I'm in love with the criminal

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Sam 27 Sept 2014, 08:57

Imi cer mii de scuze ca nu am comentat pana acum.
Dar mai bine acum decat niciodata nu?
Oricum capitolul a fost genial.
Nu imi vine sa cred ca tot ce s-a intamplat nu a fost real.
Parca e asa incurcat totul.
Ce mai pot sa spun?
Astept next-ul.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 28 Sept 2014, 09:16

Am reușit și eu aseară să-ți termin de citit ficul și pot spune că îmi place. Nu am mai întâlnit un fic în care personajele să fie în lumea reală să zicem și să-și ascundă puterile de ninja. A fost interesant felul în care s-au apropiat cei doi, dar ce s-a întâmplat cu Sasuke, Naruto și puterile Sakurei? o.o Nu cred că și-a imaginat, probabil nu-i decât un genjutsu. Sper. T.T
Oricum, sper să aduci next cât mai repede și să mă anunți, spor la scris!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 05 Oct 2014, 13:30

Dupa ce am citit toate captolele pot spune ca am ramas „wow”!
Inca nu imi vine sa cred ca tot ce s-a intamplat poate fi doar un vis.
Defapt nu cred, dar nu poti stii niciodata cu ce va continua ideea autorul.
Deci ma pot astepta la orice.
Asa ca astept next-ul.

Chapter 19 : Chasing Dreams !

Sakura's point of view

Simt o mica parere de rau pentru Gaara, ca ma folosesc de el ca sa-mi ating scopurile, dar altfel nu cred ca as fi avut vreun acces la dosarele primariei fara el, mai exact la registrele familiale. E de mirare ca nu a intrebat nimic cand i-am cerut sa ma ajute sa gasesc informatii sub pretextul temelor pe care le avem de facut impreuna, asta pentru ca el nu pare o persoana naiva, usor de pacalit. Acolo am cautat despre tata si am aflat ca fusese un doctor renumit, probabil de la el mostenisem pasiunea pentru chimie si biologie. Fusese atat de cunoscut datorita unor tratamente miraculoase pe care numai el le efectua, caci nu impartasise nimanui secretul lui, de asemenea mai erau si niste operatii pe cord deschis declarate ,si inainte si dupa el, nebunesti. In ciuda informatiilor aproape complete de la debutul sau in medicina pana la moartea sa, nu era mentionat nici macar un cuvant despre caracterul sau, dar si aici puteam doar sa presupun ca tot lui ii semanam. Suspect de putine data erau notate despre moartea lui, singurul act fiind certificatul de deces in care era mentionat simplu : accident rutier. Pe langa asta mai era un articol de ziar putin interesant. Eram dezamagita, ai fi zis ca si-ar fi dat mai mult silinta pentru salvatorul atator vieti. Nu m-am putut abţine si am cautat si in dosarele Uchiha, dar am ramas socata, pentru ca marea majoritate a certificatelor de deces aveau aceeasi data, insa nu era mentionata cauza mortii, iar cei mai multi dintre ei nu aveau varsta la care sa le fi venit timpul si nici nu figurau cu vreo boala.

As fi vrut sa caut mai mult prin dosare din moment ce cu fiecare pas facut inainte misterul se adancea, dar era tarziu si pierdusem o zi fara sa lucram la proiect. Abia atunci mi-am adus aminte ca Gaara era si el in aceeasi camera. Am ridicat capul din maldarul de dosare si l-am gasit tot acolo unde il lasasem, nu facuse altceva decat sa stea si sa ma priveasca in tot acest timp. Cand ochii ni s-au intalnit am cautat un mod de a ma scuza pentru ca il ignorasem, dar el ridica din umeri ca si cum ar fi inteles perfect situatia.

Pana cand am strans si am pus la loc dosarele, pana mi-am luat si notitele facute se inserase de tot. Cerul capatase nuante de roz, portocaliu si mov cu nori pufosi de seara scurgandu-se incet. Un fior de teama imi facu stomacul sa tresara violent, nu imi suradea mersul spre casa pe intuneric. Gaara, ca si cum mi-ar fi citit gandurile, se oferi sa ma conduca, dar acest gand ma ingrozi si mai tare, daca era posibil, avand in vedere incidentul cu Lee, iar Sasuke inca mai era in misiune, asa ca nu ar fi avut cine ma salva.

El, in schimb, lua ezitarea mea ca pe un da, asa ca am ridicat din umeri ce va fi, va fi. Dupa cateva minute de mers in tacere el ma intreba ce cautasem in dosarele Uchiha, la Haruno era de inteles, toata lumea stia ca nu am tata si ca imi doream sa aflu mai multe despre el, dar el nu vedea ce legatura as putea avea cu Uchiha. Intrebarea ma bloca pentru cateva secunde, dar in timpul asta mi-am amintit sa imi controlez reactia si sa dau un raspuns simplu pe un ton dezinteresat.

- Curiozitatea, ma intrebam ce fel de parinti trebuie sa aiba un criminal. In mod ironic, erau politisti. El rase, dar eu nu, imi pare arau ca folosisem cuvinte atat de dure, care nici macar nu se potriveau descrierii lui Sasuke, dar nu avusesem de ales. Gaara imi intrerupse mustrarile de constiinta cand ma intreba daca nu imi e frica sa locuiesc in acest cartier. Am negat din cap, o noua minciuna, eram ingrozita de asta, sau cel putin fusesem. Am privit in jos de parca el ar fi putut vedea adevarul in ochii mei si am observat ca mana lui Gaara se indrepta catre a mea, iar in acel moment mi-am retras-o in buzunarul hanoracului de parca mi-ar fi fost frig, desi era o seara destul de calda. Astfel evitasem sa il jihnesc pe Gaara, era un baiat de treaba, simpatic, tocmai de aceea ma simteam si eu datoare sa fiu draguta cu el, dar mai mult decat amic nu imi putea fi din simplul motiv ca inima mea apartinea deja altcuiva. Si in plus inca mai aveam nevoie de el ca sa pot face cercetari nestingherita.

In cateva minute am ajuns la locul unde il ajutasem pe Sasuke cu rana si unde o intalnisem prima data pe Kaori, iar de acolo i-am spus lui Gaara ca ma descurc singura. Nu trecuse nici macar un minut de cand el disparu dupa un colt cand aud un chicotit cunoscut. Kaori mergea pe un zid din apropiere si cand observa ca ma uit la ea, sari cu usurinta unei feline si veni in spre mine.

- Sakura, ma dezamagesti, deja l-ai uitat pe Sasuke ?

De data aceasta nu am putut si nici nu a fost nevoie sa imi controlez reactia, fata mi se facu brusc mai calda si probabil rosie precum o tomata. Kaori incepu sa rada mai tare de aceasta data, facea remarci de genul asta in mod intentionat, o amuza foarte tare felul in care reactionam numai cand auzeam numele lui, mai ales de vreo doua saptamani incoace. Cand se opri din ras imi relata in putine cuvinte cum decurgea misiunea baietilor dupa care disparul la fel de repede pe cat aparuse.

Ajunsa acasa remarc cu surprindere ca mama e plecata, desi absenta ei era un lucru rar am constatat ca nu era de nedorit. Pur si simplu voiam sa fiu doar eu si gandurile mele ca sa pot analiza informatiile aflate in decursul zilei de azi. Daca tot eram la capitolul mama, tocmai atunci am realizat ca ea nu figura deloc in dosarele Haruno, nici un certificat de casatorie, nimic. De ce nu era mama trecuta in dosare ? Involuntar am inceput sa tremur speriata, in mintea mea lucrurile erau din ce in ce mai neclare, cu cat aflam mai multe despre mine, o pierdeam pe Sakura cea pe care o cunosteam. Daca era sa pun la socoteala noptile nedormite din saptamana asta si importanta scazuta acordata scolii, imi dadeam seama ca ma indepartam tot mai mult de vechea eu. Alta data as fi fost mult prea tematoare pentru a avea incredere in persoane care le consideram prietene, iar prietenii mei de odinioara fusesera, de fapt, falsuri. Lumea mea se prabusea incet, dar o alta se ridica din faramele celei vechi.

Deodata ma simteam obosita, epuizata de parca as fi alergat la un maraton a carui miza era insasi viata mea, dar asta era, probabil, efectul noptilor in care, apasata de prea multe intrebari, nu putusem sa dorm, sau daca inchisesem ochii eram urmarita de cosmaruri. Inainte sa imi dau seama am picat intr-un somn adanc pana dimineata.

A doua zi m-am trezit ingrozitor de tarziu, era ora zece, din acest lucru am dedus ca mama nu era acasa, ea nu m-ar fi lasat sa dorm atat. Devenea ingrijorator, nu ii statea in fire sa dispara asa. M-am consolat cu gandul ca nu avea cum sa pateasca ceva, doar era mama mea, daca in unsprezece ani de locuit aici nu i se intamplase nimic, nu avea cum sa fi patit ceva asa din senin.

