Ce Inseamna Psihologie

Dana

Buna buna
Ce intarziata sunt ,un capitol minunat si foarte amuzant
mi-a placut faza cand sakura se tot plangea ca nu ii place si sasuke ii facea complimente]
astep nextul sa vina repejor

Heiiiiii ultima dar nu cea din urma. happy2

Ce sa mai zic? Mi-a facut ziua de duminica mai buna. De la un timp, imi imaginam cum o fi aratand Saku de saracu Sas'ke mai nu-si dadea cu capul inca o data de calorifer, doar ca sa verifice daca e real sau nu tot ce se intampla. Hinata e cea mai TARE. Ea face ca toata ura dintre cei doi sa merite, iar Kiba e un psiholog nedescoperit inca (aparent nici el nu stie asta:=)): ) Ehhhh, e fain, fain, fain, si astept nextu cat mai repede, asa cam peste vreo cateva zile (nu secole!ca asta!). Nu vreau sa te criticccccc. Mersii pentru MP. Love, Ale!

Un capitol perfect si genial ca intotdeauna! Abia astept capitolul urmator. Mersi pentru mesaj. Bafta la scris si nu uita sa ma anunti! Te pup:love:

~Anonima

OOOOOOOO!!!!! Ce capitol superb sau mai bine zis mortal . Mi-a placut la nebunie si sunt asa de curioasa sa vad ce se petrece in urmatorul capitol . Te rog sa ma anunti de next . Te pup !

Buna buna
Un capitol minunat si o ideie interesanta
imi place mult ideia acestui fic
spor la idei in continoare astept nextul

Imi place foarte mult! Ai descris atat de bine sentimentele lui Sasuke, incat am inceput si eu sa n-o suport pe Sakura lough

Cine-ar fi crezut? Dar chiar vreau sa stiu ce-i cu Karin aia, ce treaba are ea cu Sasuke si ceva imi spune ca e vampir...nu stiu de ce. O alta intrebare buna ar mai fi : De ce Kiba s-a speriat atat de tare cand Sasuke a spus c-a vazut-o? E moarta? /:) Sper ca nu am descoperit prea multe cu intrebarile mele lough

Si as vrea sa ma anunti si pe mine de urmatorul capitol dap !

Multumesc

Succes in continuare! Si fa-o, te roooooog lough

, pe Sakura sa nu mai fie chiar atat de baietoasa. Mi-ar placea o Sakaura frumoasa, neenervanta, insa fara sa fie piti. Nici piti nici tocilara :v O combinatie lough

Minunat , imi place ficul tau si imi pare rau ca nu l-am citit pana acum , dar cel putin am facut-o pana la urma si ma bucur de asta . E absolut hipnotizant nu am reusit nici in ruptul capului sa ma dezlipesc de el pana nu am reusit sa-l termin , si acum ca am facut-o declar oficial ca il ador , si ca vreau next-ul cat mai curand cu putinta de asemenea , te-asi ruga daca nu e prea mult sa ma anunti si pe mine cand il aduci .

Vreau sa stiu de asemenea cand se va termina definitiv aceasta ura absurda inte cei doi , avand in vedere ca se potrivesc ca o manusa .Il adur pe Sasuke si a-si vrea sa stiu cat mai multe despre trecutul sau , iar acum cand si Sakura a iesit din cochilie pot intrevedea o relatie frumoaa intere ei . In concluzie iti iubesc ficul ce vorbesc este bestial . Te pupacesc si adu repede nextu-l.

Cat de dor mi-a fost de ficul asta!Kit sper ca ai de gand sa ma anunti si pe mine de next nu? kiss

Sper ca nu te-ai suparat ca nu am mai intrat dar incepuse perioada cu tezele si alte aleea si apoi cineva mi-a spart contul si etc.Oricum ma bucur ca m-am intors si ca pot sa citesc insfarsit ficuri deastea geniale.Am pierdut destul de multe capitole dar nu m-a deranjat deloc avand in vedere ca am citit mai multe deodata.Bafta la scris si sper sa ne mai onorezi cu inca un capitol superb sin CIP. a hug

Imi place, pplace, place!!! Stii am simtit l-a inceput ca e ceva in neregula, iar acel ''ceva'' era defapt lipsa Karinei. Da, cand nu-i ea, ficul nu este bun, clar. :))) Mereu trebuie cineva sa strice pesajul. Dar unde ar mai fi distractia, corect? Si pana l-a urma e doar o poza, sper. Mi-a placut mult parada de moda. Trebuie sa recunosc ca sunt moarta dupa cumparaturi, dar sa stau sa le probez si sa ma uit doua ore in oglinda daca-mi sta bine sau nu... pff, ma apuca groaza. O inteleg pe saraca Sakura. Nici eu nu as putea, mai ales daca s-ar holba lumea l-a mine. Cred ca ma aflam la 2 metri sub parchet. Siii cam atat. Sa vina repede urmatorul capitol.

dragutz capitoluk
pacat sa postezi mai rar
oricum te iertam pentru ca sunt niste capitole superbe
captezi atentia foarte usor
cel putin pe a mea!!
succes!

BUNA!
Am ajuns şi eu la ficul tău ,este foarte frumos pana acum !
Imi place foarte mult ficul tau.Este o idee originala.
Spor la scris
Sa ma anunţi cand pui nextul plizzzzzzz!
TE

Intrebari :
pentru Sasuke : Daca tiar spune Sakura odata ca te iubeste ce ai face?
O iubeai pe Karin?
De ce teai mutat din Alasca?

pentru Sakura : De ce le lasi pe fetele de la scoala sa te batjocoreasca?
Cand iai vazut poza cu Sasuke care se uita la Karin in felul ala era geloasa?

Hinata imi place mult de tine , sa nu o lasi pe Sakura sa se imbrace singura .

