Reflect din nou.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 15 Oct 2014, 14:30

Ceva scris pe moment (şi cam scurt...). Da, este în engleză. Da, vreau să scriu mai mult în engleză. Părerile şi criticile la acest gen de lucrări sunt cel mai bine venite. : )
________________________________

We are born as humble beings, with no thought of good or evil. We start as nothing, but as time passes by we gain knowledge, we gain strength and we begin to be more cautious of the things that we do. For some of us it may be hard, for others easy. Life is alwasy misleading, you can never know what path is right for you. Hope also sometimes is irrelevant and can be a bother to us, because we tend to cling to it. Deep down in our hearts we know that this will not help us in any way. Dreams, wishes, come in a various ways, in different moments of our fragile life. Friendship, love, health, strength are some of the few things we want so badly. It may seem that sometimes we kind of let ourselves in the hands of fear. It is because we are weak or it is because we don’t know what to do? In the end people must travel to seek the undiscovered secrets of this planet, also to rediscover their inner self.

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 17 Oct 2014, 18:05

Jigoku a scris:: We are born as humble beings, with no thought of good or evil.

That's the truth that we always ignore... It's so sad thinking of human nature of an evil form of life, but that's the price we must pay if we want our liberty. I really think that we always have to be humble, no matter how awsome we are. I love what you wrote, those lines made me contemplate on who I am and who I wanna be. Thank you!
Love you!

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 30 Oct 2014, 17:42

Hello! Am revenit să postez. Următoarea lucrare face parte dintr-un "proiect" cu titlul "solitudine" (care este postat pe un alt site). Mă gândeam ca unele lucrări să le pun şi aici. : ) De asemenea Danielle îți mulțumesc că treci pe aici și că citești. Apreciez! (sugerez să se asculte această melodie cât timp citiţi - [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link])

Şi binele îţi rânjeşte crud

Prima zi a trebuit să mori. Nu era timp să scapi. Totul se ruina, dar ceva în tine a tresăltat: inima, plămânii? Nu mai eşti de mult timp o copilă de trei ani, gata să sari din casă şi să explorezi nebănuitul. Priveşte cerul, este cenuşiu, plouă cu tăciune şi sânge. Pică, pică din ce în ce mai tare, te sperii, pleoapele ţi se măresc şi o iei din loc cu sufletul în gât. Oriunde te-ai duce eşti înconjurată de haos. Oamenii sunt schimbaţi, unii orbi, alţii muţi, iar alţii morţi. Simţi că te afunzi în smoală, în pământul mocirlos. Vrei să respiri normal, dar adrenalina îţi înveninează arborele vieţii. În genunchi cazi şi plângi spre cimentul plin de răni şi zgârieturi. Îţi admiri curioasă încheieturile, nu ai nimic. A doua zii ei au venit după tine, dar ai fost deşteaptă, te-ai ascuns în negura subsolului. Ai ascultat în tăcere ţipetele şi explozia cea mare. Cu dureri abdominale şi o rană despicat, te-ai tăvălit şi târât până la lumina de afară. Ai strigat şi te-ai înfuriat, în jur tot aruncai pietre şi rămăşiţe, sperând la o minune, sperând ca totul să se termine.

Trebuia să mori, dar nu s-a întâmplat, Rra destinul tău, dar tu l-ai înşelat.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 30 Oct 2014, 17:51

Salut!
Interesanta lucrare, frumoasa. Emana o durere profunda, dar oarecum mascata de final. Adrenalina se resimte cu fiecare rand, cu fiecare secventa. Imi place, bravo! De asemenea, potrivirea cu muzica ti-a iesit perfect. Coloana muzicala m-a ajutat sa intru in stare. dap !

Acestea sunt ultimele creaţii ale volumului (XD) "solitudine".

- judecata inimilor -

Şoaptele li se păreau acum poveşti străvechi. Atingerile doar religve putrezite şi afişate pe vitrine lucioase. Camera era doar o peşteră rece, cu un ecou ce răsuna din rărunchiul întunericului. Se minţeau, îşi tot repetau că este speranţa care încearcă să îi prindă de mână şi să le arate calea. Lacrimile s-a uscat, lăsând adâncituri pe obrajii cândva rumeni şi roşii. A fost iubire, a fost o scânteie, o văpaie luminoasă, o căldură sufocantă ,o bătaie de inimă zguduitoare. Pustiiţi şi lipsiţi de sentimente, stau la poli diferiţi. Locuinţa este tăcută, nici ploaia de afară nu se mai aude. Geamul este aburit de o căldură stinsă. Amândoi respiră uşuraţi, de parcă cea mai mare greutate le-a fost luată de pe suflet. Să se certe din nou, ei nu mai pot. Dar inimile parcă tot le tresaltă. Ar vrea să le smulgă, să le calce, să le îngroape adânc în ţărână... Oh, ce dezastru, ce singurătate! În oglindă se pot reflecta două inimi zdrobite, obosite de la judecată.

