Salut! Am deschis un nou fic care sper să vă placă.
Primul capitol este dedicat întregii mele familii, dar şi prietenilor mei de pe forum :)
____________________________________


        Priveam cerul înstelat şi la mirificele stele. La cât de armonios se îmbină acele micuţe obiecte cu întreg universul. Sunt doar nişte pete de culoare pe o pânză neagră. Priveam la formele ce acestea formau. Priveam la cât de mare poate fi cosmosul. Totul mă fascina. Vroiam să ating acele luminiţe cu propriile mele mâini. Să le simt. Să cred că pot zbura şi că sunt invincibil. Că pot conduce lumea. Visam cu ochii deschişi.

        Pipăi faianţa rece şi încet cobor de pe canapeaua crem de marmură. Paşii mi se aud în întreaga casă. Liniştea mortuală domnea în această seară mirifică. Numai eu şi zgomotul greierilor maeştrii. Oftez lung. Nimeni lângă mine să mă poată alina, să-mi spună vorbe dulci şi să mă prefacă intr-al ei împărat. Nimeni care să mă îngrijească şi să mă vegheze seara de cumplitele lucruri ce se pot întâmpla la o oră ca aceasta.

        Fac un pas mărunt şi dezgustat de viaţa pe care o duc, mă aşez culcat pe patul moale. Ating uşor mătasea fină şi o strâng într-ale mele mâini. Privesc în gol şi nimic ce m-ar putea face mai vesel nu-mi surâde. Gândurile-mi zboară la râsetele copiilor de odinioară printre care eram şi eu. La cât de fericiţi şi fără responsabilităţi eram. La cât de simplă era viaţa de copil. Dar maturizarea mea a venit repede. Războaiele nu încetează şi cu cât mai greu se termină unul, cu atât mai repede vine altul. Cruzimea de care dăm dovadă in aceste lupte este de nemăsurat. Luptăm din dragoste, pentru viaţă sau doar pentru că suntem obligaţi.

        În uşa maronie, din lemn, cineva cunoscut bate. Îi spun pe un ton ridicat să intre, dar abia o face. Cu o voce tremurândă şi alarmată îmi comunică nişte lucruri. Împăratul ar vrea să mă vadă. Îmi închid ochii şi-mi frec faţa cu mâinile aspre. Nici de odihnă nu pot avea parte după o bătălie mult prea grea. Mă ridic cu o durere de spate insuportabilă şi cu o privire ucigătoare îi spun acelui neştiutor să meargă înainte.

        Cobor scările făcând zgomot. Mintea-mi e prea în ceaţă ca să mă pot concentra la atceva în-afară de propria mea viaţă. Vreau o schimbare. O nouă şansă la iubire. La ceva deosebit lângă mine. La un viitor. Firele negre de păr îmi alunecau blând pe chipul alb ca spuma laptelui. Ochii-mi erau fără acea strălucire specială de demult, iar buzele uscate se mişcau într-un oarecare dans al cuvintelor fără de sunet.

        Praful de pe pământ îmi intra printre degetele picioarelor făcându-mă să mă simt una cu natura. Să cred că pot face orice. Umbrele copacilor mă fereau de frumuseţea nemărginită a lunii. Regina Nopţii făcea ca ura serii să devină iubire. O transforma în plăcere şi alinare. În mângâiere şi linişte. Era o adevărată zeiţă a nopţii.

__________________________________________________

Aştept comm şi like bree :))
O zi/ seară bună!

Hei.
Vaai :X Cat de frumos ai scris, ce descriere, ce poveste se anunta .. :> <3 Imi place ideea asta, cu imparati si razboaie, ca pe vremuri. :x Deja iti iubesc ficul si abia astept urmatorul capitol :X
Doar un mic aspect care ma deranjeza (D) Capitole mai lungi bree :P
spor la scris si la idei!^^ Anunta-ma cand aduci nextul

Hey!
Când am citit titlul am știut că îmi va plăcea și conținutul. L-ai ales atât de bine (titlul) încât nici nu știu ... m-ai fermecat, m-ai nici nu știu. În fine, capitolul mi s-a părut genial, puțin trist și scurt :-w, dar genial. Ai ales „războiul” lucru care mă încât căci, nu am mai citit un fic cu o asemenea temă.
Nu ai menționat numele lui, deși am o vagă bănuială, așa cum crede că are toată lumea, că este vorba de Sasuke și sper să nu ne faci vreo surpriză și să nu fie el. Altă chestie care îmi place este că scri din perspectiva lui nu a ei pentru că marea moritate scriu din perspectiva Sakurei (ca și mine de altfel :”>), deci presimt că o să fie un fic superb.
Sper că mă poți anunța când postei nextul :o3. Spor la scris.

