si copil copac asa cum de numesti : totul despre *** (ca sa te recunosti) ia hai mai scutestene ca ,ca tine se gasesc pe strada esti doar un ped***l care e obsedat de fete ca noi asa ca ca*****e dute-* m**a si scutestene
ps.scz de limbaj insa asa ca el se gasesc oriunde

vreau sa va anunt ca vin la inmormantarea lui MAX

Marie , ce am facut de merit moarta?:|

Marie :)) Nu m-am luat eu de ficul lui Teo , TEo imi e prietena , de ce m0as lua de ficul ei? E super , nu sunt eu ceea care comenta despre el ., in oricecaz:-j

Buna!
Pentru inceput, povestea imi place tare mult. Astept next-ul cu sufletul la gura.
Tipul care tot injura si se ia de membrii forumului, de ce mai este aici? Adica incalca multe reguli, deci trebuia banat forever.... Eh, nu ma bag.
Intorcandu-ma la fic, daca poti, te rog anunta-ma la next.
Ja ne!

Capitolul 20

Sakura pov.

Nergru. Intuneric si teama. M-am saturat sa imi fie frica, insa in acest caz imi e frica de ... de ce mai exact imi e asa de frica ? De un fel de suflet fara corp ? Ce patetic ! Am ajuns sa imi fie frica de un fel de ceata umblatoare .... Dar ceea ce ma enerveaza la culme e intunericul asta ! Adica a devenit a doua mea casa . Cam ciudata sa te simti acasa... in mijlocul nimicului .

Un fior rece, un sentiment negru isi fac aparitia in corpul si sufletul meu. Oare ce se petrece ? Cum vrei sa afli ce se intampla, cand tu esti blocata in mijlocul intunericului ? Intrebarile retorice, am devenit experta in ele. In ultimul timp aceste intrebari mi-au acaparat modul de comunicare.

Ma ridic in picioare si incep sa merg. Unde ? Nici eu nu stiu unde anume, poate gasesc o iesire. Tivurile rochiei mele albe imi mangaiau picioarele, miscandu-se odata cu corpul.
-Alo ! Ma aude cineva ? intreb, insa in zadar. Numai ecolul se indura de singuratatea mea si imi raspundea.

Ma simt atat de singura, de izolata, de uitata. Stiu, mereu incerc sa par indiferenta dar, in adancul meu, am nevoie de persoane reale in jurul meu, nu de un mare nimic care repeta ceea ce spun eu exact ca un papagal.

Merg. Merg in acel infinit, pasii ducandu-ma spre o destinatie necunoscuta. Dintr-o data, un fel de gaura se afla sub picioarele mele,eu cazand. Asta imi mai trebuia! Dupa ce ca nu vad pe unde imi port pasii, mai si cad in niste gropi camuflate! O lumina alba imi invadeaza campul vizual, fortamdu-mi ochii sa se inchida. Incet, dar sigur, incep sa ma acomodez cu lumina, dandu-mi seama unde sunt. Unde ? Simplu. Eu acum cad din cer. Da, ati auzit bine; cad din cer. Intr-una imi repetam in gand " Sa cad pe ceva moale, pe ceva moale, pe ceva... " dar nu mai apuc sa spun pentru ca trupul meu face contact cu pamantul. " Am spus ceva moale ! " . Incerc sa ma ridic, iar spre surprinderea mea, nu ma durea nimic. Cine va spune ca sunt cazuta din cer, nu o sa stie cata dreptate are. Un pic timida incep sa analizez noul loc in care ma aflu.

Am aterizat intr-un fel de continent compus din trei insule. Primele doua erau despartite printru canal de apa cristalina, iar cea de a treia se ridica din mijlocul apei, dand impresia de putere. Cred ca aceea era insula principala,in varful ei era un fel de castel invaluit in ceata. Smarald si safir, verde si albastru, doua elemente diferite, combinate intr-un tot armonios. M-am strecurat usor prin vegetatia luxurianta si m-a aplec putin deapura apei, cu gandul sa imi umezesc putin fata. Cand mainile mele sa atinga suprafata ireal de albastra a apei, intreaga viata mi sa aratat in fata ochilor, cu fiecare amanunt ce am primit de Craciun, primi pasi, primul cuvant, absolut tot.

