Piatră Fără Zid

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 29 Dec 2013, 21:25

Am reusit sa ma parchez si eu pe la ficul tau!!!
Salut :)
1.CRITICA: Niet!
2.Ai toate FELICITARILE din partea mea.
Cred ca ti-ai dat seama despre parerea mea pentru ficul tau.
Asa ca,bafta la tastat si sa pui nextu' repede!!!
Mara:) was here!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 29 Dec 2013, 21:38

Anneyong draga mea! hi!

Deci....deci...deci...in primul rand...imi pare rau ca am intarziat dar...of...nu am scuza deci doar imi pare rau! :)) Doi, ce ti-a luat atat de mult sa pui next-ul asta??! Si cat o sa-ti ia sa il pui pe urmatorul?! Sper ca nu la fel de mult... A fost foarte fascinant acest capitol dar prea scurt...sti cum se spune, niciodata un capitol nu poate sa fie prea lung pentru cititori...bine oferta e valabila in cazul ficulrilor attttat de geniala...ca asta!!! Deci grabeste-te si adu next-ul ala mai repede, ca o sa ajung fata batrana pana terminam ficul, desi nu m-ar deranja, doar sa fie cat mai multe capitole :)) Astept sa ma anunti si pe mine la next! :o3 Te pwp dulce si spor la scris! :*

Hey, ma nigga!
Am venit si eu dupa un an, si la propiu si la figurat la ficul tau! N-am mai vorbit de un an, ce mai faci... cum mai esti?!?! lough

pai... am intaziat si eu,si tu. Eu cu comentariul,tu cu capitolul. Sper ca nextul sa il aduci mai repede, ca suspansul nu face bine la sănătate ca si cola,de fapt.
Nu stiu ce am... mereu am lasat comentarii scurte si săptămânile astea am datmai lungi. Dar acum nu prea pot din cauza ca s-ar putea sa se scoale parintii si sa ma certe.
Asa... ca.. pe scurt, capitolul a fost genial, minunat și abia aștept sa văd ce mai scrii și in next.
Savvy! jos palaria in fata

Partea a doua va sosi maine sau poimaine, i dunno.

Capitolul 12 - Moartea este ca un tren...
Partea I.

Din perspectiva Sakurei

Era seară, și eu mergeam încet pe o stradă îngustă spre casa mea. Umbrele se lungeau negre în jurul meu, zăvorând văzduhul cu tăcerea lor îngustă. O lună rotundă și mică mușca înghețată din întuneric; pașii îmi răsunau exact și nesigur pe trotuarul plin de pete.
Mi-am strâns haina în jur, zgribulindu-mă din pricina aerului rece. Capul îmi era gol, nu mă gândeam la nimic, ceea ce era surprinzător. Deodată, de după colț, se ivi casa mea. Ușurată, am grăbit pasul, însă fiecare pas se simțea ca o eternitate. Într-un sfârșit, am ajuns în fața clădirii maro-deschis, singură în mijlocul uni ținut pe care, în mod straniu, îl știam pustiu.
Cu o mână tremurândă, am descuiat ușa și m-am strecurat înăuntru. Era o beznă adâncă în hol, și am bâjbâit din ce în ce mai speriată după întrerupător. Nu-l găseam deloc, însă. Am tras aer în piept, impunându-mi o atitudine calmă; însă era destul de greu să nu te panichezi într-o asemenea situație. Unde naiba e butonul ăla…?
Dar brusc, am încremenit. Un plânset disperat, isteric, răsună cu atâta putere în casă, încât mi-am scăpat fără să-mi dau seama cheile. Nu m-am aplecat să le iau. Urletul continua să se izbească de pereți, să îmi intre în urechi, să mă înebunească; o răceală de gheață începuse să-mi curgă prin vene, otrăvitoare. Ca hipnotizată, am pășit prin întuneric și am deschis ușa sufrageriei, locul unde părea să se afle sursa zgomotului.
Nu era sufrageria mea. Din tavan atârna un candelabru mare, de sticlă, aprins, luminând o bibliotecă mare de epocă și tot felul de mobile ce nu aparțineau lumii pe care o știam eu. Era o sofa mare, de catifea, în mijlocul camerei, însă materialul era pătat cu sânge. Prăbușite acolo, unele peste altele, se aflau trei corpuri umane, inerte și cu ochii căscați.
Era un copil mic, cu pieptul sfâșiat și cu ochii imenși, căprui, căscați de groază. Era o femeie bătrână, căruntă, cu părul încâlcit îmbibat de sângele care curgea din gâtul rupt al bărbatului masiv, la fel de vârstnic, ce se afla trântit lângă ea. Toate trei cadavrele formau un grup morbid, teribil, scăldat în sângele celuilalt. Ochii lor, larg deschiși și înspăimântător de goi, mă fixau pe mine.
Parcă intrasem într-o transă. Nu puteam mișca un mușchi, nu-mi puteam lua ochii de la ei.Dar țipătul acela straniu răsună cu disperare dintr-un colț al camerei, atât de aproape, încât am țipat și eu de groază. Cu o mișcare fulgerătoare, m-am întors.
Era o femeie. O femeie frumoasă, blondă, căzută în genunchi și care plângea atât de amarnic, de disperat, de ascuțit încât simțeam că mintea mi se clătina. Voiam s-o ajut, voiam s-o alin, însă ceva mă oprea. Un sentiment familiar. Din umbrele negre ale camerei, sclipeau doi ochi sângerii, uriași, plini de sete și sălbăticie.
Sasuke ieși la lumină, și zâmbi. Buzele îi erau la fel de roșii ca ochii, iar colții lungi, strălucitori, erau mânjiți de acel lichid cald, rubiniu, ce-mi curgea și mie prin trup și care îl simțeam acum pulsându-mi cu putere în vene. Sasuke arăta drăcesc de frumos, fascinant de periculos. Părul negru îi cădea peste față, contrastând intens cu pielea de alabastru, și privirile de foc. Nu se uită deloc la mine, ci se întoarse încet spre femeia blondă. Spre sotia lui.
-         Nu… nu… nu… te rog… plânse ea, privindu-l cu ochi înlăcrimați de jos. Te rog…
Ochii lui însă rămaseră nepăsători, goi; cu mișcări nestăpânite, o ridică cu o mână de pe podea și-și înfipse colții în gâtul ei moale și alb. Ochii ei se măriră de groază, și un murmur slab i se opri în gât. Vedeam rana lărgindu-se sub sălbăticia și foamea lui Sasuke, și sângele prelingându-se încet pe rochia albă a femeii… jos, pe podea. Brusc, cu puterea șocantă a unei locomotive, am realizat că se prelingea de fapt pe bluza imaculată a lui Ino.
Chipurile de pe canapea se schimbaseră. Naruto si fetița Uzumakilor, împreună cu băiatul lor se aflau întinși pe materialul moale; ochii lor morți mă acuzau… mă blestemau… Iar Ino, complet golită de viață, se prăbuși și ea deasupra grămezii de trupuri, aruncată cu putere de acel demon crud, ce zâmbea nemilos apropiindu-se de mine.
Nu am dat înapoi. Mi-am înfipt privirile în ochii mari, de culoarea sângelui, și am spus:
-         N-ai să mă omori. N-ai să mă omori niciodată.
Sasuke mă zdrobi de perete și mă mușcă cu sălbăticie de gât.

