Hey, girls! Se pare ca am aparut si eu cu next, nu la fel de senzational ca celelalte, insa o puteti lua ca pe o "introducere" in ceea ce va urma, pentru ca ma cam lasat inspiratia Dar, azi cand am recitit capitolul, s-a aprins o scanteie si e foarte posibil ca next-ul sa apara mai repede ca acesta La urma urmele, urmeaza vacanta!!!
P.S: Nu ma supar daca imi dati sfaturi, ladies!




Chapter 8:



Sakura P.o.V:



Singura... Ceva nou? Deloc. Sunt la fel ca inainte, singura. Ma invart pe scaunul cu rotile din biroul meu, jucandu-ma cu pixul in mana, incercand sa meditez. Mi-am dus pixul la gura, conturandu-mi buzele atat de dornice de ale lui. Imi e atat de dor...

Dupa ce ne-am intors din Paris, totul a decurs normal. In sensul ca, fiecare si-a vazut de viata lui. Eu m-am intors la munca mea de jurnalista, iar ei... Nici nu stiu. Inca o mai vad pe Mikito cum ma strange in brate si imi spune ca deabia asteapta sa ne revedem. Insa nu a fost asa. Si nu inteleg, de ce? Intre mine si el parea totul de basm, era prea bine. Si totusi, dintr-o data, totul s-a sfarsit. Nu am mai vazut-o pe Mikito de doua saptamani, pe Sasuke nici atat. Incercam sa pun mana pe telefon si sa il sun, dar ceva ma retinea. Si totusi, el de ce nu a sunat? De ce nu m-a cautat? De ce nu a mai dat niciun semn de viata? As fi vrut sa o vad pe Mikito, imi e tare dor de micuta, insa nu le stiu adresa.

Of... Trebuie sa fac ceva, altfel voi innebuni aici, pe scaunul asta. Ma ridic si ies din birou, cu gandul de a-mi lua o cafea de la aparat. Ajung in fata liftului si apas butonul, asteptand sa ajunga. Usile se deschid, iar printre ele ii observ corpul de viespe, parul lung si matasos cu tente movalii. Intru si o salut. Mereu am considerat-o cea mai buna prietena a mea, chiar daca relatia noastra de prietenie era foarte ciudata. Niciuna nu era genul de persoana care sa spuna pe loc ce avea pe suflet, eram inchise in noi, insa gaseam un mod in care sa ne ajutam.

-Deci... McBeauty inca nu a dat niciun semn, spune ea in linistea incaperii.

-Nu. Si McHyperactive inca nu te-a observat. Hmm... Auzisem ca e foarte prins cu un articol destul de important, incerc eu sa o incurajez, in asa fel incat sa nu creada ceea ce era evident. Insa, fara rezultat:

-Da, tot timpul e un articol! Sau, daca nu e articol, e problema de familie! Daca nu e problema de familie, e prins in lumea lui aiurita in care eu nu exist!!! ridica ea tonul, incercand sa se calmeze la sfarsit, respirand cat se poate de normal.

Si uite asa, fiecare incepe sa spuna ce are pe suflet, tare si raspicat:

-Da... De parca ii era tare greu sa puna mana pe telefon, care apropo, zace pe birou, asteptand ceva inca...

-Si se comporta ca si cum nu as exista. Adica, pe bune acum! Ma iau in vorba cu el, iar "dansul" nici nu se sichiseste sa ma auda, dar sa imi dea un raspuns...

-Si daca, sa presupunem ca nu mai are numarul meu de telefon, ce? Lucrez la cea mai faimoasa revista de divertisment din oras, pentru Dumnezeu! Putea, bine-mersi, sa vina la birou.

-Putea foarte frumos sa imi spuna sa ma duc dr*** de acolo, dar macar aveam satisfactia ca a vorbit cu mine. Cu un limbaj neadecvat poate, dar totusi, sa vorbeasca.

Si din nou o liniste apasatoare se asterne peste noi. Asa era de fiecare data: fiecare isi spunea off-ul, insa nu comenta nimic, pana cand...

-Sti, daca intr-adevar tine la tine, macar un pic, va veni el, spune Hin in timp ce iesim amandoua din ascensor.

-Si pana la urma te va observa el... Trebuie sa te observe! Poate ai noroc si lucrati impreuna la "cazul lunii", mai stii? incerc sa o motivez, acesteia aparandu-i un zambet de "multumesc" pe fata.

