Ei bine, nu am scuza Nu am avut deloc inspiratie, cu chin cu vai am facut capitolul asta pe care am stat mult si bine. Incepeam intr-o zi, scriam cinci randuri, stergeam, si tot asa. Se pare ca intr-un final am reusit sa scriu. Sper sa va multumesc cu decizia pe care am luat-o in privinta personajului Mikito Am sa lamuresc in acest capitol si acel punct omis de mine, din intamplare (pe care Bella a fost o scumpa si mi l-a reamintit ) si acum ca am scapat de partea mai grea, mi-au venit si cateva idei si sper sa va aduc cat mai repede next. Planuiesc sa termin si la celalalt fic capitolul, insa am fost tot plecata la inceputul de vacanta si nu am apucat Bun, o prea lungesc...
Enjoy




Chapter 12:


Sakura P.o.V:



Vantul batea lin prin geamul rabatat, miscand jaluzelele verzi-albastrui. Cu pasi calculati, ma indrept spre patutul moale, lasandu-ma incet pe marginea asternutului alb. Ma aplec grijuliu peste coprul firav, sarutandu-i gingas fruntea albicioasa. Incepe a clipi subtil, intr-un tarziu deschizandu-si perlele negre. Imi zambea dulce, eu urmandu-i exemplul. Vocea ei ragusita a soptit un “Buna dimineata!”, facandu-ma sa chicotesc, caci era trecut de amiaza. Nu faceam decat sa ne privim cu dragoste, pana cand usa salonului s-a deschis luminand putin incaperea. Nu era chiar intuneric, insa jaluzelele trase aveau un efect asupra camerei. Brunetul meu intra in salon cu o tava plina de bunatati, inchizand usa cu piciorul. Se apleca si imi saruta obrazul, destul de aproape de buze, apoi pune tava langa mine, mergand sa isi sarute si surioara. O intreaba cum se simte, iar ea da afirmativ din cap. Ma ridic si merg sa trag jaluzelele, ceea ce ne-a facut pe toti sa ne incruntam putin. Era asa de bine… Toata lumea era mai senina, mai calda.

In incapere intra blondul meu cu ochi albastri, cu un avant de nemaiintalnit. Se avanta si sare pe patul micutei, facandu-l sa se clatine putin. Mikito il privea cu drag, il iubea tare mult pe Naruto.

-Ce mai faci, ingeras? a intrebat acesta, pitica raspunzandu-i numaidecat, foarte entuziasta cu un “Foarte bine!”.

Sincer, e incredibil cum poate tipul asta sa scoata ce-i mai bun din tine. Nu e de mirare ca Mikito s-a atasat atat de mult de el.

-Ghici ce ti-am adus? – fetita ridica din umeri, apoi Naruto continua- Inghetata de ciocolata, cu trei capsune, topping de caramel, fistic, scortisoara, unt de arahide, coaja de portocala, o acadea cu aroma de banana si…

-Unde ai gasit un vanzator care sa iti prepare asa ceva? il intrerup eu, acesta uitandu-se urat la mine, la fel ca un copil caruia ii spui ca nu exista Mos Craciun, iar el e convins ca exista si nu se da batut asa de usor.

Daca ma gandesc mai bine, exact fata asta a facut-o atunci cand mosului care a venit la serbarea de clasa a patra i-a cazut barba. Normal, cu totii stiam ca nu exista, insa
Naruto nu vroia sa accepte asta in fel si chip. Ba chiar l-a avertizat pe “impostor” ca va trimite o scrisoare de nemultumire la Polul Nord. El a fost motivul pentru care in fiecare an de la gradinita pana intr-a patra am avut serbare de Craciun.

-Ma ajuta si pe mine careva? se aude o voce din spatele usii, care dupa timbrul vocal, era Hinata.

Ma indrept spre usa si o deschis, pe ea intrand “movalia” cu o tava pe care se aflau doua boluri uriase, as putea spune, de inghetata. Ma uit uimita si imi dau seama ca Naruto nu glumea, iar alea sunt…

-Alea sunt bucati de branza cu stafide?! Inteb eu total depasita de situatie.

-Bucati de branza dulce! ma completeaza blondul.

Mi-am dat ochii peste cap, gandindu-ma la cat il poate duce capul.Bun, doar pentru ca au trecut doua saptamani de cand a fost operata, asta nu inseamna ca I se permite sa manance orice! Si i-am spus asta, iar el m-a contrazis, spunandu-mi ca nu au operat-o la stomac. M-am uitat intrebator la Sasuke, cerandu-i ajutor, insa nimic. In final am renuntat la idee si i-am lasat “sa-si petreaca”.

Am luat-o pe Hinata de mana si am iesit afara, caci aveam impresia ca va izbucni in plans. Am intrebat-o ce se petrece, chiar daca stiam deja. Am luat-o de brat si am tarat-o dupa mine mai incolo, caci deja incepuse sa planga. Wow! Hinata plangea. A trecut ceva vreme...

-Hai, nu plange! Nu merita…

Suspina in continuu, deja imi era frica de felul in care plangea. Nu am mai vazut-o in veci asa. Am luat-o de dupa umeri si ne-am asezat pe scaunele lipite de peretele spitalului. Incercam sa schimb subiectul, sa o fac sa-si ia gandul si cred ca gasisem ceva.

