Hei nextul cand il mai pui ? eu mor aici cu zile de nerabdare. te IMPLOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOR sa il pui k ficul e G.E.N.I.A.L.

Ideea este ca eu chiar incerc asta numai ca scoala nu ma prea lasa. Ma uraste! Si chiar nu stiu de ce. In fine, lasand la o parte scoala vad eu cand o sa scriu nextul ala. Si eu as vrea numai trebuie intai sa o infrunt pe mama care are din nou nevoie de a juca ,,Solitare,,. Ma rog, vad eu ce fac si o sa vi-l aduc cumva. Va pup si sa nu mori inca, itasaku99!

pt tine fac un sacrificiu si mai astept dar bine macar k neai spus motivul pt care nu ai mai postat. styu cum e ca un parinte sa iti ceara sa intre pe calc.dureaza aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaani si te scoate din sarite

Well, look at this! Intr-un final noul capitol este gata. Fi-ti pregatiti sa muriti de plictiseala. Nu prea am avut inspiratie, so... Mai bine sa-l cititi, insa sa nu adormiti inainte sa dati comm, please!

Capitolul 36. Intoarcerea in Lumea Oamenilor

Ne terminasem treaba in Lumea Magiei. Acum eram datoare sa-l ascundem pe Abel, ceea ce insemna sa ne intoarcem inapoi in Lumea Oamenilor. Ma intreb ce pedeapsa imi va da Orfelia de data asta. De obicei e foarte originala cand vine vorba despre asa ceva. Oare ce a mai inventat de data asta? Imi este imposibil sa gandesc ca ea si totusi sunt atat de nerabdatoare si curioasa sa vad ce coace. Un copil normal de varsta mea s-ar arunca la piciorele ei si ar implora-o sa nu il pedepseasca. Insa asta e problema. Eu nu sunt un copil normal. Eu sunt o vrajitoare. Oare ce face iubitul meu? Ma intreb care a fost reactia lui cand a citit scrisoarea? Dar a celorlalti? Cu toate ca am cam intuit deja abia astept sa vad ce minciuni o sa scoata pe gura. Ma intreb daca Lisa si Abel se vor opri vrodata din vorbit. Trancanesc de cand am plecat. Cu toate ca e frig sufletul meu se incalzeste la ideea ca o sa il reintalnesc pe Sasuke. Dupa verificarea de aseara au trecut exact 8 zile de cand am plecat. Cred ca toti si-au facut griji. Pot sa imi spuna orice minciuna, insa asta nu inseamna ca sunt obligata sa o si cred. Chiar daca ar incerca, pe mine nu ma pot minti. E un fel de regula a naturii. Am crescut cu ei si stiu cum fac cand mint. Ofelia imi evita privirea cand face asta, Arachne zambeste ca o proasta, Estera isi pocneste degetele, Azmaria are tonul putin mai ascutit ca de obicei si tinde sa rada cam mult, iar Dogo se balbaie. Sunt amuzanti cand incearca sa minta, insa am petrecut o viata cu ei si le stiu toate obiceiurile. Sunt amuzanti deseori. Odata aproape ca rasesem de ei, ceea ce acum este impotriva firii mele. Mi-am intors capul in spate, uitandu-ma la cei doi. Radeau si povesteau fleacuri intruna. Dar, era ciudat faptul ca-mi placea sa-i aud flecarind. Ma relaxa oarecum. Lisa aproape ca se sufoca de ras si Abel radea de rasul ei nebun. Mi-am intors capul si l-am miscat in semn dezabrobator, insa zambind usor. Dar, sa-i lasam sa-si continue conversatia.

Unde eram? Pai, la intrarea in Lumea Magiei, acolo unde ne-am teleportat. Pe zapada alba se vedeau urmele de cenusa ale unui cerc aproape perfect. Cativa fulgisori inocenti ii stricau aspectul de superioritate. M-am intors si m-am uitat in zare peste taramul de basm stapanit in intregime de gheturi. Putea exista ceva mai frumos? Insa frumusetea asta acundea secrete neasteptat de intunecate. Inauntrul caselor acelea acoperite de gheata erau oameni prinsi in banchize, condamnati la o eternitate in care sa nu mai cunoasca acea caldura caniculara a verii, florile ce infloresc primavara, eruptia mirifica de culori a toamnei si restul bucuriilor ci sa ,,doarma,, inchisi in zidurile iernii. Acesta... acesta nu este palatul iernii, acesta nu este teritoriul Craiesei Zapezilor, este o vraja morbida aruncata peste cel mai frumos loc din lume. Ceilalti doi erau deja in mijlocul cercului si traeau de mine spre cerc. Am inchis ochii si am tras adanc in piept aerul inghetat al unei lumi moarte. Moarta pentru un timp pentru ca...
-Jur sa ma intorc! Asta... asta nu se va sfarsi aici! am spus eu doar pentru mine.

Autor:
Apoi intoarse spatele si calcand in interiorul cercului, acesta prinsese viata, stralucind precum prima oara si apoi nimic. Peisajul ramasese gol, mut si neinsufletit. Acum totul era din nou doar un loc desprins din povesti.Linistea domnea precum o regina peste tot, insa in acest loc altcineva domnea. O femeie cu inima barbara si privire diavoleasca. Vantul inghetat se porni si spargand cateva troiene de zapada, incepu o tornada nasprasnica care distruse totul in jurul ei. Cand se linisti, nimic nu parea schimbat in peisaj decat femeia ce statea in mijlocul unei ridicaturi de pamant inconjurata de un sant subtire. Era ea ... sfarsitul ... Medusa. Chicoti preeminent, dupa care privi in departare si rosti cu vocea ei imposibil de descifrat:
-Ai dreptate, Sakura! Te vei intoarce pentru ca nu s-a sfasit. Pentru ca eu nu am sfarsit ceea ce aveam degand cu tine! Crezi ca imi poati ghici miscarile? Foarte bine! Incurcate-n ale tale ganduri prostesti, incercand sa ma citesti, insa eu sunt o carte incisa, iar urmatoarea mutare este deja decisa! apoi chicoti din nou si tornada se aduna in jurul ei, iar dupa... nimic. Totul era gol si neanimat.

