- Capitolul 88: Ephemeral -



Narator POV:

In gramada de oameni se formeaza o gaura, prin care trece o femeie... Avea parul negru si ochii negrii inlacrimati. Isi tinea mana la piept, stapanindu-si insa plansul. Purta un halat de baie, bleu, iar pe dedesubt o camasa de noapte. Cum a vazut-o, Madara a tresarit, si s-a incruntat.

- Tu cine esti? face Madara pe nestiutorul.

Femeii ii dau lacrimile, insa isi pastreaza pozitia. Nu avea de gand sa ramana lasa, stiind toata povestea - ea trebuia sa se prefaca ca nu stie cine e Madara...

~ Flashback ~

* acum 17 ani *

Madara se plimba de mana cu o fata cu parul negru scurt, pana la gat, cu obrajii imbujorati si fericita. Se opreau cand apucau pentru a se saruta, se iubeau cu toata inima. Fiecare sarut, o facea pe fata sa rada, sa chicoteasca si sa se alinte. Erau perfecti impreuna. Burta un pic proeminenta era si ea un semn al iubirii eterne - asteptau un bebe!

Dupa ce dau o tura intregui parc, acestia se indreapta spre casa lor. E clar, sunt tipul de adolescenti rebeli, pe care nu i-a ingrijit nimeni prea mult, care nici nu au ascultat de nimeni si de nimic, ci doar de inima lor. Stau amandoi pe canapea imbratisati, jurandu-si iubire eterna. Madara o pupa pe frunte, si iese pe usa.

Femeia avea o oarecare tristete in ochi, ascundea ceva de toata lumea, insa nimeni nu stie ce anume. Sau poate doar Madara? In orice caz, in capul fetei era o varza...

Dupa ceva timp, Madara intra pe usa cu o expresie serioasa si incepe sa urle:

- Nu pot sa cred ca au aflat! Ce spioni ordinari! Stii ce trebuie sa fac...
- Nu! Te rog, nu! striga femeia, implorandu-l pe Madara sa nu plece.
- Te pun in pericol! Gandeste-te la Akira!
- Ma gandesc la Akira, Madara, dar eu cu tine vreau sa fiu peste tot! rosteste aceasta, printre lacrimi.
- De fapt... Akira... Nu imi place. Pune-i numele Kurotsuchi.

Femeia nu are ce sa faca, decat sa priveasca cu ochii inlacrimati cum dintr-o data, totul se spulbera, cum barbatul alaturi de care credea ca va fi pentru eternitate o paraseste... Si el a parasit-o, toti au parasit-o...

~ End of flashback ~

Madara se retrage dintr-o data, si cu o fata serioasa se duce la Mizuki si ii spune sa i-o aduca pe Kuro in cel mai scurt timp posibil. Roscata aproba, si porneste dupa ea.

Barbatul sta ingrijorat in tot acest timp. Nimeni nu-l mai vazuse niciodata asa. Isi dadu jos masca. Era acelas el, aceeasi tristete, in tot acest timp a vrut sa se razbune, insa oare de ce?

Intre timp, Mizuki ajunge la Kuro la spital. Se strecoara, si reuseste sa intre pe geam. Kuro statea cu lacrimi in ochi si privea tavanul de zor. Nu stia ce se va intampla, cum va putea ea trece peste toate astea, cum va supravietui... Roscata se apropie de ea:

- Hey, Kuro! Ce faci aici, e plictisitor!
- C-Cine naiba esti? se sperie bruneta, dandu-se intr-o parte.

Mizuki se aseaza pe locul liber lasat de Kuro, si ii spune ca a venit aici pentru a o duce de unde apartine. Fara sa astepte vreun raspuns, Mizuki foloseste un genjutsu pe Kuro, iar aceasta devine inconstienta. O ia in carca, si sare pe geam, ducand-o la Madara.

Kuro POV:

Simt ca plutesc, nu stiu ce simt. E foarte ciudat, de fapt. Totul e mult prea ciudat si ma sperie. Oare ce se intampla aici? Oare il voi vedea pe Deidara?

Transpir, ma chinui sa ma trezesc, insa nu reusesc. In jurul meu zboara diferite flori colorate, dar totul este negru. Incerc sa prind acele flori, insa fara speranta. Erau ireale. Nu aveam scapare de acolo, poate asa e si viata mea, poate sufar degeaba, poate intreaga mea viata e o iluzie, insa cine era fata aia? Ma simt groaznic.

De ce ma simt asa legata de Deidara? Simt ca suntem intr-un fel uniti intotdeauna, ca s-a creat o legatura mai ceva decat spirituala intre noi, iar senzatia asta nu a fost niciodata mai intensa, imi dau lacrimile in somn.

