Dragoste Infinita

Capitolul 41

- Hold The Line –


Soarele nu mai este darnic şi nu mai are putere, insa incearca sa lumineze orasul. Norii au inceput sa se cearna in stelute argintii inca de seara trecuta, iar acum, cand ma uit pe geam, zapada s-a asternut ca o mantie alba si stralucitoare. Fluturii lucitori gatesc pamantul, alcatuind un covor alb si moale, stralucitor. Fulgii mari ca de vata plutesc in aer leganat, mangaind incet capacii ca niste fantasme, nişte soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă. Copacii de zahar raman fermecati de campul de cristal; roi usor de fluturi albi a pus crengilor manusi de puf, reci podoabe-n ramuri goale.

Deschid geamul si constat ca, zapada ca un ocean de ninsoare, a pictat flori de gheata pe fereastra. Scot mana pe geam si ating una dintre perlele mari şi albe ce dansau în văzduh un dans fantastic: fulgul – floare mică şi rotundă, o minune de-o secundă.

Rozalia inca dormea, zambind precum un inger cazut din cer, venit pe pamant special pentru mine. Plapuma calduta ii acoperea trupul firav, facandu-o sa para mai inocenta, mai dulce. Zambesc, uitandu-ma la chipul fetei, simtind cum ma invaluie un sentiment ciudat – ceva ce nu am mai simtit niciodata pana cum. Acesta imi stradate inima, instalandu-se comod in interiorului sufletului meu. Simt fiori pe sirea spinarii, furnicaturi ce imi strabat tot corpul, dandu-mi emotii. Inima bate intr-un ritm alerg, vrand s-o ia la fuga din pieptul meu; ca si cum s-ar simti precum un animal salbatic inchis in cusca, o fiinta ce vrea sa o ia la fuga, sa iasa, sa se elibereze. Nu pot recunoaste acest sentiment, desi aduce cu el si o gramada de vicii …

- Sasuke, cat este ceasul, de ce nu m-ai trezit si pe mine ?

O aud pe rozalie intrerupandu-mi sirul gandurilor, in timp ce se uita la ceasul de pe noptiera, care arata ora opt si douzeci si trei de minute. Aceasta casca, oboseala simtindu-se in gestul ei, apoi imi spune ca vine imediat, ridicandu-se si fugind la baie. Eu ii spun pe un ton vesel ca nu are de ce sa se grabeasca, in timp ce ma indrept spre valiza de langa perete. Imi scot de acolo o pereche de blugi negri, grosi, un tricou rosu si o camasa grosuta in patratele negre, rosii si albe. Imi pun pe mine hainele alese si ma incalt cu bocancii gri, pe care i-am purtat si ieri.

Ma uit in jurul meu, prin camera, parca incercand sa gasesc ceva, orice, dar nu stiu exact ce. Apoi, imi fixez privirea spre privelistea de afara, care mka capta cu fiecare secunda ce trecea. In cateva minute o aud pe Sakura, iesind din baie, ducandu-se la geamantanul ei pentru a-si lua niste haine pentru ziua de azi. Nu sunt atent la ce isi ia, dar o vad cum pleca din nou in baie pentru a se schimba. Ce rapida a fost !

- Fiecare om poseda un anumit orizont. Cand se ingusteaza si devine infinit de mic, el se va transforma intr-un punct si atunci omul va spune: 'Acesta este punctul meu de vedere!'

Ma intorc brusc spre Sakura, atunci cand ii aud vocea. Ce i-a venit sa zica acel lucru ? Wow ! Este déjà imbracata; ce rapida a fost – parca doar ce a plecat acum o secunda si s-a intors intr-o fractiune de secunda inapoi. Nu-mi vine sac red ca repede a trecut timpul !

- Sasuke, mergem jos, sa mancam micul dejun ? Si sa vedem si ce zice Kakashi ca vom face azi, unde vom merge si cum ne vom distra ?

Nu ma zic nimic, deoarece raspunsul meu afirmativ se intelege cu usurinta, atunci cand ma indrept spre usa, tragand-o sip e rozalie de mana. Aceasta era sprijinita de perete, de aceea, avea senzatia ca o sa cada, atunci cand am tras-o dupa mine.


*** Peste Cateva Ore ***

Eu si Sakura ne indreptam spre patinuarul din centrul Yokohamei; ne aflam in taxi – eu in fata, langa sofer, iar Saku in spate. Cum Kakashi ne-a zis ca putem sa mergem unde vrem noi pana la ora patru, noi doi am hotarat sa mergem sa patinam.

Mai avem de stat la un semafor si ajungem. Ce bine, altfel as fi innebunit de plictiseala in taxiul acesta, cu acest om care conduce vehicului in care ne aflam. Nici macar muzica nu are, iar in interiorul masinii cred ca este mai firg decat afara, ca si cum ar fi nins in masina, nu afara.
In cateva secunde soferul incetineste, oprind fix la intrarea in parc, deoarece patinuarul se afla in mijlocul acestuia.

Sakura coboara inaintea mea, inainte, intrebandu-ma daca platesc eu sau ea. I-am spus ca eu, apoi am scos o bagnota din buzunar si i-am dat-o taximetristului, spunandu-I sa pastreze restul. Dup ace masina dispare, o aud pe Sakura, din spate, spunand, parca competand replica mea, ca masina are nevoie si de o sursa de caldura.

Chicotim amandoi, dupa care intram in parc. In cateva minute ajungem la intrarea in pationuar, unde fiecare isi plateste biletul pentru trei ore, apoi mergem sa ne luam patinele; Sakura cere marimea treizeci si opt, iar eu patruzeci si doi. Dup ace ne incaltam, passim pe gheata. Patinuarul este gol, nu mai este nimeni aici; suntem numai noi doi.

Deodata, o aud pe rozalie cum imi spune:

- …

- Sasuke, eu, nu stiu sa patinez. Si mi-e cam frica sa nu cad; ma ajuti, te rog, sa ma tin pe picioare ? Si … poate ma inveti si sa patinez ?

Hmm … cum de nu stie Sakura sa patineze ? Din cate imi amintesc eu, fata asta a fost una dintre cele mai bune patinatoare ale Yokohamei cand eram la gradinita. De ce ma minte, spunandu-mi ca nici macar nu poate sta in picioare pe gheata ? Ce pune la cale si de ce nu imi spune adevarul ? Ea chiar crede ca am uitat momentul in care m-a invatat sa imi misc picioarele pe patinuar ?

O sa ma prefac ca am uitat si o sa o invat sa patineze, cica; dar daca pana la sfarsitul zilei nu imi spune ca de fapt ea stie sa patineze perfect … cred ca o sa ne certam. Parca terminasem sa ne mintim unul pe celalalt – de ce a inceput din nou ?

Oftez, apoi imi intorc privirea spre rozalie, care se tinea de marginea patinuarului. Incearca sa para speriata, ca si cum nu a mai pasit niciodata pe o gheata atat de fina ca cea de sub picioarele noastre. Incerc sa o cred, sa intru in jocul ei.

Ma indrept spre Sakura, in timp ce imi intindeam mana dreapta spre ea, spunandu-I sa o apuce. Aceasta imi zambeste trist, apoi imi apuca delicat mana, strangand-o cu putere. As fi putut spune ca simt frica ce incerca sa o mimeze, insa nu ii iese prea bine.