        - Priveşte acest tărâm ! E uriaş . Are cei mai puternici şi mai antrenaţi soldaţi , are o strategie de neegalat , munţi şi văi cât vezi cu ochiul liber şi totuşi ... Nu e de ajuns . Vreau mai mult . Vreau să mă simt regele tuturor , nu numai a acestor sclavi buni de nimic . Vreau să conduc lumea cu orice preţ . Vreau să adun aurul cu mâna din izvoare şi să mă-mbăt cu deliciosul vin , să trăiesc viaţa lângă o frumoasă fată . Toate aceste lucruri se pot îndeplini doar dacă vei cuceri acest stat . Doar el are toate lucrurile pe care eu le vreau . Fă-l să fie al meu !

        Mă priveşte încruntat . Îşi dorea cu ardoare acest pământ bogat . Desigur , va fi o mare onoare să-l cuceresc pentru el . Pentru regele meu . Stătea şi privea natura încolţită de întuneric . Respira des şi foarte adânc . De furie îşi strângea degetele într-un pumn ce ar putea omorî un om . Vroia să încep acum . Să fie totul deja terminat . Dar nimic nu e atât de uşor precum pare . Strategia trebuie terminată , iar soldaţii trebuiesc pregătiţi . Îngrijorat şi foarte sigur , îi răspund .

        - Dar regele meu , noi avem o alianţă cu acest popor . Ne este stat clientelar şi nu ne putem permite un război cu el .

        - Nu-mi pasă ! Doar printr-un singur loc putem să mergem pe celălalt continent . Chiar şi dacă e să ne pierdem trupele , vreau ca acest teritoriu să fie al meu . Numai al meu !

        Fac o plecăciune , răspunzându- i cu un simplu " desigur" foarte încet. Înaintez spre ieşire gândindu- mă la ziua de mâine , la ce va urma să fac chiar dacă nu este bine , dar sunt oprit de cineva . Doi ochi albaştrii mă priveau atent şi cu interes . Îmi zâmbeşte cald şi mă întreabă dacă ne putem întâlni mai târziu . Îi imit gestul şi-i mângâi chipul fin cu o uşoară atingere a mâinii . Simt că sunt o jucărie pentru ea . Că nu sunt decât un alt bărbat ce-i trece prin pat . Aşa a fost mereu . Minciuna domină în relaţia noastră , dar ne înţelegem de multe ori doar din priviri . Îi ating buzele rozalii şi moi , răspunzându-i la întrebare .

        Avansez şi-o las în urmă . O las să se gândească , să facă aceleaşi lucruri pe care eu le făceam în urmă cu câţiva ani . Pe-atunci , eram doar un copil mic şi neştiutor al cărei inimi nu ştia ce face , crezând în toate lucrurile care mai de care mai ciudate . Paşii mi se aud în această seară pe drumul oraşului . Nimeni afară , nimeni care să petreacă . Doar linişte . Umbra mi se contopeşte cu cea a teilor înalţi , eu fiind absorbit de frumuseţea unei asemenea nopţi .

        Stau la marginea bălţii , privindu-mă în apă ca la o altă persoană . Vedeam două cărbune obosite şi plecate, cu cearcăne şi mai mereu privind în gol , buzele uscate necesitau o altă pereche care să le facă ca înainte. Să se joace cu ele şi să facă din acestea ce era odată . Fiecare fir de păr negru ca pana corbului ce-mi atingea chipul, îmi dădea fiori. Clipesc rare ori, expresia feţei fiind neschimbată.

        Ziua de mâine va fi grea, foarte grea. Nu ştiu cum să mă organizez. Mintea-mi stă doar la viaţa mea proprie, dar am să fac un efor, am să aleg cei mai buni dintre cei buni. Luptătorii mei trebuiesc anunţaţi înainte de a ucide cu sânge rece un stat . Iubesc această meserie. Iubesc că sunt un comandant. Am autoritate, respect şi nimeni nu îndoieşte de înţelepciunea mea. Sunt ca un adevărat împărat şi, în acelaşi timp, un bun camarad de spadă. Nu mulţi îmi sunt prieteni, iar cei mai mulţi au pierit apărându-mă pe mine. M-au salvat de prea multe ori. Le mulţumesc din suflet.

        Îmi continui drumul. Ochi-mi sunt aţintiţi înainte. Priveam în gol şi totodată mă gândeam la cel mai bun plan posibil, făcut în reprezeală. Studiam cerul, ce pare să-mi fie un ajutor în următoarea bătălie. Nu simţeam nimic. Nu aveam acea stare de bucurie că mă voi lupta din nou cu atât de mult suflet. Nimic. Doar o îmţepătură scurtă îşi face veacul, iar aceasta din urmă era doar un spasm.

