Lacrimi însângerate

Oficial, sunt cea mai groaznica persoana, alaturi de "fantastica" mea profa de geografie. Ma rog, asta e o alta problema. Ideea principala e ca luni dau teza la romana, marti la istorie, iar joi la mate, deci nu stiu cand voi mai scrie. Cel mai porbabil, weekend-ul viitor. Serios acum, 3 teze in 4 zile? E legal asa ceva? =]] Ma rog, revenim la fic.

Elianna: Ma bucur ca iti place. In legatura cu ideea, ei bine, cred ca ne-am gandit la acelasi lucru, insa eu o sa aduc niste fapte mai interesante pe parcurs. Sper ca vor fi si originale, desi ma indoiesc. In zilele noastre, nimic nu mai e original 100% =]] Oricum, multumesc ca citesti kiss

Capitolul, ei bine, nu prea imi place cum a iesit. Mi se pare putin aiurea, poate chiar si lipsit de sens in unele momente. Asta voi decideti.

P.S 1: Ma gandeam sa schimb titlul fic-ului in "Minti periculoase". Va astept parerile. Daca nu va place titlul propus, voi ramane la acesta. Nu uitati, vreau pareri sincere.
P.S 2: Capitol necorectat. Imi cer scuze pentru greseli kiss

Citire placuta:

Capitolul 8

Le-am dictat subiectul. Era unul mare si lat ce nu era atat de usor. Noaptea trecuta pot spune ca am invatat mai multe la anatomie decat am facut-o in toti anii. Nu puteam sa vin aici, sa par autoritara, si de fapt sa nu fiu in stare sa spun doua vorbe. As fi fost mai mult decat fraiera. Atatea batai de cap pentru o singura misiune…

Priveam cu atentie intreaga clasa. Se pare ca toti scriau, ceea ce m-a uimit intr-un oarecare fel. Nu ma asteptam sa aiba habar de ceva, avand in vedere ca isi permiteau sa fumeze, sa bea, si sa reproduca scene dintr-un film interzis minorilor in scoala.

Drept sa spun, am incercat ani intregi sa inteleg fiinta umana, incluzandu-ma si pe mine, insa de cele mai multe ori ma izbeam de un singur lucru: “Nu era posibil.”. Intalneam mentalitati, perspective diferite, o logica diferita de alta. De fiecare data cand abordam un subiect gaseam o opinie diferita de restul. Nu ii invinovatesc. Fiecare persoana are propriile sale principii dupa care se ghideaza. Fiecare este cu logica sa, mai mult sau mai putin normala. Niciodata nu am catalogat o persoana dupa mentalitate, mi s-a parut superficial. De fapt, niciodata nu mi-am permis sa cataloghez pe cineva. Fiecare fiinta are multe masti; pe unele le arata, iar pe altele le tin inchise undeva intr-un loc inaccesibil.

Revin din starea de visare in care am picat, si le spun elevilor ca timpul s-a scurs. Nu au ripostat, ceea ce m-a uimit din nou. M-am plimbat printre randuri adunand foile pe care erau insirate destul de multe idei. Eram curioasa sa vad ce au scris. Poate ca au mentalitati diferite, insa anatomia este un lucru cert, ce nu poate fi schimbat sau privit din mai multe puncte de vedere. Dupa cum ma asteptam cineva mi-a pus o intrebare destul de anormala, spun eu: “Sunteti noua profesoara?”.

Puteam fi sigura ca au inteles asta inca de gand am intrat in clasa cu catalogul si de cand le-am dat acea lucrare. Nu era evident? Oare trebuia sa imi pun in frunte un abtipild pe care sa scriu “profesoara”? Nu cred ca era cazul sa apelez la asta. I-am raspuns acelui elev cu un simplu “Da.” si un zambet micut. Mi-a zambit la randul sau, iar apoi le-a spus colegilor sai un lucru ce m-a lasat fara cuvinte:

-Baieti, domnul director ne-a indeplinit dorinta!

Nu intelegeam la ce se referea. Oare chiar isi doreau sa invete si nu aveau de la cine? Oare nu sunt atat de distrusi pe cat par? Poate astfel se explica si de ce au scris cu totii la lucrare, insa gandurile mele pozitive dispar in momentul in care baiatul continua:

-Ne-a adus o “jucarie”!

Nu m-a uimit nici faptul ca poate sa foloseasca un cuvant la figurat, si nici ca i-a trecut asa ceva prin cap, ci doar faptul ca ei chiar si-au permis sa ii ceara asa ceva directorului. In momentul acela, totul era clar, nu mai aveam nicio urma de indoiala: erau o generatie de copii lipsiti de respect si de judecata. Granita dintre moralitate si imoralitate a fost inlaturata de mult timp, acum ramanand doar a doua parte.
In unele moment imi doresc sa fiu genul de persoana care sa poata sa isi tina gura atunci cand trebuie si sa gandeasca de doua ori inainte sa spuna ceva. Si de data aceasta ironia imi conducea fiecare celula a corpului. Il priveam dispretuitor, iar el imi zambea smecher. Puteam jura ca l-as fi batut daca nu ne aflam pe teritoriul lui. Pana la urma, asta era. Eram doar eu impotriva lui si a prietenilor sai. Nu aveam sanse de castig.

-Scumpule, i-am spus eu cu sarcasm, ma uimeste faptul ca ai reusit sa legi doua cuvinte fara sa iti sopteasca cineva ceva. Oricat de mult ti-ar placea ca directorul sa-ti fi adus o “papusa” de joaca, tot ti-ar fi adus-o degeaba. Se vede dupa pantalonasii tai ca nu ai fi stiut ce sa faci cu ea.

Zambetul ii piere si se aseaza resemnat in banca. Intreaga clasa era cu ochii pe noi, insa niciunul nu era surprins, cel putin, asa pareau. Am asezat lucrarile pe catedra, iar apoi le-am spus sa citeasca cate ceva din manualul de anatomie. Nu aveam chef de nimic, deci nu ma prea omoram cu predatul sau alte lucruri de genul asta. Eram plictisita, fara pic de energie. Totul se derula cu incetinitorul, iar ceasul acela blestemat nu indraznea sa se mai miste; cel putin, asa mi se parea mie.

In timp ce ei citeau, m-am apropiat de fereastra, daca se putea numi asa. Tocul acesteia era “ornat” cu graffitty-uri, iar geamul era fisurat. Daca ar fi intrat cineva nou aici, ca si mine, ar fi crezut ca asta e inchisoare, nu o institutie scolara. Exteriorul pare atat de normal, dar cand ajungi sa cunosti interiorul, sa cunosti componentele si sa inspiri atmosfera, totul se prabuseste. In momentul acela, ai trecut de granita ce delimita aparenta de esenta.

Am dat usor draperia -rupta in doua- la o parte. Priveam curtea scolii in care se aflau doi baieti pe motociclete. Si-au aprins o tigara, si-au luat rucsacurile si au intrat in cladire. Speram din tot sufletul sa nu fie in clasa asta, ma rugam la Dumnezeu ca macar o data sa imi asculte rugaciunea, insa, ca de fiecare data, El nu tine cu mine. Toata credinta pe care o aveam atunci s-a dus pe apa sambetei, totul s-a incheiat aici. Gata cu rugaciunile, gata cu speranta. De acum in colo voi merge pe noroc. Cel putin, stiu ca din asta am cu nemiluita, avand in vedere ca nu eram decedata pana acum.

Aud usa trantindu-se si ii vedeam pe cei doi cum se asezau in banca. Poate ca nu am apucat eu sa traiesc foarte mult alaturi de parintii mei, dar m-au invatat sa salut atunci cand intru intr-o sala in care se mai afla si alte persoane. Poate ca eram si am fost non-conformista, insa asta nu ma scuza niciodata. De fapt, nu m-am bazat niciodata pe asta.

Mi-am dres usor glasul, dandu-le celor doi de inteles ca nu sunt singuri in incapere. Nu stiu de ce, dar ma asteptam sa ma salute, sa isi ceara scuze pentru intarziere, insa nu au facut-o. Nici macar nu stiu de ce ma mir, cine se aseamana se aduna.
-Doresti ceva, papusa?

Intrebarea a venit din partea unuia dintre baieti. Parul negru, ochii sai adancii, tenul lipsit de imperfectiuni si corpul bine lucrat dadeau de inteles ca era intruchiparea tipului perfect, din punct de vedere fizic. Mental, cred ca se situeaza undeva intre prost si mediocru.

Nervii imi erau intinsi la maxim. Nu stiu cum, dar au reusit sa ma scoata din sarite doar in treizeci de minute. In capul meu se derulau fel de fel de injuraturi, de moduri in care l-as putea ucide. Eram o asasina ce lucra pentru FBI, pana la urma. Un glont in cap, niste sabii infipte in inima, niste amprente personale facute cu cutitul, ar arata atat de bine pe corpul sau de copil lipsit de scrupule.Incercam sa imi aleg cu atentie cuvintele. Daca as fi avut arma lui Marie, probabil el ar fi fost undeva in iad pe vremea asta.

-“Papusa”? il intreb eu ironizandu-l, radicand o spranceana. De cand iti permiti tu sa numesti “papusa” un cadru didactic?

-De cand cadrele didactice sunt scapate din bordel? ma intreaba el cu un zambet smecher, ca si cum ar fi spus “Sah-mat”.