Rozalia face un pas, lasand in urma sa o linie, ce se aseamana cu o taietura perfecta a lacului de diamant. Fata incearca sa isi piarda echilibrul, prefacandu-se ca aluneca, cazand pe gheata rece. Eu o ajut sa se ridice, luand-o in brate si spunandu-I sa aiba grija, apoi o iau de mana spunandu-I cu sa isi miste picioarele. Sakura se descurca de minune, fara sa aiba vreo problema cu mentinerea echilibrului pe gheata.

Deodata, ii dau drumul la mana rozaliei, lasand-o sa se miste cum doreste pe gheata, dandu-I un moment in care sa fara miscari complicate, ca o adevarata profesionista. Ma uit la ea de parca a-si privi-o pe Printesa Ghetii, ramand uimit de miscarile complicate pe care le poate executa.

Sakura se opreste, constatand ca mi-am dat de mult seama ca nu este o incepatoare. Fata se indreapta incetisor spre mine, schitand un zambet timid, incercand sa-si arate regretul pentru ca m-a mintit.

Un sentiment ciudat imi acapareaza tot corpul, facandu-mi inima sa bata mai repede, ca si cum ar incerca sa evadeze din interiorul meu. Acesta simtire imi da fiori prin tot corpul, imi trimite tot felul de impulsuri prin trup; este sentimentul de dimineata, acela necunoscut mie. Vreau sa cunosc identitatea acestui sentiment nou, vreau sa stiu ceea ce simt; pur si simplu simt nevoia sa aflu de ce sunt invaluit de acesta trire noua, ce inseamna, de ce simt asta.

Sakura se indreapta spre mine; se deplaseaza cu incetinitorul din partea cealalta a patinuarului. O privesc fascinat, fiind fermecat de gratia cu care se misca – seamana cu cea a unei balerine. Parul rozaliu ii zboara, blocandu-I vederea; dar ea isi elibereaza ochii de firele de par matasoase, marind viteza pentru a ajunge mai repede la mine. Cand ajunge in dreptul meu ma intreaba cu un glas plangaret, putin timid:

- Ma ierti ?

Imi trantesc pe chip o fata bosumflata, in timp ce ma apropi de rozalie, pentru a-I spune la ureche ca nu o iert, nu pana nu imi demonstreaza ca regreta. Acesta ramane cateva clipe pe ganduri, schitand un zambet confuz, apoi ma intreaba cum imi poate arata cat de rau ii pare. Ma abtin sa nu rad, incercand sa imi pastrez privirea misterioara, in asa fel incat sa nu poata citi nimic pe fata mea; stiu ca asta incearca.

- Ma bucur ca ai intrebat, draga mea Sakura. Cred ca am o idée nu este nimic greu, nu te teme. Poate chiar iti va placea.

Chiar sunt pe cale sa ii dezvalui planul meu complet nebunesc. Si, chiar daca stiu ca nu va fi bine, imi place sentimentul, imi place ceea ce vreau sa se intample. Sunt pur si simplu un maniac; profit de Sakura in halul asta, nu ar trebui. O folosesc numai pentru a-mi potoli eu poftele scapate de sub control, asa ceva nu este normal.

- Asta nu este un joc de-a medicii, Saku, chiar este real.

Apoi cad pe gheata rece, ramanand culat, in timp ce continuam sa-I zic fetei ceea ce incepusem:

- Sakura, cred ca nu mai pot sa respire. Nu stiu de ce, habar n-am ce se intampla, dar cred ca … cred ca va trebui sa-mi faci respiratie gura la gura si … uh … si … compresii toracice.

Apoi m-am prefacut ca lesin. Incercam sa nu rad, in timp ce o auzeam pe Sakura urland alarmata, disperarea simtindu-se in vocea de clopotel a tinerei.

Fara sa mai stea mult pe gand, aceasta se aseaza imediat langa mine, facandu-mi treizeci de convulsii toracice. Bun, acum mai lipeau doar cele doua respiratii gura la gura care urma sa le execute. Dar nu, s-a oprit. Pur si simplu s-a oprit din a mai face ceva, de ce ? Sper ca nu si-a dat seama ca ma prefac a fii pe jumatate mort. Haide Saku, saruta-ma ! Saruta-ma, saruta-ma, saruta-ma ! Te implooor ! Doar fa-o, chiar daca ti-ai dat seama ca nu am nimic. Saruta-ma ! Adica … fa-mi acea respirtie gura la gura; da, asta vroiam sa zic, respiratie gura la gura, nu sarut. Te rog, fa-o !

Incerc sa-mi fac inima sa bata cat mai incet, in asa fel incat sa para ca nu respir, ca nu fac nimic. Iar acum, in acest moment simt cum respiratia calda a rozaliei imi atinge fata, ii simt miroul dulceag de vanilie. Este foarte aproape, ii pot simti parul fin si matasos cum imi mangaie chipul, gadilandu-ma un pic.

Incerc cu greu sa-mi potolesc inima, sa-mi tin respiratia sub control; fac tot posibilul sa par aproape mnort doar pentru ca rozalia sa ma sarute. De ce nu o face ? De ce ? Haide, haide, haide ! Hai, Sakura, fa-o, saruta-ma ! Trebuie sa o faci, trebuie ! Am nevoie de asta intr-o cantitate mai mare decat am nevoie sa respir. De ce nu vrei sa intelegi, de ce ma pedepsesti tinandu-ma atat de aproape de tine cand tentatia este prea mare, de ce ?

- Sasuke, deschide mai repede ochii si nu te mai preface ! M-am prins ce vrei sa faci, dar nu o sa se intample. Plus, inima iti bate mult prea tare.

Si am deschis ochii, intalnindu-I pe cei verzi ai rozaliei. Ma pierdeam in infinitatile privirilor noastre, in timp ce ma apropiam de buzele catifelate ale fetei din ce in ce mai mult. Nu stiu ce este cu mine, de ce fac asta, stiu doar ca nu ma pot opri. Este de-a dreptul innebunitor ! Simt cum imi pierd mintile in timp ce centimetrii ce ne despart se scurt unul cate unul, pana ajungem la aproape un milimetru departe unul de celalat.

- Sasuke … Ce ?

Nu o las sa termine, pronuntandu-I la randul meu numele. Sakura. Suna atat de bine. As putea sa-I pronunt numele si de o mie de ori fara sa ma plictisesc, simtind de fiecare data acelasi fior ce-mi strapunge corpul, navigand prin mine, facandu-ma sa resimt ceva ce nu pot descrie prin cuvinte. As fi tentat sa spun iubire, dar nu, nu o voi face. Sunt sigur ca m-as insela daca as rosti cuvantul cu voce tare. Probabil ca asta ar speria-o si pe Sakura, sigur ar face-o sa intre in panica. O cunosc.

- Iubire.

Si tocmai mi-a scapat. Firar ! Ce o sa creada acum, ce ? Oare ma considera déjà nebun, fara pic de minte, un baiat mult prea dubios ? Cum ma considera ea de fapt ? Ce crede Sakura despre mine ?

- Sasuke ?

Nu raspund, nestiind ce ma va intreba. Astept pur si simplu sa ma ia la interogatoriu, ar cam avea motive. M-am purtat ca un dependent. Dar nu sunt dependent de nimic … inafara de saruturile cu Sakura. Dar ea nu stie asta, deci nu ma va crede un obsedat, nu-I asa ?

