Capitolul 4

There's another world inside of me that you may never see
Somewhere in this darkness there's a light that I can't find

Cu doua saptamani in urma:

Sasuke Pov:

Ochii I se deschideau usor, in acelasi timp, respiratia imi era taiata. Incercarea trecuta de a se trezi, aproape l-a costat viata, intrase in soc. Doar gandul ca fratele meu ar muri, ar ucide si o parte din mine. Jumatate a disparut cand doctorii mi-au spus ca sansele ca Sakura sa se trezeasca sunt minime, e in coma de mai bine de o saptamana, nu stiu ce sa fac sa o ajut, in afara de holbat. M-am obisnuit sa ma duc sa o privesc, convingandu-ma ca doarme si ca o sa deschida ochii in orice minut.

Acum, Itachi e in stare grava. La fel, tot ce fac e sa privesc, sa fiu inutil. Nu trebuia niciodata sa accepte misiunea asta, stia ca e periculoasa, dar daca stau sa ma gandesc, lui mereu i-au placut cazurile grele, isi doreste atat de mult sa fie un detectiv din ce in ce mai bun. Si asa, uite unde a ajuns. Plin de rani grave, intr-un spital. Clipesc de cateva ori si pasesc spre patul pe care se odihneste Itachi. Kazumi se indeparteaza usor, privindu-ma cu regret. O tintesc cu privirea, nu intelegeam nimic. S-a trezit, de ce are expresia asta.

Cand sa iasa afara, ma scoate usor pe usa, inchizand-o in urma ei. In secunda urmatoare, lacrimile ii izbucnesc, acoperindu-I obrajii rosiatici. O mana si-o duce in par, tragand cu putere. Reusesc intr-un final sa o intreb ce a patit, de ce se comporta asa. Raspunsul care a venit, mi-a facut lumea sa se destrame usor, ma simteam pe alta lume. Nu poate fi adevarat, asta e prea mult. Mai intai Sakura, acum Itachi. Fara sa mai stau pe ganduri, intru ca o vijelie inapoi in incapere.Trebuia sa nu ma conving ca nu e adevarat, asta chiar nu poate fi adevarat!

“Din cauza accidentului, multe organe au fost afectate, tot corpul lui este zdrobit. Itachi al nostru, Sasuke. Baiatul meu frumos…” Vorbele matusii imi rasunau in minte. Iar si iar, inca odata. Asa ne alinta pe amandoi, este ca o adevarata mama. Ochii negri ma priveau cu bland, trist. Chiar si asa, sentimentele astea se observau greu. Niciodata nu am reusit sa descifrez cu adevarat gesturile lui Itachi, e imposibil. In atatia ani, nu l-am vazut niciodata plangand, este genul protector si grijuliu, intotdeauna a dat dovada de maturitate si seriozitate.

Cu toate astea, acum incepea sa isi lase masca sa cada. Ma asez pe scaunul de langa pat fara sa spun nimic, incercam sa gasesc cuvintele potrivite. “O sa fii bine” asta a fost tot ce am reusit sa spun.A scos un zambet urmat de o tuse si un geamat de durere, fapt care m-a facut sa tresar si sa ma ridic de pe scaun pentru a chema pe cineva. Inainte sa fac un pas, ma prinde de incheietura mainii.

- Nu iti face griji, nu doare asa de rau. Mi-au dat morfina. Sasuke, asculta-ma. Trebuie sa ramai puternic, chiar daca nu o sa mai fiu langa tine, eu..

- Nu te forta, totul o sa se termine curand, iar noi vom merge acasa. I-o tai repede, stiam ca vrea sa isi ia ramas bun de la mine. Stiam ca asta o sa se intample, dar nu vreau sa accept, nu pot sa accept. Nu o sa imi las fratele sa moara, poate peste 100 de ani, dar nu la 24 de ani, nu cand am nevoie de el sa ma tina cu picioarele pe pamant.


De data asta, lacrimile isi faceau loc prin ploapele vinete. Plangea, el chiar plangea. Ma strange mai tare si inchide ochii. Am mai trecut prin asta, meseria il aducea in stari grave, dar nu a fost niciodata asa, nu si-a lasat garda jos nici o secunda,mereu a stiut ca isi va reveni, de ce nu o face si acum?

- Eu o sa am mereu grija de tine, esti fratele meu mai mic si te iubesc. Nu te voi lasa singur niciodata. Ai incredere in mine.. Durerea I se citea in voce, nu stiu daca era din cauza ca nu credea ca mai are sanse, sau din cauza durerii fizice.
Las privirea in jos si imi trec mana prin par, ciufulindu-l. Cautam un raspuns care sa ii ridice moralul, care sa il faca sa aiba incredere. Reusisem cu Sakura, cel putin asa cred. Poate reusesc si cu el.

