I'm in love with the criminal

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 23 Dec 2013, 13:39

Hey! Nu stiu a cata oara este cand ma uimesi cu timpul record in care postezi capitolele. Nu credeam ca te vei apropia de anime. Mi s-a parut ciudat faptul ca ai introdus Sharinganul in capitol. Actiunea ficului tau se desfasoara in lumea moderna si nu are deloc legatura cu o actiune care se desfasoar in anime. Nu stiu ce vrei sa faci, dar ti-as sugera sa ramai pe actiunea petrecuta in lumea moderna. Astept sa para momente romantice intre cei doi protagonisti.Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare!Spor la scris si la idei! Te pup! :*

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 23 Dec 2013, 20:01

A fost misto, astept nextul. Ai lucrat la acest capitol si se vede. Ja ne!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 29 Dec 2013, 15:05

Buna Demy.
La inceput imi placea povestea foarte mult. Era unica and Sasuke parea un criminal cu puteri ciudate. Acum acesti fic este mult ptrea strans legat de anime. Este exact ca in anime daca stai sa o inlocuiesti pe Anko cu tipa careia Orochimaru i-a furat corpul.
Acum imi apre un fic obijnuit, fara originalitate. Era frumos daca mentineai acea idee de mister in fic fara a te lega de anime si ninja.
Sper ca actiunea sa se schimbe pentru a ma atrage iar cum ma atragea in primele capitole.

Daca comul meu te supara poti sa imi spui si il voi sterge. Este parerea mea.

Geo

Chapter 15 : Live ! Fight !

Sakura's point of view :

Ai avut vreodata acel sentiment de inutilitate ? Ca uneori ar fi mai bine sa nu respiri aerul destinat celorlalti care probabil ar face lucruri mai importante decat tine ? Dar totul se schimba atunci cand stii ca cineva are nevoie de tine, ca de prezenta ta depinde viata lui. Sentimentul de inutilitate se risipeste ca ceata in diminetile de vara atunci cand de viata ta depinde o alta viata, ca poti fi de ajutor cuiva.

Razele soarelui la rasarit se strecoaraprintre ramurile copacilor luminand in calea lor si alung umbrele si tenebrele lumii, totodata si temerile mele. Inca sunt speriata. Nu am inteles nimic din lupta de aseara, doar ca baietii sunt acum raniti, inconstienti. In mod bizar eu nu am nicio zgarietura, probabil ei au facut tot posibilul ca eu sa nu patesc nimic, dar ei au rani multiple si probabil leziuni interne. Din vina mea. Ma doare sufletul vazandu-i, iar daca ei nu ar fi fost aici, eu as fi fost moarta si nimic mai mult. Ii privesc si imi dau lacrimile cand ma gandesc la tot ce au suferit ca sa ma protejeze. Nu stiu de unde am avut forta sa ii aduc pana aici, sub cateva trunchiuri de copac cazute ce formeaza un fel de grota. Singurul lucru din bagaj pe care il mai am, cel la care nu renuntasem nicio clipa e treusa de prim-ajutor. Le-am curatat toate ranile externe. Naruto chiar m-a uimit, ranile lui se vindeca vazand cu ochiul liber, iar el credca e mai mult adormit decat dupa lovitura la cap in urma luptei cu Omul Sarpe si are un cucui de toata frumusetea. In rest nu pare chiar atat de grav afectat. As vrea sa pot spune acelasi lucru si despre Sasuke, dar din pacate el e intr-o coma profunda.

***FlashBack***

Imediat dupa aparitia lui Naruto, Sasuke a incercat sa reintre in lupta, dar se vedea clar ca este epuizat, nu era in stare sa lupte, abia se putea misca. M-am apropiat de el punandu-i mana pe umar si privindu-l in ochi, i-am spus cu cea mai serioasa voce pe care o puteam avea in acele momente :

- Sasuke, te rog, nu stiu ce se intampla, dar te rog… nu stiu exact ce, dar nu mai lupta, iti faci rau.

Brucs ochii lui si-au recapatat culoarea rosie. Ma impinge departe de el si incerca sa se ridice. Ma privea intr-un asemenea fel de parca eu i-as fi fost dusmanul, si nu cel cu care lupta Naruto, totusi am ramas pe loc infruntandu-i privirea furioasa, desi imi ardea sufletul asemenea flacarilor iadului. El mai incerca o datat sa se ridice fara succes, cazu inapoi in genunchi. Era evident ca nu mai putea lupta.

Mi-as fi dorit… Dar de fapt ce imi doream eu ? Sa il lase pe Naruto sa ajunga in aceeasi situatie in care deja se afla el ? Sa se lase ucis pur si simplu de Omul Sarpe ? Abia acum imi dadusem seama ca eu gandeam gresit, el isi dorea sa lupta pana la moarte, dar stiind ca a incercat, in timp ce eu m-as fi dat batuta din prima fara ca macar sa incerc. Eram o lasa, iar el curajos, brav, sfida moartea privind-o in ochi, fara sa ii pese de consecinte.

Ca din neant aparu Naruto langa mine si ma priveste cu ochii albastri senini. Pe fata lui se citea cu usurinta amuzamentul ca de fiecare data, desi nu era nimic amuzant acum. Ma bate pe umar incurajator ca si cum ar fi spus : „ Fii tare !” , dupa care se duce la Sasuke si ii da o mana de ajutor ca sa se ridice. Baietii schimba priviri graitoare, iar Naruto parca i-ar fi imprumutat din energia lui si lui Sasuke , caci era evident ca era mai bine, desi eu crezusem ca isi depasise limitele fizice. Ii privesc uimita pe amandoi, dupa care Naruto imi face un semn de ramas bun cu mana . Lupta avea sa reinceapa.

Timp de cateva minute nu am vazut nimic, dar puteam auzi clar sunetele luptei ce se dadea sub creanga pe care ma aflam. La un moment dat ceva imens izbeste ramura facand-o bucati. Ma aflam in cadere libera si abia asteptam violentul contact cu pamantul ce avea sa ma duca in mormant, punand capat continuei spaime in care traiam de cand am intrat in aceasta padure blestemata. Nu am avut norocul sa ma strivesc de ceva si sa inchei o data pentru totdeauna socotelile ci viata. Naruto m-am prins cand inca mai aveam vreo cinci metri pana sa ating solul si m-as asezat bland pe pamantul moale acoperit de frunze moarte. Pierde o secunda ca sa imi arunce un zambet cald dupa care se avanta din nou in lupta ce se desfasura chiar in fata ochilor mei. Astfel am putu vedea cum Naruto este trantit puternic cu capul intr-un copac si cade la pamant lesinat. De asemenea Sasuke este muscat de umarul stang de Omul Sarpe, cade si el punandu-si mana in locul afectat. Pe fata lui chinuita ca il doare ingrozitor. Omul Sarpe, care vazusem o clipa mai inainte ca are si gat extensibil, se intoarse spre mine cu un ranjet larg, sadic pe fata. Inghit in sec de frica, ridic capul si imi incrunt sprancenele, daca e sa mor, macar sa mor demna. El elibereaza un hohot de ras

- Credeai ca am sa te omor, prostuta mica ? Nu, esti prea neimportanta, nu meriti sa imi pierd timpul cu tine. Ai fost o buna momeala, dar acum ca mi-am atins tinta nu mai e nevoie de tine, o sa trimit pe cineva sa se ocupe si de tine.

Si u un nou hohot de ras pleca lasand in urma acelasi ecou infricosator.

***EndFlashBack***

Nu pot sa imi dau seama ce a patit Sasuke. La inceput am crezut ca muscatura acelui sarpe a fost veninoasa. Concluzia asta am tras-o in urma batailor de inima nefiresc de accelerate si a respiratiei lui sacadate ca in urma unei lungi ture de alergat. Ambele ar fi trebuit sa se linisteasca in urma lesinului sau prelungit, dar asta nu s-a intamplat. Avea febra, respira cu greutate si isi strangea pumnii in mod inconstient de parca ar fi avut parte de cel mai ingrozitor cosmar.

Stau si ma uit de la unul la altul fara sa inteleg cum de am fost eu momeala. De unde a stiut el ca ei doi vin ? De mine ar fi fost posibil ca Anko sa ii fi vandut pontul, dar de Sasuke ? Iar de Naruto nu stiam nici eu. Brusc Naruto se intoarce pe partea cealalta si isi da jos compresa de pe cucui. Ma ridic de la loc ca sa i-o pun la loc pe cap dupa aceea cad din nou pe ganduri. Pe langa asta mai e si semnul misterios de pe umarul lui Sasuke. Acolo nu ar fi trebuit sa fie vreo urma daca muscatura ar fi avut venin, iar altfel nu isi avea rostul. Il intorc pe Sasuke cu fata in joc si mai privesc o data semnul. E sub forma a trei virgule de culoarea ambrei inconjurate de un scris marunt indescifrabil care se rotesc fara oprire. Nu imi pot da seama ce sunt, dar cred ca au legatura cu starea in care se afla Sasuke. Imi trece prin minte sa ating semnul, imi apropii mana da el si simt cu se umple de o caldura placuta. Mana mea incepe sa straluceasca intr-o lumina albastra-verzuie asemenea mainii lui Shizune cand avea grija de mine. Deodata semnul inceteaza sa se mai invarta si se coloreaza in negru asemenea unor carbuni pe care a fot turnata apa. Cateva clipe mai tarziu febra lui Sasuke scade semnificativ. Imi asez capul pe pieptul lui, iar bataile inimii lui ar redevenit ca cele ale unui om normal cand doarme, la fel si respiratia. Zambesc usurata, dar totusi in mintea mea se ridica alte intrebari : Eu am facut asta ? Daca da, atunci cum ?

Nu apuc sa ma gandesc prea mult pentru ca in spatele meu se aude fosnetul unor frunze calcate. Au venit. Ma intorc si ii privesc pe cei insarcinati cu moartea mea, si nu mica imi e mirarea cand ii vad pe cei trei de care ma salvase o data Sasuke. Bruneta zambeste superior si le sopteste ceva camarazilor ei, dar nici un sunet nu ajunge la urechile mele. Baiatul cu parul cenusiu ciufulit face cativa pasi in fata, probabil crede ca va fi foarte usor sa scape de mine acum ca baietii nu ma puteau apara. Alte dati l-as fi lasat sa faca ce vrea, atata timp cat se termina repede si fara durere, dar acum alte doua vieti depindeau de suprevietuirea mea. Trebuia sa traiesc ! Trebuia sa lupt ! Pun mana pe una din armele baietilor, desi nu stiu macar cum se intrebuinteaza, dar atata timp cat e ascutita ma ajuta. Tai unul din firele subtiri care inconjoara de jur imprejur mica grota. Sistemul de fire este astfel aranjat incat sa pot riposta fara ca macar sa ma misc, indiferent din ce loc vor incercasa ma loveasca. Firul declanseaza numeroase astfel de arme, dar se fereste cu usurinta. Fara sa vrea el declanseaza alte doua fire care arunca doua stelute zburatoare drept in umerii lui. De data asta nu a mai avut cum sa se fereasca. Pe fata lui citesc o grimasa de durere. Amicul lui bandajat pasi sigur pe sine in fata si atinse mai multe fire care care dadura drumul unei ploi de diferite arme, de care se feri, iar unul un mic bustean care il lovi din plin.