- De ce ? ma intreaba rozalia, tonul ei indicand nesiguranta si confuzia pe care le simtea.

Nu stiu ce sa-I raspund. De ce, ce ? De ce vreau sa o sarut ? De ce imi bate inima in halul asta cand sunt langa ea ? De ce nu ma pot opri din a o privi ? De ce nu stiu cum sa ma tin departe de aceasta fata ? De ce nu ma pot contola cand sunt in preajma ei ? De ce o las sa ajunga sa ma cunoasca cu adevarat ? De ce imi vine sa zic ca sunt indragostit de ea ? De ce cred ca o iubesc ? De ce ? Nu stiu ! Sunt la fel de confuz ca ea, poate chiar mai derutat; nu stiu ce simt, nu stiu ce sa fac, ce sa zic. Pur si simplu nu stiu, sunt total pierdut.

Si din nou, dau un raspuns total negandit, care in loc sa-I clarifice ceva, probabil o va deruta si mai tare, facand-o sa puna mai multe intrebari.

- Pentru ca tu, Sakura Haruno, esti ca un drog pentru mine. Esti propia mea sursa de heroina, iar eu pur si simplu nu ma pot opri. Pentru un motiv necunoscut nu ma pot controla cand sunt cu tine. Si nu pot nici sa stau departe de tine. Sunt egoist, foarte egoist. Am o nevoie disperata ca tu sa faci parte din viata mea, sa fi langa mine in fiecare clipa. Si asta doar pentru ca fara tine as muri. Stiu sigur ca inima mea va continua sa bata vesnic atata timp cat tu vei fi langa mine, atata timp cat parfumul tau va ramane in conituare sursa mea de oxigen, atata timp cat tu vei ramane viata mea. Cand sunt langa tine sunt tentat sa spun ca te iubesc, iar cand tu nu te afli in apropierea mea imi vine sa urlu in gura mare ca sunt indragostit de tine. Dar nu, nu sunt. Pur si simplu … am nevoie de tine, Sakura.

Dupa ce aproape ca am facut o perfecta declaratie de dragoste, mi-am pun mana peste a ta, sperand ca nu ma vei considera mai nebun decat sunt. Nebun dupa tine. Sau nu.

- Ok. O sa incerc sa …

- Nu stai, nu am terminat ! Mai am sa-ti zic inca ceva. Defapt vreau sa te rog sa imi spui ce crezi despre mine. Ma innebuneste acest gand ! Cred ca o sa o iau razna daca nu imi zici. Chiar am nevoie sa-mi zici. M-am cam saturat sa ma intreb daca ma crezi intr-un fel sau in altul; sic el mai mult nu mai pot sa mai support sa ma intreb cat de nebun ma crezi, daca ma crezi.

Cred ca ar fi trebuit sa tac. Am facut o mare prostie zicandui toate acele balari despre sentimente si gandurile mele si confuzia mea extrema care se amesteca cu impulsurile mele iesite de sub control. De ce nu ma mai pot controla ? Pana acum o saptamana aveam cel mai incredibil si mai de admirat control de sine. Iar acum … parca s-ar fi evaportat tot, ca si cum nu ar fi existat.

- Incredibil. Dar din nou, Sasuke, de ce ?

Pentru ca te iubesc.

Asta as spune, dar nu, nu o voi face. Pur si simplu as minti si nu vreau sa o mint pe Sakura, nu pot.

Deodata, incepe sa ninga, fulgii mari si pufosi cazand din cerul de o culoare inchisa. Deja se inserase, fiind aproximativ ora cinci si ceva. Uimitor, cat de repede trece timpul. Stelutele fde gheata cadeau incet din cer, izbindu-se de pamantul rece, in cateva clipe asezandu-se un mic strat de zapada in jurul meu si al Sakurei. Cativa fulgi erau in parut ei rozaliu, facandu-l sa arate mai simpatic.

Asta mi-a distras putin atentia de la cuvintele rostite de Sakura, dar mi-am revenit, m-am adancit din nou in gandurile mele.

Oftez, nesiind ce sa mai zic de data asta. Nu stiu ce sa ii mai raspund, fara sa-I provoc o confuzie mai mare. Sunt pierdut.

Si totusi, deschid gura si ii zic ceva total surprinzator pentru amandoi:

- Pentru ca vreau sa te sarut.

Si atunci Sakura isi arcuieste buzele intr-unul dintre cele mi frumoase zambete ale ei, facandu-ma sa ma topesc. Caldura creste in mine, facandu-ma sa ma simt ca si cum as fi pe cale sa topesc gheata din cauza caldurii ce m-a invaluit.

- Si de ce nu ai zis asa de la inceput ? Nu crezi ca era mai bine ?

- Nu as fi putut sa-ti spun niciodata. Pentru ca, pur si simplu simt ca nu pot trai fara sa te vad zambind. Nu as fi putut sa-ti descriu modul diperat in care sufletl meu cerseste dupa atingeri nesfarsite cu buzele tale. Asta ar fi fost o greseala, si inca este. Iar faptul ca noi stam aici, intr-un loc atat de magic, stam in ninsoare, facand ca totul a para mai romantic, asta ma innebuneste, pur si simplu ma scoate fdin minti. Doar pentru faptul ca tu esti indragostita de Naruto, iar eu cred ca …

- Deci asta este problema ? Ceea ce simt eu pentru Naruto ? Nu-mi vine sac red ! Tu chiar esti atat de gelos incat devi de-a dreptul orb ! Tu nu ...

- Lasa-ma sa termin ce aveam de zis, apoi …

- Nu, nu te las sa termini ce ai de spus Sasuke ! M-am saturat sa aud ! Lasa-ma sip e mine sa vorbesc. Am dreptul sa spun si eu cate ceva. Bineinteles ca nu o sa sune atat de perfect cum au sunat jocurile tale de cuvinte, dar trebuie sa spun si eu ceva !

- Bine. Tac. Ai dreptate, trebuie sa te las sa vorbesti, deci zi tot ceea ce vrei.

- Nu. Nu vreau sa mai zic nimic. Nu pot sa o fac, pur si simplu nu pot sa iti zic. Nu pot sa-ti zic ca nu as vrea sa spun aceleasi lucruri ca si tine, nu pot sa-ti spun sa si mie imi vine cateodata sa recunosc ca te iubesc si ca sunt incurabit de indragostita de tine. Pur si simplu nu pot sa nu-ti zic ca nu simt nimic. Daca ti-as zice ce am de zis as minti, te-as minti si nu mai vrea sa fac asta. Ma doare acesta nevoie de tine, de aceea nu pot sa iti zic mai mult fara a zice totul. Trebuie sa ma optresc aici si iti promit ca-ti voi spune cand voi fi macar putin pregatita. Voi incerca altadata. Bine ?

Sakura isi intoarce privirea de la mine, uitandu-se catre intratre. Acum ii puteam atinge obrazul stang. Era rece, inghetat si totodata moale si putin inrosit. Pur si simplu adorabil.

Stiu ca nu astepta un raspuns de la mine. Stia déjà ca sunt de accord cu ceea ce vrea ea, intotdeauna am fost. Nu avea nevoie de aprobarea mea pentru a nu-si dezvalui sentimentele. Ea pur si simplu era stapana pe ea, pe cand eu eram slab si neajutorat. Trebuie sa accept, este pur si simplu imposibil sa ii refuz ceva Sakurei.