Ma retras speriata si, neatenta cum sunt eu, am dat cu capul in cineva. M-am ridicat rusinata cu capul plecat, cu gandul sa imi cer scuze; insa cand am intalnit privirea ei mi-am dat seama. Ei cand au ceva sa imi spuna trebuie sa ma aduca in nu stiu ce dimensiune oaralela. Acea persoana era surioara mea mai mica, Amaya. Parul ei brunet ii ajungea , acum, pana la solduri, iar ochii ei verzi se potriveau perfect cu mediul inconjurator. Nu mai astept mult si o ia in brate, ea raspunzandu-mi si cu un simplu " Mi-a fost dor de tine " reuseste sa imi incalzeasca sufletul.

-Urmeaza-ma, mama si tata vor sa iti da o misiune. spune Amaya tragandu-ma dupa ea.
O misiune ? Dar ce sunt eu, agent FBI ? Sa o traies si o sa aflu. In timp ce Amaya ma taraste dupa ea, eu am analizat-o. Crescuse chiar foarte mult de la ultima mea vizita. Avea parul prins cu un fel de panglica roz iar ca si clama avea o floare aurie, ochii fiindu-mi pe jumatate ascunsi sub bretonul lung. Purta un kimono albastu cu modele florale albe, roz si rosii.

Am ajuns in fata castelului, in fata caruia stateau o gramada de oamnei si discutau, din cate se pare, un subiect de interes maxim.
-Dar de ce ea ? De ce nu altcineva ? se aude vocea revoltata a mamei; se pare ca are legatura cu ceea ce urmau sa ma puna sa faca.
-Stii si tu la fel ca mine ca altcineva nu are cine. In plus, ne-a vizitat lumea de doua ori pana acum si niciun muritor nu a mai facut asta. vocea asta a cui e? Nu o recunosc, dar pare familiara.

Dupa alte 25 de minute de certuri se calmeaza si mama, ma cheama in fata lor. Doamne, toti se uita la mine cu regret. De ce ? Urasc tensiunea asta care coboara mult pe umerii mei, ca un bolovan imens ce imi statea suspendat deasupra capului.
-Sakura Haruno, ai fost aleasa sa faci o fapta ce va ajuta trecerea unui inger al iintunericului la lumina. Nu ai voie sa refuzi, este obligatoriu. spune cu calm si seriozitate un barbat trecut prin vraja timplului.
-C.. ce... ce va trebui sa fac ? nesiguranta. Teama. Neliniste. Toate contopite si aruncate asupra mea.

Nu imi raspunde, doar imi inmaneaza o hartie. Serios?! Asta vrea sa fac ? Cred ca glumeste ! Pe acea hartie era scris cu rosiu Teresa Fidalgo. Pe ea trebuie sa o aduc de partea binelui ? Povestea cu ea credeam ca e doar o poveste de adormit copii. Pe hartie scria :

"Aceasta poveste incepe in 1983. In acel an se credea ca o anumita fata pe nume Teresa Fidalgo a murit intr-un accident mortal de masina. Apoi, se considera ca ea venea la locul accidentului si ii bantuia pe ceilalti. Intr-o zi ea a urmarit un cuplu care se indrepta catre munte, ratacindu-se. Cuplul a incercat sa o ajute, dar, inregistrand conversatia cu fata, totul a devenit sangeros si dintr-o data fata fetei a devenit foarte infricosatoare. Soferul s-a speriat si si-a accidentat destul de rau masina. Video se termina si nimeni nu stie ce s-a intamplat apoi. "