-Ma bucur ca boss te-a trimis pe tine sa preiei cazul, in felul asta mi-ai fost alaturi in momentele astea de teroare…-nu prea a functionat, caci in secunda doi, plangea mai tare.

-Da…- spune ea printre suspine- Si nimic nu s-a schimbat intre mine si Naruto!

Am incercat sa spun ceva, insa am reusit a pronunta doar un “Pai...”.

- Oh, ai dreptate. Macar ma recunoaste drept “movalia”, isi spune aceata opinia, gesticuland ultimul cuvant.

Imi parea atat de rau pentru ea. Poate ca idea mea nu a fost atat de buna pana la urma.
Cand am aflat ca Mikito era cea despre care trebuia sa facem articolul, era de la sine inteles ca voi renunta si il voi preda altcuiva. Sasori s-a gandit bine cand i-a ales pe ei, sunt dintre cei mai buni. Insa daca stiam ca treaba asta o va afecta atat de tare, renuntam la idee.

O mana ferma mi-a atins umarul, ceea ce m-a facut sa-mi intorc capul. Sasori imi incredinta din cap ca totul va fi bine. M-am ridicat si am lasat-o singura, avea nevoie de asta. L-am luat pe Sasori de brat si am iesit putin afara din cladirea spitalului. Alt aer, alta atmosfera, alta viata… Am inspirat adanc aer in piept, o gura de viata. Cred ca toti suntem nerabdatori sa iesim odata de aici. Nu stiu cand a fost ultima data cand am dat de o oglinda, insa a trecut ceva timp, cu siguranta. Il auzeam pe Naruto cum tocmai ce iesise pe usa spitalului imitand un avion, ori elicopter. M-am intors si atunci am realizat ca o tinea in brate pe pitica si o invartea pe sus. Mi-am dat ochii peste cap, din nou.
Devenea un tic pentru mine, la cate prostii l-am vazut pe Naruto facand. Intr-un final am hotarat sa nu il cert. Devenisem prea protectoare poate, insa toata experienta asta m-a facut mai grijulie si ne-a apropiat pe toti, chiar daca pe unii mai putin decat pe altii.
Sasuke iesise si el, incarcat de bagaje, caci in fiecare zi eu si Hin mergeam la mall de unde ii cumparam lui Mikito hainute pentru cand se va face bine, sa-i dam incredere ca asa va fi. Si uite ca asa si este! Sasori a mers sa-l ajute, iar singura care mai lipsea era Hinata. Dupa un timp apare si ea. Avea mana pusa deasupra ochilor si nu cred ca era din cauza razelor puternice ale soarelui. Am vazut ce cearcane avea, iar dupa ce ca a mai si plans…

Cand Naruto a vazut-o, a lasat-o jos pe Mikito si s-a indreptat ingrijorat spre ea. A intrebat-o ce are, incercand sa-i inlature mana, insa acesta a refuzat a-i face pe plac.
Doar a inganat un “N-am nimic” si s-a indreptat spre mine. M-a intrebat scurt daca poate sa vina cu mine si Sasuke, iar eu am dat afirmativ din cap. Atat i-a trebuit, ca a si intrat in masina, trantind usa in urma ei. Mikito se tot milogea la Sasuke sa mearga cu Sasori si Naruto, insa el nu stia ce raspuns sa-i dea. Am mers si m-am lipit de bratul sau, spunandu-i ca e in regula. A oftat, cumva in sens afirmativ, iar pitica i-a sarit in brate, repetand la nesfarsit “Multumesc!”. Am mers cu totii spre masini si o puteam observa pe Hinata cum isi sterge lacrimile pe masura ce ne apropiam mai tare de ea. M-am intors pentu a-i vedea reactia lui Naruto si as fi vrut sa-l cotesc cand am vazut cu cata mila o privea… Eu si Hin avem multe lucruri in comun, iar unul dintre ele este ca uram persoanele care ne privesc cu mila.

Cand blondul a trecut pe langa masina lui Sasuke, o privea trist pe Hin, iar ea se uita cu coada ochiului la el. Chiar nu il inteleg pe tipul asta! De cand ii da semne Hin ca il place, iar el nimic? Alung toate aceste ganduri cand Sasuke imi deschide usa masinii, indemnandu-ma sa intru. Am stabilit ca ne vom vedea la hotel, de unde ne vom lua lucrurile, apoi vom merge la aeroport.

Ajunsi la hotel, care era destul de aproape de spital, ce-i drept, Naruto s-a grabit sa iasa din masina doar pentru a-i putea deschide usa Hinatei, insa aceasta i-a luat-o inainte. Parea dezamagit, trist chiar, pe cand ea isi tinea fruntea sus, privind indiferent si pasind cu tupeu spre intrarea in hotel.

Jur ca nu mai inteleg ce e cu tipii astia! Inchid usa de la masina si pasesc agale spre ei, cu mainile la piept. Nu am reusit sa fac decat doi pasi, caci doua buze moi mi-au atins obrazul, fapt ce m-a facut sa inchid ochii pe moment.

-Esti fericita ca plecam acasa?

Am zambit o secunda, apoi am gandit logic: “Unde acasa?”. Eu… Stiu ca suntem un cuplu, sau macar asa pare, insa nu am vorbit despre asta, mutatul la el… sau la mine? Ok, daca inainte eram confuza, acum sunt total paralela. Ce se intampla cu lumea asta?

P.S: Capitol necorectat!