- Stii ce, Sasuke ?

Isi atinteste din nou privirea intr-a mea, facand ca legatura dintre noi sa fie din ce in ce mai profunda.

- Nu esti singurul disperat de a afla ce cred eu despre tine. Nici eu nu pot trai intrebandu-ma conituu ce crezi despre fiecare lucru pe care il fac. Si eu am nevoie sa stiu care este parerea ta despre mine, poate chiar mai mult decat tine.

- Nu te cred.

- Este pur si simplu ceva vital. Asa cum am nevoie si sa te sarut.

Am inghetat. Ea chiar a zis ca vrea sa ma sarute sau imaginatia imi joaca feste ? Si in acest moment, o informatie pretioasa imi scapa. Asta ar fi trebuit sa ramana secret.

- Tu esti singura fata pe care am sarutat-o vreodata. Stiu ca pare greu de crezut, din cauza reputatiei mele, din cauza trecutului meu negru si din cauza a tot ceea ce am facut in ultimii ani, dar este cat de poate de adevarat. Eu nu sunt obsedat de a saruta pe cineva, ci pe tine.

- Doar pe …

Insa rozalia este intrerupta de o voce cunoscuta. Si totusi, nu-mi doream sa ii aud vocea, nu acum, nu cand totul devine mai interesant; este o crima. Soarta ma uraste. De ce nu putea si el sa-si faca aparitia altadata, mai tarziu sau mai bine deloc ?

- Copii, ce faceti voi doi aici ? Este din nou ceva indecent sau de data asta nu este cazul sa-mi fac griji cu voi doi ?

Sakura se ridica alarmata, luandu-ma de mana, in asa fel incat sa ma ridic odata cu ea. Nici cand eram amandoi echilibrati nu mi-a dat drumul la mana. Asta doar imi face inima sa bata mare tare, emanand bucurie. Si vocea de clopotel a rozaliei este acum foarte tematoare si ingrijorata, nestiind cum sa faca sa nu se balbaie. Tocmai de aceea voi vorbi eu pentru amandoi, calm si foarte sigur pe mine:

- Domnule Diriginte, buna seara ! Ce faceti pe aici ? Nu spuneati ca aveti treaba toata ziua azi ?

- Ba da, Sasuke, am avut treaba. Treaba mea importanta a fost pentru voi. Am o surpriza, nu numai pentru voi doi, ci pentru toata clasa. Surpriza este la holel, de aceea eu am venit sa va caut pe toti si sa va duc la hotel. Voi ati ramas ultimii deoarece uitasem unde ati zis ca mergeti. Bine ca le-am gasit pe TenTen si Temari in parc. Ele mi-au amintit ca ati venit aici.

Oh, nu ! Inca o surpriza de-a lui Kakashi ? De ce ne uraste ? Cea de aseara a fost indeajuns pentru tot restul vietii mele ! Nu mai pot sa mai indur inca ceva asemanator.

- Voi … ati facut … cumva ceva … suspect ? Ar trebui sa-mi fac griji sis a va iau iar la intrebari ? Ce am auzit mai devreme, Sasuke, este …

M-am uitat alarmat in spatele dirigintelui si am constatat ca cel mai bin ear fi ca ei sa nu stie despre ce este vorba. L-am interrupt putin nervors si emotionat.

- Nu este nimic. Vorbim mai bine la hotel … despre asta.

Am zis, uitandu-ma la mana mea si a Sakurei. Erau legate perfect. Nici nu ma gandeam sa ii dau drumul si cred ca a inteles si Kakashi. Asta daca nu i-a venit o idée preconceputa de care ar trebui sa ma ingrijorez.

- Bine, atunci … Haideti la autobuz. Voi schimbati-va de pine, iar eu cu restul colegilor vostrii va asteptam in autobus, bine ?

- Sigur ca da. Asa este perfect. spune Sakura robotic.

Cat timp eu si rozalia ne-am pun incaltarile proprii, niciunul dintre noi nu a scos vreun sunet. Eram tacuti, putin ingrijorati.

Cel mai rau a fost momentul in care ne-am urcat in autobus. Toti stateau jos si era o liniste de mormant, ceea ce era ciudat. Eu si Sakura ne tineam din nou de mana, si fara sa ne dam seama, am urcat asa, tinandu-ne de mana. Temari nu a avut o reactive prea placuta, spunandu-I Sakurei ca este o nenorocita deoarece a spus ca ii place de cineva in timp ce ar fi cu mine.

As vrea eu. Nu. Nu as vrea. Ba da, as vrea. Sau nu ? Ba da. Ce tot zic ? Nu vreau decat sa fim …

- Prieteni ? Doar prieteni ? Nu va crede nimeni ! Sakura, recunoaste ca iti place de Sasuke, recunoate ca sunteti mult mai mult decat prieteni.

- Stai, Temari ! Poate ca ei chiar sunt prieteni; prieteni cu beneficii.

Tot autobuzul era intrigat de ceea ce ii spuneau Temari si TenTen Sakurei, iar eu nu puteam sa o apar, de fiecare data cand incercam sa ii iau apararea cele doua spuneau ceva in asa fel incat sa ma lase fara cuvinte. Oribil din partea lor !

- Gata ! Terminati, fetelor ! Nu vreau sa va mai aud certandu-va, cel putin nu de fata cu mine. Daca vreti sa va luati de Sakura puteti sa o faceti in camerele voastre cand ajungem la hotel; acolo va puteti certa pana nu mai puteti. Acum taceti si pregatiti-va pentru o surpriza placuta ! Sakura, Sasuke, cu voi vreau sa vorbesc separat, in camera mea cand ajungem. Ati inteles ?

Doamne, nu-mi vine sac red ca spun asta, dar chiar ma bucur sa-l aud pe Kakashi spunand asta. Chiar daca asta include si discutia cu mine si Sakura. Ingrozitor.

Cand ajungem la hotel suntem toti dusi in camera dirigintelui. Acolo este surpriza. Acum chiar sunt curios, despre ce naiba tot vorbeste atat de fericit omul acesta ? Nu inteleg. Nu pot.

Dar in momentul in care intram in camera simt cum lumea mea o ia cu susul in jos. Totul este un cosmar, chiar daca ar trebui sa ma bucur, nu pot. Inteleg de ce este fericit, desi nu inteleg cum este posibil. Cand o vad, raman impietrit, fara viata, ca si cum toata viata mea este contra mine. Terifiant.

- Hinata.

Rostesc automat, urmat de Sakura:

- Naruto.

Acestia ne zambesc, dar noi suntem inspamantati. Eu si Sakura ne uitam unul la altul, nestiind ce sa facem si cum sa reactionam. Simtim acelasi lucru: teama. Confuzie. Sentimente care se lupta in interiorul fiecaruia. Atunci ne strangem si mai tare de mana, amndoi simtind regretful.

Trebuia sa-I fi spus ca o iubesc.

Trebuia sa-I fi spus ca o iubesc.

Trebuia sa-I fi spus ca o iubesc.

Trebuia sa-I fi spus ca o iubesc.

Trebuia. Trebuia. Trebuia.

De ce nu am facut-o ? De ce nu i-am spus ? De ce nu am sarutat-o ? De ce ? De ce, de ce, de ce ? De ce nu am luat-o in brate, spunandu-I ca imi poate spune orice, ca poate sa-mi dezvaluie sentimentele sale ? De ce ? De ce am fost atat de las incat sa o fac sa creada ca ma poate conduce ?

