Capitolul 3: Scantei premature..

~Naratorul povesteste~

Privea laconic acea opacitate clara si sadica pe care zburau inert acele lumini absente. Bataile inimii ei, oarecum aritimice si indiferente, succinte se auzeau incet printre murmurul puternic si posac al noptii. Simtea cum ele se miscorau tot mai mult, lovindu-se impetuos cu lacrimile sarate intr-un dans pasional. Nebunia lucida a lacrimilor se imprastia incet in negura dura a acelei suferinte molipsitoare.. Simtea ca isi pierde ultima farama de judecata la gandul acelui verde-ncantator. O licarire stearsa de profundul sunet al durerii se arata in fata ochilor ei de o culoare pierduta in adancimea acelei nopti fade.

Corpul sau subitrel se pierdea in acel ansamblu emanand un intuneric aparte, desprins taios din infernul luminos. Se departa jalnic improscand acea incercare fugitiva a luminii sa patrunda in al sau suflet.. Acea tristete severa si satirica de un fastuos neclar ce ii parea temerar in toata acea pura luciditate senila. Voia sa spuna.. Sa strige.. Sa foloseasca cuvintele drept un mozaic divin prin care sa-si descarce alene sufletul. Doar ceata ce o prinsese in ale ei panze fatidice o mai apropia de acea lume demonica ce emana un oarecare farmec, un sarm deosebit, pe care de multe ori il crezuse scufundandu-se inexistent in propriul regret.

Mici intepaturi dureroase ii provocau inima la un vals nebun in intunecimea noptii false. De o falsitate atat de reala, de satisfacatoare. Ochii ei satuli de lumina priveau pierdut acel inteles misterios al culorii euforice de un abis negru. Ochii lui erau usor periculosi, insa nu se temea de ascunzisul lor. De acea aura frivola ce totusi ii parea de o eternitate cruda. Acel zbucium insetat de mireasma clarului de luna ce ii incalzea inima pustie in propria nuanta de gheata. Privea cu indeletnicire chipul fetei masurand pofticios corpul fara cusur. Un licar de seninitate in acel devorator crud si timpuriu, ce ii daduse viata peste cap.

Mana lui subtire si tremuranda ii infasura corpul mic si pulsul lui accelerat se potoli la atingerea subtila a pielii transparente de un roz macinat, oarecum combinat cu o suferinta grea. Era prea obositor pentru el sa ii inteleaga comportamentul misterios si problematic, caruia ii atribuia destul de des cuvantul: "toane". In vocea lui groasa se simtea acea nervozitate indreptatita si critica ce o facea pe tanara sa ofteze nepastor:
-Mergem? E timpul sa revenim pe pamant..

Acesta ofta prelung iar spre nemultumirea lui se feri temator, pierdandu-se siret in intuneric. Corpul ei plutea trist in bataia calduta a vantului.. Vocea ei grava si nelinistita se auzi incet in predominanta liniste:
-Sa mergem..
Suflu ei cald se transforma in adancituri grave ale aerului rece in al sau piept, fiind tinut captiv in ea, spre incercarea de a scapa de acea imagine, acea entitate sobra. Miscarile ei finute se impregnau usor si acut in ochii lui pacatosi, stricand imaginea diforma a sentimentului pur ce-l chinuia temator pe Sasuke.

Acel ansamblu era intregit panoramic de umbre surde conturate neglijent de agonia sincera si atat de cruda, de goala. Corpul ei scaldat in scancete era prins salbatic intr-un tremur docil, aproape nepasator. In propia imobilitate se lega disperat de diaspora milei, imbratisand acel neutru sec. Acel tentant raspuns nepreveziu era prea greu de rostit. Nu dorea sa isi mistuie inutil pofta de viata. Nici aerul nu mai merita sa fie absorbit distinct fata de suferinta feerica. Totul era incomplet.. Fara acea vitalitate dementa nu se mai simtea aceeasi, nu mai voia sa strabata sentimente entuziast de aprinse, ca alte dati. Un trecut era un trecut.. Nici timpul imperturbabil, nici soarta adiafora.. Nici macar sentimentul pasiv ce strabatea fugitiv inima lui Sasuke nu mai puteau sa-i aduca aceeasi satisfactie smintita ce o penetra in timpul vietii sale nostalgice.

Nimic nu mai era la fel.. Nici unicitatea proprie, nici acea penitenta ordinara.. Nimic..

Capitolul 4:Rasaritul meu e apusul..

~Sakura povesteste~

Exact ca un jurnal.. Asa imi simteam existenta.. O entitate ignorata de toti, un nesfarsit abis, un vid aproape plin. Totul se transformase in"nimic". Un nimic de care eram constienta. Saracul.. Cersea nevolnic acea urma de fericire cantonata somptuos in zambetul meu dulce de alta data.. Revenind: Saracul.. De ce poate lumea sa iubeasca? Oare nu este moartea cea care ne scapa de tot? Intrebari fara sens, fara capat. Imi bantuiau existenta la fel ca acel cosmar numit amintire. Nu eram decat un vis. Ce fals. Se minte singur crezand ca inca il iubesc, ca sufletul meu viseaza inca la acea armonie nepangarita, cruda. Raceala insa ma cuprinsese in al ei suras frivol, lipsit de ambianta, de iubire. Era al meu dezmat primordial ce nu se pierdea niciodata in unicitatea mea razbunatoare. Desi eram constienta ca aceasta relatie devenise mai mult un capriciu infantil, ma agatam agonizant de existenta tumultoasa a lui Sasuke. El margina obsesiv acea dorinta acuta de afirmare protejand verguritatea mea spatioasa, pe cand eu.. Eu imi croiam o libertate puerila, sarcastica, abstracta in care imi gaseam refugiul de multe ori. Acea senzatie de libertate deplina si cunoastere profunda a lumii o aveam doar in timpul discutiilor cu capriciosul Zero. Doar acesta putea aduce urma unei vagi intelepciuni si intelegeri complete a situatiei. Tot el era cel ce imi aducea pace sau neliniste cand aveam nevoie de ele. Era.. El era o obsedanta dependenta pentru mine, un viciu sadic ce imi mistiua deseori gandurile printre randurile scrisorilor lui. Ce nefericit...