Ma intorc speriata sper acel barbat si il intreb daca fata asta e in casa bantuita in care urma sa dormin. El imi raspunde afirmativ. Acela a fost cel mai teribil " Da " din intreaga mea viata. Sasuke, Hinata si Naruto sunt in pericol !
Imaginile
Locul unde a aterizat Saku :


Amaya

macar 3:-<
Hmm ,,, oo casa bantuita? TErasa cum o ma chema? pun pariu pe ce vrei ca aceel cuplu sigur sunt parinti sakurei , nu are cum sa nu fie..
Amayya a crescut hahau:-? interesanting , scz dar nu mai pot da comuri lungi , caldura asta ma omoara , adu next :o3

In sfarsit am ajuns si eu!
Si in sfarsit ai adus nextul!
Mersii ca m-ai anuntat si ce sa zic de capitol....interesant si frumos, adica Saku are o misiune importanta si dupa parerea mea, periculoasa.
Sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla asa ca vreau nextul cat mai rapid posibil!
Ca de nu

hei! scz ca nu am mai trecut pe aici dar am fost la plaja si apoi imediat prietena mea ma chemat afara.Revenind la capitol a fost bestia ms ca mai anuntat

deci tare capitolul :!!!!!!!!!!!! rock sper sa ma anunti si pe mine data viitoare si app am vazut si eu filmul din care e inspirata pov cu teresa figalgo si e inspaimanator

Ai cerut o critica, asa ca am sosit.

Titlul – Este dragut, dar nu prea ma atrage. Stiu ca uneori poate fi dificil de ales un titlu potrivit, dar puteai gasi unul mai concordant, care sa aiba mai multa legatura cu textul, unul mai special ce are ca rezultat starnirea curiozitatii in a afla ce rezuma acel titlu.

Ideea - La inceput, era destul de obisnuita, nimic iesit din comun, dar pe parcurs a inceput sa se schimbe, ai creat intamplari, fapte care erau chiar originale, iar ele ti-au facut fic-ul unic.

Descrierea – In primele capitole, lipsea foarte mult, dar pe parcurs ai mai adaugat pe ici pe colo, insa nu suficienta. Vreau mai multa, mai ales ca te pricepi si reusesti sa transmiti sentimentele destul de bine, insa daca te mai chinui putin, vei reusi sa ai o descriere minunata, care sa ne faca sa nu vrem sa ne oprim din citit. Incearca sa evidentiezi cat mai mult sentimentele prin acest mod de expunere, am observat ca te bazezi mai mult pe naratiune. In ultimul capitol, se vede ca ai evoluat de la inceput, iar daca vei continua sa evoluezi, o sa faci o treaba foarte buna.

Actiunea – Este cam grabita, timpul trece foarte repede, de la o saptamana la alta. Incearca sa povestesti fara sa te grabesti sa treci asa de rapid prin intamplari. Daca ai folosi mai multa descriere a sentimentelor, a emotiilor, sunt sigura ca actiunea nu ar mai fi accelerata, iar totul ar decurge lin si frumos.

Dialogul - Folosesti cam mult dialog, ar fi Ok daca ai mai reduce din replici, exact cum ai facut si in capitolul 20. Lasa doar replicile importante, iar pe celelalte, care sunt seci si marunte, introdu-le in naratiune, iar daca nu merita, renunta la ele.

Estetica – Pana la ultimul capitol, lasa foarte mult de dorit. Capitolul 20 arata foarte bine, este usor de citit si este asezat frumos in pagina. Daca si urmatoarele vor arata asta, ar fi perfect.

Ortografie – La inceput aveai multe greseli, probabil nu corectai capitolele dupa ce le terminai, dar pe parcurs ai mai rezolvat problema, au devenit din ce in ce mai putine, ceea ce este foarte bine.