Pentru ca poate.

Cum am putut fi atat de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) incat sa o las sa-mi scape ? Si eram atat de aproape … Puteam sa fac multe. Puteam sa ii spun cat de mult o iubesc, puteam sa o sarut pana o faceam sa-si uite propriu nume. Puteam sa o fac sa devina a mea. Ar fi trebuit sa fac toate aceste lucruri, sa-I spun totul. Chiar si despre ….

- Sas’ke ! Prietene ! Ce faci ? Ce-I cu fata asta asa de … profunda ? Ai trecut iar la sentimente adanci ? Ce ai p …

Nu ! Nu il pot lasa sa-mi distruga reputatia ! Naruto, te voi omori daca nu taci in momentul acesta ! Inceteaza !

- Naruto, taci ! Tot un idiot ai ramas ! Acum, ia zi, esti bine ?

- Aproape perfect !

Bine. Asta inseamna ca imi acorzi o sansa aproape completa de a te distruge.

Si totusi, trebuie sa mint. Trebuie sa ma prefac ca nu am nici cea mai mica problema si ca totul este perfect, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Doar pentru ca Naruto sa nu afle nimic din ceea ce am trait in ultimele ore, doar petru ca blondul sa nu se prinda de felul in care ma uit eu la Sakura. Este pur si simplu imposibil.

Cum s-ar presupune ca trebuie sa ma prefac din nou ca nu sunt eu, ca adevaratul Sasuke nu se ascunde dupa o masca, cum ? Cum pot eu sa imi pun din nou reputatia pe primul loc ? Cum s-ar presupune ca ar trebui sa ma comport in preajma Sakurei, daca este si Naruto langa noi ? Ce va crede prietenul meu ? Dar Sakura ?

Doar ea este cea care conteaza, cea a carei opinii ma intereseaza, singura care isi are rostul. Doar Sakura. Iar ea nu imi stie inca reputatia, nici trecut – cel pe care numai Naruto il cunoaste – si nici … tot ceea ce am facut, toate greselile mele. Iar asta ester au, foarte rau.

Ma uit la rozalie. O privesc fascinate de modul in care se abtine sa nu planga, de acel fel unic in care incearca sa schiteze un zambet, chiar daca este cat se poate de fals. Ea este mai puternica decat mine; are puterea de a trece peste tot, facand sa para ca atmosfera este normal, ca si cum ar mai exista un motiv de bucurie.

Sper doar sa nu-mi dea drumul la mana. Sper sa nu-mi dea drumul la mana. Sper, sper, sper. Nu vreau sa se duca la Naruto, nici la prietena ei, Hinata.

Hinata.

Cum am putut uita ca este aici ? Sunt de-a dreptul nsimtit. De ce nu i-am acordat nici cea mai mic atentie acestei fiinite inocente ? Cum mi-am permis sa o ignor ? Cum este omeneste posibil sa nu o observ ? Cum ?

Nu stiu.

Si din nou, raspunsul este unul ce cauzeaza confuzie. Ca de fiecare data, nu stiu raspunsul niciuneia dintre intrebarile pe care mi le pun cu disperare. Este de-a dreptul exasperant.

M-am saturat sa imi tot pun singur intrebari. M-am saturat si de a nu putea primi vreun raspuns la vreo intrebare. M-am saturat sa nu-mi poata da nimeni vreun indiciu pentru a dezlega enigmele ce ma intriga. Si de asemenea, m-am saturat sa fiu confuz. M-am saturat sa nu stiu ce simt si sa fiu dezorientat. Mi-a ajuns sa ma uit tot timpul in jurul meu confuz si sa ma intreb ce ar trebui sa fac. M-am saturat !

Iar ce mai rau este faptul ca nu ma pot opri. Nu pot sa incetez sa imi umplu simgur capul cu tampenii despre dragoste, gandindu-ma la iluziile mele cum c-as fi indragostit de Sakura. Nu mai pot continua sa imi urlu singur in minte ca o iubesc. Si trebuie sa ii spun. Dar nu o voi face; nu pot.

Nu o iubesc. Nu. Ba da. Sau nu ? Din nou, nu stiu.

Si chiar in momentul in care eu ma cert cu sentimentele nedeslusite inca, se intampla inevitabilul. Ceeea ce cauzeaza un dezastru in sufletul meu. Infiorator.

Sakura imi da drumul la mana, regretul simtindu-se in privirea indurerata ce mi-a aruncat-o pe fruris, si se duce la Naruto, aplicandu-I o imbratisare calduroasa; incerca sa se bucure ca s-a intors blondul, dar nu putea. Pur si simplu era neobisnuit sentimental care o cuprinse, ceea ce o facea derutata, distanta.

In momentul in care glasul ei a rasunat in incaperea tensionata, am simtit cum inima mi-a fost luata din piept. Mai aveam putin si ma prabuseam, simtind cum picioarele imi cedau incep. Dar trebuia sa raman in picioare, trebuia sa fiu puternic. Trebuie !

- Naruto ! Nu ai idée cat de mult ma bucur ca esti bine; sunt atat de fericita ca nu ai nimic ! Dar cum ? Kakashi ne-a spus ca iesi aproape mort. M-am ingrijorat extrem de tare ! Nu cred ca mi-am mai facut atatea griji pentru viata cuiva niciodata; sa nu mai patesti nimic ! Ai inteles ? O sa am chiar eu grija ca tu sa fii bine. Iti promit !

Oh, nu, nu va fi chiar atat de bine pe cum crezi. Nu si daca voi actiona eu. Ceea ce se va intampla, poti fi sigura ca nu il voi lasa …

Si chiar in momentul acela, cand imi pregateam planul de a-l asasina pe blond, un impuls necontrolat m-a facut sa imi intrept privirea spre Hinata.

Am ramas uluit de frumusetea cu care stralucea in lumina becului. Parul ei lung iesea in evidenta, facandu-I ochii sa sclipeasca. Acea culoare unica era pur si simplu magnifica. Aproape ca m-a facut sa ma pierd, aproape ca am uitat ca era si Sakura in apropierea mea. Uimitor !

M-am dus spre bruneta, dandu-I un pipic pe obraz, apoi zicandu-I ca ma bucur ca este bine. I-am zambit cat de adevarat am putut, ceea ce a fost incredibil, deoarece nici nu ma gandeam ca voi reusi sa fac acest lucru fara sa ma ajute Sakura. Dar am reusit. Iar asta inseamna ca nu depend de ea. Sau da ?

Daca nu depind de rozalie de simt cum privirea imi este indreptata spre ea ? De ce vreau sa-I vad reactia ? Oare … oare vreau sa o fac geloasa ? Oare chiar este geloasa ? Sau este iritata doar de faptul ca … ca … nu stiu. Nu stiu de ce este enervata, dar stiu sigur ca ceva nu-I convine.

In urmatoarele minute i-am vazut pe toti cum se apropiau de cei doi accidentati, facandu-I sa se simta bineveniti. Eu stateam pe pat, alaturi de Sakura, tinandu-ne de mana. Neobisnuit. Si totusi se simtea atat de bine incat nu ar putea sa-I dau drumul la mana pentru nimic in lume, niciodata. Nu, nu, nu ! Sakura este a mea, imi apartine si nu ii voi mai da drumul niciodata, niciodata ! Nu pot sa o las, pur si simplu m-ar ucide. Iar eu sunt mult prea egoist, deci rezulta ca ea este numai a mea.