BUNAAA

Stiu ca nu am mai comentat de mult la acest fic pe care pur si simplu il IUBESC love

...da nu m-am oprit nici o secunda sa citesc fiecare nou capitol si sa imi placa mai mult si mai mult cu fiecare secunda happy2

Mai ca imi pare rau pentru Sasuke ca o trebuit sa suporte parada modei...dar pe cine pacalesc...nu imi pare rau si as fi dorit ca aceasta sa mai continueeeeee, cine stie poate organizeaza Hinata una nou si mult mai lunga happy2

Cu privire la Alaska think

...nu prea stiu ce o sa fie dar lucrurile incep usor sa se contureze happy2

Iti urez spor la scris si ma bucur ca si Andru a fost de acord sa postezi in continuare kiss

Sa ma anunti si pe mine cand aduci next-ul si sper sa o faci cat mai curand a hug

Te pwpacesc dulshe si repede cu next kiss

~ Yukii ~

YAHAHAAA!!!
Cineva s-a indragostit CLAR!
Nu mai am cuvinte, imi place ideea ta de tinute pentru Sakura, daca stau sa ma gandesc chiar ii sta bine cu ele, nu ma mir de ce a ramas Sasuke asa mirat.
Mersi ca m-ai anuntat, tine-ma te rog la curent! :*

hello kit, mersi de anunt,apreciez fapta. descreierea m-a facut sa mi-o imaginez pe sakura si sincer, sunt multumit. :)) imi place mai mult decat ti-ai imagina, crede-ma. astept nextul si fa-l mai lung de data asta, te rugam. :)

Il ador, fiecare capitol este o alinare pentru mine, sincer. deabia astept sa vad cum se continua...doamne,,,e atat de mirific. :)) stiu ca par o obsedata, dar iubesc ficul acesta din toata inima. iti multumesc de anunt si te astept cu un capitol incendiar. sayonara.

Hello, draga a hug

. Ma bucur ca m-ai anuntat si imi pare rau ca eu sunt o lenesa cat Rusia de mare. Mi-a placut tare mult capitolul, dar cel mai mult mi-au placut reactiile lui Sasuke la vederea unei Sakure sexy well? awesome right?

.Mi-l inchipui chiar acum si imi vine sa rad. Si acum ma intreb cum sau cand naiba ii vei aduce impreuna, zau! Nici macar un sarut nu am vazut, ci doar atractiile fizice ale lui Sasuke le-am observat, ceea ce e rau. Nu pentru ca nu ar fi bun, ci pentru ca eu nu sunt chiar rabdatoare din fire. Ma bucur ca ne-ai adus acest fic pe forum, ca ti-ai rapit din timp pentru a-l face SasuSaku. Am sa spun asta de cate ori va fi nevoie, caci, intr-adevar, ai facut un gest tare frumos si autoarea chiar merita sa fie recunoscuta :3

yeeeey, ai adus next-ul! imi place, place, place super mult deabia astept sa citesc in continuare. fa-ti te rgo timp si posteaza-l. :o3 vreau sa vad cum va evolua relatia dinter ei. kiss

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Dum 04 Aug 2013, 08:29

Pai, in primul rand scuze pentru intarzierea asta infinita, iar in al doilea... Daca Sasuke chiar insista sa fie lovit in cap.... ma pot ocupa eu de asta. Adica, logic, dupa va avea nevoie de spitalizare, va fi in coma saracul om, dar va fi fericit, nu?! Iar eu am timp liber, ca doar e vacanta. Si, ma bucur ca nu si-a spart capul, mi-ar fi lipsit atat de mult perspectivele lui! Psihologia asta.... Andru, Kit, sunteti doua genii, doua forte ale naturii reunite aici. Te-as ruga, draga Kit sa ma anunti si data viitoare cand postezi nextul, si, evident, multumesc ca m-ai anuntat acum. V-am dulce pe amandoua si va urez mult spor la scris si o vacanta buna in continuare! Ja ne!

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 11:06

Imi pare nespus de rau de superintarzierea mea, dar ma revansez cu un capitol lung, lung. -.-

Capitolul 16 – Surprize

Din perspectiva Sakurei

M-am frecat la ochi, lumina dimineţii orbindu-mă. Avusesem un somn adânc, fără vise, dar strălucirea ce abunda prin geamuri mă trezise. Era chiar prea luminos, în special pentru Konoha. Contrariată, m-am dat jos din pat şi clătinându-mă uşor, m-am apropiat de fereastră. Un soare palid, fără vlagă lumina printre norii care – şi asta este cea mai bună explicaţie pentru faptul uimitor că nu ploua – cel mai probabil rămăseseră fără rezerve de apă. Dar, totuşi, era soare, asta era tot ce conta.

Puţin mai binedispusă , am tras aer în piept şi m-am întors să înfrunt o nouă zi. Desigur, Uchiha încă dormea, şi era deja şapte şi jumătate. Parcă setasem ceasul să sune la şapte, m-am gândit uşor contrariată, dar când am dat cu ochii de ceasul deşteptător strivit, am realizat ce se întâmplase. Tipic Uchiha, mi-am dat eu ochii peste cap. Fără chef, m-am apropiat de patul lui pentru a-l trezi. Nu de alta, dar avea o maşină mai spaţioasă şi mai rapidă decât a mea – ca să nu mai spun că Hinata nu m-ar mai lăsa să conduc maşina mea nici când ar zbura porcii cu coada. Am întins mâinile să-l scutur bine, dar m-am oprit . Pe de-o parte, îmi amintisem ce căzătură luase ieri, şi că poate era încă furios pe mine, iar pe cealaltă, expresia lui mă uimise.

