Capitolul 1 - Iluzia unei vieti frumoase


Ploua...totul e mohorat atat in inima mea, cat si in jurul meu. Privesc absenta caderea rapida a picaturilor, ma simt una cu ele, sunt uimita ca nu m-am prebusit inca. Strada e pustie...si poate ca e mai bine asa. Este firesc ca nimeni sa nu fie afara. Cu totii fugim de ploaie. Si ma intreb cum de avem tupeul sa spunem ca acest fenomen natural ne linisteste, din moment ce ne inchidem imediat in casa cand simtim atingerea picaturilor de ploaie. Urasc ploaia ! Mereu am urat-o. De fiecare data cand privesc un asemenea peisaj, simt cum ma strabate un sentiment de vinovatie. NU ! Nu sunt vinovata, nu in totalitate. Oamenii gresesc, si eu am gresit. E uman sa gresesti. Dar cine tine cont de acest lucru. Vin unele vremuri cand trebuie sa ne platim greselile, indiferent de cat de neinsemnate ar fi.
Incotro ma duc ? Nu stiu...ma las ghidata de instincte, instinctele mele inghetate. Mereu mi se spunea ca numai animalele acctioneaza instinctiv, iau eu trebuie sa am rationalment, sa gandesc limpede. Pacat ca nimeni nu trece prin ceea ce trec eu. Sa-i vad atunci ce parere ar mai avea despre " ratiunea-mama succesului " . Vreau acasa, dar de ce sa ma duc ? Nu ma asteapta nimeni, cui ii pasa de mine? De ce ar pasa cuiva ? Refuzam sa cred ca sunt pe cont propriu, dar am fost trezita la realitate. Aceasta realitate e dura si rece, asemeni unei cascade mortale. Un peisaj de vis, dar numai un pas gresit, si te poate inghiti pe veci. Frumusetea orbeste ! Unii sunt atat de naivi, incat vad totul incarcat de o innocenta total iesita din comun. Dar sunt si unii care nu cred nici in propria familie, teama creeaza paranoia. Dar in acest moment, mi`as fi dorit sa fiu mai degraba paranoica decat sa sufar de o cumplita naivitate.
Au trecut numai 3 luni, dar pare mai mult de atat. Au fost trei luni in care nu puteam crede ca ma pot distruge in felul asta ... De ce mi-as face rau singura ? Incostienta ? Probabil....nu mai gandesc lucid...unde v-oi ajunge in felul asta ? Cum ? De ce ? E greu de explicat..sau de inteles. Nici eu nu pricep cum de s-a ajuns pana aici. Viata mi`a dat o lovitura cu adevarat usturatoare. Cum poate cineva, care se afla pe culmile extazului, sa ajunga la limita ? Lucrurile au luat o intorsatura complet neasteptata in viata mea si socul aproape ca m`a inebunit:
***** Flashback *****

Tic, Tac, Tic, Tac ! Ceas dobitoc ! Haide, haide, mai repede. Timp idiot.. stiu ca de obicei iti cer sa te opresti, dar acum nu ti-ai ales cel mai bun moment. Sunt la distanta de o ora pana la cea mai grozava petrecere care v-a avea loc. Nu mai suport !!! Profesor idiot..cu istoria ta idioata..Cui ii pasa de niste morti ? Mie nu !! Poate ca suna egoist, si putin imi pasa, dar VII cu VII, MORTII cu MORTII ! Ce ma opreste sa nu plec de aici ? Nu stiu...dar nu mai vreau alte probleme cu mama...Devin vizibil enervata. Cinci minute, numai cinci minute si sunt libera ! Ma uit in spate...Temari...saraca ...era mai nerabdatoare decat mine. Cine e Temari ? Mica mea copie fidela...bine..cu totii stim: copia nu se compara cu originalul.. dar totusi, nu ma deranjeaza admiratia pe care mi-o poarta. Apreciez efortul ei de a ma copia si de a ma studia in amanunt. Si in momentul astha ne`am sincronizat perfect: e lafel de nervoasa ca si mine. Am facut o fapta buna si am invitat`o si pe ea la petrecere, desii nu era organizata de mine. Dar unde merg eu, merge si ea. Ceea ce nu deranjeaza pe nimeni, e destul de simpatica, dar nu mai simpatica decat mine, desigur. Si aici ma opresc cu detaliile referitoare la noi. Nu va spun prea multe despre ea.. cum nu va v-oi spune nici despre mine. N`ar mai avea farmec sa ma laud cat de incredibile suntem. Mai bine va convinge`ti voi pe parcurs. Tot ce trebuie sa stiti este ca ma numesc Sakura Haruno...si numele asta sa vi-se fixeze bine in minte pentru ca nu imi place sa repet, si sper ca ne-am inteles...
TRRRRRRR !!! Ce-a fost asta ? Sunetul libertatii..daaa...salvatorul meu, clopotelul. Poate ca exagerez, dar astazi, a salvat multe vieti! Daca ora ar mai fi durat mult, as fi fost in stare sa fac o crima, sau mai multe. In 30 de secunde imi strang tot ceea ce aveam pe banca si apoi ies din clasa cu Temari pe urmele mele. Alergam pe coridoarele, inca libere de parca am fi fost urmarite. Cand am iesit din liceu am sarit in masina si am luat-o la goana pe strada pustie, dorind sa evadez cat mai curand posibil din perimetrul liceului Broken Arrow:
- WoW...credeam ca nu se mai termina ora asta plictisitoare...spuse Temari in timp ce isi desprindea parul. Ii placea sa adapteze stilul copilaresc purtand codite...desigur, eu tachinand-o mereu pe subiectul asta ...Uneori, coafura ei atrage priviri amuzate, dar nu ar indrazni absolut nimeni sa glumeasca pe seama ei in prezenta mea. Ma mandresc cu facptul ca ma aflu in varful piramidei popularitatii. Si trebuie sa recunoaste`ti, sunt o multime de avantaje. Atata timp cat eu arat bine, pot sa atrag atentia de la jenantele stiluri adoptate de Temari.
- Daa....mai aveam putin si tipam de nervi...dar ce mai conteaza ? In cateva minute v-om fi la cea mai tare petrecere din cate au existat vreodata. spun eu triumfatoare dar imediat schimb privirea intr-una plina de nervozitate din cauza unui semafor nenorocit care ma obliga sa franez. De ce am impresia ca toate lucrurile merg cu incetinitorul azi ?
Temari chicotea. Te distreni, nu ? Spun eu in sinea mea. O cunosc pe pustoaica asta de la 7 ani...si nimic nu ii face mai mare placere decat sa ma vada pe mine nervoasa, o amuza foarte tare lucrul asta. Va intrebati ce prietenie mai e si asta ? Pai, asa suntem noi...din totdeauna, si nimeni n-o sa ne schimbe. Este o prietenie pe interes care nu ma deranjeaza, atata timp cat stie sa tina un secret. Pot sa elimin putina compasiune si sa spun ca m`am atasat putin de ea si de compania ei. Daca n-ar fi , probabil ca nu as avea cu cine sa comentez cele mai noi barfe ale scolii. Si asta nu mi`ar convenii deloc !!! Ajungem intr-un final acasa la mine. Nu o sa ma laud spunand ca este cine stie ce palat...dar nici nu o sa ma plang ca e sub standardele mele. E o casa frumusica, mama sufera de acea boala modetie, si refuza sa`si etaleze banii. Dar, sa fim seriosi, orice idiot si`ar da seama ca nu are ce face cu banii, avand in vedere faptul ca nu e zi in care sa nu viziteze coaforul. Poate, am dat aparenta ca nu ma prea inteleg cu mama. Dar nu e chiar asa, atata timp cat imi da bani si nu ma piseaza la cap, suntem cele mai bune prietene. Dar din pacate, acest sistem nu functioneaza si cu fratele meu, e un idiot, defapt, este mandria familiei, si refuz sa il accept sau sa vorbesc despre el si despre cat de perfect este, si cum ar trebui eu sa`i urmez modelul.
Urcam scarile spre caremra mea...usa era incuiata ca de obicei...am pierdut alte 5 minute cautand minuscula cheie in imensa geanta plina de alte lucruri inutile pentru mine in momentul asta, desigur, acele lucruri, fiind caritle. Gasesc cheia, Temari abia se mai putea abtine sa nu rada de mine si comportamentul meu specific.... Intru si mai grabita in camera. Ma mai holbez circa 10 minute la ce hainde sa aleg si pentru mine, dar si pentru ea, trebuie sa ne asortam pana la urma. Insfarsit ma simt victorioasa !! Ies din casa si plecam spre petrecere...

***** End Flashback *****

Imi aduc aminte fiecare detaliu in parte. Chiar si inaltimea tocurilor noastre, pasii nostrii eleganti. Eram incredibil de fericita si energica. Nimic nu parea ca avea sa mearga rau. Era imposibil asa ceva, avand in vedere modul in care se desfasurau lucrurile. Viata mea era perfecta. Nimic nu se intampla in acel liceu fara stirea mea. Toti aeau nevoie de parerea mea. Eram invitata la toate petrecerile. Dar aceasta era mult mai speciala decat restul. Aveam planuri mari. Nu era decat o seara dansanta la care as fi fost in centru altentiei. Nu, eu eram mereu in cetrul atentiei. Acolo erau cei mai populari din scoala. Nimic nu parea sa mearga prost. Nu avea cum sa mearga prost. Era imposibil. Insa era noapte, noaptea se poate intampla orice. Si chiar s-a intamplat. A fost oribil si indiferent cat m`as stradui sa uit acel moment, nu pot. Incep instantaneu sa plang. Lacrimile mele se impleteau cu picaturile de ploaie ce mi-se prelingeau pe chip. Am aruncat umbrela, voiam sa mor. Ma simteam mizerabila, era dezgustata de mine si de trupul meu. Inainte, ma consideram ca o zeita, ma credeam famecul intruchipat. Dar acum ma consideram de-a dreptul hidoasa. Parul meu, ce inainte stralucea de un roz stralucitor, pe care multe fete il invidiau, devenise atat de pal si se ravasit in toate directiile. Arata complet neingrijit. Machiajul meu...era intins, negrul rimelului era intins peste tot, contrastandu`se puternic cu cearcanele. Ochii imi erau obositi, verdele de alta data nu mai iesea atat de bine in evidenta. Eram oribila, jalnica, demna de mila. Hainele imi erau zdrenturoase. Blugii albastrii erau taiati, mai mult decat ar trebuii, si bluza imi era larga. Aratam de parca as fi fugit de la un orfelinat.
Daca as putea da timpul inapoi, stiti ce a-si schimba ? Blestemata zi, in care am acceptat sa fiu prietena acelui nermernic. Abia tarziu am realizat ca alegerile pe care le facem azi sunt sabloane pentru viitor. De ce nu am putut sa realizez acest lucru la timpul potrivit ? Starea mea actuala nu prezinta sanse de revenire. Nu sunt asa de puternica pe cat am crezut. Mereu am obtinut ceea ce mi`am dorit, am fost rasfatata. Dar in aceasta stiuatie ce pot face ? Cum ma pot confrunta cu ceva cu care n`am mai avut de aface. Singurl lucru care mi`ar putea curma suferinta ar putea fi moartea. Si nu mi`o doresc ca pe o alternativa, cel putin, nu inca....

