Capitolul 10. In catacombele liceului History

Sakura's point of view

Ei bine, ce urma sa vad era desprins cu adevarat din filmele de groaza. Ma aflam in, in...catacombe. De peretii de pamant ai tunelului subteran erau fixate zeci de torte aprinse si rafturi pline cu borcane. Urma sa urasc clipa in care, inpinsa de curiozitate, m-am apropiat de unul dintre acele borcane si stergandu-l de praful si panzele de paianjen adunate de-a lungul anilor, am dat la iveala lichidul verzui in care plutea capul unui vampir. Chipul sau schimonosit datorita spasmelor mortii ma facu sa ma dau in spate cu repeziciune; ochii sai rosii ca sangele ma fixau, plini de o ura si revolta care imi facu pielea de gaina, iar coltii lui iesiti inafara erau plini de sange coagulat. Gandul ca eram inconjurata de inca cateva zeci de astfel de borcane, imi facu imediat greata si in aceelasi timp ma inspaimanta. Mi-am alungat imediat acest gand si am continuat sa inaintez, sperand ca voi gasi in cele din urma o noua cala de iesire, caci eram sigura ca nu pot urca cu un catel in brate cei 10 metri care ma desparteau de suprafata.

Cu fiecare pas pe care il faceam eram inconjurata din ce in ce mai mult de un miros gretos, precum cel de descompunere care se intensifica treptat. Ajunsa la sursa mirosului am ramas inlemnita. Pe peretii tunelului se sprinjineau o multime de schelete albiciose, care datau din diferite epoci. Cele mai vechi erau perfect able, carnea care le acoperea era demul descompusa, iar hainele lor erau sfasiate si pline pamant si... ceea ce uram eu cel mai mult...viermi. Aceste creaturi atat de oribile pentru mine se plimbau pe toata lungimea corpurilor inerte. Erau cu sutele si reusira sa imi aduca imediat sentimentul de gol in stomac. Alte cadavre se aflau intr-un stadiu de descompunere inaintata, iar carnea verzuie, putrezita statea sa cada de pe oasele care nu isi capatasera inca noanta perfecta de alb. Erau soldati din armata, capitani, comandati - toti avand atasate nenumarate medali pe uniformele zdrentuite; erau turisti imbracati in haine florale, cu girlande de flori artificiale atarnate de gutul lor uscat;erau chiar si animale avand carnea parca topita si indepartata cu forta de pe scheletele dure.

M-am dat instinctiv un pas in spate si m-am lovit de perete. Apoi cand am dat sa imi intorc capul, am simtit cum parul meu se prinse de ceva. Am dus mana la spate, sperand sa fiu prinsa intr-o creanga, dar imediat ce am simtit textura alunecosa si dura a lucrurului care ma prinse am inteles ca era un schelet. Linistea incaperii fu tulburata de un strigat puternic si ascutit, care imi dadu fiori pana in maduva oaselor. Imi lua ceva timp sa inteleg ca ma speriasem de propiul meu tipat de frica. In cele din urma am reusit sa ma eliberez dintre degetele scheletului care " ma capturase " si primul lucru care l-am facut a fost sa imi iau talpasita cat mai repede de acolo, fara sa privesc in jurul meu si fara sa ma intereseze ce se intampla in jurul meu. Am privit direct inainte si am ignorat pana si plansul micului ghemotoc de blana din bratele mele, care probabil se sufoca sub stransoarea mainilor mele care il tineau cu putere la pieptul meu. Eram cu adevarat intr-o gona disperata din care nu m-as fi oprit din nici un motiv...bine probabil ca exista ceva care m-ar fi oprit: o usa. Pacat nu am reusit sa o sesizez la timp, iar capul meu primi in dar o nou lovitura.

Mi-am ridicat privirea spre usa gigantica din lemn de stejar care se inalta maiestos in fata mea. In mijloc avea sculptata de mana o emblema cu un cap de lup. Era superba, din punct de vedere artistic. Era mai inafara decat restul usii si era sculptat in cele mai mici detalii, incat parea cu adevarat real. Ochii sai te fixau intotdeauna cu ura, urechiile ascutite erau ridicate in sus, iar in gura intredeschisa, printre coltii amenintatori odihnea o hartie purtand insemnul unui vechi rege. Se vedea clar ca usa data din evul mediu, perioada in care a fost construit probabil si tunelul. Astfel mi-am amintit de o veche legenda despre barlogul varcolocilor pe care tata mi-o spunea in repetate randuri pe atunci cand traia. Era preferata mea. Tata spunea mereu ca in spatele unei usi pazite de sculptura primului varcolac, se afla locul in care urmasii sai se intalneau si planuiau diferite metode in care sa isi ucida dusmanii si sa scape pamantul de blestemul abatut asupra vampirilor, ca mai apoi sa caute un leac pentru a redeveni oameni. Erau un adevarat consiliu cu zeci de asistenti. Desi parea un loc oarecare, nu era- tata spunea intotdeauna ca era vrajit, astfel incat oricine putea intra acolo, oricine cu exceptia vampirilor.

