Reflect din nou.

Subiect: Re: Reflect din nou. Mar 25 Dec 2012, 10:59

Craciun fericit, Crii! Sunt tare, tare fericita acum, iar creatia ta m-a facut si mai fericita. Sunt asa binedispusa, am impresia ca plutesc pe un norisor si nimeni nu ma mai poate da jos de acolo. :) Ceea ce ne-ai urat noua, iti urez si eu tie, sa fii iubita si alaturi de familie si de cei dragi. Sa va bucurrati impreuna de aceasta sarbatoare frumoasa. Iti multumesc pentru cuvintele spuse din suflet, cu multa caldura. Te pup. :*

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 26 Dec 2012, 15:34

Cântecul lăuntric

Când simt nevoia să mă exprim, cuvintele mi se transformă în versuri ca de poezie. O melodie în surdina gânduluimeu începe să cântec, fiind acompaniată de imaginile care se derulează în continuu.
Un freamăt ascuţit venit din partea inimii, simt că plutesc pe nori, coastele mi se deschid, lăsând sufletul să iasă pentru a gusta din aerul ce înconjoară camera. Câte lucru mă străpung în acele clipe, nu doar de fericire, reflect asupra întregii lumi, cu toate măruntaele ei, cu toate făpturile care o populează în două sau patru picioare, în cozi sau în aripi. Şi mai privesc odată geamul şi mă gândesc, apoi buzele mi se desprind şi melodia a ieşit, la fel de vioaie ca sufletu-mi cel mare, răsună atât de tare, de parcă ar vrea ca toţi să îl audă, însă din păcate, doar eu pot să ascult propriun omagiu. Dar mă gândesc la tot şi la toate şi acum mă adresez lumii întregi: Când ai simţit nevoia să vorbeşti, nu e aşa că ai lăsat versurile să răsară?

Subiect: Re: Reflect din nou. Mier 26 Dec 2012, 17:25

Crii. Am ajuns acasa si am vazuto noua postare. Hurray! M-a placut tare mult, cuvintele tale se imbina intr-un fel ce ma farmeca, de-a dreptul. Esti un geniu, un model si o persoana care uimeste de fiecare data, pe mine cel putin ma lasi cu gura cascata. Ma bucur ca am apucat sa mai citesc ceva scris de tine. :)

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 27 Dec 2012, 14:36

Choco ca întodetdeauna comentariile tale mă lasă într-o plutire continuă într-un ocean de fericire. *hug* Mersi!

Dar mă cunoşti?

Am intrat ca orice altă persoană din cafenea, însă am fost unica care ţi-a atras privirea, nu doar a ta, ci şi a ei, ci şi a altora, însă voi doi mi-aţi răsărit în drum. Cum aveam să nu arunc o privire spre cei ce mă ţintesc intens cu ochii, e normal, sunt om, însă durata a fost de câteva secunde, nu mă interesa, ştiam că înafară de două vorbe nu avam să scoate, necunoscuţi vor rămâne necunoscuţi chiar şi după ce au legat o prietenie. Aşa este, oare putem schimba asta? Depinde doar de noi.
Nu conta în ce eram îmbrăcată, tu nu te uitai neapărat după preţul închipuit al hainelor, cum ea privea defapt mai intes acel aspect al meu, erai defapt atras de modul meu de a merge şi de a vorbi, cum mă îndoiam ca să trec printre mese, căutai ceva mai intens, ceva carnal, însă ea era prea îngrijorată asupra hainelor, machiajului - înfăţişări mele pe scurt. Diferenţa era că, străini cum eram, ne sorbeam din priviri şi nici măcar nu ne sinchiseam să ne vorbim. Nu vă cunoşteam, nu mă cunoşteaţi, era normal să nu interacţionăm, aşa cum e şi în lume - ori ne este prea frică, ori de ruşine, ori tragem nişte concluzii pripite.

- Ai văzut ce păr are? Seamănă cu o sperietoare.
- Fraţilor, îmi place tipa, are forme suple, mi-ar plăcea să o joc pe degete.

Tipic, o spun de nenumărate ori, aşa este în lume, în viaţă. Cu toţii la început ne ascundem după o cortină, stând în tăcere, în negură, ca apoi când să ne afişăm să dăm drumul adevăratei fiare din noi. Tragem concluzii proaste, ipocrite, nesimţite şi plecăm mai departe, având impresia că am făcut ceva util în acea zi. Oare ce? Am criticat, am înjurat oameni pe care nici nu îi cunoaştem, dar totuşi ne minţim pe noi înşine că suntem geniali, că suntem cu suflet mare... dar nu. Chiar ,mă cunoaşteţi?

