Serios maii ?? O iubita , ce dra*u ? Deci cu aia e tandru da cu Saku o bate pana ii da sangele..Ce il urasc pe Sasuke !!Imi place ficul mult..Adu next repede sa vedem ce fac astia doi impreuna cu tipa aia misterioasa o lui Sasuke..Hee hee o sa fie amuzant..Anunta-ma ! P.S : Primaaa

Hey !
Ms ca m-ai anuntat !
A fost foarte frumos !
Pe bune Sasuke o dama de compani cand aimo iubita ?
Cat de prost poti sa fi ?
Astept nextul!
Te rog anunta-ma cand il pui !

Hei, sweetheart!
Frumoooos capitol. Foarte, foarte frumos! Felicitări!
Revenind, Sasuke e un nemernic și jumătate! Mă mir cum s-a abținut Sakura să nu-l lovească! Eu îi scoteam ochii!
Îmi e foarte milă de săraca Sakura! Off, off. Viața asta grea..
Aștept cu nerăbdare next-ul!
Mulțumesc pentru anunț și sper să mă anunți și în continuare!
Kiss, kiss.

Iii...ai adus nextul, imi place.Sasuke, sasuke ce bataie ti-as da.Draga, vreau nextul.Anuntama in continuare.Pwpwp

pentru commuri si pentru ca sunteti aici cu mine si imi urmaruiti ficul1 Am incercat sa fac acest capitol putin tensionat, asa ca sper sa va placa. ENJOY! :d p.s. Imi pare rau ca nu am pus diacritice de data aceasta. am avut o mica problema. Plus ca mi-a murit cel mai bun prieten, de acolo m-am inspirat.



Din capitolul anterior: Însă, nu doar banii contează , fiindcă atunci când îți vine momentul să părăsești această lume, lași totul pe pământ și pleci la fel de sărac ca și când ai venit.