Asta e tot, in viitor voi vedea daca te-am ajutat. Sper ca nu te-ai suparat pe mine, tot ce am spus este in favoarea ta.

ce doamne aveti toti cu Teresa Fidaglo? e doar o fata care a murit intr-un accident de masina . Am primit si eu mesaje cu ea dar eu nu o condamn. Lasatio doamne in pace.
Si de fiic nu prea imi mai place. Sunt in ceata total. La inceput a fost fiicul meu preferat dar l-ai stricat cu aceasta teresa si cu taramul imaginar, trebuia sa-l lasi asa. imi pare rau, cred ca ti-ai dat seama cine sunt acum nu?

Hey lume ! Mi-am redeschis ficul dupa cum bine-vedeti deci sa inceapa cititul. Imi pare rau ca nu am postat ...toata vara ( :=)) ) dar am avut probleme cu pcu si apoi cu leptopul...Dar acum m-am intors ! Sper ca cititorii acestui fic, care au mai ramas, sa continuie sa il citeasca pentru ca eu ma visez cu peste 50 de capitole, asta + un sezon doi bestial. Inca odata , imi pare rau pentru absenta mea si sper ca o sa ma revansej prin acest capitol si prin urmatoarele. Enjoy!
Din pura intamplare
Capitulul XXI

Sakura pov.

Ma uitam nedumerita in ochii celui care imi inmanase hartia. Ochii lui erau de o noanta de un albastru marin profund. Oricat ma straduiam sa gasesc vreo emotie in acei ochi nu reuseam. Ma intrebam cum isi poate ascunde emotiile, cum de ochii si fata lui nu tradeaza niciun sentiment ? Stateam acolo, cu hartia mototolita in mana stanga, cu cealalta urcand pana la nivelul fetei. Incep sa ii deslusesc trasaturile chipului. Fruntea era putin lata, acoperita aproape in intregime de bretonul lasat sa creasca liber, suvitele naravase fiind peste ochii albastri si ridurile prezente,marcandu-i trecerea prin viata. Ochii-i erau mari si inexpresivi, frumosi si tacuti, intr-un cuvant misteriosi. Vruiam sa descopar, sa aflu ce se ascunde in spatele peretelui de nepatruns.

Ma apropriam din ce in ce mai tare de fata lui, privirea mea ramanad atintita asupra ochilor lui. Chiar si cu aceasta apropiere tot nu isi trada, nu isi arata sentimentele; totusi, incepuse sa aiba o urma de tulburare, de neliniste.
Nebagand in seama acest lucru, imi continui "cercetarea". Mana mea ducandu-se de la frunte la nas, simtind atingerea catifelata a pielii lui fine. Nasul pornea de la radacina sprancenelor stufoase, si continua spre buze, devenind usor carn, apoi ternimandu-se cu o perechie de nari putin proeminente.

Coborandu-mi mana ii descoper buzele rozalii, putin crapate, usor intredeschise. Incep sa imi plimb degetul aratator pe suprafata buzei de jos, descoperind "noi tarmuri neexplorate".
Ceva e in neregula cu barbatul asta, imi este atat de familiar, de cunoscut. Dar, nu orice secret ramane secret pe vecie; candva va trebui sa iasa la lumina, nu ?

Imi atintesc privirea in jos, pierzand contactul vizual cu chipul lui, si concentrandu-se la..... nimic anume. Priveam in gol. Incercam sa gasesc cu inima ceea ce mintea nu putea deslusii. O voce putin ironica ma intreaba ce fac si daca mai stau mult cu mainile pe fata lui.
Trezita din visare, imi cobor timida mana, cerandu-mi scuze pentru comportamentul meu. Fac o rotire de 90 de grade vrand sa plec, insa, chiar atunci, dau ochii cu multimea de oameni care pana atunci se uitau la mine ca la felul paisprezece. Simt cum tot sangele imi intra necontenit in obraji, acestia capatand o usoara nuanta rosiatica.