Subiect: Re: Reflect din nou. Joi 27 Dec 2012, 18:10

Oo, da! Ai atins o coarda sensibila, cred ca atat pentru mine, cat si pentru altii. Mereu am spus ca cei care critica sunt ipocriti, sunt nesimtiti si poate putin fara minte, insa uneori si eu critic fara a cunoaste mai mult decat ambalajul. Ajungem in lumea asta sa facem parte din intreg, chiar daca vrem sa iesim la suprafata apei, ne afundam tot mai mult in mal. Reusesti de fiecare data sa imi dai un imbopld, sa ma faci sa ma gandesc de doua ori inainte de a pune o idee in practica. Am invatat cate ceva de la tine, lucru care ma bucura enorm. Sa ne mai aduci.

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 28 Dec 2012, 14:02

Choco, jos pălăria la tine că eu nu mai am ce să îţi spun, nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. *giggle*
------
Următoarea lucrare care o voi prezenta şi vouă se leagă de lucru pe care mulţi nu-l fac - aprecierea - şi nu mă refer doar la un talent la un mulţumesc. Veţi vedea şi sper să îmbrăţişaţi şi să înţelegeţi mesajul. <3

Apreciază

Ne uităm la alţii cum laudă pe alţii, noi nu avem atâta talent cum au acele persoane care sunt aclamate pe un podium, ca un doctor care a salvat o viată, ca un veterinar care a salvat un câine sau ca o cântăreaţă care împrăştie atâta iubire către lume prin melodii. Sau ca cei care construiesc de fiecare dată câte ceva nou, chiar şi aceia ce aduc în fiecare lună o invenţie nouă, ce mulţumeşte pe toată lumea, cât şi ceu care donează bani copiilor orfani.
Nu avem talent la artă, la muzică, la multe, suntem oameni şi acum vine întrebare: Chiar nu suntem şi noi apreciaţi, dar cei pe care îi apreciaţi, cu adevărat îi apreciaţi? Şi voi cei apreciaţi faceţi chiar atât de multe pentru omenire?
Nu, se pare că fiecare propoziţie scrisă a început cu o negaţie, e adevărat ce se spune, nimeni nu mai face nimic serios şi cei apreciaţi fac doar pentru laudă, ia apreciatori o fac pe jumătate, aduc degeaba aclamaţii căci în următoarele zile va uita de lucru măreţ înfăptuit de preşedinţi, guvernatori, profesori, copii, adulţi, brătrâni, oameni de rănd, oameni bogaţi - nu există etichetă, nici gatalogare, parcă fiecare în parte este aruncat într-o oală şi fiert cu mulţimea adunată la un loc.
Am uitat ce înseamnă să apreciezi, am uitat să zâmbim, am uitat să iubim, am uitat să păstrăm în suflet darul mic pe care acel cineva s-a străduit să ni-l dea. Ne plângem prea des că atunci când un coleg nu ne ajută suficient la un test, ajungem să luăm notă mic, dar uităm să apreciem că totuşi s-a chinuit pentru noi, chiar dacă era să rişte să îl prindă profesorul că ne dă şi nouă. Totuşi, lumea încă oferă bunătate, dar se pare că noi o criticăm şi o învinovăţim mai rău, când defapt ne-au murit nervii vizuali, iar inima a fost înghiţită de nesiguranţă, poate. Atunci când bunica vine pe la tine şi îţi dă un leu, tot nu eşti mulţumit, în loc să îi oferi un mulţumesc şi un te iubesc, îi spui că de ce atât şi că nu mai mult, că ai nevoie demai mult, iar eşti lacom, iar uiţi că ea din puţinul pe care îl are ţi-l oferă pe tavă şi ştii de ce? Pentru că eşti sânge din sângele ei şi chiar dacă nu erai, ea te iubea şi încă o face şi speră că va prinde în palmă un zâmbet de al tău.
Ne supărăm pe alţii când ne oferă îndicaţii puţine şi facem ca nişte trenuri pufăitoare în gară, nerăbdătoare ca pasagerii să intre, îi blestemâm în gând, dar iar ne lăsăm purtaţi de orgoliu, iar vrem să părem superiori, în loc să apreciem pentru puţinul oferit, pentru că totuşi un om şi-a omorât câteva minute sau ore din viaţă ca să fie acolo lângă tine, să îţi ofere o mână, fie el rău sau bun. Străin sau cunoscut.
Omul de-a lungul timpului a uitat ce înseamnă să aprecieze, a lăsat lucrurile să se sfărâme sub ochii lui. Poate răpus de principii, de orgoliu, de lăcomie, de nervi, de superioritate, de mândrie, de foarte multe.
Dar să ne gândim puţin, după ajungem să constatăm că avem oameni în jur care chiar dacă nu le spunem "mulţumesc" în fiecare zi ei ne apreciază pentru ceea ce facem, fie că i-am aşteptat la staţie, fie că am închis uşa când ei s-au grăbit, fie când le-am zâmbit, fie când le-am strâns mâna sau când le-am spus că îi iubim. Ei cum au reuşit să ne aprecieze pe noi, pe tirania care a zăcut atâta timp în sufletele acestea pribegi şi pierdute. Au ştiut că fiecare gest, vorbă are o semnificaţie aprate, chiar dacă eram străini, prieteni, fraţi. Şi noi ce am făcut? Nimic.
Nu uitaţi că nu putem vedea prin pereţi sau aparate, deci nu sesizăm, însă am putea aprecia acel cineva pe care nu îl cunoaşte care totuşi pe noi ne susţine şi poate că ar trebui să-l ajutăm şi noi pe el, merită mai mult decât merităm noi la un loc.

