- Capitolul 100: Doar frumusetea -
Mizuki POV:
Imi era groaza sa povestesc cuiva. Simteam o oarecare teama in a ma destainui, insa nu ma mai puteam abtine. Am izbucnit. Lacrimile imi inundau chipul palid si vanat, iar pielea mi se facuse "ca de gaina", cum se spune. Deidara ma privea uimit, intrebandu-se probabil ce am. Eram fericita daca macar intreba, dar de ce ar face asta? Nu are de ce sa ii pese, nu?
- Ce ai patit, roscato? ma intreaba acesta uimit.
- Imi e groaza, nu mai pot! strig eu, ghemuindu-ma.
Ingrijorat, blondul ma ia in brate si ma mangaie. Eram frumoasa. O stiam si eu. Toti cei din satul Sunetului imi ziceau asta. Chiar si cei cu care ma intelegeam nu prea bine, imi aprobau frumusetea. Stiam ca si el ma considera asa, si astfel... aveam un plus in fata lui, ma simteam speciala, stiam ca mereu cineva se va lua macar dupa frumusetea mea, daca nu va ajunge sa ma cunoasca.
- Mizuki... Eu te plac asa cum esti, si stii doar, dar... chiar nu putem fii impreuna, doar sa stii ca eu sunt aici, orice ar fi, graieste acesta, speriat.
- Am fost... abuzata, Deidara... Abu...
In acea clipa, am simtit un tremur in tot corpul. Simteam ca trebuie sa fug, sa ma refugiez, asa ca am izbucnit in lacrimi si am fugit in camera mea, locul unde nimeni nu ma vede. Simteam ca si cum cineva imi grava carnea de pe maini. Cand ma uit, raman socata si un fior imi trece prin corp, blocandu-mi respiratia pret de cateva secunde. Pe mainile mele se aflau semne. Semne ciudate.
Ma durea tot corpul, in special dintii, iar in momentul urmator, lesin din cauza durerii provocate. Simteam ca sunt inauntrul capului meu, dar ceva era dubios.. Era totul mult prea intunecat ca sa fie mintea mea... Auzeam voci, in cor, o multime... erau toate persoanele pe care le-am cunoscut, spunand lucruri greu descifrabile. Simteam ca innebunesc, ca o sa mor, dar nu aveam nici amcar cum sa mor, nu mai depindea nimic de mine. Dintr-odata, ma trezesc brusc. Eram in pat, iar totul a fost doar un vis... Simt nevoia de ceva, ca de un drog, insa nu stiu de ce. Ma duc spre oglinda, sperand sa ma pieptan pentru o noua zi.. E perfect, nu am fost nici drogata, nici violata nici...
Cad in genunchi cand imi vad imaginea in oglinda. Cad, sperand sa nu ma mai vad, insa tot ma vad. Pe tot corpul aveam gravate diferite semne, care luminau. Parul meu era zbarlit si ridicat in sus, iar ochii... Erau albastrii cu totul si luminau, sprancenele mi se ridicasera, dar totusi, simteam ceva in gura. Imi era frica, dar trebuia sa o fac si pe asta: deschid gura in oglinda. Coltii mei crescusera, devenisem... NU STIU CE DEVENISEM!
Izbucnesc in lacrimi, sunt doar o bestie, dintr-o fata superba si pe a carei frumusete toti erau invidiosi, am ajuns o epava, un monstru... Dintr-odata, langa mine, apare Maestrul...
- Ce se intampla, Maestre? strig eu, stand in genunchi in fata lui, apucandu-i genunchii, ca o sclava.
- Ai fost blestemata... Frumusetea din cauza careia ai patit tot ceea ce i-ai spus lui Deidara, ti-a fost luata, pentru eternitate, Mizuki, acum esti un medempir.
- Ce e aia? intreb eu speriata, nefiind prima oara cand aud acel cuvant.
- Frumusetea ta a fost luata, ai devenit o bestie insetata de sange. Acum oricine iti paote starni pofta de sange, iar astfel nimeni nu va sta cu tine. De asemenea ai si o anumita forma de schizofrenie, care oricum urma sa ti se declanseze.
