Reflect din nou.

Subiect: Re: Reflect din nou. Dum 29 Dec 2013, 14:03

Ceea ce m-a inspirat să scriu această lucrare, sunt persoanele care sunt des criticate pentru orice. Cu toate că acele persoane nu au făcut nimic rău.
De asemenea persoanele care par să vadă că nu mai au speranţă şi recurg la sinucidere. Şi desigur un grup de oameni care nu vor să înţeleagă că procedează greşit.

În propriul sânge

O fiinţă a nimănui. Un suflet pierdut. O plăsmuire a unei minţi morboase. Renăştea în durere şi chin din cenuşa unui trecut lugubru. Un phoenix decăzut, un înger de foc negru. În lanţuri nevăzute, erau întemniţate singurele şanse. Instinctul nu putea nimeni să il ucidă, dar trist, avea să moară. Tăcut, sumbru, punctual. Cutreera în văi nefaste cu gândul mai iute ca lumina, a descoperi fântăna de unde izvorăşte nenorocirea. A găsit-o într-un final, lângă ea a picat, cu buzele-i tremurânde. Suspinuri animalice, născând răzvrătiri sentimentale dinamice. Plângea în hohote şi se lovea în cap. Trăgea de păr, să-l rupă. Voia atât de tare să dispară, nu îi plăcea chinul la care era supusă. Căci niciodată nu va înţelege greşeala pe care a făcut-o. Se ştie nevinovată, dar lumea e crudă. În neant a fost aruncată, să putrezească treptat. Şi sparge ce a mai rămas, din lucrurile bune. Cioburi mari şi ascuţite, lucind în genune. Îl ia pe cel mai cristalin şi-n vena de la gât îl înfige. Iar sângele se varsă, precum o cascadă măiastră. Pământul se preschimbă într-o baltă nevinovată. În sânge propriu se scaldă, un înger preschimbat în fată. Şi demon meşteşugărit, de un popor răzvrătit greşit.

Subiect: Re: Reflect din nou. Dum 29 Dec 2013, 19:43

Nu sunt sigura ce ai vrut sa faci aici, insa ti-a iesit foarte bine. Am trecut prin tot felul de stari ciudate si m-ai facut sa vizualizez intreg momentul in toata splendoarea lui, daca asta e cuvantul. Mi-a placut ideea pe care ai abordat-o, desi poate e putin cam macabra pentru tine. Asadar, mersi pentru anunt si astept cu nerabdare urmatoarele tale lucrari.

Am de când să postez mai des lucrări în engleză. Fiindcă mi-ar plăcea tare mult să scriu şi în această limba. Din păcate engleza mea scârţâie puţin, fiindcă nu prea am mai lucrat aşa de intens cum o făceam câţiva ani înainte.
Deci accept critică cu mare drag de la cei ce se pricep în domeniul acesta. Din păcate a trebuit să aşez aşa creaţia fiindcă este prea scurtă. ;A;

***

Alone in the dark, where the nocturnal creatures govern, you sing a dying song. Loathing not to open those eyes, you start complaining in sordino. By knowing no one will hear the painful sounds of your soul, you stop and listen to the forests whispers.
They become more pronounced, your ears can't hold anymore the terrifaing voices. You jerk out from the shelter scared, looking when right, when left, to see there is no escape from the entities.
Running în circle with no pause, the pain soon crosses your feet and with one blow of the wind, you fell down in the mud. Shivering, scared you know there is no hope. Your life is doomed to dance în the dark.

-:

Mi-a placut ideea pe care ai abordat-o si, desi mi-as fi dorit sa fie o lucrare mai lunga, sa spunem ca pentru moment sunt multumita. Cred ca textele care curpind in structura lor misterul ti se potrivesc cel mai bine, avand in vedere ca reusesti sa redai cititorului tot felul de senzatii de natura abstractului care sa accentueze atmosfera pe care o creezi. So then, astept urmatoarea lucrare. ^^

Nimic nu prea are sens aici. Sunt încă pe la început cu asta deci, Choco mersi că ai corectat ce am greşit. <3
Lucrarea asta e ceva mai diferită, dar parcă nu prea bine pusă la punct. Cu toate acestea reflectă ceva. :3

