Reflect din nou.

Mersi fetelor pentru comuri şi mă bucur că va plăcut creaţia.
Elly, surpriză pentru mine, nu mă aşteptam şi la alţii să citească. Mă bucur că ţi-au plăcut creaţiile. La fel şi la tine Danielle. a hug

EROI NEMURITORI

"Când voi creşte mare vreau să fiu un super erou!" Şi aşa începe povestea unui erou, încă de la primele cuvinte pe care un copil născut din om, demonstrează cu tărie viitorul său sclipitor în care va salva vieţi şi va lupta pentru umanitate şi nu numai.
De când eram mici am fost obişnuiţi cu benzi desenate în care nişte oameni simpli ori veniţi de pe alte planete luptă cu forţele răului pentru specia umană, impresionant şi de ce acum, în prezent, s-a uitat totul într-o cutie cu inscripţia vise şi aminintiri. De ce eroi dispar din viaţa noastră, ne pierdem credinţa în aceste persoane care cândva ne-au înveselit copilăria sau ne-au întărit caracterul la liceu sau ne-au salvat viaţa când a doua zi am condus o maşină. Unde au dispărut aceşti îngeri?
Dar cine este de vină? Ei sau noi? Noi, căci ne-am maturizat prea mult şi am lăsat negura să ne cuprindă, să ne ofere viaţă. De ce? De ce nu mai putem visa, spera, de ce nu putem să zâmbim în acest moment, de ce nu ne bucurăm? De ce atât de mult rău, când defapt binele a stat întotdeauna în faţa noastră.
Au fost mereu în faţa noastră, ne-au întins mâna de atâtea ori şi noi, am dat-o la o parte, cât de crut, de ce atât de dujmănoşi cu eroi noştrii din copilărie? Şi ce dacă nu zboară sau au o privire laser şi sunt oameni simpli care în fiecare zi trag de noi să fim mai buni, să învăţăm să împărţim, să iubim şi să credem. De ce nu îi mai vedem?
Sunt şi vor fi nemuritor în al nostru suflet, pentru că va veni ziua în care lacrimi se vor vărsa că ei nu mai sunt, ci doar în ale noastre suflete.
Chiar dacă au fost ficţionari sau reali, ne-au schimbat viaţa, ne-au făcut să descoperim lumea, ne-au arătat cum merg lucrurile, cum putem ajunge la cele mai râvnite vise ale noastre. Au împărtăşit cu noi marele lor secret, ce noi l-am ascuns mult prea bine în noi, atât de bine încât şi el este deformat de rău, de ce să nu-i dăm drumul, să luăm calea pe care şi ei au avut-o. Nu este greu să ajuţi, căci mereu când vezi pe alţii fericiţi te simţi la fel, vrei nu vrei, e natural şi dacă nu o vei face, va veni un erou să ţi-l ofere pe al său sau te va învăţa cum să îţi arcuieşi buzele în cel mai plin de viaţă zâmbet pe care niciodată nu l-ai avut.
În vise, în viaţa de zi cu zi am fost mereu ţinuţi de mâna de aceşti eroi minunaţi care şi-ar da viaţa ca noi să fim fericiţi şi să trăim într-o lume mai bună. Iar noi ar trebui să îi apreciem mai mult decât o facem indiferent dacă este: mama, tata, poştaşuş, colegul de bancă, doctorul, taximetristul, bunica, bunicul, prietenul cel mai bun, cel de la curent sau chiar un pompier. Nu contează, nici dacă îi cunoşti personal, trebuie doar să mulţumeşti din suflet, căci ei la rândul lor au copii şi la fel ca ai părinţii noştri, fac totul, se sacrifică.

Cum am spus-o mereu: vreau să fiu şi eu o eroină, vreau să ajut la schimbarea lumii şi chiar dacă nu o schimb pe toate, măcar cei care să mă cunoască să înţeleagă că viaţa este mult prea frumoasă ca să o pierdem. Ar trebui mereu să ne bucurăm de ea, chiar şi când ceva rău s-ar întâmpla, trebuie să râdem, să ne ţinem de mână şi să fugim pe trotuar în jos, spre apus.

