Dragoste in stil F.B.I

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Mier 07 Aug 2013, 17:34

Capitolul 35

Sakura's point of view

Au trecut cateva saptamani de cand Itachi s-a putut reintoarce la munca si in tot acest timp Sasuke a fost acolo pentru al ajuta. Nu stiu ce s-a intamplat cu acel Sasuke lenes pe care il stiam eu, dar cert este ca s-a schimbat ciudat de repede. Presupun ca dragostea asta l-a schimbat pana si pe Sasuke.
-Sakura tu macar ma asculti? Unde iti este mintea?
-La Sasuke, raspund direct asteptand sa ii vad reactia
Pe fata Kirei aparu o urma de gelozie ce disparu rapid lasand in urma doar o expresie neutra ce voia sa emane indiferenta. In aceste cateva saptamani care au trecut, eu si Hinata am petrecut mult timp cu Kira reusind sa o cunoastem cu adevarat. Cu toate ca nu am zis absolut nimic, nimanui eu mi-am dat seama ca noua noastra prietena simte ceva pentru Sasuke, oricat de mic ar fi acel ceva.
-La Sasuke? se facu auzita vocea sa ce exprima pura indiferenta
-Da si te rog sa nu ma decapitezi pentru asta. Nu m-am gandit in acel fel la el.
-Dar de ce presupui ca as vrea sa fac asta? intreba Kira privind o foaie ce se presupune a fi un act important
-Pentru ca am vazut aceea sclipire plina de gelozie din privirea ta. Nu ma poti minti pe mine care am vazut aceea atractie si acele sentimente ce nutresc intre voi, dar pe care le negati, in special tu, in continuu.

Tacerea se lasa in camera, iar eu zambesc satisfacuta la gandul ca am reusit sa o las fara cuvinte. Am tinut prea mult timp asta in mine nevrand sa o supar sau ceva de genu cu banuielile mele, dar acum imi este mai clar ca oricand sa am avut dreptate. Momentul acesta de tacere prelungit imi demonstreaza inca odata acest lucru.
-Doar ti s-a parut tie. Eu nu am si nici nu am avut niciodata o sclipire in privire, sparge linistea Kira inca citind cu un pretins interes aceea foaie
Mi-am dat ochii peste cap sigura ca asta va spune si am oftat silentios nedorind sa ma auda si sa inceapa un adevarat interogatoriu. Nu vreau sa ii dau motiv pentru a schimba subiectul asa cum a facut si in toate celelalte dati.
-O las ca tine pentru ca stiu ca nu o sa o scot curand la capat, dar eu imi mentin parererea. Chiar te-as sfatui sa nu ignori aceste sentimente si sa te lasi purtata de val. Viata e scurta si nu stii cand iti este luata de cineva.
Ma ridic de pe scaun si ies ca o tornada din birou trantind usa in urma mea. Nu stiu de ce am simtit sa ii spun asta, dar gandul meu se duse inevitabil la parintii mei si la aceea noapte fatidica. Mi-am jurat mie insami ca am sa-i gasesc pe cei vinovati si am sa ii fac sa plateasca. Acesta a fost principalul motiv pentru care am acceptat propunerea lui Itachi de a intra in organizatie, dar pana acum nu am reusit ce mi-am propus. Simt cum lacrimi reci incearca sa iasa din colturile ochilor asa ca grabesc pasul nevrand sa nimeni sa nu ma vada in starea asta.

Cobor din masina si intru grabita pe usile mari ale cladirii incercand sa nu ma mai gandesc la acea noapte. Pe drum pana aici am reusit sa imi mai distrag atentia de la asta, dar nu in totalitate. Stiu totusi ca daca in drumul meu ma intalnesc cu Naruto sau oricare altul din aceasta organizatie sigur voi reusi sa uit pentru cateva minute sau ore.
Am oftat sonor si mi-am continuat drumul spre biroul lui Itachi sperand sa ajung destul de repede. Mai fac cativa pasi pe holurile intunecate si chiar cand ma astept mai putin dau peste cineva. Imi cer scuze si cand imi ridic privirea din pamant imi dau seama ca persoana peste care am dat este chiar Naruto ce ma priveste zambind.
-Naruto, de ce esti atat de zambaret? intreb pe chipul meu aparand un mic suras
-Am vorbit cu Hinata si aceasta mi-a marturisit ca simte acelasi lucru ca si mine. Am vorbit si am tot vorbit si acum oficial suntem un cuplu, imi raspunde acesta luandu-ma strans in brate
Imbratisarea sa era una calda si plina de sentimente, dar era parca prea stransa. Aerul incepea sa se imputineze in jurul meu si cel inca ramas parca nu mai voia sa se duca catre plamani. Este clar ca blondul este mult prea fericit si pe buna dreptate. De foarte mult timp o iubeste pe Hinata, dar niciodata nu a avut curajul sa ii spuna asta.
-Naruto nu spun ca nu imi face placere sa ma ti in brate, dar te rog daca se poate sa ma lasi si pe mine sa mai respir. Nu vreau sa mor asa de tanara.
Blondul imi dadu drumul din imbratisare si aerul navali cu putere in corpul meu reusind sa respir aproape normal. Plamanii mei cred ca dau petrecere in acest moment. Imi iau la revedere de la Naruto si imi continui drumul ceva mai bucuroasa acum ca am aflat ca insfarsit zapacitii aia doi sunt impreuna. De multe ori am vrut sa ii cuplez eu, dar de fiecare data a intervenit Itachi care imi tot zicea ca intr-o zi trebuie sa isi dea si singuri seama.

Deschid usor usa biroului si intru silentios descoperind ca cei doi frati muncesc din greu semnand tot felul de acte, probabil lasate in urma de lenesul de Neji. Nici nu stiu cum de a fost primit aici si mai ales cum de nu a fost concediat la cat de lenes poate fi uneori.
-Vad ca munciti de zor. Teancul asta de acte parca era mai mare ultima data cand am venit pe aici, remarc asezandu-ma comod pe canapeaua din piele
-Buna observatie cumnatica. Muncim de cateva zile bune la ele si in tot timpul asta am scris atat de mult cat nu am scris in viata mea, raspunde scututandu-si mana dreapta Sasuke
-Sasuke ce zici sa luam o pauza? Deja nu imi mai simt mana si daca o mai tinem asa o sa invat sa scriu si cu stanga, incepu sa se planga Itachi
-Ai si tu dreptatea ta! Pe mine ma gasesti jos incercand sa imi mananc micul dejun suprapus cu pranzul. Poate in timpul asta ii gasesc si un nume potrivit.
Usa se tranti zgomotos in urma sa anuntand plecarea brunetului. Ma ridic de pe canapea si ma apropii de Itachi ce lasa pixul pe birou punand deoparte cateva acte deja semnate.
-Ti-a fost dor de mine? intreb asezandu-ma in poala sa si punandu-mi mainile in jurul gatului sau
-Nici nu ti inchipui, raspunde zambind si ma saruta apasat pe buze

Am raspuns pasional sarutului bucurandu-ma din plin de intensitatea acestuia. Dupa cateva secunde ne desprindem usor, iar pe chipul sau pot vedea un mic zambet pervers. Ridic sprancenele intrebator, iar acesta se conformeaza.
-Mai sti lenjeria aia atat de provocatoare pe care ai luat-o in ziua cand te-ai dus cu Hinata si Kira la cumparaturi?
Dau din cap in semn de da si il invit sa continue ce are de spus.
-Tocmai ce am vorbit cu doctorul si mi-a zis ca rana mea s-a vindecat complet si ca ma pot reintoarce la vechea mea viata.
-Aaaa, deci asta inseamna ca la noapte nu o sa dormim prea mult
Aproba zambind si ma saruta apasat pe buze ca si cum ar fi ultima data cand mai poate face asta. Ii raspund sarutului si imi pun mana in parul sau incepand sa ma joc cu el.

Sasuke's point of view

Sorb o inghititura din cafeauna amaruie si las paharul din plastic pe birou. Nu era biroul meu, dar asta nu ma impiedicat sa ma asez confortabil pe suprafata acestuia ca pe o canapea. Probabil ca ii apartinea lui Neji, dar cum acesta este plecat pe cine stie unde cu trebuie imi revine mie pentru cateva minute cat imi beau cafeaua.
-Lenevesti de dimineata?
Am tresarit usor la auzul vocii si m-am intors rapid catre persoana ce statea mai sa rada in dreapta mea. Pe cat o iubesc pe atat de tare o pot uri in unele momente. Nu ma refer la ura in adevaratul sens al cuvantului, dar clar nu suport cand ma sperie asa.
-Iti place sa ma sperii asa? intreb luand o gura din cafea
-Daca nu era evident asta da. Esti foarte sexi cand te sperii, spune aceasta ultima parte mai mult razand
Cand am auzit ceea ce a spus cafeaua pe care nici macar nu am reusit sa o inghit a refuzat sa treaca mai departe. Am inceput sa tusesc constant incercand sa imi revin. Din cauza Kirei acum m-am mai si inecat cu aceasta cafea ce pe deasupra mai este si fierbinte. Vine mai aproape de mine si incepe sa ma bata puternic cu palma pe spate razand in hohote.

Reusesc intr-un final sa imi revin, iar tusea ce parca nu mai voia sa plece inceta. Ma bat usor cu palma in dreptul inimii si ma intorc cu totul catre Kira ce inca mai chicotea pe ascuns.
-Ai inebunit femeie? Vrei sa mor pe aici? Data viitoare nu mai face declaratii din astea cat timp eu mananc sau beau ceva, spun eu pe un ton rastit
-Dar asta este adevarul si nu stiam ca ai sa te ineci tu cand am sa spun asta
-Serios? intreb eu mai serios ca oricand si uimit peste masura
-Eu nu mint deloc, iar in putinele dati cand fac asta se intampla sa fiu nevoita. Deci nu am mintit nici in legatura cu asta.
Am luat si ultima inghititura de cafea si am aruncat paharul de plastic in cosul de gunoi din coltul camerei fara a ma ridica insa de pe birou. Imi intorc privirea catre Kira ce insa zambeste larg privindu-ma mai cald decat de obicei. Asta este foarte ciudat pentru ca ea niciodata nu mi-a aruncat o privire calda, din contra. De fiecare data cand ma privea simteam cun fior ca de gheata ce imi strabate corpul la contactul cu privirea ei mai rece ca un ghetar.
-Kira tu te-ai lovit la cap cumva? Zici ca esti cu totul alta persoana. Poate ca nu esti Kira si esti doar o clona sau o sora geamana, incep eu sa indrug incercand sa gasesc un motiv pentru schimbarea asta brusca
-Esti foarte amuzant Sasuke, dar nu. Sunt eu Kira pe care ai cunoscut-o acum cateva luni, doar ca incerc sa fac o schimbare in viata mea si sa arat mai mult ceea ce simt. Nu mai vreau sa fiu aceea persoana rece si inchisa in ea, ci una total diferita de ceea ce am fost, imi raspunde zambind
Rasuflu usurat la gandul ca nu e nici o sora geamana sau clona a Kirei, dar nu ma pot opri din a ma gandi ca hotararea asta luata atat de brusc este mai mult decat ciudata. Niciodata nu am auzit-o vorbind despre asa ceva si acum brusc se hotaraste sa se schimbe radical. Este ciudat cu C, dar presupun ca asta este un plus pentru mine. Acum ca vrea sa fie total opusa fata de cum era inainte voi putea sa ii vad adevaratele reactii si sentimente. Se pare ca cineva acolo sus ma iubeste.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 09 Aug 2013, 08:18

Scuze ca nu am comentat pana acum, dar am fost plecata crying

Mi-a placut la nebunie acest capitol happy2

Nu pot sa cred ca Sakura a reusit sa o "schimbe" pe Kira (D)

Stii, ce n-as da eu ca sa ii vad pe Sasuke si Kira sarutandu-se roll

Astept nextul! Spor la scris si la idei! kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 09 Aug 2013, 21:44

Buna, buna.
Da, scuze de intarziere, dar nu am apucat sa citesc capitolul de dimineata.
Ma bucur si, in aceelasi timp, sunt confuza din cauza
schimbarii radicale a Kirei. Mi-a placut capitolul si, ca de fiecare data,
abea astept urmatorul capitol. Te pup kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Mar 13 Aug 2013, 12:59

Heeeiii, Aleee' kiss

. Am ajuns aici in sfarsit. Sper ca nu am intarziat foarte mult, puppy eyes

, insa am fost plecata cu scoala in excursie si abia ieri am ajuns acasa.
In sfarsit se intampla ceva intre cei doi amorezati well? awesome right?

. Abia astept momentul in care se vor saruta. what?lol!

Abia astept next-ul asa ca pune-te repedee pe tastat. Sunt chiar foarte curioasa cum se vor comporta la o prima intalnire lough

, asta daca va exista una.

Rebee kiss

.

Ja ne!

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 16 Aug 2013, 16:14

Capitolul 36

Sasuke's point of view

Sunt uimit până îm maduva oaselor şi nu îmi vine să cred că este posibil ca aceea Kira pe care o ştiu să se fi schimbat atât de tare, într-un timp atât de scurt. Aş putea crede că este doar o glumă nesărată, dar calendarul meu arată clar că azi nu este nici pe departe 1 Aprilie, deci această variantă este exclusă total. Îmi este imposibil să cred ca aşa ceva este posibil, dar cred că cel mai bine ar fi să incerc să aflu singur adevărul de la Kira. O cunosc destul de bine, chiar dacă nu îndeajuns de bine, cât să îmi dau seama dacă mă minte sau nu.
Îmi ridic privirea către chipul său surâzând privind-o circumspect. Probabil că nu ar trebui să o întreb direct, dar dacă o voi lua pe ocolite cred că nu voi ajunge nicăieri şi doar îmi voi pierde timpul de pomană.
-Kira, ce e cu această schimbare atât de rapidă? De când de ştiu nu ai spus niciodată că ai vrea să faci o schimbare de orice fel în viaţa ta, iar acum brusc se întamplă asta.
Râde fără amuzament şi micşoră cu câţiva centimetri distanţa dintre noi.
-M-am săturat să port această mască a indiferenţei peste tot unde mă duc. Eu inainte ca părinţii mei să moară foloseam destul de rar această mască a indiferenţei, dar după moartea lor a devenit indispensabilă.
Aprob tăcut evitandu-i privirea aceea rece ca gheaţa. Înghit în sec, frângându-mi degetele într-un gest ce denotă nervozitate. Niciodată nu m-am mai aflat într-o astfel de situaţie în care să fiu mai emoţionat decât oricând.
-Kira, aş vrea să te întreb ceva, dar te rog să nu râzi, răspund puţin emoţionat.
-Nu ştiu prea bine ce vrei să îmi spui, dar îti promit că voi încerca.
-Voiam să te întreb dacă ai vrea să ... ăăă.
Cuvintele parcă nu mai voiau să iasă şi brusc nu am început să nu mai ştiu să articulez o simplă întrebare. Nu ştiu cum de a reuşit să aibă acest efect asupra mea, dar cert este că de foarte mult timp nu am mai avut emoţii în faţa unei fete, oricine ar fi aceasta.
-Să ce Sasuke? întrebă în tonul său citindu-se curiozitatea.
-Să vi cu mine la o întâlnire, spun rapid sperând că a înţeles ceea ce am vrut să spun.
Începu să râdă zgomotos, ceea ce mă făcu să regret amarnic faptul că m-am gândit că ea ar putea accepta chiar şi acum când s-a schimbat destul de tare. Nu ştiu ce a fost în capul meu în acele momente, dar presimt că am să regret asta mult timp. Aş începe să îmi dau singur pumni în cap pentru faptul că am fost atât de prost şi am etalat asta chiar în faţa Kirei, dar nu vreau să par nebun.
-Pentru asta te-ai chinuit tu atât de mult să îmi spui? Sasuke, de parcă ai fi un adolescent la prima iubire, spune surâzând dulce.
-Asta înseamnă da sau nu?
-Asta înseamnă, cum aş putea să nu accept invitaţia unui băiat atât de dulce ca şi tine care are emoţii mai ceva ca un adolescent? îmi răspunde aceasta cu o altă întrebare zâmbind larg şi întorcându-se pe călcâie. Începe să meargă spre ieşire ca un adevărat model de talie internaţională şi după câtiva paşi se opreşte întorcându-se puţin către mine.
-Ne întâlnim peste fix zece minute la cafeneaua din colţ. Îţi voi spune tot ce vrei să şti despre mine fără ocolişuri sau scuze, dar să nu întârzii nici măcar cu un minut pentru că mie îmi place punctualitatea.
Se întoarce şi parcurge cei câţiva metri rămaşi ieşind pe uşile principale. A zis fix zece minute, exact cam cât aş avea nevoie să străbat aceste coridoare până la biroul lui Itachi într-una din zilele mele pline de lene acută. Cu toate că azi este parţial una dintre acele zile, voi face un efort şi voi alerga până acolo chiar dacă nu îmi face deloc plăcere acest gând. Totuşi dacă voi întarzia poate Kira nu va mai vrea să îmi spună nimic şi asta este o ocazie pe care o întâlneşti doar o singură dată în viaţă şi asta dacă eşti norocos.

Încep să alerg văzând că am pierdut deja doua minute de pomană, stând şi meditând la nemurirea sufletului. Continui să alerg aşa cum nu am mai făcut de foarte mult timp şi reusesc să ajung, sper eu destul de repede în faţa biroului. Intru fără nici un cuvând în birou şi mă aşez ostenit pe canapeaua din piele. Cred că ar trebui să merg mai des în misiuni pentru că am cam început să mă cam dezvăţ de alergat şi nu e bine deloc.
-Itachi, eu am să te las singur pentru că mă întâlnesc pente câteva minute cu Kira la cafeneaua din colţ şi nu ştiu cât voi fi plecat. O, bună Sakura. Scuze, dar sunt atât de obosit încât nici nu te-am văzut aici.
Am fost atât de preocupat de oboseala ce a pus stăpânire pe mine încât nici nu am mai fost atent la detalii. Încerc să-mi regulez respiraţia şi mă ridic sprijinindu-mă de canapea în picioare.
-Te poţi duce liniştit la întâlnirea ta Sasuke. Nu voi mai sta nici eu prea mult şi după voi pleca pentru că am muncit destul pe ziua de azi.
Am aprobat tăcut şi ridicându-mi leneş privirea către ceasul ce ticăie vioi pe peretele din faţa mea şi descopăr cu stupoare că mai aveam aproximativ cinci minute să ajung la cafenea. Îmi i-au fugar la revedere de la cei doi porumbei şi plec grăbit din birou alergând de zor pe coridoare. Dacă nu o să fac o febra musculară la picioare după tot alergatul ăsta înseamnă că sunt chiar tare.