Sakura:

Bine... Deci am trecut prin portal si ne-am trezit intr-o poienita. Cand am venit in Lumea Magiei, aici era o padure din filmele de groaza. Era ceva ciudat. Si ce era si mai ciudat era ca in aer plutea un miros de parfum foarte cunoscut. Era un miros de parfum de femei si ma indoiesc ca Lisa a avut alt parfum la ea. Mirosea a mosc, gardenie, lemn de santal, cu un subtil miros de vanilie si boabe de tonka. Cum se numeste oare??? Ah, da! Carolina Herrera. Dragut miros, insa eu nu prea il agreez. Este clar ca cineva a trecut pe aici. O femeie. Una ce poarta un parfum de zi. Hm... nu imi vine nimic in minte, ba nu! Stai. O voce din mintea mea striga innebunita: ,,Trebuie sa plecam!,,. Si era limpede ca lumina zilei ca asa era. In garda si sa o stergem. Imi inclestez mana pe manerul sabiei, imitata la perfectie de Lisa si inghesuindu-l pe Abel intre noi. Am inceput sa cercetez locul pentru... ce proasta sunt! Eu vreau sa detectez schimbari si noi suntem la polul opus a ceea ce fusese locul asta. E mana Medusei. Sunt sigura. Vrea sa ne dezorienteze. Ii fac semn din cap Lisei fara a-mi dezlipi privirea dinspre orizontul infinit ce se intindea nepasator in fata noastra. Am facut niste semne abia perceptabile pe sub pelerina si simturile mi s-au ascutit. Trebuie sa am mare grija cu vraja asta. E foarte puternica si nu o pot controla prea bine inca. Pe cat de linistita si anosta mi se parea padurea acum mi se parea ca freamata din toate colturile de viata si de ... nebunie. Da, cam asta este cuvantul care poate descrie turbarea animaleleor de obicei silentioase si subtile si frica lor care le inebunea. Nu are cum sa fie din cauza vrajii sau din cauza puterii Lisei de perceptare a caldurii corpului uman. Astea nu fac rau animaleleor. Am privit deparete cercetand animalele care fugeau bezmetice, aproape facand spuma la gura. Si ele simteau ca sunt privite de cineva, insa nu asta le deranja. Era altceva aici. Padurea asta ascundea ceva. Simteam ca este acolo, in desisuri si printre acei copaci inalti si batrani sau tineri. Ceva... ceva ... sau cineva. Oare... Medusa? Dar.. este imposibil! Sau poate...

-Nu simt nimic. Doar noi trei si restul animalelor care freamata de nebunie astazi. ma intrerupsa Lisa.

-Deci ai observat si tu asta?! Lisa dadu din cap. Foarte neobisnuit!

-Despre ce vorbiti? intreba Abel nedumerit. Arata chiar foarte linistit si relaxant.

-Da, asta daca nu simti sentimentele animalelor. Uite. L-am atins putin si el casca ochii si incepu sa se agite respirand repede, apoi mi-am retras mana. Fusese doar o clipa, insa pentru un om fara puteri asta este ca si un glont in cap. In acea fractiune de secunda a putut sa simta tot ce simt eu, dar mult mai intensificat. Pana si eu am simtit cum imaginile i se succedeau prin minte curgand precum apa dintr-o cascada, iar toate acele sentimante ale animalelor ii transmiteau acelasi lucru si ii inabuseau tipetele de groaza. I-am facut semn din cap Lisei care ii dadu o palma puternica. Acesta isi reveni. Era evident ca fusese mult prea mult pentru el.

M-am intors si le-am facut semn sa ma urmeze stiind ca Abel nu mai avea nimic, insa se oftica doar. Brusc am simtit din nou acel parfum, dar era atat de aproape pentru ca ma simteam ametita de la aroma aia enervanta. Imi intra in haine in par si in piele. Se lipea de mine precum o eticheta. Naiba, am acasa destule parfumuri! Nu am nevoie de chestia asta scarboasa facuta de un om! In ciuda faptului ca imi venea sa zbier m-am concentrat inainte, dorind sa mai observ diferite lucruri. Un iepure alb ca zapada si cu ochii rosii precum sangele de om se uita inspre directia mea. Ceva imi spunea sa ma uit in spate, dar repde. Am intors capul si am apucat sa mai vad doar o umbra care incerca sa ma atinga. Mi-am tras sabia din teaca fiind pregatita sa infrunt alte uneltiri ale Medusei. In shimb totul era liniste acum. Piedusem legatura cu puterea vrajii. Era clar ca nu o mai pot face a doua oara. M-am uitat la Lisa care parea nedumerita. Nu era din cauza umbrei ci din cauza faptului ca si ea pieduse legatura. Sunt niste puteri foarte subtile si greu de folosit. Pana si cea mai mica distragere a atentiei te poate scoate din legatura cu puterile tale. Asta era jocul ei? Chiar credea ca era atat de importanta puterea asta a mea? Nu prea pare stilul ei, insa poate are vreun scop ascuns.

Asteptarea noastra nu dadea roade. Niciunde in jurul nostru nu se intrezarea nimic, nici cea mai mica urma de viata. Am auzit foarte slab un sunet ciudat. Semana cu ... ceva necunoscut mie. Fir-ar! Deodata am vazut in jurul meu o gramada de serpi negri. Ne pregateam de atac, dar atunci aceeasi lumina imaculata strabatu aerul si serpii. L-am trantit la pamant pe Abel si l-am protejat cu corpul meu. Veena Adroia. Serpii astia au venin pana si in sange. Am fost stropita putin, insa nu reprezinta un pericol pentru mine. Mai important era ca Abel n-ar fi rezistat otravii puternice. Un barbat. Un om atat de sensibil si fragil. Pe cat vrea el sa para de dur pe atat isi arata neputinta. Era el cam speriat, insa in privirea lui se citea increderea si siguranta. Parca am fi bodyguar-zii lui. Nu! Nu am degand sa ma pufneasca rasul in fata lui, nu intr-o asemenea situatie.

L-am luat de mana si impingandu-l inainte am inceput sa fugim de locul acela. Insa pentru un moment. Trebuie sa cercetez mai mult acele locuri. Ceva se percepuse si oricine putea mirosii ca este ceva necurat la mijloc. DacaMedusa nu are nicio legatura cu asta eu imi strang cureaua de gat. In timp ce ne indepartam de locul acela un tipat ascutit se auzi strabatand aerul si timpul. Aproape ca incemenisem. Vocea aceea... era atat de cunoscuta, agonizanta si indurerata, dar dulce in acelasi timp. As fi vrut sa ma intor, insa Lisa dezabroba asta din cap. Am oftat perlung si m-am lasat pagubasa. O lasam pe alta data.

Tipatul fusese al acelei femeii care fusese mai devreme atat de aproape de noi incat ii putusem simti mirosul parfumului. Patise ceva si nu stiu din ce motiv ma simteam vinovata si indatorata sa ma intorc sa o ajut. Era un sentiment pe care de mult timp nu il mai avusesem. Stiam ca femeia era cineva dintre apropiatii mei. Si simteam nevoia sa il sfasii in mii de fasii de carne insangerata pe cel sau cea care o facuse sa sufere. Da, asta simteam. Si nici nu mi se parea prea complicat. Era un sentiment de aparare , un sentiment matern. Da, asa se defineste aceasta ciudata senzatie. Nu am mai simtit-o demult. Nu am mai simtit demult aceasta putere curgandu-mi prin vene si acest foc ce imi alimenta puterea si increderea in sine, facand sangele meu sa clocoteasca precum apa pusa la fiert. Si vine de aici.