Alerg pe o campie fara de sfarsit, plina de iarba, iar cerul este roz. Simt ca si cum ma mint singura, simt ca deja au trecut cativa ani, simt ca astept pe cineva sa ma gaseasca, da! Asta e tot ce vreau, sa fiu gasita!

- Rupe! se auzi o voce, care ma facu sa ma trezesc automat din transa, era jutsu-ul tipei roscate.

Ma trezesc de cealalta aprte a unui birou, al carei persoana era cu spatele. Nu am nicio idee cine poate fi si de ce sunt aici.

- Multumesc, Mizuki, iesi afara, sopti vocea, iar roscata iesi.

Acesta se intoarce incet, iar eu raman teapana in fiecare secunda. Era Uchiha Madara. Incerc sa ma ridic de pe scaun, dar sunt incremenita de frica. Acesta ma privea insa cald si cu mult drag, iar eu nu inteleg de ce.

- Esti neschimbata, spune acesta.
- De unde stii tu cum arat eu?! De unde stii cine sunt?? urlu eu, speriata si cu lacrimi in ochi.
- Vreau sa vorbim, spune acesta. Ce stii tu despre familia ta? ma intreaba el.
-Am o mama si un tata, logic! Acum ma lasi in pace? strig eu. Esti doar un strain, daca nu ai cu cine sta, ia-ti o dama de companie si lasa-ma! urlu eu, vrand sa ma ridic, insa oprindu-ma cand acestuia i-au dat lacrimile.

Barbatul ma priveste cu tristete, zambindu-mi insa.

- Ce simti? Nu legat de mine... Tu simti ceva pentru Deidara...
- Da! Dar nu e treaba ta! Tu esti un monstru! sar eu. Ai vrut sa distrugi satul ca sa ce? Si l-ai si luat pe Deidara de langa mine! strig eu bufnind in lacrimi.
- Te simti legata de el pentru ca aveti aceeasi chakra, rosteste el, cu voce tremuranda.
- P-poftim?!

Urmara cateva minute in care noi doi ne-am privit ochi in ochi, amandoi printre lacrimi. La un moment dat, Madara incepe sa imi spuna mai multe lucruri:

- Eu si mama ta...
- CE I-AI FACUT MAMEI?! il intreb eu foarte rastit.

Nu am idee de ce eram asa tupeista cu cel mai malefic om din sat. Tocmai de asta, ma apuca un plans groaznic.

- Acum 17 ani... Tu si Deidara sunteti atat de legati... Din acea zi...
- Nu te mai lalai! Spune-mi! ii ordon eu.

Acesta imi zambeste cu drag, isi da parul din ochi si incepe:

- Mama ta este un Jinchuuriki... Iar cand tu te-ai nascut, o parte din sigiliu s-a rupt. De asta am parasit-o, ca sa nu o pun in pericol, insa... Blestematii din clanul lui Deidara... Era deja prea tarziu! Au furat din chakra mamei tale, dand-o pe cale ereditara, vrand sa ajunga cel mai puternic clan... Ei detin chakra ta, Kuro.

Am ascultat toate aceste cuvinte printre lacrimi... Deja am o stare de irealitate, deja nu mai suport. Este a nu stiu cata oara cand mi se spun niste lucruri care imi schimba viata pentru totdeauna cu atata usurinta, fara rasuflare, dar de data asta, fara niciun zambet pe buze.





- Ce treaba ai tu cu mama? reusesc eu sa leg in aproximativ un sfert de ora de balbaiala. Nu imi spune...
- Sunt tatal tau, spune acesta fara sa ma priveasca in ochi.

Eram sigura. Ma ridic de pe scaun fara sa ma gandesc, si ies afara, dar nu inainte sa ii spun ca il urasc si ca mi-a distrus viata, desi el a facut toate astea ca sa se razbune pe clanul lui Deidara, dar nu are nicio scuza! Nu are, nu-i asa? NU ARE....

Alergand pe hol, cad in genunchi, in fata unei usi, si incep sa plang. Nu se poate ca toate astea sa fie reale, chiar nu se poate, insa chiar din usa semideschisa, de dupa ea mai exact, se aude... acea voce, care imi face pupilele sa se micsoreze, si respiratia sa mi se opreasca.

- Iti ofer femei, tigari si lux, prostule. Ce mai vrei? se aude alta voce.
- Ma simt groaznic cand fac asta, Nagato. Stii si tu cum e...
- Eh, nu gandi asa, se aude vocea Tayuyei. E evident ca va fi ok. Da-mi si mie o tigara!
- Mortii nu fumeaza, se aude si vocea lui Konan, dar da-mi si mie.

Acestia rad toti, si se aude cum ciocnesc paharele, iar eu fug dupa colt, cu lacrimi in ochi, cu gandul de a spiona, dar o las balta.