-Din aceeasi perioada din care baietii au devenit animalele de companie ale femeilor, i-am raspuns eu sigura pe mine.

Nu a mai comentat nimic, insa puteam auzi cum ambii baieti au murmurat ceva de genul: “Inca mai e aici?”. Nu intelegeam la ce se refereau. De ce nu as mai fi aici? Doar nu aveau impresia ca imi voi lua “catrafusele”, asa cum le spunea Marie, si voi da bir cu fugitii, nu? Asta e o noua provocare pentru mine, pe care o accept cu cea mai mare placere. Fie ca voi castiga, fie ca voi pierde, nu conteaza, caci cel mai important lucru este ca am avut curajul sa intru intr-un joc in care norocul este singura regula.

Deschid catalogul si incep sa fac prezenta. Eram curioasa sa aflu numele fetei roscate, celor doi care au intarziat, si pe al baiatului acela care m-a facut “jucarie”. Erau multe nume complicate, greu de retinut, insa le-am retinut pe cele ce ma interesau. Fata roscata se numea Karin, baiatul acela se numea Gaara.

Brunetul ce a insinuat ca as fi o dama de companie raspundea la numele Sasuke, iar prietenul sau blond, cu ochii albastrii, cu un corp la fel de lucrat ca al celuilalt raspundea la numele Naruto.

Erau doi tipi destul de interesanti, carora li se potrivea acel caracter indiferent. Naruto si Sasuke Uzumaki…

Deci, m-ai dat pe spate, surprinzându-mă într-un mod foarte plăcut . Faza idolatrizată de mine al acestui minunat capitol, a fost discuţia destul de aprinsă a celor doi .

Bordel, animale de companie ? Ce mai discuţie... atât de direct şi de josnic, venind din partea lui Sasuke . Măcar dacă îşi folosea creierul, dar ce să-i faci dacă ultimul neuron s-a sinucis din cauza singurătăţii ?

Vai, vai, şi iar vai pentru bietul brunet . Sinceră să fiu, dacă aş fi în locul Sakurei presupun că i-aş fi trântit o palmă peste faţă !

Mi-au plăcut toate capitolele nu mult, ci extrem de mult . Singurul lucru care m-a întristat, a fost moartea lui Itachi . Chiar dacă a murit acum doi ani, îmi pare sincer extrem de rău, deoarece el este personajul meu preferat şi care mă caracterizează, din tot animeul .

Poate vei înfăptui o minune şi, îl vei readuce la viaţă . Până atunci spor la idei şi, sper că mă vei putea anunţa printr-un mesaj privat când pui următorul capitol...

Heii.

Mersi de anunt si imi cer scuze ca am ajuns atat de tarziu si am mai si ratat un capitol.
Off.. mii de scuze. :(
Capitolele... geniale. Mi-au placut. In sfarsit Sasuke Lacrimi însângerate - Pagina 2 947835

hmm

Lacrimi însângerate - Pagina 2 2573201749

Imi place povestea si astept urmatoarele capitole, cu nerabdare. Stiu ca ai multe idei, scrii frumos. Imi placeeee.
Sper sa ma mai anunti.
Succes in continuare !
Lacrimi însângerate - Pagina 2 78717

Editttt :

Am citit iar ultimul capitol pentru ca mi-a placut prea multtt.
Mi-au placut atat de mult fazele cu Sasuke. Lacrimi însângerate - Pagina 2 2573201749

Astept cu nerabdare niste momente frumoase intre cei doi.
Hai cu nextul ! Lacrimi însângerate - Pagina 2 78717

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Mar 18 Dec 2012, 22:07

Bunaaa, scumpo a hug

In primul rand vreau sa zic ca imi pare atat de rau ca nu ti-am citit mai devreme ficul. E foarte frumos! Ai o descriere foarte ampla si complexa, mai ales cea a sentimentelor.
Cum am zis si la fic-ul lunii, dintr-o ideea foarte comuna ti-a iesit ceva original, cu multe lucruri noi, diferite si cu niste personaje foarte... cum sa zic... trecute prin viata.
Regret prin ce trece Sakura, imi inchipui cat de greu ii este, avand in vedere ca toti cei dragi i-au murit. E naspa... Apreciez la ea ca nu se lasa calcata in picioare de viata si ca ea totusi continua. L-a razbunat pe Itachi, nu s-a sinucis la prima ocazie, si continua sa lupte. Deasemenea, Hinata m-a impresionat prin taria ei de caracter, nu ma asteptam sa fie mama, nici prin gand nu imi trecea. Imi pare rau de ea, dar totusi acum are de cine sa fie mandra.
In alta ordine de idei, Sasuke e cam nesimtit si foarte, dar foarte sexi :x Imi place autoritatea Sakurei si recunosc ca eram sigura ca avea sa ii dea replica oricarui comentariu insipid. Hihihi. Dar sa stii ca eu sunt curioasa sa vad ce se intampla, ahhh, si era sa uit. Imi place ca faci capitolele foarte lungi, ai o bila alba din partea mea. Referitor la next, ar trebui sa il postezi, acusica se face o luna :o3 Bafta la ultimile zile de scoala. medii cat mai mari a hug

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Dum 23 Dec 2012, 00:22

Va multumesc mult pentru comentarii. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare.
Aneta, ma bucur extrem de mult ca iti place fic-ul meu. Nu ma asteptam sa treci pe aici. Sper sa citesti in continuare si sa iti placa a hug

Claudia: Wow, ai citit de doua ori? Uhm, inima imi bate foarte tare. M-ai emotionat. Ma bucur sa aud pareri pozitive despre fic-ul meu. Sper ca vei citi in continuare. kiss

Andreea: Nu mi-am imaginat niciodata ca vei trece pe aici si ca iti va placea. Ma bucur enorm ca iti place. In vacanta voi veni cu capitolele mult mai repede. Sper sa reusesc sa aduc unul la doua zile. Vom vedea kiss

Nu stiu cat de stralucit e acest capitol. Asta imi veti spune voi.Citire placuta a hug

Capitolul 9

Lacrimi însângerate - Pagina 2 Tumblrlxclpz5s9p1qgrgbf

Priveam geamul in speranta ca timpul va trece mai repede, iar eu puteam scapa din locul asta infect si plin de copii idio*i. Eram uimita de tot ceea ce ma inconjura. Ma asteptam, intr-un oarecare mod sa am parte de o astfel de primire, insa nu ma asteptam sa fie atat de rea. Toti erau doar o apa si un pamant, ce veneau la scoala doar pentru a se amuza, pentru a-si bate joc si probabil pentru a avea parte de niste momente lipsite de palavragelile parintilor; asta daca parintii aveau autoritate asupra lor, desi ma indoiesc. Trebuia sa fie frumos sa treiesti pe spatele altcuiva, sa nu fii nevoit sa faci ceva pentru a fi fericit. Asta imi transmiteau. Nu aveau niciun fel de retinere in a te insulta, chiar daca erai mai inalt in “grad” decat ei. Nu tineau cont de reguli, faceau totul dupa bunul plac. Frumoasa viata, n-am ce zice.

Oare le lipsea ceva, cu exceptia neuronilor? Nu cred. Erau imbracati bine si aici ma refer la baieti, pentru ca acele carpe pe care le purtau fetele nu puteau fi numite haine. Erau niste simple petice, puse in dorul lenii pe corp pentru a nu primi o amenda pentru exchibitionism. Totul era aiurea.

Eram sigura de un lucru: nu ne vom intelege bine. Ura era reciproca, nu ne simpatizam, deci nu vom convietui prea bine. Stiam deja ca asta se va intampla, stiam ce va urma, deci nu trebuia sa fiu surprinsa. Cu toate astea, inca speram la o minune, si anume ca ma voi intelege cu ei. Slabe sanse! Atitudinea lor lasa de dorit, insa apreciam un lucru: erau uniti. Puteam fi sigura ca nu ma voi intelege cu fetele, nu m-am inteles niciodata cu damele de companie ce “presteaza” gratis. De unde stiam ca ele se incadrau in aceasta categorie? Era clar ca lumina zilei. Era pentru prima oara in viata mea cand catalogam niste persoane inainte de a le cunoaste. Totusi, eram sigura ca ceea ce credeam era corect. Cum baietii se folosesc de fete, atunci eu in mod sigur voi fi urata de la luna si pana inapoi.

Le cercetam cu atentie privirile: unii erau plictisiti, altii si mai plictisitii, iar altii erau pe cale sa adoarma. Cata politete venita din partea lor! Roscata aceea, Karin, se uita provocator la Sasuke, rasucindu-si o suvita de par si muscandu-si buza inferioara. El se uita pervers la ea, dar in acelasi timp puteam jura ca dezgustul era si el prezent in acel zambet. Puteau fi mai complicati de atat? Probabil. Mai decenti? In niciun caz.

Am pufnit dispretuitor si bineinteles ca privirile ironice nu puteau lipsi. Ma examinau si probabil ma comparau cu un specimen scapat dintr-un laborator al NASA. Era clar, deliram.
Sunetul dulce al clopotelului s-a auzit intr-un final. Am luat catalogul si geanta de pe catedra si am pasit cu pasi apasati spre usa, dar nu intainte de a le spune elevilor ca in urmatoarea ora voi incepe sa predau. Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu cativa ani ca voi ajunge sa spun acea replica, probabil as fi declansat un ras isteric si plin de sarcasm. Nici macar eu nu m-as fi crezut in stare de asa ceva. Trebuia sa existe ceva ce eu sa nu pot face? Nu, in niciun caz. Asta nu s-ar fi putut intampla!