Minute intregi am privit cum capcanele mele sunt dezamorsate, dar fara sa le provoace. Eram dezamagita, caci petrecusem circa doua ore sa calculez milimetric fiecare tinta, fir in functie de viteza reactiei umane si ale armelor ce urmau sa ii raneasca. Un singur fir ramasese intreg, iar in el eu imi puneam toata baza. Acesta se afla in mana mea, il tai si arunc un fel de torta pe un zid de maracini uscati care iau foc numaidecat. Niciuna din capcanele mele nu fusese letala si o stiam prea bine, si erau menite sa traga de timp cat mai mult, nu stiu, presupun ca asteptam o minune care nu s-a intamplat. Acelasi scop il avea si zidul de foc ce inconjora mica ascunzatoare, dupa calculele mele ar fi trebuit sa reziste cel putin doua ore. Deodata o durere puternica imi invadeaza scalpul, abia m-am abtinut sa nu tip si asta de dragul baietilor, ca sa nu ii deranjez. Atunci am inteles ca cei doi au fost doar o diversiune, iar eu picasem cu brio in ea. Bruneta ma trage mai tare de par par privindu-ma cu ura. Eram in genunchi in fata ei, cu spatele la ea, tremurand asa cum dorise, nu degeaba ma poreclise „Printesa”. Inghit in sec, nu mai stiu ce mai pot face, iar usturimea ma inebuneste pur si simplu, ma impiedica sa gandesc lucid. Purul instinct ma facu constienta de arma pe care o strangeam in pumnul mic si ca lungimea parului meu imi permite totusi sa o pot atinge la picior. Mut arma asemenatoare cu un cutit in mana stanga si cat pot de repede il infing in piciorul inamicei mele, care nu se astepta catusi de putin sa fie atacata. Simt din nou acea caldura, doar ca de aceasta data in zona gleznelor. O lovesc pe bruneta din nou, iar ea cade la pamant, cu o noua lovitura o trimit prin zidul de foc. In aer se raspandeste mirosul pielii si parului arse. Sunt murdara de sange pe maini si pe fata, dar nu ma simt deloc vinovata, ci rad, rad de parca mi-as fi pierdut complet mintile. Privesc imprejur si constientizez un nou pericol, baietii isi faca carare in bariera mea de foc. Ingrozita imi dau seama cat fusesem de proasta. Cum am putut crede ca va rezista ? Ma priveau asa cum niste lupi flamanzi isi privesc o prada intarziata prea mult, in ochi li se poate citi setea de sange si enervarea din cauza incercarilor mele de a le rezista. Pana aici ti-a fost, Sakura, parca aud moartea cum imi sopteste la ureche. Ma asez in genunchi si imi inconjor capul cu bratele. Imi pare rau baieti, am incercat. Astept cateva secunde si constat cu surprindere ca inca sunt in viata. Ridica capul si privirea mi se intersecteaza cu a lui Sasuke, se trezise. Ma uit in jur sa vad corpurile celor trei, se zbateau intre viata si moarte, dar nu imi pasa. Sasuke era bine. Ochii lui negri ma privesc ingrijorati, ma intreaba daca sunt bine si se uite la sangele de pe mainile mele, dar zambeste cand isi da seama ca nu e sangele meu. Din spatele nostru se aude glasul somnoros al lui Naruto :

- Sasuke, nu puteai sa ii omori mai incet, eu incercam sa dorm

Buna !

Am revenit cu un next, scuze ca atat de tarziu.

Sper sa va placa.

Ja ne !

PS : Daca zici ca e prea scurt, Wicked, sa stii ca te pun pe tine sa il scrii pe urmatorul, sa te vad cum te descurci.

Citat :: Chapter 15 : (Fără două puncte, începi de la capăt.)

Live ! Fight !

Sakura's point of view :

Ai avut vreodata acel sentiment de inutilitate ? (Spaţiu decât după semnul de punctuaţie, nu şi înainte.) Ca uneori ar fi mai bine sa nu respiri aerul destinat celorlalti care probabil ar face lucruri mai importante decat tine ? Dar totul se schimba atunci cand stii ca cineva are nevoie de tine, ca de prezenta ta depinde viata lui. Sentimentul de inutilitate se risipeste ca ceata in diminetile de vara (,) atunci cand de viata ta depinde o alta viata, ca poti fi de ajutor cuiva.

(De ce atât de mult spaţiu? E OK dacă laşi decât unul, dar nu apeşi de cinci-şase ori pe enter.)

Razele soarelui la rasarit se strecoaraprintre ("strecoară printre")ramurile copacilor (,) luminand in calea lor si alung (Verbul trebuia scris tot la gerunziu: "alungând", fiindcă sună total aiurea şi e incoerent aşa: "luminând în calea lor şi alung...". A fost nevoie să citesc de vreo trei ori să îmi dau seama ce trebuia, de fapt, să fie acolo.)umbrele si tenebrele lumii, totodata si temerile mele. Inca sunt speriata. Nu am inteles nimic din lupta de aseara, doar ca baietii sunt acum raniti, inconstienti. In mod bizar (,) eu nu am nicio zgarietura, probabil ei au facut tot posibilul ca eu sa nu patesc nimic, dar ei au rani multiple si probabil leziuni interne. (Ei, eu, ei, eu. Am găsit folosite mai mult decât ar trebui aceste pronume în ultima frază. Problema se rezolva prin eliminarea lor, aşa, pur şi simplu: "În mod bizar, nu am nicio zârietură, probabil au făcut tot posibilul ca eu să nu păţesc nimic, dar au cu toţii răni...". Vezi?)Din vina mea. (Ştiu că, în anumite cazuri, la timpul potrivit, propoziţiile simple, foarte scurte, au un aer vrednic de interes şi ies plăcut în evidenţă, însă nu şi cele puse aiurea, ca asta cu vina. )Ma doare sufletul vazandu-i, iar daca ei nu ar fi fost aici, eu as fi fost moarta si nimic mai mult. (Iarăşi faci abuz de pronume personale.)Ii privesc si imi dau lacrimile cand ma gandesc la tot ce au suferit ca sa ma protejeze. Nu stiu de unde am avut forta sa ii aduc pana aici, sub cateva trunchiuri de copac cazute (,) ce formeaza un fel de grota. (Grota este o cavitate subterană, o peşteră, nu se formează din trunchiuri de copaci căzute. "Adăpost" ar fi termenul potrivit pentru ceea ce descrii.) Singurul lucru din bagaj pe care il mai am, cel la care nu renuntasem nicio clipa (,) e treusa ("trusa") de prim-ajutor. Le-am curatat toate ranile externe. Naruto chiar m-a uimit, ranile lui se vindeca vazand cu ochiul liber, iar el credca ("cred că", aşa se scrie, nu legat. Altă chestie, exprimarea e eronată, acel "credca" e pus aiurea. Înţeleg ce vrei să spui, am auzit combinaţia asta în vocabularul multor persoane, însă aşa trebuia să arate, dacă vrei neapărat să îl foloseşti: "...iar el, cred, e mai mult...") e mai mult adormit decat dupa lovitura la cap (Virgulă. Nu înţeleg asta, altă eroare fără sens: e mai mult adormit decat dupa lovitura la cap.) in urma luptei cu Omul Sarpe si are un cucui de toata frumusetea. In rest nu pare chiar atat de grav afectat. As vrea sa pot spune acelasi lucru si despre Sasuke, dar (,) din pacate (,) el e intr-o coma profunda.

***FlashBack*** (Atât de multe steluţe. " -Flashback- " arată mult mai bine)

Imediat dupa aparitia lui Naruto, Sasuke a incercat sa reintre in lupta, dar se vedea clar ca este epuizat, nu era in stare sa lupte, ("să o facă", deja ai mai folosit cuvântul "luptă" şi se repetă în mod neplăcut.) abia se putea misca. M-am apropiat de el (,) punandu-i mana pe umar si privindu-l in ochi, i-am spus cu cea mai serioasa voce pe care o puteam avea in acele momente :

- Sasuke, te rog, nu stiu ce se intampla, dar te rog… nu stiu exact ce, dar nu mai lupta, iti faci rau.

Brucs ("brusc") ochii lui si-au recapatat culoarea rosie. Ma impinge departe de el si incerca ("încearcă", nu "încerca". Dacă foloseşti prezentul, continuă cu acelaşi timp, nu trece la imperfect.)sa se ridice. Ma privea intr-un asemenea fel de parca eu i-as fi fost dusmanul, si nu cel cu care lupta Naruto, (Punct.) totusi (,)am ramas pe loc (,) infruntandu-i privirea furioasa, desi imi ardea sufletul asemenea flacarilor iadului. El mai incerca o datat ("o dată")sa se ridice fara succes, cazu inapoi in genunchi. Era evident ca nu mai putea lupta.

Mi-as fi dorit… Dar (,) de fapt (,) ce imi doream eu ? Sa il lase pe Naruto sa ajunga in aceeasi situatie in care deja se afla el ? Sa se lase ucis pur si simplu de Omul Sarpe ? Abia acum imi dadusem seama ca eu gandeam gresit, el isi dorea sa lupta ("lupte") pana la moarte, dar stiind ca a incercat, in timp ce eu m-as fi dat batuta din prima (,) fara ca macar sa incerc. Eram o lasa, iar el curajos, brav, sfida moartea privind-o in ochi, fara sa ii pese de consecinte.

Ca din neant aparu Naruto langa mine si ma priveste ("mă privi")cu ochii albastri (,) senini. Pe fata lui se citea cu usurinta amuzamentul (,) ca de fiecare data, desi nu era nimic amuzant acum. Ma bate pe umar incurajator (,) ca si cum ar fi spus : „ Fii tare !” , dupa care se duce la Sasuke si ii da o mana de ajutor (,) ca sa se ridice. Baietii schimba priviri graitoare, iar Naruto parca i-ar fi imprumutat din energia lui si lui Sasuke , caci era evident ca era mai bine, desi eu crezusem ca isi depasise limitele fizice. Ii privesc uimita pe amandoi, dupa care Naruto imi face un semn de ramas bun cu mana . Lupta avea sa reinceapa. ("după care" şi "deşi", le-am întânlit de prea multe ori în paragraful ăsta. Nu te mai repeta.)