Nu mai era acea ciudată îndârjire, nici ură, nici ironie. Chipul îi era senin acum, deşi pe jumătate ascuns de faldurile pernei. Cu părul lui ciufulit mai tare decât niciodată, şi cu un zâmbet uşor schiţat pe buze, poate visa frumos. Chiar şi fără uriaşii lui ochi verzi deschişi, Sasuke era foarte chipeş, mi-am spus gânditoare. Într-un fel, nu era corect ca el să fie atât de superb. Era ca şi cum văduvise toate resursele de drăgălăşenie ale destinului, luându-le numai pentru el. Dar eu nu mă puteam visa ajunsă deja la şcoală, pentru că n-ar fi mers, aşa că am luat o gură mare de aer şi l-am apucat de umeri, scuturându-l cât puteam tare.

- Du-te naibii, Haruno, mormăi el plin de venin după câteva secunde bune, înfundându-şi capul în pernă. Vreau să dorm!
- Sasuke! Trezirea! l-am mai scuturat o dată, nerăbdătoare.

El nu răspunse deloc. Enervată, am oftat, încercând să-i trag pătura de pe el. Aşa îmi făcea mie mama când nu voiam să mă scol, şi mergea întotdeauna. Dar el o prinse brusc de un colţ, şi oricât am tras de celălalt, nu am reuşit să i-o smulg. Furioasă de-a binelea, mi-am adunat toate puterile şi am smuncit iarăşi de bucata de material, dar din nou, fără niciun rezultat.

- Sasuke… am gâfâit. Trebuie să mergem la şcoală!
- Nu-mi pasă, mormăi el. Eu nu merg!
- Ce? am exclamat eu.
- Mă doare capul. Şi mi-e somn al naibii! Aşa că, evaporează-te la iubita ta şcoală şi lasă-mă pe mine în pace!
- Lasă şi tu scuzele şi hai odată! am mârâit eu, înfuriată de-a binelea. Nu mă fă s-o chem pe Tsunade.
- Cheam-o, făcu el şi căscă încă o dată.

Îmi dădeam şi eu seama că dacă punea bot şi-şi folosea armele secrete – adică ochii, şi dacă mai spunea că îl doare capul, Tsunade mai că l-ar fi rugat să stea acasă. La naiba cu talentele lui manipulatoare! mi-am spus zgâlţâindu-l mai departe. Nu ştiu de ce, dar voiam să vină la şcoală. De ce să stea acasă? Nu era corect! Plus că Jeepul lui Kiba era stricat, iar Porsche-ul Hinatei trebuia să ajungă… prin urmare singura maşină valabilă era a lui.

- Eu nu am de gând să întârzii la şcoală din nou, doar din cauza ta! am mârâit.
Sasuke oftă, întorcându-se într-un sfârşit cu faţa spre mine.
- Ţi-a mai spus cineva cât de enervantă poţi să fii? mârâi el ridicându-se în şezut.
- Nu, am spus eu sarcastică. Dar de tenace, da, mi s-a spus.

El mă ignoră, nerăspunzând nimic în timp ce se dădea jos din pat. Se clătină uşor când ajunse cu picioarele pe podea, ducându-şi mâna la cap, dar apoi se redresă şi se duse la baie fără un cuvânt.

Se purta cam ciudat de aseară… chiar şi pentru Uchiha. Nu mai era sclipirea aceea jucăuşă în ochii lui când ne certam. Părea a fi ceva foarte serios, ca şi cum ar fi vrut din tot sufletul ca tot ce spunea să se împlinească, sau să mă rănească. Dar am scuturat din cap, luându-mi hainele pregătite de Hinata şi ieşind afară din cameră cu un pas rapid. Mă pregătisem pentru o aşteptare destul de lungă în faţa băii, destulă încât să mă facă până şi pe mine să urlu, dar Uchiha ieşi foarte repede, ceea ce mă uimi. Nu spuse un cuvânt, nu mă privi, ci doar zbură înapoi în camera lui. Ugh, care era problema lui?

Dar cum nu ar fi fost frumos să îmi pierd timpul pe interpretarea toanelor unui idiot, am intrat şi eu în baie, spălându-mă pe faţă şi pe dinţi cu viteza fulgerului. Apoi am tras pe mine hainele de la Hinata fără să mă uit în oglindă. Nu de alta, dar nu voiam să o iau razna, sfâşiindu-le jos de pe mine. După ce am hotărât că eram gata, am intrat în camera lui Sasuke pentru a-mi colecta rucsacul. Odaia era goală. Uchiha coborâse în salon, am presupus. Şi se pare că, odată şi-odată, am avut şi eu dreptate în legătură cu Sasuke. De obicei, era atât de spontan – enervant de spontan, pentru un idiot.

- Unde e Hinata? am întrebat eu statuia de gheaţă de pe canapea.
Nu-mi răspunse. Îşi propusese cumva să mă ignore? Dacă e pe-aşa, eu îmi propun să mă bag în seamă.
- Unde e Hinata? am repetat întrebarea puţin mai tare.

Sasuke tresări, întorcând spre mine o privire care mă sperie. Era aceeaşi cu care se uitase şi la blonda aceea, înfiorându-mă. Exista ceva mai rece decât gheaţa în acea expresie, o durere ciudat de interiorizată şi cristalizată în negrul fascinant al ochilor lui uriaşi. Şi iată-mă pe mine, cea mai înfocată anti-Uciha cunoscută vreodată, arzând de curiozitate în legătură cu ceea ce se întâmplase între el şi blonda aceea. Nu bănuiam a fi ceva frumos, judecând după expresia lui…

- Hinata? Da, Hinata… Hinata a spus că vine imediat, îşi drese el vocea, apoi se întoarse spre fereastră cu aceeaşi privire stranie.

Şi din fericire, avu dreptate, căci exact după ce termină propoziţia, Hinata si Kiba coborâră în salon. Apoi, tuspatru ne-am îndreptat nerăbdători spre bucătărie, unde dejunul fu luat în linişte. Desigur, o linişte întreruptă din loc în loc de Kiba, dar până şi el amuţi atunci când Sasuke îl fulgeră cu acea privirea îngheţată. Tsunade îl tot întreba dacă îl durea capul, dacă îşi ţinuse compresa pe funte în timpul nopţii, dacă îşi luase pastilele, întrebări la care Sasuke răspundea invariabil la fel.