Genial! Este un cuvant ce te defineste pe de-a-ntregul, ce iti cuprinde intreaga fire. Reusesti sa dai glas tuturor gandurilor ce ne macina, tuturor intrebarilor pe care le purtam cu noi adesea. Am impresia ca de fiecare data cand sunt indignata sau cand sunt confuza sau orice alta stare contradictorie, trebuie sa vin la acest topic, sa imi aleg cu atentie lucrarea si sa o citesc in liniste. Cred sincer ca m-as calma instantaneu. de fiecare data spui ca trebuie sa vedem viata ca pe ceva frumos, ca pe un dar ce trebuie pretuit. Este adevarat, trebuie sa lupta, sa ne distram si sa traim. Mi-a placut mult ceea ce ai scris. Sper sa pui o "continuare" cat de curand. Te pup. :*

Cat de frumos! in love

Ce caracter superb ai, Cri. Atat de vesela si deschisa, privesti partea plina a paharului, si vrei sa schimbi ceva in lumea asta, ca toti sa isi aminteasca de tine. Exact precum o eroina.

Compunerea mi-a placut foarte mult. Si randurile despre durere, pe care le-ai scris inainte au fost adevarate. Oricum ar fi, durerea doare! :)))

Dar cine este de vină? Ei sau noi? Noi, căci ne-am maturizat prea mult şi am lăsat negura să ne cuprindă, să ne ofere viaţă.

Noi suntem de vina. Noi.. :( pentru ca renuntam la visele cele mai pure pe care le-am avut in copilarie. Probabil ca erau puerile si pareau de neatins de oamenii mai mari, dar pentur noi, in copilarie cel putin, nimic nu era imposibil. Nimic.
Si crestem fara sa ne dam seama, si cand ne gandim iarasi la acele vise realizam cat de mult ne-am maturizat. Si maturizarea asta nu e mereu un lucru bun... Uneori e bine sa fii un visator. Visele sunt niste standarde pentr noi. Niste standarde care ni le impunem. Asa ca nu lasati maturitatea sa va schimbe perseverenta si naivitatea pe care o aveati in copilarie. Nimic nu e imposibil. Iar calitatile unui copil ar ajuta un om matur mai mult decat orice influenta pe care o are, sau pila, sau bani, sau orice altceva. Copii sunt viziunea entuziasmului. Iar o idee proasta, spusa cu entuziasm, va fi mereu mai buna decat o idee geniala spusa de un om plictisit.

Astept sa ne mai aduci creatii. kiss

Sa ma anunti in continuare, te rog. :D
Spor la scris. a hug

Plâng odată cu ...

Încă nu plâng şi totuşi simt că vreau să-mi apuc cămaşa albă între degete şi să o strâng, să o sugrum sub forţa-mi firavă, dar extrem de puternică. Vreau să rup materialul, să strig, să ţip, să mă dezlănţui, să-mi închid încet ochii ca să pot savura această explozie interioară, ce în curând are să se ramifice prin întreaga-mi piele ce mă protejează de vremea aceasta - o amestecătură - de parcă simt că ar fi şi vară şi iarnă şi toamnă şi primăvară. Toate adunate în acest moment crucial pentru mine. Vreau să pic în genunchi şi să îmi arunc părul în toate direcţiile, să strig fără să mă opresc, să râd, să plâng, să înebunesc de fericire.
Pământul e uscat, în jur lumea trece, se gândesc că sunt o ciudată, dar sunt sigură că dacă m-ar privi mai atent în mine o emoţie cutremurător de spontană ia naştere, e ca şi cum un nou big-bang o să facă rafală în universu-mi imens şi foarte întunecat, gata să împrăştie lumină, planete, praf, stele şi microorganiseme.
Sigr sunt fericită, căci pare un sentiment mai puternic decât oricare, simt că vreau să plâng şi asta fac, plâng cu cerul, cu lumea, cu natura, cu mine. Căci sunt în extaz, am un motiv, dar nu poate să fie exprimat, sunt fericită că trăiesc şi că pot să mă răsfăţ cu toate savorile acestei planete, al cărui nume mă duce cu gândul la un înger cosmic, a cărui inimă acum bete şi în pieptul meu. Sunt aici, unică, specială, iubită, împreună cu toţi cei din jur, cunoscuţi şi necunoscuţi, vreau să se răsfeţe şi ei cu sentimentul pe care îl am. Şi hai să plângem împreună din cauza extazului, fericirii, împreună. Să nu ne mai pierdem pe străzi, să nu mai fim nefericiţi şi să ne ţinem de mâini şi să ne avântăm spre necunoscut, ca într-un basm, undechipurile ni se asemuie ca a unor eroi mistici. De ce să fie vis, când totul devine realitate doar când privim în jur. Oricând şi oriunde să ne dezlănţuim fericirea, să plângem cu lacrimi de aur, căci regali nu suntem, sânge albastru nu ne curge prin vene, dar suntem fiinţele Lui şi cum ne-a dat viaţă, să ne hrănim din ea. Şi deci, să ne ridicăm mâinile spre cer şi să cântăm, nu contează dacă greşim, suntem oameni, nu suntem perfecţi, încercăm doar să trăim cât mai mult ca să ne putem bucura. Lacrimile sunt rodul emoţiilor puternice ce scânteiază în cenuşa inimii noastre, atât de negre, atât de dătătoare de pasiune.