Timp de cateva minute nu am vazut nimic, dar puteam auzi clar sunetele luptei ce se dadea sub creanga pe care ma aflam. La un moment dat (,) ceva imens izbeste ramura facand-o bucati. Ma aflam in cadere libera si abia asteptam violentul contact cu pamantul ce avea sa ma duca in mormant, punand capat continuei spaime in care traiam de cand am intrat in aceasta padure blestemata. Nu am avut norocul sa ma strivesc de ceva si sa inchei o data pentru totdeauna socotelile ci ("cu viaţa", bănuiesc.)viata. Naruto m-am prins cand inca mai aveam vreo cinci metri pana sa ating solul si m-as asezat bland pe pamantul moale (,) acoperit de frunze moarte. Pierde o secunda ca sa (Numai "ca să" foloseşti. Mai sunt şi alte forme cu acelaşi înţeles: pentru a, cu scopul de a şi aşa mai departe. Deci: "...pentru a îmi arunca un zâmbet cald...")imi arunce un zambet cald (,) dupa care (Iarăşi "după care"? Dumnezeule...)se avanta din nou in lupta ce se desfasura chiar in fata ochilor mei. Astfel am putu ("putut")vedea cum Naruto este trantit puternic cu capul intr-un copac si cade la pamant lesinat. (Exprimarea ta e foarte neplăcută, pare mai mult că vrei să spui un banc, nu că încerci să povesteşi ceva serios. "Naruto este lovit puternic în zona lobului frontal/parietal, căzând fulgerător lângă copacul de care s-a izbit, fără a da semne de conştienţă." E altfel, nu? Aşa credeam şi eu. ) De asemenea (,) Sasuke este muscat de umarul stang de Omul Sarpe, (Punct.) cade si el (,) punandu-si mana in locul afectat. Pe fata lui chinuita ca il doare ingrozitor. (Huh? Propoziţia asta nu are sens, e lipsită de consecvenţă. Parcă e replica unui străin care nu ştie limba română decât pe jumătate, gen: "Mie foame este.")Omul Sarpe, care vazusem o clipa mai inainte ca are si gat extensibil, se intoarse spre mine cu un ranjet larg, sadic (,) pe fata. Inghit in sec de frica, ridic capul si imi incrunt sprancenele, (Punct.) daca e sa mor, macar sa mor demna. El elibereaza un hohot de ras (.)

- Credeai ca am sa te omor, prostuta mica ? Nu, esti prea neimportanta, nu meriti sa imi pierd timpul cu tine. Ai fost o buna momeala, dar (,) acum ca mi-am atins tinta (,) nu mai e nevoie de tine, o sa trimit pe cineva sa se ocupe si de tine.

Si (,) u ("cu") un nou hohot de ras (,) pleca (,) lasand in urma acelasi ecou infricosator.

***EndFlashBack***

Nu pot sa imi dau seama ce a patit Sasuke. La inceput am crezut ca muscatura acelui sarpe a fost veninoasa. Concluzia asta am tras-o in urma batailor de inima nefiresc de accelerate si a respiratiei lui sacadate (,) ca in urma unei lungi ture de alergat. Ambele ar fi trebuit sa se linisteasca in urma lesinului sau prelungit, dar asta nu s-a intamplat. Avea febra, respira cu greutate si isi strangea pumnii in mod inconstient (,) de parca ar fi avut parte de cel mai ingrozitor cosmar.

Stau si ma uit de la unul la altul fara sa inteleg cum de am fost eu momeala. De unde a stiut el ca ei doi vin ? De mine (,) ar fi fost posibil ca Anko sa ii fi vandut pontul, dar de Sasuke ? Iar de Naruto nu stiam nici eu. Brusc (,) Naruto se intoarce pe partea cealalta si isi da jos compresa de pe cucui. Ma ridic de la loc ca sa i-o pun la loc pe cap (Sună atât de urât "ma ridic de la loc ca sa i-o pun la loc pe cap", nici nu am cuvinte. Repetiţia "la loc" e cireaşa de pe tort, groaznic.)dupa aceea cad din nou pe ganduri. Pe langa asta (,) mai e si semnul misterios de pe umarul lui Sasuke. Acolo nu ar fi trebuit sa fie vreo urma daca muscatura ar fi avut venin, iar altfel nu isi avea rostul. Il intorc pe Sasuke cu fata in joc ("jos")si mai privesc o data semnul. E sub forma a trei virgule de culoarea ambrei inconjurate de un scris marunt indescifrabil (,) care se rotesc fara oprire. Nu imi pot da seama ce sunt, dar cred ca au legatura cu starea in care se afla Sasuke. Imi trece prin minte sa ating semnul, imi apropii mana da el si simt cu se umple de o caldura placuta. Mana mea incepe sa straluceasca intr-o lumina albastra-verzuie (,) asemenea mainii lui Shizune (,) cand avea grija de mine. Deodata semnul inceteaza sa se mai invarta si se coloreaza in negru (,) asemenea unor carbuni pe care a fot ("fost") turnata apa. Cateva clipe mai tarziu (,) febra lui Sasuke scade semnificativ. Imi asez capul pe pieptul lui, iar bataile inimii lui ar ("au") redevenit ca cele ale unui om normal cand doarme, la fel si respiratia. Zambesc usurata, dar totusi in mintea mea se ridica alte intrebari : Eu am facut asta ? Daca da, atunci cum ?

Nu apuc sa ma gandesc prea mult pentru ca (,) in spatele meu (,) se aude fosnetul unor frunze calcate. Au venit. Ma intorc si ii privesc pe cei insarcinati cu moartea mea, si nu mica imi e mirarea cand ii vad pe cei trei de care ma salvase o data ("odată")Sasuke. Bruneta zambeste superior si le sopteste ceva camarazilor ei, dar nici un sunet nu ajunge la urechile mele. Baiatul cu parul cenusiu (,) ciufulit face cativa pasi in fata, probabil crede ca va fi foarte usor sa scape de mine (,) acum ca baietii nu ma puteau apara. Alte dati l-as fi lasat sa faca ce vrea, atata timp cat se termina repede si fara durere, dar acum alte doua vieti depindeau de suprevietuirea ("supravieţuirea")mea. Trebuia sa traiesc ! Trebuia sa lupt ! Pun mana pe una din armele baietilor, desi nu stiu (nici) macar cum se intrebuinteaza, dar atata timp cat e ascutita (,) ma ajuta. Tai unul din firele subtiri (,) care inconjoara de jur imprejur mica grota. Sistemul de fire este astfel aranjat incat sa pot riposta fara ca macar sa ma misc, indiferent din ce loc vor incercasa ("încerca să") ma loveasca. Firul declanseaza numeroase astfel de arme, dar se fereste cu usurinta. Fara sa vrea (,) el declanseaza alte doua fire care arunca doua stelute zburatoare drept in umerii lui. De data asta nu a mai avut cum sa se fereasca. Pe fata lui citesc o grimasa de durere. Amicul lui bandajat pasi sigur pe sine in fata si atinse mai multe fire care care dadura drumul unei ploi de diferite arme, de care se feri, iar unul un mic bustean care il lovi din plin. (După ultima virgulă nu mai înţeleg nimic. Revenim la limbajul incoerent.)

Minute intregi am privit cum capcanele mele sunt dezamorsate, dar fara sa le provoace. Eram dezamagita, caci petrecusem circa doua ore sa calculez milimetric fiecare tinta, fir in functie de viteza reactiei umane si ale armelor ce urmau sa ii raneasca. Un singur fir ramasese intreg, iar in el eu (fără "eu", nu mai folosi atât de multe pronume personale, mai ales atunci când nu e nevoie de ele.) imi puneam toata baza. Acesta se afla in mana mea, il tai si arunc un fel de torta pe un zid de maracini uscati (,) care iau foc numaidecat. Niciuna din capcanele mele nu fusese letala si o stiam prea bine, si erau menite sa traga de timp cat mai mult, (Punct.) nu stiu, presupun ca asteptam o minune care nu s-a intamplat. Acelasi scop il avea si zidul de foc ce inconjora ("înconjura". Sper ca asta să fie o greşeală de tastare.) mica ascunzatoare, dupa calculele mele ar fi trebuit sa reziste cel putin doua ore. Deodata (,) o durere puternica imi invadeaza scalpul, abia m-am abtinut sa nu tip (,) si asta de dragul baietilor, ca sa nu ii deranjez. Atunci am inteles ca cei doi au fost doar o diversiune, iar eu picasem cu brio in ea. Bruneta ma trage mai tare de par par (E d-ajuns un singur "păr"...)privindu-ma cu ura. Eram in genunchi (,) in fata ei, cu spatele la ea, tremurand asa cum dorise, nu degeaba ma poreclise „Printesa”. (A poreclit-o Prinţesa pentru că tremură? Cred că e o glumă.)Inghit in sec, nu mai stiu ce mai pot face, iar usturimea ma inebuneste ("înnebuneşte") pur si simplu, ma impiedica sa gandesc lucid. Purul instinct ma facu constienta de arma pe care o strangeam in pumnul mic si ca lungimea parului meu imi permite totusi sa o pot atinge la picior. Mut arma asemenatoare ("asemănătoare") cu un cutit in mana stanga si (,) cat pot de repede (,) il infing in piciorul inamicei mele, care nu se astepta catusi de putin sa fie atacata. Simt din nou acea caldura, doar ca de aceasta data in zona gleznelor. O lovesc pe bruneta din nou, iar ea cade la pamant, (Punct.)cu o noua lovitura o trimit prin zidul de foc. In aer se raspandeste mirosul pielii si parului arse. Sunt murdara de sange pe maini si pe fata, dar nu ma simt deloc vinovata, ci rad, rad de parca mi-as fi pierdut complet mintile. Privesc imprejur si constientizez un nou pericol, baietii isi faca ("fac")carare in bariera mea de foc. Ingrozita (,) imi dau seama cat fusesem de proasta. Cum am putut crede ca va rezista ? Ma priveau asa cum niste lupi flamanzi isi privesc o prada intarziata prea mult, in ochi li se poate citi setea de sange si enervarea din cauza incercarilor mele de a le rezista. Pana aici ti-a fost, Sakura, parca aud moartea cum imi sopteste la ureche. Ma asez in genunchi si imi inconjor capul cu bratele. Imi pare rau (,) baieti, am incercat. Astept cateva secunde si constat cu surprindere ca inca sunt in viata. Ridica capul si privirea mi se intersecteaza cu a lui Sasuke, se trezise. Ma uit in jur sa vad corpurile celor trei, se zbateau intre viata si moarte, dar nu imi pasa. Sasuke era bine. Ochii lui negri ma privesc ingrijorati, ma intreaba daca sunt bine si se uite ("uită") la sangele de pe mainile mele, dar zambeste cand isi da seama ca nu e sangele meu. Din spatele nostru se aude glasul somnoros al lui Naruto :

- Sasuke, nu puteai sa ii omori mai incet, (Semnul întrebării.) eu incercam sa dorm (Punct.)