Din nou, ce era cu el? m-am întrebat în timp ce Uchiha conducea Volvo-ul spre şcoală. Liniştea persistase şi în maşină, ceea ce era foarte neobişnuit. Poate mai mult decât neobişnuit, având în vedere că Hinata si Kiba erau prezenţi. Dar ei doi nu făceau decât să-l priveasca cu o expresie îngrijorată, urmărindu-i fiecare mişcare şi schimbare în fizionomie. Ok. Asta este suspicios, m-am gândit contrariată cercetându-i din colţişorul meu. Înseamnă că ei ştiau ce se întâmpla cu Sasuke. De ce naiba se purta atât de… deloc Sasuke. Ei bine, Hinata nu e prietena mea pe degeaba. Aflu eu când vom fi singure.

Oricum, cu şofatul nebun al lui Sasuke, am ajuns la şcoală cu vreo 15 minute înainte să se sune. Uchiha parcă dintr-o mişcare, smulse cheile din contact şi ieşi din maşină fără un cuvânt. La fel de nepoliticos, se pierdu în gaşca lui de idioţi imediat ce încuie maşina. În timp ce mergeam spre Engleză, cu Hinata alături, lumea se uita cam ciudat la mine. Şi nu mă miram – eu, Haruno Sakura, purtam blugi negri, lucioşi şi jachetă de piele. Şi părul lăsat pe umeri, să nu uităm.

Dar am încercat să îi ignor, cum o făceam şi înainte, dar din alte motive. Deşi era puţin – numai puţin – flatant să simt privirile acelea şocate, dar admirative asupra mea, ştiam că nu avea să dureze mult. Când am intrat în clasă, reacţia colegilor fu aceeaşi. Se holbau atât de tare, încât mă miram cum de nu le cădeau ochii din orbite. Le simţeam privirile găurindu-mă chiar şi atunci când m-am aşezat în banca din fundul clasei, înspre care era destul de greu să te uiţi. Desigur, eram roşie ca o sfeclă în timp ce Hinata chiţăi:

- Vezi, Sakura? Ce se întâmplă acum se cheamă efect a la Hinata!
- Atunci, nu-mi plac deloc efectele tale, m-am zgribulit eu scoţându-mi cărţile din ghiozdan.
- De ce? se miră ea. Nu vezi? Toţi se uită la tine. Captezi atenţia!
- Exact, am dat eu din cap, oripilată până şi de pronunţia cuvântului acela. Cel mai groaznic lucru care mi se poate întâmpla.
Hinata scutură din cap nedumerită.
- Sakura, nu am să te înţeleg niciodată, murmură ea exact atunci când uşa se deschise, lăsând-o pe doamna Kurenail să intre în clasă.

Până şi ea se holbă uimită la mine, înainte să înceapă lecţia. Chestia asta devenea mai mult decât enervantă, mi-am spus speriată. Ei bine, mă înşelasem. Era cu mult mai mult decât atât. Următoarele ore pe care le-am avut, holbatul, şoptitul, privirile se înteţeau ca o molimă. Mai aveam puţin şi explodam, fiind conştientă de fiecare mişcare pe care o făceam, fiecare greşeală. Şi erau destule. Mă împiedicam non-stop, înroşindu-mă ca o sfeclă la fiecare remarcă şoptită sau cu voce tare.

Iar acum, mai că îmi venea să îmi mănânc dulapul de fier bucată cu bucată, să dărâm şcoala cu un singur pumn, să urlu şi să iau de gât pe oricine vedeam în drum spre cantină. Iar asta mă uimi – de obicei, nu eram aşa de violentă, ci de felul meu, sunt chiar prea paşnică. Dar urma pauza de prânz, cea mai mare tortură pe care o puteam îndura… deci gândurile mele destructive erau foarte potrivite.

Eh, măcar Hinata era acolo. Într-un mod ciudat, nu eram supărată pe ea pentru ce păţeam acum. Eram furioasă pe mine însumi pentru că o lăsasem să îmi facă asta. Ca de obicei, era vina mea! Şi după asta mai urma şi Psihologia. Se poate ceva mai rău decât viaţa mea? m-am întrebat mânioasă, în timp ce-mi trânteam pe masa mea şi a Hinatei tava cu puţina mâncare pe care o luasem.

- Mai uşor, Sakura, făcu Hinata muşcând din hamburgerul ei. Ai să distrugi masa asta într-o zi dacă mai continui aşa.
- Şi bine-mi pare! am exclamat, furia şi ciuda crescând în intensitate când am simţit, din nou, toate privirile fixate asupra mea. Măcar au să mă lase în pace, poate!
- Cine să te lase în pace? ridică o sprânceană.
- Handicapaţii elevi ai acestei la fel de handicapate şcoli, am mârâit luând la întâmplare ceva din tavă şi muşcând cu ciudă.
- Lasă-mă să ghicesc, râse ea. Atenţie în exces?
- Şi încă cum, am murmurat pironindu-mi brusc ochii pe felia banală de pizza ce o apucasem.

Iar asta era fără motiv, căci brusc şi fără niciun avertisement, Sasuke îşi întorsese capul de la masa lui aglomerată şi „cool” spre mine. Îi simţeam privirea fixându-mă cu insistenţă, ceea ce îmi provocă alt atac de cord, cât şi alt atac de furie. Sasuke. Până şi Uchiha se holbează la mine şi nu mă lasă naibii în pace? Dar, ca şi cum îmi auzise gândurile, îşi retrase privirea. Am oftat uşurată, trăgând cu coada ochiului spre masa lui pentru a mă asigura că eram liberă cu adevărat.