Am hotarat sa fac o baie mare cu spuma ca continuare a rasfatului cu care incepuse ziua. Am dat drumul la robinet si am lasat cada sa se umple cu apa fierbinte cat timp eu imi luam micul dejun. M-am tot foit de acolo-acolo prin toata casa cu un iaurt cu capsune in mana gandindu-ma, ce stiam eu de fapt despre mama ? Incercam sa gasesc ceva care ar fi putut sa ii justifice absenta indelungata, dar asta m-a facut sa realizez ca de fapt nu stiu nimic despre ea, nici macar prenumele ei. Am ramas neplacut surprinsa de aceasta lipsa de informatie si i-am cautat cauza. Fusese oare lipsa mea de interes vinovata ca eu nu stiam nimic sau faptul ca ea insasi nu fusese vreodata dispusa sa imi ofere acele informatii? De mica fusesem invatata ca nu trebuie sa ii pun intrebari, pentru asta existau cartile, mai tarziu am crezut ca nu nu stia sa imi raspunda. Intrebarile despre ea erau strict interzise, la fel ca orice fel de intrebare, doar ca la acestea nu se putea gasi raspunsul in carti. Intre timp cada se umpluse, iar eu mi-am impus sa imi opresc orice gand, nu doream sa imi mai framant mintea cu lucruri care nu ma ajutau absolut deloc.

Abia cand am iesit din apa mintea mea a reluat cursul gandurilor, dar in legatura cu o alta problema : trecusera sase zile care m-au dus la epuizarea fizica de care ma „tratam” eu acum. Mi-am privit intrebatoare cicatricea rosietica de pe umarul drept, Kaori avusese dreptate, chiar se vindeca repede.

*FlashBack*

Am intors capul catre directia din care imi auzisem numele strigat de acel glas cunoscut. Straduta ingusta era lipsita de viata, cu exceptia siluetei in negru, incununata de valuri de par roscat, ce se indrepta spre mine. In doar cateva secunde ma ajunse din urma, privindu-i ochii verzi inchis nu mi-am putut retine hohotele de plans disperat ce pareau ca vor sa faca concurenta cu ploaia. Printre sughituri se puteau auzi si murmure legate de faptul ca innebuneam. Printre lacrimi am putut vedea cu expresia de pe chipul ei trece de la suparare la uimire si mai apoi la mila. Isi aseza cu compatimire mana pe umarul meu si ma intreba ce am patit, dar acest lucru nu ma facu decat sa plang si mai tare.

Am simtit cu din umarul meu se scurge in tot corpul o caldura bine-voitoare, n cateva clipe toata raceala si umezeala din hainele mele disparu, dar la fel si caldura, care se concenta doar in umar pana in momentul in care ma arse. Atunci m-am oprit din plans, m-am indepartat de Kaori si am intrbat-o pe glas rastit pentru ce fusese asta. Ea rase si imi zise ca fusese un semnal sa ma linistesc si sa ii spun de ce plang. Suparata ii spun tot ce imi macina sufletul de cinci zile, dar ea parea cu nu imi intelege necazul, caci cand am terminat ea incepu sa rada.

Se opri repede din ras si imi spuse sa o urmez la barul celor din Akatsuki. In drum spre bar ma intreba de ce imi lipsea umbrela pe o vreme ca asta. Am ridicat simplu din umeri spunand ca am uitat-o, iar acest lucru ii starni un nou val de chicoteli amuzate.

*EndFlashBack*

In ziua aceea Kaori mi-a lasat arsura de pe umar drept dovada a realitatii a tot ce se intamplase, iar motivul absentei celorlalti erau misiunile. A lui Naruto si a lui Sasuke inca nu se incheiasesi nici nu stiau cand avea sa se incheie. De asemenea mi-a explicat ca chakra mea nu era suficient de antrenata cat sa o pot folosi dupa bunul plac, ci doar in contact cu o alta, cu ar fi fost semnul de pe umarul lui Sasuke sau rana lui Kaori. Arsura de pe umar trebuia sa fie simbolul sanatatii mele mintale in cazul unei noi lungi absente, dar se vindeca foarte repede, iar atunci eu as fi fost iar tentata sa cred ca sunt nebuna.

Inca de atunci am inceput sa am cosmaruri care nu ma lasau sa dorm, iar ca sa ma calmez luminam incaperea cufundata in intuneric cu fascicule de chakra verzi-albastrui pe care incercam sa le fac ori mai puternice ori mai restranse. Era amuzant de privit lumina stranie iesindu-mi din corp fara sa aiba vreo explicatie logica. Un alt motiv al epuizarii mele psihice era atentia fortata acordata scolii si temelor, avand tot timpul mintea blocata in noutati, era extrem de dificil sa ma concentrez si pe altceva.

Intre timp parul mi se uscase suficient cat sa pot iesi din baie fara sa inund casa, asa ca m-am dus in camera mea sa ma imbrac. Trecand pe langa oglinda de pe usa sifonierului am privit-o cu ciuda dupa care m-am strambat la ea. Un alt gand nelinistitor era acela ca nu as fi putut fi vreodata suficient de draguta sau frumoasa cat sa ii plac lui Sasuke. Aveam conformatia fizica a unui copil de doisprezece ani, cum ar fi putut el vreodata sa ma vada ca pe altceva decat ca pe o sora mai mica? Si era sigura ca imi doream mai mult de atat. Din spatele meu se auzi un chicotit amuzat.

- Sakura, inca esti in plina dezvoltare, iar daca e ca Sasuke sa se indragosteasca de tine nu o va face pentru aspectul fizic, ci pentru cine esti.

Kaori, ca de obicei, parea sa raspunda mai mult gandurilor mele decat intrebarilor rostite cu glas tare. Statea cu nonsalanta pe pervaz cu un zambet arcuindu-ise pe fata si cu suvitele de par roscat inchis cazandu-i pe o parte. Am vrut sa ii reprosez in primul rand ca ma speriase, dar o noua intrebare avu prioritate, cum facea sa stie exact ce gandesc ? Nu apucasem sa deschid gura ca ea face un gest cu mana stanga catre ochii ei si imi spuse cu glas calm, fara pic de amuzament de data aceasta :

- Kinnegan-ul citeste in mintile oamenilor. E o abilitate particulara a lui, dar una atat de simpla incat nu e nevoie sa il activez complet ca sa pot face asta. Singura parte proasta e ca nu pot citi gandurile persoanelor care au puteri oculare.

Am miscat din cap in semn ca intelesesem, imi placeau expicatiile ei date pe tonuri impartiale, desi nu puteam intelege cum trecea de la inflxiunile prietenoase la cele reci atat de repede. Am conchis cu glas tare ca ea nu putea citi gandurile lui Sasuke, ale Hinatei sau ale lui Itachi, iar ea raspunse ca nici nu avea nevoie, considera ca ii cunoaste destul de bine, dar pe de alta parte ii placea sa citeasca in mintea mea, o amuza, mai exact. M-am aratat mirata ca ea ii stia atat de bine pe fratii Uchiha, iar ea imi spuse ca dupa noua ani petrecuti impreuna cu ei ar fi firesc. Am vrut sa o intreb ce facea inainte de Akatsuki si de a-i fi intalnit pe cei doi, dar cand am deschis gura stomacul ei scoase un zgomot de protest. Chicoti in felul ei atat de copilaresc pentru o persoana adulta si imi spus ca trebuia sa plece. Baga manna in buzunarul jachetei cu o miscare lejera, dar in secunda urmatoare imita gestul de a-si da o palma.

- Uitasem de ce am venit. Poftim !

Imi intinse un celular roz-pal, cu clapita, atasat de un snur roz cu negru. Am privit-o nedumerita, nestiind daca sa il iau sau nu.

- E un telefon de urgenta, in caz ca ai vreodata nevoie de ajutor. Asta te declara in mod oficial membru protejat al Akatsuki. Il ai pe Sasuke la tasta unu pentru apelare rapida, eu sunt la doi, Naruto e la trei. Are credit si voi avea eu grija sa aiba mereu.