Plâng odată cu voi şi voi odată cu mine.

________________________________________________________________________________________________________________________

E puţin spus, vă mulţumesc. Deci acum o să tac dar fetelor mă bucur că treceţi şi vă place ce scriu. *hug*

Prima!
Bun, am picat pe aici si vreau sa ma anunti cand mai postezi!
Deci, trist. Foarte trist, ingrozitor de trist...dar frumos. Deci , imi place mult felul tau de a descrie. Nu am cuvinte, deci sut socata de cat talent ai tu in trupusorul tau firav ^^. Astept sa vad si ce alte creeatii mai aduci si sa ma anunti, te rog ! kiss

Eu pupa tu si iti ureaza spor! a hug

Buna scumpo. Multumesc ca m-ai anuntat, chiar vroiam sa citesc ceva bun. Imi place mult lucrarea ta si chiar reusesti sa expui emotiile si trairile umane intr-un mod unic, altfel decat o fac altii. Stilul tau de a scrie este simplu, clar si usor de urmarit, asa ca imi este foarte simplu sa intru in pielea personajului sau sa resimt sentimentele descrise de tine. Sper sa ma anunti si data viitoare. Iti urez spor la scris. Te pup. :*

Hello, Cri. kiss

Pai... Am citit prima data ultima propozitie, pe care ai scris-o la sfarsit, si credeam ca (,) compunerea va fi trista sau macar putin melancolia.
Ei bine, mie mi-a inspirat mai mult energie si pofta de viata. Sa ma rasfat si sa ma bucur de lucrurile pe care le am. Cat de frumos. in love

'' e ca şi cum un nou big-bang o să facă rafală în universu-mi imens şi foarte întunecat, gata să împrăştie lumină, planete, praf, stele şi microorganiseme.''
Asa ma simt si eu uneori. Atat de plina, si de confuza, si simt ca o sa aiba loc o reactie extrem de violenta in mine. :)))
Sa mai aduci compuneri! kiss

Spor la scris. a hug

Nu întrebaţi, căci nu am un răspuns legat de această lucrare, nici nu ştiu ce tot îmi trece prin cap.
Dar am scris, fiindcă simţeam nevoia să înşirui ceva. <3

