Capitolul 27
O umbra

Mai are rost sa-mi pun astfel de intrebari? Am apasat cu toata forta pe acea treapta blestemata si am simtit cum punctul de sprijin dispare de sub degetele mele. Cu respiratia taiata, am cazut intr-un culoar vechi, neaerisit si intunecat. Pe marigini erau agatate niste lampi, dar numai una licarea slabita. Pasii mei trezeau particulele de praf de pe covorul rosu si decolorat. Podeaua umeda din lemn, scartaia ca si cand voia sa dea de gol prezenta mea.
Fiorii ma napadeau gandindu-ma la cat de vechi si infioratoar mi se pare acest loc, insa stiu ca nu era stilul mascatului sa pastreze incaperi atat de… nemodernizate ca sa zic asa.
Aveam presimtirea ca nu sunt pe drumul cel bun, dar am hotarat sa merg mai departe, sperand ca daca am ales treapta cea norocoasa, atunci nu am de ce sa ma tem. Problema era ca existau doua directii si nu stiam care este cea potrivita. Gandul mi-a fost spulberat la auzirea tumultului facut de aprinderea zecilor de lampi din partea stanga. Recunosc ca m-am speriat la culme, zici ca ma aflam intr-o casa bantuita. Lumina garbovita se legana agale, parca facandu-mi semn sa o urmez.
Nu stiu daca era o idee atat de buna, tinand cont cat de mezantrop poate fi seful meu. Ma uit in partea dreapta, dar tabloul negru ma facea sa cred ca am orbit. Incerc sa desprind o lampa, dar observ ca este prinsa bine de suport. Se pare ca nu aveam nicio sansa sa urmez alta directie decat cea indicata.
Ce-o fi, o fi… trag aer in piept si continui drumul. Cu cat parcurgeam mai mult din drum, cu atat mai multe lampi se aprindeau inaintea mea. Incercam sa raman placid, dar nu sunt sigur ca imi iesea. Mergeam deja de cinci minute si nu imi stiam pozitia. Aproape ca uitasem unde trebuie sa ajung. Scot harta lui Kiba si raman stupefiat cand vad ca drumul pe care am mers nu se regasea pe ea. Conform liniilor trasate de el, in momentul cand am cazut in tunel, in stanga trebuia sa fie un zid, iar in dreapta singurul drum existent. Imposibil, cum sa fie un zid daca eu am trecut? Consternat, am decis sa ma intorc pe unde am venit, dar cand sa intorc capul, vad ca in urma mea, toate luminile erau stinse. Nu-mi venea sa cred, incepusem sa ma agit ca o gaina la taiere. Nu e bine, nu e bine…
Calmeaza-te Sasuke… Cine?... Sasuke! A da, ma cheama Sasuke. Sasuke si mai cum?... CALMEAZA-TE! Nu asta e important acum! Vorbesc singur, nu? Da, omule, e normal sa vorbesti singur! Este? Ahhh cum sa te fac sa… SAKURA! Ce?
Dintr-o data mi-am revenit. Ce se intamplase cu mine? Zici ca innebunisem, cad in genunchi si incep sa clipesc de mai multe ori, gafaind. Mascatul… sigur rade de mine, asta o fi? Oare a aflat ca m-am strecurat pe langa el? Daca e asa, eu nu o sa-i fac jocul. Ma ridic net si decid sa ma intorc prin intuneric, decat sa merg pe calea aleasa de el. Dar nici nu reusesc sa fac doi pasi ca ma lovesc cu nasul de .. un perete. Imposibil, incep sa ating fiecare bucatica din el, sperand sa nu fie ceea ce pare. Cum e posibil sa apara un perete din senin? Tocmai acum 1 minut am trecut pe aici! Dintr-o data am devenit atat de nervos, incat simteam cum imi urca sangele la cap. Pana la urma se pare ca tot cum vrea el trebuie sa fac. Fii blestemat!
Continui drumul timp de cateva minute, in care am reusit sa ma calmez, cand deodata apare o bifurcatie. Grozav… si acum? Astept sa vad pe care parte se vor aprinde lampile si parca citindu-mi gandurile si vrand sa faca haz pe seama mea, s-au aprins pe ambele parti. ~xqzfjkhlm~ Simteam ca-mi ies din toti pepenii. Nu m-am mai enervate asa de rau de la sase ani cand ma strofocam sa termin jocul ala “Mario”…
Pe fata mi se asezase un zambet crispat. Deci sa inteleg ca pot sa merg pe unde vreau? Sau poate asta este o oportunitate... poate imi ofera o sansa sa ies de aici. Ahh.. aici nu mai e loc de deductii logice, sper doar ca hazardul sa fie de partea mea. Imi amintesc ca in clasa a3a participam la un concurs de matematica ( eram foarte bun pe vremea aia la materia asta) si nu stiam raspunsul la vreo 3 intrebari. Asa ca am inceput sa fac “Ala bala portocala” si nu mi-a venit sa cred ca a doua zi cand am aflat ca luasem 98 de puncte din 100. Doamne cate bomboane primisem drept recompensa.
In fine, nu mai dezgrop trecutul acum. Imi intind degetul si incep sa spun “Ala, bala, porto, cala, vantu-ti, sufla pala,ria …( parca asa era la Simsala Grimm), dar de aici nu mai stiu ce urma. Sa mai inventez un vers: Iti sufla palaria…aaa?!! Normal, doar nu mi-o sufla-o pe a mea! Deci: “ Ala, bala, porto, cala, vantu-ti, sufla, pala, ria, a, ta, doar, nu, a, mea!” Ce imaginatie pe mine. Perfect, a picat stanga, iar. Mnnn…. Eu voiam dreapta, dar, daca asa a picat.
Si exact cand sa pun piciorul in acea directie, se aude ecoul unui raset cristalin, atat de copilaros, atat de .. cunoscut. Desi nu voiam sa recunosc parea… Sakura. Intorc din instinct capul in directia de unde se auzea sunetul. Si vad cum silueta ei dispare prin partea dreapta. Fara sa ma mai gandesc la “Ala bala portocala”, alerg in acea directie, strigandu-i din rasputeri numele. Dar nu primeam nici macar un raspuns. Oare imaginatia imi joaca feste, din cauza ca mi-e prea dor de ea? Ma opresc sa-mi trag sufletul si incep sa ma gandesc daca sa continui sa urmaresc acea… fantoma, pentru ca nu avea cum sa fie Sakura, ea este prinsa, sunt sigur de asta. Si cand ridic capul, ii vad din nou spatele, indepartundu-se tot mai mult de mine. Ma ridic cu o injuratura si incep sa alerg din nou.
Proasta miscare, in urmatorul moment vad cum ea o coteste la stanga, iar in urma ei un zid iesit din perete imi inchide calea. Deci asa se face ca n-am putut sa ma intorc atunci, sau ca acest drum nu apare pe harta lui Kiba, peretii sunt mobili. Incerc sa alerg din rasputeri ca sa ajung sa ma strecor prin crapatura ramasa, dar n-a avut rost, eram prea obosit si n-am ajuns la timp. Ma sprijin cu mainile de genunchi, incercand sa ma tin pe picioare. Din nou, proasta miscare, trebuia sa fug cand am avut ocazia. In acel moment, din tavan a cazut cu o viteza incredibila, niste zabrele, inchizandu-ma ca intr-o celula.
Inghid in sec, terifiat de ceea ce avea sa urmeze. Broboane fierbinti mi se prelingeau pe obrajii rosii, in timp ce din umbra apare o silueta. La inceput am crezut ca era cea pe care o vazusem mai devreme, dar mare mi-a fost dezamagirea cand mi-am dat seama cine era de fapt:
- Buna, Sasuke! Ce ciudat sa te gasesc aici!
Seful ma privea jovial, cuprins de ilaritate. Oh, nu! M-a prins!