Era ceva neobisnuit sa primesc asa ceva de la o persoana pe care abia o cunoscusem, dar intr-un fel ma bucura, era legatura mea cu Sasuke si o alta dovada a sanatatii mele mintale. Kaori imi citise rapid gandurile ci imi spuse sa il iau drept cadou de ziua mea din partea ei, dupa care imi explica sa nu il sun pe Sasuke cand e in misiuni, ca acum, pentru ca putea fi un moment nepotrivit si asta ar fi dus la esuarea misiunii. Ma caonvinse pe deplin sa il accept cand imi spuse ca toti membrii protejati aveau cate unul. Am intrebat-o de ce anume trebuia sa fiu protejata, uitand pentru o secunda ca sunt un dezastru ambulant si o mare impiedicata, dar nu era asta problema Akatsuki. Ea continua cu aceeasi voce impartiala de mai devreme spunand ca toti membri ce aveau limite de sange, dar totusi nu voiau sa ia parte la toate operatiunile ori nu se puteau apara singuri, erau membri protejati. In general membrii cu abilitati pure erau tinte sigure, de asemenea membrii cu abilitati rare, cum erau cele medicale, din care mai ramasesem eu, o doamna pe nume Tsunade si Shizune. As mai fi avut multe de intrebat, dar stomacul lui Kaori protesta sonor, iar aceasta nu mai astepta un alt treilea semnal, ci pleca.

Dupa plecarea ei m-am imbracat in liniste ascunzand cu grija telefonul micut, ca de jucarie, pe sub haine. Ma hotareasem sa ies la o plimbare ca sa profit de vremea frumoasa ce prevestea apropierea verii. Insa in loce sa ma inveseleasca, plimbarea mea tare m-a intristat, caci imi amintea de ultima oara cand iesem in parc Hinata ma acuzase, in cuvinte nu prea dragute, ca sunt o prietena rea, cand ea insasi avea multe pre multe secrete fata de mine. Ca si cum ea ar fi fost invocata de gandurile mele am putut-o auzi cum ma striga, Primul impuls fu acela de a ma intoarce, dar am continuat sa merg ca si cum nu as fi auzit-o. Ma prinse rapid din urma si imi apuca cotul, fortandu-ma sa stau pe loc.

- Sakura, de ce nu vrei sa vorbesti cu mine ?

Era drept ca de atunci o tot evitasem in mod deliberat, dar chiar nu ma simteam datoare sa ii dau ei explicatii, asa ca am folosit putina chakra sa ma pot elibera din stransoarea ei. Probabil ca ea a simtit ceva, pentru ca amutise subit. Am privit-o in fata si i-am vazut ochii devenind din lila albi in timp ce pe fata i se citea uimirea. De atat fusese nevoie, acum am vazut ca ei avusesera dreptate, iar la urma urmei, de ce ar fi mintit ? Din nou, am vrut sa plec, dar glasul ei tremurat m-a oprit:

- T-t-u… Esti… Esti… c-ca n-noi… d-de cand ?

Faptul ca abia reusise sa articuleze acele cateva cuvinte cat si mirarea ce se citea pe fata ei mi-au parut ca un fel de mica victorie si cu o nuanta de ingamfare in glas i-am raspuns ca eram asa dintodeauna, doar ca aflasem abia acum doua saptamani. Fara sa vreau, vocea imi crescu in intensitatea in timp ce vorbeam si mi-am revarsat toata durerea tradarii atunci cand am aflat ca cea mai buna prietena nu avea suficienta incredere in mine cat sa imi spuna totul despre ea.

Ea imi replica su tristete ca atata timp cat nu stiu toata povestea nu ar trebui sa o acuz de nimic, iar daca as sti nu as mai judeca-o atat de aspru. Aproape fara sa vreau am aprobat-o si am facut un gest catre o banca din apropiere, fiind curioasa ce avea sa imi spuna. Ea imi spuse ca in clanul Hyuuga erau reguli foarte stricte, sum ca cei care nu erau ca ei nu trebuiau sa afle de puterile lor, iar cei ce la incalcau primeau pedepse extrem de stricte, iar ea fiin din ramura principala nu avea absolut nici un drept sa le incalce.

In final am ajuns la o intelegere, eu urma sa o iert pentru toate astea, dar cu conditia ca ea sa le acorde macar o sansa lui Sasuke si Naruto ca prieteni. Bineinteles ca nu a acceptat fara protestea, dar a fosr de acord, pana la urma. Dupa aceea am plecat acasa si mi-am petrecut restul zilei facandu-mi temele.

Konabawa, minna !

Scuze ca am intarziat atata cu capitolul, multumesc mult pentru comm-uri.

Lerka, ai avut dreptate, eu de exemplu as fi avut trei optiuni, sa il termin, sa il continui, dar in alta maniera, sau sa il continui asa cum era. Sper ca v-a placut capitolul si sper sa il aduc pe urmatorul cat mai curand.

Ja ne !

~~Edit!~~
Whoa. Eu nici pana acum nu îmi explic cum le vin ideile bune oamenilor, deși sunt și eu implicata cu un fic. Nu îmi pot imagina cum un om reușește sa își imagineze așa ceva, e super!
Cel mai mult îmi place ideea ficului, totusi începi sa o cam strici, devine ca și cea din anime și asta... nu stiu daca e de bine.
Oricum eu îți voi urmări creația în continuare, dacă mă vei anunta printr-un mesaj privat (te rog). Vreau sa văd ce se intampla în continuare, cum mai conturezi povestea.
Pwp și spor la idei!

Edit.

Deci pana la urma totul e real. Chiar ma gandeam ca e prea straniu dupa atatea evenimente totul sa fie doar un vis sau o iluzie. Mi-a placut foarte mult. Mai ales de Kaori, e matura si tot odata asa de copilaroasa. Imi place mult atitudinea ei de copil. Tine-o tot asa si in continuare. Asa ca vreau mai repejor next-ul.

Ma bucur ca tot ce s-a intampalat nu a fost un vis.
Cum am mai spus niciodata nu stii cum va continua autorul.
Cred ca am avut dreptate.
A fost interesant, dar Sasuke si Naruto au cam disparut.
Vreau sa-i aduci inapoi si asta cat mai curand.

Buna iubire,

Nu am mai raspuns demult la ficul tau deci iarta-ma.Ca de obicei e un fic foarte bun, care imi atrage atentia si il iubesc foarte mult.Sa stii ca mi-e foarte dor de Sasuke deci vreau sa il vad si sa apara cat de curand posibil.Cand aduci next-ul te rog frumos sa ma anunti si pe mine ca sa pot lauda minunata scriitoare si fascinantul fic.Deci bafta in continuare si da-mi urmatoarea parte cat mai repede.Te pup draga :*

Au revoir,

Shine

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mier 18 Feb 2015, 21:31

Chapter 20 : Flowers and presents

In acea seara m-a sunat Gaara ( de unde avea numarul nostru de telefon ? ) sa ma intrebe daca as dori sa il insotesc la un targ de flori ce se organiza in fiecare duminica undeva in apropiere. Dorea sa-i aleaga mamei sale un cadou de ziua ei si avea nevoie de parerea unei fete. Am acceptat, bucuroasa ca mi se oferea o sansa sa ma revansez pentru cat de urat ma comportasem cu o zi mai inainte.

Nici duminica dimineata mama nu se intorsese acasa, iar eu incepeam sa ma obisnuiesc cu absenta ei, era o atmosfera mult mai linistita in casa fara prezenta ei apasatoare si cu siguranta ca nu m-ar fi lasat sa merg la targ cu Gaara, asa ca nu putea decat sa ma bucur.

Aproape de ora pranzului ma indreptam spre targ, unde urma sa ma intalnesc cu el. Nu eram prea atenta la drum preferand sa admir vremea frumoasa. Soarele straluceam iar pe cerul de azur abia se puteau zari cativa norisori pufosi ca si vata de zahar. Chiar si cartierul nostru, de obicei sumbru, cu o paloare sinistra, azi parea mai insufletit: in locurile in care lipseau bucati de pavaj crescusera smocuri de iarba moale, unele avand printre ele papadii ce iti iteau capetele asemenea unor banuti aurii. Zidurile vechi erau in mare parte acoperite de muschi gros de un verde intunecat ce contrasta placut cu portocaliul caramizilor si unele nuante tari ale grafittiurilor.

Nu eram singura care observase ca era placut sa faci o plimbare intr-o astfel de zi, mai multe mame din cartier isi scosesera copii afara la joaca in timp ce ele ii supravegheau de la distanta stand pe banci sau scaune din plastic, bucurandu-se de primele raze mai puternice ale soarelui si de brizele caldute.

Privelistea acelor mame cu copiii lor mi-o readuse in minte pe mama mea, cat si faptul ca ni figura in niciunul dintre dosarele Haruno. Cu o seara in urma, inainte de culcare, intorsesem problema pe toate partile, dar fara a ajunge la o rezolvare clara. Aveam doua ipoteze legatea de lipsa mamei din dosarele Haruno: prima ar fi fost ca mama si tata s-ar fi putut casatori in alta parte, iar acest lucru nu ar figura in dosarele primariei, din moment ce nu s-a intamplat aici, dar asta suna a genul de fuga de indragostiti, adica ceva ce mama nu ar face, ea era o persoana responsabila.