"Cazul lunii" este cel mai incendiar articol din revista. Boss-ului ii place ca acest articol sa fie facut in doi, deoarece, dupa el, sansele de castig sunt mai mari. De fapt, revista este cea mai bine vanduta dintre totate, insa pentru acel articol, tinerii se bat la chioscurile de presa.
Ne indreptam amandoua catre aparat si ne luam cate o cafea, dupa care ne asezam la o masa. Ne jucam fiecare cu cafeaua ei. Tot timpul mi-a placut felul nostru de a comunica, prin simplul fapt ca este unic. In fine, cam asa decurgeau toate zielele, de cand am venit din Paris. De fapt, asa decurgeau si pana atunci, doar ca subiectele de discutii cu Hin erau minore, mai mult eu ascultand-o pe ea, si nu ca acum, cand eu nu ma pot gandi la altceva decat la el.

Viata mea e atat de ciudata, atat de incurcata. Insa ma bucur ca am pe cineva care ma intelege. Chiar daca m-as bucura mai mult daca ea ar fi fericita, nu distrusa pentru faptul ca McHyperactive nu o baga in seama. Aaa... sa va spun cum sta treaba cu "Mc" asta. Eu si Hin obisnuim sa le dam anumite porecle tipilor despre care vorbim. Sasuke e McBeauty, iar McHyperactive e Naruto, un foarte bun prieten, insa un neatent fara pereche! Biata Hinata... Se chinuie saraca de o groaza de vreme sa ii spuna si ei o vorba, si tot nimic!

Eh, amandoua avam nevoie de putina veselie. Si de aceea, TenTen si Temari sunt mereu gata sa ne sara in ajutor. Se aseaza la masa noastra cu niste zambete pana la urechi, radiand de fericire. Asta e diferenta dintre mine si Hin si ele doua. Sunt cele mai bune prietene, insa sunt foarte deschise una cu cealalta. God, cum reusesc? Discuta despre baieti de parca ar fi pantofi, iar eu si Hin nici nu le putem spune pe nume.

-Oh, McBeauty si McHyperactive din nou? spuna Temari cu niste ochi de catelus.

Hin isi da la o parte cafeaua si se intinde pe suprafata destul de mare o mesei, inchizand ochii si soptind: "Nu vreau sa va aud...". E foarte rece cand vine vorba de ea si Naruto. Se bucura pentru cele doua, insa de fiecare data ii aminteste ca ea nu e asa cu Naruto, ceea ce o face geloasa, asa ca se inchide in ea.

Cele doua incep sa povesteasca despre nu stiu ce seri cu baietii lor, despre cat de dulci sunt si bla, bla, bla. Sunt satula de atatea dulcegarii, atata timp cat eu nu am parte de ele, ma enerveaza. Am incercat pentru aproape doua minute sa le ascult, timp record, dupa care i-am urmat exemplu Hinatei, ceea ce le-a facut sa plece de la masa.

-Spune-mi, te rog, ca au plecat de aici si si-au luat si "fantasticele povesti" cu McLove si McKiss! spune Hin cu o urma de amuzament in voce. De ce, Doamne, ai stat atat sa le asculti?

-Eh, trebuie sa simta ca le impartim si noi bucuria, nu? spun eu pe jumatate adormita.

Hin pufneste zgomotos, dupa care imi ureaza "somn usor". Liniste... Atat de liniste... Nici nu mai auzeam pasii colegilor nostri care mergeau in birou, nici usile care se inchideau si deschideau frecvent, doar ticaitul ceasului de pe perete. "Tic-tac! Tic-tac! Tic-t..."

-Hey, Saku! imi inunda urechile o voce cunoscuta mie.

Ma ridic de pe masa si incep sa urlu, intreband unde ma aflu. Naruto incepe sa rada de mine si imi spune ca seful ma asteapta in birou, pentru un nou articol, dupa care pleaca grabit.

Ma pun inapoi cu capul pe masa si inchid ochii, cand vocea cristalina a Hinatei ma trezeste:

-Da...Sper ca o sa imi pui o vorba buna la director in legatura cu "cazul lunii", ca altfel, pot si sa imi tai venele in fata lui, tot nu ma observa!

Of, God! Trebuie sa ies cumva din situatia asta, chiar acum! Bine, poate peste cateva minute. Sau poate maine...