     Titlul este total neinspirat şi plictisitor, mă face să mă gândesc la melodia lui Britney Spears - Criminal, mi se pare că titlul tău este chiar un vers. Plus că nu este prima dată când, pe forum, am găsit un titlu asemănător, chiar identic, dacă ţin bine minte. Puteai face o alegere mult mai bună, ceva simplu, scurt şi atrăgător, decât lung şi fad. Te sfătuiesc să îl schimbi, dar gândeşte-te bine înainte să o faci, nu cumva să sari din lac în puţ.
    Scopul, când alegi o astfel de idee, este să o faci cât mai originală, fiindcă sunt atât de multe altele. Nu am găsit efortul acesta în ficul tău, cel puţin până acum. Poate la început, însă faptul că personalităţile protagoniştilor sunt iarăşi atât de comune, nu am observat nimic special. Deja ultimele capitole sunt ca o povestire a anime-ului, începând de la omul şarpe până la muşcătura şi semnul lui Sasuke. Vreau să spun că cititorii au văzut deja asta în anime, crezi că vor să o şi citească? E ca atunci când vezi un film, prima oară este plăcut şi misterios, dar apoi devine banal, deoarece l-ai văzut deja. Ei ştiu ce urmează în continuare, tu te bazezi pe cursul anime-ului. Recomand să aduci ceva original, diferit de ce s-a citit până acum.
    Ai de lucrat la descriere, în special pentru că se vede că te străduieşti, dar nu reuşeşti decât să dai naştere unei expuneri plină de imagini artistice trase de păr, acolo unde sunt. Pe plan sentimental ai încercat să le zugrăveşti sentimentele şi aici nu e foarte mult de lucru şi nu e nici greu, însă doar dacă tu, ca autor, înţelegi stările pe care vrei să le redai. Nu poţi explica ceva ce nu înţelegi, de aici pleacă totul. Descrierea mediului înconjurător, a obiectelor, a acţiunilor şi a portretelor celorlalte personaje, ei bine, e la pământ. Şi pe această parte te sileşti să înfăţişezi cât mai real, dar asta nu duce decât la osândire în van, deoarece le tratezi superficial. Încearcă să îţi imaginezi, cât de intens poţi, ceea ce vrei să redai, fie un obiect sau un om, apoi începe să scrii ce vezi.
    Grăbeşti acţiunea şi dialogul este banal, replicile nu sunt alese bine şi nici gândite. Nu am dat de nici măcar un joc de replici, o situaţie încinsă, acompaniată de un dialog încărcat de tensiune. Foloseşte sarcasmul, ironia şi dă naştere unor replici care să impresioneze. Nu îţi cer să faci asta cu fiecare replică, fiindcă nu e uşor şi nu ai cum, şi replicile seci pot avea un impact puternic dacă sunt bine plasate.
    Exprimarea, vai de capul ei. Câteodată treci în incoerenţă şi nonsens, să nu mai spun că, în unele pasaje, limbajul este redus, posedă mijloace insuficiente de expresie. O carte, un fic, un roman, chiar şi cele mai mici povestioare, trebuiesc scrise cu eleganţă şi distincţie, nu vulgaritate (să fie clar că prin vulgaritate nu mă refer la expresii obscene sau mai ştiu eu ce, ci la banalitatea vocabularului). Te repeţi foarte mult, bazele repetiţiilor fiind pronumele personale, "deşi", "după care" şi "ca să", iar asta nu e bine. Nu îţi corectezi capitolul, de aceea, fiindcă le-ai vedea, măcar pe o parte dintre ele, dacă ai face-o.
    Punctuaţia este şi ea problematică. Lipsesc multe virgule, nu termini o frază/propoziţie atunci când trebuie şi, ce mai rămâne de menţionat, am detaliat în corectare, sus.
Joaca asta a nuanţelor strică toată estetica, parcă e o sorcovă, nu un fic. Să fie ultimul capitol pe care îl asemeni cu un curcubeu, plus că nu e permis, conform regulamentului, să alegi culori ţipătoare. Alb, atât, poate doar titlul să îl faci diferit, dar atât. Nu mai lăsa spaţiu aşa de mare între paragrafe şi nici nu mai centra capitolul, poate decât titlul. Scrie cu verdana, mărimea 13 şi pune, din când în când, alineat.

    După cum ţi-ai dat seama, mai ai foarte multe de lucrat. Dacă ai vreo nelămurire cu privire la critică, îmi poţi trimite un mesaj privat şi o lămuresc.

Am lipsit attttaat de multtt. Ma asteptam sa fiu in urma cu vreo 6-7 capitole in astea 3 saptamani jumate.

Capitolul este frumos, prea legat de anime, dar, frumos.
Astept sa vad ce se mai intampla pe viitor.
Pupici

Geo

Chapter 16 : First shine of jelousy

Sasuke's point of view

Am avut noroc de remarca stupida a lui Naruto care a facut-o pe rozalie sa izbucneasca in ras , iar chicotitul ei a fost un motiv destul de bun cat sa mi se mai astampere furia care ma cuprinsese in momentul in care am vazut ca era in pericol. Nici faptul ca cei trei treceau acum prin agonia mortii nu ma linistea de fel, parca era totusi prea putin pentru cat meritau pentru ca mi-au speriat rozalia. Naruto, privind mirat in jur zona intesata de kunai-uri si stele shuriken spune ca de fapt Sakura nu e atat de neajutorata pe cat pare, iar ea se ofera sa ne povesteasca tot ce s-a intamplat cat timp noi am fost inconstienti. Imediat ce ea si-a incheiat mica istorisire Naruto exclama uimit :

- Pai sa traiasca matematica, Sakura eu nici dupa multe antrenamente nu puteam tinti atat de drept.

Ea intoarce capul usor stanjenita de remarca lui apoi insista sa ne verifice inca o data ranile apoi strangem mica tabara incropit de Sakura, pana la urma ea tot trebuia sa ajunga acasa in siguranta. Cand am fost gata de plecare isi privi ceasul de la mana si constata cu uimire ca nu era trecut de ora opt dimineata. Am pornit, desi nici eu, nici Naruto nu se prea pricepea la geografie sau la orientarea in salbaticie si am constatat ca Sakura dorea numaidecat sa ne faca de ras, caci tot cunostintele ei ne-au indrumat catre oras. Dar cu modestie, ea ne spuse si ca nu stia drumul exact,ci doar directia logica in care trebuia sa ne indreptam.

Nu dupa mult timp, ne-am intalnit cu un tip cu parul alb si ochelari rotunzi ce se prezenta ca fiind Kabuto, mie nu imi era necunoscut, ci dimpotriva, stiam foarte bine ca el este mana dreapta a lui Orochimaru, dar nu imi acorda nicio atentie, ci o saluta pe Sakura :

- Buna ziua, domnisoara, aveti cumva nevoie de ajutor ?

Pur si simplu ma scarbea tipul asta, cat de lingusitor si prefacut era ! Rozalia ii raspunse politicoasa ca nu ne-ar strica o mica indrumare, iar spre nenorocul meu, Kabuto sa oferi sa ne conduca pana la iesirea din padure. Ma irita prezenta lui in apropierea mea, dar in vecinatatea rozaliei mele ma innebunea, nu avea ce cauta in preajama ei. In timp ce mergeam el se prezenta ca fiind student la facultate, la stiinte ale naturii si facea un proiect despre anomaliile din Forest of Death, lucruri care nu stiam sigur daca sunt adevarate sau nu. Sakura se arata interesata de aceste lucruri coplet plictisitoare si ii puse tot felul de intrebari legate de studiile lui, la care el ii raspunse in termeni specifici, complicati, dar carora se pare ca Sakura le stia intelesul. Kabuto o lua inainte cu ea alaturi continuand discutia ce pentru mine si Naruto suna a limba chineza, iar din cauza potecii stramte am fost nevoiti sa ramanem mai in spate.

Kabuto deja imi daduse o stare de greata de cand il vazusem prima oara, dar a pus capac cand am vazut ca isi strecoara bratul pe sub bratul rozaliei mele si o ajuta sa sara peste un mic bustean. Uram sa stiu ca sarpele ala alunecos e aproape de ea, iar acum indraznise sa o si atinga. Sangele imi fierbea in vene de furie si abia ma puteam stapani sa nu ma duc la el si sa-l dau la o parte de langa rozalia mea. Deodata am simtit o usturime ingrozitoare cum imi cuprinde intreg umarul stang de parca as fi fost ars cu carbuni incinsi. Ma opresc sa vad ce am patit, iar Naruto face la fel. Ma holbez la semnul de pe umarul meu ce avea culoarea unor carbuni arzand de forma unor virgule ce se roteau fara oprire si imi provocau acea suferinta. Vocea uimita a lui Naruto imi distrage atentia de la semn :

- Eu credeam ca doar personajele de desene animate scot fum de gelozie.

Gelos ? Nu ! Eu doar vroiam ca Sakura sa fie in siguranta si eram iritat ca reptila aia dezgustatoare, mana dreapta a lui Orochimaru era atat de aproape de ea si ii capta intreaga atentie incat nici nu observase ca noi ne oprisem. Nu eram deloc gelos, ci stiam doar foarte bine ca oricine avea legatura ca Orochimaru era un pericol pentru ea si nu imi doream sa mai treaca prin ceea ce trecuse seara trecuta niciodata. Regretam deja enorm tot ceea ce fusese nevoita sa vada, saracuta.

Imi dau seama ca eu si Naruto am ramas destul de in urma si ca ar trebui sa o luam din loc daca nu vrem sa ii pierdem pe Sakura si Kabuto, care din partea mea putea fi mancat de un urs. Ii prindem din urma fara prea multe probleme si am realizat ca ei de fapt nici nu ne simtisera lipsa, ci discutau in continuare linistiti in aceeasi limba pe care ingnorantii de mine si Naruto nu o stiam. Abia reuseam sa imi stapanesc furia, cand un alt sentiment, cel de inferioritate incepu a ma roade pe interior. Am inchis ochii si am incercat sa ma concentrez pe doua lucruri : sa nu il omor pe Kabuto fara vreun motiv aparent si sa nu imi iasa aburi din urechi avand in vedere cat de fierbinte imi simteam sangele si intrec capul. Trag puternic aer in piept, nu aveam ce face decat sa rezist pana cand urma sa iesim din padure.

