Acesta este primul meu fic, deci va rog " indurare " - ne glumeam vreau pareri si critici cat mai dure. Deci sa incepem :

 Capitolul 1. Amintiri dureroase

 Timpul trece,nimic nu mai este la fel ca alta data...anotimpurile se schimba, oamenii se schimba, viata se schimba, doar eu raman aceeasi. Aceeiasi ochi verzi ca iarba proaspata,aceelasi par roz ca florile ciresuluii, aceeasi inima zdrobita si aceeasi pofta inexplicabila de sange, pe scurt aceeasi eu. Ma numesc Haruno Sakura si stiu ca am facut umbra pamantului de prea multa vreme. Am trait timp de 90 de ani, fara sa imbatranesc nici macar cu o zi.
Dupa ce am murit-la 18 ani-am fost nevoita sa ucid pentru a supravietui si de-a lungul anilor m-am consolat cu simplul gand ca toate victimele mele  
au murit ca eu sa imi pot cauta in continuare mama, insa asta nu prea a ajutat. Defapt m-a facut sa ma gandesc din ce in ce mai mult la ziua care a schimbat totul...
 ~~~Flashback~~~
 Era o zi frumoasa de primavara, Cerul era de un albastru senin, iar razele calde ale soarelui mangaiau cu blandete florile ciresilor si firele de iarma. Pentru ca era duminica parintii mei decisera sa mergem sa ne plimbam prin sat...ooo, inca imi amintesc cat de bine se potriveau pe atunci. Mama era o femeie frumoasa, cu parul de un roz inchis ce stralucea in lumina razelor de soare, ochii de culoarea caramelului topit si piele alba ca spuma laptelui ; tata era un barbat bine facut  cu parul negru ca abanosul, pielea putin mai inchisa ca a mamei si ochii la fel de verzi ca ai mei. Nu imi amintesc sa ii fi vazut vreodata certandu-se, erau niste oameni buni si fericiti, iar asta se vedea de la o posta.nIi iubeam atat de mult incet radiam de fericire si nu ma puteam opri din zambit atunci cand ii vedeam impreuna, erau cei mai buni parinti...dar sa revenim. Pe atunci aveam doar 7 ani deci eram doar o fetita mica care nu prea intelegea nimic. Aveam parul tuns pana la umeri ,iar pentru ca in aceea zi toti eram imbracati in alb, purtam o rachita lunda pana peste genunci din matase alba, prinsa la mijloc cu o fontita din acelasi material.
 Mama era imbracata cu o rochie lunga din dantela si matase alba,care ii statea foarte bine,iar frumosul ei par era prins intr.un coc la spate. Tata purat un frumos costum alb, o cravata neagra si o palarie alba,care avea o panglica neagra.
 Satul meu natal se numea Konoha si era destul de mare pentru un sat. In aceea zi era decorat ca pentru o mare sarbatoare,iar din case venea un miros dulce, inmiresmat de cozonac si cate alte bunatati. Iumeam atat de mult aceste zile...totul era perfect, pana cand am aflat adevarul...Seara cand ne intorceam acasa am fost atacati de trei tipi in costume negre, care aveau manerele bastoanelor sculptate in argint. Tata ii cunostea si a incercat sa vorbeasca cu ei:
 " - Haide-ti domnilor, v-am dat cuvantul meu ca atunci cand v-a implini 18 ani, v-a veni vremea sa ne transformam, dar pana atunci nu o sa va permit sa va atingeti de nici una dintre ele."
 " - Ne pare rau domnule Haruno, dar cred ca nu ne-am facut intelesi... nu mai aveti dreptul sa va opuneti."
 Spunanad acestea unul dintre tipi-care parea ca este seful-scoase din baston o sabie cu care i-l injungie pe tata. Sangele incepu sa curga din rana deschisa, imprastiindu-se cu repeziciune pe tot costumul. Chipul tatei deveni din ce in ce mai alb,iar din coltul ochiului drept se ivi o lacrima cristalina.
Rosti cu vocea sfasiata trei cuvinte stinse:"imi pare rau" ,iar ochii i se inchisera si cazu mort,cu fata spre pamantul rece, intr-o balta de sange.
 Mama care pana acum ma tinu strans de mana, incepu sa verse lacrimi amare si ma lua in bratele sale protectoare. Am fata alba, mai ceva ca a tatei; eram ingrozita si intr-un tarziu...lesinasem.
 A doua zi dimineata eram la Tokyo. M-am trezit intr-o camera intunecata, fara ferestre, doar cu o usa mare si gri care nu stiam unde duce. Fata imi era umeda, semn ca plansesem in somn. Inima imi era sfasiata in doua, iar o parte din mine murise o data cu tata. Nu intelegeam de ce tata a fost omorat, de ce mama nu este cu mine si cel mai important, ce cautam eu acolo. Raspunsul la toate aceste intrebari veni mai repede decat credeam. Usa se deschise si in camera aparu ucigasul tatei. Acum, la lumina slaba a unui bec electric, puteam sa ii observ mai bine trasaturile. Era un barbat inalt, bine facut, cu parul negru,lins si lung pana la umeri si cu ochii de o noanta neobisnuita de gri. Tipul avea in jur de 30 de ani si se prezenta ca Kail Morgan. Imi spuse ca el si tata erau cei mai buni prieteni si ca impreuna au fondat organizatia " LIFE AFTER DEATH ". Ani de-a randul au cautat singur vampir ramas, a ceea creatura a noptii care nu imbatranea niciodata pentru a deveni si ei nemuritori. L-au gasit si Kail a vrut sa se transforme, insa tata s-a opus pentru ca acum avea o familie si nu putea sa stea sa priveasca cum cele mai dragi finte ale sale se sting din viata. Astfel au ajuns la un compromis- sa ne transfore si pe mine si mama, atunci cand voi implini 18 ani, dar Kail si-a dat seama ca tata vroia sa fuca chiar inainte de transformare si...l-a ucis, dupa care ne-a adus pe noi doua aici. A promis ca v-a respecta intelegerea cu tata si nici unul dintre noi nu se v-a transforma pana cand voi implini 18 ani, insa Kail avea planuri mult mai mari pentru mine. Timp de 11 ani m-am antrenat ca sa ucid intr-o clipita, m-am antrenat ca sa devin arma suprema. De fiecare data cand nu vroiam sa lupt Kail ma ameninta ca o v-a omor pe mama, iar eu nu puteam sa las asta se se intample.
 La a 18 mea aniversare, vampirul pe care Kail i-l tinuse captiv a fost omorat cu un tarus de lemn, iar eu, mama si Kail i-am baut sangele si am fost la randul nostru ucisi. Am devenit vampiri, ultimi vampiri ramasi. Atunci am vozut-o pe mama pentru ultima oara...Kail stia ca acum sunt mult mai puternica decat el si trebuia sa ma supuna cumva, asa ca a capturat-o pe ea, inainte sa revina din morti,cand era slabita. Chiar si acum ma oblica sa omor ca sa o salvez pe ea. In ziua in care m-am transformat am jurat ca o sa imi razbun tatal si ca o sa imi salvez mama. Am incercat de atatea ori, insa nu am reusit.
Poate ca inca nu a veni ziua in care Kail trebuie sa plateasca pentru tot.
~~~End Flashback~~~
 Stateam lipita de pervazul ferestrei din camera mea si priveam afara. Macar l-am convins pe Kail sa imi dea alta camera,pe care am decorat-o cum am vrut, insa acum nu e timpul de si mai multe amintiri...luna rasare si eu trebuie sa iau o gura de aer.