***

- strigătul dureri -

În cioburi, sângele se îmbibă. Tresaltă pământul, vântul bate, îndoaie gândul lucid al singurului om rămas în pustiul nedescris. Se zbate şi se roagă, să fie cruţat. Durerea persistă, o simte cum se mişcă pe sub a sa piele albă. Nu mai vrea, s-a săturat. Aşteaptă plângând sfârşitul. Şi strigă în crepuscul, dar totul este pustiu, doar greierii îl mai ascultă. Ar vrea să se desprindă de acest macabru tablou în care artistul şi-a aruncat mânia bolnavă asupra protagonistului. Ar vrea să scape şi să fugă, să lase grija şi suspinul în urmă. Dar doare, atât de tare şi ramuri de spin parcă-l sufocă. Gântul îl ustură, el tot tuşeşte roşu şi pică ca o piatră, inert pe solul uscat.

***

- luminiţe cosmice -

Candid coboară spre pământ o stea firavă, iar viaţa celui care priveşte să fie binecuvântată de speranţa pe care luminiţa o aduce. E noapte, e rece, e toamnă. Oraşul aglomerat, trecător şi sărat se unduie sub atingerea vântului puternic. Priviri sticloase, ochii înlăcrimaţi, ei merg în continuu, fără oprire. Doar el stă, de unul singur şi priveşte cerul negru, brăzdat de făşii de luminiţe, ce strălucesc mai frumos decât felinarele de pe Pământ. Un zâmbet i se iveşte, dar trist constată că nu are cu cine să împărtăşească acest moment frumos. Şi se lasă în voia inimii, cu paşi mărunţi spre un infinit de lumină cosmică se îndreaptă.

Două lucrări care făceau parte din acelaşi "volum" la care am renunţat. Avea la mijloc tema naturii. : )
***

Seminţe

Sămânţa, rodul unei iubire cosmice. Pică alene pe braţele mele uşor îndreptate spre solul cel sfânt. Şi lasă-mi lacrimile cele cristaline, din cer să se arunce spre trupul tău necopt, uşor uscat şi aspru. Să îţi dau viaţă, asta este tot ceea ce îmi doresc. Lasă-mă să te alint, cu frunze şi tulpini, cu fructe şi culori. Să îţi dezmierd candoarea angelică şi neatinsă de mâna cea neagră. Creşte şi te înalţă spre cer, spre porţile unui meleag pe care doar cu gândul adormit tu îl contempli.

Lăcuste

Spre orizont se întinde o mare de lăcuse. Şi vin spre noi, ca un blestem străvechi, gata să nimicească recolta măiastră. Se aude cerul cum spumegă în turbare, iar pământul care tremură atins brusc de picioare. Şi se închină toţi la haosul născut, căci e puternic, de ne opus. Privim cum totul în jur se ruinează, dar cu speranţa în gât, strigăm spre cerul întunecat, cu licări cât mai slabi, ce aduc o mică dezmierdare. Să curgă miere pe venin, căci mâine e o nouă zi. Nu s-a pierdut nici un bob, nici o sămânţă, ci doar un vis stins de adierea unui vânt tomnatic.

Sunt foarte frumoase aceste lucrari, draga mea, in special "Seminte". Este atat de incarcata afectiv, incat m-a facut sa zambesc larg, mi-a alinat inima. A doua este de asemenea foarte frumoasa, cu o usoara atingere filozofica, din punctul meu de vedere. Superbe... Te felicit!

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 02 Dec 2014, 23:00

Această lucrare face parte dintr-un nou proiect cu numele "căutarea".

‣ reîntoarcerea cocorului

Aerul inhalat îi usca gâtul, îi îngreuna pleoapele şi îi seca inima de putere. Ascuns într-un dojo uitat, privea fâşiile de lumină cum strâpung lemnul mâncat de timp şi carii. La marginea ochilor răsăreau adesea lacrimi sărate şi fierbinţi, care se prelingeau precum râuri aproape secate de secetosul anotimp. Nu mai ieşise din "grota" sa de mulţi ani, aştepta în tăcere o minune, o salvare care avea să-l scape de suferinţa ce îi curma carnea şi mintea. Noapte se trezea strigând şi plângând, fiind secerat de visele îmbibate în amintiri emoţionante şi frumoase. Deveneau singurele coşmaruri frumoase care-i alinau sterpul interior.
De afară se puteau auzi glasuri gingaşe şi cristaline. Copii erau singura alinare pe care o regăsea în lumea asta nebună. Şi-ar fi dorit să mai guste încă odată din această fructă divină, oferită de Zei cereşti. Oh şi din nou se ghemuise, aproape îmbrăţişat începu să suspine în sărbătoarea de afară. Nu voia decât alinare şi iubirea de mult uitată şi furată de cruda realitate. Legendele păreau acum doar simple poveşti de adormit copii, iar el aproape că le dădu-se drumul.
Un glas răsună în dojo. Părea scăldat în miere şi lapte, lucru cel făcu pe bărbat să tresară speriat, privind în direcţia de unde venea vocea. Ochii i se umeziră, iar inima parcă o luă din nou la galop la fel ca în tinereţe. În prag, la intrare un cocor privea atât de blajin spre el. Îşi scutură aripile şi cu ale sale picioare păşi spre omul necăjit, ce zăcea la pământ. Îl strigă "tată", apoi "prieteni" şi înconjurându-l cu aripile-i superbe vărăs o lacrimă pentru cel ce îl crescuse de când fusese un simplu pui. Bărbatul jeli sub ciocul său mare, încercând să articuleze toate gândurile pe care le avea, dar nu putea, era mult prea emoţionat să-l revadă din nou alături de el.
Nu îşi dorise niciodată longevitate, dacă singurul său prieten nu era alături de el să-i numere clipele de bucurie şi tristeţe.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 04 Dec 2014, 18:21