P.S: Fazele cu "Mc" sunt luate din "Grey's Anatomy". Cine se uita, stie! Nu sunt genul care sa copieze tot, sau mai stiu eu cum ziceti voi, insa imi place tare mult serialul si personajele. Mai exact, imi place comportamentul personajelor! Deci nu vreau sa credeti ca acum ficul meu se va baza pe acel serial...

Bun... Deci, acest capitol va este dedicat tuturor cititoarelor mele dragi, care sper sa aiba o super vacanta Capitolul este lung, zic eu, si va va lamuri in legatura cu Sasuke, pe care l-ati judecat atat de aspru, saracutul
So, enjoy, girls



Chapter 9:



Sasuke P.o.V:



Doua saptamani... Doua saptamani de cand astept aici, ba pe scaunul din hol, ba pe cel de langa patul ei. Deja m-am obijnuit cu mirosul intepator de spital si asistentele care alearga de colo-colo dupa analize, tomografii si dupa fundul doctorilor care se presupune ca trebuie sa le invete ceva. Astept ca una dintre ele sa vina sa imi spuna ca au terminat de egzaminat si ca pot intra sa o vad. Sa ii vad chipul palid si corpul firav, imbracat in haine de spital, sa ii tin manuta putin vanata de la perfuziile care au patruns-o si sa ii ofer un zambet cat de sincer posibil, care sa o faca sa simta ca are putere si incredere in ea. Pana la urma, doar pe mine ma are.

Imi frec chipul in palme, desteptandu-ma, cand observ o umbra care ma face sa imi ridic chipul. Cu papuci medicali, halat alb-verzui, cu mainile in buzunarele putin prea mari, cu chipul sau trecut de grandioasa tinerete, ma privea trst, spunandu-mi ca pot intra sa o vad. Ma ridic, multumindu-i si dau sa plec,insa vocea lui ma opreste:

-Imi pare rau... Insa va avea nevoie de operatie daca isi doreste sa traiasca.

Imi strang pumnii si las privirea in jos. Nu ma intorc, ci stau cu spatele la el, incruntandu-ma. Imi pune mana pe umar si imi sopteste:

-Oricat de mari ar fi riscurile, fara operatie, viata ii este limitata oricum.

Le e asa de usor sa vorbeasca. De doua saptamani, de cand am venit din Paris si a lesinat, a doua oara, sunt tot in spital cu ea. Nu am mai dormit de mult timp, iar cand am facut-o a fost pe un pat disponibil al spitalului si simt cum pleoapele mi se lipesc una de cealalta. Dar totusi, nu imi pasa! Mikito este singurul lucru pentru care traiesc in viata si sunt dispus sa fac orice pentru ea. Insa stiu ca riscurile acestei operatii sunt foarte mari deoarece tumoarea ei s-a extins. Nu pot sa cred! Inca nu pot realiza, cum un copil fara griji are asa, dintr-o data, tumoare pe creier. Ea nu stie nimic despre astea. La urma urmelor, e doar un copil, oricum nu ar intelege gravitatea situatiei. De aceea are nevoie de mine, sa fiu alaturi de ea si sa ii ofer toata dragostea mea.

Ii dau mana de pe umarul meu si intru in salon. Nu pot sa vorbesc acum cu el, chestia asta m-ar intrista, iar acum trebuie sa fiu vesel pentru Mikito. Deschid usa si o privesc cu un zambet pana la urechi, intreband-o ce mai face si punandu-i apelative dragute, stiind ca o voi face sa zambeasca. Mereu o face, apoi tuseste sec, ridicandu-se in sezuta. Ma asez langa ea si ii spun sa se aseze si sa se linisteasca. O mangai pe capsorul ei micut, care ne creaza atatea probleme si o complimentez cu tot felul de lucruri: cum sunt ochii ei, parul ei, manutele sale fine si multe altele. Zambeste trist, si ca niciodata, imi spune ceva care ma marcheaza:

-Sasuke, stiu ca sunt foarte bolnava...-incerc sa o contrazic, insa isi pune mana peste a mea si imi face semn sa nu ma mai sichisesc, apoi continua: Le-am vazut pe asistente. Se uita la mine cu o asemenea mila si mereu soptesc ceva acolo, intre ele, uitandu-se la mine ca la o orfana.

Am lasat capul in jos. Nu stiam ce sa ii spun... Nu stiam cat va intelege si cum va reactiona, asa ca m-am limitat la a-i apune doar ca totul va fi bine.