Kakashi i-a gonit in scurt timp pe toti din camera sa, mai putin pe mine si pe Sakura. Pe Naruto si Hinata i-a trimis in camera noastra, a mea si a rozaliei. Cat de nedrept ! Este camera noastra, nu a lor ! Ei nu am niciun drept sa vina si sa primeasca camera noastra !

Doar a noastra !!!

Acum nu o sa mai pot sa fiu singur cu Sakura, nu o sa mai putem face nimic care sa ne include doar pe noi doi, pe mine si pe rozalie. Nu o sa mai putem continua nimic din ceea ce incepusem.

- Acum ca am ramas doar noi trei, vreau sa clarificam lucrurile. Sunteti amandoi de accord sa imi marturisiti ce se intampla de fapt cu voi, ce este intre voi ?

Sakura parea agitata, deoarece mana ii transpirase brusc, iar privirea o trada in totalitate. Fata aceasta este atat de usor de citit, parca ar fi o carte deschisa.

Kakashi ne privea intrebator, asteptand ca unul din noi sa zica ceva. Tocmai de aceea voi vorbi eu, din nou, pentru amandoi.

- Domnule diriginte, vreau sa va dezvalui ceva: eu nu sunt de accord. De fapt, sunt intru-totul contra. Nu inteleg de ce ar trebui sa stiti dumneavoastra ceva despre mine si Sakura. Si de asemenea, vreau sa va intreb ceva.

Dar nu am mai intrebat. M-am oprit, lasandu-l intrigat, facandu-l sa fiarba in suc propriu. Pur si simplu imi place sa fac cum nu sties a savureze suspansul pe care I l-am oferit. Asta ma face cumva malefic ? Nu, nu cred.

Zambesc in sinea mea, dupa care il adresez intrebarea promisa:

- De ce ne-ati mintit ? De ce nu ne-ati spus despre adevarata lor stare ? Nu credeti ca era mai bines a ne fi spus ca ei defapt sunt bine, ca sa nu ne facem griji degeaba ?

La ultima intrebare am intensificat putin vocea, facand ca tonul folosit sa sune mai dur. Asta a facut-o pe Sakura sa isi indrepte privirea spre mine, studiindu-ma foarte atent, fiind fermecata de fiecare amanunt.

- Nu iti voi spune.

Raspunsul lui Kakashi m-a socat.

Cum ? Cum sa nu-mi spuna ? Cum este posibil asa ceva ? Nu meritam nici macar o explicatie ? Nu-mi vine sa cred !

Insa fata mea ramane la fel: dura, rece, indiferenta.

Nu zic nimic, nu fac nimic. Il astept pe el sa-mi vorbeasca. Tot nu m-a lamurit cu nimic, nici despre minciuna, nici de ce vrea sa afle informatiile despre mine si Sakura.

- Sasuke, nu ai de ce sa te superi. Nu vom avea aceasta conversatie acum.

De ce ? De ce nu vrea sa imi spuna acum ? Ce ester au in faptul ca vreau sa ma supar ? Plus, am toate drepturile sa fiu nervos din cauza omului acesta; pur si simplu se baga mult prea mult in viata mea personala. Ma deruteaza si mai rau.

- Iti voi spune doar ca voi doi va alati aici pentru a vorbi despre voi, despre realatia voastra, nu despre chestii medicale.

In momentul in care a pronuntat ultimele doua cuvinte un chicotit mi s-a scurs printre buze, amintindu-mi de modul in care am incercat sa o fac pe Sakura sa ma sarute.

Si in acelasi moment, am auzit-o pe rozalie sarind alarmata de pe pat, negand faptul ca am avea o realatie. Ceea ce este foarte adevarat.

- Bine. Daca nu aveti o relatie, de ce va tineti de mana asemeni unor indragostiti care nu se mai pot dezlipi unul de celalalt ?

Pentru ca exact asta suntem.

Sau nu. Off, mereu uit ca asta este doar in mintea mea. Asta este oribil. Doar pentru ca asta imi doresc cu o disperare extrema, nu inseamna ca ar trebui sa ma prefac ca este adevarat. Sunt jalnic.

- Pentru ca … incepe sa spuna Sakura, dar nu reuseste sa termine, privindu-ma in ochi, incercand sa-mi transmita printr-o singura privire ca ar trebui sa continui eu.

Si exact asa am si facut.

- Pentru ca …

Si m-am blocat. Nu pot sa-I ic ceea ce este in capul meu, iar raspunsul la aceasta intrebare imi este necunoscut, exact ca la celelalte.

- Pentru ca simtim nevoia.

Si pana la urma am reusit sa zic ceva adevarat, care sa fie si inteligibil. Surprinzator.

Avem nevie unul de celalalt.

Si as spune-o, dar nu pot.

- Avem nevoie unul de celalalt.

Ma completeaza Sakura, parca stiind exact la ceea ce ma gandesc. Dar cum ? Ce i-a venit sa zica asta ?

- Inteleg.

Poftim ? Doar atat poate sa zica ? De ce nu spune ceva mai interesant ? De ce ? Cum poate spune ca intelege ? Intelege … Intelege. Nu pot sa cred, mi-e de-a dreptul imposibil sa percep asta.

- Dar aceasta nevoie de celalalt va va costa. In momentul de fata cred ca este … inadecvat sa mai stati atat de aproape unul de celalalt, pur si simplu va vreau mai desparti. Inteleg ca nu puteti trai asa, dar va trebui. In seara asta nu mai dormiti in aceeasi camera.

Si in acel moment am simtit cum inima mi s-a oprit. Aerul nu-mi mai ajunge in plamani si simt cum ma inec. Cred ca de data asta chiar voi lesina.

Omul asta glumeste, nu ? Nu are cum sa fie adevarat ceea ce spune ! Nu este posibil sa ma desparta de Sakura, am nevoie de ea ! Si mai este si constient de ceea ce face ! Nu, nu cred ca asta chiar se intampla.

- Nu ! Nu puteti face asa ceva ! Eu si Sasuke nu putem dormi fara sa stam imbratisati, nu putem respire fara a simti unul miros emanate de celalalt. Acel parfum unic al lui Sasuke este singura mea sursa de oxigen. Daca nu il am langa mine, nu pot supravietui ! Dumneavoastra chiar nu va ganditi ca asta ne-ar ucide pe amandoi ? De ce nu ne lasati sa traim fericiti ? De ce nu intelegeti ca noi nu putem sa stam separati ? De ce ?

Sakura chiar l-a uimit pe Kakashi; si nu numai pe el – si pe mine. Ea chiar si-a facut curajul sa urle la el – doar pentru ca noi doi sa putem ramane nedespartiti. Incredibil. Acum chiar ca o iubesc pe Sakura. Da ! Da, da, da ! O iubesc ! Pur si simplu recunosc ca o iub … Nu ! Nu o iubesc ! Iar ma mint singur pentru ca pur si simplu nu simt asta. Adica o simt, dar sunt mai mult decat singur ca ma insel. Nu o iubesc. Nu.