-         Trezește-te! Trezește-te! Trezește-te! Trezește-te!
Am deschis brusc ochii, și m-am ridicat în șezut, gâfâind. Telefonul meu continua să strige pe propia mea voce, însă abia îl auzeam. Imagini întunecate, sângeroase, încă îmi stăruiau în minte. Ochii lui sclipind, și sentimentul nedisimulat de ură și satisfacție atunci când gura lui se lipise de carnea mea, când simțisem durerea acută, inertă. Am scuturat din cap, sărind în picioare. Doar un vis, Sakura, doar un vis. N-are sens să te stresezi pe atâta lucru!
I-am tras un pumn nervos telefonului și am evadat în baie. După ce am terminat cu periatul dinților și spălatul, am ieșit cu aceeași expresie tulburată, gânditoare, din camera cu faianță albastră. Visul nu-mi dădea pace. Mai avusesem coșmaruri, însă… nu atât de multe. Nu în mod natural.
Mă asigurasem deja că Sasuke nu se afla în spatele lor. Nu îl simțeam în ele. Nu puteam vorbi cu el în vis, niciodată nu scotea vreun cuvânt. Plus că era stilul meu, nu al lui. Deja îmi antrenasem subconștientul să se apere bine, și până acum, nu detectasem nicio prezență străină. Visele se nășteau din propriile mele temeri și sentimente. Am mârâit.
A trecut o săptămână de când l-am văzut pe Sasuke ultima dată. În ce zi suntem azi? În timp ce-mi periam rapid părul în fața oglinzii, am tras cu ochiul la ecranul telefonului. Nu se stricase încă, ceea ce e bine. Hmm. Ora 11:32, Miercuri. Da, a trecut o săptămână și o zi. Sakura, de ce trebuie să măsori timpul ce vă desparte la minisecundă în fiecare dimineață? Te face să pari o obsedată.
Am oftat, scotocind pe măsuță după un elastic. Același sentiment ciudat, de groază satisfăcută, mă umplea iar. Sasuke mă amenințase cu moartea, da; însă cu această ocazie… recunoscuse că era atras de mine. Că se simțea amenințat de mine, de dragoste. Cu triumf, înțelesesem de ce mă alungase, de ce îmi spusese să stau cât mai departe de el.
Nu voia să mă iubească. Iubească. Brrr, am tremurat eu la acele câteva mici litere, care reprezentau cel mai periculos sentiment din toate. Iubirea era de mii de ori mai rea ca ura. Urând, erai în siguranță. Nu-ți păsa de ce i se întâmpla persoanei respective, ba i-ai fi făcut chiar tu cât mai mult rău dacă aveai ocazia. Însă dragostea… era reflecția urii într-o oglindă mare și albă. Însemna să fii legat de cineva, dominat de cineva, ocupat și înlănțuit fără scăpare de un alt suflet; iar mie îmi luase ani să scap de prima mea dragoste. Acum, de l-aș fi avut pe Usui în față, i-aș fi tras un șut sănătos între picioare. Nu aș mai fi fost intimidată, sau îndurerată.
Dar Sasuke nu era Tim. Oh, nu, absolut deloc. De m-ar iubi Sasuke, ar fi iadul pe pământ. Cu Sasuke, ura ar fi dragoste așa cum lumina este întuneric în momentul amurgului. Pentru că și eu l-aș iubi, dar l-aș iubi urându-l, ceea ce complica îngrozitor totul. La noi doi, nu exista graniță între cele două sentimente. Eu nu știam să iubesc normal. Și nici el. Iubirea, la mine și la el, avea altă definiție.

Îmi dădeam seama de asta, știam de ce era capabil Sasuke. Știam că, de s-ar îndrăgosti cu adevărat de mine, primul impuls pe care l-ar avea ar fi să mă ucidă. Ura să simtă. Și îi dădeam dreptate, sentimentele te fac vulnerabil. Însă asta nu însemna că trebuie să înnăbuși absolut orice germene de simțire! Greșise, și astfel își pierduse umanitatea.Mi-am scotocit prin dulap după echipamentul ușor, sport, pentru că la 12 mă vedeam cu Hinata pentru un meci de badminton. Sper că se trezise. Nu de alta, dar nu voiam să trag de ea jumătate de oră ca să se trezească. În timp ce alegeam niște pantaloni albi, trei-sferturi, confortabili, mi-am amintit visul, și povestea lui Sasuke. Cât de multe explica trecutul lui…!
Se simțea vinovat pentru moartea soției și a copilului său. Groaznic de vinovat, simțisem asta. Nu știam de ce nu căuta să treacă peste acele evenimente, totuși! Ce naiba, au trecut 200 de ani și el tot a rămas blocat pe ce se întâmplase. Nu, nu știu. Rămăsese blocat, sau voise de la început să fie așa, doar ca să poată fi rău? Nu voia să mă iubească, sau avea nevoie să nu mă iubească pentru a rămâne în nefericirea neagră în care se lăfăia fără regrete? Nimic nu era sigur cu el, asta uram cel mai tare! Puteam să filozofez cât voiam; el tot avea să-mi dea calculele peste cap, tot mă făcea să mă îndoiesc de toate.
Verificându-mi ținuta pentru ultima oară în oglindă, am zâmbit slab și am început să cobor scările. N-aveam timp să mănânc, dar eram sigură că Hinata pregătise ceva – deja părea să mă cunoască deranjant de bine. Mi-am luat cheile, am ieșit din casă, am încuiat și apoi am pornit rapid spre locuința frumoasă a prietenei mele. Nu stătea departe, așa că, neluând Porsche-ul făceam economie.
Era destul de frumos afară. Nici prea cald, nici prea rece. Însă visul, apărut inevitabil în mintea mea, îmi trimise fiori de gheață prin tot corpul. Of, cât mă uram. Cât de tare mă uram. Știu că mă repet, însă – hei, sunt gândurile mele, așa că fac ce vreau. Revenind, mă uram pentru că… pentru că nu mă puteam controla. Mi-era dor de el. Aș fi vrut să-l văd și să-i vorbesc mai mult decât orice pe lume. Nu-mi păsa de pericolele în care m-aș fi băgat. Cu fiecare zi care trecuse, nevoia asta nenorocită pe care o simțeam devenea obsesie. Ca să nu mai menționez că, mai toată săptămâna, am stat și i-am analizat fiecare cuvânt și mișcare de la prima noastră întâlnire până la ultima.
Era un calvar. Un calvar inimaginabil, pe care îl mascam cu succes sub umorul meu de duzină și felul libertin de-a fi, până și-n interiorul meu; însă știam adevărul. Mă durea că, în adâncurile mele, tânjeam după el. Chiar dacă amenințase că mă ucide. Asta îl făcea să fie mai… el. Și astfel, mă atrăgea și mai tare, ca pe un copil spre cartea pe care i-ai interzis s-o citească. Exista un singur antidot la boala mea blestemată, și nu voiam să-l accept. Nu voiam să-l iubesc pe Sasuke așa cum el nu voia să mă iubească pe mine. Ne-am distruge reciproc. Ar fi un iad, un iad de dorință, ură și pasiune. Nu neg că îl doresc, însă dacă l-aș avea, n-ar fi doar un act sexual… ar fi un fel de pecete. Un zălog, un lanț legat de glezna amândorura. Un semn de recunoaștere.

Am intrat pe poarta grădinii în curtea mare a familiei Hyuuga, și am sunat la ușă îndelung. Știam cât îi lua lui Hinata să răspundă. Într-un minut, în fața mea apăru chipul frumos și zâmbitor al prietenei mele.
-         Hei Sak! mă salută ea veselă, ieșind din casă. Ai întârziat cu 6 minute.
Mi-am dat ochii peste cap. Spre deosebire de mine, ea era enervant de punctuală.
-         Bună și ție, Hinata.
Am mers amândouă în spatele casei, unde era mult spațiu liber, și unde era foarte frumos. Hinata pregătise și două șezlonguri, cu două sucuri pe masa rotundă de plastic. Și biscuiți. I-am mulțumit în gând Lui Dumnezeu și am sărit pe ei, devorându-i.
-         Wow. Dar ți-era foame, nu glumă, remarcă Hinata descumpănită.
-         Îh-mmm.
Ea zâmbi. Se duse după palete, scoate fluturașul, și-mi strigă să stau la o distanță mai mare decât cea actuală față de ea. Absentă, cu stomăcelul cât de cât înșelat de biscuiții cu ciocolată, m-am postat în fața ei. Gândurile mă invadau din nou, acum că distragerea foamei își ridicase țelul nobil din orizonturile mele.
Visul mă obseda iar. Hinata aruncă fluturașul de plastic în aer și-l lansă spre mine; cuprinsă de propriile reflecții, l-am observat într-o ultimă clipă și l-am izbit cu paleta nepriceput. Ateriză la metri depărtare de Hinata. Ea se uită urât la mine, iar eu am rânjit slab.
Oare de ce îi spusesem, chiar și-n vis, că n-avea să mă omoare niciodată? În mod logic, existau toate posibilitățile ca el să o facă…! Și îmi și dovedise asta. Murisem de nu-știu câte ori ucisă de el, dar…
-         Jen! Fii atentă la joc! strigă Hinata enervată, trezindu-mă la realitate.
Mi-am golit capul și m-am străduit să mă concentrez. Chiar am încercat să fiu atentă, însă nu puteam. Gândurile îmi zburau ca muștele în toate părțile, și abia reușeam să prind fluturașul acela nenorocit. După o oră și jumătate de badminton-reproșuri-suc-discuții de complezență, Hinata era deja verde de furie.
-         Sakura! Of, la naiba, Jen, serios…! se înfurie ea, trântind cu furie paleta de badminton pe pământ. Nici măcar nu ești atentă!
Am scuturat din cap.
-         Iartă-mă, Hinata… am început să mă scuz, cu părere de rău.
Însă ea nu mă lăsă să termin. Ochii negri îi erau plini de supărare, iar zâmbetul ei frumos, care îi decoperea dinții perfecți și albi ca laptele, se transformase acum într-o strâmbătură plină de reproșuri. Îi trase un șut chinuitului obiect din iarbă și păși spre mine.
-         Sakura, spuse ea cu un aer de calm războinic. Nu mai suport! De o săptămână întreagă, orice am face, tu stai și te uiți în aer, dusă cu gândul la Dumnezeu știe ce. Dacă nu poți să joci nici măcar un meci de badminton, atunci e grav.
Își încrucișă brațele și mă privi în ochi. N-am înfruntat-o.
-         Ce s-a întâmplat? Explică-mi, spuse Hinata clar, și poruncitor.
În sfârșit, mi-am ridicat ochii spre ea, și am oftat. Ar fi trebuit să mă simt furioasă, însă nu fierbea nimic în mine, așa că m-am resemnat. Ce-i puteam spune? „Hei, știi… cred că mă îndrăgostesc de un vampir nebun și sadic iar el m-a amenințat că mă omoară dar mie mi-e așa de dor de el și…” Mda, absolut perfect, Sakura. Am deschis gura; apoi am închis-o la loc. Am deschis-o iar.
Hinata oftă. Încet, își lăsă brațele să cadă, și se îndreptă cu pași hotărâți spre masa rotundă, de plastic, înconjurată de cele două șezlonguri confortabile și pe care se lăfăiau fără grijă paharele cu suc. Se întoarse brusc spre mine și-mi făcu semn s-o urmez. Mormăind în barbă, mi-am mișcat picioarele spre scaunul din dreapta și am urmat exemplul prietenei mele, așezându-mă.
-         Sak, vreau să-mi spui ce e în capul tău, declară ea cu energie. Începe să vorbești.
Trecu un moment greu de liniște.
-         Um… am murmurat eu nervoasă.
Am înghițit în sec, nesuportând privirea încărcată de mustrări a lui Hinata.
-         N-ai vrea să pui tu întrebările? am spus eu cu o mutră confuză. Mi-ar fi mai ușor.
Mă privi neîncrezătoare, însă nu comentă.
-         Bine, se resemnă Hinata într-un târziu. Deci… a fost un eveniment care a declanșat totul?
Era chiar receptivă. Mda, un eveniment o făcuse, sau mai bine zis o alegere. De n-aș fi venit aici, în Blackville, nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum mă luptam cu simptomele groaznice ale iubirii și nu găseam alinare decât în Naruto. Sunteți uimiți? N-aveți de ce, și nu vă gândiți la prostii…
După moartea lui Ino, Naruto a cerut un concediu – binemeritat dacă mă-ntrebi pe mine – și se retrăsese în casa lui ca un pustnic. Doamna Uzumaki degeaba încerca să-l scoată din starea de apatie; așa că, simțindu-mă aproape de el, eu am încercat să-l consolez. Ne vedem acum de multe ori, aproape zilnic, și suntem buni prieteni. Cu el puteam discuta multe lucruri, și el cu mine, pentru că niciunul din noi nu judeca. Eram noi înșine. Naruto mă aducea la viață mai mult decât o făcuse usui vreodată. Oh, mă și văd cu el la 4, la cafenea. Nu uita, Sakura, ia-ți rochia aia drăguță cu dungi de la Megan’s Fashion Shop.
-         Eu… am început, fără să știu ce urma să spun mai departe.
Nu-mi venea nicio minciună rezonabilă în minte. Și nici n-aveam chef să mint.
-         Am fost acasă la Sasuke… și… am continuat ezitantă.
Interlocutoarea mea făcu ochii mari.
-         Stai, stai, stai! exclamă Hinata tresărind. Sasuke Uchiha?!
-         Cunoști vreun alt Sasuke pe-aici? am ridicat eu o sprânceană.
-         Nu… dar mă surprinde că voi doi… se bâlbâi ea confuză.
-         Nu, nu suntem împreună, am murmurat mohorâtă. Oricum, cert este că am avut o discuție deloc liniștită și că el mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă vreodată.
Excludem partea cu amenințarea cu moartea. Și faptul că el e un vampir malefic.