Uite-o


“- Ohh nu, m-a prins!”
Desi nu am vrut, cuvintele mi-au zburat ca fulgerul de pe buze. Mascatul isi indreapta privirea surprinsa spre mine dupa care izbucneste iar in ras. Se vede ca frustrarile mele ii fac placere, altfel nu imi explic de ce ar putea sa rada.
Isi intinde mainile, asteapta trei secunde si ofteaza:

- Saracul Sasule! Isi risca viata pentru a o sal ( glasul i se subtia, incercand sa-si stapaneasca rasul),
pentru a o salva.
Ma speria fericirea lui sadica, nici macar nu putea sa-si termine propozitia.
- Cand de fapt… DE FAPT ( aici incepuse sa urle de incantare) EA E CEA CARE L-A PRINS!

Rasul lui se auzea ca un ecou in intreg tunelul. Simteam ca nu mai puteam sa respir, cum adica ea m-a prins? Incercam sa-l fac sa vorbeasca, sa explice vorbele pe care intr-o stare de nebunie, le aberase. M-am prins cu mainile de barele celulei urland din cauza disperarii. Dar el nu ma auzea, cuprins de o stare de beatitudine diavoleasca, niciodata nu il vazusem asa. Ochii mei parca voiau sa-mi iasa din orbite, pupilele negre nici nu se mai zareau sub roseata ce cuprinsese in intregime suprafata.