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] (must listen pentru prima lucrare)

‣ inima unui războinic

Semeţ se înalţă la orizont o trupă, o mulţime de bărbaţii a căror victorie le este înscripţionată pe frunte. Cu steaguri, călare şi armele în palme, se apropie de castel unde împăratul aştepată cu zâmbetul pe buze sosirea lor. Se aud strigăte şi bătăi din palme, cântece şi fanfare, e mare sărbătoare. Dar lăsând un trecut în urmă, pe front, odată cu sufletul inocent, de copil pierdut, un războinic la sosire vrea doar iubire şi cucerire asupra celei iubite, care îl aşteaptă cu braţele deschise. Nici o medalie sau titlul nu are să-l reprezinte. Căci nici unul dintre ei nu s-au cunoscut, au împărtăşit doar un front. Viaţa sa nu este în mâinile inamicului şi nici ale împăratului, ci în ale sale, în ale tinerei care i-a oferit alinare şi un loc pe care "casă" să-l numească. Inima unui războinic e pură, plină de speranţă, dar pătată adesea de negureaţa unui război crâncen.

****

‣ rosteşte-mi secretele inimii tale

Se îmbăta cu beatitudine, lăsându-şi trupul zvelt să se împrime pe acel scaun oval. Cu ochii închişi gusta fructul dulce al plăcerii depline, lăsând ochii iscoditori şi invidioşi ai celor din cameră să-l săgeteze cu venin. Era centrul lor, totul părea să se învârtă în jurul personalităţii sale impunătoare şi atât de misterioase. Exteriorul atât de migălos sculpatat, încât pe interior materia se descompunea, iar inima bătea în trepte mărunte şi rarefiate. Era doar o plăsmuire a unei concepţii otrăvite de o dorinţă carnală şi necugetată. Îl voia cu atâta ardoare. Îşi muşca buza de prea multe ori, deja o durea. El din când în când i mai contura cu ochii aceia azurii trupul ca de sidef. Dar ea prea bine ştia că el nu mai avea niciodată să o mai remarce din mulţime. Acum era ca restul, doar o siluetă vaporoasă în negura nopţii, ce doar uşor în strălucirea lunii se mai putea materializa. Îl ruga din priviri să-i mai şoptească încă odată secretele sufletului său. Toate acele emoţii care zăceau în inima sa întunecată. Era precum un demon căre îşi trăgea energia din cele mai ascunse gânduri şi năzuinţe. Ea îi căzuse de mult în plasă, dar avea o inimă pură. Dorea să-i aline durerea şi să-i lumineze cărarea, însă deja era mult prea târziu...

La mulţi ani tuturor! Sper să aveţi un an bun, plin de realizări.
Lucrările care urmează fac parte dintr-un nou "volum", mai exact au o temă comună şi sunt scurte, de aceea am să pun mai multe deodată.
Le mai am postate şi pe alte site-uri, în caz că poate dă cineva de ele.
---

Cuib de rândunele

Se pierd în stoluri, gânduri nefrământate. Cu inimi goale, pustiite, dar pline de tăciune. Pe chip, în ochi o negură se întrevede. E răul cu chip uman, se ascunde printre aripi deschise, gene lăsate şi lacrimi sărate. Şi poposeşte pe crenguţele uscate, în cuib holbându-se la semeni. O ură îl străbate, înverşunat se abate spre ei cu o furie monstroasă. Se devorează! Trist... în cuib de rândunele, se pierd glasuri frământate.

_____

Lector înfrunzit

Ceasul cântă ora nouă, soarele stă pe cer cu razele-i oripilante, spre geamul lectorului bate. Iar omul din rărunchi tresare, cearşaful alb îl doboară. Păşeşte iute pe pământ strigând în agonie. O durere îl străpunge, iar sufletul il distruge. Cu o mână la piept, ochii ieşiţi din orbite, lectorul scuibă cuvinte acide. Cu paşi mari, nehotărâţi caută un loc să stea, dar parcă suflarea îl lasă la greu. Cu degetele încearcă să pipăie masa, dar o plesneşte, o răstoarnă, foile o iau la goană. Pică în genunchi şi strigă cât mai tare "oferă-mi iertare", dar nimeni nu-l ascultă, încăperea e mută, iar el moare. Şi simte cum e înjunghiat de crengi, ramuri înverzite. Păleşte inima în el, dar naşte o livadă, ce înconjoară locuinţa uitată de timp şi viaţă.