Într-un final trebuie să apreciem din inimă, nu din obligaţie. O spun fiindcă la rândul meu sunt apreciată şi în secret poate, de oameni a căror viaţă nu o cunosc, a căror feţe nu le recunosc. Dar pe ei îi ridic în slăvi, fiindcă cred în mine şi mă apreciază pentru cum sunt, ca persoană, nu pentru ceea ce fac neapărat.
Am învăţat că atunci când ştii să obsevi şi cel mai mic detaliu oferit de o altă persoană te bucuri şi ţi minte chir şi peste mulţi ani că ca acel cineva nu vei mai găsi, deaorece te-a apreciat în sensul cel mai sincer şi adevărat al cuvântului.
Poate că prin cuvinte nu am să pot transmite mesajul, dar trebuie voi restul să credeţi în puterea aceasta şi să încercaţi să vă deschideţi ochi, să observaşi mai în detaliu şi să apreciaţi!

Apreciază o persoană pentru ceea ce face pentru tine, nu în general, pentru personalitatea ei pentru măruntul care ţi-l oferă, pentru faptul că îşi rezeră timp ca să te ajute, să te iubească, să fie acolo pentru tine.

Subiect: Re: Reflect din nou. Vin 28 Dec 2012, 17:31

Jos palaria si nimic altceva. jos palaria in fata

Ce mai pot spune eu, cand tu, cu putine cuvinte frumos insiruite, reusesti sa ma faci sa ma simt bine, sau chiar vinovata, relaxata, fericita, nedreptatita? Ce pot spune eu, cand tu reusesti sa aduci la viata atat de multe sentimente, uneori asemanatoare, alteori contradictorii? Nu stiu cum de reusesti, nu am de gand sa aflu, caci unele lucruri sunt mult mai frumoasa, atunci cand sunt invaluite in mister si parfum de intrebari.

Imi face o placere deosebita sa pot citi cateva randuri scrise de tine, fie ca este vorba des[re un capitol, fie ca este vorba de un topic cu creatii. Tot ceea ce faci tu - din cate am vazut si voi mai descoperi - este minunat. Atragi fiinta umana prin arta frumosului si a iubirii fata de cuvinte. Inca o data, jos palaria. :)

Subiect: Re: Reflect din nou. Lun 31 Dec 2012, 16:02

In our mind...