Nu se mai uita la mine. De fapt, nu se uita la nimeni. Se uita în gol, cu blestemata aceea de privire care încă îmi dădea fiori, pe când vreo trei fete trăgeau de el pentru a-i capta atenţia. În jurul lui, băieţii îl priveau miraţi, contrariaţi, văzând că nu puteau scoate decât două-trei vorbe de la el, cât şi fetele ale cărui gânduri erau mai mult decât clare pe feţele lor: S-o fi despărţit de prietena lui… Totuşi, hello! eu sunt aici, dacă are nevoie de consolări!

Toţi observaseră că se purta ciudat, nu numai eu. Deci nu îmi imaginam lucruri. Era reconfortant să ştiu că nu aveam probleme mintale, mai ales că, după câte văzusem şi aflasem în ultimul timp, era foarte probabil…

Din perspectiva lui Sasuke

Amintirile îmi acaparaseră iarăşi mintea, şi simţeam durerea invadându-mă din nou o dată cu imaginile şi cuvintele proaspete ridicate acum din mormântul în care le îngropasem. Exclamaţiile ieftine, miorlăielile, pateticele încercări de a-mi atrage atenţia, nu erau mai mult decât un murmur fără sens în jurul meu.

Nu mă puteam desprinde de imaginea ei, a ce fusese, a ceea ce îmi ascunsese. Poate aş fi trecut cu vederea asta din iubire, acceptându-i scuzele patetice, dar după, să se ducă cu… Nici nu puteam gândi. Acum, când dragostea se stinsese aproape de tot, şi puteam gândi limpede, mă întrebam ce naiba găsisem aşa de atrăgător la ea, înafară de cum arăta. De ce o iubisem atât de mult, de ce un lucru atât de banal pusese capac la toate.

- Ohoho… îmi urlă Neji în ureche, atât de tare încât eram sigur că mă lăsase surd de o ureche. Uită-te puţin la Haruno!
În mod ciudat, dacă nimic nu o făcuse, numele aşa-zisei mele „soţii” îmi atrase atenţia.
- Ce? am întrebat, întorcându-mă spre el.
- Ha! exclamă el, întinzând mâna spre Sai. Hintani, plăteşte! Mi-a răspuns!
- Pariul naibii, mormăi acesta punând 15 dolari în palma lui.
- Deci… am ridicat eu o sprânceană. Ce e?
- Păi, serios acum, uită-te la Haruno. Eu tot mă uit, dar nu îmi vine să-mi cred ochilor. Parcă e altă persoană, e atât de… sexy!

Nu am răspuns, ci mi-am întors capul spre masa Hinatei şi a prietenei ei. Şi se pare că nu eram singurul… Jumătate din populaţia cantinei se holba la Sakura, şi le dădeam dreptate, săracii. Hinata, până la urmă, îi dăduse Sakurei prima varianta din acea paradă binecuvântată care îmi ţinuse gândurile departe, adică jacheta de piele şi jeanşii strâmţi. Trebuia să recunosc că arăta trăsnet.

Mda, motivul stării mele deprimante arăta foarte bine. Aş fi fost şi mai dispus la laude şi poate chiar la fantezii, dacă ea nu ar fi declanşat criza de identitate în care mă aflam. Dacă ea nu ar fi fost Haruno Sakura, dacă ea nu ar fi fost blestemata persoană ce îmi fusese băgată pe gât, dacă ea nu ar fi fost nechibzuita care exact poza aceea a trebuit să o pună… atunci, e o mică şansă să fi vrut să îmi folosesc farmecele şi pe ea.

- Mda, am răspuns observând privirea întrebătoare a lui Neji. Cine ar fi crezut că Sakura poate arăta atât de bine!
- Bine? pufni Ten-Ten plină de venin din dreapta mea.
- Arată ca o sperietoare de ciori, îşi dădu şi Misaki cu părerea.
- Tâmpita asta vrea doar să atragă atenţia, spuse cu un ton scârbit Aiuzawa.
- Patetic…
- Şi ce păr aiurit are!
- Plus că e roşie ca o sfeclă!

Tot felul de comentarii răutăcioase răsunau în jurul meu, dar care erau, în mod surprinzător, contrazise de ceilalţi băieţi. Eu nu am zis nimic, deşi mă mânca limba să le spun câteva snoabelor de lângă mine, mai ales lui Misaki sau Ten-Ten. Aveam eu o râcă pe ele, mai ales acum – poate din cauză că se ţineau de coada mea exagerat de mult. Oricum, toate fetele erau invidioase, ştiam asta. Voiam să spun că degeaba comentau, outfitul era perfect combinat şi îi stătea la fel de perfect lui Haruno, dar afirmaţia îmi putea fi luată în alt sens. Având în vedere că toată lumea ştia că o uram, nu ar fi dat bine dacă spuneam ce credeam cu adevărat. Oricum, eram conştient că părerea mea era decisivă.

- Sasuke! mă scutură Jessica, dar ochii ei îşi pierdură concentrarea când mi-am întors privirea spre ea. T-tu ce crezi?
Am oftat.
- Oricât urăsc să spun asta, fetelor, dar de arătat, Sakura arată bine. Păcat că tot o tocilară stupidă rămâne…

Băieţii mă priviră aprobator, dând din cap, pe când gaşca de fete nu era decât pe jumătate mulţumită. Dar nici că îmi păsa. M-am cufundat înapoi în starea aceea de statuie, fără a mai răspunde la nicio chemare. Ştiam că se mirau, dar în acele momente, nu aveam putere nici să mă prefac… Aşa că bucuria mea era uşor de înţeles când pauza de prânz se termină. Mi-am aruncat tava aproape neatinsă în container şi am zburat spre Psihologie fără să îl mai aştept pe Neji. Nu de alta, dar eu nu mă numesc Sasuke Uchiha dacă nu m-ar fi tocat la cap să îi spun motivul stării mele, şi nu aveam deloc chef de poveşti.

