Reflect din nou.

Subiect: Reflect din nou. Mier 03 Oct 2012, 06:25

Sper ca am pus bine asta. Si desigur ca voi reveni si cu altele pe moment.
Versul asta, chiar daca e in engleza (l-am avut la semnatura acum ieri pe 2.oct), l-am facut pe moment si da il mai am postat undeva. Dar oricum aici pe site a fost creat. : ]]
Eu si engleza prietene bune. Sigur s-a strecurat vreo greseala, dar voi incerca sa ma corectez indiferent.
So enjoy my stupid creation.
--

Let the wind blow your minde.
Baby im fine, you can let me fly.
I spred my wings up in the sky, i feel the air hurting me inside.
I want to go, but my heart says "no", take my hand and you will go too.
Can`t you see the buss will not wait, is time to let the past surrender the fate.
The clocks scream that the time elapsed, the word is destroing the puzzle we've made.
Is time to let go, my love, please come! Don`t make me, prounounce your name ,thousands of miles away.
I need you with me, i need you right now.
-So i pulled his body next to mine, not waithing another second of time, for the answer that i already knew: "I know my darling, i`ll come along with you!"-

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 03 Oct 2012, 14:50

Pe moment am scris, nu e nu stiu ce, nu m-am complicat si am fost inspirata de ploaia de astazi, dupa atata timp cade si ea. : x
Credeam ca nu o sa o mai faca... Enjoy!
ps. mai am postata asta undeva.

Ploaie.

Nu imi aduc aminte cand cerul a fost brazdat de nori si a plans ore in sir... Sau cand stateam in casa, privind uimita la geam, numarand stropii care se prelingeau pe stricla. Dar atunci cand fugeam impreuna cu cineva, cu acel zambet tamp pe chip, in speranta ca vom da de un loc ferit de ploaie. Cand a picurat ultima data?
Soarele s-a aratat fortos si-a umflat pieptul, aruncand cu sageti de foc, uscand pamantul, furandu-ne ultimul strop de apa din corp. Natura a palit sub privirea mea neutra, nu mai imi pasa oricum ajung acasa si nu fac nimic, raman la fel de patata si la fel de murdara. Cu un amalgam de ganduri nebune, inima injunghiata de ace otravite, strigate si tipete inca sunandu-mi alarmate in cap... stresul inca se tine ca scaietele de mine si ploaia tot nu vine.
Merg pe drum si ma uit in jur, aceiasi monotonie, acelas fredonat de melodie, sueratul acut, subtire care imi inspira caldura, foarte multa caldura, uscaciune, lipsit de vitalitate si substanta. Lumea se prapadeste pe jos, chiar daca merg precum stalpi pe srada, doar vor sa para ca sunt bine, cand defapt le mai trebuie putina racoare sa-si regleze presiunea corporala. Totul e bantuit de seceta, caldura ma doboara, dar continui sa merg cu privirea dreapta, la fel ca ceilalti schitand nimic pe fata.
Ma opresc cand vad o balta si ma intreb cum de nu s-a evaporat, ma apropii de ea si o studiez. Imi vine atat de greu sa cred, am impresia ca vad o iluzie, caldura imi afecteaza ratiunea. Si fara scapare imi ridic capul inspre cer, inchid ochii si imi pun dorinta de a ploua inca odata, dupa atatea luni. La inceput o fac stangachi, sceptica de fenomenul natural, insa un strop imi pica pe frunte, se prelinge pe nas si cade pe buza, deschid ochii larg si mii de alte picaturi cad din pantecul ceresc, zdrobindu-se voios pe trupurile neinsufletite si uscate, readucandu-le la viata.
Exclam printr-o interjectie, tresar de bururie, incep sa alerg pe strada aruncandu-ma cu picioarele in fiecare balta formata. Ploaia s-a revarsat si totul s-a curatat!

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 03 Oct 2012, 17:54

Vaii, cât de frumos. Mai ales prima, mi-a plăcut aşa de mult. Eşti foarte talentată. Mai aşteptăm poveşti de la tine. a hug

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 03 Oct 2012, 18:12

Diabolique, ma bucur sa vad ca iti plac creatiile.
Nu consider ca sunt super sau bine ticluite, sunt doar pe moment. Mersii din nou. *hug*
*Urmatorul vers este dintr-un cantec de al meu, tot in engleza.

Even if you fail

There`s still a chance for all of us, God is not hiding, he is watching from above.
Even if you say that the sky is turning black.
Another morning is coming with a new end and start.
There is no time for panic, raise your eyes and watch the wide sky that smiles so bright.
Discovering a hole word is not easy, for you and me and the others that try to discover the misteryes that hide in the hand of Mother Earth.
Keeping them all at her, pushing us away from them. And sometimes even if we try, we fail.
But that is not the answer to our hopes and dreams, we must try and try it again, that`s how we succeed.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 04 Oct 2012, 15:06

Inca o lucrarea pe moment in engleza. <3
Enjoy!! *hug*

I lie myself, i believe in vain.

Waking up in the morning, having the same toughts that lasted even today, i think im sick. No wonder im so happy, all my emotions are soaked in honey and joy, no piece of sadness, not even boredom. For a teen like me, i shoud be still in bed screaming i don`t want to go to school, but how can i do that? I think im happiness carved in human form, and my heart reflects like a mirror the figure of buoyancy. Even now i not honest with myself, like the wicked snake that drown the pure femel in peccancy, im drowning myself in incognizance.
How many years have past since i was born? Was i blind, was i deaf, i couldn't somehow feel? I think no, i was just trying to masck the real face of the word im living in, the real deal of the human intentions and toughts.
The way that they manipulate others weaker then them, with no money, with no power, with no courage, with no spirit, with no fate and even with no familie is humiliating. Like puppeteers they negotiate their souls with the devil in exchange for supremacy, cuz` loving that sensation of making frail people cry and struggling for their dignity, is just turning them on.
How sad... how sad for me to not realize this sctructure of society.
Now is not time for complaining, i have to go, school is not waithing, always pushing from behind, reminding me that i can`t realize myself if i stay like this. But how can i explain her that i don`t like going. How can i sey to her that kids point me with the finger and gossip my way of being with no logic. Is hard, i must stay strong!
I enter the class, i wave my hand to my group, the others let their venom eyes on me for a second and i with joy climb the stairs to my desk, huging my dear femel friends and of course the single male on this pew. My heart is beating fast, my eyes glow with a warm light and i think that this day will be grate. Even if im lying myself again.
I can feel the atmosphere is getting cold, the wind kinda blows in the windows and the malicious laughs and whispers whistle in my ears. My body started to tremble, but when i meet my friends warm eyes, my spirit cleared. And i knew from that moment that i was just trying to make the word a better place in my mind. Continuing to lie that reality was wonderful. I belive in vain.