Timpul a trecut cu o incetineala ucigasa pentru mine, dar in fine, a trecut si pe la ora pranzului am ajuns la margine padurii, ceea ce insemna ca "misiunea" lui Kabuto luase sfarsit. El isi lua la revedere de la noi, in special de la Sakura, sarutandu-i mana intre-un mod foarte ceremonial, iar mie mi s-a facut greata, adica chiar a considerat asta necesar? Eu unul nu cred ca era musai. Ea ii zambi si cand el disparu in dosul copacilor ea flutura usor din mana. Ceva nu era bine. Sakura e foarte timida, iar la cel mai mic si neinsemnat gest al meu ea se face mai rosie decat un mac in floare, dar acum singura ei reactie a fost sa zambeasca amuzata. Ce o fi insemnand ? Ca il place ? Ca nu ? Of ! Oare de ce ma preocupa pe mine asta ? Intrebarile mele aparute din senin disparura la fel de repede, alungate de vocea ei vesela asemeni unui ciripit de randunica :
- Dar voi, baieti, de ce nu ati participat la discutie ?

Raspunsul lui Naruto vine prompt cu obisnuitul amuzament in voce, dar care de data asta parea indreptat spre mine :
- Daca ne-ai fi si tradus ceea ce vorbeati, poate ca ne-am fi putut da cu parerea. Apropo, in ce limba vorbeati tu si Kabuto?

Ea rase si ii raspunse ca in japoneza ca si acum, doar cativa termeni biologici era mai dificili., Isi relua locul intre noi doi si imi apuca bratul. Brusc simteam cum imi imprumuta din calmul si veselia ei. Era mult mai bine asa. Cand am ajuns la intrare din cartier Naruto ne parasi cu scuza ca vrea sa prinda restaurantul cu ramen deschis, tipic Naruto. Astfel eu si Sakura am parcurs restul drumului singuri, dar fara sa avem vreun subiect de discutie, ceea ce in ultima vreme nu se prea intampla.

Ajunsesem aproape de locuinta rozaliei, ceea ce insemna ca trebuia sa ne despartim. Chiar daca nu vorbisem, totusi nu ma induram sa ma despart de ea, de mica si fragila mea rozalie. Se intoarse spre mine si ma privi in ochi. Din nou am putut simti acel contact sufletesc ce parea sa creasca, sa devine tot mai puternic de fiecare data, fiind un motiv pentru care eram dependent de prezenta ei. Vocea ei tremuranda rupse conexiunea dintre noi spre intristarea mea.
- Multumesc, Sasuke, multumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai oferit in acest weekend si imi pare rau.

Am ramas complet blocat la auzirea scuzelor ei fara sa inteleg pentru ce isi cere iertare si am fost si mai socat cand cand ea se ridica pe varfuri si ma saruta pe obraz. Cu privirea pierduta am urmarit-o cum fuge spre casa si am ramas privind mult timp in gol dupa plecarea ei inca intr-o ceata parfumata si fara sa stiu ce se petrece cu mine. Nu puteam sa imi dau seama ce o indemnase pe Sakura sa isi ceara scuze sau sa ma sarute, caci nu consideram ca am facut ceva deosebit, ba din contra, puteam zice ca m-am facut de tot rasul, pana si fraierul ala de Kabuto se dovedise mai util decat mine. Cu pasi greoi ma desprind din loc insa in mintea mea persista intrebarea "de ce" al carei raspuns mi se parea vital sa il aflu. Purtat de pasi inconstienti Ajung acasa, pasesc in camera intunecata din cauza draperiilor trase si pe care deobicei le lasam asa si stateam in intuneric considerand ca e mediul meu natural, ca sa spun asa, dar de data asta am lasat soarele ce trecuse de zenit sa lumineze numeroase firisoare de praf ce pluteau in aer urmarindu-le jocul zbuciumat. De fiecare data cand ajungeam acasa ma tranteam in pat strivit ca de greutatea unor bolovani asezati pe sufletul meu, dar nu si de aceasta data, acum ma simteam usor ca un fulg. Nu aveam stare si ma tot plimbam de colo-colo de parca as fi avut furnici.

Nu mi-am gasit linistea pana cand soarele a trecut de linia orizontului, devenind o dunga roscata si lasand in urma seara racoroasa . Ar fi trebuit sa ma odihnesc, dar am preferat sa nu o fac, ci m-am tot fatait in toata casa. La un moment dat mi-am adus aminte de semnul de pe umarul meu si l-am privit timp de mai multe minute. Virgulele de culoarea soarelui in apus se invarteau fara incetare, dar nu mai provocau durere, insa tot nu stiam ce sunt. Orochimaru, ce naiba mi-ai facut? alta intrebare ce se plimba prin mintea mea si care, din pacate, nu avea un raspuns. De cum se lasa seara tot ce am putut gandi a fost: trebuie sa merg sa o vad pe Sakura. Desi am fost impreuna jumatate de zi, nu puteam rezista acestei tentatii.Zis si facut , in nici 10 minute eram la fereasta acesteia si ciocaneam in sticla subtire. Chipului palid luminand incaperea semiintunecata si zambi amuzata la vederea mea. Se ridica repede , si imi deschise, apoi se aseza langa mine pe pervaz. Imi spuse ca era ceva ce voia sa imi zica inca de dimineata, dar nu isi gasise cuvintele potrivite, ii fac semn din cap sa spuna, iar ea imi indica umarul stang, ma intreba daca stiu cumva ce seminficatie avea. Am negat tot dintr-o miscare a capului, habar nu aveam. Privi tavanul ganditoare. Cu o miscare brusca se intoarse spre mine:
-Si nu e singurul lucru ciudat. Sa iti arat, daca imi dai voie, iar ea facu o miscare spre umarul meu.

Dadu jacheta la o parte si ridica maneca tricoului. O urmaream mirat cum isi pune palma catvia centimatri deasupra semnului arzand. Mana ei incepu sa straluceasca cu o lumina albastra deschis curata, clara. Ochii mi-se mareau tot mai mult, eram stupefiat. Semnul se oprise din rotit si era negru. O privesc in ochii verzi cristalini si o intreb fara vorbe de cand era ea shinobi. Ea imi raspune in soapta ca azi dimineata a facut asta pentru prima data, tot in legatura cu "rana" de pe umarul meu. Nu puteam sa cred ca si ea avea chakra, si inca chakra medicala, mi se parea imposibil. Fara sa stiu de ce eram umplut de caldura si fericire, puteam sa ii spun tot, acum nu mai aveam nimic de ascuns. Ba mai mult era imperios necesar ca ea sa stie tot, mai ales sa invete sa isi foloseasca puterile.

Gandurile imi sunt intrerupte de doamna Haruno, care o interaba pe Sakura daca iarasi vorbeste singura, iar pasii ei se indreptara spre usa Sakurei. Ma las sa alunec de pe acoperis, dar ma prind cu usurinta de pereti asemeni unui spiderman. Am putut auzi vocea aspra ca smirngherul a doamnei Haruno cum o mustra pe Sakura pentru ca voreba singura, iar eu in gandul meu ii raspundeam ca doar nu ar fi gasit o prietena careia sa ii spuna totul intr-o scorpie ca ea. Voacea tremuratoare a Sakurei ii spune ca incerca doar sa isi puna ordine in ganduri, iar vorbind cu voce tare ii este mai usor. Pe mine ma deranja sincer prezenta doamnei Haruno, chiar daca era de cealalta parte a peretelui. Desi nu imi aminteam vag de mama, stiam ca ea fusese blanda, intotdeauna de partea mea, aproape cea mai dulce persoana pe care o intalnisem, iar asta era imaginea care, pentru mine, simboliza mama. Deci doamna Haruno parea exact opusul unei mame in imaginatia mea.

Imediat ce pasii ei s-au indepartat de camera rozaliei, m-am catarat inapoi la fereastra, revenind si la gandul care il aveam inainte ca aceasta sa vina. Sakurei trebuia sa i se explice cine si ce era ,dar eu nu eram cea mai potrivita persoana, pentru ca nici eu nu intelegeam pe deplin asta, insa stiam pe cinva care putea sa ne lamureasca pe amandoi. O gasesc pe rozalie cu ochii stralucitori de furie si cu o expresie pe care nu o mai vazusem inainte pe fata ei. Am zambit amuzat, iar ea isi relua locul langa mine. Abia m-am putut abtine sa nu rad de expresia deranjata ce o avea fetisoara ei rosie, rotunda. Trag aer in piept si pun intrebarea ce se tot juca prin mintea mea de cateva minute :
- Ce ai zice sa mergem undeva unde sa nu ne mai deranjeze nimeni ?

Buna,Demy!Capitolul acesta a fost foarte frumos.Penultimul capitol mi s-a parut cam neatragator,dar ce m-ai conteaza trecutul?Traim in prezent nu-i asa?Ei bine,vroiam sa iti zic pentru a 1000 oara ca esti geniala.
Spor la scris si sa ma anunti cand pui next-ul.

Esti super,mega, extra... nu mai am cuvinte. Ok cum nu prea comentez din lipsa de timp si inspiratie am zi ca macar sa dau o explicatie. Si cu asta am facut un comentariu foarteeee luuuuung. Ok cam atat . Ja ne!

Am citit si eu ce era de citit.. acum, daca imi dai voie, il rapesc pe Sas`ke pentru un interogatoriu...

1. Ce simti cu adevarat pentru Saku?
2. De ce nu va mutati amandoi intro casa, pentru a o putea proteja?
3. Te simti ciudat din cauza semnului acela?

Saku, toate bune si frumoase pe acasa? Mama ta ce mai face? :*

Bisseaus, Saku!

Buna Demy-chan,

Am ajuns pe la ficul tau foarte genial.Imi place ideea care seamana cu 2-3 episoade din Naruto.Oricum , titlu este cel care m-a atras si chiar placut ,iar primele capitole au fost forta.Si te rog ,astept un sarut intre ei doi si nu mai apare.Sa ma anunti cand pui next-ul ,spor la scris si hai sa ii mai luam si noi pe porumbei la interogatoriu

Pentru Sasuke:

1.Gandeste logic dragul meu , esti gelos ,protector ,grijiuliu si ramai blocat la orice face Sakura ta(doar tu ai numit-o asa) toate duc la simptomele dragostei??
2.C-am ce crezi ca vrea Orochimaru de la Sakura sau daca e defapt de la tine??

Pentru Sakura:

1.Ce simti pentru Sasuke??
2.Ce parere ai de Naruto??
3.Il poti vedea pe Naruto sau Sasuke ca potentiali iubiti??