I take my heands out from the pockets, then i stick them on my lips, letting out of my mouth hot air to thaw them a little bit. Could winter, everybody says so and my black jacket can`t warm me enough to stay longer out side, but for you, yeah you that stare like a numb at the things i write, i can afford another three minutes. Maby not that musch, but to tell you that now you start to imagine yourself like super man, or just throw yourself in the words that seduce you in this moment. Nice, isn`t it? Sorry, why? Because im not relly a qualified person to say this to you, or i am, just read my lips - in your mind you are fu**ed up!
I laugh, you smile like stupid, you don`t perceive those things i say, cuz anyway you think your to cool for me, to cool for everyone, even so that happens in your big or small brain, it doesn`t matter, i have time to explain, just let me throw my cigarette. We are like brothers, or like sisters, yes or no? I laughs again, you look at me strange. I know i cause confusion, but watch my hand and my eyes, and listen carfully: your just a child, born in a word were everybody says they are free, you are free, but this is stupid, people are stupid, you think so, i think the same way. What do we do, we just close our eyes and open that door and enter the paradise. We are everything we want, we can be heros, doctors, artist, superman, batman, Robin, oh hell we can be who we want, but you see we kinde dissapeared fron reality and we sometimes try to be something we are not, ignoring our frinds, family, and ourselfs.
Im the girl of your dreams, but not precisely. Thinking im an angel or a demon, i don`t have to say many things because i know that in your minde you are fu**ed up! Dream - but don`t take the wrong path.

Îmi cer scuze că am fost mai vulgară, nu îmi stă în caracter când scriu, însă a fost nevoie ca să pot oferi detaliile necesare. <3

Pull that trigger

I don't need you pity, i don`t live with that, that doesn`t bring me food or warm me at night.
You look at me so down, so full of youself, now you give up, what? Did you pride eat you gun or you poison heart, are you going to do that thing - being the good samaritan?
Are you a freaking drab? Pull that trigger, you only make my desire grow inside, i prefer to die then see you fu**ng face, that sime, those eyes, you are a big lier.
People lie, they are kind at the start, but then they will stab a knife in your back.
A police man, a detective? Really or shoud i sey - a living demon from the underword.
You no' angel, you are the evil that has the form of an human, im the good guy here, yes me, even if i killed two people, i was honest to them, not like you.
So now, please, make my wish come true, pull the trigger.

Hello. (GOO) What do we have here? (GOO) Crii, you're so much of a talent, I can't even imagine how you can write like this. You're astonishing. (D) You amaze me every time I get the chance to read these little creations of yours. You always find the way to make me curious, furious, sad or very happy. You're a model, for me and others I think. Now, please forgive the eventual spelling mistakes, but I tried to reply to your post in English as you have written to us. I hope you'll come with something new soon. <3

Deya: Vorbitul pe chat cu Deya in engleza, afecteaza grav limbii=))
Choco :) : Claaaar! Dar comentariul a fost inainte. (A)

Andreea Dincă

Crii imi place ce ai scris la nebunie :X:X:X.
Talentata lu mama love

:X. Englezoaica lu Deya:X:X:X.
Mai astept sa postezi:X:X.
Te pupa Deya kiss

Choco thank you for your comment, i didn`t expect to see you commenting in english. That was fun. <3
Deya nu mă aşteptam la tine să treci pe aici, dar mă încântă prezenţa ta.
Mă bucur că ţi-a plăcut ce am scris şi te mai aştept pe aici. *hug*
----
O să mai fac lucrări în engleză, de ce fiindcă aş vrea să mă dezvolt şi pe acest domeniu.
Oricum sper să nu fie probleme la înţelegerea mesajului. -.-"
----

When the touches talk

Is no matter of time, sometimes we just try to express our feelings, that with time they shade away, if they are not shared with the one we love.
Hard to belive, but indirectly we talk with our body, we talk with our touch, and we perceive the message from others with the same method.
One look, one sime, that make the loved one understand you care about him, one kiss, one hug, the sky is yours and the power to take the moon from cosmos is in your hands.
Love is a language, not only a stormy emotion that make you tremble every second you see the loved one. Nobody can explain this thing, it goes on a natural way, words are not needed.
When touches talk, your breath flies away, your heart beats crazy and your love grows bigger. Let the body make the move.

Îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte de acele zile însorite de vară, eram în cameră şi mă plimbam pe covor, iar idei în gând străfulgerau. Şi totuşi aşteptam, încercam să nu mă rezum la ceva simplu, doream ceva bun, o idee genială.
M-am uitat pe geam, apoi am revenit la covor, apăsam cu picioarele moliciunea firelor aspre ale materialului, nu aveam o stare anume, eram în căutarea a ceva, ceva ce nu venea. Nu mă deranja, din contră aveam destul timp, doar eram în vacanţa de vară. De partea-mi erau zilele senine şi nopţile simfonice. Zâmbisem din nou, eram pe culmile extazului, în vârful evoluţiei mele. Lipsea ceva, o idee, aveam nevoie de ea, mă încurajam că voi creea ceva atât de bun, încât aveam să-mi las mască propria-mi persoană. Şi da, m-a străfulgerat o idee genială, cel puţin aşa o consideram. Am început să scriu şi apoi nostalgia m-a cuprins.
Îmi aduc aminte de zilele acelea în care scriam cu o plăcere imensă, atunci când nu mă stresam că avea să se întâmple ceva oribil cu a mea poveste, eram doar eu şi gândurile mele. Acum, că timpul a trecut, multe lucruri au început să evolueze, chiar şi eu. Însă în mine arde în continuare acea dorinţă nărăvaşă să evoluez şi să las cuvintele să se imprime pe hârtie.

Buna, buna. :) Intr-un final am ajuns si eu pe aici. :) Imi pare tare rau ca nu am apucat sa comentez si la cealalta povestioara, insa nu am vazut-o. (D) Asa, ce pot spune, acum ca mi-am mai revenit dupa o zi in care am zacut in pat, sunt gata sa intru in forta si sa ma apuc de comentat. ^^ Mi-au placut foarte mult cele doua creatii, chiar mi-ai readus in fata ochilor momentele frumoase din copilarie. Ma bucur nespus ca impartasesti cu noi bucatele de inspiratie, fragmente din imaginatia ta, deoarece avem nevoie sa citim astfel de lucruri din cand in cand. Mersii ca mi-ai readus zambetul pe buze.

Choco thanx, love you for the support.
Trecem peste lucruri lacrimogene, vreau să întru în acţiune. *laughs*
Nu pot spune că am un sentiment anume ce mi-ar împânzii sufletul, dar totuşi e o idee în capul meu.
♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡ ♥ ♡

Tăiş pătat de sânge alb

Era o seară clară, luna bătea prin pânza uşii glisante, în dojo liniştea sfânteca zgomotul, afară vântul şuera printre crengile lăsate ale bătrânilor cireşi. Era o seară ca oricare şi totuşi nu aveam pace interioară.
Ca o copilă orfană, cum mă arătam în faţa celor cu averi, puteam năpădi o întreagă armată şi totuşi luam aminte vorbele senseiului bătrân, al cărui nume definea în întregime o fire calmă şi răbdătoare. Un om cu nervii de oţel, să suporte o fetişcană ca mine, lăsată de părinţi, cu iluzii deşate şi plină de încăpăţânare.
Eram ce-a dintâi din grupa a doua şi totuşi făceam greşeli, el le analiza şi mă ajuta la corectarea lor şi la purificarea gândurilor necurate care îmi străbăteau raţiunea. Îi eram datoare, îmi salvase viaţa şi simţeam că ân curând îl voi pierde şi universul mi se va prăbuşi în mii de cioburi, căci aşa cum făurisem, acel basm de oglindă, era o iluzie oarbă în al meu suflet. Era timpul să se spargă.
Un răget de animal în durere se auzise de afară, era tigrul senseiului, era rănit grav, puteam auzi acel strigă t de ajutor, cu toate că fiara poseda o forţă incredibilă, fusese biruită de o sabie păgână şi necredincioasă. Posesorul, întrecea limitele bunului simţ, mă făcea să scuip pe jos, din cauza amarului pe care mi-l provoca. Timpul venise, sabia era pusă pe suporturile din lemn, am luat-o, privind cum străluceşte în flacăra lumânării şi am ştiut că prin ea va pulsa sângele meu. Teaca îi era groasă, neagră, înscripţionată cu vorbe înţelepte, suflate cu aur şi proteja cu o iubire imensă tăişul lamei.
Am înghis ochii, am aşteptat în linişte, voci de fete şi băieţi au început să răsune în noaptea blestemată, un macabru măcel se abătuse asupra dojoului, asupra a tot ce clădise senseiul, totul se năruia nu doar în mintea sa, ci şi în a mea, chiar şi în ochii care priveau de sus, de printre frunzele palmate ale copacilor. Eram eu şi rugam pentru control suprem al fiinţei, aveam să-mi răzbun familia pe care o dobândisem târziu.
Şi sângele meu se va scurge pe tăiş, mai alb ca niciodată, căci ştiu că iubirea fraternă ce o purtam faţă de ceilalţi avea să-mi purifice vina.