EI asta e primul capitol. Sper ca v-a placut.  

Buna,
In primul rand fii mai atenta cand postezi, in al doilea rand, ma bucur ca m-ai anuntat sa-l mut

In fine.. Capitolul, este foarte frumos. Primul? N-as prea zice, te descurci excelent.
Un singur lucru am de obiectat. Ai mai mare grija cu semnele de punctuatie. Nu pune [.] in loc de [-]. Inca ceva, virgula si punctul se pun imediat dupa cuvant, dupa lasi un spatiu liber si continui.

Spor la scris si la idei!^^

Asa am ajuns si eu. Ai scris destul de bine chiar daca este primul tau fic si primul capitol. rock Sincer daca nu ai fi scris ca e primul tau fic nu mi-as fi dat seama.
Spor la scris continuarea si te rog sa ma anunti.
Te-am pupacit

foarte frumos imi place mult
adu nextul cat mai repede
te-am spor la scris

Multumesc mult de comentarii, sunteti cele mai tari. Sper sa va placa si capitolul urmator, deci sa incepem:

Capitolul 2. O noua misiune

Stateam intinsa pe patul meu cu baldachin alb, privind in sus. Respiram greu. Nu puteam sa imi scot din minte aceea ultima imagine, aceea ultima amintire...inca un cosmar.
Sirul gandurilor imi sunt intrerupte de soneria enervanta a telefonului mobil. Ma ridic lenesa in capul oaselor si intind o mana alba si osoasa spre noptiera mea sculptata in lemn de cires. Telefonul meu negru vibra puternic si...intr-un final m-am decis sa raspund:
- Buna dimineata, raza de soare, ai dormit bine? se auzi vocea unei persoane cunoscute, care incerca sa para bine dispusa.
- Ce mai vrei si tu la ora asta!?! Du-te si deranjeaza pe altcineva,nu vreu sa te aud sau si mai rau sa te vad!!!
- Ooo, se pare ca cineva s-a trezit cu fata la cearceaf...dar ghici ce pustoaico, am o noua misiune pentru tine asa ca misca-te aici!
Imediat ce Kail inchise, telefonul meu facu contact cu peretele vopsit in alb. Nici nu m-am mai obosit sa adun ramasitele din el, ci m-am dus direct spre baie sa imi fac siesta de dimineata. M-am privit in oglinda...eram trasa la fata, parul imi era ravasit in toate partile, ochii mei aveau o noanta de un verde pal, iar pentru ca purtam o camasa de noapte alba, aratam aproape ca o fantoma. Presupun ca asta se intampla atunci cand nu mai bei sange uman de saptamani.
Dupa ce mi-am terminat siesta, m-am indreptat spre sifonier, de unde am scos o pereche de pantaloni stramti, negri, un tricou simplu de culoare alba, o haina lunga, fara nasturi, din matase neagra si o pereche de pantofi inchisi, cu toc. Mi-am aranjat parul intr-un coc,lasand cateva suvite libere, m-am imbracat si m-am indreptat spre frigider. Dinauntru-l frigiderului venea un miros placut, imposibil de despris si un miros de rugina, care imi deranja simturile. Cele doua lazi frigorifice erau pline de sange: una cu sange de animal- care aducea mult cu mirosul ruginiicsi una cu sange de om-care avea un miros imbietor. Desi de aproape un an ma hranesc cu sangele animalelor pe care le vanez, nu am putut renunta la sangele uman, asa ca l-am pastrat, pentru orice eventualitate. Chiar daca nu vroiam am luat o punga cu sange de animal, l-am turnat intr-o cana mare si am plecat. Casa lui Kail era de marimea unui hotel si avea o multime de camere si 3 birouri. La subsol avea o temnita si o sala de antrenamnte, iar la ultimul etaj al ajazisei case era biroul lui Kail.
Am inceput sa beau din cana si am simtit cum revin la normal. Urcam incet numeroasele trepte din marmura si nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata biroului pazit de doua "gorile", care mi-au spus ca "seful2 ma asteapta inauntru.
Am intrat fara sa mai bat la usa. Biroul arata la fel ca acum 30 de ani, iar Kail ramase neschimbat peste ani.
- Buna Kail, dar cum de imi faci placerea sa iti vad fata slinoasa? spun eu cu iironie.
- Si eu care credeam ca te vei bucura sa ma vezi, din moment ce sunt singurul tau prieten care...traieste. Spunand asta Kail imi ofera un zambet cinic, la care ii raspund aruncand-umi cana in birou. Din nefericire nici unul dintre cioburi nu i-l atinse, doar sangele din cana sarise pana la el.
- Se pare ca ai trecut pe o diete mai "sanatoasa"... insa Kail nu apuca sa isi termine ideea, pentru ca fu oprit de mana mea care i-l strangea de gat, ridicandu-l incet in sus.
- Uite ce e, draga Kail, tu, stii foarte bine ca am avut un singur prieten in 90 de ani,si tu esti cel care l-a ucis acum 30 de ani- chiar in fata mea. Dupa asta ti-ai luat talpasita ca un sobolan fricos ce esti!!! spuneam...nu rectific, urlam eu.
Desi eram furiosa, nu puteam inca sa i-l omor, asa ca l-am lasat pur si simplu si am incercat sa ma calmez. Dupa ce isi recapata suflarea Kail continua pe un ton mai jos:
- Acum, despre misiune...vreau sa te infiltrezi intr-un liceu si sa omori un varcolac...