To be continued

Capitolul 2 - Impact cu realitate

Intunericul nu reprezinta de cele mai multe ori raul, cum nici lumina nu reprezinta tot timpul binele. Daca in trecut, as fi auzit aceasta structura din partea altcuiva as fi spus ca e clar " dus cu pluta " . Si ce sa inteleg eu din aceasta situatie ? Ca mintea si rationalmentul oreaza pe zi ce trece si incep smeu se deteria gandesc ca un om bolnav ? Privite din aceasta perspectiva, lucrurile par a fi exagerat de tragice. Dar pana la urma, nu asta e viata ? O piesa de teatru cu final tragic. Si nu spun ca exista cateva exceptii. In concluzie, cu totii ne ducem, disparem si oamenii uita de noi. Eu nu am murit, dar cu totii au uitat de mine. Faptul ca am fost inconjurata de o multime de asa zisi prieteni imi dadea o satisfactie si o exaltare total iesita din comun. In principiu, ce mai conta ? Aveam atatia prieteni, incat nu le stiam numarul. Nu ma interesa ca erau de nadejde sau nu. Doar simplul fapt ca ii aveam, ma umplea de incredere. Chiar daca pe majoritatea ii ignoram, admiratia lor fata de mine nu inceta. Nici nu ma oboseam sa bag de seama prezenta lor. Dar acum, se resimte.
Vara mea a fost rece. Nu m`am bucurat de nicio vacanta luxurianta si nici de vreo petrecere. Nu am socializat cu nimeni, si nimeni nu a socializat cu mine. O singura persoana a incercat sa ia legatura cu mine, in schimb eu l`am evitat. Nu mai aveam nevoie de vreun barbat in viata mea. Mama si fratele meu nici macar nu au observat schimbarea mea. La urma urmelor, si inainte ii ignoram, deci, in perspectiva lor, atitudinea mea era una complet normala.
Majoritatea timpului mi`l petreceam stand in camera mea cu usa incuiata. Nu aveam nevoie de vizitatori, si cinele mele, nu constau decat in cateva prostii de la fast-food. Ma bucur, ca apetitul meu nu ma parasise. Cine ar fi crezut ca in cateva luni, cineva isi poate schimba radical comportamentul ? Ei bine, eu nu eram o impatimita a lecturii sau o eleva sarguincioasa ce invata si isi face temele zilnic. Dar in ultima perioada, cam asta a fost singurul lucru pe care l`am facut. Temele mele de vacanta erau terminate. Si chiar ma pregatisem cu lectiile pentru clasa a XI -a. Restul timpului liber ascultam muzica si dormeam. Nu stiu cum a fost posibil asa ceva, dar locuind in aceeasi casa cu mama si fratele meu, ne intelneam foarte rar. Si in acele dati, nu ne vorbeam prea mult. Pe niciunul dintre ei nu parea sa`l deranjeze situatia. Si nici eu nu eram dispusa sa discut cu ei, cine m`ar fi ascultat oare ?
Nu`i asa ca viata ia turnuri complet neasteptate ? Lucrurile opuse, sunt exagerat de asemanatoare. Gloria si faima se inrudesc cu agonia si singuratatea. Schimbarile fac parte din viata noastra. Sunt putine persoane in stare sa le accepte. Eu nu am acceptat schimbarile, dar le`am perceput gresit. Viata merge mai departe, dar eu am ramas pe loc. M`am oprit si aici s`a oprit si viata mea. Nu vreau sa ma mai urnesc din loc. Si chiar daca as mai vrea, mi`ar fi imposibil sa o iau de la capat. Si cand ma gandesc ca numai o singura zi a fost decisiva in viata mea.
******* Flashback *******

Tinuta noastra era ireprosabila ! Si fara falsa modeste, trebuie sa recunosc ca aratam superb ! Rochia mea era una neagra si suficient de scurta incat sa`mi scoata in evidenta picioarele mele lungi si drepte cu care ma mandream, Bustul imi era unul generos, bine, cam prea generos. Dar trebuie sa ma mandresc cu ce am fost inzestrata. Nu ma stressasem cu machiaje stupide si stridente. Chipul meu era frumos si fara asa ceva. Iar parul mi`se revarsa lin si drept pe spate. Parul meu era inca un lucru ca care ma mandream. Era lung pana la talie si culoarea roz, desii era o culoare mai ciudata se contrasta perfect cu tenul meu albicios. Uneori, paream a fi palida, dar nu, defapt, asa mi`e culoarea din nastere. Multi tipi ma asigurasera ca sunt farmecul intruchipat. Bine, nu ca in mod normal nu as fi stiut si eu asta. Insa, nu ma deranjau absolut de loc complimentele, erau tot timpul bine-venite !
Temari, la randul ei, nu era chiar cea mai inzestrata fata pe care o cunoscusem. Constructia ei era una firava. Si faptul ca era exagerat de inalta, in diferite haine, o facea sa para un schelet. Bustul ei, nu era nici pe departe la fel de voluptos ca al meu, dar avea si ea ceva acolo. Soldurile nu ii erau prea bine conturate, si adevarul e ca ar fi avut o cariera stralucita ca fotomodel. Chipul ii era dragut, as fi fost cu adevarat o scarba daca i`as fi negat trasaturile gingase al chipului. Ii invidiam acele gene lungi, si nuanta ochilor ei, era una interesanta, nu se hotarasera daca era defapt verzi sau caprui, si cand era serioasa, puteai sa te pierzi in profunzimea lor. Avea buzele subtiri si rosii, incat nici ca avea nevoie de ruj, Cu dantura ei perfecta, zambetele erau extraordinar de dulci. Nasul nu era unul proeminent, din potriva, era micut si chiar se incadra frumos pe chipul ei. Dupa cum spuneam, ar fi avut o cariera stralucita in modeling. Si rochia asta albastra, nu`i statea chiar atat de rau.
Am luat masina fratelui meu, profitand de ocazia ca el nu e acasa, si puteam sa ma laud ca acea Honda neagra era a mea. Nu avea prea mare importanta, chiar daca nici macar nu aveam carnet, nimeni nu putea la banuiala astfel de detalii. Si chiar daca s`ar fi gandit cineva ca nu am carnet, as fi primit mai multe laude. Conduceam pe strada libera ca o nebuna ! Totusi, cand am vazut ca Temari incepe sa fie cam incordata, am lasat`o mai moale si am incercat sa fiu mai prudenta. Dupa, alte 10 minute in care niciuna dintre noi nu a scos niciun sunet, am ajuns la destinatia fixata. Eram acasa la prietenul meu. Da, evident, cea mai populara fata din liceu, trebuie sa fie prietena celui mai popular baiat din liceu. Mi`se parea o logica echitabila. Ne`am mai aranjat putin si apoi, pline de gratie am intrat pe imensa poarta ce era deschisa. Nu era nevoie sa ne facem griji ca cine stie ce ratat ar fi ajuns acolo. Nimeni nu avea tupeul necesar. Era o petrecere exclusivista, si trebuia sa fi nebun ca sa intri fara invitatie. Am ocolit prin spatele case si am ajuns in curtea inferioara. Petrecerea incepuse ! Mi`am aruncat o privire la Temari si i`am spus fara sa par preocupata de ea sau de ce va face:
- Distreaza`te ! Cand vrei sa pleci, cauta`ma ca sa`ti chemam un taxi. Eu ma duc dupa Kai ! si apoi am plecat aranjandu`mi putin rochia. Nu ma mai interesa ce urma ea sa faca. Am adus`o la petrecere, i`am indeplinit dorinta, ce urma sa faca, era treaba ei. Nu prea eram interesata sa fac pe dadaca. Am mers drept, zambind strengareste tuturor celor care ma salutau sau ma priveau cu interes.
Brusc din spatele meu...doua barte mi`au cuprins talia, si un miros puternic de colonie mi`a invadat narile. Nici nu era nevoie sa`mi intorc privirea ca sa constat cine e. Dupa ce m`a eliberat din imbratisare, m`am intors, si am privit acei ochi albastrii inghetati asemeni acvamarinului. Acel par negru si matasos, cu care imi placea sa ma joc. Ahh, era de`a dreptul superb, asa ca nu m`am putut abtine sa nu`i ofer un sarut grabit si nevinovat facand o constatare puierila:
- Aaa...aici erai !

******* End Flashback *******

Naivitatea e cea mai jenanta si penibila boala. E mai cumplita decat gelozia. Am suferit, si din pacate inca mai sufar de acel exces obsedant de naivitate. Tot tind sa cred ca ce s`a intamplat mai apoi nu a fost real. Tot vreau sa cred ca nu el a fost vinovatul. tot vreau sa cred ca viata mea a ramas aceeasi. Vreau sa sper ca totul o sa revina la normal. Sunt ca un sarman copil ce isi doreste cu disperare sa fie linsistit de cineva care sa`i sopteasca la ureche " o sa fie totul bine ". Stiu, nu mai sunt la varsta la care sa sper ca totul se rezolva de la sine. Dar vreau, cu toata taria cred si imi doresc ca totul sa se rezolve de la sine. In interiorul meu inca mai sunt un copil. Un copil singur, care nu mai are nimic inafara de ganduri si lacrimi. Tacerea doare, nu am spus nimanui nimic in legatura cu acea seara. Dar cine m`ar fi crezut ? De ce m`ar fi crezut. Oamenii au nevoie de motive intemeiate ca sa`si dea increderea pe mana mea. Am creat numai dezamagiri. Si nu condamn pe nimeni. Nu`i condamn nici pe cei care m`ai parasit, Toti au avut cele mai intemeiate motive ca sa faca aceste lucruri. Chiar daca singuratatea doare, si doare cumplit. In viata mea nu m`am mai gandit atat de mult la actiunile mele. Si faptul ca am ajuns la concluzia ca am fost o jigodie de`alungul ultimilor ani, ma face si mai mult sa`mi urasc existenta...


To be continued

Din cate vad. acesta este un fic nou, asa ca trebuie sa faci o cerere de adaugare in Index, aici. Spor la scris in continuare. :)

Pentru mai multe idei şi sfaturi de a vă îmbunătăţi scrisul, intraţi pe link-ul acesta şi citiţi cu atenţie. Mult succes la scris şi poftă la citit !

Hmmm.... Interesant fic-ul. Oare ce a patit Sakura? As avea eu cateva banuieli, dar le pastrez pentru mine. Una e mai urata ca alta.

Sa ma anunti si pe mine. Te pup, bye!

De ani in sir...tot aud lozinca " invata din greseli " . Dar nimeni, niciodata nu`mi spune ce anume sa invat din ele. Imi constientizez greselile, dar nu inteleg ce as fi putut face ca sa le evit. Sunt neputincioasa in fata destinului. Unele greseli au loc cu un anumit motiv. Dar cu toate astea, toata lumea traieste o dezamagire, si de fiecare data exista cate un vinovat sau o victima. In general, noi suntem victimele propriilor greseli. In mod normal, dupa orice esec al vietii, fiecare persoana se resemneaza pentru o perioada, isi limpezeste gandirea, apoi pleaca la drumul vietii cu pieptul inainte. Mai exista si unele persoane, care accepta mai greu realitatea, dar cu toate astea, merg mai departe. Desigur, asta nu inseamna ca acea gresala nu a lasat o cicatrice in viata lor. In schimb eu, nu ma aflu in niciuna dintre aceste doua categorii. Eu sunt cealalata extrema. Eu sunt singura care a incetat sa mai incerce. Viata mea s`a orpit chiar in acel moment. Cum e posibil ca o singura intamplare sa`ti modifice radical viitorul ? Nu aveam cele mai mari aspiratii inainte, singura dorinta pe care o aveam, era sa plec de langa familia mea. Nu conta daca ajungeam la facultate sau ma angajam la un magazin. Dar acum ? Nu am scop, nu am vointa, nu mai am nimic....si nici nu imi mai doresc asa ceva. Totul este inutil, indiferent ce ti`ai propune sa faci.
Prietenii....exista oare asa ceva ? Cu ce ma ajuta faptul ca aveam un numar nedeterminat de persoane care imi stiua numele si incercau sa`mi fie din ce in ce mai apropiati, daca persoanele care contau cel mai mult pentru mine m`au dat uitarii. Poate ca si merit, dar totusi, e o pedeapsa mult prea cruda. Atitudinea mea din ultima perioada, nu a facut decat sa respinga pe toata lumea. Mda, de parca as fi fost cautata de chiar atat de multe persoane. Ce rost are sa ma necajesc pentru faptul ca am ajuns la convingerea ca oamenii nu sunt cu nimic mai mult decat niste tradatori si profitori. Adevarul doare, dar si minciuna la randul ei este usturatoare....
Unele intrebari nu au raspunsuri, cum nici raspunsurile nu sunt tot timpul pe masura intrebarilor. Viata este un infernal cliseu. E ironic sa te gandesti ca niciodata nu poti sa ramai stabil. Schimbarile fac parte din viata noastra, ne putem schimba pe noi, pe cei din jurul nostru, sau peisajul in care traim. Schimarile apar treptat, cu grija, pentru a nu ne dezechilibra complet. Dar daca intervin anumite schimbari dintr`o data ? Cum poti face fata la ceva ce nici macar nu seamana cu viata anterioara ? Eu sunt experta in astfel de situatii !