_______________________________________________________
IMPUS DE UN PRINCIPIU?

De câte ori ne-am foit în bănci şi ne-am strâmbat nasurile din cauza unor profesori care ne-au impus să facem ceva ce nu doream, care chiar şi aşa nu era necesar. De câte ori am plâns de nervi când cineva şi-a exercitat forţa asupra noastră, doborându-ne şi îngreunându-ne viaţa cu fiecare secundă. De câte ori a trebuit să ne plictisim când stăteam la o coadă, căci am fost trimişi să facem ceva ce nu doream şi totuşi, sunt lucruri banale, de ce să ne facem atât de multe griji? Dar, cu timpul se poate ajunge la ceva mai grav, căci lumea e prea inconştientă să îşi dea seama că strivesc pe alţii cu "superioritatea" lor şi frâng atâtea inimi în pumni, culeg lacrimile cu un zânjet pe faţă de la oameni slabi şi oare ce o să facem noi atunci? E greu să te ridigi când ceva masiv îţi este impus fără voia ta, e plăcut sau neplăcut? Normal că nu mereu o să acceptăm deciziile altora, sunt greşite, fără logică, fără milă. Noi ascultăm ca nişte animale, care parcă nu ar avea voinţă să plece de acolo.
E impus de o lege să ascultăm de fiecare dată? Nu! E impus de cineva cu grad mai mare să facem ce vor alţii? Nu! E impus de un principiu? Nu!
Toţi suntem liberi să alegem şi să ajutăm pe cine vrem, nu ar trebui să lăsăm principiile şi poruncile altora să ne fure voinţa, încrederea.
Câteodată e bine să dai o mână de ajutori şi totuşi constaţi că atunci când o întinzi, toţi de aruncă de pe stâncă. Şi totuşi nu încetăm să zâmbim, căci doar cu ceva bun poţi împiedica un rău.

Lucrarea ta creioneaza intru totul realitatea. in love

Intr-adevar, nimeni nu este obligat sa faca nimic, insa parca suntem constransi de imprejurimi sa facem anumite lucruri care nu ne fac deloc placere. Din pacate, pana si a s[pune ce crezi este uneori daunator propriei persoane, mai ales atunci cand este vorba despre o decizie cu care tu nu esti de acord si ceilalti sunt. Pana la urma, lumea a uitat ca fiecare are dreptul la libera alegere si, mai cu seama, fiecare individ a uitat ca este dreptul sau sa poata spune "da" sau "nu". Nu sunt prea sigura ca ceva din toate astea se va schimba, insa sper ca intr-un viitor apropiat sau indepartat sa putem spune si noi ce e in mintea noastra fara sa ne fie frica de consecinte.

Câteodată e bine să dai o mână de ajutori şi totuşi constaţi că atunci când o întinzi, toţi de aruncă de pe stâncă.

Exact! Da. Da. Da. Toti profita de bunatatea ta pana cand nu mai ramane nimic din ea. Adica, nu suntem obligati sa facem nimic, oameni buni, care e problema voastra?
Urasc cand cineva ma obliga sa fac ceva, mai ales daca nu pot sa infrunt persoana aceea, pentru ca ori imi e profesor ori face parte din familie. -.-'' Imi vine sa-mi smulg parul de nervi. =)))

Lucrarea ta e cat de poate de adevarata. Prea adevarata.. :-<
Si sunt de acord si cu ce a zis Choco. Avem dreptul sa raspundem cu ''da'' sau ''nu''. Asta n-ar trebui sa supere pe nimeni. E dreptul nostru de a alege.

Spor la scris! kiss

Îmi pare așaa rău că nu am mai trecut pe aici, dar chiar nu am știut că ai mai pus puppy eyes

Vai, deci lucrările tale reflectă întru totul realitatea, mai ales ultima, exact la asta mă gândeam azi, e chiar incredibil :))) Scri așa frumos, și toate subiectele sunt lucruri obișnuite, dar tu el dai un farmec.
P.S: Poți te rog data viitoare când mai postezi să mă anunți? puppy eyes

Wow....am citit ... totul...E...absolut , super . O gandire diferita de ceilalti . E atat de frumos ceea ce scrii , iar temele...se potrivesc...e...Superb . Nu stiu ce sa zic ... Esti super talentata.... Felicitarile mele .

Sunt chiar nesimţită. :| Îmi cer scuze că nu am răspuns la fiecare com în parte, sunt o mare nesimţită. Vă mulţumesc în primul rând că treceţi şi citiţi gândurile mele. <3

Răspunsuri la comentarii
Choco : ) mersi ca întotdeauna scumpa mea că treci pe aici, mereu m-ai făcut inima să tresară când am observat că treci şi fără să te anunţ, ai fost unica cititoare de aici + Enya. Mulţumesc!