O astept pe coridor pe Hinata, iar intr-un final iese si ea din clasa de vis-à-vis. Era pentru prima oara in viata mea cand o vedeam pe Hinata enervata la maxim. Pasii apasati, pe care ea nu ii facea de obicei, se auzeau pe holul plin de elevi. Da, era plin, si cu toate acestea, sunetul tocurilor Hinatei tot acoperea acel zgomot. Baietii si fetele se dadeau la o parte, facandu-ne drum liber asemenea unor vedete de la Hollywood.

Mi-am dat ochii peste cap pentru a mia oara ziua aceasta. “Cat de rau poate fi?” era intrebarea pe care mi-am pus-o inainte sa pasesc in acea clasa blestemata. Acum am aflat raspunsul: nu era rau, ci foarte rau. Chicotele si fluieraturile celor din jur imi creau o stare de disconfort pe care nu am mai simtit-o de ceva timp, cativa ani chiar. Situatia era clara pentru mine. Voi avea o viata grea de acum inainte.

Imi blestemam decizia pe care am luat-o doar pentru a arata ca nu mi-e frica de nimic. De ce trebuia sa accept eu misiunea asta? De ce trebuia sa fiu eu atat de incaptanata? Nu puteam fi calma ca Hin, organizata, nu puteam eu sa meditez inainte si mai apoi sa actionez? Nu, cum sa fac eu asa ceva. Doar sunt Sakura, asasina ce ucide cu sange rece, fiara fiarelor, cre*ina cre*inelor. Cat de patetic!

Am tresarit brusc cand m-am trezit din starea de visare in care picasem. Hinata era in urma mea cu doi sau trei pasi, iar mana ei o strangea pe a mea, impiedicandu-ma astfel sa inaintez. Am intrebat-o ce s-a intamplat, iar ea a scos un chicot gingas printre buze. Ma uitam confuza la ea, iar ea se amuza in continuare. Probabil aveam o privire haioasa, altfel nu imi explic. Ma ruga sa o duc cu masina acasa, pentru ca e extenuata si a venit pe jos la scoala. I-am zambit dulce si i-am spus ca o voi duce acasa cu siguranta. Ne-am urcat in masina si am plecat.

Am stat doar o ora in scoala aceea infecta si deja m-am saturat. Am din nou acea stare de as lovi pe oricine care mi-ar iesi in cale. Norocul meu este ca Hinata ma insoteste, iar in ea nu as da niciodata. E sora pe care mereu mi-am dorit-o, dar nu am avut-o. Mi-a fost alaturi inca de cand am pornit amandoua pe acest drum gravat cu asasinate, arme si lacrimi; lacrimi insangerate ce se scurgeau pe obrajii victimelor, urmand ca mai apoi sa fie varsate pe pistolul ce le-a adus sfarsitul. Tragic…

Hinata mi-a spus sa opresc masina, iar eu m-am uitat la ea. Eram in mijlocul unui camp fara urma de fiinta umana in jur, iar o padure deasa si infricosatoare se zarea la cativa kilometri. Ce dracu a apucat-o? I-am pus si ei aceasta intrebare si mi-a dat un raspuns simplu, dar, in acelasi timp, al naibii de incurcat: “Doar opreste si nu pune intrebari.” . Din nou, eram confuza. Ce avea de gand sa faca?

Am oprit masina si am coborat din ea. Priveam peisajul sumbru desprins din cele mai negre cosmaruri. Era inca lumina, dar acea padure in care s-ar fi putut comite o crima, fara ca cineva sa afle de ea, te baga in sperieti. Cel putin, asupra mea, acest efect il avea. Ma uit la Hin ce privea in zare foarte ganditoare. A patit ceva? Oare la ce se gandeste? La Kiley, la parintii ei ce au abandonat-o imediat ce au aflat de sarcina neasteptata, la viata in general? Multe intrebari, putine raspunsuri. Ii observam mainile-i tremurande ce se odihneau pe langa ei corpul ei de zana. Abia acum am observat frumusetea naturala si neobisnuita cu care a fost inzestrata.

Pentru cateva momente nu am mai privit-o; s-ar fi simtit stanjenita. Totusi, nu pot sa nu ma intreb: “De ce m-a adus aici?”. Puteam vorbi in liniste si acasa, sau intr-o cafenea, sau pur si simplu in masina.

M-am intors din nou spre ea, hotarata sa aflu motivul pentru care am oprit aici. M-am rasucit, asteptandu-ma sa o vad in acelasi loc, cu aceeasi privire fixa pe care o avea inainte. Nu era acolo. M-am uitat in stanga, insa am observat doar campul, in spate nu avea cum sa fie, in fata nu era, deci ultima varianta era partea dreapta. Nu avea unde sa dispara dintr-o data. Mi-am intors capul spre est, iar fruntea mea era lipita de un metal rece in forma de cerc: un pistol. Am intalnit o privire rece, o pereche de ochi rosii, un trup lipsit de constiinta in acele momente, cu mana tremuranda asezata pe pistol, acesta fiind la randul sau asezat pe fruntea mea.

-Hinata?!

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Dum 23 Dec 2012, 00:55

Heii.
Iata-ma, in sfarsit, am fost mai rapida.
Da, am citit capitolul ala de 2 ori, a fost prea genial, si acum cred ca o voi face din nou cu acesta. :O
Sunt in soc. Hinata ii pune pistolul la cap ? Dar de ce ? :O
O doamne, atat de genial. Deabia astept urmatorul capitoooool :x
M-ai uimit total. Placut. Si in plus.. ai evoluat mult cu scrisul.
Ma atrage mult mai mult si imi place.
Povestea ta devine foarte captivanta.

Succes in continuare si hai repejor cu, capitolul.
Sper ca ma veni anunta. :x

P.S: sunt pe telefon, deci scuze daca am vreo greseala.

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Dum 23 Dec 2012, 13:34

Bunaaa, honey a hug

Multumesc de anunt si chiar imi pare rau ca nu sunt prima, dar abi acum cateva minute m-am trezit lough

e asa bine in vacanta

si nu trebuie sa fii uimita ca iti citesc ficul si imi place, scrii foarte frumos si chiar regret ca nu am dat de el mai devreme.
Imi imaginez cum se simtea Sakura in acea clasa de copii de bani gata, cu baieti foarte perversi si fete ... mm. se intelege. Ma intreb ce legatura are Sasuke cu moartea celor care l-au omorit pe Itachi; e ciudat pentru ca nu gasesc niciun punct comun intre ei.
Hmm, din cate am inteles Sakura are clasa lui Sasuke si Hinata clasa lui Naruto, ma intreb ce replici de 'smecher' a mai avut si el, clar nu foarte bune.
Sunt total surprinsa de finalul capitolului. Hinata?! Eu nu cred, nu are logica, dar sper sa ma lamuresti in urmatorul capitol care dupa zisele tale, va veni imediat.
Ma intreb cum se vor indragosti ei doi, desi sunt sigura ca nu vor avea un contact de alta natura decat dupa multa vreme. In orice caz, astept next-ul! Sarbatori fericite a hug

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Dum 23 Dec 2012, 15:43

Sakura... huh, păi se pare că a răsuflat uşurată, poate puţin enervată, dar măcar a scăpat de acei imbec*li... Sărăcuţa de ea, şi nu doresc să ştiu ce nervi o vor apuca atunci când se va gândi că se va reîntâlni cu acei puştani ce par mai degrabă nişte huligani perverşi...

Hinata ? Nici nu ştiu de ce mă obosesc să rămân surprinsă, dar totuşi... cine pe cine vrea să ucidă ? Hinata pe Sakura sau Hinata doreşte să se sinucidă ? Oricum, nu mi-ar fi aşa de dor de Hinata, recunosc !

Îţi mulţumesc foarte mult că mi-ai trimis mesajul privat şi, te rog să continui !

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Dum 23 Dec 2012, 16:08

Heii Imi pare asa de rau ca nu am trecut eu prrima pe la acest fic pentru ca pur si simplu :
1.E genial !
2.E super fascinant !
3.E mega incredibil !
Sper sa pui nextul repede ca daca nu si

Oricum poti sa ma anunti si pe mine ?

NEXT !!!!!!!

Lav te iubeste !
JA NE <3!

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Mar 25 Dec 2012, 14:52

Heii, scuze ca aterizez asa tarziu, Insa imi place mult ficul tau.
Totusi de ce a trabuit ca Itachi sa moara? Nu e drept. Il vreau pe Itachi in viata.
In orice caz imi place mult de Sakura, adik are o personalitate super, Hinata la fel.
Iar cat despre treaba cu profele, e misto ideea, insa acei elevi, defapt nici nu se pot numi asa, sunt fara control, adica aia e chair scoala sau vreun bar?
Iar cat despre ultimul capitol, ce a apucat-o pe hinata? Adica parca ele erau cele mai bune prietene? De ce vera sa ii faca rau Sakurei? Cu ce i-a gresit.
Vreau sa aflu !!! Curiozitatea asta, suspansul asta, nu ma lasa in pace.
In orice caz scrii foarte frumos, sti la legi bine ideile, e un fic foarte bine pus la punct.
Are detoate, suspans, drama, comedie. E genial.
Il incadrezi frumos in pagina, si mie imi e usor sa il citesc, insa imi place mult ca ai capitole lungi.
Deci, sper sa ne aduci nextul curand, pt ca e un fic foarte frumos, si chiar merita.