Words run through my head

All the people from outside laugh and have fun. The party is just at the beginning, but the birthday girl is showing no sign. Her mother looks wrathful. Hoping that the daughter she raised with love and precaution, will show up and not emberres her in front of the guests. But the girl escapes from this carnival of chaos, set up by that witch. And now she’s heading to her room, the only place that can be called sanctuary. With her heart beating like a bomb, with the knees on the cold hone, she’s creeping through the big hall. The sun burns her face with the bright rays, but that is not an obstacle. Her desire to know the meaning of the thoughts that lately crossed her mind is ablazed by that girl.
Standing in front of the door, the skein of saliva is hard to swallow. But she must enter the room, she must see that beautiful face. Her breath is getting heavy and the glow in her blue eyes won’t fade away. Once she stepped in, the other girl places her magical gaze upon her - green as the nature and deep as the ocean, those eyes seemed . The birthday girl feels drained of energy. Almost falling down on the floor. Her friend approach and with a tender gesture, she brushes the other girls cheek. Not knowing this feeling and being still confused, she kisses the one in front of her. Words start running through her mind like the waves of a restless ocean. Hoping that all of this has a meaning.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 20 Feb 2014, 17:35

Aievea

Mistuitor mi se revarsă în străfundul cel mai întunecat al minţii mele, amintirile care te încadrează într-un dans atât de lent şi totuşi, atât de ameţitor. Mă las purtată cu privirea de paşii tăi, încălţaţi în ritmuri repetate, care te poartă pe valurile unui ocean melancolic. Iar văpaia de căldură care păleşte odată cu apusul, mă face să-mi imaginez cum şed într-un fotoliu, împodobită în straie simple, atingând cu vărfurile degetelor nisipul auriu care pare să se afle într-o continuă scufundare în apa călâie şi spuma leneşe ,ce se izbeşte de stâncile din apropiere şi pielea-mi uscată. Mă umezeşte şi mă înmoaie, ca un strop să pic în ale tale palme şi să fiu ridicată la cer, din dragul pe care îl porţi pentru neantul albastru de deasupra muritorilor. Mă legăn şi mă preling printre unghiile tale scurte şi mă împrăştii pe pământul înverzit prin alocuri. Tu calci, iar eu suspin, dar într-un final aievea totul se derulează ca într-un film, ce are să se rupă la sfărşitul primului început. Să fiu cea care iţi sărută obrajii albi, genele lăsate odată cu pleoapele într-un cadru obscur, luminat slab de licuricii care asistă la acest prelung dor care se pare că din nou m-a cuprins în vis.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 20 Feb 2014, 18:26

Nu stiu cum, dar efectiv ma uitam la semnatura ta si citeam si iar iti priveam semnatura. Banuiesc ca ai avut aceasta idee vazand imagina sau poate nu, dar in orice caz, ti-a iesit ceva foarte frumos, a avut o puternica incarcatura sentimentala si ai redat intreg amalgamul de emotii intr-o maniera mai mult decat frumoasa. Mi-a placut la nebunie creatia aceasta, e printre preferatele mele. <3

Lucrarea o mai am postată pe alte două site-uri.