Elly Mersi că treci pe aici şi promit că am să te anunţ, dacă aşa doreşti. Love you! *hug*

Milkshake mersi, mersi, mersi pentru comuri, nu mă aşteptam şi la alte persoane, mă bucur că îţi plac lucrările mele. *hug*

Bogdann3L2R0 aww, nu mă aşteptam şă trecit, cum am mai spus şi sus, nu mă aşteptam să mai treacă şi altă lumea. Mă bucur să aud că îţi plac lucrările şi totuşi nu cred că am o gândire aşa de diferită de a altora. Oricum eu una sunt mai optimistă şi poate na, am ceva mai diferit, cred? Sau nu, dar îmi place să dau rădăcini la teme şi să le ramific. <3
________________________________________________________________________________________________________________________________

RĂNI ADÂNCI

Inconştient o facem, nu o recunoaştem, greşeala pare inocentă şi totuşi atât de fatală, cu un răspuns la fel de puternic ca o lovitură zdravănă. Credem că nu putem răni, dar o facem inconştient, fără să recunoaştem, e greu şi să credem, nu suntem îngeri şi totuşi nici draci. Suntem oameni, avem câte ceva din abele tabere. Răul e o cale, cum şi binele este. Dar o facem şi din greşeală, rănim oameni apropiaţi nouă uşor şi letal, pe ei îi doare mai tare decât pe noi. Ajungem să credem că noi am fi victimele, dar oare e adevărat? De ce să ţipăm unii la alţii, când putem să ajungem la un compromis şi totuşi cei din jur mai acceptă să ne înţeleagă, când atunci când trebuia noi să îi înţelegem pe ei, nu am făcut-o? E normal, e clar ca ceaţa în al nostru cap, suntem prea încăpăţânaţi să recunoaştem o amărâtă de vină, da e amărâtă, pentru că noi suntem aşa. De ce să nu dăm cărţile pe faţă, nu suferim mai rău decât alţii câteodată. Şi de ce să facem viaţa grea şi altora, doar fiindă nu avem chef de viaţă? E trist, cu adevărat şi am mai spus de multe ori acest lucru - e trist, nu gândim cum trebuie, dar suntem oameni, parcă o latură imperfectă a perfectului - ilogic sau logic? De ce atâtea persoane încrezătoare, unde e acea dezamăgire? O spun fiindcă mulţi greşesc când se cred superiori şi ignoră, sunt fraieri, nu ştiu ce înseamnă să fi mai presus de altul. Noi ştiim doar să călcăm în picioare ce avem mai drag, conştient sau intenţionat, căci inconştient nu avem cum.
Sunt şi eu o nenorocită, căci las răni adânci altora. Merit să ard în Iad? Nu ştiu, dar nu mă consider o minune a lumii, cu toate că în capul meu aşa sunt. Însă nu sunt perfectă şi eu, astăzi, ieri, alarteieri am făcut ceva urât, o crimă îngrozitoare, când lumea din jur a făcut primul pas ca să-mi uşureze, sau nu neapărat, viaţa, eu am dat cu băţil în baltă şi am privit înainte, am călcat strâmb. Acum mi-am cerut scuze, căci doar atât pot face şi totuşi eu regret. Dar voi?

Ma faci sa oftez de fiecare data, nu stiu cum reusesti, dar te felicit. Ma faci sa simt durerea realitatii si fiorii aceia pe care ii simti atunci cand ti se spune adevarul in fata si tie nu iti convine. Din pacate sau din fericire, ceea ce ai realizat acum este pura realitate, cruzime ce apartine acestei lumi. Nu putem sa o controlam si ajungem sa fim controlati de ea. Oamenii sunt fiinte slabe, dupa parerea mea, accepta raul inaintea binelui si uita ca lupta nu a fost inca pierduta. Pana la moarte nu este niciodata pierduta. :) Sper sa ne mai aduci. Te pup. :*

Cât adevăr poți exprima prin acele cuvinte.. și cum le îmbini, iese așa frumos. Chiar tresar după fiecare propoziție, îmi dau seama de un lucru de fiecare dată. Ai mare dreptate, foarte mare dreptate. Dar cum a spus și Choco, până la moarte lupta nu e terminată. Mulțumesc mult că m-ai anunțat scumpo, îmi face mare plăcere să citesc de fiecare dată tot ce postezi, pupici kiss

.