Vazandu-mi teama si speranta ca nu era decat un cosmar, isi ridica aratatotul facand semn cuiva sa se apropie. In acele momente nici nu realizasem ca se mai afla cineva acolo. Inca nu-i puteam vedea chipul din cauza luminii slabe, dar acest lucru se diminua odata cu inaintarea. Zaream picioarele subtiri, corpul zvelt, parul fluturandu-i usor pe spate si acea privire patrunzatoare.

Am inceput sa strig ca posedat de demoni “Nu poate fi ea, NU, NU! Ma uitam la chipul ei impietrit, la ochii ei atat de reci, verdele lor crud parca se transformase in gheata. Ea m-a ademenit aici? Fantoma… era ea? Voiam sa-i vorbesc, imi era datoare cu niste explicatii, dar pur si simplu, mutenia puse stapanire peste glasul si corpul meu. Asteptam cu gura deschisa, mormaind, silabisind.

Ea nu zicea nimic, ma privea cu dispret, cu ura. Incepeam sa cred ca nu este Sakura! Statea in fata gratiilor atingand usor fierul rece ce ne despartea. Zambesc ironic, incercand sa ascund faptul ca eram daramat complet, abia ma tineam pe picioare. “Stai calm, stai calm, exista un motiv pentru care a facut acest lucru”. Trebuie sa am incredere in ea, o sa-mi dea un semn prin care sa ma asigure ca totul va fi bine.
- Deci, Sakura…
Nici nu ma privea, se juca absenta cu acele gratii leganandu-se agale, ochii ii erau absenti. Nu inteleg nimic, mai incerc o data. Dar cand sa deschid gura…
- Nu te obosi, Sasuke. In momentul in care mi-a pronuntat numele isi intoarse chipul albit spre mine, iar gura ei mica se arcuise intr-un zambet dispretuitor. Nu te voi ajuta sa evadezi!
Am ramas masca. A dat totul pe fata! Stiu ca seful este inteligent si putea sa prevada usor o tentativa de scapare, dar macar se straduia sa-ncerce. O vad cum isi intinde maine, jucandu-se cu parul ei fin si roz, sfidandu-ma complet.
- De ce faci asta?
Nu m-am putut abtine. Simteam ca o pierd, trebuia sa o aduc inapoi.
- Tu de ce mi-ai facut asta?
Pronuntase aceste cuvinte cu o voce de copil, nepasatoare, adormita, de parca ar fi citit intrbarea de pe o hartie. Zici ca nu-i pasa. M-a speriat, dar stiam la ce se refera. Eu o bagasem in aceasta situatie. Insa credeam ca ma iertase. In minte se invarteau ipoteze din ce in ce mai ridicole pe care nu voiam sa le accept:
- M-ai tradat?
Se uita la mine pret de cinci secunde dupa care cu o simplitate iesita din comun imi tranteste cele mai dureroase cuvinte pe care le putusem auzi in viata mea:
- Tu mai tradat primul. Adio, Sasuke!
Se intoarce repede pe calcai, trece de mascat fara sa-l bage in seama si dusa a fost. Eu am ramas stupefiat, inlemnit, ranit. Am tradat-o… ce raspuns evaziv. Nu mi-a dat nimic de inteles. Nicio privire calda, macar atat. Sunt sigur ca mascatul nu s-ar fi prins, dar ea n-a incercat nimic. M-a parasit…
Am ramas fata in fata cu el. Se vedea ca abia isi stapanea extazul de a ma vedea intr-o asemenea postura. “- Țt țt țt țt, Sasuke, Sasuke, Sasuke”. Am pufnit dispretuitor, voia sa ma intarate. Se comporta de parca el ar fi stapanul, iar eu catelul neascultator care nu intelege ca trebuie sa-si faca nevoile pe ziar.
- Chiar crezi, ca as fi adus-o in fata ta, daca nu eram 100% sigur ca e de partea mea? Recunosc, aveam o urma de indoiala, dar ti-a frant inima in asemenea hal, incat acum nu ma indoiesc ca ea e mult mai potrivita decat tine…