Daca maine nu te mai gasesc

Privea păduricea prin geamul cristalin, iar razele solare se jucau în părul ei buclat. Vântul bătea puternic, şuerând chiar prin lemnul casei, dar calmul naturii o mira şi o făcea să ofteze. Se întreba cum de el nu putea să fie precum adâncul unei mări, care netulburată trecea peste cea mai nebună furtură, sau trunchii copacilor care în pofida vântului haostic, nu se clătinau. Îi trecu fulgerător uchipul său aspru, nebărbierit, şi işi închisă ochii îndurerată. Îşi muşcă buza, căci lacrimile voiau să pice precum cascadele peste obraji roşii, să îi pătze gâtul şi bluza. Nu voia asta, nu voia ca părinţii ei să o vadă. Căsnicia ei era „perfectă”, işi repeta acest cuvânt în subconştient şi chiar în vise, dar realitatea învingea mereu iluzia. Suspină, înghiţindu-şi saliva adunată în gură, rapid ştearsă lacrimile care picaseră şi işi îmbrăţişă trupul căutând căldură, dar oare voia să fie singură? Voia să se cuprindă în felul acesta? Cel mai mult o durea că certurile se amplificau şi că el îi rezista. Se abţinea să o atingă atunci când simţea nevoia, apoi înjura şi blestema relaţia lor care se destrăma treptat. Îşi adusese aminte că într-o seară pusese paie pe foc, enervându-l...
Îşi lovi capul de geam, privind spre cărarea care se afunda în pădurice. Începu să reflecte intens asupra faptelor ei, dar continua să arunce vina pe bărbat. Inima o săgeta, voia să plângă mult şi bine, acum cât mai era singură. Uşa se deschisă, mama ei intră, iar ea imediat îi afişăun zâmbet fals femeii care îi dăduse viaţă. Se ridică de pe blatul geamului şi o îmbrăţişă pe femeia de cincizeci şi ceva de ani, o privi direct în ochi, dar işi ascunsă durerea. Însă mama ei ştia că din nou se certase cu şotul şi că se refugiase pentru a zecea oară la casa părintească. Îi trasă o privire uşor tristă, dar şi mustrătoare. Fata işi plecă privirea şi se îndepărtă de femeie, şoptindu-i că merge să se odihnească. Apusul se sfârşise şi era obosită.
Noaptea o legăna în braţele ei, visele o purtară spre un coşmar, ce o trezi din somn. Ceasul ticăia ora doisprezece, iar ea işi odihni chipul pe genunghii îndoiţi, privind luna atât de intens, parcă cerându-i ajutor. Îşi mută privirea pe cearşaful alb şi işi aminti de acea noapte specială, pentrecută cu el. Se lăsase purtată de ochii săi într-un bas, de braţele sale într-o lume mistică. Se simţise iubită, se simţise împlinită. Iar acum în obscuritate, singură işi dăduse seama cât suferă după atingerea sa, după iubirea pe care i-o oferea, realizând că o mare parte din vină o are şi ea. Îl neglijase şi îl lăsase să se îndepărteze de ea.
Începu să plângă, chipul îl avea îndesat în pernă, suspinând puternic. În ea ardea o dorinţă nebună de al vedea, nici nu îi venea să creadă că se refugiase la casa părintească. Aici nu avea să găsească alinare sufletească, el era remediul pentru această durere. Fusese mult prea oarbă, lăsase vorbele celor din jur să îi întunece judecata. Soţul ei nu era un om rău, bârfele şi cuvintele otrăvite reuşiseră într-un final să ardă legătura lor strânsă şi totuşi, gândi ea, nu era prea târziu, era doar o ceartă ca oricare alta. Puteau să reuşească, puteau să treacă peste, simţea asta. Şi işi pusese în gând ca a doua zi să meargă acasă şi să işi ceară iertare, să-l cuprindă în braţe şi să-l sărute apăsat pe buze, mărturisindu-i iubirea nespus de mare pe care i-o purta.

Dimineaţa se părea că era la fel de răcoroasă ca ziua de ieri. Părinţii ei o priveau din uşă şi îi făcură cu mâna, urându-i succes. Ea le zâmbi sincer şi urcă în maşină, pornind motorul şi mergând pe cărarea pe care o admirase de atâţia ani. Era cărarea lor acum, căci o străbătuseră împreună până când ajunseseră la lumină, dându-şi seama că fiecare relaţie are coborâşurile şi suişurile lor. Nu era niciodată prea târziu să reia traseul şi să găsească acel loc unde îl numeau „acasă”.
Era emoționată, nu știa ce reacție avea să aibă. Lipsise două zile și era sigură că avea să o certe și poate din nou să nu o îmbrățișeze. Însă aici era vina ei, îl enerva des, iar el încerca doar să nu o rănească, abţinându-se. O iubea şi ea pe el.
Înghiţi saliva adunată în gură şi deschisă uşa de la apartament nesigură. Intră, se descălţă şi ezită să pătrundă în bucătărie. Fumul de ţigară era înţepător, dar nu mai spusă nimic, nu o deranja aşa de tare, se obişnuise cu el. Privi drept şi hotărâtă făcu un pas apoi încă ună, iar după alergă, împiedicându-se suspinând şi plângând, căci cel pe care îl iubea zăcea întins pe podea, fără suflu. Cu puţinele puteri reuşi să se târască la el. Îl privi din cap până în picioare şi inima parcă i se opri în loc, respiraţia i se tăiă, încercă să işi revină şi într-un final îl cuprinsă în braţe plângând în hohote. Îl strigă pe nume, îl rugă să deschidă ochii, să le admire seninătatea. Îi părunci să vorbească, căci voia cu ardoare să-l facă să tacă, sărutându-l. Îi imploră inima săi bată, dar nici un răspuns nu sosi.
Bătu cu pumnul în podea şi prin suspune continuă să-l strige pe nume. Gâfâia şi gemea de durere, trupul îi amorţise peste al lui. Îl privea intens şi îl întreba cum murise, dacă işi curmase viaţa, dacă era nefericit alături de ea. Îşi pusă capul pe pieptul său puternic, închizând ochii şi rugându-se La Dumnezeu.