Simţeam nevoia să postez ceva, să scriu ceva. Nu ştiu dacă are prea mult sens această lucrare. Mi-am împrăştiat imaginaţia.
_______________________________________

s t e r p şi c r u d

Din cer pica tăciune, iar soarele ce strălucea pierea treptat. Cu mâna ridicată, spre speranță doream a mă ridica. Cu el au pierit toate și din priviri falacioase pe mine m-a ademenit. Era un necunoscut, un om fără culoare, o umbră sau o pată pe o foaie goală. În urma s-a natura se cutremura, cu pași aprinși, arzând și grei, tăbăcia pielea moale a pământului, iar strigăte se auzeau din îndepărtare. Cu capul plecat, îl urmăream ca o stafie, o fătucă pierdută fără altă şansă. Eram a nimănui sau cel puţin asta îmi aminteam, căci trecutul era sobru pătat de cerneală. Adesea vedeam pe măsuţa din căsuţă câte o scrisoare, din răsputeri încercam să deşcifrez scrisul, căci în zadar, eşuam. Şi dintr-un colţ el răsărea cu zâmbetul pe chip, cu ochii înţepeniţi, privindu-mă atent, fiind prea îmbătat de a mea existenţă. Îmi dăduse un cămin, iubire... dar era sterp şi crud, iar eu plină de viaţă. Păream separaţi de o fereastră, două lumi atât de diferite şi totuşi ne atingeam, ne simţeam. Însă câteodată în noapte, mă întrebam ce rost are această nouă viaţă, când nu dai naştere la nimicm chiar dacă în schimb primeşti atâtea.

Salutare!
O.O De cand nu am mai trecut pe aici! SI cat ma bucur ca am ajuns sa-ti citesc lucrarile! Atat de pline de viata, de sentimente, imi bucura sufletul, tu o faci de fiecare data prin prisma talentului tau nemarginit.

This one is amazing!:

Toate sunt atat de frumoase, sa nu te opresti niciodata din ceea ce faci! Cine stie, poate in viitor, nepotii nostrii vor da bacalaureatul din textele tale. E visul oricarui scriitor...:))

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 06 Mar 2015, 14:48

Această lucrare i-o dedic lui Kymiko, căci mi-a insuflat această idee şi îi mulţumesc.
Recomand să ascultaţi acest cântec minunat (care de asemenea este a doua sursă pentru care am scris fragmentul) - [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

***

"De aici de sus, mă simt copleşită de aceste emoţii necunoscute, care ascunse s-au nutrit în al meu străfund întunecat. Şi precum licuricii au explodat în noapte senină, luminând chiar mai puternic decât stelele. În această lume nouă, mă simt mică, neputincioasă, dar oare sunt de fapt mai puternică şi mai sigură pe mine ca tot ceea ce mi se întinde în faţa ochilor? Căci privind mai îndelung văd cum apele tremură sub atingerea vântului şi cum norii traversează infinitul cerului. Cum lumea încă are temeri şi încearcă din puteri să se ferească de necunoscut. Iar eu, stau aici neclintită precum un falnic copac în vârful unei stânci, veghind peste tot ceea ce are viaţă. Nu plâng, nu mă îndoi , nu mă simt slabă. Să uit faptele abjecte ale celor ce îşi pierd cărarea, care pică în păcat şi rănesc fie conştienţi fie somnambuli, amorţiti de o vorbă ce le-a otrăvit raţiunea şi inimile. Să uit rănile şi zgârieturile pe carea fiarele agoniei, tristeţei şi neînţelegerii mi le-au provocat, căci acum m-am vindecat şi vreau să păşesc sigură pe mine pe aceste trepte luminate. Să alerg spre acel ceva care animă în mine aceste sentimente intrigante şi caste.

Să îmi deschid ochii, să îmi las inima să decidă ceea ce îmi doresc cu adevărat să fac, căci nimeni nu îmi stă în cale, nimeni nu îşi permite să mă încuie într-o cuşcă de metal.
Nu am aripi albe şi superbe, dar imaginaţia mă îndeamnă să visez şi să plutesc într-o lume nouă pe care încă nu o cunosc, dar pe care sunt tare nerăbdătoare să o întâlnesc.
Doar un pas mai am şi voi fii liberă, cine mă ţine? cine mă obligă? Nimeni!"

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 06 Mar 2015, 18:42

Monologul acesta este una dintre cele mai frumoase creatii ale tale, draga mea! Este expresia scrisa a unei inimi ce se pregateste sa-si ia zborul in lume. O inima curajoasa, care tremura de emotie si reuseste sa o faca resimtita in inimile celorlalti. Pe a mea ai incantat-o.
Iti multumesc mult de anunt. Te-am pupat!