Absenta mi-am atins usor pieptul, in dreptul inimii. Insa pentru un moment este altceva de facut. M-am oprit brusc si am privit inainte, acolo unde salbaticia se ternina, facand loc altei lumi, celei in care isi duc viata oamenii. Locul unde durerea se imbina cu fericirea, ura cu iubirea, prietenia cu dusmania, un loc plin de intrigi misterioase, dintre care una este a mea. Poarta cea mare se ridica precum zidurile unei vechi cetati, iar inauntru strazile prafuita continuau sa fie o a doua casa pentru o multime de oameni cu zambetul pe buze si cu durere in inima, cu admiratie pe fata si cu o ura haina arzandu-le venele si secandu-le. Da, aici, in Lumea aceasta ciudata si inca noua pentru mine binele se imbina cu raul. El traieste printre toti oamenii acestia, avand o fata draguta si intentii ascunse de o voce blanda. Mi-e sila de tine, Medusa! Dar sa sti ca eu am degand sa-ti desfiintez organizatia si sa fac oamenii si fiintele magice sa traiasca in pace si armonie , in loc sa-i dezbin si sa-i silesc sa imbrace hainele de lupta si sa-si pregateasca armele, cu sufletul strans stiind ca nu se vor mai intoarce niciodata acasa. Mi-e sila de nevoia ta de ura si de razboaie, mi-e sila de persoana care ai devenit, sau ai fost mereu asa? Te voi ucide, iti jur! Ultimul chip pe care il vei mai vedea va fi cel al meu, soptindu-ti epilogul.[/color]


Cam atat. Nextul o sa vina mai incolo, dupa ce trece testul la algebra. Ca sa fie mai clar, voi incepe sa-l scriu de miercuri. Mai devreme de asa nu pot. Sorry. Pana atunci bucurati-va ca aveti de ce adormi! Good night!

Bine macar k ai pus nextul k altfel te omoram.Abia astept next sa vad ce se va mai intampla

Nextul o sa aterizeze pe aici cam saptamana asta, insa nu promit nimic.

Edit: Mda, saptamana asta am fost retinuta dar va promit ca saptamana viitoare o sa il primiti! Si multumesc, choco, pentru critica! O sa ma descriu si sentimentele de acum!

Salut! V-am promis un alt capitol si am incercat sa respect mai bine indicatiile tale, choco. Sper sa va fie pe plac noul capitol.

Capitolul 37. Surprinzator...

Paseam incet pe pamantul crapat din cauza secetei. Dupa intoarcere totul parea din nou atat de inaccesibil mie. Parea atat de interesant. Parca era prima oara cand ma aflau aici. Simteam nevoia sa recercetez totul, de la intrarea in sat pana la iesire. Dar oare de ce imi interzic singura asta? Limita este cerul... da, mama, ai avut dreptate. Dar mi-as fi dorit ca limita mea sa fie locul unde te afli tu. Mereu mi-ai spus ca atunci cand cineva moare daca a fost iubit destul, el nu se stinge cu adevarat decat atunci cand amintirea lui piere. Asta inseamna ca nici tu nu te-ai stins cu adevarat inca?

Incep din nou sa bat campii, doar ca mi-e atat de dor de mama si de tata. Parca mai ieri eram impreuna cu ei, in ziua in care implinisem 3 ani. Tata se prostea, incercand sa fiarba crema pentru tort, iar mama il mustra, dandu-i ordine si invatandu-l, facandu-i capul toaca. Eu ca un copil cuminte stateam langa tata, pe masa si asteptam sa fiarba crema, ca sa imi primesc lingur. Cineva trebuia sa o curete, deci de ce sa nu fiu eu aia? Incep sa simt din nou in gura gustul acela scarbos de dulce al cremei de ciocolata facute de tata. Mereu punea prea mult zahar in prajituri, iar eu mancam pana mi se facea rau. Un mic zambet inflori fara de stire in coltul gurii mele.
Si amintirile continua, pana in seara urmatoarei zile. De acolo a inceput o cu totul alta viata a mea care continua pana in ziua de astazi. Zambetul disparu inevitabil de pe fata mea cand imiaginile ultimei nopti din prima mea viata incepura a se succede in capul meu.Medusa ... Blair ... mama ... tata ... eu ... si cutitul de bucatarie. Lama lui imensa stralucea intr-un mod ingrozitor in lumina slaba a lunii, iar pe fata Medusei era un zambet grotesc cred ca ii facea placere. In acel moment, cand cutitul isi facu de cap in corpurile lui mami si tati am simtit cum alunec in prapastie, dar in acelasi timp am simtit ca si daca o sa simt duritatea pamantului, cu o viteza ingrozitor de mare, tot nu ar durea atat de tare cum ar durea acum... si atunci.

Mi-am ridicat fata si soarele mi-a izbit ochii, facandu-i sa se inchida. Apoi s-au deschis din nou. Dar ... priveam sprea soare sau spre cer ... sau spre mama si tata? Este clar ca acum nu este timp pentru asemenea amintiri despre moarte. Urmeaza s-o privesc pe a mea in fata. Razele caldute ale soarelui imi mangaiau piele, facandu-ma sa simt ce buna este caldura, fata de raceala din Lumea Magiei. Mi-am dus mana la ochi si am privit inainte, spre usa cu modele artistice, albastra precum seninul cerului de vara. Recunosc, ezitam putin, fiindca stiu ca ea ma asteapta in bucatarie. Am pus mana pe usa si am deschis-o, iar apoi, sincer, nu stiu. Probabil din cauza socului. Tipetele au venit de peste tot din jurul meu, si am simtit lovituri pe pielea mea cam sensibila in acest moment, iar apoi am simtit ca ma cutremur. Am simtit doua brate calde cuprinzandu-ma si strangandu-ma de mai aveam putin si imi dadeam duhul. Iar apoi totul a revenit la normal. Cei care tipau erau Dogo, Arachne, Esthera, Doga, dar Orfelia nu tipa. Ea doar ma strangea in brate si simteam cat era de sincera imbratisarea. Ma inconjura cu caldura si simteam afectiunea. Mai avea putin si lacrimile i-ar fi cazut pe obraji. Am pufnit usor surprinsa, dupa care i-am raspuns la imbratisare. Dupa doua secunde, ea s-a departat usor si m-a privit in ochii, mandra. I-am vazut buzele miscandu-se, si chiar daca nu am auzit ce vroia sa spuna, pot ghici. ,,Bravo, fetita mea!,,. Era mandra de mine, asta este bine si... Orfelia isi ridica mana si am simtit o arsura peste orbrazul drept. Ouch! Asta a durut.

-Sa te inveti minte sa imi mai faci mie asta! spuse ea.

-Scuze... in glasul meu se simtea un tremur usor amuzant, cine ar fi crezut ca abia ma voi abtine din ras cand Orfelia ma va pocni? Dar m-am intors cu vesti despre Lumea Magiei si cu un musafir!

-Ei bine si tu ai un musafir ... chiar doi...