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 18 Oct 2012, 14:35

Pe moment, o lucrare scurta in engleza.
In ultima vreme am inceput sa ma axez si pe lucrari in engleza si sper ca nu deranjeaza pe nimeni limba. <3

I want a place in Heaven!

God, i watch outside the window and see the people cheating among themselves, tearing love in many pieces, not looking once back in the past, at that someone who they left to decay.
I want to help, i try to reach them, but only push aside i get. I try again, but not a single response... Tell me, God, how can i help my fellows? Do i have to make a sacrifice? What is the answer of all my prayers?
Time goes, people are the same, i relise that whatever i do they won`t try do understand. How sad...
Oh my beautiful Elysium, open your golden gates and let me enter in. I cherish every moment, but here, on Earth, dreams vanish and moments die. Your the one that can save me from this Hell!
So, God, let me have a place in Heaven!

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 27 Oct 2012, 18:23

Cu dedicatie pentru Emi - Ema Gullotine. Fiindca imi exte prietena si este muza mea de inspiratie cateodata.
O prietena buna la nevoie atunci cand iti e greu, nu am cum sa trec cu vederea peste aceste amanunte care sclipesc in fiecare zi din viata mea.
Stiti cum e: "tot ce ti-ai dorit a fost mereu in fata ta"

. . . .

Inca o zi si din nou nu ne-am vorbit, inca o ora si din nou nu ne-am privit, inca o luna si din nou nu ne-am intalnit. Pe langa trup, se scur secundele asemuite deceniilor si cred cu desavarsire ca te-am pierdut pentru eternitate. Din nou trebuie sa gandesc intes asupra faptelor oribile ce le-am facut, care te-au determinat sa te ascunzi de mine si sa pleci.
Iar ma pierd in iluziile desarte, ce vor doar sa ma macine si sa ma rontaie intreaga zi. Mint cand spun ca ne vedem, mint cand spun ca ne intalnim, sunt multi kilometrii distanta intre noi, dar eu continui sa imi spun ca doar o strada ne desparte.
Cum sa te pierd, iar mint fara nerusinare, esti aici langa mine, chiar daca ecranul se mai intuneca cateodata. Spatiul cibernetic ne leaga prin circuite diverse, gandurile si faptele se intruchipeaza in impulsuri electrice, a caror traseu contureaza un fir lung metalic din sarma si plastic. Ne intalnim in fiecare zi, in acel loc stiut doar de noi doua, gama larga de tablouri si imagini nu ne atrage in nici un fel privirile, cat timp locul mic in unitatea mare ne gazduieste printre ferestrele sale.
Limbajul e codat, noi nu suntem reale, odata intrate trupurile se descompun, luand nastere celule nanobotice, a caror forma o putem slefui in voie. Lumea nu e aceea pe care o stim, ci cea ireala, cea electonica.
Ne leaga, ne apropie, ne da speranta ca vom sta cat mai aproape una de cealaalta, pana cand va veni ziua in care nu va mai fi necesara fuziunea cu acest Eden electronic.

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 27 Oct 2012, 18:49

Vaii.. Cri... sunt impresionata. Jur, in momentul de fata imi tremura mainile. Ti-am zis ca te iubesc enorm, ca esti modelul meu in a desena,, in creatie.. Esti un izvor.. o cascada de intelepciune.. si indiferent de ce s-ar intampla mereu vei fi prima persoana la care ma gandesc.. care ma motiveaza sa continui sa scriu. Esti o prietena perfecta, indiferent ca suntem la milioane, catralioane de kilometrii departare, eu am incredere in tine. O sa fiu acolo, daca ai nevoie de mine, iar in cele din urma...eu pur si simplu Te iubesc. a hug

Esti o persoana exceptionala, ma bucur ca suntem prietene si ca am privilegiul de a-mi fi acordate aceste randuri din suflet scrise.

Tot ce e scris aia vine pe moment, dar se regasesc si stropi de gandire profunda. <3
E scurt, caci nu are sa fie ceva lung, acum va depinde si de starea pe care o am sau conceptele pe care le deduc ulterior.

Lasand nebunia sa se hraneasca.

Privesti in jur, nu vezi nimic. Intorci spre stanga capul, un coridor gol, intorci spre dreapta, lumina slaba. Totul in jur a fost inghitit de liniste. Te impacientezi.
Iluziile mintii joaca dansul mortii, crezi ca esti pierdut, dar te afunzi singur in depresia oarba pe care ochii ti-o creaza. Esti incetosat de gandul ca nu va mai exista o a doua zi. Oare nebunia a pus stapanire pe tine? Simtomele sunt clare, se pare ca stropul de ploaie a tulburat oceanul larg.
In urmatoarele secunde tresari, fugi din loc, alergi precum un iepure vanat de lup. Crezi, ca totul e un camp de lupta, auzi zgomote, sunete asurzitoare. Parca o intreaga ceata de antilope s-ar rasfrange asupra ta, zdrobindu-te sub presiunea vitezei. Bestiile ce le urmaresc par flamande si crezi cu tarie ca vor mult mai mult de atat. Te vor pe tine.
Incerci sa scapi, dar fugi spre gol, te blochezi, ingenunghezi si privesti in intunericul format prin inchiderea pleaoapelor. Auzi nimic. Totul pare in surdina, zgomotele se indeparteaza odata cu salbaticiunea din mintea ta tulbure. Stai cateva secunde si iti pui intrebare:
"Sunt in siguranta?"
Iar raspunsul nu intarzie sa vina atunci cand deschizi ochii si vezi ca totul e normal, caci nebunia a posedat partea mintala a carei somnolenta nu ai putut-o anihila. E clar ca vezi lucruri anormale, insa nu uita - viata e compusa din ceva real si ireal, nu lasa fantazmele sa joace in fata ta! Poti oricand sa fi captat si inghitit de ele.

Un sincer bun venit!