-Pot sa te rog ceva?a soptit ea, facandu-ma sa imi ridic capul si sa incredintez din cap, in semn de "da". Vreau... sa o chemi pe Sakura la mine, sa ma vada. Nu a venit deloc la mine si imi e tare dor de ea! Te rog, Sasuke!

M-a uimit pur si simplu! Putea sa imi ceara orice, iar ea a ales sa o vada pe Sakura. Nu pot sa cred...Sakura! Am uitat complet. In toate aceste zile aveam nevoie de cineva care sa imi fie alaturi si nu puteam sa fac altceva decat sa ii plang lui Mikito de mila! Damn it! Si totusi, cum as putea da de ea? Am mers din New York in Los Angeles pentru tumoarea lui Mikito si nici macar nu mi-am luat agenda cu mine. De fapt, nu mi-am luat aproape nimic cu mine, decat cateva haine de schimb si un card de credit. Numarul ei il aveam in agenda, iar agenda e acasa. Nici nu vreau sa stiu ce crede acum despre mine. Oh, perfect! Acum nu numai ca trebuie sa ma ingrijorez in privinta cu Mikito, ci sa imi mai si zboare mintea numai la Sakura!


Sakura P.o.V:


Of, inca un articol in deplasare! Va fi interesant. Poate voi mai gasi un ingeras, il voi lua in grija mea, ma voi indragosti de fratele, sau cine stie, de tatal sau, ne vom saruta si vom petrece clipe minunate impreuna pana cand va aparea iubita, respectiv, sotia lui si ne vom desparti! Uneori ma intreb daca exista persoane mai ghinioniste decat mine. Nu prea cred...
Gata Sakura, trebuie sa te concentrezi asupra articolului, deoarece e unul foarte important si trebuie sa il faci ca la carte. Perfect, mai mult stres!

Iau toate hartoagele referitoare la articol si imi bat capul de ele. O mana se asterne peste spatele meu, urmat de un chicotit simpatic peste intreaga liniste.

-Linisteste-te, stresule!

Imi ridic capul si il bat de spatele scaunului. Respir si expir dupa indicatiile lui, fapt care il amuza foarte tare, apoi ii spun ca voi fi bine. Inchid ochii si ma relaxez pentru doua secunde, deoarece el din nou incepe a rade, cu o pofta mai mare decat inainte.

-Bun, ce e asa de amuzant, Sasori?

-Saku, e doar un articol, l-ai mai facut de o groaza de ori, mai sti? L-am mai facut de o groaza de ori. Tu si cu mine, stresule, tu si cu mine!

Imi arcuiesc buzele intr-un zambet suav si dau pumnul si el, apoi revin in pozitia anterioara si il aprob increzatoare. Are dreptate pana la urma, totul va fi bine.

Avionul aterizeaza pe pista din L.A, iar noi coboram, avand o destinatie fixa: spitalul de chirurgie din L.A. Sasori isi aranjeaza ochelarii de soare si cu o voce cuprinzatoare spune: "Oh, yeah! L.A, baby!". Incep sa rad si sa ma amuz pe replicile si comportamentul lui, ajungand astfel sa ma alerge pana la taxi, cu gandul la "razbunare". Ghinionul lui ca sunt rapida si sexy si am prins din prima un taxi, iar el a ramas cu toate bagajele mele in grija, sa le care pana la hotel. Stiu ca mi le va aduce, e un tip super. E persoana cu care ma inteleg cel mai bine, fostul meu iubit, de altfel. Am fost impreuna acum doi ani si chiar daca am avut o relatie stabila de trei ani, acea flacara s-a stins. Dar am ramas prieteni, asta e tot ce conteaza.

Ajunsa prima in fata hotelului, ma grabesc la receptie sa iau cheile camerelor, a mea si a lui, separat. Nu stie el cu cine se pune... De fapt, cred ca stie. Ii fac chestia asta de fiecare data cand lucram impreuna la "cazul lunii". Pregatesc din timp totul, iar el crede de fiecare data ca daca am facut-o data trecuta, nu o voi mai face urmatoarea. Insa o fac mereu, cu capcane diferite. Stiu, sunt malefica!

Intreb receptionerul daca au sosit "ustensilele", iar Joe raspunde afirmativ. Il iubesc pe tipul asta, la fel si aproape tot personalul hotelului, avand in vedere ca Boss ne cazeaza mereu in aceeasi linie de hoteluri. Cum spuneam, iubesc aproape tot personalul, deoarece unii sunt de partea lui Sasori, tradatorii. Mi s-a intamplat ca planurile sa mi se naruie din cauza lor, iar de atunci, imi am alesi complicii.