O adiere de vant rece imi infasoara usor corpul, facandu-ma aproape sa tremur de frig. Nervii nu ma lasau nici macar un minut, iar mainile imi tremurau, gata sa loveasca pe cineva. Vorbeste atat de dulce cu acea fata in cat simt ca locul meu nu este aici. Mai bine m-ar lasa sa plec de cat sa fiu umilita in acest mare fel. Poate aude si soerul si atunci ma fac de ras si mai rau. Oamenii sunt barfitori, iar lumea e rea si daca cineva vine cu o noua barfa, ceilalti o dau mai departe fara macar sa stie adevarul. Ei spun si interpreteaza doar ce aud, nu vor sa afle cu adevarat ce s-a intamplat. Bunica mea mereu asemana barfa cu o foarte vicleana femeie, care umple sufletele oamenilor de rea vointa. Este ca o gripa, de care atunci cand te apuci sa tusesti nu te mai opresti. Urasc barfa, este un mod de a jigni si umili oamenii nevinovati. Mi-as dorii sa se faca o campanie contra barfei, cine stie poate va exista candva aceasta campanie si eu voi reusi sa distrug barfa, acest mod nesincer, pentru totdeauna.
Imi sprijinesc capul in podul palmei, uitandu-ma la ceasul de la mana, analizand cate minute au trecut de cand Sasuke vorbeste si ii face complimente acelei fete, zambind si trimitand pupici prin telefon. Deodata, incepusem sa simt o foarte mare tristete ce imi inunda sufletul lasand o mie si una de dare amare, in urma carora raman amintiri foarte dureroase. O lacrima imi curge pe obraz, umezindu-mi o suvita roz de par, mai apoi cazad in jos pe fusta mea neagra. Ma provesc in reflexia geamului din spatele lui Sasuke si vad ca aveam ochii rosii plini de lacrimi, gata sa izbucnesc in plans, un plans grav, dureros si foarte zgomotos. Incerc sa ma mai retin putin, asteptand sa ajungem acolo si sa ma duc la baie, sa imi eliberez suletul plangand. Si-asa respectiva "iubire" va fi acolo iar el nu are nevoie de mine, pana la urma poate o fi vreun baiat dragut pe acolo iar daca Sasuke isi face de cap asa o sa fac si eu. Nu am de gand sa raman fata batrana langa el.
Masina incetineste usor intorcandu-mi stomacul pe dos. Aproape ca imi venea sa vomit insa sincera sa fiu nici macar nu am ce. Nu am manact nimic de cateva zile si am ajuns o aschie inalta. Gandul acesta ma face sa chicotesc usor. Masina se opreste, cu o frana de era sa dau cu nasul de geam. Sasuke deschide disperat usa, aproape rupand-o. Oare de ce? Bineinteles! Findca iubita lui era acolo. La acest gand, doua lacrimi imi curg pe obraji, ochii mei verzi nemafiind atat de stralucitori. Ma imbarbatez, imi sterg lacrimile si cobor din masina, cu geanta pe umar. In fata mea, vad ditamai vila, vopsita cu un roz pal si in gradina, erau o multime de trandafiri rosii, cu petale mari si ondulate superb, stralucitoare si proaspat udate. Lumina slaba si gri dadea trandafirilor un superb aspect, parca erau facuti in programe de editat poze. Mi se pareau niste flori pictate in culori vii, pe un fundal gri. Era superb, parca erau desprinsi dintr-un basm al copilariei.
Incep sa inaintez, lasandu-mi parul roz si stralucitor sa se agite in bataia vantului. Cu capul aplecat, ajung in fata vilei si un angajat imi da drumul inainutru. Pasesc pragul, nemaipasandu-mi ce mi se putea intamla. Eram acolo fara niciun folos, eram doar pentru imagine, doar ca sa nu para el singur. Stau si ma gandesc... Oare de ce nu m-a lasat acasa? La urma urmei, probabil ca fiind atat dde grabit a intalnit-o deja pe acea fata pe care o numeste cu atata ardoare "iubire". Incep sa ma simt prost, sunt aici ca sa ce? Ca sa privesc si sa stau ca o bleaga aici?!
Ma apropii usor de un scaun din coltul imensei sali in care toti beau, cantau si dansau pe ritmuri de cha-cha-cha. Imi pun geanta pe spatarul solid al scaunului, proptind-o bine apoi imi pun mainile in cap, privind parchetul de culoarea mierii, lucios si stralucitor. O lacrima imi curge pe obraz, cazand pe podea, picatura de apa sarata intinzandu-se rapid fara ca macar sa clipesc. Inchid ochii, gandurile amestecandu-mi-se provocandu-mi o durere ingrozitoare de cap. Pulsul inimii mele era rapid, foarte rapid. Cred ca am depasit viteza de 500 de batai pe minut. Aproape ca raman fara aer, insa ma mentin calma. Daca acesta este momentul in care voi murii, nu voi regreta nimic. Totul va fi perfect, voi ajunge in imparatia lui Dumnezeu, unde voi fi protejata de tot raul care inconjoara aceasta lume. Corpul meu va fi inconjurat de un asternut cald, o adiere usoara imi va racorii corpul si un sentiment de liniste imi va navali sufletul, facandu-ma sa uit de toate necazurile. Va fi foarte bine, atata timp cat imi voi reintalni familia. Eu pur si simplu nu am ce cauta in aceasta lume. Sunt singura, nimanui nu-i pasa de mine. . . Uneori, ajungeam sa ma intreb de ce m-am mai nascut?! Nu suport gandul ca toti au plecat, lasandu-ma singura sa ma agat cu ghearele de viata, sa nu mi-o distrug, mai ales sa-mi realizez visele. Nu am facut nimic, i-am dezamagit pe toti, ajungand sa ma privesc in oglinda si sa nu ma recunosc, sa nu-mi recunosc chipul gingas, alb ca spuma laptelui, de o dinioara. Nu imi recunosc ochii verzi, nu sunt aceeasi, sunt diferiti. Nu ii recunosc, nu fac parte din mine. Buzele mele roz acum sunt rosiatice, cateodata vinete de la pumni, pumni puternici care m-au lovit fara mila, cu sange rece...
Mi se face frig, un frig cumplit si tresaream intr-una usor, incercand sa ma calmez. In cateva minute fiorii au devenit si mai puternici, eu tresarind ca si cum m-ar fi corentat ceva. Un val de energie ma cuprindea, facandu-mi sarmana inima sa-mi sara din piept. Simteam, simteam cum ramaneam fara aer, cum ma sting lasand totul in urma, avand o stare ciudata. Parca pluteam, nesimtindu-mi inima care batea in mod alergator pe ritmul unor tobe. Imi ridic usor o pleoapa si zaresc ceva in ceata, insa nu a reusit sa dezlusesc imaginea. Scot un sughit. Tresar speriata drept in varful capului. Imi iau geanta intr-o mare viteza trantind scaunul, alergand pe hol si iesind afara. Nu voiam sa mor acolo sa ajung pe la televizor, voiam sa mor linistita. Voiam sa ajung departe, foarte departe de tot ce ma inconjura. Desi vedeam negru in fata ochilor, am putut sa izbesc usa reusind sa ies. Incep sa alerg, ametita iar inima mea incepand sa bata si mai repede. Simteam c-o sa cad, c-o sa mor aici, pe loc fara lumanare fara nimic.
Am alergat cu ochii inchisi, nu m-am lovit de nimic, parca zburam. Am alergat atat de bun, cred ca sunt destul de departe. Inima mea bate intr-o mare forta, ajutandu-ma sa traiesc insa nu se mai putea. Pana aici a fost viata mea pe care nu am reusit s-o traiesc. In mine, inima incepe sa incetineasca. In marea mea fuga, picioarele incep sa mi se inmoaie. Imi deschid ochii, vazand un zid gri batran. Ii inchid, izbindu-ma de marele perete. Busitura nu m-a afectat de loc. Ma intorc pe o parte, aterizand pe burta. Raman fara aer, neincercand sa-l recuperez. Nu cred ca era nimeni in jur. Pana aici am trait, nu ca mi-ar duce cineva dorul. Inima imi bate din ce in ce mai incet, aproape auzind-o. Inchid ochii, rasufland usurata totul facandu-se negru...