- Oaaa...Stai putin cum adica, "un varcolac". Credeam ca i-ai torturat pana la moarte pe toti acum 75 de ani...si chiar daca ar mai fi unul in viata, cum ai vrea sa ies la lumina soarelui fara sa ma prajesc si sa devin cenusa?
- Nu m-ai lasat sa termin. Vreau sa ucizi ultimul varcolac de pe intreaga planeta si vreau sa imi testezi ultimele doua experimente...Mi-a luat aproape 90 de ani sa gasesc o cale sa devenim din nou oameni pentru cateva ore, dar am reusit... si mi-a luat aproape 30 de ani sa dezvolt o noua arma secreta, dar si de data asta am reusit.
Eram socata, puteam sa devin din nou om, chiar daca doar pentru cateva ore, Puteam sa simt din nou cum soarele imi mangaie pielea, puteam sa traiesc din nou...stai putin, doar nu a mai creeat un monstru ca noi, nu? Probabil ca aveam o fata foarte derutata pentru ca Kail incepu sa rada zgomotos si ma chema mai aproape de el. Imi spuse sa ii dau mana stanga si isi scoase vestitulsau cutit cu lama de argint, cu care imi taie incheietura. Sangele incepu sa curga cu repeziciune din rana deschisa si chiar daca durea, nu m-am miscat si nici nu am scos vrun sunet. Kail scoase din biroul sau din lemn de stejar o cutie argintie ce avea semne cidate pe capac. Imi puse pe incheietura cam un sfert din praful rosu ce se afla in interiorul cutiei, chiar inainte ca rana sa se inchida. Sangele meu se amesteca cu acel praf si imi intra in organism. Nu mai aveam nici o cale de intoarcere.
- Acum te vei putea transformadin om in vampir si invers, oricand vei vrea. Dar nu poti sta ca om mai mult de 12 ore pe zi...asa ca ai grija. Ce ti-am dat acum iti v-a ajunge...sa zicem ca in jur de 10 ani, dupa vei fi din nou, doar vampir. Nu uita tot ce trebuie sa faci e sa iti doresti sa fi om...sau vampir si dorinta ta se va implini...
Spunand acestea trase draperiile si lasa razele soarelui sa intre pe fereastra. La inceput lumina ma deranja, dar dupa un timp am imbratisat-o cu placere. Insfarsit...dupa atatia ani simteam insfarsit razele soarelui cum imi mangaie pielea. Era atat de placut...simteam ca sunt din nou copil...dar fericirea nu dura mult, caci Kail trase din nou dreperiile si "oroare", continua sa vorbeasca:
- Acum vreau sa iti prezint noua mea arma secreta. Poti sa intri!
Usile se deschisera fulgerator, iar in camera intra un tip de varsta mea, inalt, bine facut, cu ochii negri, pielea alba si parul negru ca abanosul, aranjat sub forma de tepi la spate. Purta un tricou negru care se mula pe abdomenul perfect si niste pantaloni negri largi. Stateam chiar langa el si nu imi venea sa imi cred ochilor. Inima incepu sa imi bata cu putere, sangele imi circula cu repeziciune prin vene, ochii mi se umezira si mici perle cristaline incepura sa imi cada pe piele.
- Sakura, ti-l prezint pe Sasuke Uchiha...dar stai cred ca i-l cunosti deja. Aaa...da a fost singura ta iubire acum 30 de ani, cel pe care l-am omorat cu mana mea. Ce nu stiai tu e ca aveam planuri mai mari cu el, asa ca inainte de asta, i-am dat sa bea din sangele meu, iar acum..este cea mai mare arma care exista, pentru ca nu are sentimente...ar trebui sa imi multumesit ca l-am adus inapoi.
- Nu, nu ai facut asta, te rog spune ca nu ai facut asta. Vocea imi era stinsa si corpul greu, simteam cum ochii imi sunt inundati de lacrimi, Am sarit in bratele brunetului, insa acesta ramase neclntit, ca o stanca. Simteam cum inima mea este calcata in picioare. Imi doream sa nu mai treiesc...dar furia lua locul durerii simtite. Acum mai mult ca niciodata imi doream sa fiu un vampir.
Ma intorc spre Kail...si in clipa urmatoare, degetele mele erau inclestate pe gatul lui. Simteam cum se zbate din rasputeri sa scape din staransoarea mea si cum isi infigea degetele pana la carne in anebratul meu, dar nici ca imi pasa. Imi iau avant si i-l arunc spre fereastra, aceasta se sparge in mi de bucatele, in urma inpactului, iar Kail cade cu o repeziciune uimitoare in jos. Eram la etajul 6 asa ca avea ceva de cazut. Acum eram gata sa renunt. Cu putin noroc Kail ar fi nimerit intr-o creanga de copac si ar fi murit, sau ce vorbes eu, daca ar fi inca om cand ajunge jos ar fi cu siguranja un om mort. Dca s-ar fi transformt in vampir ar fi fost prajt si ar fi atat de prost incat sa isi doreasca sa moara in flacari? Probabil ca doar eu. IN orice caz credeam ca nu mai are nici o scapare, asa ca am vrut sa renunt. Am ramas in lumina soarelui, care acum ma afecta. Pielea incepu sa imi arda, durerea imi inunda trupul si ma facu sa cad pe cioburile de sticla care imi taiara corpul...Dar totul se opri, razele soarelui au fost intr-un fel sau altul blocate. Cineva ma salvase...Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost Sasuke sarind dupa Kail, cand era inca vampir, dupa asta am fost cuprinsa de intuneric si mi-am inchis ochii...