Hello, copilasi. Imi pare rau ca ajung atat de tarziu si cu un capitol atat de plictisitor. Am avut niste probleme tehnice, iar in legatura cu capitolele, ei bine, sper ca vor veni mai repede. Vor mai fi un capitol sau doua mai plictisitoare, iar pe urma: SasuSaku la putere!! =)) Click pe numarul capitolului pentru a asculta melodia acestuia. Daca se termina si nu ati finalizat capitolul, atunci sa-i dati un repet. Sper sa se potriveasca cu actiunea textului. Eu zic ca se potriveste cat de cat. Ma rog. Imi cer scuze pentru descrierea sentimentala. Cred ca nu este prezenta in doze prea mari X_X

Claudia: Ma bucur foarte mult ca imi citesti fic-ul si, de asemenea, ma bucur ca am evoluat. Sper sa o fac in continuare si sa imi citesti fic-ul pana la capat. Nu prea cred ca se va intampla, dar asta e :)) Merci pentru comentariu kiss

Andreea: Stiu ca exista nelamuriri in privinta capitolului anterior, insa sper ca se vor clarifica in acesta. Probabil vor aparea alte nelamuriri, dar si acestea vor fi clarificate la un moment dat. Mi-au venit cateva idei, insa nu stiu cat de originale vor fi. Iti multumesc ca citesti. Sper ca o vei face pana la sfarsit, desi ma indoiesc. kiss

Aneta: Mie Hinata imi este draga, deci nu sunt sigura daca o voi omori sau nu. Totusi, voi vedea ce voi face pe parcurs. Iti multumesc ca citesti kiss

Lav.Punct :3 : Aww, acestea au fost niste cuvinte prea mari pentru fic-ul meu prapadit. Ma bucur ca iti place. Sigur ca te voi anunta. Iti multumesc ca citesti kiss

Roxii [Iron Maiden]: Uff, ma bucur ca ai trecut pe aici. Iti voi ramane datoare. Ma bucur ca iti place fic-ul meu, chiar nu ma asteptam. Sper ca vei citi in continuare kiss

Capitolul 10

Lacrimi însângerate - Pagina 2 Possessedz

Tot corpul imi tremura, iar in mintea mea se derulau imagini ce imi transmiteau un sentiment de frica, de dezgust, de nervozitate; toate aceste sentimente erau accentuate de situatia in care ma aflam, dar si de faptul ca ma gandeam la moduri in care as putea sa o aduc pe Hin a mea inapoi. Gandeam, dar degeaba. Imi era prea frica. Imi era teama ca ea va pune stapanire pe prietena mea, ca ma va condamna la o moarte crunta. Oare acesta imi era sfarsitul? Voi muri intr-un loc rupt de umanitate? Voi ajunge doar un fir de praf in bataia vantului acesta naprasnic? Voi fi doar o amintire pe care toti o vor uita? Posibil.

Nu puteam crede ca Hin a mea este manevrata de ea, de acel spirit care traieste pentru a lua fericirea oamenilor. Ma durea sa o vad o simpla marioneta in mainile unui papusar ce nu apartine acestei lumi, ce nu este capabil sa simta afectiune fata de ceva sau cineva. Era posedata de Catherine, iar eu nu puteam face nimic, eram prea lasa.
Nu eram in stare sa fac nimic pentru cea mai buna prietena a mea, pentru cea care m-a incurajat atunci cand nu mai aveam pe nimeni, pentru singura fiinta ce mi-a fost alaturi la bine si la greu. Ea a fost primul copil care a venit la mine si mi-a spus “Buna” atunci cand am fost recrutata in randurile agentilor FBI. Mi-a fost alaturi cand imi pierdeam noptile plangand pe la colturi dupa parintii mei, a fost singura care mi-a spus ca in aceasta lume dura, daca ai inima esti luat de prost si batjocorit. Avea dreptate. Pe atunci obisnuiam sa ma las influentata de cei din jur, incercam sa le fac pe plac tuturor doar pentru a ma putea integra. Lipsa atentiei ma afecta, ma durea, ma ingrozea. Atunci am invatat ce inseamna cu adevart lacrimile, pentru ce sunt ele defapt. Erau doar un mod de a te elibera de durerea ce te apasa, te faceau uman, insa erau si un pas facut pe drumul slabiciunilor. Totul era amar si sarat, nimic nu mai era dulce cu exceptia sangelui ce se scurgea din corpurile victimelor.

Hinata, sau mai bine spus Catherine avea arma asezata pe tampla mea si nu dadea niciun semn ca ma va lasa sa scap cu viata. Ochii ii erau rosii iar focul iadului era reflectat in pupilele dilatate. Acum corpul Hinatei era posedat doar de sufletul acelei umbre, pentru ca asta era Catherine: umbra ce punea stapanire pe corpul Hinatei atunci cand vrea ea. Poate daca nu ar fi facut acel pact, in acel moment acum ar fi fost libera, ar fi fost o persoana normala cu un singur suflet. Insa asta se intampla cand treci prin momente incrancenate, iar ultima sansa a ta este acel pact nenoro**t. Intelegerea dintre ea si diavol nu va pica decat atunci cand Hin va fi ucisa de cineva, de un apropiat al ei. Cred ca ura din toata fiinta ei clipa in care a fost de accord cu asta, insa nimeni nu mai poate da timpul inapoi, nici macar diavolul.

Ce puteam sa fac acum? Sa astept? De fapt, ce as putea astepta? Moartea probabil. Zilele de nastere ale cunoscutilor au trecut de mult timp, deci nu as avea ce astepta. Eventual sarabatorile, dar nu sunt sigura ca ma vor prinde vie. Era clar, deliram, insa exista si un lucru bun: frica disparea incetul cu incetul, deci puteam gandi logic, insa nu o faceam. Preferam sa imi amintesc de niste lucruri neimportante in acest moment.

-De ce nu ne lasi in pace? De ce nu dispari odata si nu ne lasi sa ne traim vietile ca niste persoane civilizate? Nu poti sa te cari? La dracu! –izbucnisem dintr-o data, eram exasperata. Gandurile ma macinau, nu imi dadeau pace si de aceea am luat-o razna. Proasta miscare! -

-Sakura, naiva Sakura, spuse Catherine, dezaproband din cap folosindu-se de trupul Hinatei. Inca nu ai inteles ca eu nu voi disparea niciodata, ca o voi poseda pe Hinata chiar si in iad? Nu ai priceput ca nu veti scapa niciodata de mine? Spuse ea afisand un zambet mai mult decat ironic.

-Cum adica?! Am sarit eu ca arsa. O data cu moartea Hinatei vei disparea, vei ajunge o pulbere de praf ce va fi inspirata de restul umbrelor. –Un ras malefic si plin de sarcasm s-a strecurat printre acele buze rozalii ale prietenei mele.-

-Este adevarat ca as putea sa dispar, insa stii foarte bine ca imi voi lua talpasita doar daca o persoana apropiata o va ucide pe mironosita asta. Iti da impresia ca tu sau Kiley o veti putea omori? Fii serioasa. Nu se va intampla si esti constienta de acest lucru. Nu ti-ai putea omori cea mai buna prietena si nici copila aia propria mama. Cine altcineva ar putea sa comita o crima atat de josnica? Poate violatorul ce a lasat-o insarcinata, insa nu voi pieri niciodata. Nu ai inteles ca umbrele nu dispar? Ca noi vom fi cu voi oriunde, fie ca vreti fie ca nu? Pana si tu esti posedata de o umbra, insa nu ai facut acel pact, drept urmare nu ai ajuns o marioneta, spre deosebire de prietena ta.

Nu o mai suportam! Nervii imi erau intinsi la maxim, insa daca faceam vreo miscare puteam sa imi iau adio de la viata. De ce trebuia sa fie totul atat de complicat? De ce tocmai acum? Nu putea sa stea linistita si sa ne lase in pace? Ce intrebare stupida, normal ca nu. E o ucenica ce a trait pana acum in iad, aceea era casa ei. De ce ne-ar fi lasat in pace? Eram doar niste papusi pentru ea. Chiar daca nu se afla in corpul meu, viata mea depindea de ea. Daca se enerva, Hin a mea disparea, Catherine ii lua locul, ma impusca, ma termina, o omora si pe Hinata, ultima fiind Kiley. Game over! Sakura, Hinata si Kiley au pierdut, umbra a castigat! Ce final idio*.

-Stii ce nu inteleg? De ce inca o mai tii alaturi? Intreba ea spargand acea liniste apasatoare.

Nu intelegeam la ce se referea. De ce nu as mai tine-o? Pentru ca e posedata de o umbra, pentru ca asta a fost singura cale de a-si salva fiica? Am intrebat-o si pe ea acest lucru, iar raspunsul a fost bizar:

-Asa e, tu inca nu stii adevarata poveste a Hinatei, dar nici eu nu ti-o voi spune. Te voi lasa sa traiesti acum, amuzandu-ma in continuare pe seama acestei povesti, care, presimt eu, nu va avea un final atat de fericit pe cat ti-ai dori.