Apartamentul era plin de oameni: vecini, poliţie, medici, chiar şi părinţii ei. Se cuibărise la braţele tatălui ei şi privea cum trupul neînsufleţit al iubirii sale era dus afară, la salvare. Închisă ochii, odinindu-şi fruntea pe obrazul tatălui ei, dar imediat fu trezită de către unul dintre poliţişti care îi înmănă un bileţel. Îl deschisă, citind conţinutul: „Te iubesc, să nu te îndoieşti de asta. Regret că ţi-am făcut inima să plângă, Leyla. Timpul meu s-a scurs şi acum te voi aştepta la casa noastră din ceruri.” Biletul pică printre degetele ei subţiri pe jos, lacrimile renăscură furtunos din ochi şi picând în genunghi ţipă de durere, căci parcă sufletul îi sângera. Regreta că nu îndreptase lucrurile de la început şi a trebuit ca abia acum să realizeze ceea ce greşise. Era mult prea târziu. Cea de-a doua zi nu îl mai prinsese pe Jonathan.

O lucrare mai veche. Nu prea am mai postat pe aici de ceva vreme, am să încep să o mai fac. ^-^

Visătorul

O căuta de mai bine de treizeci de minute şi abia de o găsise pe acoperişul casei. Era aceea seară în care cerul urma să plângă, să îşi reverse stelele sclipitoare peste pământul îngiţit în negura nopţii. Ea ca întotdeauna se refugia în cel mai ascuns şi ferit loc de lume, chiar dacă toţi ceilalţi o puteau vedea de la geam. Însă era deja pierdută în lumea ei imaginară, bolta neagră o faşcina, iar Calea Lactee se vedea superb, nu putea rata un asemenea spetacol.
El se apropie încet de ea, zâmbetul de pe chipu-i fin îi făcură inima băiatului să tresară. Se aşeză lângă ea şi privi preţ de două secunde stelele apoi îşi mută ochii în direcţia ei. Pentru el această fiinţă pasionată de neant şi mister era mai presus decât constelaţiile nebănuite şi fantastice. Şi totuşi îl durea inima că tânăra dădea mai multă importanţă acestor lucruri decât lui, dar o iubea necontenic, însă nu o înţelegea.
Îl prinsă de umăr, strângând de materialul bluzei sale şi îi făcu semn cu degetul să privească cerul. Ploaia de stele începuse, lua amploare cu fiecare secundă, iar chipul ei devenea din ce în ce mai luminos. Se ridică în picioare strigă de fericire, se învârti de câteva ori până când se lăsă cu forţă pe trupul băiatului, ce o prinsă fără probleme. O privi cu nişte ochi nedumeriţi, dar calzi. Ea îi zâmbi şi îi cuprinsă obrajii în palme şi într-un final îi sărută buzele cu patos şi dorinţă. Băiatul o privi buimac, fiind fermecat de gestul ei atât de spontan.
— Ce ţi-ai dorit?
— Să fim mereu împreună.
— Dar suntem.
— Pentru eternitate. Fata se ridică şi continuă să privească cerul înstelat. Închisă ochii, înhalând aerul rece care cuprinsese cartierul. Nu ştii niciodată cum legăturile se destramă. Aceste cuvinte le şoptise mai mult parcă pentru ea, tânărul nu fu atent, dar îi zâmbi şi continuă să o admire de la o distanţă mică.

Lucrarea face parte dintr-un proiect de al meu intitulat: "smoke and hallucinations". (îl mai am postat şi pe un alt site)