Ja ne,
Shine kiss you!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 03 Feb 2014, 19:46

Hey am aterizat si eu pe aici si pot spune ca ficul tau este super.Te rog sa ma anunti cand pui next-ul.
happy

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Joi 06 Feb 2014, 22:15

Hey! Scuze ca am trecut foarte tarziu, am fost foarte ocupata. Capitolul este frumos si interesant, pot spune. A fost si putin amuzant, se vede ca Sasuke o place pe Sakura, si invers. Niciodata nu imi pot imagina ce se va intampla in continuare, pentru ca mereu ma surprinzi. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Spor la scris si la inspiratie! Te pup! :*

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 10 Feb 2014, 21:19

Am citit toate capitolele, mi-a luat ceva, dar a meritat. E un fic interesant iar capitolul a fost frumos. Ce pot spune? Imi place cum scri. Astept urmatorul capitol si sper sa ma anunti ^^.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 24 Feb 2014, 19:39

Raspunsuri:: " 1.Gandeste logic dragul meu , esti gelos ,protector ,grijiuliu si ramai blocat la orice face Sakura ta(doar tu ai numit-o asa) toate duc la simptomele dragostei??

Sasuke : In primul rand, am spus "rozalia mea", nu Sakura mea, in al doilea rand, cum i-am spus si lui Naruto, nu sunt deloc gelos. Si ca raspuns final, nu cred ca m-am indragostit de Sakura, doar tin la ea ca la o prietena, poate chiar ca la o sora.
."C-am ce crezi ca vrea Orochimaru de la Sakura sau daca e defapt de la tine??"
Sasuke : Sunt sigur ca de la Sakura nu vrea nimic, am eu niste afaceri neincheiate cu el si cred ca s-a hotarat sa se razbune pe biata rozalie din cauza asta, saracuta, prin cate a trecut din vina mea.
"Pentru Sakura":

1".Ce simti pentru Sasuke??"
Sakura : *blushing* Eu ? Pai, ii sunt enorm de indatorata pentru tot ajutorul de pana acum, chiar cu viata mea, si am inceput sa ma atasez de el foarte mult *blushing* , dar mai mult de atat nu am stat sa analizez.

2".Ce parere ai de Naruto??"

Sakura : Naruto ? Pai e ok, adica imi place mult felul lui de a fi, fara nicio grija si intodeauna cu zambetul pe buze, mereu vrea sa ii faca pe ceilalti sa rada.

3".Il poti vedea pe Naruto sau Sasuke ca potentiali iubiti??"
Sakura : Ce ??? Nu, adica... *blushing* , imi sunt niste prieteni foarte buni, dar nu m-am gandit la asta pana acum. Naruto nu cred... nu stiu cum sa zic ca sa nu jihnesc pe nimeni, dar el e mai mult un fel de frate mai mic, dar nimic mai mult. Cat despre Sasuke...*blushing* Pai... e destul de dificil de spus, dar sa nu ii spuneti, dar e *blushing*... cel putin la aspect, e baiatul viselor mele... nu mai zic de felul in care sa comporta cu mine *blushing*
Demy : Cand e *blushing* , Sakura se inroseste la fata, ca sa stiti.

Pentru Dana

"Pentru Sasuke" :

"Ce simti cu adevarat pentru Saku?"
Sasuke : Ehhh, ce intrebari mai puneti si voi. Tin la ea, destul de mult in ultima vreme... mai mult de atat nu stiu ce as putea spune. *blushing*

"De ce nu va mutati amandoi intro casa, pentru a o putea proteja?"

Sasuke : Nu spun ca ar fi o idee rea. Hmm, chiar deloc, dar nu m-am gandit la asta inainte, si in plus, ce ar crede ea daca i-as propune asta ? Mai bine ai intreba-o pe ea, eu unul nu stiu raspunsul, ramane doar pentru ca nu m-am gandit la asta inainte.

Demy : E intr-o*, fara suparare.

"Te simti ciudat din cauza semnului acela?
Sasuke : Nu chiar, in afara ca ma cam doare uneori, nu e mare lucru, dar trebuie sa am grija sa nu ma infurii sau lucruri de genul asta, sa pare ca e controlat emotional, daca sunt e calm e ca si cum nu ar fi acolo.

Pentru Sakura :
"Saku, toate bune si frumoase pe acasa? Mama ta ce mai face? :*"

Sakura : Nu chiar, nu sunt deloc "bune si frumoase" lucrurile, vei citi in capitolul ce urmeaza ce si cum. Mama e bine, doar ce ar putea pati ? Ea nici nu iese din casa, deci e bine. Salutari si tie :*

Chapter 17 : I want to know !

Sakura's point of view

Imediat ce am ajuns acasa, mama m-a intrebat din ce a constat proba pe care trebuia sa o trec, iar eu i-am raspuns ca doamna Miterashi ma abandonase in padurea de nord, iar gasirea drumului spre casa era proba in sine. Dupa cum putea si ea vedea ajunsesem intreaga. Ma surprinse reactia ei complet indiferenta, ridica simplu din umeri cand auzi ce i-am spus, de parca ar fi zis : " Si ce vrei sa fac eu acum ? " , dupa care imi indica usa camerei mele, sa ma duc sa ma schimb. Ii urmez ordinul tacit, dar imediat dupa ce fac baie, ma schimb in pijamale, cu scuza ca nu dormisem toata noapte, lucru care nu era neadevarat, iar in sinea mea eram hotarata sa nu suflu o vorba despre lucrurile mai putin normale care se intamplasera.

Ajunsesem acasa la ora unu fara un sfert si am dormit pana la ora cinci. Inainte sa adorm, si chiar si in somn ma macinase reactia complet indiferenta a mameifata de faptul ca as fi putut muri in padure din cauza doamnei profesoare, chiar si fara interventia Omului Sarpe, padurea aceea era oricum extrem de periculoasa si numai datorita lui Naruto si Sasuke nu patisem nimic. Si totusi, ea ar fi trebuit sa reactioneze intr-un fel, sa se infurie, sa tipe, doar puiul ei fusese pus in pericol, dar ea doar ridicase din umeri a nepasare. Nu intelegeam unde ii era instinctul matern, caci puteam simti cu usurinta ca lui Sasuke, care imi era doar prieten, ii pasa mai mult de mine decat celei care imi daduse viata. El facuse tot ce i-a stat in putere doar ca eu sa fiu bine, iar ea abia daca a reactionat in vreun fel, de parca i-as fi spus nu stiu ce banalitate. Nu stiu exact ce as fi vrut sa faca, dar in mod sigur ma asteptam la mai mult.

Raceala ei de gheata cu care ma tratase mereu imi sfasia sufletul plapand si ma faceau sa ma intreb daca tratase cu aceeasi atitudine si moartea lui tata. Stiam prea bine ca niciodata nu aratase existenta unor sentimente calde, materne si mereu am crezut ca tot ce ea simtea fusese ingropat odata cu el, dar acum, cand eu fusesem la un pas de moarte, nu mai eram atat de sigura de asta. Ii cunosteam foarte bine temperamentul, nu ii permitea sa stea calma si sa se resemneze cand ceva nu ii era pe plac, ci reactiona, se impotrivea si era in starea sa il faca pe n***a in patru doar ca sa fie cum vrea ea. Doar daca era ceva in folosul ei accepta fara sa multumeasca ceea ce primea. Aceasta analiza facu sa incolteasca in mintea mea un sambure de indoiala, oare i-ar fi facut vreo placere sau i-ar fi fost de vreun folos ca eu sa nu mai exist ? Gandul acesta l-am alungat cu greu din mintea mea si am reusit in final sa adorm. Am avut parte de un somn de piatra, fara vise, fara intreruperi, doar odihna.

Cand m-am trezit eram stapanita de o oarecare furie, caci inca mai aveam in minte gandurile cu care adormisem, dar totusi, m-am apucat de teme lipsita de chef. Dupa ce le-am terminat nu am avut de gand sa mai invat pentru a doua zi, macar o data sa nu imi mai pese de aurisita de medie pentru care mama facea mai mult caz decat pentru insasi viata mea. Imbracata cu o pereche de jeans largi si un pulover mov pana la baza gatului, m-am trantit in patul nefacut. Cam asta era prima mea revolta adolescentina impotriva mamei, sau mai bine zis impotriva atitudinii ei. Erau cele mai obraznice actiuni care mi-au trecut prin minte in acele momente in care furia mocnea in mine asemeni unor carbuni sub cenusa. Probabil era stupida si nu prea dura, dar era prima oara and faceam asa ceva, data viitoare promit ca va fi mai bine.

Am stat bosunflata in pat pana cand ma chema la cina. Am terminat de mancat cat de repede am putut, apoi m-am asezat inapoi in pat. Nu a trecut prea mult timp pana cand un ciocanit in geam imi intrerupse gandurile razboinice. In acea dupa-amiaza uitasem tot ce nu avea legatura cu mama, iar cand l-am vazut la geam mi-am adus aminte de tot ce s-a intamplat dimineata si chiar voiam sa discut ceva cu el. Ii pun intrebarea ce ma interesa, dar nici el nu stia raspunsul, din pacate, iar cand ii arat ce se intampla cand imi apropii mana de semnul ciudat de pe umarul lui, ochii i se maresc de uimire, iar in ei se poate citi o mare bucurie pe care nu o inteleg, dar nu capat imediat o explicatie, caci pasii un pic prea zgomotosi ai mamei se apropie de usa, iar el dispare pentru cateva clipe. Mama vine, ma mustra pentru ca iar vorbesc singura, aruncand in treacat si apelativul de nebuna, dupa care pleaca inapoi in camera ei.

Sasuke reapare in cadrul ferestei, dar pare gata de a pleca, iar pe fata i se citeste amuzamentul fata de furia mea inabusita. El ma intreaba in soapta daca vreau sa ies, sa putem vorbi in liniste. Aceasta propunere o gasesc minunata, exact lucrul rau pe care imi doream sa il fac, desi alta data as fi refuzat-o fara sa ma gandesc. Incui camera pe dinauntru ca sa evit o alta vizita nedorita a mamei si sunt gata de plecare, desi nu stiam cum daca nu pe usa. Sasuke m-a luat in brate si am coborat amandoi perpendicular pe perete, ceea ce era putin spus ciudat, dar nu ma plangeam. Imediat ce am ajuns m-a asezat cu picoarele pe pamant si am pornit amandoi intro plimbare, cel putin asa credeam. Vocea lui Sasuke calma si amuzata sparse tacerea ce se impusese intre noi :

- Nu credeam ca o sa fii de acord sa vii.

Am raspuns promt si simplu ca doar imi doream sa fac ceva rau, ceva ce stiam ca nu i-ar fi placut mamei. Pe fata lui s-a vazut rapid o schimbare de parca ar fi vrut sa ma certe, nu ii placuse ceea ce tocmai spusesem. Vocea lui devenise afectata si un pic trista :

- Nu e deloc bine, in cazul asta, mie imi place foarte mult ingerasul cu par roz care nu face nimic rau si nu cred ca as vrea sa te schimbi. Am zambit si mi-a simtit fata mai calda. Poate avea dreptate si probabil nu merita sa ma schimb pentru cineva caruia nu ii pasa de mine, ci mai degraba merita sa raman asa pentru cineva care tinea la mine.