Nu am fraţi şi totuşi am fost înspirată de un film cu doi tigri, iubirea frăţească şi acum mă uimeşte.
__________________________________________________________________________________________________________________

E DRAGOSTE FRŢEASCĂ

Mă trezesc şi întâmpin ochii tăi senini, scăldaţi în lumina dimineţii, zâmbesc fericită şi te curpind în braţe, fiindcă eşti persoana cea mai specială din a mea viaţă.
Trec ore, trec zile şi privesc pe geam, te aştept de ceva vreme, am stat nopţi întregi şi am numărat timpul care s-a scurs precum lichiorul din bomboane pe al meu gât, au fost bune, mi le-ai trimis acum câteva săptămâni. Le-am savurat cu o poftă animalică, aveai să râşi dacă erai acolo lângă mine. Şi cu toate că un drum îndepărtat, pavat de pietre mari şi rotunde, ne desparte, prezenţa ta, încă mă mângâie pe umeri, gândul tău îmi şopteşte la urechi să fiu puternică şi uite că asta fac, încerc să-mi ţin în frău lacrimile, dragă frate, căci dorul care mă cuprinde nu mi-l poate lua nici mama şi nici tata. Nici iubitul, nici cei mai apropiaţi prietenii, căci eşti unic în a mea viaţă, eşti soarele care răsare în fiecare dimineaţă şi leacul care mă vindecă atunci când sunt bolnavă. Mă rog în fiecare seară la Domne, Doamne, ca să-ţi transmită pupicii şi îmbrăţişările ce doresc să ţi le ofer, să îţi spună el în locul meu "te iubesc" şi să te mai certe din când în când că nu eşti cuminte.

Parcă anii stau la cumpăna fiinţelor noastre şi când privesc pentru a patra oară în această zi pe geam, la poartă, văd o siluetă, e a ta, ochii mi se măresc, îi văd pe ai mei cum strigă ca nebunii la uşa de la ieşire. Ai sosit şi nu m-ai anunţat. Rudele deja te-au înfăşurat în a lor iubire, doar ei stau ţeapănă cu lacrimi în ochi la geam. Îţi ridici privirea spre a mea şi zâmbeşti atrăgător, mă îndemni să vin jos şi aşa fac, alerg împiedicat pe scări, dau cu uşa tare de perete şi sar în braţele tale, căci ai depus un efort să fii mai aproape. Mă scalzi în a ta căldură, iar eu rămân fără aier, căci mă strângi puternic la piept, plâng de fericire că te-ai întors acasă, m-am simţit singură şi acum putem fi în continuare duoul nebun al familiei. Te iubesc, frate!

Buna, buna. :) Lucrarea ta este foarte frumoasa, reflecta exact acele sentimente pe care le simti in legatura cu fratele sau sora ta, ori cu un prieten extrem de apropiat. Intr-adevar, dragostea pentru oamenii de care nu te poti indragosti este mai pura si mai frumoasa, zic eu, decat acea dragoste pasionala din care se poate naste atat de usor ura. Ma bucur mult ca ai mai postat ceva aici si sper sa te vad si cu alte compuneri de-ale tale. Te pup. :*

P.S.: Nu mai pune atat de multe liniute intre lucrarea propriu-zisa si ceea ce ai tu de spus, deoarece deformezi pagina. :3

Hm, bănuiesc că nu m-ai anunțat întrucât ai fost ocupată sau ai uitat, dar mă bucur că am trecut pe aici și ți-am citit a nu știu câta capodoperă ;;)

Este incredibil că deși nu ai frați, scri atât de frumos despre o iubire frățească a hug

De fiecare dată îmi face mare plăcere să citesc ceva scris de tine, pupici kiss

.

Eu am un frate mai mare, deci stiu cum se simte. :)))

In orice caz, compunerea este foarte frumoasa si adanca.
Ai descris o iubire frateasca atat de frumos.
Mi s-a facut dor de fratello. :(

Astept noi compuneri! Spor la scris!

WHY CAN'T I BE AN ANGEL?