Cea de-a doua ar fi ca ei au facut un copil, locuiau impreuna, dar fara sa fie casatoriti, ceea ce, din nou, nu suna deloc a mama, ea nu parea genul de persoana care sa faca un copil cu cineva fara sa il aiba legat cu un act solid de ea. Bineinteles, eu nu o cunosteam decat pe mama cea de dupa moartea tatei, femeia stearsa, dura, stricta, care, aparent, nu detinea vreun sentiment cald, dar habar nu aveam cum era ea inainte de moartea lui, cu atat mai putin cand se cuoscusera ei doi. Nici mijloace de informare nu aveam, ea nu avea prietene, iar serviciul si-l luase cand ne-am mutat aici. Am oftat sonor, in loc sa aflu raspunsuri cu atat ma adanceam in intrebari.

Prinsa in noianul de ganduri, nu am realizat ca ajunsesem in targ, iar Gaara, care ma vazuse, imi facea semne disperate cu mana ca sa imi atraga atentia. I-am zambit si l-am salutat, iar cand ne-am apropiat el zambi amuzat ca iar ma prinsese cu capul in nori. I-am spus cat am putut de serioasa ca azi va avea parte de toata atentia mea, dar e posibil ca el sa fi priceput gresit ce am zis pentru ca a continuat sa zambeasca intr-un fel ciudat. Am trecut cu vederea acest lucru pentru ca atentia mi-a fost captata de imaginea coplesitor de colorata a targului de flori. Fiecare taraba era un curcubeu de culoare si parfumuri diferite, oriunde priveai erai intampinat de minunanta varietate de specii de plante ornamentale. Atentia mi-a fost captata in special de o taraba care avea exclusiv trandafiri, de culori simple precum rosii-sangerii, roz-aprins sau albi, dar si culori mai extravagante ca bleu sau mov.

Gaara rase usor si imi atrase atentia asupra faptului ca deja imi incalcasem promisiunea. Am propus sa vedem intreg targul, iar el , intre timp, se putea hotara asupra unui cadou pentru mama sa. Asefel am putut admira atatea feluri de flori cat nu puteam numi, ci doar vreo cateva : narcise galbene ca razele soarelui de primavara, sau albe ca zapada, lalele de toate culorile, inclusiv negru (probabil aduse din import) , camelii, crini, si cele din urma ramurelele cu flori de cires roz si albe. Insa florile nu erau singurele lucruri expuse la targ, mai erau standuri de felicitari, de dulciuri, de haine, toate cu motive florale, ba chiar si tonete la care puteai invata pricipiile ikebana.

Ne-am plimbat cam o ora printre tarabe cand am observat ca Gaara incerca , iarasi, sa imi ia mana. Mi-am tras bratul in sus cu un gest brusc, realizand cu o secunda prea tarziu ca gresisem, asadar, ca sa justific gestul, m-am aratat un pic prea incantata de un trandafir cu petalele de pe margine de un alb atat e pur ca parea ireal, iar cu cele din mijloc de un roz pal asemenea unei imbujorari subtile. El zambi, amzat de veselia mea copilareasca, dupa care se intoarse catre vanzatoare si o intreba prtul acestuia. Suma care am auzit-o ma facu sa tresar, era un trandafir minunat, dar nu ma gandisem ca era si atat de valoros. Gaara, fara vreun cuvant, isi scoase portofelul si cumpara trandafirul, ceea ce mi se paru nepotrivit, eu una nu il vedeam ca pe un cadou care l-ai da mamei, ci mai degraba iubitei. Insa adevarata surpriva am avut-o cand imi inmana trandafirul mie. Vanzatoarea comenta cu o voce visatoare:

-Prietena dumneavoastra e o fata norocoasa.

Mi-am simtit obrajii luand foc din cauza jenei, dar si a furiei, cine ii daduse lui permisiunea sa cheltuiasca atatia bani pentru mine ? Cu siguranta eu nu. I-am spus printre dinti ca nu era nevoie sa il cumpere, nu imi doream acel trandafir ( in mod sigur nu de la el) , dar el imi spuse ca numai as ama puteam revansa fata de el penru ca il ignorasem vineri. Am oftat pentru a doua oara in acea zi luand trandafirul invelit in celofan lila.

Trei incercari mai tarziu ale lui Gaara de a ma lua de mana, am hotarat sa imi tin mainile in buzunare pentru a evita acest lucru. El in final se hotara asupra unui tort ornat cu flori de zahar, care era si din punctul meu de vedere un cadou potrivit. O data misiunea incheiata, amandoi am pornit-o cu pasi lejeri catre casa, iar Gaara se scuza ca nu ma putea conduce, dar nudorea sa intarzie la petrecerea de ziua mamei lui. Pe mine nu ma deranja absolut deloc faptul ca pleca, din contra ma facea sa ma simt mai in largul meu. Intre timp soarele se ascunsese in spatele unei paturi de nori gri, iar atmosfera din cartier redevenise infioratoare. Mergeam linistita cand am simtit degete de gheata atingandu-me pe umeri si mi-am inabudit un mic tipat cand am vazut ca era Hinata. Ea rase amuzata, dar eu nu eram, ce voia, sa imi provoace un atac de cord ? Ea mai chicoti o data si imi indica trandafirul care incepuse sa se vestejeasca deja pentru ca nu fusese pus intr-o vaza cu apa.

- Deeeeci ? Tu si Gaara ? Si eu care credeam ca esti amorezata pana peste cap de Uchiha si de aia ai si vrut ca eu sa ii vad ca priteni pe el si pe Uzumaki.

Am negat vehement din cap incercand sa-i explic cum era de fapt situatia cu Gaara si asteptand un ajutor pe care ea imi spuse ca nu avea cum sa mi-l dea si ea avea tot atata experienta cu baietii ca si mine, mai ales din cauza lui Neji care avea grija sa tina orice admirator la o distanta de cel putin o suta de metri.

Cand am ajuns acasa mama tot nu se intorsese si ganduri negre au inceput sa-mi bantuie mintea, daca i se intamplase ceva ? Daca o pierdusem si pe ea ? Inchieieturile au inceput sa imi tremure convulsiv, ce ma faceam eu fara ea ? Ce e drept, legatura noastra nu era una tocmai plina de sentimente, dar ea era siguranta mea, pilonul principal care imi sustinea lumea, fara ea, eu eram nimic. Fara sa imi dau seama lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji fierbinti, repezi, astfel am plans pana cand nu am mai putut, cand am realizat ca eram ridicola, daca i s-ar fi intamplat ceva as fi stiut, as fi fost anuntata, cineva ar fi stiut si sunt sigura ca as fi simtit. Iar chiar daca i s-ar fi intamplat ceva atunci trebuia sa gandesc in continuare pozitiv.

O ora si jumatate mai tarziu am auzit o bataie usoara in geam. Era Kaori, ai carei ochi straluceau veseli. I-am deschis, iar ea se aseza cu gratie pe pervaz. Vazandu-ma cu cartea in mana rase amuzata zicand ca ar trebui sa mai ies din casa si sa nu mai citesc atat. Am contrazis-o povestindu-i toata plimbarea de azi, iar ea se amuza copios pe seama lui Gaara, care, dup aparerea ei, nu avea nici o sansa. Brusc imi veni in minte sa ii cer ei ajutorul in legatura cu el, din moment ce era mai invarsta decat mine si probabil avea multi admiratori. Ea imi anticepase intrebarea si nega din cap serioasa.

- In domeniul asta nu te pot ajuta, copilo, am aproape la fel de multa experienta pe cat ai si tu. Nu sunt prea multi curajosi care sa filrteze cu mine, tinand cont cine sunt, iar cei care au incercat erau beti crita si voiau doar sa ma pipaie. Pe aia nu ii respingi bland. Scuze ca nu iti pot usura situatia.

Am dat din cap intelegatoare, dand drumul unui oftat din adancul sufltetului. Gaara era prea de treaba ca sa il ranesc, nu doream sa fac rau nimanui, iar daca asta nu era suficient, inca nu terminasem cu arhivele primariei, deci inca aveam nevoie de el. Kaori ma batu pe umar si imi spuse bland ca eram o fata desteapta care va gasi o cale potrivita de a rezolva siuatia.