Narator POV:

Chiar primul care iese din acea camera, este Deidara, cu parul in vant, cu un tricou negru pe el, pantaloni negrii si adidasi. Cand sa paseasca, nimeni nu stie de ce, insa se uita pe unde merge si da peste... ceva.

Se apleaca, si lacrimile ii inunda ochii dupa ce ia acel lantisor in mana. Era cel pe care i-l dadu el lui Kuro, insa cum a ajuns el aici? Se incrunta, si fara sa se gandeasca de 2 ori, fara sa-i mai astepte si pe ceilalti, fuge repede afara, singurul loc unde o mai putea gasi pe Kuro, si nu s-a inselat deloc. Kuro era acolo, insa el nu o vedea, deoarece aceasta era ascunsa dupa un copac.

Cum il vazu pe baiat, i se inmuiasera picioarele. Nu mai putea, il adora, pur si simplu, desi el a distrus-o, il idolatriza. El era sclipirea din ochii ei. Amandoi ar fi dat orice sa fie unul langa altul, insa Kuro isi spune in minte.. " e prea tarziu... "

Desi incerca sa para ca nu-i pasa, ii iesea, dar o distrugea pe interior. El nu stia ca ea e acolo, asa ca a luat-o pe Zuki, o fata cu parul castaniu- blond, care il placea foarte mult, si o saruta. Aveau o relatie de cateva zile, insa el nu pe ea o placea.

Noroc ca bruneta noastra si-a vazut de drum, pentru ca daca se intorcea, cu siguranta s-ar fi distrus singura. Isi ia bandana de la gat, si o calca in picioare. Satul asta e o prostie, Oonoki si-a irosit viata degeaba pe un sat care oricum avea alte planuri! Isi arunca halatul de spital de peste rochia sa cea bleumarin cu colanti si tenesi, si se duce direct spre cimitir, la mormantul cuiva care i-a fost candva ca un frate si de care, din pacate, si-a batut joc...




Deidara deja nu mai era o persoana. Isi satisfacea pofta trupeasca, cu scopul de a o uita pe Kuro, insa nu facea decat sa isi sigileze sentimentele, care oricum erau deja acolo. Isi omora sentimentele lui proprii, nu pe cele fata de Kuro, iar asta el nu realiza... Se distrugea singur, iar in fiecare seara se distra cu cate o fata adusa de Edo Tensei.

- Capitolul 89: Puterea nedescoperita -



Rei POV:

Trecuse ceva timp de la asa zisele "incidente", mai precis trei zile. In tot acest timp, am aflat de la Kuro totul. Era oribil, a trait in minciuna pana acum. Impreuna, am decis sa ii chemam pe Naruto, Tenten, Temari si Sai, fratele vitreg al brunetei mele cu ochi misteriosi. Trebuia deja sa ne intalnim cu ei, asa ca coboram, pregatindu-ne de lupta. Voiam sa mergem la organizatia Akatsuki, care isi mutase "sediul" chiar aici, in Iwa.

Kuro era foarte deprimata, asa ca o iau de mana si o ajut sa mearga, deoarece privea in gol. Era absolut socata de tot ceea ce i se intampla. Stiam cu cine avem sa ne intalnim. Cu Orochimaru, Madara, si subordonatii sai, si bineinteles, Edo Tensei cat cuprinde.

Ne intalnim cu cei din Satul Frunzei. Nici nu mai am timp sa admir natura, florile de cires, sa imi las pielea gadilata de adierile blande ale vantului cald de vara, pentru ca aveam un plan, si trebuia dus la capat. Satul nostru nu e al nimanui, iar Madara nu va scapa ieftin. Pornim impreuna spre Turnul Tsuchikagelui, care era la cativa km de aici. Pe drum, Naruto era foarte relaxat, tinandu-si mainile incrucisate, Tenten isi desfacu pletele satene, Temari se contrazicea cu Sai despre evantaie, iar eu o tineam pe Kuro de brat, care incepuse sa isi mai revina.

Narator POV:

- Au ajuns, spune Tayuya intorcandu-se dinspre geam cu fata la Orochimaru.

Cu totii stiau ca lui Orochimaru i-a fost absorbita constiinta, iar acum era ca un cadavru viu. Nu dorea decat distrugere, asta pentru a evita ca el sa ii incurce planurile lui Madara. Brunetul priveste in gol, dand afirmativ din cap, si iesind afara, singur, fara garda. Madara insa, era de negasit.

Orochimaru statea afara singur, uitandu-se la tineri. Nu constientiza nimic, insa, intr-un moment isi dadu capul intr-o parte si inchise ochii. In secunda urmatoare, Konan, Nagato, Tayuya si Ino au iesit din ascunzatoare.