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 06 Mar 2015, 20:41

Nu pot sa cred cat de bine m-ai descris.
Nu am cuvinte...creatia ta este absolut minunata, iar prin cateva cuvinte ai reusit sa-mi creezi o stare de fericire, motivandu-ma in acelasi timp.
Iti multumesc mult pemtru dedicatie si ma bucur ca ti-am fost de ajutor!^^

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 07 Apr 2015, 17:21

A Ş T E R N U T U R I N E G R E

Îmi aştept scăparea. Să vină călare, galopând în zare, să despice cu sabia în două orizontul cel mare. Să se stingă lumânările, să pice ceara, glasurile să amuţească şi din scriu să mă ridic, să păşesc agale, alături de a mea salvare. Mi-o tot imaginez, aici în obscuritate, în miros puternic de tămâie, de chibrituri arse. Cu un chip palid, alb, lăptos, palme fine, trup zvelt şi mieros. Să se prelingă asupra-mi fără ruşinare, să mă atingă fără remuşcare. Să îmi sărute buzele uscate, vineţii şi să-mi ofere eternitate. Să o simt până în vene, să mă alinte cu vorbe alene, să nu ne grăbim noaptea încă e tânără şi chiar şi aşa se pare că nu mai am putere în picioare. Paralizat să fiu, dar din priviri să zăresc, infimul destin ce mi s-a ales, de câtre o forţă atât de divină, umilă, dar fără pic de respect. Un om ca mine, să zacă în tăcere, pierdut pe un drum ce nu îmi aparţine. Acum sicriul culcuş îmi este, iar ea, mireasa-mi diafană să îmi cuprindă degetele între ale ei, cu grijă să mă ridice şi să fugim în lume, undeva departe, unde doar în inimă am nutrit că vom fi.
Dar zac şi mor şi nu mă mişc, aceleaşi suspine şi plânsete se aud în ecouri măiestre, navălind ca o răscoală. Mă biruie pe interior, îmi seceră dorinţa, mă chinuie de zor şi mă lasă pustiit. Să parcurg aceiaşi cărare, pietruită, întunecată spre un etern solitar. Aş vrea să plâng, dar nu am putere, aş vrea să strig, dar nu am încredere. Realitatea a dat dovadă încă odată de cinism. E atât de cruntă şi crudă. Să mă îngroape în pământ, să verse ţărâna cea de veci, să mă înlănţuie de-a dreptul şi să-mi râdă în faţă. Să mă jicnească, să mă scuipe, să mă uite... Biserica e liniştită, din surdină un glas se face auzit. Aş vrea să ştiu, aş vrea cu ardoare să fie cineva deasupra, acolo, pentru mine. Să nu mă lase să mor aşa, să se roage pentru mine. Căci aşternuturile negre mă cuprind, mă înfăşoară, mă ard, mă omoară.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 07 Apr 2015, 21:16

Au fost niște rânduri pline de emoție. Creația ta mă face de fiecare dată să zâmbesc, indiferent de cum mă simt în acel moment. Îți mulțumesc că m-ai făcut să zâmbesc. ^^

Dă-mi drumul şi nu îţi mai aminti de mine. Lasă materia să se dezintegreze, amintirile să se evapore, iar a mea fiinţă să se topească în negura nopţii. Şi chiar dacă te simţi pierdut, nu îmi mai căuta steaupa pe cer, căci înaintea mea sunt mii, iar tu mereu ai fost aşa, niciodată nu vei găsi calea care trebuie. Ţi-am tot spus că acea cărare este presărată de obstacole, iar tu ai tot dat din cap negativ, zâmbind nesigur în sinea ta. Voiai să mă asiguri că împreună vom străbate chiar şi mările, dar la jumătatea drumului ai renunţat. Ai întors capul şi ai închis ochii, iar după puţin timp ai revenit mai vesel ca oricând. Dar acum totul o să fie altfel, te asigur. De aceea scumpul meu uită-mă, nu îşi mai lăsa inima pradă unei ispite înşelătoare, căci eu am fost reală, dar tu ai fost ireal de translucent... Dă-mi drumul şi pleacă, pleacă departe, ascundete în lumea ta imaginară. Acolo unde vei renunţa şi te vei ridica, ca din nou să laşi totul baltă şi să reiei ciclul infinit de suferinţă.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 25 Aug 2015, 16:02

Hello there. Nu îmi vine să cred că nu am mai trecut pe aici, de fapt nu îmi vine să cred cum am putut uita de nişte creaţii atât de frumoase. Mi-am făcut timp şi am citit mai multe din compunerile tale, şi bineînţeles am rămas plăcut surprinsă. Îmi place că găseşti inspiraţie în absolut tot, iar prin compunerile tale, fie ele scurte sau mai lungi, inspiri întotdeauna un sentiment plăcut. Ai un mod de a scrie foarte profund, observi ceva special chiar şi în cele mai mici, mărunte lucruri. Ador descrierea pe care o foloseşti, ador cum înţelegi sentimentele, ador cum transpui tot ce o fiinţă umană este capabilă să simtă în câteva rânduri. Aşternuturi negre este, sincer, una din lucrările mele preferate, căci a fost un monolog foarte profund; aceeaşi părere o am şi despre Rosteşte-mi secretele inimii tale. Acestea două mi-au atras în special atenţia, însă absolut tot ce scrii este genial, îmi face o plăcere nemaipomenită să citesc ce scrii. De asemenea, îmi place cum creaţiile tale mă pun pe gânduri, acestea fiind interpretabile, ceea ce este un lucru foarte interesant atunci când citeşti o lucrare. Abia aştept să mai postezi, chiar dacă ultima ta lucrare a fost din mai, eu sper să treci pe aici din nou şi să ne încânţi cu alte lucrări. *hugs&kisses*