******* Flashback *******

Eram absorbita de frumusetea lui. Era un baiat superb ce ma vrajea cu acei ochi minunati in care ma pierdeam cu usurinta. Ne cunosteam de ceva vreme, nu suficient de mult incat sa fiu sigura de ceea ce simt pentru el. Dar cui ii mai pasa de sentimente in prezent ? Asta e ultimul lui an la liceu, si putin o sa`mi pese mie ca pleaca la facultate, sau la inchisoare. Nu sunt sigura nici ca sentimentele lui pentru mine ar fi cele mai sincere din lume, dar nu ma stressez nici cu aceasta situatie. Atata timp cat inca arata bine si este popular, nimeni nu o sa intre in amanunte, cum ca nu ne potrivim de fel. Baiatul era superb din toate puncetele devedere. Era imbracat exemplar, spre deosebire de ceilalti baiati care aratau precum niste super-eroi stangaci si stressanti dintr`o emisiunea de aia stupida educativa. Purta o camasa neagra ce ii scotea in evidenta ochii aceia albastrii care imi atrageau atentia de fiecare data. Si parul lui brunet ravasit intr`un stil de`adreptul atragator. Si acea pereche de blugi albastrii ii veneau perfect. Nu am contestat niciodata stilul lui. De obicei se spune ca baietii nu sunt experti in ceea ce priveste cea mai impecabila tinuta, dar el era exceptia de la regula.
Spre deosebire de mine, el nu ma analiza atat de amanuntit pe cat o faceam eu. Nu facea asta fie pentru ca se astepta din partea mea la o tinuna impecabila ca de obicei, ori facuse asta mai discret decat mine. I`am zarit acel zambet strengaresc, ce ii aparea de fiecare data cand de tinea de vreo prostie. I`am zambit si eu, apoi am constientizat ca seara mea avea sa inceapa cu ceva amuzant. M`a luat galant de mana apoi am pornit dupa el fara sa`l intreb pe unde mergem.
Mergeam cu pasi grabiti pe o poteca ce ducea tot mai departe de casa lui. Nu eram agitata, probabil, ca adevarata petrecere era in alta parte. Acolo era doar ceva de fatada pentru boboci si boboace. Iar eu nu`mi doaream sa fiu in aceeasi categorie cu invataceii. Eu eram o petrecareata adevarata, si ar fi fost o jicnire la adresa mea. Asa ca m`am lasat condusa de printul meu, dar nici in acel moment nu`mi rasarea nimic in fata, decat copacii, care erau din ce in ce mai multi. Ma lasam ghidata de el, si curiozitatea fierbea in mine. Nu spusese nicio vorba de cand parasisem casa, imi mai arunca cate un zambet dupa care ma topeam.
Trecusera minute bune de cand mergeam continuu, iar eu incepusem sa obosesc, dar in apropiere, am zarit o masina. In mintea mea s`au revarsat o multime de idei. Planuia sa plecam de aici ? Discutasem inainte ca as vrea tare mult sa plec din locul asta blestemat, si sa ma refugiez intr`o excursie la multe, unde sa ma distrez si sa ma simt bine. Am vazut masina, si era superba, un BMW negru. Desigur, ce alta masina putea conduce Kai ? L`am imbratisat strans si nu m`am putut abtine sa nu`i ofer unul dintre acele saruturi apasate in care m`am pierdut mai mult eu, decat el. I`am simtit bratele puternice cuprinzandu`mi talia si impingandu`ma de exteriorul masinii. Mi`a scapat un usor geamat la acea atingere dar, a fost inabusit de celelalte saruturi, Imi placeau la nebunie acste momente dintre mine si el. Era atat de pasional si de priceput, incat pe mine ma uimea stangacia cu care il sarutam. Dar, niciodata nu parea sa`l amuze sau sa vrea sa ma respinga. In timpul sarutului, a reusit sa deschida portiera de la bancheta din spate. M`am intins acolo si dupa cateva clipe m`a uramat, continunadu`ne seria de saruturi care devenea interminabila. Totul din jurul meu nu mai existat, totul era legat doar de el, si buzele lui.
Dupa alte cateva minute, am simtit amandoi nevoia de aer. M`am ridicat in sezut si am zambit dulce, eram prostuta in acel moment, ma lasasem complet vrajita de pasiunea dintre noi. Acesta s`a apropiat dinnou de mine, sarutandu`ma apasat pe gat...coborand si continunad sirul de saruturi spre clavicula, incepand sa indeparteze bretelele rochiei. Mainile lui au inceput sa se plimbe pe picioarele mele. Atingerile erau usoare, dar intensitatea lor era de proportii uriase. Cu o mana abila, a ridicat`o spre fermoarul rochiei mele, si a reusit sa`l traga usor in jos. In acel moment am simtit un usor sentiment de panica si m`am desprins de el, fixandu`l cu privirea. In acel moment, ceva in mintea mea s`a declansat, si am realizat ce voia el defapt de la mine.
Adevarul era ca nu am fost cea mai cuminte fata din liceu. Flirtam cu toti baietii, si am mai avut astfel de momente cu el. Dar niciodata nu am depasit limita. Nu am facut (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) cu el si nici nu aveam de gand sa fac asta, nu acum si clar nu aici. Chiar daca as fi facut o alegere neinspirata sa ma culc cu el, nu as fi facut`o intr`o masina, indiferent cat de luxoasa ar fi dost ea. El ma privea putin debusolat, si in mintea lui lucrurile se desfasurau anapoda, avand in vedere ca mi`am ridicat bretelele rochiei si mi`am tras la loc fermoarul. Poate ca a fost o reactie de moment, dar m`a prins brutat de mana si m`a intins la loc intrebandu`ma furios:
- Ce iti inchipui ca faci ? Sunt cu tine de luni bune, am fost rabdator....te iubesc Saku, nu`ti bate joc de mine...am ramas complet socata de ceea ce spunea el. Imi bateam joc de el ? Ratasem ceva ? El era deasupra mea obligandu`ma practic sa ma culc cu el, si tot eu sunt cea care isi bate joc de el. Cu toate astea. m`am abtinut sa nu tip la el si sa`i dau o palma care sa`l aduca pe drumul cel bun. L`am mangaiat tandra pe chip si i`am zambit incercand sa nu tradez vre un sentiment de teama, apoi, cu o voce blanda i`am spus:
- Nu e timpul potrivit, te rog, mai asteapta, si eu te iubesc, dar nu vreau sa ne grabim. folosisem o tonalitate joasa si senzuala, dar nu parea sa`l fi dus de nas catusi de putin, am incercat sa zambesc in continuare, dar pentru prima data, l`am vazut de`a dreptul furios. Atunci, am vazut pentru prima data bestia de care pretindeam ca sunt indragostita.
Cu o singura mana a reusit sa ma tina si cu cealalta mi`a smuls rochia de pe mine. Parca paralizasem de teama in acel moment. Am tipat cat de tare m`au tinut plamanii, dar nu era nimeni, absolut nimeni care sa ma vada sau sa ma auda in acel moment. Eram numai in lenjeria intima, si aveam senzatia, ca nu mai era mult pana sa o inlature. Ma saruta apasat, dorind parca din toata fiinta lui sa`mi puna stapanire pe tot corpul. Am incercat sa ma zbat, dar devenise vizibil enervant. Din buzunarul pantalonilor lui, a aparut un mic cutitas. Doamne Sfinte ! Era ultimul lucur la care m`as fi asteptat sa`l gasesc la el. La vederea acelui obiect, m`am panicat si mai tare. Am inceput sa ma zbat cu si mai multa putere, dar am simtit o lunga si adanca taietura pe abdomenul meu nu am mai spus nimic, am ramas incremenita. I`am simtit buzele pe acea rana, apoi am simtit cum si ultimele articole vestimentare care le mai am imi dispar incetul cu incetul. Aveam ochii scaldati in lacrimi, si nimic in jurul meu nu mai era clar. Ma bazam doar pe auz si pe ceea ce simteam in acele momente. Mi`a crestat fiecare parte a corpului cu acel cutit, dar nimic nu s`a comparat cu acea groaznica si teribila durere. Lesinasem, si nu mai eram in stare de nimic....

******* End Flashback *******

Increderea e ceva relativ, adevarul e ca, nu te poti baza pe nimeni. De fiecare data cand ceva e prea frumos, este evident ca nu e in regula sau nu este real. Poate ca simturile mele au fost dezvoltate din totdeauna. Dar am fost atat de ignoranta si nici macar nu le`am luat in seama. Persoanele care aveau impresia ca ceva rau e pe cale sa se intample le consideram paranoice. Dar mi`as fi dorit in acel moment sa fiu putin mai paranoica. Altfel, poate ca viata mea de acum, ar mai fi semanat putin cu cea de dinainte. Sincer, nu ne puteam da seama de asemenea lucruri. Si nu vreau sa ma amagesc crezand ca poate lucrurile ar fi fost diferite. Cine ar fi crezut ca asta a fost gresala vietii mele. Ma intreb cum ar fi fost posibil sa evit asa ceva ? Simplu, nu era de evitat, poate ca destinul a vrut sa`mi dea o lectie, am primit`o, dar din pacate, nu mai am ce face in privinta acestui lucru, mi`am acceptat greselile, odata cu faptul ca viata mea s`a terminat.

De ceva vreme am tot dat tarcoale ficului, si am citit pe sarite. Si avand in vedere ca nu m-am mai conectat de mult, trebuie sa insemne ceva . Dar azi am citit integral, si m-ai lasat cu gura cascata !
Imi place la nebunie ideea, si apreciez mult structura ficului, isteata ideea cu flashback-ul ;)
Abia astept next-ul !! Spor la scris ! >:D<

Capitolul 4 - Miraje ale dragostei


Oamenii nu sunt niciodata ceea ce par. Asa ca e prostesc sa te increzi in cineva pe care nu cunosti sub niciun aspect. Multi pretind ca sunt de incredere si se prefac a fi prietenii ideali, dar lucrurile nu stau tocmai asa. Desii singuratatea e inchisoare sufletelor este cu mult mai protectoare decat am vrea sa credem. Toti cei care ne inconjoara, au un motiv ascuns in cele mai multe cazuri. Si de aceea, prietenii adevarati sunt rari, dar nepretuiti. Dar nu vreau sa`mi pierd vremeq vorbind despre asemenea persoane, asemenea scursuri ale societatii. Oricum parerile mele nu inseamna nimic, si nu voi schimba pe nimeni. Izolarea e singura solutie pe care e o pot accepta in clipa de fata. Nu am prieteni, nu am familie, nu am nimic, si nici nu mai am nevoie de ceva. Oamenii inseamna pericol, pericolul inseamna teama, teama inseamna izolare, izolarea inseamna autodistrugere.
In trecut, poate ca imi placea sa cred ca " iubitul " meu era motivul pentru care mai traiam, dar am inteles ca era un gand imatur, naiv si cat de poate de prostesc. Practic, baietii pot fi cele mai oribile creaturi. Si acest subiect nu se compara sub nicio forma cu subiectele abrodate anterior. Prietenia e una, dragostea e alta. Pierderea unei prietenii sau a mai multor prietenii nu se compara cu ceea ce am pierdut eu. Ceea ce seamana a dragoste poate sa insemne ura. Se spune ca dragostea este atunci cand nu vrei sa te duci sa dormi pentru ca realitatea e mai frumoasa decat orice vis. Dar in situatia mea, dragostea nu a fost decat un cosmar inselator. Dar nu stiu ce a durut mai tare ? Faptul ca m`am trezit din el, sau faptul ca am trait in el ? Insa acea perioada de visare, mi`a provocat rani adanci, care acum se resimt cu inversunare. Dar ranile nu mi`se afla numai pe trup, ci si pe suflet. Dupa cum ma mai spus, viata e un cliseu nenorocit. Sunt surprinsa ca nu am cedat inca, s`au intamplat prea multe. Nu am depasit situatia, dar nici nu m`am afundat in nebunie. Ma intreb cat o sa o mai pot tine asa. Orice are un sfarsit. Si nu totul are un final fericit.