"linistea sfarteca zgomotul" M-am indragostit de sintagma asta sa stii. Scumpo, scrii intr-un mare fel, nici nu stiu cum altfel te-as mai putea complimenta avand in vedere ca ti-am spus deja cat de mult imi place sa citesc ceea ce scrii. Ador fiecare propozitie, personaj, sentiment pe care il pui in scena, faci ca totul sa fie real, nu doar sa para asa. :) Ma hipnotizezi complet. Spor la scris si in continuare. :*

Cât de multă tragedie! Serios?

E atât de multă tragedie, încât toţi adoleşcenţii nu doar reali, cât şi ficţionari sunt atraşi de forţele răului, când totul pare pustiit, precum deşertul Sahara, apare un erou, fie la masculin fie la feminin, ori sunt un duo - un cumplu îndrăgostit care biruie răul cu iubirea lor atât de arfificial lucrată de mâinile unor copii care cred că e atâta tragedie pe pământ.
Da, m-am săturat, să văd atâţia tineri chiori, cred că totul pare irelevant, că nimic nu mai există în jurul lor, lumea ia uitat de mult, soarele nu mai străluceşte pe aleea unde odată, demult se jucau cu copii vecinilor. Simt cum agonia, melangolia, negura pică din cer, precum o cascadă locuită de monştii Iadului, se revarsă asupra vieţii unor tineri bătuţi de soartă. Şi uite aşa ajung să constat că sunt singura de pe pământ care ştie cm să se bucure de clipă, cum să facă răul să dispară din inima persoanelor din jur. Doar eu văd binele, doar eu văd zâmbetele, doar eu văd iubirea? E chiar atât de greu să încercaţi să vă deschideţi inima? Imaginaţivă, că viaţa nu poate fi trăită în felul acesta, e urât, e alb-negru, e trist, vă place? Sau predindeţi doar? Dar stai, singuri vă înecaţi în amar, nu vreţi să daţi drumu acestui dar venit de la necurat, căci pare o portiţă de scăpare sau doar o acadea multicoloră. Însă gustul e atât de acru şi neplăcut. Şi totuşi avem probleme şi eu am, dar de ce mereu atâta negativism, să mai zâmbim şi noi din când în când, mai des dacă se poate.

Nu trebuie să ne mai plângem atât de mult, să fim realişti puţin şi serioşi sunt persoane care o duc mai rău ca noi, din păcate majoritatea îmbracă neplăcerea, boala, tristeţea, nefericirea, însă cu adevărat au o viaţă atât de mohorâtă?
De ce să nu încercăm să fim primi, de ce trebuie mereu să aşteptăm pe cel de lângă să facă primul pas? De ce să nu fim chiar noi un exemplu positiv? De ce atâta rău, de ce atâta duşmănie între semeni, suntem copii, pentru numele Lui Dumnezeu, nu ar trebui să fim aşa, chiar dacă viaţa ne-a fulgerat ceva de neimaginat, ceva rău, nu înseamnă că trebuie să ne plângem de milă până ce nu vom mai fi. Am văzut, sigur şi voi copii, tineri, adulţi, bătrâni pe moarte, fără casă, fără nimic, zâmbeau ca şi cum ar fi renăscut, ca şi cum tot răul nu s-a pogorât asupra lor. Ei cum reuşesc, ei cum o fac? Ei de ce nu sunt ca noi?
Nu e nevoie să-i întrebi ce înseamnă viaţă, nici ei nu au trecut prin toată şi chiar dacă cineva mai mare decât tine cu trei ani sau mai mult te ia peste picior, spunând că el ştie cum e lumea şi că a trecut prin nebunia numită viaţă, nu îl crede, căci nu a avut partede atâtea, nici de bucurii nici de dezastre. Ştie doar o parte din povestea pe care o începem cu toţii. Şi acum vă întreb mai sunteţi trişti, mai sunteţi bătuşi de soartă aşa cum spuneţi? Da, aşa se răspunde, afirmativ, dar acum eu va trebui să vă ofer un răspuns negativ. Căci, totuşi sunt suişuri şi coborâşuri, de ce să ne afundăm în tristeţe când clipa poate să fie trăită, face parte din ciclul vieţi, toţi avem momente rele în viaţă.