Nu am mai apucat sa o intreb nimic deoarece culoarea ochilor Hinatei s-a schimbat, semn ca sufletul sau era inapoi in trupul ei. Arma i-a cazut din mana, iar ea mai avea putin si se prabusea daca nu o prindeam la timp. Jur ca nenoro**ta aceea mi-o va plati scump! Voi avea eu grija de asta. Movalia tremura din toate incheieturile, iar lacrimile sale se adunasera in colturile ochilor. Ceva o oprea sa le lase sa curga, probabil demnitatea. Am imbratisat-o strans, spunandu-i ca voi fi mereu alaturi de ea, indiferent de circumstante. Si-a strans bratele in jurul meu ca un copil mic si… si-a cerut scuze?! Scuze pentru ce? Nu mi-a gresit cu nimic. Eu ar trebui sa fiu cea care isi cere scuze, pentru ca eu nu am fost alaturi de ea in unele momente. M-am gandit sa las discutia asta pe mai tarziu, asa ca am intrebat-o, totusi, de ce a trebuit sa venim pana aici? Mi-a spus ca trebuie sa rezolvam unele lucruri la resedinta unui mafiot, iar un avion va trebui sa aterizeze aici pentru a ne lua. Stiam ce inseamna “trebuia sa rezolvam unele lucruri”: un alt asasinat. Mi-am indreptat privirea spre cer, iar un avion de culoare neagra se afla in campul meu visual. O luam iar de la capat?

Oh my God, de ce nu ti-as citi ficul pana la capat? lough

Umm, eu cred ca o sa ai destule idei bune, incat sa imi pastrez interesul fata de acest fic, iar in legatura cu noul capitol; acum am inteles de ce a facut Hinata gestul ala. Interesant, sunt curioasa cum va evolua acest fapt, nu cred ca Hinata va fi ucisa, eventual ar ajunge intr-un punct critic, iar ea ar ruga-o pe Sakura cu disperare sa o ucida. Poate din cauza ca posedarile vor fi tot mai dese si mai violente, iar copila Hinatei va avea de indurat. Ohh, si uitasem de Sasuke si Naruto. Sunt curioasa sa vad ce se va intampla cu ei. Omg, vreau sa mai rad la replicile celor doi: Sakura si Sasuke, sunt atat de amuzanti.
Mm, ai grija pe viitor la timpurile verbale. In capitolul asta ai avut si prezent si trecut, in rest a fost okai.
Astept capitolul urmator, sper sa vina repede. a hug

Heii, mersi pentru mesaj. Interesant capitol, acum am inteles ce se intampla si cu Hinata. Ei bine, nu ma asteptam la asta, la aceasta umbra "Catherine".. o idee foarte originala.
In legatura cu raspunsul tau la commentariu; cum sa nu-ti citesc fic-ul ?
Sigur ca o voi face, pana la sfarsit. Imi place prea mult si vad ca ai foarte multe idei, ceea ce e bine, ma face sa citesc cu mult interes povestea ta.
Sunt curioasa ce se va intampla in continuare, astept capitolul urmator cat mai curand.
Lacrimi însângerate - Pagina 2 78717

Hmp, mulțumesc din suflet că m-ai anunțat și, chiar îmi pare rău că am trecut atât de târziu și pe la tine. Da, nu am nici o scuză, recunosc, dar am uitat...

Iartă-mă te rog, dacă poți, iar dacă ai putea, m-ai face foarte fericită. Of, de ce toată lumea o place pe Hinata ? Eu una o detest, e cel mai patetic personaj din anime, trebuie să recunosc, dar gusturile diferă de la o persoană la alta.

Chestia aceea ce a posedat-o pe brunetă a vrut să o omoare pe rozalie ? Numai să încerce a doua oară, că este de ajuns pentru a-mi da un impuls ca să o termin dintr-o lovitură !

Ei bine, mai am încă multe de spus, însă mă opresc doar aici, căci de nu m-aș opri, aș scrie până mâine și tot nu m-aș plictisi ! Îți mulțumesc foarte mullt pentru mesajul privat și, nu m-ar deranja dacă ai continua cu el...

Hei

Off, de când nu am mai trecut pe la fic-ul tău. :( Am pierdut ceva capitole, ce-i drept, însă le-am citit acum pe toate, fără să mă opresc şi cu o dorinţă de a citi în continuare. Mi-a părut rău că am ajuns la ultimul capitol şi menţionez de acum că abia aştept să îl postezi pe următorul.
Nu mă aşteptam să evoluezi atât de mult, iar fic-ul este atât de frumos. Nici nu am cuvinte. Are amuzament, doamne, nişte replici epice, prea bine gândite.

Citat :: Mental, cred ca se situeaza undeva intre prost si mediocru.

Asta m-a cucerit, jur. Am început să râd, ceea ce nu mi s-a întâmplat la vreun fic până acum. Chiar am rămas plăcut surprinsă, meriţi pe deplin rangul de scriitor.
Acum, repet, abia aştept următorul capitol şi sper să mă anunţi şi pe mine când îl postezi. Mult succes în continuare! kiss

WOw :O. capitolul asta ma lasat gura-casca..cum adica Hinata e posedata?!
Beata Sakura.Biata Hinata...sper sa fie totul bine..daca aceea fantoma le va face ceva
ma jur eu ca o so bat pana nu mai poate..sarecele..
oricum capitolul a fost genial, acesta este ficul meu preferat si as vrea sa ma anunti cand pui nextu

te pwp :**
Shannaro!

Deci, pot sa spun ca-mi place la nebunie ficul tau happy2

Vaaai, 'umbra' aceea sau cum o fi a incercat s-o omoare pe Sakura?! huh?

Atata` ii trebuie sa mai incerce pana si o singura data ca are de-aface cu mine! biciuitor

Revenind, ma asteptam sa gasesc un alt capitol si 'BAM!', nu mai era nici unul! lough

Pai, eu sper sa vii cu nextul repede pentru ca simt ca nu mai pot astepta... waiting

Si sa ma anunti si pe mine daca vrei rusinos

Te pupacesc kiss

Claudia :] a scris:: Capitolul 10

Tot corpul imi tremura, iar in mintea mea se derulau imagini ce imi transmiteau un sentiment de frica, de dezgust, de nervozitate; toate aceste sentimente erau accentuate de situatia in care ma aflam, dar si de faptul ca ma gandeam la moduri in care as putea sa o aduc pe Hin a mea inapoi. Gandeam, dar degeaba. Imi era prea frica. Imi era teama ca ea va pune stapanire pe prietena mea, ca ma va condamna la o moarte crunta. Oare acesta imi era sfarsitul? Voi muri intr-un loc rupt de umanitate? Voi ajunge doar un fir de praf in bataia vantului acesta naprasnic? Voi fi doar o amintire pe care toti o vor uita? Posibil. [Aici ai pus prea multe intrebari, una dupa alta, hai sa reformulam: Oare sfarsitul imi era sa mor intr-un loc rupt de umanitate, ajungand un fir de praf in bataia naprasnica a vantului? Nu voiam sa fiu o amintire pe care toti o vor uita. Mie imi suna mult mai bine, dar tie?]
Nu puteam crede ca Hin a mea este [Pana acum ai scris la trecut, corect ar fi 'era'] manevrata de ea, de acel spirit care traieste [traia] pentru a lua fericirea oamenilor. Ma durea sa o vad o simpla marioneta in mainile unui papusar ce nu apartine acestei lumi, ce nu este [era] capabil sa simta afectiune fata de ceva sau cineva. Era posedata de Catherine, iar eu nu puteam face nimic, eram prea lasa.
Nu eram in stare sa fac nimic pentru cea mai buna prietena a mea, pentru cea care m-a incurajat atunci cand nu mai aveam pe nimeni, pentru singura fiinta ce mi-a fost alaturi la bine si la greu. Ea a fost primul copil care a venit la mine si mi-a spus “Buna” atunci cand am fost recrutata in randurile agentilor FBI. Mi-a fost alaturi cand imi pierdeam noptile plangand pe la colturi dupa parintii mei, a fost singura care mi-a spus ca in aceasta lume dura, daca ai inima esti luat de prost si batjocorit. Avea dreptate. Pe atunci obisnuiam sa ma las influentata de cei din jur, incercam sa le fac pe plac tuturor doar pentru a ma putea integra. Lipsa atentiei ma afecta, ma durea, ma ingrozea. Atunci am invatat ce inseamna cu adevart lacrimile, pentru ce sunt ele defapt [de fapt]. Erau doar un mod de a te elibera de durerea ce te apasa, te faceau uman, insa erau si un pas facut pe drumul slabiciunilor. Totul era amar si sarat, nimic nu mai era dulce cu exceptia sangelui ce se scurgea din corpurile victimelor.