Dupa calculele mele, Sasori va astepta un taxi cam 20 de minute, am eu relatiile mele, ce sa mai, adunat cu cele 15 minute de pe drum e egal cu un timp destul pentru a intinde capcane. Fug in camerele noastre. Intru in a mea, cu gandul de a o face sa para ca am stat acolo pana a ajuns el, insa m-am bucurat sa vad ca Nensy, menajera, s-a ocupat deja de asta. Las usa deschisa si merg in camera lui. Acum, sa vedem... Stiti, treaba asta cu capcanele e un intreaga bataie de cap: trebuie sa te gandesti unde le-ai pus ultima data, pentru a evita repetarea capcanei, sa ii sti cat de cat miscarile pe care le face, de dimineata pana sera, presupusa victima, deoarece dupa asta te ghidezi si trebuie sa fi cat mai original cu fiecare capcana. In plus, ai nevoie de un caiet cu notite in care sa notezi greselile si noile statistici. Dar sa lasam vorbaria si sa trecem la treaba!

************************

Gata, Sasori ar trebui sa ajunga. Ii dau repede cheia lui Nensy pentru a o duce jos, ar fi un risc prea mare daca m-as intalni cu Sasori la receptie, iar eu ma asez in pat. Si ca sa fie si mai convingator, il chem pe Julien, de la restaurant, sa vina si sa imi aduca ceva de mancare, stiind ca Sasori, cand va ajunge si ma va vedea cu el, va crede ca doar am comandat mancare in acest timp, deoarece sunt "mereu foarte nehotorata in privinta felurilor de mancare care se tot innoiesc in acest hotel". Dar, cum spuneam, am totul pregatit si am obtinut de la Julien lista cu toate felurile noi de mancare aparute in meniu.

Si chiar asa s-a si intamplat. Bietul de el, era tot transpirat de la caratul bagajelor mele. Dar ce sa facem? Sper doar ca nu va face un dus prea rapid. Habar nu are ce-l asteapta.
Mancam si ne indreptam spre spital. Din cate am inteles, e vorba de o fetita cu o grava problema, si anume o tumoare pe creier, iar asta sigur ii va impresiona pe cititori, ba chiar va aparea pe coperta.

Intram in spital, iar un miros intepator ma face sa ma incrunt. Ne prezentam unei asistente care ne indruma in biroul directorului. Vorbim cu dansul, apoi o asistenta ne conduce catre salonul fetitei. Toata treaba asta imi aduce aminte de Mikito si Sasuke. Gata, trebuie sa ma concentrez.

-Rudele ei se afla in salon, ma scuzati! spune asistenta, dupa care pleaca la treaba ei.

Imi era si frica, intr-un fel, de ceea ce puteam vedea dupa usa. Mana imi tremura si nu puteam nici macar sa apas pe clanta, asa ca Sasori a deschis usa. Am intrat inauntru, salutand politicos, cand l-am vazut... i-am vazut... Am fugit la el si l-am strans in brate, incepand sa plang in suspine. In momentul asta, nu pot spune daca sunt fericita sau trista, entuziasmata sau terorizata de emotii, cred ca putin din toate. Erau ei, Mikito si Sasuke! Mikito mi-a strigat numele cu entuziasm, ceea ce ne-a facut pe amandoi sa ne despartim din imbratisare, putin de tot, si sa suradem. Puteam observa cu usurinta o lacrima pe chipul lui Sasuke si stiind ca Mikito nu ar vrea sa-l vada asa, i-am atras atentia, salutand-o si luand-o in brate. Nu imi venea a crede ca suntem din nou impreuna, cum nu imi venea a crede ca ea este micuta fetita cu o asemenea problema. Acum totul avea sens. Toate acele indoieli si ganduri rele legate de el au disparut si nu pot face nimic altceva decat sa ma bucur ca sunt din nou alaturi de el. Chiar daca sunt putin suparata ca nu m-a anuntat, dar probabil a avut
motivele lui, deci nu-l invinuiesc.

Toata ziua am petrecut-o cu ei. Le-am facut cunostinta cu Sasori, pe care Mikito pur si simplu il adora si am stat in bratele lui Sasuke, in timp ce cei doi discutau despre Star Wars, un film pe care il indragesc amandoi, se pare. Chiar daca nu imi pot crede ochilor ca un tip ca Sasori vizioneaza astfel de seriale pentru copii, nu ma supar. Voi avea motive in plus sa ma amuz de el.