        Mă opresc şi fac stânga. Dau o bucată de material la o parte şi intru într-o casă imensă şi cel mai probabil goală. Strig numele unui soldat. Nu vine şi mă face să mă simt jignit. Mai strig de încă de două ori, nimic. Ridic din umeri, crezând că acesta este plecat şi dau să ies din încăpere. O voce groasă se aude, având ecou. Mă întorc rapid şi îl văd. Îi văd zâmbetul satisfăcut şi ştiu acum de ce nu a venit la timp. Nebunul!

        Îl înştiinţez despre noul război. Asculta cu atenţie, fiind interesant de fiecare cuvinţel al meu. Se juca cu fiecare fir de păr ca razele soarelui, încercând parcă să-l aranjeze într-un mod numai al lui. Îmi termin discursul, acesta acceptând numaidecât. Îl rog frumos să îi anunţe şi pe ceilalţi, dar mult prea adormit, omit faptul că mâine vor trebui să fie gata. Îmi iau noapte bună de la el, plecând spre casă. În urma mea, o foarte frumoasă brunetă se aşează într-ale lui braţe, pierzându-se în ochii săi albaştii ca cerul şi cu mişcări blânde, îi mângăie pielea. Se juca cu părul său şi cu buzele lui. Erau cu adevărat îndrăgostiţi.

        Mintea-mi zboară la ce va urma. La această noapte. Am o întâlnire, pentru Dumnezeu! Este timpul să petrec o ultimă noapte de adrenalină. Fug. Fug spre femeia ce-mi va îndeplini o dorinţă pământească. Şmecherimea îmi revine, iar cu paşi mai domoli, intru în propria-mi casă. Mă uit de jur împrejur şi nimic. Hoaţa! Mă aşteaptă în dormitor. Gâfâi şi parcă n-aş mai avea aer destul ca să respir. Chicoteşte. Râsul i-l aud de aici. Sui treptele din marmură şi, inspirând adănc, înaintez spre frumoasa mea domniţă.

        Era întinsă pe pat, şi doar o mică părticică de mătase îi mai acoperea corpul. Capul era susţinut de firava mână stângă, care o lăsa pe cealaltă să se distreze cu subţirile firicele de aur . Două puncte albastre de pe chipul ei fin mă priveau. În ele se putea observa disperarea cu care mă vroia. Îşi muşcă buza inferioară, se ridică în fund şi-mi face semn să mă aproprii. O ascult. Ca teleghidat înaintez şi, luând-o de mijloc, buzele noastre se unesc. O aşez pe aşternut. Îi sărut gâtul, mergând mai jos. Îi ating nebun piciorul drept în timp ce îi dădeam bluza la o parte, încetul cu încetul. Inimile ne băteau cu putere. Respiram greoi, savurând fiecare mişcare. Doar luna ne mai putea vedea acum şi doar aerul ne mai despărţea.

___________________________
Aş fi vrut să scriu mai mult... dar n-am avut prea mult timp la dispoziţie :3
Sper să vă placă :3

Heii. Scuze că am întârziat. Mi-a plăcut mult acest capitol. A fost "magic". Îmi place cum ai dezvoltat ideea şi mă întreb ce se va mai întâmpla. Descrierea e foarte, foarte frumoasă. De acord cu Ema, ideea seamănă cu cea din "Spartacus"... nu ştiu dacă l-ai văzut sau nu, dar oricum..., sper să dezvolţi ideea şi mai mult şi întâmplările să nu se desfăşoare exact ca în serial.
Succes în continuare cu scrisul!

Anna! Ce e Sasuke asa de afemeiat?
Dai bataie cred ca numai asta face.
Abia astept next-ul.
PS.Ti-am dat un +
Anunta-ma cand puinext

Am adus nextuuul, pentru că am dat teză la history şi am luat 10 la geogra şi puteam să mai iau încă unul la franca, dar nu mai avea loc . Sper să vă placă ce am pregătit :3 Altă melodie mai bună n-am găsit, deci sper oricum să fie pe placul vostru.


        Priveam câmpul de luptă. Zeci de oameni mi se înclinau fără suflare la picioare ca la un adevărat împărat. Nimeni nu mişca, totul era pustiu. Numai eu. Mă simt ciudat, ca şi când aş fi pierdut ceva de preţ, pe cineva drag, dar nimeni nu-mi era cunoscut. Toţi erau cu faţa într-o parte şi cu ochii deschişi. Dârele şi bălţile de sănge făceau ca acest deznobământ să fie fatal pentru mii de oameni şi să retrăiesc acele clipe îngrozitoare. Fac un pas şi rătăcit, încerc să găsesc ceva, dar nu ştiu cu exactitate ce. Fug ca un nebun printre toţi aceşti necunoscuţi. Cu greu, o persoană se ridică în genunchi. Mă uit cum îşi scoate o săgeată din umăr. Un strigăt de durere se aude de aici.