- Ce vreti de la noi? intreaba Ino nervoasa.
- K-Kuro, rosteste Tayuya printre lacrimi.
- N-Naruto, se balbai Nagato cu ochii inlacrimati.

Konan incerca sa isi ascunda sentimentele, pentru ca stia ca daca se deschid prea mult, Orochimaru le putea fura constiinta oricand.

- Chemati-i pe ceilalti, se rasti acesta catre cadavre, care o luasera imediat la fuga.

In tot acest timp crepuscular de asteptare, Orochimaru avea un zambet ucigas, chiar psihopat pe fata, din care reiesea ca el ii astepta cu adevarat si ca dorea sa ii omoare pe toti, de la primul la ultimul. Intr-un final, Naruto rupe linistea:

- H-Hinata a disparut. Stiu ca i-ati controlat mintea, stiu ca ea e marioneta voastra acum, rosteste blondul.
- De fapt, se aude o voce care iese afara din organizatie intr-o pelerina Akatsuki...

Toti raman socati. O silueta in pelerina si palarie Akatsuki, al carei chip nu se putea distinge, isi face aparitia, alaturi de o fata roscata, o fata bruneta, si un baiat blond.

- CINE NAIBA ESTI? urla Naruto nervos, liniile de pe fata dilatandu-i-se.


Acesta isi da jos palaria, si ii zambeste cu un zambet batjocuritor. Era Deidara, care venise si el sa se alature "distractiei". Acesta isi desface gulerul pelerinei si isi aranjeaza parul, aruncand palaria pe jos. Fata roscata, adica Mizuki o ridica si i-o dadu lui Orochimaru, care dupa ce o scutura si-o puse in cap.

- Ma sfidezi maxim, rosteste Naruto. Iar eu, NU SUPORT ASTA! Eu am calea mea ninja! Intr-o zi voi fi Hokage, va voi invinge pe toti, iar voi veti regreta ca nu ati luat-o pe calea mea! urla acesta zambind, insa cu furie.
- Nu ma intereseaza, nu are nicio legatura cu ***** de Hinata, continua Dei.
- CE AI SPUS? rage Naruto, caruia i se inrosisera ochii.
- Pai asta am spus, raspunde blondul serios. Hinata a fost de la inceput o scorpie ordinara care v-a tradat. Poate a fost singura persoana careia i-a pasat de tine pentru ca tu toata viata ai fost singur si ratat, insa nu are nicio scuza. V-a tradat, iar voi inca o cautati. Nu e la noi, daca pentru asta ati venit, pe langa pentru a mai pierde in fata noastra, va urez calatorie sprancenata, continua acesta.

In acea clipa, Naruto se enervase atat de tare la cuvintele blondului spuse cu atata rautate, atat de rar, cu timp de a ii intra in suflet, incat in jurul sau emana o chakra rosie. Ceilalti incepura sa se ingrijoreze, in special Sai.

- Te infurii, bestie? intreba Deidara. Nu esti decat un monstru, ca si ceilalti Jinchuuriki de varsta ta. Niste pustani care se cred foarte tari ca au niste demoni in ei.

- - -

Blondul sta cu capul in jos in fata gratiilor, in spatele carora se afla Kyuubi. Naruto era orbit de furie, deja nu mai gandea logic. Deidara ii stie povestea, dar tot comenteaza despre asta si il raneste cu tot dinadinsul. Este o varza de emotii in capul lui, emotii pe care nu le mai poate controla.

Tot ceea ce se intampla in jurul lui nu mai are sens, pentru ca el este prea concentrat la chakra fierbinte care se scurge pe sub gratii, ca si lava.

- Naruto, stii ce ai de facut. Il putem invinge impreuna, si-a batut joc de onoarea noastra, spune Vulpea. Nimeni nu are voie, zambeste aceasta cu interes.

- - -


Orochimaru face niste sigilii, iar din pamant ies mai multe sicrie. Cu o pocnire din degete le deschide pe primele doua, in care erau Haku, un ninja fugar de 15 ani, cu parul brunet, fost subordonat de al lui Zabuza, si Karin. Aceasta, cu lacrimi, deschide ochii, zambind, simtindu-se ca i s-a dat o a doua sansa la viata, chiar daca nu era asa. Cu totii stim ca era naiva.

- D-dar nu vreau sa lupt cu ei.... spune aceasta printre lacrimi, corpul miscandu-i-se involuntar.

Haku nu avea nicio problema, doar ca observa si el ce i se intampla lui Naruto, cum i se intamplase cu mult timp in urma, in timp ce lupta cu el, insa si el isi da seama ca acum e mult mai rau, desi e pe cale sa se calmeze.

- Nu e de mirare ca nu ai avut pe nimeni langa tine, toti te tradeaza pentru ca esti un ratat, continua Deidara, zambind.