La sfarsitul zilei, Mikito era extenuata, asa ca a adormit pe loc. Langa ea au venit niste asistente care aveau sa stea cu ea toata noaptea. Sasuke m-a indemnat sa merg sa ma odihnesc, insa am refuzat. Stiam ca el are mai multa nevoie de odihna dupa fata sa obosita. Deci, am inceput sa ne contrazicem care sa mearga acasa, cu Sasori ca spectator, pana cand doctorul lui Mikito a venit si ne-a sfatuit pe toti sa plecam, deoarece Mikito nu va primi vizite pana maine si asistentele vor avea mare grija de ea. Sasuke a fost foarte greu de convins, insa a acceptat. Si uite asa am plecat cu totii la hotel. Am mers sa mancam ceva si dupa ne-am indreptat spre camere. Sasuke avea sa doarma cu mine, deci am intrat si am facut fiecare cate un dus.

Il asteptam pe marginea patului, gandindu-ma la gravitatea situatiei si la cat trebuie sa fie el de distrus. Imi venea sa plang doar azi, la spital, insa acum imi vine sa zbier. O mana calda imi mangaie obrazul si ma intreaba daca sunt bine. Ma ridic si il iau in brate, apoi il sarut pasional, mangaindu-i abdomenul bine lucrat. Se joaca cu mainile pa talia mea, ceea ce imi da fiori pe sina spinarii. Ma ia in brate si ma aseaza grijuliu pe pat, fiind deasupra mea. Imi mangaie fiecare parte a corpului si imi saruta tot gatul, pana la umeri. Ma jucam cu parul sau matasos si il sarutam tot mai mult, profitand de fiecare secunda petrecuta impreuna. Eram cea mai fericita prin simplul fapt ca e aici cu mine. Doar faptul ca mana lui imi contura picioarele ma facea sa tresar, iar sentimente pe care le simteam nu puteau fi exprimate.

Respiratiile noastre accelerate erau singurul lucru care se auzea in incapere, pana cand numele meu s-a auzit strigat cu nervozitate, vocea fiind cu siguranta a lui Sasori. Ne-am ridicat amandoi, speriati intr-un fel de zgomotul auzit. Am auzit niste injuraturi serioase scoase din gura lui, iar cand mi-am dat seama care era cauza, am inceput sa rad. Sasuke m-a intrebat ce s-a intamplat, insa nu ma puteam opri din ras. Vroia sa se ridice sa mearga la el, insa l-am oprit si l-am trantit in pat, urcandu-ma peste el si spunandu-i:

- Va fi bine, te asigur! Insa noi avem ceva de terminat aici, am spus conturandu-i buzele.

A suras, si fara sa imi dau seama, m-a intors sub el, cu un zambet triumfator, spunandu-mi:

-Din cate imi amintesc, eu eram la conducere! si ma saruta fierbinte si pasional.


Tinute:



P.S: Capitol necorectat!

Chapter 10:



Sakura P.o.V:



Stateam in pat, singura, recapituland noaptea trecuta. A fost... wow! Zambeam si chicoteam de fiecare data cand realizam ca sunt acoperita doar de cearceaful crem. Paream o nebuna in toata regula. As fi zis ca e ceva normal, insa nu era. Nu a fost prima data pentru mine, dar totusi, sentimentul e atat de ciudat si de diferit. Nu pot spune ca prima noapte nu a decurs bine, ba chiar a fost de vis. Trebuie sa recunosc, Sasori stie cum sa cucereasca o fata. Dar sa nu intram prea in amanunt cu prima mea noapte de dragoste.

Si uite si printul meu, iesind de la dus, infasurat doar cu un prosop in jurul bazinului. Te rog imbraca-te, pana ma mai pot stapani! Se pune si el in pat, sarutandu-ma scurt si dulce pe buze si oferindu-mi un zambet de milioane. Il priveam cu atata dragoste, la fel facand si el, pana cand in minte imi veni un plan "diabolic". Am inceput sa il sarut, urcandu-ma peste el. Si-a pus mainile pe talia mea, iar eu mi le-am pus in parul lui. Ne sarutam nebuneste, pana cand, dupa ce m-am asigurat ca cearceaful sta foarte bine pe mine, m-am dat intr-o parte si am fugit la baie, scotandu-i limba jucaus. Avea o fata atat de dezamagita.