Ei asta a fost. Scuzati daca gasiti greseli de ortografie, dar nu am mai apucat sa verific capitolul.

imi place nextul!
asa ca fara alte introduceri adu nextul ala repejor :PLS: :PLS:
te-am pupat spor la scris :*

Mi de scuze pentru intarziere, dar nu am mai avut mult timp liber. Multumesc mult pentru comentarii si sper sa va placa si next-ul. DECI:

Capitolul 3. Intre paradis si infern

Peste cateva ore m-am trezit din somnul meu adanc. Eram intinsa pe patul meu,inconjurata de peretii pictati si...de o lumina slaba, care nu ma afecta,chiar daca eram vampir. Era apusul, de acum intunericul avea sa domine, iar speranta si puritatea aveau sa se stinga odata cu flacariile apusului.Purtam aceeleasi haine ca azi-dimineata- acum sfasiate si pline de sange, dar totusi aceeleasi. Imi intorc capul inspre stanga- desenul pe care l-am facut pe perete acum cativa ani, imi trezea multe amintiri- doi parinti iubitori, zambeau alaturi de fetita lor cu parul rozaliu. Aratam exact ca in ziua aceea nenorocita. Pe celalalt perete fata rece a lunii imi zambea cu tristete, iar chipul meu fericit se oblindea in apa cristalina, alaturi de alta umbra, alaturi de al chip pe care i-l iubeam din tot sufletul. Mai aveam un singur perete gol, care astepta o amintire. Mi-am intors privirea spre acel perete...un scaun din lemn statea si astepta langa patul meu. Pe jos erau aruncate ghemotoace de vata, patate de rosul sangelui meu, iar intr-un colt se odihnea un castron plin cu cioburi de sticla. Cineva imi ingrijise ranile?
Din cauza lipsei de sange, ma simteam slabita...doar cu sfortari uriase am reusit sa ma ridic din patul moale si catifelat si sa ma indrept spre bucatarie, spre rezerva mea de sange. Imi taram picioarele prin camera de zi, pe covorul negru, adanc, sprijinandu-ma de mobila alba si lucioasa.
Cand sa dau sa intru in bucatarie observ ca cineva mi-o loase inainte. Pe masa erau imprastiate in jur de 10 pungi de sange uman, iar pe scaun statea chiar...Sasuke? Avea urme de arsuri pe fata si isi tinea chipul in maini. Probabil ca suferea foarte mult, de nu ma observase decat atunci cand deschisem frigiderul. Isi ridica chipul spre mine- ochii lui erau rosii, iar ranile i se vindecau foarte incet. Continua sa imi arunce una din privirile lui reci si lipsite de sentimente, care imi strapungeau inima franta. Astepta ca eu sa fac urmatoarea miscare, iar cand vazu ca vreau sa iau doar o "gustare", isi indeparta privirile. Ca de obicei am luat o cana si...am baut.
- Presupun ca seful tau ti-a spus sa ma salvezi si sa imi ingrijesti ranile, nu? Sau ai facut-o din dorinta proprie?
Am vrut sa para ca sunt dura si ca nu imi pasa de raspuns, dar adevarul era ca imi pasa, imi pasa enorm si imi doream din tot sufletu sa spuna ca nu Kail e cel care tine la mine, ci el...dar cand am vazut ca raspunsul meu intarzia sa vina...am continuat sa ripostez.
- Nu-mi spune, dragul tau de sef ti-a interzis sa vorbesti,iar tu, i-l asculti cu supunerea unui caine, vagabond. Mi-e mila de tine- esti doar o marioneta, o papusa de lemn, care traieste ca sa isi slijeasca stapanul, esti...
Nu apucasem sa imi termin ideea- am fost "salvata" de vocea lui dulce, linistitoare, pe care nu am mai auzit-o de atatia ani. La fel ca ultima data, dupa ce Kail i-l impusca in inima, imi striga numele.
- Sakura...am murit cu numele tau pe buze. Tu insemnai totul pentru mine, dar mi-ai ascuns adevarata ta natura. In seara aceea vroiam sa te cer de sotie, vroiam sa imi intemeiez o familie, eram dispus sa renunt la tot pentru tine...puteam fi atat de fericiti impreuna, dar pur si simplu nu a fost sa fie si dupa atatia ani, am reusit sa ma resemnez cu ideea asta. De-a lungul atator ani am crezut ca esti o simpla muritoare, ca ti-ai intemeiat o familie, ca ai copiii, nepoti, stranepoti, te-am crezut moarta asa ca nimic nu a mai contat pentru mine si mi-am inchis sentimentele, m-am lasat condus de Kail, am devenit o marioneta...asta pana cand ai aparut tu ca sa ma aduci la normal. Cand m-ai imbratisat, simteam cum inima imi bate din nou cu putere, dar a trebuit sa raman rece, daca Kail ar fi aflat ca ai reusit sa imi trezesti sentimentele, nu te-as mai fi putut vedea si nici nu as mai fi putut sa te intreb niciodata, daca inca ma iubesti, daca inca mai avem o sansa.
Din ochii mei verzi ca smaraldele, cazura cu repezicine mici perle cristaline." Da te iubesc" Dar pur si simplu nu puteam, daca era o capcana, puteam sa fac cea mai mare greseala din viata mea. Trebuia sa raman lucida oricearfi.Trebuia sa fiu sigura ca a revenit la normal.
- De unde stiu ca totul nu e decat o minciuna? De unde stiu ca pot avea incredere in tine, doar esti arma secreta a a lui Kail.
In clipa urmatoare era langa mine. Pe chipul sau alb ca marmura se prelungea o lacrima, ranile i se vindeceasera, iar ochii lui negrii ma fixara. Imi lua mana, intr-a lui si o apropie de buzele sale.
- Vino la locul nostru, diseara la ora 10:00 si voi face tot posibilul sa iti demonstrez ca sunt eu cu adevarat. Poti sa imi raspunzi la intrebare mai incolo-daca am asteptat 30 de ani, o sa mai pot astepta cateva ore.