Acum intelegeam de ce nu am reusit sa ma transform in vampir- pe semne ca doar vampirii morti puteau intra aici. Am impins usa cu putere, avand grija sa nu fac nici cel mai mic zgomot. Cei drept nu ma asteptam sa gasesc o iesire in spatele acelei usi uriase, asa ca nu am fost surprinsa decat pe jumatate cand am dat intr-o camera enorma, care avea in mijloc o masa rotunda din piatra. In jurul ei erau asezate aproximativ 15 scaune sculptate super in lemn, cu diverse simboluri, pe care le vedeam pentru prima oara. Fiecare parea sa spuna o poveste aparte, o povesete care nu trebuia uitata. De-a lungul peretilor erau o multime de " loje " precum cele de la opera, unde erau, bineinteles, nenumarate locuri. M-am apropiat de masa din piatra fara sa fiu stingherita - nu era nimeni aici. Astfel am observat ca pe ea sunt asezate 3 scuturi cu diferite simboluri, dar unul lipsea- erau vizibile doar conturul si sibolurile sculptate in piatra, iar intre cele patru scuturi se afla din nou un loc gol cu forma unei cuti ce avea un simbol sub forma unui soare si a unei semiluni puse una lang alta.

Ma indreptam spre unul dintre scaunele din jurul mesei, unul mai mare decat celelalte, unul care semana mai degraba cu un tron auriu, avand precum si celelalte scaune perne invelite in matase rosie. Singurul lucru care ma nelinistea era faptul ca totul este perfect curat, nu erau panze de paianjen sau praf- semn ca cineva facea periodic curatenie. Dar cum intra aici, sau mai bine spus cum iesea? Mi-am ridicat privirea in sus si astfel am vazut, chiar deasupra asazisei mese ca " acoperisul " era facut din sticla. Imi pierdusem complet concentrarea, incercand sa imi intiparesc si cel mai mic detaliu al camerei adanc in minte. Asa ca nu am simtit prezenta noului musafir care tocmai venise, decat atunci cand ma prinse de gat, incercand sa ma imobilizeze, fara sa imi faca, insa vrun rau.

Avea o voce ragusita si tremuratoare atunci cand ma intreba ce caut aici si cum ma numesc. Un fior rece imi trecu pe spate, iar inima imi incepu sa imi bate cu repeziciune. Pentru prima.data in 90 de ani imi era frica pentru viata mea - stiam ca nu ma pot apara inpotriva unui varcolac in forma mea umana. Daca ar fi fost uman era cu totul alta problema - puteam sa ii fac fata, insa ma indoiam ca un om putea fi ata de abil si puternic. Asa ca i-am relatat in cateva cuvinte cum am cazut in parc si i-am spus numele meu. Apoi el ma intoarse cu fata inspre el si se prezenta. Era chiar cel pe care il cautam, cel pe care trebuia sa il ucid - Naruto Uzumaki. Il mai vazusem si in poze si de fiecare data imi paru atat de cunoscut, insa acum ca ii vedeam ochii de culoarea cerului intr-o zi de primavara si urmele de pe fata - care iti dadeau impresia ca are mustatile unui lup, mi-am dat seama imediat unde il vazusem ultima oara, doar ca acum crescuse. Acum 75, cand Kail.captura toti varcolacii si ii executa, eu salvasem un copil de 10 ani, cu parul auriu, ochii albastiri si acele " mustati " false imprimate pe fata. Doar, nu puteam sa il las sa rapeasca viata unui copil, chiar daca facea parte din neamul varcolacilor.

Dar ceva era ineregula- el trebuia sa fie un mos sprijinit intr-un baston - dupa atatia ani, insa arata ca un adolescent. Speram doar sa nu ma recunosca, altfel era mai mult ca sigura ca nu voi mai revedea rasaritul soarelui.

- Imi pare rau, dar trebuie sa pastrez locul acesta secret, asa ca va trebui sa te omor.
Scose un pumnal si se pregati sa ma loveasca cu el in inima.