        Cu ochii mari, înaintez spre acea fiinţă.Inima îmi tresaltă şi parcă aş fi zburat către un abis al fericii.Zâmbesc şi-mi continui drumul. Respir greu şi simt cum aerul nu e de ajuns. Mă simţeam bine. Inima îmi bătea cu repeziciune şi nu mai înceta să-mi dea acei fiori de bucurie. Nimic nu era mai important decăt să fiu lângă acea creatură. Îl aud tuşind şi sughiţând. Probabil plângea.

        Deschid încet ochii şi las ca cele două cărbune să facă contact cu lumina soarelui. Mă frec la ochi, căscând. Mai aveam puţin şi înghiţeam un întreg oraş. Îmi pun mâinile pe piept şi cu privirea către tavan, reflectez la visul meu. Oare ce ar vrea să însemne? Am să câştig? Încerc să gândesc pozitiv, iar dacă acest vis este unul premonitor, m-ar bucura enorm. Aş vrea să o descopăr pe acea persoană.

        Simt cum o mână fină îmi invadează spaţiul şi mă atinge senzual pe piept. Cu rapiditate se apropie de gâtul meu şi mai apoi de obraji. Mi-i prinde într-ale sale degete şi-mi întoarce capul spre " proprietarul" acestora. Ne zâmbim reciproc. Se întinde către mine şi-mi atinge buzele cu ale sale. Limba sa se juca cu a mea ca într-un joc al senzualităţii. Îi pipăi faţa şi i-o tin în palmă, obligând-o să mă sărute în continuu. O domin, dar după puţin timp dezleg sărutul ce s-a format, pregătindu-mă pentru a mă întâlni cu camarazii mei.

        Îmi trec degetele peste armura groasă, din metal şi-i simt modelul făcut cu grijă de cei mai buni meşteri. Formele din aur ce simbolizau poporul nostru erau în faţă, evidenţiate ce culoarea gri a armurii. O scurtă bucată din material alb imaculat şi tăiat fâşii avea pe dedesupt o altă cârpă ce culoare roşie, până la genunchi. Cizmele erau din piele, frumos lucrate şi fize pe picior. După ce mă îmbrac cu acest echipament, dau să ies afară. Vocea ei ascuţită mă opreşte. Vine spre mine învelită-n cearşaful alb. De pe măsuţa de lângă perete ia mantia din mătase, roşie aprinsă şi mi-o pune pe umărul stâng. Îşi lipeşte corpul de al meu şi mă sărută scurt. Fără să mai stau mult timp, ies din casă în grabă.

        Îmi mângâi calul mereu fidel şi mă urc pe şa. Răsuflu uşurat şi plec călare spre câmpie. Sunetul copitelor calului se auzeau în întregul teritoriu. Oamenii abia se trezeau şi nu ştiau ce se petrece defapt. Picăturile de apă încă erau pe frunze şi pe iarbă de seara trecută. Ploaia se ivise chiar când nu te aşteptai. O dimineaţă friguroasă, dar şi foarte importantă.

        Îmi văd întreaga armată cum, aliniată şi foarte pregătită, mă aştepta cu ochii aţintiţi înainte. Săbiile, săgeţile, pumnalele, suliţele şi întreg arsenalul erau gata de a fi folosite. Nimeni nu mişca şi nu scotea vreun sunet. Cele câteva sute de mii de oameni mă făceau mai încrezător, mai plin de curaj şi de mine. Inaintez elegant şi, încercând să-mi pregătesc cât de cât discursul, mă apropii de marginea soldaţilor. Trag aer în piept şi încep a călări în faţa armatei mele, încurajându-i până şi pe cei mai temători.

        - Luptători! De azi ne vom lupta cu următorul nostru inamic. Va fi o luptă crâncenă atât cu inamicul, cât şi cu noi înşine. Să ne lăsăm în urmă familiile şi locul natal e foarte greu, dar ne războim pentru ai apăra, pentru a le da un viitor, timp să crească mai mari decât sunt acum. Nimeni nu ne-a stat până acum în cale. Am câştigat bătălie după bătălie, iar Roma şi-a lărgit graniţile mai mult şi mai mult. Să o facem şi de data asta! Să cucerin Dacia!


Aştept com/like :3

Ce capitol frumos.
Multumesc ca m-ai anuntat.
Mie mi-a placut melodia, s-a potrivit cu continutul capitolului. De abia astept urmatorul capitol in care in sfarsit va aparea si Sakura. De abia acum incepe distractia si actiunea.
Descrierea e magica, ne cuceresti cu fiecare epitet sau comparatie.
Ma intreb cum va decurge bataia (razboiul) din capitolul urmator. Vreau sa alegi o melodie d-aia de lupta.
Ideea infloreste pe "capitol ce trece".
Astept next-ul!
PS.: Sunt in TOP 3! =))