Am lasat apa sa imi invaluie corpul, iar dupa 10 minute am iesit, intr-un halat de baie, bineinteles. Sasuke vorbea la telefon intr-un colt, probabil cu doctorul, iar de afara se auzea o certa. Ma intreb ce o...

"-Saku, deschide usa! se aude vocea Hinatei de dupa usa, urmata de niste batai zdravene. Aaa! Nu te atinge de mine, extraterestrule!"

Am fugit repede la usa si am deschis-o, pe ea intrand biata Hinata, terorizata. Am inchis-o repede, iar dupa aceasta se auzea vocea nervoasa a lui Sasori:

"-Haide, am nevoie de un gel de dus sau un parfum nou de jos de la magazin. Le-am terminat pe toate aseara si fara efect..."

-Ups! am spus eu cu o fata de catelus neajutorat.

Hinata ma privea nervoasa, iritata chiar de situatia in care eram. A inceput sa ma certe si sa ma intrebe ce a fost in capul meu, insa eu ii raspundeam de fiecare data ca nu inteleg de ce este atat de nervoasa.

-De ce sunt atat de nervoasa?! tipa ea la mine, ceea ce m-a facut sa imi astup urechile.
Bunicul meu a lucrat la o fabrica de testat chimicale si totusi, niciodata nu a mirosit asa! Ce naiba i-ai facut?!

-Uite, mai intai de toate ar trebui sa ne calmam si...- am vrut sa o linistesc, insa dupa o privire obiectiva de a ei, am renuntat la idee- Bine, bine... Am vorbit cu instalatorul, Mark. Il stii pe Mark? E un tip saten, destul de inalt care...-din nou acea privire ucigatoare. Incercam sa ma abat de la subiect, insa nu ma descurcam deloc, iar dupa un oftat zdravan, am continuat: L-am rugat pe Mark sa ii faca ceva la instalatii, in asa fel incat in dimineata aceasta, cand el e la dus, in loc de apa sa se "spele" cu o solutie.

-Sakura, ce fel de solutie?! spune ea pe un ton cat mai enervat posibil, incercand din rasputeri sa nu arunce cu ceva in mine.

-Ei bine, saptamana trecuta am fost la Naruto pentru a-l ajuta sa isi faca ordine in bucatarie -de fapt, era doar un pretext faza cu "ajutatul", deoarece eu vroiam doar sa fac rost de cele mai scarboase si uluitoare lucruri, pe care eram absolut sigura ca le voi gasi la el- ... si am gasit in frigiderul lui un cofrag cu oua.

-Stai! Vrei sa spui ca Sasori duhneste mai ceva ca un sconcs din cauza unor oua? intreaba aceasta suspicioasa.

Am dat afirmativ din cap, nevrand sa ii spun in ce stare se aflau acele oua. M-a intrebat daca sunt sigura ca nu am pus nimic altceva in "solutie", insa nu vroiam nici in ruptul capului sa ii spun ca ouale erau verzi-albastrui si ca [,] crescuse mucegai pe ele. Pana sa vad asta in frigiderul lui Naruto, nu credeam ca e posibil. Insa hai sa fim seriosi, pe cofragul cu oua era o bucata de telemea toata plina de mucegai, nu ma mir ca Naruto mananca mereu in oras. Eh, pe Hin tot nu am convins-o si am intrat si mai rau in belele cand m-a intrebat de ce are Sasori picioarele mov. Am incercat sa o conving ca poate e vorba de o gripa, insa nu a mers, deci a trebuit sa ii spun adevarul:

- I-am inlocuit apa din salteua lui "extraordinara" cu [,] colorant mov, spun eu cu o fata devinovata.

Hin incepe de faca precum o disperata, punandu-si mainile in cap si tipand incontinuu ce a fost in capul meu.

-Eh, haide! Si tu te-ai saturat sa il tot auzi cum se lauda cu salteaua lui cu apa, nu? spun eu pe un ton convingator, sprijinindu-mi cotul de umarul sau. Pufneste zgomotos si iese val-vartej din camera, trantind usa in urma sa.