Ies ca o tornadă pe uşile mari din sticlă, aproape să fac contact cu cimentul şi continui să alerg ca un disperat pe străzile aglomerate. Nu îmi pot da seama cum de este posibil ca tocmai azi străzile să fie pline de oameni grăbiţi ce se înghesuie unii intr-alţii ca să treacă mai departe. Cum acest şir de oameni se deplasează cu o viteza mai mică decat a unui melc sau a unei broaşte ţestoase am început să mă strecor printre aceştia şi să dau coate în stânga şi în dreapta. Încerc să îmi păstrez pasul destul de mare şi îndată ce reuşesc să scap din mulţimea de oameni încep să alerg pe strada ceva mai libera. Reuşesc într-un final să ajung în faţa cafenelei şi mă uit fugitiv pe geam observand-o în treacăt pe Kira ce stătea nerabdatoare la o masă ceva mai retrasă. Intru ca o vijelie pe usa din lemn şi mă îndrept cu paşi mari către masa unde am zarit-o pe Kira, sperând să nu fi întârziat.
Mă trântesc obosit pe scaunul din faţa Kirei şi privesc ceasul mare din perete ce ticăie continuu. La o privire mai atentă îmi dau seama că am venit chiar la fix. Măcar alergătura asta nu a fost în zadar şi voi afla şi eu mai multe despre misterioasa Kira.
-Eşti foarte curios să afli mai multe despre mine, nu? intrebă cu un zâmbet ştrengar Kira.
-Mai mult decât ţi-ai putea imagina. Sper că nu am alergat tot drumul până aici pentru a afla că am întârziat câteva secunde şi că nu îmi vei mai spune nimic.
Nu îmi era deloc teamă acum că ştiu că am ajuns chiar la timp aici, dar nu aş vrea ca acum să se eschiveze şi să găsească tot felul de motive aşa cum a făcut şi în trecut, de fiecare dată când o întrebam ceva legat de trecutul ei.
-Surprinzător, dar ai venit chiar înainte cu câteva secunde. Dacă mai zăboveai puţin pe drum ai fi pierdut ocazia, dar aşa cum ţi-am zis de data asta nu mă voi eschiva şi voi spune tot adevarul.
Aprob tăcut gândindu-ma la eventuale întrebări pe care i le-aş putea pune. Nu cred că am prea mult timp la dispoziţie şi trebuie să profit la maxim de cel pe care îl am.
-Îmi trec multe întrebări prin minte în acest moment, dar aş vrea să îmi povesteşti despre trecutul tău. Ştiu că probabil este foarte dureros să îti aminteşti asta, dar dacă doreşti ne putem opri oricând.
-Nu e nevoie de asta pentru că spre deosebire de trecut, acum sunt mult mai puternică şi pot face faţa. O să îţi povestesc tot trecutul meu, dar vreau ca tu să fii foarte atent.
Pun ambele mâini pe masă pentru a arăta că nu îmi fac de lucru şi sunt atent privind-o profund în ochii.
-Acum mulţi ani, eu împreună cu părinţii mei ne-am mutat într-un cartier unde eram numită de toţi ciudată. Absolut toată lumea de acolo asculta acelaşi gen de muzică şi se îmbracau în cele mai oribile haine posibile. Nu am crezut până atunci că este posibil să existe haine care să dezgolească atât de mult din trup. Nu sunt chiar atât de sigură că aşa erau toţi, dar pentru marea majoritate aş putea băga mâna în foc. Nu am avut prieteni la scoala la care învăţam şi toţi mă evitau, dar asta nu mă deranja absolut deloc. Mă purtam rece şi indiferent, iar ei făceau exact acelaşi lucru. Doar cât timp eram alături de părinţii mei mă comportam absolut normal şi nu mă prefaceam nici măcar o secundă a fi altă persoană. Acest echilibru s-a destrămat odată cu moartea părintilor mei într-un accident stupid de maşină. Începusem cu fiecare zi ce trecea să devin persoana pe care o afişam mereu când ieşeam prin oraş şi cum ramasesem singură şi tocmai ce împlinisem optsprezece ani, mi-am zis că e timpul să-mi iau o slujbă. Cel care mi-a fost pentru un timp sef m-a remarcat şi mi-a oferit o slujba în C.I.A. Am acceptat şi în cateva luni am avut parte de multe avansari, iar în anul ce a urmat am ajuns la conducere, iar restul poveştii cred că o ştii şi tu. Acum vreau să redevin aceea persoană care eram candva pentru că m-am săturat să mă prefac că sunt altcineva.
Continui să o privesc cu interes chiar şi după ce termină de povestit. Niciodată nu m-am gândit că ar fi putut să aiba un asemenea trecut şi acum că am aflat asta o înţeleg perfect.
-Înţeleg cât de mult ai suferit şi prin câte ai trecut şi tocmai de aceea sunt dispus să te ajut să redevi cine erai înainte.
-Mulţumesc că faci asta pentru mine Sasuke, îmi spune zâmbind şi îşi pune mâna peste a mea.
În momentul în care mâinile noastre au făcut contact una cu alta, un fior cald mi-a străbătut tot corpul făcându-mă să tresar uşor. Am privit-o în ochii pe Kira şi i-am zâmbit cald, aceasta făcând la fel.

Sakura's point of view

De câteva zile încoace mă simt foarte rău şi oricât aş încerca nu îmi dau seama ce aş putea avea. Am chemat-o imediat la mine pe Hinata ce a venit imediat ce a auzit că nu mă simt prea bine. Am încercat să dau şi de Kira, dar de ceva timp are telefonul închis. Mă cam îngrijorează acest lucru pentru că ea în general are mereu telefonul închis. Buna mea prietenă Hinata a spus că este posibil să fie din cauza unui aliment ce poate nu mi-a picat bine, dar asta ar fi imposibil cand eu doar dacă simt miros de mâncare îmi vine să vomit. Ameţelile şi durerile de burtă mă fac să cred că sigur nu este din motivul pe care îl suspectează prietena mea.
-Hinata, nu ştiu de ce ai luat acel test în drumul tău până aici. Ţi-am zis şi la telefon că nu sunt însărcinată.
-Asta crezi tu, dar e bine să fim mai sigure. Nu cred că e vreo problemă să faci un test amărât de sarcină, răspunde surâzâ Hinata.
Mi-am dat ochii peste cap şi am intrat în baie avand grijă să i-au cu mine şi testul ăsta afurisit de sarcină.
-O să vezi că până la urmă am făcut bine că am luat acest test, se auzi vocea brunetei de dupa masivă din lemn.
După ce am terminat cu tot procesul necesar i-am dat Hinatei testul pentru al ţine şi a-mi spune rezultatul final. Parcă nu mai aveam deloc din curajul pe care l-am avut până acum şi probabil că este din cauza fricii ce a pus inexplicabil stăpânire pe mine. Nu ştiu dacă este vorba de frica de a afla că sunt însărcinată, dar cert este că picioarele îmi tremură mai rău ca gelatina şi parcă mă încearcă o stare de greaţă. Starea începe să se intensifice cu fiecare secundă ce se scurge şi nu mai e nici un dubiu că urmează să vomit, iar.
Îmi pun din instinct mâna dreaptă la gură şi pornesc în pas alergător spre baie. Intru grăbită în baie şi dau busna peste closet dând afară şi ultima fărâmă de aliment ce a mai putut rămâne în stomacul meu. Îmi clătesc gura cu apă pentru a scăpa de acest gust neplăcut şi mă clătesc puţin pe faţă. Încep să cred că Hinata a avut o idee bună când a adus acel test de sarcină. Ies din baie şi ajungând în camera mea o găsesc pe Hinata stând în picioare, cu testul în mână. Am deschis gura pentru a o întreba dacă minutele în care trebuia să aşteptăm s-au scurs, dar chiar în acel moment ceasul ticaii zgomotos făcându-mă să închid gura. Micul obiect mi-a dat răspunsul la întrebarea nerostita înca de mine şi o văd pe brunetă cum deschide uşor micul căpăcel de deasupra testului şi priveşte cu o expresie indiferentă micul ecran ce ne va da răspunsul.

Sper că va plăcut capitolul şi cu acest prilej vreau să vă anunt că ficul se apropie vertiginos de final. Nu ştiu exact câte capitole vor mai fi, dar cert e că nu foarte multe. Voi încerca să postez mai des şi poate urmatorul capitol il voi aduce tot azi.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 16 Aug 2013, 16:26

Primaaaa!

Mersi , in primul rand de anunt kiss

.

Acum sa revenim la fic. Nu-mi vine sa cred ca se termina crying

. Nu vreau sa se termine sad

!

Oricum ma bucur sa vad ca Sasuke si Kira incep sa se aproprie. well? awesome right?

Imi pare bine ca Sakura va fi insarcinata! we party !!

Ce scump va fi un micut Itachi. Odododo ^^ .
Mult spor la tastat si inspiratie. Sper sa aduci next-ul tot astazi a hug

.
Ja ne!

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 17 Aug 2013, 22:00

Capitolul 37

Sakura's point of view.

O privesc nerăbdătoare pe brunetă aştepând răspunsul care nu întârzie să apară. Inima începe să bată din ce în ce mai tare în timp ce continui să îi privesc chipul Hinatei ce nu trădează nici un fel de emoţie. Poate că o face intenţionat ca să mă ţină în suspans, poate că este doar impresia mea greşită asupra acestei situaţii. Palmele încep să îmi transpire, iar bataile inimii continua să fie la fel de accelerate.
-Hinata care este rezultatul? Nu mă mai ţine aşa pe jar pentru că nu mai suport. Sunt sau nu însarcinată? întreb vizibil curioasă.
Un zâmbet apăru pe chipul ei şi lăsând testul pe o noptieră de lângă pat veni cu paşi mici către mine. Tensiunea ce îmi incojoară se intensifică şi simt cum un nod mi se pune în gât. Când văd cât de încet merge Hinata îmi vine să ma duc eu la ea pentru a scurta acest drum, dar pur şi simplu nu pot face asta pentru că trupul meu nu vrea să se clintească din loc. Parcă aş fi lipită de podea cu un lipici invizibil, dar foarte bun.
-Nu ştiu dacă pentru tine este o veste bună sau nu, dar am plăcerea să te anunţ că eşti însărcinată, răspunde aceasta zâmbind larg şi îmbrăţişându-mă.
Am rămas în continuare nemişcată şi după ce Hinata m-a prins într-o îmbraţişare plină de căldură, doar că de data asta mintea mea era în cu totul altă parte. Chiar dacă nu am exclus nici măcar o secundă posibilitatea ca acesta să fie rezultatul încă sunt şocată şi în interiorul meu se dă o luptă aprigă. Nu ştiu cum să reacţionez sau ce să fac în continuare.
-Chiar este adevărat? Nu cumva tu vrei doar să mă păcăleşti? întreb precaută.
-Sakura, cu aşa ceva nu aş glumii niciodată. Îţi spun adevărul şi dacă nu mă crezi, îţi voi arăta testul, îmi raspunde revoltată bruneta dându-mi drumul din îmbrăţişare.
Se depărtează de mine şi ia cu grijă testul de pe noptiera unde l-a lăsat. Se apropie cu paşi mari de mine şi mi-l înmânează sigură pe ea. Am luat cu mâna uşor tremurândă testul şi l-am privit cu atenţie. Micul ecran din plastic arăta clar doua liniuţe, semn incontestabil că eu eram însărcinată.
-Hinata, ştii că nu am vrut să-ţi pun la îndoială credibilitatea, dar pur şi simplu nu îmi vine să cred că asta este adevărat.
-Ştiu foarte bine cum te simţi. Eu cred că aş fi leşinat dacă eram în situaţia ta, îmi spune aceasta luându-ma strâns în braţe.
Nici nu ştie cât de multă nevoie am de această îmbrăţişare pe care numai ea mi-o poate oferi. Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă Hinata nu ar fi fost aici cu mine ca să ma sprijine.
-Şi ce ai de gând să faci cu acest copil? mă întreabă bruneta în timp ce se desprinde din îmbrăţişare.
-Avortul este total exclus pentru că ştii care este parerea mea despre asta şi orice s-ar întâmpla nu cred că aş putea să îmi dau copilul, despre oricine ar fi vorba aici. Nu pot spune că mi-am dorit cu ardoare asta, dar dacă aşa a fost să fie, atunci acest copil se va naşte înconjurat de iubire. Dacă Itachi nu va vrea acest copil îl voi creşte singură, spun foarte hotărâtă.
-Sunt sigură ca atunci când va afla, Itachi va fi în culmea fericirii şi probabil va leşina, spune începând să chicotească bruneta.

Telefonul începu să sune ca disperatul din buzunarul blugilor mei. L-am scos cu grijă din buzunarul strâmt nevrând ca dintr-o mică neatenţie să îl scap pe cimentul rece şi dur. Privind curioasă observ că pe ecranul mare este scris clar număr necunoscut. Cu o mică tragere de inimă am raspuns, iar o voce puternică de bărbat îmi raspunse. Vocea îmi este total necunoscută, dar prefer să nu închid încă.
-Probabil că în acest moment te întrebi cine sunt şi mai ales de ce te sun, dar vei primi răspuns la aceste întrebări şi la multe altele dacă vii peste 5 minute la cafeneaua Enzo. Ştiu ca eşti foarte aproape de ea şi vei ajunge înaintea mea. Ne întâlnim acolo şi nu îti face griji pentru că te voi găsi eu prin multimea de clienţi.
Apelul se întrerupse chiar înainte ca eu să apuc să spun ceva. Nu ştiu cine este acest bărbat care aparent mă ştie atât de bine încât să mă recunoască într-o mulţime de clienţi şi mai ales îmi ştie şi numele. Dacă ştie că sunt aproape de Enzo înseamnă că mă urmăreşte poate chiar în acest moment şi totuşi mă întreb de ce a ales această cafenea. Nu am fost niciodată acolo, dar am auzit că este supranumită de mulţi "cafeneaua bogaţilor" pentru că acolo se servesc cele mai scumpe şi de bună calitate produse şi nu toţi işi permite să îşi ia măcar o cafea de acolo.

Intru hotărâtă pe uşa mare din lemn, moment în care toate privirile sunt aţintite asupra mea. Oare chiar se vede atât de tare că nu sunt o bogătaşă ce a venit să îşi bea cafeaua într-o cafenea selectă sau toţi de aici se cunosc între ei? Ridic uşor din umeri şi inspectez cu privirea încăperea plină ochii. Toate mesele erau ocupate în afară de una singură ce zăcea obosită într-un colţ mai retras.
Îmi iau un aer de persoană importantă şi încep să merg către aceea masă ca o veritabilă domnişoară răsfăţată, bogată şi fiţoasă. Simt toate privirile curioase şi admirative asupra mea, dar încerc să le ignor cu un aer prefăcut de superioritate. Mă aşez cu eleganţă la masă şi arunc o privire veninoasă prin jur. Curioşii ce până acum mă priveau cu interes au început să îşi vadă ce treburile lor.
Uşa cafenelei se deschise zgomotos atrăgând toate privirile din încăpere, inclusiv a mea. Un bărbat înalt şi îmbracat în totalitate în negru se apropie de masa mea. Fiecare articol vestimentar era de un negru abisal, până şi palaria ce îi acoperă în totalitate faţa. Pălăria neagră şi paltonul de aceeaşi culoare îmi aduc aminte de filmele vechi cu detectivi.
Misteriosul bărbat se apropie periculos de repede de mine şi se aşează relaxat pe scaunul din faţa mea.
-Dacă nu intrai în F.B.I. te puteai face foarte uşor actriţa. Ai reuşit să-i pacăleşti pe toţi de aici cu atitudinea ta.
-O să ţin minte asta, dar nu cred că ai venit aici doar ca să îmi spui un lucru atât de nesemnificativ, răspund acid încercând să îi zăresc faţa.
-Ai dreptate! Nu am venit până aici pentru asta ci pentru a-ţi spune ceva ce sunt sigur că te va interesa foarte tare, răspunde dându-şi jos pălaria şi aşezând-o cu mare grijă pe masă.
Văzând o ocazie perfectă mi-am aţintit privirea asupra chipului său. Am înghiţit în sec şi am continuat să privesc chipul atât de familiar. Ceva din aspectul său îmi este familiar şi am impresia vagă ca îl cunosc de undeva, dar sunt sigură că până acum nu ne-am mai întâlnit. Dacă asta se întâmpla aveam să ţin minte.
-Permite-mi să mă prezint. Eu sunt Gregor Helsing şi te-am chemat aici pentru a-ţi spune adevărul despre moartea părinţilor tăi.
Un fior mai rece decat gheţarii din Antarctica mi-a străbătut tot corpul la auzul ultimei propoziţii rostite de Gregor. Inima mea începe să sângereze în momentul în care frânturi de amintiri îmi revin în faţa ochilor cu o rapiditate mult prea mare.
Am clipit de câteva ori încercând să nu l-as acele mici perle incolore să iasa din lăcaşul lor şi l-am privit cu atenţie pe Gregor.
-Te ascult, spun eu aproape fără vlagă.
Îşi drege teatral glasul şi pune coatele pe masa împleteşte propriile maini, una cu alta. Îşi pune bărbia pe maini şi mă priveşte intens cu o mica urmă de compasiune în ochii săi ciocolatii.
-În noaptea când părinţii tăi au fost omorâţi şi în care tu ai avut ghinionul să vezi aproape tot, eu eram acolo împreună cu Orochimaru. Pe atunci noi doi lucram în organizaţia pe care el acum o stăpâneşte, fiecare fiind acolo din motive mai mult sau mai puţin întemeiate. Oricum, în aceea noapte eu am fost pus să îl supraveghez şi să mă asigur că îşi va da testul de iniţiere cu brio, dacă nu să-l omor.
-Dar ce este acest test de iniţiere? întreb descoperind că mi-am mai recuperat din voce ce parcă fusese amorţită până acum.
-Era şi probabil că încă mai este un test pe care îl dau cei ce vor să intre în mafia condusa de Orochimaru. Nu m-am mai implicat de ani buni în asta şi informaţiile mele sunt cam învechite. După ce bunul meu prieten a ajuns la putere am ieşit din afacerea asta profitând de ocazie pentru că după cum ştii nu poţi pleca din mafie decât cu picioarele înainte.
Înghit în sec şi mă foiesc puţin pe scaunul din lemn parcă negăsindu-mi curajul. Oftez silenţios şi închid pentru câteva secunde încercând să îmi fac curaj să vorbesc cu persoana care dacă ar vrea sigur m-ar putea omorî în câteva clipe.
-În tot acest timp tu m-ai urmărit?
-Este uimitor faptul că ai reuşit să îţi dai seama de prima dată şi da ai dreptate. Probabil că mi-am mai pierdut din abilitatea de a spiona fără a fi detectat sau poate că tu ai moştenit mai mult din talentul părinţilor tăi decât am crezut.
Ochii mi s-au mărit de mirare şi în mintea mea se derula fiecare cuvânt în parte spus de Gregor în ultimele câteva secunde. Totul este clar pentru mine până ajung la partea cu moştenitul talentului de la mama şi tata. Nu îmi pot deama la ce talent se referă pentru că din câte îmi amintesc părinţii mei erau nişte oameni absolut normali.
-La ce talent te referi?
Simt cum încep să prind din ce în ce mai mult curaj şi frica aceea de omul fioros pe care îl vedeam de prima dată în Gregor a dispărut.
-Şi iaraşi m-am scăpat. Nu plănuiam să iţi spun şi acest mic amănut, dar presimt că nu mă vei lăsa în pace până ce nu îţi spun.
Râse uşor fără amuzament şi se desprinse de masă sprijinindu-se cu spatele de spătarul scaunului.
-Părinţii tăi au fost unii dintre cei mai buni agenţi F.B.I. ai generaţiei lor şi nu numai. Erau preferaţii lui însuşi Usui Uchiha şi aveau anumite facilitaţi la care alţi simpli agenţi nu aveau nici în vis acces. Aveau tot ce şi-ar fi putut dori şi cu toate ca munca lor era una foarte periculoasă au continuat până şi după naşterea ta să salveze omenirea te ticăloşi ce nu ar trebui să fie în libertate. Cred că ar fi foarte mândrii să vadă ca unica lor fică şi comoara lor de preţ le-a călcat pe urme şi le continuă munca de o viaţă.
Am rămas şi la propriu şi la figurat cu gura deschisă în timp ce mintea mea încerca să proceseze informaţiile primite. Nici măcar în vis nu m-aş fi putut gândi că mama şi tata au fost la fel ca şi mine agenţi în slujba F.B.I-lui şi încă ce agenţi. Nu îmi vine să cred că am fost minţită în tot acest timp şi cu toate că nu ar trebui să am deplină îmcredere în Gregor sunt sigură că spune adevărul. Îmi amintesc acum frânturi de discuţii ciudate atunci pentru mine purtate de parinţii mei şi un domn misterios ce acum bănuiesc că era chiar însuşi Usui Uchiha. Nu am avut plăcerea să îl cunosc personal pentru că era un om foarte ocupat şi nu prea venea la liceu pentru a se interesa de Itachi şi Sasuke, iar la înmormântarea sa capacul nu a fost deschis nici o clipă. Din câte am înţeles de pe la Sasuke, a murit în urma unui accident foarte sângeros, iar faţa îi fusese distrusă aproape în totalitate.
-Şi dacă erau nişte agenţi atât de buni pe cât spui tu, de ce ai fost omorâţi atât de uşor? întreb sceptică.
-Pentru că era vorba de tine. Te iubeau prea mult pentru a te lăsa să mori şi cum teoretic dormeai nu au vrut să se lupte ca nu cumva să facă zgomot şi sa te trezească. Orochimaru i-a omorât rapid şi cu puţină durere şi cu toate că tu te-ai ascuns noi ţi-am simţit prezenţ, mai mult eu defapt. Am hotărât că nu are rost să ne manjim mâinile cu sângele unui copil ce nu are absolut nici o vina aşa ca am căzut de accord să spunem că am scotocit prin toata casa şi că nu era nici urmă de copil şi că probabil erai la bunica ta. Pe Igor nu l-a interesat prea mult şi chiar a fost bucuros că am reuşit să înlaturăm cei doi spini ce erau constant în coasta sa. Orochimaru până la urmaă a reuşit să îl omoare şi să faca totul să pară un accident. A falsificat testamentul şi s-a pus pe el insuşi moştenitor al averii lui Igor.
-Şi tu de ce ai plecat din mafie exact după ce bunul tău prieten a venit la conducere? Asta chiar nu are sens pentru că ai fi putut avea parte de multe privilegii şi poate chiar să pleci în mai puţine misiuni, dar mai profitabile.
-Eu am intrat în această afacere din cauza împrejurărilor destul de nefaste şi cum am prins ocazia să mă detaşez de tot, am plecat în alta ţară unde nimeni nu mă cunoaşte şi am început o altă viaţă. Umbrele trecutul nu m-ai lăsat însă să-mi trăiesc noua viaţă liniştit aşa că am venit înapoi şi am avut o discuţie cu Orochimaru din care am aflat anumite detalii despre tine şi faptul că el s-a interesat de soarta ta. Te-am urmărit şi m-am gândit că acum ar fi momentul perfect să îţi dezvălui tot adevărul care l-am ţinut ascuns timp de atâţia ani.
Acum parcă încep să-l înţeleg mai bine pe Gregor. Şi eu dacă aş fi nevoită să intru în mafie aş face tot posibilul ca îndată ce apare o primă ocazie să ies cât mai repede şi să scap de orice amintire ce m-ar lega de aceea perioadă. Probabil că nu e chiar aşa cum am crezut eu prima dată când l-am văzut.
-Dacă vrei să-l găseşti pe Orochimaru pentru a-i cere socoteală sau pur şi simplu pentru a vorbi cu el mă suni şi eu te voi duce la el, spune zâmbind şi aruncând pe masă o mica bucată de carton pe care era scris un număr.
I-au mica bucată de carton şi o pun în buzunarul blugilor observând că Gregor se ridică pregătit să plece.
-Apropo, mult succes cu sarcina! mai spune şi după care începe să se îndrepte cu paşi mari către ieşire.
Nu am mai apucat să îi mulţumesc pentru tot şi chiar dacă sunt sigură ca m-ar auzi în cazul în care aş ţipa, prefer să nu fac asta. Nu este tocmai frumos să faci asta şi chiar nu aş vrea să se uite toţi snobii aştia la mine ca şi cum aş fi un animal rar, pe cale de dispariţie. Uşa se trânteşte cu un zgomot asurzitor semn că Gregor a plecat, iar în jur încep ropote de şuşoteli, probabil adresate lui. Oamenii aştia chiar nu au ce face decât să bârfească despre alte persoane pe care nici măcar nu le cunosc.
Îmi arunc brusc privirea asupra mesei şi observ pe suprafaţa sa pălăia lui Gregor. Probabil a uitat-o aici când a plecat. Pun mâna puţin temătoare pe aceasta şi o ridic uşor de pe masă. În momentul când o apropii de faţăm, un parful puternic, bărbătesc îmi inundă nările. Gregor are gusturi foarte bune în materie de parfumuri.
Pun pălaria hotărâtă pe cap acoperindu-mi faţa aşa cum a făcut şi el când a venit şi mă ridic de la masă paşind graţioasa spre ieşire, atrăgând toate privirile. Acum nu îmi mai pasă că toţi se uită la mine ca la o maimuţa ce conduce un Ferrari şi la naiba. E foarte plăcut sentimentul ăsta pe care îl ai când faţa ta este într-un con de umbră, iar restul se întreabă cine eşti. Cred că îmi voi lua şi eu o pălărie de genu.