Eu ramasesem cam in ceata. Doi musafiri... cine? Ea imi facu semn cu capul spre bucatarie si eu am plecat intr-acolo uitand de Abel si de Lisa. Am intrat cu pasi mici cu toate ca eram curioasa. Cine poate... Am aruncat o privire pe furis spre bucatarie. Doi barbati. Unul era la aragaz si isi facea ceva... o cafea cred. Din spate ii vedeam parul negru si zburlit, tricoul albastru inchis si blugii negri necalcati...Sasuke! Fericirea ma strafulgera, incalzindu-mi inima si facandu-mi sangele sa curga mai repede prin vene, iar respiratia sa se accelereze. Abia imi tineam picioarele sub control. Zambetul micut care inflorise pe buzele mele inainte de a intra in casa se transforma intr-un zambet nebunesc. Imi venea sa sar intr-un picior de bucurie. Parca simt mirosul de fum pe care il scoate inima mea, care apropo batea atat de tare incat ar fi putut sa crape un zid daca il lovea odata si sa il darame a doua oara. Chesti asta ma termina. Daca ma mai lovea odata inima atat de tare in piept simteam ca o sa lesin. Oricum nu aveam nevoiea de ea ca sa fac asta... Oh, Sasuke, esti ca o raza de soare intr-o incapere in care ma aflu numai eu si bezna. Ce pot spune ... sunt indragostita lulea. Starea mea de nebunie se mai diminua si in cele din urma imi permisem sa privesc la celalalt om despre care aproape ca uitasem. Privea pierdut in propriile ganduri si probleme. Parca vizita lui aici ii ingreunase si mai mult viata. Privea pe geam doua pasarele care se lipeau una de alta si cantau vesele. Ce mult samana cu mine si Sasuke. Ca si in prima noapte. Un mic chicot imi scapa pe gura, iar Orfelia ma privi ciudat. Am simtit fulgerul din privirea ei, chiar daca eram cu spatele. Parca imi citeste gandurile, ceea ce nu i-ar fi tocmai imposibil. N-am reconcentrat pe om, alungand privirile Orfeliei. Omul purta o pelerina neagra precum tusul si parea intristat. Nu aveam cum sa-l recunosc si totusi un gand imi fulgera prin minte. N-o fi supravietuit cumva seful politiei si are chef de glume proaste? Are o reputatie foarte proasta in lumea noastra. Sper din tot sufletul ca el sa fi ramas acolo. Am intrat in bucatarie cu un mers demn si leganand usor din solduri. Fara nicun advertisment am sarit in spatele lui Sasuke, speriindu-l. El, insa nu a facut nimic. Doar m-a dat jos din spatele lui si privindu-ma in ochi si-a apropiat fata de mine si mi-a dat un sarut scurt, dupa care mi-a dat o palma usoara peste fund, iar eu l-amplesnit peste mana. M-am apropiat despre omul care dupa banuielile mele era domnul Griffyns. Imi venea sa ii dau un sut in fund, in caz ca era el. La intrarea in bucatarie, toti s-au gramadit ca la spectacolo. Ce o fi atat de interesant aici nu pot pricepe. Omul se intoarse, insa avea gluga pe fata si nu puteam vedea mai sus de nasul lui. Nu este drept, asta este smecheria mea!

Avea trasaturi destul de cunoscute mie, insa nu mai stiam unde le vazusem. Buze rosii, ten curat si albicios, intr-un mod perfect, nas mediu, usor cu furbe admirabile. Deci este clar ca el nu este Griffyns Smoot, Smoot nu este o sculptura in marmura de a lui Brancusi. Omul asta seamana cu ceva sau pe cineva pe care am mai vazut eu de cateva ori, insa sunt total in cata. Pulsul meu crestea din cauza suspansului si a asteptarii. Omul statea doar si astepta, parca isi cantarea optiunile. Pai dupa mine are doar doua: ori o ia la fuga si nu imi mai iese in cale niciodata, ori isi da jos gluga si imi spune cine este, de unde este si ce vrea. Isi duce mainile la gluga si si-o da jos. Uimirea imi strafulgera pielea si inima ca un pumnal, precum cutitul de bucatarie cu care a fost ucisa mama. M-am dat un pas inapoi cu gura deschisa pana la maxim si lunecand pe gresie fundul meu facuse cunostinta cu placajul dur. Dar gura mea nu vroia sa se inchida, iar inima si creierul nu vroiau sa creada. Abia imi stapaneam tipetele. Tipete de groaza, de nebunie, de bucurie, de iubire, de nervi. Toate astea combinate intr-o singura inima de om. Sentimentele se invarteau de colo-colo in inima mea si in cap, vajaind precum o furtuna sau un uragan care ameninta omenirea. Se amestecau una cu cealalta si se contopeau zgomotos, aruncand cu fiori reci in tot corpul meu care chiar nu mai rezista la asa ceva. Toate acele lucruri pe care le stiam... tot ce credeam... tot ce am facut de ce s-au dovedit acum a fi inutile, gesite sio false? Sentimentele continuau sa se lege unele de celelalte si in final ramasese doar unul singur si imi era intiparit in minte. Scria cu litere mari si de tipar: ,,CONFUZIE,,. Simteam ca nebunia ma plezneste peste fata si ma apuca rasul si plansul si sughitatul, toate simultan. Deodat un mic sunet se auzi in mintea mea peste acel vajait infernal care devenea din ce in ce mai puternic. Toate astea nu erau adevarat, era doar un vis prostesc! Insa opricat as vrea sa indepartez asta, nu pot. De ce am devenit dintr-o data asa de neputincioasa? Atunci imi pica fisa. Omul din fata mea era.. era.. nici macar nu pot rosti cuvantul. Imi amintesc perfect ca a murit. Nu puteam accepta asa ceva. De ce? Fiindca mi se parea fals. De ce? Pentru ca vroiam sa indepartez acest fapt. De ce? Nu stiu! Mereu e aceeasi intrebare. De cand a murit mama toate intrebarile nu au decat doua cuvinte. ,,De ce? De ce? De ce? De ce?,,. De 15 ani continui sa-mi pun intrebarea asta si in fiecare zi ma trezesc cu sentimentul ca astezi voi putea rezolva inca putin din mister si raspunsul va fi completat, umpland toate sparturile inimii mele. Ei bine, uite ca toate astea au fost zadarnice. Golurile acelea au fost umplute doar temporat, iar acum totul a disparut si din nou sunt goala pe dinauntru de sufla vantul prin copul meu gol. Simteam impunsaturi in ochi. Ce mi s-a mai ascuns in tot acest timp? De ce am fost mintita in halul acesta de toata lumea? Niciodata nu se opreste... mereu o sa continui sa-mi pun intrebarea asta nenorocita. Nu pot scapa de ea. Totul se invarte in cerc. Eu m-am invartit in cerc toata viata fara sa pot revolva ceva. Eu nu sunt asa. Sau doar am crezut asta timp de 15 ani? Stiu ca o multime de ochi sunt atintiti asupra mea si ca uni dintre acesti oameni cum ar fi Sasuke, Lisa si Abel nici macar nu au habar cine este acest om. Sincer nici eu nu stiu ce sa cred. Eu doar stateam la picioarele lui incercand sa ma abtin sa nu imi zbor singura creierii cu vreo vraja.

Nu sunt de incredere eu? Ba da! Am demonstrat-o in fiecare zi, cu fiecare misiune, antrenament si cu fiecare lucru facut perfect. Nu sunt matura eu? Ba da! Le-am demonstrat-o in atatea misiuni n care puteam doar sa cedez nervos si sa dau cu picioarul la tot, dar n-am facut-o. Nu sunt puternica eu? Ba da! Am demonstrat-o cu fiecare lupta castigata si cu fiecare pas inainte facut indiferent de circumstante. Nu sunt eu cea care i-a facut pe toti mandr si a depasit toate astepatriele tuturor? Ba da! ... Nu sunt eu proasta? Ba da. Stau aici si contiunui sa ma intreb atatea lucruri crezand ca voi gasi raspunsurile pe care le-au gasit ei ca fiind corecte, crezand ca voi descoperi de ce au crezut ca asa este mai bine pentru mine. Mi-am ridicat privirea spre omul care ma privea de sus zambind dulce.