Bunaaaa..AI adus nextul, a fost foarte frumos. Multumesc de anunt , spor la s cris

PS_: anuta-ma si data viitoare

Buna !
Ms ca m-ai anuntat !
Mi-a placut foarte mult !
Biata Saku !
Te rog anunta-ma cand pui nextul !

pentru commuri, pareri si ca sunteti alaturi de mine! Chiar apreciez acest lucru si ma bucur ca va place ficul meu am revenit cu capitolul. Nu voi mai putea sa pun diacritice de acum incolo nu mai merge dar nu stiu de la ce. Ma rog, sper sa intelegeti. Now, capitolul


Inchid ochii, rasufland usurata totul facandu-se negru...
Dupa cateva ore
O durere puternica imi inconjoara inima care de aceasta data, imi batea normal. Ma simt obosita, sfarsita de puteri. Parca ma intorsesem dintr-un razboi nesfarsit, un razboi intre viata si moarte. Se aude un zgomot, incerc sa reactionez insa nu-mi pot misca nicio parte a corpului. Parca as fi amortita cu totul, fara sa imi controlez miscarile. Aud un BIP urmat de inca altii mai mici. Puteam sa aud niste glasuri.
Incep sa intru in panica. Un curent electric imi intra in corp, facandu-ma sa reactionez si sa tip, ridicandu-ma in fund. Deschid speriata ochii, lasand la iveala doua smaralde verzi ca fisticul de pe inghetata. Incep sa respir in mod accelerat, incercand sa ma calmez. Eram inconjurata de oameni inalti, imbracati in uniforme albastre, cu masti pe fata, care ma priveau uimiti. Nu simt nici o durere, eram doar putin ametita insa nimic altceva nu ma deranja. Unul dintre doctori striga speriat ceva de genul ca e o minune. Eu nu inteleg nimic. Nici nu mai stiu ce s-a intamplat. Stiu doar ca am lesinat si ca nu am mai simtit nimic, un fel de senzatie de amorteala in tot corpul.

Nu trec nici cincizeci de secunde, iar in incapere isi face aparitia o doctora cu parul saten si cu lacrimi pe obraji. Eu nu pricepeam nimic, toti se bucurau pentru mine si eu nici nu stiu de ce se bucurau. Doctora imi zambeste, impreunandu-si mainile si inchinandu-se. Era foarte ciudat, iar eu nu prea eram obisnuita ca oamenii sa-mi zambeasca. Si sincer, nici nu prea imi placea sa ma inchin. Eu cred cu sufletul in Dumnezeu, iar El o stie prea bine. Nu trebuie sa le arat la toti acest lucru. E ca si cum un fotomodel ar arata ca ii este foame.
O privesc confuza pe doctora, apoi imi ridic o spranceana. Aceasta se apropie usor de patul meu, toculetele pantofilor sai facand un tropot usor. Imi pune mana pe frunte, apoi zambeste, un zambet foarte larg si cald, dar mai ales fericit. Incerc sa spun ceva, insa sunt foarte ragusita.

- V-vreau o porto-c-cala . . . spun eu ragusita punandu-mi mana in zona gatului.