Hinata, sau mai bine spus Catherine avea arma asezata pe tampla mea si nu dadea niciun semn ca ma va lasa sa scap cu viata. Ochii ii erau rosii iar focul iadului era reflectat in pupilele dilatate. ~~Acum~~ corpul Hinatei era posedat doar de sufletul acelei umbre, pentru ca asta era Catherine: umbra ce punea stapanire pe corpul Hinatei atunci cand vrea ea. [Nu te-ai exprimat tocmai gresit, dar te-ai repetat, sa reformulam: Corpul Hinatei era posedat de Catherine, umbra ce o stapanea pe bruneta ori decate ori voia ea.] Poate daca nu ar fi facut acel pact, in acel moment acum ar fi fost libera, ar fi fost o persoana normala cu un singur suflet. [O repetitie, si-o greseala gramaticala, corect ar fi: Poate daca nu ar fi facut acel pact, atunci ar fi fost libera, o persoana normala cu un singur suflet] Insa asta se intampla cand treci prin momente incrancenate, iar ultima sansa a ta este acel pact nenoro**t. Intelegerea dintre ea si diavol nu va pica [nu avea sa pice] decat atunci cand Hin va fi [avea sa fie]ucisa de cineva, de un apropiat al ei. Cred ca ura din toata fiinta ei [virgula] clipa in care a fost de accord [de acord] cu asta, insa nimeni nu mai poate [nu mai putea] da timpul inapoi, nici macar diavolul.

Ce puteam sa fac ~~acum~~? [virgula] Sa astept? De fapt, ce as putea [puteam] astepta? Moartea probabil. Zilele de nastere ale cunoscutilor au trecut [trecusera] de mult timp, deci nu as avea [aveam] ce astepta. Eventual sarabatorile, dar nu sunt [eram] sigura ca ma vor prinde vie. Era clar, deliram, insa exista si un lucru bun: frica disparea incetul cu incetul, deci puteam gandi logic, insa nu o faceam. Preferam sa imi amintesc de niste lucruri neimportante in acest moment.

-De ce nu ne lasi in pace? De ce nu dispari odata si nu ne lasi sa ne traim vietile ca niste persoane civilizate? Nu poti sa te cari? La dracu! –izbucnisem dintr-o data, eram exasperata. Gandurile ma macinau, nu imi dadeau pace si de aceea am luat-o razna. [virgula] Proasta miscare! - [Liniile de pauza le poti folosi doar atunci cand intervii in replica, apoi o continui, aici nu ai continuat-o, nu isi aveau rostul.]

-Sakura, naiva Sakura, [linie de pauza]spuse Catherine, dezaproband din cap folosindu-se de trupul Hinatei.[linie de pauza] Inca nu ai inteles ca eu nu voi disparea niciodata, ca o voi poseda pe Hinata chiar si in iad? Nu ai priceput ca nu veti scapa niciodata de mine? Spuse ea afisand un zambet mai mult decat ironic.

-Cum adica?! Am sarit eu ca arsa. O data [odata] cu moartea Hinatei vei disparea, vei ajunge o pulbere de praf ce va fi inspirata de restul umbrelor. –Un ras malefic si plin de sarcasm s-a strecurat printre acele buze rozalii ale prietenei mele.- [Fara acele linii de pauza]

-Este adevarat ca as putea sa dispar, insa stii foarte bine ca imi voi lua talpasita doar daca o persoana apropiata o va ucide pe mironosita asta. Iti da impresia ca tu sau Kiley o veti putea omori? Fii serioasa. Nu se va intampla si esti constienta de acest lucru. Nu ti-ai putea omori cea mai buna prietena si nici copila aia [virgula] propria mama. Cine altcineva ar putea sa comita o crima atat de josnica? Poate violatorul ce a lasat-o insarcinata, insa nu voi pieri niciodata. Nu ai inteles ca umbrele nu dispar? Ca noi vom fi cu voi oriunde, fie ca vreti [virgula] fie ca nu? Pana si tu esti posedata de o umbra, insa nu ai facut acel pact, drept urmare nu ai ajuns o marioneta, spre deosebire de prietena ta.

Nu o mai suportam! Nervii imi erau intinsi la maxim, insa daca faceam vreo miscare puteam sa imi iau adio de la viata. De ce trebuia sa fie totul atat de complicat? De ce tocmai acum? Nu putea sa stea linistita si sa ne lase in pace? Ce intrebare stupida, normal ca nu. E o ucenica ce a trait pana acum in iad, aceea era casa ei. De ce ne-ar fi lasat in pace? Eram doar niste papusi pentru ea. Chiar daca nu se afla in corpul meu, viata mea depindea de ea. Daca se enerva, Hin a mea disparea, Catherine ii lua locul, ma impusca, ma termina, o omora si pe Hinata, ultima fiind Kiley. Game over! Sakura, Hinata si Kiley au pierdut, umbra a castigat! Ce final idio*.

-Stii ce nu inteleg? De ce inca o mai tii alaturi? Intreba ea [virgula] spargand acea liniste apasatoare.

Nu intelegeam la ce se referea. De ce nu as mai tine-o? Pentru ca e posedata de o umbra, pentru ca asta a fost singura cale de a-si salva fiica? Am intrebat-o si pe ea acest lucru, iar raspunsul a fost bizar:

-Asa e, tu inca nu stii adevarata poveste a Hinatei, dar nici eu nu ti-o voi spune. Te voi lasa sa traiesti acum, amuzandu-ma in continuare pe seama acestei povesti, care, presimt eu, nu va avea un final atat de fericit pe cat ti-ai dori.

Nu am mai apucat sa o intreb nimic [virgula] deoarece culoarea ochilor Hinatei s-a schimbat, semn ca sufletul sau era inapoi in trupul ei. Arma i-a cazut din mana, iar ea mai avea putin si se prabusea daca nu o prindeam la timp. Jur ca nenoro**ta aceea mi-o va plati scump! Voi avea eu grija de asta. Movalia tremura din toate incheieturile, iar lacrimile sale se adunasera in colturile ochilor. Ceva o oprea sa le lase sa curga, probabil demnitatea. Am imbratisat-o strans, spunandu-i ca voi fi mereu alaturi de ea, indiferent de circumstante. Si-a strans bratele in jurul meu ca un copil mic si… si-a cerut scuze?! Scuze pentru ce? Nu mi-a gresit cu nimic. Eu ar trebui sa fiu cea care isi cere scuze, pentru ca eu nu am fost alaturi de ea in unele momente. M-am gandit sa las discutia asta pe mai tarziu, asa ca am intrebat-o, totusi, de ce a trebuit sa venim pana aici? Mi-a spus ca trebuie sa rezolvam unele lucruri la resedinta unui mafiot, iar un avion va trebui sa aterizeze aici pentru a ne lua. Stiam ce inseamna “trebuia sa rezolvam unele lucruri”: un alt asasinat. Mi-am indreptat privirea spre cer, iar un avion de culoare neagra se afla in campul meu visual. [vizual] O luam iar de la capat?

Okai, am terminat de corectat capitolul. Din cate ai observat nu ai prea multe greseli, insa fii mare atenta la timpurile verbale, continua sa scrii la trecuta, e mai simplu si nu risti atat de mult sa gresesti.

Titlul nu este cine stie ce de atragator, insa se potriveste cu ideea fic-ului, prin urmare e okai.

Ideea imi place foarte mult, am spus asta si la fic-ul lunii. De la o idee destul de intalnita, a ajuns la una originala, dar pana intr-un anumit punct. In ultimul capitol a aparut acea entitate, umbra, cum i-ai spus tu, eu o iau ca pe un demon. Nu admit ca nu e interesanta, insa nu foarte originala. Vezi tu, chestiile astea care pun stapanire pe un suflet in momentul cand fac un pact, sunt intalnite, cel putin eu am citit cel putin trei-patru ficuri de genul. Ar fi original, daca tu ai ucide-o pe Hinata in fic, sa fie ucisa de una din cele doua 'solutii', sau cine stie, poate ai alte idei, poate vrei sa ne surprinzi prin altceva.

Descrierea pe care o ai este frumoasa, insa ai tendinta sa te repeti cu anumite stari, sentimente. Descrierea sentimentala am regasit-o in fiecare capitol, asta fiind un lucru bun, iar sentimentele mi le-ai transmis, insa nu tot timpul. Sa iti spun ceva, poate daca nu asculti o melodie sad, cu un anumit mesaj, nu ai cum sa ii faci pe cititori sa simta ceea ce vrei tu sa le transmiti. Melancolia ajuta uneori. Anyway, iti spun asta doar ca sa iti imbunatatesti descrierea.

Actiunea si dialogul sunt la locul lor, desi as prefera ca unele replici sa le gandesti mai bine, sa fii mai sigura pe tine.

Nu uita:

-evita sa pui prea multe intrebari si nu scurta propozitiile;
-scrie doar la timpul trecut;
-adauga ceva mai original in continuarea ficului;
-nu mai pune poze la inceput de capitol, mie una nu imi plac, dar e alegerea ta daca ma vei asculta sau nu;
-imbunatateste-ti descrierea sentimentala;
-ai grija la exprimare si la repetitiile urate;
-zambeste.