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 25 Aug 2015, 18:23

Elina cei drept am mneglijat puţin locul acesta, dar nu am încetat să ştiu. Voi mai aduce lucrări scurte. Şi chiar îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, într-unal scopul acestui thread a fost să invoce emoţie, sentimente şi să-i facă pe cei care citesc să reflecte din nou asupra lucrurilor din jur. Nu ştiu eu cât la sută am reuşit să fac asta, pentru că de multe ori poate nici nu am scris cu înverşunare. Oricum mulţumesc! *hug*

** De curând m-am apucat de un "volum" ca să-i spun aşa, cu numele de "Buze roşii, sânge negru" unde voi prezenta foarte multe femei destul de ciudate, sinistre, cu gânduri necurate în mare parte. Acest proiect îl am postat pe un site şi vreau să împărtăşesc ce am scris până acum cu voi de aici. Lucrările sunt scurte şi nu au legătură între ele (doar unele, gen cum sunt Scrisoare I si II).
Sugerez în caz că citeşte cineva, să ascultaţi această melodie frumoasă, dark de la Nox Arcana, pentru a amplifica atmosfera creată în texte -- [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

***

Scrisoarea I

"Dragul meu Jonathan, a sosit toamna, iar frunzele pică lin pe sol, murind odată cu visele pierdute ale verii, cu nopţile pline de fast, râs şi dans. Aş da orice să te revăd, dar spre nefericirea mea sunt prinsă într-o situaţie neplăcută. Te-ai gândit vreodată oare cum este să fii închis într-un loc, fără ca măcar să cunoşti motivul? Sau să fi acuzat pentru ceva, ce ştii sigur că nu ai comis? Oh, Jonathan! Dorul mă sugrumă, nici nu îţi poţi închipui cât de mult îmi doresc să îţi revăd faţa, ochii strălucitori, visători, plini de pasiune. Vreau să resimt pe piele atingerile tale fine, ferme, pline de dorinţă. Câteodată te văd parcă stând la geamul camerei mele, privind luna, fredonând o melodie veche pe care nici acum nu o pot înţelege şi de fiecare dată picioarele parcă îmi cedează, iar văzul îmi este împăienjenit, visarea cuprinzându-mă. Promit, promit că voi scăpa din locul acesta nenorocit şi voi veni spre tine, căci distanţa nu ne poate ţine despărţiţi, cum nici eternitatea. Să fim împreună, să dăinuim alături unul de celălalt, să ne găsim locul şi să uităm de realitate. Aştept cu nerăbdare un răspuns, dar ştiu că nu vei trimite nimic înapoi, de aceea doresc să rabzi un pic, căci nu va fi mult până când te voi întâmpina cu braţele deschise"

Scrisoarea II

"Nimic nu îmi putea opri lacrimile, sau bătăile puternice ale inimii sau nebunia care mă cuprinsese. A trebuit Jonathan, a trebuit. Nenorocita ţi-a sucit minţile, te-a înstrăinat. Atunci când am ajuns, am întrebat de tine, cu toate că localnicii mă iscodeau cu ale lor priviri, nu mi-am pierdut speranţa. Însă într-un final s-a năruit... visul, dorinţele şi ultima fărâmă din mine. Zâmbetul ei blajin şi vesel cu care m-a întâmpinat în casa, în casa noastră, pur şi simplu dezgustător, m-a distrus. Jonathan nu te credeam în stare de aşa ceva, niciodată nu mi-am putut înghipui că vei deveni un depravat şi că vei avea vreun gând frivol de a te tăvăli în aşternuturi cu o, o fetişcană ca asta. Oh, scumpul meu Jonathan a trebuit să-i sfăşii gâtul, să-i simt sângele cum ţâşneşte peste tot, pătând încăperea. A fost satisfăcător, am scăpat de o pacoste, doar tu mai rămâneai. Şi spre bucuria mea, şocul din privirea ta căprue, cândva atât de tandră, sinceră şi loailă, mi-a întărit şi mai mult principiile, răzbunarea. Ai fost un înger pentru mine, o lumină care mă ghida spre realitate, însă acum sunt sleită să dansez etern cu umbrele şi să gust sângele amar al sufletelor moarte. Jonathan am fost şi voi rămâne mereu întunericul tău."