   O vreme monotonă şi un aer ca de pucioasă pătrunde în plămânii celor prezenţi la biserică. Norii aspru pictaţi de un negru macabru, înghit treptat cerul albastru. Pământul uscat este călcat apăsat de durerea celor prezenţi. Locurile sunt uşor umplute, iar lacrimile încep să se reverse peste obrajii rumeni. Părinţii, apropiaţii, prietenii, iubitul sunt prezenţi, înlăcrimaţi, înjunghiaţi de chipu-i alb ca de fecioară. O căprioasă nimerită de o soartă atât de crudă, timpurie.
   O rază palidă de lumină pătrunde pentru ultima dată, iar ea priveşte dezgustată spre geamurile mari ale bisericii. Un râs zdravăn o cuprinde, lăsându-l să stranguleze fiecare nerv al mamei şi al tatei, cât şi al iubitului şi a celor prezenţi. Ochii lor precum nişte săgeţi de foc încearcă să o străpungă, să o facă să sângereze în agonie, să se simtă vinovată, rănită, îndurerată, însă nimic. Trecuseră două zile de la acel accident.
   Scoasă din buzunar o ţigară pe care şi-o implantă între buze. Luă bricheta şi o aprinsă, apoi trasă de ţigară afară ca să sufle fumul din suflet. Spera ca a ei să se înece în amărăciune, căci vina le aparţinea în totalitate. Neglijenţa lor a dus la un chin nefast celor două surori. Una doarme veşnic, iar cealălaltă îi ţine amintirea în inimă. Şi totuşi o amuză moartea Laylei. Voise să o protejeze şi să o prească din a se tăia, însă din neatenţie la prima întoarcere a trupului de a părăsi baia, a picat şi a dat cu capul de chiuvetă, căzând vlăguită şi fără suflare la pământ ca un bolovan.
   Din nou începu să rădă, timp în care trăgea din ţigară. Preotul îi făcu discret un semn să se liniştească, dar ea îi arătă degetul mijlociu şi aruncă pe jos rămăşiţele din minunatul drog, călcându-l, împrimându-l bine în parchetul lustruit. Mama ei tresări, înăbuşită de lacrimi îi şopti fetei să înceteze, dar vocea ei trecu pe lângă urechile adoleşcentei. Îşi întoarsă capul spre femeie şi o privi aspu şi superior, iar după se ridică de pe scaun, se îndreptă spre sicriul unde zăcea sora ei şi se pusă în genunchi, lăsându-şi palmele să-i atingă rochiţa albă a fetei. Nu suspină, nu reacţionă în nici un fel, ci doar asculta plânsetele venite din neantul slut unde se scufunda geamăna ei.

De ai sti tu, copila, cat de mult ador cum povestesti. La inceput eram putin invaluita in mister, ce e drept. Imi place ca este o poveste putin mai diferita si nu ceva happy, imbrcat in roz si fundite. Textul tau impreuna cu furtuna de afara ma linistesc. Ramain una din scriitoarele mele preferate kiss

God, scrii atâât de tare. Îmi place mult acest text, atmosfera macabră face emoțiile să fie și mai puternice. A fost primul text scris de tine pe care l-am citit (rușine de mine) și m-a determinat să mai scormonesc printre creații și să găsesc unele care mi-au mers direct la suflet. Ești un exemplu pentru mine, deși sunt convinsă că niciodată nu voi putea ajunge la acest nivel.
Congrats!

Lucrarea face parte dintr-un proiect de al meu intitulat: "smoke and hallucinations". (îl mai am postat şi pe un alt site)
Ţi-o dedic Anne Hargen.

   Indolenţa ce o purta precum o geacă pe el, îi făcea fete doar rău, iar ea îşi tot muşca pe interior obrazul. El stătea rezemat cu spatele de perete, în fund şi privea în gol, cu degetele-i lungi ca de pianist alinta sticla de Jack Daniels şi îşi mai ridica alenea ochii sticloşi spre fată. Acum erau aproape singuri, prin alte camere se mai aflau rămăşite de adoleşcenţi care încercau să-şi adune creierul de pe jos. Pe chipul ei se putea citi un dezgust devastator, însă nici dânsa nu era sfântă. Aproape că se lăsase purtată de valul viciilor. El în comparaţie cu a sa iubită recunoştea într-un mod aparte - prin corp, gesturi, mimică, mişcări...
   Fata îl înjură sacadat, parcă ne mai având aer în plămâni. Gâtul îi era uscat şi simţea nevoia de apă. El o privea îndelung şi deja prezenţa ei devenea cicălitoare, enervantă, morbidă. Muzica continua să se audă de la casetofonul din sufragerie, unde se aflau şi cei doi. Melodia nopţii îi cânta aşa de suv în urechi, traversându-i mintea şi apoi sufletul. Tânăra îşi scoasă lânţişorul pe care băiatul îi dăduse cadou de ziua ei şi îl aruncă la picioarele acestuia. Nu mai avea nevoie de acest obicet şi întorcându-se cu spatele la el, îşi căută cu privirea geanta prin mizeria care rămăsese în urma petrecerii.
   Tânărul se ridică cu greu, pe chip împrimându-i-se un zâmbet sardonic. Se simţea superior, iar ea doar o vietate inferioară, o "căprioară" ce nu poate să-şi depăşească principiile tâmpite. Cu paşi mari şi sângele clocotindu-i prin vene, scoasă un pistol de al tatălui său dintr-un sertar şi se îndreptă spre verandă, unde fata privea cerul înstelat.
   Îi auzise paşi, dar încercarea ei de a fi cât mai glacială nu îi reuşi. La vederea pistolului şi priviri sale ascuţite, buzele i se lipiră, apoi sângele explodă din ea precum o bombă, împrăştiindu-se peste tot, iar trupul ei pică în delir, la fel ca sufletul băiatului.
   - Nu mă subestima, jigodie!