Woow! Super capitol! Multumesc frumos pentru PM! :*

In sfarsit,Sakura si-a dezvaluit sentimentele sale. M-a impresionat cand a recunoscut indirect ca il iubeste si ea la randul sau pe Sasuke. Foarte adevarata faza cu: "Iubirea, la mine si la el,avea alta definitie". Deci timp de-o saptamana ea nu s-a vazut deloc cu Sasuke?! Mult,chiar foarte mult :))...Poate ca in acest timp,Sasuke si-a mai limpezit gandurile si a acceptat faptul ca tine la Sakura. Abia astept urmatorul capitol,sa vad daca cei doi se vor intalni. Faci o treaba foarte buna,imi place la nebunie acest Fic. Sper sa postezi capitolul cat mai curand posibil. Te pup,spor la scris! :*

Am reusit si eu sa termin, dar dau edit maine ca nu-s logica in momentul asta.
Noapte buna !
Edit :
Konichi wa !
Ai un fic extraordinar, genial,... aaaa, nu mai gasesc cuvinte pentru a-l descrie.
Ei bine, un singur lucru nu mi-a placut, ca in unele locuri scria Jen sau Jennifer, presupun ca este o greseala.
De la inceput, nu m-as fi gandit ca e un fic cu vapiri, ma rog, doar unul. Ma amuza atitudinea lui Sasuke si si mai mult Faptul ca Sakura e o impulsiva, si hothead cum numai ea poate fi, dar ma mira ca pana acum nu i-a dat nicio palma. :))
Sasuke ar trebui sa invete sau sa reinvete ce inseamna bunatatea, serios acum, imi e atat de mila de Naruto si de Ino. Intr-un fel imi e mila si de Sasuke, dar nu chiar in acelasi fel.
Ce as putea sa mai zic, cel mai mult mi-au placut partile de la inceput, cand incerca sa dezlege misterul, doar ca a facut o mare greseala spunandu-i ce crede si ce va face, asa el ar fi fost prins cu usurinta.
M-au impresionat la amandoi modurile lor psihologice de a afla ceva fara ca cealalta persoana sa isi dea seama, inclusiv cand Sasuke facea greseala dupa greseala. Ar fi fost sublim sa continue tot asa, cu cautari, ceva mai multa criminalistica.
Ei bine, acum astept next sa vad ce se va mai intampla.
Sper sa ma anunti si pe mine cand il pui.
Ja ne !

Anniyong draga mea!!! hi!

Deci....sunt dornica si curioasa de next! lough

Si sincer, ma asteptam ca Sakura sa spuna doar ca are cosmaruri sau nu stiu...sa nu aduca vorba de Sasuke... think

Sper sa te grabesti cu next-ul ala, si nu o spun ca pe un repros, dar ai grija cu "Jen" pentru ca m-a cam indus in eroare, dar important e sa pui next-ul mai repede, cu sau fara greseli... happy2

Anunta-ma la next! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Buna! Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viiotare. Capitolul este genial, fantastic. In sfarsit Sakura si Sasuke impartasesc aceleasi sentimente, e asa frumos. Ma intreb ce gandeste Sasuke acum, vrea s-o vada pe Sakura... Poate urmatorul capitol va fi povestit din perspectiva lui. Abia astept contimuarea, sunt foarte curioasa. Spor la scris si la inspiratie! Te pup! :*

Hei

Mersi de anunt kiss

Capitolul acesta a fost captivant dar visul Sakurei a fost cam straniu... Oare Sasuke chiar ar fi in stare sa o ucida?! puppy eyes

Eu una sper sa nu si mai sper la o apropiere intre cei doi dar pana atunci spor la tastat si sa iti vina cat ai multe idei pe care sa le imparti si cu noi happy

~Sayonara~ a hug

Ajung ultima, hă?
A fost un capitol excepţional! Mi-a plăcut la nebunie totul, ca de fiecare dată. Vroiam mai mult totuşi...
Sakura, Sakura, se pare că scumpul meu vampir ţi-a cam picat cu tronc. Nu-i a bună! Dar lasă, o rezolvăm noi mai încolo. Acum te las să te bucuri de el, spre binele acestui fic magnific, dar să fie clar, la finalul lui -care sper că nu va veni niciodată- vom purta o discuţie foarte luuuuungăăă!
Sper să aduci cât mai repede next-ul pentru că, aşa cum am spus şi mai sus, vreau să citesc mai mult! Îţi urez cât mai mult timp liber. Te-am pupat! >:D<

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Vin 07 Feb 2014, 22:11

Nu am uitat că mai ai şi tu două ficuri, să ştii. Chiar dacă am citit ficul în varianta originală, îl citesc încă o dată, adaptat la Sasuke şi Sakura. Când citesc ficul adaptat de tine parcă îl citesc pentru prima dată, cu toate că ai mai putea schimba şi tu unele chestii, cred că ştii la ce mă refer sau măcar presupun. Apropo, în capitolul acesta, recent postat, am observat la două sau mai multe propoziţii, în vorbirea indirectă numele de "Jen" în locul Sakurei. Din câte am observat, Ino a murit deja, dar eu încă rămân cu un semn de întrebare: i se va întâmpla lui Naruto aceeaşi chestie ca şi în original sau vei modifica puţin acţiunea ? Nu mai ţin minte cum erau descrise sentimetele, dar oricum, cred că pui şi tu în proporţie de 35% descrierea sentimentală, deoarece sentimentele, emoţile şi gândurile sunt descrise impecabil, acţiunea este originalizată cu idei noi, toate aceastea fiind în armonie. Aştept capitolul următor.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Mar 25 Feb 2014, 07:53

Deci... mă bucur că m-ai anunţat în legătură cu next. Ştiu că am răspuns cam târziu, dar n-am avut chef de citit, şi ieri când mi-a venit chefu' nu am putut sta pe calculator, am citit 2 ficuri pe telefon, am comentat la ele tot de pe telfon si când să comentez şi la al tău, telefonul meu a fost retandar şi mi-a şters tot comentariul. Când m-am reapucat să-l scriu, a rămas fără baterie... Mă trollează telefonul ăsta...
Mdeaaa...
Deci... nextul a fost minunat! Mereu mi-a plăcut că te exprimi atât de bine astfel încât ne faci să ne simţim în piela personajelor. Noi trăim sentimentele lor, acţiunile şi eu una mă simt de parcă aş fi personajul care povesteşte.
Felul in care descrii face ca totul să fie uşor de înţeles... Descrii într-un mod aparte, faci ca orice piticanie de clasa întâi să înţeleagă nişte lucruri pentru adulţi. Îmi place că nu faci chestii stupide cum am făcut eu, adicvă, în ficul meu, eu am scris că cică "femeile iubesc bărbaţii cel mai mult înainte de nuntă"! EI PĂ DRACU'! :)))
Bine... deci... nextul este ca de obicei mega, super, extra genial.
Abia aştept următorul capitol!
Merci din nou că m-ai anunţat!
Sper să continui s-o faci!
Savvy! jos palaria in fata

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 20 Apr 2014, 15:58

Hristos parca a inviat.