- Sakura are dreptate, nu ne puteti face asta ! Domnule diriginte cred ca dumneavoastra …

- Sasuke, taci ! Am inteles ! Sakura mi-a explicat indeajuns de bine, nu mai este nevoie sa imi zici si tu. Deja ma doare capul din cauza voastra. Bine. Puteti sa ramaneti impreuna atata timp cat nu va mai gasesc in ipostaze asemanatoare cu ...

- Am inteles ! Promit, adica promitem, ca nu mai facem lucruri de genul.

Si din nou, am preluat controlul. Yeey !

Kakashi ne spune ca putem pleca, dar inainte de asta Sakura ii mai adreseaza o intrebare. Fiind curioasa sa afle ce se va intampla cu Hinata si Naruto, aceasta il intreaba daca putem ramane singuri in camera.

- Doar pentru ca vrem ca discutam despre ceva mai … intim. Adica este ceva personal, de aceea avem nevoie de intimidate. Intelegeti ce vreau sa spun ?

Ceea ce am adaugat a fost doar pentru ca eram sigur ca dirigintelui ii poate veni vreo idée care ar putea compromite totul, si sunt mai mult decat sigur ca asta l-a linistit.

Acesta ne spune sa mergem inainte sis a il asteptam in fata usii camerei noastre. Super ! Asta inseamna ca am timp sa discut cu Sakura. Chiar simt nevoia sa-I spun ceva, inca de cand am pasit in camera aceasta si mi-am dat seama de ceva foarte important.

- Sasuke, mergem ?

Vocea de clopotel al rozaliei ma trezeste din visat, amintindu-mi ca trebuie sa plecam. Iesim rapid din camera, respirand usurati ca totul mers relativ ok. Cand ma asigur ca usa camerei profesorului este inchisa, ii spun Sakurei sa alergam pana la lift. Aceasta este de accord, tragandu-ma dupa ea. Ma las purtat de fata, simtind ca ma duce pe un nor, unde vom pluti impreuna. Magic.

In lift stam imbratisati, asteptand sa ajungem la etajul nostru. In cateva secunde se si intampla. Cand ajungem in dreptul usii noastre, Sakura se tranteste de perete, atragandu-mi atentia.

Simt cum tot corpul imi spune ca trebuie sa o fac, in timp ce mintea mea incearca sa se pastreze imuna la farmecul ei. Simt ca trebuie sa ma lipesc de ea, sa o strang in brate si sa nu-I mai dau drumul.

Lasandu-mi inima sa puna stapanire pe intregu-mi corp, ma pozitionez in fata rozaliei, lipindu-mi mana de perete. Ma apropi din ce in ce mai mult de ea, oprindu-ma chiar inainte de a-I atinge buzele. Inima ei batea alarmata, parca vrand sa-I sara din piept; semana cu a mea – bat in acelasi ritm.

Corpurile noastre erau lipite unul de celalalt, fetele noastre fiind foarte aproape, buzele chiar mai apropiate. Sursa mea de oxigen era atat de aproape de mine, inca nu mai era un aer diferit; acum respiram un aer al nostru, propriu, izul perfect.

Cand ma asigur ca nu ma va indeparta de ea, ii soptesc, vocea mea stinsa emanand un regret profund, amestecat cu multa tristete si iubire indurerata:

- Trebuia sa-ti fi spus ca te iubesc. Trebuia. Trebuia sa iti zic totul. Trebuia.

- Trebuia.

In momentul in care mi-a confirmat, am simtit cat de mult si-ar fi dorit sa auda ca o iubesc. Dar, de asemenea, ar fi vrut si sa fie adevarat.

Puteam simti cu usurinta ca avem aceleasi sentimente, amandoi eram pierduti intr-un amalgam de sentimente, un paradox al emotiilor ne invaluise pe amandoi, facandu-ne sa actionam intr-un mod iresponsabil, condusi de impulsuri nebunesti, controlati de inima.

- De ce nu mi-ai zis ? ma intreaba Sakura pe un ton timid.

- Pentru ca nu pot. Daca iti zic ca te iubesc, te mint … pentru ca trebuie sa iti spun totul pentru a parea adevarat.

- Atunci de ce nu imi spui tot ce ar trebui ?

- La momentul potrivit. Nu acum, nu azi, nu aici. Nu vreau sa stric momentul asta atat de …

- Romantic ? se aude vocea lui Kakashi, care statea in dreptul usii, adaugand: Trebuie sa te impinge u peste ea sau o vei saruta si singur, fara ajutorul cuiva ? Daca tot ai aceasta nevoie disperata de-a o face, ce mai astepti ? Asta este valabil si pentru tine, Sakura ! Sarutati-va odata, pentru ca pe bune, ma innebuniti pe mine, nici nu vreau sa-mi imaginez ce simtiti … mai ales la o distant atat de milimetrica ce va desparte. Sarutati-va !

Apoi se aude un chicotit amuzat, dupa care dirigintele ne spune sa asteptam aici pana ne cheama el inauntru. Eu si Sakura nici nu ne-am deranjat sa ne uitam la el, doar din cauza ca contactul nostrum visual este mult mai pretios. Atat de profund si real.

Se aude cum Kakashi inchide usa in urma sa, lasandu-ne singuri, pierduti in tacere. Asta numai pana cand unul dintre noi sparge linistea asurzitoare ce domnea in holul pustiit.

- Sakura, tu iti dai seama cat de mult ma poti tortura ? Cum poti sa ma chinui in halul asta ? Tu constientizezi ca eu sunt pe cale sa mor daca mai sunt tinut mult timp atat de aproape de tine, fara sa te sarut, fara sa imi vina sa zic ca esti a mea, doar a mea ?

Sakura sta putin pe ganduri, pe chipul sau asternandu-se un zambet strengar si dulce.

- Hai sa jucam adevar sau provocare ! Ai curaj, Sasuke ?

- Provocare. ii soptesc, dand la o parte inca un milimetru ce ne despartea buzele.

- Te provoc sa ma saruti !

Ce ?

Numai atat pot sa raspund. Nu pot sa zic altceva, fara sa zic totul. Nu pot sa ii spun acelasi lucru, fara sa ii spun totul. Nu pot sa ii spun aproape nimic, fara sa-I spun totul. Concluzia ? Trebuie sa-I spun totul. Dar oricine stie ca asta nu se va intampla.

Sunt mult prea constient de durerea c ear ramane intiparita in sufletul ei, daca ar afla. Sunt mult prea constient ca nu m-ar ierta pentru ca nu i-am zis din primul moment in care am vazut-o. Sunt mult prea constient ca as rani-o. Si nu-mi permit sa fac asta. Pur si simplu ma distruge gandul ca ea va trebui sa afle de fapt ca …

- Sakura ! Sasuke ! Intrati si voi in camera.

Iar acesta este Kakashi, care tocmai ne-a chemat, distrugandu-mi pentru a treia oar ape ziua de azi momentul cu Sakura. Acum chiar aveam cea mai buna ocazie de-a o saruta ! Dar nu, trebuie sa intervina ceva. Ca de fiecare data. Este innebunitor. Pur si simplu ma dispera.

Si totusi, pentru a nu-I face pe cei aflati in incapere sa astepte sis a aiba banuieli, o trag pe Sakura mai aproape, obligand-o sa-mi atinga buzele, dar chiar in momentul acela, usa se deschide, capul lui Kakashi iesind.

Cat de jenant !