Dupa ce termina de spus ce avea de zis, se indeparta de mine si cu o viteza uimitoare strabatu camera de zi si iesi pe usa cu repeziciune. In tot acest timp eu incercam sa imi stapanesc lacrimile, dar...pur si simplu durerea era prea mare. M-am lasat din nou prada dureri, cazand in genunchi. Ochii mei erau atintiti spre podea, iar in scurt timp linoleul fu asaltat de lacrimi. Incercam sa analizez totul in minte, fiecare detaliu, fiecare amintire, orice mi-ar putea demonstra ca spune adevarul. Am petrecut astfel cateva minute bune, dar in cele din urma m-am ridicat de jos si m-am indreptat cu pasi marunti spre camera de zi.
Ceasul argintiu de pe perete arata ora 20:30-mai era atat de putin timp...M-am indreptat spre baie-simteam nevoia sa fac un dus fierbinte care sa imi indeparteze toate grijile. Peste jumatate de ora eram in fata sifonierului. Nu prea aveam rochii,iar afara era da destul de frig, din moment ce era toamna, asa ca am decis sa port o pereche de pantaloni negri-stramti, un ticou crem-stramt in zona plieptului si larg, cu volanase la talie. M-am incaltat cu o pereche de cizme scurte, cu toc inalt si peste tricou am luat o geaca de piele neagra, care se inchide la gat cu o capsa. Parul l-am prins sus, intr-o coada de cal, lasand o suvita mai scurta pe partea dreapta. M-am machiat cat mai simplu si ca accesorii am luat o pereceche de cercei lungi,cu ciucuri si un lantisor de argint-cu un medalion in forma de stea.
Eram gata de plecare si pentru ca era ceva drum de mers pana la lac, mi-am luat casca si am urcat pe motocicleta mea neagra. Imi placea sa merg cu viteza si sa simt vantul cum ma elibereaza de ganduri asa ca am preferat o motocicleta, decat o masina. Am ajuns in aproximativ 20 de minute- exact la timp.
Locul nostru era le fel cum imi aminteam, ceea ce era ciudat, un loc atat de prosper si special sa nu fie gasit de nimeni pana acum? De necrezut, dar totusi adevarat. Lacul eram mic, dar totusi adanc, luna isi oglindea chipul in luciul apei, iar peentru ca eram in inima padurii aerul era curat si inmiresmat de miile de flori salbatice ce cresteau peste tot. In apropierea lacului pamantul nu permitea cresterea oricarei plante, asa ca inca de la inceput m-a uimit faptul ca un stejar, chiar crestea acolo. Pe vremea aceea era inca tanar si avea o coroana mare si bogata- perfecta pentru umbra. M-am apropiat de stejarul, care era neschimbat...semnul pe care l-am facut in scoarta copacului acum 30 de ani impreuna cu Sasuke era inca acolo-initialele noastre erau inca acolo, inconjura-te de o inimioara, o parte din noi era inca impreuna...cred ca singurul lucru diferit la acest copac atat de indragit de mine era faptul ca frunzele sale altadata verzi, aveau acum o noanta interesanta de galben, amestecat cu verde sau rumeniu si...ce?
Ma intorc cu spatele si ascult cu atentie. Se auzeau pasi din padure. Fac un salt inalt si ajung in varful stejarului, apoi incerc sa ma ascund printre crengi. Urmaream cu privirea locul de unde rasunau pasii, insa nu vad nimic...Deodata aud o voce, insa nu pot vedea pe nimeni. Cum e posibil?
- Nu ar fi trebuit sa faci asta! Nu ar fi trebuit sa vi aici! Nu ar fi trebuit sa ma asculti!
Cu o viteza incredibila in fata mea apare chiar...Sasuke cu un tarus de lemn in mana.Nici nu am apucat sa ma feresc, nici nu apuc sa spun vrun cuvant sau vreo miscare. Puteam simti doar cum tarusul imi strapunge pielea...era aproape de inima, atat de aproape incat si un centimentru mai adanc mi-ar fi fost fatal. La nai*a. Totusi se opri...Doua lacrimi i se plimbau pe fata luminata de razele lunii. Ochii lui rosii ma fixau,iar privirea lui era rece si intr-un fel disperata.
- Expica-mi cum ar trebui sa semene monstrul asta, cu omul pe care eu i-l iubesc? El nu mi-ar fi facut niciodata asta!
- Nu sunt un monstru! Nu vreau sa fac asta, dar nu imi pot controla miscarile. E adevarat ca mi-ai retrezit sentimentele si amintirile, dar miscarile inca imi sunt controlate si nu stiu cum sa revin la normal. Credeam ca sunt liber, de asta te-am chemat aici, dar Kail a aflat despre tot si a luat controlul asupra mea. Vrea sa te omor si eu nu ma pot impotrivi!
- Atunci de ce eziti, ha? De ce? Nu trebuia sa am incredere in tine!
Ezita. Acum era momentul potrivit sa scap. Cu o lovitura puternica de picior, in zona stomacului, am reusit sa i-l imping jos. Tarusul inca imi strapungea pielea, iar durerea ma facu sa scot un urlet ascutit. Ochii mei se facura rosii ca sangele, iar venele din jurul ochilor imi iesira in evidenta. Coltii mei de fier nu intarziara sa apara si sa aduca cu ei o durere in plus- acum chiar ca aratam ca un monstru, dar defapt asta eram... Cu o miscare a mainii mi-am smuls tarusul din piept si l-am aruncat in apa rece ca gheata. Desi rana era adanca, sangerarea se opri si rana incepu sa se vindece. Am coborat si eu. Sasuke era inca acolo si astepta. Abea atunci am observat ca purta un costum negru si cravata. Chiar spunea adevarul...deci era controlat de Kail si acum mmai mult ca niciodata avea nevoie de ajutorul meu. Trebuia sa i-l readuc la normal, cu orice pret.
- Sasuke, pregateste-te, asta ar putea sa doara...