- Stai! am strigat eu cat m-au tinut plamanii. Trebuia sa nascocesc ceva repede, altfel o incurcam. Esti un varcolav nu? Atunci secretul tau este in siguranta cu mine...si eu sunt o fiinta magica. Se vedea ca ii captasem atentia, deci trebuia doar sa continui. I-am spus fara sa ezit:
- Eu pot vedea fantome...

Capitolul 11. Doar o creatura a noptii

Sakura's point of view

- Eu pot vedea mortii...
Grozav, bravo Sakura! Meriti o diploma pentru cea mai proasta minciuna spusa vreodata. Era insa pe jumatate adevarat - chiar puteam sa vad spiritele, dar doar pe cele ale personelor pe care le-am ucis si asta doar cand eram vampir. Acum, ca om, nu aveam absolut nici o putere - ce urma sa fac daca avea sa ma oblige sa invoc spiritul cuiva ca sa imi demonstrez puterile? Constienta de prostia care tocmai imi iesi pe gura, am continuat sa-i urmaresc fiecare grimasa a fetei si sa deslusesc ceea ce credea. Avea o expresie indiferenta si in cele cateva momente in care in incapere se instala o liniste de nepatruns, nici un muschi de pe chipul lui nu isi schimba pozitia. Simteam ca ma prabusesc sub privirea lui atat de rece care pare sa ma studieze, astfel ca m-am simtit atat de usurata, cand imi spuse ca ma crede. Dar...am facut o mare greseala lasandu-mi garda jos.

Dintr-o miscare fulgeratoare ma lovi in crestetul capului si ma facu sa ma prabusesc la pamant. Nu imi pierdusem memoria, desi aveam ochii inchisi si nu imi miscam corpul. Astfel am reusit sa aud urmatoarele sale cuvine:
- De data asta te voi lasa in viata, dar doar pentru ca si tu m-ai salvat o data. Considera ca suntem chit si nu uita ca data viitoare nu vei mai avea sansa asta, asa ca daca vrei sa traiesti mai bine fereste-te de mine! Aaaa si apropo - mai bine ti-ai exersa minciuniile - nu te descurci prea bine.

Deodata toata caldura pe care o simtisem pana atunci in corp incepu sa dispara. Inima care cu cateva secunde in urma statea sa imi sara din piept, isi incetinii bataiile, pana cand se opri de tot. Sangele care imi fugea cu repezicine prin vene dandu-mi senzatia de caldura incepu si el sa devina rece ca gheata si sa isi incetineasca cursul. Timpul meu ca om expirase. Imediat ce transformarea era completa, pielea incepu sa ma arda de parca eram cuprinsa de flacari - insa fara fum. Simtea o multime de lovituri in inima, de para eram injunghiata cu zeci de pumnale - care insa nu imi curmau suferinta ci o sporeau. Cand durerea fu prea mare corpul meu se ridica instinctiv de pe podea, iar gatul meu uscat lasa sa ii scape un strigat de durere ascutit si plin de disperare. Coltii mei iesira afara, tamplele imi ardeau, iar venele albastrui se ivira pe sub pielea rece si alba. Din coltii ochiilor isi facura aparitia indata doua picaturi de apa rece si cristalina, fara urma de nisip, care mai apoi se rostogolira incet pe chipul meu chrispat de durere.

Probabil ca aratam destul de jalnic, caci, datorita durerii nu puteam sa imi misc nici cel mai mic muschi si nu puteam baga de seama nimic din ceea ce se intampla in jurul meu. Cu toate astea simturile mele nu inghetasera complet, astfel ca am fost capabila sa simt cum corpul imi este ridicat pe sus din locul in care intepenise si de unde nu mai vroia sa se ridice vreodata. Probabil ca am fost carata destul de departe de sala de " consiliu " , caci durerea incepu sa se diminueze, iar privirea mea incetosata deveni din ce in ce mai clara - totusi eram inca pe teritoriul varcolaciilor, asa ca nu trebuia sa ma entuziasmez prea tare. Nu peste mult timp am fost lovita de aerul rece, curat si inviorator al noptii. Desi mintea mea se bucura din plin de aceasta doza de raceala polara, corpul si pielea mea aveau mare nevoie de o sursa de caldura.