******* Flasback ******

Corpul imi tremura si simteam usturimi pe toata suprafata abdomenului, pe brate si picioare. O patura moale si catifelata imi mangaia trupul. Dar nu ma simteam protejata de ea. Parul meu imi era lipit de frunte si imprastiat pe toata suprafata pernei. Atunci am realizat un lucru. Am deschis brusc ochii si m`am ridicat in capul oaselor aruncand priviri sovaielnice prin interiorul camerei. Nu era camera mea, nu era nici camera lui Temari. Nu cunosteam incaperea. Un gand plin de speranta si incredere m`a strabatut pentru o clipa. Poate eram acasa la Kai. Poate ca si`a dat seama de ceea ce a facut si m`a adus la el acasa pentru a ma vindeca si pentru a se izbavi pentru ceea ce a facut. Atunci m`am intins dinnou pe pat si am imbratisat perna. Stiam...mereu am stiut ca e un baiat bun. Poate ca asera bause si de asta s`a purtat in acel fel. L`as fi iertat, jur, chiar l`as fi iertat. Era prea galant, prea dulce, nu puteam sa fiu suparata pe el.
Dar imediat, toate sperantele mi`au fost spulberate. Era imposibil asa ceva, nu era camera lui. Am fost de multe ori acolo, si acest loc nu se asemana de fel cu luxosul lui dormitor. Am aruncat nervoasa perna intr`un colt al camere. M`am intors si chipul mi`a fost invadat de mii si mii de lacrimi. Nu stiam unde ma aflam, cine stie pe mana carui nemernic ajunsesem. Am plans cu atata amar, rimelul patand albul imaculat al lenjeriei. M`am ghemuit si am incercat sa adorm dinnou. Voiam sa adorm dinnou, si la trezire sa realizez ca totul nu a fost decat un cosmar sau o lectie stupida de viata, din care aveam sa invat si sa ma fac o persoana mai buna. Era o prostie sa cred in asa ceva. Chestiile de genul asta nu se intampla decat in filme, dar imi doream sa cred ca aveam o sansa. Dinnou am izbucnit in plans, acoperindu`mi instinctiv gura cu ambele maini. Nu imi doream sa fac zgomot, nu`mi doream sa vad la cine ma aflam. Asa ca, am adormit la loc suficient de repede.
Nu stiu exact cat timp am stat in pat, stiu doar ca am avut parte de un somn linistit. Chiar daca m`am relaxat intr`un somn linistit, nu eram pe deplin odihnita, Ranile inca ma usturau, fapt pentru care mi`au incomodat somnul. Usor mi`am deschis ochii, si m`am foit simtind ca aveam ceva pe brate. Am aruncat o privire mai amnuntita si aveam tot felul de pansamente si plasturi. Iar abdomenul imi era bandajat integral. Am atins usor zonele scontand un mic scancet. O sa raman cu vanatai pentru o buna perioada !
- Aveai rani destul de serioase acolo, un simplu bandaj nu te`ar fi ajutat prea mult. la auzul acelei voci am incremenit. Nu numai ca imi era straina, dar nici nu observasem ca cineva ar mai fi in acea camera. Mi`am intors privirea si am vazut un tanar ce statea pe fotoliul din coltul camerei. Nu`mi era familiar chipul sau, practic, era un strain. Am acordat pentru putina vreme atentie trasaturilor lui fizice. Parul negru ii era aranjat intr`un mod ciudat, cu intentia de a`i sta ciufulit. Avea ochii negri si patrunzatori ca cea mai intunecoasa noapte, iar ochelarii de vedere pe care ii purta il faceu sa para un adevarat eminent. Am fost surprinsa de faptul ca tinea o carte in mana. M`am incruntat putin, incercand sa vad care era titlul cartii, dar efortul era inutil, privirea imi era incetosata, si distanta de la pat la fotoliu, era una considerabila. Era imbracat destul de lejer, intr`un fel de pijama neagra, ce [ puteam sa jur ] ca ii fusese croita la comanda, pentru ca i`se potrivea perfect. Am clipit de cateva ori si mi`am mutat privirea pe bratele mele. Am incercat sa spun ceva, dar cuvintele parca nu voiau sa iasa. Eram incapabila sa vorbesc. Dar cu respiratia intretaiata, am reusit sa murmur ceva:
- Imi poti aduce o oglinda ? abia m`am inteles eu pe mine. Vocea imi era aproape soptita, dar el a dat afirmativ din cap si a parasit pentru scurta vreme camera. Nu stiu cum, dar ma simteam protejata. Daca inainte nu suportam tocilarii, sunt sigura ca acestuia ii voi ramane datoare toata viata. Stiu ca " tocilar " este un calificativ extrem pe care as putea sa i`l atribui, insa baiatul chiar se aseamana cu unul. Dar sincer vorbind, nu am mai vazut niciodata un tocilar atat de atragator. Nu`mi venea sa cred ! Cum de am gandit asa ceva intr`o situatie ca asta ? Se pare ca naravurile nu se schimba indiferent de situatie, si in acel moment ma simteam de`a dreptul scarbita de mentalitatea mea.
Dupa alte mustrari pe care le`am adus asupra gandirii mele, baiatul a aparut in camera cu o oglinjoara de dimensiuni reduse, dar era suficienta cat sa`mi incadreze chipul. Profunzimea ochilor mei era aceeasi, iar rimelul nu`mi era intins, ceea ce ma surprindea, pentru ca am plans foarte mult in ultimele ore, patasem chiar si cearsaful. Brus, mi`am intors curioasa capul, iar pata nici ca se mai afla acolo. Nu avea rost sa ma ingrijorez pentru asa ceva, poate ca schimbasera asternuturile in timpul somnului meu, nici ca ar conta. Mi`am indreptat dinnou atentia asupra chipului meu. Nu aveam nici macar o zgarietura pe fata si nici urma de cearcane. Chipul imi era intact si datorita grandomaniei de care sufar, inca ma consideram o zeita. Cu toate astea, nu m`as fi asteptat sa fiu zgariata pe chip. Poate Kail actionase ca un adevarat nenorocit, dar mereu imi spunea ca sunt frumoasa, si cred ca e singurul motiv pentru care nu m`a mutilat.
- Si pe noi ne`ai surprins, ai corpul plin de rani, dar chipul intact. baiatul s`a asezat pe marginea patului, pastrand o distanta necesara cat sa nu`mi incalce spatiul intim. Si apreciam bunele maniere ale baiatului. Dar ceva din fraza lui mi`a atras atentia. Era numai el in camera, la cine se referea prin " noi " . Ma mai vazuse cineva in acea stare ? Nu`mi doream sa afle nimeni despre ceea ce mi s`a intamplat. Si, spre fericirea mea, nici el nu prea sa aiba habar despre ceea ce se intamplase recent. Am clipit de cateva ori, incercand sa alung lacrimile care incercau sa apara. Nu stiu daca observase acel scurt moment de gandire al meu, dar nu voiam sa`l las in asteptarea unui raspuns sau sa`i dau ragaz de gandire cu privire la starea mea. Asa ca m`am folosit de oportunitate, ca sa`l intreb ce ma nelinistea:
- Care " noi " mai este cineva aici ? am spus dinnou cu o voce joasa si soptita. Nu ma surprindea faptul ca abia puteam sa vorbesc. Seara precedenta tipasem de nenumarate ori in speranta ca cineva ma va auzi si v`a veni sa ma scoata din ghiarele bestiei. Nu am avut parte de niciun rezultat. Ba chiar, tipetele mele l`au infuriat incat m`am ales cu aceste taieturi ce`mi " impodobeau " corpul. Tipul si`a inclinat usor capul in semn de scuza, apoi mi`a raspuns pe un ton ce era menit sa ma linisteasca:
- Da, ma refeream la parintii mei. Cand te`am gasit pe marginea drumului, eram cu ei. Aveai hainele rupte si sangerai. Ne`a fost teama sa te lasam acolo. Nu se punea problema unei hipotermii, dar sunt animale salbatice in zona, iar sangele le`ar fi atras. Si asta e unul dintre putinele lucruri care ti s`ar fi putut intampla daca ramaneai acolo. Si, scuza`ma daca sunt indiscret, dar cu de ai ajuns in situatia aia ? in acel moment nu mai stiam ce ma ingrozea mai tare. Faptul ca ramasesem pe marginea unui drum,starea in care ma gasise sau explicatia pe care trebuia sa o inventez. Adevarul nu era o solutie, defapt, adevarul nu e niciodata o solutie. Toate persoanele care spun ceea ce gandesc sau ceea ce este adevarat au de fiecare data ceva de pierdut. Si ma rog, eu de ce m`as destainui unui strain? Il cunosc numai de cateva minute. Intr`adevar ii eram recunoscatoare pentru ingrijirile acordate, dar nu merita atatea explicatii. Am tras aer in piept si am incercat sa fiu cat mai credibila in timp ce`mi inventam minciuna:
- Ei bine...nu`mi amintesc cu exactitate ceea ce s`a intamplat...eram doar cu cea mai buna prietena a mea la...la ea acasa, si ...tatal ei venise baut, iar ea, a vrut sa plecam, ca sa nu se intample vre un incident, am luat`o la fuga, dar ne daduse de urma, si ne`am ales cu un incident neplacut. Eu reusisem sa scap, dar alunecasem intr`un fel de rapa, si am fost zgariata de crengile copacilor. adevarul era ca asta a fost cea mai proasta minciuna pe care am trantit`o cuiva pana acum. Poate ca nici nu eram in stare sa inventez ceva, dar aceasta tentativa de explicatie era demna de mila. Nu ma asteptam ca un tip asa destept ca el sa o creada. Si nici nu a crezut`o. A afisat un zambet ironic si m`a facut sa ma simt ca cea mai mare idioata. Si pentru o clipa am crezut ca, si daca ii spuneam cea mai credibila minciuna, el tot si`ar fi dat seama. Iar asta m`a facut sa ma imbujorez putin. Intr`un final, a rostit, intrerupandu`mi sirul gandurilor:
- Bine...sa zicem ca te`as crede....dar cum de asa zisele crengi ale copacilor nu ti`au zgariat si chipul ? a spus el aplecandu`se putin in fata mea ceea ce m`a determinat pe mine sa ma retrag. Bine, poate ca nu era tocmai un tocilar, si clar se pricepea la oameni. Si in niciun caz nu avea sens sa mai persist cu minciona asta. Doar mi`am lasat capul in jos, iar acesta inceput sa rada. Avea un ras asa de dulce si de inocent, incat mi`a facut inima sa bata mai tare. Mi`a luat mana si imediat i`am simtit buzele calde cum imi apasa pielea. Acel gest m`a surprins in intregime, dar nu a durat prea mult, imediat s`a ridicat, iar eu am reactionat fara sa gandesc:
- Ar trebui sa plec acasa ! nu ca acolo as fi avut parte de un tratament mai grijuliu si responsabil. Probabil ca mama ar fi inceput sa tipe la mine si ar fi insinuat ca am baut atat de mult incat am cazut pe undeva. Asa ca nu`mi doream sub nicio forma sa ma duc acasa. Acea reactie fusese de`a dreptul prosteasca. Dar inca o data, el m`a surprins, pentru ca a fost vigilent si a realizat ce s`ar intampla daca as ajunge acasa:
- Nu, mai poti ramane ca sa te refaci. Daca tot nu ai de gand sa spui ce ti s`a intamplat, asteapta sa ti`se mai vindece ranile. Si, nu`ti fa griji, se vor vindeca repede, in cateva din pansamente se afla antiseptic, si ajuta la inchiderea ranilor. Acum odihneste`te, poate dupa un somn o sa fi mai dispusa sa vorbesti. a spus el pe un ton neutru, nu prea intelesesem eu prea bine cum sta treaba cu acel " antiseptic " dar baiatul parea destul de stapan pe cunostintele lui asa ca aveam incredere. Si, avea dreptate, mama probabil ca nu si`ar face atatea griji, avand in vedere ca am mai lipsit cu saptamanile de acasa. Pana sa iasa din camera, eu am mai avut timp sa`mi manifest o reactie necontrolata, ce l`a luat pana si pe el prin surprindere:
- Imi..imi...imi poti spune numele tau, te rog ? am spus timida, cu vocea in continuare la fel de ragusita. Insa aceasta reactie a reusit sa`i smulga un zambet prin care exprima compatimire si, intr`un fel intelegere, fara sa sovaie, mi`a raspuns:
- Sasuke....apoi a inchis usa, lasandu`ma singura in camrea punandu`mi o mie de intrebari referitoare la el....