Now i stand, alone, in my room, on a chare, whatching the bright light from the sun.
Where's that noise coming from? I locked all my dreams, in that box, in my head.
So that no one, will hear my song of fear, nor my sad and emptied heart, that beats hard.
There she comes, screaming out her feelings, letting me know that the pain devours her from inside to outside.
Why everybody has to cry? i would like to send all of the hurt souls up in heaven, i would like to be an angel.
Why can`t i be one?

Buna Crii. Pai am ajuns si eu in sfarsit pe topicul deschis de tine. Nu am ce spune, tu mereu stii sa lasi cititorul cu gura cascata. Ai atat de mult talent la exprimat sentimentele in romana, cat si pe engleza. Chiar daca nu le am prea bine cu engleza, incerc sa le inteleg, chiar daca ma folosesc de dictionar. Lucrarea ta de mai sus, m-a emotionat enorm, avand in vedere ca am un frate, ce la anul va placa la facultate. Probabil ii voi simti lipsa, insa asta e, viata merge inainte. Lucrarea postata acum, despre ingeri, si cum nu putem noi deveni niste astfel de creaturi, la fel m-a emotionat, si chiar m-am imaginat pe mine cu aripi.
Eu iti voi astepta urmatoarele tale lucrari, de abia astept sa le vad. Bafta la tastat.

Cat de frumos.. Minunat, nici nu am ce altceva sa iti spun, in afara acestor cuvinte care deja si-au pierdut sensul odata ce am intrat in topicul de fata. Stii deja ca ador felul in care scrii si ca vreau mereu sa aduci ceva nou, cu care sa imi delectez ochii, sufletul si mintea.

Vă mulţumesc tuturor pentru comuri, cu toate că nu răspund mereu la ele, le citesc şi le savurez cu plăcere. Mă încântă să aud că vă plac "lucrările" scurte pe care le scriu.
Trecând peste acest aspect, vreau să spun că voi mai aduce lucrări în engleză, nu neapărat fiindcă am multe idei, dar şi pentru că doresc să-mi exersez stilul şi pe această limbă, căci vreau ulterior să mă apuc de lucrări serioase în lb. eng. . ^^ Următoarea lucrare a fost pe moment făcută când mă întorceam acasă, adică acum câteva minute, căci surprinzător nu ne-au mai lăsat să intrăm în şcoală, că am întârziat... super! Mai bine şi aşa, oricum mâine o zi grea.

TOWN OF DESERTED LANDS

Among pebbles, my stept make their way through, the sand flys in the air hurting my eyes, that almoust are set to close. The sun is burning every soul in this town, not even a small noise is made and the dust that fills the atmosphere make you wanna drink a bucket of water.
Further i go, the deeper a step in the "ghost" towns mistery, and i feel like im dying like the cat of that old lady that sits on that rocking chair with bread crumbs between fingers, feading the mices that walk besides tha inert cat. I ask my self: "Can that women notice her cat is almoust death?" I run by her to tell about my concern - the cat - she opens her eyes, then lifts the head and smiles kind, trying to explain the situation. I smile too, but with worry and disbelief, is strange and sad. My eyes turn in the opposite way, is so hot and deserted, no water, few people. This is the town of deserted lands. Nobody knows nobody, no one knows what to do, this is a land of godforsaken.

Hey there. :) I've got a passion for this language, especially for the things written with all your heart and all your feelings. I think and know that is harder this way, than in Romanian, because you wanna express something, but you can't find the right words that help you do this. However, you succeed to give me the feeling that I'm in your story, real or not, long or short. You have some little issues about the correct spelling of some words, but it's okay, everybody learns from mistakes and none is perfect. These being said, I wanna hear more from you, I wanna read more of your creations. I hope you'll post here soon. Kisses. :)

Mă bucur că ai decis să scri și în engleză, este o limbă superbă. De cele mai multe ori mi se pare că în engleză sună mult mai bine ca în română, însă, cum a spus și Choco, câteodată nu găsești cuvintele necesare în limba engleză și acest lucru te cam enervează, cel puțin pe mine :)). Aștept cu nerăbdare următoare lucrare, mersi că m-ai anunțat kiss

.