-Semeni leit cu mama ta in toate, Rossie! insa din partea mea primi doar tacere si o privire de mustrare

Acum stiu unde am mai vazut acele trasaturi: in oglinda...

Tu esti, tata!


Deci... va astept comentariile cat mai repejor!

deci am ramas M.A.S.C.A.chiar e tatal ei?deci am ramas total surprinsa.nu pot sa cred.e suuuuuuuuuuuuuuuuuper.abia astept next

Da, chiar este tatal ei! Nu ma asteptam sa te surprinda atat de mult. Nextul incerc sa-l postez saptamana asta. Vom mai vedea.

hai ma ce faci? nu mai pui next? vrei k inimioara asta a mea sa bata asa tare incat sa mor?spunemi. vrei sa-ti omori fanu nr.1

Nu, chiar nu vreau, doar ca abia mai supravietuiesc din cauza testelor. Am scris pana acum ceva din capitolul urmator, deci cred ca as putea sa-l continui pentru tine. Azi sau maine poate il postez.

Ah, uite ca am terminat. Sper sa-ti placa, draga!


Capitolul 38. Cutreierand Konoha...

M-am ridicat in picioare si l-am privit direct in ochi. El imi zabea dulce si vroia sa ma topeasca cu ochii lui de zahar. M-am incruntat deodata si am inceput sa tip:

-Oh, serios?! Chiar crezi ca venind aici si zicandu-mi ca inca mai traiesti o sa ma faci fericita? Da asa ar trebui sa fie, doar ca a trebuit sa ma lipsesc de o familie o viata intreaga, iar acum cand am 17 tu vi si-mi spui ca defapt in toti anii acestia te ascundeai de mine? tata paru atat de surprins, incat gura i se intredeschise si ochii i se dilatara. Si de ce ti-ai gasit sa vi tocmai acum? Nu puteai sa ma lasi toata viata sa traiesc intr-o minciuna?! Si ce altceva mi-ati mai ascuns, ha?

Toti erau foarte surprinsi de iesirea mea. Eram asa de nervoasa. Cred ca urmeaza sa dau pe cineva cu capul de un perete. Ce vrea sa insemne asta? Ma uitam insistent spre Orfelia, insa imi evita privirea. Aha, acum nici nu aveti curajul sa ma priviti in ochii. M-am intors spre tata si i-am poruncit s araspunda pe un ton ceva mai linistit, dar in acelasi tip aspru si mustrator. Simteam cum imi explodeaza capul de furie. Toate se amestecau in el, incercand sa gaseasca o poveste nu prea trasa de par pe care sa o cred. Iar a inceput sa imi vajaie capul. Cand s-a complicat atat de mult existenta mea? Am inceput sa-mi masez baza nasului, nemaiputand suporta. Tacere. Aa este tot ce au ei de spus? Nu ma asteptam la asta. Defapt, au fost multe la care nu m-am asteptat. Ce as mai ptea crede?

-Ei bine, si tacerea este un raspuns! am spus eu, apoi am tasnit afara printre toate acele persoane fara sa-mi pese cine ramane in urma.

Stiam unde sa merg pentru prima oara. Era timpul sa nu ma mai gandesc atat la tata. Oh, Doamne cat de prost a putut fi. Nu stiu cum a scapat din mainile Medusei, dar ce va face daca ea afla ca inca mai traieste. Cum este posibil sa fie atat de iresponsabil. Nu imi pot da seama despre ce este vorba si despre ce are el de gand, insa in momentul acesta nu ma intereseaza nici cat negru sub unghie de el. Ce sa ma fac eu cu el?

Cu timpul, linistea adanca, aerul plin de parfumuri proastpete de flori, lumina aurie, caldura a soarelui si trilul pasarilor ce zburau de colo colo au reusit sa ma linisteasca si chiar sa ma inveseleasca. Am tras aerul curat adanc in piept, reamintindu-mi cum aerul din Lumea Magiei aproape imi inghetase plamanii si ma facuse sa cred ca pentru prima oara in viata am gresit o vraja invatata cu 13 ani in urma. Sunt lucruri ce nu se uita. Unii oameni asemuiesc aceste lucruri cu mersul pe bicicleta, lucru ce mi se pare cam infantil dar totusi este adevarat. Insa pentru mine asemenea lucruri sunt reprezentate de cele mai frumoase momente ale celor 17 ani de viata ai mei. Niciodata n-am sa uit caldura si bunavointa unor oameni pe care i-am intalnit, nu o sa uit nici indiferenta cu care m-au tratat unii, nu o sa uit ca unii oameni au facut sacrificii pentru mine si ca m-au iubit pana in ultima clipa si n-o sa uit niciodata ce m-a invatat mama. ,,Nimeni nu este ceea ce vrea ca tu sa crezi ca este!,,. Si insusi viata si destinul mi-au dezvaluit ca mama nu a mintit si ca acest lucru trebuie avut in vedere mai mereu. Ea a facut sacrificii pentru mine, insa tata nu a facut niciodata asa ceva, sau cel putin eu nu stiu sa fi facut asa ceva. Stiu ca ma iubea si inca ma iubeste, insa nu pot justifica actiunile altui om decat daca este vorba de Azmaria. ... Azmaria ... Am facut stanga imprejur si am luat-o pe o strada laturalnica. Am uitat-o pe micuta Azmaria. Oare ce face? Probabil este la scoala si se face de ras la ora de istorie. Mereu ne-am asemanat din acest punct de vedere. Niciuneia nu ne place istoria si putem scoate din noi perle fenomenale. Mergeam agale pe strada cu un aer visator, pana cand m-am ciocnit de cineva. Eram pregatita sa-i zic vreo doua vorbe frumoase, insa am ridicat ochii amenintatori si l-am zarit pe Naruto cam chior de somn. M-am ridicat si i-am intins mana ca sa-l ajut sa se ridice de jos, insa cand m-a luat e mana am simtit cum corpul meu este strafulgerat de nenumarate fulgere si din mana mea iesira mici luminite albe transparente care il curentara... Asta nu este Naruto! Fara sa mai stau pe ganduri am luat-o la fuga, indepartandu-ma si lasandu-l pe ... cine o fi el in penumbra strazii, lucru ciudat deoarece era zi. Am aruncat o privire inapoi si am zarit doar intunericul inecacios. Nu m-am mai gandit la nimic ci doar am continuat sa fug pana ce am ajuns in fata scolii. Curtea alta data plina de tipete si rasete, prea alglomerata de copii de toate felurile: mici sau mari, inalti sau scunsi, slabi ca niste schelete sau cat niste tanculete ale armatei era acum infasurata intr-o sinfonie muta. Evident, toata lumea era la ore.

Oh, de cand nu a mai dat pe la clasa. Aproape ca a si uitat cum arata clasa ei. Dar surprinzator, nici nu vroia sa o revada prea curand. Acum o zi si-ar fi dorit sa fie inchisa in clasa ei doar cu Naruto si numai cu un pistol cu un glont decat sa dezlege misterele Medusei. Insa acum... nu-i venea sa reia din nou cu invatatul, facutul temelor, notele si altele. Oricum, probabil ca in urmatoarele zile nu avea nicio sansa sa se intoarca la asta ... norocul ei! In curand aveau sa apara cei de la ACDVE. Alta bataie de cap. Apoi urmau documentari si strangerea informatilor despre Gruparea Sarpelui si membrii ei. Deodata o teorie incepu sa incolteasca in mintea mea. Si se dezvolta, crestea, se unea cu alte intrebari fara raspuns ce acum si-l primeau si am stiut. Nu trebuie sa ma incred in tata ... sau in cel care pretinde ca e tata. Cincisprezece ani. Tata nu m-ar fi parasit ca sa apara tocmai acum cand chiar nu am nevoie de el in viata mea. El ori ar fi luptat pana la sfarsit ca sa fie alaturi de mine ori nu ar mai fi venit inapoi niciodata. Tatei nu-i placea sa ma minta, lui nu-i placea sa minta pe nimeni. Acel om ar putea fi oricine, chiar si un pion de-al Medusei. Cei din gruparea ei sunt vrajitori foarte puternici, inzestrati de la nastere sau care au primit puteri exceptionale prin foarte multa munca. Cum se spunea : ,,Talentul poate fi din nastere sau dobandit in timp.,, Lasand asta, daca ar fi ei atat de puternici... le-ar fi greu sa ma pacaleasca schimbandu-si infatisarea? Nu. Nu pot fi sigura de acest fapt, insa trebuie sa fiu precauta. Cel mai bine ar fi sa caut diferente de comportament. Avand in vedere ca am stat cu el doar vreo 5 minute, dintre care jumatate cu Sasuke nu am putut sa observ nimic. Insa daca sunt atenta ceva tot o sa iasa la iveala. Si daca nu merge pot folosi tehnica intrebarilor. Multe, multe intrebari. Despre ce a facut el cat timp a fost departe, despre lucruri pe care doar noi doi le stim si mai ales ...

Clopotelul de la intrarea scolii suna, intrerupandu-mi sirul gandurilor. Hai sa o scapam pe Az a noastra de niste ore enervante. Am intrat in scoala si ciudat era ca tot era liniste. Si ar fi trebuit sa fie exact invers. Poate i-a rapit cineva pe elevi. O eleva venea dinspre toaleta. Speram sa nu ma vada nimeni, insa acum ce sa faci. Totusi as avea ce. Nu am bagat-o in seama. Mi-am bagat mainile in buzunare si am continuat sa merg cu capul in jos. Cand am trecut pe langa ea am miscat buzele, mormaind ceva ce era clar ca ea nu intelesese. Ea se opri. Eu am continuat sa merg, dand impresia ca ma duc spre toaleta. Ea se holba in gol, de parca nimicul de aici ar fi putut sa-i spuna secretul nemuririi. Clipi de cateva ori, recapatandu-si constiinta, apoi facu stanga imprejur si intra in sala de langa ea, batand de trei ori. Cand auzi aprobarea de a inta, deschise usa si pasi in incapere timid. Toate capetele din sala erau indreptate spre ea. Copii stateau in banci de cate un singur elev, ceea ce ii impiedica sa copieze la testele fulger de matematica ale profesoarei lor. Doar o fetita de langa geam era atenta la problema complicata de pe tabla. Statea concentrata si batea cu creionul in caietul mazgalit. Din cand in cand se mai incrunta, semn ca ceva nu era bine sau ca ceva o enerva.

-Scuzati-ma, domnisoara Misaki, dar doamna directoare m-a trimis sa va spun sa o lasati pe Azmaria acasa acum!

Femeia de la catedra dadu din cap. Azmaria ridica capul surprinsa. Insa profita de moment si isi lua geanta, apoi geaca si pleca din incapere. Se bucura ca scapase chiar de ora di istorie. Ii venea sa sara intr-un picior. Iesi din scoala si se astepta ca cineva sa o astepte afara, insa curtea era precum o camera fara niciun geam, nicio usa si nimic altceva in ea decat intuneric. Pasi inainte si tot pasi, rotindu-si capul sperand sa vada pe cineva. Se opri si privi spre iesirea scolii. Nici acolo nu era nimeni. Mai bine se ducea sa o intrebe pe directoare despre ce este vorba. Se roti pe calcaie iar in spatele ei era cineva. Ea tipa. Insa nu era un tipat de frica sau pentru a anunta pe cineva ca un om este in spatele ei ci un tipat de uimire si bucurie. Si deasemenea, o speriase. Ea fugi spre persoana cu bratele desfacute si striga ,,Sakuraaaaa,,. Ultima imagine pe care o vazu inainte ca ochii sa i se umple de lacrimi fu zambetul orbitor al Sakurei in timp ce se apleca spre ea cu bratele deschise si razand. Iar ultima senzatie pe care o simti inainte ca lacrimile sa inceapa sa siroiasca pe obrajii ei era durerea placuta care s-a iscat cand pieptul ei fragil se lovi de al Sakurei. Bratele ei calde o inconjurara si pamantul disparu de sub picioarele ei. Ceva, in afara de propriile ei lacrimi uda obrazul Azmariei. Da, acum plangeau impreuna chiar in fata scolii unde le-ar fi putut vedea oricine. Insa nu asta conta, ci placerea de a regasii un bun si vechi prieten.


Well, cred ca asta este deocamdata. Stiu ca este mai scurt decat deobicei, insa devenea plictisitor daca o mai lungeam.

Deci chiar niciun comentariu? Hai, va rog ca si asa am avut o saptamana grea. 4 la tehno, 7 la fizica si nici sa nu mai continui... Faceti-mi-o voi mai buna, va rog!

lasa ca tio fac eu. e cel mai tare capitol. dar sunt curioasa dak omul ala chiar e tatal ei sau nu. si faza cu naruto chiar m-a bagat in ceata.pls next dar de data asta te rog sa nu il mai pui in reluare k ma omori

Citat :

pls next dar de data asta te rog sa nu il mai pui in reluare k ma omori

Pai depinde si de cum vin comentariile. Glumesc, ar trebui sa am ceva mai mult timp saptamana asta, deci cred ca o sa il primiti (poate o sa le primiti).

Pai ce faci? saptamana asta e aproape pe sfarsite si u inca n-ai pus next?RUUUUUUUUUUUSSSSSSSSSSIIIIIIIIIIIIIINEEEEEEE te rog sal pui cat mai repede k dak nu astia ma baga la terapie intensiva

As vrea si eu crede-ma, dar nu sti cum e la mine la scoala. Ce naiba ii apuca pe profi in ultima saptamana??? Trebuie sa imi inchei media la fizica unde eu am un 6 si un test la profa si ne mai trebuie o nota, trebuie incheiata media la romana unde nu avem decat 4 note si ne trebe vreo 5 sau eu mai stiu cate, aia la tehnologie a innebunit si de patru saptamani ne tot da teste ca idioata, aia la bio face la fel si mai avem inca vreo 6 materii la care n-am incheiat media... Intr-un fel, la noi la scoala pe toti ii cuprinde lenea mare in timpul scolii si se trezesc la final ca elevii n-au note si cica noi suntem devina pentru asta...
Acum cred ca ar trebui sa ma linistesc pentru ca mai am putin si turbez. Asa ca oricat as vrea eu sa postez nextu...ei bine, nu ma lasa scoala si profesorii....

Si la noi e la fel. ba pe profesorii astia ii doare in papuci ca ne pun sa invatam de ne sar capacele iar la ei singura alegere grea e k nu styu ce fel de cafea sa bea in cancelarie.noua luni nea dat test la romana si a spus doar cateva note si la un copil bun ia iesit 33 de puncte la altul 48 numai note mici. acu eu stau cu sufletul la gura sa aflu cat o sa iau. oricum macar in vacanta asta te rog sa pui next

deci vacanta e pe terminate. u chiar nai mila de noi rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. te roooog din inima sa pui next k eu nu styu ce fac. innebunesc aici. te implooooooor sa pui next k mai am un pic si ma duc astia la 9.

Scuze din tor sufletul, insa ma mananca scoala de vie! Nici nu stiu cand a fost ultima data cand am mai avut timp de ficuletul meu din cauza temelor, a testelor si a invatatului. As vrea sa pot sa il pun, dar in fiecare seara sunt foarte obosita si nu mai apuc. Sincer nu stiu ce se va intampla cu ficul. Deocamdata e clar ca nu il pot continua. Azi am intrat doar asa, ca sa va anunt, ca n-am scapat de teme. Daca va vine sa credeti lucrez la ele de la 10 de azi dimineata... My god... Si trebuie sa invat scrisoarea iii.

Edit:
Ok. Mi-a ajuns! Promit ca de azi ma apuc de next. Stiu ca v-am facut sa asteptati foarte mult, dar chiar nu am avut timp. Cred ca ma intelegeti si nu mai am ce spune. Va las si ma apuc de next chiar acum. Bye bye!

Scuzati dublu post, dar am venit cu ceea ce asteptati de un deceniu... Capitolul 39! Sa sarbatorim!


Capitolul 39. Acasa, dar totusi nescutiti de probleme


Mergeam cu Azmaria de mana pe strazile golae ale acestui oras care cu toate ca este ticsit de viata, nu o arata. Trebuie sa recunosc, dorul mi-a sfasiat inima. Si nu era vorba doar de dorul de casa ci si de dorul de maimutoiul de langa mine. Dar ambele au un loc anume in inima mea. De acest satuc uitat de lume sunt legata prin atatea lucruri. Iar ea...mi-am mutat privirea spre ea ... este atat de inocenta si de aparata de problemele astea de care ne tot lovim cu toti in ultimul timp. Ea nici nu stie despre Lumea magiei, si nici nu va sti pentru ca si ea isi iubeste casa si ar face ceva prostesc. Iar ea nu are nici macar puterea mea, dar mai a cuiva in masura sa o infrunte pe Medusa sau pe cineva din gruparea ei draceasca. I-ar fi greu si nu as suporta sa i se intample ceva.

Eu am intrebat-o pe piticot ce vrea sa facem, iar ea dadu din umeri. Dupa cateva secunde de tacere si mers ea continua : ,,E plictisitor!,,. La asta chiar ca nu m-am gandit! Nasoala intorsatura. Dar gasesc eu ceva prin care sa o scoatem la capat.Am scos-o deja pe Az de la ore si nu cred ca ar mai vrea sa se intoarca. M-am obprit si mi-am muscat buza ganditoare. Cum sa facem? Oh, stiu! Mi-am scos telefonul din buzunar. Da, l-am sterpelit din holul casei unde stam. Ciudat e ca nimeni nu a vazut asta cand am plecat cu nervii si cu telefonul. Am format repede un numar si am pus telefonul la ureche. Dupa a treia oara cand soneria se auzi am auzit un ,,Alo?,, cam dezinteresant.

-Hei, eu sunt, Saku! L-am auzit cum s-a inecat cu apa. Suntem pe strada 24, vrei sa vi cu noi sa ne distram putin?

-,,Suntem?,, Sakura pe cine ai rapit? Stai, stai nu inchi...

Prea tarziu. Mi-am spus eu. Deja inchisesem.

-Ia ghici ce? Am vorbit cu mosul Sasuke si vine si el cu noi sa mergem undeva, unde vrei tu. Ce zici?

Azmaria sari intr-un picior si incepu sa aplaude. Bun, pana la urma nu am plictisit-o! Si ca sa vezi, acum stiu si unde sa mergem. Insa sa-l asteptam pe ,,mosulica,,. Pana atunci, ca sa nu para ca am uitat-o... Am dus mana la spate si m-am facut ca avusesem ceva la mine tot timpul. Ea incerca sa priveasca, dar eu ma tot intoarceam in toate partile posibile ca ea sa nu vada. Pana la urma am scos de la spate un iepuras jerpelit maro cu burtica albe si urechi lungi si atarnande, cu ochii din doi nasturi mari si negri, putin cam rupt. Ea tipa si il lua din mana mea imbratisan-du-l.

-Nu-mi vine sa cred ca ti-ai amintit de domnul Bunny. Te iubesc, Saku! spuse ea.

Eu am vrut sa mai adaug ceva, insa Sasuke isi facu aparitia de nicaieri. Ne saluta si ne intreba unde vrem sa mergem. Eu le-am facut semn sa ma urmeze. Am mers inaite, ignorand semnele de intrebare care le aparusera celor doi pe fata. In tacere am continuat drumul plin de suspans pentru ei. In scurt timp am ajuns pe plaja. Azmaria tipa din nou si o lua la fuga spre nisip. Ii place foarte mult sa se joace in nisip. Noi nu prea avem plaje in Lumea Magiei. Sasuke era langa mine. Ma lua de mana si ma trase usor dupa el.
Cand mana lui o atinse pe a mea am simtit o furnicatura usoara pe sirea spinarii, iar fericirea ma cuprinse. Nu am mai simtita sta de foarte mult timp. Chiar aveam nevoie de el. Mi-a fost asa de dor. Nu imi place sa imi fie dor de cineva. Sentimentul asta ma face sa simt ceva in stomac, un lucru care ma chinuie zi si noapte, iar gandurile imi invadeaza mintea de fiecare data facandu-ma sa ma simt din ce in ce mai prost. E ca o durere subtila, o sageata infipta in inima care la inceput nu doare asa de tare, dar sentimentele se intensifica cu fiecare secunda si durerea pulseaza in tot corpul, secandu-te de puteri. Asta simt eu cand sunt departe de cei pe care ii iubesc.

Eram la o terasa, unde ne asezasem la masa. De aici o puteam vedea pe Azmaria jucandu-se in nisip. Iar privelistea ma uimea de-a dreptul. Soarele stralucea in mijlocul cerului albastru precum un falnic cavaler antic, iar norii albi, imaculati, puri erau doar detaliile ce completau acest pastel atins de razele aurite ale astrului suprem. Sub toate astea marea stralucea linistita, valuri mici venind inspre mal si udand nisipul de pe plaja. Ce tablou fantastic. Si foarte romantic.