Eram avida de un nou inceput mai laconic, mai clar, mai profund. Fara retineri sau temeri. Doar acea senzatie temerara si dementa de vitalitate.
Mana mea translucida s-a indreptat apatic si indolent spre chipul tinerei muritoare ce imi statea in fata. Chipul ei alb, pus bine in contrast de rujul rosu aprins, dadea dovada de o anumita senilitate. Fata ii era inseninata de un zambet dulce, aproape prietenos. Privirea ei calda si primitoare trecea absent prin mine. Privea nestingherit luminile ce palpaiau discret.. Fara retineri sau tente tematoare am trecut lin in corpul tinerei, preluand mortuar locul. Imaginea linistitoare a brunetului disparuse frenetic in profunzimea cerului, pana cand acesta trecuse in corpul tanarului de langa mine. Ma privi duios si linistitor, insa refuzul meu frugal se manifesta brutal printr-un pas alert ce ma detinea in a sa armonie. Am trecut inexistent peste asfaltul umed, lasand in urma mea o sadicitate dramatica, un aer lugubru.

Funebrul cantec al mortii acompania penitent sonorul salbatic facut de pasii nostri apasati, plini de acea emotie letargica. Privirea lui, de un eter sumbru, neclar, se pierdea inert in umbrele noptii fade si neprevezii. Pieptul sau generos era umplut subred cu acel aer delicios, ce ii facea corpul sa se arcuiasca slab.
Mintea mea trecea haotic peste imaginile trecutului pierdute sarcastic in negura abisurilor fumegande si a timpului. Acea profunzime dementa imi scufunda corpul intr-un mers senil, fara sens. Imi placea acea senzatie de fericire trista si murdara ce imi lega privirea de cerul negru. Urma umbrelor triste se revarsa pe luna cenusie, de o culoare pala a secretului si enigmaticului nimic. Eram obisnuita sa pastrez aceasta liniste singuratica in cruzimea ei fara sa pierd intelesul trairilor mele sufletesti. Urmarea trist si grav arcuirea concentrica a stelelor melancolice.

Am tras absurd si abundent aer in piept, tinandu-l dement in mine. Privirea mea goala a fost strabatuta fugitiv de o lumina ciudata, o sclipire conceptuala. M-am pierdut putin lasandu-mi corpul in nefiinta. Erau acei ochi perversi si verzi ce imi dadeau un oarecare suflu neinteles de alienanta. Corpul rigid al tanarului se apropia felinic spre mine. Nu.. Nu putea fi el.. Era aproape imposibil.. Acel verde ametitor ma facea sa pierd orice volum de ratiune ce mai exista in mine.
Se tot apropia, din ce in ce mai vesel si rapid de corpul meu.. Adica al tinerei ce o posedasem cu cateva minute in urma. Privirea lui pacatoasa imi cerceta amanuntit corpul, imi valora fiecare coltisor de piele, de trup, cedand din cand in cand privirea ochilor mei. Pasii mei nu se mai auzeau.. Doar cateva ecouri ce zburdau nebuneste in surdina. Eram doar noi.. Doar eu si.. "EL".. Cel ce ma facea sa simt ca pot iubi, ca pot trai. Nu il cunoasteam catusi de putin.. Si totusi ma pierdeam fara sens in tainele ochilor lui cuceritorri.

In sfarsit.. Ajunsese in fata mea. Distanta dintre noi devenise nula. Ii simteam respiratia pe pielea mea calduta. Ii auzeam clar batile inimii sale atat de anevoiase. Postura sa atat de demna, de plina de caracter imi aducea aminte de corpul brunetului cand era in viata. Acelasi echivoc neutru cu care privea lucrurile, aceasi tarie rece si cruda din ochii sai, acelasi suflu inghetat ce imi strapungea pielea delicata. Nimic nu mai era vizibil din trecut. Revedeam fara sa vreau inregistrari mute din trecut. Primul sarut, privirile patimase.. Toate acestea se gaseau acum in persoana aceasta pe care.. Nu o cunosteam. Poate ca eu chiar cautam un altfel de Sasuke sau o versiune vie si puternica a lui. Ce ma multumea era ca am gasit.

Acesta imi cuprinse corpul subtirel si imi pasa buzele rapid cu un sarut. Cine era? Ce facea? Si.. Sasuke.. Se uita stupefiat neputand face nimic. Doar privea uimit, nervos si totodata resemnat acea priveliste demoralizanta pentru el. Ochii mei erau deschisi, facandu-se din ce in ce mai mari. Corpul meu era zguduit de un slab tremur, ochii imi erau impaienjeniti cumva de lacrimi arzatoare. Ma aflam intr-o neputinta totala, pana cand buzele lui subtiri si moi se departasera de ale mele. Vocea lui serioasa se arata plina de incredere, in timp ce fata ii era brazdata, cam chinuit de un zambet pervers:
-Kimiko.. Ah.. Ce mult voiam sa fac asta. Nu te-am mai vazut de ceva timp, "Iubito"..