Gregor's point of view.

Vântul bate cu putere răvăşindu-mi părul castaniu. Ceva nu este înregulă aici pentru că simt mult mai puternic rafala de vânt prin părul meu şi nu e din cauza faptului că vântul s-a înteţit. Firar să fie! Mi-am uitat pălăria pe masa din cafenea când am plecat. Şi mai era şi pălăria mea preferată. Oftez resemnat la gândul că am pierdut una dintre cele mai bune pălării ale mele şi mă îndrept spre maşina mea parcată la doar câţiva metri distanţă de cafenea.
Urc grăbit în preţioasa mea maşină şi pornesc cu viteză, destinaţia fiind casa în care momentan locuiesc.
Merg cu 120 de km la oră fără să îmi pese că mă poate opri un poliţist în trafic. O amendă usturătoare după parerea lor este pentru mine o simplă sumă minusculă de care mă pot lipsi oricând. Chiar dacă a trebuit să omor oameni vinovaţi şi poate că şi nevinovaţi am reuşit să strând o avere destul de frumuşică, cât să nu mai trebuiască să muncesc ceva timp.

Opresc maşina în faţa impunătoarei case, lăsând pe şosea o urmă evidentă a roţilor încinse. Cobor grăbit, trântind zgomotos portiera şi păşesc fără nici un fel de entuziasm spre intrarea păzită de doi lei fioroşi ce în copilărie mă speriau groaznic. Îmi amintesc că am avut şi coşmaruri prima dată când ne-am mutat aici.
Trântesc cu putere uşa masivă din lemn în timp ce pe chip îmi apare un zâmbet melancolic. Mici frânturi din amintiri de mult uitate îmi revin în faţa ochilor ca un film vechi, dar încă permanent acolo. În toţi aceşti ani am încercat să uit de trecutul meu şi de tot ce implică acesta şi nu ştiu dacă a fost cel mai înţelept lucru să vin aici în casa copilăriei mele pentru a locui în tot acest timp pe care îl voi petrece aici. Sper totuşi să nu devin prea sentimental stând aici alături de tot ceea ce a constitui copilaria şi perioada de dinainte de a deveni un criminal.
Telefonul ce începe să sune disperat din buzunarul paltonului negru mă trezeşte la realitate. Îl scot din buzunar şi privind cu un mic interes ecranul luminos descopăr cu uimire că persoana care mă sună este chiar Sakura. Ştiam că mă va suna, dar nu aşa de repede. Apăs micul buton verde, un mic surâs formându-se pe chipul meu albicios.
-Nu mă aşteptam să mă suni aşa de repede. Mă gândeam că asta avea să se întâmple peste câteva zile, spun cu o sinceritate ieşită din comun.
-Te-am sunat aşa de repede pentru că aparent ştii mai multe lucruri despre familia mea decât ştiu eu şi aş avea nevoie de un răspuns la o întrebare pe care mi-o pun de mult timp.
-Te ascult, rostesc aşezându-mă comod pe canapeaua din piele albă.
-Am un semn din naştere pe care l-am mai văzut până acum doar la tata şi la un verişor mai îndepărtat cu care m-am întâlnit de curând şi vreau să ştiu totul despre acest semn.
-Chiar nu îmi dau seama despre ce semn vorbeşti. Poate că dacă l-aş vedea ţi-aş putea da mai multe informaţii, răspund privind fereastra din sticlă din faţa mea.
-Unde eşti acum? întrebă, în tonul său simţindu-se o mică notă de nervozitate.
-Acasă, răspund sec vrând să o mai enervez puţin.
Întotdeauna mi-a plăcut să enervez oamenii chiar dacă de fiecare dată ma trezesc cu câte o palmă dacă nu sunt atent.
-Unde locuieşti?
De data aceasta se putea simţi cu uşurinţa nervozitatea din voce şi chiar dacă nu o ştiu prea bine ceva îmi spune că aş face bine să îi spun mai repede adresa, înainte să mor de mâna ei. Fac întocmai, iar aceasta îmi răspunde că va ajunge imediat la mine pentru că se află prin apropiere.
-Apropo, ţi-ai uitat pălăria pe masa din cafenea, dar nu îţi face griji că am avut eu grijă să o iau. Totuşi rămâne a mea că ştii cum se zice, ce-am găsit al meu să fie.
Încearcă cumva să-mi facă în ciudă? Dacă da se pricepe foarte, dar foarte bine la asta. Nici nu apuc să mai spun ceva că Sakura închide.

Oftez resemnat şi arunc telefonul pe măsuţa de cafea din faţa mea. În orice minut ar putea apărea rozalia, dar nu îmi fac griji pentru că totul în jur este lună. Cum nu a mai stat nimeni aici de ani buni şi tot ce am avut de făcut a fost să sterg praful şi să spăl podelele, acum totul este perfect curat. Nu ştiu pentru cât timp voi mai sta aici, dar sper eu ca timpul ăsta sa fie limitat.
Un ciocanit puternic în uşă îşi făcu simţită prezenţa. Bănuind că este rozalia, chiar dacă după părerea mea a ajuns anormal de repede, doar dacă nu cumva a zburat până aici, m-am ridicat de pe canapea şi am pornit alene spre uşă. Nu cred că se va supăra prea tare dacă nu mă grăbesc să-i deschid.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Dum 18 Aug 2013, 11:06

Imi pare nespus de rau ca nu am comentat pana acum, dar am avut probleme cu calculatorul crying

Cele doua capitole au fost nemaipomenite si chiar nu ma asteptam ca Sakura sa fie insarcinata (D)

Eu astept nextul,draga mea! happy2

Spor la scris si la idei! kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Dum 18 Aug 2013, 21:18

~~Dau Edit dimineata.~~
Ei, bine, nu e chiar dimineata, dar te mai uiti?
Inca o data, scuze de intarziere. Mi-au placut capitolele si am observat o evolutie mare.
Nu mai grabesti actiunea, ceea ce e bine.
Ficul se apropie de sfarsit? Probabil ca momentul asta era inevitabil, dar o
sa simt lipsa povestii tale.
Abea astept sa aflu despre semnul Sakurei, so, grabeste-te cu urmatorul capitol.
Te pup :*

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Dum 25 Aug 2013, 23:40

Wow. Totul devine din ce in ce mai interesant. Si eu sunt curioasa ce inseamna oare acel semn din nastere. Apropo stiu ca suna nebunesc, dar chiar mi se pare ca Orochimaru nu mai pare asa de rau. Adica sa fim seriosi. A lasat-o pe Saku in viata desi putea s-o omoare cu mare usurinta. Aoleu deci abia astept continuarea ca m-ai pus rau de tot pe jar.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Joi 29 Aug 2013, 12:49

Capitolul 38

Sakura's point of view.

Nu îmi vine să cred că după ce că m-am grăbit foarte tare să ajung aici mă mai şi face să aştept. Omul ăsta e imposibil şi nu glumesc absolut deloc. Dacă nu va deschide mai repede cred că îmi voi pierde şi ultima fărâmă de răbdare şi voi intra pur şi simplu în această casă luxoasă.
Nu apuc însă să mă mai gândesc la altceva că uşa se şi deschise rapid în faţa mea apărând Gregor ce mă priveşte cu un zâmbet mare pe chip. Nu sunt tocmai sigură dacă acest zâmbet se datorează prezenţei mele sau pălăriei sale pe care o port cu o mare mândrie. Oricum dacă el îşi face impresia că am că am să i-o dau înapoi se înşală amarnic. O pălărie ca asta nu e de lepădat şi aşa cum se zice ce-am găsit al meu să fie.
-Aşa laşi să aştepte pe toată lumea până te decizi să mergi mai repede sau eu sunt un caz mai special?
-De obice mă grăbesc să deschid, dar acum ştiind că eşti sigur tu mi-am zis că nu ar avea rost să mă grăbesc cu gândul că ai putea pleca până ajung eu, îmi răspunde acesta şi se dădu din uşa pentru a-mi face mie loc să trec.
Mă strâmb copilăreşte la el şi intru în frumoasa casă ce din interior pare parcă mai luxoasă decât din interior. Cu toate astea aceasta casă îmi emană o căldură nefirească şi parcă nimic din jur nu îmi denotă înfumurarea şi lauda caracteristică pentru majoritatea persoanelor bogate. Îmi este foarte clar că Gregor este cu adevărat bogat, dar nu mă miră pentru că am auzit din surse sigure că un simplu agent dintr-o organizaţie mafioată câştigă destul de mult, dar el care a avut o vechime destul de mare?
-Aş avea şi eu o curiozitate în legătura cu venirea ta atât de rapidă. Cum de ai reuşit să ajungi într-un timp atât de scurt?
Îmi întorc privirea de la tablourile atât de frumoase şi bănuiesc că şi scumpe către Gregor ce închide cu o grijă mult prea mare uşa. Mă invită să mă aşez pe frumoasa canapea din mijlocul livingului şi fac întocmai fiind foarte aproape de aceasta.
-Eram prin apropiere când te-am sunat şi dacă te întrebi şi cum de am ştiut unde stai pot spune doar că nu e nimic ce un agent foarte priceput al FBI-ului să nu afle.
Am zâmbit şi mi-am mutat privirea de la chipul său indiferent şi neutru la picturile de pe peretele alăturat. Nu sunt pricepută la artă, iar orele de desen îmi plăceau doar pentru că erau relaxante şi nu făceam mai nimic, dar am văzut de câteva ori aceste tablouri la televizor şi păreau să fie foarte scumpe.
-Aproape că am şi uitat de acest mic amănunt. Oricum spuneai ceva de un semn din naştere. L-aş putea vedea?
Mi-am întors privirea dinspre tablourile greu de înţeles şi mi-am fixat-o asupra sa. Îmi amintesc foarte clar când i-am spus despre acest semn ce toată viaţa mi-a dat bătăi de cap şi pot vedea cu uşurinţă în ochii săi o curiozitate molipsitoare. Zâmbeşte cald ca şi cum ar vrea să destindă atmosfera şi să mă invite la o discuţie despre semnul meu cel ciudat din naştere.
-Mă mir sincer ca nu l-ai observat în cafenea pentru că e destul de vizibil, dar ţi-l voi arăta.
Scot cu grijă brăţara groasă de pe mâna dreapta şi îmi las la vedere încheietura pe care se vedea cu ochiul liber un semn din naştere în forma unui sceptru pe care era încolăcit un şarpe. Dacă l-aş fi conturat puţin cu o carioră oamenii ce nu mă cunosc ar putea jura că acela este un tatuaj veritabil. În liceu încercam pe cât posibil să îmi ascund încheietura cu tot felul de brăţări în timpul verii când trebuia să port haine subţiri şi fără mânecă. Puţinii oameni ce l-au văzut au rămas uimiţi pentru simplul fapt că este mult prea exact, de parcă ar fi un tatuaj nu un semn din naştere.
Îmi întorc privirea spre Gregor şi pe chipul său pot observa cu uşurinţă uimirea. Este aş putea spune chiar şocat de ceea ce a văzut şi într-un fel îl înţeleg pentru că un asemenea semn nu vezi mereu şi la oricine, dar totuşi pare mai mult decât surprins. Priveşte îngândurat către încheietura mea şi din când în când oftează întorcându-şi privirea spre mâinile sale.
-Ce s-a întâmplat? Te porţi foarte ciudat şi chiar nu îmi pot da seama de ce, spun cu o uşoară sfială în glas.
-Nu e prima dată când văd un astfel de semn. Tot pe încheietura dreaptă am şi eu acelaşi semn din naştere, răspunde acesta privindu-ma serios în ochii.
Am privit încheietura mâinii mele şi încheietura sa şi la o apropiere a mâinilor noastre mi-am dat seama că cele două semne erau identice. Nu este nici o diferenţă oricât de mică şi asta mă sperie şi mă face să mă gândesc că poate eu şi Gregor avem o legătură. Nu ştiu încă ce, dar sigur între noi exista ceva, iar aceste semne o demonstrează clar. Nu ştiu ce să mai cred şi fac. Această situaţie este peste puterile mele şi oricât aş încerca nu îmi pot da seama cum o să reuşesc să înţeleg tot ce se întâmplă.
-Adică noi am putea fi rude? întreb din senin fără să conştientizez prea bine asta.
Nu am primit nici un răspun, dar e clar că liniştea ce s-a pus între noi e suficinetă pentru a-mi da seama că şi el se gândeşte la această posibilitate. După moartea bunicii am crezut că nu mai am nici o rudă în viaţă, dar după l-am întâlnit pe Alex şi mi-am zis că până la urmă nu mai sunt atât de singură, dar tot nu îmi pot da seama ce legătură aş avea eu cu Gregor. Niciodată nu mi-am auzit părinţii sau bunica rostind acest nume măcar şi o singură dată. Toată situaţia asta este mult mai complicată decât am crezut.
-Spuneai că vrei să ştii mai multe despre acest semn din naştere, iar eu îţi voi spune absolut tot ce am aflat din cercetările mele. Dacă toate aceste informaţii sunt adevărate nu am de unde să ştiu pentru că oricât am încercat nu am reuşit până acum să găsesc o altă persoană care să poarte semnul.
Am aprobat tăcută şi m-am aşezat mai confortabil îndreptându-mi toată atenţia asupra lui Gregor. Vreau să aflu fiecare detaliu despre acest semn dubios pe care îl port din ziua în care m-am născut şi fie că este adevărat sau nu merit să ştiu totul.
-Acum câţiva ani am făcut cercetări în sensul ăsta şi am descoperit ceva de care nu sunt sigur. Se presupune că acest semn este specific unei familii foarte vechi, atât de veche încât se şi presupune că unii dintre membrii acesteia au făcut parte din bine cunoscuta organizaţie Illuminaţi.
-Illuminaţi? Dar asta nu este organizaţia aceea despre care se vorbeşte cum că încă ar mai exista şi vor să cucerească lumea sau ceva de genu? întreb puţin încurcată.
-Da, dar percepţia oamenilor asupra acestei de mult apuse organizaţii este total greşite. Aceasta a fost înfinţată acum mulţi ani de cei mai cunoscuţi savanţi ai timpurilor noastre pentru a putea discuta despre descoperirile şi invenţiile lor. Mulţi probabil nu ştiu, dar ei au fost persecutaţi de biseca catolică din aceea perioadă pentru ca lumea să nu îşi piardă încrederea şi credinţa.
Am aprobat tăcută continuând să îl privesc cu interes. Îşi trece o mână prin părul scurt şi oftează încet, parcă nevrând ca cineva să îl audă. Se lasă pe spate şi îşi îndreaptă faţă spre geam evitându-mi privirea. Nu ştiu de ce face asta, dar nu îl cunosc îndeajuns de bine încât să îmi pot da seama.
-Se mai presupune şi că această familie a stat la baza formării unei organizaţii foarte importante şi puternice ce avea ca scop scăparea lumii de infractori, ceva în genul organizaţiilor foarte cunoscute de astazi. Ai vrea ceva de băut?
Se ridică de pe canapea şi mă privi nerăbdător să dau un răspuns. I-am zis că vreau doar un pahar de apă, iar acesta s-a şi făcut dispărut în bucătăria ce se află alături. Am aruncat o privire către spaţioasa bucătari şi m-am ridicat de pe canapea îndreptându-mă cu paşi mari spre tabloul ce mi-a atras atenţia de când am intrat în casă. Era probabil un portet de familie destul de vechi pentru că îl recunoşteam cu greu pe Gregor.
Am atins cu sfială sticla rece ce acoperă fotografia destul de mare şi am simţit cum un fior electric mi-a străbatul tot corpul. Până acum nu am văzut nici o poză cu familia noului meu amic, dacă poate fi numit încă de pe acum amic al meu. Mă întreb ce s-a întâmplat cu ei pentru că nu am văzut pe nimeni prin jur şi îmi e foarte greu să cred că poate sunt plecaţi prin străinătate sau locuiesc într-o altă casă.
-Văd că mi-ai cunoscut familia!
Am tresărit puternic şi mi-am întors privirea spre Gregor ce se îndrepta lent spre mine, având un pahar mare cu apă în mână. Mi-am întors privirea spre tablou şi am observat că în tot acest timp am stat cu mâna lipită de geamul rece chiar în dreptul unei fete foarte dulci ce nu avea mai mult de şapte ani. Îmi retrag cu reţinere mâna şi mă sprijin cu cealaltă de peretele de un albastru închis. Chiar dacă nu era cazul m-am speriat îngrozitor în momentul în care i-am auzit vocea castaniului de lângă mine.
-Unde sunt ei acum? întreb cu teamă în glas.
-Alături de îngeri în împăraţia Domnului, răspunde acesta filozofal privind cu melancolie tabloul.
-Îmi pare rău, chiar nu ştiam asta. Îmi dau seama cât de dureros este pentru tine, dar aş vrea totuşi să te întreb cum au murit. Mi se pare ciudat ca ei să moară, iar tu să fii în viaţă.
-Părinţii mei au murit primii, iar după nu foarte mult timp a urmat şi surioara mea pentru moartea căreia mă învinovăţesc şi în momentul de faţă, răspunde întinzându-mi paharul cu apă.