Fara sa vreau am observat ca drumul o lua spre barul unde se intalneau Akatsuki de obicei. In alta situatie mi-ar fi fost frica, dar aveam incredere in Sasuke, stiam prea bine ca el nu ar fi lasat sa mi se intample ceva rau. El m-a condus in aceeasi incapere in care fusesem cu Kaori, in fundul salii era o canapea libera, desi erau mai multe grupuri care stateau in picioare, am inteles ca membri Akatsuki aveau locuri rezervate. El imi spuse ca nu stia sa imi explice ce il intrebasem, dar Kaori stia, eu sa il astept acolo pana o gaseste.

Am ramas acolo asa cum mi-a spus si am inceput sa analizez localul nu foarte aglomerat, care la lumina neoanelor slabe parea si mai degradat, daca asta era posibil. In aer plutea fum de tigara si mirosul mai multor bauturi care se serveau la acel bar. Prima persoana care iesea in evidenta era un baiat brunet, de vreo douazeci si ceva de ani, care semana foarte mult cu Sasuke, probabil fratele lui mai mare. La aspect semanau ca doua picaturi de apa, dar pareau opusi la comportament, caci el era inconjurat de trei blonde platinate, cu forme ademenitoare, dar usor exagerate, care nu pareau deranjate de faptul ca li se acorda atentie in grup, in timp ce Sasuke il simteam ca fiind o persoana mai inchisa, singuratica.Mi-am mutat privirea mai departe catre bar , unde, pe scaune inalte, metalice, stateau mai multi barbati singuri, printre care un roscat cu ochii de o culoare nedefinita, un blond cu o coafura ca al lui Ino si un tip cu pielea albastra, care imi dadu impresia ca nu mai vad eu bine.

Analizez restul incaperii, unde erau structurate diferite grupuri in care mi s-a parut ca am vazut-o pe Ino, dar a fost doar o parere. Privirea mea verde curioasa se intersecteaza cu cea rosie uimita din spatele ochelarilor lui Karin, dar a durat doar o secunda, caci doua maini calde mi-au acoperit ochii si am auzit vocea prietenoasa a lui Kaori "Ghici cine e". Se pare ca eu am gasit-o inaintea lui Sasuke. O rog sa se aseze langa mine si ii spun cu ce ocazie am ajuns si pe aici. Ea aproba din cap intelegand situatia si il suna imediat si ii spune sa vina.

Imediat ce isi pune telefonul inapoi in buzunar ma imbratiseaza cu caldura si imi spune ca abia astepta sa ma revada in acest decor, mai ales ca m-a adus Sasuke. Desi eu eram cea venita in cautare de informatii, ea ma intreba ce mai fac, dar nu apuc sa ii raspund pentru ca Naruto si Sasuke au aparut. cel din urma nu ma surprindea prin prezenta, dar nu imi explicam de ce nu l-am vazut. Kaori se ridicasi ii facu semn si lui Itachi sa ne urmeze, care se supuse cuminte, dupa ce le asigura pe cele trei domnisoare ca se va intoarce repede. Ea imi sopti ca nu puteam vorbi despre asta aici, trebuia in particular. am trecut printr-un coridor nu foarte lung, Sasuke si Naruto erau in fata mea, Kaori si Itachi in spatele meu si cu coada ochiului am surprins incercarea lui Itachi de a-i inlantui talia lui Kaori cu bratul, dar ea il infiera cu o privire aspra, la care acesta ridica din umeri cu un gest nevinovat. Am ajuns intr-o incapare larga careia nu ii puteam vedea capatul caci era si foarte intunecata, am intuit ca aceasta era sala in care se adunau de fapt Akatsuki. Ka ori se intoarse brusc spre mine si imi spuse cu seriozitate :

- Nu ca nu as crede, dar as vrea si sa iti vad puterile.

Eu nu stiam cum sa activez asa zisele puteri, asa ca eram intr-o oarecare dificultate, de parca mi-ar fi citit gandurile, Kaori scoase o sabie lunga din suortul de pe spate, pe care nu il observasem pana acum si isi facu o taietura larga in palma, iar sangele iesi imediat la iveala. Am inteles ca eu ar fi trebuit sa vindec rana aceea. Mi-am apropiat mana de a ei si razele verzi-albastrui au umplut incaperea, in cateva clipe taietura fu redusa la dimensiunile unei cicatrici, iar atunci lumina albastra disparu. In ochii ei verzi se citea bucuria in timp ce mana ii fu cuprinsa de o stralucire fucsia si mica urma disparu de pe pielea ei. Inceput sa povesteasca cu glas egal ca ceea ce vazusem era chakra, care se impartea in mai multe categorii, iar a mea se incadra in cea de vindecare. Cei ce detineau aceasta "chakra" se numeau shinobi. Ei isi ascundeau puterile speciale de restul oamenilor din mai multe motive. Aceste puteri se imparteau in :

- puteri oculare ( cum aveau Sasuke, Kaori si Itachi )

- controlul chakrei, care se impartea in control medical ( cum aveam eu ) si control de atac ( cum avea Kaori ) , dar in diferite masuri chakra indeplinea ambele functii

- afinitate cu un element ( asa cum avea Naruto ).

Aceste puteri se numeau limite de sange, adica se transmiteau ereditar. Totul mi se parea neverosimil, de parca as fi citit o carte SF nu ca asta s-ar fi intamplat in viata mea. Si de aceasta data Kaori imi citi pur si simplu gandurile si ochii ei stralucira in gri, Sasuke o imita, iar privirea lui deveni rosie si ma cam speria.

Ea isi incheie povestirea cu raspunsul la o intrebare pe care i-am pus-o eu mai demult, anume care era scopul Akatsuki, ei aveau rolul de a-i proteja pe shinobi de Haunters, o organizatie guvernamentala cu scopul de a ii extermina pe cei cu puteri deosebite, care puteau deveni amenintari la adresa statului sau chiar a lumii. Acum lucrurile erau tot mai clare, desi totul parea de necrezut. Pentru moment eram destul de confuza si aveam nevoie de timp pentru a ma obisnui cu toate noutatile.

Doar un singur lucru ma mai interesa, daca si mama era shinobi si imi ascunsese asta in tot acest timp. Kaori imi raspunse negativ la intrebarea nerostita, imi spuse ca era posibil ca nici ea sa nu stie de existenta puterilor, mai ales daca mostenisem asta de la tata. Acum ca nu mai aveam intrebari de pus, ma simteam coplesita de aceasta fata a realitatii pe care nu o cunosteam inainte. Toate aceste date noi pe care nu le intelegeam inca pe deplin imi provocau dureri de cap. Sasuke, intuind acest lucru, isi puse mana pe umarul meu si ma intreba daca sunt obosita. I-am raspuns afirmativ printr-o miscare a capului. Le facu semn de la revedere celorlalti in timp ce imi inconjura talia cu bratul sustinandu-ma sa nu cad de epuizare.

Ne-am intors prin sala principala unde am vazut-o mai clar de aceasta data pe Ino, blonda imi ascunsese ca are prieteni in cercul celor din Akatsuki, inca o tradare, si Hinata avea puteri, dar nu imi spusese. Eram dezamagita ca persoanele in care avusesem cea mai mare incredere nu au avut suficienta credinta in mine cat sa imi spuna, dar eram mult prea obosita ca sa ma gandesc la asta acum.

Sasuke ma conduse in tacere acasa, fara sa ii fi spus el deja ghicise ca aveam nevoie de liniste ca sa imi pun ordin in ganduri. Isi ceru scuze ca nu a putut sa imi spuna de asta de la inceput, desi stia ca poate avea incredere in mine nu a dorit sa ma puna in pericol.

In ciuda orei tarzii la care ajunsesem acasa si a oboselii acumulate, nu am putut adormi pana cand nu mi-am pus o oarecare ordine in ganduri. In primul rand : tot ce se intamplase era REAL. In al doilea rand : eu eram un shinobi cu o limita de sange medicala pe care o mostenisem de la tata. In al treilea rand : Trebuia sa aflu mai multe despre tata !

Konichiwa !

Cam atat pentru azi, sper ca v-a placut capitolul, mai am doua mici parti pe care le voi posta maine in edit.

Multumesc mult pentru intrebari si comm-uri, le astept si data viitoare, ma ales intrebarile.

Scuze pentru eventualele greseli de tastare, nu am mai avut timp sa corectez capitolul.

Oyasumi nasai, minna !

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 25 Feb 2014, 22:37

Interesant capitol,dar mie mi-a placut mai mult penultimul capitol din punct de vedere estetic.La acesta mi-a fost putin greu sa citesc.Totusi,iti multumesc pentru anunt si sper s-o faci si data viitoare.
Ce pot spune despre acest capitol?Hm...A fost unul dragut,dar a fost in acelasi timp foarte comun cu anime-ul Naruto.Totusi vreau sa apara next-ul foarte repede.Sa fie un next luuuuuuuuuuuuuuuung si sa nu mai scrii cu ce ai scris acum.De dragul meu....Arata mult mai bine penultimul capitol.
Oricum succes in continuare.
Anunta-ma de next!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Sam 01 Mar 2014, 00:32

~~EDIT~~
Buns, buna
Nu am mai trecut de mult pe la ficul tau asa ca rusinica
Imi place ca ai schimbat putin actiunea si nu mai este exact ca in anime, luctu bun din punctul meu de vedere. Devine iar interesant chiar daca nu mai are acel mister.
Ino si Hinata erau mincinoase... rusinicaaaa Merita baiate

Astept urmatorul capitol. Pupiceii si nu uita sa ma anunti

Geo

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 02 Mar 2014, 10:47

Am citit toate capitolele pe care le-ai postat pîna acum si pot spune ca sunt fascinante cu adevarat pune cît mai repede nextul si anuntama.Te pup .

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 03 Mar 2014, 20:18

My dear ,

A fost un capitol asa kawaii incat am ramas fara cuvinte . Ma fascinat mult de tot povestea , dar mi-am facut si nervii din cauza lui Ino si Hinata ca nu i-au spus . Oricum , mi-a placut mult si mi-a facut o mare placere sa iti citesc capitolul , iar azi , ziua mi-ai luminat cu ficul tau . Sper sa ma anunti cand vine next-ul , iar daca ai nevoie de ideii poti sa ma intrebi te voi ajuta cu cea mai mare placere , dar pana atunci sa ai o zi buna si spor la scris in continuare . Domo araigato gozaimasu

Au revoir ,

Shine kiss you

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Joi 06 Mar 2014, 17:28

Mi-a placut mult capitolul si sper sa aduci next cat mai repede.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 10 Mar 2014, 21:08

Fic inchis la cererea autoarei.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 15 Sept 2014, 20:14

FanFic redeschis la cererea autoarei.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Dum 21 Sept 2014, 23:10

Chapter 19 : Just a dream

Sakura's point of view

Vise… cu toţii le avem, fie doar in somnul de o noapte sau ţeluri pe care sa le atingem când suntem treji. Ce ar fi lumea fără ele? Dar, de fapt, ce sunt ele? Dacă am consulta un dicţionar definiţia dată visului ar fi următoarea: înlănţuire de imagini si gânduri care apar in conştiinţa omului in timpul somnului. Însă mie această definiţie mi se pare cam seacă, aş zice mai degrabă că visele sunt plăsmuiri ale imaginaţiei noastre adesea generate de subconştient, dorinţe, temeri, griji si gânduri pe care nici măcar noi nu le cunoaştem, iar câteodată ele par atât de reale încât în momentul în care ne trezim suntem dezamăgiţi de tristeţea si goliciunea realităţii.