Şi în timp ce alergam pe scări, bucuriei mele de a scăpa de prezenţele enervante din jurul meu îi fură tăiate cu cruzime aripile, când mi-am amintit că aveam ora cu Haruno. Haruno, cea care era motivul pentru care echilibrul perfect în care trăiam înainte fusese răsturnat. Cred că în sfârşit o urăsc cum trebuie.

- Sasukeeeeeee!!! răcni Neji de la o distanţă destul de scurtă de mine, făcându-mă să tresar.

La naiba, am înjurat în sinea mea luând-o la viteza maximă pe scările rămase. Dacă mă prindea, nu mai rămânea nimic din mine… decât jacheta, poate. Spre norocul meu însă, Neji se împiedică exact în momentul în care eu deschideam uşa clasei şi dispăream înăuntru. Nici prin gând nu-mi trecea să mă duc să îl ajut. Mai bine şi-ar rupe gâtul, mama naibii de idiot, am mormăit în sinea mea, oprindu-mă brusc din fugă şi trântindu-mă gâfâind în locul meu.

- Unde te grăbeşti aşa? răsună vocea lui Haruno, batjocoritoare. Nu-mi spune că nu voiai să pierzi ora… că nu te cred oricum.
Am respirat încă o dată adânc, şi m-am întors spre ea cu cea mai acră expresie pe care am găsit-o.
- N-ai să mă vezi niciodată alergând nerăbdător spre Psihologie.
Totuşi, nu era imposibil, dacă nu ar fi făcut prostia aia şi ar fi arătat la fel de bine în fiecare zi…
- Atunci? ridică ea o sprânceană.
- Ce te interesează pe tine? i-am trântit-o, întorcându-i spatele ţâfnos.

Într-adevăr, ce o interesa pe ea? Îmi distrusese viaţa pe o perioadă nedeterminată şi se aştepta să vorbesc cu ea? Ei bine, putea să viseze înainte.
Însă brusc, uşa clasei se deschise şi Asumal apăru cu obişnuita lui mutră zâmbitoare, de pe care tare îmi mai doream să şterg rânjetul cu un pumn… urmat de Neji, care şchiopăta cu o mutră jalnică în spatele lui. În timp ce mergea pleoştit spre locul lui, îmi aruncă cea mai ucigătoare privire pe care o putu scoate.

De abea mă abţineam din râs.

Însă mutra domnului Asuma fu unul din factorii care opriră hohotele ce mă sugrumau. Se pare că nu mai era nevoie să îi şterg eu zâmbetul, am gândit uimit studiind faţa şocată a profesorului. Arăta de parcă văzuse o fantomă. Şi asta era uşor de înţeles, pentru că privirea lui era fixată pe Haruno. Săracul Asuma, am gândit ironic, cât de dezamăgitor poate fi ca cea mai model dintre elevele model să vină astfel la şcoală?

Dar el scutură energic în cap, şi spuse:
- B-bună clasă.
Şi ăsta fu doar începutul. Pe tot parcursul orei ne predă despre câtă importanţă aveau părinţii în viaţa unei persoane, dar în mod suprinzător, ochii îi treceau când de la mine, când la Haruno… Cu o expresie la fel de şocată.

Era mai mult decât bănuiam eu în spatele acestui şoc. Totuşi, nu-mi dădeam seama cu exactitate ce.
Şi pe când el predica, eu deja înnegrisem vreo 3 foi şi consumasem aproape 2 pixuri negre. Era atât de uşor să uit de toate, în timp ce mâzgâleam, în timp ce gândurile se încâlceau şi se descâlceau cu atâta repeziciune, încât nu aveau timp să mă chinuie. Când ora se termină, am zburat afară fără să arunc nicio privire spre Haruno.

În ritmul ăsta trecură şi Trigonometria, Fizica, Engleza… am luat un F la Fizică pentru că nu eram atent, eu fiind ocupat de mâzgâleală nu de teoriile profesoarei, şi pentru că „răspunsesem atât de impertinent faţă de o doamnă”. Doamnă pe naiba. Oricum, o notă mică era ceva foarte obişnuit pentru mine. Însă va trebui să fac ceva ca să îmi dea media cât să trec anul.

Mai multe fete se agăţaseră de mine prin pauze, dar nu am acceptat-o decât pe una, Mordrana. Avea un nume atât de ciudat, încât – minune – îl reţinusem. Era o brunetă focoasă cu ochi albaştri. Şi săruta bine. Din nou, îmi găseam linişte, satisfacţie în răzbunarea asta pe care o ştiam şi o recunoşteam ca fiind fără sens, în care orice fată o reprezenta pe ea
Hmm… am meditat în sinea mea, în timp ce mergeam spre ultima oră, Biologia. Oare era vreo fată în şcoală cu care să nu mă fi culcat?

Eram cât pe-aci să mă umflu în pene, când un gând îmi tăie aripile. Mda, era o fată. Haruno. Poate singura fată care îmi putea rezista.
Dar dacă nu m-ar fi urât, şi n-aş fi urât-o, ce s-ar fi întâmplat între noi?
- Hei, omule! mă salută un ratat.
- Sasuke! ce faci, tipule?
- Bună, Saskins, făcu Kiba trecând ca un fulger pe lângă mine, apoi o luă la fugă.
Am mârâit enervat, apoi am continuat cu zâmbitul şi datul din cap.
- Hei, Sasuke!
- Las’ ca-i să vezi tu, Sasu maică, chiţăi Neji pleoştit, trecând pe lângă mine încă şchiopătând.
- Salut, Sasuke, mieună Mordrana, apărută şi ea din senin în faţa mea.
- Oh, bună Mor-mordrana, i-am articulat eu numele cu greutate. Dar ca să repar gafa, am zâmbit.