Se simte in jur aerul rece, de mult a fost colesita natura de acest sentiment profund. Cu toate ca toamna dispare, iarna se revarsa primitoare, avand bratele larg deschise.
E deja 1 Decembrie, pot sa vad cum cerul e usor luminat de soare, norii mari si impaienjeniti de fum cenusiu, imi creaza starea de somnolenta. Insa ma conformez sa raman cu ochii deschisi, nu pot sa pierd spectacolul fulgilor.
Ma plimb pe aceiasi poteca, pe care ma plimbam si acum trei anotimpuri in urma. A ramas la fel de nesfarsita si minunata, peisajul din jur imbratisand un tablou de basm.
Imi aduc mainile la nivelul buzelor, le simt inghetate, incep a sufla, vreau doar putina caldura, dar treptat privirea imi este furata de ceva.
Fulgii se preling in jos, totul pare un vis. Precum mici stelute, se apleaca asupra mea, antura imbracand o haina de un alb lucios. Credeam ca nu se va mai intampla, credeam ca iar avea sa fie pustiu, pamantul negru din nou sa impanzeasca peisajul de iarna.
Dansul fulgilor se inteteste, vantul se alatura si el, cu unduiri fine si elegante, ghideaza aronic cristalele inghetate.
Totul in jur pare cuprins de o vraja, iarna a sosit. Si iti urez un sincer bun venit!

Buna. :) Bucatelele astea de sentimente si ganduri sunt tare frumoase. Trebuie sa iti spun, chiar stii cum sa "replecti" asupra a ceea ce se intampla in sufletul si mintea ta. De asemenea, peisajul este descris foarte bine si imi place cum reusesc sa ajung in mijlocul scenelor pe care le prezinti cu precizie. Sper sa mai aduci ceva cat de curand. dap !

Ceva tot pe moment, insa de data asta cu o semnificatie foarte mare, dedicatie pentru dragii mei colegi de clasa, caci stiu cum sa se prefaca. (nu toti desigur) <3
Ps. din nou o lucrare in engleza. xD

They hide behind masks of geniuses

They hide so calm, they hide so tender, they hide so charming, they hide so deep.
Im sick of it.
They hide so filthy, they hide like psychos, they hide like hell and not like heavean.
Im so disappointed, i thought they were geniuses of masking. That was just a game.
Now i can see through their eyes, nothing but emptiness and not only, jealousy too.
How pitiful, nothing more then puppets, they don`t have life, they think they control others life, even so they are controled indirect by others.
I smell dirt, i smell ignorance, all in all i see fake people. They can`t be consideret friends and neither colleagues.
Their like the dust in one hourglass, they will disappear in one secound, time is unmerciful.
God sees all of us, but his eyes are stuck especially on them.
So the conclusion is they hide behind masks of geniuses, even so they are fake ones.

Uuu, ce imi place. in love

Intr-adevar, are o semnificatie puternica, mai ales ca imi da impresia unui suflet razvratit, care parca striga toate aceste vorbe, reprosuri, incercand sa scape de vina convietuirii cu asemenea 'persoane'. Imi place cum imbini cuvintele si cum corelezi fiecare stare cu fiacare rand. Felicitari pentru creatia ta! dap !

Inspirata de acea imagine de jos, nu stiu am vrut sa scriu ceva si uite asta a iesit. Nu stiu daca are o semnificatie aparte.
Pur si simplu un sentiment calm, pasnic ce ma cuprinde... nu am explicatie. xD

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Pene se revarsă pe cerul albastru.

E pace şi linişte pe pământ, totul pare mut la văzul rândurilor de îngeri ce se aliniază pe cerul limpede. Nimeni şi nimic nu mişcă, ochii lumii sunt crispaţi, întinsi spre sveltele siluete înaripate de puf alb.
Natura pare amorţită de glasul lor divin, harpele răsună, cutremurând norii, care se unduiesc în nemărginitul albastru. Pământul rămâne la fel de liniştit.
O iluzie pare, dansul lor ceresc, mă farmecă, întreg trupul îmi tremură de fericire. Pare o nebunie, pot să derilez, dar cum să nu pictez în gând un astfel de tablou mirific.
Pene se revarsă pe cerul albastru, norii nu stau în loc, timpul trece uşor, se scruge printre membrele lăsate care le port după mine.
Drumul e la fel de paşnic şi frumos ca întotdeauna, ar îngeri mă păzesc de sus, cu ochii lor gingaşi şi mistici, îmi luminează calea.
Puful se ridică de pe sol, zboară nestingherit şi nărăvaş în jur, oare sunt pene de înger ori puf de plop? Nu îmi dau seama, căci vraja oricum mă are în braţele ei.

Trebuie sa-ti spun, ma uimesti de fiecare data cand postezi cate ceva nou. Ai un fel de a da glas sentimentelor care te lasa mut, fara cuvinte. Nu pot sa spun ca imi place ceva in mod special, deoarece intreaga compozitie este minunata! Fiecare semnificatie, fiecare sentiment ma face sa cred ca citesc fragmente dintr-o carte straveche scrsia de un autor ce s-a facut remarcat in repetate randuri. Da, intr-adevar, esti o scriitoare ce-si face cunoscute gandurile si emotiile putin cate putin. ^^

Choco : ) cuvintele tale îmi umplu inima de fericire, sincer nu mă gândeam că au să-ţi placă aşa de mult chestiuţele acestea mici ale mele. Mersii!
- - -
Următoarea lucrare este din suflet scrisă.
Scurtă ca întotdeauna. <3

Pentru Tata

În mine inima creşte cu fiecare minut care trece, parcă trecutul se scurge prin gândul meu, iar chipul tău tânăr de dinainte mi se revarsă ca un tablou.
Zâmbesc, doar atât pot face, sufletul înfloreşte cu bobi mici multicolore, ca apoi să explodeze în văpaia nuanţelor stridente, ce conturează emoţiile pe care le trăiesc.
Tată, eşti unicul prieten, eşti cel de-al doilea Dumnezeu al meu. Mă ghidezi cu vorbe blânde, dulci şi sigure. Eşti acolo când decat şi mă ridici ca prin farmec.
Trec zile şi nopţi, zâmbetul tău brăzdat acum de riduri scurte, îmi provoacă ochii să se mărească de bucurie. Te văd, te iau în braţe, iubirea ta paternă mă încălzeşte.
Bătrân cum eşti acum, purtat de valurile vremii, înţelep şi atotcunoscător mă treci peste potecile abrupte, aducându-mă în pajiştea verde brăzdată flori.
Ochii tăi reflectă pământul şi cerul nemărginit, îmi deschizi oriporţi şi orizonturi noi. Mă cuprinzi între palme şi îmi dai voie să zbor.
Pentru tine tată, iubirea mea ţi-o dau în dar!

edit: dap, e bobi, greseala mea. xD Ai avut dreptate, Choco, sincer nici eu nu eram sigura la cuvantul ala, dar nu imi dau seama de ce. *laughs*