A doua zi de dimineaţă m-a trezit alarma cu un zgomot enervant, care îmi spulberă frumoasele vise. Era destul de ciudat, de ceva vreme mă obişnuisem să mă trezesc cu câteva minute înainte alarmei, ar nu m-am preocupat prea mult cu acest gând pentru că trebuia să mă pregătesc de şcoală. Restul zilei a decurs normal, acel fel de normal de dinainte sa îl întâlnesc pe Sasuke, mai ales că el nu a venit să mă ducă la şcoală ca de obicei, dar am presupus că avea vreo misiune. La prânz, când mă întorceam de la şcoală am observa că doi dintre băieţii care obişnuiau să se ia de mine mai demult mă priveau din nou ca pe acea mică victimă.

Am privit alarmată în jur căutând ochii negri, abisali ai lui Sasuke să îmi sară in ajutor, simţeam lipsa mâinii lui calde pe umărul şi senzaţia de siguranţă ce mi-o oferea. Nu se ivi nici măcar zâmbetul cald ca soarele de mai al lui Naruto sau scânteia sângerie a părului lui Kaori. Cei doi ajunseseră la câţiva paşi de mine când am realizat că nu voi primi nici un ajutor de la nimeni, aşa că a luat-o la fugă. Acest lucru îmi ieşise din obişnuinţă, iar după nici treizeci de paşi simţeam ca aerul nu îmi mai era de ajuns cât sa respir, dar am continuat sa alerg. Nu prea mult, căci după alţi câţiva paşi m-am împiedicat şi am căzut lovindu-mă de o bordură din ciment. In ciuda durerii din umăr, coapsă şi genunchi m-am ridicat in mai puţin de o fracţiune de secundă şi mi-am reluat alergarea.

Ajungând acasă m-a cuprins o vagă senzaţie de deja vu, am intrat in fugă în încăpere, iar mama s-a speriat şi a scăpat farfuria pe care tocmai o spăla. Ea m-a certat pentru asta, iar apoi m-a trimis in camera mea să îmi fac temele. Acestea au fost gata înainte de masa de prânz, după care am luat una dintre cărţile mele preferate şi m-am aşezat in pat, dar mi-am dat seama că nu mă puteam concentra la ea, aşa că am ieşit să iau o gură de aer curat de pe acoperiş, deşi jurasem să nu mai trec vreodată de pervaz. În secunda următoare mi-am dat seama că deja îmi încălcasem acest jurământ cu o seară în urmă. Am admirat pentru câteva clipe cerul ce se îndrepta spre apus, dar o mişcare din camera mamei mi-a atras atenţia, in special m-a uimit cât de bine se vedea din unghiul acela in camera ei şi probabil şi viceversa. Un al doilea lucru ce m-a uimit a fost faptul că in mâna ei lucea un mic telefon mobil, chiar dacă ea îşi exprimase în prezenţa mea aversiunea faţă de aceste obiecte atât de perisabile. Mama se plimba nervoasă de colo -colo prin cameră şi era atât de absorbită de acea conversaţie încât nu a observat că m-am apropiat cât am putut de fereastra ei încercând să aud ceva. În momentele in care se apropia de geam puteam să prind câte un cuvânt din ceea ce zice, dar nimic suficient cât să pot înţelege ceva.

Dintr-o dată umerii i se lăsară în jos ca semn al destinderii şi am priceput ca conversaţia era pe sfârşite, aşa ca m-am întors cât am putut de repede în casă, nu voiam să îmi imaginez ce scandal ar fi făcut dacă ar fi aflat că trăsesem cu urechea la apelul ei. Un minut mai târziu ea îmi strigă peste umăr că se duce undeva, iar eu am rămas singură în liniştea casei goale. M-am întors către raftul de cărţi căutând o carte ca să mă captiveze, iar spre surprinderea mea am găsit un manual de psihologie pe care încă nu îl citisem, aşa că am început să-l răsfoiesc.

După jumătate de oră după ce îmi alesesem ca lectură capitolul despre vise, lumea mea era cam dată peste cap. Tot ce mi se petrecuse în ultimele două zile, nu mai zic, ultima lună părea atât de neverosimil încât am început să mă îndoiesc de realitatea faptelor întâmplate. Dacă mi-ar fi spus cineva cu câteva luni în urmă ca aveam să merg într-o excursie din care să scap fără vreo zgârietură sau ca prietenele mele cele mai bune au secrete faţă de mine, sau că aveam să mă împrietenesc cu cea mai temută organizaţie criminală din Tokyo, nu aş fi putut crede, iar după ce se întâmplase azi, îmi era tot mai greu să cred ca totul nu fusese doar un vis.

Înserarea coborâse de-a binelea peste oraş când am aruncat o privire la fereastră. Mama încă nu se întorsese, iar Sasuke nu părea ca avea să vină în seara asta. Un fapt fără precedent de când ne cunoscusem. Brusc, mi-am dat seama că îmi doream să vină, nu era doar simpla obişnuinţă, era ca un fel de dependenţă de prezenţa lui. La acest gând mi-a simţit obrajii încălzindu-se, dar am încercat sa îmi continui şirul gândurilor. Prietenia mea cu Sasuke… nu mă mai gândisem înainte, dar era ceva de necrezut, cine ar fi zis că de fapt el era aşa un băiat dulce si simpatic, in ciuda reputaţiei proaste. Felul lui de a fi era de vis, nu mai spun ca ultima lună putea fi comparată cu ceva fantastic, iar ultimele două zile ar fi fost un coşmar cu o singură rază de soare, dar şi aceea întunecată. Un alt aspect fantastic al noii mele vieţi, dacă o puteam numi aşa, erau puterile, de ieri seară nu mă mai gândisem deloc la ele, iar acum când o făceam le consideram parte din ultimele zile care fuseseră doar un vis.

Am râs in sinea mea, ce fel de persoană eram? Nu aş fi vrut să şterg decât lucrurile înspăimântătoare care mi se întâmplaseră, nu şi pe cele bune, chiar dacă ar fi trebuit să le iau aşa cum erau. Cel mai probabil ar fi trebuit să îmi iert prietenii in ciuda secretelor şi să mă mulţumesc cu faptul ca Sasuke ţinea, probabil, la mine. Din nou mi-am simţit obrajii arzând, era a doua oară in seară asta, m-am privit in oglindă si am văzut ca aveam faţa roşie, iar ochii turcoaz îmi străluceau de o lumină vie. Ce era oare cu mine? El nici măcar nu era prin apropiere, poate aveam febră? Mi-am alungat rapid aceasta supoziţie din minte pentru că eram preocupată de un alt lucru, oare de ce nu venise? Era în vreo misiune? Dacă da, atunci era in regulă? Cum aş fi putut să ştiu? Nu aveam de unde să aflu, iar gândurile rele îmi bântuiau mintea. Arunc din întâmplare o privire ceasului şi observ ca se făcuse târziu, mama nu se întorsese, iar Sasuke nu dădea semne ca avea să mai vină, aşa că m-am dus să mă pregătesc de culcare.

Restul săptămânii curse încet de parcă s-ar fi târât asemenea unui melc, iar cu fiecare zi care trecea eram tot mai convinsă că totul fusese doar un vis, un lung şi foarte realist vis, dar undeva în adâncul meu ceva se tot agăţa de speranţa că raţiunea mă înşela. Dovada pe care o căutam veni miercuri după-amiază, când mă întorceam de la şcoală. Vremea primăvăratică din week-end se dusese pe apa sâmbetei şi a fost înlocuită de pături groase de nori cenuşii ce ascundeau cerul de privirile noastre.

Mergeam liniştită spre casă printr-o scurtătură dosnică pe care o ştiam destul de bine, când m-am împiedicat, nu ştiu nici eu de ce, si am căzut cu genunchiul într-o bucată de sticlă dimensiunea palmei mele. In ciuda durerii, primul instinct a fost să caut in rucsac după trusa de prim-ajutor, dar abia când am văzut că nu e acolo mi-am amintit că o scosesem când am fost in excursie. Mă uit in jurul meu si constat că sunt singură, nu era nimeni care să mă ajute. Oftez şi îmi amintesc de momentul în care Kaori îmi ceruse să-i vindec tăietura din palmă.

Îmi adun curajul şi îmi smulg ciobul din genunchi, iar sângele începu să-mi curgă rapid in jos pe picior. Ridic mâna la câţiva centimetri de rană si aştept, dar nimic nu se întâmplă. Dezamăgirea mă cuprinse în acel moment, acesta era dovada cea mai adevărată, totul fusese DOAR UN VIS. Mintea îmi era devastată, atât de năucită încât nu îmi amintesc cum am ajuns acasă, ci doar ca răspunsul se afla in faţa mea : înnebunisem. Schizofrenia este boala mintală care te face să îţi imaginezi lucruri care nu sunt de fapt acolo. În acea zi am stat minute in şir lângă geam şoptind cu disperare că nu era posibil să îmi pierd minţile, creierul era singurul lucru preţios pe care îl aveam, nu puteam să îl pierd.

Dar acesta nu era cea mai rea parte. Cel mai rău se simţea golul din sufletul meu, cel cauzat de lipsa unor prieteni adevăraţi si mai ales de absenţa lui Sasuke. Vineri mă întorceam de la şcoală pe o ploaie torenţială, fără umbrelă, o uitasem acasă. De fapt, in ultima vreme uitam multe lucruri, memoria mea lăsa de dorit. Priveam tristă pârăiaşele care se formau pe marginea drumului, fără sa bag de seamă că eram udă mai ceva decât un peşte, când aud un glas sever în urma mea care mă strigă.

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Lun 22 Sept 2014, 18:33

~~prima! edit dupa teme~~
Ok, capitolul a fost genial, imi pare rau ca nu am mai editat comentariul dar am avut non-stop lectii de vioara.Ja ne!
P.s. PRIMAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!

Subiect: Re: I'm in love with the criminal Mar 23 Sept 2014, 12:04

In sfarsit nextuuuuuuuuuul :3 .A fost un capitol interesant si sunt curioasa ce se va intampla in urmatorul. :3