- Termina cu prostiile, am trecut prin altele mai grele. Cum ai spus, esti fratele meu mai mare, trebuie sa ramai aici sa ai grija de m…Sunt intrerupt brusc de bipaitul din ce in ce mai zgomotot si intensificat al aparatului. Itachi?! Ochii ii erau inchisi, tot ce puteam auzi era zgomotul lung, ascutit. Linia in zigzag ce indica pulsul, era acum una perfect dreapta. Nu!

Stransoarea devenea slaba, pana cand mana lui a cazut pe pat. Tipam la el sa se trezeasca, sa se mise, macar un gest. Atata durere, era prea multa. Lacrimile au inceput sa curga, speram ca el sa se ridice si sa inceapa sa rada demine pentru ca plang ca o fetita…speram. Din nou, mi-am inclestat degetele de gulerul camasii pe care o purta, strigandu-l. Nimic, doar liniste. Disperare, nervozitate, suparare si cel mai mult…durere. Fratele meu a murit.

Nu mai vedeam nimic, nu mai auzeam. Intuneric si ura. Persoanele pe care le-am iubit cel mai mult, au plecat, lasandu-ma singur. Sunt doar eu, viata mi s-a transformat intr-un iad. Imi vreau fratele inapoi. Itachi, ai promis ca o sa ai mereu grija de mine, cum o sa faci asta daca nu esti aici? Revin din nou cu picioarele pe pamant si simt cum sunt tras de langa pat, indepartandu-ma din ce in ce mai mult, in ciuda faptului ca ma zbateam.

Vor sa ma ia de langa el exact cum…el a fost luat de langa mine. Nu a vrut sa plece, dar a fost obligat, i-au planuit moartea, zdrobindu-I fiecare particica din corp. A fost omorat, o moarte urmata de o razbunare. Vreau sa ii fac sa plateasca pentru ce au facut, chiar daca inseamna sa sacrific tot, oricum,nu mai am nimic de pierdut.

In prezent:

Sakura Pov:

In sfarsit, acum casa arata total diferit. Am umplut ceva saci cu sticle si hartii, habar nu am cat timp am petrecut, dar stiu ca a meritat. Bag spray-urile si detergentii inapoi in dulap si ma asez pe canapea. Ma dureau mainile si gatul, halal rezistenta. Lipsa de experienta isi spune cuvantul. Obosisesm, am inceput sa tanjesc atat de mult dupa un pui de somn. Am ajuns la concluzia ca sunt prea obosita, asa ca am incercat sa ma las prada somnului.

Un zgomot ma face sa tresar si sa ma uit spre sursa. Sasuke cobora grabit scarile. Cu o mana,imi frec cu putere ochiul drept, nu stiu cat timp atipisem,dar a fost destul cat sa ma zapaceasca. Se opreste si ma priveste surprins, nu cred ca avea in plan sa ma trezeasca. Fata ii devine lipsita de expresie, nepasatoare. Isi continua drumul, spunandu-mi in timp ce se indeparta ca se duce afara cu Naruto. Deschid gura, dorind sa ii spun ceva, dar nu mai apuc. Iesise deja din casa.

Ma ridic si eu, directia mea fiind casa. Se intampla ceva cu el, inca de cand a avut cosmarul acela, spunea ceva de razbunare. L-am intrebat ce vroia sa spuna cu asta, dar a negat, incercand sa ma convinga ca am visat. De asemenea, mi-a spus ca Itachi a facut accident cu masina. S-a schimbat, privirea ii este atat de rece, iar el a devenit mult mai distant. Nu ma astept ca lucrurile sa fie la fel ca inainte, dar e ceva ciudat.. abia daca mai vorbeste. Cand am venit mai devreme, prima data, avea acelasi comportament rece, dar renuntase la el. Acum l-a abordat din nou.

Intru in casa, iar in bucatarie erau Hinata si..Naruto. Ma uit confuza la el, nu trebuia sa fie pe afara? Ma asez langa ei la masa, asteptand ca unul sa vorbeasca. Nu era nicio sansa, amandoi mancau. Naruto sigur nu era pe cale sa spuna nimic, Hinata la fel,asa ca..

- Nu ai vorbit azi cu Sasuke? Il intreb cu un glas destul de ragusit. Imi dreg vocea, asta m-a facut sa simt o usoara iritatie in gat.

- Nu chiar. Imi ridic privirea spre el, dandu-mi seama ca Sasuke a mintit. De ce ar face asta?

Capitol necorectat xD