- - -

Blondul, cu miscari mecanice si cu lacrimi de umilinta in ochi, se indreapta spre cusca lui Kurama, privind in jos, intreband-o ce vrea de la el. Aceasta ii raspunde cu o voce demonica, cum ca el stie prea bine si ca e singura cale de a isi spala rusinea, pentru ca este batjocorit in fata prietenilor sai. Naruto da afirmativ din cap, si ridica mana, inspre sigiliu.

Sigiliul era ca o foaie, adeziva, sigilata cu un jutsu, pentru ca chakra lui Kyuubi, si insusi Kyuubi sa nu preia controlul asupra lui Naruto. Sigiliul a fost creat de catre Minato, tatal acestuia, atunci cand el s-a nascut, folosind Sigiliul Mortii, o tehnica de sigilare a sufletului, o data cu Bijuu-ul.

Daca sigiliul este desfacut, Kyuubi nu va face decat sa preia controlul asupra corpului tanarului, pentru ca el nu vrea sa-i fie bine lui Naruto, ci vrea doar sa aiba cum sa se razbune pe oamenii care l-au sigilat si respins, adica pe shinobi.

Naruto atinge capatul sigiliului, tragand de el cu cea mai mare furie: KYUUBI A EVADAT.

- - -




Naruto devine o bestie, emanand doar chakra rosie, Deidara intrand in panica si facand pasi marunti in spate. In jurul lui Naruto era un vartej, de care nu putea trece nimeni, acestuia crescandu-i cozi de chakra in fiecare minut, pana cand s-a ajuns la 9.

Pielea acestuia se jupuia, fiind inlocuita cu rani de chakra, rosii, care sangerau constant. In jurul sau, ca bariera, se formase scheletul lui Kurama, iar Naruto insusi a devenit vulpea cu 9 cozi.

Kuro incepu sa planga, Temari isi pregatise evantaiul, iar Tenten armele de baza. Sai incerca sa atace de sus, iar ceilalti membrii Akatsuki erau ingroziti. Tensiunea era maxima.

- NIMENI NU IL VORBESTE DE RAU PE UZUMAKI NARUTO, urla acesta cu o voce groaznica, ca de demon. AM SA TE OMOR!
- Logic ca nimeni, toti au facut asta inainte! continua Deidara.
- DEIDARA INCETEAZA! urla Kuro plangand.

Acesta se facu ca nu aude, si se lasa aparat de altii. Orochimaru mai scoate un rand de sicrie, care se deschid fiecare pe rand. La ultimul sicriu insa, Kuro izbucn si mai rau in lacrimi.

Fiecare Edo deschide ochii. Akatsuchi privea pierdut catre fostii sai coechipieri, si o vazu pe Kuro plangand.

- Nu vreau sa va ranesc. Corpul meu se misca involuntar. Va rog, ucideti-ma.
- E degeaba, rosteste Edward. Corpurile noastre se vor reface, si se vor reface.

Kuro incepe sa zbiere, sa aiba spasme si intr-un final cade in genunchi, ghemuindu-se. Deidara facu cativa pasi spre ea, insa Naruto ii blocase calea. In timp ce Rei si Tenten plecasera sa inspecteze ascunzatoarea printr-o tehnica secreta de camuflare a clanului lui Rei, ceilalti continua lupta.

Naruto urla si scotea niste sunete chinuitoare, groaznice, de la care iti venea chiar sa plangi. Ii distrusese acestuia calea, pentru ca nu mai avea pe unde sa mearga, insa, dintr-un motiv sau altul, presimtind ca ea este scopul luptei asteia, se indrepta spre Kuro cu un Rasengan gigantic. Lucrurile nu puteau ramane asa.

Deidara alearga sa il blocheze pe Naruto, insa acesta se misca la o viteza groaznica, nimic nu il putea ajunge, iar intr-un final se pune in fata ei.

- Ai fost si esti inutila! striga Deidara cu lacrimi in ochi catre Kuro. Mereu nu ai facut decat sa plangi si ai asteptat doar sa te salveze altii! urla acesta, facand-o pe bruneta sa planga si mai tare.

Kuro POV:

Are dreptate, sunt inutila. Merit sa mor, sper ca Naruto sa vina spre mine, dar de fapt nu vreau asta, vreau doar ca Dei sa regrete ce a zis pentru ca nu e asa... sau e asa, nu conteaza, de ce se poarta asa cu mine?

Cu ce i-am gresit lui Dei de imi face atatea? Il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta, stie ca ii port copilul in pantece, iar el nu se chinuie deloc sa ma scoata din ghearele lui Naru...

Ma opresc pentru ca sangele imi stropeste toata mana dreapta. Deschid ochii, ridic privirea, si scot un tipat groaznic. Akatsuchi incepe sa planga, venind spre mine cu pasi repezi, insa se opri la mijlocul drumului, iar un fum incepe sa iasa din el, apoi din ceilalti. Fum de culoare roz.