Cand am simtit sub mine pamantul , un fior rece imi strabatu corpul, iar aerul ca de gheata al noptii, care intra in doze mari in momentul cand inspiram pe gura, incepu sa imi usuce gatul. A trebuit sa astept cateva minute ca corpul meu sa isi revina dupa efort, ca mai apoi sa ma ridic in capul oaselor si sa privesc in jur. Desi vazusem locul asta doar o data si asta pe timpul zilei, mi-a fost usor sa recunosc corpul cladirii, care se inalta neagra si pustie in tacerea noptii la ceva distanta de locul in care ma aflam eu - gradina noului meu liceu - ceea ce insemna ca iesirea din barlogul varcolacilor era prin catacombele liceului History. Unde se afla mai exact, inca nu stiam, dat eram hotarata sa aflu in cel mai scurt timp. Eram prea orgolioasa sa renunt la simpla amenintare a unui pusti, fie el si mai puternic decat mine.

Pierduta printre ganduri si intrebari nu am bagat de seama ca langa piciorul meu drept statea ghemuit, tremurand din toate incheieturile, un mic ghemotoc pufos si alb, ramas din cate se pare fara cei dragi. Eram hotarata sa merg acasa - toate astea imi ajunsesera pentru o saptamana intreaga, asa ca am luat catelul in brate si am pornit cu viteza spre casa...

Am ajuns destul de rapid in fata usi de la apartamentul meu si am apasa cu putere pe clanta, insa usa era incuiata. Era cu siguranta cea mai buna zi, in care puteam sa imi uit cheile. Am rupt fara efort clanta si am impins usa lasand la ivire bezna totala si linistea mormantala din apartament. Am intrat direct in bucatarie si am luat un castron pe care l-am umplut cu apa pentru noul meu prieten - stiam sigur ca ii este sete. Apoi mi-am facut usor drum spre camera de zi, cufundata deasemenea in intuneric. Din camera mea se vedea o lumina slaba, ce ma linisti imediat cu privire la locul in care s-ar fi putut afla Sasuke. Insa cand am deschis usa am ramas intepenita in pragul usii, cu ochii atintiti asupra asternuturilor patului meu imbibate in sange inca proaspat. In creierul meu se instalara imediat zeci de idei, care mai de care mai ciudate, care au fost insa alungate de un ciocanit in geamul camerei.

M-am apropiat de fereastra si am tras traperiile lasand la iveala o cioara cu penajul negru ca smola si ochii rosii si umezi, stralucitori in lumina lunii, care batea cu ciocul ei ascutit in geam. La unul dintre picioare se vedea un mic sul de hartie legata cu o langlica rosie-sangeriu. De indata ce am deschis fereastra, cioara zbura pe umarul meu stang si isi infipse ghiarele adanc in carnea mea, apoi cand am incercat sa o indepartez iesi pe fereastra ramasa intredeschisa, lasand insa in urma mesajul pe care il purta cu ea. M-am repezit spre mica bucata de hartie care cazu pe covor si am rupt panglica care o lega lasand la iveala un scris ordonat, care semana putin cu caligrafia. Erau doar cateva cuvinte, care spuneau totusi atat de multe :
" Nici nu sti cat de surprins a fost dragul meu frate sa afle despre mine, asa ca incearca sa nu te bagi...avem mult de recuperat. Cat despre sangele de pe pat, nu iti face griji, iubitul tau inca traieste, dar nu o va mai face pentru mult timp, daca incerci in vrun fel sa ma gasesti. Vezi-ti de treaba ta! "

Furia din mine crescu pana la apogeu, alimentata si de impulsul de a lasa lacrimile sa imi inunde ochii. M-am napustit spre frigider, care era insa gol dupa criza mea de seara trecuta. Am sarit pe geamul deschis al ferestrei mele de la etajul 6 si am pornit de-a lundul strazii cu viteza specifica unui vampir. Oprindu-ma la un momentdat din fuga mea nebuneasca am atacat primul om care imi iesi in cale. Imediat ce coltii mei strapunsera carnea omului, in mintea mea incepura sa rasune plansetele unui copil. Asta ma facu sa ma opresc deindata si sa imi amintesc ca eu nu eram defapt acest monstru. Erika era insa langa mine, iar pe chipul sau catifelat coborau incet doua lacrimi cristaline. M-am apropiat de ea si mi-am cerut inca o data iertare, reanoind promisiunea facuta acum mult timp - ca o voi ajuta sa isi gaseasca parintii, ca sa poata pleca din lumea asta. Am luat-o la pas, inapoi spre casa, asigurandu-ma insa inainte ca omul pe care il atacasem se va vindeca si nu imi va divulga secretul. Erika ma urma cu pasi micuti, dar repezi, rugandu-ma sa ii povestec despre cele intamplate de la ultima noastra intalnire. Astfel am mers pana acasa, insotita de rasul sau cristalin care rasuna in pustietatea noptii...

