce erau arcuite, zambindu-mi cu multe dragoste. Parfumul ei ma innebunea, imi incetosa privirea si imi facea corpul sa tresara.
Eram in sfarsit alaturi de ea, de ingerul meu ce m-a scos din intuneric. Ce mi-a aratat aceasta lume plina de iubire, ce m-a facut sa vad ce e cu adevarat important si a reusit sa imi imblanzeasca inima salbatica. Cu sufletul plin de regret si iubire i-am spus din nou:
-Voi face ca acesta camera sa dispara. Voi distruge casa daca e nevoie sa nu mai existe.
Imi zambi usor si capul ei se indrepta spre mine. Buzele ei fine mi-au atins pielea catifelata si am simtit cum aripile mele se deschid si zboara spre lumina cerului, iesind din negura agoniei.
-Te cred.. Dar de ce ai facut-o? De ce m-ai inchis aici..
-Nu iti pot explica.. E greu si pentru mine sa inteleg ce s-a intamplat cu mine si ce se intampla in continuare, spun eu cu o urma de disperare in voce, la gandul ca am facut cel mai dulce si pur inger sa verse lacrimi amare. Ea isi intinse o mana spre gatul meu si ma apuca de el, in timp ce fruntea ei s-a lipit de a mea, privirile noastre intersectandu-se si impartind iubire si pace celuilalt. Dupa un moment de liniste in care noi ne-am uitat unul la altul, i-am spus din nou:
-Nu o voi mai face.. PROMIT...