Cum sa nu imi placa ceea ce scrii? Adica sincer, esti printre putinele persoane care printr-o descriere amanuntita imi atrag atat atentia, cat si imi provoaca neudmerire, ori hotarare, doferite sentimente ce isi fac locsor in sufletul meu. ^^ Cat despre cea mai noua capodopera a ta, este cu adevarat frumoasa. Imi place stilul tau de a descrie lucrurile cat mai simplu si de a crea o imagine de ansamblu accesibila oricui. Unoeir am impresia ca esti o mama care ii citeste o poveste copilului ei, chiar daca stie ca are multa munca si responsabilitati. Reuseste sa isi ia timpul necesar pe care sa-l petreaca cu cea mai de pret comoara a sa. Am totusi o intrebare in legatura cu un cuvant din text, si anume "boburi". Stiam ca acesta e pluralul pentru acele sanii pe care le utilizeaza cei care practica sporturi de iarna. Pluralul din context nu ar fi fost "bobi"? E doar o curiozitate, tine mai mult de cultura mea in materie de gramatice. ^^'

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 01 Dec 2012, 22:56

Choco, prezenţa ta îmi încălzeşte sufletul. Mersii că eşti alături şi că citeşti şi mă bucur şi mai tare că îţi place. *hug*
Trecând peste toate doresc a spune că următoarea lucrare este legată mai mult de o realaţie între o femeie şi un bărbat. Desigur după ce veţi citit nu va avea sens, totuşi e mult mai mult de atât. Şi cred că voi începe un proect mic pe tema Femeie şi Bărbat, urmând să mai postez câteva şireaguri mici de gânduri.

Scrisoare către un Bărbat

Camera era cuprinsă de o răcoare înţepătoare, cu toate că primăvara sosise de ceva timp, anul cel nou - 1900 - era de-a dreptul răcoros şi nu foarte primitor, după umila mea părere.
Tata îmi spunea de ceva vreme că sunt paranoică şi tot ce gândesc e din caza vârstei mele fragete de doar şapte spre zece ani. Totuşi nu mai eram o copilă de cinci şi conştientizam că nu aberez în legătură cu simţurile mele dezvoltate, frigul îmi făcea peilea să se cutremure, iar din cauza sensibilităţii pe care o moşteneam de la mama, eram considerată de bărbaţii din casă o fată mult prea cuminte şi inocentă, cât şi paranoică câteodată.
Nu am înţeles niciodată gândul unui mascul, mi se pare prea complicat, însă femeile sunt altfel, gândesc mult mai... clar, consider şi dacă e aşa cum spun, de ce odată ajunsă în camera mea, tremur din toate încheieturile şi sunt nehotărâtă asupra a ceea ce doresc să fac.
Zăcea scrisoarea dumneavoastră pe biroul din lemn de două zile, tata îmi poruncise acum o zi să vă scriu, dar nu ştiam ce să aştern pe "papirusul" alb. Nicodată nu mai fusesem aşa, deobicei eram dură şi de neclintit în faţa băiţilor, dar pentru un necunoscut eram fricoasă ca un iepure.
O citisem, nu negam, dar... îmi era teamă să vă răspund. Felul în care va-ti exprimat mi-a făcut şi cel mai lung fir de păr să tremure şi să mi se lipească de faţă. Transpiram şi inima o lua la galop, de parcă se transformase într-un armăsar sălbatic. Respiraţia mi se îngreuna şi nu îmi mai găseam cuvintele, iar atunci când doream să spun ceva, gândul îmi pierea, uitam totul.
"Îmi vorbesc din nou singură, dacă mă aud fraţii o să răda de mine, mai bine mă apuc să-i scriu străinului." Aşa cum gândisem, trăsesem scaunul căptuşit cu mătase înflorată de modele cât mai tradiţionale şi figuri cât mai neregulate sub mine şi mă aşezasem confortabil, luând condeiul între primele degete de la mână. Eram gata să scriu când cineva intrase fără să ciocăne.
- Tata! Ce cauţi aici?
- Floare mică, nu am voie să te vizitez, iar vrei să te încui în lumea ta? Ah, mare te-ai făcut, eşti o neastâmpărată.
- Tata, nu vorbii abureli, nu sunt aşa cum spui, oricum nu observi că scriu?
- Aşa deci, ai citit scrisoare tânărului Franz Schober, sunt bucuros, te rog din suflet să-i scri, abia aşteaptă să îi răspunzi. Te las, te las.
După cele spuse a părăsit încăperea, lăsându-mă în uimire. Îi aflasem numele, în ciuda faptului că abia acum observasem că cel care îmi trimite scrisori avea numele trecut pe fiecare hârtie, însă eu nu mă sinchisisem să îl ştiu. Trist, chiar trist, însă nu aveam să mă lungesc.

"Dragă necunoscutule, apreciez într-un fel sau altul minutele irosite din viaţa ta pentru a-mi scrie. Totuşi nu am ce să-ţi povestesc, sunt o fată obişnuită, deci nimic înteresant despre mine.
Presupun că mă consideri ca pe oricare alta, nu e diferenţă la voi bărbaţi. Totuşi în ciuda faptului, ai reuşit să tulburi apele în conac.
Nu mai am altceva de adăugat. Te sărut şi adio!"

Subiect: Re: Reflect din nou. Sam 01 Dec 2012, 23:40

Buna, buna. :) Din nou, ajung aici. :) Imi place mult de tot aceasta noua compozitie, plina de inteles. Nu stiu daca am priceput exact ceea ce ai vrut tu sa enunti aici, insa sper ca macar m-am apropiat. A-ti spune ca imi place sau ca ador ceea ce faci, cred ca e sub limitele permise, deoarece tu ai ajuns la un alt nivel si lucrezi cu alte cuvinte, emotii, expresii. Cel putin, eu asa simt. Ma simt bine atunci cand cintesc ceea ce scrii tu, imi oferi un sentiment de caldura si totodata speranta sau teama. Ma faci sa vreau sa incetez si, de asemenea, sa nu ma pot opri. :)

Subiect: Re: Reflect din nou. Dum 02 Dec 2012, 15:02

Choco, micuţa de tine, chiar mă bucur să aud că îţi trezesc lucrările mele astfel de sentimente, nu mă aşteptam. *hug*
Aşa, acum ca să lămuresc lucrurile puţin: ultima lucrare care a fost postată m-am gândit să o pun într-un proect de al meu nou, venit aşa pe moment care are legătură cu relaţia dintre un bărbat şi o femeie, ce nu prea au fost obişnuiţi să petreacă timp cu cineva care să le stârnească controverse sufleteşti sau emoţii puternice.
"Scrisoare către un Bărbat" este începutul scurtei poveşti.
Cu toate cele spuse să începem următoarea parte. Care va avea la băază două planuri, cel al bărbatului (I) şi cel al femeii (II).