Deodata ea se indrepta si pocni din degete. Am privit-o intrebator, iar ea imi spuse ca si-a amintit de ce venise. Cauta intr-un buzunar interior al jachetei de piele, de unde scoase niste foi impaturite care mi le intinse. Le-am privit suspicioasa inainte sa le despaturesc, oare ce erau ? Ea imi spuse ca erau ceva se luase din dosarele Hunters, ceva care avea sa ma intereseze. Documentul principal semana cu un certificat de deces, avea drept titlu numele tatalui meu scris cu litere mari, ingrosate, mai erau acolo date precum varsta, tipul de chakra/limita de sange, data decesului, persoana care il ucisese cat si modul in care se procedase. O anume Mebuki Nakamoto se ocupase de asta, ii pusese o bomba in masina. Am privit lung foaia, iar in coltul ei am observat o poza cu tata care zambea din toata inima.

Avea o mustata caraghioasa, par movuliu valvoi si ochi verzi-albastrui asa cum aveam si eu. In acel moment imaginea foii se estompa dupa care diparu complet facand loc unei amintiri de mult uitate.

*FlashBack*

Eram intr-o bucatarie de un portocaliu deschis inundata de razele soarelui. O replica mai tanara a mamei statea la chiuveta si spala vasele in timp ce un copil micut cu par roz statea la masa si manca cereale. In celalalt capat al mesei tata statea si citea ziarul. Il puse jos si dadu sa plece, dar inainte de asta arunca o privire la ceas, dupa expresia fetei lui in mod clar nu era grabit. Actuala eu eram uimita, nu stiam ca amintirile puteau fi vazut si dintr-un punct obiectiv. Micuta cu par roz cobora si ea de pe scaun si se duse la mama ei.

- Mami, pot sa merg si eu la serviciu ca tati ? Ai zis ca pot atunci cand e vara si nu mai trebuie sa merg la gradinita. Tatal se duse si o lua in brate pe fetita si pentru o secunda am avut impresia ca ii va spune ca nu, dar el si intoarse spre mama si o intreba cu voce alintata :

- Da, mami, poate sa meraga Sakura la serviciu cu tati ? Stiind-o pe mama am crezut ca ii va certa pe amandoi pentru o asemenea intrebare, dar ea chicoti vesela si spuse ca nu.

- Dragule, Sakura e prea mica sa mearga cu tine la serviciu. Nu e ca si cum ai fi un clown sau asa ceva, esti chirurg, o asemenea experienta o va plictisi, in cel mai bun caz, dar de asemenea ar putea ramane marcata pe viata.

- Scumpo, dar plansele mele nu o sperie, iar la urma urmei, vrea doar sa vada ce face tati cand nu e acasa. In ochi i se citi o scanteie de enervara, stiam prea bine ca nu ii placea sa fie contrazisa, dar vorbi cu un glas la fel de bland, doar cu o urma de fermitate in el.

- Tati ar trebui sa fie responsabil, ii va arata Sakurei cand va fi mai mare ce face el la serviciu. Amandoi aftara in cor si facura fetisore posomaorate de catelusi plouati, dar nu mai protestara. Tata o lasa jos pe mica Sakura si isi lua ziarul. In mod intamplator am putut vedea foarte clar data de pe el, era aceeasi cu cea de pe act.

*EndFlashBack*

-Sakura! Sakura ! Ce este ? Kaori pocnea din degete in fata ochilor mei. Nu imi puteam da seama ce se intamplase, dar i-am inapoiat actul, iar ea il puse inapoi in buzunar, dupa care ma intreba ce se se intamplase. Atunci am izbucnit in plans si i-am povestit printre lacrimi ce vazusem. Kaori ma imbratisa cu compasiune si imi spuse ca nu aveam de ce sa plang, trebuia sa fiu bucuroasa ca ca acum imi aminteam de tata. Am ascultat-o mai ales ca nu stiam nici eu ce ma apucase, amintinrea nu era nici pe de parte trista, ci plina de fericire, acum stiam, un gol din inima mea fusese acoperit, chiar daca mai ramaneau multe, poate in timp aveam sa mi le amintesc si pe acelea.

Cand in sfarsit mi-am venit in fire am intrebat-o pe Kaori daca Hunters mereu se straduiau ca mortile sa para accidentale. Imi raspunse ca nu, doar la persoanele importante procedau asa, la cele precum familia Uchiha, de exemplu, nu se sinchiseau de asa ceva, se duceau si ii asasinau pur si simplu.

Ea se trase ganditoare de o suvita de par sangeriu spunand ca era ciudata aceasta Mebuki Nakamoto, ea se ocupase si de cazul Uchiha si de cazul Imate si de fiecare data lasase copii cu puteri in urma, ceea ce era cam impotriva politicii Hunters, de anu lasa absolut nimic.

Am inghitit in sec, nu stiusem ca parintii ei erau morti, probabil de aceea era atat de apropiata de fratii Uchiha, nu glumea cand zicea ca ei erau familia ei. Ea zambi larg si imi spuse ca era timpul sa plece si era si timpul ca eu sa dorm, dupa care diparu in intunericul noptii fara luna. Nu am putut sa nu ma intreb daca nu cumva facuse asta intentionat ca sa nu o intreb despre familia ei.

Konbawa, minna-san !

Am adus si eu un next la limita limitei, daca nu imi vine cheful sa scriu cam tot la fel il voi aduce si pe urmatoarul.

Un al doilea punct la ordinea de zi e ca nu stiu daca continui fic-ul, l-am inceput de aproape doi ani si m-am cam plicitisit sa tot scriu la el, cum am zis, daca imi vine cheful vine si next-ul.

Un al treilea punct pe lista mea e o rugaminte: FARA COMENTARII CU EDIT. Ma impusc daca mai vad vreunul, ceea ce ma intereseaza pe mine e parerea voastra, nu cine vede primul ca am pus next.

Cat depsre Sasuke si Naruto se intorc in capitolul urmator, promit, scuze ca am postat atatea capitole filler, dar sincer, de asta vara tot intr-o pana de inspiratie o tin, presupun ca are legatura cu faptul ca nici cuplul nu ma mai intereseaza acum ca e canon.

Multumesc mult celor care au comentat pana acum si sper sa ne revedem cand pun next-ul.

Ja ne !

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Sam 21 Feb 2015, 11:04

Mi-a placut. Desi a venit destul de tarziu mi-a trezit interesul ca sa vad ce se va intampla mai departe. Ca si celelante capitol si asta m-a captivat. Sper ca atunci cand se vor intoarce Naruto si Sasuke totul sa devina din ce in ce mai interesant.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Sam 21 Feb 2015, 11:33

Hey,am dat si eu acum 2 zile peste ficul tau sa il citesc si trebuie sa recunisc ca imi place mult si sper sa revina Sasuke si Naruto. Saraca Sakura,imi pare rau pentru ea dar o urasc pe mama ei ca e rea cu fiica ei,dar sa sper ca mama ei sa se schimbe odata.
Ce pot sa sa mai zic? Vreau next repede sa aflu ce se mai intampla:))))

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 22 Mar 2015, 23:45

Draga mea, iti citesc ficul de o saptamana si datorita altor acrivitati la care a trebuit sa iau parte, deabea acum am reusit sa-l termin.

Am observat ca ti-ai imbunatatit radical tehnica de a scrie fata de primul capito. Mai ales in ultimele 3-4 capitole, fontul/culorile sunt ok, greseli de tastare si exprimare sunt tot mai putine iar ideea devine din ce in ce mai interesanta. Vreau sa te felicit din acest punct de vedere caci nu in fiecare zi am parte sa vad o asemenea evolutie.

Pe de alta parte, am fost dezamagita cand am citit ce ai scris la ultimul capitol postat.(Btw, eu numai acum am aflat de faza cu "sasusaku - cuplu canonic" . Nici nu aveam cum sa aflu mai devreme caci nu am mai avut contact cu lumea anime de vreo 2-3 ani, fapt prin care se explica si luuunga mea absenta de pe site.) Am fost dezamagita pentru ca, in sfarsit, vad o idee frumoasa, conturata destul de bine si din ce in ce mai captivanta, iar scriitorul vrea sa renunte ca, vezi Doamne, cuplul e acum canonic. Eu in locul tau, as fi si mai entuziasmata de lucrul asta si mi-ar veni si mai multe idei. Chiar ma gandesc serios sa imi redeschid fic-urile. Si ce daca e canonic? Bella si Edward au fost impreuna din primul film si asta nu i-a oprit pe fani sa scrie fanfiction despre ei.

Astept urmatorul capitol cu nerabdare si sper sa vina cat mai repede.

Te pup draga mea, si iti urez spor la scris/citit/scoala/teme/sau alte activitati de-ale tale.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 24 Mar 2015, 21:10

Chapter 21 : Sasuke's returning

Sakura's point of view

Dimineata urmatoare mama se intorsese acasa si se purta de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Dupa micul-dejun chiar am vrut sa o intreb unde disparuse, dar in momentul in care am deschis gura, nu am putut zice nici macar un cuvant, caci ochii ei mi-au aruncat o privire atat de crunta incat mi-a inghetat curiozitatea. Puteam prevede ce morala despre ce intrebari pot pune si ce nu si despre cum copii nu au voie sa chestioneze autoritatea parintilor.