EI ASTA E. Daca vreti sa aflati continuarea astept comuri. V-am pupat.

Imi pare rau ca de abia acum aduc si eu comentariul meu .
Capitolul este perfect , minunat , sublim etc .
Cu cea mai mare sinceritate iti spun ca esti un micut geniu .
Te rog adu nextul repede si sa ma anunti .

wow, ma-i lasat fara cuvinte
imi place la nebunie capitolul, il ador
vreau sa vad ce se intampla in continuare, deci adu nextul ala mai repejor
te-am pupat dulce
spor la scris

Buna dragele mele. Multumesc mult de comentari si sper din tot sufletul ca o sa va placa si urmatorul capitol. Deci sa incepem:

Capitolul 4. I love you

- Sasuke, pregateste-te, asta o sa doara...
Spunand aceste cuvinte ma indrept cu viteza fulgerului spre Sasuke si ma las usor spre pamant, sprijinandu-ma doar in piciorul drept. Atacul meu la glezne reusise, iar Sasuke isi perdu echilibrul sau...nu. In timp ce zbura la propriu prin aer face o intoarcere pe spate si revine din nou cu picioarele pe pamant. Am continuat sa atac tot in viteza, incercand sa lovesc punctele vitale. El riposta cei drept, dar asta nu conta.
- Ce incerci sa faci? Intreba acesta intr-un tarziu, cand atacul meu incetinise.
- Ce ti se pare ca fac? Incerc sa te ajut...gandeste-te cum ai scapat de controlul lui Kail prima data? Cand ai iesit afara in plina zi si ai fost prajit de razele soarelui, ceea ce inseamna ca durerea este raspunsul. Asa poti scapa de sub controlul lui Kail.
- Aaa, da grozav, ce sa zic, deci singura cale e sa ma bagi in coma, sa imi rupi gatul sau sa astepti rasaritul, incercand in aceelasi timp sa ma ataci si sa nu mori. Toate optiunile sunt doar de scurta durata si dupa cum se vede tu nu ai sa mai rezisti mult.
Avea in mare parte dreptate. Din cauza pierderii de sange, abea puteam sa imi mentin forma de vampir complet, iar atacurile mele incetinira. Nu puteam rezista la nesfarsit, nu puteam rezista nici macar pana la rasarit. Trebuia sa gasesc o deschizatura, o sansa de a lovi, ceva care ar putea sa i-l opreasca. Minutele treceau normal, insa mie mi se pareau ca au o viteza de melc. Credeam ca trecusera cateva ore de cand ne luptam...un pumn puternic in stomac ma facu sa murdaresc pamantul de sange...inca unul si mai puternic ma azvarli intr-un copac, care se rupse in urma impactului. Trupul meu nu mai avea putere sa se vindece. Nu stiu unde am gasit energia necesara ca sa ma ridic de la pamant si sa ma feresc de ultimiul lui atac...imi adun ultima farama de putere ramasa in atacul final, atacul decisiv. Ma rotesc in jurul lui Sasuke de cateva ori pentru al deruta apoi atac pe la spate si...reusesc sa aud insfarsit acel sunet de oase rupte, care ma anunta ca totul se terminase si eu castigasem insfarsit.
Sasuke zacea intins pe jos, fata lui era linistita incat parea ca doarme...pe de alta parte ziceai ca eu vin de la razboi. Hainele imi erau murdare de propiul sange, inima imi batea cu putere, iar ranile ma usturau ingrozitor. Aveam nevoie urgenta de sange...dar, nu puteam ajunge acasa si nici nu i-l puteam lasa pe Sasuke aici singur, ca sa ma duc sa vanez. Ce trebuia sa fac? La acel moment credeam ca cea mai buna idee e sa i-l trezesc pe domnul "somn vesnic", ca dupa sa merg la vanatoare, ceea ce defapt am si facut.
L-am ridicit usor de jos si l-am adus langa apa. L-am prins de par si i-am cufundat capul in apa, tinandu-l in lacul rece ca ghiata, pana intr-un tarziu cand isi reveni. Bineinteles ca primul lucru pe care m-i l-a supus a fost ceva de genu " Tu chiar vrei sa ma omori? ". Dar m-am prefacut ca nu i-l aud si i-am spus la repezeala ca trebuie sa merg la vanatoare si ca nu o sa intarzii mult, dupa care am disparut din raza lui vizuala si m-am indreptat spre inima padurii, unde speram sa gasesc macar o vulpe batrana, sau ceva...Din fericire norocul mi-a suras si am reusit sa prind un iepure, mare si sanatos. Dupa ce mi-am luat "masa", pe care chiar nu vreau sa o descriu, ranile m-i s-au inchis, durerea a disparut si am mers spre lac. Pasii mei se pierdeau in iarba uscata, iar luna isi arunca razele ei reci pe chipul meu. Totul in jur era luminat si pentru ca de-a lungul anilor am invatat multe, mi-am dat seama ca este miezul noptii. Apropinduma tot mai mult vad ca Sasuke sta intins tot langa lac-unde l-am lasat. Privea cerul. M-am asezat si eu usor langa el si in cel mai scurt timp mainile noastre se incrucisara. El isi intoarse capul catre mine si spuse cu o voce linistita:
- Sakura, iti amintesti ce ti-am spus acum 30 de ani, aici intr-o noapte ca asta?
- Aha...pai, inafara de "Te iubesc"- pe fata lui aparu un zambet dulce- mi-ai spus ca oricat de departe am fi unul de celalat, vom privi mereu aceeasi luna si ne vom aminti de clipele frumose petrecute impreuna. Eu una chiar asa am facut.
- Ma bucur ca ti-ai amintit.
In acel moment totul era perfect, fata lui se apropia incet de a mea, inima imi batea cu putere, iar mi de fluturasi isi faceau de cap inauntrul meu. Stiam ce urma, dar ceva din mine imi spunea ca nu sunt pregatita inca, nu dupa atat timp. Asa ca mi-am intors capul, am privit cerul si am incercat sa schimb subiectul:
- Apropo, ca tot veni vorba de amintiri, multumesc ca mi-ai distrus inca o bluza- ironia din glasul mue era vizibila, iar zambetul larg tradea faptul ca ma amuzam pe seama lui.
Rase si el si spuse un simplu "Cu placere", apoi ramase neclintit timp de cateva momente. Totul era bine, pana cand se ridica brusc si spuse ca Kail incearca din nou sa puna stapanire pe el. "Trebuie sa fugi!"-ma intreb daca chiar se astepta sa fac asta. Nu, nu aveam de gand sa fug, trebuia sa raman aici si sa lupt pentru ceea ce iubesc. Poate gaseam si alta cale sa i-l scot din transa. Acum era momentul. Am lasat deoparte toata frica si indoiala, am sarit in picioare, m-am aproiat de el si l-am sarutat. Ii tineam fata in maini si am simtit cum cum o lacrima isi face aparitia pe chipul sau neted...mainile lui imi cuprindeau incet talia, apropinduma de pieptul lui. Am stat asa,lipiti pentru cateva momente, cand am rupt sarutul si am spus, dupa atata timp cele doua cuvinte magice:
- Te iubesc.