Capitolul 13 - … și nu există frâne.

Nu… dar mă surprinde că voi doi… se bâlbâi ea confuză.
-         Nu, nu suntem împreună, am murmurat mohorâtă. Oricum, cert este că am avut o discuție deloc liniștită și că el mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă vreodată.
Excludem partea cu amenințarea cu moartea. Și faptul că el e un vampir malefic.
-         Ești îndrăgostită de el? întrebă Hinata cu o expresie curioasă, respirând uimită.
-         Doamne ferește! am reacționat eu imediat, speriată. Niciodată! Mai bine aș muri decât să…
-         Eu cred că ești îndrăgostită de el, declară prietena mea liniștită, luând sfidătoare o gură de suc.
Am oftat. De ce am lăsat-o să mă cunoască așa de bine? Oh, da. Pentru că sunt stupidă ca dulapul din camera mea.
-         Bine… recunosc că mă atrage. Dar nu simt ca și cum l-aș iubi, am mormăit. De fapt, îl urăsc.
-         Dacă ți-ai lăsa sentimentele libere, ai descoperi că deja îl iubești, mă dăscăli Hinata. În fine. Mai bine să nu faci asta. Sasuke Uchiha n-are deloc cea mai bună reputație… Saku, n-ai găsit și tu un bărbat normal de care să-ți placă…?
Un mic zâmbet îmi flutură pe buze.
-         Normal însemnând plictisitor, Hinata?
Ea își dădu ochii peste cap.
-         Ciudato, mă tachină apoi.
-         Mulțumesc.
Mi-am coborât privirea înapoi în paharul meu, apoi l-am golit până la fund.
-         Hmm. Mă mir, totuși… murmură Hinata ca pentru sine.
-         Ce? am întrebat curioasă.
-         Care bărbat ar fi nebun să refuze o femeie ca tine? făcu ea ridicând din sprâncene.
-         Exagerezi. Nu sunt chiar așa de frumoasă, i-am replicat, sigură pe mine.
-         Continuă să te subestimezi, dacă-ți place…
M-am uitat urât la ea. Nu-mi plăcea când Hinata devenea sarcastică.
-         În altă ordine de idei… continuă ea, gânditoare. Mă așteptam să-mi spui ceva de Naruto Uzumaki, nu de Sasuke Uchiha.
-         Hinata! am exclamat ofensată. Omului i-a murit nevasta acum o săptămână și tu chiar crezi că eu…
-         Nu, nu, nu, nu eu! se apără ea. Bârfele spun că ați fi implicați romantic!
-         Dă-i naibii, am mormăi enervată.
-         Corect. Ei sunt tot cei care zic că fantomele casei tale au hăcuit-o pe Ino, deci… încrederea în bârfe e garantată.
Trecu un moment de liniște, în care eu m-am uitat la ceas. Mai era un sfert de oră și se făcea trei. Trebuia să mă car spre Naruto.
-         Hinata, eu trebuie să plec. Mă văd cu Naruto la cafenea, i-am spus.
-         Oh. Ok, atunci. Te sun eu, se ridică prietena mea în picioare.
-         Bine.
I-am înapoiat paleta de badminton și, după o serie de saluturi, deja eram în drum spre casă. Hinata era ca o gură de aer proaspăt. Ce fată interesantă. Cu doi ani mai mică decât mine, însă asta e irelevant. Oricum, sper că Naruto va fi mai bun în a mă face să uit decât a fost ea…

Din perspectiva Sakurei

Am închis ușa după mine, încuind-o cu o mișcare înceată, gânditoare. Număram distrată secundele care treceau în timp ce scoteam cheile din broască, le balansam ușor pentru a asculta clinchetul vesel, și-apoi le așezam în gentuța mică, cenușie. M-am întors pe călcâie și-am început să merg spre centrul orașului, locul unde era concentrată viața.
Cum crezusem, rochia îmi stătea bine. Îmi plăcea chiar. Centura fusese o idee de ultim moment, totuși, iar jacheta moale și simplu decorativă ținea cât de cât față răcelii vagi de-afară. Am ridicat din umeri, simțindu-mă ca o necunoscută în propriul cap. Mi-era lene să scot telefonul și să mă uit la ceas. Priveliștea atelierului, și locul gol unde fusese fluturele de piatră adusese gânduri noi, blestemate de variații pe același subiect. Și cum nu mai voiam să mă asemăn cu o obsedată tâmpită și incapabilă – ceea ce nu eram –, decisesem să-mi pun autocontrolul la treabă până-n pânzele albe. Misiune care, din păcate, nu se dovedea prea ușoară.

Așa că variam pe orice temă acum. Amplificam orice nimic, și-i dădeam sens și importanță; ca un scut subțire, de sticlă, față de care stăteai cu spatele. Mă grăbeam să-l întâlnesc pe Naruto pentru că el mă scotea din noaptea adâncă și rece în care alunecasem în această ultimă săptămână. Hinata și Naruto erau singurii care răzbăteau prin valul des de ceață, prin păienjenișul de gânduri vagi și răzvrătite. Abia am răspuns la desele saluturi prietenoase pe care le primeam în drum spre cafenea; trebuia să mă consider norocoasă că Ivy nu decisese să-mi strice ziua, de fapt. Tipa asta se lipise de mine ca un bețiv de alcool de când venisem. Îmi dădeam și eu seama că eram mare subiect de bârfă și că aveam un potențial imens de scandal, însă totuși… nu degeaba i-am recomandat lui Ten-Ten să se facă paparazzi.

Jucându-mă mental cu tot felul de lucruri lipsite de valoare, am ajuns rapid în fața clădirii pe care o căutam. Era un local mic, elegant, în nuanțe de bej și auriu; deasupra ușii atârna o elegantă inscripție care spunea Cameron Caffee. Ori numele proprietarului, ori al soției sau fiicei sale, mi-am spus cu un mic zâmbet în timp ce intram înăuntru. Imediat, toate privirile se lipiră de mine.
I-am ignorat. Mi-am rotit ochii deasupra camerei îmbibate de-o atmosferă plăcută și liniștită, căutând fața familiară a lui Naruto. Într-un târziu, l-am zărit făcându-mi cu mâna de la o masă mai dosnică, dintr-un colț. Simțindu-mă imediat mai bine, mi-am făcut loc până acolo și m-am lăsat pe scaun cu un oftat ușurat.

-         Mă simt ca o celebritate, am mormăit pe un ton enervat, ridicându-mi privirile. Ceea ce mă face să le compătimesc și mai tare pe sărmanele superstaruri.
În ochii albaștri ai lui Naruto apăru o luminiță de amuzament.
-         Ești nou-venită, Sakura. O foarte neobișnuită nou-venită, de fapt, explică el în câteva cuvinte.
L-am privit chiorâș.
-         O foarte frumoasă nou-venită, continuă el cu un surâs vag. Și bogată. Și, o persoană care trăiește în casa Uchiha de aproape o lună și încă nu se află la morgă. Ți se par destule motivele pentru care ești privită ca Angelina Jolie?
-         Ai idee câți m-au mai comparat cu… buzata aia? am spus eu pe un ton jumătate enervat, jumătate amuzat.
-         Semeni puțin cu ea.
Mi-am dat ochii peste cap.
-         Nu și tu!
Naruto zâmbi ușor. Era maximul din gama de reacții pozitive pe care le mai puteai scoate de la el, în ultimul timp…
-         Fii fericită că nu ești comparată cu Miley Cyrus, mă consolă el, cu o vagă urmă de ironie.
-         Brrr! m-am cutremurat eu. Ai dreptate. Pozivitismul tău mă uimește, ca întotdeauna.
Trecură câteva secunde de liniște. Sasuke amenința din ce în ce mai tare să iasă din cușca mentală în care îl pusesem. Ah, nici nu trebuia să-i gândesc numele…!
-         Deci, ce-ai vrea să comanzi? mă întrebă Naruto nonșalant, făcându-mă să tresar.
-         O cafea simplă, neagră. Fără zahăr, am recitat automat, absentă.
Naruto chemă pe una din fetele care serveau și-i repetă comanda mea, ca apoi să-și ia pentru sine un ceai cu gheață. I-am studiat atentă profilul, încercând a-i ghici dispoziția pe ziua de azi; de la moartea lui Ino, Naruto a fost – și este – foarte instabil. Trebuia să știu cum să mă port într-o anumită zi, și cum în alta, iar asta dacă nu voiam să-i amintesc de soția lui. De se întâmpla cumva s-o menționez, Naruto se transforma în zombie.