Trăiri lăuntrice

(I)
Mă roteam în cer fără oprire, nu înţelegeam ce se petrece cu inima mea. Înainte era calmă şi lină, acum parcă o furtună se năpustise asupra.
Nu mai înţelegeam, care oare să fie motivul acestei izbugniri energice? Şocurile mă săgetau, atunci când priveam spre birou, apoi spre fereastră. Ceva se lega de ele de tot reacţionam aşa, dar ce, care era cauza?
Aud o voce suavă şi plăpândo, era una din servitoare, intrase în cameră fără să mai bată şi sărind la pieptul meu, îmi cuprinsese talia cu mâinile ei fine şi lungi.
- Franz, dor mi-a fost de tine, călătoria ta a durat prea mult. Avea trupul bine lipit de al meu, începând să se frece încetul, cu încetul. Nu puteam să o zdrobesc de perete, ar fi fost insensibil, nu displăceam ce făcea, însă mă făcea să mă încrunt puţin. Ştia că nu puteam avea o relaţie mai strânsă decât stăpân şi servitor, totuşi ea spărgea barierele cu uşurinţă, fără să se ruşineze.
- Antuaneta, te rog, scumpa mea, dă-mi drumul. Dacă ne vede cineva? O rugasem mieros, totuşi parcă dezgustător în mintea mea, să se prelingă de pe mine odată.
- De când îţi pasă că ne priveşte lumea, facem asta de mult timp şi nu am fost prinşi.
- Ştiu, dar nu mai vreau eu, sunt puţin sătul de această compasiune a ta siropoasă. Îmi aplecasem capul spre ea şi întâlnisem acea pereche de ochi versi care mă priveau întens şi furtunoşi.
Era o personalitate vulcanică, plama care mi-o lipise pe obraz fusese a naiba de dureroasă, aproape că îmi mutase dinţi. Mă scotea din minţi câteodată, dar eram o fire calmă şi o înţelegeam. Mă iubea şi dorea mult mai mult decât îmbrăţişări pe furişi. I le ofeream fără să mă zbat, dar fără strop de sentiment.
Recunoşteam era superbă, sucea minţile a multor bărbaţi, însă pe a mea nu reuşise să şi-o înfăşoare în jurul inimii. Trebuia să înţeleagă că deja doream pe altcineva.
Părăsise camera bosumflată, lăsând la iveală cealălaltă faţă a ei, ceva mai întunecată, totuşi ştiam că era o fată bună şi cu inimă mare, dorea binele oricui.
Am zâmbit în urma, în timp ce pusese palma dreaptă pe lemnul de pin al biroului, unde se reăgăsea scrisoarea fetei visurilor mele. Da, niciodată nu o văzusem, cel puţin după şapte ani când la un picnic o zărisem zâmbind vioi cu pruncii de lângă lac. Imagina ei încă se afla la mine în subconştient şi se prelinse chiar la inimă. Acum îmi dădeam seama de ce mă simţeam în acest hal, eram îndrăgostit, totuşi încă negam existenţa acestei emoţii mult prea inumane, mult prea divine...
O doream, vroiam să o văd. Şi gândindu-mă că voi pleca mâine din Austria ca să mă întâlnesc cu părinţii ei şi ea, pur şi simplu mă umpleam de bucurie.

(II)
- Domnişoară, Maria, aveţi febră! Servitoarea mea Nanell, tresărise când îşi pusese mâna rece pe fruntea mea.
- Ba nu, nu am, te rog nu mă mai stresa atât şi pleacă din cameră! Poruncisem puternic.
- Ce vă nelinişteşte, ştiţi că mie îmi puteţi spune. Femeia îmi acoperise palma cu a ei, zâmbind gingaş.
- Nanell, las-o, e doar prinsă în transa iubirii şi necunoaşterii. Mâine familia Schober din Austria, iar fiul lor cel mare a pus ochii pe Maria.
- Mama, vorbeştii abureli, cum se poate să fie aşa, nici nu mă ştie, nici eu pe el.
- Prostii, te-a văzut şi a fost dragoste la prima vedere, gata, te rog să te pregăteşti să te îmbăiezi. Şi încearcă să te odihneşti mai mult astăzi.
Mă ridicasem de pe scaunul căptuşit cu mătase şi fugisem la mine în cameră, măcar acolo găseam linişte şi pace. Însă în al meu suflet se dădea o luptă crâncenă. Nu ştiam ce era cu toate aceste emoţii strânse la un loc.
Care era semnificaţia lor şi de ce când îi auzeam numele începeam să tremur. Eram obişnuită să stau cu bărbaţii, eram o fată destul de neastâmpărată şi mulţi spuneau că sunt cam băieţoasă şi tocmai acum cel de-al şaselea simţ a început să se tulbure...
Mă gândeam ce avea să se întâmple când va ajunge, cum va trebui să reacţionez sau cum va trebui să mă comport? Atâtea chestii de pus la punct, îmi venea rău şi ochii îmi zburau prin încăpere.
Eram în apogeul disperări, nu găseam soluţii şi totuşi o idee mă trăznise, trebuia să fug şi să mă refugiez în locul meu preferat. Acolo nimeni nu avea să mă găsească, iar acest Franz avea să îşi piardă "uriaşul" interes în mine.

Subiect: Re: Reflect din nou. Dum 02 Dec 2012, 18:35

Prezent. :) Imi pare rau ca abia acum am apucat sa citesc ceea ce ai scris, dar nu prea mi-a fost gandul la asta azi. :s In orice caz, imi pare tare interesant acest proiect al tau care se contureaza tot mai mult, cu fiecare bucatica pe care o adaugi intregului. Incep sa prind sentimentele fetei, unul cate unul. Ma strapung si am impresia ca eu le traiesc, cand de fapt e doar o iluzie bine pusa la punct. Da, chiar ma faci sa simt ce simt personajele, lucru ce nu se intampla prea des, mai ales ca este vorba de dragoste, taram inca nedescoperit de mine. Of, si cata frumusete si eleganta in cuvintele si gesturile lor. Si ce imboetor poate fi sa traiesti intr-o asemenea perioada unde iubirea este ceva sacru, de nepangarit. in love

Dar deja am inceput sa divaghez de la subiect. ^^ Sa stii ca ai niste greselute de tastare, pe ici pe colo. In mare parte este vorba de articole si diacritice puse unde nu e nevoie. Atat. kiss

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 05 Dec 2012, 17:42

Choco :) din nou te văd aici, prezența ta îmi este din ce în ce mai familiară ca să spun, adică m-am obișnuit cu tine, ești un înger, ce să mai spun... XD Mersii că citești în continuare. *hug*
-----
Next, deci aduc următoarea parte din proiectul acesta.
Sper să vă placă, oricum mie îmi place. <3 De asemenea vreau să menționez că vor exista cele două planuri - I și II
Și daaa... e mare rău. xD Dar la fel, e ceva pe moment și face parte din acel plan.