Serios acum, părinţii ei de unde au luat numele ăsta ciudat? Au pescuit bileţele dintr-un lighean, poate. Pentru că nici un om normal nu şi-ar numi copilul aşa. Ea înţepeni, ochii ei albaştri metalici pierzându-şi concentrarea.

- Ştii, uitasem să te întreb, respiră ea. Faci ceva special în seara asta?
La naiba… azi aveam întâlnire cu Misaki.
- Da, din păcate, am mimat regretul. Dar mâine sunt disponibil…
- Oh, e bine atunci, spuse ea uşor dezamăgită, dar îşi reveni brusc când am tras-o spre mine, lipind-o cu spatele de perete.
Respiraţia Mordranei se acceleră.
- Perfect, am zâmbit apropiindu-mi faţa de a ei.
Voiam să mai spun ceva, dar ea deja îmi atacase buzele cu un sărut destul de neaşteptat. Ei bine, se vedea că era nouă în şcoală, m-am gândit în timp ce îi frământam buzele. Nu era obişnuită cu politica din liceul ăsta, şi mai ales, cu regulile mele. Mă rog, regula mea. Era numai una: Orice facem, nu este nimic serios. Desigur, regula asta fusese învăţată pe celelalte fete pe calea grea. Se pare că ea nu va fi mai diferită.

Mordrana gemu, trăgându-mă mai aproape.
- Domnule Uciha? Domnişoară Garcian? se auzi brusc o voce binecunoscută.
Mordrana tresări, dezlipindu-se din sărut. Eu am făcut la fel, dând drumul taliei ei şi pregătindu-mă pentru ce urma. Şi nu era tocmai bine, având în vedere că vorbeam de domnul director aici…
- Domnule Uchiha, tu te vei prezenta la biroul meu după ultima oră, dădu el verdictul cu o mutră încrâncenată. Iar dumneata, domnişoara Garcian, îmi vei da numărul de telefon al tatălui dumitale. Mă îndoiesc că îi va plăcea cu ce te ocupi tu în prima ta zi de şcoală…
Înfrântă, Mordrana scoase telefonul, o hârtie şi un pix şi scrise rapid un număr.
- Oh, haide, domnule Iruka! am făcut eu ironic, sprijinindu-mă într-o mână de perete. Iar să vin în biroul dumneavoastră? Serios, am făcut atât de multe vizite acolo încât am să vomit dacă mai văd camera aia.
- Vei face cum ţi s-a spus! chiţăi Iruka furios, exact în acelaşi timp cu soneria. Acum, mergeţi la ore!
Şi cu aceste cuvinte, ne eliberă de prezenţa lui sâcâitoare, după ce înşfăcase hârtia din mâna Mordranei.
- Îmi pare rău, am spus întorcându-mă spre tipa care mă băgase în belele. Lasă, nu te speria, că nu e chiar atât de dat dracului. Se dă mare. Deci, ne vedem mâine?
Ea încă mă privea cu ochii mari.
- D-dacă am să pot, spuse ea încet. Oricum, dacă află tata, mă îndoiesc…

Of, părinţii ăştia, mi-am spus enervat. Mulţumesc Doamne pentru ai mei. Însă până la urmă, am reuşit să o liniştesc şi am şi colectat numărul ei de telefon. De asemenea, am întârziat cu 10 minute la Biologie. Nici nu m-am mai deranjat să explic ce se întâmplase, ci m-am dus direct la locul meu, lângă Haruno. Ea nu îmi aruncă nici cea mai mică privire în timp ce trânteam o hârtie pe masă, şi începeam să mâzgâlesc ca un nebun.

Ceea ce şi eram, poate. Nebun după linişte, după singurătate. Făceam totul să nu mă mai gândesc la lucrurile ce tocilara de lângă mine le dezgropase… iar Mordrana, mâzgâlitul, totul era o distracţie. De data asta, poate resemnându-se, domnul profesor mă lăsă în pace. Nici nu mă mai uitasem dacă se holba la Haruno – eram sigur că o făcea. Şi degeaba încercă el să mă facă să dau atenţie orei, nu avea nicio şansă. De asemenea, faptul că Sakura mă ignora chiar atât de… bine, mă surprindea. Nici măcar o privire, o mişcare. Era total concentrată la tablă, ca şi cum eu nici măcar nu existam. Intrigat, am avut grijă ca sentimentul să fie reciproc. Însă, când clopoţelul sună, a trebuit să o aştept pentru a-i comunica faptul că trebuiau să mă aştepte cu toţii, puţin.

- Haruno? am spus în silă.
Ea nu răspunse.
- Lasă puţin ignoratul, e ceva important. Dacă nu ar fi fost, nu mai scoteam o vorbuliţă, crede-mă.
- Bine, oftă ea într-un târziu. Ce e?
- Am fost chemat la director, aşa că tu, Kiba si Hinata aşteptaţi-mă lângă maşină. Nu cred că va dura mult. Nu uita să le spui!
- La director? făcu ea. Din nou?
- Mda, am mormăit. Nu se învaţă niciodată că pedepsele lui nu merg pe mine.
Haruno mă privi ca pe un extraterestru.
- Ok, acum eu am un spectacol de susţinut, am rânjit în timp ce-mi luam geanta şi dispăream din clasă.
Iar mă scăpasem, şi vorbisem prea mult cu ea. Asta era una dintre probleme – în mod ciudat, întotdeauna mă scăpam în discuţiile cu ea.

Şi în timp ce urcam scările spre biroul lui Iruka, gândurile mă cuprindeau din nou. Nu era nimic care să mă distragă… Sakura, Hinata, fete sau mâzgâleală. Am oftat, grăbindu-mă pe treptele uzate. Acum, toate îmi aduceau aminte de perioada aceea din viaţa mea. Până şi scările, care erau aproape la fel ca cele din Alaska… Dar exact când tulburat, am vrut să intru în cabinetul domnului Iruka, spusele lui urlate care cred că se auzeau până şi în New York mă ţinură locului.