Gregor's point of view.

Îi dau Sakurei apa cerută şi mai arunc o ultimă privire asupra tabloului care am avut impulsul să îl acopăr cu un cearceaf sau ceva doar pentru a nu îl mai vedea. După ce am reuşit să ies definitiv din mafie am pus într-o cutie toate pozele cu familia şi l-am urcat în pod doar pentru a nu le mai vedea. De fiecare dată când le priveam îmi reveneau în minte tot felul de şcene, iar gândurile negre puneau repede stăpânire pe mine. Nu îmi vine să cred că Sakura este curioasă despre marile tragedii din viaţa mea, dar voi face un efort şi îi voi povesti totul oricât de greu îmi va fi.
Îmi desprind privirea de pe fotografia roasă de timp şi mă aşez pe canapea privind absent fereastra. Ştiu mult prea bine că nu îmi va fi uşor să retrăiesc acele momente, dar probabil că dacă voi mai spune cuiva nu îmi va mai fi chiar aşa de greu. Observ cum Sakura se aşează lângă mine şi priveşte şi ea cu un fals interes fereastra. Pun pariu că nu ştie de ce sunt în starea asta şi preferă să nu zică nimic pentru a nu mă deranja sau supăra.
-Îţi voi povesti tot, dar dacă cumva după asta mă auzi că am gânduri sinucigaşe te rog să îmi dai cât poţi tu de tare o palmă. Dacă nu merge ai accordul meu să faci orice numai să mă sinucid sau să încerc. Am mai păţit asta în trecut şi cu toate că nu am mai avut astfel de momente de ani buni e bine să te previn.
Aceasta aprobă şi se aşează mai confortabil pe canapea privindu-mă curioasă şi în acelaşi timp ciudat. După ce i-am spus acum este destul de normal să mă privească aşa, probabil şi eu aş fi făcut la fel. Oftez pentru a nu ştiu câta oară de când sunt aici şi trag adânc aer în piept încercând să îmi fac curaj şi să îmi găsesc cuvintele ce parcă au fugit de nebune.

~Flashback~

Păşesc încrezător pe pietrele ce alcătuiesc mica potecă din grădină privind fericit natura din jurul meu ce părea mai vie ca oricând. Astăzi sunt mai fericit ca oricând pentru că acei agenţi din Yakuza nu m-au mai stresat cu propunerea lor după ce le-am spus clar că nu mă interesează şi că răspunsul meu este nu. Nu am crezut niciodată că voi scăpa aşa de repede şi uşor de ei şi chiar dacă m-au ameninţat că voi plăti dacă nu accept eu tot nu îi cred. Ştiu foarte bine că acesta este genul ăla de ameninţare pe care o spun tuturor pentru a se speria şi a accepta oferta lor fără alte comentarii sau obiecţii, dar eu nu sunt atât de prost încât să intru în ceva ce m-ar putea costa viaţa, acum când trebui să am grijă mai mult ca oricând de surioara mea.
Am deschis zâmbind uşa casei, dar în momentul în care am păşit înăuntru şi am văzut dezastrul creat prin living zâmbetul meu a început să piară uşor. Natalia nu e genul care să facă o asemenea dezordine şi nu mai era nimeni altcineva care să fie responsabil pentru asta. De când părinţii noştri au murit în acel accident aviatic nu am mai angajat pe nimeni şi am avut singur grijă de casă reuşind să învăţ foarte repede tot ce a fost necesar. Mai fac câţiva paşi prin încăpere şi uşa ce duce spre bucătărie se deschise brusc cu un zgomot destul de puternic. Am încremenit ascultând cu atenţie paşii mari şi siguri ce se îndreptau cu rapiditate de mine. Cu toate că nu pot vedea sunt sigur că este vorba de un bărbat după pasul apăsat pe care îl face. Frica a pus stăpânire pe întreb corpul şi nu pentru mine neapărat ci mai mult pentru Natalia ce este un mic copil fără apărare.
Bărbatul veni în faţa mea şi abia în acel moment am putut observa că o ţinea strâns de gât pe Natalia ce plângea cu lacrimi amare. O durere sfâşietoare mi-a rupt inima în două în momentul în care i-am văzut chipul brăzdat de lacrimi, frică şi durere. Un alt bărbat ieşi de data asta din camera alăturată bucătărie şi veni lângă mine răsucindu-mi violent mâinile la spate. Durerea începu să se răspândească prin tot corpul, dar nu este nici pe departe la fel de mare ca cea ce îmi străbate inima în timp ce privesc chipul înlăcrimat al surioarei mele.
-Nu ai vrut să ni te alături nouă şi când te-am avertizat că refuzul tău va avea consecinţe grave ai râs şi ai plecat mai departe. Acum noi îţi vom arăta că am vorbit foarte serios şi că nu mai este cale de întoarcere. Din cauza încredererii prea mare pe care ai avut-o acum surioara ta va plălti.
Îşi eliberă mâna dreaptă şi o duse la spate scoţând un pistol destul de mare îndreptându-l prima dată spre mine. Râse fără amuzament în momentul în care am tresărit speriat şi a îndreptat ţeava acestuia spre tâmpla Nataliei. Am încercat din răsputeri să mă eliberez din strânsoarea ca de fier a tipului ce mâ ţinea lângă acest zid, dar mi-a fost imposibil să izbutesc. Îmi vine să i-au acel pistol şi să mă omor singur pentru că în ciuda faptului că eu sunt fratele mai mare nu pot face nimic pentru a salva singura mea alinare. Puteam vedea teroarea din ochii săi mici şi căprui şi parcă mă implora să o salvez de la moarte. Mă simţeam mai neputincios ca oricând pentru simplul fapt că surioara mea îmi cerea ajutorul, iar eu nu eram în stare să il ofer.
Natalia închise ochii, iar şiroaie de de lacrimi au început să curgă parcă mai abundent. A şoptit un "te iubesc frăţioare" abia auzit, iar eu am răspuns cu la fel încercând să nu dau drumul lacrimilor ce nu mai voiau să stea în lăcaşul lor. Nu era bine să plâng, dar nu pot face asta când singura mea rudă la care ţin mai mult decât la mine este în faţa morţii. Tipul rânji malefic şi apăsă pe trăgaci privindu-mă sfidător şi cu o scârbă de nedescris. Valuri de sânge au împroşcat pereţii albi, iar trupul fără viaţă al scumpei mele surori căzu ca un bolovan pe podea. Am simţit cum mii de cuţite îmi străpung la nesfârşit inima şi o taie în mii şi mii de bucăţele. Durerea era atât de mare încât aveam împresia că cineva îmi bagă mâna în piept şi încearcă să îmi scoată cu forţa inima îndurerată.
Am fost trântit brutal lângă trupul micuţ al Nataliei şi am simţit cum cel ce până acum m-a ţinut de mâini îmi dă un picior în spate. O durere surdă veni din zona lovită fiind urmată de alte câteva lovituri primite tot în spate. Criminalul ce mi-a luat unica speranţă că voi putea răzbare s-a apropiat şi după ce m-a întors cu faţa spre tavan mi-a dat un picior zdravăn în stomac şi un pumn în coaste ce mă făcu să nu mai pot respira pentru minute bune. Am auzit râsetele lor batjocoritoare şi câteva înjurături spuse mai mult din amuzament în timp ce paşii lor hotărâţi se îndepărtau. Uşa de la intrare se trânti violent şi în acel moment am simţit că parcă aerul începe să îşi facă loc către plămânii mei.
M-am întors cu greu spre scumpa mea Natalia şi i-am privit cu ochii plini de lacrimi chipul angelic ce acum era plin de sângele cald ce continua să curgă. Am putut observa un mic surâs de fericire pe chipul său, ceea ce îmi mai însenină foarte puţin stare de spirit. Pe cât de fericit am fost că am reuşit să scap de acei neno*ociţi pe atât de trist sunt acum când am pierdut ceva mult mai important. Am fost mult prea orbit de încrederea pe care o aveam în ideea că sigur spun asta doar pentru a mă speria şi am făcut cea mai mare greşală din viaţa mea. Merit să mor doar pentru simplul fapt că indirect sunt un criminal ce şi-a lăsat surioara să moară în cel mai groaznic mod. Avea doar şapte ani şi mai avea mult de trăit şi făcut pe acest pământ. Nu este corect ca asta să se întâmple tocmai ei ce a fost un adevărat înger trimis de Dumnezeu. Eu aş fi meritat asta şi chiar mai mult pentru tot ce am făcut. dar nu ea ce nu a avut nici o vină.
Mă ridic cu greu de pe podeaua aspră şi mă sprijin de masa din lemn aflată în mijlocul camerei încercând să privesc într-o cu totul altă direcţie. Nu pot să o las aici singură pentru că nu mă lasă inima şi cu toate astea dacă poliţia va afla voi fi suspectat ca principal vinovat şi evident închis. Eu nu am banii şi influenţa lor şi voi ajunge foarte uşor într-un coşciug dacă ajung la închisoare. Mi-am stres lacrimile şi după ce mi-am mai revenit puţin am luat corpul micuţ de pe podea şi l-am strâns puternic la piept fără îmi pese că mă voi păta de sânge. Trebuie să o înmormântez aşa cum trebuie şi cu toate că nu va fi nimeni acolo în afară de mine şi preotul pe care sper să îl conving să vină cu mine tot va fi ceva demn de ea.

Am oprit maşina în faţa bisericii şi am privit cum uşile se închid uşor. Am coborât în cea mai mare grabă din maşină şi am intrat chiar în ultimul moment întrebând disperat după preot. Unul dintre ucenici mi-a spus că îl va chema şi îndată ce acesta a venit i-am spus totul fără a omite ceva rugându-l cu lacrimi în ochii să ţină slujba de înmormântare pentru surioara mea şi să nu spună nimănui pentru ca eu să nu fiu pedepsit pe nedrept şi probabil şi omorât de acei oameni. Am reuşit cu greu să îl conving şi în cea mai mare grabă am pornit spre cimitir. Noaptea se lăsase deja de câteva minute bune şi cu toate că nu e ceva normal pentru situaţia asta este cel mai bun prilej.
Am deschis cu grijă porţile vechi şi ruginite ce străjuiesc în faţa cimitirului şi am păşit temător cu Natalia în braţe şi alături de preot ce păşea încrezător. Picioarele au început să îmi tremure de emoţie şi simt cum sunt aproape să cad pe pământul uscat de soare şi bătători de cei ce au trecut pe aici. Este pentru a doua oară când îmi conduc pe cineva drag la groapă şi acum nu este cu nimic mai uşor decât prima dată. Este chiar mult mai greu ştiind că aş fi putut să fac ceva să o salvez şi cu toate astea ignoranţa mea a fost cea ce i-a produs moartea.
I-am aşezat cu delicateţe corpul lângă o cruce şi am luat din mâna preotului lopata începând să sap o groapă. Nu plănuisem niciodată să îmi îngrop încă un membru al familie, dar am avut norocul să mai am un sicriu în plus în pod, special creat parcă pentru ea. Cu fiecare bucată de pământ scoasă din groapa ce devenea din ce în ce mai adâncă o bucată din inima era ruptă şi smulsă cu brutalitate din piept. Mă doar să fac asta, dar din păcate sunt singurul ce trebui să o facă.
După ce am terminat de săpat am ieşit şi cu mare greutate am coborât sicriul. Durea mult mai tare decât până acum şi cu toate că părintele încercă să mă încurajeze nimic nu mă ajuta acum. Tot ce mă bucură e că măcar am reuşit să îi fac o slujbă de înmormântare aşa cum se cuvine , iar singurul lucru care ar mai trebui ar fi o cruce şi moartea celor ce au făcut asta. Le voi face pe rând, dar promit că ambele scopuri vor fi duse la final chiar dacă asta înseamnă să îmi vând sufletul diavolului.
Am încercat să mă abţin să nu plâng în momentul în care cu greutate am aruncat pământ pe sicriul micuţ şi abia după ce ultima lopată a fost aruncată m-am descărcat şi am căzut în genunchi distrus de tot ceea ce s-a întâmplat. Mafia a adus moartea întregii mele familii şi mi-a luat tot lăsându-mă singur, fără absolut nimic şi gol sufleteşte, dar tot mafia va fie şi cea care mă va ajuta să mă răzbun. Asta nu va rămâne aşa mai ales că nu mai am nimic de pierdut pe lumea asta şi orice ar fi îi voi găsi şi îi voi omorî cu mâna mea.
-Jur aici pe mormântul tăi surioară că moartea ta nu va rămâne nepedepsită. Voi face tot posibilul ca cei doi să plătească şi să nu uiţi că orice s-ar întâmpla eu te-am iubit şi te voi iubi mai presus decât orice pe lumea asta. Îmi pare rău ca din cauza mea şi a nechibzuinţei mele ai avut parte de o sorta aşa de crudă şi sper să mă ierţi de acolo de unde eşti. Sper că eşti bine alături de părinţii noştrii şi să îi saluţi din partea mea. Voi încerca să te vizitez cât de des voi putea şi îţi promit că voi reuşi să fac rost de bani ca să îţi fac un mormânt demn de bunătatea şi puritatea ta.
Mi-am sters violent cu podul palmei lacrimile şi m-am ridicat de pe pământul udat de micile perle incolore vărsate în număr mare de către mine. Nu plănuiam să accept propunerea celor din Volturi, dar după seara asta nu numai că o să accept ci mă voi şi antrena din greu pentru a deveni cel mai bun agent al lor şi pentru a distruge odată şi pentru totdeauna Yakuza. De azi mi-au devenit duşmani şi nu ar trebui să uite că persoana ce nu mai are nimic de pierdut este cea mai puternică şi de temut. Surioară ţi-am jurat că o să te răzbun şi mă voi ţine de acest jurământ şi cu preţul vieţii.

~End Flashback~

Am închis ochii, iar mii de perle incolore au început să cadă pe faţa mea albă ca varul. Probabil am mai vărsat câte o lacrimă în tot acest timp în care am povestit şi retrăit ziua cea mai neagră din toată viaţă mea, dar acum am început să plâng deabinelea. Nu am vrut să plâng în faţa cuiva, cu atât mai puţin de faţă cu rozalia, dar asta este inevitabil. Oricât aş încerca nu mă pot abţine şi simt cum aceeaşi durere pe care am simţit-o atunci se întoarce, dar parcă mai intensificată ca oricând.
Îmi şterg cu mâna lacrimile şi deschid ochii privind spre geam, refuzând să îmi întorc privirea spre locul unde s-a petrecut totul. Chiar în casa asta sora mea a fost ucisă şi acum îmi dau seama că a fost o mare prostie din partea mea să vin să locuiesc aici până ce termin totul şi plec înapoi în Austria. Mi-am zis că asta va fi singura locuinţă pe care o voi găsi destul de repede cât să împiedic vreo prostie făcută de Orochimaru şi uite că acum regret amarnic că nu am ales un apartament sau chiar un hotel în care să mă cazez.
Un oftat se auzi şi brusc simt cum sunt luat în braţe de nişte mâini mici şi delicate, dar destul de puternice. În toţi aceşti ani am tânjit după o îmbrăţişare caldă şi sinceră din partea cuiva căreia să îi cu adevărat de mine. Cu toate că nu o cunosc de foarte mult timp pe Sakura undeva în adâncul sufletului meu e ca şi cum ne-am cunoaşte de o viaţă întreagă. Nu cred că e adevărată chestia aceea cu reîncarnarea, dar simt de parcă Natalia ar fi aici cu mine. E ciudat, dar acesta este unul din puţinele momente în care simt că surioara mea scumpă este lângă mine şi mă consolează în momentele acestea de cumpănă. Oare este posibil ca Sakura să îmi amintească atât de tare de Natalia chiar dacă fizic nu seamănă deloc?

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Joi 29 Aug 2013, 15:54

Ce mai capitol happy

Mi-a placut foarte mult nextul, draga mea happy2

Imi pare foarte rau pentru Gregor. Natalia nu merita sa moara asa crying

Iti multumesc ca m-ai anuntat ^^
eu astept nextul! Spor la scris si la idei! kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 30 Aug 2013, 09:54

Mi-a palcut mult acest capitol. Da, a fost foarte incarcat de sentimente.
Sakura are un semn cu adevarat ciudat, care, sincer
imi ridica numeroase intrebari.
Pe scurt, astept urmatorul capitol. Te pup kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Mar 03 Sept 2013, 21:55

Capitolul 39

Sakura's point of view.