Ochii lui țineau aceeași încrâncenare tristă, ca de obicei. Ghiceam că acel văl de durere ce-i împietrea expresia avea să fie acolo pentru totdeauna. Chiar mă întrebam dacă avea să se recăsătorească vreodată. Melancolică, mi-am sprijinit capul în palmă, și mi-am coborât privirea în ceașca de cafea care tocmai îmi fusese pusă în față. Era aburindă, caldă, de o culoare neagră ca noaptea.
-         La ce te gândești? răsună atunci vocea lui Naruto, întrerupându-mi reflexiile.
Am oftat.
-         La nimic în special.
-         Asta spui de fiecare dată.
Am zâmbit cu părere de rău, amestecând absent în ceașca plină de lichid fierbinte.
-         Pentru că este adevărat, am spus. Oricum, Naruto… tu ce mai faci?
Albastrul din ochii lui îngheță brusc.
-         Nu prea bine, răspunse pe o voce fără expresie. Ca de obicei, cred.
Bravo Sakura, ești un geniu, știai? Apropo, în caz că mă crezi, sunt sarcastică!
-         Naruto… am murmurat privindu-l cu tristețe. Ai încercat măcar să treci peste asta?
-         Nu, replică el încruntat. Nu pot. Cel puțin, nu acum. Nu până n-am să aflu cine mi-a distrus viața.
-         Deci nu ești de acord cu bârfele? am încercat eu să adaug o notă mai veselă conversației, deși mă simțeam extrem de inconfortabil.
Mă întrebam care ar fi reacția lui în caz c-ar afla că eu știu… Că eu purtam jumătate din vină pentru moartea lui Ino.
-         Fii serioasă, Sakura, făcu Naruto amar. Nu există fantome. Cineva a omorât-o pe Ino. Am să aflu care-i acel monstru chiar dacă este ultimul lucru pe care-l fac.
Am înghițit în sec.
-         Cum merge ancheta?
-         Prost. Nicio amprentă, nicio urmă, niciun indiciu. Pare să fie un atac de animal, dar… ce animal vine în oraș ca să ucidă?

Scutură din cap. În acel moment, îmi venea să-mi dau cu ceva în cap.
Aș fi putut schimba ceva? m-am întrebat furioasă, pentru a suta oară. Dacă aș fi predat cazul poliției, și i-aș fi avertizat de existența unui vampir în oraș, Ino ar fi fost acum în viață? Dacă i-aș spune lui Naruto acum adevărul, m-ar crede? Dacă l-aș avertiza de pericol, locuitorii ghinioniști ai orașului ar fi salvați? Câte vieți depind de mine, câte suflete?
Aveam o uriașă responsabilitate. Simțeam deja apăsându-mă vina pentru moartea lui Ino, și le presimțeam pe următoarele… Dar nu puteam face nimic. Nu era nimic de făcut. Nu m-ar crede naibii nimeni, și eram sigură de asta pentru că, de-aș fi în locul lor, aș reacționa la fel! Și nu din neîncredere – din frică. Dar dacă le-aș spune cum puteau să-l ucidă pe Sasuke, cum puteau să scape de el… dacă aș face-o eu, fără să implic pe alții…

Am simțit un zâmbet amar fluturându-mi pe buze. Să-l omor pe Sasuke. Eu să-l omor pe Sasuke. Nu era deloc o propoziție imposibilă, pentru că știam la fel de sigur precum știam că exist că nu s-ar fi împotrivit. Mi-am imaginat pentru o clipă trupul lui elastic, puternic, zăcând pe pardoseala casei mele, cu ochii imenși deschiși într-o ultimă expresie de batjocură, și m-am cutremurat. Sentimentele ce mă invadaseră mi-erau străine. Cert este că nu voiam să moară. Nu voiam să plece din oraș, nu voiam să dispară. Până și-n momentul de față îl doream lângă mine, chiar dacă îl uram cu forța a milioane de iaduri. Chiar dacă îmi distrusese viața, mai tare și mai ireversibil decât i-o făcuse lui Naruto.

-         Dar nu-mi pot imagina, mârâi deodată Naruto, nu-mi pot imagina ce creatură ar putea fi atât de rea și de nemiloasă… Cum poate să trăiască asemenea ființă?
Hrănindu-se din noi. Hrănindu-se din durere și distrugere, pentru că esențele lor erau singurele lucruri pe care le mai simțea.
-         Poate nu e ființă, chicoti el cu o notă de isterie în continuare. Poate chiar e o fantomă dementă, pentru că nu-mi pot imagina o creatură cu suflet care să-i facă așa ceva lui Ino!
Se sprijini de spătarul scaunul, cu o expresie atât de încrâncenată în ochi încât m-am cutremurat.
-         N-aș vrea să fie vreun spirit, totuși, spuse el meditativ, privind fix într-un punct deasupra capului meu. N-aș mai avea satisfacția de-al ucide cu mâna mea.
Am luat ceașca de cafea de pe masă și am dus-o la gură. Gustul amar, viu, puternic, și fierbințeala lichidului stăvileau toate cuvintele care voiau să iasă, opreau șuvoiul de urlete și înjurături care-mi stăteau pe limbă.

-         Am ciudata impresie că destinul mi-a fost hotărât, murmură Naruto pierdut. Că Ino mă așteaptă.
Am pus ceașca la loc pe farfuria mică, și mi-am încleștat pumnii. Mă simțeam exasperant de ruptă în bucăți, mai tare și mai mult decât se întâmplase vreodată până acum. Era prima dată când Naruto mi se deschidea așa, complet și sincer, în privința lui Ino; și nu eram chiar sigură că faptul c-o făcuse era un lucru bun.

Cât de comod și fericit putea fi Sasuke…! Lui nu-i păsa. Nu-i păsa de nimic, de nimeni, pe când eu explodam de durere și dor și regret și remușcări și ură și ciudă și… și ură. N-avea inimă, sau dac-o avea era din granitul cel mai dur, și acum înțelegeam perfect de ce nu voia să aibă una de carne. Durea prea tare să fii om. Însemna prea multe, însemna responsabilitate și simțire. Iar eu eram depășită complet de situație, de el și de mine.

-         Mulțumesc, spuse Naruto atunci cu putere, făcându-mă să tresar.
-         Pentru ce? am întrebat și eu, rătăcită.
-         Pentru că m-ai ascultat. Și pentru că nu mi-ai ținut morală inutilă.
M-am simțit ușor vinovată în sinea mea.
-         N-ai să mori, Naruto, am declarat brusc cu încrederea disperatului. Ino te așteaptă să vii peste mulți ani; iar până atunci, îți poruncește să mergi mai departe.
Ochii lui Naruto se umplură de o căldură recunoscătoare.
-         Crezi? murmură el.
-         Sunt convinsă, am dat din cap. Ino n-ar vrea ca tu să-ți petreci toată viața în regrete. Ino ar vrea să fii fericit. N-ar vrea să ajungi în închisoare pentru omorul unei bestii. Ar vrea să le dai o nouă mamă copiilor tăi, să ai grijă de ei.
Nuanța deschisă, electrizantă, a privirii sale se lumină ușor. Brusc, Naruto se întinse peste masă și-mi luă mâna. Am tresărit.
-         Mulțumesc, Sakura, îmi zise el impresionat. Nu știu ce m-aș face fără tine.
-         Plăcerea e de partea mea, m-am bâlbâit eu, cât de cât prezentabil. Pentru asta sunt prietenii, nu?
El se uită pentru câteva clipe la mâinile noastre împreunate, apoi îmi aruncă o privire ciudată. La fel de brusc cum și începuse, îmi dădu drumul.

-         Într-adevăr, replică Naruto rigid. Ce mai face Hinata?
Îi eram de mii de ori recunoscătoare că schimbase subiectul.
-         Energică și veselă, ca întotdeauna, m-am grăbit să răspund. Am jucat niște badminton azi.
-         Te-ai distrat? întrebă el mai destins.
-         Da, desigur. Muream de foame, însă badminton pe burta goală nu strică, am glumit pentru a înveseli atmosfera.
A mers.
-         Și-așa ai nevoie să slăbești, îmi ținu isonul Naruto.
Am făcut o mutră șocată.
-         Mă crezi grasă??

