Stau pe plajă sprijinindu-mi trupul în brațe, în timp ce îmi afund tălpile în nisipul fierbinte. Valurile mării se mișcă molatec, aproape atingându-mi buricele degetelor. Închid ochii și mă las în voia gândurilor, fără a-mi păsa de orice altceva. Te văd ca prin ceață, suntem într-o pădure și fugim, tu mă urmărești. Alerg cu inima bătându-mi puternic în piept, cu respirația întretăiată. Nu vreau să mă prinzi, căci știu că va durea, iar eu nu-s pregătită pentru asta. Mă agăț de ramuri în încercarea disperată de a nu aluneca, nu e cu putință să încetinesc, nu-mi permit o asemenea înfrângere. Fug în continuare cu pași mari, despicând aerul în două.Simt cum mă prinzi de braț și mă tragi înspre tine cu putere. Mă agăț de scoarța unui copac în speranța că mă vei lăsa să plec, dar mă prinzi cu mâinile de gât și strângi, atât de tare încât încep să mă sufoc. Îți înfigi unghiile în carnea mea, lași sângele să-ți scalde degetele și râzi. Râzi de lacrimile mele, de suferința mea, râzi de mine și nu-ți pasă că sângele încă îmi curge de-a lungul grumazului. Cad în genunchi cu tine peste mine, strivindu-mă sub greutatea ta. Rămân nemișcată și aștept să faci ceva, să mă ucizi mai repede. Închid ochii, dar îți simt buzele peste ale mele într-o sărutare apăsată, fierbinte, aspră. Te împing, dar nu mă lași, nu-mi dai drumul. Plâng și mă zbat, însă nu faci decât să te enervezi și să mă lovești. Îmi reprim un strigăt, te împing cu o ultimă sofrțare si mă ridic, ținându-mă de trunchiul unui stejar bătrân. Mă uit la tine, mă dau doi pași în spate, apoi încep să fug, însă mă împiedic de rădăcina unui copac și cad în hăul ce dintr-o dată se deschide în fața-mi.

             Deschid ochii privind iar valurile lente și soarele ce se pierde în spatele munților. Mă întind pe spate oftând. Amintirile mereu strică totul.