În momentul în care am păşit în această casă şi am văzut tabloul imens de pe perete m-am gândit pentru câteva secunde că este posibil ca restul familiei sale să fi murit, dar niciodată nu am crezut că Gregor a trăit un astfel de moment. Ştiu foarte bine cum este să îţi moară cineva drag din familie chiar în faţa ta şi să nu poţi face nimic. Ani întregi după moartea părinţilor m-am învinovăţit pentru faptul că nu am făcut nimic ca să îi salvez, dat cu timpul mi-am dat seama că eram mult prea mică pentru a putea face ceva folositor. Eram o simplă copilă de şapte ani ce putea foarte bine să moară odată cu ei. Totuşi întrebarea ce mi-am pus-o de foarte multe ori îmi revine brusc în minte. De ce pe mine nu m-au omorât în aceea noapte?
-Ştiu că este greu pentru tine pentru că şi eu am trecut cândva prin asta, dar aş vrea să ştiu de ce în noaptea aceea nu m-aţi omorât şi pe mine. Eram un simplu copil ce nu se putea apăra şi putea fi foarte uşor anihilat? întreb încă ţinându-l strâns în braţe şi ridicându-mi privirea spre a sa.
Oftează şi îşi şterge şi ultimele lacrimi rămase înghiţind în sec. Îmi imaginez că asta nu a fost deloc uşor şi îmi pare foarte rău că am adus asta în discuţie. Chiar nu am vrut să îl fac să sufere în nici un fel chiar dacă nu îl cunosc mai deloc. S-a purtat foarte frumos cu mine şi simt că parcă face deja parte din familia mea. Este îm acest moment pentru mine ca şi fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodată.
-În aceea noapte eram acolo ca supraveghetor al lui Orochimaru şi aveam rolul de a mă asigura că duce treaba la bun sfârşit. Dacă nu trebuia să îl omor şi să scap de corpul său în aşa fel încât să pară un simplu accident stupid. Totul a mers bine şi ne pregăteam să plecăm, dar ne-am dat seama că mai erai şi tu în casa aceea şi trebuia să te omorâm pentru că văzusei toată scena. Orochimaru nu a apucat să te vadă prea bine, dar eu da şi în acel moment mi-am adus aminte de surioara mea care avea aceeaşi vârstă ca tine când a murit. Toate acele imagini mi-au revenit în minte şi jur că nu ştiu cum de am rezistat impulsului de a începe să plâng, poate că indiferenţa ce o căpatasem m-a ajutat să nu fac asta. Trebuia să te omorâm sau să nu spunem şefului despre tine aşa că am ales varianta a doua şi i-am ordonat în calitate de supraveghetor şi superior lui Orochimaru să plecăm şi să spunem că misiunea a fost îndeplinită cu succes şi că toate persoanele prezente în aceea casă au fost omorâte, iar acesta ne-a crezut pe cuvânt.
-Cum de a fost atât de uşor? Şi de ce Orochimaru nu a spus nimic?
-Eu eram unul dintre cei mai apreciaţi şi de încredere oameni din Volturi şi era şi normal să mă creadă pentru că aveam şi o vechime destul de mare, iar bunul meu prieten de pe acum m-a ajutat pentru că din prima clipă din care a păşit în organizaţie eu am fost singurul care s-a purtat frumos cu el. Toţi se purtau mizerabil şi în cel mai nasol mod pentru că auziseră că are un potenţial foarte mare şi poate deveni repede unul dintre agenţii privileghiaţi cum am fost şi eu.
I-am dat drumul din îmbrăţişare şi i-am mulţumit pentru faptul că mi-a cruţat viaţa în acele momente. Ştiu că probabil nu aş fi avut de ce să îmi cer scuze pentru că a spus clar că atunci i-am adus aminte de surioara sa şi nu a putut să mă omoare, dar tot am simţit nevoia să fac asta. Oricare ar fi motivul merită să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut şi continuă să facă pentru mine. Nu ştiu de ce a venit tocmai acum înapoi, dar este clar că acest loc îi provoacă foarte multe amintiri dureroase. Poate că în această casă au locuit înainte de tragedie.
Un telefon începu să sune distrugând liniştea ce se lăsase între noi, iar Gregor se scuză îndepărtându-se considerabil de canapea şi răspunzând puţin nervos. Nu am apucat să văd numele pe ecranul luminos, dar presupun că este o persoană ce nu o prea are la suflet de a răspuns aşa de morocănos. Singurul prieten pe care ştiu că îl are şi pe care şi eu îl cunosc într-un fel sau altul este Orochimaru, dar nu cred că i-ar fi răspuns chiar aşa.
Îmi rotesc privirea prin cameră şi observ cum Gregor se apropie cu paşi mari de mine punându-şi telefonul înapoi în buzunarul blugilor. Pare destul de nervos şi agitat din câte îmi pot da seama şi asta nu îmi place absolut deloc. În momentul în care s-a apropiat destul de mult de mine l-am întrebat curioasă cine a fost cel ce l-a sunat. Acesta mi-a răspuns sec că Orochimaru, iar la auzul simplului său nume am simţit cum valuri de furie îmi străbat corpul. Mi-am dat seama pentru a nu ştiu câta oară că nu pot avea încredere în acel şarpe veninos şi chiar dacă a fost un test de iniţiere nu o să scape de răzbunarea mea. Sunt sigură că dacă nu intervenea Gregor şi îi ordona să mă lase în viaţă acel neno*ocit mi-ar fi luat zilele fără nici o remuşcare. Tocmai de asta nu va scăpa de furia şi răzbunarea mea.
-Ce voia? întreb cu cel mai mic dram de interes în voce.
-M-a invitat la sediul organizaţiei sale spunând că vrea să vorbim despre ceva foarte important. Ştie mult prea bine că am o curiozitate ieşită din comun şi tocmai de aceea nici nu a vrut să îmi dea mai multe detalii.
Probabil că sunt eu mult prea paranoică în legătură cu asta, dar nu prea cred că situaţia asta este exact aşa cum pare. Nu mi se pare normal ca acum după ce eu am aflat totul să vrea să vorbească cu el. La cât este de puternic şi influent nu m-ar mira dacă aş afla că în tot acest timp ne-a spionat şi ştie deja că noi ne-am întâlnit de două ori în aceaşi zi. Cu toate că sunt prieteni foarte buni de ani de zile sunt ferm convinsă că asta este doar o cursă şi nu are nimic important de vorbit cu Gregor. Instinctul meu nu mă înşeală şi mă voi folosi de această ocazie pentru a mă răzbuna. Asta este probabil unica mea şansă înainte ca acel şarpe să încerce să mă lichideze.
-Bănuiesc că nu vrei să te duci aşa că o să îţi ţin eu locul la această întâlnire cu un vechi prieten. Am câteva lucruri de discutat cu Orochimaru şi acesta este prilejul perfect, spun zâmbind suav şi ridicându-mă de pe canapea.
Plănuiam să plec rapid din casă în aşa fel încât să nu mă prindă din urmă. Chiar nu vreau să mă închidă în casă pe motiv că este mult prea periculos şi că la cât de încăpăţânată sunt sigur mă voi duce acolo cu orice preţ. Planul meu fu însă dat peste cap în momentul în care Gregor a venit grăbit lângă mine şi m-a apucat posesiv de braţ.
-Ştiu mult prea bine ce vrei să faci şi o să îţi spun de pe acum că nu îţi va merge. Tu vei pleca la Orochimaru, dar în nici un caz singură. Nu voi permite să păţeşti ceva şi tocmai de aceea eu voi merge cu tine. Plus de asta singură nu vei fi lăsată să intri nici măcar pe holul de la intrare, asta dacă ştii măcar unde se află ascunzătoarea sa. Are peste 100 şi nu e deloc uşor să ştii unde se află astăzi.
Nu mă aşteptam să ia tocmai decizia asta şi deja îmi făcusem în minte un plan prin care să evadez din casa asta ce seamănă mai mult cu o fortăreaţă, dar se pare că va trebui să las deoparte orice plan de genu. Trebui totuşi să recunosc că în sufletul meu se află o mică teamă la gândul că voi singură, faţă în faţă cu cel ce mi-a omorât părinţii şi care probabil într-o luptă m-ar fi învins prin experienţa şi trucurile sale murdare. Gregor îl cunoaşte mai bine şi în caz de orice va fi acolo pentru a mă ajuta şi plus de asta este mult mai experimentat decât mine şi Orochimaru la un loc. Are mult mai mulţi ani de lupte şi crime la activ şi chiar dacă nu ar mai fi practicat în tot acest timp tot trebuie să mai ştie cât de cât.

Uşile mari se deschiseră lăsând la iveală o cameră destul de spaţioasă ce era menită ca un fel de recepţie pentru clădirea imensă de birouri. Acesta este locul perfect în care se poate ascunde cineva pentru că nu ai putea crede că printre toţi aceşti avocaţi se află un infractor foarte periculos ce poate îşi pune la cale următorul plan diabolic. Îmi rotesc privirea spre pereţii vopsiţi într-un albastru închis ce dă în gri şi observ că pe aceştia nu erau atârnate decât câteva tablouri sumbre cu un peisaj mult prea gotic. Atmosfera de aici este una parca de priveghi şi parca pune un mai mare accent pe sobrietatea specifică avocaţilor.
Am trecut rapid pe lângă secretara ce era deja ocupată cu un telefon destul de important şi am intra în lift privind cercetătoare pereţii metalici. Observ cum Gregor apasă unul dintre butoanele din faţa noastră, iar din instinct îmi duc mâna la pistolul prins în spatele pantalonilor ce era acoperit foarte bine de tricoul lung. Am preferat să menţin liniştea ce şi aşa se instalase de minute bune între noi negăsind nici un subiect de discuţie.
Metalicele uşi ale liftului se deschiseră după doar câteva minute de la pornirea sa şi privesc la coridorul lung vopsit într-un violet şters. Pe fieacare parte a lungului coridor se aflau multe usi din lemn ce probabil dădeau în diferite birouri ale avocaţilor. Pe fiecare uşa era prinsă o mică plăcuţă albă din metal pe care era inscripţionată un număr. Este clar că la cât de multe uşi sunt aici fiecare ajunge în biroul său ştiind numărul inscripţionat pe uşă. Am păşit afară din lift, iar uşile din metal s-au închis mecanic în urma noastră. Până acum acest lucru nu m-ar fi speriat deloc, dar auzind sunetul provocat de uşile ce se închid am tresărit uşor.
Îmi întorc privirea spre Gregor şi observ cum acesta se opreşte în faţa unei uşi pe a cărei suprafaţă era batută o mică tăbliţă cu numărul douăzeci şi patru. Îi urmez exemplul şi privesc cu atenţie uşa cum este deschisă de mâna sa puternciă într-un mod mult prea lent. Neliniştea asta mă omoară pe interior şi simt că dacă uşa asta nu se va deschide mai repede voi exploda. Îmi vine să o trântesc eu personal de perete şi să intru, dar mă stăpânesc ştiind că nu ar fi cel mai bun lucru.
-Gregor, nu mă aşteptam să vi atât de repede. După cum te ştiu ar fi trebuit să mai stau să te aştept încă pe atât.
Scaunul pe care stătea acel şarpe slinos era întors spre fereastra imensă din sticlă, iar acesta probabil privea oraşul în toată splendoarea sa. Nici nu îşi poate imagina cât de tare îmi doresc să îi fac ca şi cadou un glonţ în cap, dar probabil nu ştie nici măcar că mă aflu aici. Păşesc ca o pisică în camera spaţioasă alături de Gregor care închide zgomotos uşa în urma noastră şi scaunul mare din piele se roteşte uşor către noi.
-Nu mă aşteptam să mai vi cu cineva. Trebuia să mă anunţi şi pe mine ca să ştiu să fac puţină curăţenie pe aici sau să vă chem în alt loc ceva mai prietenos, răspunse acesta în momentul în care scaunul său se roti suficient cât să mă vadă.
-Nu e nevoie de un loc mai bun decât atât pentru a discuta nişte lucruri despre trecut şi mai ales pentru a muri. Ştiu mult prea bine că eşti cel ce mi-a omorât fără nici un fel de remuşcare părinţii şi dacă nu era Gregor acum mă aflat şi eu alături de ei. Nu am uitat niciodată aceea seară şi sunt aici să îi răzbun.
Am întins mâna la spate şi am scot pistolul încărcat pe care l-am îndreptat spre acesta. Un zâmbet batjocoritor se întipări pe chipul său şi începu să râdă cu un amuzament fals. Am încercat să îmi stăpânesc nervii şi impulsul de a apăsa chiar acum pe trăgaci şi am început să mă apropii cu paşi mici de acesta. Mă enervează la culme faptul că mă subestimează şi mă i-a în derâdere, crezând că nu sunt în stare să comit o crimă. Asta nu ar fi prima şi probabil nici ultima, dar cu siguranţă cea care îmi va oferi cea mai mare satisfacţie dintre toate.
În toate acele dăţi în care am fost nevoită să i-au viaţa cuiva am făcut-o din pură obligaţie, dar acum totul este diferit. O dorinţă arzătoare de a ucide mi-a acaparat corpul şi mintea, iar în acest moment tot ce vreau este să văd sângele şiroind din corpul acelui nemernic. Vreau să moară în cele mai groaznice chinuri şi să simtă exact ce am simţit eu în momentul în care mi-am văzut ambii părinţi într-o baltă de sânge şi fără suflare. Ani întregi am plănuit acest moment în cele mai sadice moduri, iar acum nerăbdarea de al vedea chinuindu-se în timp ce se zbate pentru a putea ieşi din acest birou şi a cere ajutor creşte cu fiecare secundă trecută.
-O ultimă dorinţă înainte de a muri? întreb apropiind mai mult ţeava pistolului de corpul său.
-Nimic care să conteze în acest moment, rosti solemn încă menţinându-şi zâmbetul batjocoritor.
Mă enervează la culme atitudinea asta a lui superioară pe care o afişează şi probabil că o face din adins doar pentru a mă enerva mai tare. Nu contează acum aşa de tare pentru că îi voi şterge eu acel zâmbet de pe chip şi va ajunge acolo unde îi este locul, în Iad. Mâna ce până acum îmi tremura uşor din cauza neliniştii se potoli şi simt că am mult mai multă siguranţă de sine decât până acum.
Am ridicat degetul arătător pregătită să apăs cu hotărâre pe trăgaci, dar un fum înnecăcios intră pe sub uşă invadând încăperea. Îmi întorc privirea întrebătoare spre Gregor şi acesta nu face altceva decât să dea din umeri neştiutor şi să se îndrepte cu viteză spre uşă. Mă întorc către Orochimaru şi observ că acel zâmbet i-a dispărut de pe chip fiind înlocuit de mină serioasă. Pot desluşi uimirea şi teama de pe chipul său, dar nu pot crede că el chiar este îngrijorat de situaţia asta. Mă gândesc serios că faza cu fumul este pusă la cale de el doar pentru a scăpa, dar oricât de bun actor ar fi un om nu cred că ar putea mima aşa de bine şi de convingător doua sentimente apărute într-o situaţie limită. Nu vreau să mă gândesc că Orochimaru chiar nu ar avea nici un fel de amestec în asta.
-Uşa este încuiată! aud vocea groasă a lui Gregor.
Măresc ochii de uimire şi mă întorc uşor către acesta încercând să îmi păstrez calmul. Oricât aş vrea să cred că este o simplă diversiune mintea îmi spune că ar trebui să facem ceva ca să ieşim mai repede de aici. Nu mă mai gândesc neapărat la mine ci la copilul pe care îl port în pântece. Nu aş vrea să păţească ceva din cauza mea şi pentru asta va trebui să mai amân omorârea acestui şarpe.
-Cum adică este încuiată? Acum câteva minute era perfect deschisă şi nu am văzut nici o cheie în broască.
Fumul începu să intre într-o cantitate mult mai mare pe sub uşa mare din lemn începând ca oxigenul să se împuţineze considerabil. Inhalâng într-un mod inconştient aerul îmbâxit de fum am început să tuşesc încă privind pistolul din mâna ce acum tremura. Am pus arma la locul său şi m-am rezemat uşor slăbită de peretele de lângă mine. Simt cum puţinul aer rămas în încăpere este impiedicat de fum să ajungă la plămâni şi o senzaţie acută de tuse nu întârzie să apară. Aud ca din depărtare eforturile cuiva de a sparge uşa şi simt cum puterile mele scad considerabil devenind mai moale decât gelatina. Sunt conştientă că tot acest fum inhalat nu îmi face deloc bine şi că din cauza aceasta sunt atât de slăbită, dar trebuie să mai rezist câteva minute cât va mai dura ca aceea uşă să fie deschisă.
Privirea îmi fu împăiănjenită şi nu mai reuşeam să disting lucrurile din jurul meu. Am închis imediat ochii încercând să opresc tusea ce a pus iar stăpânire pe mine, iar o ameţeală îşi făcu şi ea apariţia. Exact ce îmi trebuia ca totul să fie perfect. Asta era tot ce mai lipsea acum şi se pare că nu s-a îndurat să nu vină puţin şi pe la mine. Aud vag cum uşa se deschise violent cu un zgomot puternic, iar în acel moment am simţit cum mâna îmi alunecă de pe perete căzând ca un bolovan la pământ. Nu mai am pic de forţă în corp şi ultimul lucru pe care l-am simţit înainte de a păşi într-un abis plin de negura nopţii au fost doua braţe puternice ce m-au prins nelăsându-mă să fac contact cu podeaua.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Mar 03 Sept 2013, 22:01

~~editt~~

Am revenit cu edit-ul:
Primaaaa!!! nr1

$rainbow :\$

A fost un capitol foarte interesant. Am aflat multe lucruri noi. kiss

Abia astept next-ul, deci spor la tastat! in love

Sper sa vina repede acel capitol. puppy eyes

Lisses, Aleee'! a hug

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Mier 04 Sept 2013, 17:53

~~Revin cu edit de dimineata.~~
Da, mai mult ca sigur nu e dimineata, dar, te mai uiti?
Asa, capitolul, in integritatea lui, mi-a placut.
Am observat insa un lucru, si anume, ca obisnuiesti sa pui adjectivele inaintea subiectelor.
Iar, uneori nu suna deloc bine. De exemplu ai spus " Metalcele usi ", nu suna mai bine invers?
Oricum asta este doar o parere.
Astept urmatorul capitol, asa ca spor la scris.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Joi 05 Sept 2013, 10:27

Cat ma bucur ca ai adus nextul happy2

A fost foarte interesant capitolul, sa stii ^^
Sper sa aduci nextul cat mai repede, draga mea si scuze ca nu am comentat pana acum dar am ceva probleme cu calculatorul crying

Spor la scris si la idei! kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 21 Sept 2013, 20:01

Capitolul 40

Itachi's point of view.