Asistenta, o femeie mai in varsta de vreo 40 de ani imi aduce in cateva momente, o portocala mare frumoasa si coapta. Mi-o pune in poala, eu lasandu-ma pe spate. Iau incet portocala, insa imi scapa. Micuta bila portocalie aterizeaza pe beton, spargandu-se. Ma uit trista spre tavan. Nimic nu era la fel, nu pricepeam, nu eram capabila sa inteleg ce se intampla. Nu imi aduceam aminte ce se intamplase, nu puteam. totul era in ceata, totul era confuz.
Doctora se sperie, incepand sa strige pe hol dupa medicamente. Mie nu imi pasa, eram terminata de zile. Voiam sa mor, chiar in acel moment voiam sa imi dau duhul. Nu ma suportam.

Nu trec nici cateva cipe, iar pe usa isi face aparitia o alta asistenta, scunda si slabuta, care tinea intre brate un cos mare cu portocale. Mai apoi, apare un alt medic care aduce niste pastile. Asistenta imi pune cosul pe burta, eu gemand usor de durere. Aceasta imi desface portocala, si rupe o feliuta micuta pe care mi-o baga in gura. Musc usor, dintii mei fiind prea moi ca sa rupa coaja. Simt gustul portocalei, parca era Craciunul. Atat de dulce, dar putin acrisoara. Era cea mai buna portocala pe care am gustat-o in viata mea. Inghitind, simt cum gaura de aer mi se astupa si incep sa tusesc. O tuse seaca, din care incercam cu putere sa iau aer. Eram ca un vapor care se scufunda, in el intrand apa si cufundandu-se in marele ocean. Ma stingeam usor, in jurul meu doctorii agitandu-se. Parca as fi fost doar un experiment, iar eu mi-as fi dorit sa fiu asa. Pana la urma, experimentele mor iar eu sunt gata sa mor.

Un om inalt se apropie de mine, bagandu-mi in mana stanga cu seringa un lichid alb. Nu puteam sa-l opresc, ci doar am acceptat cuminte. Puteau sa faca orice cu mine, eu fiind neimportanta pentru toti.
O senzatie placuta isi face loc printre oasele mele, incalzindu-ma si provocandu-mi somnolenta. Usor usor, adormeam, nemaistiind nimic despre existenta mea, iar in cateva fractiuni de secunda, eram deja in lumea viselor.

Deschid usor ochii, in jurul meu nefiind nimeni. De pe coridor se auzeau diferite glasuri. Triste, bucuroase, indurerate si furioase. Ma concentrez, incercand sa aud ceea ce vorbeau doctorii intre ei.

- E intr-o stare delicata a inimii, daca mai durau cateva minute in care era lesinata, putea face un stop cardio-respirator! spune o doctora nervoasa, pasii ei auzindu-se pe hol, plecand.

Raman muta. Nu mai puteam spune nimic. Soarta mea era decisa, sunt bolnava de inima. Pot murii in orice secunda facand un stop cardiac sau un infarct. Incerc sa ma calmez, inspirand si exspirand. Nu voiam sa traiesc, nu voiam sa mor, eram intre doua cai pe care as fi putut s-o iau. Vreau sa traiesc, sa imi razbun familia, iar ca sa fac acest lucru trebuie sa iau tratament probabil o viata intreaga. Sau, poate fi ceva trecator, reusind sa ma recuperez. In fine , nu trebuie sa ma agit. Incerc sa imi imaginez ca sunt intre ingeri, plutind pe un norisor alb de puf si simtindu-ma in siguranta.

Hei, sweetheart! Îmi pare rău că nu am ajuns la penultimul capitol. Am avut și o grămadă de teme de făcut, am postat și next-ul ficului meu, deci am fost cam ocupată. Însă ajung acum și îți spun că ambele capitole au fost superbe. Îmi place cum descrii sentimentele în general! Îmi pare rău de Sakura și de faptul că e bolnavă! Sper ca ea să prindă curaj și să răzbească până la urmă! Anunță-mă de next, pls! Kiss, kiss.

Buna !
Ms ca m-ai anuntat !
Mi-a placut foarte mult !
Saraca Saku !
Te rog anunta-ma cand pui nextul !

Mersi pentru anunt.
Nu conteaza ca nu o sa mai poti scrie cu diactrice, fic-ul tau este minunat si asa.
Revenind la el... ai descris minunat si mi-a placut enorm.
Sa ma anunti si pe mine te rog!

Am ajuns si euu aici
Ce splendid e ficul e superb
Te rog sa ma anuti si pe mine cand pui next
Pupici

Mda.. cineva a cam uitat sa ma anunte.
Cum ai putut uita sa ma anunti? Chiar asa?
Ce i0ai facut lui Saku? AI bagat-o in spital? Si brunetica unde e ? E cu "iubirea" lui?
Anunta-ma.

FanFic inchis la cererea autoarei.

FanFic redeschis la cerera autorei. Spor la scris! :)