Andreea: Iti multumesc mult pentru critica. Ma ajuta foarte multa, insa stii ca puteai fi mai dura de atat. Sper ca am evoluat macar putin. Stiu ca descrierea sentimental ma bate, deci sper ca nu am fost superficiala in acest capitol. kiss

Claudia: Ma bucur ca am reusit sa iti pastrez interesul pentru acest fic, in ciudata faptului ca nu au existat moment SasuSaku pana acum. Vor veni si ele cat de curand. kiss

Aneta: Te voi anunta, nu-ti face griji. Ma bucur ca iti place fic-ul meu. Nu ai habar cat de fericita ma faci citindu-l, atat tu, cat si restul. Inseamna mult pentru mine. Am planuri mari cu Hinata, deci nu va disparea din peisaj, imi pare rau ca te dezamagesc : ))

Lissa : Uff, ma bucur ca ai reusit sa ajungi si pe aici. Nu conteaza ca nu ai mai citit, important pentru mine este ca ai facut-o acum. Ma bucur ca am mai evoluat, insa eu nu sunt multumita. Sper ca voi fi la un moment dat. Sigur ca te voi anunta kiss

Sakura.PinkyFlower : Genial? Nu cred : )) Ma bucur ca este fic-ul tau preferat, chiar nu ma asteptam sa spui asta. Iti multumesc ca citesti in continuare

Love.Is.Magic: Sigur de voi anunta. Ma bucur ca citesti kiss

P.S: Pentru cei ce au uitat, Christian este seful celor doua fete. Va aparea in acest capitol si nu am vrut sa fiti confuzi in legatura cu acest personaj : ))

Capitolul 11

“Cuvintele nesemnificative erau arse, foaia pe care erau insiruite fiind cuprinsa de flacari. Scrumul plutea usor in aer, ajungand intr-un final pe pamantul uscat. Bucatica de hartie facea parte din trecut acum, la fel si cuvintele amenintatoare ce ii erau adresate unei fetite de cativa anisori. Chipul matur si brazdat de zgarieturi, gandurile bolnave, actiunile cugetate si pasii hotarati ascundeau o varsta frageda, un suflet tanar trecut prin viata. Asasinarile si sinuciderile erau singurele imagini pe care le putea vedea. Era singura, iar nimic mai rau de atat nu exista. In jurul ei erau doar niste marionette coordonate de papusarul suprem. Ce li se ordona, aia executau. Erau rupti de realitate si lipsiti de ratiune si de orgoliu. Prefacatoria era cuvantul ce gazduia mintile pericuoase ale unor psihopati.“

Cuvintele fie moarte, fie vii erau asternute pe liniile caietului. Un cuvant scris insemna o noua lacrima varsata, o alta dovada ca eram incapabila in a intelege sentimentele unei parti din mine. Broboanele sarate imi alunecau pe obraji, urmand sa se depuna pe trairile unui suflet, trairi asezate pe o foaie de hartie, conturate cu cearneala albastra. Erau niste simple ganduri pe care le-am dedus din comportamentul unei persoane dragi mie; inchisa in ea, rupta de realitate, asa putea fi descrisa persoana al carei spirit zacea in fiecare celula a corpului meu. Nu am fost pregatita sa o ajut, am lasat-o sa plece fara a-i spune ca poate conta pe mine. I-am dovedit din nou ca am fost o lasa, ca nu am avut curajul de a patrunde in viata ei pentru a o ajuta. Resemnata am trait cu speranta ca ar putea sa ma ierte la un moment dat, insa nu am mai avut sansa de a purta o conversatie cu ea. Am asteptat momentul in care o voi revedea, insa in zadar. Era limpede ca acea intalnire plina de reprosuri, de lacrimi varsate, de marturisiri imbibate in dezamagiri si regrete, a fost ultima.

Glasul Hinatei m-a facut sa tresar. Am lasat stiloul pe caiet, acesta urmand sa fie inchis. Lacrimile curgeau in voie pe obrajii mei rosii. Doar curgeau, ma eliberam de tot ce insemna regret. Nu plangeam infundat, cu sughituri, doar lacrimam. Simteam acea nevoie de a ramane puternica, voiam sa fiu tare, sa arat ca nimeni si nimic nu ma poate dobori. Nu am stiut daca avea vreo importanta faptul ca regretam, insa toata teoria asta bazata pe deceptii si minciuni imi provoca o stare de indiferenta. Cu fiecare clipa trecuta deveneam aceeasi persoana rece pe care credeam ca o pot inlatura. Nu mai simteam afectiune fata de nimeni, voiam sa ma evapor incet, sa dispar, cu gandul ca doar faceam umbra pamantului. Nu aveam o menire, eram lasata de pamant pentru ca predecesorii mei sa isi ispaseasca pedepsele prin mine. Eram si eu, la randul meu, o marioneta controlata de spiritele lasate libere, in bataia vantului.

M-am ridicat de pe fotoliul ce se afla in elicopterul pilotat de Christian. Mai aveam putin si ajungeam la casa unuia dintre cei mari traficanti de carne vie. Urma sa il executam, ca mai apoi sa fie lasat in propria lui casa si sa aranjam lucrurile in asa fel incat sa se creada ca el s-a sinucis. Cadavrul nu il puteam lua, pentru ca astfel partenerii sai si-ar da seama ca le-am aflat ascunzatoarea si ar pleca. Ar urma alte luni in care ne-am chinui sa le aflam noul sediu, alte luni in care mai multi oameni nevionavti ar fi putut fi omorati. Nu puteam risca. In fond, nu erau vietile noastre in joc, ci ale lor. Nu ne permiteam sa pierdem timpul degeaba.

-Sunteti gata, fetelor? –a intrebat Christian uitandu-se la noi.- Mai avem putin si ajungem.
-Unde vei ateriza? - intreba Hinata sceptica- Casa traficantului se afla in mijlocul New York-ului. Stii, orasul ala plin de cladiri inalte, unde abia ai loc sa parchezi o masina, ii spuse Hinata cu o fata de milioane si gesticuland din maini.
-Cine a spus ca voi ateriza? ii raspunse barbatul cu un zambet tamp pe fata.

-Doar nu ai de gand sa ne pui in brate niste parasute si sa ne arunci din avion, nu? A intrebat Hin foarte amuzata pe seama lucrului pe care tocmai l-a spus.

Christian a zambit smecher, in semn de confirmare. Prietena mea a inceput sa repete intruna cuvantul “nu” ceea ce mi-a provocat un ras isteric, in ciuda faptului ca inca eram melancolica. De cand o stiu, Hinatei i-a fost frica sa sara de la inaltimi, lucru anormal pentru o persoana ce face prezentari de moda pe acoperisurile zgarie-norilor. Cine ar putea sa o inteleaga? Eu in niciun caz. Era o ciudata, ca mine, poate de asta eram si prietene atat de bune.

Nu am dat importanta discutiei dintre Christian si Hinata, caci stiam deja cine va castiga aceasta lupta, in care singurele arme erau cuvintele. Atuul sefului era ca stia sa o santajeze si sa foloseasca cuvintele cu dublu-sens. Cand Hin credea ca a invins, el ii dadea peste nas si intorcea totul in favoarea lui. Eram obisnuita cu aceste contraziceri dintre ei, fapt pentru care puteam sa spun de pe acum ce urma sa se intample. Finalul, bineinteles, nu era pe placul movaliei, insa se impaca rapid cu gandul. Pana la urma, “de ce iti e mai frica nu scapi” , iar ea era ferm convinsa ca cel ce a nascocit zicala aceasta a avut mare dreptate.

M-am indreptat spre cubloul avionului in speranta ca timpul va trece mai repede si voi uita de mancarimile pe care mi le provoca acest costum negru, din piele pe care tocmai l-am imbracat. M-am asezat in fata micului geam, sprijinindu-mi palmele de acesta, respiratia mea lovindu-se de acesta, imaginea de afara devenind neclara.

Era noapte, iar intregul invelis plumburiu, ce ocrotea pamantul, era strapuns de luminile avionului. Totul era sumbru, peisajul fiind parca desprins dintr-un abis intunecat unde isi faceau veacul creaturile tainice. Vantul batea destul de tare, avand in vedere suieratul ce scapa prin garnitura geamului. Desi era inoptat, norii conturau un chip de copil, cu ochii mici si parul in vant. Trasaturile fine se puteau observa cu usurinta, cel putin asa credeam. Poate aberam din nou, poate visam din nou cu ochii deschisi. Cunosteam acea imagine, acel chip al acelui baietel mai exact. Obisnuia sa mi se arate in fiecare cosmar pe care il aveam dupa moartea lui Itachi. Aceleasi cuvinte mi le repeta mereu, aceleasi cuvinte ce le puteam asemana cu o speranta, speranta lui: “Salveaza-ma...”. Imi tot dadea de inteles ca viata lui atarna de decizia mea. Totul era pus pe umerii mei, totul era in mainile mele. Eu eram cea care decidea soarta tuturor din nou. Cosmaruri blestemate!

Mi-am luat privirea de la acel chip pe care l-am recunoscut imediat, indreptandu-ma spre Hinata care se chinuia sa isi prinda curelusele de la parasuta. I-am urmat examplul, eu miscandu-ma mai rapid ca ea, din simplul motiv ca eram calma, iar mainile nu imi tremurau. Am ajutat-o si pe ea, astfel incat sa fim gata cand Christian ne va spune ca suntem in apropierea cladirii unde locuia urmmatoarea noastra victima.

-Fetelor, ne-a spus seful. Am primit o informatie in care eram avertizat de faptul ca prin preajma vor fi si cei doi ale caror dosare vi le-am aratat. V-ati uitat peste ele, nu-i asa? –Am aprobat instinctiv din cap, desi nici nu am pus mana pe dosarul respectiv. Stiam eu ca trebuia sa mai fac ceva important, insa abia acum mi-am amintit.- Off, ofta barbatul. Banuiam eu ca nici nu v-ati atins de ele. In orice caz, daca vedeti persoane suspecte, luati-le si aduceti-le la sediu. Trebuie sa aflam cat mai multe lucruri despre acesti traficanti. Este foarte serios, nu admit nicio greseala din partea voastra.

Eu si Hinata l-am aprobat din nou, cu o expresie serioasa pe chip. Aveam intr-un final sa ii intalnesc pe cei ce mi-au usurat munca, omorandu-i pe cei ce au programat moartea sotului meu. Aveam sa ii privesc pe cei carora ar trebui sa le multumesc, insa, in acelasi timp, pe cei ce vor muri intr-o inchisoare idioata. Nu stiam de care parte sa fiu, totul era in ceata.

Am auzit semnalul dat de sef si imediat am deschis usa avionului, vantul puternic indemnandu-ma sa imi intorc fata spre interiorul avionului. Hinata probabil incerca sa se incurajeze singura, insa nu a mai avut timp de asta pentru ca am tras-o de mana si am sarit din avion. Eram in cadere libera, la un moment dat deschizandu-ne parasutele. Incetul cu incetul, cladirea pe care trebuia sa aterizam se marea, dandu-ne de inteles ca ne apropiam de destinatie, o puteam numi si asa.

Imediat ce am simtit acoperisul din sticla sub picioarele mele, am stiut ca suntem in siguranta. Ne aflam pe una din cele mai mari cladiri ale New-York-ului. Alte cladiri zvelte se puteau zari. Mi-am dat vesta, ce sustinea parasuta, jos, indreptandu-ma spre marginea cladirii, neluand in seama rugamintile Hinei de a nu ma apropia de aceasta. Ardeam de nerabdare sa vad tot ce misca de la aceasta inaltime. Voiam sa simt vantul batandu-mi prin par, sa simt acea adrenalina ce imi curgea prin vene.

Mi-am plecat privirea, o stare de ameteala cuprinzandu-ma brusc. Iubeam sa privesc totul de la inaltime, sa simt ca totul e al meu, ca in aceasta lume proprie pot face ce vreau, pot actiona cum doresc, fara a pune vietile altora in pericol. Imi placea senzatia de putere, de autoritate. Eram in varf, conduceam, insa asta era doar o iluzie in care traiam doar eu, eu si persoana melancolica ce zacea in trupul meu rece si insensibil. Ii vedeam pe cei ce se strecurau printre masinile prost parcate, erau grabiti, desi era seara. Eram intr-un oras ce nu dormea niciodata, deci asta nu ar trebui sa ma surprinda. Totul parea atat de mic de aici, atat de nesemnificativ. Aberam din nou.

Hinata s-a apropiat cu teama de mine, tragandu-ma de maneca si spunandu-mi un singur: “Hai!”. Avea dreptate, trebuia sa ne ocupam de cineva acum si nu puteam pierde vremea degeaba. Am urmat-o cu grija, incercand sa nu spargem sticla din care era realizat acest acoperis. Tocurile cui provocau un zgomot destul de enervant pentru urechile mele sensibile.

-Si ce ai de gand sa faci cu Deidara? am intrebat eu incercand sa port o conversatie si sa scap de senzatia de disconfort pe care o aveam.
-Oh, am uitat complet de asta, mi-a raspuns ea dandu-si o palma peste frunte. Nu stiu, a continuat. Probabil voi accepta acea invitatie in oras si de acolo, cum va vrea Dumnezeu.

As fi vrut sa o intreb de ce e atat de indecisa, insa nu am mai avut timp. Dupa calculele Hinatei eram fix deasupra camerei traficantului. Mi-am scos pistolul din botine, l-am incarcat, fiind pregatita de ceea ce avea sa urmeze. Hin a facut acelasi lucru. Am mai dorit sa o intreb daca este pregatita, insa nu am apucat caci ea mi-a pus mana la gura, spunandu-mi sa tac si sa ma uit in jos. I-am urmat sfatul, uitandu-ma prin geam. Singurul lucru bun la acoperisul acesta era ca puteam vedea ceea ce se intampla in camera. Traficantul pe care trebuia sa il executam era intins pe jos, batut fiind de doi baieti inalti ce aveau niste zambete triumfatoare pe fete. In momentul in care si-au intors fetele spre televizorul aprins i-am recunoscut. Erau ei. L-au pus pe barbat pe fotoliul din fata obiectului electrocasnic ce ilustra un documentar istoric si au iesit din camera in liniste.

Hinata se uita confuza la mine. Nici eu nu intelegeam mare lucru, insa in mod sigur intelegeam mai multe lucruri decat ea. Acum totul incepea sa se lege. Am folosit inelul cu diamant pentru a taia sticla si pentru a patrunde in camera de hotel. Era o incapere aranjata cu bun gust. Pe o noptiera erau asezate niste fotografii din care nu recunosteam pe nimeni. Movalia scotocea printre cartile si dosarele ce se aflau pe o masa, incercand sa afle cat mai multe lucruri. M-am apropiat de fotoliul pe care era asezat barbatul, dorind sa aflu daca mai era in viata. I-am privit chipul plin de sange si bratele ce ii erau pline de lovituri, una atragandu-mi atentia; era cea mai evidenta dintre toate, fiind aflata pe stern. I-am luat pulsul, constatand ca este mort. Probabil acea lovitura a fost suficient de puternica incat sa ii opreasca inima.

Totusi, nu intelegeam un lucru: de ce acest om a fost ucis de Sasuke si Naruto?

Hellauu, darling a hug

In sfarsit ai decis si tu sa aduci nextul, si inca ce luung este. Nu cred caa as avea rabdare sa scriu atat de mult, la un moment dat incep sa ma plictisesc si imi dispare cheful asa prin surprindere. lough

Anyway, apreciez faptul ca ai tinut cont de sfaturile mele, am vazut ca ti-ai 'retusat' greselile si nu ai mai pus intrebari repetate, foarte multe, de altfel, propozitiile au fost lungi si mult mai complexe decat inainte, greseala timpurilor verbale a disparut, ai scris doar la timpul trecut. Foarte bine pana aici. Descrierea a fost okai, desi se poate si mai bine. Nu te 'infunda', ca sa zic asa, prea tare in ea, ia-o usurel.
Si acum in legatura cu ideea. Mama, eu as muri daca ar trebui sa sar cu parasuta de la mii de metri inaltime, daca nu mai mult. Atac de panica din prima, fara discutii.
M-a amuzat faza cu taierea sticlei cu inelul de diamant. Nu stiu, dar mi-a adus aminte atat de bine de 'Spioancele'. Chiar mi-e dor de acele desene, exceptand faptul ca pare ciudat, mie chiar imi placeau lough

Sunt si eu curioasa in legatura cu uciderea acelui personaj, de catre Sasuke si Naruto, ce aveau oare de impartit? Cat de misteriosi pot fi. Sunt nerabdatoare sa vad cum vei contura aceasta idee frumoasa si cum vei face acest fic, mai spre final, unul de dragoste. Cuplul SasuSaku, suna asa frumos, nu?

Hei.

Mersi de mesaj. Oh, doamne. Tu ma omori. Mi-a placut asa de mult. Cum a zis si Andreea, faza cu inelul chiar iti aduce aminte de desenul ala. :))
Scuze ca nu las un commentariu mai lung, sunt pe telefon. Si daca tot am citit, am zis sa las si comm. Sa nu crezi ca am uitat de fic.
Mi-a placut ca a fost un capitol lung. Si da, chiar astept momente SasuSaku, cat mai curaaand. <3
Soo.. incepe marea actiune. I-a descoperit pe acesti badboys huh ? :))
Ma bucur ca ai ascultat sfaturile Andreei, eram sigura ca vei evolua extrem de mult.
Astept next. O sa dau edit.

wow :O,super capitol si Hinata
fii mai curajoasa data viitoare :))
dar oricum a fost amuzanta faza :)
capitolul a fost minunat si as vrea sa ma anunti in continuare :**

te pwp;**
Shannaro!

am ajuns si eu aici ! <3 taramtatam. Asa zisul tau " fic plictisitor " e super extra minunat ! <3 chiar imi place mult :o3 ti-am zis ca numai tu ai o parere proasta despre el :o3 sa ma anunti te rog la next ! <3 tee pup :*

Bun, deci permitem să te felicit pentru acest capitol, deoarece mi-a plăcut enorm ! Și, sper ca Sakura să accepte invitația de la Deidara... i-aș vedea pe aceștia împreună, pentru un timp...

Iar Sasuke și Naruto să omoare un om ? Ideea începe să mă obsedeze, venind vorba de fic ! Te rog, continuă să mă surprinzi în aceste moduri foarte plăcute pentru mine ! Adu crime și alte grozăvii, deoarece vreau multă acțiune !

Îți mulțumesc pentru mesajul privat și I'm sorry for the delay...

Subiect: Re: Lacrimi însângerate Sam 09 Feb 2013, 13:28

FanFic inchis la cererea autoarei.

Choco :) : Autoare care merita bataie, apropo. (D)