Restul discuției se desfășură în această manieră. Amândoi ne agățam de nimicuri cu puterea disperatului, și scoteam subiecte de conversație ca din jobenul magicianului. Nu voiam să mă gândesc la Sasuke, nu voiam să mă gândesc la mine, sau la Ino, sau la ce trebuia făcut. În momentul acela, îmi doream să fiu o cameră goală, distrusă, veche și rea. Nu mă puteam opri să vreau să fiu cu Sasuke; cu el mă simțeam mai puternică, mai nepăsătoare, vedeam lumea în culori pe care nu le experimentasem înainte. Îmi uram etica și regulile pentru că-l uram pe el.

Am băut trei cești de cafea. Știam că n-aveam să dorm deloc la noapte, și nici nu voiam să dorm. De fapt, era posibil să adorm, pentru că, în mod ciudat, cafeaua avea un efect invers asupra mea. Îmi făcea un somn de picam din picioare. Și asta era bine. Dacă nu luam somnifere și nu dormeam, parcă vedeam cum ieșeam din casă și mă duceam la propria mea execuție.
Într-un târziu, eu și Naruto ne-am ridicat, am plătit consumația și am plecat spre casă.
***
M-am învârtit pe toate părțile, înfășurând plapuma catifelată în jurul meu până când arătam ca o omidă în cocon. Am oftat, sufocată de căldura din jurul meu. Mortal de plictisită și îndurerată. Brusc furioasă, am aruncat jos păturile de pe mine, și am sărit în picioare. Ceasul arăta ora 12:49.
Uram timpul. Îmi uram viața și-l uram și pe el. Mă săturasem. Trecuseră patru zile de când nu mai vorbisem cu Naruto, și două săptămâni de când nu-l mai văzusem pe blestematul de Sasuke. Crăpam. Explodam. Naruto se afundase într-una din crizele sale de deprimare și nici nu voia să iasă din casă, iar eu mă agățasem de Hinata de parcă ar fi fost ancora mea cea mai de preț. Însă acum plecase și ea, cu sora sa mai mare, pentru o săptămână în New York.

Am scotocit în dulap și m-am îmbrăcat cu primul lucru pe care l-am găsit, o rochie neagră. Mi-am trecut peria prin păr de câteva ori, mi-am căutat balerinii negri după ușă și am coborât ca o furtună scările. Fără să mai încui, am trântit ușa de la intrate după mine și am pornit prin frigul tăios spre casa lui Sasuke. Nu-mi păsa c-aveam să mor, dar nu mai puteam trăi așa. Mă simțeam ca o prizonieră. O nenorocită de idioată, obsedată și dependentă de alții. Mă uram. Chiar mă gândeam să-l rog frumos să sară de gâtul meu.

O lună mare și albă lumina strada. Am zâmbit, simțind o imensă ușurare cuprinzându-mă. Îmi hotărâsem viața. Da, viața. Umbrele acopereau totul în jurul meu, iar eu eram regina. Iadul abia acum urma să înceapă; n-avea să mă omoare. I-am zâmbit fericită siluetei amenințătoare ce se materializase brusc în fața mea. Ochii lui luceau roșiatici, impenetrabili. Știind exact ce făceam, i-am sărit de gât și l-am sărutat.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 21 Apr 2014, 01:29

In sfarsit ai venit cu next'ul, dar a meritat asteptarea happy

Capitolul a fost foarte interesant si sunt curioasa daca Naruto va reusi sa treaca peste moartea lui Ino.Eu una sper sa reuseasca si sa fie impreuna ca Hinata, dar viitorul lui tu il vei decide. Naruto pare ca va avea viata lunga, dar nebuna de Sakura pare ca se arunca singura in "bratele" mortii; adica ce are in cap?! Acum chiar ca astept cu nerabdare ca sa aflu daca Sasuke ii face felul Sakurei sau se va intampla altceva well? awesome right?

dar pana la urmatorul capitol mai este ceva, asa ca acum nu pot decat sa iti spun, pe curand. kiss

Sarbatori fericite!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 21 Apr 2014, 19:25

Hei. Mi-a placut foarte mult capitolul, a fost foarte captivant. Imi pare rau pentru Naruto, este un prieten bun, nu merita sa sufere moartea lui Ino. Imi place de el, este de treaba, amuzant si sigur isi va gasi o noua sotie dupa ce va trece peste toata durerea ce-l inconjoara. Ma bucur ca Sakura si-a urmat inima si s-a dus la Sasuke si abia astept sa vad ce se va intampla. Multumesc pentru anunt si sper sa-l primesc in continuare. Kiss! :*

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Mar 22 Apr 2014, 17:19

În primul rând: Mulţumesc pentru PM!
În al doilea rând: În sfârşit ai postat Next-ul :)).

*

A fost un capitol reuşit,nu cǎ celelalte nu ar fi :)). Chiar dacǎ ţi-a luat mult pânǎ l-ai postat,a meritat lunga aşteptare. Ce ciudat,la început Sakura îl ura pe Sasuke iar acum se duce ţaca-paca la el,ştiind cǎ se pune singurǎ în pericol. Asta da fatǎ curajoasǎ care îşi ascultǎ inima! *Un model mai bine zis*.

M-am uitat la descrierea Fic-ului şi este scris: "M-ai zdrobit.". Încǎ încerc sǎ îmi dau seama despre ce ar fi vorba dar tot nu reuşesc >:P. Evident cǎ mǎ vei lumina tu,dar probabil o sǎ îmi dau seama mai târziu singurǎ,cǎci acum este prea devreme :D.

Te pup dulce şi spor la scris!

P.S: Sǎ mǎ anunţi data viitoare când vei posta Next-ul printr-un PM,te rog! :).

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 26 Apr 2014, 23:26

Incerc sa ma abtin din a-ti tine o morala pentru ca ne-ai spus ca o sa pui continuarea in cateva zile...si next-ul a venit abia acum! -___- Dar sa trecem peste acest amanunt si sa zicem ca te iert pentru ca a fostr prea genial capitolul ca sa stau suparata! :> Iar acum...SAKURAAAA ce e in capul tau fetita?! Cred ca seara cam bate vantul pe acolo... -.- Si Sasuke...si Naruto :o3 Si Sasuke... X( Si...ti-am spus ca astept next-ul?! :) Sa ma anunti si pe mine te rog cand il pui! Spor la scris in continuare, si sper sa te revansezi pentru astepatea asta luuuuunga, printr-un capitol mai rapid! :o3

Fanfic SasuSaku blocat din cauza inactivitatii.

Capitolul 14 - Durere

Din perspectiva Sakurei

-         Nenorocitul acela n-a pomenit nimic de durere…! am sâsâit printre dinți, desprinzând atentă pansamentul de pe rana încă proaspătă.
Am cercetat-o cu atenție în oglindă, încruntându-mă la vederea urmei rotunde, rozaliu-aprins, care se lărgea în pielea umărului. Se vedea clar că era o mușcătură. Colții lăsaseră o urmă adâncă, fără putință de înșelare; și, așa cum promisese el, rana era pe jumătate cicatrizată, închisă, dar durea răăăăăău… Când încercam și eu s-o îngrijesc cât de cât, nerecunoscătoarea. Dacă astea-s suvenirurile orașului Blackville, mai bine stăteam în L.A.
Încă holbându-mă la imaginea femeii din oglindă, am înmuiat absentă compresa în vasul cu apă oxigenată și-am început să tamponez… amintirea. Noaptea trecută nu duruse atât de tare… putusem să adorm imediat după ce plecase Sasuke. Acum, însă, mă ustura, ca și amintirile și gândurile a cele ce se petrecuseră. Era ora prânzului în momentul de față – două jumătate, mai exact. Dormisem până la 12, pentru că nici nemernicul de telefon n-a reușit să mă trezească. Visele îmi fuseseră încâlcite și fără sens, implauzibile, exact ca și ce trăisem.

Dacă n-ar fi fost rana de pe umărul meu, aș fi etichetat totul ca pe un vis. M-am înfiorat. Îmi aminteam cu precizie sărutul acela înfometat, dominant și sălbatic; fiecare detaliu, și fiecare senzație care mă străbătuse. Nu-mi părea rău că-l provocasem. Știam cum avea să reacționeze, însă la tentativa de omor nu mă așteptam. Mă gândisem că avea să lupte împotriva adevărului exprimat de mine, ca apoi să mormăie ceva și să tacă. Însă una dintre calitățile – sau defectele – ale lui Sasuke era spontaneitatea și absoluta lipsă a capacității de-a se pune în pielea altcuiva. De aceea nu putea simți milă.