******* End Flashback *******

Voi crede`ti in ingeri pazitori ? Eu pana acum cateva luni nu am crezut. Aveam senzatia ca toti imi vor raul si ca nimanui nu`i pasa de mine. Dar cand spun ingeri, nu ma refer la acele nefiinte, eu ingeri ii consider pe adevaratii prieteni. Care sunt alaturi de mine cand am nevoie. Si, adevarul este ca, de fiecare data cand ni`se intampla ceva rau in viata, trebuie sa primim si ceva bun, ca sa echilibreze catusi de putin balanta. Eu am primit un prieten, nu o fata, ati fi surpsinsi sa stiti cate fete sunt tradatoare. Am avut parte de un prieten care m`a invatat sa trec peste partile rele. Dar ce se intampla cand prietenia depaseste pragul, iar inima o ia la galop cand nu trebuie ? Nu pot spune ca are loc cea mai mare tragedie, dar in viata mea, sigur nu ar iesi nimic bine din asta.

To be continued....

A fost atat de dragut acel flash back. Eram sigura ca Sasuke este acel prieten de care ai mai zis in capitolul anterior, parca. Oare sa fie ce cred eu cand ai zis ca prietenia depaseste pragul? Sper ca da. Acum, mersi de anunt si sper sa aduci repede next-ul, fiindca ma faci asa de curioasa cu tot acest mister din fic. :X:X

Wow! Multumesc ca m-ai anuntat si scuze ca ajung asa tarziu! Capitolul asta a fost foarte profund si frumos. Cred ca de acum actiunea se va petrece in prezent, nu? E totusi foarte frumos, si ma bucur ca Sasuke a salvat-o pe Sakura din starea in care era. Nenorocitul de Kai! Cum a putut sa-i faca asa ceva? Se vede ca in ficul tau, oamenii au mai multe fete, nu? Te astept cu nextul, spor la scris si la idei!

Naty~

Capitolul 5 - Lupta cu realitatea

Se spune ca cele mai frumoase clipe dureaza extrem de putin. Nimeni nu vrea sa renunte la ce e mai frumos, dar suntem nevoiti sa o facem. Exista si exceptii, tot timpul exista. Si nu spun asta pentru ca am fost atenta la orele de matematica. Spun asta pentru ca am intalnit multe persoane care se agata de fericire si nici prin cap nu le trece sa`i dea drumul. Aceste actiuni le pot numi extreme si disperate. Dar sunt invidioasa pe cei care reusesc sa faca acest lucru. Si eu am vrut fericirea, dar ea nu m`a vrut pe mine. Si acum urmeaza predica " Lupta pentru ceea ce`ti doresti " . Dar cum poti sa lupti si sa tot lupti ? Cu cat aspiri la ceva maret, cu atat trebuie sa lupti mai mult si mai mult. Iar eu nu am forta si vointa necesara. Nu spun ca fericirea e esentialul in viata. Pana la urma, si acesta e un termen relativ, e legat de perspectiva fiecaruia. Pe mine, de exemplu nu ma fac multe lucruri fericita. Familia, prietenii, dragostea, acestea sunt esentiale pentru mine, cel putin, acum. Poate ca pentru unele persoane, fericirea consta chiar si intr`o imbratisare sincera. Nu vreau sa vorbesc din punctul de vedere al altor persoane, si sa par cunoscatoare de cauza. Insa, nu vreau nici sa par egoista si sa ma gandesc numai la mine. Si dinnou, intervine un impas adesea intalnit, cum sa procedez in situatii contradictorii ?
Cred ca am aberat destul, recunosc, este chiar placut sa meditezi pe asemenea subiecte, dar este si obositor. Insa, lupta interioara e mai obositoare decat lupta cu realitatea ? Hmm...nu prea cred, as prefera sa stau ore in sir si sa ma gandesc, decat sa stau si sa suport viata. Dupa cum spuneam, tot ce e frumos, se risipeste foarte repede. Zilele de convalescenta au fost o vacanta bine-meritata ! Uneori, ranile nu se vindeca multumita medicamentelor, se vindeca datorita persoanelor care ne inconjoara. In mod normal, nu ar fi trebuit sa ma incred intr`un strain, dar mi`am gasit alinarea in compania unui baiat simplu, dar foarte istet. Pe cand, alaturi de familia si asa zisii mei prieteni nu as fi facut decat sa ma ranesc si mai tare. Evident, nu vorbesc despre rani fizice, cat vorbesc despre rani sufletesti. Corpul mi`se vindeca, sufletul stagneaza. E ca si cum as face un pas inainte, si doi inapoi. Nicio evolutie.

******* Flashback *******

Au trecut aproximativ doua zile de cand am fost adusa la casa lui Sasuke. Dar eu am impresia ca au trecut doua secole. Nu o spun de parca ar fi ceva rau. In cursul acestor doua zile, mi`am limpezit gandurile, devenind cu mult mai optimista cu privire la viitor. Inca nu am spus o vorba despre motivul pentru care ma aflam in acea stare deplorabila cand am fost gasita. Dar am vrut sa`i lamuresc ca nu bausem. Nu aveam asteptari sa ma creada, dar au facut`o. Parintii lui sunt oameni calmi si intelegatori. Nu intind lucrurile mai mult decat trebuie, ceea ce m`a impresionat. Comparativ cu mama mea, aceasta ar fi inceput cu un interogatoriu si jicniri la adresa mea. Cu timpul m`am obisnuit cu ele, si chiar nu ma simteam ofensata de ceea ce spunea. Dar asta nu inseamna ca in adancul meu, nu port o umbra de ura fata de mama. Nu ma simt vinovata pentru ceea ce simt, consider ca am motive intemeiate. In familia lui, am simtit dragoste si armonie, ceea ce la noi, aceste sentimente sunt total necunoscute. Ma intreb daca lucrurile ar fi stat altfel daca as fi avut un tata. Nu am avut cea mai fericita copilarile. Tatal meu a plecat iediat dupa ce m`am nascut. Nu ma dorise niciodata. Considera ca era de ajuns un singur fiu. Dar mama, in ciuda atitudinii ei, are suflet bun, si m`a dorit din toata inima. Dar, nu am avut parte de atata dragoste, ea era ocupata cu serviciul, si trebuia sa se ocupe de doi copii. Sasori, fratele meu mai mare, a fost mereu ingerul familiei. Cand eu ma jucam in gradina, el era un geniu premiant. Tata si in prezent tine legatura cu el, iar mie nu`mi transmite nici macar salutari. Pana si cu mama tine legatura, si nu cu putin timp, am surprins o discutie, si ii spunea ca inca o iubeste. Nu am simtit durere mai mare, ca in acea zi. Din cauza mea, familia s`a destramat, si nu o sa scap niciodata de acest complex, sunt un copil nedorit !
Simteam cum obrajii incep sa mi`se umezeasca, si instinctiv, mi`am lasat capul in jos, clipind din ce in ce mai des, ca sa opresc lacrimile. Mi`am sters cu podul palmei chipul. Speram ca aceasta reactie a mea sa nu fi fost obseravata de nimeni. Dar era evident ca era imposibil sa nu observi pe cienva cand plange. Atunci, am simtit o mana calda pe umarul meu, si am tresarit. Mi`am ridicat incet capul, iar in fata mea, am vazut acei ochi negri si patrunzatori ce exprimau atata intelegere si compatimire. Acel par negru, des, si lung, lasat liber pe spate. Acele trasaturi elegante. Era o femeie complet fermecatoare, si oricat as fi incercat, imi era imposibil sa`i intuiesc varsta. Mama lui Sasuke, statea in fata mea, si ma privea intrebatoare. Nu imi puteam stapanii lacrimile, asta ca aceasta m`a imbratisat, ascunzandu`ma la pieptul ei bogat. Nu ma intrebase absolut nimic, doar ma mangaia cu tandrete pe par, cu toate astea, eu am izbucnit:
- Mi-mi-am d-dorit m-m-mereu sa a-a-am o m-mama, s-s-si un t-t-tata, dar, am f-fost ca un intrus in f-familia mea. A-am primit a+afectiune in doua zile, c-cat am s-stat aici, mai m-mult decat a-am primit in 17 ani, a-alaturi de m-mama mea. ma balbaiam si deveneam incoerenta, dar ea m`a inteles perfect. Si am simtit pentru ca imbratisarea devenise mult mai stransa. In camera se lasase linistea, cu toate ca nu vedeam nimic, stiam ca eram privite de Sasuke si tatal lui. Devenea jenant, si mi`era teama ca dadusem impresia ca sunt o smiorcaita, sau ca vindeam povesti lacrimogene. Nu mi`se intampla foarte des sa plang. Ce prostii spun ? De`alungul tipului am fost o scarba, si nu am plans niciodata. Dar ii faceam pe altii sa planga. Suferinta alimenteaza ura si rautatea, dar nu o folosesc drept scuza.
- Draga mea, nu ne putem alege parintii, pe ei ii primim la nastere. Dar nu primim cei mai iubitori parinti, eu am fost orfana de ambii parinti, m`au parasit, dar nu am incetat niciodata sa`i iubesc. Desii, sprijinul meu imi erau bunicii, iar acum, sotul si fiul meu. Sprijin, educatie si dragoste putem primii se oriunde. Iar eu, iti promit,ca oricand vei avea nevoie de asea ceva, voi fi mai mult decat bucuroasa sa`ti fiu alaturi. Atunci, a fost pentru prima data cand cineva a fost atat de sincer cu mine. Simteam cata intelegere emanau vorbele ei. Ma intelegea, pentru prima data in viata mea cineva, chiar ma intelegea cu adevarat. Mi`a sters lacrimile si mi`a zambit. Si ea plangea, isi simtisem tremurul din glas, dar nu ma gandisem ca plangea alaturi de mine. Atunci n`am ridicat simultan si am mai imbratisat`o inca o data
- Sakura, nu ai fost ocrotita impotriva suferintelor, dar lacrimile nu spala niciodata tristetea, asa ca te rog sa nu mai plangi NICIODATA ! era imposibil asa ceva, nimeni nu`si poate stapanii lacrimile, indiferent de cat de puternic i`ar fi fost caracterul, dar pe moment nu mai conta, am dat din cap in semn aprobator, si i`am zambit in timp ce`mi stergeam lacrimile. Apoi, m`am scuzat si am pornit spre camera in care stateam. M`am asezat pe patsi am privit tavanul. Ma simteam impacata cu mine si eram mult mai usurata datorita catorva vorbe de aur.
Pentru o vreme, voiam sa las de o parte aceste probleme, asa ca mi`am aruncat privirea prin camera, si am privit rochia mea. Era facuta franjuri, si numai cand am privit`o ceva parca mi`a strapuns pieptul. Instinctiv, am dus mana la obdomenul meu. Rana acea, era acum decat o zgarietura, si nu mai merita pansamente. Am luat rochia, si am aruncat`o in cosul de gunoi! Am fost cuprinsa de o manie ce capata forte, am fost naiva si vulnerabila. Dar, imeidat m`am calmat, la vederea gentii mele. De cand am ajuns, nu am intrebat niciodata daca a vazut`o cineva. Banuiam ca ramasese in masina lui Kai. Dar el e violator, nu hot. Am schitat un zambet la aceasta situatie debordanta in care, sincer nu l`as fi vazut pe Kai. Am scotocit pe acolo si am gasit telefonul, care, surprinzator, mai avea baterie. Nu aveam nici macar un apel. Sa inteleg ca nimeni nu`mi ducea dorul ! Nu ca m`as fi asteptat la altceva din partea lor. Am mai scotocit prin geanata in cautarea unei bluze sau a unor pantaloni scurti. De cand am ajuns, purtasem haine oferite de mama lui Sasuke. Iar faptul ca ea era mai slaba ca mine, trebuia sa`mi caute bluze mai largi, dar cu pantalonii era mai dificil. O invidiam pentrui silueta ei perfecta, la care eu sigur n`as fi ajuns decat prin infometare. Nu spun asta, de parca m`ar deranja conditia mea fizica.
Brusc, s`a auzit un ciocanit la usa, iar aceasta s`a deschis, facandu`si aparitia Sasuke. Avea o privire ce ii exprima ingrijorarea. I`am facut semn sa intre, iar acesta s`a asezat pe marginea patului, pastrand si de aceasta data o distranta discreta intre noi, ceea ce m`a facut sa zambesc, desii nu a fost cel mai reusit zambet de care eram in stare. Si`a aproipiat usor mana de obrazul meu, si m`a mangaiat usor. Am simtit ca ma topeesc, sau ca imi iau zborul. Desii, atingerea, abia a fost simtita, avea mare efect asupra mea.. Dupa, care, si`a lasat mana jos, prinzand`o pe a mea. L`am privit in ochi, si simteam cum obrajii [ in special cel atins ] imi iau foc. Niciunul nu rostea vre un sunet, dar nu era nevoie, parca ne intelegeam din priviri. Dar, tot momentul a fost spulberat de o voce, ce nu`mi era cunoscuta:
- Sasuuu !!! ne`am crispat amandoi, si ne`am indepartat. Pe usa camerei, si`a facut aparitia o fata destul de frumusica, dar isi strica tot aspectul din cauza machiajului abundent. Era o roscata cu un par lung, si ochii de un caprui intens. Tinuta ei era una, care era menita sa atraga atentia. Chiar si un tip ca Sasuke a remarcat. Nu spun asta ca o jicnire la adresa lui, dar imi schimbase in ultimele doua zile pansamentele de nenumarate ori, si el privea numai ranile si atat ! Sunt sigura ca v`a avea o carirea stralucita de medic. Fata l`a imbratisat strans, desi, el nu parea sa`i raspunda la afectiune. Brusc, am inceput sa ma simt prost , pentru ca nu voiam sa astist la un asemnea moment intre cei doi. Mi`am luat geanta su m`am ridicat de pe pat, reusind sa ma strecor, in timp ce tipa il acapara cu saruturi. M`am indreptat spre parintii lui spunand pe un ton afectat:
- Cred ca ar trebuii sa plec acasa....