Te iubesc iubesc iubesc iubesc in love

! Ești atât de drăguță!
Foarte tare textul, iar sfârșitul este wow. Sincer, nu știu de unde ai atâtea idei bune, mai ales că fiecare este specială în felul ei. Ai o descriere la care ar putea visa oricine, mai mult nu știu ce să zic.
În continuare îți doresc multă inspirație și timp pentru a scrie! *I know, sună nașpa, dar nu știu ce altceva aș putea spune :)*

Deocamdată am citit numai ultima postare, dar nu m-am putut abține să nu dau comentariu înainte să le citesc pe celelalte. Lucrarea ta chiar m-a făcut să mă bucur că am mai revenit la această secțiune, este pe gustul meu și m-a fascinat modul în care ai conturat ”lupul” și dominația lui, iar sfârșitul a fost pe măsură.
Precum ceilalți, aștept noi postări de la tine, însoțite de un mesaj privat, plspls. Spor la scris și multă inspirație, deși văd că nu duci deloc lipsă.

Am reusit si eu intr-un final sa reapar pe-aici. Ti-am citit ultimele creatii si am ramas placut surprinsa de ideile pe care le ai - bineinteles, mereu se intampla asta. Ultima chestie pe care ai scris-o a fost geniala, efectiv am ramas cu ochii atintiti asupra replicii tipului cateva momente, pana sa-mi dau seama ca ea a murit, iar el are un pistol in mana si peretii-s plini de sange. Cred ca e una din putinele lucrari de-ale tale in care isi fac simtita prezenta violenta si cruzimea. Dar si in domeniul asta vad ca te descurci foarte bine si sunt tare curioasa daca vei mai aborda astfel de subiecte. Acestea fiind spuse, succes in continuare. Pup. :*

Lucrarile fac parte dintr-un proiect de al meu intitulat: "smoke and hallucinations". (îl mai am postat şi pe un alt site)
Sugerez această melodie să fie ascultată cât timp citiţi - [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

•• ••

   Un un gând plin de remineşcienţe, o privire atât de intristată, un corp aproape inert zăcea atârnat parcă de un fir de viaţă care urma să se rupă pentru eternitate. Îl privea cu restul de la intrare, dar în ai săi ochii se putea contura sufletul său spart în mii de bucăţi, cioburi care îi înjunghiau inima. Sângele ii fugea nebun prin vene şi artere, iar acum parcă nici nu voia să creadă. Nu îi mai păsa, se năpusti asupra băiatului a cărui îngheieturi de la mâini sângerau haotic, îl luă în braţe, îi ridică capul spre al său şi începu să plângă. Ceilalţi se apropiară fiind în acelaşi timp nedumeriţi, dar şi îngrijoraţi. Se rugau cu voce tare să nu fie mort, dar băiatul părea să aibă ochii destul de şterşi.
   - Nu vă mai rugaţi, nu ştiţi nimic, nici măcar nu aţi încercat să pricepeţi ce se petrece aici! Tânărul se răsti cu o voce animalică spre prietenii săi. Nimeni se părea că nu pricepe, dar erau mult prea orbi să observe o dragoste atât de păcătoasă, pe care nici nu ar fi dori să o descopere şi să îi dea o şansă.
   Băiatul îi mângâie ceafa celui care îşi dăduse de ceva timp suflare şi îi mărturisi de faţă cu toţi cât de mult îl iubeşte şi cât de mult regretă că s-a luat după gura rea a lumii. Îl voia înapoi, voia să repare ce a stricat, dar era cu mult prea târziu, al său iubit era în braţele morţii. Îl privea intes şi încerca să-şi stăpânească emoţiile, tremurur şi ca un adio îi sărută buzele cu forţă, parcă vrând să-l resusciteze, însă basmele se adeveriseră a fi doar pură ficţiune...

•• ••

   Cipoti în gând şi lăsă muzica să o scufunde într-un ocean abisal.
   Familia o părăsise pe drumul vieţii, prieteni nu avea. Cu toţi o părăsiseră. Viaţa ei atârna pe un fir de speranţă care se destrămase. Acum era un copil pierdut într-o negureaţă deasă, profundă şi melancolică. Precum un film i se derulă totul în capi. Îşi văzu sora, mama, tatăl şi frăţiorul, apoi alte chipuri răsăriră dintr-o baie albă, chicotind persiflant, aruncând în a sa direcţie cuvinte acide, vorbe rele şi otrăvite. Se ghenui, dorea ca totul să se sfârşească. Însă nu îşi mai făcea prea multe griji, deja totul în jur se destrăma şi lumina o înghiţea.
   În baie lacrimi erau vărsate. Fata zăcea în cadă, înecată, iar sora ei încerca să se adune, să o scoată, dar era prea speriată. Îşi luă inima în dinţi, o scoasă la suprafaţă, dar adoleşcenta era moartă. Iar acum draga ei soră plângea amarul zilelor pierdute.