In mintea mea era un haos, ma rugam sa nu fie adevarat. Sper sa fiu sensibila la usturoi si la soare, ca sa nu mai trebuiasca sa suport atata, si sa mor usor, dar vorbele maestrului ma socheaza...
- Nu esti sensibila la lumina, te vezi in oglinda, dupa cum observi, poti imbatrani si multe altele, esti exact ca orice fiinta normala, si esti blestemata sa cari asta in spinare cat vei trai.
Acesta dispare intr-un nor de fum, lasandu-ma sa fiu urata pentru tot restul vietii mele, nu merit asta, de ce? Visam ca dupa ce evadez de aici, sa am un iubit si chestii de genul asta, dar acum... Sunt doar un pericol pentru toata lumea si nu merit sa traiesc, dar mite sa fiu iubita, asa ca de ce as avea sentimente? Poate ca asta este destinul meu, la fel ca si la Tamashi-san. Amandoua ne-am tranformat din frumuseti in monstrii...
Narator POV:
Intre timp, Trei, in cabinetul sau, se chinuie sa isi incheie cu grija pelerina, din cauza burtii sale, punandu-si gluga in cap, cat umbra ei sa ii acopere o parte din fata. Chipul sau deformat, parea totodata trist si plin de regrete. In mana tinea, insa o poza, care statea mereu in buzunarul interior al pelerinei sale. Lasa o lacrima sa ii curga, apoi o baga inauntru, la fel cum face de o zi in continuu, de aproape un an, de cand e el la putere. Mainile sale, de la brat pana la incheieturi erau pline de cicatrici si urme de rani vechi, care ii puteau fi fatale.
- Abia astept sa distrug satul Frunzei si sa iau controlul asupra intregii lumi Ninja, dar pana atunci, sa vad ce face prizoniera mea, pe nume Hinata, caci se pare ca acel Rei, cam handicapat a reusit sa scape, dar este filat in permanenta.
Kuro POV:
Stau in pat si ma gandesc la tot ce s-a intamplat, Rei este pana la piata si sper sa se intoarca. Ma gandesc sa arunc o privire pe geam, si raman socata. Rei este luat de mai multe persoane si dispar cu totii intr-un nor de fum. In acea clipa, ma decid. Il sun pe Deidara, oriunde al fii el. Iau intr-un suflet teledfonul de pe masa, si apelez, dar acesta are telefonul inchis.
Un fior de panica imi atinge tot corpul, din frunte pana in varful sirei spinarii, urmate toate de palpitatii si de sudori, bineinteles. Nu stiam ce sa fac, pret de cateva secunde imi treceau atatea ganduri prin cap, simteam ca innebunesc si..
- Pe mine ma cautai, pisi? se aude o voce.
- DEIDARA! strig eu sarind la el in brate.
- Chiar ma gandeam sa vad ce faci, ce s-a intamplat? ma intreaba el ingrijorat.
- Akatsuki l-au rapit pe Rei, Deidara, te rog, fa ceva!
- Nu ma bag pentru mucosul ala, Kuro, imi pare rau, spune blondul in batjocura.
- Bine?! Ok, atunci ma duc singura, strig eu nervoasa, punandu-mi o haina pe mine si dand sa ies pe usa.
Acesta ma ia deoparte, explicandu-mi ca nici el nu are ce face, ca noul conducator este extrem de puternic si ca ne va captura pe toti trei. Nici in ruptul capului nu vreau sa pricep, abia acum realizez cat de mult il iubesc pe Rei, si ca daca e sa mor, vreau sa mor cu el. Il imping pe Deidara, multumindu-i pentru "ajutor", acesta inca incercand sa faca orice pentru a ma opri.
Rei POV:
Sunt prins si adus in cabinetul lui Trei. Eram foarte speriat, crezand ca voi muri. Imi fac, insa curaj. Daca e sa mor, oricum mor, macar sa nu mor prost.
- Ce vrei de la mine, totusi? Realizezi ca iubita mea va veni aici, probabil si Deidara ala sau cum l-o chema, intreb eu. De ce ne-ai rani pe toti?