Îmi aminteam durerea imensă de la început, apoi conștiența buzelor lui înghețată, a limbii reci, și-a sentimentului de amețeală, de exaltare, care îmi înmuiase picioarele și mă făcuse să mă agăț de el. Simțisem cum se scurgea viața din mine; și acum eram furioasă pe atitudinea resemnată pe care o adoptasem în acel moment, lăsându-l mulțumită să îmi bea sângele, fără să mă gândesc la faptul că era sângele meu. Proprietatea mea. Nu gustărica lui de seară!
Oricum, mă îndoiam că Sasuke s-ar fi sinchisit de mofturile mele. Nu, nu mi-ar fi dat atenție. Dacă nu-l lăsam în pace, poate mă ucidea. Am ridicat ușor din umeri, atentă la pansamentul pe care tocmai îl desprindeam de pe banderolă. Cu gândurile încă departe, l-am aplicat cât de încet am putut pe rană, crispându-mă brusc la un fulger scurt de durere. Am oftat ușurată când treaba fu gata. Rapid, mi-am tras pe mine o bluză verde, cu imprimeu, evitând răceala iminentă a camerei. Nu se observa nimic. Și eram destul de sigură că niciunul dintre orășeni nu avea vedere cu raze x. Deși nimic nu-i imposibil, dacă magia și vampirii există… mi-am spus cu o ironie amară.

În jumătate de oră trebuia să fiu în parc. Mă întâlneam acolo cu Hinata, Ten-Ten și Temari pentru a merge la cumpărături. Mă convinseseră să le însoțesc până la urmă, însă le avertizasem că eu doar urma să le asist. Nu cumpăram nimic, și asta dintr-un motiv simplu. Ar fi trebuit să probez hainele, ceea ce însemna că trebuia să-mi dau jos bluza, lucru care nu era prea bun pentru sănătatea și siguranța mea, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
M-am privit lung în oglindă, știind că mă mințeam bine. Zăvorâsem adânc în mine orice sentiment despre noaptea trecută, orice sentiment ce conta. Era o mască acest calm ce îmi limpezea trăsăturile și ochii. Alura elegantă, sigură, putea să se prăbușească în orice moment. Eram îngrijorată și plină de întrebări. Ahhhhh. Viața îmi fusese iremediabil distrusă, jefuită de orice șansă la liniște și normalitate.

Am încercat să-mi imaginez, pentru câteva clipe, cum ar fi dacă aș fugi din oraș chiar azi. Mi-aș împacheta… aș suna și mi-aș rezerva o cameră de hotel în L.A… și aș pleca. Acolo ce-aș fi făcut? M-aș fi întors la agenția lui Sai? Nu, nu, nu. De orice m-aș fi ocupat, n-ar fi însemnat nimic. N-aș fi trăit, pentru că-mi lipsea sensul. Iar acum, fiind și însemnată de el, nu cred c-am să mai fiu liberă vreodată.
Și nici el nu va mai fi, mi-am spus satisfăcută. Chiar dacă ar reuși să mă omoare – ceea ce era improbabil – l-aș urmări ca un spirit doritor de răzbunare. Am zâmbit pentru o clipă, luându-mi geanta de pe scaun. Mi l-am imaginat pe Sasuke în fața mea, cu aceeași expresie goală, ostilă, și același surâs crud pe buzele mari, sălbatice. Foarte solemnă, mi-am înfipt mâinile în șolduri și i-am spus:
-         N-ai să scapi de mine nici dacă mor. Îți jur. Am să mă întorc în orice mod posibil, și asta pentru că ai nevoie de mine.
I-am zâmbit larg fantasmei propriei imaginații, apoi am deschis ușa camerei și am fugit pe scări. Mai aveam un sfert de ora și trebuia să fiu în parc, iar Hinata era în stare să-mi țină o predică de 10 minute despre utilitatea punctualității dacă nu ajungeam la timp. Urăsc predicile. Nu e ca și cum nu știu și eu teorie…!
Am încuiat grăbită casa, și am urcat rapid în Porsche. Ten-Ten avea să crape de ciudă la vederea adorabilei și scumpei mele mașinuțe, dar nici că-mi păsa. Am apăsat mai tare pe accelerație, bucurându-mă de viteză. Sau mai bine zis, implorând viteza, un vechi hobby, să mă facă să pierd imaginea ce-mi stăruia în cap. N-aveam eu norocul ăsta, totuși; Sasuke mi se băgase sub piele cu toate tipurile de sfori și cârlige. Sigur că îl uram pentru asta! Nici nu trebuia să întrebați…
Exact cu un minut înainte de a se face trei, am parcat mașina în fața trotuarului pe care stătea prietena mea și cele două cunoștințe, că altfel nu le spun. Am trântit portiera după mine, am blocat Porsche-ul, alăturându-mă apoi grupului cu un zâmbet fals.
-         Bună, Hinata, am spus. Salut Ten-Ten, Temari…
-         Salut! exclamară Temari și Ten-Ten în același timp.
Ten-Ten arăta ca de obicei; combinație între o curvă și-un raton. Păcat de părul ei, era prea drăguț, mi-am spus. Iar Temari era o blondă cu ochi căprui, mică de statură și atât de energică încât mă înfricoșa. Atât de optimistă încât mi se părea că picase de pe Marte. Brrr. Unii oameni sunt pur și simplu… ciudați.
-         Norocul tău, mormăi Hinata de lângă mine. Mai era un minut și întârziai.
Am oftat.
-         Hinata, te rog… nu acum!
-         Bine, cedă ea. Tac… pe moment.
Mi-am dat ochii peste cap.
-         Oricum, continuă ea, cum mai merge cu Sas…
-         Taci! am exclamat speriată, trăgându-i un ghiont puternic. Vrei să…
-         Cu cine să mai meargă? se băgă atunci Ten-Ten, curioasă.
-         Ah, cu absolut nimeni, am mințit eu degajată. Apoi, spre Hinata, printre dinți: ești extreeeeeem de moartă…
Hinata adoptă un zâmbet prostuț, dar speriat.
-         Eu am auzit ca a spus… umm… Sos? se băgă și Temari gânditoare. Nu, nu, suna altfel. Era Sas. „A”-ul ăla ciudat.
Am scrâșnit din dinți.
-         Sas? făcu Ten-Ten. Ce nume încep cu Sas?
-         Bine, era vorba despre Sasian, am spus eu disperată. Un vechi prieten de-al meu.
-         Un vechi prieten…? mă descusu nenorocita aia mai departe.
Fierbeam de nervi. Dacă nu-i făceam jocul, tare mă temeam să nu-și dea seama… și să dea sfoară-n țară în tot Blackville-ul!
-         Da, din L.A, am scornit eu rapid. Ne-am despărțit când m-am mutat eu, iar el acum mă sună și-mi dă mesaje. Îl ignor.
-         Aha. Interesant, murmură Ten-Ten.
Am înghițit în sec. Definitiv o urăsc pe tipa asta.
-         Ten-Ten, mai știi cumva ce se mai aude despre Mizumi? se hotâri Hinata să mă salveze.
Instantaneu, fața ei se lumină. Parcă vedeam scris pe fruntea ei: Gossip Mode.
-         Ah, da. Ieri n-a mai ieșit din casă, și menajera lor i-a spus vânzătoarei de la supermarket care i-a spui Mariei care mi-a spus mie că a plâns toată ziua și a dat telefoane nebune.
-         Cine-i Mizumi? am întrerupt eu nedumerită de pălăvrăgeala lui Ten-Ten.
-         Nu știi? se miră Temari. Mizumi Ataka este o văduvă…
Și se aplecă în față, cu aerul acela de milă tipică bârfei.
-         …care s-a culcat cu logodnicul fiicei sale. Acum, se spune că fiică-sa a plecat din oraș, și că Mizumi ar fi însărcinată…

Deci, tu femeie care ai intarziat secole cu acest capitol il faci si asa de scurt?! huh?

De ce?

Oricum mi-a placut la capitolul desi a fost cam scurt... Si nu imi vine sa cred ca Sasuke chiar a muscat-o huh?

macar bine ca s-a oprit la timp. Stai putin, daca el a muscat-o asta ar insemna ca si Sakura este acum vampir? happy2

Cel putin eu asa stiu ca daca un vampir musca un om si ramane in viata, omul devine vampir happy2

Asta ar fii cam interesant well? awesome right?

impreuna pentru vecie lough

Mersi ca mai anuntat de next, pe care l-am asteptat de ceva timp, si spor la tastat pana data viitoare happy

As vrea sa te rog ceva. Daca se poate ai putea scrie putin mai mare data viitoare pentru ca e cam greu de citit cu scrisul asa micut.
Eh cam atat am avut eu de zis si sper sa nu te superi pentru ca ti-am zis mai sus happy2

~Sayonara~ a hug

Capitolul 15 - Naruto?!