Cand am iesit pe usa eram furioasa pe mine insami, ca ma speriasem atat de usor, oare chiar nu aveam drptul sa o intreb nimic? De ce ii placea sa ma tina in aceasta ignoranta fata de persoana ei? Sau, poate, nici nu o facea in mod intentionat, poate doar nu ii placea sa raspunda unor intrebari incomode.

Toate gandurile mi-au fost risipite cand am zarit o anume persoana imbracata in negru si cu parul de culoarea noptii sprijinita de urmatorul colt. Inima mea incepu sa bata mai tare, nu speriata, ci entuziasmata la vederea posesorului ei. Tot sufletul mi se umplu de fericire pentru ca se intorsese Sasuke si i-as fi sarit in brate daca mi-as fi permis un asemea gest fata de el. Zambi si el la vederea mea, intr-un fel discret, dar care trada o oarecare bucurie.

Cand am ajuns langa el imi spuse un „buna” aproape soptit, care contrasta cu Salutul zgomotos al lui Naruto, care aparu din senin in spatele meu. Cand blondul privi catre Sasuke il pufni rasul, iar eu i-am privit mirata, in timp ce Sasuke avea obrajii rozalii. Intr-un gest reflex, i-am pus mana pe frunte si il intreb daca are febra, abia apoi realizand brusc ca am depasit distanta ce se considera politicoasa. El imi lua mana de pe fruntea lui si imi spuse cu glas calm ca e bine. Simtind ca incepeam sa ma inrosesc de asemenea le-am spus ca ar trebui sa ne grabim, caci altfel eu intarziam la scoala.

Pe drum ma apucasem sa le spun despre cercetarile incepute vineri, dar nu am apucat sa spun mare lucru ca drumul ni se intersescta cu cel al lui Kaori. In acea secunda am putut vedea ca in ochii lui Sasuke aparura scantei de furie ce se rasfrangeau asupra roscatei. De asemenea am putut vedea ca si ea a tresarit, probabil surprinsa de enervarea subita a brunetului, dar masca acest lucru printr-un zambet larg, amuzat, de parca tocmai i-ar fi jucat o festa.

Sasuke se desprinse de langa mine si se duse spre ea intr-o maniera ce emana agresivitate, lucru ce ma facu sa ma intrb ce ii facuse Kaori lui Sasuke ca el sa reactioneze asa. Vocea lui imi paru stridenta atunci cand se rasti la ea :

- Tu ! Stii ca de cand am ajuns te tot caut? De ce mi-ai dat tocmai mie acea misiune? Zambetul lui Kaori se transforma intr-un raset dispretuitor, care releva ca ii cunostea si aceasta latura a brunetului si ca nu se temea de ea. Cand hohotele de ras care l-au infuriat si mai tare pe Sasuke se oprisera, ea ii raspunse simplu ca i se paruse potrivita pentru el si inainte ca Sasuke sa apuce sa zica ceva, disparu in neant.

Am ramas surprinsa, nu mai vazusem aceasta atitudine a lui Sasuke de la excursia in padure, iar acum mi se parea nejustificata si indreptata asupra unei persoane nepotrivite. Naruto avea acelasi zambet ca intodeauna, aparent nici pe el nu il impresiona furia lui Sasuke si cu un aer complice ma intreba daca voiam sa stiu de ce misiune era vorba. Intelesesem si eu ca era misiunea in care fusesera ei doi plecati in ultimul timp, dar privirea dura care i-o arunca Sasuke blondului ma facu sa cred ca nu dorea sa stiu despre acea misiune, asa ca am decis ca nu ma interesa.

Am mers in liniste pana aproape de capatul cartierului, dar eu ma bucuram adanc de prezenta celor doi care imi imbunatatise starea de spirit, insa la podul de la iesirea din cartier ma astepta Gaara, care privea in directia din care ar fi trebuit sa vin de fapt. Le-am spus baietlor ca de aici ma descurc singura, iar Sasuke imi arunca o privire intrebatoare, dar nu spuse nimic, ci doar ridica din umeri, gest de o indiferenta care imi rani putin inima. Pe de-o parte ma simteam prost pentru ca eram nevoita sa ma despart de ei si sa continui drumul in compania lui Gaara, pe de alta, imi doaream sa il omor pe roscat pentru un asemenea gest inoportun.

Abia cand am ajuns langa el, Gaara imi simti prezenta, i-am zis buna dimineata cu un aer posomarat, apoi mi-am continuat drumul urmata indeaproape de el. Mare parte a drumului imi respecta tacerea, dar cand observa ca el evitam pana si sa il privesc ma intreba daca facuse ceva care sa ma supere, i-am raspuns repede ca nu, intrebandu-ma inca o data cand devenisem o mincinoasa.

Cateva ore mai tarziu, imi concentram toata atentia asupra lectiei predate de profesor, desi nu era neaparat nevoie, remarcasem, in ultimele doua saptamani ca, pentru a intelege si retine o lectie nu necesita intreaga mea atentie, ci doar o mica parte. Insa azi ma straduiam sa ma focusez doar pe ce aveam de facut pentru a nu-mi reaminti de scena din acea dimineata, care mi se repeta intr-un mod obsesiv in cap. Ma rodea pe dinauntru faptul ca nu fusesem corecta, nici nu Gaara, dar nici cu Sasuke. In primul rand cu Sasuke, nu intelegeam de ce, dar ma simteam vinovata fata de el, probabil pentru ca nu ne vazusem de doua saptamani, iar eu il expediasem. In al doilea rand ma simteam rau si in legatura cu Gaara, il evitasem intreaga dimineata desi el nu incercase decat sa fie dragut cu mine tot timpul, nu merita asta din partea mea, mai ales pentru ca el nu avea de unde si nicinu trebuia sa stie de prietenia mea cu membrii Akatsuki.

Ziua trecu incet, dureros de incet mai ales din cauza sentimentelor confuze care ma macinau, ca in final sa imi cer scuze de la Gaara care ma ierta spunand ca intelesese ca nu sunt in prea vesela dimineata. Mai aveam sa ii cer scuze doar lui Sasuke si eram nerabdatoare sa o fac, dar parca timpul nu voia sa se miste mai repede decat un melc.

Inca de la apusul soarelui m-am asezat la pervaz asteptand ca Sasuke sa vina, desi nu spusese ca o va face eu speram ca asa avea sa fie. Am asteptat si am tot asteptat, (acest lucru fiind surprinzator de obositor) pana in jurul orei zece, cand imi fu prea somn, asa ca m-am bagat in pat si am adormit, pierzand notiunea timpului. O secunda mai tarziu, sau cel putina sa mi se paruse, am auzit un ciocani tusor in geam. Era Sasuke, care zambi as scuza ca ma deranjase, dar l-am iertat imediat, ma bucuram ca venise. Zambetul ii pieri insa de pe buze in secunda urmatoare, dar nu am inteles de ce.

Ma intreba ce am mai facut in afara de cercetari cat timp el fusese in misterioasa misiune. Prezenta lui era ca o o gura de aer proaspat dupa mult timp in care imi tinusem respiratia, iar sub privirea lui intunecata si calda inima mi s-a deschis precum o floare in prezenta luminii de care are nevoie. I-am relatat toate chinurile prin care trecusem inca de cand plecase, adica toate acele momente in care crezusem ca mi-am pierdut mintile, dar si intristarea mea cand am realizat cat de singura eram de fapt inainte sa il cunosc. Abia cand m-am oprit mi-am dat seama ca era posibil sa ii fi spus si ca am realizat ca ma indragostisem de el, dar cum el nu spusese nimic in acest sens, am presupus ca nu.

Dupa ce mi-am terminat istorisirea el ma intreba daca voiam sa aflu despre misiune in care fusese, dar amintindu-mi cum reactionase dimineata legat de ea, am preferat sa nu vreau sa stiu nimic. El zambi multumit, la fel fiind si eu pentru ca ghicisem, nu dorise de fapt sa-mi spuna, intrebarea fusese de politete. O secunda mai tarziu, el scoase la iveala un celular micut, foarte asemanator cu al meu, doar ca al lui era albastru inchis si cu un snur albastru cu negru, am presupus ca tot Kaori il alesese si pe al lui. Apasa o tasta, iar de sub perna mea se auzi un semnal sonor, care il facu sa rada.

- Am verificat daca numarul pe care mi l-a dat Kaori era corect.

