Capitolul 16: O noua raza de lumina.

~Sakura povesteste~

Pleoapele greoaie s-au deschis incet si o lumina puternic de orbitoare imi inunda ochii obositi. Teama a pus deodata stapanire pe mine si nu stiam unde sunt. Imi venea sa tip insa cine m-ar fi auzit? Eram singura intr-o camera alba si linistea era stapana peste intreaga intindere. Ma tot intrebam ce naiba mai facusem de am ajuns in acel loc. Apoi incet, incet mi-am amintit cum Sasuke a plecat disparand in noapte, cum am ajuns acasa, apa calda, si.. Nu.. Doar nu am facut-o.. Mana mea firava si slabita s-a ridicat si am vazut ca incheietura mea e legata strans cu o fasie de material alb. Corpul meu s-a ridicat repede apoi a cazut la loc facand un zgomot puternic. Chiar am vrut sa imi iau viata.. Lacrimile mi-au inundat ochii apoi s-au revarsat pe obrajii mei albi. Usa se deschise si mana mea trecu repede peste fata, lacrimile disparand. In tocul usii, privindu-ma cald si primitor, era o femeie blonda si ochii caprui, care mi-a spus incet:
-Ar fi bine sa te odihnesti. Esti slabita dupa seara pe care ai avut-o.
-Ce s-a intamplat? am spus eu lipsita de vlaga.
Femeia s-a apropiat de mine, mi-a trecut usor mana pe frunte si mi-a spus:
-Linisteste-te.. Voi chema pe cineva sa te vada.
Femeia se indrepta spre usa cu pasi mici si galagiosi ce se auzeau pe podeaua prafuita. Usa s-a inchis repede urmata de o trantitura puternica ce m-a facut sa tresar. Ma simteam din ce in ce mai slabita si ochii mi se tot inchideau pana cand, niste pasi se apropiara iarasi de usa camerei in care ma aflam. Dupa ce o voce necunoscuta a spus ceva, usa se deschise iarasi si din dreptul ei venea Hinata alergand. Fata ii era imbibata de lacrimi si se vedea clar ca e afectata de prostia ce o facusem. Dupa ce lacrimile ei s-au mai poticnit mi-a spus:
-Sakura.. De ce? Pentru el?
-Unde e doica? spun eu nepasatoare, ocolindu-i privirea deoarece nu voiam ca ea sa vada ca sunt trista.
-E acasa. Am trimis-o sa se odihneasca, deoarece noaptea trecuta nu a dormit deloc. E si Naruto cu ea.
-Multumesc, spun eu cu o voce stinsa si fada.
-Sakura?
-Da..
-De ce ai facut-o? Iti dai seama cum m-am simtit cand te-am vazut zacand pe jos, aproape fara suflare? Imi venea sa lesin, mai ales cand am vazut si sangele ce te inconjura. Bruneta s-a uitat la mine apoi a inceput sa planga si mai tare. Mana mea era tinuta strans de mana ei si capul acesteia era sprijinit de patul alb pe care ma aflam. Ma tot gandeam de ce am facut asta si apoi mi-am amintit. Unicul lucru ce ma putea face sa ma gandesc la asta. Sasuke... Din cauza lui am fost in pragul mortii. Dar.. Nu era vina lui. Nu el a luat lama in mana. Ci eu. Eram complet constienta de ce fac. Atunci de ce am facut-o?
Femeia blonda de mai devreme aparuse iar si i-a spus Hinatei ca trebuie sa ma odihnesc. Bruneta si-a luat ramas bun imbratisandu-ma si a plecat, lasandu-ma singura din nou cu linistea. M-am intors pe toate partile pana cand am gasit o pozitie comoda si am inceput sa reflectez. Ma gandeam la toate acele bucurii pe care le-am trait alaturi de Sasuke, la tot ceea ce fusese frumos. Inima mea plina de regret era inundata in tristete si lacrimi amare ce mai ieseau din cand in cand din ochii mei verzi. Voiam sa sa adorm ca sa curm acea suferinta amara ce o simteam cu toata fiinta mea. Ochii mei se fortau sa se inchida insa in zadar incercam. Somnul nu voia sa ma traga cu el in lumea viselor. Nu aveam stare. M-am ridicat din pat si m-am plimbat prin camera goala si singura. Ma gandeam la despartirea de "EL" si deodata m-am trezit, cand corpul meu greoi s-a lovit de salteaua patului, pe care m-am aruncat cu furie. Mana mea a tras repede patura subtire si capul meu s-a asezat confortabil pe perna moale. Ochii mei se inchideau usor, usor, cand.. O mana rece si puternica imi acoperise gura si o voce se auzi din dreptul lui:
-Stai linistita, pisicuto.
Mana lui se indeparta usor de pe gura mea si cu o voce uimita i-am spus:
-Ce cauti aici?
Ochii lui rosiatici ma priveau cu desfatare si pofta, si mana lui se indrepta spre fata mea. Eu insa m-am ferit si el a inceput sa imi zambeasca pervers dar totdata superior. Se mai uita la mine cateva secunde apoi ecoul vocii sale se auzi in camera:
-Hhh.. Am auzit ca ai probleme. Si fratiorul meu e tare trist din cauza asta.. Bietul Sasuke..
-Chiar ii pasa? intreb eu intrezarind o raza de lumina. Dar raza mea de lumina avea sa fie stinsa repede cand Itachi mi-a spus:
-Ii pasa.. Acum nu mai poate.. O singura lovitura a katanei mele si capul lui s-a rostogolit pe podea.
Inima imi era pustiita din nou. Oare chiar il omorase? Mana mea a zburat prin camera, taind aerul, spre fata brunetului. In momentul urmator insa ea a fost prinsa de mana lui si suav a dus-o la gura. Privirea lui mi-a cercetat ochii inlacrimati si dupa ce buzele lui fierbinti mi-au sarutat mana, mi-a spus:
-Nu.. Nu e nevoie.. Razbunarea nu ajuta. Uita-te la Sasuke. A plecat din sat exact atunci cand trebuia.
-Ce? spun eu nedumerita.
-Nu l-am omorat. Era cat pe ce. Oricum.. Ne mai vedem, pisicuto!
Am rasuflat, deoarece respiratia mea era inclestata la gandul ca Sasuke chiar ar putea fi mort. Itachi a disparut la fel de misterios cum a aparut. Ma gandeam la ultimele cuvinte a lui si la acel scurt si dulce sarut care inca lasase o urma de dulceata pe mana mea firava.
Oare de ce se purta asa cu mine? De ce se juca cu sentimentele mele delicate? Imi ramasese infipt in minte. De ce simteam ca.. Nu.. Nu puteam sa simt ceva pozitiv pentru el.