Sa stii ca am inceput si eu sa gandesc pozitiv de ceva vreme, bine, mai multa vreme, iar ceea ce ai scris tu aici se incadreaza printre gandurile care mi-au trecut si mie prin minte. Ai mare dreptate, unii sunt mult mai necajiti decat noi, unii zambesc chiar daca duc in spate greutati de neimaginat, iar noi, cei care totusi reusesc sa se trezeasca intr-un loc cald si primitor, noi privim plictisiti un rasarit de soare de parca ar fi cel mai neinsemnat lucru de pe pamant. Multumesc ca ai impartasit cu noi aceste cateva cuvinte pline de sinceritate. <3

scuza-ma Cri ca n-am mai trecut pe aici.
Revenind, nu vreau sa o lalai foarte mult, mesajul ultimei creatii a fost prrofund. Da, este adevarat ca unii exagereaza din orice si ca sufera de la un singur lucru. Gandeste-te putin, daca acele persoane au suferit destul si sa spunam ca sunt sufiecient de sensibile cat sa explodeze pur si simplu ? Da, exista persoana de genul , dar asta in inseamna ca avem o scuza si sa continuam sa ne plange. O prostie! Trebuie sa fim puternici de la bun inceput si daca mai clacam si intram in depresie e ceva normal, dar nu sa ramanem acolo si sa se duca n*ibi viata noastra. Tot ce-ai spus acolo este adevarat, dar avem dreptul sa nee mai plangem cateodata, insa nu mereeu. E o diferenta..
Legat de zambete, zambiti chiar daca sunteeti intr-o stare proasta, o sa va ajute si cu timpul uitate de ce erati suparati. *laughs*
Mi-a placut enorm ce-ai scris Cri vreau sa ne mai aduci si sa ma anunti si pe mine.

P.S: scuza-mi greeseelile de tastare dar sunt pe mobil.

Când schimbi prea des

E îngrozitor când vezi de câte ori ai schimbat placa, de câte ori ai dat cartea şi foile s-au răsfirat pe toată masa, acum stai şi priveşti spre ele, gândindu-te când se va opri această sete în a tot jongla cu sentimentele. Te freci la ochi şi îţi spui că totul are să fie bine, e firesc ca un om să creadă că de multe ori o schimbare îi aduce bine şi totuşi te îneci în disperare, tristeţea are ramuri foarte groase, sunt bine înfipte în al tău suflet tulbur în nopţile pline de şoapte.
Contempli cu atâta devotament la început, iar după te pierzi în alergare, ţi se înoadă degetele de la picioare. Te mai cerţi de câteva ori, constaţi cu stupoare că iar vrei o schimbare. La ce ajungi, mă întreb oare? Nu vezi că ceasul nu stă pe loc, secunda urmăreste minuta, minuta aşteaptă cu drag ca ora să sosească şi cronologiul de pe perete să sune în surdină. Crezi că e bine, schimbarea nu aduce mereu lauri şi miere, câteodată aduce şi tristeţea şi dezamăgirea că de prea multe ori ai încercat să te schimbi, ai greşit. Şi acum stai ca întotdeauna pe scaun, îngândurat, reflectând asupra următoarei mişcări. Să fie oare bine sau nu, schimbarea nu mereu face minuni.

Eu de ce nu am trecut inca pe aici? :|

Ti-am citit toate compunerile si compunericile, dar asta m-a lasat masca...
Nu stiu de ce ma regasesc in ea, si mi se pare ca ma descrie oarecum, perfect, dar fara ca cineva sa inteleaga.. Ciudaaat! lough

In orice caz, toate creatiile tale, atat cele pe engleza cat si cele pe romana, sunt superbe!

Cat talent ai! Scrii atat de diferit fata de toti ceilalti.. Nu stiu, nu e vreo linguseala din aia de prost gust, dar chiar scrii mult mai diferit decat tot ce am citit pana acum. Si-mi place! :>

Sa ne mai aduci lucrari de ale tale, pentru ca sunt superbe! kiss

Si sa ma anunti si pe mine, te rog. :D

Durere

Teamă, îngrijorare, neştiinţă. Durerea atacă feroce orice întâlneşte în cale, omul neputincios, cedează fără prea mult efort.
Nu ştii, nu crezi, multe inchipuiri ţi se aglomerează în cap. Şi stai şi te gândeşti oare ce se întâmplă, îţi vei revenii? Vei muri?
Abisul e plin de spini, precum o grădină de trandafiri şi totuşi tabloul e haotic, îţi face sângele să clocotească în vene, căci neştiutor cum eşti, te temi că durerea este ceva serios.
Oare este sau nu este?