Am zambit de asemenea, ma bucura faptul ca acum puteam lua legatura cu el cand aveam nevoie. Brusc imi dau seama ca daca as fi dorit ca el sa vina mai devreme as fi putut sa-i dau un mesaj, doar ca nu eram obisnuita cu acest fel de comunicare. El se ridica de pe pervaz spunand ca e tarziu si ca eu ar trebui sa ma duc la culcare din moment ce aveam scoala a doua zi. O privire aruncata ceasului de pa noptiera ma informa ca era trecut de miezul noptii. M-am dus pana la geam ca un fel de a-l conduce, dar el nu se indepartase de ferestra, asa cum crezusem si in acel moment ne-am gasit la doar cativa centimentri distanta unul de celalalt, privindu-ne in ochi. Am simtit cum alunec incet in abisul ochilor lui negri, restabilind acea conexiune intre suflete, dar care se rupse un moment mai tarziu cand el incepu sa alunece.

Se redresa cu o miscare rapida, apoi imi lua mana si imi puse in mana un obiect micut si rece, dupa care pleca, lasand in urma lui aerul unei soapte „Vreau ca tu sa ai asta, Sakura”, dar care nu am apuca sa o vad rostita de buzele lui. Am ridicat obiectul in lumina si am observat ca era un colier dintr-un metal inchis la culoare cu un pandantiv rosu si alb ce pentru mine nu avea inteles, dar simteam ca era important pentru Sasuke si de a carui posesie eram nedemna.

Un chicotit usor, auzit din spatele meu ma facu sa ma intorc si sa o gasesc pe Kaori in locul in care acum un minut statuse Sasuke.

- Ce ai acolo, Sakura?

I-am aratat colierul cu o privire intrebatoare, in timp ce ea il privi uimita timp de o secunda, dupa care intreba daca Sasuke mi l-a dat. Am raspuns afirmativ printr-o miscare a capului iar ea exclama vesela :

- Dar e grozav, tu stii ce inseamna colierul asta ? Am negat tot miscand din cap, si mai nedumerita de reactia ei. Ea imi spuse ca acesta era colierul cu simbolul clanului Uchiha, iar daca eu il aveam eram considerata o parte din familie. Am intrebat-o daca si ea avea unul, ea raspunzand negativ.

- Chiar daca Sasuke si Itachi m-ar mai considera o parte a familiei lor, tot nu l-as putea purta, e doar pentu baietii clanului si pentru sotiile lor, ca o dovada a numelui ce-l poarta. In acel moment am simtit cum obrajii mi se inrosesc, hotarand pe loc sa-l port de acum incolo tot timpul.

***

Autor's point of view

In aceeasi zi, doar cateva ore mai inainte, cand soarele abia isi incheia traseul pe cer, Hinata Hyuga se intorcea acasa de la cumparaturi cu doua sacose grele in maini. Niste copii care se jucau si alergau pe acolo au trecut in viteza pe langa ea si au dat-o jos, fara sa vrea, iar cumparaturile fetel s-au imprastiat pe strada. In acel moment, o voce ironica rosti :

- Ce mai Hyuga, nici macar nu se poate tine pe propriile picioare, dar blondul cu straluciri senine in privire se apleca si o ajuta sa-si stranga lucrurile. Bruneta il intreba intepata de ce o mai ajuta daca o considera atat de neindemanatica. Naruto nu ii raspunse decat dupa ce o ajuta sa se ridice din nou cu plasele pline.

- Nici macar multumiri nu caut, dar daca ai zambi sunt sigur ca ai fi cu mult mai draguta. Si aceste ultime cuvinte adresate Hinatei se rasuci pe calcaie si pleca, lasand-o pe fata putin nedumerita de vorbele lui.

Konbawa, minna-san !

Multumesc mult pentru comm-uri, in special lui Chris, care are mare dreptate si al carei comm m-a convis sa nu abandonez.

Se pare ca am mai facut un capitol, deci am putut sa il postez pe asta, pana la urma nu ma las, mai ales ca nu am mai avut de atata timp chef sa scriu ceva, asa ca acum daca am prins inspiratia, nu-i dau drumul

Sper sa va placa capitolul.

Ja ne !

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 24 Mar 2015, 22:16

Oh da! Ce capitol draguuut!

Ma bucur ca nu ai intarziat foarte mult cu next-ul. Din ce in ce mai bine scrii (stiu ca ma repet, dar nu am de ales) si imi face placere sa-ti citesc ficul. happy2

Ma bucur ca Sasuke, in sfarsit, a revenit in centrul actiunii si Sakura nu este nevoita sa ii mai simta lipsa acum. Totusi, sunt taare curioasa despre ce misiune este vorba. Probabil, vei clarfica si asta si ne vei dezvalui mai multe detalii in capitolele ce vor urma.

Pe de alta parte, mama Sakurei ma intriga tot mai mult.Ok, ii inteleg comportamentul rece, probabil fiind afectata dupa moartea fetei, dar chiar asa? Pleci de acasa cateva zile, te intorci si nu ii spui copilului ta unde ai fost. Foarte ciudat! think

In capitolul in care Sakura gaseste documentele referitoare la familia eii iar mama sa nu este mentionata, am crezut ca poate nu e mama ei. Poate, printr-o imprejurare nefericita, a ajuns sa stea cu femeia asta si de fapt sa nu stie ca nu au o legatura de sanga. Asa s-ar fi putut explica si raceala cu care o trateaza pe Sakura. Totusi, ai scris mai apoi despre amintirea Sakurei din copilarie in care era mentionata si mama ei (si nu erau diferente intre femeia de acum si cea dinainte). Sper sa clarifici si asta in curand.

Cat despre partea de sfarsit a capitolului, ce sa zic, e tare ideea cu "colierul dat numai celor care fac parte din familie, baietilor sau nevestelor lor". Astept sarutul ala care nu mai vine odata! nervi!

Ii da un colier cu insemnul familiei lui si nu o saruta?

Multumesc pentru anunt, draga mea! Sper ca nu te-am plictisit cu comentariul meu luuuung.

Iti urez spor la scris si inspiratie! Pupici! kiss

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Sam 28 Mar 2015, 13:24

Scuze de intarziere,am ajuns si si eu acum. Ma bucur sa vad ca Sasu s-a intors si ca i-a dat Sakurei colierul,dar nici macar un sarut? :(( :)))
Oricum ma bucur ca ai adus nextul si ma intreb ce o sa se mai intample intre astia doi :3 :)))

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Joi 02 Apr 2015, 16:57

Hei,trec si eu cu o parere aici:povestea e frumoasa,imi place mult,sper sa pui next cat mai repede si sa ma anunti cand o faci hey sexy !

Ma bucur ca Sasuke s-a intors,dar serios?Fara sarut ? nervi!

Baiete,poti mai mult decat atat !!!Du-te si saruta fata ! biciuitor

Pupici,spor la scris,Ja ne!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 07 Apr 2015, 21:53

Chapter 22: New Feeling

Sasuke's point of view

E prima oara cand ma bucur atat de tare sa ma intorc dintr-o misiune, am avut impresia ca am fost plecat o vesnicie. Acest subit dor de casa ar cam avea doua cauze : misiunea nu a fost deloc pe placul meu ( nici nu vreau sa imi mai aduc aminte despre ce era vorba in ea ) si eram al maibii de ingrijorat pentru siguranta Sakurei. Aparent, nu mi-am facut griji degeaba, trebuie sa fi fost groaznic pentru ea sa fi crezut ca nu e in toate facultatile mintale, dar si mai rau ( din punctul meu de vedere) e ca a avut cine sa o consoleze. Roscatul ala s-a apropiat de mica mea floare de cires si sunt sigur ca tot el i-a dat trandafirul ala, iar asta inseamna ca au mers la o intalnire... Acest lucru e de neiertat si nepermis. De acum, jur solemn sa nu mai accept misiuni mai lungi de o zi.

Poate ca e ciudat ca eu sa gandesc asa, dar nu ma pot abtine, iar daca gresesc, ei bine, sunt nou in ale dragostei, pot spune ca e normal. Sunt indragostit de Sakura, iar lucrul asta este relativ nou chiar si pentru mine, am realizat asta cand eram in misiune.

Nu sunt neaparat o fire aeriana, dar m-am surprins de mai multe ori zambind prosteste, nefiind in stare sa ma gandesc la altceva decat la Sakura mai mult de un minut. In afara de asta, de fiecare data cand o vad sau doar vorbesc sau ma gandesc la ea inima mea o ia razna, de parca nu si-ar mai gasi locul in pieptul meu si ar vrea sa zboare de acolo. Aparent, sunt ultimul care si-a dat seama de acest lucru, pentru ca Naruto si Kaori ma tachinau de multa vreme in legatura cu asta. Mai ales Naruto.