- Ce se întâmplă, Asuma? Cum se poate aşa ceva? Nu poţi să-l laşi pe ticălosul ăsta să ne-o strice pe Sakura. În niciun caz!
Hmm… Sună interesant, mi-am spus şi m-am ascuns lângă uşă, într-un colţ din care nu puteam fi văzut prin uşa de sticlă.
- Ştiu, domnule director… spuse Asuma umil.
- Ea este cel mai bun elev pe care îl avem! Nu o poţi lăsa să fie influenţată de Sasuke.
Stai puţin… Sakura? Influenţată de mine?! Dar ce-am făcut eu?
- Dar poate…
- Poate ce? Nu ai văzut cum s-a îmbrăcat azi? E clar vina lui. O atrage de partea lui, înspre prostii.

Ei credeau că e vina mea. Ce? am gândit furios. Dar nu eram deloc eu, era Hinata. Plus că era vorba doar de outfit, nu şi de caracter. Rămăsese la fel pe dinăuntru.
- Am să-i atrag atenţia Sakurei, spuse Asuma încovoiat în faţa izbucnirii de nervi a directorului. Dar domnule Iruka, mă îndoiesc că Sasuke ar putea vreodată să o cucerească pe Sakura, sau să o influenţeze. Ea este o fată cu capul pe umeri, şi imună la aşa-zisele farmece ale lui Sasuke.
Interesant punct de vedere… dar… Oare? m-am trezit întrebându-mă. Oare dacă aş vrea să o cuceresc pe Sakura, dacă aş vrea cu adevărat să o influenţez – ca să îl citez pe domnul Iruka – aş reuşi? Sau ura naturală dintre noi ar strica totul?

- Să sperăm că aşa este! aprobă Iruka energic.
- Oricum, mâine am spus că voi reconsidera schimbarea partenerilor. Dacă văd că acest parteneriat îi face rău Sakurei, chiar am să îi schimb.
- Perfect, răsună vocea directorului. Acum, gata, trebuie să sosească din clipă în clipă pacostea asta de Sasuke…

Mi-am dat ochii peste cap, dar am mai aşteptat vreo jumătate minut înainte să intru fără niciun avertisment.
- Oh, pentru numele lui Dumnezeu, Sasuke, de câte ori ţi-am spus să baţi la uşă? făcu Iruka exasperat.
- Bună şi dumneavoastră, am rânjit. Oricum, cred ca aţi spus asta exact de câte ori aţi spus şi „pentru numele lui Dumnezeu”.
Iruka oftă înfrânt.
- Nu vreau să pierd prea mult timp cu tine, Sasuke, mormăi el. Voiam doar să îţi spun că Mordrana este fiica celui mai mare donator de fonduri pentru această şcoală, domnul Garcian, un profesor excelent, cu multe premii şi diplome la activ. Nu cred că i-ar plăcea să afle ce activităţi extraşcolare ai tu şi fiica sa. De aceea, aş vrea să te ţii departe de ea. Înţeleg că este o fată frumoasă, dar te-aş ruga să te abţii.
- Asta e tot? am întrebat plictisit.
- Da…
- Atunci, la revedere domnule I.! am spus arborând o falsă veselie şi am ieşit din cabinetul lui înainte să se apuce de răcnit.
Asta-i culmea, m-am gândit înfuriat în timp ce fugeam pe trepte. Adică, ei cred că dacă aş vrea, n-aş avea-o şi pe Sakura în limbă după mine? Ei cred că o să-mi pese vre-oleacă de avertismentul ăsta în legătură cu Mordrana?

Atunci, nu mă cunosc deloc, săracii.

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 12:43

Iti multumesc ca mai anuntat, chiar nu trebuia sa ratez acest capitol
a fost lung chiar cum ai specificat, dea dreptul minunat
cred ca de acum incepe faza de seductia care o va face Sasuke
te pwp spor la idei in continoare

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 12:52

Super cap ! Multumesc de anunt ! ! Ce minuni mai face si Hinata , daca Sasuke a spus ca Sakura arata bine !Cine este Edward ? L-ai incurcat cu Sasuke ? Astept next si sa ma anunti !

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 13:36

Wow. A fost...Bestial capitolul asta :). Edward cred ca trebuie sa fie Sasuke,dar nu-i nici o problema daca l-ai incurcat. Sper sa aduci repejor Nextul! Spor la scris si te-am pupat!

Dana · Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 13:44

Buna ... Buna
Multumesc in primul rand de anunt
Un capitol dea dreptul lung,
totusi convorbirea dintre director si profesor a fost interesanta
Si separe ca Sasuke ia venit un plan maret, imi place incepand de acum incepe
cu adevart actiunea
te pwp spor la idei in continoare

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 14:35

Bunaa! :*:Multumesc de MP. Capitolul a fost genial! Sper sa nu-i desparta pe Sasuke si Sakura.. dupa ce ca ultimele faze mi s-au parut mai mult ca niste provocari pentru brunet. Sper sa se incinga atmosfera.. Am asa o banuiala ca "bobocul" asta incepe sa-si deschida petalele.
Altceva nimic. Spor la tastat.

I pup you!

Subiect: Re: Ce Inseamna Psihologie Lun 12 Aug 2013, 14:55

Hei

Mersi de anunt thank you

Capitolul a fost unul interesant, ca de obicei...si am vaga impresie ca Sasuke va incerca sa o cucereasca pe Sakura doar ca sa ii de-a peste nas lui Iruka si lui Asuma rolling on the floor

dar si daca ar fi asa...ma intreb, oare va reusi think

sau va ajunge el sa se indragosteasca de ea well? awesome right?

Sper sa vii repede cu next-ul pentru ca vreau sa aflu ce va face Sasuke in continuare...
Te-am kiss

~Sayonara~ a hug