Trei pastreaza o expresie calma a fetei, pana in momentul in care aude numele de Deidara.
- VINE DEIDARA AICI? NEMERNICUL ALA? rosteste acesta pe un ton psihopat, cu o privire pe masura.
Oare ce poate el sa aiba cu Deidara? Adica ok, e un nesuferit, dar si el a lucrat pentru Akatsuki. Totusi, nenea asta e destul de trecut prin viata, are o masca similara cu a lui Kakashi pe fata, doar ca e de tabla, dar dedesubt.. Tot tenul e clar deformat. Pare si super batran totusi, este foarte inalt si solid. Are atarnand de brau o bandana cu un sat, dar nu imi dau seama care sat, deoarece sunt lovit cu o bata fix in cap, si cad la pamant, cu tot cu scaunul de care eram legat.
- Cine... naiba... esti?!! intreb eu, cu ultimele mele puteri.
- Eu nu sunt o persoana, rosteste acesta. Sunt ceea ce a trebuit mereu sa fiu, si ceea ce am visat mereu, iar tot ce imi sta in cale sa distrug satul frunzei este Deidara, pe care abia il astept. Satul Pietrei nu mai exista, nici al Nisipului, ce sa mai vorbim de Nor?
- CUM AI PUTUT DISTRUGE TOATE SATELE? intreb eu uimit.
Niciun om viu nu putea sa aiba atata rautate in el, nu e posibil ca toate saturile sa-i fi facut ceva lui, special. Este pur si simplu diabolic, mi-e frica pentru Kuro, sincer... Sper sa nu vina dupa mine, as da orice, nenorocitul asta o va ucide instant. A luat sute de vieti in cateva luni. Poate chiar mii. Aud un geam cum se sparge.
Kuro POV:
Reusesc sa iau coordonatele cu Sharingan-ul meu, si astfel intru pe geam, fara pic de frica. Cum am intrat in camera am simtit o incarcatura ciudata, iar omul cu masca ma privea foarte ciudat. Oare ce voia el de la mine si cine naiba este acest nenorocit care a distrus sute de vieti fara sa ii pese? Daca avea vreun scop facea asta dinainte.
- La fel de frumoasa ai ramas, imi spune acesta.
Cine naiba era asta? Avea pe putin patruzeci de ani, ditamai burta, probabil de bere si riduri plus cicatrici pe toata fata, adica fruntea ca probabil cu restul ii era rusine.
- Cine esti? intreb eu, serioasa.
- Nu sunt nimeni si nimic.
- Si de unde naiba ma cunosti? intreb eu socata.
- Cunosc toata planeta, eu n u sunt o persoana, sunt doar un portal.
Era atat de sinistru, iar Sharingan-ul meu simtea asa o energie negativa cand eram langa el, incat nu mai stiam ce sa cred. Imi era frica pentru viata mea, viata mea atarna de un fir de paianjen in momentul asta, insa avea sa vina eroul meu...
- Era distrugerilor tale a luat sfarsit, Rei! Destul ca nenorocesti Akatsuki, mai nenorocesti si satele... spune Deidara, pe un ton nervos.
Acel om isi pune toata rautatea in chip, spre Deidara. Ma temeam atat de mult pentru amandoi... Ma rugam ca totul sa fie bine, insa... Cati oameni s-au rugat? Rautatea lui depaseste pana si vointa Domnului...
- Tu! In sfarsit te am! urla acesta malefic intinzand ambele maini si proiectandu-mi blondul in celalalt capat al camerei, facand ditamai gaura in perete.
Deidara POV:
Raman socat. Sunt speriat. Nici nu exista atata putere pe lumea asta, acest om trebuie oprit chiar si cu pretul vietii, daca nu voi muri oprindu-l, mor deoarece m-am supus lui. Ma intreb cine poate fi, imi emana o energie foarte ciudata si ma sperie din toate punctele de vedere...