Zorii Zilei

Noaptea ne învăluia pe amândoi, tată, iar stelele plângeau cum niciodată nu o mai făcuseră. În obscuritate, chipul tău palid, îngălbenit, prindea un contur difuz, lumânarea fiind singura care ne arăta calea prin beznă. Mi-am odihnit mâna peste a ta, rece şi uscăţivă, privindu-te în continuu, gândindu-mă la tot ceea ce se întâmplase. Mi-am muşcat buza de jos, ascultând în tăcere respiraţia ta secădată, greoaie şi aproape inexistentă. Era timpul să pun capăt la această nenorocire şi să te trimit în Iad, acolo unde îţi era locul de veci. Te voiam schingiuit, pedepsit pentru toate relele pe care mi le-ai provocat. Bogăţia noastră era doar o minciună, iubirea pentru mama, fiinţa care a dat viaţă la doi copii, printre care şi eu, la fel, doar un alt plan de al tău bine gândit. Ai pus mâna pe toţi banii, pe toate moşiile, pe moştenirile lăsate în urmă de bunici soţiei tale devotate, iar pe noi, copii tăi, bucăţi din tine, ne-ai părăsit.
- Tată, a sosit timpul să pleci.
M-am ridicat din loc, privirea ta disperată, dar obosită mă căuta. Nu am cutezat să mă opresc, era singura cale prin care puteam să-mi curm suferinţa, deja era mult prea târziu. Tu erai bătrân, eu tânără, cu un viitor strălucitor. Mă săturasem să-ţi port de grijă, nu meritai nimic. Erai doar o altă umbră infimă care umbla pământul. Fără să ezit am turnat praful în ceai, amestecând rapid şi suflând, apoi cu paşi mărunţi, savurând macabrul tablou de familiei, te-am ajutat să te ridici în capul oaselor şi te-am lăsat să guşti amărăciunea vieţii mele, ce avea în curând să te secere şi să te arunce în puţ. Zorii zilei întrezărindu-se printre perdele, iar pentru prima oară, după mulţi ani un zâmbet mi-a înflorit pe chip.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 25 Aug 2015, 18:41

Hello there. M-am bucurat tare mult când am primit mesajul tău şi am văzut că era de la acest topic. Îmi place foarte, foarte mult acest nou proiect! Mi se pare super interesant. Mi-au plăcut toate aceste scurte lucrări, m-au captivat complet. Partea în care a spus că gustă din amărăciunea vieţii sale mi s-a părut absolut genială. De asemenea, melodia chiar a creat o atmosferă aparte şi s-a potrivit perfect cu ceea ce ai scris; a fost sinistru şi misterios. A fost foarte interesant cum s-au legat primele două, cât de direct a fost totul, o scurtă poveste pe cinste. Abia aştept să mai postezi, chiar simt un entuziasm pentru acest nou proiect al tău. Mult spor la scris în continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 12 Sept 2015, 14:12

BAU.

Băi, deci chiar nu mă așteptam să mă țin de cuvânt când am zis că sigur trec pe aici până începe anul școlar. Mai sunt doar doua zile pana atunci. lough

Se pune, nu?
Așa cum ți-am spus, am citit de foarte mult timp creațiile tale, dar lipsa de timp, alegerea cuvintelor potrivite (care nu îți vor descrie pe deplin toată munca) și mai ales să dau vot la toate scrierile minunate ( totuși, mai sunt încă vreo câteva pagini la care n-am făcut asta, tbh) mi-a luat ceva timp. Din câte am văzut la profilul tău ai și un forum creat de tine și chiar am trecut și pe acolo. Câte descrieri +18, băi, $can\'t see !!!$ Totuși, nu pot spune că nu mi-au plăcut. =)))))))))) Tot ce scrii tu îmi place. Mă întreb ce s-a întâmplat cu proiectele tale, spre exemplu cu Penitusque in tentatione. Am observat că ai deschis multe proiecte, dar nu ne-ai spus dacă sunt finalizate ori ba.
Ceea ce pot afirma din toate puterile este că ai cele mai frumoase si interesante titluri pe care le-am citit(mi-au plăcut în mod special cele în română și latină) și cel mai elegant și rafinant stil cu putință. Dă-o naibii de stomatologie, dă la Litere, băi! Oh, wait. Tu ești cu mult peste ăia. :)))))) Din tot ceea ce am citit până acum, mi-au plăcut foarte ultimele creații, cele de la pagina 33. Lăcuste-le mi-au placut in mod special fiindca au avut o rimă foarte bună. De asemenea, cum ai descris portretele de la lucrarile Inima unui războinic și Rostește-mi secretele inimii tale a fost incredibil. Ești o combinație între Eminescu, Mircea Eliade și Papadat-Bengescu. Și să nu uit de minunatele tale gusturi în materie de muzică. woaaaa

De asemenea, ai reflectat la niște subiecte profunde, spre exemplu sinuciderea. Poate unii nu o văd ca o treabă foarte serioasă, mai ales că mulți dintre noi am văzut milioane de filme cu personaje care se sinucid sau am citit ficuri și cărți în care protagoniștii sfârșesc în felul ăsta și a început să ni se pară plictisitor sau chiar normal acest gest, dar eu cunosc persoane care au ales calea asta și a fost foarte dureros pentru toată lumea, mai ales pentru familia persoanei. Îmi plac subiectele la care reflectezi, căci multe dintre ele sunt chiar foarte serioase. Însă, iubesc toate creațiile tale super romantice și care o sensibilitate unică. Spune-mi iubire, Dacă mâine nu te mai găsesc, Cum stai cu demonii?, Scufundă amintirea, Take me to the edge of pleasure, Hear them cry, Glas de înger, Don't save it all for one moment (God, ce titlu genial), I want to..., Balet în amurg, etc. sunt niște creații care m-au impresionat profund din punct de vedere al semnificației. Când am citit prozele tale, am observat câteva propoziții care rimau între ele ceea ce înseamnă că tu nu te poți dedica unei singure modalități literarare prin care să te exprimi ceea ce îmi place foarte mult. Nu te închini doar poeziei sau doar prozei, ci le combini, uneori de nici tu nu stii cum să numești ceea ce ai făcut și spui nu cred că are sens ce am scris aici, doar simțeam nevoia sa scriu și deseori chiar au sens acele creații. La unele nici nu le-ai dat titlu. =)))))))
Ca să închei cu o concluzie care va fi la fel de banală și neinteresantă ca tot restul comentariului, pot spune că fiecare creație pe are am citit-o mi-a făcut ziua respectivă mai bună. Chiar sunt foarte bucuroasă că există oamenii cu un asemenea talent și nu sunt chiar o generație de distruși și o țară de cretinii cum ne consideră toată Europa sau chiar românii noștri.
Te pup și te rog să mă anunți când pui următoarea creație.