Am făcut o mutră scârbită. De ce se amestecau ele, și de ce trebuiau să spună lucrurile acestea la toți? Rufele se spală în familie, vorba acelei vechi zicale!
Restul drumului spre strada magazinelor de modă capul îmi fu împuiat de tot genul de bârfe. Până și faptul că o tipă pe nume Kara, căruia îi murise mama, își cumpărase somnifere însemna pentru Ten-Ten că se sinucide. Eram complet… ugh. I-am mulțumit Domnului când am ajuns la Megan’s Shop. Era cel mai mare și cel mai de calitate dintre toate.
Fusese o greșeală să vin aici; de asemenea, îmi fusese oferită o revelație. În timp ce Hinata, Ten-Ten și Temari mișunau printre umerașe, realizasem cât de puțin conta. Cât de puțin mă interesa. Nu voiam să mă aflu aici, nu voiam să mă aflu acasă, nu voiam să mă aflu în atelier, nu voiam să fac nimic decât…

Cum putusem să accept totul fără să-mi dau seama? Mă resemnasem atât de natural, de binevenit, dar nu realizasem ce recunoșteam. Și în ce ajunsesem să mă bag. Îl acceptasem pe Sasuke, dar nu numai atât. Acceptasem că nu mai era cale de scăpare, că nici nu mai aveam dreptul să încerc. Voiam să-l am lângă mine; urându-l, urându-mă, ironizându-mă, ironizându-l, ucigându-l, murind. Avea un sens greu de știut. Uram definiția cea mai apropiată a sentimentului ce mă înfuria, așa cum îl uram și pe el.
Am inventat rapid o scuză, că trebuia să plec, și am ieșit din magazin. Mă sufoca spațiul acela închis, superficial. Am început să fug spre parc, anticipând momentul în care ajungeam acasă. Am sărit în Porsche ca o disperată și am început să conduc spre strada mea, cu o poftă nebună de a mă arunca în pat. Voiam să plâng? Să mor? Ce naiba voiam să fac?
Minutele treceau pe nesimțite; dintre copaci, începea să se ivească clădirea maro deschis care-mi servea drept locuință. Am parcat brusc pe alee, am năvălit afară din mașină și mi-am scos cheile, cu același sentiment ciudat de sufocare. Am încremenit, totuși. O persoană înaltă, solidă, stătea în fața ușii mele.

-         Sakura! exclamă Naruto întorcându-se. Tocmai sunasem, și nu răspundea nimeni. Bine că te-ai întors…
Am răsuflat cu putere, pe jumătate ușurată, pe jumătate dezamăgită.
-         Bună, Naruto. Nu te-am mai văzut de ceva timp.
Ochii lui albaștri aveau cearcăne mari dedesubt, și nu mai țineau aceiași strălucire ca până acum. Era un licăr ciudat de oțel, de hotărâre.
-         Am… vrut să vorbesc cu tine, spuse el încet.
Am dat din cap, privindu-l curioasă. El îmi făcu loc să trec, așa că am descuiat și l-am poftit înăuntru. Avea un pas rapid, nu lipsit de energia obișnuită cum fusese de când Ino decedase. Am închis ușa după el, intrigată, și l-am poftit în sufragerie.
-         Ce s-a întâmplat, Naruto? l-am întrebat, așezându-mă lângă el.
El se uita în jos. Trecură câteva secunde de liniște.
-         M-am gândit mult la ce mi-ai spus zilele trecute, zise într-un târziu.
Tăcu iar.
-         Da? i-am sugerat eu să continue.
-         Da. Și am visat-o pe Ino noaptea asta. A fost de acord.
Gândurile îi erau departe, în alte lumi.
-         A fost ea, declară el hotărât. Am simțit asta. N-a fost o simplă proiecție a subconștientului meu.
Știind că vampirii și magia existau, în a crede și-n spirite nu era prea greu.
-         Te cred, mi-am exprimat gândurile cu voce tare.
El îmi aruncă altă privire ciudată, stânjenitor de iubitoare. Mi-am plecat ochii, jenată. Contrariată.
-         Și mama mi-a spus la fel, continuă el netulburat. Că trebuie să trec mai departe. Așa că am decis… să trec mai departe, înainte să fie prea târziu.
Un fel de tristețe amară mă umplu. De ce nu era la fel de simplu și pentru mine? Adică, pur și simplu să vreau să nu-l iubesc pe Sasuke și așa, să nu-l iubesc…? Cât de simplu și neprovocator ar fi. Uneori, îmi doream să fiu proastă. Îmi doream să fiu Ten-Ten, fără să-mi pun probleme, fără să-mi știu calitățile și defectele, fără să am mintea aceasta iscoditoarea și prea ascuțită. Fiind naiv și banal, erai fericit. În ultimul timp, începusem să-mi doresc din ce în ce mai mult asta.
-         Mă bucur pentru tine, Naruto, am spus cu sinceritate. Acesta este lucrul corect de făcut. Ai doi copii, și trebuie să le dai un tată normal. Trebuie să fii corect în special pentru tine.
Naruto privea în gol.
-         Sakura, dacă este un lucru pe care l-am învățat în viață, este acela că nu trebuie să o lași să fugă pe lângă tine.
Am tresărit.
-         Viața e ca un tren, murmură el mai departe. Îl aștepți în gară, nu știi cât; și nici nu știi unde te va duce. Nu știi decât unde speri că te va duce. Dar există momente în care nu contează dacă trenul deraiază și moare. Nu te interesează unde mergi, sau ce-ți rezervă soarta…
Se încruntă.
-         Cum poate să nu-ți pese unde te va duce trenul? De viitor? exclamă el brusc, cu tonul unui om uimit de sine însăși.
Pentru că ai nevoie de prezent, i-am răspuns, sfâșiată pe dinăuntru de comparația extraordinară pe care o construise. Naruto era un geniu. Punct.
-         Pentru că vrei prezentul, răspunse el, la propria întrebare, și am tresărit iar.
Era cumva telepatic? Sau… eram amândoi în situații similare?
-         Am ajuns în punctul acesta, concluzionă Naruto. Am să am prezentul.
Îmi luă mâna… m-am holbat la el ca o proastă, neînțelegând. Apoi, mă izbi cu forța unui tren. Ha ha.
-         Naruto… eu…
-         Știu. Și n-am cerut nimic… încă, mă pironi el sub privirea de oțel. Vreau să te cunosc mai bine.
Discret, mi-am tras mâna din strânsoarea lui. Nu puteam să spun că nu-mi plăcea; era un sentiment cald și solid de siguranță, de speranță cum nu mai simțisem de mult timp. Însă acum știam că el nu mă vedea doar ca pe o prietenă. Asta eram acum, desigur, însă n-aveam de unde să știu ce rezerva viitorul. Faptul că Naruto era o variantă, o posibilitate, complica enorm situația.

El era exact portița de scăpare din iadul iubirii ce mă cuprindea încet, lent, cu fiecare clipă. Funia aruncată de Dumnezeu pentru a ieși din abis…

In sfarsit a decis Naruto sa treaca mai departe. Temari, Hinata si TenTen sunt libere, el de ce o alege pe Sakura?!
Trebuia sa-i scrie cineva pe frunte, cu un marker permanent, ca e intr-o relatie (neoficiala), dar din moment ce Sasuke a muscat-o, ea a devenit proprietatea lui!
Cum adica: "Funia aruncată de Dumnezeu pentru a ieși din abis…"?! Daca abisul este in bratele lui Sasuke, mai stai putin acolo, pentru ca este foarte bine.
Sper sa pui next-ul cat mai repede, iar daca nu te superi, anunta-ma si pe mine.

Am stat toata noaptea sa citesc acest fic. Prima impresie m a lovit cam dur: este excepțional! O ador pe Sakura desii îmbrățișează întunericul demonului. Il ador pe Sasuke,cu totul, spiritul lui însângerat te copleseste. Il adori si daca ești dd partea bine. E, agonizant, o placere vicioasa, te atrage inevitabil. Pur si simplu iti ador ficul. Punct. Acum mai ramane o întrebare : ce va face Sakura? Se va afunda in întunericul abisal atat de dulce, sau se va lasa învăluită de lumina atat de calda, frumoasa si liniștitoare. Anunta ma si pe mine te rog cand vei pune urmatorul capitol. Bafta la scris ucigătoare de ore buna si sănătoase de somn :))))). Te puppppp :* :* :*

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Vin 01 Aug 2014, 23:41

Deci asta a fost cea mai rapidă revenire a ta. Ce fain ar fi dacă ai aduce toate capitolele așa de repede happy

Revenind la capitol. Care a fost faza cu Naruto? Serios el chiar ar vrea să fie împreună cu Sakura?! Ce la apucat? Și nu pot să cred că nebuna îl vede ca pe o opțiune. Mai bine să stea pe fundul ei și să fie cu Sasuke, oricum deja chiar ea a recunoscut că îl iubește, e doar o chestiune de timp până vor ajunge împreună

Știi sunt curioasă dacă Sasuke l-ar omorî pe Naruto dacă el și Sakura ar fi împreună? Eu cred că nici moartea lui Ino nu a fost întâmplătoare, gen o altă victimă, eu cred ca Sasuke a făcut ca pe o răzbunare. În fine, deja mă prea întind...Atât mai vreau să îți spun spor la tastat și sper să vii la fel de repede și cu următorul capitol happy

~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Mier 06 Aug 2014, 20:53

Exceptional! Ficul tau e singurul fic cu vampiri care imi place. Cand am inceput sa-l citesc ma gandeam ca va fi ceva simplu si comun, insa latura psihologica a povestirii este impresionanta si se potriveste de minune cu titlul "Piatra fara zid". Ti-ai castigat o noua fana si sper sa ma anunti cand pui next-ul.