Cu capul plecat, ma indrept spre mama si tata care ma priveau amandoi cu blandete, in spatele lor afladu-se Amaya care ma privea nedumerita. Ma indrept linistita catre ea, aplecandu-ma pana la nivelul ei, ii pun mana dreapta pe cap, mana afundandu-se in parul ei negru, ii fac un semn rapid din ochi si impreuna cu un zambet jucausi, am reusit sa alung orice neliniste din sufletul ei; dovada fiind un zambet calm ce se instalase pe buzele ei trandafirii.

Ma ridic la nivelul parintilor mei, aruncandu-le o privire cat se poate de serioasa. Nu stiam in ce ma bagasem, nu aveam de unde sa stiu, insa ... semintele de teama din sufletul meu incepusera sa incolteasca, mintea dandu-mi milioane de ganduri, unele mai bune, alte infioratoare.
Nu scoteam nicio vorba, nici eu nici parintii mei... cu atat mai putin Amaya care nu stia mare lucru. Insa tacerea vorbea de la sine... Un schimb de priviri tamaduitoare din partea mamei, spunand " Totul o sa fie bine", si un sarut parintesc, din partea tatei, m-au facut sa ma simt mai bine... momentan.

O ultima privire. Un ultim "ramas -bun". O ultima imbratisare din partea mamei. Sosise timpul. Ma intorc, fiecare pas sucandu-ma catre o soarta necunoscuta si o aventura de neuitat. Eram ingrijoarata.... ingrijorata este un cuvant prea bland pentru a exprima ceea ce simt acum. La jumatatea drumului, ma intorc, aruncand o ultima privire familiei mele. Parca nu vruiam sa ma intorc, vruiam sa raman aici cu familia mea... Stateau unul langa altul, zambind usor. Ma intorc, dar simteam cum privirea "inmanatorului " hartiei ma tot tintuia in loc. Inghit in sec si imi continui drumul.

O lumina alba ma invaluie, iar in urmatorul moment ma trezesc prinsa de umeri si zgaltaita puternic. Deschid ochii, campul vizual imi este invadat de multe forme si culori, mai exact trei siluete. Incep sa clipesc mai des, acomodandu-ma cu lumina si noile "privelisti".
Inchid ochii, apoi redeschizandu-i. Vadeam clar imaginea din fata mea, parul lui blond ca razele soarelui vara, ochii lui de un albastu-safir, vesnicele lui zgarieturi pe obraz. Era Naruto.

Acesta se apleaca si ma intreaba cu o voce putin seducatoare daca sunt bine. Atunci m-am trezit la realitate ! Era Naruto! Ce na**a cauta as*a atat de aproape de fata mea ??? Nici nu ii raspund si ii dau un pumn care i-a i"ndreptat " dintii, proiectandu-l in cel mai apropiat perete.
-Sakura-chan, de ce m-ai lovit asa fara motiv ? ma intreaba blondul, masandu-si locul inrosit.
-Imi pare asa de rau Naruto, numai ca tu .... asa de ... de ... aproape de m..mine e cam .... neobisnuit... am reusit sa spun printre balbaituri.
Hinata il "culege" pe blond de pe jos si pornesc amandoi pentru a cauta ceva care sa ii amelioreze durerea lui Naruto. Raman singura in camera cu acea silueta...Stai asa ! Ce silueta ? Sasuke.... ultima oara cand l-am vazut era intins pe jos in curte. Cum de ....?
Numele meu a fost singurul care a rupt tacerea, provocandu-mi un gol in stomac. Din pozitia sezut pe pat, m-am intors cu fata catre el. Nu credeam ca e el.... nu putea fi ! Si totusi e .... aici.