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 18 Sept 2015, 00:05

Salut! ^^
In primul rand, imi cer scuze ca nu am ajuns mai devreme cu un comentariu.
Apoi, imi plac foarte tare cele doua scrisori. Sunt atat de incarcate emotional, incat le dai crezare. Stii, m-am tot gandit... Ai putea sa le dezvolti si sa alcatuiesti un mic volum, separat de cel pe care deja l-ai mentionat. Ca un fel de carte, dar mai mica... Gandeste-te, ar putea iesi ceva superb.
Lucrarea "Zorii zilei", recunosc, m-a impresionat din punct de vedere emotional. Desi se bazeaza pe aceeasi tema a mortii si, de ce nu, a crimei, ca cele doua scrisori, are un aer mai macabru. Recunosc, primele doua texte (scrisorile) sunt mai pe gustul meu, dar cea de-a treia a avut asupra mea un impact mai puternic.
Nu stiu daca ai inteles ceva din ce am zis, dar ca sa fac un rezumat: BRAVO! Ti-au iesit genial.
*hug*

A trecut mult timp de când nu am mai postat pe aici. Dar eu mereu scriu, însă lucrările mi le postez pe alt site. Mi-am zis să mai aduc şi pe aici creaţiile ce le-am "făurit".
Cu siguranţă se vor găsi geşeluţe, fiindcă nu prea am avut timp să corectez, dacă nu se găsesc, atunci este bine. : ))

Din nimic mă nasc

          Mă zbat în nimic şi în nimic explodez. Particulele se împrăştie şi fiinţa mea se naşte. Ca un Big Bang haotic, luminos, presărat de stele şi gaze multicolore. Mă înalţ spre un vid întunecat şi pustiit de atingerea unei iubiri. Pulsează, tânjeşte după a mea apariţie.
          Încet de tot eu mă apropii, iar braţele mi le deschid, ele se ramifică în vene şi artere, sângele ţâşneşte. Stropesc nemărginitul, el tot mă cheamă şi realizez că e doar începutul unei dimineţi de primăvară, care renaşte din cenunşa nopţii apuse cu câteva ore în urmă.
          Din negura trecutului răsare o idee, un concept fără hotare. Se destinde, se expansionează şi îmi smulge inima din piept. Ea bate şi tot bate, iar lacrimile mi se scurg, îmi înţeapă ochii. Jelesc, mă zbat şi tot în nimic cad. Mă doare, mă ustură, mă străpunge hăul. Ca un şarpe imaginile îmi străpung pielea şi halucinaţiile încep a dansa în faţa formei mele pricăjite şi translucide.
          Eu sunt nimicul şi dau viaţă imposibilului, prin imaginaţie, prin pasiune, prin artă, prin scris... Prin sudoarea care o vărs când toate oasele mi se sfărâmpă, când impactul este izbitor şi necruţător. Când lumea mă goneşte şi mă reneagă. Un prost stric, un anvagardit, o siluetă a celor trecuţi în nefiinţă, ce au făcut pact cu muza supremă a unei idile luciferice, cu trup ispititor şi lăptos, a cărpui chip angelic era blurat de masca promisiunilor şi viselor spulberate.
          Eu caut ceea ce nu există, magia, divinitatea şi adesea mă ucid ca un nou început să gonească pe paginile pătate de cerneală, iscălite de cuvinte criptate şi simbolice.
          Eu sunt omul, creaţia nimicului, acelui nemărginit pe care nu îl pot cuprinde cu braţele, dar la care năzuiesc şi tind cu fiecare respiraţie a mea. trupul îmi e una cu pământul, sufletul una cu Universului.

Are un aer diferit aceasta lucrare. E o tema care imi umple inima. Imi inchipui ca a umplut-o si pe a ta. Ontologia poate fi abordata in multe feluri. Cred, doar cred ca abordarea ta este una oarecum telurica, reusesti sa transpui in simturi ceea ce omul primeste de obicei pe calea spiritului, am putea sa-i zicem si intuitie sau "al treilea ochi", cum ii spun unii. Ai sculptat frumos ib cuvinte, m-a patruns si m-a cucerit ce ai scris. Keep on with this!
*hug*^^