Întâlnirea celor doi

(I)
Un moment de liniște se abătuse. Împreună cu familia ne aflam în trăsură, în drum spre casa Mariei, despre care auzisem că este una din cele mai frumoase case din acea zonă.
Eram nerăbdător să o văd, mă gândeam încă de când mă urcasem în trăsură la ea, la felul în care va reacționa, dacă va fi ca toate celelate fete. Nu era ceva nefiresc, fiind un bărbat așa gândeam, dar poate diferit față de ceilalți sau mă asemănam originei mele? Întâlnisem mult prea multe fete frumoase care mă dezamăgiseră, nu am cerut bune maniere, ci doar bun simț, totuși toate erau cu aere și nasul în sus.
Mă debusola gândul că nu pot să-mi împărtășesc aventurile făcute împreună cu tata în Africa sau Asia, acele momente de suspans și puncte culminante în care urcam versanți sau încercam să fugim de lei sau șacali. Știam prea bine că fetele erau topite după modă, îmbrăcăminte și anumite maniere sărite de pe fix pe care doar ele le puteau înțelege, cel puțin pentru mine au rămas și vor rămâne un mister. Cred că doream ceva diferit, iar din puținele scrisori pe care le primisesem, denotam faptul că tânăra Maria era leită unui băiat, chiar foarte nărăvașă și așa de retrasă și puțin timidă. Nu mi răspunsese la toate cele două zeci de scrisori. Nădejdea-mi era să nu mă înșel în privința ei.
Drumul era pietruit și brăzdat de bolovani rotunzi, puteam simți foarte bine cum lemnul de sub noi se zdruncina, făcând fiecare persoană închesuită din trăsură să tresară în sus uimită, afișând o expresie facială mortală. Umorul mă cuprinsese în așa o grabă, încât trebuia să răsuflu în hohote aerul cald, care mi se acumulase în plămâni.
Îl auzisem de afară pe vizitiu cum începe să tragă de cai să o ia mai ușor, semn că aveam să ajungem. Mama mă săgetase în acel moment cu o privire bucuroasă și mă rugase să fiu eu însumi. Dând din cap aprobator, i-am zâmbit în urmă, căci privirea mi-a fost furată de păduricea mică care se întindea pe o suprafață nu foarte mare. Puteam vedea totul, căci sora mea Ennete trase cu mâna perdeluța din mătase roșie, într-un ”ciob” mic, unde putea să urmărească traseul.
- Simți nevoia să transpui pe pânză, nu este așa Ennete? Un zâmbet discret îi oferisem, prinzând una din șuvițele blonde ale fetei între primele două degete și jucându-mă cu ele, așteptam un răspuns.
- Da, mă ghicești ca pe o cană de cafea, totuși lasă obiceiul ăsta cu șuvițele ,unor fete nu le prea place, dar sunt sigur că vei afla în curând. Lăsase un rânjet de diavol să se imprime pe al ei chip alb ca laptele.
Deobicei avea dreptate în privința anumitor lucruri, totuși nu îmi dădeam seama de ce altor fete nu le plăcea acest gest al meu, mai nou devenit tic. După atâta timp, la câte iubite putusem să am, tuturor le plăcea atingerea aceasta aproape indirectă. Dacă surori mele nu îi convenea, nu însemna că altora nu trebuia să le placă.
- Aberezi, scumpa mea.
- Nu, spun doar adevărul dragul meu frate.
Vizitiul ne deschisese ușa, în urma trăsurii se regăseau câteva gărzi și persoane importante de ale lui tata, ce îl întâmpinaseră imediat ce se dăduse jos și călcase pe solul rumen și ușor înflorit.
Primăvara în meleagurile României mă surprindea, câta verdeață într-un scurt timp, păsări care să zburde nebune în ciripitul lor vioi din creangă în creangă, gâză, insecte și lăcuste, broaște și iepuri. O adevărată nebunie naturală, încadrată într-un peisaj ce te lăsa fără suflu. Uimitor, cât de frumoasă putea să fie această țară în acest anotimp.
Puteam vedea casă, eram înafara curții ,care fiind delimitată de un gărduleț de înălțime mică și alb, puteam să văd tot ce mișcă. Deja familia Mariei ne aștepta, iar sincerele mele scuze puteau fi că încă nu știam numele de familie, nu mă obosisem să îl învăț, atâta timp cât numele fetei care mă cucerise îl cunoșteam, era perfect pentru mine.
Părinții ei ne întâmpinaseră înăuntrul casei, care așa cum se spunea era ceva de o eleganță rară. Cum femeile se regăseau în astefel de chestii, mama mea - Christine, se împrietenise pe loc cu mama Mariei, plecând de lângă noi, restul spre verandă.
Mă simțeam pustiit, nu știam ce să fac, dar după semnele bărbaților și tatăl fetei, trebuia să urc în camera tinerei și să mă prezint ca după să putem împărtăși o conversație lungă și frumoasă. Zis și făcut, am urcat scările ghidat totuși de o menajeră, care înțelesesem că era un fel de tutore pentru fată. Cu adevărat, vocabularul servitoarei era pe de plin impresionant, mă fermecase cu puținele forme de respect ce mi le adresase impecabil și blând, înduioșându-mi inima. Mai că aveam să-i cer să mă cuprindă în brațe, emana o aură de familie și nu aveai cum să nu fi prins în vraja ei.
Odată ajuns în holul de sus, femeia mi-a arătat cu palma întinsă camera tinerei stăpâne, i-am mulțumit aprobând din cap și independent am pășit spre acel loc sacru, unde am ciocănit de câteva ori. Nici un răspuns la început, am mai insistat, dar nimic. Mă punea pe gânduri această liniște și deschizând ușa, am constatat absența Mariei.
Cu puțin regret în inimă, nu m-am oprit și am întrat, lăsând ușa crăpată, fiind destul de atras de interiorul frumos aranjat al camerei.
Nu lăsam nimic să-mi scape, totul era așa fin și colorat, întârindu-mi conceptul că este adevărat, Maria era o fată finuță, iar personalitatea ei de băiat era cea mai eșită în afară. Părea un melc sub o carapace sau cel puțin asta puteam descoperii din analiza lucrurilor ei.
Pe geam, când mă apropiasem văsuzem o fată cu părul brunet, drept ce flutura în bătaia vântului, alerga cu înverșunare după niște copii, apoi o țintisem și pe Ennete care picta șcena și de asemenea faptul că sora mea și fata acea începuseră să dea naștere unor conversații aparent pline de comic.
Tresărisem ce este drept, fiorii electrizanți străbătându-mi șirea spinării. Era ea, Maria, fata brunetă!