Ma intorc si il vad pe Sasuke rezemat de perete, fiind tare amuzat de situatia in care eram. Ma apropi de el si ii spun pe un ton dulce ca va trebui sa se obijnuiasca, deoarece nu va scapa prea usor de asta. Zambeste cateva secunde, apoi zambetul sau dulce piere, chiar daca el inca incearca sa isi mute coltul gurii un pic mai sus, nu ma poate pacali. Il indemn sa ne schimbam si sa mergem la spital, luandu-l de mana si sarutandu-l scurt si dulce. As fi vrut sa ma mai joc putin cu buzele sale catifelate, insa nu vroiam sa il fortez, stiind ca nu are dispozitia potrivita.

M-am despartit cativa centimetri de el, observand ca era imbracat, asa ca l-am convins sa mearga singur la spital, eu urmand sa vin dupa ce sunt gata, avand in vedere ca era ora 8 si cateva minutele, si stiam ca nu ar dori sa o lase singura pe Mikito. Asa ca a plecat, iar eu am ramas sa ma schimb. Dupa cateva minute imi iau cheile si ies din camera de hotel, inchizand usa. Sau mai bine spus, incercand sa imi inchid usa. Damn it! De ce nu intra? Of, voi intarzia la spital. Aud un chicotit foarte cunoscut mie, care ma face sa imi intorc capul. Il privesc stresata, iar replica lui vine de la sine:

-Probleme, stresule?

-Haha, ce sa zic... ?Ai gasit deodorant. Iti dau un pont? Nu a functionat!

Ma privea furios, iar fara sa imi dau seama, eram deja fugarita de roscatul meu prin tot hotelul. Fir-ar! Cu toate problemele cu Mikito nu am apucat sa pun capcane si in hol. Iau coltul, insa ma prinde si ma imobilizeaza la perete.

-Stii ca va trebui sa ma razbun nu? intreaba el, eu dand afirmativ din cap. Credeam ca dupa ultima oara cand am venit aici te vei opri! ma cearta el cu o privire gen: "Cand te vei maturiza?!"

V-am spus eu, tot timpul crede asta. Am noroc ca Mikito e in stare grava la spital, iar eu, cu o pereche de puppy eyes rezolv tot. A fost cam dezamagit, cred si eu, insa totusi, trebuie sa am mare grija de acum incolo. Sigur se va razbuna...

Pornim spre spital, iar Sasori parcheaza masina in fata cladirii. Intru pe usa de sticla, iar mirosul acela apasator isi face aparita. Ii simt prezenta lui Sasori in spatele meu, asa ca ii spun hotarata:

-Macar nu va trebui sa iti faci grija in legatura cu mirosul!

Era atat de nervos, incat atunci cand l-am privit mai pe ascuns era rosu de furie. Acum chiar ca o voi pati! Il cautam cu privirea pe Sasuke, insa nu il gaseam. Am facut cateva ture pe hol, pana cand l-am vazut ca iese din biroul directorului, cu o privire nu tocmai fericita. Tranteste usa in urma sa, apoi se sprijina de perete, dand cu pumnul in el. Ma apropi de el si il intreb ce s-a intamplat, iar singur lucru pe care l-a putut spune a fost:

-Va avea nevoie de operatie...

Stia riscurile, la fel ca mine, insa era singura sansa. M-am asezat pe un scaun din hol, in timp ce brunetul intra sa o viziteze pe Mikito. Eram atat de aeriana, incat la cel mai mic oftat, am tresarit speriata. Ma uit in dreapta si o observ pe Hin, care nu era deloc in stare buna. Prietenele normale s-ar imbratisa, insa eu si ea nu prea facem asta. Usa se aude trantindu-se, iar pe ea intra nimeni altul decat Naruto, McHiperactive. Se apropie de noi si ma intreaba ce fac, apoi isi indreapta privirea catre Hin si o intreaba:

-Ai plecat devreme...-sta si se chinuie sa se gadeasca ce sa spuna, in timp ce Hin il privea cu speranta in ochi, pana cand scoase gafa pe gura: movalio! Ne mai vedem!

Si-a pus capul pe genunchi si a inceput sa strige cat o tineau plamanii:

-Noua ore! Am stat impreuna noua ore consecutive si tot nu stie cum ma cheama! I-am pus buletinul pe prosopul de la baie si tot nu stie cum ma cheama! Cum poate sa fie atat de... de...

Bun, acum ma simt prost ca i-am spus ca odata cu "cazul lunii" probabil o va baga in seama. Si acum ce ar trebui sa fac? Nu sunt TenTen care ar consola-o pe Temari si ar lua-o in brate numaidecat. Of, am atatea de invatat!