- Imi pare rau. Orice urmeaza, imi pare rau, spune Akatsuchi, candva un baiat dolofan si cu un zambet pe fata.

Nu cred ca trebuie sa mai mentionez reactia pe care am avut-o cand l-am vazut, anume cea psihica. Simt ca toate sentimentele, tot norocul, toata viata sunt intoarse cu susu-n jos.

- Nu mai plangeti, doar le scoate personalitatile, amintirile, ii scoate pe ei. Pentru eternitate.

Ultimul cuvant imi atinsese sufletul si mai rau. ETERNITATE. Adica nimic din ceea ce exista in Akatsuchi al meu nu va mai exista vreodata... Decat in sufletul meu. Incep sa plang din nou.


- Atata stii! Intr-o zi... O sa... Mori, spuse Deidara, care s-a pus in fata mea, lasandu-se atacat de Naruto, cazand la pamant.

Naruto a lesinat, de fapt nu imi prea pasa de Naruto, e a doua oara cand blondul ma protejeaza... dar...

- DE CE? urlu eu, vazand ca acesta e cu ochii semi deschisi, privindu-ma.
- Lipsa de... ocupatie! spune acesta, scuipand sange.

A fost lovit cu o forta brutala, iar intreg toracele i-a fost strivit. Cum poate Naruto sa faca asa ceva?!

- Kuro! Orochimaru si ceilalti s-au dus inauntru! Ce faci? De ce stai cu inamicul? Ai innebunit? striga Temari, lasata singuri cu mai multi Edo Tensei.

O privesc pe Temari, insa nu imi pasa. Lacrimile mele incep sa cada pe pieptul lui Deidara, iar eu nu puteam decat sa il privesc, pentru ca nicio tehnica medicala nu putea face nimic.

- Te rog, nu muri, ii spun eu incet blondului... Te rog, daca m-ai parasit, macar nu o face de tot, te rog nu ma abandona din nou! ii spun eu.

Observ ca mana acestuia se ridica pe genunchiul meu, si o ia pe a mea, si pune ceva in ea.

- Ai... pierdut asta, spune el.

Deschizand palma, imi dau seama ca era lantisorul de la el. Acela pe care mi l-a adus Sai cand l-am aruncat in rau de nervi, acela care era sa imi cada in canalizare cand faceam dus, acela care nu se pierde niciodata.

Incep sa lacrimez, suspinand. Chipul mi se reflecta in pandantiv. Eram trista. Momentul meu se termina cand Deidara incepe sa scuipe sange la modul grav, in sensul in care se putea sufoca in orice moment. Fara sa mai stau pe ganduri, incerc orice jutsu medical care imi vine la indemana, macar sa ii ameliorez durerea, insa chiar cand sa imi concentrez chakra, simt cum ceva imi intra in spate, chiar intre sani. Era o sulita din oase, infipta de Kimimaro, care ma pune la pamant instant.

Deidara, cu ultimele forte, chinuindu-se enorm, se ridica in genunchi, si incearca sa mi-o scoata, insa fiecare miscare imi provoca o durere ingrozitoare. Sunt sigura ca voi pierde copilul si ca voi si muri. Macar va fi el langa mine...

Intr-un final, dupa ce am suportat un chin groaznic, incep sa transpir si sa gafai. Mi-a scos-o la timp, dar nu imi nimerise niciun organ vital, fiind foarte subtire, atacul sau bazandu-se pe durere. Cad in bratele blondului, inconstienta.

Narator POV:

Era apus de soare. Pe malul unui lac, un barbat cu parul negru lung si tepos, se plimba de zor, meditand la multe lucruri. O fata cu parul lung, negru isi face aparitia:

- De ce m-ai chemat, Madara-sama. Cum de ai ales sa ne arati cine esti cu adevarat?
- Vreau sa schimb lucrurile...

- Capitolul 91: My demons -




Deidara POV:

Ma ridic, deja nu mai suportam. Dau cativa pasi inainte, dar nu ca sa plec, macar ca sa nu vada ca sunt trist. Aceasta fuge repede dupa mine, desi era sa cada, si se prinde de mijlocul meu, exact ca in ziua in care am parasit satul prima oara.

- Te rog, nu ma lasa aici! striga ea, izbucnind in lacrimi. Nu am facut destule? Inca nu te-am convins ca sunt demna de tine, Deidara?!
- EU nu sunt demn de tine...

Aceasta ma tinea strans, sperand ca eu sa nu plec niciodata. Stia ca o ocazie ca asta nu va prinde si deja ma intrista chestia asta, deci pentru nu a imi arata sentimentele, am facut un gest destul de necugetat.