EH, asta a fost, stiu ca e mai scurt decat de obicei si imi cer scuze pentru asta. O sa incerc sa aduc next-ul cat mai repede. A.J. ( adica eu) va pupa dulce pe toate

PRIMA!
Asa deci...primul fic?Serios?Esti sigura?
Imi place mult mai ales titlul si ca pui ceea ce pana la urma eu iubesc adica vampiri
Este un copitol superb,ca celelalte de altfel...
Kail ala
Sper ca Saku sa-si gaseasca mama pana la urma
Bafta la idei si la next-uri!
Pupici de la Corn cu ciocolata

oooo, how romantic!!!!
draga mea mi-a placut la nebunie capitolul asta
si vreau repejor nextul
te-am pupat dulce

E asa de dulce.Imi place ficul tau draga Julia.Kail ala o sa isi ia batae rau Cum poate destrama o iubre? Huh... Nu mai conteaza. Dar as vrea sa stie bine ca daca se mai i-a de Sasuke si Sakura o sa aiba o surpriza peste noapte. Asa astept nextu si sper sa ma anunti si pe mine. Sper la scrs!
XOXO

Va multumesc mult pentru comentarii, sunteti cele mai tari. Ei bine a venit next-ul si stiu ca a durat mai mult, dar am avut teme si multe lectii de repetat pentru testele de la inceput de an ( nu cele nationale ). Sper ca nu va-ti suparat si sper sa va placa urmatorul capitol, desi mie nu imi place cum a iesit.