******* End Flashback *******

Oamenii, au in alcatuirea lor orgoliul. Poate ca asta a fost impulsul care m`a indemnat sa`mi iau talpasita de acolo. Poate ca ma simteam si vinovata pentru ca abuzam de ospitalitatea lor. In ciuda insisentnelor de a mai ramane, le`am spus ca mama era foarte furioasa, ceea ce nu era o minciuna. Pentru ca sunt sigura ca fierbea de nervi. Asa ca pana la urma mi`au respectat decizia. Avand in vedere ca rochia mea nu mai era buna de nimic, am plecta cu hainele pe care le purtasem si am promis ca le v`oi returna data viitoare cand urma sa vin. Ceea ce m`a surprins, pentru ca isi mai doreau sa ma revada. Desigur, l`au informat si pe Sasuke, ca urma sa plec, iar, el s`a oferit sa ma conduca.


Deci....multumesc ca imi cititi fic`ul :X:X Si imi pare rau ca intarzii uneori cu next`ul...dar...sunt cam zapacita
Situatia sta in felul urmator, de la acest capitol, ma opresc cu flashback`ul, si aterizez in prezent, un prezent foarte sobru
Naty, ai intuit bine, in mod normal, aici voiam sa scriu un prezent, dar m`am mai lungit cu actiunea
Elly, merci mult pentru comentarii si ma bucur ca iti place
Lollo, ai incredere, n`am de gand sa stric ficul :P

Ei ei, ce avem noi aici? Un nou capitol! E foarte frumos, chiar imi place! Ma bucur ca am intuit bine. Mi-a placut deosebit de mult cat de buna poate fi familia lui Sasuke si cat de linistita. Nu-l au si pe Itachi in peisaj, sau nu exista el in povestea ta? Te astept cu nextul, spor la scris si la idei si sunt curioasa sa vad ce va face mama sakurei cand o va vedea.

Naty~

Vai este foarte dragutza povestea ta.....Saraca Sakura cat a suferit.....ceea ce povestesi tu dovedeste ca nu te poti increde in nimeni niciodata.. :( ..si cei care par sa tina la tine iti intorc spatele la nevoie...dar sa revenim ai un fic foarte interesant si imi place foarte mult descrierea...dak te rog ai putea sa ma anunti cand postezi continuare....Multumesc(anticipat)
Spor la scris in continuare.. ~Ja ne~

Este superb. Atat d e misterios. Ai un stil de a scrie excelent. Sunt mai curioasa cu fiecare capitol care trece si astept cu nerabdare nextul. Sper sa nu inttarzii, char imi place tare mult. Sa vedem ce e petrece si data viitoare. Mersi de anunt!

Capitolul 6 - Suflet ratacit

Greselile ne pateaza trecutul, de aceea nu am pretentia la un viitor imaculat. Lacrimile nu spala pacatele si zambetele nu alunga suferinta. Oricat as incerca sa trec cu vederea peste anumite momente ale vietii, e clar ca ignoranta nu`mi alunga amintirile. Si, ma intreb cum pot sa merg mai departe ? Iubirea si sprijinul oamenilor sunt nesemnificative. Medicamentele si pansamentele sunt inutile. Nu trupul necesita vindecare, ci sufletul. Si, oricat de avansata ar fi tehnologia noastra, inca nu a descoperit nimeni, modalitatea de a purifica sufletul. Dar nu se ia in calcul sentimentele si de aceea nimeni nu se straduieste sa vindece suferinta interioara. Pana acum, am avut obsesia ca trupul meu sa arate perfect, dar sufletul imi e atat de zdrobit, ranit si insangerat, incat, e imposibila o potentiala vindecare.
Privesc drept inainte, si peisajul imi devine din ce in ce mai cunoscut. Vad oamenii pe strazi, puratandu`se ca si cum viata ar fi cum nu se mai poate de frumoasa. Poate ca, pentru unii chiar este, nu am negat asta niciodata. Ii invidiez pe cei care isi traiesc viata intr`un stil propriu. Pe cei care se poarta asa cum simt, care sunt sinceri si accepta realitatea. Poate ca inainte ii catalogam ca fiind la periferia societatii. Nu ii consideram valori si nici nu mi`se parea ca ar reprezenta un interes major pentru mine. Imi placea sa`mi bat joc de toti cei care, din punctul meu de vedere, ii numeam " ratati " . Dar, in momentul de fata, ma simt mai " ratata " decat oricare dintre ei. Nu`mi doresc sa ajung acasa, unde mama sigur ma va ignora si unde fratele meu ma v`a ironiza. Mi`am privit absenta bratele, taieturile de acum cateva zile, au devenit simple zgarieturi. Cu toate astea, am tras de manecile hanoracului meu in jos, pentru a ascunde semnele. Am incercat sa`mi tin ochii inchisi, pret de cateva minute, pentru a`mi restrange orice lacrima care ar da sa`mi brazdeze chipul. Brusc, am simtit o mana apasandu`ma ferm pe umar, ceea ce m`a facut sa tresar, fiind surprinsa ca nu eram singura, doar eu si cu gandurile mele sinistre.
Dar, era imposibil sa fiu singura, doar stabilisem cu Sasuke ca ma v`a duce acasa. Tot drumul a fost foarte tacut, l`am ignorat de fiecare data cand a incercat sa porneasca un dialog. Asa ca, renuntase imediat la orice conversatie, si se concentra asupra sofatului. Abia acum observasem ca nu conducea foarte rapid. Daca as fi fost putin desteapta, as fi profitat de situaitie ca sa`l cunosc mai bine. Inca eram bluversata datorita scenei dintre el si fata de mai devreme. Dar acest lucru nu avea importanta. Nu`mi doream o relatie adevarata cu el, tinand cont ca probabil nu as mai vrea sa am vreodata o relatie cu niciun baiat. In aceste zile, m`am lasat protejata si m`am cufundat in atmosfera primitoare si linistitoare ce era emanata de parintii sai. Dar acum, totul se resimte cu mult mai multa putere. In minte mi`au aparut imagini din noaptea violului. Imagini care nu m`au bantuit de loc pana acum, dar ma vor bantui probabil toata viata.
- Sakura...vocea lui a rasunat in masina, si a strapuns tacerea ca un cutit bine ascutit. Am tresarit, si tocmai atunci am constientizat ca parcase. Nici macar nu intrasem in oras. Casa mea era destul de departe fata de locul in care ne aflam. Si in minte mi`a aparut intrebarea " De ce a oprit masina ? " Brusc, un usor tremur m`a cuprins, si instinctiv, m`am ghemuit, tinandu`mi capul pe genunchi, stapanindu`mi cu greu lacrimile. " Linisteste`te ! Linisteste`te ! Nu o sa`ti faca nimic. Nimeni nu o sa`ti mai faca nimic ! " Era stupid sa ma incurajez de una singura. Dar nu voiam sa reactionez ca o nebuna. Trebuia sa stau calma, si sa`mi stapanesc lacrimile. Cand am devenit asa plangacioasa ?
- Te simti bine ? vocea lui era calma si stapanita, desi, aveam impresia ca ii regaseam o usoara stanjeneala si ingrijorare in ceea ce ma privea. Nu i`am raspuns, si doar m`am consolat ca totul era in regula, si ca probabil oprise ca sa ma verifice. Ma simteam usurata, chiar daca nu aveam cele mai intemeiate motive. Ce copila sunt ! Era evident ca nu avea de gand sa`mi faca ceva. Tocmai eu afirmasem ca e un tocilar. Si nu spun asta ca o palma verbala asupra lui, dar trebuie sa`mi gasesc motive care sa ma linisteasca. Brusc, i`am simtit pana pe spatele meu, atingandu`l cu putina sfiala, si mi`am ridicat brusc privirea. Cand am intalnit acei ochi negri, asemeni cele mai intunecate nopti am fost strabatuta de un fior. Nu exprimau rautate, pentru ca intotdeauna am fost speriata de ochii negri. Ma simteam ttaiata, spulberata, nimicita cand ii priveam. Dar, in ochii lui se citea blandetea si rabdarea, atunci, cu o inconstienta de care nu ma credeam in stare, am reactionat:
- Ochii tai...imediat am realizat ceea ce`mi scapase, asa ca instinctiv, mi`am dus mainile la gura, si mi`am mutat privirea in alta directie. Eram jenata, si simteam ca ma imbujorez si ca inima mea batea atat de tare, incat nu m`ar fi surprins daca mi`ar fi iesit din piept. Am rostit acele cuvinte de parca as fi fost o fantoma. Pur si simplu nu am avut nicio intonatie, sunase atat de mecanic, incat situatia parea si mai jenanta prin mintea mea. Nu`l priveam, dar eram ferm convinsa ca era confuz si nu imi intelegea izbucnirea. Atunci, i`am simtit mana miscandu`se si coborandu`mi de pe spate. Pentru un moment am simtit ca mi`se taie respiratia. Sa nu`i mai simt atingerea, ma bulversa complet, dar imediat, mi`a cuprins mana si m`a magaiat cu blandete. Nu m`am putut abtine sa nu`l privesc, asa ca am observat ca nu se mai regasea nicio forma de confuzie. Pur si simplu, revenise el, baiatul bland, calm care nu vorbea decat atunci cand era intrebat. Era fratele ideal, pe care mereu mi l`as di dorit. Gandurile mele m`au zdruncinat. Frate ? Mi`l doream eu, pe Sasuke Uchiha ca frate ? Nu, imi doream mult mai mult de atat, dar nu eram pregatita inca, poate ca nu voi mai fi pregatita niciodata, dar stiam ca prezenta lui devenea cu fiecare minut din ce in ce mai linistitoare.
- Mi`ar placea sa fi mai deschisa in prezenta mea. Incerc sa te ajut, dar nu pot sa fac nimic daca nu stiu despre ce e vorba. In momentul asta, esti la limita limitelor, si te abtii sa nu plangi. Poti avea incredere in mine ! dar, oare chiar puteam ? am gandit eu . Cum se poate sa am incredere in cineva pe care il cunosc doar de cateva zile ? Apreciam ajutorul depus, apreciam intelegerea pe care o dovedise, dar nu ma puteam increde in nimeni, in nici un caz intr`un baiat. Nu spun ca numai Kai mi`a format aceasta strasnica reticenta asupra speciei masculine. Toti baietii si barbatii din viata mea si`au adus contributia asupra acestui lucru. Tatal si fratele meu se numarau printre aceste exemple. Tata ma ura, chiar si cand faceam o fapta buna, nu se strofoca sa ma aprecieze. Pe cand fratele meu era intotdeauna apreciat si iubit. aceste lururi i`au dat dreptul sa mi`se creada superior. Si mereu i`a facut o deosebita placere sa ma injoseasca.
Am incercat sa`mi alung gandurile referitoare la familia mea si la esecurile pe plan familial si amoros si mi`am atintit dinnou privirea asupra lui Sasuke, evitand in mod special contactul cu ochii. Stiam ce tocmai incercase sa faca. Era o ultima incercare de a afla ce am patit in seara in care m`a gasit el si parintii lui. Kai nu era prost, se asigurase sa fiu imbracata cand ma lasase intinsa pe trotuar. Asa ca probabil era exclusa varianta unui viol. Imi era jena sa`i spun lui Sasuke adevarul. Imi era teama ca nu m`ar crede. Asa ca, am recurs la ceva ce nu`mi era usor, dar era de preferabil decat sa`i spun ceea ce s`a intamplat apoi sa continui cu detalii. M`am lasat in bratele lui si am simtit cum ma strange cu putere la pieptul lui masiv. Nu m`a surprins ca a raspuns imbratisarii. Dar cu toate acestea, lacrimile tot miau evadat, si mi`am gasit puterea de `ai raspunde ceva, in speranta ca v`a inceta cu acest subiect:
- Nu pot...nu stiu...nu vreau, acest subiect ma depaseste, mi`e imposibil sa vorbes. Te rog, esti singurul care m`ar putea intelege. atunci, m`a strans cu si mai multa putere in brate, si eram convinsa ca acest subiect incetase in acel moment. Am ramas in bratele lui ceva vreme, dupa care am hotarat de comun acord, ca trebuia sa`i reia condusul. De data asta, nu am mai fost atat de tacuti. Am incercat sa vorbim lucruri de interes comun, ca doi adolescenti, aproape normali. Ma priveam in oglinda de la masina, si observam ca aratam groaznic. Mi`am dus mana prin par si am incercat sa`l aranjez putin, desi, era inutil efortul.
Dupa putin timp, am ajuns in centrul orasul, si dupa ce am ocolit putin, am ajuns in fata casei mele. I`am spus sa opreasca, si el a fost destul de surprins la vederea casei mele. O privea destul de surprins, iar eu m`am foit putin stanjenita, ceea ce l`a adus dinnou cu picioarele pe pamant. In mod normal, m`as fi laudat cu maiestoasa mea casa, dar de aceasta data nu era nevoie. Casa lui era una normala, dar era plina de iubire. Casa mea era imensa, si de fiecare data cand intru inauntru, nu simt nimic. I`am zambit sfioas, iar el m`a strans de mana, careia nu ii daduse drumul. Mi`as fi dorit sa mai raman si sa stam la nesfarsit de vorba, dar amandoi eram constienti ca timpul nu ne`ar fi permis. Cand, am dat sa plec, el nu`mi daduse drumul, si m`am asezat dinnou pe scaun, fiind sigura ca voia sa`mi spuna ceva, si chiar asa era:
- Sakura...esti bine-venita oricand sa ne vizitezi. i`am zambit, iar el si`a continuat ceea ce avea de spus. Si, sa stii ca nu e nimic intre mine si acea fata. am simtit ca ma imbujorez de aceatsa data. Nu rea tocmai un subiec despre care imi doream sa`l abordez cu voce tare, asa ca i`am spus primul lucru care mi`a venit in minte:
- Cel putin din punctul tau de vedere, el mi`a zambit si mi`a eliberat mana. Atunci, m`am ridicat si am iesit din masina, cu toate astea, el nu plecase, si nici eu nu facusem mai mult de doi pasi. Inca simteam disperata nevoie de a mai spune ceva. Dar daca urma sa spun vreo tampenie ? Chiar am spus lucruri care nu isi aveau rostul, si puteam oare sa compensez spunand ceva cum ca " este un baiat dragut, sau ca mi`ar face deosebita placere sa ne mai vedem " insa in acel moment, mi`am dat seama ce puteam sa spun:
- Hey ! Crezi ca...ai putea sa mai vii, intr`una din zile sa ma vizitezi ? Acum in niciun caz, probabil ca mama deja fierbe de nervi, dar sa sti ca...aa...aa...am sovait putin, dupa care am rapsuns sa stii ca mi`ar face placere sa te mai vad. Oricum, trebuie sa`i dau mamei tale hainele inapoi. Nu l`am vazut decat schitand un zambet si dand afirmativ din cap, apoi a pornit masina, si l`am vazut gonind spre casa. Conducea extrem de rapid comparativ cu momentul in care eu ma aflasem cu el in masina. Speram sa ajunga cu bine acasa, apoi, am intrat in curtea casei. Era liniste, si nu se auzeau zgomote. Probabil ca nu era nimeni acasa. Ceea ce m`ar fi scutit de multe explicatii. Cand am intrat in hol, era la fel de liniste, asa ca m`am strecurat in sufragerie, dar linistea se oprea chiar acolo. Mama mea imi iesise in " intampinare ". Am schitat un zambet cat mai credibil, dar in schimbul unui salut sau unei imbratisari materne am primit o palma.....

To be continued...

Deci nu cred! Nesimtita! Cum sa-i dea o palma fiicei ei? Daca ii face ceva ea, ssau oricare altul, o sa aiba de aface cu mine.
Imi place mult acest capitol. Esti o scriitoare super si sunt nerabdatoare sa vad ce urmeaza. Mult succes la scris!

Buna! Multumesc ca m-ai anuntat! Frumos capitol, emotionant, mai ales atunci cu scenele din masina. Se vede ca se infiripa ceva intre acesti doi protagonisti, insa deocamdata nu e nimic cert. Stii ca imi place cum descrii deci numai zic de asta. Nu-mi place deloc cum a fost primita Sakura de mama ei, dar na, ce sa-i faci? Sa speram ca pe viitor intelege si ea mai mult din Saku si o va iubii. Te astept cu nextul, spor la scris si la idei!