- Esti disperata, strig eu. Ba chiar, hai sa nu zic obsedata.

Lui Kuro i s-au umplut ochii de lacrimi, iar inima mea se frangea cu fiecare secunda, stiind ca din cauza mea simte toate astea. Nu voiam sa intervin, pentru ca dupa credea ca imi bat joc de ea la cat de indecis eram. De fapt, nu cred ca "indecis" e cuvantul potrivit, mai degraba incerc doar sa ma ascund, pentru a nu o face sa sufere mai tare, sau sa ii dau sperante, pentru ca intre noi nu va mai fi nimic... vreodata.

- Nimic din ceea ce zici nu ma mai atinge, spune aceasta dandu-mi drumul brutal. M-am obisnuit sa ma ranesti deja, acum ce mai vrei? Pleaca! Du-te, daca asta e ceea ce vrei. Lasa in urma o gramada de oameni care te asteapta inapoi, vietile pierdute pentru acest sat, uita de sensei, uita de tot. Devino acea parte a shinobilor despre care vorbea el...

Atunci mi-am amintit ce a zis Oonoki. " O data ce un shinobi o ia pe calea gresita, nu mai este cale de intoarcere. Cand gusta din putere si din malefic, nu se va mai satura niciodata. Dar eu... Am calea mea ninja, copii!". Nu il voi uita niciodata pe omul ala, insa el acum e mort, deci chestiile cu "el nu ar vrea sa te vada asa" sau mai stiu eu ce, sunt vrajeli.

Ma apropii de ea, si o privesc in ochi. Bruneta ma privea de jos cu ochii mari, inlacrimati, parca sperand sa pun macar mana pe ea. Era clar, stia ca o iubesc, si nu voia nici sa fiu trist, nici sa mi se faca mila de ea. Se gandea doar la mine. Mereu am considerat ca frica de a nu pierde pe cineva este de fapt o forma subtila de egoism, pentru ca oricum acea persoana e moarta - nu simte nimic. Insa, noi, care avem nevoie de ea ce facem? Nu vrem sa o pierdem pentru a nu suferi, fie ca e vorba sau nu de moartea acelei persoane.

Dar ea... iubirea ei fata de mine era atat de pura, incat nu ii pasa ca are sau nu cu cine sa isi creasca copilul... Ea se gandea la mine, la ce mi se va intampla mie, la calea mea ninja... Nu voia sa mi se intample ceva rau, pentru ca pur si simplu... Nu voia ca realitatea mea sa se termine, nu voia ca eu sa mor fara sa fi facut ceva in viata asta, insa... E prea tarziu, nu mai e nimic ramas pentru mine pe partea asta, deci stiu ce am de facut.

- Gandeste-te si la tine o data in viata. Adio, ii spun eu indepartandu-ma.

Aceasta nu ezita, prinzandu-ma de maneca, facandu-ma sa ma intorc si sarutandu-ma. Nu se gandea la consecinte, voia sa isi mai demonstreze o data dragostea. Voiam sa ma desprind, insa parca eram inapt. Nu puteam face nimic, ma topeam efectiv din cap pana in picioare. Aceasta vazand ca nu ezit, isi baga mana in parul meu blond lung si plin de volum, lasat pe spate. Incep sa o mangai, insa cred ca incep sa uit ca ea e a mea, nu a tuturor, cum sunt fetele pe care le am aproape seara de seara.

Nu ma mai pot abtine, rup sarutul, dar nu pentru a pleca. O iau brutal pe Kuro, si o izbesc de un gard din ciment foarte inalt, insa aceasta nu riposteaza. Ii placea. Ii ridic mainile si incep sa o sarut din nou, dar de data asta cobor pe gat incet, uitand ca de ea nu trebuie sa profit. Nu stiu de ce faceam asta. Ea efectiv se lasa folosita de mine, pentru ca intr-un fel ma credea ca nu mai am sentimente pentru ea, insa pe de-o parte isi sustinea propria parere.

Aceasta imi pune mainile pe obraji, si ma priveste in ochi, aproape plangand:

- Tu profiti de mine? ma intreaba aceasta, cersind intr-un fel sinceritatea mea.

Aveam insa de ales, care sa imi fie sinceritatea, asa ca ii spun...

Narator POV:

Era apus de soare. Pe malul unui lac, un barbat cu parul negru lung si tepos, se plimba de zor, meditand la multe lucruri. O fata cu parul lung, negru isi face aparitia:

- De ce m-ai chemat, Madara-sama. Cum de ai ales sa ne arati cine esti cu adevarat?
- Vreau sa schimb lucrurile..
- I-auzi, spune fata aprinzandu-si o tigara. Ce se intampla, mosule? il batjocoreste Katy, vazandu-l sincer.
- Multe lucruri s-au schimbat, vietile s-au pierdut, dar noi... noi ce am castigat? intreba Madara sincer.
- Nu ma asteptam sa ma chemi pentru ceva inteligent, avand in vedere faptul ca nu ma suporti.