Vazandu-mi privirea nedumerita, se aseaza cat mai departe de mine, stiindu-mi firea vulcanica cred ca a facut ce era mai bine pentru el, pastrand distanta, si incepe sa imi explice cum el si blondul au pus asta la cale ca fiind o farsa. Faza cu el fiind doar inceputul, insa cand m-au gasit lesinata pe sub pat au incetat cu gluma si au incercat sa gaseasca o iesire pentru a ma duce la spital, insa toate usile si ferestrele erau blocate. Incepusera sa se auda zgomote stranii, bagabnd sperietii in toti. O singura replica spusa cu atata frica si raceala mi-a inghetat suflul. " Casa asta e chiar bantuita..." Aparent, spusa cu usurinta, aceasta emana o anumita "nuanta" de seriozitate incat iti era imposibil sa il contrazici.

Daca ar stii el cat de aproape este de adevar....

EDIT : Vad ca nu prea este multa lume pe aici ceea ce ma cam deprima Daca au ramas cititori, macar doi trei sa lase la na*ba un com ! ca sa stiu ca fic-u nu e uitat de lume ( ceea ce pare ) daca nu sunt macar 3 commuri in plus, reinchid ficu ... nu vreau sa scriu si sa nu am decat un com .... Voi hotarati daca acest fic si-a trait viata sau mai are pana sa isi de-a duhu

MDa a naibi,,,,,,cati citeau ficul iar acum, puf, pustiu, deci Sakura treci si fii violata din nou ca din cate vad, nu este deloc..........cum era alta data. Ce naiba aveti oameni buni? Ficul e super, iar eu astept next, nu vrei sa vezi ce iti fac daca nu aduci next

Va anunt ca maine sau poimaine aduc nextu ( pentru cei care chiar il vor sa nu ezite sa lase un com ) Sper sa fie la inaltimea asteptarilor
Ne vedem maine sau poimanie

Capitolul 22 - Jurnalul proprietatului.

Trecusera 30 de minute de tacere, 30 de minute in care schimbul de priviri vorbea de la sine. Sasuke.... Ei bine, Sasuke e un baiat destept, cred ca si-a dat seama de ce se intampla.

Ochii lui erau mici, fixundu-ma, seriosi. Buzele lui nu se arcuiau intr-un zambet, sau sa tradeze vreun sentiment. Nu exprima nimic. Statea acolo in coltul lui, rezemat de perete si cu mainile in buzunarele blugilor. Nu spunea nimic, nu facea altceva decat sa ma analizeze.

Incepusem sa ma simt ciudat, stanjenita de propriul meu iubit. Eram ca un catelus din magazinele PetShop uitandu-se cu ochii rugatori la pietonii care treceau grabiti, neavand timp nici macar sa se uite.

- Nu te mai uita asa la mine, ma sperii ! spun lasand capul in jos, nevrand sa arat cat de speriata sunt defapt.

Un micut oftat isi face aparitia pe buzele mele, nu vruiam sa se intample asta ! Eu .. De ce eu ? Vruiam ca in urmatoare clipa sa ma trezesc in patul de la pensiune, totul sa fi fost doar un vis. Dar totul ar fi fost prea usor asa , nu ?

Un ras aproape nebun isi face aparitia in camera prafuita. Imi intorc capul speriata si vad ca sursa rasul venea de la Sasuke. Radea. Radea cu pofta de .... mine ? Ar putea ?

Ma uit speriata spre el. Imi... era frica de .... Sasuke ? Sincera sa fiu, rasul acela bagase frica in mine. Ma speria si mai rau.

Se ... opreste. Imi era groaza. Parca nu era Sasuke, nu era el insusi. Pasii lui rasunau cu ecou in toata incaperea. Se apropia incet de mine. De ce imi e frica de el ?? Parea asa de schimbat. Dar, era el.

Din instinct, imi stang picioarele la piept si incep sa sa dau inspre capatul patului. Cu cat se apropia mai mult, cu atat ma indepartam pana cand .... ma lipesc cu spatele de tapetul inexistent in unele locuri ale peretelui.