Capitolul 5. Ura, sange si razbunare

~~~Sasuke's point of view~~~

- Te iubesc.

Probabilca dupa atata amar de vreme in care ai auzit aceste doua cuvinte, nu mai reusesti sa simti nimic, nu mai poti simti cum inima sta sa iti sara din piept, cum sangele iti curge cu repeziciune prin vene, cum mii de fluturi danseaza val inauntrul tau, cum e sa iubesti, insa asta nu era si cazul meu, iar eu murisem de ceva timp.

Chiar daca imi doream sa lungesc acel moment la nesfarsit, eram constient de faptul ca nu o sa imi pot controla corpul decat pentru cateva minute si nu puteam risca sa ranesc din nou cea mai importanta persoana din viata mea. Trebuia sa iau atitudine si sa ma indepartez cat mai repede de Sakura. Am prins-o de incheietura mainii si am tarat-o pana la locul unde era aruncata motocicleta ei neagra. I-am spus la repezeala ca trebuie sa mearga acasa si sa ramana acolo pana la raasarit cand nu o sa o mai pot rani din cauza soarelui. Eu nu aveam aceea " potiune magica " care sa imi permita sa stau afara pe timpul zilei.

O cunosteam de atata timp si stiam ca niciodata nu face ceea ce i se spune, asa ca am ramas surprins cand am vazut ca isi ridica incet casca de pe jos, porneste dupa mai multe incercari motorul si se pierde in departare, lasand in urma o dara de praf si fum urat mirositor de benzina. Probabil ca inca nu imi venea sa cred ca plecase fara sa o rog sau sa ii spun cat e de grava situatia, caci dupa plecarea ei am ramas cu ochii atintiti spre un anumit punct din zare, am inhalat aerul ca de gheata al nopti si abea atunci cand am fost sigur ca nu se mai intoarce am inceput sa ma prabusesc incetul cu incetul pe pamantul rece si neprimitor...

Simteam cum respiratia imi este oprita, simteam cum o mana rece, scheletica as putea spune, dar totusi puternica si necrutatoare imi strange gatul, simteam cum fiecare picatura de viata din mine imi paraseste trupul, la fel cum petalele florilor de cires parasesc la un momentdat crengile copacilor, purtate intr-un dans lent de o briza de aer primavaratic. In scurt timp vederea mi se intetosa, incat nu mai puteam distinge nimic din ce vedeam si nu puteam simti decat un fior rece care imi strabate trupul. Eram atras din ce in ce mai mult in intuneric, insa nu imi era teama, simteam o usurare neobisnuita si asta m-a ajutat sa ma las cuprins de intuneric...

M-am trezit la cateva ore dupa aceasta intamplare. Eram inconjurat de pereti albi, usi de sticla si aparate de cercetare- ultima tehnologie. Cunosteam prea bine locul acesta imens situat la subsoloul unui spital din centrul orasului. Aici am fost torturat in cele mai cumplit feluri, pana am acceptat sa devin catelusul de companie a lui Kail. Eram prins din nou intre peretii acestei camere de tortura, care era tot o data si un laborator de cercetare si chiar daca as fi strigat indeajuns de tare incat sa fiu auzit de unul din oamenii de seviciu sau de catre doctorii de garda, nu ar fi avut nici un rost- camera era izolata fonic si nimeni nu ar fi reusit sa treaca de sistemul de alarma.

Atentia imi este atrasa de o durere ascutita in maini, ceea ce insemna ca sunt incatusat in " Marea Roata a Vietii ", dupa cum dragul meu sef o denumise. Aceasta " Roata " era defapt o constructie de metal indistructibil, ce avea forma de cerc si era dotata cu o pereche de catuse pentru maini si una pentru picioare, iar partea cea mai " frumosa " era ca catusele aveau atasate doua perechi de lame ascutite si subtiri ce iti strapunceau carnea...si astfel primeai prima portie de tortura, care nu avea sa se incheie prea curand. La vapiri era si mai rau, pentru ca atunci cand rana incepea sa se vindece lamele intrerupeau procesul si durerea devenea din ce in ce mai mare.

Dar, dupa cum spuneam tortura nu se incheia aici. In acest laborator au avut loc o multime de experimente oribile, insa multe au esuat. Daca ma gandesc mai bine, doar unul singur a supravietuit si numele lui este Zero ( numele se pronunta pe engleza ). Kail a spus intotdeauna ca el este micutul lui copilas nevinovat pe care trebuie sa il indrume la fiecare pas si care mai are multe de invatat, insa eu il cred un adevarat monstru, chiar daca are infatisare omeneasca si poate fi confundat usor cu o persona de treaba, mereu gata sa iti dea o mana de ajutor si sa te sustina in ceea ce faci, fara sa ceara ceva in schimbul sprijinului sau.

Si uite cine a aparut...ca tot vorbeam de lup. Zero isi face aparitia in " celula ", alaturi de parul sau alb cu reflexi argintii, ravasit in toate partile, de parca acum s-ar fi trezit dupa un somn lung si linistit. Iar pentru ca era creeat dupa infatisarea lui Kail, avea ochii de o noanta de gri inchis spre negru ce straluceau in lumina puternica a neoanelor din sala, cu niste cearcane mari si negricioase sub ochii lui ca de vipera, chiar daca avea obiceiul sa doarma ore, zile sau chiar saptamani intregi fara sa deschida macar o data ochii, fara sa fie nevoit sa manance vreodata si fara sa fie nevoit sa isi aminteasca ca trebuie sa traiasca.


Albul pielii lui ca de marmura era evidentiat de o camasa neagra ca taciunele si de tatuajul lui negru care reprezenta semnul organizatiei " Life after death " si arata faptul ca este supus acum si pentru totdeauna lui Kail. Stiam de mult ca are o putere inumana si putea trai vesnic chiar daca nu era vapir si nici nu se hranea cu sange. Era o anomalie a naturii, un adevarat monstru si asta pentru ca ucidea din placere, iubea mirosul sangelui, iubea sa priveasca oameni cum sufera, dar cel mai mult adora- ghiciti ce?- tortura si nu orice fel de tortura, cea mai groaznica, tortura pe care o inventase el singur.

Pentru inceput incingea un fier pe care se gasea emblema organizatiei, apoi iti strapungea abdomenul si iti ardea pielea pana la carne, creeand astfel o durere istovitore, iar in acele momente mai bine iti calcai mandria in picoare si strigai cat te tineau plamanii, caci daca nu tipai nu faceai decat sa il enervezi si mai tare pe Zero si sa iti ingreunezi astfel soarta. Asta am invatat-o pe pielea mea, insa ma incapatanam mereu si reuseam sa pastrez o liniste completa.

Dupa ce fierbeai in suc propiu in jur de ora, te trezeai deodata plin de tinte pentru arc pe tot abdomenul si in jurul inimii, iar in cateva secunde se tragea in tine cu sageti dintr-o baioneta veche de cand lumea si pamantu', care scartia din toate incheieturile la fiecare aruncare si iti dadea fiori pe sirea spinarii. Singurul lucru " bun " la aceasta etapa de tortura era faptul ca Zero tintea mereu la tinta si astfel nu riscai sa fi lovit intr-un punct vital, prelunginduti-se astfel si mai mult tortura si suferinta...

Ei bine asta a fost si chiar daca mie nu imi place sper ca voi sa aveti alta parere. A.J va saluta si va calduros pe toate. Pupici

Zero: