Incerc sa termin astazi si sa-l postez, dar sincer am ramas in mare pana de idei.

Next-ul!!!!!


Capitolul 40. Ce mai e acum?

L-am privit disperata pe Sasuke. Evident! Eu i-am spus lui sa stea cuminte in casa pana ma intorc dar de cap sec ala am uitat! Imposibil. A disparut ... Eram gata-gata sa explodez. Si atunci pe cine am vazut eu??? Imi aud numele strigat de cateva ori, dar nu bag in seama. Gandurile mele ma devorau incetul cu incetul. Deodata cineva ma zgaltaie si eu tip nervoasa:

-Ce mai e acum???

O vad in fata mea pe Azmaria speriata. Imi cer scuze ca am tipat la ea si ca sa o impac mergem sa ii cumpar o inghetata. In timp ce ea isi alegea ce vroia cu banii in mana eu stateam si priveam cum soarele apune. Cum era? ,,De Iadul si Raiul s-ar intalni/ Undeva pe pamant, toata viata s-ar sfarsii/ Soarele s-ar stinge `ncet/ Si pamantul ar fi secet/ Un mare razboi s-ar porni/ Totul in cale-ai ar sfarsi/ Si lumea lovita de necazuri multe/ Ar cadea intr-un neant negru al uitarii mute… dar de Iadul si Raiul vrei sa vezi/ Avanta-te pe mare unde crezi/ Spre linia rosiatica a sfarsitului/ Spre marele nimic al nesfarsitului. ,, Asta este o legenda foarte veche a Lumii Magiei. Se spune ca a existat inca dinaintea lumii mele si dinaintea nasterii Terrei. N-am degand sa filozofez acum, dar ar fi mai usor daca legenda ar fi adevarata. Trei dorinte … Oh, da, de parca am vorbi de pestisorul auriu. Azmaria ma tragea iar de mana si abia m-am abtinut sa nu strig la ea. M-am indreptat privirea spre ea, iar ea a spus ca putem pleca. Mda, era timpul sa mergem acasa sis a-mi cer scuze pentru rabufnirea de azi dimineata. Insa parca prea au picat toate una peste alta de odata si e prea suspect. Sa analizam …

Deci ma trezesc ca Lumea Magiei este parca Polul Nord, ma pricopsesc cu un printisor alintat, tata apare ca din senin si se asteapta sa ii sar in brate de parca el era motivul pentru care m-am luptat atat, plec de acasa dup ace am facut tam-tam si ma ciocnesc de Naruto, iar mai tarziu Sasuke imi spune ca Naruto a murit cu cateva zile in urma. Oh, da, ziua asta ar trebui sa intre in cartea recordurilor …

-Sasuke, ce-ar fi sa plecam acasa, se intuneca. am spus eu ganditoare.

El ma privi suspicios si de sus, iar atunci in ochii lui misteriosi am stiut ca era curios si ca isi daduse seama ca am pus la cale un plan.

-Deci tu ai alta teorie …

Eu i-am facut semn sa taca, iar apoi am aratat spre Az. A inteles imediat ca nu era nevoie sa o include sip e ea in asta cand era absolute clar ca nu o priveste si ca nu trebuie sa o ingrijoram. Clar. Asa se facu ca in drum spre casa, am lasat-o pe Az sa mearga inainte, mancandu-si inghetata si sa fie cu gandul pe alta lume.

-Cum am zis, tu crezi alt ceva in ceea ce priveste incidentele, nu? Spus el pe un ton jos.

-In momentul de fata nu stiu ce sa cred nici eu. Cuvintele mele fura urmate de un lung oftat.

-Crezi totusi ca este posibil ca Naruto sa traiasca?

-Fara indoiala! am spus eu hotarat. E prea suspicios, Sasuke. Un ninja sa moara intr-un amarat de incendiu? Unul ca Naruto? O fi el prost dar nici chiar asa!

-Cei de la politie n-au vrut sa ma creada cand le-am spus … complete el

O liniste mormantala se lasa peste noi si cu greu mi-am mai putut da seama de ce e adevarat si ce e minciuna. Totul era invalmasit in capul meu si nesiguranta prima printer sentimentele pe care le aveam… desigur, mai tarziu avea sa se transforme in teama. Deodata un fior imi strabatu tot corpul, amintindu-mi de datile trecute cand simteam asta. De fiecare data era la fel. Ma simteam prost, iar apoi mai aparea si asta. Dar durerea pulsa atat de tare incat am cazut in genunchi. Sasuke continua sa mearga, nerealizand ca eu nu mai eram langa el. Am scos un scancet ca advertisement, iar el intoarse capul spre partea unde stateam eu iar cand nu ma observa intoarse capul.

Dinauntrul meu durerea pulsa spre exterior facandu-ma sa tremur de parca eram pe moarte. Sasuke se apropie in fuga de mine. Tineam ochii stransi cand am simtit mana lui care isi facea loc prin spatele capului meu si ma ridica, dar am fost nevoita sa ma sprijin pe el caci picioarele mele erau precum doi taitei. Durerea inceta putin, dar cand am deschis ochii in partea opusa celei in care statea Sasuke al meu era un sarpe urat, gras si nergru care sasaia amenintator la mine. Am tipat si m-am impins in Sasuke fara a-mi da seam ace fac si am cazut amandoi unul peste altul. Eu mi-am ingropat capul in pieptul lui Sasuke, trezindu-mi pa jos. Ochii ma intepau semn ca lacrimile vroiau sa imi invadeze fata. Nu! Asta nu era real. Linisteste-te Sakura! Mi-am spus. Nu putea fi real decat daca Medusa chiar era implicate in asta cu adevarat. Sasuke se ridica si ma ridica sip e mine odata cu el. Ma indeparta putin de el si ma privy in ochi de parca ar fi spus: ,, Sunt cu tine, nu te ingrijora! Te voi proteja!,,. Era foarte dragut, dar el nu realize ca pana si el stia undeva intr-un ungher intunecat al mintii ca nu o poate face, ca este cu mult peste puterile lui. Da, mereu e asa. Eu m-am intors si am oftat cu greu. Am incis ochii si incetul cu incetul teama disparu si la fel si durerea. Acum eram bine. M-am uitat spre Sasuke si i-am oferit unul dintre acele zambete largi si sincere pe care doar el le merita. Ne-am intors si ne-am dat seama ca Az ne privea.

-Oh, Doamne! Parca ati fi casatoriti! Exact asa va putati! eram extraordinar de sigura ca amandoi rosisem, dar doua secunde mai tarziu am explodat intr-un ras isteric deodata.

-Vai, ce copil amuzant! spuse Sasuke printer chicote zgomotoase.

-Chiar aveam nevoie de o portie de ras, Az! Bine ca ne-am mai destins.

Fetita zambi triunfator, iar apoi sa roti pe calcaie si ne chema sa o urmam spre casa. Ah … amuzant copilas! Of, of, of! Ce ma face eu cu tine, Azmaria?

Am continuat sa mergem, cei doi ignorand ceea ce se intamplase mai devreme, insa eu eram tot acolo cu gandul. Oare ce provoca acest lucru? Medusa ... Poate, dar nu vad la ce i-ar folosi! Nu ii place sa traga te timp, sa o lungeasca sau sa actioneze cu lucruri care au subintelesuri. Ea chinuie prin lucruri concrete ce provoaca mai multa durere decat 5-6 secunde in care te doare tot corpul. Nu e genul ei! Deci este vorba despre altceva sau altcineva.

Nu am cum sa spun ca poate ca asa zis-ul meu tata face asta pentru ca asta se intampla de mai de mult nu de acum. Poate doar daca m-ar fi urmarit. Dar de ce sa astepte? Nici eu nu vad rostul! Mda. Nu stiu ce ar putea urmari cineva cu asta ... Nu-mi pot da seama nici daca imi storc creierii toata ziua si asta cu siguranta ar fi o pierdere de timp.

M-am trezit in fata casei noastre. Oare ce or sa zica cand or sa dea din nou ochii cu mine? O sa iau o palma din nou sau o sa fie mai grav ... dar nici ca-mi pasa, sincer! Az se duse inainte si deschise usa. Intra inauntru vesela. Se auzira tipete. Ofelia ...

-Unde ai fost, copil vagabond? Sti cate griji mi-am facut pentru tine?! Tipa femeia.

-Chiar asa, micuta domnisorica? Pe unde te-ai distrat? se auzi o voce de barbat, iar acela nu era Dogo...

Am intrat in casa fara sa fim observati de cineva. Tata ii tinea morala Azmariei. Eu am tusit fals.
-Nu te supara, dar nu e cazul sa-i faci morala! Am spus eu neinteresata. Az a fost cu mine si cu Sasuke si n-a patit nimic, iar ea are deja doua persoane carora trebuie sa le dea socoteala, nu mai trebuie sa te bagi si tu! am spus eu rece.

Cei doi se privira intre ei, iar apoi tata isi indrepta spatele, parand evident mai inalt decat mine.

-Si ma rog cui trebuie sa dea ea socoteala? Pentru ca este evident ca persoanele respective nu o educa bine!

Eu am suras misterios.

-E vorba de mine si de Ofelia! Si te asigur ca am crescut-o foarte bine pe Azmaria! Eu stiu, draga domnule ce este responsabilitatea si ce inseamna sa cresti un copil pe cand tu ...
Eu il masuram de sus in jos in timp ce fierbea de nervi. Evident asta era o parte a planului meu de a descoperi cine este acest individ. Vazand ca nu scoate nicio vorba, i-am intors spatele si am plecat spre camera mea. Chiar cand dadeam sa urc scaile l-am auzit izbucnind.

-Nu ai dreptul sa-mi spui asa ceva, mucoasa mica! Sunt tatal tau! Urla el scos din minti. Si copilu` asta? Ce-I cu el? Spus aratand spre Sasuke.

-Mucoasa asta are dreptul sa-ti reproseze ce vrea, avand in vedere ca nu ai fost niciodata alaturi de mine! Nu ai dovedit deloc ca esti tatal meu parasindu-ma cu buna stiinta ca esti singura ruda pe care o mai am! Si ,,copilu` ,, asa cum il numesti tu este iubitul meu. Daca tata nu este langa mine trebuie sa am alt barbat care sa aiba grija de mine, nu?

Si eu eram surprinsa de latura asta nesimtita a mea, insa se vedea bine ca omul asta nu are purtarea tatalui meu! Ca sad au impresia ca era mai real, m-am facut ca intorc capul si mi-am pus o mutra trista. Am soptit un ,,Iarta-ma!,, scurt, dupa care am fugit spre camera mea. Cred ca asta era de ajuns. Am tot crezut ca el nu este tatal meu, m-am indoit de asta de parca ar fi cea mai neadevarata afirmatie, dar acum e timpul sac red, chiar daca va fi doar pentru cateva minute.
O noua parte a planului meu avea sa inceapa chiar acum. Daca latura mea nesimtita a iesit la iveala, atunci sa o scoatem sip e cea siropoasa. Pot fi in multe feluri. Ma imbracasem cu o rochita alba cu dantela, despre care tata imi promisese cand eram mica ceva. Mi-a spus ,,Cand o sa fii destul de mare ca sa o porti o sa fie a ta si o sa arati ca un inger in ea, exact ca mama ta!,, Da, rochia era a mamei mele. Am luat in picioare o pereche de sandalute albe si mi-am pregatit partea a doua a planului. Totul era pus la punct, iar eu aveam doar cateva minute. Sa incepem.

Am coborat sfios treptele si l-am observant pe asa zisul tata uitandu-se la televizor de pe canapea. Schimba frenetic canalele si era si o urma de suparare in miscarile lui. Eu m-am postat intr-o parte a canapelei si am lasat capul in pamant, dar destul de sus incat sa vad ce se intampla. El intoarse capul ma masura de sus pana jos iar apoi se intoarse la actiunile cu telecomanda.

-Tata … am soptit eu, insa el ma ignora. Tata, chiar imi pare rau pentru cuvintele pe care ti le-am adresat doar ca …

-Doar ca ce??? Izbucni el

-Mi-a fost foarte greu in ultimii ani, iar faptul ca tu ai aparut abia acum … ei bine, m-a descurajat. Am si asa destul probleme.

-Ce probleme? Nici macar la scoala nu te duci!

-Am fost ocupata. Am soptit eu cu capul inca in aceeasi pozitie.

-Cu ce? Ai fostu cu copilul ala, nu-I asa? Se revolta el. Nu-mi vine sac red ca vrei sa renunti la scoala sis a te mariti. Asta vrei?

-Tata … am spus eu ceva mai tare parand ofensata … Medusa … Lumea Magiei … gheata … mort … sange … durere … dezastru

-Vorbeste romaneste! Tipa el.

-Bine, tata! Medusa a aruncat o vraja peste toata Lumea Magiei, vrea sa ma faca sad au ortu` popii, Lumea Magiei a devenit parca lumea din povestea cu Craiasa Zapezii, eu m-am pricopsit cu un printisor dezmierdat si pe deasupra … tu si mama sunteti niste tradatori! am tipat eu ultima propozitie.

-Ce suntem eu si mama ta? spuse el vizibil surprins.

-Tradatori, mincionosi, ticalosi, cruzi, nemilosi, jigodii! M-ati mintit amandoi pentru ca si mama traieste!

To be continued.....


Uf, pai nu am cautat greselile din text pentru ca sunt foarte obosita. Am mers in drumetie pe munte si am facut vreo 8 km pe jos daca nu chiar mai mult si abia am reusit sa scriu, sa termin defapt capitolul asta.

Totusi putem sa sarbatorim, am ajuns la capitolul 40!

mersi mersi mersi mersi. doooooooooooooooamne deai sti cat te iubesc ca ai pus nextul. esti cea mai tare abia astept sa vad ce so mai intampla si eu cred k ala nu e tatal sakurei sau chiar dak e atunci medusa a pus vreo vraja pe el. parerea mea dar sper sa nu fie asa. sa nu uiti de next k acu e vacanta si te mananc cu fulgi cu tot dak pui capitolele din 34 in 34 de ani.

Stiu ce ziceti, dar problema e mama mea! Ea tine neaparat sa stam vacanta asta la bunici! Fara net, fara calculator, trebuie sa ma multumesc doar cu televizorul! Dar cred ca o sa-l scriu duminica viitoare. Pupici.

Edit: Lucrez inca la capitolul urmator pentru ca am fost prinsa cu vreo 2 teste si o teza saptamana asta. Incerc sa scriu cate ceva, dar nu prea am timp. Aveti rabdare, o sa-l fac eu pana la urma.

Scuzati dublu post.

Capitolul 41. Minciuni si tradari

M-am uitat la el cu lacrimi in ochii. Nu mai stia nici el ce sa creada. Era adanc infundat in neantul negru al disperarii eterne. Acum poate simti, poate sti cum a fost pentru mine. Fiecare gura de aer pe care o trag in piept este ca si cum pumnale s-ar infige in plamanii mei, ca si cum mii de ace taioase ar zgaria adanc in carnea trupului meu. Asta se intampla cand bei din cupa tradarii. Asta se intampla cand in aer e imprastiata otrava neincrederii. Nentul in care cadem impreuna este nesfarsit, nemilos, neinvins ... este inchisoarea sufletelor cazute in pierzanie.

-Vezi acum ... –am spus eu cu lacrimile siroindu-mi cascade pe fata si sughitand – cum mi-a fost mie ... cand tu .. ne-ai batut la usa si... si m-a lovit in fata adevarul. mi-am ingropat fata in maini si mi-am lasat lacrimile sa dea afara durerea odata cu ele.

El facu un pas spre mine. Am simtit asta. M-am intors si am fugit sus in camera mea. Am trantit usa si am incuiat-o. Era intuneric. O durere cumplita razbatea din interiorul capului meu si curgea prin intreg corpul meu.

-Crezi ca poti sa ma invingi? Ti-am dat timp, ocazii, putere ca sa vad de ce esti in stare. Esti doar un nimic, insa informatia pe care mi-ai dat-o ... Nici chiar eu n-as fi stiut ca mama ta traieste! Spuse o voce in soapta.

-Iesi din capul meu! Iesi, iesi acum! Nu te vreau acolo! Pleaca, Medusa! Lasa-ma in pace! Ia puterea mea, ia-l pe tata ia tot ce vrei dar ... lasa-ma in pace!

-Chiar crezi ca ai treptul sa-mi comanzi ce sa fac?! Catea jegoasa ce esti! Am sa ....

Mi-am prins capul in maini si m-am lasat sa alunec pe usa. Fa durerea sa dispara, mama! Ajuta-ma! Mama, te rog. Am inceput sa plang si mai tare. Sunt asa de neputincioasa, sunt doar un nimic, un om nesemnificativ.

-Da, da chiar esti! Ce credeai? Te vedeai punand-ti coroana pe cap si stand pe un tron din aur pus pe mormantul meu? Oooo, sa stii ...

Un tipat nepamantean umplu atmosfera. Urma un stigat de lupta si ceea ce am vazut m-a lasat muta. Priveam acel lucru si credeam ca pur si simplu am murit. Nimic din lumea pamanteana sau din celelalte lumi nu putea sa fie la fel de frumos ca si asta. Era magnific, insa stiam ca dincolo de asta era o lupta apriga. Frica, durere, sange, tipete care razbateau din ce in ce mai des toate inlantuite in magia acelei clipe. Mi se paru ca dureaza o eternitate, dar nu era nici pe departe asa. Si pentru cateva momente am putut sa vad ce se petrecea dincolo de aparente. Strigatele inetasera. Acum totul era invaluit intr-o liniste divine si sunete line, note usoare razbateau in aer de nicaieri. Imi zambea, iar zabetul ei umplea camera de o lumina nepamanteana, o aura magica, ce era emanata de ea. Era mai frumoasa ca niciodata. Razele acelea calde imi cadeau pe fata, facand lacrimile de pe fata mea sa luceasca precum cele mai frumoase si scumpe cristale din lume. Era doar a mea. Ma iubea, ea nu ma tradase, mama m-a aparat mereu. Ea a fost mereu langa mine, ea a avut grija de mine. Lumina incepea sa paleasca, iar imaginea mamei – parul ei blond si lung precum cel mai pur aur, ochii ei de culoarea acelor de brad, tenul ei alb si curat – toate incepeau sa dispara.

-Nu, nu pleca! Am tipat eu.

Insa era prea tarziu, bezna pusese stapanire peste camera mea si ea plecase, insa inca ii simteam prezenta. Mi-am dus absenta mana la inima si am soptit, asa pentru mine ,, Intoarce-te repede!,,


Am auzit soneria sunand de mai multe ori. Am intredeschis ochii si am luat ceasul de pe masuta de langa pat. Doamne fereste! Ce au oamenii astia?! E abia ora 4: 52 . Oricine era la usa, se vedea ca nu-i place soneria fiindca suna in dusmanie la usa. Cred ca l-as fi auzit si daca as fi fost moarta. M-am ridicat nervoasa din pat si mi-am luat u halat de baie alb pe mine. O, minunat! Acum au inceput si sa bata in usa. Daca as fi avut dopuri de urechi probabil ca acum ar fi enervat-o pe Ofelia ceea ce ar fi fost un lucru letal pentru nenorocosul/nenorocoasa. Nu e bine sa o enervezi pe Ofelia, dar uneori e si mai rau daca ma enervezi pe mine. Si acum cel de la usa daduse intr-o situatie din asta si cu alte cuvinte si-a complicat viata singur! Sa vezi ce o sa-i mai fac! .... Pentru numele lui Dumnezeu, ajung intr-o clipa nu mai bateti cu ura asta in usa mea!

Am deschis usa nervoasa si i-am privit urat. Insa pur si simplu ma coplesira. Cu numarul si frumusetea lor. Erau cam ... 8. Stai ce cauta tipi si tipele astea aici in fata casei mele? Ma uitam pe jumatate adormita la ei. Ei erau confuzi.

-Va pot ajuta cu ceva? am spus eu cu o voce usor iritata.

-Pai ... defapt noi ar trebui sa te ajutam pe tine. Cred ca ne asteptai. Nu? Sau am gresit iarasi adresa! Spuse unul dintre el.

Eu m-am uitat la ei nedumerita. Ce naiba cauta astia la ora 5 in fata usii mele.

-Grabiti-va odata cu explicatiile daca nu vreti sa va loveasca usa in nas!

In spatele meu se auzi o voce blanda care imi spunea sa-i las sa intre si sa ma duc sa ma schimb. M-am intors incet si am observat-o pe Orfelia. Ohooo, deci e complice la treaba asta.

-Si celelalte fete? Intreba la un momentdat o fata din grup.

-Vor sosi imediat ce catadicsesc sa se ridice din pat. Spus Orfelia cu un zambet strengaresc pe buze.

Alte 3 fete? Acum ar trebui sa fie 11? Desigur nu am mai pus intrebari si m-am conformat. Am urcat in fuga scarile, tropaind neintentionat si am trantit usa camerei mele. M-am apropiat de dulap si am luat o pereche de blugi albastri simpli si un tricou alb cu un pinguin care spunea ca iubeste gheata. Am luat in fuga o pereche de adidasi pentru ca oricum ma pregateam sa-i fac o vizita lui Sasuke dupa. Numai da, Doamne sa nu apara si tata. Telefonul meu vibra pe noptiera de langa pat. Am oftat, si l-am luat si am raspuns cu un ,,Alo?,, scurt. Insa la capatul celalalt era o liniste totala. Atunci am realizat ca imi tineam telefonul invers, cu capul in jos. L-am intors si am repetat formula de adresare. Din nou, nimic. M-am incruntat si am luat telefonul ca sa inchid farsorului. Insa atunci, el vibra din nou in mana mea si lumina se aprinse. Si lumina telefonului si cea din capul meu. Cum am putut fi atat de proasta incat sa uit? Sunt chiar asa de jalnica oare? M-am pocnit peste frunte si m-am lasat sa cad pe pat. E duminica. EI sunt 8. Inca trei fete care ar mai trebui sa vina si eu. Am uitat complet de intalnirea ACDVE. Groaznic. Ar trebui sa le cer scuze pentru asta, dar sincer ... nu sunt genul.

Am lasat telefonul pe pat, in voia sortii si am iesit pe usa grabita tocmai ca sa dau nas in nas cu ,,Micul-print,,. Nu credeam ca Abel inca mai sta la noi, avand in vedere faptul ca nu il mai vazusem de ceva timp. Insa chiar nu as avea nevoie acum de crize si probleme regale ale regalitatii.Nu-i sunt dadaca. El ma privi incruntat in ochi, parca reusind sa ghiceasca ceea ce se afla in spatele ochilor mei. In gandul meu incepeam sa rad, insa acum stateam si il priveam nepasatoare.

Dintr-o data m-am simtit strafulgerata de un sentiment ciudat. Il mai simtisem, da stiu doar ca era ... de mii de ori mai puternic. Prima oara fusese doar un mic fior ce imi facuse piele de gaina cas i cum Abel intrase in subconstientul meu, insa apoi se accentua. Imi cuprinsese capul ca un val ucigas si innegrise totul inaintea ochilor mei. Am suportat asta, nu era nimic important, apoi veni senzatia de greata si ca si cum nu era de ajuns, simteam din nou ca oasele mele se prefac in gelatina, ca se rup sub greutatea mea si inainte sa imi dau seama eram pe jos, scrasnind din dinti. M-am gandit ca Medusa se joaca cu mine, insa nu i-am simtit prezenta deloc si durerea se accentua devenind insuportabila. Cu greu imi stapaneam tipetele. Totul dura cam 5 secunde, apoi pur si simplu inceta totul. Ma simteam ametita si foarte bezmetica. De parca tocmai ma trezisem din somn. Abel era langa mine cu o figura nedumerita. Eu m-am ridicat in picioare si am inchis cu prudenta usa.

-Daca spui cuiva de ceea ce ai vazut aici sa stii ca te macelaresc, regele meu. Aveai ceva sa-mi spui, sau?

-Ah... esti bine? Adica nu asta era ceea ce vroiam sa iti spun. Vroiam sa iti spun ca nu o dai in bara cu tipii astia. Sunt crema societatii.

-Asta stiam si eu. Urma o pauza destul de lunga in care doar ne priviram si am crezut ca mai vroia sa spuna ceva, insa apoi paru ca se razgandeste. O sa participi si tu nu? el dadu din cap.

Mi-era mie teama de asta. Desigur nu am spus-o cu voce tare, insa am gandit-o. Am oftat si m-am grabit sa ajung in camera de zi. Am aruncat o privire si i-am zarit pe toti adunati pe cele 3 canapele si restul stand pe scaune. Intre timp sosisera si Hope, Healthy si Lisa. Abel cobora pe langa mine si toata lumea se ridica in picioare. Fara sa vreau mi-am fixat privirea pe unul dintre ei si ... am stiut ca l-am mai vazut undeva, ceea ce nu era deloc bine.

Avea el o fata frumoasa, insa in ochi avea un licar de dementa pura. Si atunci pur si simplu am stiut. Am stiut cine minte, cine spune adevarul, cine traieste si cine este defapt mort. Si mi s-a parut ... ca aveam sa incep sa plang. Acum deja s-au adunat prea multe minciuni pe langa mine si nu se mai numeste minciuna. Se numeste tradare.

Si ar mai trebui sa scuz si intarzierea cred, deci, ma scuzati.

Superba poveste!De unde stii atatea despre vrajitoare?Si mie imi plac mult.