El intreaba pe un ton soptit, aproape mut:

- Nu v-ati sarutat inca ? apoi adauga, cu o fata regretanda: Imi pare rau pentru voi, dar v-a trecut sansa. Cel putin pentru cateva minute. Nu va faceti griji, feti ramane din nou singuri si puteti continua ceea ce ati inceput.

Apoi ne face cu ochi, tragandu-ne de maini inauntru.

Cand intram, ii vedem pe Naruto si pe Hinata venind in directia usii. Eu si Sakura ne-am dus langa Kakashi, pentru a le lasa drumul liber celor doi colegi ai nostrii. Dupa ce ei pararesc incaperea, dirigintele ii urmeaza afara.Acesta inchide usa in urma lui, lasandu-ne pe mine sip e Sakura singuri impreuna, amandoi pierduti in infernal cutremurator al tacerii.

Dup ace ma uit in jurul meu, o strang putin pe rozalie de mana. Doar pentru simplu fapt ca sunt constient ca trebuie sa-I dau drumul pentru cateva secunde, deoarece sunt nevoit sa imi dau geaca jos. La fel si Sakura. Pur si simplu mi se rupe sufletul la gandul ca trebuie sa rup contactul fizic dintre noi. Este prea crud.

Si totusi, incercand sa fac ca durerea sa nu se instaureze in mine, ii dau repede drumul la mana. Acum ma simt gol, de-a dreptul incomplete, ca si cum ceva mi-a fost furat.

Fara sa mai stau pe ganduri, imi scot imediat geaca de pe mine, dupa aceea ajutand-o sip e rozalie sa faca acelasi lucru. Ma duc sa le pun repede in cuier, apoi ma intorc la Sakura, pentru a o prinde din nou de mana. Poate si sa o sarut. Poate.

In momentul in care corpul meu se afla la mai putin de un metro de ea, simt cum bataile inimii o iau razna, incepand sa bubuie in inetriorul pieptului meu. Sangele incepe sa mi se scurga mult mai repede prin vene, in timp ce respiratia imi este accelerate. Mainile imi transpira, facandu-ma sa ma opresc. M-am blocat. Am intepenit in fata celei mai frumoase fete existente pe pamant. Sunt asemeni unei stane de piatra in fata acesteia. O privesc timid, incercand sa ascund ezitarea ce ma cuprinsese, cautandu-mi curajul de a ma duce mai aproape de aceasta fiinta ce se aseamana cu o zeita.

Dar nu pot. Ba da. Sau … nu ? Nu, nu pot sa ma mai misc. Sunt distrus.

Cand vede ca nu mai vin spre ea, ma intreaba ce am patit, apropiindu-se de mine. Ajunge in drepul meu, legand un contact visual. Un zambet imi apare pe buze. O intreb ce si-ar dori sa facem, nestiind la ce sa ma astept.

Din nou, sunt inspaimantat. Nu stiu cum sa vorbesc cu ea, fara sa ma comport prea obsedat. Incerc sa ma controlez. Dar nu pot.

- Continuam jocul ?

Sakura ma readuce la realitate, aducandu-mi aminte de scena de pe hol, amintindu-mi de distant milimetrica ce ne despartea. Asta doar ma face sa o doresc mai mult, sa o vreau cu o disperare mai mare. De ce incerca sa ma innebuneasca ? De ce ?

Stie foarte bine ca nu ma pot abtine sa o sarut. Este mai mult decat constienta de faptul ca nu imi pot controla impulsurile. Acum doar profita. Stie ca am o slabiciune pentru ea si ma tortureaza fara pic de mila. Dar de ce ? Ce vrea sa obtina ?

”Asa cum am nevoie si sa te sarut.”

Ceea ce mi-a zis mai devreme imi reapare in minte. Parca o pot auzi cum urla in interiorul mintii mele:

“ Saruta-ma ! “

Si oricat de mult mi-as dori, nu este adevarat. Doar in mintea mea se petrece asta. Este terifiant. Si derutant.

Am dat si eu un raspuns in sfarsit:

- Sigur. Doar ca de data aceasta te provoc eu pe tine sa ma saruti.

- Tu nu ti-ai executat provocarea, inca. Dupa ce faci ce ti-am zis, imi fac si eu provocarea. Cu ea mai mare placere.

Firar ! Si-a amintit ca nu am sarutat-o ! Acum trebuie ca sa mor din nou incercand sa-I ating buzele. Iar partea cea mai proasta este ca nu pot. Nu pot sa o sarut !

Ma doare sa o spun, dar sunt obligat sa recunosc. Nu pot. Pur si simplu nu pot. Asa ceva ar fi mult prea gresit.

- Ti-ai pierdut curajul, Sasuke ?

Da !

Ba nu.

Inca am mult curaj, doar ca nu o pot saruta. Chiar daca s-ar simti ca cel mai perfect si cel mai frumos lucru care l-am facut vreodata, nu o pot face.

Si totusi, cum ma voi opune ? Cum voi rezista tentatiei ? Cum ? Cum voi putea scapa de acest viciu ? Cum ?

Intr-o fractiune de secunda, simt cum piciorele mi se misca, apropiindu-ma din ce in ce mai mult de Sakura. Centimetrii ce ne despart se scurg unul cate unul, in scurt timp corpurile noastre fiind lipite. Acum puteam simti cu usurinta cum inima ei batea in acelasi ritm cu a mea. O completare perfecta.

Mainile mele erau in jurul taliei fetei, in timp ce ale sale ramasera pe langa trupul firav al acesteia. Cu fiecare miscare ce o faceam, corpul meu se misca mai rigid, facand ca totul sa para fortat. Cutremurator.

O strang pe Sakura in brate, apropiindu-ma de buzele fetei. Erau destul de uscate, dar pareau la fel de perfecte ca intotdeauna. Acest lucru ma fermeca.

Si totusi, ma opresc.

Nu pot sa ma mai misc, amintindu-mi ca mi-am interzis sa o sarut. Si in acel moment o imping pe pat, intreband-o:

- Vrei sa jucam alt joc ?

Aceasta da din cap, acceptand oferta mea.

Acum mai trebuie doar sa gasesc jocul perfect. Ceva care sa nu include saruturi, ceva care sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine, totodata putand sa ne clarificam intebarile unul celuilalt. Dar care este acest joc ?

Si se pare ca am gasit jocul perfect, pana la urma.

- Ce zici daca jucam ” 20 de intrebari ” ?

Sakura se uita intrigata la mine, o urma de dezamagire citindu-i-se in privire. Puteam simti regretul ce o macina. Acest lucru ma sfasia pe dinauntru.

Trebuia sa o fi sarutat.

Acesta a fost capitolul 44. Sper ca v-a placut si ca nu v-a plictisit discutia interminabila cu Kakashi. Oricum ma voi revansa in capitolul urmator care va fi plin de momente romantice si dulci intre cei doi, dezvaluiri socante, secrete incredibile despre fiecare si multe declaratii de dragoste aproape perfecte.
Asta este cel mai lung capitol al ficului, de pana acum - are zece pagini in word. Initial, am vrut sa fac capitolul mult mai lung, facandu-l sa contina si tot ceea ce se va intampla in capitolul 45, dar m-am razgandit.
Am scris deja jumatate din capitolul 45, ceea ce inseamna ca il voi posta cel mult duminica.
Astept sa vad ce parere aveti despre capitol.