Eram intr-o pozitie oarecum ciudata. Eu, ghemuita sub el, iar Sasuke intins pe tot patul , mainile avandu-le deoparte si de alta a corpului meu. Se apropie, mai mult, si mai mult vrand sa isi uneasca buzele pofticiose de ale mele. Nu imi doream asta, dar ... un sentiment imi spunea ca trebuie sa o fac.

In urmatoarea secunda buzele noastre s-au unit intr-un sarut distant, fortat. Buzele lui erau asa de reci, fiorii nesigurantei pusesera, din nou, stapanire pe mine.

Incarcam sa arat cat mai normal, insa frica ce se intiparise pe fata mea, ma dedea de gol. Deschid ochii, si ce am vazut m-a socat. Ochii lui erau fixati pe ai mei, erau rautaciosi si perversi, apoi a urmat un gest care ma scarbit si care nu l-a facut niciodata in prezenta mea. Si-a trecut limba peste buze. Un gest care ma dezgusta complet. Se tot apropia, voia mai mult.

Ii tot spuneam ca nu vreau asta, ca nu e ceea ce imi doresc, degeaba. O ultima privire a lui care ma ingrozit cumplit. Ochii lui nu mai erau negri, aveau o noanta rosiatica. Nuanta, ce tot zic eu nuanta ?? Erau complet rosii. Incepuse sa ma sarute pe gat in jos, coborand, tot mai mult. Saruturile lui erau lungi si lente, vrand sa profite de fiecare secunda; cand sa coboare inspre sani, o pufnitura in usa l-a oprit si m-a salvat de la o urgie nedorita.

In urmatoarea clipa Naruto si Hinata intra ca o vijelie in incapere. Spre surprinderea mea, sasuke era din nou in coltul lui, prefacandu-se ca nu sa intamplat nimic.

-Am gasit ceva. spune Hinata fara rasuflare.

O clipa de tacere. O privire aruncata pe furis Hiantei, si Naruto lui Sasuke. Imi era frica (,) ca movalia sa nu se prinda de ceea ce se intamplase.

- Trebuie sa veniti cu noi sa va aratam. spune Naruto, nebagand inseama, sau ignirand, privirea superioara ce o avea brunetul.

Blondul o ia inainte, astept sa il urmam, ca oile pe cioban. Hinata ma ia deoparte, incepand sa povesteasca cum au ajuns in sufragerie si blondul , prin stangacia lui, a inpins de o lapta si in urmatoarea clipa sa deschis un pasaj secret catre o camera plina de carti. Au inceput sa caute si au gasit o carte cu copertile groase, negre si "muscate " de trecerea timpului. Au deschis-o, iar pe prima pagina erau scrisa cu cerneala sangerie si cu majuscule " Patrick Fidalgo". Cand sa inceapa sa citeasca au auzit un sunte asurzitor, iar pasajul incepuse sa cada pe ei. Au reusit sa scape iar Naruto a salvat cartea care se afla in siguranta pe masuta din living.

O urmez pe Hinata afara si ii mai arunc o privire fugara lui Sasuke, care, observ stupefiata, ca nu ma scapase din priviri in tot timpul realtarii lui Naruto si a movaliei. Isi musca buza de jos, iar un gest care ma dezgusta, si isi duce degetul aratator de la mana dreapta la buze, semn sa pastrez tacerea.

Inghit in sec si ii urmez pe scari in jos spre living. Acolo.....

In seara asta nu am putut pune tot capitolul, insa sper ca e pe masura asteptarilor. Weekendu-l viitor o sa va aduc continuare. Imi pare rau ca nu pot sa postez intreg capitolul insa maine e scoala si nici macar temele nu mi le-am facut
Astept cateva comuri

Heeey iubita! Imi place noul capitol si Scuzee ca nu am postat mai devreme. Desii se putea putin mai multa descriere, este bine si cat este, greseli parca nu am vazut si doream sa te mai chinui cu acel moment, stii tu:)). Oricum imi place si vreau next!
Primesti pupici de la inghetata ta, singurul tau "X":))*>:D<

Ja ne!