Chapter II:

„Timpul din Japonia catre New York imi paruse o eternitate, chiar daca inca muream de frica sa ma urc intr-un avion, meseria mi-o cerea si nu aveam ce face. Insa, spre uimirea mea, zborul chiar a fost usor cu turbulente cat mai putine, pe parcursul lui adormisem.

Cum fratele meu este si el in Tokyo, lucrand ca manager la o galerie renumita de arta, sora mea Karin, este fotomodel dar norocul ma nimerit si pe mine din plin ca acesta sa fie in vizita in New York la studiourile de pe Broadway.

Coborasem din avion, practic nemaiputand de fericire ca scap din aceasta masinarie care, mai demult, ma aruncase la un prag de moarte. Da, m-am invatat minte si nu mai urc in avioane numite „pauni”.

Lumina soarelui ma orbea, dar totusi, era la fel de cald ca in tot deauna, chiar si in acest moment al ierni cand ar trebui sa dea prima zapada, ceea ce e ciudat dar mereu a nins pe aici.

Undeva la cativa zeci de metri se afla o masina neagra, un ford daca nu ma insel, langa portiera soferului, rezemat de masina, statea blondul meu „Frate” Naruto! Se vede ca frigul nu prea sa facut simtit fiindca, era intr-o camasa in dungi albe cu negre, suflicata la maneci pana la coate, cu o pereche de pantaloni negri si in picioare avand adidasi de la nike, ce mai combinati face si el insa, nu sa imbracat urat, hai ca trebuise sa o recunosc si pe asta. Avea o pereche de ochelari de soare care ascundea, ochii lui albastri maritimi, zambi cand ma vazuse, ajutandu-ma cu bagajele.

-Hinata deci este la spital nu? Intrebasem eu curioasa din fire, blondul zambind fericit zicand ca da, urcasem in masina iar peste 10 minute, eram in fata vilei matusei mele, imi trimise cheile fiindca ea nu este acasa, ca de obicei, familia Haruno nu este nicidata pe acasa, de ce a-si trebui sa ma mir.

Stie cineva ce era rau? Ca plecasem la ora 3 sa iau avionul, acum fiind ora 10 jumatate, si trebuie sa ma prezint azi, cu proiectul, la ora 11, mama mea! Mor aici, ce naiba cu atatea prostii? Arat ca si cum nu a-si fi dormit de mii de ani, casa era diferita per total! Deci au trecut 7 ani iar cum Tsunade reface casa in fiecare an nu e ceva neobisnuit, insa, camera mea era la fel. Incepusem sa imi despachetez, bietul meu pat fiind sufocat de gramezile de haine si stau abia o saptamana! Da, ce e de necrezut in asta?

Imi pregatisem apa, scotandu-mi pantaloni negri si topul alb, impachetandu-i si lasandu-i pe pat, in baie imi aruncasem pe cine stie unde lenjeria, intrand sub dus. Apa calda care se izbea de trupul meu, imi provocau mii de fiori pe timp ce, cazand de-a lungul meu, ocolindu-mi buritca care incepuse sa fie vizibila, apa forma cascade.

Dupa 5 minute in care ma distinsem, tot ce imi mai trebuia era sa imi fionez parul, sa ma aranjez si o cafea buna, fiind gata sa apar in prezentarea lor de doi bani, in forta, fortandu-i sa semneze nenorocitul ala de contract.

Eram gata, imbracata intr-o fusta neagra mai sus de genunchi cu o palma, o camasa un pic decoltata cu maneca scurta, alba si un palton tot negru, impreuna cu o pereche de botine care, fiind destul de intalte, sper sa nu sfarsesc rupandu-mi gatul sau altfel.

Luasem mica servieta in care se afla laptopul si alte cateva hartoage, apoi ma intreptasem catre statia BBC.

*
* *
„Era o cladire imensa, intrasem si deja multa lume isi vedea de munca sa. Luasem litul catre etajul 5, unde era biroul lui Jiraya, numele de familie uitandu-l mereu dar nu cred ca era ceva a naibi de important. Jiraya era un tip in varsta, care ma analizase din prima clipa pe care ma ivisem pe usa biroului. Ochii negri parca provocau fiori iar parul alb destul de lung era un pic, bine sa nu mint, cam foarte ciufulit!

In sala conferintelor „ma targuiam” cu calm, ascunzand foarte bine faptul ca din clipa in clipa imi venea sa ma urc pe masa si sa tip la ei ca toate actele sunt in regula.

-Benificile companiei voastre sunt bine explicate, insa, ce treaba avem noi? Intrebase o doamna bruneta, cu parul tuns in bob, imbracata la patru ace, bine aranjata iar ochii ei, alergand pe randurile contractului.

-Ma scuzati, domnisoara Shizune, nu? Ea incuviinta din cap, inteleg ca dumneavastra sunteti de la o firma de avocatura insa, firma noastra face publicitate in Japonia stiind sigur ca este bine raspandita si acolo, chiar si in New York, insa una foarte eficienta, ce (dracu..) mai doriti?

-Pai, costul, in zilele noastre totul se rezuma la bani nu? Din cauza cazului dintre domnul Smith care si-a ucis cu salbaticie sotia, presa ne „mananca” de vii, incercam ca totul sa fie un nimic, daca ma intelegeti la ce ma refer.

-Este datoria noastra ca, noi sa facem public aceste evenimente, nu e clar domnisoara Shizune? Cetateni trebuie sa stie...

-Insa nu trebuie sa stie prea multe! Interveni Domnul Jiraya care continua, proiectul este interesant iar pentru acest lucru, avem nevoie de ajutorul dumneavoastra domnisoara Sakura.

-Doamna, intervenisem iritata.

-Doamna Sakura, insa trebuie sa ne gandim foarte bine inainte de a lua o astfel de decizie, totul este pregatit insa, poate avea si o alternativa foarte urata.

-Inteleg...

-O sa va anuntam noi, doamna Sakura, sper sa ne revedem maine, la revedere pana atunci.

Si cu asta, el si Shizune iesisera, simteam deja, eram invinsa in propriul domeniu de cineva mai inaintat in domeniu, se putea petrece ceva mai rau? O da, inca nu stiu nimic dar am o presimtire.