Capitolul 12 : Amintirile a doi frati

Sasuke's poin of view

Stateam intins pe spate, privind peretii plin de mucegai, pealocuri inegriti de trecerea timpului, fortat sa raman in aceasta " camera de osepetii ", cu gratii in loc de usa si fara ferestre sau orice alta cale de iesire. Imi faceam mii de griji pentru Sakura - nu stiam cum va reactiona la cele intamplate - speram doar ca nu va face ceva prostesc. Toata noaptea ma aflasem intr-o stare de soc - tocmai aflasem ca am un frate-si ce e si mai rau era ca acesta era aliatului celei mai mare taraturi de pe pamant. Cu toate aceste ma aflam aici de bunavoie, manat de o curiozitate gigantica. Eram hotarat sa imi revad familia si sa aflu tot ce se intamplase si din fericire Itachi era deacord cu aceasta propunere nebuneasca. Dar ca sa intelegeti ma bine, sa ne intoarcem putin in trecut.

~~~Flashback ( Cu o zi in urma )~~~
Eram cufundat in asternuturile moi si parfumate ale patului, pierdut intr-un vis placut - astfel ca se intelege cat de nervos am fost cand somnul imi fu tulburat de niste batai energice si constante in usa. Saraca usa de la intrare fu aproape scose din balamale in momentul in care am deschis-o si am lasat sa isi faca aparitia un personaj total necunoscut mie. Insa aveam o senzatie vaga ca il mai vazusem inainte sau poate ca doar imi aducea foarte mult aminte de o persoana. Sincer, cu acel par negru sau mai mine spus cenusiu prins la spate, cu pielea de un alb sters, ochii negri patrunzatori si cele doua linii adanc intimarite in piele in jurul nasului, aducea foarte mult cu tatal meu in tinerete. Pentru un moment ramasese intepenit in pragul usii, apoi parca trezindu-se din vis imi intinse mana si se prezenta. La auzul numelui lui parca ma lovise un fulger si mi se taie firul. Vazand ca nu reactionez continua sa vorbeasca, insa singurele cuvinte care au ajuns la mine si mi-au ramas intiparite in minte au fost " sunt fratele tau ".

L-am poftit in camera de zi si i-am cerut sa se explice. Astfel am fost pus la curent cu cele intamplate in ultimii 30 de ani. Mama murise intr-un incendiu, in urma cu 7 ani, iar tata se recasatorise dupa cateva luni de " adanca suferinta ", cu o " domnisoara " cu 10 ani mai tanara decat el, care ii daruise o fiica. Dupa acest mic amanunt, fratele meu imi povesti cu lux de amanunte primii sai ani de viata, cand o intalni pe Sakura si se indragostise de ea...apoi, dupa trecerea unor ani grei din cauza mortii mamei, in timpul facultatii,o reintalni pe aceea floare de cires, prima sa iubire, neschimbata dupa atatia ani. Astfel ajunse la Kail si corupt de posibilitatiile pe care putea sa i le ofere nemurirea, dar si pentru ca nu accepta niciodata moarte mamei, fu de acord sa renunte la viata sa de om in favoarea unei vieti sumbre si ridicol de lunga a unui vampir. Nu reusi insa sa renunte complet la familie, asa ca le facea vizite periodice, fara ca cineva din agentia " Life after death " sa stie acest lucru. Era hotarat sa reinfinteze societatea vampirilor si sa iasa din anonimat, sa fie printre cele mai puternice fapturi de pe pamnat si sa se razbune la un moment dat pe toti cei care l-au sa sufere vreodata - inclusiv pe Sakura si poate chiar si pe mine

Eram constient ca este o nebunie, insa i-am propus un pact. Daca ma va ajuta sa imi revad familia, eu aceeptam sa ii ajut sa se razbune pe o persoana, orice persoana inafara de Sakura. Spre surprinderea mea fu de acord cu propunerea mea si astfel am ajuns sa ma pregatesc de plecare. Trebuia sa o anunt insa pe Sakura, asa ca i-am plasat un bilet pe unul din scaunele din bucatarie si am parasit apartamentul impreuna cu Itachi. Nu stiam unde voi merge si nici cand imi voi revedea familia, asa ca trebuia sa am incredere in Itachi - totusi era fratele meu.
~~~End flashback~~~