(II)
Cât de multă veselie pe capetele noastre. Ennete era o fată scumpă, feminină, dar în același timp o măgăriță înverșunată, la modul cel mai încăpățânat posibil.
Așteptasem atâta timp, acum era în fața mea, această fată cu care vorbisem prin scrisori. Era sora mai mică a lui Franz și era o diferență între ei de un an, da era mai mică decât mine tot cu un an, dar era superbă și o pictoriță desăvârșită. Dădea frâu liber setimentele pe pânyă și mă uimea de fiecare dată când o priveam.
Știam prea bine că familia Schober era deja aici, dar teama mea pentru băiatul lor cel mare era uriașă, dacă îl vedeam în fața ochilor nu știam ce avea să fac, mă treceau toate apele.
- Maria! Un strigăt puternic masculin, se făcuse auzit de la terasă și îndreptându-mi privirea spre acel cineva, văzusem un bărbat elegant, frumos îmbrăcat, purtând un costum alb cu auriu. Având acele modele cârlionțate suflate cu aur pur. Chipul său răvășit de câteva picături de transpirație și părul blond aproape lipit de obraji, mă făcuseră să tremur. Era frumos, extrem de frumos, încât alergasem, fugisem de acolo, luând-o spre pădurice, astfel încât el să nu mă găsească. Și să nu mă mai amețească cu frumusețea sa.
Ființa mi se pierdea printre firele de iarpă, simțind cum presiunea picioarelor desculțe lăsa urme adânci în sol, era încă umed de la ultima ploaie. Pădurea părea feerică, totul fiind învelit într-un mister atât de frumos luminat de razele soarelui, lăsând fragmentele hieroglifice să se dizolve în materia vie, ascunzând adevărul. Trăiam clipa, răsuflam și înspiram adânc, alergam ca un iepure ce era urmărit de un lup. Era în spatele meu, atât de aproape încât a trebuit să mă învârt cu mâna pe crusta dură a unui copac și să mă îndrept spre o altă direcție. Dar mă prinsese și îmi acoperise palma cu a sa, era aspră și puternică.
Ochii instant se ridicaseră, lucuiul din ei străpunzându-i chipul. Nu îmi puteam lua nici gândul de la cât de chipeș era. Părea ceva scos din poveste.
- Maria, nu este așa? Mă întrebase în timp ce înspira și expira sălbatic, aerul acela fierbinte lovindu-se de corpul meu, fcându-mă să mă feresc.
- Da, spusesem cu jumătate de gură. Și încercasem să ascund roșeața din obrajii.
- Ce mai tură, a fost impresionant, ești rapidă și pot spune că a fost mult mai plapitant decât acea escapadă în Africa.
La auzul vorbelor sale, tresărisem, întrebând după despre ce escapadă vorbește, el zâmbise cald și mă rugase să nu scap din mâna sa și să îl las în voie să povestească această aventură scurtă. Dând afirmativ din cap și puțin prinsă în vraja acestuia, am rămas ochi și urechi, ascultând.
Mă desprinsesem de trunchiul copacului, dar nu reușisem și de mâna lui, mă ținea fără jenă și nu dorea să îmi dea drumul. Totuși senzația nu era neplăcută, dar era ceva nou și sentimentele ce mă furnicau în suflet, păreau de o uriașă vibrație.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 05 Dec 2012, 18:27

Buuuuu.

Am venit. :> Asa, pai sa imi incep minunatul comentariu. lough

M-ai fermecat, de-a dreptul. De fiecare data ma faci sa imi pierd sirul gandurilor si sa ma las pur si simplu purtata de cuvintele personajelor. Reusesti sa ma atragi prin cuvinte mai ceva ca ursul la miere. Nu stiu de ce, dar pur si simplu tanjesc dupa fiecare scurta povestire pe care o asterni aici impartasind-o cu toti. Imi place nespus de mult ideea pe care ai conturat-o si pe care o dezvolti incetul cu incetul. De asemenea, imi place cum sentimentele sunt duse la cel mai inalt grad al elegantei si finetii, fara miscari bruste, fara gesturi necugetate, doar actiuni simple, blande, as putea chiar spune. Ma farmeci, intr-adevar ma hipnotizezi.

Stii, de fiecare data cand termin de citit ceea ce ai scris simt doua lucruri: primul ar fi bucuria sau chiar multumirea sufleteasca ca am reusit sa incoronez o zi frumoasa cu ceva pe masura, de calitate. Apoi, mai este si sentimentul acela de pustiire pe care il am stiind ca am mai terminat inca o bucatica de citit si ca incet incet ne apropiem de final. Ca sa-ti spun sincer, porbabil ca nu as vrea sa se termine niciodata, esti cam singura care chiar ma face sa simt asta. Ai un stil desavarsit de a scrie si stii cum sa faci cititorul sa fie purtat de cuvintele tale. Ai un admirator, unul mare. hmm...?!

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 07 Dec 2012, 21:04

Ca întotdeauna cuvintele tale sunt așa de dulci și lasă un gust minunat pe papilele mele gustative. <3
Oww, Choco mă uimește comentariul tău, greu îmi vine să cred, sincer, mă simt faltată și mă încântă gândul că reușesc să trezesc în tine diverse emoții. Mă bucur.
----
Ok, deci, ca să mai lămuresc câte ceva înainte de a începe să scriu: această poveste este terminată.
În acest proiect pe care l-am început - Relația dintre o femeie și un bărbat... dar poate mai pe scurt, hmmm, să-i dau o denumire mai ușoară - ”Între noi”, vor mai fi și alte povestioare pe care le-am ticluit eu în cap ieri. XD
Da, imaginația nu îmi dă pace, asta este, plus totul e scris pe loc, pe moment. Și la fel ca precedentele vor exista două planuri, cel al lui Franz (I) și al Mariei (II), oricum ordinea lor nu contează. E doar așa ca să vă dați seama cine povestește.
Acum e sfărşitul. So, enjoy!