Am un mare gol in stomac acum. Imi si imaginez scena, toti adunati acolo, tensiunea din aer, amalgamul de sentimente si ghemul pe care tipul il simte acum in piept. A fost o lucrare cu un mesaj puternic, unul din acelea care merita printate pe un afis mare si postat intr-un loc public in asa fel incat toata lumea sa-l vada si sa mediteze asupra lui, sa vada cat de ipocrita, superficiala, falsa si rea e populatia acestui pamant.
Mi-a placut la nebunie ce-ai scris, alaturi de melodia pe care ne-ai recomandat-o, a fost o lectura mai mult decat neasteptata si totodata foarte frumoasa.
Pup.

A fost atât de frumos ceea ce am citit, emoționant dincolo de partea explicabilă.
Răutatea are consecințe dure, deși mulți par să omită acest lucru. Am o colegă care a fost continuu agresată verbal de către ceilalți și asta a dus numai la furie. Cu timpul situația s-a calmat și mi-am dat seama că ea este o persoană minunată.
Ai prezentat perfect posibilele urmări ale unui astfel de comportament, bravo ție.

Nu am titlul, pur si simplu scriu ceea ce simt si ceea ce imi trece prin cap, incerc sa imi revin dupa o perioada in care nu prea am mai scris.
Sper sa pot sa trec peste acest... blocaj, cred. Ca sa ma pot apuca cum trebuie de un fic, fiindca tot este vara si am timp acum.
Si da, nu am scris cu diacritice, deoarece mai am postata lucrarea pe un alt forum si acolo sunt niste probleme iar cu diacriticele (semnele/simbolurile in general)

* * * * *

Strofe agasante, in venin imbibate si voci afundate, usor pitigaiate, o treceau pe somnisoara Merkel precum valurile tumultoase ale unui ocean prins in miezul unei furtuni grozave. Poeziile in rima lor alerta, cu atata neglijenta rostite si cu infumurare aruncate in fata grupului de parinti, pur si simplu o enervau. Isi dusa stresata degetele mainii la frunte, masand zona indurerata. Gatul il avea uscat, se simtea din ce in ce mai slabita, de parca imbatranise in cateva ore. Crezuse ca aceasta „serbare” avea sa aduca zmbete pe buzele copiilor si desigur pe ale sale buze. Scopul fusese deteriorat inca de la primele clipe in care decoratiunile au fost agatate de tabla si lipite de geamuri. Privirile viitorilor adolescenti o uimeau. Putea spune cu precizie ca vedea calote mari de ghiata plutind prin nuantele albastre sau capruie ale irisilor elevilor.
Revenindu-si catusi de putinul, se scuza si iesi pe usa. Si asa deja totul luase sfarsit, acum parintii si copii se putea infructa din bunatatile asezate pe randul de banci unite. Iar domnisoara profesoara putea sa iasa din scoala si sa traga adanc in piept o bucata zdravana de aer curat. Dar curtea era destul de aglomerata, fiindca erau foarte multi copii, astfel ca fiind impinsa de nevoia de a se regasi intr-un loc mai linistit, se aventura in parculetul din apropiere. Natura erau singura care putea sa o mai calmeze, dar trecuse prin atatea incat ii venea greu sa mai creada ca are sa vada partea buna a lumii.
Chipuri angelice, dar aripi atat de intunecate. Zambete iluzorii, priviri desarte si atingeri nefaste. Lumea picura ca sangele unui criminal pe clepsidra timpului, ciclul raului repetandu-se la infinit atat de necrutator. Soarele, singura speranta a oamenilor, stralucea falacios peste vietile nemuritoare, arzand pana si cel mai infim vis al rasei umane.
Domnisoara Merkel se aseza pe o banca si cauta cu disperare pachetul de tigari. Mainile incepura ai tremura si broboane de transpiratie se prelingeau lin pe frunte in jos. Ochii parca incepusera sa-i lacrimeze, fiind atat de nesigura pe ceea ce face si cu putin efor scoasa o tigara, o vara rapid printre buze, aprinzand-o cu bricheta si tragand din ea adanc in plamani. Voia sa evadeze, dar stia ca aceasta era cea mai simpla calea de ati sapa groapa.