Incredibil, devenea din ce in ce mai evident faptul ca ea chiar m-a… Dar nu, in acest moment nu trebuie sa-mi plang de mila ci sa aflu motivele pentru care s-a intamplat asta. Mascatul a fost mai mult decat incantat sa-mi povesteasca cum aflase imediat cine este rozalia Haruno Sakura, unde locuieste, cati ani are, unde invata si cel mai important… colegii ei: Uchiha Sasuke si Naruto Uzumachi. Paruse mahnit rostind numele noastre, a inganat inceputul unei fraze care semana cu “ tocami voi, baieti?”, dar atunci nu stiam ce voia sa insemne asta. Dupa care a continuat, amintindu-mi juramantul pe care il incheiasem la inceputul “prieteniei noastre” ca daca ai “atins” o fata, ceilalti nu se vor baga niciodata”. Zambeste…
Acum m-am prins. Sakura nu stia asta, a profitat ducandu-se chiar el in camera ei facand-o sa creada ca avea de gand sa profite putin de situatie. Normal ca rozalia mea a cedat. Si eu as fi facut la fel, doar nu il lasam pe n****citul asta sa isi bata joc de mine.

- Te rog, nu. Fac orice! Ohooo Sasuke, daca o auzeai. Nu te uita asa la mine, eu doar am mangaiat-o usor pe cap si i-am spus ca nu o sa-I fac nimic daca imi spune ce plan aveti voi. Bineinteles la inceput s-a impotrivit, dar am inceput sa-i povestesc si sa-i arat casete din trecutul tau si cat de fericit erai facand…

Nu… asta era ultimul lucru pe care mi-l doream. Nu voiam sa cunoasca acea parte a vietii mele. Speram ca o pot ascunde adanc in inima mea si ei sa i-o arat doar pe cea buna. Acum ma uraste. Niciodata nu o sa ma ierte, cred ca si de asta vrea, sa se razbune pe noi toti dandu-ne pe mana mascatului. O cred in stare, daca stau sa ma gandesc la cate a facut ca sa ne distruga pariurile. Insa nu intelege ca a reusit sa ne faca mai buni, tocmai aratundu-ne bunatatea si incapatanarea ei. Daca face asta este fara inima la fel ca el, la fel cum am fost si noi.

Oftand si incercand sa-mi iau gandul pentru moment de la acest crud destin al meu, am continuat sa-l intreb de unde stia pe unde aveam de gand sa vin. Atunci a inceput sa rada, si cu o oarecare remuscare m-a felicitat pentru ideea mareata pe care am pus-o in aplicare cu colegii mei/ copiii lui tradatori; din cauza “ unei fete” ( ingana el). De ei nu putea sa se ocupe acum, pentru ca erau invitatii sus, insa mi-a garantat ca vom plati cu totii pentru nerecunostinta pe care i-am aratat-o lui, mentorul nostru. Da, (recunosc si i-am spus-o si lui) ca el ne-a invatat tot ce stim, ne-a aratat o alta viata, una mai satisfacatoare, dar gresita. Ne-a corupt prin blestematul asta de drog numit placere. El a ascultat calm ceea ce spuneam, dar nu a replicat nimic. Asa ca am revenit la intrebare: “cum a stiut ca o voi lua prin acest tunel?”

El se uita destul de mirat la mine, neintelegand. Era clar ca daca ma luam dupa harta lui Kiba alegeam acest drum pentru ca era cel mai sigur. Incep sa rad:
- Sa inteleg ca stiai ca nu o voi da in bara, alegand scara potrivita!
Dar Mascatul incepe sa rada si mai tare ca mine intrebandu-ma despre ce scara vorbesc. Poftim?! Vrea sa spuna ca pe orice scara as fi apasat toate m-ar fi adus in acelasi loc. Nu pot sa cred pe ce am pierdut eu timpul. Incepea sa ma doara capul. Ma simteam ca un vagabond, nici nu imi mai pasa ce s-ar fi intamplat cu mine.
Il vad pe sef cum se uita la ceasul de argint de la mana stanga. Il aud cum spune: “Fix ora 3 noaptea. Incepe distractia!”
O, nu! Asta inseamna ca spectacolul fetelor a luat sfarsit deci invitatii vor pleca. Dintr-o data am sarit ca ars intrebandu-l ce are de gand sa ne faca. El rapus din nou de la atata ras a incercat sa-mi explice cat mai simplu posibil:
- Daca m-ati tradat o data, o s-o mai faceti si altadata. Pe scurt: nu mai am nevoie de voi. O SA VA UCID!
Am inghitit in sec. Poate ca eu nu mai voiam sa traiesc, sa ma zbat, dar ei? Nu eu i-am bagat in asta? Trebuie sa scapam de aici, cu totii. Asa am promis. O voi lua si pe Sakura cu forta. Fie ca vrea, fie ca nu, mie nu imi place sa nu-mi repar greselile. Ghinionul ei!