Un sărut pe furiș

(II)
Chipul acela angelic mă fermeca cu fiecare privire pe furiş oferită. Ca un zeu ,se aşternea în gândul meu băiatul acesta, mă făcea să îl priveasc intens şi nu cred că exista moment, secundă în care să nu rotesc ochii spre el sau pur şi simplu să fiu fermecată de poveştile care le istorisea. Părea magic momentul, nu puteam să-l las să scape printre degete şi totuşi mă confruntam cu propriile-mi principii. Cedam în faţa sa.
Gesticula cu mâinile fiecare şcenă care se derulase în jungla africană, cum acel leu îl fugărise pe el şi pe tatăl său, iar în urmă aflându-se doi negri dintr-un trib care încercau să-i scape de bestie. Totul era învelit într-un umor captivant, parcă transportându-mă în mijlocul acţiunii tumultoase. Inima în mine o lua la galop atunci când mă privea cu ochii lui albaştrii, înflăcăraţi din cauza poveştii şi detalia fiecare secundă, fiecare mişcare, fiecare acţiune petrecută acolo, îmi dădea impresia că mă aflam pe acele meleaguri sălbatice, fugărită de un leu auriu şi flămând. Pur şi simplu explodasem când ajunsese la partea în care trebuiseră să sară într*un gol, care totuşi avea un fund, un rău, apoi marginile acestuia fiind acoperite de vegetaţie deasă şi înflorată. Eram complet absorbită în acest pasaj pe care îl creia, labirintul încă fiind greu de traversat, căci nu mai găseam ieşire, mă prinsese în capcană.
Îmi zâmbise frumos, văzând cum priveam ca un broscoi spre muşte, întrebându-mă dacă aş dori să văd câteva hărţi pe care le găsise în Africa. Acceptasem, dar după câte înţelesesem nu le luase cu el, doar câteva obiecte mai ciudate apucase să le ia, cum ar fi fost acel lanţ prin de colţi de diferite mărimi ce îl avea la gât şi un cercel interesant, lung care îi atârna la urechea dreaptă. Mă uitam la acea bijuterie ca la ceva nemaiîntâlnit.
- E un dar de la acei negrii, fiindcă am salvat odrasla conducătorului, mi-au dat gaură în ureche cu ceva încins şi mi-au pus acest cercel tradiţional, în semn că acum sunt unul de al lor, un fel de frate. A fost o experienţă interesantă, ştiu că pare ciudat să vezi un băiat cu cercel, totuşi nu am să-l dau jos, înseamnă mult.
- Observ, îţi stă bine cu el, într-un fel sau altul îmi dă senzaţia că eşti o fire calmă şi bună, dar în acelaşi timp sălbatică, neastâmpărată.
- Nărăvaşă ca tine, se poate, înafară de acestă bijuterie ce te face să te gândeşti aşa la mine? Hmmm... Făcuse o piruietă pe jumătate, acum aflându-se în faţa mea, apucând braţele cu ambele sale palme şi uşor presând asupra muşchilor. Mă imobilizase, nu puteam să mă mai mişc.
Chiar nu aveam un răspuns pentu el, deja simţeam că mă topesc, acei ochii frumoşi mă analizau din cap până în picioare şi puteam să jur că articulaţiile mă lasă. O uriaşă presiune împingea sngele în obrajii, astfel înroşindu-mă c aun rac. Fără să gândesc că el mă priveşte în halul acesta, am întors capul la nouă zeci de grade, trebuia să mă ascund cumva, măcar să nu mă mai trăznească aşa cu cristalele acelea.
Vântul bătea lin, suflându-ne părul în aproape toate direcţiile, păduricea era cuprinsă de soare, era călduţ, răul emana şi el o anume temperatură, eram în apropierea sa, dar fiindcă acum ne opriserăm, nu mai puteam să mă concentrez asupra naturii. Tot ce se mai afla la mine în gând era el, Franz.

(I)
Ale ei buze îmi provocau furnicături pe piele, o simţeam cum se zgribuleşte pe sub materialul costumului. Mă uitam la ea ca la o făptură nemaiîntâlnită. Era gingaşă, pe lângă fatul că avea un spirit nărăvaş, avea momente când era cuprinsă de nostalgie, linişte şi pace. Era perfectă, era superbă.
Părul ei îmi mângâia palmele, era lung, drept şi bătut de vântul rece de primăvară. Chipul încadra o pereche de ochi căprui şi blânzi, buze cărnoase şi fragede, a căror ispită nu îmi dădea pace, mă ademenea, mă provoca. Complet ieşit din comun, i-am spus că e superbă, apoi fără să gândesc am sărutat-o pe buze pe furiş, atunci când privea în altă direcţie. Mă gândisem apoi după ce îmi desprinsesem gura de a ei, că îmi forţasem norocul, însă răspunsul ei venise repede.
Înconjurându-şi braţele în jurul gâtului meu, se ridicase pe vârfuri ca să se apropie şi mai mult, sărutându-mă apăsat, având totuşi o notă de sfială.
Rămăsesem blocat, toate aceste reacţii veneau involuntar, la început credeam că fac totul în joacă, dar cum iubirea mea pentru Maria creştea acum cu fiecare secundă, puteam spune că eram indrăgostit de ea lulea şi nu mai puteam să îi dau drumul.
Îmi încolăcisem braţele pe talia ei, uşor masându-i spatele şi apropiind-o şi mai rău de mine, ajunsese să se lipească complet, astfel încât să o simt mai aproape. Parfumul ei să mă îmbete, părul ei să-mi gâdile pielea, iar gândul că acum am împărtăşit ceva semnificativ, ceva profund, mă determina să strâng şi mai tare la piept. Sărutul fiind ulterior rupt, căci nevoia de aer era mare. Dar, după încă câteva priviri, un nou val de sărutări, vorbe dulci şi manifestări romantice se năpustiseră asupra noastră. Acum eram noi doi, singuri, în acest tărâm feeric, unde puteam să ne împărtăşim dragostea, să ne oferim primul sărut.

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 07 Dec 2012, 21:16

Iii, ai scris. in love

Si vai, ce capitol frumos. in love

Si cate clipe frumoase, cate gesturi elegante, miscari lente, clipiri pe ascuns. Argh, vreau sa fi trait si eu in epoca aia, vreau, vreau, vreau. :)) Pai, inainte de a incepe sa aberez, lucru grav de altfel, iti voi spune ca put si simplu nu ma pot dezlipi de ecarn cand iti citesc compozitiile. Sper ca vei completa acest tablou cat mai curand. Indrazneste sa fii tandru. :*