Am simtit mana calda a lui Sasuke cuprinzand-o pe a mea. Mi-am intors ochii spre el. Avea o figura enigmatica pe fata, de parca urma sa se intample ceva. Era foarte ganditor. Eu mi-am pus mana pe obrazul lui. Simteam in el confuzia.

-Ce s-a intamplat, Sasuke?

-Eu vroiam sa te intreb asta pe tine. Dar daca ai inceput tu prima, o sa-ti raspund. M-a indus in eroare faza din dimineata asta. Omul ala chiar era tatal tau?

-Nici eu nu stiu. Dar nu trebuie sa ii spui lui asta.

-Nu sunt prost, iubire. Stiu. Si sa apari cu alt barbat dupa tine...

Eu am inceput sa rad ca o proasta. El totusi ma privea serios. Hai ca asta e tare de tot.

-Chiar crezi ca te-as da pentru Abel??? In primul rand nu ma atrage de nici un fel si in al doilea rand e insurat. Face parte din familia regala din Lumea Magiei. Chiar crezi ca as vrea sa devin amanta lui?am ras eu.

-Oh. Nu m-am gandit la asta... Ok, atunci sa trecem la tine. Ce te framanta?

Intr-un fel ezitam sa-i spun pentru ca si-ar face griji si ar fi mai mult cu ochii pe mine. Dar cel mai important este ca mi-e rusine sa recunosc ca am lasat-o pe Medusa sa ma invinga. I-a fost asa de simplu sa ma fraiereasca. Eu sunta ici, asteptand sa faca o noua mutare, iar ea imi da sah. Insa spre bucuria mea nu este ceva atat de grav. Sau este? Poate ca el vede problema cu alti ochi si... mai bine sa evitam subiectul decat sa largim rana.

-M-am intalnit cu Naruto astazi...

Sasuke facu ochii mari a uimire. Dah, vroia sa ma faca sa rad, insa eu am continuat.

-Ar fi trebuit sa fie la scoala, dar nici eu nu sunt mai buna. Am lipsit cam o luna si ceva cred sau mai mult?... M-a cam speriat, dar banuiesc ca vroia sa ma sperie exact asa cum faci si tu. Ce de glume. Dar oricum, sunt sigura ce el e bine. Sasuke tot nu isi schimba privirea... Oh, haide nu te poti purta asa cu mine, vezi doar ca nu mi se pare amuzant. Ce v-as bate pe amandoi cap in cap...

Doamne sa ma feresti. Statea si ma privea de parca i-as fi spus ca sunt Satana sau ca am alt iubit care e extraterestru. Imi venea sa-l pocnesc ca sa-si revina odata. L-am privit rece, semn ca e timpul sa inceteze. El se dezmetici putin, dar tot mai parea foarte afectat si foarte speriat. El imi sopti ca este imposibil si ma privi de parca as fi fost nebuna. Ma privea atat de gol. Nici nu mai eram sigura macar ca vorbea cu mine. Poate vorbea cu el sau i-a scapat, dar era clar ca nu mai era pe planeta asta, cel putin nu cu gandul. Doar cu persoana. Si ce e asa de extraordinar la faptul ca m-am intalnit cu Naruto, ne-am ciocnit pentru ca si eu eram cu gandul la mama naibii in praznic. Eu l-am atins si s-a intamplat chestia aia ciudata. Am mai auzit de ea, pe la ora de chimie organica pe care o faceam la scoala din Lumea Magiei, dar acea ora era somn de voie, asa ca nu am habar ce inseamna. Poate doar m-a cuprins paranoia dupa toate cele intamplate si am luat-o la fuga ca o cretina.

Paranoica, poate, nebuna in niciun caz. Deci Sasuke nu are nici un motiv sa ma priveasca asa. Problemele astea incep deja sa ma consume si pe dinauntru si pe dinafara. Cum era asta posibil? Ei bine, nici eu nu stiu exact, dar e doar o vorba deci... Totusi, se pare ca avem o treaba serioasa sau doar una din glumele lui proaste. Eu i-am spus lui Sasuke sa lase prostiile si sa spuna ceva, asta desigur daca are ce. Insa el nu ma auzea. Fata mea deveni aspra si mie nu imi place sa arat asa. Cand sunt incruntata par mai urata. Sasuke privea spre acelasi punct mort, invizibil mie. I-am spus ca daca nu inceteaza o sa ma supar. Cred ca ora de matematica l-a ajuns din urma pana la urma. M-am ridicat de pe scaun si am urlat la el, trezindu-l din visare. Deci nici macar nu ma auzise. Ce sa zic, e cel mai bun iubit din lume...

I-am spus sa ma scuteasca de glumele lui proaste, iar el mi-a raspuns ca nu a facut nicio gluma. El privi in ochii mei de parca acolo se afla raspunsul dilemei noastre. Ne-am privit cateva secunde intens incercand sa dezlegam acest mister universal. Ochii lui negrii se dilatara de uimire. Isi daduse seama de ceva. Eu m-am miscat putin, apropiindu-ma de el. Asteptam sa-mi spuna ceea ce stia, dar el inca incerca sa formuleze. Asta inseamna doar un lucru ... nu e de bine. Ce am facut sa merit asta? Ma apuca disperarea.

-Doamne... face el, atragandu-mi atentia. Eu eram doar ochi si urechi. Tu nu sti ... spuse el extraordinar de mirat.

Senzational. Ce mai descoperire. Imi vine sa il bat acum.

-Ce sa stiu Sasuke si scuteste-ma de dramatismele astea? Spune-mi odata pentru ca fierb de nervi! Aproape am tipat eu la el.

Sasuke se conforma si imi spuse destul de balbait, semn ca nu stia cum sa o spuna.

-Sakura – incepu el - ... Naruto sti tu ... Ma exaspera cu suspansul asta idiot. Cine la mai inventat si pe asta si cine l-a invitat sa participe la discutia noastra?! Pai, sa-ti povestesc ... La doua zile dupa ce ai plecat, s-a intamplat chestia asta. In noaptea aia, pe la doua sau trei noaptea satenii au simtit focul ce se aprinsese... Era casa lui Naruto ... Dupa incidentul asta el a disparut complet, asa ca ... cum sa ti-o zic ... Naruto e mort!!!

E o zi data naibii...


So, asta este. Astept multeee comentarii. Sper ca nu m-ati injurat pentru ca v-am facut sa asteptati atata, dar asteptarea nu a fost in van, zic eu.

Pana data viitoare nu uitati ceea ce a spus mama Sakurei. ,,Nimeni si nimic nu este ceea ce pare.,, Va pup!

Multumesc mult. Duminica o sa ma apuc de el, pentru ca pana atunci nu am timp.

aoleu bietul naruto.
ce mila mie de el.
eu sper k sasuke sa se fi inselat.
dar cum naiba a putut sa moara?te roooooooooooooooooog sa vi cu nextul k altfel innebunesc