Heei. Mi-a placut lucrarea si modul in care ai transmis ideea. Desi n-a fost incarcata din punct de vedere sentimental, am putut simti iritarea domnisoarei Merkel la contactul cu copiii, dar si cu parintii acestora si nevoia de eliberare care parca o constrangea tot mai mult. O singura chestie am sa iti reprosez si anume ca lucrarea ta este plina de greselute si chiar e pacat intrucat tu scrii frumos si ai niste idei superbe. Asadar, pe viitor te rog sa iti corectezi textele, caci atunci cand vezi tot felul de erori, parca se estompeaza frumusetea lucrarii in sine.
Spor la scris, sunt sigura ca-i doar o perioada si ca va trece de la sine. Daca nu, atunci asculta niste melodii bune pt inspiratie si chinuie-te sa scrii ceva, chiar si fara sens, apoi restul se va rezolva de la sine.
Pup.

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 20 Sept 2014, 21:29

Nu am mai postat de mult timp în acest thread. Nu ştiu, am fost inspirată de melodia aceasta : [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link], pe care o recomand să o ascultaţi cât timp citiţi.

***

Îmi spuneai că dragostea este cel mai minunat sentiment pe care cineva îl poate trăi. La fel ca şi faptul că poate să te aducă pe cel mai înalt punct de unde poţi în orice moment să pici în disperare. Mi-o spuneai cu vocea ta aşa de suavă, răguşită, dar ce ascundea o profunzime cutremurătoare, ce îmi făcea coloana să se îndoaie. Să te las să mă mbrăţişezi şi să mă atingi cu degetele tale lungi, fine, pe întreg corpul. Dezmierdându-mă într-un fel atât de necunoscut fiinţei mele, ce tânjea cu ardoare şi patost după a ta respiraţie. Îmi plăcea la nebunie când se izbea de gâtul meu, iar în ureche parcă simţea cum îmi vibrează timpanul, atunci când îmi recitai gândurile tale cele mai ascunse. Oh! Pluteam deasupra unui nor, privind luminile unui oraş care nu voia nici sub asprimea unei porunci să se stingă, la fel ca iubirea mea, ce ardea necontenit şi sincer în al meu torace, dezlănţuind bătăile puternice ale unei inimi fragile. Era cu adevărat fragilă, iar în momentul în care tu ai spus că nu are să mai meargă, că nu înţelegi nimic din ceea ce se întâmplă, am clipit de câteva ori, fără a strânge de materialul cămăşii pe care o purtam. Ştiam într-un fel sau altul că vei spune asta cândva. Însă, iubitule, chiar tu îmi ziceai că pentru a iubi ai nevoie de timp, iar eu mereu ţi-am lăsat spaţiu pentru a te gândi şi a te dezlănţui. Îmi repetai că ai fost orb, că nu ai ştiut unde se va ajunge, dar tot ce ai făcut este să uiţi că niciodată nimic nu are să se rezolve plesnind din două degete. Iubirea necesită timp, un timp pe care nu de multe ori trebuie să-l consumăm de unii singuri, ci împreună. Dar te voi lăsa să pleci şi să insinui că m-ai părăsit, când de fapt nici nu ai încercat să ajungi la un sfârşit.

Subiect: Re: Reflect din nou. Lun 06 Oct 2014, 20:03

Jigoku a scris:: Dar te voi lăsa să pleci şi să insinui că m-ai părăsit, când de fapt nici nu ai încercat să ajungi la un sfârşit.

Cat de frumoasa este aceasta fraza! Denota o puritate a inimii atat de placuta, imi transmite tristete, dar si o resemnare nascuta din iubire. Ai exprimat iubirea intr-un fel atat de minunat. Iti impartisesc ideile, caci si pentru mine, iubirea, fie ea de orice fel, este a-i vrea binele celuilalt, indiferent de relatia dintre voi. Te felicit!
Oh, de cat timp nu am mai trecut pe aici! Chiar ma bucur ca am facut-o, caci mi-ai dat o stare buna si ai reusit sa-mi smulgi un zambet. Sper sa mai postezi curand! Pe curand, draga mea!

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 11 Oct 2014, 18:47

Oh, am lipsit atât de mult...
Mi-a fost dor de creațiile tale, nu am mai citit nimic de genul acesta pentru o bună bucată de timp. E inutil să îți spun că asta a fost o gură de aer proaspăt printre atâtea lucruri de făcut, textele tale chiar mă relaxează. Nu știu exact ce emoții mi-ai trezit de data sta, creația a fost complexă, cel puțin pentru amețita de mine.
Succes în continuare și îmi pare rău că nu am ajuns mai devreme!