Desi era nervos, pana si bruneta se mira ca nu a luat-o deja in genjuts-uri si torturi mintale. Nici ea nu stia ce se intampla, insa lumea ninja cu siguranta se va schimba pentru totdeauna.

- Kuro este mostenitorul... Aleasa... Ea poate schimba lumea ninja, asta inseamna...
- Ca e mai puternica decat tine, da, hai plangi, oftica-te, spune aceasta la per tu, nervoasa, in batjocura, aruncand filtrul tigarii.
- Trebuie ucisa.

Intre timp, pe terenul de lupta, Naruto era deja mort, ucis de furia lui Akatsuchi, un baietel candva dolofan si mereu cu zambetul pe buze, acum mult mai slab ca in anii de Genin si de student la academie, cu parul saten destul de lung, si fara nicio expresie faciala. Nu mai avea nimic din copilul inocent de odinioara. Ochii sai nu mai reflectau nimic, el in viata lui nu a ucis nici macar un animal, iar acum avea sangele mai rece decat oricand.



Naruto Uzumaki... un vis, o realitate, o speranta pierduta. Intotdeauna a visat ca va fi Hokage, a visat ca i se va indeplini visul. Mizuki, intre timp, era cu o sulita infipta in mana lui Temari, care era strangulata si ridicata in sus de catre Tayuya si Kimimaro, iar Konan si Nagato priveau totul, deoarece s-au urcat intr-un copac.

- Ma simt incorect. Spiritele lor sunt pierdute pentru eternitate. Nu-i asa, Nagato?
- Asa e Konan, noi suntem singurii cu constiinta dintre toti. Uita-te la Haku! exclama acesta.

Acum venisera si Haku si Ino, impreuna cu Karin, chinuind-o cu totii pe Temari. Chiar in acea clipa, au ajuns si Rei impreuna cu Tenten, aceasta tinand in spinare un barbat, care parea si el Edo Tensei, si era Zabuza.

- Va putem ajuta? spun acestia in gluma, zambetul pierindu-le cand o vad pe Temari.

Rei fuge repede, facand niste sigilii, iar din mana iesindu-i niste fulgere.

- Aceasta... sopteste Tenten.

Era chiar Chidori, tehnica pe care o foloseau si Kakashi si Sasuke, insa ce cauta la acesta? El nu avea sange Uchiha, nici macar vreun Sharingan implantat, si totusi putea face tehnica.

Akatsuchi, vazandu-l ca vine, il ia de la spate si il sugruma, fara pic de mila, facandu-l sa cada la pamant, si sa sangereze din gura si din nas. Chiar daca Deidara si Kuro ar fi fost aici, erau oricum morti, deci probabil ar fi facut mai rau. Nu mai aveau pic de chakra.

Tot ceea ce era candva Akatsuki sau locuitori blanzi ale satelor, au devenit niste cadavre vii la propriu, controlate de o minte diabolica se pare. Lui Tenten i se trezea o nostalgie numai cand se gandea la cat de bun era Akatsuchi, desi l-a vazut doar o data in viata. Nici nu apuca sa termine tot, deoarece in acel moment, Edward o ia de la spate, fara pic de mila, si o sugruma cu bratul, facand-o sa cada, inconstienta la pamant.

Nimeni nu mai avea nicio sansa. Chiar atunci, de parca nu era suficient, langa Itachi mai apar niste sicrie, din care ies Sasori, Kakuzu, si Hidan, cu toate ca nu tot cadavrul ii fusese gasit. Acestuia nu ii putea fi luata personalitatea, deoarece era nemuritor, dar si putin nebun, deci suficient de fara inima si cu sange rece.

Itachi incepe sa planga, cu lacrimi de sange, si chiar atunci, se pune din nou o ceata, de data asta rosie, si apare Katy. Bruneta venise cu ganduri bune, desi nu au fost primite ca atare, deoarece a inceput sa fie lovita din toate partile. Isi tot folosea Sharingan-ul, insa fara rost. Intr-un final, a reusit sa o bage pe Mizuki intr-un genjutsu.

Acesta era plina de ea, folosind atat de multa chakra, incat a lasat garda jos. Fata avea un sentiment de neliniste, insa nu se obosise, pentru ca tinta ei era deja atinsa si nu voia sa se mai chinuie inca o data cu jutsu-ul asta infernal, care consuma atat de multa energie. Chiar in acea clipa, Kimimaro, Akatsuchi, Tayuya si Karin, au pornit din toate partile, infigandu-i fiecare cate o katana pe la spate.