----
O prostie, ce să-i fac, mă doare capul, dar nu e ceva grav şi m-am gândit să înşir ceva. <3
Vă mulţumesc pentru comuri. *hug*

Pff, Cri....
E trist şi chiar dacă nu ai scris foarte mult s-a resimţit mai mult de câteva cuvinte, cel puţin pentru mine. Iarăşi sunt uimită de cum poţi exprima sentimentele umane atât de bine şi reale, Dumnezeule, tu sigur eşti o fiinţă omenească ?
Frumoase cuvinte, te rog, să mă anunţi când postezi de acum încolo, pentru că eu totuşi citesc, chiar dacă nu las comentariu de fiecare dată. a hug

Iii, de data asta Ema mi-a luat-o inainte. Lasa ca data viitoare ajung aici prima. (D) Oricum, ai descris acea durere intr-un mod dureros - desi ma exprim in pleonasm acum. Nu stiu, am resimtit parca toata acea senzatie de agonie, iar intrebarea de sfarsit a facut ca senzatia ciudata sa sporeasca. Mai vreau!

O, Doamne, Cri, mi-ai dovedit inca o data ca ai un talent exceptional, asa cum n-am mai intalnit pana acum. Meriti toata faima pe care cu siguranta o vei avea in viitor in domeniul literaturii, caci ceea ce detii tu, talentul, trebuie aratat lumii intregi, nu doar noua, celor de pe forum. Inca o data m-ai lasat cu gura cascata si cu lacrimi in ochi atunci cand am citit aceste mici fragmente din sufletul tau, caci se vede cat suflet pui in ele. Te apreciez foarte tare si da-mi voie sa-ti spun ca esti ca o muza pentru mine, ma inspiri extrem de mult.
Cand am citit "Nu poti exprima in cuvinte" mi-a inghetat corpul, mana imi tremura pe mouse, iar ochii ii aveam inabusiti de lacrimi provocate de tine, de ceea ce scrii. Mi-am adus aminte de toate clipele petrecute alaturi de cei dragi, de toate prietenele mele care imi sunt si imi vor fi mereu alaturi si de prietenii pe care ii voi avea de acum incolo, printre care si tu sper, caci ma super-inspiri, draga.

Citat :: Pentru Tata

În mine inima creşte cu fiecare minut care trece, parcă trecutul se scurge prin gândul meu, iar chipul tău tânăr de dinainte mi se revarsă ca un tablou.
Zâmbesc, doar atât pot face, sufletul înfloreşte cu bobi mici multicolore, ca apoi să explodeze în văpaia nuanţelor stridente, ce conturează emoţiile pe care le trăiesc.
Tată, eşti unicul prieten, eşti cel de-al doilea Dumnezeu al meu. Mă ghidezi cu vorbe blânde, dulci şi sigure. Eşti acolo când decat şi mă ridici ca prin farmec.
Trec zile şi nopţi, zâmbetul tău brăzdat acum de riduri scurte, îmi provoacă ochii să se mărească de bucurie. Te văd, te iau în braţe, iubirea ta paternă mă încălzeşte.
Bătrân cum eşti acum, purtat de valurile vremii, înţelep şi atotcunoscător mă treci peste potecile abrupte, aducându-mă în pajiştea verde brăzdată flori.
Ochii tăi reflectă pământul şi cerul nemărginit, îmi deschizi oriporţi şi orizonturi noi. Mă cuprinzi între palme şi îmi dai voie să zbor.
Pentru tine tată, iubirea mea ţi-o dau în dar!

Acesta este fragmentul meu favorit, deoarece exprima tot ce simt eu pentru cei dragi. Aproape ca am plans si ma bucur mult ca am descoperit acest topic.
Sa stii ca nu te-am flatat aici, ci am spus purul adevar, din suflet.
Te pup, Cri draga. kiss

Cum de n-am ajuns eu pe aici?
Doamne, scri atât de frumos puppy eyes

Mi-a plăcut foarte mult și ultima lucrare, foarte frumos. in love

Se vede că scri din suflet și sunt propriile tale sentimente, felicitări!
Abia aștept să mai citesc ceva, pupici kiss

.