Naty~

Capitolul 7 - Sentimente amestecate

Ma intreb care e rolul violentei ? Cu ce contribuie o palma in educarea unui copil? Da, inca ma consider un copil, dar nu consider ca trebuie sa fiu lovita ca sa imi invat lectia. Violenta nu are niciun efect asupra mea, nu e prima data cand mama ma loveste. Am devenit imuna la asemenea tratament. Este un semn ca i`am incalcat autoritatea si mandria de mama. Dar eu continui sa nu inteleg, cum ar fi reusit o palma sa ma faca sa ma simt mai prost. Care este perspectiva mamei ? Ce intentioneaza sa`mi transmita prin acest gest ? Cum ar fi reusit aceasta palma sa ma faca sa`mi respect mama ? As respecta mai degraba o persoana rationala, nu pe cineva care actioneaza la primul impuls. Nici nu cred ca a stat pe ganduri ca sa`si analizeze reactia. Speram la un tratament ostil. Speram sa nu ma observe, sa ma ignore si sa ma duc in camera mea unde sa`mi descarc lacrimile care ma amenintau. Dar aceasta palma m`a retinut, m`a pus pe ganduri. Merita ? Merita sa ma gandesc la asa ceva ? Merita sa iau in seama morala mamei mele ? Sau merita sa regret aceasta atitudine a ei ? Alte fete, care ar fi trecut prin ceea ce am trecut eu ar fi dat inediat buzna in bratele protectoare ale mamelor. Ei bine, eu una nu aveam cum sa`mi gasesc alinarea in bartele acestei femei. Daca n`as stii mai bine, as putea preciaza ca o palma primita de ea reprezinta un gest de afectiune, insa, depinde ce inseamna din perspectiva ei " afectiunea ", asta daca stia acest cuvant. Simteam cu furia incepe sa clocoteasca in mine. De ce nu puteam avea parte de iubirea unei mame ? De ce trebuia sa fiu persecutata de o femeie fara suflet ? Cum speram sa devin o persoana mai buna daca eram crescuta de o reptila ?! O femeie cu sange rece. Acea palma nu a facut decat sa`mi declanseze un sentiment de furie nestapanita, si simteam in interiorul meu cum ignoranta si rebela Sakura revine.
Si atunci am inteles un lucru: atitudinea mea se datora prarintilor mei. Daca as fi trait intr`un alt mediu, as fi dost probabil mai calma, mai sensibila, mai inocenta. Exact asa cum am fost in ultimele zile. Mediul de trai, spune multe despre personalitatea si caracterul fiecarei persoane. Parintii mei, nu au incercat niciodata sa`mi formeze o educatie aleasa. Respectul, intelegerea, politetea, sunt termeni care sunt necunoscuti familiei Haruno. Mama ignora pe oricine in afara de prietenele ei de serviciu. Tata nu ma baga inseamna nici pe mine, ce pretentie sa mai aiba alte persoane. Iar fratele meu, avea o reputatie de scarba masculina a scolii, la fel ca si reputatia mea anterioara. Inainte, tindeam sa cred ca este un motiv de mandrie, acum sunt mai scarbita si mai jenata ca niciodata in viata mea.
Mi`am aruncat privirea prin sufragerie, si abia atunci l`am observat pe tata. Trecusera luni bune de cand nu`l mai vazusem. Desii locuia in acelas oras, nu`mi venea sa cred ca nu ne intalneam niciodata. Sau poate ca facea tot posibilul cat sa ma evite. Nici ca ar mai fi contat. Simpla lui prezenta imi dadea fiori. Nu ma temeam de mama desii ma plesnea uneori. Dar tata chiar ma ingrozea si nu cred ca am vorbit doua ori pana acum. Ma obisnuisem cu aceasta atitudine a lui. Ma obisnuisem si cu ideea ca nu m`a dorit niciodata. Dar simplul fapt ca se afla aici si ma privea cu atata raceala ma infiora. Am inghitit in sec, si mi`am abatut privirea asupra fratelui meu nenorocit, Sasori, care ma privea cu un zambet dracesc pe fata. Asemeni tatalui mei, nici acest membru masculin al familiei nu ma suporta. Eram absolut sigura ca situatia de fata il bine-dispunea nespus, judecand dupa privirea lui. De cand eram mici ii facea o deosebita placere sa ma tortureze, sa dea vina pe mine cand facea el ceva gresit. De aceea a si capatat titlul de baiatul perfect, de mandria familiei Haruno, in timp ce eu, eram doar umbra lui. Eram prea mica, si acceptam sa dea vina pe mine, pentru ca, in inocenta si naivitatea mea, incepusem sa`l percep ca pe un model. Dar cand am crescut, am realizat, ca defapt, este un nenoricit, asemenea intregii familii. Cu alte cuvinte, II URASC PE TOTI ! O urasc pe mama, pentru ca nu mi`a oferit dragostea si grija unei mame. Il urasc pe tata, pentru ca nu ma accepta ca fiind fica lui. Si imi urasc fratele, pentru ca este un mare idiot cu doua fete. Interesanta familie....E ca si cum as trai in cusca leilor.
- Pe mine, va rog sa ma scuzati, dar ma duc in camera mea. Nu mai suportam sa`i am in preajma. Desi, m`am adresat cu respect, tonul meu era impasibil, si ma intrebam daca puteau deduce ura si scarba din glasul meu. Ma asteptam sa ma opreasca. Ma asteptam de o lunga ora de morala, dar ei ma studiau din cap pana in picioare. Zgarieturile de pe maini imi erau acoperite, iar picioarele imi erau ranite, dar zagrieturile, erau destul de imperceptibile. Speram totusi ca mama sa nu arunce vreo privire, iar in privinta lui tata, nu cred ca trebuia sa`mi fac griji, chiar daca s`ar fi uitat, era ceva distanta intre noi, incat sa nu vada. M`am strecurat pe langa ei, si am urcat la etaj, spre camera mea. Am vrut sa o deschid, dar accesul imi era blocat. Usa era incuiata. Abia atunci mi`am amintit ca obisnuiam sa incui bcamera, pentru a evita ca mama sau fratele meu sa`mi cotrobaiasca prin lucruri. Am cautat prin geanta cheia...si am gasit`o. Imediat ce am intrat, am simtit ca o parte din furie se mai risipeste. Eram pe teritoriul meu. Toate erau la locul lor. Posterele cu diferitele formatii de rock imi acopereau peretii. Revistele erau imprastiate peste tot pe birou. Ruxacul si cartile de scoala erau imprastiate pe podea, Patul, din fericire era facut, iar lenjeria neagra de pat, era foarte ademenitoare. Aerul era curat, pentru ca lasasem fereastra deschisa cand plecasem. Dulapul era inchis, insa pe podea erau cateva rochii, pe care le probasem inainte de petrecere...
Petrecerea...imediat, amintiri din acea seara mi`au patruns in minte. Temari...o parasisem, o lasasem singura printre atatia necunoscuti. Masina...plecasem cu Honda lui Sasori. M`am ridicat imedia de pe fotoliul pe care ma trantisem si am insfacat geanta, rasturnand`o pe covorasul negru care se imbina perfect in contrast cu mobilierul. Toate lucrurile din geanta s`au imprastiat. Aveam tot felul de chilipiluri. Brelocuri, servetele, cercei, parfum, cosmetice, telefonul, aveam toate prostiile din lume, mai putin cheile de la masina lui Sasori. Atunci, un alt gand m`a fulgerat. KAI ! Dupa ce lesinasem, m`a tarat pana la autostrada unde m`a intins pe trotuar, alaturi de geanta. El trebuie sa fi fost cel care mi`a luat cheia ! Cum aveam sa explic asta ! Probabil ca aveau impresia ca masina era la mine, cand vor vedea ca nu am venit cu propria masina, voi da de belele mai mari decat o palma. Deja incepeam sa ma impacientez, cand un ciocanit la usa m`a trezit. Ma asteptam sa o vad pe mama, cu o privire care dadea de inteles " Ai-dat-de-belea ". Dar socul a fost si mai mare cand l`am vazut pe tata intrand. Era pentru prima data cand intrase in camera mea. Defapt, era prima data cand eram singura cu tata. A analizat incaperea, apoi, a inceput s`o masoare cu pasul. Am incercat sa`mi vad de treaba, punandu`mi lucrurile inapoi in geanta. Eram foarte incordata, si habar nu aveam cu ar fi trebuit sa ma port. Daca sa spun ceva, sau pur si simplu sa`mi tin gura. Din fericire, nu a fost nevoie sa dau eu startul unde discutii, pentru a treia oara in viata, tata a pornit o conversate cu mine, ceea ce nu era ceva neaparat bun:
- Ai idee, ce postie ai facut ? ma intreba el pe un ton care ii trada indiferenta. Nu ma asteptam sa`i pese. Credeam ca e o evolutie imensa faptul ca statea aici, cu mine, si voia sa purtam o discutie tata-fiica. Problema era insa, ca nu eram familiarizata cu subiectul abordat. Prin minte nu`mi trecea nicio isprava facuta. Pur si simplu, plecasem la o petrecere, de care stia mama, si imi daduse acordul ,pentru ca putin ii pasa ei unde plecam eu. Poate ca am exagerat cand i`am luat masina lui Sasori, si am condus, avand in vedere ca nu am carnet. Dar nu aveau de unde sa stie ei asta. Temari avea carnet, avand in vedere ca era mai mare cu un an, era majora. Dar nu credeam ca ar fi fost asa o mare catastrafa pentru ca am condus fara carnet si am depasit putin limita de viteza. Desi, credeam ca o sa ma coste, l`am intrebat:
- Poti fi mai concret ? Nu stiu despre ce prostie vorbesti. m`a privit suspicios, apoi i`a scapat un oftat lung. Aveam senzatia, ca se straduia ca sa ramana calm. Apreciam efortul, avand in vedere ca era cel mai dragut lucru pe care il facuse tatal meu in ultimii ani. Defapt, ce spun ? E cel mai dragut lucru pe care l`a facut tata vreodata. De obicei ne purtam ca doi necunoscuti, acum el chiar parea un tata interesat, ce vrea sa`i tina o predica de toata frumusetea ficei rebele. Ar fi trebuit sa ma simt incantata, dar pur si simplu, nu eram. Nu era predica unui tata iubitor, ci a unui obsedat de parerea societatii. Nu conta ceea ce voiam eu, conta ceea ce spunea sau credea lumea. De asta il urasc !
- Bine inteles ca habar nu ai despre ceea ce vorbesc ! Nu ai cum sa`ti amintesti din moment ce consumasei atata alcool incat abia daca mai stiai cum te numesti. Noroc cu prietenul tau dotat intelectual, care a adus masina acasa, altfel, cine stie in ce pom ai fi intrat. Asculta, Sakura, atata timp cat imi porti numele, nu vreau sa aud lucruri de genul asta. Iti dai seama ce rusine s`a abatut asupra familiei noastre. Fiica familiei Haruno, care nu stie sa tina la bautura. Ti`se pare un motiv de mandrie ? Noua nu ni`se pare ! Dar o sa am grija sa nu se mai repete. Toata vacanta esti consemnata la domiciliu. O sa stai si o sa inveti pentru scoala. Nu e suficient ca familia Haruno suporta o needucata inculta, trebuie sa mai suporte si o alcoolica. Baga`ti mintile in cap ! Pana la 18 ani suntem raspunzatori de faptele tale. Dupa aceea, poti face ce vrei. nu credeam ce`mi aud urechile. Prima discutie tata-fiica, si eram facuta indirect o pacoste. Nu stiu ce ma durea in mod deosebit. Faptul ca tata credea toate acele lucruri despre mine, sau faptul ca ei chiar credeau ca bausem atat de mult incat nu mai fusesem in stare sa ajung acasa. Kai, nu era prost, cel putin, cand venea vorba de astfel de lucruri. Chiar a facut asta. Mi`a intors parintii impotriva mea, mai rau decat erau inainte. Atitudinea tatalui meu, era aceeasi, dar ma simteam jicnita. Ce stia el despre mine ? Am fost surprinsa ca mi`a folosit prenumele. Nu aveam nevoie de priedica lui. Ma numeam Haruno ? Si ce daca ! Imaginea familiei asteia, a fost patata si fara sa contribui eu la asta. Ei au impresia ca oamenii ii respecta. Da, buna gluma ! Oamenii se tem de ei, ii detesta, dar se poarta normal. Oamenii astia sunt atat de afurisit, incat pot distruge usor vietile altora. Din pacate, nu speram ca isi vor face un scop in a`mi distruge tocmai mie viata. Spuneam cumva ca e ca si cum as trai in cusca leilor ? Am gresit, leii isi apara haita.
- Spui ca iti port numele ? Spui ca fac parte din familia asta, din casa asta ? Ei bine, ghici ce ! Daca vrei, o sa plec ! O sa locuiesc in alta parte si o sa platesc chirie ! O sa`mi iau un job, si o sa lucrez ca sa ma intretin. Nu tin neaparat sa locuiesc cu voi. Pot sa dispar chiar si acum din peisaj daca va incomodez chiar atat de mult. mi`am multumit in sinea mea, pentru ca vocea nu imi sunase tremurata, Eram ferma si sincera. Pentru o clipa, am crezut ca observ uimirea din ochii tatalui meu. Dar, imediat aceasta banuiala a fost inlaturata de rasul lui isteric. A tusit putin ca sa`si regleze vocea, dupa care a adaugat pe un ton ce exprima dispretul:
- Oh ?! Chiar vorbeai serios ? Sa te angajezi...stii la fel de bine ca si mine ca nu esti in stare de nimic, Sakura. Uita`te la locul asta ! Nu esti in stare sa`ti faci curatenie in prorpia camera. Sa muncesti ? Draga, singura cale ca sa`ti castigi bani, si sa te intretii, ar fi sa te vinzi pe bani. Altfel, chiar nu stiu cum ai mai putea face bani. am ramas muta de uimire. Ce`mi auzeau urechile ?! Tatal meu spunea asa ceva ? Cum-cum il puteam pe acest om tata ? Aceasta replica, m`a atins mai mult decat as fi vrut. Ce ar fi spus daca i`as fi povestit despre viol ? Si`ar fi retras cuvintele, sau si le`ar mentine cu inversunare ? Dar de ce i`as spune lui asa ceva ? Dintre toate persoanele din lume, ar fi ultimul capabil sa ma inteleaga, ar fi ultimul la care as apela. M`am ridicat in picioare, si l`am privit in ochi. Stiam ca in ochii mei se putea citit ura, suferinta, dezgustul. Nici nu voiam sa mai ascund aceste sentimente care imi apartineau in totalitate. Voiam sa dau totul fe fata. Detestam faptul ca mostenisem tocmai culoarea ochilor lui. Detestam ca seamanam cu el. Detestam ca sunt fiica lui si ca el e tala meu. Eram furioasa, trista, dezamagita, si mai simteam un alt amestec de sentimente, am tipat atata de tare, incat puteam sa jur ca vocea imi rasunase in toata casa, dar nu imi mai pasa, tot ce voiam era sa dispara o data pentru totdeauna din viata mea:
- PLEACA ! N`am nevoie de tine si de sfaturile tale ! Moartea ar fi mai blanda, decat o discutie cu tine ! PLEACA ! spre marea mea surprindere, in urmatoarea clipa, chiar plecase. M`am napustit spre usa si am incuiat`o. Apoi, am sazut in genunchi pe podea si am inceput sa plang. De ce ? De ce am ales familia asta ? De ce nu puteam ramane cu Sasuke si cu parintii lui ? De ce ? De ce nu puteam pur si simplu sa nu ma mai intorc? Stiam prea bine ce m`ar fi asteptat o data ajunsa acasa. Stiam ca nu eram bine-venita.
Am plans asa, zile bune, pana cand n`am mai avut lacrimi, si am cazut intr`un somn adanc, nu aveam nevoie de hrana, de apa, de prieteni. Nu aveam nevoie decat sa fiu sigura. Nu aveam nevoie decat sa ma afund in propriile ganduri sau sa ma inec in propriile lacrimi. Dar era imposibil, am plans atat de mult, incat nu mai aveam lacrimi suficiente ca sa`mi spele suferinta. Si exact asa mi`am risipit toata vacanta de vara, plangand. In timpul in care nu plangeam, invatam pentru scoala. Cuvintele lui, imi facusera cunostinta cu un nou sentiment: ambitia ! Voiam sa`i dovedesc ca se insela. Puteam sa invat daca voiam, puteam sa fiu harnica daca voiam. Puteam sa fac orice daca voiam ! Si de data asta chiar voiam !

To be continued