Privesc neîncetat la hârtiile ce zboară înnebunitor prin cameră întrebându-mă în continuu cum de l-am lăsat tocmai pe el responsabil pentru ceva atât de simplu, dar important. Mă tot întreb cam cât de tâm*it să fi să laşi pornit un ventilator pe motiv că îţi era mult prea cald într-o cameră parţial plină de hârtii ce îşi pot lua zborul foarte uşor. Oare cum a fost posibil ca tocmai eu să am un asemenea frate şi mai ales cu cine o semăna? Din câte îmi amintesc mama şi tata erau nişte oameni culţi şi foarte responsabili, iar Sasuke clar nu ar putea semăna cu unul dintre ei. Dacă stau mai bine să mă gândesc unchiul din partea mamei era puţin mai scrântit şi mereu făcea câte o boroboaţă chiar dacă era destul de învârstă. Probabil de la el a moştenit toate calităţile astea pe care le tot etalează.
Notez în agenda mintală să nu îi mai las niciodată pe mână lui Sasuke o sarcină importantă sau orice fel de sarcină şi părăsesc biroul devastat încercând să îmi pun ordine în gânduri şi cel mai important să mă calmez. Chiar dacă situaţia în sine nu mă prea ajută voi lăsa totul în seama acelui dobitoc, iar eu mă voi detaşa de tot. Că tot veni totuşi vorba de asta mă întreb pe unde o fi Sakura. În ultimele zile a fost foarte distantă cu mine şi mai mereu îmi spune că este foarte ocupată evitând să discute şi despre cel mai neînsemnat lucru cu mine sau chiar să mă privească în ochii. Mă îngrijorează foarte tare asta şi îmi pun mult prea multe întrebări fără răspuns. Încep să îmi fac tot felul de idei şi în momentul ăsta aş da orice să aflu ce o frământă şi care este motivul pentru care se comportă atât de straniu.
O melodie mult prea cunoscută mie începu să se audă înfundat, iar după trei secunde mi-am dat seama că defapt telefonul meu era cel ce suna. L-am scos cu grijă din buzunarul strimbt al blugilor. Am privit micul ecran luminos pe care era scris doar număr necunoscut şi cu o mică neîncredere am răspuns.
-Ascultă cu atenţie ce am de spus şi fă întocmai dacă nu vrei să mai pierzi încă o persoană dragă ţie fără să îţi poţi lua măcar rămas bun. Trebui să vii cât mai repede la spitalul de urgenţe din centru fără să mai pui nici un fel de întrebare. Tot ce trebuie să ştii e că Sakura se află aici internată, iar îndată ce vei ajunge eu te voi conduce la salonul în care se află. Nu îţi fă griji în legătură cu recunoaşterea mea pentru că te voi căuta eu.
Nu am apucat să rostesc nici măcar un cuvânt oricât de neînsemnat ar fi că sunetul enervant ce te anunţă că apelul a fost terminat se şi făcu auzit. Ceva din interior îmi spune că aceasta ar putea fi o capcană şi că ar fi foarte imprudent din partea mea să mă avânt fără să mă asigur că totul este adevărat. Nu ştiu dacă este tocmai bine să mă duc acolo, dar formez rapid numărul Sakurei ducând încet telefonul la ureche. Nu dură decât cinci secunde ca tonul robotului să îmi răsune în ureche. Asta este foarte ciudat pentru că rozalia nu îşi închide niciodată telefonul, oricare ar fi situaţia. Acum sunt mai mult ca sigur că ceva se întâmplă şi adăugând la toate astea comportamentul mult prea straniu din ultimul timp nu mai am nici un dubiu. Chiar dacă risc mult prea mult mă voi duce la acel spital pentru a mă asigura că scumpa mea Sakura este bine.

Intru ca o vijelie în holul mare şi aproape gol al spitalului privind năuc prin jur în căutarea celui ce urmează să mă ducă la Sakura. Nici unul dintre oamenii prezenţi aici nu par a avea înfăţişarea necesară celui ce m-a sunat şi încep să cred că asta a fost o cursă foarte ingenioasă în care am căzut ca un simplu începător. Încep totuşi să regret faptul că nu mi-am luat pistolul cu mine ştiind că poate fi ceva aranjat. Cred că m-am molipsit de la Sasuke de prostie acută.
-Se pare că într-un final ai ajuns. Te-am aşteptat ceva timp şi aş fi putut jura că vei fi mult mai rapid de atât fiind vorba de Sakura.
Mi-am ridicat privirea confuză din pământ şi am privit bărbatul ce stătea drept în faţa mea zâmbindu-mi cald. Nu îmi amintesc să îl mai fi văzut până acum şi clar nu în compania Sakurei. Chiar şi aşa acest tip emană o încredere foarte mare şi parcă nu aş putea crede că totul ar putea fi pus la cale de cineva din umbră. Cu toate astea trebuie să fiu foarte atent acum că nu mai am pistolul şi nu trebuie să mă bazez pe faptul că dacă sunt într-un spital pot fi în siguranţă.
-Spuneai că Sakura se află internată aici. În ce salon a fost dusă şi ce a păţit? întreb direct nemaiputând să îmi reţin întrebările ce mă macină de la acel apel încoace.
-În primul rând eu aş fi făcut cunoştinţă, dar dacă aşa este voia ta fie. Sakura se află în salonul 17 şi a ajuns aici din cauza unei intoxicaţii destul de severe cu fum. Este o poveste mai lungă şi ţi-o voi spune altădată. Presimt că acum tot ce îţi doreşti e să o vezi pe rozalie.
I-am mulţumit politicos şi am dat să plec, dar amintindu-mi că încă nu i-am aflat numele m-am orpit în loc. M-am întors uşor către el şi i-am pus obişnuita întrebare primind destul de repede un răspuns. Mi-am continuat drumul ştiind acum că cel ce a avut bunăvoinţa de a mă anunţa că Sakura se află în acest spital poartă numele de Gregor. Am sperat din tot sufletul ca asta să nu fie adevărat şi poate să fie o capcană pentru că nu aş vrea ca scumpa mea roză să păţească ceva oricât de nesemnificativ ar fi. Prefer să păţesc eu ceva, orice, dar numai ea să fie în siguranţă.
Urmăresc cu privirea tăbliţele prinse de uşile metalice încercând să găsesc numărul salonului căutat. Sper să îmi fi spus adevărul şi să o pot găsi repede pentru că nu aş vrea să petrec mult timp învârtindu-mă prin spital ştiind că responsabil pentru sediu a rămas din păcate Sasuke. Nu aş vrea să îmi găsesc frumoasa clădire în flăcări din cauza unui i*iot care îmi este şi frate. Chiar dacă nu am vrut asta plecarea bruscă într-o misiune neimportantă a lui Neji mă făcu să îl pun pe brunet în locul meu ştiind că nu am prea mult timp la dispoziţie pentru a căuta pe altcineva destul de priceput şi de încredere. Sper sincer din tot sufletul să nu regret după că am făcut tocmai această alegere deloc inspirată după părerea mea.
Oftez prelung, iar privirea ca de cărbune îmi căzu pe tăbliţa uşor aurită ce era prinsă de o uşă roşie ca focul. Dacă acel Gregor a spus adevărul aici ar trebui să se afle Sakura şi sper din tot sufletul să nu mă înşel. Mă apropii cu paşi sfioşi de bucata de metal numită uşă şi ating cu mâna clanţa rece ca gheaţa. Am apăsat cu teama de ceea ce aş putea descoperi dincolo şi am păşit privind cu ochi mici interiorul nu foarte mobilat al camerei. Atracţia principală a salonului o constituiau paturile din metal înevelite cu cearceafuri cândva albe şi care cu trecerea timpului prinseseră o nuanţă de crem şters. Pereţii vopsiţi în alb îţi dau impresia că te aflii într-un adevărat sanatoriu, iar salonul ce într-un mod misterior este aproape gol cu excepţia micii făpturi ce se odihneşte fără nici o grijă pe unul dintre paturi, îţi dă fiori pe şira spinării. Niciodată nu mi-au plăcut spitalele din cauza mirosului acut de medicamente, bolnavi şi mâncare pe care până nici un simplu animal nu ar mânca-o, dar un om.
Păşesc încrezător pe gresia crem privind ostentativ prin jur. Nu pare a fi cineva pe aici şi mi se pare ciudat pentru că din câte am auzit spitalul acesta este plin de pacienţi în fiecare zi. Din fericire nu am avut nevoie să fiu internat aici sau în oricare alt loc, dar am auzit de la o rudă că acest spital este atât de solicitat încât nici nu apucă bine să plece un pacient şi să fie schimbate aşternuturile asta dacă sunt schimbate măcar, că şi vine altcineva în locul lui. Asta este foarte ciudat şi cu toate că o văd clar pe Sakura aici în faţa mea stând liniştită pe acest pat tare şi incomod tot mai am impresia că asta este o capcană. Probabil ar trebui să îmi i-au o vacanţă şi să mă detaşez de organizaţie şi mafioţi.
Întind precaut mâna stângă spre chipul palid al frumoasei flori de cireş, iar în momentul în care i-am atins pielea am putut simţi căldura specifică ei, iar un fior mi-a străbătut rapid şira spinării. Am aflat că este în starea asta din cauza unei intoxicaţii cu fum, dar tot nu ştiu cum de a ajuns ea în mijlocul unui incendiu când ar fi trebuit să fie cu fetele în oraş sau cel puţin aşa reieşea din biletul lăsat pentru mine la birou. Unele lucruri nu se prea leagă între ele şi presimt că singurul care mă poate descurca este însuşi Gregor. Sper că nu şi-a luat deja tălpăşiţa după ce am ajuns aici pentru că aş vrea să am o discuţie cu el.
Oftez pentru a doua oară şi îmi retrag rapid mâna având intenţia de a părăsi salonul în căutarea tipului ce sper că încă se mai află pe hol. M-am întors cu spatele vrând să pornesc către uşă, dar în acel moment braţul îmi fi prins cu putere de cineva. Am întors capul uşor speriat şi cu uimire am descoperit că Sakura era ceea ce mă apucase de braţ pentru a nu pleca. Nici nu am observat când a deschis ochii şi am crezut până acum că probabil este leşinată sau sub efectul calmantelor şi se va trezi peste câteva minute, poate ore, dar se pare că m-am înşelat.
-Itachi cum de am ajuns aici şi unde este Gregor?
Vocea sa este puţin răguşită şi emană o îngrijorare mult prea mare ceea ce îmi făcu corpul să se umple de adrenalină amestecată cu furie şi gelozie. Nu ştiu prea bine cine este acest tip şi ce reprezintă mai exact pentru ea, dar din faptul că a întrebat de el imediat ce s-a trezit mă face să cred că poate a existat ceva între ei. Asta ar explica comportamentul ciudat al acesteia din ultimele zile şi faptul că el a adus-o aici din locul în care nu ar fi trebuit să fie sau mai bine zis în care eu nu trebuia să aflu că a fost.
-Este foarte bine şi nu are nici un fel de rană din câte am apucat să văd. Probabil că încă mai este la intrarea în spital aşa că mă duc să îl chem pentru că probabil este destul de îngrijorat de starea ta, răspuns total indiferent pe exterior încercând să nu arăt nici măcar o fărâmă din lupta ce se dă în interiorul meu.
Nu am mai aşteptat un răspuns din partea Sakurei ci mi-am eliberat cu delicateţe braţul şi am ieşit vijelios, dar hotărât din salon încercând să nu mă las condus de instinct şi impulsuri. Nu trebuie să mă pripesc şi să îmi fac tot felul de idei şi impresii fără să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat pentru că poate fi totuşi o situaţie total diferită chiar dacă nu arată tocmai aşa. Raţiunea a câştigat încă odată şi m-am rezemat de peretele tare şi rec al holului încercând să mă calmez pentru a putea gândi limpede. Nu îmi face deloc bine să mă las dominat de gelozie mai ales când nu ştiu nimic concret pentru că ar putea fi ceva fals şi după să mă mai şi cert cu Sakura pe motiv că am suspectat-o pe nedrept.
Îmi desprind corpul de suprafaţa rece şi pornesc cu paşi mari şi apăsaţi spre locul unde l-am văzut ultima dată pe Gregor sperând acum mai mult ca oricând că nu a plecat deja. Trebuie să primesc o explicaţie şi asta neapărat pentru a nu îmi mai imagina tot felul de lucruri. Nu ştiu ce să mai cred şi în acest moment simt că orice mi-ar spune îl voi crede fără să pun la indoială nimic din ceea ce mi-ar zice chiar şi pentru câteva secunde.
-Hei Itachi cum se mai simte Sakura? Medicii spuneau că ar fi trebuit să se trezească după calculele lor cu zece minute mai târziu, mă întâmpină vesel chiar cel ce îl căutam.
-Se simte foarte bine şi nu pare rănită în nici un fel, poate doar puţin slăbită, dar e ceva normal. A întrebat de tine îndată ce s-a trezit şi probabil ar trebui să te duci la ea ca să o asiguri că este bine înainte de aşi face griji fără rost.
Bărbatul încuvinţă şi dădu să plece spre salonul rozaliei, dar în momentul în care a ajuns lângă mine l-am prins rapid de tricou oprindu-l în loc. Am nevoie neapărat de nişte răspunsuri şi le vreau chiar acum. Sunt mai ceva ca o oală ce dă în clocot şi nu cred că voi mai rezista prea mult acestei curiozităţi ce se amplifică cu fiecare secundă scursă.
-S-a întâmplat ceva? întrebă Gregor senin ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Vreau să ştiu totul despre tine şi Sakura, dar cel mai important de ce se afla ea cu tine. Mie îmi lăsase un mesaj în care spunea că se duce cu prietenele prin oraş, iar acum mă trezesc că era defapt cu tine.
-Sunt foarte multe de zis, iar acesta nu este locul potrivit, dar cu toate astea îţi voi spune câte ceva. Între mine şi Sakura nu există decât o viitoare strânsă prietenie şi nimic mai mult. Se afla cu mine pentru că voia să îi clarific nişte chestii, iar după aceea s-a hotărât să se ducă să îl omoare pe Orochimaru. După cum bine ştii este mult prea încăpăţânată ca să o poţi opri aşa că m-am dus cu ea pentru a nu păţi ceva, dar se pare că acel nemernic are pe cineva care vrea să îi facă felul şi aşa am ajuns noi să fim prinşi într-un birou de la etajul în care culmea a izbucnit şi un incendiu. Dacă vrei să ştii mai multe te aştept în zece minute la automatul de cafea din colţ şi vom vorbi despre orice vrei să ştii fără nici un fel de ocoliş sau minciună.
S-a întors pe călcâie şi a plecat în grabă pierzându-se prin mulţimea de coridoare şi saloane. Începe să mă enerveze foarte tare acest tip ce după părerea mea are un aer de superioritate faţă de toţi. Trebuie totuşi să recunosc că este considerabil mai în vârstă decât noi şi clar are experienţă serioasă în spate, iar pe lângă asta emană un puternic aer de supunere. Chiar dacă îl vezi pentru prima dată ca şi mine nu poţi să nu simţi nevoia de a face tot ce spune semn că probabil la viaţa lui a fost ceva foarte sus în mafie având posibilitatea să conducă o armată de agenţi sau poate doar câţiva. Are aceea autoritate specifică unui şef ce nu i-a dispărut nici măcar acum.
Gregor a spus că ne vom întâlni acolo peste fix zece minute, dar spre nenorocul meu nu mi-a trecut nici măcar o secundă prin minte să mă uit la ceas, iar acum chiar nu ştiu dacă au trecut sau nu respectivele minute. Îmi voi încerca totuşi norocul şi mă voi duce la acel automat de cafea sperând să nu fi întârziat şi cu toate astea să nu mai am mult de aşteptat. Mă mir până şi eu de cât de aiurit pot fi în unele momente.

Privesc pentru a nu mai ştiu câta oară în stânga şi în dreapta curios fiind să văd dacă de data asta Gregor s-a hotărât să îşi facă apariţia. În minutele ce tocmai au trecut am avut timp să îl şi sun pe Sasuke pentru a-l pune la curent cu situaţia asta şi probabil în orice moment ar trebui să apară desigur însoţit de aproape toată organizaţia. Cam ăsta este fratele meu şi nu m-ar mira dacă asta s-ar şi întâmpla.
-Sper că nu te-am făcut să aştepţii prea mult, se auzi o voce apropiindu-se din ce în ce mai mult din dreapta mea.
Am întors privirea curios şi exact cum mă şi aşteptam acel glas aparţinea chiar celui ce îl aşteptam cu o răbdare deja zdruncinată. Mă bucur că a venit într-un final pentru că sunt sigur că mult nu aş mai fi putut aştepta aici.
-Nu ştiu prea bine dacă ai întârziat sau nu pentru că nu mi-am consultat ceasul atunci când ai plecat, dar presupun că ai stat ceva timp.
-Nu are prea mare importanţă acest aspect. Sunt sigur că ai vrea să şti multe lucruri aşa că te ascult, îmi răspunde castaniul rezemându-se cu spatele de perete.
Mii de întrebări fără nici un răspuns îmi trec în acest moment prin minte şi oricât aş încerca nu ştiu pe care să o aleg. Ştiu că nu o să putem sta la nesfârşit aici pentru a-mi răspunde şi tocmai de aceea trebuie să îmi aleg cu grijă cuvintele şi întrebările pe care urmează să i le pun.
-În primul rând aş vrea să ştiu ce legătură a avut Sakura cu Orochimaru de a vrut să îl omoare şi cum de v-aţi cunoscut voi doi.
-Orochimaru este cel ce i-a omorât părinţii Sakurei din simplul motiv că acesta era un test pe care trebuia să îl treacă pentru a intra în Volturi. Eu fiind la aceea vreme un membru destul de sus pus a trebuit să asist pentru a mă asigura că el chiar face ce trebuie, iar în caz contrar să îl omor. Odată eliminaţi cei doi am zărit-o vag pe Sakura ce încerca să se ascundă şi amintindu-mi imediat de sora mea ce a fost omorâtă în cel mai urât mod chiar în faţa mea şi care avea exact vârsta ei i-am ordonat lui Orochimaru să plecăm şi să o lăsam în viaţă urmând să spunem şefului că toţi din aceea casă erau morţi deja. Timp de mulţi ani am fost plecat din ţară tocmai prin Europa pentru a uita de trecut, iar acum auzind vag de la un vechi prieten din mafie că Orochimaru are planuri mari am venit înapoi descoperind că el s-a interesat de viaţa Sakurei. Mi s-a părut suspect aşa că am început să o urmăresc şi într-o zi am stabilit o întâlnire cu ea pentru a-i vorbi şi i-am lăsat numărul meu în caz de orice. Astăzi a venit la mine pentru a mă întreba de un semn din naştere şi restul poveştii o ştii deja.
Niciodată nu am crezut că Gregor ar fi putut să fi făcut parte din mafie după felul său total diferit de a fi şi cu toate că în unele momente nu îmi suport fratele cred că este oribil să ţi se întâmple aşa ceva. Nu aş fi putut suporta să văd că unicul meu frate este ucis chiar în faţa mea şi după să continui să trăiesc şi mai ales să mai şi zâmbesc, dar poate că în urma acestor ani ce au trecut a reuşit să uite sau cel puţin rănile din interior să se mai vindece. Sau poate că tipul ăsta este mult mai puternic decât mi-aş fi putut imagina vreodată.
Am dat să mai spun ceva, dar glasul inconfundabil al lui Sasuke m-a făcut să îmi întorc imediat privirea în direcţia din care venea. Exact cum mă şi aşteptam venise nu cu tot personalul, dar cu marea majoritate fiind mai mult constituită din prietenii noştri cei mai apropiaţi. Nici nu mă aşteptam la altceva din partea lui.
-Cum se simte Sakura? Este bine? A fost cumva rănită? Cum de s-a întâmplat asta? El cine mai este?
Şi aşa a început şirul de întrebări parcă fără sfârşit specific lui Naruto care de data asta e mai euforic ca oricând, dacă asta este omenesc posibil. Mă întreb neîncetat încercând să îmi dau seama ce s-ar fi putut fi întâmplat de blondul se află în această stare remarcabilă, dar mintea mea este în totalitate concentrată asupra Sakurei şi a strării de sănătate a acesteia.
-Calm dragul meu Naruto, calm. Voi încerca să îţi răspuns la întrebări şi te-aş ruga ca data viitoare să mai reduci din numărul acestora.
Am oftat prelung încercând să îmi aduc aminte cu exactitate fiecare întrebare pusă de blondin şi ordinea precisă în care au fost rostite. Urăsc când pune un car de întrebări, mult prea multe pentru a reuşi să reţii măcare jumătate dintre ele. Dându-mi seama că cel mai în măsură să răspundă ar fi Gregor i-am aruncat o privire subtilă încercând să îi dau de înţeles că ar cam fi rândul său să dea aceste detalii.
-Sakura se simte relativ bine. Este puţin ameţită şi obosită, dar spunea că ar vrea să se odihnească. Nu a fost rănită în nici un fel, dar a suferit o nu prea frumoasă intoxicaţie cu fum. Povestea este lungă şi Itachi o să vi-o spună mai târziu cu toate detaliile de rigoare, iar despre mine nu trebuie să ştii decât că sunt un prieten şi că aţi face bine să nu mă călcaţi pe coadă că nu reacţionez prea frumos.
După explicaţiile date de acesta urmă un moment lung de tăcere în care nici măcar guralivul de Naruto nu a mai zis nimic probabil impresionat de ultima frază rostită cu o duritate ieşită din comun de Gregor. Au mai urmat câteva momente de linişte în care nimeni nu a îndrăznit să mai spună absolut nimic.
-Eu propun să ne ducem înapoi în hol unde aşteptă toate celelalte rude ale pacienţilor pentru a-i fi mai uşor doctorului să ne găsească, propuse vesel Sasuke.
Am aprobat pornind cu toţii în grup spre locul stabilit sperând ca doctorul să nu întârzie nici un minut în plus. Deja tot timpul în care am aşteptat un răspuns şi-a pus amprenta asupra răbdării mele şi simt că nu o să mai pot rezista mult aşa. Presiunea îşi pune amprenta asupra mea şi simt că pot exploda în orice moment de curiozitate şi nerăbdare.
-Cine este iubitul sau soţul pacientei Sakura Haruno? întrebă medicul intrând grăbit în hol.
Am răspuns afirmativ şi instinctiv am făcut un pas în faţă privindu-l cu o nerăbdare ieşită din comun pe medicul ce stătea enervant de calm şi neutru în faţă mea. Nu pot desluşi nici un fel de emoţie sau sentiment pe faţa sa, iar asta mă enervează la culme. Cum poate cineva să fie atât de indiferent într-o situaţie atât de delicată? Probabil că asta face parte din meseria de medic. Brusc un zâmbet fu arborat pe chipul său şi surâzând începu să vorbească.
-Domnule am plăcerea nesupă să vă anunţ că printr-o minune copilul nu a suferit absolut deloc din cauza fumului inhalat involuntar de către tânără şi se află într-o stare minunată. Este ceva neobişnuit, dar se pare că veţi avea un copil foarte puternic şi cu mai multe vieţi decât însăşi o pisică.
Mă bătu prieteneşte pe umăr şi plecă nu înainte de a-mi spune că mâine o vor externa pe rozalie. Am rămas nemişcat pentru câteva minute, iar un sunet provocat de căzătura evidentă ai cuiva mă făcu să întorc extrem de curios capul, iar mare îmi fu mirarea când l-am văzut pe Sasuke întins pe podea. Fratele meu a leşinat cumva la aflarea veştii că va fi unchi? Adică eu ar fi trebuit în mod normal să leşin pentru că habar nu aveam că Sakura este însărcinată şi totuşi sunt încă în picioare. Este o minune, dar totuşi nu ar trebui să îmi mai forţez mult norocul stând aşa şi să mă aşez până la urmă pe un scaun sau ceva. Nu ştiam că am un frate atât de sensibil şi pămpălău.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 21 Sept 2013, 20:30