Ma mir ca ma mai suporta ca prieten din moment ce in ultimele doua saptamani aproape de fiecare data cand imi spune mai mult de o fraza, eu eram pe carari departe cu mintea la Sakura, in timp ce el vorbea, literalmente, cu peretii. Sa fi fost in locul lui cred ca m-as fi omorat, si nu doar o data.

Ca veni vorba de ucis oameni, in ultima vreme lista mea de oameni pe care ii vreau morti devine tot mai lunga : Orochimaru ( din motive evidente) care vine la pachet cu Kabuto ( ultima oara m-a calcat pe toti nervii), Kaori ( ca de obicei cand isi bate joc de mine, misiunea asta a fost ultima picatura), roscatul care i-a dat floarea Sakurei si in general membrii Hunters. Dar pe tip nu il pot invinovati ca ii place Sakura din moment ce nici eu nu sunt mai breaz, iar ea are dreptul sa iasa cu cine vrea, insa asta nu ii da dreptul lui sa se apropie de ea mai mult decat as putea eu.

Toate astea le gandeam eu dupa ce am plecat de la Sakura, in drum spre barul Akatsuki, desi nu aveam chef sa ma duc, Kaori ne informase pe toti ca Hunters se pusesera in miscare, asadar, noi toti trebuia sa fim cu ochii in patru si la curent cu orice veste.

Trebuie sa mentionez ca atunci cand Kaori i-a explicat totul Sakurei, ne-a explicat si mie si lui Naruto, caci nici noi nu intelegeam puterile noastre pe deplin, cu atat mai putin stiam de existenta Hunters. Lucrurile astea le afla in general cei care trec un examen de putere si incredere, care poate dura pana la doi ani. Kaori ne-a mai explicat ulterior ca nu exista un moment exact pentru acea misiune, ea o facuse la cincisprezece ani, in anul in care a disparut fara urma si fara vreo explicatie, iar Itachi a facut-o cand avea paisprezece ani si in timp record (doua zile) . Nu stiam nimic despre acest tip de misiuni pana in seara aceea, iar faptul ca i-a spus toate acele lucruri Sakurei, care nici nu e membru Akatsuki, m-a surprins placut, nu eram singurul care avea incredere in ea, iar Kaori avea incredere in noi toti.

Tot gandindu-ma asa am ajuns la bar, era plin ca deobicei, iar eu m-am asezat pe un scaun la bar, la mica distanta de Itachi. Se pare ca niciunul dintre noi nu avea chef sa atraga prea multa atentie in seara asta. Am lasat capul in jos, speram sa nu ma vada nimeni, inclusiv Karin, aia m-ar fi bazait la cap toata noapte dupa aceea. Cateva minute mai tarziu toata precautia mea fu aruncata pe apa sambetei, caci aud vocea lui Kaori strigandu-ma din celalalt capat al barului, reusind sa faca pe toata lumea sa intoarca capul in directia ei si mai apoi in a mea si a lui Itachi.

Veni calma langa noi purtand pe buze un zambet felin, de fiecare data cand zambea asa insemna ca rade la o gluma care pe mine ma scotea din sarite. Se aseza pe scaunul liber dintre mine si Itachi si isi comanda o bautura in timp ce ma intrebam de unde toata aceasta buna-dispozitie. Se intoarse catre mine si ma intreba cu un aer misterios :

- Deeci, i-ai dat colierul Sakurei ? Itachi se intoarse si el in directia mea, Kaori reusea mereu sa ii atraga atentia intr-un fel sau altul, asa ca intreba oarecum prosteste.

- Ce colier ?

- Colierul ala, baka ! Itachi o privea in continuare nedumerit pana cand i l-am aratat pe al meu. El facu un gest ca a inteles, dupa care ma intreba cum de eu eram primul care daruia acel colier unei fete, la care Kaori raspunse in locul meu cu o replica acida, ca eu eram suficient de matur incat sa ma opresc la o singura fata, in timp ce el umbla numai cu un „harem” . Itachi privi in alta parte pentru o secunda aporband-o si evita sa se mai uite direct la ea. Kaori se ridica de pe scaun si ma imbratisa spunand ca era bucuroasa ca am facut asta, dupa care schimba brusc subiectul vorbind pe un ton complet diferit.

- Apropo, Sasuke, nu crezi ca ar fi cazul s-o mai aduci si pe ea pe aici ? Am privit-o neincrezator constatand ca schimbarile ei radicale de dispozitie ma oboseau. Roscata nu imi baga in seama atitudinea si continua serioasa.

- Trebuie, mai ales ca ea e una dintre persoanele care ia foarte mult contact cu exteriorul, iar Hunters pun ceva la cale.

- De ce ai crede ca ea e tinta ? Intrebarea fusese pusa de Itachi pe un ton batjocoritor, nici el nu credea ca Sakura ar putea fi tinta directa a Hunters. Kaori en privi pe amandoi, dar in acel moment ii sosi paharul de cola si ea il bau intr-o clipita dupa care continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat:

- Nu ea e tinta, cu siguranta. Daca ei s-au pus in miscare atunci tinta sunt persoane important, care necesita acoperire, dar Sakura trebuie sa fie la fel de bine informata ca si noi toti pentru ca ar putea fi o victima colaterala, acum ca mai nou are prieteni importanti.

Ultima ei afirmatie ma nedumeri, la cine se referea , ce „persoane importante” putea sa cunoasca Sakura ? Probabil ea ghicise intrebare pe chipul meu caci imi spuse ca se referea la Gaara no Sabaku, ai carui parinti aveau relatii importante la primarie si la care ea insasi observase existenta chakrei, o cantitate neimportanta, dar existenta. Ridica din umeri cu indiferenta, era doar o banuiala a ei, dar se gandise la siguranta Sakurei.

Itachi se apleca spre Kaori si o intreba daca mai discutase cu Pain despre asta, iar ea ofta greu dupa care raspunse afirmativ cu indignare. Eu unul stia foarte putin despre Pain, ca el era liderul din umbra al Akatsuki, dar pe care nu il vazusem niciodata, aprent el nu dadea ordine directe novicilor. Itachi se uita spre Kaori cu o spranceana ridicata de parca ar fi zis: „Si „. Ea isi dadu ochii peste cap dupa care continua pe acelasi ton jihnit:

- Batran prost ! Nu crede ca e un pericol real, spune ca nu mai exista shinobi in afara cartierului, toti au venit aici pentru propria lor siguranta, iar Hunters nu ar avea curaj sa infrunte in mod direct Akatsuki. S-a invatat cu faptul ca Hunters nu ne mai vaneaza de ani buni, iar acum se culca pe-o ureche.

Eu eram putin nedumerit, nestiind prea multe din afacerile Akatsuki cu Hunters, nu pricepeam cum adica ei nu mai ucisesera pe nimeni de ani. Am intrebat-o pe Kaori, iar ea imi raspunse ca acum unsprezece ani, o data cu moartea doctorului Haruno se incheiasera toate omuciderile efectuate de Hunters. Timpul zis de ea imi lasa un gust amar, tot cu unsprezece ani in urma fusera ucisi si parintii nostri, iar acum Hunters se pregateau sa atace din nou. Deja imi ajungea pentru seara asta, nu mai voiam sa mai aud nimic asa ca m-am ridicat sa plec. Kaori se ridica si ma batu pe umar ca si cum ar fi inteles ce simteam, dupa care imi sopti:

- Ai grija, Sasuke, instinctele mele nu gresesc, nu iti voi mai da un timp misiuni, dar ai grija de Sakura.

Konichiwa, minna !

Am adus un nou capitol inainte de vacanta, scuze de scurtimea lui, dar nu am avut prea multe de spus acum.

Urmatorul probabil va veni dupa vacanta si va fi mai lung, cred ca se vede ca mi-am iesit din mana cu scrisul.

Sper sa va placa!

Ja ne !

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 07 Apr 2015, 23:16

Frumos capitol,il asteptam de mult timp :)) vreau next asa direct ti-o spun ike

te rog daca nu te deranjeaza sa ma anunti cand pui.
P.S:Nu vreau sa ma laud...am fost Prima cool

glumesc..sau nu.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Joi 09 Apr 2015, 15:19

Unul din putinele capitole din perspectiva lui Sasuke si chiar interesant as putea spune.Pana la urma,el chiar tine la Sakura si ii pasa de ea,chiar daca ii este unpic cam complicat sa ii arate asta.
Sa vina nextul!! :3 <3

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 21 Apr 2015, 22:31

Oh my, adu next ca nu știu ce fac. Ideea e așa de bună și parcă ar fi păcat să se risipească. Văd ca nu ai adus capitolul următor de ceva vreme. Te rog sa mă anunți când te hotărăști sa îl pui. Thanks :)

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Vin 11 Sept 2015, 01:10

Blocat din cauza inactivității.