Astfel am ajuns in acesta camera sau mai bine spus carcera, asteptand reintoarcerea fratelui meu. Ei bine, macar stiam de pe acum ca punctualitatea nu este punctul lui forte...Dupa inca cteva zeci de minute de asteptare, in care somnul aproape ca ma furase cu totul, usa de la celula scarti si se izbi de peretele care mai ca statea sa cada. Itachi imi arunca in brate o cutie micuta, rostie si un cutit, imi spuse sa imi fac o rana peste care sa pun un strat subtire din continutul cutiei si sa astept ca rana sa se inchida, apoi in timp ce eu efectuam operatia, ma informa despre efectele acestui leac temporar, care imi permitea sa ies ziua la lumina soarelui - un efort nefolositor - cunosteam dinainte totul despre aceasta " potiune magica ". Ma intriga insa faptul cum de ajunse ea in mainile lui. " Nu a fost prea greu sa fur o parte din biroul lui Kail "- asta fu raspunsul pe care l-am primit si care sincer ma mira.

Am iesit alaturi de Itachi din darapanatura in care imi petrecusem noaptea si ne-am indreptat spre cartierul in care imi petrecusem copilaria. Casa in care facusem primi pasi, arata exact ca atunci cand o vazusem ultima data. Stratul de vopsea alba care invaluia fatada casei, fusese insa reinoit de curand. In batranul stejar din curte ,vechea casa pe care o constuisem in coplarie, era inca in picioare, iar gardul din lemn ce inconjura intreaga casa pastrase de-a lungul anilor desensele mele" artistice " si dorintele mele copilaresti de a-mi face o cariera din arta. In mijlocul curtii erau imprastiate o multime de jucarii si papusi, insa stapana lor nu era pe nicaieri sau cel putin eu nu o puteam vedea. Eram sigur ca daca as fi intrat in momentul acela pe usa, tata ar fi facut infart sau ar fi crezut ca a ajuns in rai, asa ca l-am trimis pe Itachi, sa inventeze o poveste, orice, numai sa previna un eventual act de violenta sau transformarea casei mele intr-un loc al crimei.

In timpul in care am fost singur am incercat sa ma bucur din plin de aceea zi frumoasa si insorita, si chiar asta am facut, pana cand am simtit ceva sau mai bine spus pe cineva sarindu-mi in spate. Instinctul imi spunea ca trebuie sa ripostez, insa suvita de par castaniu care imi atinse baza gatului, ma facu sa ma opresc si sa scap din " captivitate " intr-un mod mai grijuliu. Presupuneam ca fetita care ajunsese in momentele urmatoare in fata mea era chiar sora mea mai mica si fara ca sa o laud vrun pic, era foarte frumosa. Ochii verzi precum iarba prospata erau incadrati perfect de obrajii rotunjori si rumenii si de pletele castanii cu reflexii rosiatice. Pielea era alba si fara inperfectiunii, iar buzele rosii precum picatura de sange. Din cate se parea era o fata jucausa si inventiva, o adevarata pacoste, dar si o adevarata comoara. Am incercat sa vorbesc cu ea, cat timp am fost lasati in voia sortii, insa tot ce are un inceput are si un sfarsit, care veni pe neasteptate. Tata imi atinse umarul si ma intimpina cu un zambet larg pe fata. Parea atat de incantat...

Capitolul 13: O familie ciudata

Sasuke's point of view

Tata imi atinse umarul si ma intampina cu un zambet larg. Parea atat de fericit, incat ma intrebam ce minciuni i-a spus Itachi. Chiar daca trecerea timplului l-a schimbat, nu arata inca de 60 de ani - da asta este varsta tatalui meu. Ridurile sale au devenit mai pronuntate decat inainte, parul din ce in ce mai putin si din ce in ce mai alb, iar abdomenul destul de maricel - totusi eram sigur ca a ramas aceeasi persona pe care o stiam.

In momentul urmator m-am trezit strans in brate cu puture si ametit de vorbele de lauda pe care tata mi le acorda, flosind insa apelativul " nepotul meu ". I-am aruncat lui Itachi o privire nervosa, insa el nici nu o baga de seama - era mult prea fericit si mult prea ocupat sa se distreze pe seama mea. Intr-un final am fost invitat in casa, sa o cunosc si pe presupusa mea " bunica ", care la prima vedere parea o femeie de treba. Desi la o varsta inaintata pielea ei era aproape perfecta, alba precum laptele de cocos, parul avea o noanta interesanta de maro-rosiatic care imi aducea aminte de frunzele copacilor toamna, iar ochii sai erau verzi precum frunzele orhideei. M-a intampinat cu un zambet larg pe fata, artandu-si dintii perfecti si cu un glas placut si melancolic. Astfel am fost initiat in sanul noii mele familii, care bineintele m-a asaltat cu o tona de intrebari legate depre intreaga mea viata. A trebuit sa fiu foarte inventiv, insa am scapat destul de usor cu ajutorul lui Itachi, care refuza in locul meu invitatia la masa, facand insa promisiunea ca voi reveni cat de des posibil.

Scapat dintre cei patru pereti ai camerei de zi ma pregateam sa plec la Sakura, insa am fost oprit de fratele meu care imi reaminti ca ma va cauta intr-o zi pentru am repecta partea de intelegere. Ramas singur in mijocul cartierului, dupa ce Itachi pleca pe nesimtite am decis sa merg acasa ca un om normal, cu propiile mele picioare.Problema e ca dupa jumatate de ora de mers pe scurtura din padure, m-am ratacit. Am avut insa noroc cu luna plina care imi indruma pasii cu razele ei puternice care strabateau prin frunzel copacilor inalti di falnici, pe o carea batatorita de pasi. Eram intr-un fel sigur ca asta este drumul bun, insa m-am inselat amarnic, caci in scurt timp am dat de un fel de pestera cu multe focuri aprinse. Nu intelegem insa cine puse acele torte acolo - pestera era mult prea mica ca cineva sa doarma acolo macar. Trei pereti de stanca pe care erau gravate diverse desene si semne - mult mai urate decat cele pe care le faceam eu in copilarie si pe unul dinte perti un cap de lup, sclptat direct in stanca. Detalii sale erau incregibil de exacte, iar ochii pareau ca te urmaresc pretutindeni - aceasta sclptura cihar ca m-a lasat fara cuvinte, insa in rest totul era lipsit de inportanta. Terminand de explorat pestera am decis sa renunt la ideea mea de a ma deplasa ca un om normal si am luat-o la picior la fel de repede ca vantul. Totusi am apucat sa vad cum cineva se strecoara prin spatele meu in pestera pe care abea o parasisem, insa nu i-am acordat nici o importanta - daca ar fi spus cuiva ca a vazut un om care merge cu viteza vantului, nu l-ar fi crezut nimeni.

Sakura's point of view
~~Mai devreme, in aceeasi zi~~

Dupa o noapte in care am dormit bustean,m-am trezit mult mai in forma, dar tot fara niciun chef de mers la liceu. Soarele care intra printre jaluzele prevestea o zi la fel de frumosa ca cea anteriora, insa aerul era umed si rece - ceea ce prevestea o furtuna. Dupa sisesta de dimineata, m-am indreptat spre bucatarie pentru a lua masa. Acolo am recitit biletul lasat de Sasuke, ca sa ma asigur ca nu ar trebui sa ma ingrijorez de nimic. Atunci mi-am amintit de micul ghemotoc de blana alba care ar trebui sa fie prin preajma. Am plecat in cautarea lui, pornind bineinteles din locul in care l-am lasat aseara sa dorma - adica o perna asejata in coltul camerei de zi. Nu era acolo si nici altundeva. M-am asejat zgomotos pe canapea, am lasat capul pe spate si am inchis ochii, asteptand ca cineva sa ma trezeasca din visare. Minutele s-au scurs incet prcum un melc, insa chiar inainte sa imi pierd rabdarea si speranta, am auzi un scancet puternic, care venea dinspre...culcusul catelului. Mintea mea nu putea percepe inca faptul ca am inceput sa inebunesc de tot - acum auzeam si catei, nu numai fantome. Cu toate indoielile mele m-am apropiat de culcusul invelit in matase rosie si am observat ca materialul se pliaza ca si cand ceva ar fi asezat pe el. Am incercat sa il ating...dar mana mea nu ajungea la perna.

Asa am gasit caelusul pierdut - care nu a fost niciodata pierdut, a fost invizibil?! Ce mai insemna si asta? Atentia imi fu insa atrasa de ceasul de pe perete care arata aprpe ora 8. Eram in intarziere - iar eu urasc sa intarzi, asa ca am indesat cum am putut noul meu amic ciudat care abea se trezea in geanta si am iesit in fuga pe usa. Probabil ca nu e normal pentru o fata sa merga pe motocicleta cant e in uniforma de scola, dar mi-am incercat norocul si din fericire am ajuns intrega la liceu. Au urmat 7 ore plictisitoare, aceelasi lectii pe care le-am repetat din nou si din nou dealungul anilor. Aprope ca am iesit in fuga pe usa la terminarea orelor. Cat depre Naruto - inca o zi in care nu isi arata fata..

Ca in ziua precedenta m-am oprit in parcul din apropierea liceului, unde am lasat micul ghemotoc din geanta mea sa iasa la aer si la o plimbare printre copacii din parc. Astfel , pe cand ma odihneam la umbra unui copac, am auzit cum cineva ma striga. Am sarit in piciore ca arsa si am privit in jur...nimic, nici o persona cunoscuta. Cand eram gata sa ma asez din nou pe banca, langa mine isi facu aparitia un chip cunoscut. Naruto ma fixa cu ochii sai precum marea si incepu sa zambeasca de indata ce vazu ca iau o pozitie de lupta. Isi batea cumva joc de mine? In momentul acela mi-a trebuit toata puterea sa ma stapnesc, sa nu ii sterg zabetul acela de pe fata lui atat de finuta si delicata. Ma studie din nou din cap pana in picioare, parca pierdut in amintiri. Asteptam sa faca urmatoarea miscare, dar vazand ca ezita am decis sa spar eu gheata.

- Ce vrei de la mine? Nu ti-am incalcat teritoriul sau asa ceva, parcul e un loc public.
Cand aceste cuvite patrunsera prin zidul invizibil care il inconjura, fata lui zamareata se schimba imediat. Parea cu adevarat jignit, insa cuvintele pe care urma sa le aud nu aveau nici o urma de ura.
- Am venit sa imi cer scuze pentru cele intamplate ieri , sper ca putem face pace. Mi-am dat seama ca te-am judecat gresit, dupa ce m-am interesat despre trecutul tau si despre relatia ta cu Kail. Stiu ca vrei sa pui capat vietii acelei jigodii, iar asta e si intentia mea. Si mai stiu ca vrei sa redevi om pentru totdeauna- eu te pot ajuta. Deci ce zici , suntem aliati?

Prima data credeam ca nu am auzit bine. Eu si el - aliati? Cu o zi in urma aproape ca ma injunghiase si acum venea la mine ca sa faca pace? Cei drept aceasta alinta ar avea aventajele ei, dar oare era chiar adevarat. Eram hotarata sa imi incerc norocul cand am realizat ca el nu arata de varsta pe care o are.
- Mai intai trebuie sa imi spui ce fel de creaura esti tu? Ar trbui sa ai 85 de ani, insa tu arati de 18- poti sa imi explici asta?
Urma o luga istorisire din viata lui, din care am aflat ca mama lui era varcolac, insa tatal vampir. Era o anomalie a naturii - o corcitura. Jumatate vampir, jumatate varcolac. Isi putea contola transformarile in varcolac, insa avea nevoie permanenta de sange ca sa traiasca. Nu avea la dispozitie o eternitate precum un vampir normal - viata lui era limitata, nici macar el nu stia daca intr-o zi se va transforma pur si simplu in cenusa. De aceea decise ca trebuie sa isi razbune familia inaine sa ii sune ceasul. Lucurile deveneau din ce in ce mai compicate, acum aflase si de existenta unei creaturi asemenea lui. Cu toate asta am decis sa il ajut si i-am aceepta propunerea. De acum incolo aveam inca o persona care sa ma ajute in lupta mea cu viata - inca un prieten adevarat.

Dupa ce am stabil niste conditii si urmatorul loc de intalnire, m-am indreptat din nou spre scola - imi uitasem motocicleta in parcare.Drumul pana acasa a fost foarte lung din cauza blocajurilor din trafic, asa ca am ajuns acasa aproape la ora cinei. Fix la timp pentru a putea urmari in voie furtuna care incepu peste jumatate de ora. Pe cer aparura darele luminoase ale fulgelor, urmatete de sunetul puternic al fratelui sau tunetul, ce rasuna in puiestate precum un ecou plin de durere. Vantul batea cu putere, iar copacii prinsi de pala de vant se miscau dintr-o parte in alta precum niste marionate controlate de un papusar invizibil. Frunzele lor imbibate cu apa ploii se prindeau de ferestre precum niste tatoaje, iar picaturile de ploaie reci loveau cu repeziciune asfaltul cald. Pentru mine furtuna era o simfonie pe care as fi ascultat-o zile intregi. Totul era asa de frumos, iar dupa furtuna pamantul imi parea mult mai pur si mai bun. Intotdeauna mi-a placut sa compar stropii de ploie cu niste balerine care danseaza in lumina reflectoarelor - reprezentata de fulgere, iar la sfarsitul dansului cerul explodeaza in ropote de aplauze - reprezentate de tunet.

Am fost insa trezita din visarea mea de usa de la intrare, care se deschise...