Bunaaa. Am revenit si eu cu acest edit de mult uitat. lough

A fost un capitol frumos, plin de peripetii. Cel mai mult mi-aplacut faza cu Sasuke si podeaua, de la sfarsit. rolling on the floor

Astept next-ul cu nerabdare. Multa inspiratie si spor la tastat! kiss

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Dum 22 Sept 2013, 08:27

~~Edit.~~
Scuze de intarziere.
M-ai dat gata cu ultima faza, cum sa lesine Sasuke? Da, ce e barbat sau soarece?
Asta a fost o faza mult prea tare. Sunt mandra de tine Itachi, te-ai tinut tare!
Astept urmatorul capitol. Grabeste-te.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Vin 11 Oct 2013, 23:47

Capitolul 41

Itachi's point of view.

Privesc uimit prin jur având vaga impresie că mă aflu într-un univers total paralel. Am rămas uimit şi fără cuvinte la aflarea bruscă a veştii că Sakura este însărcinată şi cu toate astea nu mi-a spus nimic în aceste câteva zile, dar mult mai tare mă uimeşte faptul că în loc ca eu să fiu deja pe jos îmi ţine locul cald Sasuke. Mă întreb serios ce se întâmplă şi nu aş vrea ca aceste gânduri destul de necurate şi urâte să fie adevărate. Cu toate astea tăcerea ei din ultimele zile cu privire la această sarcină mă pun pe gânduri. De ce nu mi-a zis absolut nimic? A crezut oare că nu voi vrea să păstreze sarcina şi că o voi pune să aleagă? Se temea oare de o situaţie de genu?
-Domnul ce a păţit? întrebă brusc o asistentă ce veni de doar câteva secunde pentru a-i înmâna nişte hârtii doctorului.
-Este mai sensibil la şocuri. Abia acum a aflat şi vă imaginaţi cum se simte să afle că va fi unchi, răspunde grijulie Hinata zâmbind blând.
-Domnule doctor aş putea să mă duc să îmi vizitez iubita? îl întreb îngrijorat pe bărbatul din faţa mea.
-Desigur! Mergeţi drept înainte şi în primul salon din dreapta este aceasta. Când am plecat de la dânsa era inconştientă, dar nu aveţi de ce vă face griji. Se va trezi în maxim jumătate de oră, iar acesta nu este decât efectul antibioticelor administrate.
Am încuvinţat mulţumindu-i în acelaşi timp medicului pentru informaţia primită şi pornind spre salonul în care a fost dusă Sakura am început să inspectez holul lung şi pustiu al spitalului. Aşa cum mă şi aşteptam şi am tot văzut prin filme pereţii sunt vopsiţi într-o nuanţă mult prea deschisă de alb care îţi dă impresia că te afli într-un sanatoriu. Pe ici colo vezi câte o urmă ceva mai maronie care dă un alt aspect peretelui trecut de vreme. O tânără îmbrăcată în întregime în alb trecu grăbită pe lângă mine împingând cu putere un fel de suport din metal ce avea ataşat de el şi un coş de gunoi ecologic. În treacăt am putut observa câteva pungi cu seringi şi diferite sticlute destul de mari cu un lichid transparent. Privesc curios ceasul de la mâna stângă şi descopăr cu uimire că este deja ora şase seara. Asta înseamnă că este aşa cum o numesc pacienţii ora tratamentului. Nici nu vreau să îmi imaginez ce simt acest pacienţi când aud scârţâitul inconfundabil al roţilor ce trec în grabă pe podeaua superficial spălată de o femeie destul de bătrână şi plictisită de viaţă şi slujbă cât să poată jigni pe unul dintre ei. Îmi şi imaginez cât de oribil este să nu ştii cât este ceasul şi cât mai este până ce trece şi această zi oribilă şi plictisitoare, iar auzind acest zgomot atât de obişnuit să se bucure şi în acelaşi timp să se întristeze. Mă cutremur uşor la acest gând şi îi compătimesc sincer pe toţi cei ce din diferite motive au ajuns aici.
Îmi întorc privirea întunecată către uşa mare din fier şi observ că aceasta este cea indicată de medic. Am atins cu mâna clanţa rece, iar un fior îmi cuprinse întreg corpul. Pentru câteva secunde am avut impresia că mă aflu în Siberia îmbrăcat doar în nişte haine foarte subţiri de vară, iar frigul îmi trece necruţător prin oase. Cu toate că temperaturile sunt destul de ridicate pentru o zi obişnuită şi toridă de iulie aş putea jura că pentru câteva secunde un aer rece parcă venit de nicăieri îmi străbătu corpul. Îmi scutur capul pentru a alunga acest gânduri răzleţe şi apăs cu putere pe clanţă deschizând larg uşa.
Respir adânc şi privesc precaut spaţiosul salon ce era şi acesta vopsit tot în alb ca şi holul. Mă apropii cu sfială de patul mult prea tare şi incomod nereuşind să îmi dezlipesc ochii de tăciune de pe chipul parcă acum mai angelic ca oricând al Sakurei. De multe ori am petrecut minute în şir stând şi admirând-o tăcut în timp ce doarme, dar de data asta are ceva în plus, ceva special. Pare atât de lipsită de apărare şi fragilă încât ai impresia că este din porţelan şi la cea mai mică adiere a vântului riscă să cadă şi să se spargă.
Clipesc pentru câteva secunde, iar în acele momente spre uimire mea ploapele ce îi acoperă frumoasele smaralde se ridică maiestuos lăsând la iveală frumoşii săi ochii. Mă privi cu o uimire greu de camuflat şi parcă voia să îmi pună multe întrebări doar din priviri. Am tras mai aproape de patul său un mic scaun din plastic găsit pe aici şi m-am aşezat luându-i mâna dreaptă drăgăstos în a mea.
-Itachi de ce mă aflu în spital? se auzi vocea răguşită a acesteia.
Am vrut să îi răspund la întrebare, dar privirea sa mă făcu să mă opresc brusc. Părea că ar vrea să mă mai întrebe şi altceva, dar ceva din interior parcă o oprea din a spune ceva. Dorinţa de a aflat cu disperare ceva se vede în privirea sa şi oricât ar încerca să mascheze asta se vede că este îngrijorată dintr-un anumit motiv. Am stăruit câteva secunde gândindu-mă intens la motivul îngrijorării sale şi ca şi cum un beculeţ s-ar fi aprins în mintea mea mi-am dat seama. Sakura este atât de îngrijorată de starea copilului, dar nu îndrăzneşte să mă întrebe ceva pentru că ea are impresia că eu încă nu ştiu nimic. Cred că m-am molipsit de prostie acută de la Sasuke şi Naruto de mi-am dat aşa de greu seama.
-Din fericire copilul este bine, iar doctorul a zis că este un miracol faptul că a reuşit să supravieţuiască după ce ai inhalat atât de mult fum, răspunde promt aşteptând să îi văd reacţia.
Şi aceasta nu întârzie să apară îndată ce mi-a auzit clar şi răsunător cuvintele. Uimirea îi cuprinse în întregime chipul angelic lăsând la vedere o uşoară teamă prezentă în ochii săi probabil la gândul că eu aş putea avea o reacţie impulsivă. Oare nu mă cunoaşte atât de bine cât să îşi dea seama că nu i-aş face nici un fel de rău oricât de grav ar fi lucrul pe care mi l-a ascuns? Ridic uşor mâna dreaptă în sus pentru a-i da o şuviţă de păr după ureche şi instinctiv Sakura îşi închise ochii parcă pregătită de un impact dureros dintre palma mea şi obrazul său fin. Zâmbesc amar şi îi dau şuviţa buclucaşă după ureche privindu-i frumoşii ochii verzi cum se deschid foarte încet.
-Chiar crezi că aş avea sufletul de gheaţă pentru a da în tine? Nu aş putea niciodată se te rănesc pentru că dragostea pe care ţi-o port este mult mai mare de atât, iar atunci când suferi şi eu fac asta. Totuşi aş vrea să te întreb de ce nu mi-ai dat această veste minunată până acum. Din câte îmi dau seama din comportamentul tău straniu a trecut ceva timp.
-Eram şi încă mai sunt confuză peste măsură. Niciodată nu m-am gândit la posibilitatea de a deveni mamă de la această vârstă sau la oricare alta, dar uite că acum s-a întâmplat. Simt că nu sunt pregătită să fac faţă acestei situaţii ca mamă când eu însămi nu am avut pentru mult timp una alături de mine şi se mai adaugă la asta şi problema reacţiei pe care mă gândeam că o să o ai. Te cunosc destul de bine, dar nu mi-am putut imagina cum ai reacţiona la aflarea acestei veşti, iar asta mă frustra şi speria în acelaşi timp.
-Şi ai de gând să avortezi? întreb stupefiat privind-o serios în ochi.
-În nici un caz! I-am mai spus asta şi Hinatei şi o să ţi-o spun şi ţie, chiar dacă nu vei vrea aceste copil îl voi creşte singură undeva departe de tine şi tot nu voi face avort. Sunt total împotriva acestui lucru şi decât să omor cu mâna mea un îngeraş fără nici o milă mai bine mă sinucid.
Auzind asta o bucurie îmi cuprinse întreaga fiinţă şi fără să îmi mai dau seama de ce fac am prins-o pe Sakura într-o îmbrăţişare strânsă şi plina de dragoste. O iubesc mai mult decât pe însăşi viaţa mea, iar cel mai bun cadou pe care l-aş fi putut primi vreodată este un copil ce este rodul iubirii noastre sincere. Mă bucură enorm să aud că nu vrea în nici un chip să omoare această mică creatură fără nici o vină şi cred că dacă voia să facă avort eu cu mâna mea o legam de pat şi nu o lăsam să plece din casă până ce nu îşi schimbă părerea despre această sarcină.
-Nici nu ştii cât de fericit mă poţi face prin aceste simple cuvinte. Evident că vreau acest copil mai mult decât orice pe lumea asta, iar faptul că este al meu şi al tău nu face decât să adauge o cantitate de fericire la cea existentă deja.

Naruto's point of view.

-Haide Sasuke trezeştete odată dacă nu vrei să te trezesc eu cu o palmă, se rugă în zadar Kira de brunet să îşi revină.
Mi-am întors privirea amuzat spre Hinata ce privea tăcută şi total neutră scena şi am păşit apăsat în direcţia ei. Mai erau doar doi paşi până să ajung destul de aproape de aceasta cât să îi pot vorbi fără ca cineva să ne audă, dar în acel moment sunt trezit de sunetul asurzitor al unui obraz ce a făcut contact cu o palmă destul de grea. Întorc curios capul în direcţia din care s-a auzit sunetul şi observ că Sasuke este acum treaz şi priveşte confuz prin jur. Privesc mai atent prin jur şi îmi dau seama că palmă fu primită de acesta de la Kira, exact cum a şi zic că va face dacă nu se trezeşte odată.
Întorc instantaneu capul spre Hinata încercând să îmi ascund zâmbetul ce stă să se transforme dintr-un moment în altul într-un râs zgomotos şi îmi continui drumul spre aceasta încercând să nu bag în seamă privirea plina de venin a lui Sasuke ce se pare că şi-a dat seama că eu aproape râd aici în loc să fiu serios şi culmea râd chiar de el. Nu am ce să îţi fac frate dacă te-ai îdrăgostit lulea de Kira şi accepţi să îţi dea când pofteşte palme şi fără să fiţi măcar împreună.
-Tu de ce dracu ai leşinat? aproape că ţipă vizibil enervată Kira.
-Pentru că eu sunt destul de sensibil la şocuri, iar acesta a fost un şoc destul de mare. Pe lângă asta am crezut că poate aş putea face şi eu rost de un sărut nevinovat de la cineva pentru a mă trezi mai repede, răspunse cu lejeritate brunetul privind amuzat prin jur.
-Nu îmi vine să cred că tocmai pe tine care eşti un mare id*ot te ... , se opri brusc parcă dându-şi seama că aproape a spus ceva ce nu trebuia ştiut de nimeni.
-Mă ce? întrebă curios peste măsură Sasuke ridicând provocator sprâncenele în direcţia acesteia.
-Nu ştiu cum de te suport şi nu îţi dau una de fiecare dată când spui sau faci ceva de genu, răspunse această grăbită.
Nu mă pricep eu cine-ştie-ce la oameni, dar Kira clar ascunde ceva şi asta e mai decât evident. Felul în care s-a oprit brusc în mijlocul frazei şi aproape că şi-a pus mâinile la gură şocată parcă de ceea ce i-a ieşit pe gura denotă faptul că ascunde ceva şi nu vrea ca nimeni să afle. Oare să aibă asta legătură cu Sasuke şi cu ce simte aceasta pentru el? Bănuiesc că nu este treaba mea şi dacă doar voi încerca să aflu ceva presimt că voi ajunge în spital de mâna Kirei.
Oftez silenţios şi mă reîntorc cu faţa spre Hinata, dar la o privire mai atentă îmi dau seama că nu mai era în locul unde am văzut-o acum câteva minute. Unde a dispărut şi mai important cum de a făcut asta în doar câteva minute? Mă întorc în toate părţile sperând să o văd pe undeva pe aici, dar rezultatul fu acelaşi ca prima dată. Încep serios să mă întreb dacă nu cumva a fost răpită de extratereştri în timp ce noi toţi eram atenţi la spectacolul oferit de Sasuke.
-De ce eşti atât de gânditor? aud o voce cristalină din spatele meu care mi se pare extrem de cunoscută.
Pot jura că am auzit pe undeva această voce atât de catifelată care îmi mângâie cu delicateţe timpanele, dar în acest moment e de parcă aş avea un fel de blocaj, iar mintea mea nu vrea să îmi dea răspunsul atât de căutat. Oftez pentru a doua oară şi mă întorc parcă cu încetinitorul spre persoana care se afla în spatele meu. Privesc cu atenţie şi pot vedea frumoasele picioare lungi şi ferme care pot înnebuni orice bărbat, talia ca de viespe, sânii destul de mari şi într-un final părul brunet cu tente albastre. Pentru a fi mai sigur că persoana pe care o am în faţă este exact ceea pe care o caut îmi mai ridic puţin privirea şi dând de ochii săi de o culoare frumoasă de lila orice îndoială ce mai sălăşluia în interiorul meu fu alungată ca o frunză ce tocmai a căzut din pom şi s-a aşternut agale pe solul uscat.
-Unde ai fost până acum? Nu te-am mai văzut rezemată de acel perete şi am început să îmi fac griji serioase, spun vizibil îngrijorat luând-o imediat în brate pe Hinata.
-Am fost până la baie şi nu cred că a durat mai mult de zece minute. Nu înţeleg de ce te impacientezi aşa când ştii clar că mă pot apăra în caz atac sau răpire.
-Zece minute de agonie pură în care nu am putut decât să mă gândesc intens la locul unde ai putea fi, începe eu să înfloresc tonul pe un ton destul de serios.
-Serios? Hai că aproape te şi cred mincinosul meu frumos şi mult prea grijuliu, răspunde aceasta îmbrăţişându-mă la rândul său.
Zâmbesc ştrengar bucurându-mă din plin de îmbrăţişarea plina de căldură şi iubire aruncându-mi pentru câteva secunde privirea la Sasuke ce acum stătea plictisit pe un scaun din plastic. O uşă se deschise urmând să se închidă rapid la un interval de doar câteva secunde, iar paşi apăsaţi au început să se audă îndreptându-se spre noi. Fiecare şi-a întors privirea curios pentru a vedea cine este misterioasa persoană ce vine atât de hotărâtă spre acest loc. Paşii începură să se audă din ce în ce mai tare, iar în doar câteva secunde persoana în cauză păşea hotărâtă şi stăpână pe sine în lumina difuză ce intra prin draperiile trase superficial.