Kuro POV:
Deidara nu renunta, insa acel om continua sa il bata. Il batea de il snopea, doar ridicand o mana, iar Deidara se chinuia. Trei, cum cica il chema pe psihopatul ala dement si diabolic, se simtea atat de fericit si efectiv il umilea pe Deidara lovindu-l. Pentru el durerea oamenilor era... Ca o cafea de dimineata, cua sta se hranea el. Se hranea din fiecare kilogram poate, de sange varsat de Deidara... Cred ca a avut cea mai frumoasa clipa din viata lui cand a distrus muntele din Sunagakure... Acolo locuiau peste un miliard de oameni, in varful muntelui... Shinobi care au servit Tarile Ninja, fara niciun pacat... Imi vine sa plang cand il vad cum se chinuie.
Am incercat sa ma bat, sarind efectiv pe el. Trei nu mi-a facut absolut nimic, statea si se uita la mine, efectiv. Nu da in fete mai nou? De aia e Hinata maltratata? Acesta bate din palme, si intr-un nor de fum apare o fata roscata, cu ochii albastrii completi, fara pupila fara nimic, fara albul ochiului, cu semne pe corp si cu ditamai coltii. Ce naiba mai e si asta? Fata aia e cumva...
Cad pe joc, pentru ca acea bestie ma ataca, iar Trei ma privea oarecum cu parere de rau, dar se comporta de parca nu avea ce face, apoi imi trage si el o palma, acum stiu, ezita si astepta sa las garda jos, nu stiu ce am de ma gandesc ca acesti criminali au sentimente. Rei zacea pe jos cu tot cu scaun, cu capul intr-o balta de sange, si parea sa nu mai respire... Ma simteam oribil pentru el si stiam ca o sa mor... Ca nu am ce face, oare ce se va intampla cu copilul?
Trei ma ia de gat, si ma arunca peste Deidara, la distanta de vreo doisprezece metrii, in cabinetul sau imens. Blondul meu era intr-o balta de sange... De ce nu sunt toti prietenii nostrii aici? Konan, Akatsuchi, Tayuya, Sasuke, Naruto, Karin, Sai, fratele meu, de ce nu sunt aici?
Incep sa plang, lacrimile amestecandu-se cu sangele care imi curgea.
- Kuro, vom castiga lupta asta. Secretul e in pelerina sa... Trebuie sa il dezbracam si sa incercam sa ii dam joc armura, sopteste acesta.
Trei nu parea sa auda, eu dau afirmativ din cap, ajutandu-l pe Deidara sa se ridice. Psihopatul ne observa, si ne arunc o privire ucigatoare. In trei secunde, mii de Kuro au aparut prin camera.
- Sunt chiar draguta! Poti sa ma prinzi? strigam toate in cor.
Trei si-a dat imediat seama care e cea reala, uitandu-se obsesiv la mine, pana cand imi opreste... jutsu-ul.
- CE NAIBA E ASTA?! urla Deidara socat. CINE ... ESTI, FRATE?
Trecand peste cuvantul folosit de Deidara, raman si eu socata. Ce e asta, nene? Cum imi poate oprii un jutsuu in mai putin de un minut? Sunt atenta, in schimb, la blondin, care sare pe el, rupandu-i pelerina de pe el, scotandu-i la iveala capul. Era chel pe jumatate de cap si plin de cicatrici, si pe cealalta jumatate avea parul foarte scurt, iar culoarea nu se putea distinge din cauza acestora. Imi era foarte frica si imi doream ca totul sa revina la normal.
Observ ca din pelerina cade o poza, iar curiozitatea ma face, totusi sa o ridic. O privesc si incep sa lacrimez. Un fior ma trece prin tot corpul, si incep sa plang. Transpir si ma dezechilibrez in acelas timp. In momentul asta, stiu ce inseamna ca simti toate emotiile din lume.
- DE CE?! strig eu, din toti plamanii, pierindu-mi vocea, de la plans.
Pret de cateva secunde, imi pierdusem atentia de la Deidara. Acesta era pe jos. Tot sangele din corp era in jurul lui. Nu puteam sa cred ca se sfarseste aici...
- De ce? intreb eu... De ce, Akatsuchi?