Am adus şi acest next destul de întârziat din cauza şcolii care sper să vă placă. Vreau să vă anunţ că mai sunt 2, maxim 3 capitole şi termin acest fic. Îmi pare rău că trebuie să fac asta, dar cam ar fi timpul să le spunem adio personajelor noastre preferate. Sper că va plăcut capitolul şi este posibil, dar nu promit nimic, ca în acest weekend să aduc şi următorul capitol.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 12 Oct 2013, 09:20

Buna, Alexandra. kiss

Incaa o data se pare ca am onoarea de o fi prima care comenteaza la acest capitol extrem de frumos si reusit. Sasuke asta chiar vrea sa ma sparg de ras, asta e clar. Numai cand ma gandesc la fata lui cand s-a trezit din cauza contactului obrazului sau cu palma Kirei ma bufneste rasul. Recunosc, sunt un fel de Naruto acum. rolling on the floor

Stiu ca te va mira, pentru ca e prima oara cand spun asa ceva, insa sa nu te grabesti cu next-ul. Caci, odata cu venirea lui, ne indreptam tot mai rapid catre acel sfarsit ce sper sa fie cat mai tardiv. Oricum, multa ispiratie si spor la tastat! a hug

You make a great job, my dear teacher! well? awesome right?

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 12 Oct 2013, 18:36

Capitolul 42

Orochimaru's point of view.

Soarele străluceşte puternic reuşind să mă orbească pentru câteva minute cu razele sale enervant de puternice ce intră necontenit pe geam. Drag cu nervozitate draperiile peste geam şi mă trântesc înapoi în fotoliul de piele. Încă nu am aflat cine a fost nenoro*itul care a vrut să mă lichideze, dar când voi afla îşi va blestema zilele. Am în minte mii şi mii de metode de tortură una mai sadică decât alta, dar de data asta voi face o mică schimbare, ceva ce nu am mai făcut până acum. Voi combina cele mai bune metode de tortură ştiute până acum de cineva şi îl voi chinui până la moarte pe acel trădător. Simt o dorinţă anormal de puternică de a vedea acel lichid de un roşu intens cum de scurge pe podeaua rece şi mizeră din rănile proaspete şi adânci provocate de un cuţit foarte ascuţit. Ţipetele disperate după ajutor şi îndurare îmi răsună deja în ureche şi nerăbdarea creşte cu fiecare secundă trecută.
O uşă se trânti violent de peretele verde tulburând liniştea ca de mormânt ce domnea de minute bune în camera spaţioasă. Mi-am întrerupt imediat şirul gândurilor ridicându-mi privirea de pe draperiile mov din faţă mea. Paşi apăsaţi au început să se audă îndreptându-se cu rapiditate de locul unde mă aflu, iar în momentul în care s-au oprit brusc m-am întors cu tot cu scaun spre persoana ce acum stătea în faţă biroului din lemn de stejar. Mototolesc o hârtie inutilă găsită pe suprafaţa tare a biroului şi aruncând-o dibaci în coşul de gunoi aflat în colţul opus al camerei îmi întorc privirea întrebătoare asupra bărbatul exagerat de plin de muşchi.
-Am găsit trădătorul pe care îl căutaţi de atât de mult timp, răspunde serios Daniel.
-Cine este? întreb simţind cum furia începe să îmi străbată întreg corpul.
-Christian Harrison, răspunde acesta imediat având o sclipire ciudată în ochii.
Îi fac semn că poate să plece şi îndată ce sunetul uşii se închide cu brutalitate inundă camera am deschis cu rapiditate sertarul din dreapta mea şi am scos de acolo o trusă de dimensiuni medii şi destul de grea. O aşez cu grijă pe birou şi ridicându-ma cu rapiditate de pe scaun scot telefonul din buzunarul pantalonilor.
-Eduard vreau ca tu şi echipa ta să îl prindeţi pe Christian Harrison şi să îl duceţi în fabrica abandonată de la marginea oraşului, spun tare şi răspicat.
Închid imediat ce termin fraza fără să mai aştept răspunsul de la Eduard şi aruncând cu nervozitate telefonul înapoi în buzunar i-au trusa ieşind vijelios din birou. Acum că ştiu cine este acel trădător absolut nimic nu mă va împiedica din drumul meu, nici măcar poliţia sau altă organizaţie asemănătoare. E vremea pentru răzbunare, iar nimeni şi nimic nu mă va împiedica din drumul meu.

Deschid cu piciorul uşa veche şi ruginită păşind nerăbdător în clădirea grav afectată. Totul stă să cadă din cauza ultimului cutremur ce a distrus mai mult decât era nevoie zidurile cândva puternice, dar asta nu constituie decât un atuu în planul meu. Întorc privirea spre bucata de metal ieşită din balamale şi trec impasiv gândindu-mă că şi aşa ruginitura aia avea să cada la următorul cutremur sau vânt mai puternic. Păşesc grăbit prin praful de câţiva centimetri depus de luni bune pe cimentul tare şi dur privind cu atenţie pereţii aproape prăbuşiţi ai clădirii. Aproape nu a mai rămas nimic din stabilitatea şi rigitatea de odinioară, dar îmi asum orice risc pentru această dorinţă enormă de a vedea sângele curgând din corpul cuiva.
Îmi ştreg cu un şerveţel pantofii de lac plini de praf şi dându-mi cu rapiditate sacoul negru jos aşez cu o mare grijă trusa pe masa de lângă scaunul pe care stătea inconştient Christian. Las în grija oamenilor mei sacoul şi cravata care începe să mă incomodeze destul de tare şi îl privesc pentru câteva secunde pe trădătorul ce îşi trăieşte ultimele clipe liniştite.
-Aduceţi o găleată cu apă rece ca gheaţa şi treziţi acest vierme, poruncesc rece şi autoritar.
Îmi sprijin mâna dreaptă de masa ponosită de lemn şi observ cum unul dintre băieţi vine cu o găleată destul de mare din metal al cărui conţinut îl aruncă asupra lui Christian. Îndată ce apa rece făcut contact cu pielea sa deschise ochii înspăimântat privind parcă trezit dintr-un vis prin jur. Încercă să se ridice de pe scaunul simplu cu spătar, dar descoperi rapid că era legat cu nişte funii foarte groase din care nu putea scăpa. Teama i se putea citi pe chip şi în privire, iar asta îmi oferă o satisfacţie enormă.
-Probabil te întrebi ce cauţi aici legat de un scaun. Ei bine am aflat că tu ai fost cel ce a vrut să mă lichideze prin acel incendiu aşa că m-am gândit să îţi ofer un tratament special din partea casei, răspund zâmbind malefic în timp ce deschid parcă cu încetinitorul fermorul trusei.
I-am privit cu satisfacţie teamă din ochii şi am continuat să deschid în acelaşi ritm micuţul fermoar, sunetul produs de acesta inundând toată camera. Sunetul răsuna din cauza ecoului şi modul în care Christian privea în jur după o posibilă portiţă de salvare mă făcea să jubilez de nerăbdare. Dau partea de sus a treusei la o parte lăsând la iveală un adevărat arsenal de bisturiuri, cuţite, diferite substanţe toxice ca acidul şi multe alte instrumente de tortură. Am scos un mic bisturiu lucios şi foarte ascuţit şi prinzând braţul stâng al acestui vierme am început să fac o linie sângerie pe pielea sa. Tăietura nu este destul de adâncă, dar sângele curgea fără nici o remuşcare prelingându-se pe mâna acestuia în jos. Privesc hipnotizat sângele ce nu conteneşte să se mai oprească şi continui să fac încă două tăieturi asemănătoare.
Mai fac câteva tăieturi şi pe braţul stâng şi după ce mai stăruiesc câteva secunde mă întorc la cele deja existente. Înfig cu o mare pofta de sânge bisturiul din ce în ce mai adânc în rănile deja existente ascultând ţipetele îngreunate de durere ale lui Christian. Aceste ţipete sunt ca o muzică lină pentru timpanele mele şi mă fac să adâncesc din ce în ce mai mult micul bisturiu până ce ajung la os.
-Acum îmi vei spune cine te-a trimis să mă omori şi de ce, spun autoritar în timp ce şterg bisturiu de un şerveţel.
-Niciodată nu îmi voi trăda şeful orice mi-ai face. Mai bine mor decât să fiu un trădător, scuipă acesta cuvintele cu scârbă.
-Dragule eşti deja un trădător, iar moarte va mai aştepta ceva până să vină să te ia. Până atunci noi ne vom juca puţin cu tine.
Continui să îl tai pe mâini în acelaşi mod sadic până ce nu mai exista nici o părticică care să nu fi fost tăiată până la os şi îl mai întreb odată dacă vrea să spun cine la pus şi de ce. Primesc acelaşi răspuns aşa că le ordon oamenilor mei să pregătească un foc. Scot din trusă o bucată de fier cu un semn destul de ciudat şi mă apropii necruţător de focul ce aproape s-a aprins. Mai aştept câteva minute că să dobândească mai multă putere şi vâr imediat fierul în flacăra acestuia. După ce bucata de fier prinse o culoare de portocaliu spre roşu o scot cu rapiditate şi mă îndrept cu un zâmbet larg spre viermele ce acum se zbate parcă prins de friguri. La fierul să se odihnească pe pieptul său şi apăsând cu putere încep să aud dulcele cântec constituit din ţipetele sale. Îi mai repet încă odată întrebare şi primind acelaşi răspuns continui să apăs cu putere pe o altă bucată de piele.
Am repetat procedura de încă câteva ori până ce nu a mai rămas nici un locşor liber pe unde să nu fie o cât de mică arsătură. Cum nici de data asta nu a vrut să mărturisească nimic am pus bucata de fier la locul său după ce am răcit-o într-o găleată cu apă şi am scos de data asta un pistol. Christian nici nu a mai ridicat capul din pământ fiind deja destul de slăbit, dar în momentul în care un glonţ îi străpunse carnea e pe piciorul drept îl ridică cu rapiditate lăsând la iveală o faţă schimonosită de durere şi un ţipăt înăbuşit. A urmat aceeaşi întrebare şi acelaşi răspuns primit, iar un al doilea glonţ ateriză de data asta în piciorul drept. Alte câteva gloanţe au străpuns picioarele sale fără a fi primit un răspuns aşa că scotocind prin trusă scot o mică sticluţă cu un lichid transparent. Dacă nici asta nu va merge şi nu va răspunde la întrebările mele îl voi omorî eu cu mâna mea.
Scot micul dop şi mă apropii cu rapiditate de corpul aproape fără vlagă. Torn cu nesăţ lichidul pe ambele mâini ale sale, iar un ţipăt asurzitor îşi făcu apariţia în timp ce pielea şi rănile începură să ardă mai ceva ca un pui prăjit. Bănuiesc că este foarte dureros să ţi se toarne acid sulfuri pe nişte răni deschise, dar a fost alegerea lui să nu vorbească.
-Cine te-a trimis să mă omori şi de ce? îi pun pentru ultima dată întrebarea.
-Samuel Clarinton, fiul fostului şef al organizaţiei Yakuza. Plănuieşte să lichideze şi după ce pune stăpânire de organizaţia ta mafiotă să le unească şi le dea un alt nume.
-Îţi mulţumesc pentru răspunsul dat, spun eu zâmbind învingător în timp ce închid fermoarul trusei păşind afară din cameră.
Îmi chem câţiva dintre oameni şi le dau ordin să aibă grijă ca acest tradător să moară în chinurile provocate de mine, spunându-le şi că pot face tot ce doresc cu el cu condiţia ca nimeni să nu ajungă aici înainte ca el să fie deja mort. Trântesc cu putere ultima uşă rămasă în picioare din această clădire şi ies grăbit vrând să intru în maşină. Sunt însă oprit de unul dintre agenţii mei care spune că are să îmi spun ceva foarte important. Îi fac semn din mână că îl ascult, iar acesta se rezemă cu mâna de capota maşinii luând o faţă foarte serioasă.
-Am primit informaţii de la oamenii mei cum că s-ar fi incendiat unul dintre hambarele noastre pline cu cocaină. Este o pierdere uriaşă, iar dacă mai urmează încă câteva de genu este posibil să ajungem în pragul falimentului.
Îmi dau capul pe spate încercând să mă calmez, dar cum asta nu avu efect mă apropii de peretele şubred şi dau cu pumnul în acesta reuşind să fac o gaură destul de mare. Dacă Samuel crede că mă poate doborî pe mine cel ce am reuşit să supravieţuiesc unei vieţi josnice de pe străzi fără mâncare şi apă potabilă timp de optsprezece ani alături de mama ce a murit şi ea se înşală amarnic. Nimic nu mă mai doboară pe mine, nici măcar moartea şi cu atât mai puţin un ţânc pe nume Samuel Clarinton. Dacă am reuşit să îl dobor pe tatăl său care era de 1000 de ori mai periculos cu el va fi foare la ureche.

Gregor's point of view.

Mă desprind de peretele rece de care am stat până acum rezemat şi mă apropii cu repeziciune de Itachi reuşind să îmi croiesc drum prin mulţimea de prieteni ce l-au înconjurat rapid pentru al întreba de starea Sakurei.
-Itachi putem vorbi puţin separat?
Acesta răspunde afirmativ printr-un semn al capului şi făcându-şi loc se apropie de mine şi împreună ne mai depărtăm câţiva metri. Este o informaţie destul de interesantă şi în acelaşi timp preţioasă pe care nu ar trebui să o audă oricine.
-Ce s-a întâmplat de ai vrut să vorbim separat? mă întrebă acesta curios.
-Tocmai ce am aflat din surse sigure că fiul lui Adam Clarinton este dispus să se răzbune pe Orochimaru şi deja şi-a început planul. Vrea să pună stăpânire pe organizaţia lui şi să o unească cu a sa formând una nouă căreia din câte am auzit îi va pune un nou nume. Nu se va numi nici Yakuza şi nici Volturi, dar noul nume îmi este încă nescunoscut.
-Dar tu de unde şti toate astea? mă întrebă neîncrezător acesta.
-Din urma anilor în care am lucrat în Volturi mi-am făcut câteva cunoştinţe pe care mă pot baza şi care îmi mai spun câte ceva din ce ştiu, iar acum m-am folosit de aceste cunoştinţe. Nu degeaba am putut fi conducător al organizaţiei Volturi după moartea vechiului şef. Moşul prinse drag de mine şi mă puse ca succesor al său în testament, dar cum eu nu am vrut l-am pus pe Orochimaru să modifice testamentul şi să se pună pe sine care chiar voia acest post. Eu acum ţi-am dat această informaţie pentru că este una foarte valoroasă care cred că te interesează foarte tare. Acum este treaba ta cum o foloseşti.
Îl bat prieteneşte pe umăr şi mă îndepărtez cu paşi mari de acest loc. Acum că sunt sigur că Sakura este teafără şi în siguranţă alături de prietenii săi pot pleca liniştit în locul pe care am amânat atât de mult să îl vizitez de la venirea mea înapoi în ţară şi până acum. Presimt că nu voi mai avea mult de stat pe aici şi oricât aş încerca nu o pot amâna la nesfârşit mai ales după atât de mulţi ani.

Deschid cu o singură mână porţile pline de rugină şi cândva destul de puternice pentru a ţine pe cineva în afara acestui loc şi păşesc cu teamă şi tristeţe în suflet. Nimic nu s-a schimbat în toţi aceşti ani, iar asta nu face decât să îmi sângereze mult mai tare inima decât o face deja. Ştiu mult prea bine că îmi fac numai rău venind aici, dar pur şi simplu îmi este un dor cumplit de ea şi nu pot părăsi acest loc sau chiar această viaţă fără a nu mai veni măcar odată aici. Clipesc des de câteva ori pentru a alunga lacrimile ce stau să îmi cadă din ochii şi mai fac câţiva paşi oprindu-mă şi privind cu sufletul sfâşiat mica poză în alb şi negru ce îngăţişează un mic înger ce a plecat mult prea devreme.
Las cu grijă trandafirul galben cu nuanţe delicate de roz pe pământul tare şi aspru din faţă crucii şi cad în genunchi, mici perle căzând fără încetare din ochii mei. Durerea este aceeaşi cu toate că au trecut atâţia ani şi aş putea spune că este chiar mult mai mare ca atunci. Aşez cu grijă trandafirul pe care ştiu că Natalia îl adora şi ating cu mâna tremurândă micul geam ce acoperă fotografia atât de dragă mie. Privesc chipul luminos şi zâmbetul ce mă bucura în fiecare zi a existenţei mele şi amintiri îmi trec cu rapiditate prin minte. Am fost un bou şi un egoist că nu m-am gândit mai bine la soarta inocentei mele surioare şi uite că tot aceeaşi soartă am avut.
-Natalia vreau să îţi spun acum poate pentru ultima dată de pe acest Pământ că îmi pare nespus de rău că am fost atât de egoist punând ideile mele prosteşti cum că ei nu îţi vor face nimic, înaintea vieţii tale atât de preţioase. Sper să reuşeşti să mă ierţi pentru prostia mea pentru că eu nu am putut face asta în toţi aceşti ani ce au trecut.
Închid ochii cu un suspin încercând să îmi stăpânesc lacrimile şi suferinţa ce a apărut odată cu ele în timp ce îmi aşez mâinile pe ţărâna de lângă genunchii mei. Simt cum o mică picătură de apă rece îmi atinge cu delicateţe faţa aşa că deschid rapid ochii privind cerul acum plin de nori plumburii. Aş fi putut să jur ca până acum nu era nici un nor pe cer, dar cu fiecare secundă stropii încep să fie din ce în ce mai numeroşi. Îmi ridic privirea spre cer şi simt cum o mână mă mângaie pe obraz delicat şi parcă cu o grijă foarte mare. Privesc uimit prin jur, dar nu pot vedea absolut nimic ci doar să simt o prezenţă angelică în jurul meu. Este absurd să cred asta, dar simt pe pielea mea cum sunt mângâiat de o mână catifelată ca de copil, iar brusc ploaia începu să îşi mai piardă din putere, stropii începând să fie din ce în ce mai puţini. Ploaia se opri şi în locul norilor plumburii ieşi voios şi vesel mândrul soarele împrăştiind prin jur razele sale.
-Te-am iertat deja din acel moment ... frăţioare, aud ca şi cum cineva mi-ar fi spus de undeva de foarte departe de mine, iar lacrimile amare fură înlocuite imediat de un zâmbet melancolic.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 12 Oct 2013, 18:40

Ah, unde a ajuns povestea :3 Imi amintesc ca citeam asta acum mult timp, unul din primele mele ficuri citite vreodata. Ah, imi place asa de mult. E super, draga mea. Ideea... deci ma topesc. Ah, cat ai evoluat O.O ma surprinzi o.o rau de tot.

Si o doamne, ce... final. Deci ca o bomba.
Cand pui next, sa-mi dai si mie pm ca sunt cea mai mare cascata pe care ai cunoscut-o vreodata si vad greu singura.

Subiect: Re: Dragoste in stil F.B.I Sam 12 Oct 2013, 19:04

Buna.

Mersi de anunt, Ale'. Ma gandeam eu ca nu aveam cum sa am acelasi noroc de doua ori, dar merge si a doua. A fost un capitol excelent, plin de emotie. Totusi, sa nu uitam de sadicimul care a fost si el prezent. Nu ma asteptam sa fii atat de malefica vreodata. lough

Desi vroiam ca finalul sa intarzie cat mai mult timp posibil, vad ca tu te grabesti sa termini acest fic genial... Oricum, indiferent de sfarsitul acestei povesti, eu una o voi indragi mereu, ea aflandu-se printre primele fic-uri citite de mine; fic-uri pe care le-am adorat si urmarit cu mare drag. dap !

Si.. datorita acestui fic noi doua am devenit prietene.
Multa inspiratie si spor la tastat! a hug

Astept ultimul capitol, cu o oare care melancolie, dar il astept! hi!

Te-am pupat. kiss